Ephemeridis – jurnal-evenimente peste timpuri... 11 august 586 î.Hr.: Primul templu (creat de Regele Solomon) din Ierusalim este distrus de babilonieni... Fiul şi succesorul lui David, Solomon, a făcut din Ierusalim o cetate splendidă. A construit aici un templu măreţ; templul unic închinat Dumnezeului adevărat (cf. 1Rg 6-7). A construit de asemenea un nou palat regal. În acest scop a extins cetatea spre nord, unind Ofelul cu Moria, nivelând valea care le separa, înconjurând-o cu un zid, cunoscut sub numele de primul zid. O dată cu moartea lui Solomon a început şi declinul Ierusalimului. După dezbinarea politică din 921, cetatea a continuat să fie capitală, dar numai pentru triburile din Iudeea. Încetarea vieţii comerciale de odinioară şi veşnicele ostilităţi între cele două regate au provocat căderea Ierusalimului (cf. 1Rg 12). Sub domnia lui Osia (785-742), regele bun care a făcut pace cu Regatul de Nord, cetatea a cunoscut o nouă perioadă de strălucire (cf. 2Rg 15). Osia a reuşit să recucerească Eilatul şi să construiască aici un port. O dată cu accesul la Marea Roşie, s-a putut relua comerţul maritim. Bun gospodar, regele a făcut de asemenea lucrări de fortificare a Ierusalimului. Bunăstarea a adus cu sine în Ierusalim un climat de mare relaxare religioasă împotriva căreia profeţii au luat atitudine (cf. 2Cron 26). Distrugerea Samariei, capitala Regatului de Nord în 721 î.C., a făcut din Ierusalim singura capitală a naţiunii; poporul lui Dumnezeu s-a reunit în jurul templului din Ierusalim (cf. 2Rg 18-20,20). Cetatea a cunoscut o perioadă de reînviere spirituală datorită regelui Ezechia (715-687 î.C.) şi puternicei personalităţi a profetului Isaia. În timp ce regele se îngrijea de lucrările de fortificaţie şi de aprovizionare cu apă a cetăţii în caz de asediu, profetul predica întoarcerea la Dumnezeu şi necesitatea unei politici bazate pe alianţa cu el. O încercare a regelui asirian Senaherib în 701 î.C. de a cuceri cetatea a făcut să se clatine falsa siguranţă a pagina 1 din 14
Ephemeridis – jurnal-evenimente peste timpuri... 11 august poporului că Ierusalimul este inexpugnabil (cf. 2Rg 18,13). De aici, speranţa pusă numai în Dumnezeu pe care o exprimă psalmul: „Mare este Domnul şi lăudat de toţi în cetatea Dumnezeului nostru, pe muntele lui cel sfânt. Frumoasa înălţime, bucuria întregului pământ este muntele Sionului. În partea de miazănoapte este cetatea marelui împărat. Dumnezeu, în casele lui împărăteşti, este cunoscut ca un turn de scăpare. Căci iată, împăraţii s-au adunat, au trecut împreună, au primit, au înlemnit, s-au înspăimântat şi au luat-o la fugă” (Ps 48,1-5). Reforma religioasă începută de Ezechia a cunoscut un nou impuls din partea regelui Iosia (640-609), rege atât de bun încât Biblia scrie că „Înaintea lui n-a fost nici un rege care să se întoarcă la Domnul ca el, din toată inima, din tot sufletul... şi nici după acea n-a mai fost nici unul ca el” (2Rg 23,25). După ce în vremea regelui Ioachim regele Nabucodonosor a pustiit o dată Ierusalimul în 602 î.C., ducând ca ostateci în Babilon pe rege, nobilii şi meseriaşii mai de seamă, în 586 îl asediază din nou, îl rade până la pământ, ducând în robie locuitorii (cf. 2Rg 24,15-16). Ierusalimul a devenit cetatea pustiirii pe ruinele căreia profetul Ieremia vărsa lacrimi şi se plângea: „Vai, cum stă părăsită acum cetatea aceasta atât de plină de popor altădată. A rămas ca o văduvă, ea care altădată era mai mare între neamuri, fruntaşă printre ţări, a ajuns roabă astăzi. Drumurile Sionului sunt triste căci nimeni nu se mai duce la sărbători, toate porţile lui sunt pustii, preoţii lui oftează, fecioarele lui sunt mâhnite şi el însuşi este plin de amărăciune. Asupritorii săi biruitori, duşmanii lui sunt mulţumiţi. Căci Domnul l-a smerit din pricina păcatelor lui; copiii lui au mers în robie, împinşi din urmă de duşmani” (Lam 1,1.4-5). După circa 50 de ani (538 î.C.) datorită politicii liberale a lui Cirus, noul stăpân al Babilonului, evreii au putut să se reîntoarcă în patrie, să reconstruiască cetatea Ierusalimului şi templul. (vezi video)
pagina 2 din 14
Ephemeridis – jurnal-evenimente peste timpuri... 11 august
480 î.H.: Războiul Greco-Persan: Bătălia de la Termopile - Persanii conduşi de Xerxes înving spartanii conduşi de Regele Leonidas... Bătălia de la Termopile (în latină Termopilae) face parte din seria de războaie greco-persane, declanşate în urma răscoalei ioniene a oraşelor greceşti din Asia Mică, sprijinite de către Atena, împotriva Imperiului Persan. Odată răscoala zdrobită, regele persan Darius a trimis o armată cu scopul de a pedepsi Atena pentru sprijinul acordat rebelilor. Această armată a fost înfrântă la Maraton de către armata ateniană comandată de Miltiades în 490 î.Hr.. Zece ani mai târziu Xerxes cel Mare, după 2 ani de pregătire, lansează o invazie, atât pe mare cât şi pe uscat, asupra Greciei continentale. Estimările în ceea ce priveşte numărul de soldaţi din armata lui Xerxes variază între 60.000 şi 1.700.000, cifrele acceptate de cea mai mare parte a istoricilor fiind de 100.000 până la 300.000. Armata persană a trecut Marea Marmara pe un pod de vase şi a înaintat de-a lungul coastei fiind însoţită pe mare de către flotă. În acest timp în Grecia o alianţă a oraşelor state pregăteau planul de apărare şi nici un alt loc nu părea mai potrivit precum strâmtoarea Termopile, o limbă de pământ cuprinsă între mare şi ocean. Astfel, o armată de aproximativ 7000 de hopliţi condusă de către regele Spartei, Leonidas, a fost trimisă pentru a apăra strâmtoarea. Bătălia a avut loc în august 480 î.Hr.. Deşi raportul de forţe era clar în defavoarea grecilor, şi bătălia a fost pierdută, scopul acesteia a fost atins. Cu cei 7000 de hopliţi, Leonidas a reuşit să ţină în loc armata persană 3 zile, zdruncinând moralul persan cât şi numārul acestora, suficient încât să ofere timp restului Greciei să se pregătească pentru confruntarea decisivă. În acest timp Atena a fost evacuată în totalitate, şi flota grecească (în majoritate ateniană) a fost pusă la punct. Probabil grecii ar fi rezistat mai mult timp în trecătoare, dacă nu ar fi fost trădaţi de către un păstor din zonă, pe nume Ephialtes, care a condus o parte din armata persanǎ printr-un drum din munţi chiar în spatele armatei greceşti. Grecii au reuşit să se retragǎ, pagina 3 din 14
Ephemeridis – jurnal-evenimente peste timpuri... 11 august retragerea fiind acoperită de către 300 de spartani şi aproximativ 700 de thespieni, conduşi de către regele spartan Leonidas. (vezi video)
106: O diplomă militară descoperită la Porolissum (Moigrad, judeţul Sălaj) atestă la această dată încheierea celui de-al doilea război dacic şi constituirea Provinciei imperiale DACIA, care cuprindea: Transilvania, Banatul, vestul Olteniei... 1492: Alexandru al VI-lea este ales papă... Papa Alexandru al VI-lea (n. 1 ianuarie 1431, Xativa, lângă Valencia, Spania; d. 18 august 1503, Roma) este numele sub care a devenit Papă al Bisericii Catolice Roderic Borja, descendent al unei familii nobiliare catalane atestată din secolul al XIII-lea, fiu al lui Jofre Lançol şi Isabella Borja, şi nepot de soră al Papei Calixt al III-lea (fostul cardinal Alfonso Borja, la vremea naşterii nepotului său). Roderic Borja s-a stabilit în Italia în timpul pontificatului unchiului său, Calixt al III-lea. Şi-a italienizat numele - devenind Rodrigo Borgia - şi a început o ascensiune ce se va încheia cu dobândirea, pentru unsprezece ani, a tiarei papale (1492-1503). În noaptea de 10 spre 11 august 1492, cardinalii reuniţi în conclav la Roma îl alegeau cu o largă majoritate de voturi ca nou Papă: Alexandru al VI-lea, cel de-al doilea suveran pontif catalan. Istoria papei Alexandru al VI-lea a reţinut mai mult poveştile de alcov - nu puţine reale, dar mult întunecate de o legendă în care îşi găsesc locul Lucrezia Borgia şi Cesare Borgia, doi dintre cei patru copii ai celui care a încercat să fie părinte şi al Bisericii, şi al familiei...
1690: Victoria de la Tohan-Zarneşti a lui Constantin Brâncoveanu, domnul Ţării Romaneşti (1688-1714), împotriva armatelor habsburgice comandate de generalul Heissler şi impunerea pe tronul Ardealului a lui Imre Thököly... pagina 4 din 14
Ephemeridis – jurnal-evenimente peste timpuri... 11 august
1711: s-a ţinut prima cursă de cai la Ascot... Ascot este un mic oraş în comitatul Berkshire, regiunea South East England, Anglia. Oraşul aparţine burgului regal Windsor and Maidenhead. Oraşul este faimos pentru hipodromul aflat în apropierea acestuia. Datorită faptului că una dintre principalele reşedinţe alemonarhilor britanici, Windsor se află în apropiere, aici se desfăşoară anual una dintre cele mai prestigioase întâlniri hipice, Royal Ascot, unul dintre cele mai importante evenimente din calendarul social britanic. Hipodromul Ascot a fost fondat în 1711 de către Regina Anne. Prima cursa, „Her Majesty's Plate” a avut loc la 11 august 1711. Au concurat şapte cai, fiecare cu o greutate de 76 kg.
1839: S-a înfiinţat, la Paris, „Societatea pentru învăţătura poporului român”, care a contribuit la dezvoltarea conştiinţei naţionale româneşti... 1877: Astronomul american Asaph Hall a descoperit primul satelit al lui marte, Deimos... Astronomul american Asaph Hall a descoperit cele două luni ale planetei Marte, pe care le-a denumit Phobos şi Deimos. În mitologia greacă, aceştia sunt fiii lui Ares (echivalentul grec al zeului Marte) şi Afrodita (Venus). Deimos înseamnă in greacă „panică”, iar Phobos înseamnă „frică”. Aceste luni sunt compuse din rocă bogată în carbon (asemenea asteroizilor de tip C) şi din gheaţă. Însă densităţile lor sunt atât de scăzute, încât nu poate fi vorba de rocă pură. Probabil ele sunt compuse dintr-un amestec de rocă şi gheaţă. Ambele prezintă numeroase cratere. Ca natură, probabil cele două luni sunt asteroizi a căror orbită a fost perturbată de Jupiter, fapt care a permis să intre pe orbita planetei Marte. Există anumite speculaţii conform cărora cele două corpuri îşi au originea în afara sistemului nostru solar. Asaph Hall (Goshen, Connecticut, 15 octombrie 1829- Maryland, 22 noiembrie 1907) a fost un astronom american.După ce a efectuat multe observaţii, a învăţat tehnici astronomice şi a acumulat noi cunoştinţe, în 1863 a fost numit director al Observatorului Naval din Washinton (USNO), unde a descoperit cei doi sateliţi ai lui Marte în august din 1877, Deimos şi Phobos, cu marele telescop refractor de 66cm care pagina 5 din 14
Ephemeridis – jurnal-evenimente peste timpuri... 11 august se gasea în institut , proiectat de opticul american Alvan Clark. Înainte a mai descoperit perioada de rotaţie a planetei Saturn. În 1895 ocupă postul de rofesor de astronomie la Universitatea Harvard. Unul din cele mai mari cratere din Phobos se numeşte Hall în onoarea lui; Stickney numit în onoarea soţiei lui, este cel mai mare şi profund din respectivul satelit.
1898: Războiul americano-spaniol: trupele americane invadează oraşul porto-rican Mayague... 1909: transatlanticul S.S. Arapahoe a fost prima nava care a transmis un semnal S.O.S prin radio... Nava a cerut ajutor prin radio după ce o tijă a propulsorului s-a desprins în timp ce nava era în apropiere de Cape Hatteras, Carolina de Nord, SUA. Apelul a fost auzit de staţia americană „HA” din Hatteras. Cîteva luni mai tarziu, aceeaşi nava S.S. Arapahoe a recepţionat un SOS de la SS Iroquois, fiind vorba de a doua utilizare a semnalului SOS în America. Înainte, semnalul în caz de urgenţe maritime era „CQD”, standardizat în 1904 de compania Marconi Wireless Telegraph. A doua Convenţie internaţională privind telegraful (1906) a propus alternativa S.O.S., datorită sunetului său aparte. A fost ratificat ca standard internaţional in 1908.
1914: Franţa a declarat război Austro-Ungariei... 1917: La Iaşi are loc premiera primei cronici cinematografice romaneşti 1918: A fost pus în funcţiune serviciul poştal pe calea aerului între Washington DC şi New York City... pagina 6 din 14
Ephemeridis – jurnal-evenimente peste timpuri... 11 august
1918: Primul război mondial: se încheie bătălia de la Amiens... 1920: Este semnat tratatul dintre Letonia şi Rusia Bolşevică, care recunoaşte autoritatea Rusiei... 1933: Olanda - România: 4-1 (Cupa Davis)... 1934: Concurs automobilistic la Sinaia (de eleganţă şi confort)... 1934: Alcatraz (San Francisco) primeşte cu porţile deschise pe primii deţinuţi federali. Printre cei mai celebri deţinuţi ai închisorii se număra Al Capone, George Machine Gun Kelly şi James Whitey Bulger. Robert Kennedy a închis Alcatraz-ul definitiv pe 21 martie 1963... Un grup de prizonieri federali, consideraţi „extrem de periculoşi” ajung pe Insula Alcatraz, un teren stâncos, de 22 de acri, situat la 1, 5 mile de golful San Francisco. Condamnaţii „primii prizonieri civili” care urmau să fie găzduiţi în noul penitenciar de mare securitate - s-au alăturat altor câteva zeci de prizonieri militari lăsaţi acolo de pe vremea când insulă era o închisoare militară. Insula Alcatraz era nelocuită în momentul în care a fost explorată de locotenentul spaniol Juan Manuel de Ayala, în 1775. El a denumit-o Isla de los Alcatraces sau „Insula Pelicanilor”, datorită numeroaselor păsări care-şi făcuseră cuibul pe insulă. După ce a fost fortificata de spanioli, insula Alcatraz a fost vândută Statelor Unite în anul 1849. În 1854, aici a fost plasat primul far de pe coasta Californiei. Începând cu 1859, un detaşament al armatei americane şi-a făcut aici garnizoană, iar din 1868 insula Alcatraz a fost folosită pentru a găzdui infractori militari. Pe lângă soldaţi americani recalcitranţi, printre prizonieri se regăseau călăuze ale indienilor rebeli, soldaţi americani care au luptat în Filipine şi au dezertat şi civili chinezi care s-au împotrivit armatei americane în timpul răscoalei boxerilor. În 1907, să stabilit că Insula Alcatraz să devină parte a sistemului penitenciar militar al Statelor Unite. În 1934, Insula Alcatraz a fost fortificata, devenind un penitenciar federal de înaltă securitate menit să îi găzduiască pe cei mai periculoşi prizonieri din sistemul penal american, mai ales pe cei predispuşi la pagina 7 din 14
Ephemeridis – jurnal-evenimente peste timpuri... 11 august tentative de evadare. Primul transport de prizonieri civili a ajuns la 11 august 1934. În aceeaşi lună, au ajuns alte transporturi cu prizonieri, printre alţi condamnaţi aflându-se şi celebrul mafiot Al Capone. În septembrie, a ajuns la Alcatraz George „Mitralieră” Kelly, un alt cap al criminalităţii organizate. În anii '40, un alt prizonier faimos al închisorii Alcatraz a fost Richard Stroud, „Omul-pasăre din Alcatraz”. Condamnat pentru omor, Stroud a scris un important studiu despre păsări, în timp ce era încarcerat în închisoarea Leavenworth din Kansas. Considerat a fi extrem de periculos din cauză că în 1916 a ucis un paznic de la Leavenworth, a fost transferat la Alcatraz în 1942. Lui Stroud nu i s-a permis să-şi continue cercetările despre păsări la Alcatraz. Deşi au existat zeci de tentative, nu se cunoaşte nici un prizonier care să fi reuşit să evadeze din celebra închisoare supranumită „Fortăreaţa”. Totuşi, cadavrele mai multor evadaţi despre care se crede că s-au înecat în apele ce înconjoară insulă, nu au fost descoperite niciodată. Povestea evadării în 1962 a trei dintre aceştia, Frank Morris şi fraţii John şi Clarence Anglin, a inspirat filmul din 1979 Evadare din Alcatraz. Un alt prizonier, John Giles, a reuşit în 1945 să ajungă la mal cu o barcă, deghizat într-o uniformă militară pe care a furat-o bucată cu bucată, însă a fost interogat de un ofiţer după ce a ajuns pe ţărm şi a fost trimis înapoi. Un singur om, John Paul Scott a ajuns la ţărm înotând, însă din nefericire pentru el a ajuns la picioarele podului Golden Gate într-o stare de extenuare şi hipotermie. Poliţia l-a găsit inconştient şi în stare de şoc. În 1963, procurorul general al Statelor Unite, Robert F. Kennedy, a ordonat închiderea închisorii Alcatraz, din cauza cheltuielilor mari necesare pentru întreţinerea acesteia. În existenţa ei de 29 de ani, închisoarea Alcatraz a găzduit peste 1.500 de infractori. În martie 1964, un grup de indieni Sioux au ocupat pentru scurt timp insulă, în baza unui tratat conform căruia indienii aveau dreptul să ia în stăpânire orice „teren guvernamental neocupat”. În noiembrie 1969, un grup de aproape 100 de studenţi şi activişti indieni au ocupat insula mai mult timp, rămânând acolo până au fost forţaţi de poliţişti să o părăsească, în iunie 1971.
pagina 8 din 14
Ephemeridis – jurnal-evenimente peste timpuri... 11 august În 1972, insula Alcatraz a fost deschisă publicului, ca parte a noii Zone recreaţionale naţionale Golden Gate, întreţinută de Direcţia naţională a parcurilor din Statele Unite. Insula Alcatraz şi fosta închisoare sunt deschise pentru public, peste un milion de turişti vizitându-le în fiecare an. (vezi video)
1935: izbucnesc revolte ale locuitorilor negri din cartierul Watts din Los Angeles. În incidentele din această dată au fost implicaţi peste 5000 de tineri de culoare şi 400 de poliţişti care aveau să fie acuzaţi de brutalitate 1950: Decret privind instituirea titlurilor de „Om de ştiinţă emerit”, „Artist al poporului”, „Maestru emerit al artei”, „Artist emerit”, „Profesor emerit”, „Învăţător emerit” 1952: După abdicarea lui Talal I, Hussein a fost proclamat suveran al Regatului Haşemit al Iordaniei 1953: A fost testată, în secret, în URSS, prima bombă cu hidrogen 1960: A fost declarată independenţa Republicii Chiad 1966: John Lennon ţine o conferinţă de presă la Chicago, scuzându-se pentru „Jesus affair” 1972: Războiul din Vietnam: ultimele trupe terestre americane pleacă din Vietnamul de Sud 1972: Elvis şi Pricilla Presley depun actele pentru divorţ. Ei s-au căsătorit în Mai 1967 1973: La Braşov e dezvelită statuia lui George Bariţiu, sculptură a lui Nicolae Enea...
pagina 9 din 14
Ephemeridis – jurnal-evenimente peste timpuri... 11 august
1978: S-a dat în funcţiune linia de telecabină Buşteni - cabana Babele cu un traseu de 4350 m, cel mai lung din ţară, la o diferenţă de nivel de 1235 m...
pagina 10 din 14
Ephemeridis – jurnal-evenimente peste timpuri... 11 august
1984: Preşedintele american Ronald Reagan, în timpul unei intervenţii la radio, spune : „Dragi americani, sunt încântat să vă spun că am semnat legislaţia care va face Rusia să dispară pentru totdeauna. Începem bombardamentele în 5 minute”... 1992: Se deschide cel mai mare complex din America, Mall... 1993: Are loc greva generală a mecanicilor de locomotivă (România) 1994: Mare miting de protest, la Cluj-Napoca, al păgubiţilor firmei CARITAS (societate de „întrajutorare” care primea anumite sume de bani de la cetăţeni, pentru că după câteva luni să le restituie de opt ori mai mult), patronată de Ioan Stoica, cel care de câteva luni sistase plăţile 1994: Rusia şi Moldova se înţeleg asupra retragerii Armatei a 14-a din Transnistria în decursul a trei ani pagina 11 din 14
Ephemeridis – jurnal-evenimente peste timpuri... 11 august
1995: Executivul român adoptă trei proiecte de ordonanţă menite să ducă la „relaxarea fiscalităţii”, printre care cel privind reducerea impozitelor şi taxelor locale... 1995: România şi Rusia ratifică Convenţia de evitare a dublei impuneri. Instrumentele de ratificare au fost schimbate de Marcel Dinu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe şi ambasadorul Rusiei la Bucureşti, Evgheni Ostrovenko... 1997: Liderii PNŢCD au inaugurat bulevardul Ion Mihalache, fost 1 Mai, din centrul Bucureştiului. Prezent la ceremonie, primarul Capitalei, Viorel Lis, a declarat că schimbarea denumirii unei artere principale a Capitalei cu numele unui mare lider ţărănist o considera că pe o datorie personală, mai ales că acest bulevard face legătura între centrul oraşului şi localitatea natală a lui Ion Mihalache, Topoloveni- Argeş...
1999: A avut loc eclipsă totală de Soare, ultima din secolul XX, a cărei banda de totalitate traversează noua ţări europene, inclusiv România şi Republica Moldova. Eclipsă totală de soare pagina 12 din 14
Ephemeridis – jurnal-evenimente peste timpuri... 11 august
vizibilă din Europa şi Asia, a avut punctul maxim în România, în apropiere de Râmnicu Vâlcea. Bucureşti, singura capitală europeană situată pe linia centrală a benzii de totalitate, s-a aflat în zona de maximum la 14:07, ora locală...
(vezi video) 1999: Trupa Kiss a ajuns pe bulevardul Hollywood la ceremonia de descoperire a stelei de pe „The Walk Of Fame”. Formaţia a lansat peste 30 de albume care s-au vândut în peste 80.000.000 de exemplare în întreaga lume.... 1999: Banca Naţională a României a informat că va pune în circulaţie, cu ocazia eclipsei totale de soare, o emisiune monetară din metal comun, dedicată acestui eveniment... pagina 13 din 14
Ephemeridis – jurnal-evenimente peste timpuri... 11 august
2000: Madonna a născut un băiat pe nume Rocco Ritchie la maternitatea din cadrul spitalului „Cedars-Sinai” din Beverly Hills... 2000: Ţarul Nicolae al II-lea al Rusiei şi membrii apropiaţi ai familiei lui au fost canonizaţi drept sfinţi de sinodul bisericii ortodoxe ruse 2003: La Kabul în Afganistan, NATO a preluat comanda strategică, controlul şi coordonarea Forţei Internaţionale pentru Asistenţă de Securitate (FIAS), aflată până la această dată sub conducerea Germaniei şi Olandei...
pagina 14 din 14