Pipp (1).docx

PROIECT LA PEDAGOGIA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PRIMAR ȘI PREȘCOLAR DISCIPLINAREA Facultatea: Psihologie și Științele Educației Specializarea: Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar An I, Grupa 1

Responsabili: Apostol Denisa-Florentina Brădățanu Livia-Elena Scutelnicu Beatrice-Ioana

Iași, 2019 1

Ce se înțelege prin disciplinare, în general? Disciplinarea reprezintă obișnuire cu spiritul de disciplină (Micul dicționar academic, ediția a II-a). „Disciplina” reprezintă acțiunea de a învăța pe alții (sau de a-i instrui), fără a se specifica în ce constă conținutul propus asimilării. „Disciplinarea” numește acțiunea de a obișnui pe cineva cu disciplina sau cu ordinea (Marcu, 2002, p. 283), ceea ce presupune, în ultimă instanță, a învăța regulile caracteristice cadrelor existențiale din care individul face parte la un moment dat (mai întâi în mod inconștienr, iar, treptat, conștient; Kuzma, 2003, Botiș Matanie, Axente, 2009). Disciplinarea este explicată ca stare în care persoana dovedește că are control al voinței, cenzură, autostăpânire, autocontrol. Voința educată poate fi mobilizată în conformitate cu cerințele sintetizate prin reguli și/ sau imperative și, fapt deosebit de semnificativ, ea este orientată spre bine, valoare pe care persoana disciplinată o urmărește și realizează în măsuri variabile. Prin efort de voință, individul ajunge la eliminarea sau corectarea purtărilor urâte, la stăpânire de sine și la ascultarea autorității normei. Disciplinarea generează dobândirea treptată a unei adaptări la mediul socio-uman, respectiv comportamentul social civilizat, civic-moral, dar și adecvarea la mediul natural de apartenență(prin comportament ecologic).

Ce se înțelege prin disciplină, în general? Sensul de dicționar al termenului „disciplină” evocă ansamblul regulilor de conduită ce trebuie adoptate de o persoană; același cadru explicativ invocă și totalitatea cerințelor, solicitărilor, ordinelor, ce se adresează membrilor unei counități. Pentru a elimina eventulele neînțelegeri legate de sfera de curpindere a regulilor, precizăm că regulile manifestării umane se plasează in contexte existențiale diferite:     

reguli în relaționarea profesională reguli de comunicare reguli de muncă reguli în joc/ale jocului reguli ale integrării/conformării la un program etc. 2

Prin disciplină de urmărește formativ abaterea de la impulsurile sălbatice și, concomitent, adoptarea legilor umanității; o greșeală în disciplină, conchide Kant, nu poate fi îndreptată niciodată. Cea mai mare eroare în formarea unui om se consumă tocmai neglijând disciplina, respectiv disciplinarea, în primii săi ani de viață.

Disciplinarea copilului de vârstă mică Acceptând reala și totala dependență a copilului de vârstă mică de familia din care face parte(părinți, în principal, dar și frați, surori) și, în același timp, având în vedere nivelul redus al dezvoltării lui intelectuale, atunci se conturează ideea că disciplina copilului mic devine, pe de o parte, o disciplină a vieții de familie, a prezenței copilului de vârstă mică în structura și funcționalitatea primară a grupului familial și, pe de altă parte, o disciplină a relației/relaționării normale a copilului cu mediul material aferent condițiilor rezidențiale/ familiale sau instituționale ( creșa, grădinița, centrul de zi, școala elementară). Disciplina vieții de familie presupune faptul că părinții, frații mediază descoperirea umanului generic, inclusiv regulile relaționării cu apropiații ș.a., odată cu oferirea reacțiilor umane identitare:comunicare verbală, paraverbală, nomverbală etc. Din experiența practică se observă că în familie copilul de vârstă mică poate fi disciplinat când relaționează cu unii membri ai familiei, dar poate fi indisciplinat în relațiile cu alții. De asemenea, el poate fi disciplinat în familie sau/ și indisciplinat în instituțiile pe care le frecventează și invers, după cum poate fi disciplinat în anumite împrejurări și indisciplinat în altele. De aceea, efortul de disciplinare trebuie realizat în egală măsură de către părinți și profesori printr-o strategie unitară convenită între aceștia.

Responsabilitatea adulților pentru disciplinarea preșcolarilor și școlarilor mici Legat de aspectul referitor la controlul impulsurilor animalice, filosoful Kant susține că demersul disciplinării trebuie să înceapă foarte timpuriu, căci, nefăcând astfel, în urmă omul greu se poate schimba(Kant, 2002, p.18), iar reglarea comportamentală solicită o activitate îndelugată, continuă, organizată, bazată pe mijloace specifice și, mai cu seamă, presupune debut timpuriu(Kant, 2002, p.16). În tot acest demers, prezența adultului este inevitabilă, necesară și esențială.

3

Responsabilitatea disciplinării copilului de vârstă mică revine în totalitate adultului din preajma acestuia(Bailey, 2011, Wyckoff, Unell, 2008); el trebuie să preia toate pârghiile de acțiune specifice demersului. Instituțiile în care sunt integrați copiii în primii ani de viață ( familia, creșa, grădinița, centrul de zi, școala elementară etc.) devin instituții disciplinare. Mediul de viață și acțiunile (cele inițiate conștient,dar și secvențele neprogramate ale vieții, de tip informal) care au legătură cu persoanele si cu obiectele cu care intră în contact minorul se identifică cu instrumente ale disciplinării. Dificultățile pe care le presupune demersul disciplinării se configurează, așadar, în legătură cu adultul, respectiv cu implicarea lui în acțiunile specifice.

Când este oportun să fie inițiate acțiunile disciplinare în relația cu copilul de vârstă mică? ,,Momentul” prielnic pentru disciplinare este întreaga copilărie(numită gneric adeseori cu expresia ,,cei 7 ani de acasă”), începând chiar cu prima lună de viață. ,,Specialiștii susțin că prima lună din primul an de viață este cea mai importantă, iar în mod succesiv, fiecare lună este mai puțin importantă decât cea precedentă. De ce? Pentru că ființa umană se maturizează cel mai rapid în prima lună, iar apoi, cu puține excepții, rata maturizării se diminuează gradat în următorii zece până la paisprezece ani, (....)” .(Glover, apud. Pelt, 2002, p. 81). Nu numai că disciplinarea trebuie să fie timpurie, dar ea se cere materializată prin activarea continuă, constantă, neobosită a comportamentelor ,,corecte” în legătură cu toate lucrurile mediului ambiant proxim și cu toate persoanele apropiate copilului, iar aceasta de către toți cei din preajma copilului mic.

Ce fel de pregătire trebuie să dețină agentul disciplinării? Practica educativă din familii și din instituții specializate pentru formarea copiilor de vârstă mică are cel mai frecvent caracter intuitiv, valorifică experiențe mai mult sau mai puțin aleatorii personale din familia restrânsă sau lărgită, din situații existențiale ad-hoc.

4

Ce fel de comportament este necesar să materializeze agentul disciplinării? Dacă adulții din preajma copiilor sunt singurii responsabili pentru disciplinarea celor mici, atunci demersul realizat de primii va purta amprenta modului lor de a fi disciplinați sau indisciplinați. Este imposibil ca adultul indisciplinat să devină o sursă de învățare a disciplinei pentru copil,mai ales în condițiile în care minorii activează printr-o măsură covârșitoare modelul învățării prin imitație și prin asociere (Livingstone,2009, 29-39). Excesele sau disfunțiile comportamentale ale exercitării rolurilor parentale (fie cele generice, fie cele specifice fiecărei persoane) își un amprenta esențial și în mod negativ pe acțiunile disciplinare. Exigența exagerată a adultului față de copilul mic, răsfățul, perfecționismul, protecționismul, lipsa de iubire, teama permanentă, indiferența, lipsa unității parentale în abordarea unor probleme, relele tratamente exercitate asupra minorului/ maltratarea ș.a. afectează disfuncțional acțiunea învățării comportamentului corect. ,,Cel mai important lucru în privința unei bune discipline este ca părinții să-i facă pe copii să se simtă iubiți. ....Copilul trebuie să se identifice cu părinții pentru a accepta sfaturile lor fără resentimente, ostilitate sau împotrivire. Când copilul nu reușește să se identifice cu părinții și nu se simte iubit, consideră orice dorință a părinților ca pe un lucru impus cu forța și învață să respingă această idee. Mulți copii din ziua de azi au o părere negativă despre autoritatea părintească” (Campbell, 2007, p. 46) .

5