Raspunsurile La Drept International Privat.docx

1.Noţiunea DIP. Rolul şi tendinţele de dezvoltare a dreptului internaţional privat contemporan Dreptul internaţional privat – ramură de drept, care are ca obiect de reglementare raporturile juridice civile, în sens larg, şi de procedură civilă cu elemente de extraneitate, al cărei domeniu este format din normele juridice (conflictuale şi materiale) care reglementează conflictele de legi şi jurisdicţii, precum şi condiţia juridică a străinului în materia drepturilor şi obligaţiilor private.

2.Obiectul de reglementare a DIP Dreptul internațional privat are ca obiect de reglementare raporturile de drept privat cu element de extraneitate. Elementul de extraneitate aduce în discuție următoarele probleme:    

determinarea instanței competente să instrumenteze sau să judece cazul indicarea regulilor de procedură aplicabile precizarea legii de fond care se va aplica situației juridice stabilirea efectelor produse de hotărârile autorităților străine.

Dreptul internațional privat reglementează numai o parte din relațiile de drept privat cu element de extraneitate: raporturile de drept civil, raporturile de dreptul familiei, raporturile de dreptul muncii, raporturile de procedură civilă și alte raporturi conexe cu acestea. Dreptul internațional privat își are izvoarele preponderent în dreptul intern al unei țări, spre deosebire de dreptul internațional public care operează la nivel de stat în baza convențiilor, tratatelor, și acordurilor internaționale.

3.Metoda de reglementare in dreptul international privat 1. Aspecte introductive Specificul materiei dreptului international privat roman o constituie conflictele de legi. Metoda sa de reglementare este metoda conflictuala sau conflictualista. Pe langa metoda conflictuala este cunoscuta si metoda normelor materiale sau substantiale care se aplica direct, nemijlocit raportului juridic cu element de extraneitate. 2.1 Metoda conflictuala (conflictualista) Aceasta metoda presupune alegerea legii competente sa reglementeze un raport juridic cu element de extraneitate cu ajutorul normei conflictuale. Legea competenta, poate fi cea locala (legea instantei numita legea forului), cea straina, sau ambele (fiecare din legi, reglementand un anumit aspect al raportului juridic). Normele conflictuale se stabilesc prin legislatia interna a fiecarui stat si prin conventii internationale. Metoda conflictuala prezinta urmatoarele caracteristici:  bilaterala;   tari straine.

presupune alegerea legii competente intrucat, in principiu, norma conflictuala este judecatorul forului aplica propria norma conflictuala; legea aplicabila desemnata de norma conflictuala, este legea forului sau legea unei

2.2 Metoda utilizarii legilor de aplicatie imediata. Constituie o forma particulara a metodei conflictuale, ce presupune existenta unei categorii speciale de legi, anume cele de aplicatie imediata, aplicarea normei conflictuale fiind conditionata de imprejurarea

ca, in materia respectiva, sa nu existe o asemenea lege. Prin urmare, utilizarea acestei metode are un caracter prealabil aplicarii normei conflictuale in materie. Actiunea normelor de aplicatie imediata este conditionata de existenta unei legaturi intre situatia juridica dedusa judecatii si legea forului, adica prezenta unui punct de legatura care poate consta in domiciliul persoanei, situarea bunului, incheierea actului juridic ori alt element, localizate in tara forului. Aceasta metoda prezinta urmatoarele caracteristici:  exclude aplicarea legii straine, inlaturand in acelasi timp, incidenta metodei conflictuale;  ridica problema determinarii aplicarii in spatiu a normelor juridice, legea de aplicare imediata aplicandu-se datorita caracterului de obligativitate pe care-l prezinta;  legile de aplicatie imediata au un caracter unilateral, in vreme ce normele conflictuale sunt, de regula, bilaterale. Normele de aplicatie imediata se aseamana cu normele conflictuale, ambele avand un punct de legatura cu tara forului. Dar, normele conflictuale stabilesc numai competenta unui sistem de drept, in timp ce normele de aplicare imediata rezolva nemijlocit raportul juridic cu element de de extraneitate. 2.3 Metoda proper law Este, de asemenea, o varianta a metodei conflictuale si presupune ca pentru fiecare situatie juridica trebuie determinata legea aplicabila in raport de totalitatea imprejurarilor de fapt si a particularitatilor pe care le prezinta. In cazul acestei metode, rolul judecatorului este important, intrucat determina legea aplicabila nu potrivit regulii generale, ci dupa punctele de legatura ale spetei, astfel incat legea stabilita sa fie cea mai indicata pentru cazul respectiv. Aceasta metoda presupune: a) gruparea si aprecierea punctelor de legatura pentru stabilirea legii aplicabile indicata de cele mai puternice puncte de legatura; b) cercetarea continutului legilor aflate in conflict pentru a determina scopul pe care il au, aplicandu-se legea care are cel mai mare interes de a reglementa situatia juridica respectiva; c) aplicarea aceleia dintre legile aflate in conflict care este cea mai favorabila partii care trebuie protejata, exprimand ideea de justitie, astfel cum o concepe judecatorul respectiv. In sistemul nostru de drept, nu exista o astfel de reglementare. 2.4. Metoda normelor materiale Aceasta metoda se caracterizeaza prin aplicarea directa, nemijlocita a normelor materiale raportului juridic dedus judecatii. Norma materiala presupune fie o norma care se declara aplicabila raportului juridic in discutie (ex : Conventia de la Haga din 1964, cu privire la legea uniforma privind vanzarile internationale de obiecte mobile corporale stabileste normele materiale aplicabile partilor contractante care au domiciliul pe teritoriul unor state diferite), fie o norma materiala care inlatura posibilitatea conflictului de legi in masura in care acesta contine o reglementare comuna pentru doua sau mai multe tari, situatie in care normele materiale se aplica direct raporturilor juridica, fara a fi necesara o norma conflictuala ( ex : Conventia de la Geneva din 1930, ce cuprinde legea uniforma asupra cambiei si biletului la ordin, prin care partile contractante se obliga sa introduca in legislatia lor interna reglementari uniforme)

4.Normele DIP, rolul şi funcţiile Conținutul dreptului internațional privat Norma conflictuală ----Norma conflictuală nu soluționează litigiul în mod direct, ci doar indică legea competentă să soluționeze litigiul. Norma material--Norma de aplicare imediată Reglementează în mod direct raporturile juridice cu element de extraneitate, după fixare în baza normei conflictuale. Cele mai importante materii specifice dreptului internaţional privat sunt: Condiţia juridică a străinului în Republica Moldova şi Efectele hotarârilor judecătoreşti şi ale sentinţelor arbitrale străine în Republica Moldova. Conţinutul dreptului internaţional . Sunt norme materiale ale statului forului, care se aplică cu prioritate datorită caracterului imperativ, excluzând conflictul de legi și aplicarea legii străine.

5. Structura DIP 6. Casificarea izvoarelor DIP Spre deosebire de dreptul internaţional public, dreptul internaţional privat are două feluri de izvoare: - interne - internaţionale. Rolul izvoarelor interne în dreptul internaţional privat se explică prin aceea că obiectul acestuia îl formează raporturile cu element de extraneitate, care se stabilesc între persoanele fizice şi juridice, iar nu între state, ca subiecte de drept ce acţionează jure imperii. Ca atare, statul reglementează acţiunile la care participă persoanele fizice şi persoanele juridice care-i aparţin. A. Izvoarele specifice ale dreptului internaţional privat conţin, în marea majoritate, norme conflictuale sau materiale, destinate reglementării raporturilor juridice de drept internaţional privat. Cele mai importante izvoare specifice al acestei ramuri de drept, care conţin norme conflictuale în diferite sisteme de drept, constituie legile privitoare la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat. Norme materiale sunt cuprinse în mai multe acte normative care constituie, în mod preponderent, izvoare ale dreptului internaţional privat, precum Legea R. Moldova cu privire la statutul juridic al cetăţenilor străini şi al apatrizilor din 10 noiembrie 1994. B. Izvoarele nespecifice sunt acele acte normative, care interesează, în primul rând, alte ramuri de drept, dar care conţin şi norme (conflictuale sau materiale) de drept internaţional privat, cum ar fi, de exemplu, Codul civil al R Moldova (Cartea a V-a – Dreptul internaţional privat). 3. Izvoarele internaţionale ale dreptului internaţional privat -sunt tratatul, convenţia sau acordul internaţional, precum şi cutumele internaţionale, care, luate împreună, reglementează relaţiile de drept internaţional privat. La această categorie trebuie menţionate şi uzanţele 27 comerciale internaţionale, dar care prezintă unele particularităţi la care ne vom referi pe parcurs.10 Pentru sistemul de drept al R. Moldova izvor de drept internaţional privat este convenţia, tratatul şi acordul internaţional, la care este parte.

7. Tratatul internaţional ca izvol al DIP Asemenea tratate prevăd modalităţi de soluţionare a conflictelor de legi în ceea ce priveşte capacitatea persoanelor, încheierea căsătoriei, raporturile personale nepatrimoniale şi patrimoniale

dintre soţi şi cele cu privire la divorţ, anularea sau nulitatea căsătoriei, adopţia, succesiunea etc. (de exemplu, Tratatul între R. Moldova şi România din 6 iul. 1996 privind asistenţa juridică în materie civilă şi penală; Convenţia de asistenţă juridică a CSI în materie civilă, de familie şi penală din 1993 etc.). Asistenta juridică internaţională este termenul care se referă la serviciile pe care şi le promit statele în domeniile care formează obiectul înţelegerii. Uneori, aceste tratate au şi alte denumiri, de exemplu, traites d'etablissement. Dar statele îşi pot face servicii de asistenţă juridică şi în lipsa de tratate, convenţii sau acorduri în baza curtoaziei internaţionale. În prezent, tratatele, convenţiile şi acordurile de asistenţă juridică sunt foarte numeroase. Tratatele de asistenţă juridică prevăd reguli de soluţionare a conflictelor de legi în domeniul capacităţii persoanelor, al încheierii căsătoriei, al raporturilor personale şi patrimoniale dintre soţi, al raporturilor dintre părinţi şi copii cât şi privind divorţul, anularea sau nulitatea căsătoriei, tutela şi curatela, adopţia, succesiunea şi testamentele.

8.Legislaţia naţională ca izvor al DIP. Codul Civil al RM, Cartea 5 Codul civil al R Moldova (Cartea a V-a – Dreptul internaţional privat). Principalul izvor de drept în DIP este Constituţia RM. Constituţia RM, regimul naţional pentru condiţia juridică a străinului. Codul civil. (Cartea a cincea. Dreptul internaţional privat. Aici sunt reglementate toate instituţiile dreptului civil atunci cînd raporturile din cadrul acestor instituţii sunt afectate de un element străin. Codul de procedură civilă. Procedura în procesele cu element de extraneitate, cum ar fi: 1. 2. 3. 4. 5.

Drepturile procedurale civile ale cetăţenilor străini şi ale persoanelor fără cetăţenie; Acţiunile intentate statelor străine; Delegaţiile judecătoreşti; Hotărîrile instanţelor de judecată străine; Competenţa jurisdicţională recunoaşterea şi executarea hotărîrilor judecătoreşti şi arbitrale străine etc.

Codul familiei. Cuprinde în Titlul 6 norme referitoare la căsătorie, divorţ, relaţiile personale şi patrimoniale dintre soţi, dintre părinţi şi copii, paternitatea, adopţia internaţională etc.

9.Precedentul judiciar şi arbitral în DIP 10.Uzanţe, cutume, obiceiuri în DIP CUTUMA Este un izvor nescris al dreptului internaţional, cel mai vechi izvor al dreptului internaţional, ca şi al dreptului în general. Deşi în condiţiile vieţii contemporane marea majoritate a reglementărilor internaţionale sunt consacrate prin tratate, cutuma continuă să fie izvor de drept, în special în acele domenii în care iteresele divergente ale statelor nu au făcut posibilă o codificare a regulilor cutumiare, precum şi în domenii ale practicii relaţiilor dintre state în care nu s-a ajuns la acel stadiu care să impună o reglementare pe cale convenţională. În marea lor majoritate normele dreptului internaţional clasic s-au format pe cale cutumiară ( dreptul mării, dreptul diplomatic, legile şi obiceiurile războiului), ele cunoscând ulterior o încorporare în tratate sau o codificare generală. Cutuma internaţională este definită ca o practică generală, relativ îngustă şi uniformă, considerată de către state ca exprimând o regulă de conduită cu forţă juridică obligatorie.

11. Doctrina DIP, rolul ei în dezvoltarea ştiinţei şi disciplinei juridice Referindu-se la „ doctrina specialiştilor cei mai calificaţi în dreptul public al diferitelor state”, Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie consacra doctrina ca izvor auxiliar al dreptului internaţional. Caracterul complex, adesea lacunar, contradictoriu sau imprecis al unor norme de drept internaţional determină ca rolul doctrinei, al opiniei juriştilor de drept internaţional de înaltă calificare, să aibă un rol foarte important în identificarea unor asemenea norme, în stabilirea pe calea interpretării a conţinutului exact al acestora şi în sistematizarea lor.Deşi nu este un izvor de drept în sens formal, instanţele judecătoreşti internaţionale nefundamentându-şi deciziile pe opiniile juridice, ci pe dreptul pozitiv, doctrina are un rol creator, putând să aducă o contribuţie importantă la dezvoltarea dreptului internaţional prin analiza ştiinţifică a normelor sale în lumina principiilor şi a finalităţii dreptului. În cazul doctrinei se includ nu numai lucrările ştiinţifice elaborate şi opiniile individuale formulate de savanţi din domeniul dreptului internaţional, ci şi lucrările unor importante foruri ştiinţifice internaţionale, cum ar fi Asociaţia de Drept Internaţional şi Institutul de Drept Internaţional, în cadrul cărora au fost întocmite şi unele proiecte de codificare a dreptului internaţional. Un rol important în doctrina dreptului internaţional contemporan este atribuit Comisiei de drept internaţional a O.N.U. care, începând cu anul 1948, a adus o contribuţie apreciată la codificarea şi dezvoltarea dreptului internaţional prin proiectele de convenţii pe care le-a întocmit şi prin comentariile juridice la aceste proiecte, prin rapoartele elaborate de membrii comisiilor asupra unor probleme de drept de mare actualitate, ca şi prin opiniile exprimate în cadrul dezbaterilor ce au loc asupra problemelor ce fac obiectul activităţii sale.

12. Caracteristica generală a aplicării şi stabilirii conţinutului normelor dreptului străin Dreptul dobândit potrivit legii străine nu poate produce efecte în altă țară, dacă contravine ordinii publice a acestei țări sau nu-și poate produce toate efectele, dacă unele din acestea contravin ordinii publice – art.471 alin.(1) lit.e) CPC RM. 26 Schema nr.2 Dreptul, a cărui eficacitate internațională se pretinde, trebuie să fie cel care s-a dobândit și nu altul care se substituie acestuia. Dreptul dobândit într-o anumită țară va produce efecte în altă țară dacă între timp nu s-a creat, în țara în care se invocă, un drept nou care îl include pe cel invocat. Dreptul dobândit în străinătate să nu fie contrar ordinii publice de drept internațional privat al țării care se invocă – art.1585 CC RM. Efectele unui drept dobândit potrivit legii străine Dreptul dobândit produce toate efectele atribuite de legea străină. Dreptul dobândit potrivit legii străine nu poate produce în altă țară mai multe efecte decât ar produce conform legii potrivit căreia a fost creat.

13. Probleme legate de aplicarea dreptului strain Imposibilitatea de a stabili conţinutul legii străine În unele cazuri, conţinutul legii străine nu se poate stabili. Motivele care determină imposibilitatea de a proba legea străină sunt de natură diferită, cum ar fi dificultăţile de informare sau interesul părţilor. Asemenea situaţii apar mai des în acele sisteme de drept în care stabilirea conţinutului legii străine revine părţilor, iar instanţa are rolul de a aprecia probele prezentate de părţi ca, de exemplu, cel englez. 14. Aplicarea normelor imperative

Aplicarea normei conflictuale În cadrul soluŃionării conflictelor de legi, autoritatea competentă aplică propriile sale norme conflictuale. În determinarea legii aplicabile raportului cu element de extraneitate, se admite regula că normele conflictuale sunt întotdeauna ale forului. Dacă litigiul se judecă într-o altă Ńară, instanŃa va aplica, pentru stabilirea legii competente, norma conflictuală proprie. SoluŃia aplicării normelor conflictuale ale forului, se întemeiază pe următoarele argumente: - normele conflictuale având, în principiu, un caracter imperativ, forŃa lor juridică se impune autorităŃii care trebuie să le aplice;

- în cadrul arbitrajului instituŃionalizat, organele de jurisdicŃie având un caracter naŃional, au obligaŃia să asigure aplicarea propriului sistem de norme conflictuale; - voinŃa implicită a părŃilor, care adresându-se instanŃelor române, fără să fi precizat lex causæ se poate admite că au acceptat aplicarea dreptului conflictual al forului. De la această regulă există şi unele excepŃii. În arbitrajul ad-hoc, elementele de structură şi procedură se stabilesc prin voinŃa părŃilor. În retrimiterea simplă, când retrimiterea făcută de legea străină la dreptul forului este acceptată, instanŃa sesizată va aplica norma conflictuală străină în virtutea dispoziŃiilor din propriul sistem de drept (art. 4, alin. 1 al Legii nr. 105 din 1992). 2. Normele materiale Normele materiale se aplică direct raporturilor cu element de extraneitate. Aplicarea normei materiale este influenŃată de norma conflictuală, care trimite la un anumit sistem de drept. Norma materială aplicabilă soluŃionează problema de fond a cauzei în mod nemijlocit. Normele materiale se împart în norme de drept substanŃial şi norme de drept procesual. În sistemul legii române, normele materiale reglementează, în principal, condiŃia juridică a străinului şi efectele hotărârilor judecătoreşti şi arbitrale străine în Ńara noastră 15. Ordinea Publică ce inseamnă PTUL INTERNAłIONAL PRIVAT

1. NoŃiune, condiŃii Ordinea publică în dreptul internaŃional privat reprezintă un mijloc excepŃional prin care se înlătură aplicarea legii străine când este contrară principiilor fundamentale ale legislaŃiei forului. Ordinea publică reprezintă ansamblul normelor juridice şi al principiilor generale ale dreptului care consacră o anumită orânduire. DispoziŃiile referitoare la ordinea politică, economică şi socială au un caracter imperativ. Ordinea publică poate fi invocată dacă sunt îndeplinite cumulativ două condiŃii. Potrivit primei condiŃii, legea străină trebuie să fie competentă a reglementa raportul cu element de extraneitate. CompetenŃa legii străine este atribuită de normele conflictuale ale forului. Conform celei de a doua condiŃii, legea străină aplicabilă trebuie să fie contrară principiilor fundamentale ale dreptului instanŃei. Înlăturarea legii străine se produce numai atunci când deosebirile dintre reglementările în prezenŃă sunt esenŃiale. NoŃiunile de ordine publică în dreptul intern şi în dreptul internaŃional privat urmăresc acelaşi scop, protejarea intereselor fundamentale ale statului. În primul rând, cele două noŃiuni au funcŃii deosebite. Ordinea publică din dreptul intern prevede limitele libertăŃii de voinŃă a părŃilor. În dreptul internaŃional privat, conceptul de ordine publică determină limitele aplicării legii străine. În al doilea rând fiecare naŃiune are o sferă de aplicare proprie. Normele de ordine publică din dreptul intern nu au, în totalitatea lor, acelaşi caracter în dreptul internaŃional privat. De exemplu, în dreptul intern, dispoziŃiile care prevăd că actul juridic al căsătoriei are un caracter civil sunt de ordine publică. Dreptul internaŃional privat admite însă aplicarea unei legi străine competente, care ar conŃine alte prevederi în materia încheierii căsătoriei, fără a se opune ordinea publică. Pe de altă parte, normele de ordine publică în dreptul internaŃional privat îşi păstrează caracterul imperativ şi în dreptul intern. Unii autori susŃin că ordinea publică este o categorie de legi care nu admite aplicarea legilor străine corespunzătoare. Într-o încercare de enumerare, legile în domeniul constituŃional, administrativ, penal, fiscal, financiar, precum şi cele conexe cu ele, ar fi de ordine publică. Majoritatea autorilor consideră că ordinea publică este un mijloc specific şi necesar în soluŃionarea conflictelor de legi. Ordinea publică intervine când legea străină este aplicabilă unui raport cu element de extraneitate. Legea străină competentă poate fi contrară ori în concordanŃă cu principiile fundamentale ale sistemului de drept al instanŃei. Invocarea ordinii publice depinde de legea locală, precum şi de conŃinutul legii străine desemnată competentă. Normele conflictuale nu pot indica împrejurările în care legea străină va fi contrară legii forului. Ordinea publică în dreptul internaŃional privat constituie o excepŃie de la aplicarea legii străine. 39

2. Caracterele ordinii publice Caracterele esenŃiale ale ordinii publice sunt configurate de modul în care acŃionează în dreptul internaŃional privat. Ordinea publică este un corectiv, un mijloc prin care se limitează aplicarea legii străine în raporturile cu element de extraneitate. În fiecare împrejurare concretă, autoritatea locală va aprecia măsura în care legea străină contravine principiilor fundamentale ale propriului sistem de drept. Ordinea publică este variabilă în spaŃiu, deoarece conŃinutul ei diferă de la un sistem de drept la altul. În unele state, o instituŃie juridică poate să nu fie admisă ori să fie permisă în condiŃii restrictive, determinând un anumit conŃinut al ordinii publice. Ordinea publică este variabilă în timp, întrucât conŃinutul ei se poate modifica în cadrul aceluiaşi sistem de drept. Modificarea se produce prin schimbarea concepŃiei legislative într-un anumit domeniu. Ordinea publică este actuală, pentru că se Ńine seama de modificările care pot surveni în conŃinutul ei concret. Astfel, modificarea uneia din legile în prezenŃă se poate produce în intervalul cuprins între crearea raportului juridic şi un eventual litigiu. ConŃinutul concret al ordinii publice va fi determinat în funcŃie de momentul soluŃionării şi nu al naşterii raportului juridic.

3. Efectele ordinii publice Efectele ordinii publice pot fi apreciate prin prisma formelor concrete ale conflictelor de legi. Ele sunt corespunzătoare conflictelor de legi în spaŃiu şi conflictelor de legi în timp şi spaŃiu. În conflictele de legi în spaŃiu ordinea publică intervine în materia constituirii drepturilor. În momentul naşterii, modificării, transmiterii sau stingerii raportului juridic pe teritoriul Ńării forului, autoritatea competentă în cauză va trebui să decidă dacă legea străină normal aplicabilă nu contravine unui principiu fundamental al dreptului local. AcŃionând cu întreaga intensitate, efectele ordinii publice sunt depline. În situaŃia în care ordinea publică înlătură legea străină competentă, crearea dreptului este împiedicată şi efectul va fi negativ. Dar intervenŃia ordinii publice poate avea şi un efect pozitiv. În locul legii străine care este înlăturată, autoritatea locală va aplica legea proprie. Prin invocarea ordinii publice, legea forului se substituie întotdeauna legii străine normal competente. Aplicarea legii forului poate fi implicită sau explicită. De exemplu, legea străină permite divorŃul, pe când legea forului nu admite desfacerea căsătoriei prin divorŃ sau legea străină nu cunoaşte obligaŃia de întreŃinere între bunici şi nepoŃi, iar legea forului nu o reglementează. Tot referitor la efectele ordinii publice, se pune problema limitelor în care legea forului se substituie legii străine. Aplicarea legii forului poate duce la înlăturarea unor prevederi ale legii străine care sunt contrare ordinii publice ori ansamblului dispoziŃiilor legale străine ce nu contravin nemijlocit ordinii publice. De exemplu, unele din condiŃiile stabilite de legea străină pentru încheierea adopŃiei contravin ordinii publice, dar efectele adopŃiei prevăzute tot de legea străină nu sunt contrare ordinii publice. 4. Ordinea publică şi conflictele între legile naŃionale În conflictele între legile provinciale, aplicarea dreptului străin nu implică intervenŃia ordinii publice. Elementul de extraneitate fiind numai aparent, legile străine fac parte din acelaşi stat. Aplicarea legii străine întâmpină însă reale dificultăŃi atunci când aparŃinea unui alt stat. În şcoala italiană a statutelor, postglosatorii au recurs pentru limitarea efectelor străine la distincŃia dintre statute favorabile şi statute odioase. După Bartolus, statutele favorabile urmăreau protejarea personelor în viaŃa juridică. Ele prevăd măsuri de protecŃia a minorilor, femeilor şi incapabililor, având un efect extrateritorial. Spre deosebire de ele, statutele odioase erau edictate în vederea unui interes local, cum ar fi cele referitoare la bunuri. Cuprinzând dispoziŃii defavorabile, statutele odioase erau de aplicare teritorială. Această distincŃie dintre statute era exemplificată de postglosatori prin speŃa engleză, în care se punea problema succesiunii unui englez în Italia. DispoziŃiile legii engleze, care acordau succesiunea numai primului născut, au fost considerate de juriştii italieni ca un statut odios. În şcoala franceză a statutelor, majoritatea conflictelor de legi fiind interprovinciale, ideea de statut favorabil şi odios a prezentat o importanŃă redusă. În şcoala olandeză, legea străină se aplica în baza curtoaziei internaŃionale. Legea străină fiind aplicată doar în fapt, noŃiunea de ordine publică nu era necesară. Începând cu secolul al XIX-lea conflictele între legile naŃionale s-au soluŃionat după normele elaborate pentru conflictele interprovinciale. Teoria statutelor permitea o prea largă

aplicare a legii străine. DiferenŃele existente între formele conflictelor de legi au impus un mijloc specific de înlăturare a legii străine normal competente. Ordinea publică a devenit o teorie generală a conflictelor între legile naŃionale

16. Calificarea noțiunilor juridice Procedurii de calificare este supus atât conţinutul normei conflictuale, cât şi legătura acesteia. Referitor la conţinutul normei conflictuale, aceasta se referă la o anumită categorie de raporturi juridice, cum ar fi: starea persoanelor, capacitatea, familia, contractul, delictul civil, proces civil şi altele. Aceste categorii raporturi formează conţinutul normei conflictuale. Astfel, potrivit art.1587 Cod Civil al Republicii Moldova, starea civilă şi capacitatea persoanelor este reglementată de legea ţării a cărui cetăţean este. Conţinutul acestei

17. retrimiterea înseamnă procedeul juridic prin care legea străină desemnată ca aplicabilă potrivit normei conflictuale a forului refuză competenţa ce i se oferă de a se aplica şi atribuie, la rândul ei, prin normele conflictuale proprii, această competenţă legii unui alt stat.4 18. Reciprocitate și retorsiunea Retorsiunea - Republica Moldova poate stabili restricţii similare ( retorsiune ) drepturilor patrimoniale şi personale nepatrimoniale ale cetăţenilor şi persoanelor juridice ale statelor în care există restricţii speciale ale drepturilor patrimoniale şi personale nepatrimoniale ale cetăţenilor şi persoanelor juridice ale Republicii Moldova. Retorsiunea este situaţia în care Republica Moldova poate stabili prin intermediul Guvernului Republicii Moldova sau unui alt organ împuternicit, restricţii drepturilor patrimoniale şi personale nepatrimoniale ale cetăţenilor şi persoanelor juridice străine din Republica Moldova. În doctrină retorsiunea este definită astfel : Retorsiunea constă în măsurile de răspuns ale unui stat faţă de actele inamicale, contrare curtoaziei internaţionale ale altui stat îndreptate împotriva lui. Actul de retrorsiune, ca şi actele la care se raspunde, nu sunt acte ilegale. Actele inamicale, care determină retorsiunea, pot fi acte legislative, administrative sau judecatoreşti. Reciprocitatea poate fi de două feluri : - materială, cînd două state acordă străinilor (cetăţeni ai celuilalt stat) aceleaşi drepturi; - formală, cînd fiecare stat acordă străinilor drepturile prevăzute în legislaţia sa în privinţa străinilor. Reciprocitatea formală este stabilită prin Legea RM cu privire la statul juridic al cetăţenilor străini şi al apatrizilor în Republica Moldova, care în art.31 prevede “în cazul în care un alt stat stabileşte restricţii drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor Republicii Moldova, Guvernul poate stabili restricţie de răspuns pentru cetăţenii statului respectiv”. În concluzie, stabilim că retorsiunea este o măsură de represalii folosită ca răspuns la un tratament descriminatoriu, care serveşte drept sancţiune în relaţiile dintre state. Caracterul descriminatoriu se demonstrează prin acte şi fapte concrete. În contextul prezentului articol aplicarea principiului reciprocităţii nu are un caracter strict obligatoriu, “cu excepţia cazurilor în care aplicarea normelor de drept străin pe principiul reciprocităţii este prevăzută de legea Republicii Moldova”.

Aplicarea normelor de drept pe principiul reciprocităţii sau curtoaziei internaţionale are loc în scopul creării unui regim mai favorabil cetăţenilor şi persoanelor juridice naţionale şi asigurării unei protecţii juridice efective.

Menţinerea principiului reciprocităţii prin art.1580 demonstrează prudenţa legiuitorului şi aprecierea că în actualul stadiu nu se poate renunţa la această exigenţă. Chiar dacă aparent este o condiţie formală, ea poate constitui o punte de asigurare, vizînd reciprocitatea de tratament, îndeosebi în relaţiile cu unele state care şi-au dobîndit recent independenţa şi nu au reglementări în domeniu sau tradiţie în practică. Pentru a aprecia semnificaţia şi rolul principiului reciprocităţii, precum şi consecinţele soluţiilor adoptate în Codul civil şi în legislaţia în vigoare, se impune, pe de o parte relevarea cauzelor care au determinat această condiţie, iar pe de altă parte observarea schimbărilor în contextul amplificării relaţiilor internaţionale din ultimele decenii, care au determinat progresele dreptului internaţional privat. Legea străină se aplică în condiţiile şi limitele normei conflictuale proprii. Dacă o lege străină se aplică în unele materii sub condiţia reciprocităţii , pentru a o aplica este necesar de a verifica dacă legea proprie forului se aplică în străinătate.

19. Regimul national și clauza națiunii cele mai favorizate Regimul national. Prin regimul national statul acorda strainului drepturile civile de care se bucura propriii sai cetateni. 2)Regimul special, potrivit caruia strainului I se acorda drepturile prevazute de legi sau in vreun tratat international. Legea sau tratatul international pot stabili un regim special al strainului, regim care difera dupa continutul sau de regimul national . 3)Regimul clauzei natiunii cele mai favorizate, in conformitatea cu care strainului-cetatean al unui stat- I se acorda drepturile civile in volum cel putin egal cu volumul drepturilor acordate cetateanului orivarui stat tert. Acest regim presupune existenta unei conventii internationale prn care se acorda clauza natiunii cele mai favorizate. Conventia poate fi bilaterala sau multilaterala.Cele mai des aceste conventii sint incheiate in domeniul comertului exterior si se refera la comertul si platile internationale, transportul international, ocrotirea proprietatii intelectuale, drepturile si obligatiile persoanelor fizice si juridice straine s. alte domenii. 20. Legea personala a persoanei fizice in DIP. Determinarea apartenentei unei persoane fizice la un stat are importantasi in vederea determnarii legii sale personale, care in DIP reglementeaza capacitatea de exercitiu a persoanei fizice. De aceea in DIP se pune problema determinarii legii personale a persoanei fizice. In doctrina DIP, legislatia statelor pentru a determina apartenenta sau, astfel spus, nationalitatea unei persoane fizice a unui stat, s-au conturat doua conceptii diferite. Prima consta in determinarea legii personale a unei persoane fizice in baza domiciliul, cea de-a doua consta in stabilirea apartenentei in conformitate cu cetatenia. Cetatenia, privita ca o legatura juridical si politica intre cetatean si stat, este inseparabila de persoana acestuia, recunoscuta ca purtator al drepturilor acordate si ocrotite de stat. Ea apare, in mod obisnuit, din momentul nasterii cetateanului si dispare odata cu decesul lui. Cetatenia prezinta o legatura politico-juridica permanenta in timp si nelimitata in spatiu.Legatura dintre cetatean si stat se manifesta atit in interiorul statului, cit si in afara lui. Din cel expuse deducem principiile cetateniei;

1) caracterul politic si juridic al institutiei cetateniei. 2) Reciprocitatea cetateniei 3) Caracterul inseparabil de cetatean al institutiei cetateniei; 4) Caracteriul permanent al cetateniei 5) Caracterul nelimitat al cetateniei. Astfel pentru determinarea legii care guverneaza regimul juridic al persoanei fizice sau, altfel spus al legii personaale a persoanei fizice in unele state se aplica criteriul cetateniei ( lex patriae) , in favoarea acestui criteriu sint aduse urmatoarele argumente. 1) cetatenia privita ca o legatura politica si juridical intre persoana si stat tine de suveranitatea statului, astfel incit este in competenta exclusiva a statului de a determina regimul juridic al cetatenilor proprii, volumul si continutul drepturilor si obligatiilor acestora; 2) cetatenia se materializeaza intr-un anumit volum de drepturi si obligatii reciproce, principala obligatie a statului fiind acordarea mijloacelor juridice de protectie a drepturilor lezate. 3) Cetatenia privita ca apartenenta la un stat este o urmare a unitatii nationale a statului, care, la rindul sau, este principiul de baza al formarii orecarui stat contemporan. 4) In present procedura modificarii sau iesirii din cetatenia unui stat este reglementata in asa mod, incit face practic imposibila pierderea sau iesirea din cetateania unui stat inainte de a dobindirea cetateniei altui stat, fapt e prezinta in sine o garantie a protectiei drepturilor personale. S. alte principii Cel de al doilea criteriu, al domiciliului.Sensul juridic al acestui criteriu de determinare a regimului personal al persoanei fizice consta in faptul ca domiciliul este un centru principal al vietii economice si social cotidiane a persoanei fizice, centru care creaza o legatura juridical intre persoana si statul. In doctrina juridical a statelor are aplica criteriul domiciliului s-au formulat citeva principii ale domiciliului; 1) orice persoana fizica are domiciliul. Nu poate eista vrio persoana fara domiciliul. In scopul realizarii acestei reguli statul recunoaste dreptul domiciliului al persoanei fizice locul unde acesta s-a nascut, adica domiciliul de provenenta. 2) Omul nu poate avea doua sau mai multe domicilii in acelasi timp. Schimbarea domicilului de provenenta si dobindirea altui domiciliu, la alegere,inseamna pierderea celui dintii domiciliu. 3) Domiciliul inseamna o legatura dintre persoana fizica si legile care functioneaza in acea localitate, respective domiciliul este o apartenenta la “ circumscriptia legala”, la un teritoriu in care se aplica in mod uniform anumite norme juridice. Alegerea criteriul de determinare a legii personale proprii persoane fizice depinde in mare masura de traditiile istorice ale statelor, de practical or judecatoreasca in domeniu.

21. Regimul juridic al cetatenilor straini si apatrizilor in RM. In orice stat notiunea “ conditia juridical a strainilor”cuprinde totalitatea drepturilor si obligatiilor pe care le poate avea in conditiile legii persoana fizica straina care se afla pe teritoriu unui stat respective. La determinarea continutului acestei notiuni, in DIP se porneste de la citeva postulate; 1. calitatea de strain se atribuie oricarei persoane fizica care nu are cetatenia statului in care se afla. 2. conditia juridia a strainului este determinate de legea statului pe teritoriul careia se afla persoana fizica straina. Volumul drepturilor acordate strainului de legea statului unde aceasta se afla poate fi diferita de volumul de drepturi si obligatiilor pe care acesta le are in statul sau. 3. volumul drepturilor si obligatiilor persoanei fizice straine in stat depinde de nivelul realatiilor de prietenie si colaborare dintre statul in care strainul se afla si statul al carui cetatean persoana fizica este.

4.conditia juridical a strainului reglementeaza diferite aspecte ale vietii persoanei fizice straine, de aceea normele juridice se contin in textile diferitelor acte normative ale statului sau in tratatele internationale la care este parte statul in care se afla strainul. Aceste principii sint valabile si penru legislatia RM. Astfel, legislatia RM determina ca se considera cetatean strain persoana care nu are cetatenia RM, dar are dovada apartenentei la un alt stat, iar apatrid este persoana care nu are cetatenia RM si nici dovada apartenentei sale la un alt stat. Acordarea regimului national tuturor cetatenilor straini si apatrizi ( fara cetatenie) se fondeaza pe principiul egalitatii si non-discriminarii persoanelor fizice din diferite motive. In acest scop legislatia RM prevede ca cetatenii straini si apatrizii sint egali in fata legii si a autoritatilor publice fara deosebire de rasa,nationalitatea,origine etnica, religie,sex, apartenenta politica,avere. Cetatenii straini si apatrizii au si drepturi limitate, nu se bucura in RM de drepturi politice. Nu pot fi membri de partied si de alte organizatii-sociale. Regula generala este ca cetatenii straini si apatrizii nu pot fi antrenati in cimpul muncii in domeniile care asigura securitatea statului, ordinea publica si care cer un grad sporit de rapundere si centralizare Cetatenii straini si apatrizii domiciliati in RM au dreptul sa primeasca indemnizatii, pensii si alte tipuri de asigurari sociale, in conformitatea cu legislatia in vigoare.u dreptul la invatamint ca si cetatenii RM, cei domiciliati in Rm au dreptul la locuinta si cetatenia RM. Etc.

23. Legea personală și naționalitatea a persoanei juridice Naţionalitatea unei persoane juridice este determinată potrivit unor criterii, care pot fi diferite de la un sistem de drept la altul. De aceea, se pune problema de a cunoaşte potrivit cărui sistem de drept vor fi stabilite criteriile naţionalităţii. Având în vedere că este o problemă de calificare, naţionalitatea persoanei juridice este determinată de lex fori. Astfel, naţionalitatea se încadrează în situaţia regulă privind legea aplicabilă calificării unei unstituţii juridice, deosebindu-se implicit de cetăţenie, ca punct de legătură în materia statutului personal, în care calificarea după lex fori constituie o excepţie. Pe planul dreptului internaţional privat, criteriul de determinare a naţionalităţii este punctul de legătură al normei conflictuale privind persoana juridică309. Criteriile de determinare a naţionalităţii persoanei juridice în diferite sisteme de drept, în principal, sunt următoarele: • Criteriul încorporării310 Potrivit acestui criteriu, persoana juridică are naţionalitatea ţării unde au fost îndeplinite formalităţile de constituire şi înregistrare. Acest criteriu este caracteristic pentru sistemul anglo-american, totodată, fiind practicat şi în unele ţări eurpopene, inclusiv în R.Moldova. Avantajul criteriului încorporării constă în facilitatea identificării şi stabilirii naţionalităţii persoanei juridice. aţionalitatea prezintă interes în stabilirea statului care acordă protecţie diplomatică, având în vedere faptul că o ţară nu poate interveni decât în favoarea persoanelor juridice sau fizice naţionale. • Naţionalitatea determină, cazurile în care o persoană juridică beneficiază de unele măsuri de protecţie speciale (deosebite) faţă de persoanele juridice străine, adoptate de state în unele domenii (de exemplu, pescuitul, utilizarea căilor aeriene naţionale, etc.). 30. EXCEPŢII DE LA APLICAREA REGULII LEX REI SITAE Datorită particularităţilor lor specifice, unele bunuri nu sunt supuse legii locului situării, ci unei alte legi indicată expres de textele legale în materie. Astfel, cele mai importante excepţii de la regula tex rei sitae sunt următoarele: • Mijloacele de transport Potrivit art.1603 alin.(1) din Codul civil, constituirea, transmiterea şi stingerea drepturilor reale asupra mijloacelor de transport sunt guvernate de: - legea pavilionului pe care îl arborează nava sau aeronava; - legea aplicabilă statutului juridic al întreprinderii

de transport pentru vehiculile feroviare şi autovehiculele care îi aparţin. Totodată, alin.(2) stabileşte că dispoziţiile alin.(1) se aplică deopotrivă, bunurilor aflate la bord care formează dotarea tehnică şi creanţelor care au ca obiect cheltuielile de asistenţă tehnică a mijloacelor de transport. • Bunurile supuse înregistrării de stat în conformitate cu prevederile art.1604 din Codul civil, dreptul de proprietate şi alte drepturi reale asupra bunurilor supuse înregistrării de stat se determină potrivit legii statului pe al cărui teritoriu drepturile asupra acestor bunuri sunt înscrise în registrul de stat. • Titlurile de valoare Din punctul de vedere al dreptului conflictual, regimul juridic al acestei categorii de bunuri este reglementat de art.1606 din Codul civil, care face o distincţie între legea aplicabilă emiterii titlurilor de valoare şi legea aplicabilă condiţiilor şi efectelor transmiterii acestora. Astfel, potrivit alin.(1) emiterea titlurilor de valoare este supusă legii aplicabile statutului organic al persoanei juridice emitente.Acest text trebuie coroborat cu cel al art.1596 alin.(1), care prevede că legea naţională a persoanei juridice străine se consideră legea statului pe al cărui teritoriu persoana este constituită. Aşadar, emiterea titlurilor de valoare este supusă legii naţionale a societăţii emitente. în sensul alin.(2), condiţiile şi efectele transmiterii titlurilor de valoare sunt supuse unor legi diferite, în funcţie de felul titlului, şi anume: - titlurile la ordin sunt cârmuite de legea locului de plată; - titlurile la purtător sunt supuse legii locului unde acestea se află (lex rei sitae)\ - titlurile nominative sunt guvernate de legea aplicabilă statutului organic al persoanei juridice emitente. • Drepturile de proprietate intelectuală Sub aspectul legii aplicabile, art.1607 din Codul civil face distincţie între dreptul de autor asupra unei opere aduse la cunoştinţa publicului, dreptului de autor asupra operelor nedivulgate, precum şi reparaţia materială şi morală cu privire la încălcarea dreptului de proprietate intelectuală. Astfel, potrivit alin.(1) dobândirea, conţinutul şi stingerea dreptului de autor asupra unei opere de creaţie sunt guvernate de legea statului pe al cărui teritoriu această operă a fost adusă pentru prima dată la cunoştinţa publicului prin expunere, difuzare, publicare, reprezentare sau în orice alt mod. Alin.(2) stabileşte că dreptul de autor asupra unei opere de creaţie care nu a fos adus la cunoştinţă publicului este guvernat de legea naţională a autorului, în sensul art.1587 din Codul civil. Conform alin.(4), obţinerea despăgubirilor materiale sau morale sunt supuse legii statului pe al cărui teritoriu a fost încălcat dreptul de autor sau de proprietate intelectuală, în sensul art 1615 din Codul civil. Potrivit alin.(5) în R.Moldova cetăţenilor străini şi apatrizilor li se acordă regim naţional în ceea ce priveşte drepturile de autor şi drepturile de proprietate intelectuală. 35. Actul juridic

Perioada modernă, în legătură cu intensificarea relaţiilor economice internaţionale, deplasarii persoanelor, este de neînchipuit fără întocmirea unor acte juridce chemate să reglementeze diferite raporturi juridice. Problema care se pune este cunoaşterea legii care se va aplica asupra formei şi fondului actului juridic. Se consideră că forma actului juridic are două accepţiuni, şi anume: în sens larg, se referă la condiţiile de formă pe care trebuie să le îndeplinească un act juridic civil pentru valabilitatea sa, pentru probaţiunea sa cât si pentru opozabilitatea faţă de terţi; în sens restrâns, prin forma actului juridic se înţelege modul în care se exteriorizează voinţa internă a părţilor actului juridic, adică modalitatea concretă de exprimare a consimţământului. Reeşind din accepţiunile enunţate, doctrina dreptului internaţional privat a clasificat forma actelor juridice, în funcţie de scopul urmărit in: forma exterioară a actuli juridic; forma de publicitate; forma de abilitate şi forma de procedură a actului juridic, reglementându- le conform unor legi dferite. Dreptul internaţional privat al fiecărui stat apreciază valabilitatea actului juridic în ceea ce priveşte forma, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de către normele conflictuale proprii. Principiul locus regit actum se aplică ca o regulă de bază cu toate că există şi posibilitatea aplicării altor principii. Referitor la condiţiile de fond ale actului juridic putem spune că sunt supuse legii locului încheierii actului juridic, dar şi aici există excepţii care de asemenea sunt studiate.

36. Forma contractului Notiunea de forma a actului juridic civil are, 2 acceptiuni; in sens larg- reprezinta conditiile de forma pe care trebuie sa le indeplineasca un act juridic civil pentru valaobatiuneabilitatea sa, pentru probatiunea sa si pentru opozabilitatea fata de terti, iar in sens restrins- intelegem modalitatea de exteriorizare a vointei celor ce incheie actul juridic respective. Felurile formelor actelor juridce sint, urmatoarele; 1. forma exterioara a actului juridic ete modalitatea de manifestare a vointei interne a celor ce savirsesc actul juridic; 2. forma de publicitate este ceruta puntru a face cunoscut tertilor actul juridic respective, astfel incit sa existe opozabilitate fata de acestia. Forma de publicitate este intilnita in numeroase domenii; trebuie inregistrate hotaririle judecatoresti de puner sub interdictie, hotaririle de divort prin mentiune pe marginea actului de casatorie, in material vinzarii-cumpararii imobilelor pentru a opera efectul translativ de proprietate etc; 3.forma de abilitate este reglementata pentru validarea actului juridic incheiat in numele unei persoane lipsite de capacitatea de exercitiu sau de catre o persoana cu capaciatea de exercitiu restrinsa, cu alte cuvinte pentru a intregi lipsa de capacitate de exercitiu a unei persoane ( de ex, autorizarea organului tutelar etc). 4.forma de procedura intereseaza desfasurarea procesului civil( de ex, forma in care se face marturisirea). Reglementarile privitoare la forma, asa cum s-a prezentat mai sus, joaca un dublu rol, probator si protector, dupa cum urmeaza; a) forma exteriora conditioneaza insasi validitatea actului juridic, in acest caz forma exterioara fiind o forma solemna ceruta ad validitatem; b) forma exterioara serveste ca mijloc de proba a unui raport juridic civil concret, si constituie astfle o conditie ad probationem ( de ex; contractul de vinzare-cumparare care nu necesita pentru valaditatea sa nici o conditie de forma, simplu accord de vointa intre parti fiind sufficient, exista de cele mai multe ori si sub forma unui act scris sub semnatura prvata sau chiar autentica, desi legea nu cere acest lucru. Se faciliteaza in acest mod probarea existentei acelui contract). In DIP guverneaza in aceasta materie regula potrivit careia forma exterioara a actului juridic este cirmuita de legea locului unde se incheia actul- locus regit actum. Regula locus regit actum isi gaseste fundamental in consideratii de ordin pratic. Pe de o parte statul trebuie sa supuna forma actelor juridice legii locului incheierii lor daca astfle de contracte s-au incheiat pe teritotiul sau, iar pe de alta parte se are in vedere imposibilitatea celui aflat in strainatate de a instrumenta imediat actul in tara sa de origie. 46-47. Succesiunea legală și testamentară. Expansiunea relaţiilor economice şi în alte sfere de activitate a dus la aceea că o mulţime de oameni au migrat, stabilindu- se cu traiul în alte ţări decât cele de origine, prelungind să menţină legături de rudenie cu persoanele rămase în tara de unde au plecat, menţinând dreptul şi asupra bunurilor rămase, totodată dobândind bunuri şi în ţara unde sa- u stabilit cu traiul. Dat fiind că viaţa îşi are legile sale, pe măsura în care persoanele decedează, se ridică problema moştenirii „ de cujus”, adică trecerea

patrimoniului defunctului către alte persoane. Problema este de a cunoaşte soluţiile de reglementare a acestor raporturi juridice deoarece persistă elementul de extranietate. Succesiunea fiind de două feluri, legală şi testamentară este totuşi supusă legii succesorale care reglementează ansamblul normelor privind organizarea şi funcţionarea succesiunii. Legea succesorală se aplică următoarelor domenii: 1. deschiderii succesiunii, 2. datei decesului, 3. cerinţelor legate pentru a putea moşteni, 4. devoluţiunii legale a moştenirii, 5. obiectului şi cauzei legatelor. Dreptul internaţional privat, ca şi dreptul intern, cunoaşte dreptul statului de a culege succesiunea vacantă.

Norma conflictuala cu privire la succesiune. Potrivit legii aplicarea lex succesionis presupune impartirea masei succesorale in bunuri mobile si imobile astfle; a) privitor la bunurile mobile, oriunde s-ar afla acestea, mostenirea este supusa legii nationale (lex patriae) pe care persoana decedata o avea la data mortii. b) Referitor la bunurile immobile si fondul de comert, mostenirea este supusa legii locului unde fiecare din aceste bunuri este situate- lex rei siate. Legea succesorala se aplica atit succesiunii legale cit si succesiunii testamentare. Potrivit legii noastre lex succesionis stabileste cele mai importante chestiuni dependente succesiunilor dupa cum urmeaza; a) momentul deschiderii succesiunii. Legea nu face referire si la locul deschiderii succesiunii, aceasta prezentind importanta numai pentru determinarea competentei organelor natoriale si a competentei jurisdictionale de DIP. In ambele cazuri competenta se determina de legea forului. b) Persoanele cu vocatie de a mosteni. c) Calitatile cerute pentru a mosteni ( capcitatea succesorala, vocatia succesorala si nu a fi nedemn de a mosteni) d) Exercitarea posesiei asupra bunurilor ramase de la defunct ( regimul sezinie); e) Conditiile si efectele optiunii succesorale f) Intinderea obligatiei mostenitorilor de a suporta pasivul succesoral. g) Drepturile statului asupra succesiunilor vacante; Bunurile mobile se cuvint statului al carui cetatean a fost defunctul la data decesului in baza unui drept de mostenire, iar bunurile immobile se cuvin statului pe teritoriul caruia se gasesc in temeiul suveranitatii sale

.

42. Încheieria căsătoriei în DIP. În cazul încheierii căsătoriei, se poate proceda separat la examinarea pentru viitorii soţi dacă îndeplinesc fiecare după legea lor naţională, condiţiile de fond pentru a încheia căsătoria. Codul familiei prevede o aplicare distributivă a legilor naţionale ale viitorilor soţi. Este posibilă, în unele cazuri, şi o aplicare cumulativă a legilor naţionale. Problema condiţiilor de fond şi de formă privind încheierea căsătoriilor între naţionali şi străini prezintă aspecte noi în unele ţări din Apusul Europei. Între Belgia şi Maroc a intervenit un Protocol de acord administrativ relativ la aplicarea regulilor privind starea persoanelor pe teritoriul regatului Marocului şi al regatului Belgiei. Acordul prevede că funcţionarii consulari marocani vor putea să acţioneze în calitate de notari şi de ofiţeri de stare civilă. Ei vor putea încheia acte privind starea persoanelor după dreptul lor naţional. Funcţionarul consular marocan va putea celebra mariaje între marocani şi belgieni (mariaje mixte) pe teritoriul Belgiei, dar numai după ce căsătoria în cauză a fost precedată de o celebrare civilă

după legea belgiană. În Maroc, căsătoriile între musulmani şi necredincioşi (creştini) sunt interzise de Coran, în Maroc, funcţionarul consular belgian nu va putea celebra căsătorii decât între belgieni. iitorii soţi străini au ambii cetăţenii diferite. Dacă ei doresc să se căsătorească în Republica Moldova, au de ales între a se prezenta în faţa autorităţii Republicii Moldova, serviciul de stare civilă şi a se supune legilor după care delegatul de stare civilă încheie căsătoria, sau a se prezenta în faţa autorităţilor locale străine competente, care sunt agentul diplomatic sau consular al ţării de care ei aparţin. Agentul diplomatic sau consular străin încheie o căsătorie valabilă numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:  

să existe între Republica Moldova şi statul străin o convenţie consula¬ră sau un tratat de asistenţă juridică care să permită lucrul acesta; legislaţia statului trimiţător să-l abiliteze să încheie o căsătorie în con¬formitate cu legislaţia statului trimiţător.

Agentul diplomatic sau consular străin celebrează căsătoria după regulile de formă şi de fond prevăzute de legislaţia naţională a viitorilor soţi.

43. Desfacerea căsătoriei în DIP Competenţa instanţelor Republicii Moldova în materie de divorţ. Competenta exclusivă. Instanţele Republicii Moldova sunt exclusiv competente să judece procesele de drept internaţional referitoare la desfacerea, anularea sau nulitatea căsătoriei, dacă la data cererii, ambii soţi domiciliază în Republica Moldova, iar unul dintre ei este cetăţean al Republicii Moldova sau străin fără cetăţenie. Instanţele judecătoreşti ale Republicii Moldova sunt competente să judece procesele de divorţ dintre străini, dacă unul dintre soţi are domiciliul sau reşedinţa în Republica Moldova. Divorţul dat în RM ar fi dat în situaţia cînd legea străină competentă pune condiţii deosebit de restrictive în faţa divorţului ori să nu-l admită. În acest caz, se aplică legea Republicii Moldova, dacă unul dintre soţi este cetăţean al Republica Moldova, la data cererii de divorţ. Repudiul. Repudiul este o instituţie necunoscută dreptului nostru. Problema este recunoaşterea repudiului în faţa autorităţii judiciare sau administrative ale Republicii Moldova. Repudiul tradiţional este un act unilateral. Bărbatul are facultatea discreţionară de a pune capăt uniunii conjugale, fără arătare de motive. Femeia nu poate repudia. Competenţa instanţelor străine în cauzele de divorţ privind cetăţenii moldoveni. Codul familiei cu referire la recunoaşterea divorţului prevede că este recunoscută valabilă desfacerea căsătoriei în afara Republicii Moldova, dacă la soluţionarea acestei probleme, au fost respectate cerinţele legislaţiei statului corespunzător privind competenţa organelor care au adoptat hotărârea cu privire la desfacerea căsătoriei. Codul familiei arată că cetăţenii Republicii Moldova care locuiesc în afara ţării au dreptul la desfacerea căsătoriei în instanţele judecătoreşti ale Republicii Moldova, indiferent de cetăţenia si domiciliul celuilalt soţ. Dacă, conform legislaţiei Republicii Moldova, căsătoria poate fi desfăcută de oficiul de stare civilă, această problemă poate fi soluţionată de misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale Republicii Moldova. Se consideră că în cazul în care soţii străini care nu au aceeaşi cetăţenie cer divorţul în faţa instanţelor noastre, dar au domiciliul comun sau reşedinţa comuna în altă ţară, practic, nu se va întâlni, pentru că este firesc ca ei sa se adrese instanţelor din ţara unde au domiciliul comun sau reşedinţa comună. În baza reglementării actuale, instanţa noastră are competenţă exclusivă în materie de divorţ numai în cazul în care ambii soţi domiciliază în Republica Moldova, iar unul dintre ei este cetăţean al Republicii Moldova sau străin fără cetăţenie.

45. Adopţia internaţională Copilul cetăţean al Republicii Moldova care urmează a fi adoptat poate să aibă domiciliul sau reşedinţa în străinătate. Atunci, cererea se adresează la curtea de apel de la domiciliul (locul de aflare) al copilului. Când copilul cetăţean al Republicii Moldova care urmează a fi adoptat are domiciliul în Republica Moldova, cererea se adresează judecătoriei în raza căruia îşi are domiciliul (locul de aflare) copilul. Adoptatorul trebuie să aibă în vârsta cel puţin 25 de ani, să îndeplinească cerinţe pentru a putea fi tutore şi să fie, cu cel puţin 15 ani mai în vârstă decât cel pe care doreşte să-l adopte. Se poate totuşi încuviinţa adopţia dacă diferenţa de vârstă este mai mică, dar pentru motive temeinice. Nu trebuie să fie impedimente la adopţie după dreptul Republicii Moldova, cum ar fi rudenia naturală în linie dreaptă fără deosebire de gradul de rudenie, rudenie naturală în linie colaterală de gradul al doilea, nu poate adopta un soţ pe celălalt soţ. Adopţia dorită de un cetăţean al Republicii Moldova care domiciliază în străinătate este reglementată în acelaşi fel ca adopţia pe care o cere un străin şi care se referă la un copil cetăţean al Republicii Moldova domiciliat în Republica Moldova. Astfel, adopţia unui copil care este cetăţean al Republicii Moldova de către cetăţeni străini sau apatrizi se admite numai în cazuri excepţionale când nu există posibilitatea ca acest copil să fie adoptat sau pus sub tutelă (curatelă):a) de către rudele copilului, indiferent de cetăţenia lor;b) de către alte persoane cetăţeni ai Republicii Moldova.Adopţia, în cazurile prevăzute mai sus se face în conformitate cu prevederile generale şi dacă s-a dovedit că, timp de cel puţin 6 luni din momentul luării copilului la evidenţă, acesta nu a fost acceptat pentru adopţie sau luat sub tutelă (curatelă).Prevederile de mai sus nu se aplică dacă:a) soţul adoptă copilul celuilalt soţ;b) copilul suferă de o boală gravă care necesită un tratament special ce nu poate fi acordat în Republica Moldova.Codul familiei mai prevede că cetăţenii străini şi apatrizii care îşi au domiciliul în afara hotarelor Republicii Moldova pot fi adoptatori ai copiilor cetăţeni ai Republicii Moldova numai dacă întrunesc atât condiţiile impuse de legislaţia statului ai cărui cetăţeni sunt sau în care îşi au domiciliul, cât şi condiţiile impuse de legislaţia Republicii Moldova, precum şi dacă ţara lor este membră a Convenţiei asupra protecţiei copiilor şi cooperării în materia adopţiei internaţionale sau dacă în acest domeniu există un acord bilateral între state.La fel,copiii cetăţeni ai Republicii Moldova pot fi adoptaţi de către cetăţeni străini sau apatrizi doar dacă, conform legislaţiei statelor în care urmează să plece, li se vor asigura garanţii şi norme juridice echivalente celor de care s-ar fi bucurat în cazul adopţiei în ţara natală şi dacă legislaţia statelor respective le garantează drepturile într-un volum nu mai mic decât legislaţia Republicii Moldova.Autoritatea centrală pentru protecţia copilului, cu sprijinul misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale Republicii Moldova, precum şi pe alte căi recunoscute de normele internaţionale, este abilitată să pretindă de la autorităţile şi organizaţiile statelor ai căror cetăţeni sunt adoptatorii sau în care îşi au domiciliul adoptatorii apatrizi asigurarea pentru copiii adoptaţi cetăţeni ai Republicii Moldova a garanţiilor şi normelor juridice echivalente celor de care aceştia s-ar fi bucurat în cazul adopţiei în ţara natală, să ceară informaţii cu privire la condiţiile de viaţă şi de educaţie ale adoptaţilor.

52. Noţiunea procesului civil internaţional Proces civil internaţional – cercul de norme juridice, care reglementează soluţionarea unor probleme procesuale, care apar în legătură cu valorificarea drepturilor subiective ale străinilor în faţa instanţelor de judecată sau arbitraj. Problemele care ţin de dreptul procesual civil în legătură cu soluţionarea litigiilor de drept internaţional privat sunt:    

determinarea competenţei instanţelor naţionale în soluţionarea litigiilor izvorâte dintr-un raport de drept internaţional privat; determinarea legii aplicabile procedurii de judecată în judecarea acestor categorii de litigii; determinarea drepturilor procedurale civile ale persoanelor străine participante la proces; imunităţile de jurisdicţie;

    

stabilirea conţinutului şi practicii de aplicare a legii străine competente (lex causae); procedura executării comisiilor rogatorii internaţionale; recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti străine, procedura exequatur-ului (pentru statele care cunosc această noţiune); legea aplicabilă procedurii actelor notariale; recunoaşterea şi executarea hotărârilor arbitrale străine. 57. Recunoaşterea hotărîrilor judecătoreşti străine

Legea R. M. recunoaşte hotărîrilor judecătoreşti străine următoarele efecte: recunoaşterea lor, spre a beneficia de puterea lucrului judecat, încuviinţarea executării lor silite, în cazul în care nu sunt aduse la îndeplinire de bună voie de către cel obligat prin hotărâre, şi forţa lor probantă cu privire la situaţiile de fapt ce constată. Hotărârea străină se bucură în Republica Moldova de intangibilitate. Codul de procedură civilă al Republicii Moldova distinge, sub raportul recunoaşterii hotărârilor străine, între recunoaşterea de plin drept şi recunoaşterea sub rezerva îndeplinirii condiţiilor de regularitate internaţională. Hotărârile străine sunt recunoscute de plin drept în Republica Moldova dacă se referă la statutul civil al cetăţenilor statului unde au fost pronunţate sau dacă, fiind pronunţate într-un stat terţ, au fost recunoscute mai înainte în statul de cetăţenie al fiecărei părţi. Există 3 condiţii pentru ca hotărîrea judecătorească să fie pe deplin recunoscută în R. M. 1. a) hotărârea este definitivă potrivit legii statului unde a fost pronunţată; 2. b) instanţa care a pronunţat-o a avut potrivit legii sus menţionate competenţa să judece procesul; 3. c) există reciprocitate în ce priveşte efectele hotărârilor străine între Republica Moldova şi statul instanţei care a pronunţat hotărârea. 4. Refuzarea recunoaşterii hotărîrilor judecătoreşti străine Art.471, alin.1 prevede următoarele cazuri în care recunoaşterea hotărârii străine poate fi refuzată şi anume: 1. hotărârea, conform legislaţiei statului pe al cărui teritoriu a fost pronunţată, nu a devenit irevocabilă sau nu este executorie; 2. partea împotriva căreia este emisă hotărârea a fost lipsită de posibilitatea prezentării la proces, nefiind înştiinţată legal despre locul, data şi ora examinării pricinii; 3. examinarea pricinii este de competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti ale Republicii Moldova; 4. există o hotărâre, chiar şi nedefinitivă, a instanţei judecătoreşti a Republicii Moldova emisă în litigiul dintre aceleaşi părţi, cu privire la acelaşi obiect şi având aceleaşi temeiuri sau în procedura instanţei judecătoreşti a Republicii Moldova se află în judecată o pricină în litigiul dintre aceleaşi părţi, cu privire la acelaşi obiect şi având aceleaşi temeiuri la data sesizării instanţei străine; 5. executarea hotărârii poate prejudicia suveranitatea, poate ameninţa securitatea Republicii Moldova ori poate să contravină ordinii ei publice; 6. a expirat termenul de prescripţie pentru prezentarea hotărârii spre executare silită şi cererea creditorului de repunere în acest termen nu a fost satisfăcută de judecata Republicii Moldova; 7. hotărârea judecătorească străină este rezultatul unei fraude comise în procedura din străinătate. 8. Procedura recunoaşterii hotărîrilor judecătoreşti străine Codul de procedură al Republici Moldova distinge două modalităţi procedurale: calea principală şi calea incidentală. Astfel, potrivit art.468 Cod de procedură civilă, cererea de recunoaştere se rezolvă pe cale principală de către curtea de apel de drept comun în circumscripţia căreia îşi are domiciliul sau sediul cel care a refuzat recunoaşterea hotărârii străine sau unde se urmează să se efectueze executarea sau la

locul de aflare a bunurilor debitorului dacă acesta nu are domiciliul sau sediul pe teritoriul Republicii Moldova. Chiar dacă nu este prevăzut expres, cererea de recunoaştere poate fi rezolvată de asemenea pe cale incidentală, de către instanţa sesizată cu un alt proces, în cadrul căruia se ridică excepţia puterii lucrului judecat întemeiată pe hotărârea străină. De data aceasta competenţa (materială şi teritorială) de a soluţiona excepţia revine instanţei sesizate cu judecata procesului principal, deoarece cererile accesorii sau incidentale sunt de competenţa instanţei care judecă cererea principală.