Criminalistica.doc

CRIMINALISTICA 1. Notiunea si obiectul criminalisticii. Termenul “ criminalistica”, ca denumierea unei stiinte concrete, a fost utilizat prima data de catre savantul austriac Hans Gros(1883), care in “manualul judecatarorului de instructie” a declarat criminalistica drept o stiinta de sine statatoare, destinata aplicarii realizarilor stiintilor naturale si tehnice in activitatea de urmarire penala. Astfel a aparut nu numai denumirea de criminalistica, dar si primele idei despre obiectul acestei discipline. In lucrarile de specialitate care apar mai tirziu caracterul stiintific al criminalisticii se argumenteaza prin faptul ca aceasta elaboreaza metode tehnico-stiintifice si tactice necesare administrarii probleor in vederea cercetarii si prevenirii infractiunilor. Astfel, S. Mitricev trateaza criminalistica ca stiinta despre mijloacele tehnice, metodele si procedeele destinate administrarii probelor conform normelor procesual penale in vederea cercetarii si preveniirii infarctiunii. Punctele de vedere referitoare la definirea stiintei in cauza ale mai multor autori criminalisti exprimate in literature de specialitate sint in essential similare. Dupa A.N. Vasiliev, criminalistica reprezinta stiinta despre organizarea si planificarea procesului de cercetare ainfrcatiunilor, administararea probelor in conformitatea cu legislatia procesual penala in vigoare, avind scop descoperirea si prevenirea infractiunilor prin apliacre pe scara alarga a metodelor stiintifice. Criminalistica este stiinta judiciara care studiaza , elaboreaza si aplica metode si mijloce tehnici-stiintifice de examinare a probelor judiciare , reguli metodologici destinate descoperirii cercetarii infractiunii si identificarilor precum si prevenirea faptelor antisociale. Obiectul criminalisticii; 1. Elaborarea si aplicarea metodelor si mijloacelor stiintifice de cercetare a urmelor si probelor materiale, descoperirea locului savirsirii infractiunii in vederea identificarii obiectelor care lau creat. 2. Preluare din alte domenii stiintifice si adoptarea la nevoile proprii a unor metode stiintifice in vederea obtinerii probelor necesare aflarii adevarului in procesul penal. 3. Elaborarea procedeelor tactice de efectuare a actelor de urmarire penala in vederea asezarii pe bazte stiintifice a intregii activitati de cercetare penala. 4. Elaborarea regulilor metodologice de cercetarea adiferetelor genuri de infractiuni, in raport cu natura, modurile de opearare folosite urmarile active ilicite, numarul participantilor. 5. Elaborarea si aplicarea metodelor si mijloacelor stiintifice destinate descoperirii cu operativitate a infractiunilor si a operatorilor acestora. Etc 2. Sistemul, sarcinile criminalisticii. De-a lungul istoriei aparitiei si dezvoltarii criminalisticii sistemul ei a fost modificat si perfectionat de nenumerate ori. Actualmente pare justificata ideia de a structura stiinta si cursul universitar de criminalistica in 4 compartimente; teaoria generala a criminalisticii, tehnica criminalistica, tactica criminalistica, metodica crimialistica- toate, in unitatea lor, constituind suportul in lupta cu criminalitatea. Teoria generala este baza metodologica a stiintei in totalitate, o imagine idealizata a acesteia ce cuprinde 3 blocuri de cunostinta; 1) bazele scietologice ale criminalisticii ( obiectul, sistemul, principiile, sarciniile, istoria stiintii si alte elemente introductive); 2) bazele metodologice ale criminalisticii ( sistemul de metode si idei folosite in cercetarile criminalisticie); 3) sistemul de teorii criminalistice doctrinaire, “ extrase” din continutul celorlalte 3 componente. Deci, teoria generala a criminalisticii constituie un sistem de principii conceptuale, notiuni si categorii, definitii si conexiuni ce interpreteaza obiectul stiintei in ansamblu. Tehnica criminalistica prezinta un ansablu de cunostinte sintetice, in baza carora se elaboreaza metode si diverse tehnici, destinate colectarii, examinarii si utilizarii materialelor de proba. Tactica criminalistica, constituie un sistem de teze stiintifice si recomandatii practice, elaborate in baza studierii legitatilor din sfera organizarii, planificarii si efetuarii urmaririi penale, . Metodica criminalistica ( metodica cercetarii anumitor genuri si grupuri de infractiuni) prezinta un sistem de teze stiintifice, in baza carora se elaboreaza indicatii metodice si recomandatii practice privind organizarea si realizarea investigatiilor diverselor varietati de infractiuni, prezentate normative in legea penala ( omorul, tilhariai, furturi, violurri etc).

Criminalistica face parte din sistemul stiintelor ce vizeaza infaptuirea justitiei. Sarcina generala este asistenta stiintifica si sprijinul organelor de drept in activitatea de investigare a infractiunilor. Continutul ei poate fi precizat prin formularea sracinilor speciale caracteristice doar acestei ramuri stiintifice, sint; a) analiza legitatilor ce fac temeiul obiectului de studiu al criminalisticii, dezvoltarea de mai de mai departe a teoriei generale si a celor particulare de drept, conditie necesara pentru largirea bazelor teoretice si sporirea eficacitatii practice a recomandatiilor ei. b) elaborarea noilor mijloace de colectare, examinare si utilizare a probelor, perfectionarea celor existente. c) elaborarea si perfectionarea bazelor organizatorice, tactice si metodice ale urmaririi penale si dizbaterilor judiciare. d) studierea crimialisticii tarilor dezvoltate, implimentarea experientei positive a acestora in practica de descoperire, cercetare si prevenire a infractiunilor comise in tara noastra. Precum si alte sarcini, ca; - Studierea practicii infractionale. Datele empirice ( bazate pe experienta) obtinute contribuie la clasificarea infractiunilor dupa anumite elemnte carctersitice privind modul de actiune si, in ultima instanta, la elaborarea metodicilor de investigare specifice anumitor categorii de infractiuni. - Studierea legitatilor crearii urmelor infractionale se elaborarea, in baza cunoasterii acestor legitati, a mijloacelor si metodelor adecvate de cercetare criminalistica; - Analiza practicii de investigare a faptelor penale in vederea elaborarii unor noi metode tactice de organizare si efectuarea a actiunilor procesuale, necesare stabilirii adevarului intr-un nproces penal; - Elaborarea mijloacelor tehnice si metodelor privind aplicarea lor in activitatea operative de prevenire si curmare a infractiunilor. - Elaborarea mojloacelor tehnice si a principiilor metodice ale expertizei criminalistice. - Comunicarea prin publicitatea a celor mai impresionate realizari ale criminalisticii, precum si a practicii inaintate in domeniul investigatiei infractiunilor 3. Activitatea infractionala; notiunea si structura.. Activitatea poate fi interpretată ca un mod de existenţă al omului, o capacitate a acestuia de a modifica realitatea. Structura activităţii infracţionale conţine căteva elemente principale: 1)Subiecţii activităţii infracţionale sunt personajele principale ale infracţiunii (organizatorii, executorii, instigatorii etc.). Aceştia posedă anumite calităţi: biologice, sociale, psihice, psihologice, care la fel se pot oglindi în amprentele materiale rămase la faţa locului, dar şi în memoria oamenilor.2)Mijloacele activităţii infracţionale sunt cele mai diverse lucruri şi obiectele ce se utilizează pentru a se atinge scopul ilicit ce creaza urme materiale operante pentru a reconstitui fapta, împrejurările cauzei şi a identifica autorul. Mijloace infracţionale poate fi divizat în patru grupe esenţiale: a)unelte (de spargere, instrumente).b)arme (de foc, arme albe, dispozitive explozive). c)surse de pericol sporit (mijloace de transport). d)forţe şi fenomene naturale puse în acţiune de către făptuitor (ruperea digului unui canal).3)Obiectul atentatului (victima) este omul şi lucrurile materiale ce-i aparţin sau î-l înconjoară. 4)Urmele activităţii infracţionale sunt modificările produse in lumea materiala ca urmare a comiterii unei infracţiuni. 4. Caracteristica criminalistica a infractiunii. Notiunea si structura ei. Caracteristica criminalistică a infracţiunii este un sistem de cunoştinţe privind particularităţile tipice ale anumitor categorii şi grupuri de infracţiuni, analiza cărora permite a judeca despre căile optimale de descoperire şi cercetare a acestora. Cele mai relevante elemente ale caracteristicii criminalistice a infracţiunii sunt: 1)Trăsăturile distinctive ale informaţiei iniţiale privind evenimentul delicvent, sursele şi condiţiile de obţinere a acestora; 2)Date privind obiectul atentatului ce permit a judeca despre interesele făptuitorului; 3)Informaţii vizând modul de pregătire, comitere şi tăinuire a infracţiunii, precum şi consecinţele tipice ale acţiunilor criminale. Aceste date se aplica la la elaborarea versiunilor de anchetă, determinarea zonelor prezumtive unde pot fi găsite urmele autorului. Lista elementelor caracteristicii criminalistice susmenţionate nu este limitativă. Pe măsura dezvoltării criminalisticii ea se va preciza şi se va complementa pentru fiecare categorie de infracţiuni. 5.Situatia de urmarire penala ca baza de elaborare a programului de investigatie. Situatia de urmarire penala este o stare de fapt care se creaza inorice moment incepind cu pornirea urmaririi penale.Situaţiile de anchetă pot fi: 1)tipice şi practice concrete.2)conflictuale şi fără conflict. 3)initiale, intermediare si penale. 4)favorabile si nefavorabile.Sunt caracteristice trei situaţii tipice: 1) fapta este stabilita,

infractorul este cunoscut si retinut; 2)fapta este stabilita, infractorul este cunoscut, insa nu este retinut si este in cautare; 3) fapta este cunoscuta, infractorul este necunoscut.La formarea situatiei influenteaza anumiti factori: obiectivi(nu depind de ofiterul de urmarire penala) si subiectivi(depind de cunostintele si experineta ofiterului). 6.Notiunea de identificare si diagnostica criminalistica. Specificul si bazele stiintifice ale identificarii criminalistice. In cadrul cercetarii infractiunilor adeseori apare necesitatea de a constata dupa urmele acestora incidente legaura unui obiect sau persoana cu cauza instrumentata. Astfel, dupa aprentele degitale sau profilul talpilor ramase pa pemint trebuie sa se stabileasac persoana care a operat la locul faptei; dupa urmele de anvelope se cauta transportul disparut; dupa striatiile ramase pe glont sau pe tubul tras se determina arma din care s-au produs impuscaturile. In toate cazurile de acest gen principalul consta in a recunoaste obiectul dupa imaginea lui- activitate care poarta denumire de identificare criminalistica. Identificarea criminalistică este o activitate de examinare comparativă a obiectelor materiale şi a imaginilor acestora în scopul stabilirii identităţii lor şi obţinerii datelor utile pentru cercetarea şi descoperirea infracţiunilor.Sarcinile - stabilirea identitatii: 1) persoanei concrete care a savirsit infractiunea sau care participat la aceasta.2) diferitelor obiecte(unelte, mijloace) care au fost folosite la pregatirea,savirsirea si marcarea infractiunii.3)diverselor material si substante utilizate de infractori ori obrinute in rezultatul actiunior ilicite. Premisele:1)individualitatea constă în aceea că chiar şi printre obiectele similare nu există şi nici nu pot exista asemenea, care ar coincide între ele pe deplin. Fiecare obiect este strict individual, nerepetabil, adică se distinge prin ceva de altele, asemănătoare lui. 2)stabilitatea relativa - cu scurgerea timpului obiectele şi fiinţele suferă prefaceri. Nimic nu este constant, neschimbător. Totul se modifică şi se consumă. Identificarea este posibilă numai dacă schimbările sunt neînsemnate, adică dacă ele nu modifică esenţa obiectului, proprietăţile lui fundamentale. În caz contrar, obiectul încetează de a mai fi acelaşi, el devine alt obiect.3)reflectivitatea-capacitatea obiectelor de a se reflecta şi de a fi reflectate. Identificarea în criminalistică are urmatoarele trasaturi: 1)determinarea unui obiect concret implicat în infracţiune. 2)obiectele ce urmează a fi identificate în mare parte deţin formă şi parametrii exteriori constant.3)rezultatele acestor identificări se reflecta in rapoarte de expertiză, procese-verbale de efectuare a activităţilor de anchetă şi judiciare etc. 4)ea se efectuează în scopul cercetării ,descoperirii şi prevenirii infracţiunilor. Etapele:1)stabilirea apartenentei geerice.2)individualizarea: examinarea prealabila,separata,comparativa si evoluarea rezultatelor si formularea cocluziei. Dupa rezultatul final:1)individuala – menita sa solutioneze problema identitatii unui obiect individual determinat.2)de grup – menita sa identifice grupul de clasificare la care se refera obiectul cercetat si de a stabili apartenenta lui la grup.Dupa caracterul obiectelor identificate:1)identificarea dupa imaginea pastrata in memoria omului(recunoasterea) 2)identificarea dupa imaginile materiale fixate ale obiectului. 3) identificarea unui obiect pe baza fragmentelor acestuia. Conform subiectului identificarii:1)de ancheta – se efectueaza de catre anchetator.2)de expertiza-de catre un specialist in domeniul expertizei.3)operativa-lucratorul operativ. In procesul de descoperire si cercetare a infractiunilor un mare sprijin in stabilirea adevarului il prezinta asa numitele examinari diagnostice. Acestea se realizeaza pentru a obtine date necesare desfasurarii unor activitati operative de investigatii, expertize si efectuarii altor actiuni procesuale. Insa, spre deosebire de cercetarile de identificare, scopul carora este stabilirea identitatii, examinarile diagnostice ajuta la determinarea unor insusiri si stari ale obiectelor, aflarea cauzelor unor fenomene, interpretarea dinamicii evenimentelor. Etc. Astfel, dupa urma de pecior este posibil de identificat nu numai factorul creator, dar se poate de judecat si despre directia de miscare a autorului, viteza aproximativa, daca a purtat unele greutati sau daca a operat in intuneric. Dupa urmele de spargere se determina deprinderile infractionale, forta fizica, inaltimea faptuirorului, timpul consumat la comiterea efractie s. A. Examinarile diagnostice pot fi divizate in 3 grupe, in cadrul carora pot fi solutionate urmatoarele sarcini; 1. Prima- determinarea calitatilor si starii obiectelor prin cercetarea lor nemijlocita ( de ex; daca arma de foc este sau nu in stare buna de functionare, daca plumbul este sau nu violat etc.). 2. a doua- stabilirea insusirilor si starii obiectelor dupa urmele lasate de acesta ( de ex; particularitatile mersului unei persoane dupa cararea de pasi).

3. a treia grupa- constatarea legaturilor cauzale intre unele actiuni si consecintele acestora prin analiza integrala a urmelor si starilor de fapt din scena infractiunii ( spe ex; dupa forma diminsiunile si numarul petelor se singe se determina locul unde victimii i s-au cauzat leziuni mortale, unde si sum a fost mutat cadavrul, daca a fost schimbata pozitia lui, etc ) Mentionam ca, identificarea si diagnosticarea criminalistica se aplica foarte larg in descoperirea si cercetarea infractiunilor, ca metode efective de stabilire a adevarului in cauzele instrumentate. 7. Stabilirea intregului dupa partile componente si a sursei unice de proveninta ca varietate a identificarii. In stiinta criminalistica este leaborata teoria identificarii criminalistice, la temele careia stau cunosutele teze dialectice privind idividualitatea, stabilirea realtiva si reflectarea obiectelor lumii inconjuratoare. Esenta individualitatii consta in ceea ca chiar si prin obiectele similare cuprinse in clase, genuri, tipuri, etc nu exista si nu pot exista asemenea, care ar coincide intre ele pe deplin. Fiecare obiect este strict individual, irepetabil, la singular, adica se distinge prin ceva de altele. De ex; detaliile disenului papilar. Stabilirea relativa, trebuie de subliniat ca cu scurgerea timpului obiectele si fiintele sufera prefaceri. Nimic nu este constant, neschimbator. Totul se modifica si se consuma. Insa, pentru o anumita periada de timp orice obiect isi pastreaza un oarecare numar de trasaturi calitative, care il face sa ramina ceea ce este.. Deci, identificarea este obiectiv posibila numai daca schimbarile sint neinsamnate, adica nu modifica esenta obiectului, proprietatii lui fundamentale. Reflectivitatea , adica capacitatea obiectelor de ase reflecta si de a fi reflectate. Miscarea lumii materiale se realizeaza prin interactiunea obiectelor si fiintelor intr-un proces de influenta reciproca. In acest cadru, reflectarea consta in insusirea sistemelor materiale de a reproduce particularitatile obiectelor aflate in conexiune. Identificarea se aplica nu numai in criminalistica, dar si in alte domenii, chimie, fizica, antropologia s. a., avind in cazul dat de a stabili natura obiectului ( substantei), apartenta lui la o anumita clasa, specie etc. Insa, spre deosebire de aceste ramuri, identificarea in criminalistica se evedentiaza prin trasaturile ei specifice; - stabilirea unei identitati individuale, adica determinarea unui obiect concret implicat in infractiune; - obiectele ce urmeaza a fi identificate, de regula detin forma si parametrii exteriori constanti; - rezultatele acestor identificari imbraca forme strict determinate de lege- rapoarte de expertiza, procesele verbale de efectuare a actiunilor de urmarire penala. Etc; - identificarea se realizeaza in scopul descoperirii, cercetarii si prevenirii infractiunilor. 8. Formele si obiectele identificarii, etapele procesului de identificare. Identificarea poate fi infaptuita in doua forme; neprocesuala si procesuala; Din momentul constatrii faptului comiterii unei infractiunii angajatii serviciilor operative de investigatii ale organelor de drept realizeaza masuri de stabilire a faptuitorului, martorilor, victimilor, precum si alte imprejurari ale cauzei. In cadrul acestor operatini, persoanele cautate se stabilesc dupa fotografii, portret-robot, semnalmente, urme de miros- activitati care in fond, prezinta identificar. In rezultatul acestor actiuni se alcatuiesc diverse acte neprocesuale ce nu pot servi drept sursa de probatiune in cauzele instrumentate. Mai frecvent identificarea criminalistica se foloseste in forma procesuala, atit in cadrul expertizelor identificatoare, cit si in procesul de prezentare spre recunoastere a persoanelor sau a altor obiecte, rezultate care prezinta probe judiciare. In cercetarile identificatoare sint antrenate diferite obiecte, rolul lor in aceste procese este diferit. Obiectele identificarii criminalistice sunt: 1) persoane concrete care ua savirsit infractiunea sau care participat la aceasta.2) diferite obiecte(unelte, mijloace) care au fost folosite la pregatirea,savirsirea si marcarea infractiunii.3)diverse materiale si substante utilizate de infractori ori obrinute in rezultatul actiunior ilicite.4)cadavrele si resturile oaselor .Nu pot fi identificate lichidele, nisipul, solul,boabele de griu,sperma, singe.Teoria identificării distinge:1)obiecte de identificat( obiecte scop) – pistolul, unealta de spargere.2) obiecte identificatoare – fragmente de documente, cioburi de sticla Dupa natura obiectelor identificatoare, teria si practica identificarii criminalistice distinge si alte genri de identificare a obiectelor; dupa imaginile fixate material, dupa imaginile fixate in memorie si identificarea intregului dupa partile componente. Dupa imaginile fixate material – vizeaza dupa diferite feluri de urme ( digitale, de piciare,de arme, de transport etc), fotografii , descrieri s.a Acest gen de activitatea poarta un character obiectiv, bazindu-se pe studierea caracteristicilor obiectului examinat de catre specialisti in cadrul expertizelor.

Identificarea dupa imaginile fixate in memorie, se bazeaza pe faptul ca obiectul identificarii este intiparit in memoria anumitor persoane ( martori oculari, victime etc). Identificarea in acest caz devine subiectiva, realizindu-se de catre persoanele care le-a observat anterior in cadrul actiunii de prezentare spre recunoastere a obiectului. Cit priveste identificarea intregului dupa partile componente, acestea se realizeaza prin confruntarea unor parti ale obiectului ( cioburi de sticla, hirtii etc)) gasite la fata locului sau ridicate de la banuiti dupa muchiile fragmentate, microrelieful partilor fragmentate, structura, insusirile fizice si chimice ale acestora. Orice obiect al lumii material se bucura de un ansamblu de proprietati ce caracterizeaza structura lui exterioara, componentele din care este alcatuit. In calitate de caracteristici identificatoare mai frecvent se folosesc cele ce privesc forma, dimensiunile, microrelieful suprafetei obiectului. Indicii identificatoare sunt caracteristicele cantitative si calitative ale insusirilor obiectelor care contin informatia necesara pentru identificare. Indicii de identificare nu sunt orisice insusiri ale obiectelor,ci numai cele menite sa solutioneze sarcinele anchetei.Pentru identificare se selecteaza insusirile care poseda cea mai mare incarcatura informationala,care individualizeaza obiectul identificat sil distinge de alte obiecte ale lumii material. Indicii se clasifica in: 1)generale - exprima trasaturile cele mai comune tuturor obiectelor de acest gensi particulare - evidentiaza un obiect din toate asemanatoare lui.Indicii se mai clasifica in: 1)calitative – descrierea tipului si varietatii desenului papilar(lat,dextrodetic). 2)cantitative – exprima marimi din dimensiunile(lungimea urmei). Procesul de identificare parcurge 2 etape; 1) determinarea apartenetei generice; 2) identificarea individuala. Ambele etape sint parti componete ale procesului unic de identificare, care cuprinde citeva stadii; examinarea prealabila; examinarea separate; examinarea comparative; evaluarea rezultatelor in vederea formularii caoncluziei de identificare. Examinarea prealabila consta in luarea de cunostinta cu materialele trimise spre expertiza, atragind atentia la starea ambalajului si prezenta rechizitelor respective, calificarea sarcinilor puse in fata expertului, a intrebariolor organului udiciar; analiza profunda a tutoror factorilor ce pot eventual influeta expertizarea obiectelor. Examinarea separate are scop stabilirea si fixarea caracteristicilor identificatoare, proprii fiecarui obiect in parte. Analiza poate fi insotita de efectuare unor experiminte, fotoimagini cu sau fara maracarea indicilor depistati. In stadia de examinare comparativa obiectele se confrunta dupa caracteristicile generale si particulare puse in evidenta la etapa separate. In cadrul evaluarii rezultatelor examinarii comparative se hotaraste daca caracteristicile relevate sint suficinte cantitaiv si calitativ pentru individualizarea obiecteleor. 9. Examinarea preliminara a urmelor infractiunii in fata locului ca sarcina diagnosticii criminalistice. 10. Aparitia si dezvoltarea stiintei criminalistice. Istoria aparitiei si dezvoltarii stiintei criminalisice a fot detrminata de necesitatile practicii privind combaterea si prevenirea delicventei. O data cu dezvoltarea societatii si formarii statului aceasta sarcina s-a pus in fata unor organe speciale – statale si obstesti care, pina la inceputirile criminalisticii, se conducea in activitatea lor de bunul simt si experineta de toate zilele. Insa cind dezvoltarea verigioasa a capitalismului favorizata de revolutia tehnico-stiintifica a condus la agravarea fenomenului delicvent, cind si-a facut aparitia criminalitatea profesionala si organizata, bunul simt si judecata sanatoasa s- dovedit a fi neputincioasa in lupta contra a astfel de infractiuni. Se simtea nevoi crearii unor mijloace si metode eficiente in acest sens. Sub aspect evolutiv criminalistica a aparut ca o stiinta despre metodele si mijloacele practice de investigare a faptelor antisociale intemeiate pe realizarile stiintelor tehnice si naturale. Primele recomandatii criminalistice ce priveau mai cu seama procedee de efectuare a examinarii locului faptei, a perchizitiei, interogarii s-au cristalizat in adincurile procedurii penale. Unele ginduri practice in acest sens au aparut in prima jumatate a sec, XIX, “ indrumator cu privire la ancheta judiciara” semnat de procesualistul german Jagemann, “ bazele procedurii judiciare penale” alcatuit de I. Barsev ( sanct-petersburg 1841). Procesul de consolidare a cunostintelor criminalistice a fost infaptuit mai cu seama de catre functionarii politienisti in ultimul sfert al sec. XIX-lea. Aceasta munca se desfasura in 3 directii principale. 1) Crearea si perfectionarea mijloacelor de inregistrare penala a infractorilor. Un reprezentat al acestei remarcari a fost Alfonse Bertillon – autor al metodei antropometrice de inregistrare, bazate pe masurile anumitor parti ale corpului uman, precum si a descrierii semnalmentelor dupa metoda portretului vorbit,

a diferitelor procedee de fotografiat etc. O alta contributie pentru afirmarea altui sistem de inregistrare penala – celui dactiloscopic, care a succedat modelul antropometric au adus-o W. Herschelle, H. Faulds, F.Galtot s.a Actualmente acest sistem a devenit universal si este aplicat pretutindeni, in unele tari fiind completat ce cel genetic (proba AND). 2) Elaborarea si sitematizarea procedeeor de colectare a probelor- , directie legata in primul rind de numele lui Hanss Gross, magistrate austriac, carea a creat sistemul stiintei in cauza si a propus termenul de “ Criminalistica”, a sistematizat si a completat ansamblu de metode si mijloace vizind investigarea infractiunilor, socotindu-se pe drept, fondator al stiintei criminalistica. Editarea lucrarii lui in a, 1893 “ Manualul judecatorilo de instructie, al functinarilor si jandarmeriei si politiei” este socotit drept moment de referinta in nasterea criminalisticii. 3) Elaborarea metodelor stiintifice de expertizare a urmelor si altor obiecte materiale ridicate din scena infractiunii – linia sustinuta de E. Locard- fondator al laboratorului criminalistic din Lion ( Franta). R, Reiss, E. Burinski ( Rusia)- intemeetor al unui laborato de fotografie judiciara din Petersburg, care a servit prototip la formarea primelor institutii de expertiza fin fosta URSS 11. Institutiile de expertiza expertiza judiciara in RM. Expertiza judiciară se efectuează de către experţii instituţiilor specializate de stat din sistemul Ministerului Justiţiei, Ministerului Sănătăţii, din subdiviziunile tehnico-criminalistice operative ale Ministerului Afacerilor Interne, ale Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, ale Ministerului Apărării şi ale Serviciului de Informaţii şi Securitate, precum şi de către alte persoane competente, desemnate de ofiţerul de urmărire penală, de procuror sau de instanţa judecătorească. Expertiza judiciară poate fi efectuată şi de către experţii particulari incluşi în Registrul de stat al experţilor judiciari atestaţi, cu excepţia expertizelor în cauzele penale privind infracţiunile comise împotriva vieţii, sănătăţii, libertăţii şi demnităţii persoanei. Centrul Naţional de Expertize Judiciare de pe lîngă Ministerul Justiţiei reprezintă o instituţie coordonatoare în domeniul teoriei şi practicii expertizei judiciare şi criminalisticii şi efectuează expertizele judiciare în baza regulamentului aprobat de Guvern. Expertiza medico-legală se efectuează de către Centrul de Medicină Legală de pe lîngă Ministerul Sănătăţii, în baza regulamentului aprobat de Guvern, iar expertiza psihiatrico-legală se efectuează în unităţile medicosanitare din sistemul Ministerului Sănătăţii. Subdiviziunile tehnico-criminalistice operative ale Ministerului Afacerilor Interne, ale Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, ale Ministerului Apărării şi ale Serviciului de Informaţii şi Securitate efectuează expertiza judiciară în conformitate cu propriile regulamente. 12. Tehnica criminalistica; structura si sarcinile ei. Tehnica criminalistica reprezinta un sistem de teze teoretice despre legitatile formarii si utilizarii urmelor materiale ale infractiunilor si despre mijloacele,metodele si procedeele tehnico-stiintifice de depistare, fixare si cercetarea a obiectelor materiale . Structura:1)teze generale(notiunea, sarcinile).2)ramurile tehnicii(odorologia,fonoscopia,gabitoscopia,documetologia,armologia,fotografia criminalistica si videoinregistrare, traseologia). (directii noi:fonoscopia,micrologia).Sarcinile: 1)elaborarea noilor si perfectionarea actualelor mijloace si tehnice.2)elaborarea si perfectionarea bazelor teoretice, tactice si metodice ale expertizei crimialistice. 3)elaborarea si perfectionarea mijloacelor tehniice de prevenire si profilaxie a infractiunilor. 14. Metodele si mijloacele tehnico-stiintifice de baza, utilizate in criminalistica. Definiţi noţiunea şi categoriile mijloacelor tehnico-ştiinţifice criminalistice. Prin categoria de «tehnică» (din limba greacă techne — meşteşugărie) se înţelege totalitatea mijloacelor create şi folosite de om în activitatea sa făptuitoare. Reflectând în formă materializată experienţa umană, tehnica asigură eficienţa şi productivitatea muncii şi deci constituie unul dintre factorii determinanţi ai progresului social. Mijloacele tehnico-ştiinţifice de care dispune practica criminalistică pot fi clasificate după diferite criterii. Astfel, după provenienţa lor, deosebim mijloace şi metode fizice, chimice, biologice;

după natura lor -l aparate, dispozitive, utilaje, instrumente, materiale; după destinaţia funcţională — fotografice, acustice, mecanice, de modelare şi transferare a urmelor, de căutare a obiectelor ascunse sau greu perceptibile; auxiliare — instrumente, rechizite pentru scris, pentru desenul grafic, articole de ambalare etc. principiile aplicării metodelor şi mijloacelor tehnico-criminalistice. 1.Principiul legalităţii - principiu "sine qua non" al oricărui demers cu contiguitate domeniului dreptului. 2. Principiul aflării adevărului. Criminalistica asigură descoperirea autorului faptei penale şi permite administrarea probatoriului necesar stabilirii adevărului în cauză, asigurând astfel în mod direct concordanţa dintre starea de fapt stabilită de organul judiciar şi realitatea obiectivă privind fapta şi autorul. 3. Principiul prezumţiei de nevinovăţie. Această prezumţie guvernează întreaga desfăşurare a procesului penal, dovedirea vinovăţiei căzând în sarcina organului judiciar. 5. Principiul identităţii – ca principiu fundamental al gândirii - "starea unui obiect de a fi ceea ce este, de a-şi păstra un anumit timp caracterele fundamentale, individualitatea, rămânând el însuşi". 6. Principiul operativităţii în investigare şi în soluţionare. O regulă cu caracter practic în consonanţă cu principiul celerităţii în soluţionarea cauzelor - "Timpul lucrează în favoarea infractorului . 15. Trusele criminalistice, laboratoarele criminalistice mobile. Apreciaţi importanţa truselor criminalistice universale şi specializate în activitatea de cercetare a locului faptei Criminalistica tinde să utilizeze mijloace tot mai variate de lucru, pe măsura complexităţii problemelor pe care trebuie să le rezolve. Acestea trebuie sa ofere precizie, profunzime, asigurând în acelaşi timp capacitate de deplasare în spaţiu. Au fost create şi se utilizeaza truse criminalistice-care pot fi de utilitate generala pentru cercetarea la locul faptei, dar şi truse specializate: pentru investigarea unor accidente, pentru examinări balistico-judiciare, pentru examinarea actelor, pentru capacane chimice, s. a. m. d. Noţiunea de trusă ar trebui explicată ca având o accepţiune mai largă. Trusa criminalistica universală dispune de un ansamblu de materiale şi instrumentar necesare principalelor operatiuni de cercetare a locului faptei. conţinutul trusei universale Trusa universală cuprinde mai multe compartimente orientate spre: 1. Probleme de traseologie - destinat descoperirii, fixării şi ridicării urmelor de mâini, picioare, dinţi, urmelor de instrumente, etc. -prin folosirea de substanţe pulverulente pentru evidenţierea urmelor latente, pulverizatoare, pensule, folii adezive pentru fixare / transfer de urme evidentiate, surse de lumina -UV, IR - +spectrul vizibil - vase de amestec pentru mulaje; - benzi metalice pentru izolarea mulajelor, etc. 2. Măsurători şi marcaje – plăcuţe cu numere, bandă metrică (dm, cm) -, creta specială. 3. Desene şi schiţe - busola, hârtie mm, calc, coli albe, şabloane pt. hartă, s. a. m. d. 4. Alte instrumente auxiliare - cleşti şi magnet pentru extragere de corpi metalici, şurubelniţe, , dălţi –utilizate dupăde cerinţele locului - plicuri, pungi -> pt. Ambalare şi transport. - cutii, eprubete pentru recoltare de obiecte mici şi microurme ( schije, resturi, ) Laboratoarele complexe mobile - cuprind mai multe mijloace auxiliare şi principale utile în cercetarea locului faptei. Aceste laboratoare mobile oferă posibilitatea de deplasare şi examinărilor de un anumit grad chiar la locul faptei pentru cauze complexe - accidente aeriene, explozii de proporţii, omoruri în serie cu ingropara victimelor, etc. Fiind plasate pe mijloace de transport (auto, elicoptere, vase), ele permit accesul în locuri chiar izolate, dispunând de surse proprii de iluminat, mijloace auxiliare cum ar fi: generatoare, compresoare de aer, mijloace de excavaţie, sisteme de filtrare a noxelor. Unele din aceste laboratoare dispun de mijloace de comunicare cu serviciile de evidenţă şi fişierele operative, constituind adevărate centre de comandă în conducerea cercetarilor concomitent cu continuarea examinărilor criminalistice. 16. Estimaţi clasificarea mijloacelor tehnico-criminalistice. 2. Mijloace de depistare (descoperire) a urmelor infracţiunii: a) mijloace de iluminare – diferite surse de lumină artificială, care sânt aplicate în caz de insuficienţa de lumină sau pentru luminarea suprafeţei obiectelor în corespundere cu necesităţile unor procedee de fotografiere, înregistrarea video, iluminare (lumină dispersată, iluminarea sub unghi ascuţit, iluminarea în transparenţă, etc.). În calitate de surse de lumină sânt aplicate lanterne, lămpi foto, faruri, proiectoare, etc.

c) mijloace optice – diferite, unelte de mărire care permit mărirea limitelor posibilităţilor obişnuite a ochiului, folosite la descoperirea şi cercetarea probelor materiale de mărime mică sau a unor părţi a lor (lupe, microscoape, binocular, comparator stereoscopic, electronic, etc.). d) mijloace de căutare – destinate pentru descoperirea unor obiecte, cadavre şi părţi ale lor, metale, etc. La ele se 19 referă detectorul de metale, senzorii magnetici, analizatori de gaze, etc. e) Mijloace de chimice – aplicate la rezolvarea urmelor de provenienţă biologică (soluţie ninhidrină de aceton); 3. Procesul de fixare a urmelor infracţiunii se caracterizează printr-un şir de acţiuni criminalistice. Fixarea presupune stabilirea precisă a locului depistării crimei, obiectului material de probă, aprecierea stării sale la momentul depistării, alegerea metodelor şi mijloacelor de fixare a urmelor infracţiunii: 1. Mijloace fotografice – aparate de fotografiat d diferite modele şi accesoriile lor(inele prelungitoare, filtre de lumină...), video- înregistrarea. 2. Mijloace de măsurare – se folosesc pentru stabilirea caracteristicilor constitutive şi mărimilor reale ale obiectelor fixate(rigle, benzi gradate şublere, micro-metre, raportoare, busole...). 3. Materiale pentru realizarea mulajelor şi copiilor sânt folosite în majoritatea cazurilor la fixarea urmelor de adâncime (gips, ceară, parafină, componenţi de silicon şi de cauciuc...) pentr fixarea degetelor papilare sânt folosite pelicule dactiloscopice, prafuri magnetice de diferite culori „topaz”, „rubin”, „malahit”, „sapfir”, „agat”. Acestea fiind folosite la relevare 17. Fotografia digitala in activitatea profesionala a organelor de urmarire penala. Fotografia digitala- cu o dezvoltare fara precedent in ultimii ani- inlocuieste intr-o masura din mai mare fotografia clasica, inclusive in activitatea de urmarire penala, beneficiind de o serie de avantaje de necontestat; - nu necesita laborator pentru developare, obtinerea imaginilor in format digital fiind conditionata doar de existenta unui computer si a unei imprimante color. - Posibilitatea de stocare este extreme de facila, ocupind un loc de depozitare foarte mic ( inregistrare pe CD-uri, DVD) - Calitatea imaginii nu se degradeaza in imp - Imaginile pot fi cu usurinta prelucrate. 18. Fotografia criminalistica; notiunea, insemnatatea si sistemul ei. Fotografia judiciară are un rol deosebit de important în administrarea probelor încursul procesului penal, completând procesul-verbal de cercetare la faţa locului, cât şi cuocazia fixării unor aspecte din timpul altor activităţi, ca de exemplu: controale, verificări înlocurile şi mediile care prezintă interes pentru organele judiciare, pentru prevenirea şidescoperirea unor infracţiuni, a altor nereguli cauzatoare de pagube. Din avantajele aplicării fotografiei judiciare în activitatea organelor de urmarire penala se pot enumera:- în primul rând faptul că fotografia judiciară înregistrează informaţia principală şicompletă cu privire la obiectul cercetat, care în cazul cercetării la faţa locului esteambianţa locului faptei, faţă de împrejurimi, caracteristicile acestuia, etc.;- în al doilea rând aplicarea fotografiei judiciare în munca practică prezintăimportanţă din punct de vedere al faptului că subiectele supuse fotografierii rămâiintacte, nemodificate;- în al treilea rând, cu ajutorul fotografiei judiciare se realizează o înregistrarerapidă şi uşoară a unui mare număr de stări de fapt, împrejurări, având posibilitateastudierii lor ulterioare, fără a se mai face reproducerea lor. De asemenea posibilitateamultiplicării imaginii în câte exemplare dorim.Fotografia judiciară, pe lângă rolul de mijloc de fixare este folosită şi ca mijloc deridicare a urmelor, în practica muncii de tehnică criminalistică, ridicarea urmelor pe calefotografică se aplică înaintea tuturor celorlalte metode de ridicare 20. Fotografia judiciara operativa; notiunea si metodele ei. Fotografia judiciara operative se realizeaza in scopul fixarii celor mai importante activitati ale cercetarii penale ( de ex; cercetarea la fata locului, perchizitia, etc. ) rolul sau fiind acel de a consmena si de a ilustra cele consmenate in procesele verbare intocmite cu asemenea ocazii. De asemenea, fotografia judiciara joaca un rol insemnat in realizarea unor baze de date ale politiei judiciare. Astfel, fotografia judiciara operative poate fi ; - fotografia efectuata la fata locului; - fotografia semnalmentelor; - fotografia de fixare a altor activitati specifice cercetarii judiciare.

a)in cazul fotografiei effectuate in fata locului se vor executa mai multe fotografii urmarind sa cuprinda locul cercetat avind in vedere necesitatea se a se pastra vizual locul respectiv, pozitia principalelor obiecte, detalii ale urmelor s.a Acestmieare fotografii se executa de la general la particular; fotografia de orientare- surprinde locul cercetata impreauna cu cele mai importante vecinatati ( repere de teren), fiind foare utila in situatia in care s-ar dori revenirea in acel loc, la o data ulterioara ( de ex; pentru efectuarea reconstituirii). Fotografia schitasurprinde doar locul cercetat, fara vecinatati, oferind o imagine de ansamblu al locului. Fotografia obiectelor principale- contribuie la fixarea, in memomria imaginii, a principalelor obiecte din cimpul infractiunii. Fotografia de detaliu- incheie sirul fotografiilor efectuale la fata locului surprinzind detalii ale obiectelor, ale urmelor ( de ex; se fotografiza orificiul intrare a glontului in corpul victimei. b) Fotografia semnalamentelor este utilizata in scopul identificarii persoanelor pornind de la principalele semnalmente ale acestora. Dupa scopul urmarit distingem; fotografia de identificarea a persoanelor, fotografia de identificare a cadavrelor si fotografia de urmarire. c)Fotografia de fixare a rezultatelor unor activitati de urmarire penala poate fi efectuata cu prilejul a diferite activitai; fotografia efectuata cu ocazia perchizitiei, areconstituirii, a prezentarii pentru recunoastere insotind si ilustrind cele consmenate in procesul verbal. 21. Fotografierea locului infractiunii, in incaperi si in afara lor. In scopul fixarii locului faptei se aplica 4 procede principale de fotografiere: 1) Fotografia de orientare cuprinde tabloul general al locului faptei si imprejurimile. Ea poate fi: - unitara efectuata dintr-o singura pozitie; - panoramica presupune fotografierea pe segmente a locului savarsirii faptei, in doua variante: - circulara, aparatul fiind rotit pe stativ intr-un arc de cerc de 180 grade, spre a fotografia un loc intins, pe segmente; - liniara, care presupune deplasarea trepiedului pe o linie paralela cu axa longitudinala a obiectului de fotografiat (ex. un teren deraiat). 2) Fotografia schita oglindeste locul savarsirii faptei cu toate particularitatile sale, fara imprejurimi, avand in prim plan obiectul central al cercetarii criminalistice. Se realizeaza in faza statica a cercetarii la fata locului. a) Alegerea pozitiei de fotografiere : - unitara – dintr-o singura pozitie; - in serie – mai multe fotografieri din pozitii diferite; - panoramica – aceasta metoda a fazei de orientare; - pe sectoare – se imparte locul in sectoare pentru realizarea fotografiilor ; - contrara – doua pozitii diametral opuse; - incrucisata – din patru extremitati. b) Problema iluminarii uniforme, fara umbre puternice se va rezolva prin montarea a doua surse de lumina dispuse in partile laterale ale aparatului. 3) Fotografia obiectelor principale se efectueaza in faza statica si vizeaza obiectele corp-delict, cele care au suferit modificari de pozitie ori deteriorari, precum si toate urmele create cu aceasta ocazie; se fotografiaza in corelatie cu obiectele vecine, obiectivul aparatului trebuie sa fie perpendicular pe zona de mijloc; nu se recomanda fotografierea de la un capat sau altul (ex. cadavrul victimei). Cadavrele se fotografiaza cel putin din doua parti. 4) Fotografia detaliilor se efectueaza in faza dinamica, reda detaliile urmelor si ale obiectelor fotografiate fiecare separat. (ex. fotografierea leziunilor cadavrului. Aparatul se fixeaza pe trepied, in pozitie verticala fata de obiectul vizat care este iluminat, dupa caz, din spatele aparatului si din lateral (ex. fotografierea urmelor de adancime). 22. Fotografia de examinare si metodele ei. Fotografia de examinare presupune aparatura de intalta tehnicitate si se rrealizeaza de specialisti, de regula, in laborator, nefiinf exclusa folosirea acestea si in teren. Fotografia de examinare, in raport cu sursa de lumina utilizata si tehnica folosita, se subclasifica in fotografia in radiatii vizibile si fotografia in radiatii invizibile. a)Fotografia in radiatii vizibile utilizeaza lumina spectorul vizibil ochiului uman, putind fi; fotografie de ilustrare; fotografie de comparare ; fotografia de umbre; de reflexe; de contrase; fotografia separatoare de culori. B) fotografia in radiatii invizibile presupune utilizarea unei aparaturi speciale atint in ceea priveste sursa de lumina, cit si aparatul receptor al imaginii si se bazeaza pe proprietatile unor radiatii invizibile de a fi reflectate sau de a strabate in mod diferit corpurile in functie de proprietatile lor fizice. Distingem astfel; - fotografia de examinare in radiatii ultrafiolete- de ex; pentru descoperirea urmeor de mini. - fotografii de examinare in radiatii infrarosii- pentru fotografii in condiii de intuneric, fum ceata. Etc.

24. Regulile de prezentare procesuala a rezultatelor fotografierii, video,- audio inregistrarii actiunilor procesuale. Video-inregistrarea incepe cu o introducere care poate să apară în formă vocală, realizată de către cel ce filmează, sau sub forma unei plăci sau unui afiş fără sunet. Informaţiile din introducere ar trebui să includă cel puţin: numărul cazului, data, ora, locaţia, tipul de cercetare/investigaţie, precum şi alte informaţii obiective considerate necesare de către cel ce filmează(condiţii meteo, camera folosită etc.). Filmarea întregului loc al faptei, după introducere, ar trebui să fie fără înregistrări audio subiective-unele proceduri departamentale pot cere înregistrare audio, în cazul acesta ele trebuind a fi urmate. Videofilmarea ar trebui să conţină locul faptei, victimele şi probele fizice/urmele, nu investigatorii sau şeful echipei în timp ce ei stau şi vizionează activitatea de cercetare. Inregistrarea locului faptei se incepe cu o perspectivă generală asupra zonelor din împrejurimi care duc spre sau în afara locului infracţiunii. O privire generală asupra locului faptei urmează după filmarea împrejurimilor. Folosirea celor patru puncte cardinale va asigura că sunt înregistrate toate unghiurile zonei. Această orientare ca etapă în cadrul documentării este cea mai importantă şi utilă pentru vizionarea ulterioară de către investigatori, martori, avocaţi şi juraţi. Inregistrarea continuă traversând locul faptei, folosind formatul superangular urmat de imaginile de detaliu ale probelor/urmelor. Filmarea ar trebui să ilustreze orientarea/poziţionarea sau relaţia dintre probe/urme la locul faptei. E important să se reţină continuitatea înregistrării, în timpul vizionării videofilmării. Saltul întâmplător de la o probă la alta duce la ineficientizarea documentării video. Înregistrarea video a locului faptei are ca prim scop orientarea locului crimei în cadrul natural şi nu intenţionează să ţină seama de detaliere şi înregistrarea de înaltă calitate a imaginii apropiate a elementelor individuale ale probelor. Inregistrarea locului faptei ar trebui de asemenea să includă orientarea/vedere asupra locului faptei din punctul de vedere al victimei. Stând lângă victimă(dacă aceasta este încă prezentă la locul faptei) şi filmând spre cele patru puncte cardinale pot fi obţinute informaţii despre ceea ce vedea aceasta, lucru care este deseori util în investigaţiile următoare. Nu distrugeţi probe şi nu modificaţi poziţia victimei când desfăşuraţi activitatea de videofilmare! In timpul filmării, mişcaţi camera lent, în special când folosiţi zoom –ul sau executaţi panoramare. Un tripod sau un monopod va facilita aceste mişcări. Mergând, înregistrând şi producând o filmare „lină” poate fi dificil, dar practica şi experienţa pot ajuta în procesul documentării. Pentru lumină slabă sau filmare pe timp de noapte, majoritatea camerelor sunt echipate cu lumini; oricum, o sursă adiţională, cum ar fi reflectoare pe podea, este recomandată. Maşinile de pompieri şi unele maşini de poliţie sau utilitare au lumini suplimentare care pot fi folositoare în aceste situaţii. odată terminată filmarea, nu ar trebui modificată sau alterată. Banda originală ar trebui ţinută ca probă şi duplicată pentru vizionări. 25 Sarcinilie si structura traseologiei judiciare. Notiunea si clasificarea urmelor infractionale. Traseologia este o ramura a tehnicii criminalistice care studiaza legitatile aparitiei diverselor modificari materiale rezultate din interactiunea faptuitorului cu uneltele folosite ale cimpului infractional in scopul descoperirii infractiunilor. Urma – toate modificarile produse in lumea materiala prin activitatea omului si care prezinta interes pentru stabilirea existentei unei fapte prevazute de legea penala, a mijloacelor folosite la savirsirea ei, a imprejurarilor in care s-a produs,precum si pentru identificarea faptuitorului. Dupa obiectul creator avem urme produse : de oameni, animale(muscaturi),fenomene(incendii),obiecte(urme de intrumente),biologice(singe). După gradul de plasticitate al obiectului primitor: urme de adâncime( se formează când obiectul primitor este mai puţin consistent decât cel creator - urma de sanie pe zăpadă), de suprafaţă: urme de stratificare si dedestratificare. După modul de acţiune: statice(urmele de mâini, picioare, autovehicule), dinamice (urme de sanie, schiur). Dupa dimensiunile: microurme si macrourme. 26. Desenele papilare; tipurile, varietatile si insusirile lor. Metode de descoperire, de fizare si ridicare a urmelor de mini. Urmele de mâini – ca regulă, cel mai frecvent întâlnite în câmpul infracţiunii– au o valoare deosebită în procesul de identificare a persoanei prin caracteristicile specifice, structurale, ale desenelor papilare. Desenul papilar este unul din cele mai imprortante elemente de identificare a persoanelor , datorita proprietatilor

acestora. Proprietatile desenului papilar: 1)unicitatea desenului papirar-desenele papilare se deosebesc intre ele prin forma si prin detalii caracteristice, al caror numar si varietate fac practic imposibila intilnirea a doua amprente identice. Cercetătorii în materie de dactiloscopie susţin că este imposibil a se întâlni două persoane cu desene papilare identice. Fiecare desen papilar al fiecărui deget are o morfologie unică neexistând două degete cu desene identice, chiar la aceeaşi persoana.2)fixitatea desenului papilar consta in mentinerea formei si detaliilor caracteristice ale disenului papilar de la formarea sa si pina la moartea persoanei. 3)inalterabilitatea este un desen papilar care nu poate fi modificat sau inlaturat. Tipurile: arc(cel mai putin raspindit) , lat ( cel mai raspindit), cerc. Amprente digitale -urme lasate de tesuturile papilare pe un obiect cu suprafata neteda. Amprentele digitale ale fiecăreia dintre aceste persoane sunt complet diferite. Chiar şi la gemenii care sunt identici şi care au aceiaşi structură a ADN-ului, amprenta digitală este diferită. Amprentele digitale ale fiecărei persoane au o caracteristică unică fiind „o dovadă a identităţii”. Oamenii de ştiinţă au descoperit această caracteristică importantă a omului abia în secolul al 19-lea. Amprente digitale pot fi depistate pe obectele care stau incalea infractorului , asupra carora a influentat, cu care a interactionat.aceste obiecte trebie sa fie cu suprafata neteda si nu paroasa. Aceste amprente se depisteaza prin diferite metode: 1.fizica(prin prafuire) 2chimica(cu aburi de iod). Ele pot fi depistate direct cu ochiul liber sau prin mijloace( cu lupeisau microscop).O amprenta digitala gasita pe un obiect face dovada contactului persoanei cu acest obiect. Descoperirea , fixarea si ridicarea urmelor efectuata de catre organul judiciar la fata locului sau in alte imprejurari similare se bazeaza pe urmatoarele principiile: 1)odata depistate urmele trebuie fixate , dcrise in procesul verbal.A fixa o urmă înseamnă a arăta natura, calitatea, forma, dimensiunile şi poziţia lor prin diferite mijloace la locul comiterii unei anumite infracţiuni. 2)urmele depistate trebuie fotografiate - fotogafiile reda cu claritate caracteristicile urmelor(fotografiile anexate la procesul verbal)3.trebuie sa fie aplicate masurile posibile de protejare a urmelor.4)urma trebuie ridicata. Prin ridicarea urmelor se înţelege luarea lor ca atare, a imaginii acestora de la locul săvârşirii faptei. Urma trebuie ridicata cu obiectul sau prin mulare:a)daca este urma de adincime- se ridica prin mulare cu solutie de gips, plastilina, materiale polimerice;b)daca este urma de suprafata-se ridica prin mteriale adezive , pelicule dactiloscopice. 27. Metodica examinarii preliminare a urmelor de mini la fata locului. Pentru identificare, la fata loului, a urmelor de mini este necesar a se cunoaste topografia miinii. Pentru cercetarea criminalistica nu intereseaza miina in intregime, ci doar acea parte cuprinsa intre incheietura pumnului si virful degetelor. Aceasta are doua fete; fata palmara si fata dorsala. Fata palmara este alcatuita din 3 zoe distincte; zona digitala, zona digito-palmara si zona palmara. 1. Zona digitala cuprnde degetile miinii, fiecare deget fiind alcatuit din 3 fragmente osoase, in afara de degetul mare, alcatuit din 2 fragmente osoase ). , denumite, de la baza degetului catre virf, falange, falangine si falangente. De regula, urmele de miini lasate la fata locului de catre infractor reprezinta impresiuni ale desenului papilar existent pe falangente urmare a faptei ca aceasta zona reprezinta partea minii ce asigura contactul maxim cu obiectele pe care le apucam, le transportam, de care ne sprijinim etc. 2. Zona digito-palmara este zona cuprinsa intre bazele degetelor si santul format ca urmare a diferentei de lungime a degetelor pe fata dorsala fata de suprafata palmei. 3. Zona palmara este cuprinsa intre santul flexoral si incheietura pumnului si cuprinde doua regiuni; regiunea tenara si hipotenara, regiuni separate de un alt sant flexoral ce strabate oblic palma, denumit popular „ linia vietii”. Stabilirea cu certitudine a identitatii persoanei care a creat o anume urma, gasita la fata locului, este posibila daorita trasaturilor desenului papilar. Astfe, desenul papilar se bucura de unicitate, fixitate, inalterabilitate si longitivitate. Unicitatea = proprietatea desenului papilar de afi, in principiu, unici, irepetabil. Carcterul unic este dat de multitudinea formelor si detaliilor crestelor papilar. Din punct de vedere matematic sansele de a exista doua amprente degitale cu aceleasi trasaturi este apropiat de zero, astfel incit se poate supune cu 99,999% certitudinea ca o anumita ampreanta gasita la fata locului nupoate fi creata decit de o singura persoana. Fixitatea= proprietatea desenului papilar de a ramine fix, nemodificat de-a lungul vietii, din momentul formarii sale, pina la momentul mortii. Aceasta trasatura permite, de ex;, identificarea persoanei aflata la virsta maturitatii pornind de la o impresiune afalta intr-o baza de date, odata cu cresterea si inaintarea virstei, desenul papilar ramine nemodificat.

Inalterabilitatea=proprietatea desenului papilar de a nu putea fi modificat ( alterat). Dar, totusi, in sens larg, alterarea sau u prin modificarea tesutului la nivelul degetelor este posibila- fiind un tesut viu, degradabil – fie prin metode chimice ( de ex; prin folosirea acizilir) sau fizice ( de ex; prin taieri sau prin ardere). Incercarle de modificare a desenului papilar in modalitatile mai sus, au avut doar rezultate diferite, dar in egala masura daunatoare pentru infractor. Longevitatea= este proprietatea desenului papilar de a dainui in timp , de la nastere pina la moarte si chiar dupa moarte, pina la descompunerea suportului desenului. Pastrarea desenului papila si dupa moarte – anumita perioada de timp- face posibila identificarea cadavrelor a coror identitate este necunoscuta. Cercetarea urmelor de mini. Cele mai importante pentru cercetarea criminalistica sint urmele latente ( invizibile cu ochiul liber), formate prin atingerea cu mina a diferitelor obiecte lucioase, urme formate prin depunerea de substante de la nivelul pielii ( transpiratie, substante moarte). Cautarea si descoperirea urmelor de mini se face pe suprafetele netede, lucioase ( sticla, portela, mobila ) dar si pe alte obiecte. Ambalaje ( celofan staniol, hirtie velina s. A ). Relevarea urmelor papilare au un rol de a evedentia urmele latente, de a le face vizibile in scopul fixarii lor si al ridicarii. Relevarea aprentei se poate realiza prin 3 metode diferite; fizice, chimice si optice. - metodele fizice au in vedere procedura prafuirii- aplicarea uni praf special contrast, aflat in trusa criminalistica aplicarea realizata cu ajutorl unei pensule; - metodele chimice presupune folosirea unor vapori de iod, acid fluorhidric sau reactive chimice, substantele alese depinzind de suportul pe care se afla urma si de vechimea acestuia. - metode optice presupun utilizarea unei surse de lumina pentru relevarea urmelor, fie ca e lumina din spectorul vizibil ( lumina laba), fie ca se foloseste radiatii invizibile ( ultraviolete si infrarosii) Fixarea urmelor se face prin fotografiere si prin discrierea lor in procesul verbal. Redicarea urmelor se realizeaza, in functie de particularitatile acesteia, prin fotografiere, prin transferarea pe o pelicula adeziva sau prin ridicarea in intregime a obiectului purtaor de urma- in conditiile in care acesta este de mici dimensiuni si este comod transportabil in laborotor. In cazul urmelor de adincime se poate folosi mulajele. 28. Urmele de incaltaminte. Urmele de pecioare pot fi in raport, cu natura obiectului creator; - urme de picior incaltat ( de ex; urme de pantofior) - urme semi-incaltat( cele create de piciorul incaltat cu sosete sau ciorap) - urme de picior descaltat. Ele pot fi urme de suprafata sau urme de adincime, urme vizibile sau latente.Fixarea urmelor se face prin fotografie si prin descrierea in procesul verbal. Ridicarea urmelor se realizeaza , in raport cu natura urme, prin fotografiere, prin transferarea pe o pelicula adeziva sau prin realizarea de mulaje ( de foloseste, gipsul, parafina sau ceara). Urmele de peciore gasite la fata locului pot fi urme disparute sau se pot gasi sub forma cararii de urme. Pentru a avea o carare de urma e nevoie sa descoperim la fata locului cel putin 3 urme consecutive de picior ( 2 de la un picior, cealalta de la alt picior). In cararea de urme gasita la fata locului se vor masura si nota ( desena) urmatoarele elemente; directia de miscare, linia mersului, lungimea pasului, latimea pasului si unghiul pasului. Linia mersului ese lini frinata ce uneste aceasi repere ale fiecarei urme ( de ex; linia ce uneste centrele exterioare ale calciilor) fiind reprezentata in schita ca o linie frinta. Linia mersului ajuta la stabilirea unghiului pasului. Lungimea pasului se masaroa ca dinstanta dintre calciiul ( tocul) urmei unui picior la calciul urmei imediat urmatoare. In raport cu lungimea pasului se poate stabili data persoana respectiva alerga sau mergea normal, daca ducea o greutate, daca e de statura mica sau amre s.a Latimea pasului se calculeaza ca disntanta intre doua linii punctate ce trec prin partea interioara a calcielor ( piciorul sting si cel drept) si sint paralele cu directia mersului. Unghiul pasului se stabileste prin intersecia unei linii ce strabate median urma piciorului ( de la virf la calcii) cu linia mersului. Dischiderea unghiului pasului este direct proportional cu viteza de deplasare. 29. Metodica examinarii preliminare a urmelor de incaltaminte.

Urmele de picior se descoperă cu uşurinţă la locul faptei. Fixarea se poate realiza prin mai multe procedee: prin descriere în proces verbal, fotografiere, mulare (cele de adâncime), copiere cu peliculă adezivă (cele de suprafaţă). Procedura de mulare a urmei de incaltaminte trece prin 3 etape – Pregatirea urmei, turnarea urmei, ridicarea mulajului. Pregatirea - curãtirea urmei de diferite corpuri strãine si absorbirea apei, în vederea evidentierii detaliilor create pe toatã suprafata ei, pentru realizarea mulajului se mai fac unele pregãtiri impuse mai ales de starea urmei în situatia concretã. În unele situatii urma trebuie îngrãditã în jur, în altele necesitã a fi tratatã cu anumite substante chimice. Turnanrea urmei - Pasta de ghips se pregãteste din pulbere finã de ghips, de preferintã ghipsul dentar si apã obisnuitã, fãrã corpuri strãine care ar putea schimba detaliile urmei. În functie de natura solului pasta va fi mai consistentã sau mai fluidã. Pentru ridicarea urmelor din soluri cu usoare goluri de structurã pasta trebuie sã fie mai consistentã, iar dacã urmele se aflã în soluri argiloase, pasta respectivã va fi mai fluidã, pentru a reda toate detaliile urmei. Se are în grijã sã nu rãmânã în pastã granule mari de ghips nediluat. Odatã realizatã, pasta se toarnã de preferintã cu lingura în urmã. Mulajul de ghips, la o temperaturã a aerului de 20-30 grade C, se întãreste în timp de 30-40 minute. Ridicarea mulajului deja întãrit se face prin sãparea, în prealabil, a pãmântului din jurul sãu, dupã care se prinde cu ambele mâini din pãrtile laterale. Spãlarea lui nu se face imediat dupã ridicare, deoarece detaliile urmei sunt încã sensibile. Dupã ce este destul de bine zbicit, se poate spãla cu apã rece, dar nu sub un curent puternic de apã. Nu se recomandã utilizarea periei pentru înlãturarea corpurilor strãine.

30. Urmele instruentelor de spargere; examinarea prealiminare, fixarea si ridicarea lor. Prin instrumental de spargere intelegem o varietate mare de obicete ; aparate adaptate sau special construite, precum si orice corp dur, folosite pentru a infringe rezistenta incuietorilor si a oricaror mijloace utilizate pentru protectia si paza bunurilor. De cele mai dese ori sint folosite obiecte dure avute la indemina, dar si obiecte sau aparate adaptate ori special construite pentru savirsirea faptei. In aceasta categorie sint incluse ciocane, surubelnite, chiar aparate cu raze lazar. Etc. Urmele instrumentelor de spargere se clasifica in ; urme de taiere, urme de frecare, urme de apasare, urme de lovire, de ardere si topire. Urmele de taire se produc prin actiunea mecanica a obiectului creator de urme, care este mai dur si apt de a taia, a astrapunge obstacolul asupra obiectului primitor de urma, care are o consistenta mai slaba si este capabil de a pastra detaliile urmelor create. Urmele de taiere pot fi grupate dupa natura instrumentului folosit la taiere. Din prima subgrupa fac parte; toporul, cutitul, care produc urme dinamice, pe suprafata taiata de topor, cutit se vor imprima detaliile obiectului creator, sub forma de straitii paralele, cu valoare de identificare. Din a doua categorie fac pate; clestele sau foarfecele. Aceste instrumente pot fi folosite la taierea tablei sau materialele textile, Rmele produse sind de dimensiuni mai mici si mai greu de observat cu ochiul liber Urmele de frecare se produc prin alunecarea obiectului creator pe suprafata obiectului primitor. Cele mai caracteristice urme de aceasta natura se prduc prin actiunea sfredelelor, pileleor. Detaliile urmele produse pe suprafata obiectului primitor, apoi in masa acestuia, prezinta o valoare redusa de identificare. Urmele de apasare se produc prin apasarea obiectului creator pe suprafata obicetului primitor. Urmele formate reproduc detaliile obiectului creator, sint gasita la fata locului, in special la furturile de locuinte, din autoturisme etc, Prezinta o valoare de identificare mai redusa, pentru ca detaliile obiectului creator sint mai putin semnificative. Urmele de lovire sint intilnite la vitrinile magazinelor, geamurile locuintelor, sau gemurile portierelor de autoturisme. Obiectele care l-au produs nu lasa urme utile identificarii. De aceea, in cursul cercetarilor la fata locului se cauta chiar obiecte pe care faptuitorii le abandoneaza, fiind preocupati de transportul bunurilor insusite si parasirea cit mai grabnica a locului faptei. Urme de ardere si topire sint produse de aparate cu flacara, care lasa urme specifice de ardere sau de topire a metalului de la sistemele de inchidere ori de la usile metalice ale caselor de bani. Sint folosite utilaje care dezvolta temperature inalte, precum lampi cu flacara oxiacentilenica sau rae de lazar. Cercetarea la fata locului trebuie facuta cu respectarea regulilor generale, dar si a unor reguli impuse de particularitatile acestor urme. Organele de urmarire penale trebuie sa recosntituie trasel parcurs de faptuitor pentru a putea cauta si valorifica urmele produse. Dupa descrierea in procesul-verbal de cercetare la fata

locului, urmele vor fi fotografiate prin tehnici obisnuite sau tehnici speciale, pentru inregistrarea tuturor detaliilor urmei. Se recomanda folosirea judecioasa a surselor de lumina, in special pentru fotografierea detaliilor urmelor de adincime. Pentru urmele de adincime se execute mulaja din parafina ori ceara rosie, daca nu sit prea bine conturate. Urmele mai bine conturate si mai adinci se ridica cu ajutorul mulajelor de plastilina sau gips. Oricare ar fi materialul folosit, urma se trateaza mai intii cu glicerina, pentru a se evita aderenta la obiectul purtator de urma. Descoperirea , fixarea si ridicarea urmelor efectuata de catre organul judiciar la fata locului sau in alte imprejurari similare se bazeaza pe urmatoarele principiile: 1)odata depistate urmele trebuie fixate , dcrise in procesul verbal.A fixa o urmă înseamnă a arăta natura, calitatea, forma, dimensiunile şi poziţia lor prin diferite mijloace la locul comiterii unei anumite infracţiuni. 2)urmele depistate trebuie fotografiate - fotogafiile reda cu claritate caracteristicile urmelor(fotografiile anexate la procesul verbal)3.trebuie sa fie aplicate masurile posibile de protejare a urmelor.4)urma trebuie ridicata. Prin ridicarea urmelor se înţelege luarea lor ca atare, a imaginii acestora de la locul săvârşirii faptei. Urma trebuie ridicata cu obiectul sau prin mulare:a)daca este urma de adincime- se ridica prin mulare cu solutie de gips, plastilina, materiale polimerice;b)daca este urma de suprafata-se ridica prin mteriale adezive , pelicule dactiloscopice. 33. Armologia judiciara; sarcinile si structura ei. Armele de foc; notiunea si clasificarea. Arma de foc este definita ca fiind- „ arma al carui princiupiu de functionare are la baza forta de expansiune dirijata a gazelor provenite din detonarea unei capse ori prin arderea unei incarcaturi’. Orice arma prezinta 3 componente principale; teava, ansamblul mecanismmelor de dare a focului; minerul armei. Armele se clasifica in functie de mai multe criterii, anume; a) dupa destinatie; arme militare ( pusti, pistoale, carabine); arme de vinataore; arme sportive de tir; arme cu destinatiei speciale ( arme cu gaze lacrimogene etc) b) dupa lungimea tevii ; arma cu teava lunga ( de ex; carabina), cu teava mijlocie ( de ex; pistoalele automate), cu teava scurta ( pistoalele, revolverele) c) dupa particularitatile de costructie a tevei; arme cu teava lisa ( neteda in interior- ex; armele de vinatoare); arme cu teava ghintuita ( arme militare. d) Dupa modalitatea de darea afocului; arme neutomate- in acazul acesta, tragatorul, pentru fiecare glont tras, trebuie sa actioneze manual atit pentru introducerea glontului pe teava cit si pentru extragerea tubului gol.; arme semiautomate – printr-o singura apasare pe tragaci se pune in miscare proiectilul si are loc expulzarea tubului gol, astfel ca e nevoie doar de o noua apasare pe tragaci pentru o noua tragere; arme automate- permit tragerea unei rafale de focuri sau chia a intregului inacarcator printr-o singura apasare pe tragaci. e) Dupa calibru- arme cu calibr mic (6,5mm); arme cu calibru mediu ( intre 6,5-9mm), cu calibru mare ( 9 mm) f) Dupa modalitatea de fabricare; arme de serie ( produse in uzine de armament) arme artizanale. 34. Munitiile; clasificarea si structura lor. Munitia armelor e foc este reprezentata de cartus . In raport de tipul si destinatia armei utilizate munitia are calibru diferit si foloseste proiectile diferite. Criminalistica abordeaza studiul munitiilor armelor de foc in raport cu paticularitatile de constructie interna a revei armei, anume; munitiile pentru armele cu tiava ghintuita si munitia pentru armele cu teava lisa. Munitiile pentru armele cu teava ghintuita. Cartusul armei cu teava ghintuita – arme in principal du destinatie militara- este alcatuita din tub, pulbere, capsa si glont. Tubul- este metalic, are o forma de triunghi de con. Baza ( numita rozeta) prezinta un sant pentru ca gheara extractoare sa poata expulza tubul gol dupa tragere.Pulberea ( praful de pusca) – este cea care prin explozie generata de scintei produsa la baza tubului prin lovirea capsei detonarea de catre un ac precutor- dezvolta gaze cu presiune foarte mare ce pun glontul in miscare spre gura tevii. Capsa de detonare- este plasata la baza tubului si are rolul de a declansa arderea exploziva a prafului de pusca. Glontul este proectilul armei, cel care este impins cu forta spre tinta de forta gazelor rezultate in urma aprinderii parfului de pusca. Munitiile pentru armele cu teava lisa. Cartusul armei de vinatoare este alcatuit din tub, pulbere, capsa detonatoare, bura, rondela si proiectil. Tubul- cartusului armei de vinatoare este confectionat din plastic sau din carton presat, spre deosebire de armele militare, acesta poate fi rezultatul pentru mai multe trageri. Pelberea,

este pulberea cu fum- cu un randament de ardere mai scazut decint in cazul pulberii coloidale. Capsafunctioneaza in mod similar capsei de la cartusele armei ghintuite. Bur est un perete despratitor asezat in tubul cartusului pentru a separa pulberarea de proiectile ( alice sau mitralii). Rondela este un mic capac de carton aflat la capatul tubului impiedicind proiectilele sa cada accidental din tub. Proiectilele – utilizate pentru munitia armele de vinatoare sint alicele sau mitraliile. Acestea sint mici sfee metalice ( de regula din plumb) al caror numar si diametru sint diferite in functie de calibrul munitie. 35.Urmele de împușcătură Urmele armelor de foc rămase pe tubul cartuşului, se produc datorită: a) încărcării, şi anume urme rămase de la corpul încărcătorului în timpul scoaterii cartuşului din încărcător, alta pe fundul exterior al tubului ce vor reda relieful părţii frontale a închizătorului; b) împuşcării - pe corpul tubului vor rămâne neregularităţile camerei cartuşului; c) în timpul extragerii tubului vor rămânea urme ale ghearei extractoare, urma reflectorului, urma marginii ferestruicii de aruncare. Urmele rămase pe glonte sunt striaţiile lăsate de ghinturile, de pe canalul ţevii.

36. Depistarea, fixarea, examinarea şi ridicarea urmelor împușcăturii urmelor rezultate din aplicarea armei de foc este o activitate specifică. Depistarea armelor de foc, tuburilor, gloanţelor, alicelor presupune căutarea lor printre alte obiecte de la locul săvârşirii infracţiunii, precum şi în alte locuri posibile de tăinuire a lor. Pentru fixarea urmelor se aplică un şir de metode şi procedee. Mai întâi se efectuează fotografierea obiectelor principale de la locul infracţiunii în care a fost depistată urma aplicării armei de foc. Mai apoi se aplică metoda fotografică la scară a obiectului purtător de urme de arme de foc. După aceasta obiectele se examinează şi rezultatele examinării se descriu detaliat în procesul-verbal. Cercetarea armei de foc necesită luarea unor măsuri specifice de siguranţă, şi anume, este necesar de a urmări ca să nu se apese trăgaciul, se ţine arma cu ţeava îndreptată în sus, ca să nu fie scăpată jos, să nu se deterioreze urmele cu caracter traseologic sau alte urme. Arma de foc se descrie după următoarele elemente: tipul, sistemul, modelul armei, înscrisurile de pe ea, poziţia mecanismului de dare a focului, starea canalului ţevii la cercetarea lui la lumină, prezenţa sau lipsa mirosului de praf ars din canalul ţevii, prezenţa şi caracterul altor urme de pe armă. În procesul-verbal obligatoriu se indică metoda de ridicare şi caracterul ambalajului în care a fost împachetat obiectul purtător de urme, de aceea întocmirea procesului-verbal are loc în paralel cu cercetarea de mai departe a obiectelor şi urmelor. Gloanţele şi tuburile se ridică unul (-a), câte unul ca mai apoi după cercetare şi fotografiere să fie puse în pachete sau cutii separate. Ridicarea de la bănuit a armei de foc face posibil numirea expertizelor balistice de identificare a armei. La aceste expertize pot fi puse următoarele întrebări: b) tubul găsit la locul infracţiunii a fost tras din această armă;

c) din această armă a fost tras glonţul găsit la locul săvârşirii infracţiunii etc. 37. Noțiunea armă alba.Clasificarea. Arma albă este un obiect special confecţionat pentru aplicarea cu ajutorul forţei fizice a omului, a unor vătămări corporale altei persoane sau animal în lupta corp la corp. Semnele generale ale construcţiei armei albe: a)prezenţa detaliilor (părţi), special destinate aplicării loviturii care ar provoca vătămări periculoase pentru viaţă şi sănătate: lama, greutatea de lovire, ascuţişul, etc.; b)prezenţa unor dispozitive pentru menţinerea stabilă a armei albe în mână, excluzând pericolul de a se vătăma persoana care aplică lovitura; c) trăinicia construcţiei, mecanismului. 4. Clasificarea armelor albe are loc după mai multe criterii, ceea ce permite deosebirea tipurilor armelor albe după efect: a) înţepătoare – la ele se referă săbiile, baionetele, stileturile, pumnalele etc. Armele albe înţepătoare străpung ţesuturile moi ale corpului şi de aceea trebuie aplicată o forţă fizică însemnată. b) tăietor-înţepătoare - se împart în arme albe cu lamă având un tăiş sau două tăişuri. Cuţitele cu un singur tăiş constau din lamă şi mâner, câteodată între ele se află un limitator. Lama are tăiş şi muchie, câteodată muchia este îndoită. Mânerul poate avea inel din metal; c) dezmembrare - la acestea se referă topoarele; d) de vătămare, ca bastonul de cauciuc, buzduganul, diferite arme orientale. 38. Noțiunia și clasificarea substanțelor explosive. Tehnica explozivă este o ramură a criminalisticii care studiază legităţile apariţiei, dobândirii şi folosirii informaţiei criminalistice despre substanţele, mijloacele şi mecanismele explozive, precum şi relevarea persoanelor implicate în comiterea infracţiunilor cu aplicarea mijloacelor explozive şi tragerea lor la răspundere penală. 2. Explozie – este un proces de eliberare rapidă a unei cantităţi mari de energie într-un volum limitat, şi reprezintă extinderea bruscă a gazelor şi a aburilor. Cauzele eliberării cantităţii mari de energie, extinderea gazelor pot fi diferite. Poate fi rezultatul unei schimbări fizice bruşte a stării, o reacţie chimică exotermică la care se elimină o cantitate mare de gaze şi aburi comprimate, o reacţie rapidă nucleară sau termonucleară sau degajarea unei energii electromagnetice.

39. Trăsăturile exterioare ale omului. Identificarea după metoda portretului vorbit

Totalitatea semnelor şi elementelor exteriorului persoanei sunt studiate conform clasificării, la baza căreia este plasată apartenenţa elementelor portretului vorbit şi semnele lui. Elementele şi semnele stării corpului omenesc ce demonstrează vitalitatea lui se numesc particulare. Ele sunt caracteristice individual persoanei, aspectului exterior şi îi aparţin deseori în exclusivitate. La particularităţile generale se referă elementele adăugătoare şi semnele portretului vorbit. Ele nu constituie elemente ale corpului omenesc sau exprimă vitalitatea acestora, dar permit într-o oarecare măsură stabilirea elementelor şi semnelor particulare. 2. Elementele şi semnele particulare se împart în: fizice, anatomice şi funcţionale. La elementele fizice se referă sexul, vârsta, tipul antropologic. Semnele fizice se manifestă în construcţia anatomică, funcţională a siluetei, caracteristicile feţei, prezenţa caracteristicilor individuale, îmbrăcăminte şi alte accesorii. La elementele anatomice ale portretului vorbit se referă elementele structurale ale corpului omenesc: corpul, capul, faţa, gâtul, umerii, pieptul, spatele, mâinile, picioarele, ridurile, urmele diverselor traume şi operaţiilor chirurgicale. Ele se caracterizează prin formă, contur, configuraţie, mărime, poziţie, culoare... La elementele funcţionale ale portretului vorbit se referă: a)ţinuta corpului: se analizează datorită poziţiei părţilor componente ale corpului în diferite poziţii; b)mersul: este determinat de stereotipul dinamic. În legătură cu aceasta se evidenţiază tempoul, lungimea şi lăţimea paşilor; c) mimica: modalităţile mişcării muşchilor faciali, se reprezintă starea emoţională; d)articulaţia: mişcarea buzelor la pronunţarea sunetelor; e)gesticulaţia: mişcarea

capului, umerilor,

mâinilor cu

care

persoana îşi exprimă

sentimentele; f) deprinderi clasice: acţiuni întreprinse de persoană pentru efectuarea acţiunilor clasice; g)deprinderi speciale: acţiuni întrebuinţate de persoană la efectuarea unui lucru (unei activităţi). Importanţă criminalistică au nu semnele întâmplătoare sau mişcările anatomice, ci doar deprinderile stabile, permanente.

40. Noțiunea și procedeele identificării de expertiză a omului după fotografiile aspectului exterior a) cea mai completă şi obiectivă informaţie a aspectului exterior al persoanei poate fi fixată cu ajutorul fotografierii. În funcţie de condiţiile ei, caracterul măsurilor operative de investigaţie întreprinse şi a acţiunilor de anchetă, tipurile recepţionărilor de informaţie, unde vor fi plasate

fotografiile – folosindu-se fotografia de senmalmente sau operativă. Fotografia semnalmentelor

se foloseşte pentru fixarea exteriorului persoanei, supuse

înregistrării, punerea la evidenţă, recunoaştere. Ea se înfăptuieşte cu respectarea regulilor speciale de fotografiere. Pentru fixarea semnelor funcţionale ale exteriorului persoanei cel mai eficient este utilizarea filmării video. b) Masca se utilizează pentru fixarea semnelor exteriorului decedaţilor, dacă schimbările post-mortem nu sunt esenţiale. Ele sunt confecţionate conform ordonanţei persoanei ce efectuează cercetarea penală, de către specialiştii în domeniul medicinii legale. Până la obţinerea formei negative a feţei, aceasta se curăţă, iar în caz de necesitate poate fi efectuată toaleta acesteia. Apoi din forma obţinută se obţine mulajul pozitiv (masca). c) Reconstituirea feţei după craniu se utilizează pentru fixarea informaţiei despre aspectul exterior al persoanei în cazurile în care au fost găsite oseminte omeneşti, de asemenea, a craniului cu ţesuturile moi distruse. Metodica reconstituirii feţei cu ajutorul craniului a fost propusă de savantul antropolog M.M. Gherasimov, bazată pe anumite interdependenţe între oasele craniului, mai precis pe construcţia acestora, grosimea şi forma ţesuturilor moi ale capului. Actual se utilizează metoda grafică sau plastică a reconstituirii.

42. Bazele stiintifice ale cercetarii scrisului. Carcteristicile generale si particulare. Pregatirea materialelor catre expertiza. Grafoscopia prezinta un gen de cercetare criminalistica a scrisului autorului in scopul identificarii si diagnosticarii unor caracteristici a scriptorului (cine a scris daca a scris in ce conditie de tremur, cine a scris – femeia sau barbatul, in ce stare se afla scriptorul). Scrisul este un mijloc de fixare a ideilor, gindurilor cu ajutorul limbii si al unui sistem de semne conventionat elaborate special in aceste scopuri. Caracteristicile unui scris pe baza caruia este posibil indentificarea persoanei scriptorului sunt: 1) limbajui specific al scriptorului vocabularul folosit de autor, modul in care acesta respecta regulile de ortografie si punctuatie, claritatea stilului. 2) modul de amplasarea a textului (topografia) - cimpul lasat de scriptor, marime aliniatelor, deplasarea diverselor mentiuni). 3) caracteristicile generale ale scrisului- sunt acelea proprietati generice care luate separat se pot intilni in scrisul a mai multor persoane. Cele mai semnificative sunt forma generala a scrisului (poate fi acordat, unghiulare) dimensiunile scrisului (mare , mica, mijlocita), inclinatia scrisului (in dreapta, in stinga), presiunea scrisului. 4) particularitatile de constructie a semnelor grafice- modul de incepere a executarii a unui semn grafic, finalizarea semnului grafic, modul de executare a deplansantelor b,f,g, d, directia miscarii de executare a gramelor (linile verticale) si aductelor (liniile orinzotale). 43. Notiunea de document si cercetarea tehnico-criminalistica a documentelor. Regulile de manipulare cu documentele – probe materiale.

Reguli mai importante de manipulare a inscrisurilor-probe materiale: a) incrisurile sunt purtatoare de urme de miini, ale persoanei care le-a redactat sau folosit, sunt prinse de colturi cu penseta sau cu mina inmanusata. b) inscrisurile trebuie protejate de actiunea factorilor care le-ar putea altera, cum ar fi caldura, lumina puternica in special cea solara. c) pe inscrisuri nu se fac nici un fel de sublinieri, de mentiuni. d) inscrisurile nu se capseaza nu se cos la dosar si nu se pliaza.e) pentru protejarea si prinderea la dosar, inscrisurile se introduc in plicuri sau mape speciale, preferabile fiind cele din materila plastic transparent. f) metodele de cercetare cu caracter distructiv;de natura sa aletreze forma sau continutul inscrisului, nu se aplica decit de expertul criminalist, dupa o examinare prealabila si numai dupa fixarea fotografica, de regula a imaginii initiale a actului scris. 44. Categoriile de baza ale tacticii criminalistice. Tactica criminalistică este al 3 compartiment al ştiinţei criminalistice, legat organic de celelalte compartimente: introducerea în criminalistică; tehnica criminalistică şi metodica cercetării unor tipuri de infracţiuni. Bazele normative ale tacticii criminalistice sunt formulate în Constituţia Republicii Moldova şi în Codul de procedură penală al Republicii Moldova. Tactica criminalistică reprezintă un sistem de teze şi procedee generale argumentate ştiinţific, bazate pe dispoziţiile legii procesuale penale şi pe practica în domeniu, aplicarea cărora e menită să asigure eficacitatea activităţii organelor de urmărire penală. Sarcinile: 1)elaborarea tezelor şi procedeelor argumentate ştiinţific, comune pentru diferite categorii de procese penale. 2)elaborarea recomandarilor privind organizarea, planificarea si interactiunea cercetarii. 3)elaborarea recomandarilor privind efectuarea diferitor actiuni de ancheta. Tactica criminalistica este constituita din doua parti:1)teze generale - niste recomndari cu caracter general ,intemeiate stiintific,conform carora trebuie sa actioneze organelle de urmarire penala in procesul de cercetare a infractiunii. 2)tactica efectuarii unor actiuni de urmarire penala (25 de actiuni) –perchezitie,prezentarea spre recunoastere,ascultarea,cercetarea la fata locului etc. Structura activitatii de cercetare: 1) actiuni de urmarire penala 2)organizarea urmaririi penale 3)planificarea 4)versiunile criminalistice 5)situatiile urmaririi penale. CATEGORIILE DE BAZA A TACTICII CRIMINALISTICE. Decizia tactica - o concluzie a ofiterului de urmarire penala cu privire la utilitatea, oportunitatea unor procedee, combinatii si operatii tactice. Recomandarea tactica - o prevedere argumentata stiintifica, care poate fi aplicata in functie de situatia de urmarire penala si de modul de comportarea a personelor implicate in proces. Procedeul tacticeste o recomandare argumentata stiintific cu privire la ordinea si modul de actiune a organelor de urmarire penala la solutionarea anumitor probleme. Operatiunea tactica - un sistem de procedee tactice care se efectueaza in baza unui caz concret de cercetare. Combinatia tactica este o imbinare a procedeelor si operatiilor tactice in cadru unei activitati de urmarire penala, in scopul de a realiza obiective concrete ale cercetarii cauzei. 45. Principiile tacticii criminalistice. Principiul operativitatii - organele de urmarire penala trebuie sa reactioneze imediat la cele imtimplate, sa adopte la timp deciziile cu privire la urmarirea penala. Principiul obiectivitatii-organul de urmarire penala trebuie sa fie obiectiv, sa respecte cu strictete dispozitiile legale pentru a asigura atragerea la raspundere penala a persoanelor vinovate. Principiul planificarii presupune o organizarea programata a actiunii de urmarire penala intr-un anumit plan.Principiul conspirativitatii- organele de urmarire penala trebuie sa tina in secret datele, informatiile obtinute in urma cercetatii.Principiul flexibilitatii- posibilitatea organelor de urmarire penala de a alege decizii, recomandari, procedee tactice care la moment pot atinge cele mai bune rezultate.Principiul fermitatii- necesitatea din partea organelor de urmarire penala o actionare promta, hotaritoare in scopul asiguararii tragerii la raspundere penala faptuitorului infractiunii.Principiul necesitatii si oportunitatii-analiza aprofundata, atenta si critica a activitatilor organelor de urmarire penala, menita sa clarifice sis a intreprinda toate masurile in scopul solutionarii cazului.Principiul stiintific- toata activitatea de urmarire penala este un sistem de procedee, recomandari, decizii,operatii, combinatii tactice. 47. Care sint indiicii de contrafacere a semnaturii, a adaugarii sau a inlaturarii de text din documente.

49. Notiunea de tactica criminalistica, insemnatatea si obiectul ei. Tactica criminalistică este al 3 compartiment al ştiinţei criminalistice, legat organic de celelalte compartimente: introducerea în criminalistică; tehnica criminalistică şi metodica cercetării unor tipuri de infracţiuni. Bazele normative ale tacticii criminalistice sunt formulate în Constituţia Republicii Moldova şi în Codul de procedură penală al Republicii Moldova. Tactica criminalistică reprezintă un sistem de teze şi procedee generale argumentate ştiinţific, bazate pe dispoziţiile legii procesuale penale şi pe practica în domeniu, aplicarea cărora e menită să asigure eficacitatea activităţii organelor de urmărire penală. Sarcinile: 1)elaborarea tezelor şi procedeelor argumentate ştiinţific, comune pentru diferite categorii de procese penale. 2)elaborarea recomandarilor privind organizarea, planificarea si interactiunea cercetarii. 3)elaborarea recomandarilor privind efectuarea diferitor actiuni de ancheta. Tactica criminalistica este constituita din doua parti:1)teze generale - niste recomndari cu caracter general ,intemeiate stiintific,conform carora trebuie sa actioneze organelle de urmarire penala in procesul de cercetare a infractiunii. 2)tactica efectuarii unor actiuni de urmarire penala (25 de actiuni) –perchezitie,prezentarea spre recunoastere,ascultarea,cercetarea la fata locului etc. Structura activitatii de cercetare: 1) actiuni de urmarire penala 2)organizarea urmaririi penale 3)planificarea 4)versiunile criminalistice 5)situatiile urmaririi penale.

52. Organizarea cercetarii infractiunilor. Elementele si principiile calificarii. Organizarea sau planificarea ,cercetarii infractiunii are sopul; constatarea complet la timp a faptelor ce constituie infractiuni, a persoanelor ce le-au comis in vederea tragerii la raspundere . In cercetarea orecarei cauze penale, stabilirea faptelor, a faptuitorului, a conditiilor de savirsire necesita stabilirea unor obiectve si directii de cercetare astfel incit munca specifica anchetei penale sa se desfasoare in mod efficient. Principiile planificarii . Autorii lucrarilor de specialitate afirma necesitatea ca palnul urmaririi penale sa raspunda atit principiilor generale ale procesului penal ( legalitatea, oficialitatea, principiul aflarii adevarului) si ale criminalsiticii ( pr. Idetitatii. Al operativitatii, pr-ul potrivit careia orice fapta determina o modificare materiala in mediul extern), dar si a unor principii proprii planificarii; principiul individualitatii si principiul dinamismului. Principiul individualitatii planificarii impune cerinta ca organul de urmarire penala sa intomeasca un plan de cercetare in fiecare caz in parte, s tina seama de particularitatile fiecarei spete. Practica a dovedit ca nu exista 2 infractiuni identice sub raportul imprejurarilor de comitere chiar daca am avea aceeasi tip de infractiune, acelasi faptuitor, acelasi mod de operat s.a. Aplicarea acestui principiu nu exclude insa, posibilitatea ca planurile de cercetare a anumitor categorii de infractiuni ( de ex; tilharii, omoruri), sa cuprinda elemente asemanataore in privinta problemelor de rezolvat, a directiilor de cercetare. Principiul dinamismului este o regula fundamentala a planului de cercetare penala vizind doua aspecte; - impune obligatia efectuarii prompte si dinamice a cercetarii criminalistice intr-o cauza data. - impune necesitatea unui plan flexibil, maleabil, de cercetare penala. Planul de cercetarea este ansamblu de date existente la un moment dat. Pe masura acumularii de noi date prin avansarea anchetei, uneori prin obtinerea unor probe si indicii surprinzatoare, care schimba total sau radical cursul anchetei, planul poate si trebuie sa fie modificat, sopul anchetei fiind al descoperirii adevarului. 53. Notiunea si clasificarea versiunilor de urmarire penala. In carul planificarii urmarirei penale un loc central il oupa elaborarea si verificarea versiunilor de urmare penala. Versiunea de urmare penala- este o presupunere, o supozitie sau o ipoteza emisa de organul judiciar pe baza unor date existente asupra cazului la un moment dat, ipoteza menita a da posibile explicatii, a unor aspecte ale faptei. Elaborarea unor versiuni utile cercetarii penale este conditionata atit de elemente tinind de stadiul cercetarii faptei pe caz concret ( elemnte obiective) , cit si din elemnte tinind de persoana anchetatorului ( elemnte subiective) In privinta elemntelor obiective literature de specialitate evedentiza importanta deosebita a calitatii si cantitatii datelor in elaborarea unor versiuni de natura sa ajute la progresul anchetei si la stabilirea adevarului. Din punct de vedere cantitativ, lipsa datelor sau insuficienta lor poate duce la generarea unui numar imens de versiuni, cu

consecinta unui mare efor uman si material si a intirzierii a solutionarii cauze. Din punct de vedere calitativ, informatiile ce stau la baza versiunilor trebuie sa fie precise si concrete. In privinta elementelor subiective ce influenteaza soliditatea versiunilor elaborate amintim; - pregatirea teoretica si practica a anchetatorului, ara de cunoastere de care acesta dispune, nu numai din domeniul stiintelor penale, dar chiar si extrapenale si extrajudiciare. - experienta acumulata prin instrumentarea unui numar mare de cazuri, fara ca acesta experinta sa duca la rutina. - intuitia anchetatorului- reflectind capacitatea organului de urmarire penala de a descoperi si a explica, dind dovada de rapiditate si precizie, fapte sau imprejurari legate de acest fapt. 54. Regulile de baza a elaborarii versiunilor. Autorii apreciaza ca in elaborarea versiunilor de urmarire penala se impune respectarea urmatoarelor reguli tactice; 1. elaborarea versiunilor se impune doar pentru faptele sau imprejurarile ce pot avea mai multe explicatii. 2. elaborarea versiunilor trebuie realizata pe baza datelor de natura procesuala, complete, in caz de nevoie, cu informatii de natura extraprocesuala. 3. in elaborarea versiunilor se porneste doar de la date concrete, corespunzatoare calitativ si cantativ. 4. versiunile trebuie sa fie elaborate in legatura cu toate explicatiile posibile care pot fi date in cauza supusa cercetarii. 5. versiunile trebuie sa fie solid argumentate si construite din punct de vedere logic, problemele fiecareia trebuind formulate clar si précis. 55. Regulile de baza verificarii versiunilor. Versiunile elaborate trebuiesc verificate concomitant si prin acordarea unei egale atentii din partea organelor de urmarire penala, indifferent de gradul lor de plauzibilitate. Tactica criminalistica recomnada efectuarea cu precadere a acelor activitati a caror aminare ar stinge aflarea adevarului ( de ex; cercetarea la fata locului, perchizitia, audierea victimei s.a). Planul de urmarire penala trebuie sa imbrace forma scrisa, forma scrisa ajutind la mai buna fixare a problematicii anchetei penale si la evitarea erorilor generate de memoria neclara a achetatorului asupra unor date sau evenimente. 56. Notiunea si sarcinile cercetarii la fata locului. Cercetarea la fata locului este una dintre cele mai importante activitati care se desfasoara de catre organelle judiciare in vederea realizarii scopului procesului penal. Cercetarea la fata locului este activitatea desfasurata de organul de urmarire penala sau instanta de judecata, atunci cind este necesar sa se faca constatari cu privire la situatia locului savirsirii infractiunii, sa se descopere sis a se fixeze urmele infractiunii, sa se stabileasca pozitia si starea mijloacelor materiale de proba si imprejurarile in care a fost savirsita infractiunea.. Cercetarea la fata locului este o actiune de urmarire penala ce consta in examinarea anumitor zone,teritorii,incaperi sau persoanelor cu scopul depistarii,fixarii si ridicarii urmelor infractiunii si infractorului.Cercetarea la fta locului presupune un raspuns din partea ofiterului de urmarire penala la urmatoarele intrebari:ce sa intimplat in acest loc,cum sa desfasurat evenimentul infractional,cine a fost implicat,ce a favorizat desfasurarea evenimentului,care sunt consecintele infractiunii si care sunt probele respective. Sarcinile:1) descoperirea,fixarea si ridicarea de urme ale infractiunii si infractorului.2) identificarea infractorului si a motivelor infractiunii.3) constatarea cauzelor si a conditiilor ce au favorizat infaptuirea infractiunii.4)obtinerea altor date necesare. Participantii. Cercetarea la fata locului o efectueaza ofiterul de urmarire penala sau procurorul, toti ceilalti sunt participant(lucratori operativi,criminalisti,medicul legist(in cazul in care el nu este alt medic)) Principiile cu caracter procedural: Legalitatea tuturor actiunilor ofiterul de urmarire penala. In cazurile cind locul faptei este domiciliul cercetarea acestuia fara permisul persoanei se efectuiaza in baza unei ordonante motivate a organului de urmarire penala,cu autorizatia judecatorului de instructie. La efectuarea cercetarii sunt inadmisibile actiunile ce injosesc demnitatea persoanelor sau prezinta pericol pentru sanatatea participantilor de urmarire penala. Desfasurarea si rezultatele cercetarii locului faptei urmeaza sa fie inregistrate in procesul verbal respectiv. Principiile cu caracter tactic: 1)Oportunitatea cercetarii - desfasurarea ei imediata din momentul cind apare necesitatea acestei activitati. 2)Obiectivitatea – ofiterul de urarire penala trebuie sa fie obiectiv, impartial in pregatirea,desfasurarea,documentareamcercetarii

locului faptei.3)Complexitatea - cercetarea include nu numai depistarea studierea,fixarea si ridicarea tuturor datelor faptice cu importanta probanta,dar si aplicarea larga a mijloacelor tehnico stiintifice si criminalistice,a procedeelor si metodelor de culegere,examinare si fixarea aprobelor. 4)Conducerea unica in timpul cercetarii locului faptei presupune o organizare justa si efectuarea acestei activitati de la bun inceput si pina la finele ei de catre o singura persoana,fara inlocuirea ei.5)Metodismul si succesiunea cercetarii la fata locului include organizarea corecta si efectuarea planificata a oricaror actiuni, respectarea ordinii stricte in efectuarea actiunilor de depistare si examinare a urmelor obiectelor. 57. Etapa pregatirii a cercetarii la fata locului. Cercetarea la fata locului este o activitatea criminalistica ce trebuie desfasurata cu deosebita urgenta, eficieta acesteia fiind determinate atit de constituirea si deplasarea urgenta la locul faptei a echipei specializate. De cele mai multe ori savirsirea unei infractiuni este anuntata celui mai apropiat post de politie de catre persoana care descopera urmele unei asemenea fapte . Din momentul auntarii comiterii unei infractiuni, activitatea tactica criminalistica trebuie sa se desfasoare pe 2 fronturi paralel; - primul, este cel al anuntarii si formarii echipei de ancheta ce are competenta legala de a efectua cercetarea penala. - al doilea este cel al asigurarii urgente la fata locului, a primilor masuri de conservare a locului infractiunii. Primele organe ce sosesc la fata locului, indiferent ca sint organe de cercetare sau alte organe al statului trebuie sadispuna primele masuri de urgenta, anume; a. Luarea de masuri de identificare si salvarea a victemilor infractiunii . In acest scop, chiar daca prin patrunderea in cimpul infractiunii ar avea loc distrugeri sau modificari ale urmelor si mijloacelor materiale de proba, salvarea vietii victimelor trebuie sa aiba prioritate. b. delimitarea locului infractiunii si impiedicarea patrunderii in acest loc a persoanelor neautorizate. c. identificarea si patrunderea suspectului , identificarea martorilor. Astfel, e posibil ca suspectul sa fie in continuare zona comiterii faptei, motiv pentru care se intreprind primele mausri de retinere si imobilizare a acestuia pina la sosirea organelor de urmarire penala. d. anuntarea organelor competente de cercetare- cind competenta de cercetarea apartine altui organ . 58. Etapele cercetarii la fata locului. Redactarea procesuala a rezultatelor. Structura procesului-verbal. Schita locului faptei. Cercetarea propiu zisa se desfasoara in doua etape ; a) etapa statica si b) etapa dinamica. Etapa statica. In aceasta etapa cercetarea se efectueaza fara a se adduce vreo modificare cimpului infractiunii. In raport de particularitatile zonei supuse cercetarii, echipa trebuie sa stabileasca, de la inceput, punctual de incepere, sensul si directia de efetuare a cercetarii. Cercetare poate avea loc – din centru spre margini atunci cind urmele materiale sint concentrate intr-o zona relative mica si bine determinate ( de ex; un accident de circulatie ) . De la periferie spre centru, deplasarea echipei facindu-se in mod spiralat spre centru. In aceasta etapa cercetarea se efectueaza fara a se adduce vreo modificare cimpului infractiunii. In aceasta faza se intreprind urmatoarele activitati; - se constate starea si pozitia obiectelor, urmelor s. a gasite la locul cercetat. - Sa procedeze la masurarea distantelor dintre diferitele obiectele si urme ce prezinta interes pentru cercetare. - Se efectueaza fotografiile de orientare - Se constata si se noteze eventualele modificari ce au avut loc in cimpul infractiunii dupa comiterea faptei si pina la sosirea organelor de ancheta penala. Etapa dinamica este ea in care obiectele principale aflate in cimpul infractiunii pot fi atinse, analizate, mutate, ridicate. Echipa de cercetare rind pe rind va analiza; obiectele principale din cimpul infractiunii – corpul victimei, a obiectelor presupuns a fi folosite la comiterea faptei; va cauta, descoperi, evidentia, fixa, si ridica urmele aflate la fata locului; va efectua fotografiile de detaliu sau va folosi camera video pentru surprinderea detaliilor; va lua primele declaratii victimei si martorilor; se vor clarifica eventualele imprejurari negative. Cercetarea la fata locului se fixeaza prin intocmirea unui process verbal de cercetare la fata locului si prin efectuarea schitei locului . Procesul verbal trebuie sa cuprinda; mentiuni generale- data si locul unde este incheiat; numele, prenumele si calitatea celui care il incheie; numele, prenumele, ocupatia si adresa martorilor

asistenti, cind exsista; descrierea amanuntita a celor constatate, precum si a masurilor luate; numele, prenumele, ocupatia si adresa persoanelor la care se refera procesul-verbal, obiectiile si explicatiile acestora. Procesul verbal trebuie semnat pe fiecare pagina si la sfirsit de cel care il incheie, precum si de persoanele ( martori, victime etc) . Daca vreo una dintre aceste persoane nu poate sau refuza sa semneze, se face mentiune despre aceasta. Schita, este o modalitate de reprezenta graphic cimpul infractiunii prin prezentarea in ansamblu a locului cercetat, a pozitiei obiectelor principale si a urmelor gasite, raportul dintre acestea ( distantele dintre principalelel obiecte) . Schita se prezinta fie sub forma planului-schita, fie sub forma desenului-schita. Diferenta este ca; planul schita reprezinta cu rigoroportul distantelor dintre obiecte, pozitionarea acestora ( dimensuni, distnate, unghiuri).

59. Tactica ascultarii; notiunii, sarcinile, genurile, cerintele procesuale si tactice . Audierea e o actiune de urmarire penala efectuata de catre organul de urmarire penala, in scopul stabilirii unor date cu valoare probanta necesare aflarii adevarului în cauza(nu se permite de injurat,de injosit ). Ascultarea se efectueaza cu scopul obtinerii informatiilor referitor la circumstantele infractiunii comise, referitor la persoanele care sunt implicate, la mijloacele, metodele utilizate, la obietul intentat, referitor la consecintele infractiunii. TIPURILE ŞI PARTICIPANŢII LA AUDIERE. Poate fi ascultat banuitul, invinuitul,inculpatul,partea vatamata, expertul. Martorul are dreptul la dorinta lui sa invite un avocat care ii va reprezente interesele in organul de urmarire penala. Invinuitul sau banuitul trebue sa fie audiat numai in prezenta unui aparator ales sau numit din oficiu. Interpretul traducatorul tot poate partcipa la audirea. Pentru a asista la ascultarea minorului pot fi stabilite persoanele cu care comunica mai usor, care il pot influenta, in care are cea mai mare incredere. La audierea minorului participarea apărătorului şi a pedagogului sau psihologului este obligatorie. Reguli:1)se verifica identitatea persoanei. 2)intrebam in ce limba doreste sa vorbeasca.. 3)explicam drepturile si obligatiile.4)prentimpinam despre consecintele depunerii marturiilor false si pentru nedepunerea acestora.5)invinuitul sau banuitul trebue sa fie insotit de avocet iar martorul la dorinta lui . 5)se interzic intrebari provocatoare si cele care sugereaza raspunsuri.Persoana poate fi ascultata in birou, oficiu, domiciliu(atunci cind in caz de boala persoana nu poate sa se miste), la spital (prezanta medicului),alte locuri publie(ministere, departamente, primarii). Etapele: 1)etapa introductiva- trebuie sa ne prezentam, sa intrebam in ce limba persoana vra sa vorbeasca,sa explicam persoanei statutul ei ( partea vatamata,martor,invinuit), pe ce cauza va fi audiata, trebue sa identificam persoana cerindui actul de indentificare, daca nu le are atunci le aflam dupa biroul de adrese, trebue sa stabilim daca persoana a avut antecedente penale. Daca e martor,sau parte vatamata explicam drepturile si obligatiile. Daca e invnuit are dreptul la tacere.2)relatarea libera- rugam persoana sa ne relateze cu cuvintele proprii ce cunoaste pe cauza data.In caz cind ea se abate de la tema, atunci noi intervenim pentru al indrepta,si al reintoarce la situatia anterioara. Persoana care conduce audierea nu trebue sa faca nici o mimica,sa nul intrerupa,sa-l asculte cu atentie si cu rabdare pina la sfirsit. 3)intrebarii/raspunsuri(ascultarea dirijata) –persoanei adiate se pun intrebarile cu privire la cazul cercetata.Intrebarile trebue sa fie clare,precise formulate la nivel de intelegere celui ascultat,sa nu fie sugestii sa-l oblige la un raspuns, sa nu sugereze raspunsul DA sau NU. Ele trebue sa fie pregatite din timp.4)documentarea – se intocmeste proces-verbal. Toate intrebarile trebuie fixate si fiecare participant trebue sa se semneze. 60. Tactica ascultarii martorului si avictimei. Factorii ce influenteaza formarea declaratiilor, procedee folosite de ofiterul de urmarire penala pentru a obine depozitii autentice. Procesul de audiere a martorului si partii vatamate se aseamana.Ascultarea martorului se incepe cu stabilirea identitatii, nume, prenume, adresa, ocupaţie. Se verifică apoi dacă martorul are vreun interes în cauză, fiind întrebat dacă este rudă a vreunuia dintre părţi şi în ce raporturi se află cu acestea. Dacă cel audiat este soţ sau rudă apropiată cu bănuitul, învinuitul sau inculpatul, i se explice dreptul la tacere La etapa ascultarea propriuzisă – martorul e obligat să declare tot ce ştie cu privire la faptă şi făptuitor. După ce şi-a încheiat relatarea liberă, i se pun întrebări cu privire la faptele şi circumstanţele care trebuie constatate în cauză. Nu se admite

punerea întrebărilor sugestive.Cele declarate de martor se consemnează integral în procesul-verbal care urmeaza a fi semnat de organul care efectueaza audierea,persoana audiata(pe fiecare pagina) si interpret(in caz de necesitate).Partea vătămată sau martor poarta raspunderea penala pentru refuzul de a da declaratii sau pentru darea declaratiilor false. 61. Particularitatile ascultarii banuitului si invinuitului. Care sint procedeele folosite de ofiterul de urmarire penala in situatiile de conflict. Ascultarea bănuitului se desfăşoară de regulă, la sediul organului judiciar.Ascultarea martorului se incepe cu stabilirea identitatii, nume, prenume, adresa, ocupaţie, cetăţenia, studiile, situaţia familială, persoanele pe care le întreţine, ocupaţia, domiciliul şi altă informaţie necesară. După aceea, persoana care efectuează urmărirea penală întreabă dacă acesta acceptă să facă declaraţii asupra bănuielii care i se încriminează.Dacă bănuitul acceptă să facă declaraţii, persoana care efectuează audierea îl întreabă dacă recunoaşte bănuiala şi îi propune să facă în scris explicaţii asupra acesteia.Audierea bănuitului se face numai în prezenţa unui apărător ales sau numit din oficiu. La etapa ascultarea propriu-zisă bănuitul, este lăsat mai întîi să declare tot ce ştie în cauza.In caz cind el se abate de la tema, atunci noi intervenim pentru al indrepta,si al reintoarce la situatia anterioara.După ce bănuitul a declarat tot ce ştie în legătură cu cauza, organul judiciar pune întrebări prin care să poată obţine informaţii noi sau prin cară să verifice exactitatea celor relatate. Se interzice categoric obţinerea declaraţiilor bănuitului prin folosirea de ameninţări,violenţe, promisiuni sau alte mijloace de constrîngere. Declaraţiile bănuitului se fixeaza în procesul-verbal al audierii si se semneaza de catre banuit pe fiecare pagină şi la sfîrşit,de către organul de urmărire. 63. Notiunea si sarcinile confruntarii. Procedele tactice de interogare la confruntare. Uneori între declaraţiile persoanelor ascultate cu privire la una şi aceeaşi faptă apar contraziceri. Pentru aflarea adevărului şi înlăturarea divergenţelor se organizeaza confruntarea. Confruntarea este un act de urmărire penal ace constă în ascultarea simultană a două persoane, care au fost anterior ascultate separat în privinţa aceloraşi circumstanţe si între declaraţiile lor anterioare există contraziceri esenţiale.Scopul principal al confruntării îl constituie înlăturarea contrazicerilor dintre declaraţiile persoanelor ascultate anterior.Confruntarea constituie un mijloc de verificare a probelor. In urma efectuării confruntării pot fi obtinute date noi despre care partile au uitat sa spuna.Se poate efectua confruntarea:- între martori;- între părţile vătămate;- între martori şi învinuit sau bănuit;- între bănuiţi sau învinuiţi;- între partea vătămată şi învinuit;între partea vătămată şi bănuit. Procedura confruntării:1)organul de urmărire penală identifică participanţii la confruntare. 2) explică drepturile şi obligaţiile. Dacă participă la confruntare partea vătămată ori martorul, ei sînt preîntâmpinaţi de răspunderea penală pe care o poartă în caz de refuz să depună declaraţii sau de depunere adeclaraţiilor false . Dacă la confruntare participă bănuitul sau învinuitul,atunci ei nu sânt obligaţi să facă declaraţii, însă au dreptul de a le face.3)stabileşte în ce raporturi sau relaţii se află între ele persoanele participante.4) aceleaşi întrebări se pun ambilor participanţi la confruntare. prima intrebare se pune partii in depozitiile careia sintem convinsi. 5)reproducerea declaraţiilor se permite numai după terminarea confruntării. 6)declaraţiile persoanelor confruntate sânt consemnate într-un proces-verbal. 7)fiecare participant semnează declaraţiile sale pe fiecare pagină şi procesul-verbal înîntregime. Organul de urmărire penală semnează procesul-verbal la sfârşitul acestuiaюConfruntarea nu se repeta,daca nu nem convinsi putem atunci face confruntare cu alta persoana. 64. Tactica perchizitiei si a ridicarii de obiecte si documente. Caracterul neasteptat al perchezitiei –luarea prin surprindere a persoanelor care sunt supuse perchezitionarii (a banuitului, a invinuitului, membrilor familiei lui, rudelor si complicilor).Asigurarea pazei locului perchezitionat – locul perchezitiei trebuie luat sub paza deoarece deseori, persoanele care urmeaza sa fie retinute interprind orice tentative de a se eschiva de la retinere si raspundere penala. Studierea situatiei pe loc si aprecierea modului de activitate – ofiterul de urmarire penala, responsabil de efectuarea perchezitiei inca la etapa de pregatire planifica modul si consicutivitatea activitatii sale, a echipei la fata locului. Situatia se poate schimba in orice moment, de aceea ofiterul de urmarire penala trebuie s-o aprecieze imediat.Metodismul si succesiunea perchezitiei – organizarea concreta activitatilor la locul concret, asa ca nimic sa nu ramina neexaminat si necunoscut.Aplicarea activa a mijloacelor tehnico – criminalistice – perchezitia are drept scop nu nu mai depistarea si ridicarea obiectelor liber, deschis detinute, dar si descoperirea obiectelor, documentelor tainuite. Pentru aceasta este necesar aplicarea anumitor mijloace tehnico – criminalistice cu ajutorul carora pot

fi depistate ascunzisurile, obiectele de metal sau cadavre. Aceasta munca o efectueaza specialistul criminalist, care poate fi atras in actiune de urmarire penala, inclusiv la perchezitie, de catre ofiterul de urmarire penala. Toate obiectele depistate si locurile unde au fost ele gasite se fixeaza prin fotografiere sau videoinregistrare.Ridicarea tuturor obiectelor, documentelor, materialelor detinute contrar legii - munitii, materiale explozive, arme reci, narcotice, documente secrete. PARTICIPANTII SI ETAPELE PERCHEZITIEI Perchezitia se efectueaza in 4 etape : 1)pregatirea catre perchezitie. 2)privire de sinteze. 3) etapa de lucru, de examinare. 4)documentarea. Pina la plecare la locul perchezitiei : a) stabilirea scopului perchezitiei b) acumularea datelor despre persoana perchezitionata, despre locul unde se va efectua perchezitia c) se intocmesc documentele necesare (ordonanta si incheierea acordului judecatorului de instructie). d) formarea echipei de perchezitionare si efectuarea instructajului echipei, asiguram transporul pina la locul destinat. e) asigurarea mijloacelor tehnico-criminalistice necesare. La ajungerea locului faptei are loc patrunderea cu prezantarea ordonantei. In momentul petrunderii trebuie de gasit un motiv de a intra.Participantii la perchezitie se impart in 2 categorii : 1) persoanele care efectuiaza perchezitia- include ofiterul de urmarire penala sau persoana inputernicita sa execute aceasta actiune de urmarire penala, lucratorii operativi, spacialistii care-l ajuta la depistare, cercetarea, fixarea si ridicarea problemelor materiale, paza lucului perchezitiei si a persoanelor. 2) persoanele care asista la desfasurarea perchezitiei-persoana banuita , invinuita sau membrii adulti ai familiei lui, alte persoane ce reprezinta interesele banuitului, invinuitului. In cazurile cind persoanele respective nu cunosc limba de stat, este invitat un translator. Esenta ridicarii de obiecte sau documente consta in preluarea acestora din anumite locuri de la persoana care le detine.Unele dintre obiecte sau documentele obtinute pot servi drept proba pentru descoperirea infractiunii sau a faptuitorilor, iar altele pot confirma sau infirma anumite circumstante in cauza cerectata. PARTICIPANŢII ŞI PROCEDEELE TACTICE DE EFECTUARE A RIDICĂRII DE OBIECTE SAU DOCUMENTE Sosind la locul de unde trebue ridicate obiectele sau documentele cunoscute,ofiterul de urmarire penala se legitimeaza in fata persoanei respective ,se legitimeaza si persoanele cu care va efectua aceasta actiune,se aduce la cunostinta persoanei scopul vizitei sale,inmineaza,sub semnatura,persoanei copia ordonantei. Daca persoana refuza sa prezinte obiectele sau documentele respective,el precedeaza la ridicarea lor fortata. Imediat ofiterul de urmarire penala emite ordonanta de efectuare a perchezitiei si fara autorizatia judecatorului de instructie trece la perschezitia,pentru ca persoana care detine obiectele sau documentele sau nu le deterioreze sau sa le schimbe locul. Daca obiectele sau documentele ce urmeaza a fi ridicate lipsesc la locul indicat in ordonanta,persoana care efectueaza urmarirea penala este in drept sa faca perchezitie si in alte locuri . Datele referitor la noul loc al obiectelor,documentele se fixeaza in procesul-verbal. O importanta deosebita aici o are convingerea ofiterului de urmarire penala ca au fost predate anume acele obiecte,documente de care are nevoie. Fiecare obiect sau document preluat trebuie sa fie descris corect si detaliat in pricesul-verbal ,indicind denumirea,seria,numarul,data eliberarii,exemplarul,numarul de pagini,starea etc.Toate obiectele si documentele ridicate se prezinta tuturor persoanelor asistente. Obiectele si documentele descoperite in timpul perchezitiei, a caror circulatie este interzisa de lege, trebue ridicate indiferent de faptul daca au sau nu legatura cu cauza penala data.Dupa intocmirea procesului-verbal toate obiectele sau documentele trebuie ambulate si sigilate pentru ransportarea lor la locul efectuarii urmaririi penale. 65. Notiunea, sarcinile si variettaile experimentului in procedura de urmarire penala. Experimentul e o actiune de urmarire penală ce constă în reproducereaartificială a împrejurărilor în care a fost săvârşită infracţiunea sau oricare fapt ce prezintă importanţă în cauză pentru a stabili dacă fapta a avut ori putea să aibă loc în condiţiile date. Scopul experimentului este de averifica posibilitatile obtinerii unui anumit rezultat. Experimentul nu presupune reproducerea faptei, ci doar a împrejurărilor în careaceasta a avut loc. Trăsăturile caracteristice ale experimentului-care o deosebesc de alte activităţi de urmărire penală:1)în cadrul experimentului, organul judiciar percepe nemijlocit fenomenul, experienţaşi rezultatele lor;2) în cursul experimentului, se pot reproduce şi verifica fapte, fenomene care nu lasăurme materiale. De exemplu, în cazul experimentului efectuat în scopul verificării posibilităţilor dea vedea sau de a auzi; 3) în cadrul experimentului faptele, fenomenele examinate sunt întotdeauna provocate artificial, de aceea ele sunt asemănătoare, dar nu identice cu cele adevărate; 4)experimentul este o încercare de a stabili pe caleexperimentală posibilităţile de existenţă a faptelor ori fenomenelor.

În caz de necesitate, organul de urmărire penală este în drept să antreneze în efectuareaexperimentului bănuitul, învinuitul, martorul, cu consimţământul acestora, specialistul şi alte persoane şi să utilizeze diferite mijloace tehnice. Experimentul se permite cu condiţia de a nu pune în pericol viaţa şi sănătatea participanţilor la el, de a nu leza onoarea şi demnitatea lor şi de a nu cauza prejudiciu material participanţilor. 66. Notiunea, esenta si tipurile prezentarii spre recunoastere. Prezentarea pentru recunoastere este o metoda de identificare a unor persoane, obiecte, animale sau cadaver prin prezentarea acestora sau a unor fotografii ale acestora catre o persoana- victima, autor, martor. Recunoasterea unei persoane se poate face dupa trasaturire statice ( infatisare, nu numai trasaturile corporale, dar si imbracamintea), dar si dupa trasaturile dinamice ale persoanei ( voce, vorbire, mers). Pentru recoasterea a obiectelor- obiecte ce apartin victimei sau obiece folosite in comiterea infractiunii finalitatea urmarira este fie restituirea acestora catre proprietarul de drept, fie identificarea faptuitorului. Subiectii recuoasterii sunt martorii sau partile vatamate. In prezentarea pentru recunoastere a animalelorn sint aplicabile in mare masura regulile tactice ale prezentarii pentru recunoastere a obiectelor. Suplimentar, organul de ancheta a aobserva reactia animalului la anumite gesture sau chiar la vederea persoanei in cauza. Astfel este cunoscut ca fiecare stapin isi poate recunoaste animalele nu doar dupa trasaturile exterioare, dar di dupa reactia acestora la chemarea stapinului, la provocarea anumitor sunete. La rindul lor animalele reactioneaza distinct la vocea staoinului, la vederea lui, la mirosul acestuia. Recunoasterea dupa fotografii. In masura in care, persoana, obiectul sau cadavrul nu poate fi prezentat direct martorului sau persoanei vatamate, organul de cecetare penala prezinta cesteia fotografii ale obiectului de identificat respectind conditia grupului uniform din punct de vedere a trasaturilor. Obiectele sau persoanele sint prezentate in fotografie subiectului fara nume, ci prin numar de identificare, ulterior verificindu-se in ce masura recunoasterea este sau nu reusita. Despre recunoasterea facuta in aceste conditii se intocmeste un process- verbal de recunoaster cuprinzind fotografiile fiecarui obiect din grup precum si imaginea idetificarii de catre subiect a fotografiei respective. 67. Tactica prezentarii spre recunoastere a persoanelor in viata. Recunoasterea unei persoane se poate face dupa trasaturile statice ( infatisare, nu doar trasaturile corpului, dar si imbracamintea), dar si dupa trasaturile dinamice ale persoanei ( vorbire si voce, mers). In vederea prezentarii pentru recunoastere persoana care va face recunoasterea este audiata si solicitata sa faca descriece cit mai detaliata a persoanei respective cu indicarea particularitatilor care i-au atras atentia si care ii formeaza convingerea ca ar putea recunoaste persoana daca I s-ar prezenta.. In vederea prezentarii pentru recunoastere organul de ancheta trebuie sa alcatuiasaca un grup de 3-5 persoane cu trasaturi asemanatoare ( sex, virsta, inaltime, fizionomie, constitutie s. a) cu persoana supusa reunoasterii. Reguli tactice ale prezentarii pentru recunoastere a persoanelor. - dupa alcatuirea grupului si ascultarea prealabila, persoana ce face recunoasterea este invitata sa priveasca pe atentie membrii grupului sis a-l indice pe faptuitor daca il recunoaste. Daca mai multe persoana fac recunoasterea, aceste activitati se desfasoara separate, pentru a evita influentarea reciproca acestora. - persoana ce face recunoasterea va face recunoasterea cu voce tare, indicind persoana recunoscuta. - in situatia in care martorului ii este frica a face recunoasterea se poate apela la camerele speciale de recunoaster, separate de un geam cu oglinda unidirectionala, ce permite observarea grupului de catre martor, nu si invers. - dupa recunoastere, persoana ce a efectuat recunoastere este audiata din nou. - nerecunoasterea suspectului nu este o proba a nevinovatiei putind exista mai multi factor sa obiectivi sau subiectivi care sa influenteze acest demers. - in egala masura, recunoasterea din grup a suspectului nu este o proba decesiva, posibilitatea de eroare fiind prezenta, aceasta proba trebuind completata si coroborata cu alte mijloace de proba.

68. Tactica prezentarii spre recunoastere a cadavrelor, animalelor, obiectelor, documentelor.

Prezentarea spre recunoastere, ca activitate de tactica criminalistica, are drept scop stabilirea identitatii unor persoane, animal, sau obiect de catre persoanele care le-au vazut anterior. Prezentarea spre recunoastere se face in scopul identificarii infractorului, a victimei sau a martorilor. Esenţa prezentarii spre recunoastere constă în prezentarea subiectului recunoaşterii părţii ,martorului, bănuitului şi învinuitului, conform ordinii prevăzute de lege a unor persoane, obiectesau cadavre pentru ca el să poată stabili identitatea sau deosebirea cu obiectele observate maiînainte în legătură cu împrejurările faptei cercetate. Tipurile. În dependenţă de obiectul prezentat spre recunoaştere, se deosebesc: 1)recunoaşterea persoanei. 2)recunoaşterea cadavrului. 3)recunoaşterea obiectelor. 4)recunoaşterea animalelor. 5)recunoaşterea încăperilor, terenurilor etc.Prezentarea spre recunoastere are loc in oficu. Conditiile:1)existenţa unui dosar penal.2)existenţa subiectului prezentării spre recunoaştere, adică a persoanei ce urmează în cadrul acestui act să efectueze identificarea.3) obiectele, persoane, animalele trebuie sa fie prezentate in mai multe exemplare.Subiect al prezentării spre recunoaştere poate fi orice martor, bănuit, învinuit, inculpat.Persoană e ascultata in prealabil, ea trebuie sa arate citeva semnalmente ale obiectului recunoscut. Dacă cel chemat spre a face recunoaşterea este martor sau parte vătămată, el este prevenit despre răspunderea penală, prevăzută pentru refuzul de a face declaraţii, pentru declaraţiile mincinoase, precum şi despre dreptul de a nu face declaraţii împotriva saşi împotriva rudelor sale apropiate. Toata informatia este fixata in procesul-verbal. Daca persoana nu a fost veridica in recunoasterea persoanei atunci se intocmeste un nou proces verbal si o noua ascultare pentru a identifica motivul(recunoasterea nu poate fi repetata). 1)Persoanele prezentate spre recunoaştere trebuie să fie pe cât posibil asemănătoare cu persoana ce poate fi identificată: aceasi forma corpului, vârstă, înălţime, de acelaşi sex, culoarea ochilor, parului. Persoanele se prezinta spre recunoastere in numar de 5(faptuitorul+4asistenti procedurali). Persoanele in vii se recunosc in natura si dupa forografii. Înainte de prezentare, reprezentantul organului de urmărire penală propune persoanei care urmează a fi recunoscută să ocupe locul, dupa aceasta se aseaza ceilalti 4 dupa dorinta. Persoanele trebuie sa fie prezentati intr-o zona invisibila(noi sa-i vedem, iar ei pe noi,nu).Persoanele vii pot fi recunoscute dupa exterior, voce(se intocmeste un text si toate 5 persoane citesc acest text unul dupa altul) si mers. În cazul în care prezentarea persoanei spre recunoaştere este imposibilă, recunoaşterea poate fi realizată după fotografia acesteia, prezentată împreună cu fotografiile a cel puţin 4 alte persoane, ce nu se deosebesc esenţial între ele. Toate fotografiile sânt anexate la dosar. 2)Obiectele prezentate spre recunoaştere trebuie să fie pe cât posibil asemănătoare la exterior cu obiect ce poate fi identificat, trebuie sa fie de aceeasi natura,dimensiuni, forma si culoare apropiate.Obiectele se prezinta spre recunoastere in numar de 3 numerotate pe masa. La prezentarea spre recunoaştere a unui obiect, se permite curăţarea lui de murdărie,rugină şi de alte stratificări dacă aceasta nu îl va distruge ca mijloc de probă 3) Animalele se prezinta de obicei in numar de 3, acolo unde sunt tinute, in prezenta medicului veterinar(zootehnic). Ele pot fi recunoscute dupa virsta,obiceiuri, numele la care raspund, diferite semne accidentale care sunt facute in scop de identificare. 4) Cadavrele – recunoasterea cadavrului are loc atunci cind el nu este identificat.Cadavrul se prezinta spre cunoastere la locul depistarii lui si la morga.La prezentarea spre recunoaştere a cadavrului sau a unor părţi ale lui, sau a obiectelor de anticariat, precum şi a altor obiecte pentru care este imposibil de a alege şi prezenta analogul,recunoaşterea se face după exemplar unic. În caz de prezentare spre recunoaştere a cadavrului unei persoane, pe care cel chemat de a o recunoaşte, o ştia din viaţă, este permisă efectuarea toaletei cosmetice adecedatului. 69. Tactica dispunerii si efectuarii expertizei judiciare. Concluziile expetului si principiile de apreciere. Expertiza judiciara e o activitate stiintifico-practica ce consta in efectuarea de catre expert in scopul aflarii adevarului a unor cercetati privind obiectele materiale,organismal uman, fenomenel si procesele c ear putea contine informatii importante despre circumstantele cauzelor examinate. Expertiza se dispune în cazurile în care pentru constatarea circumstanţelor ce pot avea importanţă probatorie pentru cauza penală sînt necesare cunoştinţe speciale în domeniul ştiinţei, tehnicii, artei sau meşteşugului.Potrivit CPP expertiza este dispusă şi se efectuează, în mod obligatoriu, pentru constatarea:1) cauzei morţii;2) gradului de gravitate şi a caracterului vătămărilor integrităţii corporale;3) stării psihice şi fizice a bănuitului, învinuitului, inculpatului-în cazurile în care apar îndoieli cu privire la starea de responsabilitate;4) vârstei bănuitului, învinuitului, inculpatului sau părţii vătămate-în cazurile în care această circumstanţă are importanţă pentru cauza penală, iar documentele ce

confirmă vârsta lipsesc sau prezintă dubiu;5) stării psihice sau fizice a părţii vătămate, martorului dacă apar îndoieli în privinţa capacităţii lor de a percepe just împrejurările.Clasificare.Expertizele pot fi: 1)simple(pina la 3 zile), medii(de la 5-15 zile),complicate(15 zile-pina la luna si jumatate).2)individuala(efectuata de o singura persoana) si in comisie(de un grup de experti).3) dintr-un domeniu si din mai multe domenii. 4)initiale, repetate si contra expertize(in cazul în care concluziile expertului nu sânt întemeiate, există îndoieli în privinţa lor saua fost încălcată ordinea procesuală de efectuare a expertizei).Expertizele pot fi:criminalistică, medico-legală ,psihiatrică ,contabilă , tehni Pentru a dispune o expertiza organul de urmărire penală sau procurorul care cerceteaza cauza emite ordonanţa de dispunere a expertizei, iar instanţa de judecată - încheiere(se deosebeste doar denumira, dar continutul e acelasi).Ordonanta are urmatoare structura: 1)partea introductiva – denumirea, tipul expertizei, organul care dispune expertiza, pe ce cauza se dispune expertiza. 2)partea descriptive – se indica fabula, ce sa intimplat. ) cocnluzii – ce sarcini au fost puse expertului,ce material sunt la dispozitia expertului, cui este incredintata expertiza. Materiale pot fi de litigiu, de comparate, material cauzei civile sau penale.Ordonanţa sau încheierea de dispunere a expertizei este obligatorie pentru instituţia sau persoana abilitată a efectua expertize. Uneori pentru a efectua expertiza sunt necesare mostre comparate. Atunci pentru aceaste se emite ordonanta de luare de mostre. luarea de mostre e o actiune de urmarire penala ce consta in obtinerea de mostre pentru examinarea comparabila pe cauza cercetata.Mostre libere – de exemplu inscrisuri si semnaturi executate de persoana in cauza pina la pornirea cauzei. Mostre experimentale – executate in fata organului in cadrul cercetarii.(textul, semnatura trebuie intocmite sub dictarea cu mai multe instrumente si intr-un ritm normal) Momentul final al realizarii expertizei este formularea concluziilor. Concluziile la care ajung specialistul sau expertul se materializeaza într-un raport de expertiza, respectiv de constatare tehnico-stiintifica. Expertul trebuie sa formulize concluziile pornindu-se de la rezultatele investigarii, cunostintele sale si experienta.Exista urmatoarele categorii de concluzii: 1)certe – sunt expresia unor adevaruri obiective. Ele pot fi: pozitive si negative. Concluziile certe pozitive sunt concluzii de identificare (de exemplu : semnatura in litigiu a fost executata de catre titularul. . . )in timp ce concluziile certe negative au sensul de excludere (semnatura in litigiu nu a fost executata de catre . . . ).2)probabile - stabilesc probabilitatea, posibilitatea existentei sau inexistentei unui fapt. Formularea unei concluzii de probabilitate este in general rezultatul insuficientei materialului de examinare, dar mai ales al insuficientei cantitative si calitative a materialului de comparatie.3)cocnluziile de imposibilitate a solutionarii problemelor supuse examinarii - uneori expertul, în urma examinarii materialului nu poate formula concluzii certe sau probabile, nu poate raspunde la întrebarile adresate de organul judiciar(acte distruse,arse, uzate, corodate)

73. Pregatirea catre reconstituirea faptei. Regulile principale a reconstituirii. Reconstituirea este o activitate procedurala auxiliara ce consta in reproducerea artificiala a imprejurarilor in care a fost comisa infractiunea sau o alta imprejurarea relevanta pentru cauza cercetata in vederea precizarii sau verificarii conditiilor savirsirii ei. Tactica criminalistica distinge mai multe feluri de reconstituire, si anume; a) reconstituirea in vederea verificarii decalaratiilor persoanelor- verificarea conditilor de auditie, conditiilor de vizibilitate; b) reconstituirea in vederea lamuririi aspectelor negative- mai précis daca anumite actiuni putea fi desfasurate de faptuitor asa cum a declarat acesta; de ex; daca a putut ajunge singur, fara vriun ajutor. Etc. Regulile tacticii ale reconstituirii - reconstituirea se poate dispune la orice etapa a procesului penal - reconstituirea sa face, pe cit posibil, la locul savirsirii infractiunii - se vor folosi- excluzind armele si obiecte contondente- aceleasi obiecte utilizate in comiterea faptei - se vor respecta conditiile de loc, timp, conditiile atmosferice de la data comiterii faptei - nu se vor reconstituit infractiunile la viata sexuala, nu vor fi utilizate cadavrele pentru a reconstitui mecanismul uciderii - se va asigura prezenta inculpatului, a martorilor asistenti, a aparatorilor s. a. - activitatea se consemneaza intrun process-verbal de reconstiture, insotit de schite si fotografii surprinzind momentele principale ale recunoasterii. 76. Sursele si princiile de baza ale metodicii criminalistice.

Metodica criminalistica- un sistem de teze generale, recomandari si metodici particulare care servesc organizarii si efectuarii investigatiilor criminalistice a diferitor categorii de infractiuni. Metodica criminalistica se ocupa de studierea formelor in care se savarsesc infractiunile si delimitarea de investigare. Metodica are 2 tipuri de sarcini:1)generala – contributia acesteia la lupta cu criminalitatea (prin metode tehnice).2)particulare: perfectionarea,metodicilor, recomandarilor, procedeelor existente si elaborarea noilor pentru lupta cu criminalitatea, studierea performantelor altor stiinte exacte si umanitare care pot fi folosite in lupta cu criminalistica. Metodica este compusa din 2 parti: 1)teze generale(notiunea, sarcinile,etapele).2)metodicile particulare de cercetare a unor categorii de infractiuni-sunt acele recomandari de organizare si efectuare a investigatiilor criminalistice a anumitor categorii de infractiuni.Aceste infractiuni sunt divizate in conformitate cu capitolele partii special si se deosebesc prin locul,timpul savirsirii lor.Izvoarele: 1)prevederile legislatiei penale si procesual penale.2)conceptiile, teoriile,ramurile,teoriile generale ale tacticii criminalistice si tehnicii criminalistice.Metodica criminalistica se bazeaza pe cunostintele primelor 3 compartimente a criminalisticii si prevederile CPP. 78-79. Omuciderea Rolul și importanța investigației criminalistice în soluționarea infracțiunilor împotriva vieții rezultă din aceea că știința Criminalisticii pune la îndemâna organelor judiciare metodele și mijloacele tehnicoștiințifice necesare descoperirii, fixării, ridicării și examinării urmelor omuciderii, a identificării autorului și a victimei. Obiectul probațiunii morții violente este dat de stabilirea cauzei și a naturii morții, a circumstanțelor de timp și de mod în care a fost săvârșită fapta, de descoperirea mijloacelor sau instrumentelor folosite în suprimarea vieții victimei, identificarea autorului, a eventualilor participanți la comiterea omorului, precizarea scopului sau mobilului infracțiunii. Organul judiciar va trebui să-și orienteze cercetările potrivit formulei ”celor 7 întrebări”, cu privire la: - Ce faptă s-a comis și care este natura ei? - Unde s-a comis fapta? - Când a fost săvârșită? - Cine este autorul? - Cum și în ce mod a săvârșit-o? - Cu ajutorul cui? - În ce scop? Pe baza răspunsului la aceste întrebări este posibil să se alcătuiască un probatoriu de natură să reflecte realitatea și, astfel, să permită stabilirea adevărului. Stabilirea cauzei și a naturii morții Moartea poate fi consecința unui omor, a unei sinucideri sau a unui accident. ”Diagnosticul juridic” al decesului se obține în urma coroborării datelor obținute ca urmare a investigării criminalistice cu cele obținute în urma expertizei medico-legale. Identificarea locului în care a fost săvârșit omorul Este foarte important să se găsească locul crimei întrucât acesta, de regulă, este cel mai bogat în urme și date cu privire la împrejurările în care s-a comis fapta. Stabilirea momentului comiterii infracțiunii are, de asemenea, o importanță deosebită, rezultatele cercetării trebuind să conducă atât la stabilirea momentului exact la care a survenit moartea, cât și la încadrarea în timp a activității infracționale desfășurate de autor. Determinarea modului în care a fost săvârșit omorul este posibilă pe baza interpretării unui complex de date, de urme, cu privire la întreaga activitate desfășurată de infractor. Se va determina, astfel: modul concret de operare, respectiv evoluția raportului dinamoc dintre victimă și agresor, natura eventualelor relații dintre aceștia, posibilele încercări de simulare sau mascare a faptei, disimularea omorului prin sinucidere sau accident. Identificarea făptuitorului și a celorlalți participanți reprezintă, de asemenea, una dintre problemele centrale ale cercetării, de ea depinzând atât desfășurarea normală a procesului penal, cât și încadrarea juridică corectă a faptei. Identificarea victimei este necesară atât pentru determinarea cercului de suspecți, cât și pentru efectuarea unei încadrări juridice corecte a faptei. Tot pentru încadrarea juridică corectă a faptei este necesară și identificarea instrumentelor sau mijloacelor care au servit la săvârșirea infracțiunii.

83. Metodica cercetării furturilor. 1. Noţiunea de furt 2. Circumstanţele ce necesită a fi stabilite 3. Clasificarea metodelor de săvârşire a furturilor 4. Situaţiile tipice şi acţiunile de urmărire penală iniţiale 1. Conform art. 186 CP al RM, prin furt se înţelege sustragerea pe ascuns din avutul proprietarului. Aceasta este cea mai răspândită infracţiune ce atentează la proprietate.

2. Circumstanţele care trebuie stabilite în cazul săvârşirii furturilor sunt: - a avut loc furtul; - timpul, locul şi circumstanţele în care a fost comisă; - obiectul atentării (ce a fost furat de infractor) costul şi semnele lui; - proporţiile cauzate; - cui i-a aparţinut obiectul furat; - metoda săvârşirii furtului; - subiectul (de cine a fost furat obiectul); - furtul a fost săvârşit de un grup criminal organizat, dacă da, gradul

de vinovăţie a

fiecăruia; - locul şi metoda realizării bunurilor furate; - circumstanţele atenuante şi agravante; - cauzele care au favorizat comiterea furtului. 3. Metodele de săvârşire a furturilor pot fi clasificate în felul următor: furtul proprietăţii de stat sau private; din încăperi prin spargere sau fără; furtul din poşete, buzunare, sau de la persoanele beate; furturile săvârşite prin abuz de încredere; furturile săvârşite din camerele de depozitare; furturile din mijloacele de transport. 4. La etapa iniţială de cercetare a furturilor, cele mai caracteristice sunt trei situaţii de anchetă tipice: a) persoana bănuită de săvârşirea furtului este reţinută. În situaţia aceasta scopul constă în acumularea de probe care ar dovedi că persoana a participat la săvârşirea infracţiunii. Cele mai raţionale acţiuni ale ofiţerului de urmărire penală pot fi reţinerea, percheziţia corporală, audierea bănuitului, cercetarea la faţa locului, audierea părţii vătămate şi a martorilor, percheziţia domiciliului bănuitului; b) persoana bănuită de săvârşirea furtului nu este reţinută, dar semnalmentele şi informaţia despre el sunt cunoscute. Direcţia de bază a cercetării este studierea condiţiilor materiale ale infracţiunii săvârşite, culegerea şi întărirea probelor despre persoanele bănuite, bunurile furate şi alte circumstanţe ale infracţiunii. În această situaţie sunt binevenite următoarele acţiuni de urmărire penală: ascultarea victimei, cercetarea la faţa locului, audierea martorilor, ordonarea expertizelor criminalistice, măsurilor operative de investigaţie; c) informaţia despre persoana care a săvârşit furtul nu există sau este insuficientă. Acţiunile ofiţerului de urmărire penală trebuie să fie îndreptate spre căutarea persoanei. Pentru situaţia dată pe lângă acţiunile enumerate mai sus sunt caracteristice măsurile operative de investigaţie, îndreptate spre stabilirea persoanei bănuite, căutarea bunurilor furate.

84.-85 Jaful și Tîlhăria situaţii tipice de urmărire penală: Jaful este sustragerea deschisă a avutului proprietarului (art.187 CP RM). Tâlhăria este atacul săvârşirii în scopul însuşirii avutului proprietarului, însoţit de violenţa periculoasă pentru

viaţa şi sănătatea persoanei (art. 188 CP al RM). 2. Împrejurările, care necesită a fi stabilite în cazul tâlhăriilor şi jafurilor sunt: - locul, timpul, circumstanţele în care s-a săvârşit tâlhăria sau jaful; - metoda de săvârşire a infracţiunii, s-a folosit forţa fizică sau atac psihic asupra persoanei şi prin ce s-a manifestat concret; - s-a folosit infractorul de mijloace de transport şi de care anume, semnalmentele

lui

exterioare; - infracţiunea a fost pregătită din timp, când a fost săvârşită şi de cine; - a întreprinde infractorul anumite acţiunii pentru tăinuirea infracţiunii; şi-a schimbat înfăţişarea, îmbrăcămintea, a distrus urmele infracţiunii, a înscenat alte infracţiuni; - în adresa cui a fost săvârşită tâlhăria sau jaful, au fost cauzate careva vătămării corporale victimei, este pierdută capacitatea de muncă; - ce anume a fost răpit, cui au aparţinut banii sau obiectele răpite; - cine a săvârşit tâlhăria sau jaful, se stabilesc semnalmentele infractorului care se ascunde, metodele de mascare a înfăţişării, numărul atacatorilor, acţiunile lor; 3. Se cunosc următoarele metode de săvârşire a tâlhăriilor şi jafurilor: - atacul deschis sau în încăperi, săvârşite cu aplicarea factorului de surprindere; - atacul în locuri deschis, de asemenea, în curţile caselor cu aplicarea sau ameninţarea aplicării forţei; - atacul asupra cetăţenilor în locuinţe cu pătrunderea în aceste încăperi sub un temei inventat cu aplicarea forţei; - atacul asupra casierelor, a băncilor, vânzătorilor, săvârşite în încăperile întreprinderilor de comerţ, instituţiilor financiare, secţii de telecomunicaţii şi alte instituţii private sau de stat; - atacul asupra cetăţenilor în trenuri, transportul feroviar sau auto; - atacurile asupra conducătorilor de taxi cu scopul acaparării banilor sau a vehiculului. 4. La etapa iniţială de cercetare a tâlhăriilor şi jafurilor cel mai des sunt întâlnite următoarele situaţii tipice de urmărire penală: I. Persoana bănuită de săvârşirea tâlhăriei sau jafului este reţinută la faţa locului sau nemijlocit după săvârşirea ei. În asemenea cazuri sunt binevenite următoarele acţiunii ale ofiţerului de urmărire penală: reţinerea bănuitului, percheziţia corporală, audierea bănuitului, cercetarea la faţa locului, îmbrăcămintea, percheziţia locuinţei, audierea martorilor: numirea expertizelor medico-legale, criminalistice. II. Persoana bănuită de săvârşirea infracţiunii nu este reţinută, dar ofiţerul de urmărire penală posedă informaţie care permite de a organiza căutarea şi reţinerea. În acest caz, este necesar de a efectua următoarele acţiunii de urmărire penală iniţiale: audierea victimei, cercetarea îmbrăcămintei, cercetarea la faţa locului, audierea martorilor, numirea expertizelor medico-legale, însărcinări de a efectua măsuri operative de investigaţie. III. Informaţii despre persoana infractorului organele de drept nu posedă sau sunt puţine. În

acest caz, în afară de acţiunile de urmărire penală numite mai sus sunt binevenite şi măsurile operative de investigaţie îndreptate spre identificarea bănuiţilor şi depistarea bunurilor răpite. 86. Escrocheria. Metodele principale de săvârşire a escrocheriilor. Escrocheria. este sustragerea din avutul proprietarului prin înşelăciune sau abuz de încredere (art. 190 CP al RM.) 2. Circumstanţele care trebuie dovedite în cazul escrocheriilor sunt: - a avut loc infracţiunea sau altă faptă; - locul, timpul, condiţiile, metoda săvârşirii escrocheriilor, cine a fost martorul infracţiunii; - obiectul atentării, ce sumă de bani a fost primită de escroc; - în adresa cui a fost săvârşită escrocheria (organizaţie de stat sau obştească, structură comercială, persoană fizică); - datele despre infractor (locul de muncă, motivele); - date despre grupul escrocilor (componenţa, numărul, specializarea); - date despre identitatea victimei, contactele cu escrocul; - împrejurările care au favorizat săvîrşirea escrocheriei. 3. Metodele principale de săvârşire a escrocheriilor se împart în tradiţionale şi moderne. La cele tradiţionale se referă: a)trucajul în timpul jocului de cărţi, sau alte jocuri de noroc; b)vânzarea obiectelor de preţ falsificate; c) schimbarea banilor într-un echivalent neegal; d)strângerea unor dări de bani, escrocul dându-se drept reprezentat ai organelor de control, sau al organelor de drept. La metodele moderne se referă: - primirea de credite bancare prin documente false; - crearea unor firme fictive pentru a atrage investiţii din partea populaţiei cu însuşirea ulterioară a lor; - afaceri cu locuinţe fictive; - folosirea cardurilor false sau furate pentru scoaterea banilor din bancomate sau procurarea de mărfuri din întreprinderi etc.; - înşelarea la schimbarea valutei, perfectarea paşapoartelor străine, vize, hârtii de valoare etc. 87. Conţinutul primei etape a cercetării escrocheriilor depinde de situaţia de urmărire penală iniţială. Astfel de situaţii din această categorie de infracţiuni pot fi patru, ca bază servind datele despre identitatea infractorului: a) escrocul este cunoscut ,şi reţinut în flagrant delict sau după ce a săvârşit infracţiunea. În această situaţie sunt caracteristice următoarele acţiuni întreprinse de ofiţerul de urmărire penală: percheziţia corporală a bănuitului şi audierea lui, cercetarea probelor materiale ridicate la percheziţia lui, cercetarea la faţa locului, audierea pătimaşului şi a martorilor.

b) escrocul este cunoscut dar el se ascunde. Se întreprind următoarele acţiuni de urmărire penală; audierea pătimaşului, cercetarea probelor materiale, orientarea subdiviziunilor a organelor de interne spre căutarea infractorului, organizarea măsurilor operativ-investigative, cercetarea locurilor unde el ar putea să se ascundă. c) escrocul este cunoscut, dar acţiunile lui infracţionale sunt mascate sub nişte acţiuni legale. În situaţia dată trebuie studiată legalitatea acţiunilor întreprinse de escroc, ceea ce include: ridicarea documentelor cu care s-a manevrat pentru comiterea escrocheriei, stabilirea şi audierea persoanelor cu funcţii de răspundere complici la săvârşirea infracţiunii, studierea legislaţiei care reglementează astfel de situaţii, căutarea patrimoniului, banilor şi obiectelor de valoare ale firmei, punerea pe conturile bancare ale firmei date. d)escrocul este necunoscut. În astfel de situaţii ofiţerul de urmărire penală organizează; alcătuirea portretului subiectiv al infractorului, căutarea după evidenţele criminalistice ,petrecerea măsurilor operativ – investigative. 5. Cercul expertizelor legale, petrecute la cercetarea cazurilor de escrocherii este destul de larg şi depinde de metoda săvârşirii escrocheriei şi circumstanţele care necesită a fi lămurite. Petru

demascarea

infractorului

se

petrec:

expertize

contabile,

chimice,

merceologice,

criminalistice (dactiloscopică, traseologică, a scrisului etc.). 88. Metodica cercetării infracțiunilor de mituire. Luarea de către o persoană cu funcţii de răspundere, personal sau prin mijlocitor, a mitei sub formă de bani, hârtii de valoare, alte bunuri sau avantaje cu caracter patrimonial, acceptarea de servicii, privilegii sau beneficii care nu i se cuvin pentru îndeplinirea unei acţiuni (inacţiuni) sau îndeplinirea cu întârziere a unei acţiuni în interesul mituitorului sau persoanelor pe care le reprezintă dacă asemenea acţiunii (inacţiuni) intră în obligaţiile de serviciu ale persoanei cu funcţie de răspundere. La cercetarea cazurilor de luare de mită trebuie stabilite următoarele circumstanţe: - a avut loc darea-luarea de mită; - care este obiectul mitei, dacă în calitate de mită au fost transmise lucruri de preţ, sau a avut forma unor servicii, atunci care este costul lucrurilor de preţ sau al serviciilor în valoare bănească; - cine este mituitorul şi mituitul; - care sunt împrejurările săvârşiri infracţiunii (timpul, locul, metoda transmiterii mitei); - care este scopul mitei; - au fost îndeplinite în folosul mituitorului anumite acţiunii cerute de el, purtau ele un caracter legal; - în acţiunile mituitorului şi mituitului nu sunt alte semne de infracţiune, dacă da, care

anume; - în acţiunile infractorilor sunt sau nu calificative (semne); - în acţiunile mituitorului nu sunt circumstanţe care l-ar elibera de răspundere penală; - care condiţii au favorizat luarea de mită. -

informaţia despre luarea de mită a parvenit din surse oficiale, infractorilor le este cunoscut faptul că de acţiunile lor se interesează organele de poliţie. Astfel de situaţii se efectuează audierea martorilor, ridicarea şi cercetarea documentelor. Audierea bănuiţilor, în prezenţa unor temeiuri, se efectuează percheziţia la domiciliu şi la locul de muncă al bănuiţilor. Concomitent se întreprind un complex de măsuri operativ-investigative.

89. Metodica cercetării accidentelor rutiere.Caracteristica.Situații tipice Caracteristica criminalistică a accidentelor rutiere în mare măsură se stabileşte de aceea că ele sunt săvârşite din imprudenţă, adică neintenţionat. În calitate de elemente se evidenţiază următoarele: circumstanţele în care s-a produs accidentul rutier; mecanismul producerii accidentelor rutiere; urmele materiale tipice; studierea identităţii persoanei care a încălcat regulile de circulaţie rutieră; cauzele producerii accidentului rutier. . După mecanismul producerii accidentului rutier, ele se împart în: tamponările mijloacelor de transport; trecerea mijlocului de transport peste pieton; trecerea mijlocului de transport peste un obstacol; răsturnarea mijlocului de transport; căderea pasagerilor din mijlocul de transport. La circumstanţele care necesită a fi cercetate în cazul accidentelor rutiere se referă: caracterul celor întâmplate (infracţiune, calamitate naturală, accident); timpul, locul şi alte circumstanţe de comitere a accidentului rutier, vinovăţia conducătorului în încălcarea regulilor de circulaţie; legătura cauzală dintre încălcare a regulilor de circulaţie rutieră şi consecinţele survenite; mecanismul accidentului rutier; prezenţa circumstanţelor care agravează sau atenuează

răspunderea

conducătorului;

caracterul

şi

mărimea

pagubelor

cauzate;

circumstanţele care au favorizat săvârşirea infracţiunii.

91-92

Substanțele narcotice și psihotrope. Pentru etapa iniţială a cercetării

infracţiunilor. În Republica Moldova este prevăzută răspunderea penală pentru cultivarea de plante care conţin substanţe narcotice sau psihotrope, prelucrarea sau utilizarea unor astfel de plante, elaborarea, producerea, fabricarea, extragerea, prelucrarea, deţinerea, păstrarea, eliberarea, comercializarea, distribuirea, procurarea, livrarea, expedierea, importul, exportul, nimicirea

substanţelor narcotice,

psihotrope

sau

a

precursorilor,

supuse

controlului

în

conformitate cu legislaţia, precum şi consumul ori organizarea consumului de asemenea substanţă fără autorizaţie. (art. 217 CP al Republicii Moldova). Mijloacele narcotice şi substanţele psihotrope se poate clasifica în 3 grupe: a) preparate narcotico-medicinale; b) substanţe, preparate din anumite materii vegetale, sau din anumite preparate medicinale cu conţinut narcotic;

c) anumite preparate, care se întrebuinţează în ţările străine, care au nimerit în ţara noastră prin contrabandă. 92Pentru etapa iniţială a cercetării infracţiunilor din această categorie, indiferent de tipul infracţiunii de acest gen se pot evidenţia următoarele situaţii: a) persoana este prinsă în flagrant delict pentru una din infracţiunile legate de circulaţia ilegală a mijloacelor narcotice sau a substanţelor psihotrope şi recunoaşte că a săvârşit infracţiunea. Pentru acumularea de probe pentru demascarea infractorului, ofiţerul de urmărire penală întreprinde cercetarea substanţelor ridicate, mijloacele adaptate pentru consumarea lor, hainele bănuitului, cercetarea ambalajului mijloacelor narcotice sau a substanţelor psihotrope pentru relevarea amprentelor digitale, dacă este constatat faptul semănărilor ilegale ale culturilor interzise sau organizarea şi întreţinerea spelunci pentru consumarea substanţelor narcotice, se face cercetarea împrejurimii şi a lotului unde nemijlocit a fost semănate culturile respective, audierea martorilor, percheziţia bănuiţilor pentru ridicarea substanţelor narcotice şi a altor obiecte cu urme ale infracţiuni, audierea rudelor, ordonarea expertizelor medico-legale, chimico-farmaceutice, criminalistice şi alte expertize, măsuri operativ-investigative. b) sunt prezente semnele infracţiuni, legate de circulaţia ilegală a mijloacelor narcotice, dar bănuitul se ascunde. În astfel de situaţii se întreprind acţiuni de urmărire penală şi alte măsuri îndreptate spre acumularea şi analiza informaţiei despre personalitatea bănuitului; c) sunt prezente semnele infracţiunii din categoria dată, dar persoana concretă bănuită de săvârşirea infracţiunii nu este stabilită. O atare situaţie apare la stabilirea factorilor de încălcare la întreprinderi şi instituţii medicale a regulilor stabilite de producere, procurare, păstrare, evidenţă, eliberare, transportare sau transmitere a mijloacelor narcotice şi a substanţelor psihotrope sau depistării loturilor semănate cu plante care au un conţinut narcotic, sau la reţinerea narcomanilor, care au procurat narcotice de la persoane necunoscute. În primul caz este necesar a stabili mecanismul formării în instituţie sau întreprindere a surplusurilor de preparate narcotice; a stabili condiţiile de păstrare a blanchetelor de reţete şi ştampilelor, a studia cărţile de ambulatoriu şi alte documente medicinale cu care se eliberează substanţele narcotice sau psihotrope, a stabili urmărirea operativă a bănuitului. La depistarea loturilor semănate cu plantele cu conţinut narcotic în afara localităţilor populate, când proprietarul semănăturilor nu este cunoscut, se organizează ambuscade, se întreprind măsuri operativ- investigative în privinţa persoanelor care locuiesc în apropiere. Dacă reţinutul este narcoman şi susţine că a procurat narcoticele de la persoane necunoscute, este necesar de a efectua audieri amănunţite, şi apoi de întreprins măsuri operativ-investigative îndreptate spre stabilirea legăturilor sale. 93. Noțiunea organizate.

și caracteristica criminalistă

a infracțiunilor săvîrșite de grupuri

Grupul criminali organizat este o reuniune stabilă de persoane care s-au organizat în prealabil pentru a comite una sau mai multe infracţiuni (art. 46 CP al Republicii Moldova). Organizaţia (asociaţia) criminală se consideră o reuniune de grupuri criminale organizate într-o comunitate stabilă, a cărei activitate se întemeiază pe diviziune, între membrii organizaţiei şi structurile ei, a funcţiilor de administrare, asigurare şi executare a intenţiilor criminale ale organizaţiei în scopul de a influenţa activitatea economică şi de altă natură a persoanelor fizice sau de o controla în alte forme în vederea obţinerii de avantaje şi realizării de interese economice, financiare sau politice. (art.47 CP al Republicii Moldova). După nivelul organizării toate grupurile criminale pot fi clasificate următoarele tipuri: a)situative (întâmplătore); b)tipul companiei; c) grupările organizate; d)organizaţiile criminale. Cerinţele metodice ce asigură eficacitatea cercetării infracţiunilor comise de grupurile criminale: a)stabilirea preliminară a preocupărilor primordiale ale grupului criminal organizat, descoperirea altor infracţiuni comise de membrii grupului; b)etapele cercetării, prevenirea reacţiunii din partea infractorilor; c) utilizarea raţională a situaţiilor de cercetare tipice, caracteristice cercetării unor tipuri aparte de infracţiuni comise de grupurile criminale; d)evidenţa la planificarea cercetării infracţiunilor deja comise de grupul criminal, structurale, teritoriale şi alte particularităţi ale activităţii a grupului criminal date; e)interacţiunea fix determinată a anchetatorului cu organele de cercetare penală; f) utilizarea în procesul cercetării a unei tactici flexibile în scopul cum lovitura în centrul grupei, atât şi asupra nivelurilor inferioare cu ieşirea ulterioară la liderul acestuia, g)utilizarea largă a operaţiilor tactice în scopul rezolvării problemelor intermediare ce apar în procesul cercetării; h)utilizarea concurenţei între grupările criminale precum şi concurenţa între membrii grupului; i) utilizarea la maxim şi cât mai pe larg în procesul cercetării mijloacelor criminalistice şi a tehnicii speciale.

.