Protectia Sociala A Tinerilor.docx

PROTECŢIA SOCIALĂ A TINERILOR

Dezvoltarea tinerilor depinde de influenţa mediului. Evaluarea nevoilor copiilor/tinerilor se face cu ajutorul anumitor aspecte ce măsoară: nevoile de sănătate şi promovare a sănătăţii, nevoile de îngrijire, securitate şi promovarea bunăstării, nevoile fizice şi emoţionale, nevoile educaţionale, nevoile de petrecere a timpului liber, nevoile de socializate-apartenenţă la un grup, prezentarea socială, modalitatea de menţinere a legăturilor cu familia lărgită şi cu alte persoane faţă de care a dezvoltat legături de ataşament, identitate, dezvoltarea deprinderilor de viaţă independente şi reintegrarea în familie (Ordinul nr. 286/2006, pentru aprobarea Normelor metodologice, privind întocmirea Planului de servicii şi a Normelor metodologice privind Planul individualizat de protecţie). Din punct de vedere emoţional se poate vorbi despre patru mari categorii de nevoi: nevoia de dragoste şi securitate, nevoia de experienţe noi, de stimulare, nevoia de a fi lăudat şi recunoscut ca fiind capabil şi nevoia de reponsabilităţi (Borlea, 2008, p. 11). Drepturile tinerilor conform legislaţiei în vigoare În funcţie de nevoile tinerilor, s-au stabilit drepturile acestora. Statul român acordă o importaţă deosebită protecţiei copiilor şi tinerilor, fapt garantat prin constituţie care la articolul 49 – Protecţia copiilor şi a tinerilor, prevede: - Copiii şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie şi asitenţă în realizarea drepturilor lor; - Statul acorda alocaţii pentru copii şi pentru îngrijirea copilului bolnav ori cu handicap. Alte forme de protecţie socială a copiilor şi a tinerilor se stabilesc prin lege. Există o serie de legi formulate şi promulgate pentru tineri. Dintre acestea menţionăm următoarele: Legea Tinerilor (legea 350/2006), Legea Educaţiei Naţionale (Legea 1 din 2011), Legea nr. 78/2014 privind reglementarea activitatii de voluntariat, Legea privind prevenirea şi combaterea marginalizării (legea 116/2002), Legea privind sistemul asigurărilor de şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă (legea 76/2002), Legea privind ucenicia la locul de muncă (legea 279/2005, republicată în 2012), Hotărârea de Guvern privind Strategia naţională de incluziune socială a tinerilor care părăsesc sistemul de protecţia a copilului (669/2006), Legea stimulării încadrării elevilor şi studenţilor (legea 72/2007) etc. Legea tinerilor (Legea nr. 350 din 21/07/2006) este principalul act normativ pentru această categorie de persoane, în restul legislaţiei regăsim incluşi şi tinerii.

Potrivit Legii 350/2006 (Legea tinerilor) (Art. 4) „Politicile în domeniul tineretului au la bază următoarele principii generale: a) elaborarea şi promovarea unor strategii globale şi integrate şi fundamentarea acestora în baza rezultatelor cercetărilor sociale actuale; b) asigurarea participării tinerilor la deciziile care îi vizează, inclusiv la elaborarea, promovarea şi realizarea politicilor în domeniul tineretului, în special prin intermediul structurilor neguvernamentale de tineret şi pentru tineret; c) sporirea gradului de participare a tinerilor la viaţa publică şi încurajarea acestora în vederea asumării responsabilităţilor individuale sau de grup; d) sprijinirea şi îndrumarea tinerilor în vederea participării active a acestora la viaţa economică, educaţională şi culturală a ţării; e) stimularea cooperării autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale cu structurile neguvernamentale de tineret şi pentru tineret, prin înfiinţarea de consilii consultative constituite din organizaţiile neguvernamentale de şi pentru tineret de pe lângă fiecare autoritate sau instituţie publică centrală ori locală care gestionează fonduri destinate tineretului; f) garantarea dreptului la educaţie, instruire şi specializare profesională; g) stimularea accesului tinerilor la informaţie şi tehnologii informaţionale; h) stimularea mobilităţii în rândul tinerilor; i) stimularea voluntariatului în rândul tinerilor; j) promovarea dialogului intercultural şi combaterea rasismului, xenofobiei şi intoleranţei în rândul tinerilor.” Legea Educaţiei Naţionale, nr. 1/2011, articolul 16 alineatul (1) Învăţământul general obligatoriu este de 10 clase şi cuprinde învăţământul primar şi cel gimnazial. Un articol important al Legii Educaţiei Naţionale face referire la sprijinirea tinerilor care sunt şcolarizaţi în altă localitatea decât cea de domiciliu. Potrivit articolului 85, alineatul 1 „în situaţii justificate, elevilor din învăţământul obligatoriu, şcolarizaţi într-o altă localitate decât cea de domiciliu, li se asigură, după caz, servicii de transport, de masă şi de internat”. Legea Educaţiei Naţionale are câteva omisiuni, care vin să întărească motivaţiile lipsei de experienţă a tinerilor. Prin desfiinţarea şcolilor de arte şi meserii, s-a continuat cu inadecvarea competenţelor dobândite de tineri comparativ cu cele cerute de piaţa muncii. Nesusţinerea unui astfel de sistem de învăţământ practic, facilitează excluziunea tinerilor pe piaţa muncii. Un alt aspect al legislaţiei româneşti, constă în lipsa unui sistem concret de monitorizare şi evaluare a calităţii programelor de studii oferite tinerilor. În sprijinul diminuării acestor neconcordanţe, în cadrul documentului cadru „Strategia Naţională pentru Tineret 2014–2020”, sunt precizate ca directive de acţiune următoarele: „Pentru menţinerea pe piaţa muncii, tinerilor trebuie să li se

asigure consiliere şi orientare în carieră de calitate, formare la locul de muncă, internship şi ucenicie de bună calitate plătite, care să răspundă abilităţilor şi intereselor acestora”. Principalele obiective specifice propuse pe educaţie şi ocupare, în cadrul Strategiei Naţionale pentru Tineret 2014–2020: ● Creşterea ratei de ocupare a forţei de muncă tinere, cu focalizare pe grupele de vârstă 15–24 ani şi 25–29 ani. ● Promovarea unor măsuri, inclusiv legislative, în favoarea tinerilor, prin care să fie asigurată tranziţia coerentă de la sistemul educaţional către piaţa forţei de muncă. ● Promovarea şi susţinerea echilibrului între viaţa profesională şi cea personală a tinerilor. ● Stimularea mobilităţii tinerilor pe piaţa internă a muncii. ● Sprijinirea mobilităţii tinerilor din România pe piaţa europeană a forţei de muncă, inclusiv prin programe de combinare a muncii cu pregătirea şi prin programe de integrare, în cadrul fazei post-pilot a programului „Primul tău job EURES”. ● Asigurarea unor şanse mai bune de acces şi de menţinere pe piaţa muncii a tinerilor, prin însuşirea şi dezvoltarea abilităţilor şi competenţelor care le asigură locul de muncă în viitor. ● Utilizarea optimă a generaţiilor existente şi a celor noi de programe şi fonduri UE, ca instrumente importante de promovare a moblităţii pentru învăţare şi a altor forme de învăţare, precum şi pentru creşterea oportunităţilor tinerilor de acces pe piaţa muncii. ● Creşterea gradului de autoocupare a tinerilor în domeniul afacerilor. ● Promovarea antreprenoriatului, la toate nivelele educaţiei şi formării tinerilor. ●Facilitarea adaptării tinerilor întreprinzători la procesele de integrare europeană şi globalizare. ● Promovarea unei pieţe a muncii mai incluzive cu tinerii în general şi cu tinerii din categorii defavorizate în mod special, îmbunătătirea calităţii integrării tinerilor pe piaţa muncii, asigurarea unei pieţe a muncii flexibilă şi creşterea siguranţei cu privire la menţinerea locului de muncă. ● Asigurarea accesului tuturor tinerilor la formare şi educaţie de calitate, atât formală cât şi nonformală. ● Asigurarea unei mai bune relevanţe practice a abilităţilor dobândite prin educaţie formală şi nonformală. ● Îmbunătăţirea ofertei de educaţie nonformală. ● Stimularea interesului tinerilor de a participa la educaţia nonformală. ● Direcţionarea educaţiei nonformale spre reintegrarea socială a tinerilor excluşi social, asigurarea menţinerii sau restabilirii accesului la educaţia formală în

paralel cu o reală promovare a învăţării nonformale şi informale şi a recunoaşterii competenţelor dobândite. Sursa: Strategia Naţională pentru Tineret 2014–2020. Potrivit Legii 272/2004, privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului şi potrivit Convenţiei ONU, cu privire la drepturile copilului, copiii şi tinerii au următoarele drepturi: dreptul la stabilirea şi păstrarea identităţii; dreptul de a menţine relaţii personale cu familia şi cu alte persoane faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament; dreptul de a se bucura de cea mai bună stare de sănătate, de servicii medicale şi recuperare; dreptul de a primi o educaţie care să permită dezvoltarea în condiţii nediscriminatorii a aptitudinilor şi personalităţii sale; dreptul de discernământ, de a-şi exprima liber opinia asupra oricărei probleme care îl priveşte; dreptul la libertate de gândire, de conştiinţă şi religie; dreptul la informare; dreptul de a beneficia de un nivel de trai care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală şi socială; dreptul la recunoaştere şi la alegere; dreptul la odihnă şi vacanţă, de a practica activităţi recreative, de a participa liber la viaţa culturală şi artistică şi dreptul copilului de a fi protejat împotriva exploatării economice, sexuale şi oricăror forme de exploatare.

Serviciile sociale existente pentru satisfacerea nevoile tinerilor Potrivit Legii nr. 116/2002, privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, are obligaţia de a realiza un acompaniament social personalizat pentru tinerii cu vârste cuprinse între 16 şi 25 de ani aflaţi în dificultate şi confruntaţi cu riscul excluderii profesionale, în scopul facilitării accesului la un loc de muncă. Tinerii au dreptul la consiliere profesională şi mediere din partea personalului specializat al Agenţiei prin întocmirea unui plan de mediere, astfel în cadrul angajării tinerilor proveniţi din sistemul de protecţie, Agenţia oferă până la 75% salariul mediu net pe economie, angajatorului. Un alt drept al tineriilor proveniţi din sistemul de protecţie al copilului-SPC (tinerii până la 35 de ani) este facilitarea accesului la o locuinţă prin dobândirea unei locuinţe, construirea unei locuinţe sau cumpărarea unei locuinţe. Tinerii pot beneficia lunar de bursă pentru continuarea studiilor. Consiliile locale au obligaţia de a întocmi şi de a aproba anual programe privind măsurile pentru prevenirea şi combaterea marginalizării sociale. Tinerii, absolvenţi ai instituşiilor de învăţământ, în vârstă de minimum 16 ani şi care într-o perioadă de 60 de zile de la absolvire nu au reuşit să se încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale au dreptul la stabilirea indemnizaţiei de şomaj conform legii nr. 107/2004. La fel şi absolvenţii şcolilor speciale pentru

persoane cu handicap în vârstă de minimum 16 ani, care nu au reuşit să se încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale. Potrivit ordonanţei nr. 68 din august 2003 privind serviciile sociale, tinerii au dreptul la servicii specializate ce au scopul menţinerea, refacerea sau dezvoltarea capacităţilor individuale, familiale sau de grup, în vederea depăşirii unei situaţii de nevoie specială. Serviciile şi instituţiile care le acordă au drept obiectiv: a) suport şi asistenţă pentru copii şi familiile în dificultate; b) găzduirea tinerilor care părăsesc sistemul de protective a copilului pe o perioadă determinată în corformitate cu legislaţia în vigoare; c) inserţia socială şi profesională a tinerilor care părăsesc sistemul de protective a copilului. În ceea ce priveşte tinerii care părăsesc centrele de plasament şi sunt în dificultate, au fost adoptate o serie de acte normative, care în mod direct sau indirect fac referire la modul în care, Statul, prin instituţiile sale poate intervenii sau sprijini integrarea socio-profesională. Prin tinerii care au părăsit sistemul de protecţie a copilului se face referire la tinerii cu vârsta între 18 şi 25 ani care provin din centrele de plasament şi centrele de primire a copilului. Aceştia beneficiază de diferite programe care au ca scop integrarea lor în societate”. Incluziunea socială a tinerilor care părăsesc sistemul de protecţie nu a înregistrat rezultate pozitive notabile. Astfel că actorii interesaţi ar trebui să sprijine şi să dezvolte un cadru legal specific acestui grup vulnerabil, „care să reglementeze dezvoltarea şi diversificarea serviciilor care să conducă la pregătirea tinerilor pentru o viaţă independentă” (Câmpean, 2010: 7). Astfel, conform Legii nr. 272/2004, privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, protecţia specială se acordă la cerere, tânărului care îşi continuă studiile într-o formă de învăţământ la zi, până la vârsta de 26 de ani (prin Hotărârea emisă de Comisia pentru Protecţia Copilului sau Sentinţă Civilă după caz). Tânărul care a dobândit capacitatea deplină de exerciţiu şi a beneficiat de o măsură de protecţie specială, dar care nu îşi continuă studiile, fiind confruntat cu riscul excluderii sociale, beneficiază la cerere, pe o perioadă de până la 2 ani, de protective specială, în scopul facilitării integrării sale în societate. În cazul în care se face dovada că tânărului i s-au oferit un loc de muncă şi /sau locuinţă, iar acesta le-a refuzat ori le-a pierdut din motive imputabile lui, cele prezentate mai sus nu mai sunt aplicabile. Politica guvernului a inclus o serie de obiective privind tinerii care părăsesc sistemul de protecţie la vârsta de 18 ani, iar acestea sunt: ● crearea unui sistem coerent şi coordonat de incluziune socială;

● reducerea riscului de marginalizare şi excluziune socială; ● integrarea şi participarea activă în comunitate (Racoceanu şi alţii, 2005). Potrivit Legii nr. 705/2001 privind sistemul naţional de asistenţă socială, pentru tinerii postinstituţionalizaţi sunt prevăzute o serie de resurse financiare sau acces la diverse servicii sociale de care aceştia pot beneficia, precum: alocaţia de stat pentru copii, VMG-ul (venitul minim garantat), ajutoare (burse sociale, ajutoare pentru plata energiei termice pe timp de iarnă, ajutoare pentru plata cheltuielilor de întreţinere), cantina de ajutor social, precum şi alte beneficii şi servicii sociale (Racoceanu şi alţii, 2005). Pentru tinerii care părăsesc sistemul de protecţie a copilului, AJOFM-urile sunt principalii actori instituţionali care le facilitează acestora posibilitatea de a-şi găsi un loc de muncă, prin organizarea unor burse special dedicate lor. Referitor la tinerii care părăsesc sistemul de protecţie socială se impune o mai bună monitorizare a acestora din momentul în care părăsesc sistemul. O astfel de monitorizare ar putea identifica nevoile de consiliere socială sau profesională, pentru o mai bună integrare în societate. Problematica tinerilor cu nevoi speciale Prin integrare se înţelege admiterea unei persoane cu handicap în cadrul comunităţii largi, fără manifestarea vreunei discriminări în ceea ce priveşte accesul liber, exprimarea personală, exercitarea unor drepturi şi obligaţii egale sau dezvoltarea şi afirmarea individuală, conform capacităţilor, trebuinţelor, opţiunilor şi aspiraţiilor acesteia. Bineînţeles, măsura în care integrarea este posibilă depinde de tipul şi gradul deficienţei generatoare de handicap, de cultură şi educaţia grupului social, de posibilităţiile de accces. Stigmatizarea şi discriminarea associate persoanelor cu nevoi speciale au condus în multe situaţii la marginalizarea socială în comunitate, în şcoală ori la locul da muncă (asistenţa privind grupurile de risc). După B. Nirje nivelurile integrării sunt: - integrarea fizică: permite satisfacerea trebuinţelor de bază. Constă în adaptarea clădirilor şi a căilor de accces la nevoile persoanelor cu handicap; - integrarea funcţională: impune crearea condiţiilor de utilizare efectivă a tuturor serviciilor şi facilităţilor puse la dispoziţia comunităţii; - integrarea socială: presupune stabilirea acelor tipuri de relaţii în comunitatea care să nu excludă persoana cu handicap de la o viaţă socială obişnuită; - integrarea personală: se referă la posibilităţile iniţierii, menţinerii şi dezvoltării unor relaţii cu persoane semnificative;

- integrarea societală: ia în considerare asigurarea drepturilor cetăţeneşti normale şi a autonomiei decizionale în ceea ce priveşte propria existentă; - integrarea organizational: priveşte participarea deplină la toate nivelurile stucturii organizaţionale conform capacităţilor şi intereselor persoanei cu handicap. În ceea ce priveşte integrarea şcolară aceasta se referă la integrarea în strucutrile de învăţământ de masă a copiilor cu cerinţe special în educaţie (Buică B.C., 2004, p. 347-348). Pregătirea şi recuperarea copiilor cu handicap în instituţii speciale permite aplicarea unui program specializat în funcţie de natura handicapului şi de nivelul dezvoltării biologice, şi respectiv, mintale, existând posibilitatea integrării ulterioare în mediul socio-profesional (p. 350). Programul de integrare socială presupune o structură multietajată a formelor de intervenţie plecând de la întreg la detaliu, de la principiu la indicaţie concretă, de la finalitate generală la obiectiv specific. Planul de servicii personalizat este un instrument de planificare şi coordonare a serviciilor şi resusrselor individuale ce vizează asigurarea continuităţii, calităţii serviciilor, ca răspuns la cerinţele multiple ale unui copil cu dizabilităţi, pentru a ramâne integrat în comunitate sub toate aspectele existenţei cotidiene (p. 370). Copilul cu dizabilităţi severe şi profunde este, ca orice copil, un memebru al comunităţii şi trebuie privit ca o persoană cu drepturi şi şanse egale, educaţie şi educaţie plenară. Toţi copiii cu dizabilităţi severe şi profunde pot şi trebuie să beneficieze de programe educaţionale adaptate nevoilor lor specifice, acceptate la nivel national, care să valorifice la maximum potenţialul individual de adaptare şi care să le ofere şanse pentru o cât mai bună integrare în societate. Stimularea copilului cu dizabilităţi severe şi profunde trebuie să înceapă cât mai devreme posibil. Orice intervenţie educaţională acţionează în zona proximei dezvoltări; modelele de intervenţie existente pot să articuleze diferit pe tabloul psiho-dinamic al fiecărui copil. Programul conceput pentru copii cu dizabilităţi trebuie să se sprijine pe dezvoltarea personală deplină a acestora, prin promovarea unor abilităţi sau competenţe fundamentale, care să asigure în primul rând, formarea identităţii de sine şi a autonomiei personale, maturizarea afectivă, relaţionarea cu cei din jur, reyolvarea de sarcini elementare, utilizarea conţinuturolor învăţate în viaţa de zi cu zi. Progresul copiilor cu handicap sever şi profund devine posibil doar în condiţţile unui parteneriat între specialist, familie şi comunitate. Transferul competenţelor de la o categorie de parteneri la alta va adduce la incluziune individuală şi socială mai eficientă (p. 371-373).

BIBLIOGRAFIE: 1. Borlea, M., „Educaţia şi Nevoile Copilului”, curs de perfecţionare, centrul Regional de Formare Continuă, Timişoara, 2008. 2. Buică, B.C., Bazele defectologie, Editura Aramis Print, Bucureşti, 2004. 3. Câmpean, C., Resurse şi nevoi de suport în integrarea socială a copiilor şi tinerilor protejaţi în servicii rezidenţiale de protecţie a copilului, raport de cercetare al Fondului Român de Dezvoltare Socială (FRDS), în cadrul proiectului „ACTIN” – proiect pilot de cercetare şi formare pentru integrarea socială activă a tinerilor din sistemul de protecţie a copilului”, 2010. 4. Racoceanu N., Alexandresc, A., Polch, A. B., Studiu privind situaţia tinerilor care părăsesc sistemul de protecţie a copilului, 2005, disponibil online la http://www.humanitysteam.ro/files/tineri.pdf. 5. Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului. 6. Legea nr. 116/2002, privind prevenirea şi combaterea marginaţizării sociale; 7. Ordinul nr. 286/2006, al secretarului de stat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului pentru aprobarea NormelorMetodologice privind întocmirea Planului individualizat de protecţie. 8. Legea tinerilor nr.350/2006.