William Wallace

William Wallace – Inima neînfricată care a bătut doar pentru Scoţia sursa: revistamagazin.ro

Figura lui William Wallace i-a inspirat nu doar pe barzii scoţieni ai Evului Mediu, ci şi pe regizorii zilelor noastre. Căci William Wallace, „Braveheart” cum a fost numit încă din timpul vieţii, constituie unul dintre cele mai controversate personaje ale istoriei. Idolatrizat de scoţieni, care-l considera erou naţional, dar hulit de englezii pentru care rămâne un ucigaş în masă, Wallace este o provocare pentru istorici. Avem de-a face cu un personaj cu totul deosebit, care şi-a meritat pe deplin renumele de „inimă neînfricată”, redând demnitatea naţională unui popor subjugat, chiar dacă a făcut-o cu preţul suferinţelor multor nevinovaţi şi cu mijloace pentru care astăzi ar fi fost pus pe acelaşi plan cu, să spunem, Osama bin-Laden. Triumful scoţienilor Data naşterii sale nu este ştiută cu precizie, dar istoricii dau ca posibil anul 1270. De asemenea, despre primii ani din viaţa lui William Wallace nu exista nici un fel de informaţii concrete şi credibile. Se spune că şi-ar fi petrecut copilăria la Dunipace, lângă Stirling, fiind educat de unchiul său, care era preot. Potrivit tradiţiei vremii, Wallace se pregătea, în calitatea lui de al doilea fiu al familiei, să urmeze o carieră ecleziastică. Dar, în climatul de teroare instaurat de intervenţia regelui Angliei, Edward I Longshanks, în treburile regatului scoţian, tatăl lui William Wallace a fost ucis, într-o Pagina 1 din 6

William Wallace – Inima neînfricată care a bătut doar pentru Scoţia

ciocnire cu trupele engleze, în 1291. Dispariţia părintelui său l-a determinat pe tânărul William să renunţe la călugărie şi să îmbrăţişeze viaţa de haiduc. Fiindcă regele ales de scoţieni, John Balliol, deşi vasal al lui Edward, refuzase să-l ajute cu trupe, pentru campania ce-l purtase pe acesta în Franţa, răzbunarea crudului suveran englez nu a întârziat. Edward s-a îndreptat, în fruntea armatelor sale, spre nord. El a cucerit Scoţia, în 1297 şi a instalat garnizoane în principalele oraşe ale ţării. John de Balliol a fost prins şi întemniţat şi Edward sa proclamat singur rege al Scoţiei. Dar în sud-estul Scoţiei, tulburările şi răzmeriţele împotriva cuceritorilor se ţineau lanţ. Wallace a înjghebat o ceată de haiduci cu care a început să-i atace nu doar pe englezi, ci şi pe scoţienii acuzaţi că le-ar oferi sprijin. Agil, îndrăzneţ şi excelent strateg, el a ajuns să-i terorizeze pe englezi, jefuindu-le convoaiele şi ucigându-le oamenii. În vara lui 1297, scoţienii stăpâneau o mare parte din teritoriul naţional, totuşi, principalele oraşe erau sub dominaţia engleza. Wallace şi tovarăşul său de arme, Sir Andrew de Moray, şi-au îndreptat oamenii către castelul Stirling, o fortăreaţă de importanta strategică pentru englezi. Aroganţii conducători englezi, care aveau o armată puternică, au crezut că, la vederea acesteia, scoţienii se vor retrage sau se vor preda. Dar, pe 11 septembrie 1297, Wallace a acceptat lupta, producând una dintre cele mai usturătoare înfrângeri suferite de englezi, de-a lungul istoriei. Avantajul de care Wallace nu a ezitat să profite a fost însă strâmtul pod de lemn ce traversa râul Forth. Când cavalerii englezi s-au îmbulzit Pagina 2 din 6

William Wallace – Inima neînfricată care a bătut doar pentru Scoţia

spre pod, Wallace le-a blocat calea, punând în primele rânduri soldaţi cu suliţi lungi şi coase. Aceştia au ucis caii englezilor sau le-au retezat picioarele, aşa încât greoii cavaleri s-au prăvălit ca nişte saci. Cei ce au reuşit să ajungă la liniile scoţiene au fost înconjuraţi şi doborâţi la pământ; neştiind ce se întâmplă dincolo de pod, alţi şi alţi cavaleri se îmbulzeau spre scoţieni, strivindu-i pe cei de dinaintea lor. Când pedestraşii englezi au înţeles, în sfârşit, proporţiile dezastrului, au încercat să fugă, dar au fost urmăriţi şi hăcuiţi de către scoţieni. A fost un măcel cumplit, în care 5000 de englezi şi-au găsit sfârşitul, în frunte cu contele de Surrey. Niciodată până atunci o armată scoţiana nu triumfase asupra uneia engleze. Wallace a capturat castelul Stirling şi pentru moment Scoţia se putea considera eliberată de sub ocupaţia tiranului Longshanks. Înfrângerea de la Falkirk Încurajat de această victorie nesperata poate nici măcar de el, Wallace a invadat apoi, în octombrie 1297, nordul Angliei şi a devastat comitatele Northumberand şi Cumberland. De această invazie se leagă un episod mai puţin glorios din viaţa lui, întrucât, orbit de ură împotriva inamicului, el s-a dedat la un adevărat genocid, ucigând fără deosebire bărbaţi, femei, copii, doar pentru faptul că erau englezi. Acestei epurări etnice avânt la lettre i-au căzut victime şi călugării mănăstirilor englezeşti, motiv pentru că Wallace să fie considerat un veritabil diavol cu chip de om. Acum, nori negri se adunau asupra Scoţiei. În martie 1298, Edward Longshanks a adunat o armată puternică şi pe 3 iulie a trecut hotarul, hotărât să-l zdrobească pe rebelul care îndrăznise să-l Pagina 3 din 6

William Wallace – Inima neînfricată care a bătut doar pentru Scoţia

sfideze. Wallace s-a retras din calea lui, distrugând ogoarele şi otrăvind fântânile. Tactica „pământului pârjolit” era pe cale să dea roade, căci regele Angliei, văzându-şi trupele măcinate de foamete şi boli, era decis să dea ordinul de retragere. Dar doi nobili scoţieni i-au dezvăluit lui Edward că Wallace intenţionează să dea un atac nocturn şi că se ascunde la Falkirk, astfel încât suveranul englez şi-a îndreptat oamenii într-acolo. Scoţienii au fost obligaţi să dea lupta. Şi astfel, pe 22 iulie, trupele engleze, mult superioare numeric, au întâlnit oastea scoţiana lângă Falkirk. Arcurile lungi ale englezilor au decimat infanteria şi călărimea scoţienilor, lipsite de armuri şi şarja de cavalerie care a urmat a desăvârşit masacrul. Wallace a fost nevoit să se retragă, cu un grup de osteni credincioşi, spre a nu cădea în mâinile inamicului. El s-a refugiat în codrii de nepătruns din munţii Scoţiei. Unde s-a aflat Wallace între 1299 şi 1303 nu se cunoaşte cu certitudine. Unele indicii sugerează că ar fi mers în Franţa, spre a cere sprijin regelui Filip al IV-lea, de asemenea aflat în conflict cu hrăpăreţul Edward. Poate că monarhul francez i-a oferit o scrisoare de recomandare către Papa Bonifaciu şi regele Haakon al Norvegiei. Apoi, în 1303, toate planurile sale de alianţa împotriva englezilor s-au năruit, odată cu semnarea la Paris a tratatului de pace între Franţa şi Anglia. Având flancul sudic asigurat, Edward şi-a continuat cucerirea Scoţiei. Englezii au ocupat Stirling în 1304 şi majoritatea nobililor scoţieni au depus jurământ de credinţă lui Edward. Însă acesta continuă să-l vâneze, fără să precupeţească nici bani, nici eforturi, pe Wallace. Abilul rege englez ştia că, atâta vreme cât „Braveheart” era în viaţă, scoţienii nu vor fi supuşi pe deplin. Pagina 4 din 6

William Wallace – Inima neînfricată care a bătut doar pentru Scoţia

Un martir pentru libertate Iar pe 5 august 1305, Wallace a fost trădat de un cavaler scoţian aflat în serviciul englezilor şi arestat lângă Glasgow. Dus imediat la Londra, a fost judecat pentru crime împotriva civililor, căci, după cum sună actul de acuzare „el n-a cruţat nici bărbat, nici femeie, nici tânăr, nici bătrân, nici călugăr sau călugăriţa”. Deşi nu depusese niciodată vreun jurământ faţă de Edward, a fost condamnat ca trădător al regelui. În ziua judecăţii, pe frunte i s-a pus, în batjocură, o coroană cu lauri, că unuia care aspirase, în opinia englezilor, la tronul Scoţiei - gând pe care viteazul nu-l nutrise nicicând. William Wallace va fi executat, pe 23 august 1305. La acea vreme, pedeapsa pentru trădare era una cumplită: condamnatul era târât de cozile cailor până la locul execuţiei, apoi spânzurat, până aproape îşi dădea sufletul, era despicat pe burtă, i se scoteau măruntaiele care erau arse în faţa lui şi abia apoi era decapitat. Martorii oculari spun că Wallace ar fi fost pe deplin conştient până la această ultimă fază a execuţiei. Trupul său, ciuntit în bucăţi, a fost trimis astfel în toate cele patru părţi ale regatului, spre a fi pildă tuturor celor care voiau să se mai opună englezilor. Poate că Edward crezuse că, ucigându-l pe Wallace, va răpune şi spiritul neînduplecat al neamului sau. Dar de astă dată, genialul politician care era regele Angliei se înşelase: el l-a transformat, prin această moarte cumplită, pe William Wallace, într-un martir pentru libertate. Pagina 5 din 6

William Wallace – Inima neînfricată care a bătut doar pentru Scoţia

GABRIEL TUDOR

Pagina 6 din 6