Recenzie.3

Recenzie dupa

Mizeria istoricismului Doctrinele antinaturaliste ale istoricismului In aceasta lucrare, Karl R. Popper accentueaza un contrast intre stiintele exacte (reale) si cele socio-umane. Mai exact, el subliniaza ideea conform careia metodele caracteristice fizicii nu sunt aplicate in stiintele sociale. Aceasta, intrucat legile fizicii sau “legile naturii” nu sunt valabile oricand si oriunde pentru ca lumea fizica este guvernata de un sistem de regularitati fizice invariabile in spatiu si timp. Legile sociologice sau ale vietii sociale, in schimb, difera in functie de spatiu si timp; regularitatile din viata sociala depind de dezvoltarea istorica si de diferentele culturale. Istoricismul afirma ca realitatea istorica a legilor sociale face ca majoritatea metodelor din fizica sa fie inaplicabile in societate. Generalizarea, in aceasta privinta ne spune ca in circumstante similare se intampla lucruri similare. Uniformitatile sociale se schimba de la o epoca la alta, iar forta care le modifica este activitatea umana. Uniformitatile sociale nu sunt legi ale naturii ci sunt create de om. Pozitia istoricista iese astfel in evidenta prin lozinca: Filosofii doar au interpretat difrit lumea, importanta este insa schimbarea ei. Cand vorbim de fizica vorbim despre experimente; conditiile experimentale similare apar de fiecare data numai in cadrul unei singure epoci, iar rezultatul fiecarui experiment nu va avea decat o importanta foarte redusa. Mai mult, o izolare artificiala in sociologie elimina tocmai factorii de prima importanta. Experimentele la scara larga din sociologie nu sunt niciodata experimetne in sesul fizicii, deoarece nu pot fi repetate in conditii similare, pentru ca in urma primului experiment conditiile sociale au fost modificate. Istoricismul neaga posibilitatea repetarii experimentelor sociale la scara larga in conditii pe deplin identice, pentru ca aceste noi conditii sunt influentate de faptul ca experimentul a mai fost facut. Daca astfel de evenimente se repeta ele pierd pentru organismul care experimenteaza, caracterul de noutate devenind obisnuinte. De aceea experienta unei repetitii este ceva nou. Probabil ca istoria se repeta dar niciodatanu se va repeta la acelasi nivel, mai ales daca evenimentele in cauza sun de importanta istorica si daca exercita o influenta durabila asupra societatii. Chiar daca metodele curente ale fizicii

ar fi aplicabile societatii, ele nu sunt aplicabile tocmai celor mai importante proprietati ale acestora: divizarii in epoci istorice si aparitiei noutatii. In sociologie ne aflam in fata unei duble complexitati, care rezulta din imposibilitatea izolarii artificiale si din faptul ca viata sociala este un fenomen natural care presupune viata psihica a indivizilor, deci psihologia, aceasta la randul ei presupune biologia si ultima, chimia si fizica. Prognozele sociale sunt foarte greu de realizat, nu numai datorita complexitatii structurilor sociale si a celei rezultate din interactiunea predictiilor si evenimentelor prezise(efectul Oedip). Predictia poate cauza evenimentul prezis: evenimentul probabil nicinu ar fi avut loc daca nua r fi fost prezis. Predictia unui eveniment poate duce totodata la prevenirea lui. Sociologul distruge obiectivitatea afirmatiilor sale tocmai datorita faptului ca acestea influenteaza societatea si implicit pe el. Toate grupurile sociale au traditii, institutii si obiceiuri proprii. Istoricismul spune ca trebuie studiata istoria grupului, traditiile si institutiile sale pentru a intelege si explica stadiul sau actual, pentru a-I intelege dezvoltarea ulterioara si pentru a i-o prevedea. Sociologia incearca sa inteleaga dezvoltarile istorice mai mult in termeni calitativi, ca rezultat al tendintelor si scopurilor opuse, sau in temrenii “caracterului national”. Exista astfel, 3 variante ale intelegerii intuitive: prima afirma ca un eveniment social este inteles atunci cand este interpretat ca rezultat al fortelor care l-au declansat; a doua, un eveniment social nu exercita doar anumite influente, ci aparitia sa ca atare modifica valoarea contextuala a unei multimi de alte evenimente, creeaza o noua situate care cere reorientarea si reinterpretarea tuturor obiectelor si actiunilor din domeniul in cauza; a treia varianta, spune ca trebuie cercetate tendintele istorice fundamentale obiectiv, orientarile si tendintele care domina in epoca in cauza, trebuie cercetata contributia evenimentului la procesul istoric in care astfel de tendinte se manifesta. Istoricismul afirma ca si stiintele sociale trebuie sa incerce sa ofere explicatii cauzale. Sarcina sociologiei este sa explice cauzal modificarile intervenite in cursul istoriei carora li se supun entitati ca statele, sistemele economice, formelede guvernare. In stiintele sociale nu pot fi formulate legi cantitative. Toate stiintele folosesc termeni numitii universalii ca de ex: energie, viteza, carbon, albitate, dreptate, stat, umanitate. Acest tip de termeni se disting de alt tip pe care

ii numim termeni singulari sau concepte individuale: Alexandru cel Mare, Cometa Halley, Primul Razboi Mondial;ultimii termeni sunt nume proprii, etichete atasate prin conventie lucrurilor individuale denotatede ele. Universaliile se deosebesc de numele proprii doar prin faptul ca sunt atribuite elementelor unei multimi sua clase deindivizi, nu unui singur individ. Aceasta este doctrina nominalista (cum se comporta o materie?, cum se misca?). Acesteia I se opune teoria antinominalista numita si “esentialism”(ce e materia? Ce e forta?). Adeptii acesteia neaga faptul ca mai intai alcatuim un grup de obiecte singulare si apoi le etichetam. Aceste obiecte universale sunt numite “esente”. Metodele stiintelor naturii sunt in esenta nominaliste, dar in stiintele sociale trebuiesa se adopte un esentialism metodologic. In stiintele sociale nu se poate vorbi de schimbari si de dezvoltari fara a presupune o esenta imuabila. Esentialismul metodologic poate fi intemeiat pe argumentul istoricist care l-a condus pe Platon la esentialismul sau metafizic, si anume pe teza lui Heraclit, ca lucrurile in schimbare se sustrag descrierii rationale. Un lucru, deci esenta sa imuabila, poate fi cunoscut doar prin schimbarile sale. Critica doctrinelor pronaturaliste Doctrinele istoricismului (pronaturaliste) au multe in comun cu doctrinele antinaturaliste. Faptul ca ipoteza evolutionista nu este o lege universala a naturii, ci doar o afirmatie particulara privitoare la originea unuinumar de plante si animale terestre este folosit adeseori pentru a caracteriza statutul de legi universale ale naturii. H A L Fischer: “Oamenii.. au vazut in istorie un proiect, un ritm, o structura predeterminata.. Eu vad doar fenomene care se succed.. doar un singur fapt major in raport cu care, pentru ca este unic, nu pot exista generalizari..” Cel care crede in existenta unei legi a evolutiei poate adopta doua pozitii: poate respinge teza noastra pentru ca procesul evolutiv este unic, sau poate sustine ca se poate observa in procesul dezvoltarii, chiar daca este unic, o orientare, o directie, o tendinta si ca putem formula o ipoteza care le exprima, iar apoi sa testam aceasta ipoteza prin experienta ulterioara. Daca cineva crede in legea ciclurilor vitale care s erepeta, o credinta ivita din speculatii asupra analogiilor sau preluata direct de la Platon, va descoperi cu siguranta aproape in tot locul confirmari pentru aceasta credinta.

Acesta este doar unul dintre multiplele cazuri in care o teorie metafizica este confirmata aparent de fapte, despre care se va vedea ca sunt selectate tocmai in lumina acelor teorii pe care trebuie sa le verifice. Ideea dinamicii sociale, a miscarii evolutive a societatilor si ideea directiilor, a acelor miscari despre care se spune ca nu pot fi reversibile fara a incalca legile de miscare, compun elementele caracteristice alei celei de-a doua supozitii a legii evolutiei. Sociologul intelege prin “miscare a societatii” o schimbare structurala sau interna. Este important de subliniat ca legile si orientarile se deosebesc in mod radical. Obisnuita confuzie intre orientari si legi impreuna cu observatia intuitiva a orientarilor de dezvoltare au inspirat doctrinele centrale ale evolutionismului si istoricismului-doctrinele despre elgile inexorabile ale dezvoltarii biologice si nu despre legile ireversibile ale dinamicii

societatii.

Distinctia

dintre

legile

coexistentei(statica)

si

legile

succesiunii(dinamica) poate fi interpretata ca distinctie intre legile care nu implica conceptul timp si legi in a caror formulare intra timpul. Desi putem presupune ca orice succesiune actuala de fenomene decurge conform legilor naturii, este important sa vem in vedere ca practic nicio succesiune(de 3 sau mai multe evenimente conectate cauzal) nu decurge conform unei singure legi a naturii. Mill a numit procedeul de reducere a generalizarilor istorice, sau de alt tip, la legi de mai mare generalitate, “metoda invers deductiva” recomandand-o ca singura metoda istorica si sociologica corecta. Daca am reusi sa reducem o orientare la un set de legi, leam putea folosi ca o baza pentru predictii. O astfel de reductie su deductie inversa ar contribui in mare masura la depasirea prapastiei dintre legi si orientari. Totusi, confundarea istoricista a legilor cu orientarile este nejustificata. O problema stiintifica se naste de regula din necesitatea unei explicatii. Explicatia unui eveniment individual su singular specific si explicatia unei regularitati oarecare, su legi. Mill:”Un fapt individual este socotit a fi explicat, daca este aratata cauza sa, deci metionand legea sau legile pentru care aparitia sa este o instanta.” Explicatia legii este un caz al deductiei inverse. A da o explicatie cauzala unui anumit eveniment specific inseamna a deduce o propozitie care descrie acest eveniment din 2 tipuri de premise: din legi universale si din propozitii singulare sau specifice pe care le putem numi conditii initiale specifice. Conditiile initiale sunt numite de obicei cauza evenimentului in

discutie, iar prognoza, efect. Nu putem vorbi despre cauza si efect pur si simplu, ci trebuie sa spunem ca un eveniment este cauza sau efectul unui alt eveniment in functie de o lege universala. Folosirea unei teorii pentru predictia unui eveniment specific este doar un alt aspect al folosirii ei pentru explicarea unui astfel de eveniment. Explicatia cauzala a unei regularitati consta in deductia unei legi dintr-un sistem de legi mai generale, care au fost testate si confirmate independent. Mill si ceilalti istorici trec cu vederea dependenta orientarilor de conditiile initiale. Daca pleaca de la o “reductie” a tendintelor la legi, ei cred ca aceste tendinte por fi derivate nemijlocit doar din legi universale, de exemplu din legile psihologiei. Se poate spune ca aceasta este eroarea fundamentala a istoricismului. Am putea spune ca mizeria istoricismului este mizeria lipsei de imaginatie. Metodele sunt intotdeauna constituite din explicatii deductiv cauzale si din testari ale acestora(prin intermediul prognozelor). Aceasta procedura a fost numita uneori metoda ipotetico-deductiva(su a ipotezelor), deoarece nu poate atinge certitudinea absoluta pentru niciunul din enunturile stiintifice pe care le testeaza. Nu exista mari diferente intre explicatie, predictie si testare. Daca nu consideram ca problema noastra consta in a gasi o prognoza si consideram ca aceasta problema ar fi sa gasim conditiile initiale sau/si unele din legile universale din care sa putem deduce o “prognoza” data, atunci cautam o “explicatie” (si “prognoza” respectiva devine “explicandum”). Daca consideram ca sunt date legile universale si conditiile initiale si sunt utilizate mai ales pentru deducerea unei prognoze pentru a obtine astfel unele informatii noi, atunci incercam sa facem o predictie. Daca consideram una dintre premise drept problematica, iar prognoza ca necesar de comparat cu rezultatul experientei atunci vorbim de un test al presimei problematice. Rezultatul testelor este selectia ipotezelor care au rezistat testelor ori eliminarea acelor ipoteze care nu au rezistat si care sunt din aceasta cauza respinse. In linii mari, aceasta este metoda tuturor stiintelor care se sprijina pe experienta. Telul teoriei sociale este sa construiasca si sa analizeze cu atentie modelele noastre sociologice in termeni descriptivi sau nominalisti, ceea ce inseamna in termeni de individuali, ai atitudinilor,asteptarilor relatiilor etc, un postulat ce poate fi numit “individualism metodologic”.

Analiza oricarei situatii sociale concrete devine extrem de dificila datorita complexitatii ei. In majoritatea situatiilor sociale exista un element de rationalitate. Oamenii actioneaza rar intotdeauna rational, dar ei actioneaza totusi mai mult sau mai putin rational. Acest lucru face posibila construirea de modele comparative simple ale actiunilor si interactiunilor lor si folosirea lor ca aproximari. Aceasta poate indica existenta unei diferente considerabile intre stiintele sociale si cele ale naturii. Posibilitatea adoptarii in stiintele sociale a ceea ce poate fi numita metoda constructiei logice ori rationale, ori poate “metoda zero”, reprezinta metoda construirii unui model, plecand de la presupozitia de rationalitate completa din partea tuturor indivizilor implicati si a estimarii devierilor comportamentului propriu-zis al oamenilor pornind de la comportamentul model utilizat ca un fel de coordonata zero. Istoria se caracterizeaza prin interesul ei asupra evenimentelor propriu-zise, singulare ori specifice, mai degraba decat cel asupra legilor ori generalizarilor. In timp ce stiintele teoretice sunt interesate in descoperirea si testarea legilor universale, stiintele istorice preiau drept valabile tot felul de legi universale si sunt interesate in descoperirea si testarea de afirmatii singulare. Toate explicatiile cauzale ale unui eveniment singular pot fi considerate de natura istorica in masura inc are cauza este descrisa printr-o singura conditie initiala. In stiintele teoretice aceste explicatii cauzale sunt mai ales folosite ca mijloace pentru atingerea unui alt scop: testarea unor legi universale. Stiintele istorice nu sutn cu totul separate prin atitudinea lor de legi universale. Doua teluri ale istoriei, desfacerea lanturilor cauzale si descrierea modului accidental in care aceste lanturi cauzale se intrepatrund, sunt ambele necesare si se completeaza reciproc. Atat cat noutatea poate fi rationalizata si prezisa ea nu poate fi niciodata intrinseca. Aceasta infirma doctrina istoricista conform careia stiintele sociale ar trebui aplicate in vederea prezicerii aparitiei intrinseci a noilor evenimente- o pretentie despre care se poate spune ca se sprijina in cele din urma pe o analiza insuficienta a predicitiei si a explicatiei cauzale.Tolstoi incearca

sa arate influentele minore pe care le-au avut actiunile si

deciziile lui Napoleon, Tarului Alexandru ori ale maresalului Kutuzov si a celorlalti mari conducatori din 1812, in ceea ce s-ar putea numi logica evenimentelor.El prezinta o combinatie extrem de titipa- pentru timpul sau- dar si pentru timpul nostru de elemente

democrat-individualiste si colectivist-nationaliste. Rezulta ca sunt unele elemente corecte in istoricism. Incercarea de a urma lanturi cauzale pana adanc in trecut nu ar ajuta deloc pentru ca orice efect concret cu care am putea incepe are un mare numar de cauze partiale diferite. Singura iesire din aceasta problema este introducerea in mod constient a unui punct de vedere selectiv preconceput in cercetarea istorica, adica scrierea istoriei care ne intereseaza personal. Ca regula, aceste “abordari” nu pot fi testate. Vom numi un astfel de abordare selectiva ori axata pe un anumit interes istoric, o interpretare istoica. Istoricismul donfunda aceste interpretari cu teorii. Le prezinta ca doctrine ori teorii, sustinand ca toat aistoria este istoria luptei de clasa. Istoricii de tip clasic care opun acestei proceduri sunt pasibili de a face ao alta eroare. Tintind spre obiectivitate se simt obligati sa renunte la orice punct de vedere selectiv. Ei adopta un punct de vedere fara sa fie constienti de el. Progresul si industrial a fost fenomenul care a inspirat istoricismul modern al sec XIX. Trebuie sa inlocuim teoria inclinatiilor psihologice prin ceva mai bun: analiza instituionala a conditiilor care determina progresul. Limba este o institutie sociala fara de acre progresul stiintific este de neinaginat, de vreme ce fara limbaj nu poate exista nici stiinta si nicio traditie in formare si progres. Scrisul este o institutie sociala, si tot institutii sociale sunt organizatiile care tiparesc si editeaza precum si toate celelalte instrumente institutionale care constituie metoda stiintifica. Progresul stiintific este rezultatul concurentei libere in gandire. Factorul uman ori personal va ramane acel element irational prezent in majoritate aori in chiar toate teoriile sociale instritutionale. Cauza principala a evolutiei si a progresului este varietatea materialului care poate deveni subiectul selectiei.