Viata Si Moartea Nefericitului Filimon

1

„Viata si moartea nefericitului Filimon...” sau „Zbor frînt” de Vladimir Beşleagă

„Ascultă omule, au grăit adîncurile într-un tîrziu. Vrei să-ţi întorc zilele de la naştere încoace. Dar chiar de-ar fi s-o iei de la facerea lumii totuna nu vei descîlci nimic, daca-n aceste trei zile şi trei nopţi nu vei şti să vezi o viaţă şi o lume... Vei plăti cu zilele tale cîte şi-au mai rămas de trăit....” Acestea, cred eu, că sunt cuvintele-pilon ale romanului “Viaţa şi moarea nefericitului Filimon…” de Marele scriitor basarabean Vladimir Beşleagă. Dar înainte de a trece la tematica şi subiecul romanului este mai logic să prezint cîte ceva din biografia scriitorului. S-a născut la 25 iunie 1931 în comuna Mălăieşti (Transnistria). A absolvit Universitatea de Stat din Moldova (1955). A făcut doctorantura la aceeaşi instituţie de învăţământ, studiind creaţia lui Liviu Rebreanu. A debutat cu cărţi destinate copiilor: „Zbânţuilă: (1956), „Vacanţa mea” (1959), „Buftea” (1962), „Găluţca lui Iluşca” (1963) s.a. A scris proză scurtă, inclusă în volumul “La fântâna Leahului” (1963), ceea ce l-a afiţat în taţa publicului cititor a fost romanul „Zbor frânt” (1966; alte ediţii: 1992, 1997). O experienţă artistică interesantă a făcut scriitorul în 1972, cartea prezentată atunci la editura, însă văzând lumina tiparului abia în 1988 (romanul „Viaţa şi moartea nefericitului Filimon sau Anevoioasa cale a cunoaşterii de sine”). Alte romane: „Acasă” (1976), „Ignat şi Ana” şi „Durere” (ambele 1979), „Sânge pe zăpadă” (1985) şi „Cumplite vremi...” (1990). Pregătirea filologică serioasă a scriitorului s-a vădit în cartea de publicistică pe teme literare „Suflul vremii” (1981) şi în raportul „Scriitorul şi destinele limbii literare”, ţinut la plenara Comitetului de conducere al Uniunii Scriitorilor din Moldova la 16 noiembrie 1988 şi tipărit în cartea colectivă “Povara sau tezaur sfant”? (Chişinău, Ed. Cartea moldovenească, 1989). A lucrat secretar al Comitetului de conducere al Uniunii Scriitorilor din Moldova, redactor-sef adjunct al revistei Basarabia. Laureat al Premiului de Stat al Republicii Moldova (1978). Despre biografia lui Beşleagă am putea vorbi încă multe, dar la moment ne interesează „Care roman din cele două „(Zbor frânt” sau „Viaţa şi moartea...”) au priză în faţa cititorului modern”. Aşadar, Care? În prolog am adus un citat din „Viaţa şi moartea...”, care zic eu, că m-au impresionat la maxim, deşi nu doar acestea, dar cu altele voi reveni pe parcurs. Am multe de spus despre aceste două romane,dar totuşi nu ştiu ce mă împiedică să o fac. Totuşi, romane citite recent de mine, care

2 m-au făcut să privesc altfel viaţa unui om chinuit de întrebările vis-s-vis de existenţa sa şi viaţa unui om imlpicat mai mult sau mai puţin direct, în nucleul războiului din perioada Sovietică; Voi începe cu „Zbor frânt” pentru că a fost cel dintîi roman citit dintre aceste două; Cum am menţionat mai sus roman scris în deceniul al şaptelea al secolului XX-lea, nutrind în sine o formulă modernă evident proustiană şi faulkneriană, care valorifică fluxul memoriei, elementul eseistic, interogaţia polemică, precum şi alte abordări psihologice, care vor fi menţionate pe parcursul acestei lucrări. Vladimir Beşleagă în acest roman încearcă să reconstituie monografic istoriile vieţii eroilor, suprapunîndu-le şi trecîndu-le printr-un examen moral. Aceştia sînt, de obicei, nişte dezrădăcinaţi şi dedublaţi ( de altfel ca şi Filimon din cel de-al doilea roman pe care îl vom aborda în această lucrare), care caută să recupereze timpul şi identitatea socială. Monografierea lor este discontinuă, alternativă, sentimental-lucidă şi fixează stări ambigui ale sufletului uman (dragostea, copilăria sau adolescenţa pierdute). Elementul epic se pulverizează, se topeşte în gîndurile, emoţiile şi obsesiile pe care le generează personajul principal, întîlnit în text cu numele de Isai. Aşadar, am ajuns şi la numele protagonistului, Isai, nume întîlnit la un personaj biblic, care a încercat să salveze mioara pierdută. Aici, apare o întrebare: -Să fie o coincidenţă ca Personajul nostru tot a pornit în căutarea cuiva, doar că în cazul romanului nostru, în cătarea fratelui său Ile? sau -Este o insinuare oferită de scriitor, pentru a vedea mesajul latent al romanului? Din păcate aceste detalii ar putea să ni le spună doar el, Vladimir Beşleagă şi noi rămânem cu propria noastră alegere, aşa sau altfel. Dacă tot am explicat numele lui Isai, încerc să aduc în lucrare şi explicaţia numelui Ile, fratele lui Isai, care de fapt în roman este şi cauza tuturor peripeţiilor protagonistului. Aici din nou ne confruntăm cu o confesiune latentă, deaorece, numele Ile deasemenea este întîlnit la un alt personaj biblic, numele căruia este comus din două cuvinte, sub forma de Elias sau Ilias (o formă comună, preluată de latini care s-a răspândit rapid în lumea creştină), cuvânt compus din cele doua nume date lui Dumnezeu, El şi Jahve, care în traducere libera înseamna "Domnul este adevăratul Dumnezeu"; Iar eu vin cu un adaos, Dumnezeu este calea, adevărul şi viaţa...(Ioan 14:6) –Să fie oare Ile făuritorul destinului lui Isai, Eu cred ca altfel nici nu poate fi, aşadar, Ile este cel care i-a creat soarta lui Isai prin plecarea lui de acasă, caci nu de alta, dar dacă nu pleca Ile, Isai ar fi stat acasă lîngă mama sa sau în cel mai rău caz, lîngă bunelul său (rău- pentru că bunelul trăia în satul în care se desfăşura războiul, la etapa povestirii romanului), dar în acest caz ne-am fi lipsit de un asemenea roman fenomenal, de subiectul acestuia: Isai, fratele mai mare al lui Ile, pleacă de acasă ca să-l găsească pe fratele lui cel mai mic, Ile, care dintr-o cauză puierilă se duce să aducă calul acasă. De altfel, în roman găsim şi mărturisirea lui Isai, de ce s-a dus şi el de acasă, explicaţie dată soţiei lui: Fratele Ilie rămăsese dincolo... Pentru dânsul am trecut, proasto... Ai inţeles? Apoi fratelui însuşi: Măi, pentru tine m-am băgat în foc... să te scot...! Toate se petrec de la sine, pornind în căutarea lui Ile, Isai ajunge înot de partea cealaltă a Nistrului, unde este prins de germani, dar într-un mod neobişnuit scapă şi ajunge înapoi la soldaţii sovietici, la căpitan şi ca printr-o minune devine informator secret pentru ambele părţi ale Nistrului; rămînînd în viaţă, ajungînd şi el să aibă copii săi, într-o zi începe să povestească şi copilului său cele întîmplate, atunci, în timpul războiului, cu anumite detalii: cui ducea informaţii veridice şi cui nu, pentru ce s-a băgat în gura şarpelui (germanii), cum a rămas în viaţă şi multe alte momente ale războiului prin care a trecut el, doar că la un moment dat, Isai, crede că băiatul este încă prea mic pentru asemenea destăinuiri şi... parcă se inhibă în sine, dar parcă destăinuieşte latent cititorului, ce?, cum?, de?, cînd? şi de ce? s-a dovedit a fi aşa şi nu altfel, aranjate toate în destinul lui. Acum stau şi mă gîndesc aşa pentru mine, -Oare Isai mi-a povestit mi-e acele detalii sau totuşi fiului său? Dar oricum ar fi, mă gîndesc că dacă ar trăi în zilele noastre şi-ar da seama cui ar fi trebuit să ducă atunci informaţii veridice şi nu pentru el, dar anume pentru fiul lui, care acum are de suferit, precum şi copiii copiilor lui....... Sau poate nu? Sau poate greşesc eu? Dar totuşi cred că dacă s-ar întoarce în timp ar proceda altfel. Sau poate nu?

3

Timpul blochează gîndirea umană, în primul rînd din perspectiva dezintegratoare a infinitului şi a incomensurabilului. În momentul fatal cînd conştientizăm acest lucru, ni se zgribuleşte nu atît fizicul, cît psihicul. Aşa că cel care ne priveşte prin celălalt capăt al lunetei ne vede infim de mici, mai mici decît ne-am închipui noi. În cel de-al doilea roman pe care l-am terminat de lecturat chiar acum o săptămînă, gîndesc eu că e cu totul o altă abordare, atit stilistică, cît şi ştiinţifică. Inovaţia cu care vine, Beşleagă în acest roman este absolut modernistă, face marea răsturnare a literaturii basarabene, face ceea ce nu au facut alţii pînă la dînsul. Vine în centrul romanului cu omul, care nimerind în hăţişul întrebărilor şi problemelor exostenţiale, merge pe firul călăuzitor al lămuririlor, dar care se pomeneşte pe drumurile întrerupte „heideggeriene”, întorcîndu-se mereu spre punctul de pornire, asta de altfel, face şi Filimon, protagonistul romanului “Viaţa şi moartea nefericitului Filimon” sau „Anevoioasa cale a cunoaşterii de sine”, roman cu două titluri pentru cititorii “dezorientaţi în spaţiu şi în timp” aş zice eu. Un roman care şochează cititorul, un roman care suspendează subiectul principal, aducînd un altul pentru perturbarea cititorului, parcă pentru controlul atenţiei moderniste a acestuia. Un roman semiotic, un roman-labirint, un roman-vis care prin protagonistul său îl face pe cititor să se aducă în ipostaza acestuia, pentru a putea înţelege subiectul din “Viaţa şi moartea...”. Personal, citind acest roman am înţeles foarte multe, dar mai ales: - De ce omul se naşte şi de ce moare? şi vin şi cu răspunsul: -Setea de cunoaştere!!! Asta este ceea ce l-a impins pe Filimon să se dezică de întreaga lui viaţă în schimbul a trei zile şi trei nopţi aduse înapoi, pentru ca să „se lămurească” şi anume cu acele întrebări care îl frămîntau de ceva ani : - dar ce vor ei de la mine ? ce avere caută? cine-i femeia cu chip de abur? CINE SÎNT EU? CINE M-A ADUS PE LUME? Din cele XVI capitole ale romanului doar ultimile două dezvăluie răspunsul la toate aceste întrebări ale lui Filimon. Şi răspunsul latent ar fi: BLESTEMUL! Şi nimic altceva, doar că trebuie să ne lămurim şi noi înşine cel biblic, cel al femeii sau cel din naştere, dar în final aş spune eu că toate trei joacă un rol primordial pentru subiectul romanului. Am menţionat că este un roman-labirint şi explic de ce? Pentru că toţi ne împleticim în subiectul acestui roman şi anume la lecturarea lui desigur, la prima vedere pare un subiect stupid, făra de captivare a atenţiei, fară de vlagă chiar îmi permit să spun, dar lecturîndu-l pe parcurs şi intrînd ca personaj ascuns al lui Filimon sau ca o părticică din acel glas (şuvoiaş) care era meru în preajma lui, îţi dai bine seama că este captivant, atit subiectul lui, cît şi stilistica; dar să revenim la Labirint – în roman deseori se scrie despre o galerie prin care se împleticeşte protagonistul nostru, Filimon, fiind în căutarea acelor răspunsuri îmi permit să spun ca ajunge într-un labirint al gândurilor, unde principalele “stradele” sunt: Măgura Zimbrului, Gura Muntelui de Piatră, Floarea Muntelui, iar miezul numindu-se Apa Vremii şi ieşirea din Labirint Ieşirea Omului sau Oala Dracului. Ajungînd la un moment dat în miezul labirintului, la inima acestuia găseşte comoara – Apa Vremii, care îi dă acele trei zile şi trei nopţi cerute, dar totodată ca rasplată luîndu-i viaţa întreagă, în schimb. La sfîrşit nu poate ieşi la suprafaţă din galerii, la ieşirea din labirint pentru ca tatal său Nichifor Fătu acopera unica ieşire din acest labirin al gândurilor, unica şansă de supravieţuire – ieşirea/salvarea de care Filimon nu are parte. Am putea spune noi ca Nichifor şi-a ucis feciorul şi şi-a nefericit fiica? Eu cred că DA! Deoarece, Nichifor din start a început cu stîngul, nu i-a spus adevărul lui Filimon, dar acesta şi-a dat întreaga sa viaţă, prin acele 3 zile şi 3 nopţi, ca să-l găsească anume pe acesta – ADEVARUL/RĂSPUNSUL, astfel, tatăl şi-a nefericit ambii copii, i-a distrus, i-a făcut să-şi amestece singele de soră şi de frate din neştiinţă ş.a. În general am putea spune că romanul “Viaţa şi moartea nefericitului Filimon” sau „Anevoioasa cale a cunoaşterii de sine” are un lexem – pilon, pe care se învîrteşte tot subiectul romanului “piatra” ( un material format dintr-un agregat natural de substanţe minerale )- din cauza căutării acestui

4 material Filimon îşi pierde viaţa, îşi chinuie picioarele, îşi nenoroceşte zilele prin galerii şi prin vise. Aici aş putea spune că Beşleagă se face marele alchimist, amintind des în roman nu doar acest material, dar şi sticla (care este un amestec de dioxid de siliciu si silicaţii ai diferitelor metale), care prim metode semiotice de la o propoziţie la alta în roman ia ba o formă, ba alta, adică piatra des se transformă în sticlă şi invers, astfel la inceput în roman observăm pat, trepte, perete din piatră, care cum am mai spus în mod semiotic la nişte momente din roman iau forma sticlei. Aşadar, alchimia... de ce alchimia? Deoarece adepţii ei susţin că din piatră poţi face aur, prin cele patru căi ezoterice spre iliminare, alături de magie, astrologie şi Kaballah (Cabala), angajată pe cele două niveluri cu corespondenţă precisă: 1. fizicul – transformarea şi purificarea metalelor; 2. metafizicul – transformarea şi purificarea omului, ceea ce de altfel se întîmplă şi cu Filimon (metafizicul) şi cu piatra (fizicul), adică aurul pe care disperat îl caută, un alt personaj Ghior, vedeţi voi, o oarecare piatră galbenă pe care Filimon o găseşte în final ca pricină a tuturor necazurilor familiei (neîntregite) sale. Anume piatra este cea care la făcut zidar, anume piatra/zidul l-a ucis pe tatăl Renei (care ca tălmăcire înseamnă „renăscută) şi anume ea îl găseşte pe Filimon, tot de sub pietre. Pietre, din pitre, de pietre, pietricele ş.a.m.d. personal mi-am pus întrebarea: -De ce romanul nu se numeşte „Piatra”, dacă acest lexem/material este amintit în roman de aproximativ 306 ori? Dar... tot Beşleagă ar veni cu un răspuns răsunător, pe care eu nu cred că aş fi în stare să-l dau, dintr-un motiv simplu, dar şi complicat Nu sunt eu Vladimir Beşleagă!

Concluzii: Minciuna e ceva cu un interes, cu un anumit scop pe cînd eu ti-am spus ca te-am gasit ca sa întelegi, altfel... Viata si moartea... Asculta, fiule, am sa-ti spun adevarul, tot cum a fost si l-am simtit, si l-am inteles la anii aceia. Asa ai sa intelegi mai bine intimplarile prin care am trecut, virtejul vremii care m-a trîntit cu capul in jos in bulboana neagra dintre viata si moarte. Zbor frânt Nu e nimic respingător în aceste opere, ba din contra toate ne cheamă la trezire, acele păsări, amintite în ambele romane şi asociate cu sufletele oamenilor, regretul (Pălmuirea Renei şi a mamei), scufundarea în Nistru ca o spălare de pacate şi semiotica galeriilor, amintirea mamei, precum şi multitudinea persoanelor/personajelor care ne fac şi le-au făcut destinul protagoniştilor noştri un subiect de roman şi nu un oarecare roman, dar roman(e) care ne fac să reflectăm asupra vieţii noastre din perspectiva unui scriitor, al unui protagonist trecut prin razboi şi a unui trecut printr-o viaţă de trei zile. Eu zic, fenomenal şi atât...

5

“Viaţa şi moartea nefericitului Filimon” sau „Anevoioasa cale a cunoaşterii de sine” şi „Zbor frînt” de Vladimir Beşleagă

6

Realizat: Cebotari Alisa, gr 402 Lb/lit rom/eng Controlat: Ciocanu Ion