Recenzie.1

Recenzie Dupa:

John Stuart Mill -Despre definitia si metoda economiei politice-

John Neville Keyns -Domeniul si metoda economiei politice-

Lionel Robbins -Natura si insemnatatea stiintei economice-

Joseph Schumpeter -Stiinta si ideologie-

Despre definitia si metoda economiei politice

Economia politica este astazi privita ca fiind o ramura a stiintei politice economice, spune J.S.Mill. Acest tip de economie pune in prim plan dorinta omului de a obtine bogatie si de a gasi cele mai favorabile cai spre indeplinirea acestui scop. Omul actioneaza conform unor legi ale firii dar respectand legile societatii economice. Comportamentul acestuia este analizat astfel incat, in momentul in care actioneaza sub imboldul mai multor dorinte, se ia in considerare influenta exclusiva a fiecarei dorinte in parte.Economistii si-au concentrat atentia asupra acelui sector in care dobandirea de bogatie este scopul principal si marturisit.In partea de final a introducerii sale, Mill ajunge la o definitie a economiei politice care este considerata de el ca fiind “completa”: “Stiinta care studiaza legile acelor fenomene din societate ce sunt generate de actiuni combinate ale oamenilor indreptate spre producerea de bogatie, in masura in care aceste fenomene nu sunt modificate de urmarirea altor obiective.” Din punct de vedere social si politic, Mill analizeaza doua categorii de oameni:cei practici si teoreticienii. In analiza lui, precizeaza ca in fond, cele doua categorii folosesc atat experienta cat si teoreticul pentru a ajunge la rezultatul scontat. Metodele de analiza sunt totusi diferite: cei considerati ca fiind practici pornesc de la o experienta specifica cu anumite particularitati, parcurgand mai multe etape de rationare pentru a atinge o idee generalizata. Pe de alta parte, un teoretician pleaca de la o anumita idee, pe care o generalizeaza, ajungand la o problema de analiza majora ce cuprinde un domeniu mai larg, pentru ca apoi sa coboare la nivelul inferior, particularizat pe o variatiune de probleme. In conformitate cu cele spuse anterior, exista doua metode analitice: metoda inductiei si o metoda mixta ( de inductie-deductie). Din punct de vedere filosofic, cele doua poarta denumirile de “a posteriori” rspectiv “a priori”. Prima metoda se bazeaza pe experienta specifica, iar cea de-a doua se declara ca fiind total detasata de acest tip de experienta. Economia politica prin definitia sa, foloseste metoda “a priori”. Se vorbeste de economia politica ca fiind un adept al concluziilor adevarate “in abstracto”. In asemuirea ei cu geometria, economia politica, elimina in cazul unei analize, acele elemente ce nu permit obtinerea unui rezultat de sine statator; prin urmare, economistul face

anumite ajustari in analiza sa dar, rezultatul obtinut nu se abate de la realitate si o reflecta pe deplin, in cazul in care abordam ipotezele dupa care s-a lucrat. Mill precizeaza ca atunci cand dorim sa aplicam anumite principii ale economiei politice unui caz particular, trebuie sa tinem cont de circumstantele individuale ale cazului de referinta. Aceste circumstante poarta denumirea de “cauze perturbatoare”. Cand cauzele perturbatoare sunt cunoscute, necesitatea luarii lor in calcul nu diminueaza in nici un fel precizia stiintifica si nici nu reprezinta vreo abatere de la metoda “a priori”. Economistul precizeaza ca metoda “a priori” este considerata ca fiind cea mai adecvata pentru investigatiile din domeniul economiei politice, iar metoda “ a posteriori” fiind adoptata intr-o masura mai mare in domeniul stiintelor morale. Ideea de cercetator practic este aici fondata pe modelul lui Turgot care, este considerat ca fiind un exemplu al imbinarii spiritului teoretic cu cel practic. Pornind de la aceasta, Mill considera o buna metoda de cercetare ca fiind aceea in care se urmeaza indeplinirea a doua procese:analitic si sintetic; aceasta se refera la faptul ca un prim pas ar fi analizarea societatii de la momentul de referinta, urmat de o “incercare” a celor descoperite, induse si formulate, in experienta individuala. Toate acestea se realizeaza cu o anumita aproximatie, deoarece oamenii nu pot efectua vreodata previziuni certe, ci doar cu o anumita probabilitate de corectitudine absoluta, care depinde de nivelul de informare si de acuratetea ipotezelor emise. Domeniul si metoda economiei politice J.N.Keynes asociaza termenii de “economic” si “economie” cu domeniul avutiei; prin urmare, a gandi economic sau a fi economist presupune dorinta d e avutie. Acest ansamblu de activitati, obiceiuri si institutii economice creeaza cadrul in care se inscrie economia politica. Aici, Keynes se refera la “metoda” ca fiind o incercare de aplicare a logicii asupra anumitor procese, si de determinare a proceselor economice ce fac referire la un anumit caz economic. De asemenea, vorbeste despre necesitatea verificarii metodei ce urmeaza a fi aplicata, intrucat o metoda gresita conduce la rezultate false, sau care difera intr-o mai mare masura de realitate. O metoda se considera ca fiind mai buna decat o alta, in functie de utilitatea acesteia in concordanta cu materialul(datele) pe care le avem la indemana in studiul nostru. Economistul vorbeste despre economia politica, ca din prisma unei stiinte pozitive in care predominca gandirea abstracta si deductiva; aceasta se comporta, prin comparatie, cu o alta

mentalitate economica ce a fost sustinuta timp indelungat de economisti de seama ce au adoptat ideea unei stiinte etice realiste si inductive.”functia economiei politice-spune Keynes-este de a investiga fapte si de a descoperi adevaruri despre ele, nu de a prescrie reguli de viata.” Privita in sens larg, economia politica este vazuta ca o stiinta abstracta, deoarece in analiza cercetatorului respectiv a omului cu o gandire economista, sunt eliminate acele considerente care sunt specifice unui caz individual, in ideea ca acestea nu definesc caracteristici ale colectivitatii generale. Acesta include in cele din urma economia politica, in domeniul stiintei sociologice, ca fiind o ramura a acesteia. Datorita multitudinii de factori care influenteaza un fenomen economic, este impropriu sa spunem ca un cercetator al stiintelor economice ar putea vreodata sa emita un adevar absolut in ceea ce priveste acel fenomen. Prin urmare, Keynes considera ca fiind insuficiente metodele experientei specifice si a inductiei directe, care nu fac altceva, dupa parerea lui, decat sa generalizeze un fapt individual; dar aceasta generalizare se face fara concret. In economie nu exista rezultate certe deoarece, spre deosebire de celelalte stiinte aici nu se pot face experimente; este imposibil. Aici, Keynes il aproba pe Mill in privinta metodei “a priori”, a deducerii. Mentalitatea cu privire la economia politica sub aspectul unei stiinte etice, realiste si inductive, isi construieste de-a lungul timpului denumirea de “scoala germana”, aflata in neconcordanta cu “scoala engleza” ce sustinea cu tarie cele enuntate in paragrafele anterioare. Aici, Keynes vorbeste despre latura duala a economiei, din prisma unei viziuni pozitive precum si a uneia normative. Este eliminata orice granita intre mentalitatile economice ce sustin cu tarie ideologiile de “ceea ce este” si “ceea ce ar trebui sa fie” in economie. Partea etica a acestei stiinte este construita sub ideea unei considerent ce face referire la analiza vietii umane cu toate problemele ei. Se doreste prin aceasta relizarea unui ideal economic in ceea ce priveste partea morala, intelectuala si de natura materiala a omului, acestea sustinute de ideea interventiei statului in economie. Aceasta scoala sustine dorinta analizei onului nu din prisma dorintei lui de inavutire cat din prisma existentei lui sociale, a omului cu toate nevoile, ideile, influentele, conditiile, traditiile, pe care I le impune societatea. Adeptii acestei scoli se dorect a fi revolutionari, intrucat ei doresc o transformare totala a economiei politice. Keynes este de acord cu gandirea lui Adolph Wagner care, se bazeaza pe metodele inductiva si deductiva si le considera ca fiind necesare in domeniul stiintei economice. Inductia din aceasta perspectiva, este privita ca fiind o raportare la datele istorice, la statistici, notiuni si dovezi de care un economist

are nevoie in analiza sa; pe de alta parte, o analiza completa nu poate fi posibila fara aplicarea deductiei la nivel individual cat si comun. Kynes isi propune sa sublinieze anumite legaturi intre economia politica si psihologie. Importanta aici este caracteristica vietii economice ce face referire la relatia de interdependenta intre indivizi, care sunt priviti ca fiind ceva mai mult decat simplu capital in domeniu. Dintre cele doua metode analizate de Kynes anterior, acesta se opreste asupra deductiei, facand o analiza mai profunda. El subliniaza necesitatea parcurgerii a doua etape caracteristice acestei metode: prima consta in determinarea factorilor de influenta, iar cea de-a doua se refera la schimbarile ce au loc si analiza lor, in urma interventiei factorilor. Rezultatele sunt comparate cu ceea ce en ofera in fond realitatea, drept exemplu; de aici rezulta natura mai putin deductiva a acestei metode, intrucat ea este controlata de inductie. Notiunea de economie ipotetica isi are bazele in referiri la cauzalitate, care sustine teoria producerii anumitor efecte atorita numitor cauze(luate ca fiind independente). Keynes sustine argumentativ ideea ca legile economiei si nu numai, reprezinta elemente ipotetice, intrucat ele nu pot fi probate absolut si nu se stie cu certitudine probabilitatea aplicarii lor. Dupa cum am enuntat anterior, deductia in economiapolitica are ca etapa finala o comparatie cu realitatea:verificam daca rezultatele obtinute sunt in concordanta cu ceea ce avem in mod concret in economie, la nivel social. Aceasta presupune, in fond, o apelare la experienta specifica. Chiar daca nau am privi din aceasta perspectiva, Kynes precizeaza ca economia politica incepe si se termina cu observatii; implicit inductie. Natura si insemnatatea stiintei economice In introducerea sa, L. Robbins subliniaza 4 aspecte ale conditiei umane, aceasta avand mai multe necesitati. Din dorinta de a le cuprinde ep toate omul este obligat s afaca anumite ajustari, prin urmare sa aleaga, sa chibzuiasca; modul in care acesta isiadministreaza timpul si resursele, corespunde unui sistem al trebuintelor. Putem face aici referire la Piramida lui Maslow care, dela baza catre varf, trateaza in functie de necesitate toate trebuintele omului. Stiind acestea, economistul poate face anumite prezumtii, dar care difera de la o persoanala alta; prin urmare gradul de eroare este destul de ridicat.

In analiza sa, Robbins face la un moment dat referire la legea randamentelor descrescatoare, pe care o traduce ca fiind un mod prin care diferiti factori ai productiei se substituie unul pe altul, dar printr-o strategie imprfecta; de aici rezulta o multitudine de clase de factori limitati ai productiei. Tot aici el aminteste de Teoria profiturilor, ca fiind o analiza a efectelor aparute in urma unor idei indoielnice, cu privire la bunurile si factorii de munca disponibili in viitor. Incertitudinea din economie se resimte si aici, intrucat nu putem face previziuni referitoare la lucruri si fapte despre care nu stim in ce masura se vor intampla sau nu; poate fi privita ca o “previziune a incertitudinii”. Robbins enumera totodata un fapt important, si anume ca stiinta economica se bazeaza pe o examinare a faptelor ce urmeaza a se intampla datorita existentei unor mijloace de utilizare alternative si limitate. De aceea, repercursiunile acestui tip de evaluare care se face cu un anumit grad de eroare, depind foarte mult de postulatele existente in economie. Un fapt important il constituie relatia economiei politice cu psihologia. Au existat astfel economisti ce sustineau “reinoirea” normelor stiintei economice odata cu schimbarea tendintelor in psihologie. Desigur, aceasta mentalitate este ironizata de Robbins in lucrarea sa, unde pune in lumina comentarii ale marilor economisti care au fost impotriva acestei gandiri. Totodata autorul nu exclude faptul ca cercetarile din domeniul economiei apeleaza la natura psihica a omului, deoarece doreste sa afle cum gandeste acesta in diferite situatii din existenta sa, pentrua putea emite supozitii si previziuni in actul sau de analiza economica. Caracterul general al legilor economice este pus in discutie de Robbins, care subliniaza necesitaea de a evita confundarea generalitatii cu indepartarea de realitate. Partea buna a lucrurilor este ca un economist nu porneste niciodata pe drumul analizei dca nu are date individuale de plecare; in acest scop, se doreste obtinerea unui rezultat in concordanta cu ideea de la care s-a plecat. In acest caz probabilitatea unui esec este foarte mica. Totusi, dca ar fi sa facem referire la evenimente de scara larga, predictia unui cercetator in economie este in zadar, deoarece aici exista multi prea multi factori care ar putea afecta buna functionare a sistemului de gandire siar interveni si in desfasurarea realitatii la care facem referire; se sconteaza astfel, un rezultat eronat. O alta perspectiva a analizei sale o constituie importanta stiintei economice. In aceasta privinta, Robbins subliniaza importanta alegerii pentru omul din societate: economia ofera

acestuia datele necesare pentru a putea stabili care dintre bunuri ofera o utilitate mai mare si cu ce pret. Astfel, omul se poate orienta si nu-i mai ramane decat alegerea propriu-zisa pe care o poate face numai el si nici o alta stiinta.Robbins spune referitor la aceasta ca: “Ea ne poate permite sa alegem un sistem de scopuri ce sunt reciproc consistente.” Stiinta si ideologie In discursul sau catre Asociatia economic americana, Joseph Schumpeter incepe prin a aminti de evolutia economica ce a avut loc de-a lungul timpului, facand apel la domeniul istoriei economiei politice, subliniind nemultumirea economistilor in legatura cu rezultatele obtinute de fiecare in parte in analiza sa, nemultumire care din pacate spune el, se transmite din generatie in generatie. Acesta traduce anumite idei preconcepute ale economistilor in legatura cu procesul economic din care fac parte, sub notiunea de ideologii. Ideologiile fac referire la ceva ce am mai abordat inainte in aceasta lucrare si anume, stiintele sociale si morale; din aceasta cauza nu vom mai insista asupra lor. Schumpeter face referire si la rezultatele unei analize economice, din privinta faptului ca pot fi contestate usor; aceasta, deoarece ele nu sunt altceva decat urmarile unei gandiri stiintifice a autorului si care fara sustinerea concreta a acestuia cu elemente caracteristice, nu au nici o relevanta. Din acest motiv, au fost numite tendinte ideologice, fiind apoi luate in calcul in cercetarea evolutiei economiei politice. Ideologiile nu sunttotusi “simple minciuni”, dupa cum precizeaza Schumpeter. In fond, ideea de minciuna nu este luata in considerare de cel care doreste sa emita o teorie; el doar emite rezultatele unei analize bazate pe ceea ce el crede ca vede. In fond, se pleaca de la premize considerate adevarate cel putin de mintea cercetatorului. Dupa cum spune autorul, mai greu este pentru un economist sa dovedeasca fata de ele insusi existenta unui factor ideologic, pentru ca apoi, sursa acestuia este usor de aflat: nu trebuie altceva decatsa priveasca inapoi la ceea ce a constituit baza sa de plecare catre supozitiuni. In cele din urma, sursa ideologiei trebuie fie sa dispara din analiza economistului, fie sa fie localizatasifiecare sdintre calcule sa se faca tinandu-se cont de existenta acesteia. Schumpeter aprofundeaza domeniul ideologiilor, facand referire la lucrari recunoscute precum cele ale lui

Adam Smith, Carl Marx si Keynes. In finalul ana lizei sale, Robbins face o declaratie asupra acestui fapt analizat in ultimele paragrafe: “Nu cunosc nici un caz in care insesiregulile de inferenta sa fi suferit distorsiuni de natura ideologica. Sunt in schimb frecvente cazurile in care rigoarea testelor este relaxata sau sporita in functie de incarcatura ideologica a propozitiei in discutie.” El se refera aici si la situatia in care doi economisti spre exemplu, au pareri diferite in ceea ce priveste anumite date statistice. De aceea, de cele mai multe ori cei doi economisti au in final rezultate complet diferite ale analizei lor, deoarece au dat nastere la ideologii inca din prima etapa a studiului lor.