Test Drept Civil Drepturi Reale 2016-2017 Subiecte.docx

  • Uploaded by: Andreea Popa
  • 0
  • 0
  • December 2019
  • PDF

This document was uploaded by user and they confirmed that they have the permission to share it. If you are author or own the copyright of this book, please report to us by using this DMCA report form. Report DMCA


Overview

Download & View Test Drept Civil Drepturi Reale 2016-2017 Subiecte.docx as PDF for free.

More details

  • Words: 1,177
  • Pages: 2
Test - Drept civil. Drepturi reale 16 decembrie 2016 Barem 1 pct din oficiu. I. Grile (fiecare grilă valorează 0,5 p.): 1. Partajul convenţional este inadmisibil: niciun răspuns corect [art. 671] a) în cazul coproprietăţii forţate, devălmaşe şi periodice; b) în cazul coproprietăţii asupra despărţiturilor comune; c) în cazul coproprietăţii asupra bunurilor comune necesare sau utile pentru folosirea a două imobile vecine, situate pe linia de hotar între acestea, cum ar fi potecile, fântânile, drumurile şi izvoarele; 2. Încetarea destinației de folosință comună pentru părțile comune din clădirile cu mai multe etaje sau apartamente se poate hotărî: b) [art. 658 alin. (1)] a) cu acordul majorității coproprietarilor; b) cu acordul tuturor coproprietarilor; c) cu o majoritate de două treimi din numărul coproprietarilor şi al cotelor-părţi. 3. Prin posesia de bună-credință: niciun răspuns corect a) poate fi dobândit orice drept real principal; b) poate fi dobândit un drept de proprietate, un drept de uzufruct sau un drept de abitație, dacă oricare din aceste drepturi are ca obiect un bun mobil; c) poate fi dobândită o superficie sau o servitute; 4. A și B încheie o rentă viageră. A este debirentier, iar B este credirentier. A se obligă să-i plătească lui B 5000 de lei, lunar, până la finalul vieții celui din urmă. B îi transferă lui A dreptul de proprietate asupra unui apartament. În contractul de rentă viageră este inserată o clauză de inalienabilitate. Într-o asemenea ipoteză: a), b), c) a) caracterul determinant al clauzei de inalienabilitate este prezumat legal și relativ; b) inalienabilitatea este o limită convențională a proprietății private; c) inalienabilitatea va fi însoțită de insesizabilitate. 5. În ipoteza nesocotirii clauzei de inalienabilitate: niciun răspuns corect [art. 629] a) înstrăinătorul, după cum dorește, poate invoca nulitatea contractului inițial sau rezoluțiunea convenției subsecvente; b) înstrăinătorul poate invoca doar rezoluțiunea contractului subsecvent; c) înstrăinătorul nu poate invoca nulitatea contractului subsecvent, deoarece este un terț față de respectiva convenție; 6. Bunurile supuse proprietății publice a unității administrativ-teritoriale: c) [art. 861 alin. (1)(2)] a) pot fi dobândite de un particular prin posesie de bună-credință, dacă sunt mobile; b) pot fi dobândite de un particular prin uzucapiune imobiliară sau mobiliară, în măsura în care sunt imobile sau mobile; c) sunt vizate de inalienabilitate, insesizabilitate și de imprescriptibilitate achizitivă; 7. Preempțiunea: c) [art. 1730 alin. (1)] a) în măsura în care este convențională, nu permite încheierea unei vânzări între proprietar și un terțcumpărător; b) întotdeauna, se stinge la moartea preemptorului, dacă este convențională; c) este generată de un pact de preferință sau de lege; 8. Fructele civile încasate anticipat de către posesor se cuvin acestuia: b), c) [art. 948 alin. (2)] a) dacă posesia a fost exercitată corpore alieno; b) dacă posesorul a fost de bună-credință la data perceperii fructelor; c) dacă buna-credință a posesorului se menține la data scadenței lor. II. Oferiți un exemplu de transfer intrapatrimonial și unul de transfer interpatrimonial (0,5 p.).

1

(i) Transfer intrapatrimonial - patrimoniul lui A (e.g., avocat) este împărțit în două mase patrimoniale, i.e., masa patrimonială proprie și masa patrimonială profesională; un drept de proprietate este transferat din masa patrimonială proprie în masa patrimonială profesională. (ii) Transfer interpatrimonial - printr-o donație, un drept de proprietate este transferat din patrimoniul donatorului în cel al donatarului. III. Explicați legătura dintre art. 920 alin. (1) lit. c) și 939 C. civ. (2 p.) Art. 920 alin. (1) lit. c): “Intervertirea detenției precare în posesie nu se poate face decât în următoarele cazuri: (...) dacă detentorul precar înstrăinează bunul, printr-un act translativ de proprietate cu titlu particular, cu condiția ca dobânditorul să fie de bună-credință”. Art. 939: “Acela care posedă bunul altuia timp de 10 ani, în alte condiții decât cele prevăzute în prezenta secțiune (i.e., dobândirea proprietății mobiliare prin posesia de bună-credință - nota ns.), poate dobândi dreptul de proprietate, în temeiul uzucapiunii (...)”. Art. 920 alin. (1) lit. c) expune o ipoteză de transformare a detenției în posesie, i.e., intervertirea operează în favoarea unei alte persoane, nu în folosul detentorului. Art. 939 face vorbire despre uzucapiunea mobiliară. O anumită situație factuală ar permite apariția celor două texte. E.g., detentorul precar încheie o donație (i.e., contract translativ de proprietate, cu titlu gratuit) cu un dobânditor de bună-credință (i.e., acesta nu știe și nu trebuie să știe că partenerul său contractual este non domino). Desigur, donația poartă asupra unui bun mobil (e.g., un ponei). Așa fiind, dobânditorul devine posesor [art. 920 alin. (1) lit. c)] și va dobândi proprietatea prin uzucapiune mobiliară (art. 939). IV. Speța (2,5 p.): Constituitorul A încheie cu fiduciarul B, notar public, un contract de fiducie pe o perioadă de 30 de ani asupra unei mase patrimoniale compuse din drepturile de proprietate asupra unui teren situat în Mun. S. pe care sunt construite cinci imobile, înscrise în cartea funciară. Beneficiarul fiduciei este desemnat C, fiul lui A. Anterior constituirii fiduciei, A garantează restituirea unui împrumut față de D prin înființarea unei ipoteci asupra unuia dintre imobile. Fiducia este înscrisă în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare. Într-o noapte, E pătrunde într-unul dintre imobilele supuse fiduciei începând să exercite în fapt dreptul de proprietate asupra acelei clădiri. B introduce o acțiune în revendicare împotriva lui E. E se opune admiterii acțiunii, precizând ca A i-ar fi promis să îl găzduiască din când în când. Mai mult, E arată că acțiunea în revendicare putea fi promovată doar de A, deoarece acesta este titularul dreptului de proprietate asupra imobilului. Creditorul D își propune să valorifice bunul, obiect al ipotecii sale. Totodată, D, după ce observă că bunul nu era suficient pentru satisfacerea creanței sale, dorește să pună în valoare activele din masa patrimonială proprie a lui B, precum și să urmărească restul bunurilor din masa fiduciară. D consideră că valoarea obținută la vânzarea silită a bunului ipotecat scăzuse din cauza lui B, care putea să utilizeze imobilul ca spațiu comercial și nu ca locuințe. Prin urmare, introduce și o acțiune în responsabilitatea fiduciarului. F, creditorul chirografar al lui A în baza unei creanțe anterioare consitutirii fiduciei, solicită urmărirea bunurilor fiduciare, ale bunurilor din patrimoniul lui A și ale celor din patrimoniul lui B. C introduce și el o acțiune împotriva lui B cerând să îi fie predate o parte din fructele civile ale bunurilor din masa fiduciară, în calitatea sa de beneficiar. Identificați probleme din speță! Apoi, argumentat, oferiți soluțiile! (i) Acțiunea în revendicare putea fi promovată de fiduciarul B, căci acesta este proprietarul bunurilor vizate de fiducie. (ii) D poate să urmărească bunul vizat de fiducie și asupra căruia există o ipotecă, vz., art. 786 alin. (1) C. civ. Eventual, se va discuta dacă responsabilitatea fiduciarului, invocată de D, va interveni, în virtutea art. 787 C. civ. Întrebarea ce se ridică este următoarea: art. 787 poate să fie invocat de creditorii constituitorului (i.e., D) sau numai de cei ai fiduciarului? (iii) Privitor la F, acesta ar putea urmări valori din masa patrimonială fiduciară, în condițiile art. 786 alin. (1), teza finală. (iv) C ar putea obține fructele generate de bunurile fiduciei, a se vedea, D. Chirică, Fiducia în noul cod civil, p. 189, nr. 12.

2

Related Documents


More Documents from ""

Schema Ccr.docx
December 2019 15
Roman Examen.docx
December 2019 9
Bunurile.docx
December 2019 6
D_mt1_ii_017
June 2020 0