Ephemeris 09 Aug

  • Uploaded by: Ioan M.
  • 0
  • 0
  • May 2020
  • PDF

This document was uploaded by user and they confirmed that they have the permission to share it. If you are author or own the copyright of this book, please report to us by using this DMCA report form. Report DMCA


Overview

Download & View Ephemeris 09 Aug as PDF for free.

More details

  • Words: 2,140
  • Pages: 9
Ephemeris – jurnal-evenimente peste timpuri... 9 august

48 i.Hr.: Bătălia (decisivă) de la Farsalos (Thesalia), dintre Cezar şi Pompei; Cesar cu o armată de două ori mai mică zdrobeşte complet armata lui Pompei... Eveniment care a pus capăt războiului civil roman ce i-a avut ca protagonişti pe Iuliu Cezar şi pe rivalul acestuia, Pompei (Cneius Pompeius Magnus). Cezar, stăpân pe Italia după campania sa împotriva Romei (50-49 i.Hr.), îl determină pe Pompei să se retragă mai întâi la Capua, apoi la Brindisi şi, în cele din urmă, la Dyrrachium (în Albania de azi). După ce a atras de partea sa o seamă de personalităţi importante ale lumii romane (între care marele orator şi om politic Cicero) şi mulţi conducători locali, Pompei s-a stabilit la Thesalonic, în Grecia. În ianuarie 48 i.H., Cezar a trecut Marea Adriatică împreună cu armata sa, în urmărirea lui Pompei, care beneficia de o evidentă superioritate numerică faţă de adversarul său. Înfruntarea dintre cele două armate s-a desfăşurat la 9 august 48 i.Hr. în Thessalia, la Pharsalos, unde Cezar a reuşit să ocupe primul cele mai bune poziţii de luptă, iniţiativa revenindu-i de la începutul bătăliei. Distrugerea pedestrimii sale l-a determinat pe Pompei să se retragă în grabă de pe câmpul de luptă. S-a refugiat în Egipt unde a fost ucis din ordinul lui Ptolemeu al XIV-lea. Cezar, învingător, va instaura la Roma propriul său regim dictatorial. (vezi video) pagina 1 din 9

Ephemeris – jurnal-evenimente peste timpuri... 9 august

378: Bătălia de la Adrianopol. Armata romană a fost înfrântă de vizigoţi. Valens, încheie seria împăraţilor relativ “şterşi” care se interpun între Constantin şi Theodosius. În timpul lui are loc marea migraţie a goţilor care trec Dunărea în imperiu, împinşi fiind de huni. Mişcările popoarelor migratoare (germanice în special) au început încă din sec III, dar invazia hunilor le împinge şi le accelerează infiltrarea în imperiu. Atacat de huni în regiunile Nistrului, Atanarich (conducătorul goţilor) se va retrage spre Şiret şi Munţii Carpaţi, unde va încerca să-şi organizeze rezistenţă. Este foare probabil că în această perioadă să fi fost construit şanţul de apărare împotriva hunilor, între Şiret şi Prut, în dreptul localităţii Stoicani (jud. Galaţi). Nesiguranţa creată de deplasarea hunilor, precum şi o serie de neînţelegeri apărute între Atanarich şi unii principi goţi precum Frithrigen sau Alaviv, îi va determina pe aceştia din urmă să ceară împăratului Valens permisiunea de a imigra în Imperiu, promiţând în schimb să devină creştini şi să apere provinciile dunărene împotriva unor atacuri. Valens a consimţit la aceasta, dar aflându-se în Orient, unde lupta cu perşii, nu a putut controla îndeaproape modul în care se desfăşura înţelegerea. Goţii trec Dunărea pe la Durostorum, dar administraţia romana, în special conducătorii diocezei Tracia, Lucinus şi Maximus, nu le-au asigurat hrana necesară până când aceştia trebuiau aşezaţi în calitate de coloni. Mai mult decât atât au fost şi înfometaţi, pentru a supravieţui fiind nevoiţi să-şi vândă obiectele de pretsi copiii că sclavi. În mod firesc goţii aflaţi deja în Imperiu se vor revolta, având de partea lor şi pe cei de dincolo de Dunăre. Armatele romane vor fi înfrânte, iar mai multe provincii vor fi devastate. Presat pe de-o parte de populaţia romana, iar pe de alta de ravagiile barbarilor, Valens se va angajă într-o luptă directă, soldata însă cu înfrângerea sa la Adrianopol în 9 august 378. Aceasta este prima mare victorie a cavaleriei asupra infanteriei, care inaugurează primatul ei pe câmpurile de luptă în mileniul evului de mijloc Pagina 2 din 9

Ephemeris – jurnal-evenimente peste timpuri... 9 august Dezastrul din acest an va avea consecinţe grave pentru Imperiu: de acum încolo goţii vor rămâne pentru totdeauna în graniţele Imperiului, se vor amesteca în treburile sale interne, deţinând o pondere de care conducerea de la Constantinopol va trebui să ţină seama. În bătălia de la Adrianopol moare şi Valens, ars probabil de viu într-o casă în care se retrăsese pentru a-şi lega rănile. (vezi video)

1173: A început construirea Turnului din Pisa... Arhitectul şi sculptorul Bonanno din Pisa începe construirea Turnului din Pisa Turnul din Pisa, emblema oraşului Pisa, este situat în Piaţa Miracolelor (Piazza dei Miracoli), în centru oraşului. Este înalt de 54,5 m, cu un diamtru extern de 15,5 m la bază şi cu o greutate de 14.453 tone. Are un diamteru intern de 7,4 m şi este compus din doi cilindri de piatră, concentrici, între care se afla o scară cu 293 de trepte. Între cele 8 etaje, se afla coloane de marmură albă de Carrare, ce servesc ca suport, iar uşa este decorată cu diverse imagini reprezentând animale. În prezent, turnul este înclinat cu 5,5 grade faţă de verticală, spre sud, ceea ce face ca ultimul etaj să depăşească diametrul bazei cu 4,5 m. Măsurătorile făcute de-a lungul timpului au arătat înclinarea progresivă a turnului: în 1350, înclinarea lui era de 1,47 grade; în 1817 de 4 grade, iar în 1993 era înclinat cu 5 grade. La 7 ianuarie 1990, turnul a fost închis publicului din motive de siguranţă şi a intrat în reparaţii. După 11 ani de reconstrucţie, la 15 decembrie 2001, turnul este din nou deshis publicului vizitator. O vizită a turnului durează 30 de minute, iar ghizii amintesc că e nevoie de o formă fizică bună pentru a urcă cele 300 de trepte şi recomandă persoanelor care suferă de vertij să nu urce.

1520: Prima hotărnicie păstrată privind fixarea hotarului dintre Transilvania şi Ţara Românească, în nordul Olteniei. 1600: Mihai Viteazul a întemeiat Mitropolia românească din Transilvania.

Pagina 3 din 9

Ephemeris – jurnal-evenimente peste timpuri... 9 august

1601: Mihai Viteazul, primul domn al celor trei ţări române, unificatorul dintâi al tuturor romanilor (1593 - 1601), a fost ucis de nobili maghiari pe Câmpia Turzii în urma unei trădări (9/19) (n. 1558)... Forţat să ia calea pribegiei, Mihai cere sprijinul împăratului Rudolf al II-lea, care, în contextul reînscăunarii lui Sigismund Bathory pe tronul Transilvaniei, acceptă să-l susţină pe român. Împreună cu generalul Basta, Mihai porneşte campania de recucerire a teritoriilor româneşti. Prin victoria de la Guruslău (3 august 1601), voievodul valah îl îndepărtează pe Bathory din Transilvania. Continuă prin a recupera Ţara Românească gonindu-l pe Simion Movilă de pe tron. În aceste condiţii, se întrezăreau perspectivele unei noi uniri, perspectivă cu care împăratul nu putea fi de acord. Din ordinul său, în 9/10 august 1601, la 3 km sud de Turda, Mihai Viteazul este ucis de generalul Gheorghe Basta (vezi Mormântul lui Mihai Viteazul). Capul său este luat de unul dintre căpitanii domnitorului şi înmormântat de Radu Buzescu la Mânăstirea Dealu, lângă Târgovişte. Pe lespedea sa de piatră de la Mănăstirea Dealu stă scris: „Aici zace cinstitul şi răposatul capul creştinului Mihail, Marele Voievod, ce au fost domn al Ţării Româneşti şi Ardealului şi Moldovei.”

(vezi video) 1806: La Constantinopol soseşte trimisul francez generalul Sebastiani. Scopul vizitei sale este atragerea Turciei în război cu Rusia. În rezultatul acţiunilor sale la cererea Franţei vor fi detronaţi domnitorii Valahiei şi Moldovei Ipsilanti şi Mozusi, iar strâmtoarea Bosfor va fi închisă pentru toate vasele ruseşti... 1815: Napoleon Bonaparte a fost exilat pe insula Sf. Elena... 1816: Proclamarea independenţei în Argentina. Sărbătoare naţională... 1848: Guvernul provizoriu a emis un decret prin care se instituia o „Comisie a proprietăţii”... Pagina 4 din 9

Ephemeris – jurnal-evenimente peste timpuri... 9 august Lucrările 'Comisiei proprietăţii', formată din 17 reprezentanţi ai boierilor şi 17 reprezentanţi ai clăcaşilor. După zece zile de dezbateri 'Comisia proprietăţii' n-a ajuns la hotărâri finale comune din cauza opoziţiei boierimii. A fost dizolvată de Locotenenţa domnească.

1848: S-a declanşat războiul austro-piemontez, în urma căruia Austria îşi întăreşte poziţia în Lombardia 1877: S-a desfăşurat prima ediţie a Campionatului de tenis de la Wimbledon... Turneul de tenis de la Wimbledon (The Championships, Wimbledon), desfăşurat la Londra, în Marea Britanie, este cel mai vechi şi mai prestigios dintre cele 4 turnee de Mare Şlem (turneele de prim rang din circuitele de tenis masculin, ATP şi feminin, WTA). Este al treilea ca ordine pe parcursul anului, dupa Australian Open şi Roland Garros.

1902: Regele Edward al VII - lea a fost încoronat la Westminster Abbey... Pagina 5 din 9

Ephemeris – jurnal-evenimente peste timpuri... 9 august

1919: A fost încheiat Tratatul anglo-persan, act ce a consfinţit instituirea „de facto” a protectoratului Marii Britanii asupra Iranului... 1941: Armata Romană a încheiat operaţiunile militare în Nordul Bucovinei, atingând graniţa existentă între România şi URSS în vara anului 1940... 1941: În Transilvania de NE ocupată de Ungaria Horthystă, în urma Dictatului de la Viena, încep a fi organizate, de către autorităţile maghiare, detaşamente de muncă formate din români 1945: Aviaţia americană lansează cea de-a doua bombă atomică din istoria umanităţii asupra localităţii japoneze Nagasaki. S-a folosit o bombă cu fisiune bazată pe plutoniu („Fat Man”, de 5 tone)... Bombardamentul nuclear asupra oraşului Hiroshima, ce a deschis „cutia Pandorei” în materie de distrugere în masă, declanşând un tenebros război rece de câteva decenii, nu a fost de natură să înfrângă cerbicia japonezilor. Prin urmare, preşedintele Truman a ordonat efectuarea unui nou raid aerian, cu încărcătura nucleară, asupra oraşului Nagasaki. Raidul s-a desfăşurat pe 9 august 1945, iar bomba cu plutoniu, denumită de aviatorii americani „Fat Man” (Grăsunul) avea o lungime de 3,25 metri şi o greutate de aproape 5 tone, declanşând o explozie echivalentă a 21 kilotone de TNT. Purtată de avionul B-29 Bock's Car, pilotat de maiorul Charles Sweeney, bomba a explodat la 550 metri deasupra oraşului nipon, ucigând pe loc 40.000 de oameni şi rănind 25.000, alte câteva mii decedând ulterior. Numărul mai mic de victime decât cel făcut de bomba de la Hiroshima se explică prin relieful deluros în mijlocul căruia se afla Nagasaki, ceea ce a redus efectele teribilei explozii. Totuşi, fumul declanşat de incendiile din oraş s-a ridicat până la o înălţime de 15 kilometri, fiind observat de aviatorii americani care zburau la mare distanţă de insula Kyushu. Cu o zi înainte, Uniunea Sovietică declarase război Japoniei şi a doua zi, pe 10 august, avioanele americane au aruncat asupra Japoniei milioane de fluturaşi, prin care anunţau că, dacă împăratul nu accepta capitularea şi alte oraşe şi chiar capitala Tokyo vor fi rase de pe suprafaţa pământului.

(vezi video) 1945: Sfârşitul celui de-al doilea război mondial... Pagina 6 din 9

Ephemeris – jurnal-evenimente peste timpuri... 9 august

1945: URSS a intrat în război cu Japonia, ocupând insulele Sahalin şi Kurile... 1945: „Ziua Nagasaki” - Ziua Mondială a Luptei pentru Interzicerea Armei Nucleare (la 9 august 1945 S.U.A. au lansat, asupra oraşului japonez Nagasaki, a doua bombă atomică) 1947: Consiliul de Miniştri a hotărât să remită secretarului general al ONU declaraţia de intrare a României în această organizaţie şi de adeziune la Carta Naţiunilor Unite. România va fi primită în ONU la 14.12.1955 1955: S-au stabilit relaţii diplomatice, la nivel de legaţie, între România şi Siria 1965: Singapore a ieşit din componenţa Federaţiei Malaieze şi s-a proclamat republică... 1969: Membri ai cultului condus de criminalul Charles Manson îi omoară pe actriţă Sharon Tate, însărcinată în luna a nouă şi pe alţi patru apropiaţi ai acesteia... 1974: Vicepreşedintele în exerciţiu - Gerald Ford este desemnat al 38 - lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii 1979: Prima plajă de nudişti a fost stabilită în Brighton, Marea Britanie...

Pagina 7 din 9

Ephemeris – jurnal-evenimente peste timpuri... 9 august

1993: A fost elaborat, de către Banca Naţională a Moldovei, Regulamentul cu privire la organizarea decontărilor şi achitărilor cu ţările din zona rublei; a fost pusă baza emiterii valutei naţionale... 1994: „Ziua internaţională a popoarelor indigene”; marcată (pe baza Rezoluţiei 49/214 din 23. XII.1994 a Adunării Generale a ONU) pe tot parcursul primului Deceniu internaţional al populaţiilor autohtone (început la 10. XII.1994); prin Rezoluţia 59/174 din 20. XII.2004, Adunarea Generală a declarat cel de-al doilea Deceniu internaţional al populaţiilor autohtone (2005-2014) şi a decis continuarea marcării acestei zile; a fost aleasă această dată, deoarece la 9. VIII.1992 a avut loc prima reuniune a Grupului de lucru pentru popoare indigene 1994: Ziua Internaţională de Solidaritate cu Lupta Femeilor din Republica Africa de Sud şi Namibia (zi marcată la iniţiativa Comitetului ONU împotriva apartheidului de O.N.U. în 1994)... 1995: Un pluton de militari români a participat la manevrele militare comune iniţiate de NATO în cooperare cu fostele state comuniste din Europa Centrală şi de Est, în cadrul Parteneriatului pentru Pace... 1996: Boris Yeltsin a fost ales ca preşedinte al Rusiei pentru a doua oară...

Pagina 8 din 9

Ephemeris – jurnal-evenimente peste timpuri... 9 august

1999: Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat organizează la Bucureşti licitaţia unor bunuri ale soţilor Ceauşescu. Majoritatea bunurilor sunt adjudecate pentru suma de circa patru miliarde lei: maşinile Buick şi Dacia 1100, tablourile, tapiseriile, piesele de mobilier, jocurile de şah... 2000: Până la această dată a fost vizibilă, cu ochiul liber, cometa „C/1999 S4 Linear”. Nu a fost o cometă spectaculuoasă, dar a fost prima vizibilă cu ochiul liber după Hale-Bopp...

Pagina 9 din 9

Related Documents

Ephemeris 09 Aug
May 2020 18
Ephemeris 11 Aug
May 2020 19
Ephemeris 04 Aug
May 2020 13
Ephemeris 02 Aug
May 2020 11
Ephemeris 08 Aug
May 2020 18
Ephemeris 1 Aug
May 2020 8

More Documents from "Ioan M."

Gianni Morandi
November 2019 31
Ephemeris 11 Aug
May 2020 19
May 2020 22
Iarna Pe Ulita
December 2019 30
Ephemeris 09 Aug
May 2020 18
May 2020 11