Proces Verbal Consultare Concediu Fara Plata Obligatoriu

  • Uploaded by: Wyrd Well
  • 0
  • 0
  • June 2020
  • PDF

This document was uploaded by user and they confirmed that they have the permission to share it. If you are author or own the copyright of this book, please report to us by using this DMCA report form. Report DMCA


Overview

Download & View Proces Verbal Consultare Concediu Fara Plata Obligatoriu as PDF for free.

More details

  • Words: 1,925
  • Pages: 6
Proces-verbal nr. 249062 din data de 09.11.2009 încheiat cu ocazia şedinţei Consiliului de Conducere al ANP



Locaţie: Administraţia Naţională a Penitenciarelor



Data şedinţei: 09.11.2009



Ora: 11.00



Participanţi: Din partea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor: - Comisar şef IONEL CEL –MARE, director general adjunct; - Comisar şef TIBERIU UNGUREANU, director general adjunct; - Subcomisar HORIA ŞTEFAN CHIŞ, director general adjunct; - Inspector principal MARIA GEORGESCU, şef SCRG. - Subcomisar IOANA ŞERBAN, director DEA; - Comisar şef MARIAN STANCOVICI, director DSDRP; - Inspector principal POMPILIA MĂNOIU, şef Serviciu Educaţie, DRS; - Comisar GHEORGHE IFTINCA, Director DMRU; - Comisar şef MANUELA PIELEANU, director DCEAN; - Subcomisar DRAGOŞ STRĂJERU, Şef Serviciu Sesizări şi Sinteză, DIP; - Subcomisar MARIUS ŞTEF, director DPCT; - Comisar CUCU GETA, director DM; - Comisar şef TIBERIU BĂRĂIAN, Director DTIC; - Comisar şef DANA CENUŞĂ, şef BRPMM; - Comisar ADRIAN OLTENAŞ, SIC;

Din partea Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (F.S.A.N.P.) - Sorin Dumitraşcu, preşedinte; Din partea Sindicatului Naţional al Lucrătorilor de Penitenciare (S.N.L.P.) - Teoroc Ştefan, preşedinte; - Mihaela Neacşu, vicepreşedinte. •

Ordinea de zi: • Decizia Curţii Constituţionale în legătură cu prevederile „Legii privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor – cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional”; • Alte probleme.



Probleme abordate: Domnul director general adjunct Cel Mare: - deschide şedinţa făcând referire la ordinea de zi şi precizează că legea referitoare la măsurile de reducere a cheltuielilor de personal nu a apărut încă în Monitorul Oficial;

-

dă citire art.10 şi prevederilor referitoare la luarea măsurilor de către conducătorii instituţiilor publice vizate şi afirmă că scopul acestora este de diminuare a cheltuielilor de personal de la buget cu 15,5%; relatează că prevederile legii au fost transmise preşedintelui în forma prezenta spre promulgare şi a fost declarată constituţională de către Curtea Constituţională;

Domnul Dumitraşcu: - precizează că până la apariţia legii în MO, întâlnirea cu sindicatele nu poate fi considerată ca fiind consultativă; - întreabă ce înseamnă reducerea cheltuielilor cu 15% având în vedere că legea oferă patru modalităţi prin care se poate îndeplini obiectivul acesteia; Doamna Neacşu: - propune o analiză comparativă între bugetul prevăzut la capitolul cheltuieli de personal, la începutul anului, şi cel existent pentru a verifica dacă s-a înregistrat o diminuare a acestuia până în prezent, înţelegând că bugetul trebuie să se reducă per instituţie pe întregul an; - propune interpretarea legii în sensul acesta solicitând un punct de vedere de la juridic dacă diminuarea bugetului de cheltuieli de personal cu 15,5% trebuie să se realizeze luând în considerare bugetul anual; - susţine că pot fi identificate alternative la această problemă, în condiţiile în care nu vor fi fonduri pentru plata salariilor pot fi amânate angajările din sursă externă ca urmare a concursurilor, cu începutul anului următor; - propune diminuarea bugetului de cheltuieli de personal prin alte mijloace, fără diminuarea drepturilor băneşti ale personalului existent; Domnul director general adjunct Cel-Mare informează că se vor căuta alternative la această măsură, însă propune discuţii pe baza acordării zilelor libere fără plată, în situaţia în care nu vor fi găsite alte soluţii la aceasta; Doamna Neacşu doreşte să afle dacă se acordă în continuare sporul de 50% pentru lucrări excepţionale; Domnul Iftinca precizează că acest spor nu se mai acordă decât cadrelor care au fost premiate cu ocazia Zilei de 29 iunie 2009; Doamna Neacşu: - propune stoparea tuturor premierilor prin acordarea acestui spor, considerând anormal ca salariul unor cadre să fie diminuat în condiţiile recompensării cu aceste beneficii a unor cadre; - insistă să se facă o comparaţie între cheltuielile de personal prevăzute în buget la începutul anului şi cele existente pentru a verifica dacă s-a înregistrat deja o diminuare a bugetului de cheltuieli de personal; Domnul Bărăian propune ca toţi bolnavii de TBC să fie concentraţi într-o locaţie, în scopul reducerii cheltuielilor de personal prin diminuarea numărului de sporuri TBC; Domnul Cel-Mare precizează că deja s-a acţionat în sensul acesta, bolnavii de TBC fiind cazaţi în două locaţii;

Str. Maria Ghiculeasa nr. 47, sector 2 , Bucureşti,România www.anp-just.ro

2

Domnul Dumitraşcu întreabă dacă în spatele reorganizării se poate face demonstraţia că reducerile de personal se încadrează în procentul de 15% de diminuare a cheltuielilor de personal; Domnul Teoroc întreabă care era impactul financiar ca urmare a reorganizării; Doamna Şerban informează că până în prezent se înregistrează o diminuare a cheltuielilor de personal cu 3,82 mil. lei; Domnul Dumitraşcu pune în discuţie dacă se poate motiva către MJLC că din punct de vedere tehnic nu se poate aplica măsura reducerii drepturilor salariale ale personalului; Doamna Neacşu precizează că problema a fost ridicată la Guvern în prezenţa premierului, dispoziţia acestuia fiind ca problemele speciale să fie rezolvate de către ministrul de resort; Domnul Teoroc supune dezbaterii dacă drepturile băneşti diminuate pot fi compensate prin alocarea drepturilor la echipament; Doamna Şerban informează că drepturile băneşti prevăzute pentru plata echipamentului prevăzute în buget nu sunt suficiente; Doamna Neacşu propune diminuarea cheltuielilor de personal la nivelul MJLC ca ordonator principal de credite; Domnul Teoroc reiterează poziţia reprezentanţilor organizaţiilor sindicale precizând că aceştia sunt pentru identificarea unor variante alternative la cea a diminuării drepturilor salariale, precum cea a reducerii programului de lucru; Doamna Neacşu propune să se întocmească o notă de fundamentare prin care să se precizeze că diminuarea cheltuielilor de personal de la buget în sistemul administraţiei penitenciare a fost deja aplicată, solicitându-se ordonatorului principal de credite găsirea unor soluţii; Domnul Teoroc propune formularea unui punct de vedere care să fie urmat de solicitarea de organizare a unei întrevederi la MJLC pentru susţinerea acestuia; Doamna Neacşu propune ca nota de fundamentare să se întocmească separat; Domnul director general adjunct Chiş sugerează ca discuţiile să se producă accelerat pentru a putea genera soluţii la această problemă în timp util; Doamna Neacşu întreabă dacă varianta acordării premiului anual este posibilă în luna decembrie în loc de luna ianuarie; Domnul director general adjunct Cel – Mare face referire la reorganizarea a 8400 de funcţii în statul operativ, odată cu reorganizarea sistemului administraţiei penitenciare; Domnul director general adjunct Ungureanu propune transmiterea materialului care cuprinde propunerile primite din partea unităţilor penitenciare în vederea reorganizării sistemului penitenciar, către reprezentanţii organizaţiilor sindicale;

Str. Maria Ghiculeasa nr. 47, sector 2 , Bucureşti,România www.anp-just.ro

3

Domnul Stancovici precizează că au fost propuse principii care se aplică la locurile de muncă din cadrul unităţilor penitenciare, fiind luat în calcul coeficientul de salarizare funcţie de volumul de activitate; Domnul director general adjunct Chiş afirmă că proiecţia domnului Stancovici priveşte funcţiile de execuţie, funcţiile de conducere raportându-se la categoriile de unităţi penitenciare; Domnul Teoroc: - întreabă dacă cele mai mari inadvertenţe s-au raportat la criteriile de reorganizare stabilite sau la matriţele trasate pe categorii de unităţi penitenciare; - întreabă dacă matriţele trasate pe categorii de unităţi penitenciare sunt adecvate în condiţiile în care trebuie să existe o flexibilitate în stabilirea statelor de organizare; Domnul director general adjunct Chiş susţine că trebuie să existe o echitate între unităţile penitenciare, în ceea ce priveşte echilibrarea statelor de organizare; Domnul director general adjunct Cel-Mare informează că se vor înainta materialele din partea structurilor vizate către organizaţiile sindicale; Domnul director general adjunct Chiş afirmă că există două proiecţii: ale unităţilor penitenciare şi ale directorilor de direcţii din ANP; Domnul director general adjunct Cel-Mare precizează că urmare propunerilor formulate de către unităţile penitenciare, directorii de direcţii au pregătit o notă cu un punct de vedere pentru a organiza ulterior discuţii cu participarea celor din teritoriu; Doamna Neacşu: - propune discuţii referitoare la apariţia în MO a Legii unice de salarizare şi întreabă cum se va proceda pentru aprobarea normelor metodologice de punere în aplicare a acesteia; - supune dezbaterii tema referitoare la Nomenclatorul de funcţii aferent şi propune ca funcţiile de agenţi să fie mai numeroase; Domnul Teoroc: - normele metodologice de aplicare a Legii unice de salarizare se vor aplica prin OMJLC; - afirmă că se poate încerca o simulare referitoare la valoarea unui salariu conform Legii unice de salarizare; Domnul Iftinca precizează că Nomenclatorul de funcţii aferent Legii unice de salarizare reprezintă un document separat care conţine anexe diferite; Domnul director general adjunct Cel-Mare afirmă că odată cu apariţia Legii unice de salarizare în MO se va proceda la întocmirea documentelor de suport; Domnul director general adjunct Chiş propune discuţii referitoare la constituirea Comisiei de disciplină a ANP şi informează că a fost înaintată solicitarea cu privire la transmiterea propunerilor de membrii desemnaţi din partea organizaţiilor sindicale; Domnul Teoroc propune ca preşedintele Comisiei de disciplină a ANP să fie unul nou desemnat, altul decât cel prezent, iar numirea acestuia să se facă cu consultarea organizaţiilor sindicale; Str. Maria Ghiculeasa nr. 47, sector 2 , Bucureşti,România www.anp-just.ro

4

Domnul director general adjunct Chiş propune organizarea unei întâlniri în vederea stabilirii Comisiei de disciplină a ANP de comun acord cu reprezentanţii organizaţiilor sindicale; Domnul Dumitraşcu: - propune discuţii pe tema propunerii avansate de ANP pentru funcţia de preşedinte al Comisiei de disciplină a ANP, pe baza nominalizării acestuia; - informează că odată nominalizat preşedintele Comisiei de disciplină a ANP, se pot debloca discuţiile prin consultarea sindicatelor în vederea adoptării unei hotărâri; Domnul director general adjunct Chiş: - informează că urmare discuţiilor purtate cu directorul general al ANP, propunerea referitoare la componenţa Comisiei de disciplină este următoarea: o preşedinte: Ilie Constantin– DSDRP; supleant: Simona Corodeanu – DMRU; o membrii: Cătălin Niţă – DECEAN; supleant: Valentin Sorescu – DSDRP; Marian Popescu – DPCT; supleant: Adi Avrigeanu Telec – DEA. Domnul Stancovici întreabă dacă supleanţii trebuie să fie desemnaţi din cadrul DSDRP având în vedere activitatea aproape zilnică a membrilor CD care îi solicită şi activităţile curente din cadrul DSDRP; Domnul Chiş precizează că în ceea ce priveşte secretariatul CD a ANP se poate găsi o altă soluţie; Domnul Teoroc supune discuţiilor incompatibilitatea funcţiei de preşedinte a unui şef serviciu din cadrul DSDRP care vine să judece cazuri care vizează în majoritate sectorul operativ pe care îl coordonează; Doamna Neacşu apreciază că este de acord cu propunerea ca membru al CD a dlui. Marian Popescu; Domnul Dumitraşcu propune în calitate de preşedinte să fie desemnat domnul Valentin Sorescu; Domnul director general adjunct Chiş informează că vor aduce la cunoştinţa conducerii ANP despre propunerea reprezentanţilor organizaţiilor sindicale şi subliniază că e importantă constituirea Comisiei de disciplină în condiţiile în care se pierd termene care sunt pe rol; Domnul director general adjunct Cel-Mare informează că după consultare vizavi de propunerea reprezentanţilor organizaţiilor sindicale, conducerea ANP va comunica propunerea referitoare la componenţa Comisiei de disciplină. • Am luat cunoştinţă Din partea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor: - Comisar şef IONEL CEL –MARE, director general adjunct; - Comisar şef TIBERIU UNGUREANU, director general adjunct; - Subcomisar HORIA ŞTEFAN CHIŞ, director general adjunct; - Inspector principal MARIA GEORGESCU, şef SCRG. - Subcomisar IOANA ŞERBAN, director DEA; - Comisar şef MARIAN STANCOVICI, director DSDRP; - Inspector principal POMPILIA MĂNOIU, şef Serviciu Educaţie, DRS; Str. Maria Ghiculeasa nr. 47, sector 2 , Bucureşti,România www.anp-just.ro

5

-

Comisar GHEORGHE IFTINCA, Director DMRU; Comisar şef MANUELA PIELEANU, director DCEAN; Subcomisar DRAGOŞ STRĂJERU, Şef Serviciu Sesizări şi Sinteză, DIP; Subcomisar MARIUS ŞTEF, director DPCT; Comisar CUCU GETA, director DM; Comisar şef TIBERIU BĂRĂIAN, Director DTIC; Comisar şef DANA CENUŞĂ, şef BRPMM; Comisar ADRIAN OLTENAŞ, SIC;

Din partea Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (F.S.A.N.P.) - Sorin Dumitraşcu, preşedinte; Din partea Sindicatului Naţional al Lucrătorilor de Penitenciare (S.N.L.P.) - Teoroc Ştefan, preşedinte; - Mihaela Neacşu, vicepreşedinte. Întocmit de Inspector principal Maria Georgescu Şef Serviciu Cabinet şi Registratură Generală

Str. Maria Ghiculeasa nr. 47, sector 2 , Bucureşti,România www.anp-just.ro

6

Related Documents


More Documents from "Citu Rodica"