Tgd - Sistemul _tiin_ei Dreptului (2)

TGD - 8. octombrie. 2009 1. Sistemul științei dreptului. Locul teoriei generale a dreptului în sistemul științei dreptului

Știința este un sistem de cunoștiințe despre natură, societate și gândire, cunoștiințe obținute prin metode corespunzătoare și exprimate în concepte, categorii, principii și noțiuni. Știința trebuie înțeleasă în primul rând ca o instituție, adică o organizație de oameni care îndeplinesc în societate anumite sarcini, și în al doilea rând ca metodă, adică ansamblul de procedee mijloace prin care se dezvăluie aspecte și legități noi ale lumii înconjurătoare, în care se regăsesc și se dezvăluie reziduuri tradiționale. Știința este un factor important pentru dezvoltarea producției și un neîncetat izvor de idei generale și principii filozofice despre lume. Clasificare: -

științe ale naturii

-

științe despre societate

-

științe despre gândire

Scopul științei despre societate este acela de a cunoaște legile generale ale existenței și ale dezvoltării societății, de a studia formele de dezvoltare socială și formele specifice de manifestare ale diverselor componente ale realității socio-umane (politice, etice, juridice etc.) Clasificarea științelor sociale: a) Științe de tip nomotetic – au ca obiect activitățile umane

-

își propun să să stabilească legile și relațiile funcționale corespunzătoare

-

economia, politologia, psihologia, demografia etc.

b) Științe care-și propun reconstituirea și interpretarea trecutului -

științele istorice c) Științe care delimitează lumea dominată de norme, obligații și atribuții care studiază aspectele normative ale activității umane științele juridice și etica Știința dreptului

-

Studiază juridicul în toate formele sale de manifestare dar, în primul rând, ca dimensiune inalienabilă a existenței umane în condiții social istorice determinate

Științele juridice studiază: -

Legile existenței și dezvoltării statului și dreptului

-

Instituțiile politice-juridice și formele lor concret istorice

-

Corelația cu celelalte componente ale sistemului social

-

Modul în care instituțiile politico-juridice influențează și suportă influența socială

Ca știință explicativă, știinta dreptului studiază natura juridicului, caractericticile sale structurale și raporturile cu alte științe. Sistemul științei dreptului este alcătuit din următoarele părți: a) Teoria generala a dreptului

b) Științele juridice de ramură c) Științele juridice istorice d) Științele ajutătoare participative

Științele juridice istorice cercetează istoria dreptului dintr-o anumită țară și istoria generală a dreptului. Cercetarea dreptului prezintă importanță din mai multe puncte de vedere: 1. Dovedește că structura actuală studiată sincronic și diacronic are anumite antecedente și legături statornicite istoric. 2. Scoate la iveală existemța unor legi ale apariției, ale devenirii sau

ale dispariției unor forme de drept în strâns contact cu legile generale ale dezvoltării sociale sau cu bazine de civilizație juridică. Științele istorice cuprind și istoria ideilor și doctrinelor juridice ale marilor curente și școli de drept - Școala Dreptului Natural, Pozitivismul juridic sau Școala Istorică a Dreptului.

Științele juridice de ramură studiază fenomenele juridice particulare(ramurile dreptului) și se suprapun sistemului dreptului după criteriul obiectului reglementării juridice și după metoda juridică de reglementare. Științe juridice de ramură: știința dreptului constituțional, știința dreptului administrativ, științadreptului penal. Fiecare ramură a dreptului este alcătuită dintr-un grup de norme organic legate, care reglementează o anumită categorie de relații sociale pe baza aceleași metode și în temeiul unor principii comune. Exemplu: Dreptul civil reglementează relațiile sociale cu conținut patrimonial, precum și relațiile personale nepatrimoniale, utilizând ca metodă specifică metoda egalității părților.

Științele ajutătoare(participative) În strânsă legătură cu științele juridice se află și un grup de discipline ajutătoare cum ar fi: criminalistica, medicina legală, statistica și logica juristică. Fără să facă parte propriu-zis din domeniul științelor dreptului, aceste discipline sunt în numeroase cazuri indispensabile cunoașterii unor fenomene de drept sau bunei aplicări a normelor juridice. În investigarea unor realități de drept ele utilizează mijloace științifice specifice altor științe( chimice, fizice, medicale, matematice etc.)

TEORIA GENERALĂ A DREPTULUI Denumirea de TGD este relativ recentă. Înainte de Al Doilea Război Mondial denumire disciplinei de învățământ era ,,Enciclopedia Juridică”. TGD elaborează concepte ca instrumente esențiale prin care dreptul este gândit în asamblul său. Fundamentul acestor concepte se realizează plecând de la datele furnizate de științele juridice de ramură și de științele juridice istorice.

Conceptul are rolul de a distinge, de a delimita, de a atribui realității juridice o ordine și o structură. TGD cuprinde acel set conceptual prin care țtiința dreptului explică realitatea juridică. TGD caută să surprindă caracterele proprii și permanente ale fenomenului juridic spre a-i defini și contura spațiul în cadrul sistemului social istoric din care face parte. TGD-ului îi este proprie atât perspectiva proprie a cercetării fenomenului juridic, cât și perspectiva propriu-zis științifică - studiul cauzelor concrete, a modului istoric determinat al aparitiei si al formelor de manifestare ale fenomenului juridic juridic. Scopul TGD-ului este îmbunătățirea cunoașterii și practicii dreptului. Mircea Giuvora consideră că Enciclopedia Dreptului studiază articulațiunea însăși a gândirii juridice, căutând să determine în felul acesta ce este esențialul dreptului și se regășește în toate ramurile și manifestațiunile lui. Obiectivul Enciclopedia Dreptului este studiul permanenței juridiceceea ce este constant în orice relatie juridică. Eugeniu Speranția consideră că Enciclopediei Dreptului i se poate rezerva studiul problemelor care introduc în cercetarea filozofică a dreptului redusă la cinci grupe: -

Definirea dreptului ca realitate socială, spre a-l deosebi de alte realități analogice

-

Clasificările dreptului și sensurile acestui termen

-

Originea și evoluția istorică a dreptului și legile acestei evoluții

-

Principiile ideologice care justifică autoritatea și obligativitatea interioară a dreptului

-

Istoria doctrinelor dreptului