Anul II, Nr. 6
Rednic: „DINAMO e pe un drum bun” DOL - Ce înseamnă pentru dumneavoastră „Dinamo – file de Europa”? Cum este în primul an pe banca lui Dinamo jucând în Europa? Mircea Rednic - Este o modalitate de a ne afirma, a trecut ceva timp de când, în afară de steaua şi rapid, n-am reuşit să apărem, să ne schimbăm imaginea, adică să se mai audă şi de noi că toată lumea, când zici Dinamo, se gândeşte la steaua. DOL - Există diferenţe între meciurile din campionat şi cele din Cupele Europene? Ce necesită şi ce aduc în plus acestea din urmă? MR - E mare diferenţă! În campionat ai o groază de meciuri, aici ai 2 meciuri care trebuiesc tratate cu foarte mare seriozitate, fiecare meci e foarte important. Bine, întrebaţi acum de grupe? În grupe sunt patru meciuri pe care le joci, ai 2 posibilităţi acasă, 2 in deplasare, aici v-am spus, e vorba de imagine… imagine pentru jucători, pentru club, e interesul foarte mare în jurul acestor meciuri, deci toata lumea are numai de câştigat. Pentru noi e o posibilitate să ne afirmăm pe plan european şi în plus o să vedem care este valoarea lotului, unde ne situăm, daca mai e nevoie să întărim lotul sau nu, pentru că asta e, sunt meciuri foarte puternice. Campionatul e altceva, ai o etapă, poţi să recuperezi în etapa următoare, se joacă campionatul până la sfârşit, 34 de meciuri… în UEFA nu mai e aşa, meciul trebuie tratat cu concentrare maximă. DOL - Puteţi să-mi spuneţi câteva cuvinte despre cele 4 echipe începând cu Beşiktaş? MR - Beşiktaş e o echipă mare în Turcia, an de an a jucat în cupele europene, experienţă mare, jucători de valoare, antrenor de valoare, deci o echipa puternică, s-au investit foarte mulţi bani… DOL - FC Brugge? MR - Brugge, o echipă tânără, fără mari valori, având jucători tineri, jucători, eu ştiu, mai puţin cu nume, dar jucători pe care eu îi urmăresc de foarte mult timp … si jucători de
perspectivă, un club care întotdeauna aduce şi după aia vinde jucători, dar ei întotdeauna, în fiecare an, au luptat pentru câştigarea campionatului. DOL - Bayer Leverkusen? MR - Bayer Leverkusen, e o echipă tânără antrenorul şi clubul, am înţeles că sunt interesaţi in formarea unei noi echipe, deci a avut loc un schimb de generaţii, sunt mulţi jucători tineri, am înţeles că au evoluţii foarte bune acasă dar au probleme în deplasare… se vede, se vede că au jucători cu mai puţină experienţă. DOL - Şi Tottenham? MR - Tottenham, dacă numai anul ăsta au investit peste 50 de milioane de euro. Vă daţi seama că e un club care vrea să facă performanţă, e un club cu jucători foarte valoroşi… DOL - O grupă grea cu echipe valoroase MR - Deci vă daţi seama din cele ce am spus, că sunt 4 echipe de top. Dar noi ne jucăm şansa noastră. DOL - Jucătorul Mircea Rednic a prins 2 semifinale europene, a eliminat pe Hamburg, pe Partizan, a umilit Panathinaikos cu 6-1 (chiar a şi marcat în acel meci), ce sfat veţi da jucătorilor înainte să iasă pe teren? MR - Să aibă curaj şi încredere în ei, că orice este posibil în fotbal, că rezultatele bune din campionat trebuie să continue şi în Cupele Europene… deci în primul rând asta, să intre cu curaj şi încredere, fără teamă pentru că n-au nimic de pierdut. DOL - Ei bine, şi pe final câteva cuvinte pentru suporterii dinamovişti. MR - E greu… mi-e greu şi mie, le este greu si jucătorilor. Chiar avem nevoie de sprijinul suporterilor. Ei au înţeles acum că Dinamo e pe un drum bun şi fără suporteri, eu ştiu, Dinamo nu reprezintă mare lucru. Adrian & Diana
Pagina 2
TRIBUNA
Beşiktaş, atenţie la câini! Joi, 2 Noiembrie 2006 se va disputa a doua etapă din cadrul grupei B a Cupei UEFA. Astfel, formaţia Tottenham Hotspurs va întâlni Club Brugge pe White Hart Lane, iar Dinamo Bucureşti va juca acasă cu Beşiktaş Istanbul. În prima etapă a grupei B, Beşiktaş Istanbul a pierdut cu 2-0 in faţa englezilor, pe când meciul dintre Club Brugge si Leverkusen s-a terminat la egalitate 1-1. Dinamo Bucureşti a stat. Formaţia Dinamo Bucureşti se află pe primul loc în campionatul României cu maximum de puncte (36), acumulate în urma a 12 victorii consecutive. Noul antrenor, Mircea Rednic, adus la începutul acestui sezon, a format într-un timp extrem de scurt o echipă imbatabilă atât în campionat cât şi pe plan extern, unde în preliminariile Cupei UEFA a trecut pe rând de Hibernians Paola (5-1; 4-0) şi Beitar Jerusalem (1-0;1-1), învingând apoi în primul tur al competiţiei formaţia greacă Skoda Xanthi cu 4-1 şi 4-3. Bereket Gymnastic Club a fost fondat pe 03.03.1903 şi şi-a schimbat denumirea in Beşiktaş Ottoman Gymnastics Club, devenind primul club turcesc înregistrat. În 1911 ia fiinţă secţia de fotbal a clubului. În cei aproape 100 de ani, secţia de fotbal a clubului cunoscut în zilele noastre sub numele de Beşiktaş Jimnastik Kulubu, a devenit una din cele mai bune echipe din Turcia. Este deţinătoarea a celor mai multe tricouri de campioană (15), din care de 5 ori consecutiv, în perioada 1939-1943, şi ultimul în 2003, când era antrenată de Mircea Lucescu. Tot în acel an, Beşiktaş a acces în sferturile de
finală ale Cupei UEFA. A câştigat de 7 ori Cupa Turciei, ultima oară în 2005, după ce a învins în prelungiri cu 3-2 pe vechea rivală Fenerbahce SK Istanbul. De fapt, acesta este singurul trofeu cucerit de alb-negri în ultimii 4 ani. Formaţia Beşiktaş Istanbul se aflã pe locul 3 în campionatul Turciei cu 13 puncte acumulate. În primul tur al Cupei UEFA, Beşiktaş a trecut de TSKA Sofia cu 2-0 acasă şi 2-2 la Sofia, după prelungiri. „Câinii Roşii” pornesc teoretic cu a doua şansã în acest meci, având în vedere atât faptul că s-au aflat într-o urnă valorică inferioară la tragerea la sorţi a grupelor, cât şi valoarea de transfer a jucătorilor din cele 2 loturi. Dar ei, până acum, nu au avut ocazia de a-şi arăta „colţii“, deoarece în prima etapă a grupei au stat. Jucătorii dinamovişti sunt extrem de motivaţi şi dornici de a-şi demonstra valoarea şi pe plan extern. Au un moral ridicat datorită seriei de victorii consecutive şi cu siguranţă nu se vor lăsa intimidaţi de Beşiktaş Istanbul. Dinamoviştii pot fi destul de imprevizibili în meciurile cu echipele mai puternice. Le amintim aici doar pe cele din sezonul trecut al Cupei UEFA: cu Everton (locul 5 in Premiere League) 5-1 şi TSKA Moscova (la momentul respectiv deţinătoarea trofeului) 1-0. Deci, le urăm bun venit in Groapă turcilor, dar îi asigurăm că vor avea o viaţă grea în această seară, şi că, de data asta nu vor mai pleca cu ploconul, ci cu mâinile goale, şi cu calificarea aproape ratată. Aliss
TRIBUNA
Pagina 3
BEŞIKTAŞ, KÖPEKLERE DİKKAT! 02/11/2006 Perşembe günü, UEFA kupasında B grubunda ikinci maçlar oynanacak.Bu grupta, Tottenham Hotspur FC, White Hart Lane’de Club Brugge KV ile karşılaşacak. Ve FC Dinamo 1948 Bükreş kendi evinde Beşiktaş JK İstanbul’a karşı oynayacak. İlk karşılaşmalarda, Beşiktaş kendi evinde Tottenham Hotspur FC’ye 2-0 kaybetti ve Club Brugge kendi evinde Bayer 04 Leverkusen ile 11 berabere kaldı. Dinamo UEFA gruplarındaki ilk maçını henüz oynamadı. Dinamo Bükreş oynadığı 12 maçın hepsini kazanarak topladığı 36 puan ile Romanya Birinci Ligi’nin ilk sırasında bulunuyor.Sezon başında göreve getirilen yeni menejer, Mircea Rednic, Romanya Birinci Ligi’nde Dinamo Bükreş’i bu sezon yenilmeyen ve her maçını kazanan bir takım yaptı,ve UEFA kupası ön elemenlerinde oynadığı maçlarda, Hibernians Paola’ı (5-1; 4-0) ve Beitar Jerusalem’i (1-0; 1-1) ve ilk tur maçında Skoda Xanthi’i (4-1; 4-3) ile geçti. 03/03/1903’te Bereket Jimnastik Klübü adı altında kurulan Beşiktaş; ve birkaç yıl içinde ismini Beşiktaş Osmanlı Jimnastik Klübü olarak değiştirerek, ilk Türk klübü olarak kayıtlara geçti.1911’de klüp ilk futbol bölümüne sahip oldu. Hemen hemen kuruluşunun 100.yılında olan Beşiktaş Jimnastik Klübü, bilindiği gibi Türkiye’nin en iyi futbol takımlarından biri oldu. Beşiktaş JK İstanbul Lig Şampiyonluğunu en çok kazanan takımdır (15 kez). Sadece 19391943 yılları arasında üst üste 5 kez kazanmıştır, bu şampiyonlukları. Klüp en son lig şampiyonluğunu Romanyalı menejer Mircea Lucescu yönetiminde 2003’ te kazandı.Aynı yıl, takım UEFA kupasında çeyrek finale çıkmıştır. 7 kez Türkiye Kupasını kazanan klüp en son kupayı 2005‘te Fenerbahçe SK İstanbul’u uzatma dakikalarında 3-2 ile geçerek kazandı. Bu onların son üç yılda kazandığı son kupa oldu. Şimdi Beşiktaş JK,Türkiye Liginde şimdiye kadar topladığı13 puan ile 3. sırada yer almaktadır.UEFA kupasının ilk turunda CSKA Sofya ile eşleşen Beşiktaş JK, ilk maçı kendi evinde 2-0 ve Bulgaristan’da uzatmada 2-2 berabere kalarak bu takımı eledi. “Kırmızı Köpekler” kupadaki ikinci maçını oynayacak olan Beşiktaş JK ile başlayacak ve
göz önüne alınması gereken gerçek,UEFA’nın katsayı sıralamasına göre Dinamo’nun düşük torbada olması ve bu iki takımın oyuncularının transfer değerleri. Şimdiye kadar Dinamo Bükreş, dişini (gücünü) gösterecek şansa sahip değildi. Çünkü açılış fikstüründe onlar oynamadı. Dinamolu oyuncular iyi oyunlarını UEFA kupasında da göstermek için, güçlü bir şekilde motive ve gayretliler.Bu sıralar onların moralleri çok yüksek ve bu oyuna saygı duyuyorlar ve Beşiktaş’a pek candan davranmayacaklar. Dinamo, büyük takımlara karşı oynarken, pek fazla tercih edilmeyen bir takım olabilir.Örnek verirsek, geçen sene Everton FC ‘ye karşı 5-1 kazandılar (İngiltere 5.). ve CSKA Moskova’yı 10 yendiler. (UEFA kupası şampiyonu). Bu dediklerimizle, Türk takımını “mezara” buyur edeceğiz, ve UEFA da gruptan çıkmak ve elemelerde gelecek yıl baharda mücadele etmek için, bu gece onların Bükreş’ten elleri boş ve avantajlarını kaybetmiş olarak ayrılmalarını sağlayacağız. Volkan Koçyiğit
Pagina 4
TRIBUNA
Ion Ghiţulescu, un nume sinonim cu Dinamo Normal, că este greu să-şi închipuie mulţi cum era să nu vezi la TV nici un meci. Şi de multe ori, doar undele radio să fie cele care aduc veşti despre echipa ta iubită. Din amalgamul vocilor, prin anii ‘70-‘80 s-au „desprins” două, dinamovistul Ion Ghiţulescu şi olteanul Sebastian Domozină, Dumnezeu să-l ierte. Atât! Chiar şi când era meciul nostru era la TV, mulţi dintre noi preferam să ascultăm comentariul radio al lui Ghiţulescu. Când comenta el, îţi intra meciul în oase, te lua cu tremurici şi începeai să urli de unul singur, ca pe stadion. Aveam febră musculară după ce ascultam un meci comentat de Ghiţulescu. Acum, când Dinamo atacă din nou Europa, am apelat la Ion Ghiţulescu să ne destănuiască câte ceva din istoria europeană a lui Dinamo. Interviul se va prelungi şi în nr. 7 al fanzinei. DOL: Dumneavoastră reprezentaţi istoria fotbalului dinamovist, eu de 40 de ani vă ascult la radio. Aveţi 5 de ani de carieră, peste 1700 de transmisii live. Când aţi debutat în radio în postura de comentator de fotbal? IG: Ca angajat al radioului în 1951. Dar la început eram un simplu reporter care aducea ştiri, de abia din 1957 am început sa fac transmisii sportive. DOL: Ştiu că pe vremea aia, ’60-’70, nu ştiu din ’50 chiar, cei care debutau, o făceau la „aceeaşi cască” cu un coleg mai în vârstă. IG: Eu, l-am avut lângă mine pe cel care a fost şeful secţiei sportive de la radio, un fost mare rugbist al ţării, George Ionescu îl chema, fratele lui a fost jucător de rugby şi antrenor al echipei Dinamo, Tibi Ionescu. Amândoi au fost în echipa naţională. Lângă el am debutat. DOL: Cum aţi ajuns să comentaţi pe Dinamo? IG: Ca să fiu sincer, în prima parte a activităţii mele de comentator sportiv am fost mai apropiat de CCA, fiindcă am făcut şi armata la unul din cluburile lor. Dar la sfârşitul anilor ’60, începutul anilor ’70, am avut nişte conflicte cu conducerea clubului CCA-Steaua. În acelaşi timp, la Dinamo a venit ca jucător Mircea Lucescu. Soţia lui era colegă cu noi la radio, Nelly Lucescu, şi era colegă de redacţie chiar cu soţia mea. Mai mult decât atât, atunci când era însărcinată cu Răzvan, cea care a avut grija de ea a fost soţia mea. Aşa s-a făcut apropierea mea de Mircea Lucescu, şi în consecinţă şi de Dinamo. Deci cam aşa a început idila mea cu Dinamo.
DOL: Ce a însemnat Dinamo pentru Europa? IG: Păi semifinalista unei competiţii europene… DOL: A două competiţii… IG - Sigur că da. N-am să uit două episoade. Am să încep cu unul mai puţin plăcut - Dinamo la Liverpool, ne-au bătut greu de tot… e, vreau să spun că în perioada aia era la Londra, la ambasada noastră, un mare iubitor al fotbalului, prieten bun cu Mircea Lucescu, Costică Anghelache, care făcea nişte materiale documentare extraordinare pentru pregătirea echipelor noastre. Bine, am venit la Liverpool alături de Dinamo şi toată lumea şi-a dat seama, este vorba de englezi aici, că Dinamo ştie foarte multe despre sistemul de joc al celor de la Liverpool. Totul i se datora lui Anghelache. Şi drept urmare, după meci, preşedintele clubului a venit la noi şi i-a spus în engleză „Costică you are for the last time in Liverpool” (Costică eşti pentru ultima oară în Liverpool). Şi evenimentul sportiv pe care n-o să-l uit niciodată, a fost meciul de la Hamburg, returul partidei din Bucuresti, când Dinamo a reuşit să se califice în faţa lui Hamburg, care era câştigătoarea unei competiţii europene, nu-i aşa? Eu am transmis meciul şi mi-a făcut o mare plăcere, vă imaginaţi. DOL - Care era atmosfera din tribunele dinamoviste în competiţiile pe care le-aţi transmis dumneavoastră în cupele europene . Era o mare diferenţa între meciurile din campionat şi meciurile europene. Cum simţeaţi dumneavoastră atmosfera din tribune? IG - Pur şi simplu te purta pe aripi, ca să poţi să dai peste adversar. Cea mai bună dovadă este şi acel meci cu Hamburg de la Bucureşti, când tribunele au fost extraordinare. DOL - Puteţi să comentaţi în câteva cuvinte despre acel meci? IG - Mi-e foarte greu să comentez pentru că în momentul ăla am făcut transmisie. Eram foarte concentrat la ce se întâmpla pe teren, mi-era foarte greu să mă mai concentrez la altceva, să fac apel la altceva. Dar în orice caz am avut nişte senzaţii deosebite. Şi vreau să spun că eu din punct de vedere emoţional sunt un tip emotiv, de altfel cine zice că nu are emoţii înaintea unui meci - vorbesc de comentatorii de fotbal – ori mint ori sunt nesimţiţi şi atunci nu au ce să caute să facă transmisii. Ei bine, eu ca să-mi înving emotivitatea luam nişte pastile cu calmant, nişte diazepam., dar la un meci cum a fost Hamburg-ul am luat a doua pastilă. (Va urma…)
TRIBUNA
Dinamo şi Europa Europa nu ne-a iubit niciodată. Nu spune nimeni că ne-a urât, dar poate pur şi simplu am fi meritat să fim trataţi cu mai puţină indiferenţă. Sau poate ar fi trebuit s-o iubim noi mai mult, pentru ca în dese rânduri. indiferenţa şi neputinţa noastră ne-au privat de rezultate mai bune. Sezonul nostru de debut a fost 56-57. Coincidenţă sau nu, prima noastră adversară s-a numit Galatasaray, echipă debutantă, asemeni nouă. Am câştigat ambele meciuri şi ne-am calificat, pentru a întâlni echipa militară de la sudul Dunării, ce ne-a spulberat cu 8-1 la Sofia. Noi am deschis scorul, dacă îi pasă cuiva. Următoarea apariţie, peste şase ani. Tot Galata, altă corecţie: 3-0 la Istanbul. În sezonul ‘63, călăul nostru s-a numit Real. Bine, nu cred că se aştepta cineva să-i eliminam pe cei care deja câştigaseră deja cinci trofee, şi aveau să mai şi joace finala sezonul respectiv. Dar modul în care am jucat dubla cu ei nu poate fi decât mulţumitor: 1-3 şi 3-5 Urmează două sezoane consecutive în care suntem eliminaţi de fiecare dată de către Inter. Proaspăta dublă-campioană a Europei. Marea echipă a lui Herrera. Pe care reuşim s-o învingem la Bucureşti, cu 2-1. Viitorul suna bine, dar peste trei sezoane suntem învinşi de către W.B.A., in chiar primul tur al C2, viitoarea UEFA. Chiar la debutul nostru în această competiţie: 4-0 în Anglia şi cuvintele nu-şi mai au rostul. Urmează ani grei, în care deşi pe plan intern ne-am descurcat mai mult decât onorabil, pe plan extern nu am putut atinge turul trei al competiţiilor europene. Liverpool în Cupa Oraşelor Târguri, Feyenoord, Atletico de Madrid, Milan şi iarăşi Real în Cupa Campionilor, Koln, Eintracht şi Milan în C2. Toate sunt echipe cu care ne mândrim că am avut ocazia să jucăm, dar care ne-au eliminat, în general destul de clar. Până în sezonul 81-82, nu reuşisem decât unele meciuri spectaculoase. Nu eliminasem nici una dintre „marile echipe” ale Europei însă. Urmează Inter! 1-1 la Milano şi un fabulos 3-2 la Bucureşti, şi Dinamo atinge pentru prima dată, turul trei al Cupei Cupelor! Din păcate, Goteborg ne elimină, cu o dublă victorie, şi ne lasă să sperăm la mai mult în sezonul viitor. Sezon în care Dinamo evoluează în Cupa Campionilor, graţie câştigării în sezonul precedent, a celui de-al zecelea titlu de campioană din istorie. Aston Villa ne elimină însă, tot în turul 3: 0-2 la Bucureşti şi 2-4 la Birmingham. A urmat cel mai frumos sezon al nostru în
Pagina 5 Europa-cel puţin pentru unii: eliminarea lui Hamburger SV, după celebrul 3-0 de la Bucureşti, şi înfrângerea în faţa lui Liverpool, viitoarea campioană, după o dublă manşă despre care s-a scris şi vorbit foarte mult. În principiu, pentru că Dinamo a jucat mult mai bine decât o arată scorul general de 3-1. Prima primăvară europeană pentru Dinamo avea să nu se sfârşească aşadar cum ne-am dorit, finala mult aşteptată rămând în stare de vis şi până în prezent. Şi nici următorii ani nu ne-au fost prea favorabili: Bordeaux, Vardar Skopje, 17 Nentori şi Mechelen (Malines) aveau să ne elimine, mai ruşinos sau cavalereşte, în sezoane consecutive. În campionat, Steaua câştigă titlu după titlu, şi Dinamo pierdea teren atât în palmares cât şi în popularitate! Sezoanele 88-89, respectiv 89-90 au fost de excepţie însă. Reuşim să atingem fazele superioare ale C2, dar suntem eliminaţi cu greu de Sampdoria, 1-1 şi 0-0, iar mai apoi de Anderlecht, 0-1 şi 0-1. Este echipa despre care Mircea Lucescu spunea că ar fi câştigat fără probleme Liga Campionilor peste 5-6 sezoane, dacă ar fi rămas unită. Ne rămân doar amintirile şi speranţa de mai bine pe viitor. Suntem apoi eliminaţi de Porto, 4-0 în deplasare, dar ne răzbunam apoi pe rivalii lor de la Sporting: 0-1 si 2-0. Genoa şi mai apoi Marseille ne opresc din drumul spre performanţă în anii următori. Şi gata! Aceasta a fost istoria lui Dinamo. Ce a urmat, este doar durere. Echipa anilor ‘90 şi parţial cea actuală, nu se poate nici măcar compara ÎNCĂ cu cele cu care ne mândream până atunci. 19 meciuri fără victorie în faţa Stelei, parcursuri europene mai mult decât umilitoare, cu înfrângeri în primul tur în faţa lui Trabzon, Cagliari, Levski şi Knattspyrnufelag, o victorie superbă la Lisabona şi atât. Două menţiuni. Sezonul trecut, cu opt meciuri jucate în Europa, a fost cel mai lung pentru Dinamo, la egalitate cu cel din sezonul 8990. A doua menţiune este că personal, consider că cel mai frumos meci al acestei perioade a fost victoria cu 3-1 în faţa celor de la Spartak. Deşi învinşi cu 4-0 la Moscova, în retur am arătat dăruire, am jucat superb, am avut un public exemplar. Prima şi singura oară când tot stadionul a cântat împreună numele lui Hîldan, la golul lui Dănciulescu din penalty. Faptul că nu ne-am calificat rămâne pe planul doi, am arătat că se poate şi că sunt şanse să fie mai bine. Nu înainte de a fi mai rău însă. Vlad
Pagina 6
TRIBUNA
Pagini albe de istorie ce aşteaptă să fie scrise cu litere roşii... Iată-ne în faţa unei noi provocări, din nou grupele UEFA... parteneri puternici precum Leverkusen, Beşiktaş, Tottenham şi Bruges stau înarmaţi până în dinţi, cavaleria uşoară a echipei Dinamo îşi struneşte caii ce bat nerăbdători din copite suflând greu pe nări... suntem la porţile Europei şi ne pregătim de luptă... prima bătălie e contra otomanilor ce au venit peste noi la Bucureşti, Beşiktaş Istanbul. Sunt puternici, ienicerii, copii de suflet ai lui Alah ce au fost luaţi de prin Brazilia şi aiurea, spahii încercaţi în lupte şi un conducător de oşti franc, marele fost luptător, maurul Tigana. Noi îi aşteptăm în avangardă cu fraţii Buzeşti pre numele lor Dănciulescu şi Niculescu lângă care s-a aşezat însuşi Vlad Ţepeş întruchipat de cruntul Ganea care abia aşteaptă să tragă-n ţeapă păgânii ce-au venit trufaşi cu gând să ne cucerească. Ariergarda e asigurată de tinerii locotenenţi Radu Ştefan, Moţi şi Pulhac iar în poartă stă blondul Gaev, trimisul lui Petru cel Mare. La mijloc e boier Mărgăritescu, banul Munteanu iar flancul drept e asigurat de luptătorii africani Blay şi Ze. Boier Tameş e însărcinat cu hărţuirea inamicului. Umbra lui Mircea cel Bătrân Lucescu, cel ce ne-a mânat cândva în lupte glorioase şi a cucerit osmanlâii, planează asupra întâlnirii. Mircea cel tânăr Rednic e acum în fruntea oştilor dinamoviste, iar căpitanul Hîldan ne veghează din Ceruri. Suntem pregătiţi să-i înfruntăm poziţional pe reprezentanţii semilunei. Nu mai otrăvim fântânile, nu mai ardem lanurile, nu ne mai retragem în munţi. Suntem neînvinşi de multă vreme şi n-avem nevoie să-i atragem pe copiii lui Mahomed în mlaştina de la Călugăreni, de data asta suntem puternici şi nu ne mai interesează trecutul, ne luptăm pentru viitor. Săbiile alor noştri freamătă gata să sară din teci, de partea cealaltă turcii s-au aşezat tradiţional cu ienicerii rânduri-rânduri, cu spahii în spatele lor. Bătrânul stadion Ştefan cel Mare a prins şi el viaţa, toţi valahii din tribune sunt şi ei gata. E vremea revanşei, istoria e pe cale să-şi schimbe cursul şi a sosit vremea să-i tăvălim în ţărână pe necredincioşii ce ne-au stat prea mult
în coastă. Focuri se-aprind din deal în deal, tulnicele sună, ai noştri pornesc la atac strunindu-şi armăsarii nerăbdători ce încep să prindă viteză... săbiile ies din teacă, caii prin viteză... valahii urlă, eroii sunt gata să scrie pagini nescrise de istorie glorioasă... ne-am săturat să ne plecăm umili în faţa marilor imperii, e vremea eliberării, e timpul victoriei depline... vrem să ajungem în inima Europei să cucerim cetatea Bruges, ne vom replia fulgerător să respingem atacul teutonilor ca să putem ataca mai apoi ultimul bastion, fortăreaţa anglo-saxonă din insulă... De data asta nu ne mai uităm în trecut, ne-am eliberat de glorii apuse şi de cât am plătit tribut mai apoi, ne-am luat soarta în mâini şi am pornit la luptă, vrem să ne recâştigăm demnitatea, vrem să triumfăm, suntem setoşi de fapte măreţe, vrem ca la primăvară să arăm ogoarele europene şi să înfigem steagul roşu-alb pe fiefurile nobililor trufaşi din vestul continentului. Ne-am eliberat din capcana timpului, am renunţat să ne mai apărăm sărăcia şi nevoile, şi am trecut vitejeşte la asalt. Suntem aici, în faţa primei confruntări, toţi pentru unul şi unul pentru toţi. Oştile se apropie, se ridică spadele, pletele eroilor flutură în vânt, înfruntarea e inevitabilă... cronicarii şi gramaticii cu penele lor ascuţite nu vor pregeta să aştearnă istorii de glorie dinamovistă, cu litere mari de culoarea sângelui, ce aproape că au ieşit singure la iveală prin albul sulurilor de papirus. Ne aflăm la porţile Europei ce încep încet-încet, într-un scârţâit înfiorător de fiare ruginite de atâta aşteptare, să se deschidă de bunăvoie, pentru prima dată în istoria neamului românesc. Înainte viteji, pe ei! Pentru gloria numelui Dinamo, vă ordon ca ziua culorilor alb-roşii din miez de mai să ne găsească pe toţi împreună fericiţi de victoria finală! Danciu-gol-Buzescu e hotărât să depăşim gloria de pe vremea lui Mihai Viteazu’, cavalerul luminii. Să intrăm în galeria marilor români din fotbalul românesc! Bogdan
TRIBUNA
Pagina 7
Spre primăvară, în pas alergător! Pe locuri… fiţi gata… start! Pistolul care marchează debutul meciurilor din grupele UEFA tocmai s-a auzit. La fel ca şi anul trecut, când am avut parte de o grupă accesibilă, dar în care ne-am împiedicat sau am fost împiedicaţi. Nu mai contează trecutul, ci prezentul, victoriile pe care trebuie să le obţinem. E o grupă dificilă şi oricine spune că nu e aşa, greşeşte. Sigur, nu sunt echipe precum FC Barcelona, Chelsea şi Manchester United, dar nici noi nu jucăm în cel mai tare campionat din lume. Dar nici nu trebuie să ne ducem precum găina la tăiat, pentru că avem şansele noastre. Să ne uităm la echipele pe care trupa lui Mircea Rednic le va întâlni. Ordinea este aleatoare. Bayer Leverkusen a fost cândva o forţă a Germaniei, la începutul acestui deceniu. A ajuns într-o finală de Liga Campionilor, dar nu se trăieşte din asta. Poate doar pe meleaguri româneşti. În Bundesliga, în deplasare, au luat un singur punct în 3 deplasări, la Hanovra. În rest, înfrângeri la Bremen şi Frankfurt, care au dus-o pe locul 8 în clasament. Interesant este că doar în prima etapă nu au luat gol, aşa că atacanţii noştri ar putea să profite de lentoarea defensivei nemţilor. Cum îi ştim, germanii ne vor privi de undeva de sus, dintr-un norişor negru-roşu-auriu. Sunt însă sigur că Ganea, Niculescu şi ceilalţi îi pot trimite pe “doctori” direct în iadul înfrângerii. Beşiktaş, prima echipă pe care o vom vedea la Bucureşti, trăieşte sub domnia lui Tigana o perioadă oscilantă. Recent, statisticile au arătat că este cel mai slab antrenor al fostei echipe a lui Mircea Lucescu. Însă, sezonul trecut a câştigat Cupa şi Supercupa Turciei. E ceva de înţeles din asta? Nu. Acest debut de sezon este în aceeaşi notă. Înfrângeri la Manisaspor, Galatasaray, dar victorie cu TSKA Sofia şi calificare în grupele
UEFA. Nouă goluri încasate în opt etape reprezintă un bilanţ destul de slab pentru turci. Poate Lucescu senior a vorbit cu Rednic, învăţându-l cum să desfacă apărarea lui BJK. Tottenham, echipa din ultima urna valorică la tragerea la sorţi, dar care pare cea mai puternică formaţie a grupei. Robinson (titularul naţionalei Angliei), Chimbonda (internaţional francez), Davids, Zokora, Berbatov, Defoe, Keane sunt numele strălucitoare ale trupei lui Martin Jol. Însă rezultatele de până acum sunt profund nemulţumitoare. Două victorii, un egal şi patru înfrângeri au înregistrat londonezii în campionat, până pe 13 octombrie. Deşi au un atac senzaţional, format doar din internaţionali, la coloana de goluri marcate în campionat stă cifra 4. Un atu pentru Dinamo ar putea fi faptul că este ultimul meci al grupei, când s-ar putea şti echipele calificate. Însă nu trebuie să se bazeze “câinii” pe acest lucru. În fine, Club Brugge, o mai veche adversară. Meciul cu ei ar trebui să aibă un singur cuvânt de ordine: răzbunare. Să le pună Rednic caseta cu blestematul de meci de la Bucureşti şi să-i întărâte. Altceva nici nu ar mai trebui. Cifrele nu ar trebui să conteze. Alin
Pagina 8
TRIBUNA
ATENŢIE!!! Toată suflarea dinamovistă de pe aceste meleaguri aşteaptă o victorie în faţa turcilor de la Beşiktaş. Mai ştiţi de câte ori au încercat să ne cucerească ca să ajungă în Europa? Aşa că acum este vremea revanşei. Şi Dinamo trebuie să fie un stâlp de netrecut în faţa acestor turci şi să nu le dăm şansa să se califice mai departe. Şi pentru asta Dinamo are nevoie de sprijinul suporterilor dacă vrea să învingă pe aceşti turci. Toţi cei care aţi venit la meci, haideţi să facem din această arenă un iad pentru echipa turcă şi suporterii ei ce vor păşi în Groapă. Tribuna a 2 a să cânte din suflet pentru Dinamo, pentru că este un meci important pentru Mircea Rednic şi băieţii lui. Hai să încurajăm echipa aşa cum NU am făcuto la fiecare meci. Haideţi să facem o atmosferă de nota 10, în stadion şi în afara lui. Să le arătăm turcilor, că şi noi suntem fanatici când vine vorba de fotbal, şi că noi cântăm 95 de minute din 90. Haideţi să creăm o atmosferă frumoasă, demnă de Europa, demnă de noi înşine şi să vadă şi nemţii ce iad îi aşteaptă la Bucureşti, când vor veni să joace împotriva lui Dinamo. Haideţi toţi cei de la Tribuna a 2 să cântăm într-un glas, alături de PCH şi Sud, ca să răsune stadionul şi să vadă toată ţara ce galerie frumoasă are Dinamo. Veniţi la meciuri pe Dinamo ca să vă sustineţi echipa iubită, aşa spuneţi. Atunci demonstraţi că o iubiţi, că o respectaţi şi că sunteţi în stare să „muriţi” pentru ea. Haideţi să „murim” cântând cu disperare, aplaudând cu pasiune, fluturând necontenit steagurile şi lăsând la o parte orice altă activitate care ne poate împiedica să ne atingem ţelul. Să lăsăm seminţele şi vorbele de duh şi să facem tot ce ne stă în putinţă ca să îi ajutăm pe băieţii noştri din teren să câştige. Haideţi să îi încurajăm şi să facem o atmosferă incendiară, pentru ca până şi turcii să rămână blocaţi. Haideţi să cântăm şi să ne bucurăm de Dinamo la finalul meciului, pentru că noi vom fi câştigători, atât în tribune cât şi pe teren. Aveţi în vene sânge alb-roşu! Şi acesta trebuie să clocotească în această seară. Pentru că, nu trebuie să uităm lucrul care este cel cel mai important. Şi cel mai important este să cântăm pentu Căpitanul Nostru, pentru că el este alături de noi, şi fiţi siguri că, de acolo din ceruri, el vrea să ajungă în primăvara europeană. Şi să vadă şi nea Marin că suntem aproape de primăvară şi de titlul cu numărul 18. Cântaţi pentru DINAMO şi pentru CĂTĂLIN! CÂNTAŢI PENTRU VOI! Alexandru