Barbu Lăutaru.docx

Universitatea „Dunărea de Jos” Galați Facultatea de Arte Specializarea: Interpretare muzicală- canto

BARBU LĂUTARU

Coordonator: Prof. Sorin Oancea Student: Palade- Leahu (Radu) Maricica Anul II

1

Franz liszt- Viața și opera Franz Liszt sau Liszt Ferenc s-a născut pe data de 22 octombrie 1811 la Raiding, în lb. maghiară Doborján, Imperiul Austriac, astăzi Burgenland, Austria și a decedat pe data de 31 iulie 1886, Bayreuth, Bavaria. A fost un compozitor maghiar și unul dintre cei mai renumiți pianiști ai tuturor timpurilor. Franz Liszt a fost singurul fiu al funcționarului Ádám Liszt și al soției acestuia, Maria Anna (1788-1866), născută Lager, în familia unui brutar din Krems an der Donau (Krems la Dunăre). Localitatea sa natală, Raiding, făcea parte la acea vreme din Transleithania, parte maghiară a Imperiului Austro-Ungar ce a fost format abia în 1867. Naționalitatea lui a devenit o temă controversată după destrămarea Imperiului Austro-Ungar: unii susțineau etnia germană, alții etnia maghiară, dar au fost și unii care susțineau originea lui slovacă. Dar înainte de 1918, când aceasta nu reprezenta o temă controversată, era acceptată naționalitatea sa în concordanță cu biografia, de trei volume, scrisă de Lina Ramann, conform celor scrise de Ramann despre părinții lui Liszt: „Tatăl lui era maghiar, mama austriacă”. Tatăl lui Franz Liszt era în serviciul familiei Esterházy, familie care îl patrona și pe compozitorul Joseph Haydn. După ce în 1821 s-a mutat la Viena, a luat lecții de pian cu Carl Czerny și de compoziție cu Antonio Salieri. Doi ani mai târziu, în 1823, s-a mutat împreună cu familia la Paris, de unde a plecat în multe turnee ca pianist. Influențat de măiestria violonistului Niccolò Paganini, a decis să dezvolte o tehnică interpretativă similară pentru pian. În 1835 a plecat din Paris cu amanta sa Marie d'Agoult, alături de care a întreprins multe călătorii în anii următori, timp în care reputația sa de pianist a continuat să crească. În anul 1844 s-a despărțit de amanta sa, mamă a celor trei copii ai săi, iar în 1848 s-a stabilit la Weimar, alături de prințesa Carolyne zu Sayn-Wittgenstein. Atenția sa a început să se concentreze pe compoziție și, în special, pe crearea unei noi forme muzicale, poemul simfonic. În anul 1861, Liszt s-a mutat la Roma. Din 1869 s-a întors cu regularitate la Weimar, unde a avut numeroși elevi, mai târziu acceptând să predea muzică la Budapesta, unde era privit ca un erou național. Franz Liszt a fost socrul compozitorului Richard Wagner; el și-a petrecut ultima parte a vieții sale la Bayreuth. A murit la 31 iulie 1886, la patru ani după decesul ginerelui său, Richard Wagner, la Bayreuth, unde a fost înmormântat. Casa în care a murit (Bayreuth, Wahnfriedstr. 9) a devenit „Muzeul Franz Liszt”. 1 Viața și creația sa, ca pianist concertist și compozitor, se structurează în trei perioade distincte : -cariera de virtuoz ( 1820 - 1847 ) îi impune călătorii , având Parisul ca centru general iar pianul este instrumentul spre care se îndreaptă cu predilecție lucrările sale; -din momentul numirii sale ca director de muzică al Curții din Weimar începe cea de a II- a perioadă ( 1847 - 1861 ), cea mai fructoasă din punctul de vedere al creației sale muzicale. Totodată în aceste momente cariera lui se află la apogeu. -ultimei perioade ( 1861 - 1866 ) îi corespund plecarea la Roma și predilecția pentru muzica religioasă în compozițiile sale; Compozițiile sale cele mai importante sunt: La campanella, Liebesträume, Transcendental Études, Années de pèlerinage, Hungarian Rhapsody No. 2, Sonata in B minor, Grandes études de Paganini, Totentanz, Mephisto Waltzes, Les préludes, Mazeppa, Piano Concerto No. 1, Faust Symphony, Dante Symphony, Rhapsodie espagnole, Transcendental Étude No. 4, Piano Concerto No. 2, Dante Sonata, Christus, Harmonies poétiques et religieuses, Symphonic poems, Two Concert Études, Hexameron, Funérailles, Fantasy and Fugue on the chorale "Ad nos, ad salutarem undam", Sposalizio, Transcendental Étude No. 5, Hungarian 1

https://ro.wikipedia.org/wiki/Franz_Liszt

2

Rhapsody No. 1, Fantasy and Fugue on the Theme B-A-C-H, Transcendental Étude No. 2, Hungarian Fantasy, Transcendental Étude No. 12, Concerto pathétique, Orpheus, Réminiscences de Don Juan, Consolation No. 3, La lugubre gondola, Transcendental Étude No. 8, Hungarian Rhapsody No. 14, Transcendental Étude No. 11, Don Sanche, Prometheus, Transcendental Étude No. 10, Hungaria, Hunnenschlacht, Hungarian Rhapsody No. 3, Transcendental Étude No. 9, Grand galop chromatique, Ballade No. 2 in B minor.2 Ca şi alţi romantici ai vremii, Liszt a militat pentru progresul muzicii nu numai prin compoziţii şi concerte, ci şi prin scris. Cartea sa despre Chopin este un preţios document asupra activităţii bardului polonez şi o remarcabilă operă de analiză a stilului chopinian. Încă din 1837, Liszt colaborează la “Gazeta muzicală” din Paris, unde scrie un studiu despre creaţia pianistică a lui Schumann, apoi despre operele wagneriene, dar şi despre singurătatea artistului în societate. Considerându-se “cetăţean al lumii”, manifesta dispreţ pentru auditoriul aristocratic sau pentru cel al aristocraţiei banului. Privitor la atmosfera salonului aristocratic, nota în cartea sa despre Chopin: “Marea artă îngheaţă în sălile de recepţie cu mătase roşie şi îşi pierde conştiinţa în saloanele cu mobilă tapiţată în galben deschis sau albastru sidefiu”, iar despre magnaţii băncilor remarca: “Parveniţii se grăbesc să plătească pentru a-şi vedea satisfăcute toanele deşarte şi îşi măsoară importanţa după banii pe care îi risipesc. În zadar se căznesc să asculte şi să privească, căci ei nu pot înţelege nici poezia înaltă, nici arta înaltă.”3 În cartea sa, Despre ţigani şi muzica lor în Ungaria (1859), ne oferă utile informaţii şi consideraţii asupra folclorului maghiar, Liszt fiind printre primii care au văzut în folclor o posibilă revigorare a limbajului muzical, în schimb în Scrisorile unui bacalaureat în muzică, scrise într-un ton polemic şi de ascuţită satiră critică, aduce interesante idei şi aprecieri asupra muzicii contemporane lui. O mare însemnătate a avut-o activitatea sa pedagogică asupra dezvoltării ulterioare a culturii muzicale prin îndrumările date de el artiştilor interpreţi şi compozitorilor, care-i solicitau sfatul. Numeroşi colegi mai tineri au avut parte de sfaturile şi sprijinul său: d’Albert, Grieg, Klindworth, Borodin, Bülow, W. Lenz, W. Brendel, La Mara (Maria Lepsius), M. Moskowski, M. Rosenthal, A. şi N. Rubinstein, E. Sauer, Fr. W. Scharwenka, G. Sgambatti, B. Smetana, A. Nikisch, Al. Ritter, K. Tausig, Mottl, Richter, Weingarten. Interpretul Liszt n-a fost numai pianistul virtuoz, care uimea lumea cu agilitatea sa tehnică, dar şi muzicianul profund care ştia să pătrundă şi să redea admirabil conţinutul operelor interpretate. “Cine a auzit pe Liszt interpretând Sonatele de Beethoven”, scria Wagner, “a avut impresia că este în prezenţa nu a unei reproduceri, ci a unei veritabile creaţii”. Muzician autentic, cu o multilaterală activitate, Liszt a avut o contribuţie considerabilă şi în arta dirijorală. Ca şi Mendelssohn, Berlioz, Bülow sau Wagner, care au impus personalitatea dirijorului în concerte, Liszt considera dirijatul nu doar ca o simplă acţiune de coordonare a execuţiei, ci ca o creaţie personal.4 Franz Liszt și tărâmurile românești Turneul artistului, pe pământurile româneşti, desfăşurat în perioada 2 noiembrie 184624 ianuarie 1847, la numai 35 de ani când se afla în plină efervescenţă creatoare a conținut nu mai puţin de 19 concerte în săli de festivităţi şi palate din Timişoara, Lugoj, Arad, Sibiu, Cluj, 2

https://ro.wikipedia.org/wiki/Franz_Liszt Theodor Bălan, Franz Liszt, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor din R.P.R., Bucureşti, 1963, p.351 4 Ibidem, p. 352. A se vedea şi Octavian Beu, Franz Liszt în ţara noastră... 3

3

Aiud, Bucureşti şi Iaşi. Publicul l-a aclamat îndelung şi l-a tratat ca pe un rege. Pianistul însuşi era uimit:„am fost atât de fantastic sărbătorit cum nu poate visa niciun artist”. Turneul românesc al lui Franz Liszt a început în Banat, primul său concert având loc la data de 2 noiembrie 1846, la Timişoara5. În sala festivă a Palatului Municipal, pianistul a interpretat următoarele părți muzicale: Andante din Lucia din Lamermoor (Donizetti-Liszt), Fantezie din opera Norma (Bellini-Liszt), Andante cu variaţiuni de Luwig van Beethoven, Ave Mariaşi Regele ielelor de Franz Schubert, Fantezie pe cântece maghiare de Franz Liszt şi Marşul lui Rákóczy, în prelucrarea sa. A urmat recitalul din 4 noiembrie, ţinut la Teatrul Municipal din Timişoara, cea mai mare sală din oraş, iar repertoriul abordat a cuprins lucrările: Uvertura la opera Wilhelm Tell, de Gioacchino Rossini, Păstrăvul, de Franz Schubert, Hexameron, de Franz Liszt, Variaţii de bravură pe o temă din Puritanii de Vicenzo Bellini, o mazurcă şi o poloneză de Frédéric Chopin, Fantezie pe cântece maghiare de Franz Liszt şi, la final, Marşul lui Rákóczy. Succesul a fost deplin. Liszt a primit nenumărate buchete de flori, o cunună din lauri dar şi poezii tipărite. Au urmat concertele de la Lugoj, din 5 şi 7 noiembrie, unde, iarăşi, triumful a fost total.6 Al treilea oraş în care a concertat Franz Liszt a fost Arad, iar drumul de aproximativ 60 de km dintre Lugoj şi Arad, a fost parcurs în trăsură. La marginea oraşului, artistul a fost aşteptat de o mulţime impresionantă, care l-a primit în urale, oferindu-i diploma de onoare a oraşului. În cinstea sa, a fost înălţat un arc de triumf, iar la trecerea trăsurii pe sub el corurile de bărbaţi au cântat imnuri. În Arad, Franz Liszt a concertat de două ori, la 8 şi 10 noiembrie 1846, în sala festivă a hotelului „Crucea Roşie”. La intrarea în clădire, Liszt era aşteptat de o orchestră militară care a interpretat o serenadă, un cor bărbătesc care a cântat imnuri, iar în camera sa de hotel pianistul era aşteptat de o orchestră de muzică populară, care a interpretat melodii tradiţionale din folclorul local. Repertoriul a fost identic celui din Timişoara, la fel şi primirea, şi succesul. Pianul la care a cântat Franz Liszt se află şi la ora actuală în Muzeul Teatrului din Arad. La 17 noiembrie, talentatul virtuoz a concertat pentru a treia oară la Timişoara, spectacolele sale fiind susţinute în scop caritabil: de pe urma spectacolelor, săracii din oraş au primit 400 de fiorini, „Asociaţia muzicanţilor din Timişoara” – 200 de fiorini, iar 100 de fiorini au fost dedicaţi construirii unei şcoli. Alături de Liszt, a urcat pe scenă şi violonistul timişorean Mihail Jáborsky. Succesul reprezentaţiilor sale în cele trei oraşe a fost atât de mare, încât până şipianistul a fost profund impresionat, aşa cum o arată el însuşi în scrisoarea adresată lui Anton Augusz:„În călătoria mea prin Banat am fost atât de fantastic sărbătorit cum nu poate visa niciun artist, iar toate s-au desfăşurat astfel că nici în vis nu mă aşteptam la un asemenea succes şi la o asemenea sărbătoare... Mi s-a întâmplat aceasta, întocmai ca şi burghezului gentilom, care făcea proză fără ca habar să fi avut”.7 „Rapsodia română” a lui Liszt, descoperită la începutul anilor 1930 Cea de-a doua etapă a turneului lui Franz Liszt pe meleagurile româneşti, etapa ardeleană, s-a desfăşurat în intervalul 20 noiembrie- 8 decembrie 1846 şi a cuprins oraşele Sibiu, Cluj şi Aiud. La Sibiu, Liszt a concertat la 20 noiembrie, cântând la două piane „Erard” următoarele piese: Andante cu variaţiuni, de Ludwig van Beethoven, o mazurcă de Chopin, o poloneză, probabil tot de Chopin, numele compozitorului nefiind indicat în programe şi pe afişe, 5

Despre turneul lui Franz Liszt din perioada 2 noiembrie 1846-24 ianuarie 1847, au mai scris:Octavian Beu, Franz Liszt în ţara noastră, Sibiu, Kraft şi Dortleff, 1933;N. Missir, Concertele lui Franz Liszt la Iaşi, în „Studii şi cercetări de istoria artei”, 1954, nr. 1-2 şi Turneul de concerte întreprins de Franz Liszt în 1846-1847, în „Studii şi cercetări...”, nr. 2, 1961 6 https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/turneul-romanesc-al-lui-franz-liszt 7 http://adevarul.ro/locale/timisoara/faimosul-muzician-franz-liszt

4

precum şi improvizaţii pe melodii populare ungureşti. Şederea la Sibiu i-a oferit lui Liszt răgazul necesar de a se apuca să lucreze la Rapsodia română. Tema horei din compoziţie poartă denumirea de Hermannstaedter, adică, „de la Sibiu”. Bucata muzicală a fost găsită în muzeul de la Weimar, într-o copie întocmită de compozitorul Raffi. Onoarea de a fi descoperit-o – mai întâi copia, apoi şi originalul – la începutul anilor 1930 i-a revenit muzicologului şi diplomatului român Octavian Beu. Acesta a început investigaţia în urma unui îndemn venit din partea compozitorului maghiar Béla Bartók, acesta îl atenţiona pe Octavian Beu într-o scrisoare din 5 noiembrie 1930 asupra prezenţei lucrării într-un volum colectiv, în care se mai aflau încă alte 15 rapsodii, volum aflat la muzeul „Franz Liszt” din Weimar.8 „L-aş asculta de sute de ori, l-aş asculta numai pe dânsul...” La 24 noiembrie, Franz Liszt părăsea Sibiul îndreptându-se spre Cluj. Va concerta în oraşul de pe Someş la 26 şi 29 noiembrie, apoi la 3 şi la 6 decembrie 1846. Repertoriul a fost alcătuit din următoarele piese: Andante din opera Lucia di Lamermoor de Donizetti, Fantezie pe teme din opera Normade Bellini, Ave Mariade Schubert-Liszt, Regelele ielelor de SchubertLiszt, Variaţiuni de concert pe teme din opera Puritanii (Bellini-Liszt), Hexameron, Melodii ungureşti (Liszt). Presa clujeană a timpului a zugrăvit în paginile ei trăsătura dominantă a acelor zile: entuziasmul debordant pe care i l-au arătat marelui virtuoz locuitorii oraşului. După cel de-al treilea concert, desfăşurat în Teatrul Vechi, în scop de binefacere, muzicianul a fost dus acasă de o mulţime în delir, având torţe aprinse, cântând şi strigând urale. Mulţimii entuziaste i s-a adăugat şi un taraf de lăutari, care a cântat în cinstea pianistului câteva melodii populare. Din banii adunaţi, Franz Liszt a dăruit Conservatorului de Muzică, grădiniţei de copii şi săracilor din Mănăştur câte 200 de florini. Iată impresiile unui clujean, Pakei Lajos, în urma primei reprezentaţii a marelui pianist, aşa cum figurează ele în scrisoarea din 28 noiembrie 1846:„Am fost alaltăieri... la concertul «Regelui pianului»; nu ştiu ce să scriu despre dânsul, cum să pot exprima acea perfecţiune artistică la care Liszt a înălţat instrumentul... Reduta era ticsită... şi toţi au fost ameţiţi de sunetele fermecate; mie îmi răsună şi acum în urechi şi, dacă aş avea posibilitatea, nici mâine nu aş lipsi şi l-aş asculta de sute de ori, l-aş asculta numai pe dânsul...”9. După efervescenţa şi entuziasmul celor patru concerte clujene, etapa ardeleană a turneului românesc al lui Franz Liszt avea să se încheie cu concertul susţinut la Hanul Orăşenesc din Aiud, la 8 decembrie 1846. La fel ca în celelalte oraşe vizitate, trăsura lui Liszt a fost aşteptată la marginea oraşului de o delegaţie impunătoare, alcătuită din notabilităţi şi intelectuali de marcă ai oraşului. Aceasta l-a condus pe pianist, cu alaiul de rigoare, la Hanul Orăşenesc, unde urma să aibă loc concertul. La Prefectura oraşului a fost oferit un banchet în onoarea distinsului oaspete, în timpul căruia tinerii din oraş i-au cântat o serenadă compusă special pentru el. A urmat concertul propriu-zis, susţinut în sala de festivităţi a Hanului Orăşenesc. Au asistat exact 298 de spectatori, încasările fiind de 298 de florini. Dintre aceştia, Liszt a dăruit 100 de florini Şcolii Orăşeneşti, după care, în aclamaţii şi urale, a părăsit şi acest oraş transilvănean şi s-a îndreptat spre cea din urmă etapă a turneului său, meleagurile valahe şi moldave.10

8

Ştefan Lakatoş, Noi rezultate ale cercetărilor de la Cluj, referitoare la Liszt, revista „Muzica”, nr. 9/1956, p. 32 https://muzicaclasica.weebly.com/franz-liszt.html 10 Cronica din „Vestitorul românesc”, în Octavian Beu, op.cit., p. 45 9

5

„Un «Bravo» care se repeta în tot salonul” De la Aiud, Liszt a plecat, însoţit de doi prieteni, Sándor Teleky şi Bethlen, spre Bucureşti, într-un magnific cortegiu de nu mai puţin de patru trăsuri, trase fiecare de câte opt cai împodobiţi. Voiajul a durat opt zile, vreme în care convoiul a făcut nenumărate opriri şi popasuri, prilejuri cu care muzicianul a ascultat, cu sensibilitate şi receptivitate, tarafuri şi lăutari interpretând cu măiestrie frumoasele melodii populare româneşti. Liszt a notat cu atenţie în carnetul său motive ale muzicii populare româneşti, în care a găsit „o mare vână muzicală”, pe care o va exploata şi valorifica în viitoarele sale compoziţii. Pe durata şederii sale la Bucureşti, Franz Liszt a locuit la palatul prinţului Mihail Ghica, tatăl scriitoarei Dora D’Istria. În acest oraş va susţine pianistul nu mai puţin de trei reprezentaţii, primele două, la 22 şi 30 decembrie, la sala „Momolo”, ultimul concert fiind susţinut, la 1 ianuarie 1847, la invitaţia domnitorului Gheorghe Bibescu, în saloanele palatului domnesc. Repertoriul a fost acelaşi pentru toate cele trei concerte: fantezii din opere, o mazurcă de Chopin, Invitaţie la vals de Karl Maria von Weber şi melodii populare ungureşti, culese şi prelucrate de el. Succesul a fost incontestabil. Redăm în acest sens câteva rânduri dintr-un articol al lui Cezar Bolliac, publicat în „Curierul Românesc”, despre primul concert al lui Liszt la Bucureşti: „Trei sute de persoane din societatea înaltă au primit artistul în aplauze şi fizionomia-i inspirată s-a animat în cercul adoratorilor... de la cel dintâi debut – ar fi zis cineva că sufletul cel mare al artistului s-a vărsat în toată sala şi inimile auditorilor au devenit clavirul, în care vibrau, ca prin electrism, sunetele clavirului ce se încorporase cu artistul”. Iar despre ultimul concert, din chiar prima zi a anului, 1 ianuarie 1847, ziarul „Vestitorul românesc” scria că talentatul pianist a improvizat pe tema unor cântece 6

populare româneşti pe care „le-a frământat cu variaţii atât de felurite şi de magice, încât persoanele ce erau de faţă, neştiind cu ce să-şi arate a lor mulţumire, murmurau cu sfială un «Bravo», care se repeta în tot salonul”. În Bucureşti, Franz Liszt a venit în contact cu reprezentanţii de frunte ai boierimii şi intelectualităţii liberale, revoluţionare, precum C.A. Rosetti, Cezar Bolliac, poetul Catina, pictorul Carol Popp de Szathmary, pe care îl cunoscuse mai demult, în Italia, dar şi Ion Văcărescu, care i-a dedicat nişte versuri impresionante:„Tu cânţi ca libertatea/ În inimi împilate, / C’amarul, ca dreptatea/ Cânţi, răni sunt vindecate”. După triumful celor trei concerte bucureştene, la sfârşitul primei decade a lunii ianuarie 1847, însoţit de Guido de Karácsony, Franz Liszt a luat drumul Moldovei şi a Iaşilor. Ajuns acolo, va fi găzduit în casa vistiernicului Alecu Balş, boier cu vederi liberale, loc unde „tinerimea începuse a se aduna în fiecare lună, ca să petreacă seara în convorbiri şi critici literare”. În această casă, Liszt va avea ocazia să-i cunoască pe Gheorghe Asachi şi pe Costache Negri şi tot în acest loc va susţine el primul concert, la 18 ianuarie, celelalte două, din 21 şi 24 ianuarie – dată simbol – fiind susţinte în sala Teatrului Nou. În cursul primei sale reprezentaţii repertoriul abordat a fost cel obişnuit, în vreme ce repertoriul celorlalte două concerte a cuprins lucrările: Uvertura operei Wilhelm Tell, Invitaţia la vals, Fantezie pe motive din Somnanmbula, Serenadă, Regele ielelor, Galopul cromatic, elementul de noutate reprezentând piesa lui Alexandru Flechtenmacher, dirijorul orchestrei simfonice a Teatrului Naţional, Uvertura moldavă, piesă figurând în programul celei de a treia reprezentaţii. Comentariile revistei „Albina românească” sunt mai mult decât elogioase, autorul cronicilor muzicale, nimeni altul decât Gheorghe Asachi, prezentându-l pe Liszt drept „un meteor din cele mai briliante ce se înfăţoşează pe orizontul artistic şi ţinteşte în ist moment toată a noastră luare aminte şi admiraţie... Manevrele claviaturii sale sunt nec plus ultra al acestui instrument. În salturile sale cele mai sumeţe, în păşirile şi trecerile cele mai grele şi sunetele cele mai delicate, mâna stânga rivalizează cu cea dreaptă, se confundă cu ea şi fără o vederată opinteală aşa-i nasc sunetele care răpesc pe ascultători, spre durere, bucurie şi duioşie, după pornirea sentimentelor acestui mare maestru”.11 Pianistul către Barbu Lăutarul:„Eşti un adevărat artist...” În casa lui Alecu Balş a avut loc şi celebra întâlnire a pianistului cu Barbu Lăutarul. Acesta din urmă i-a reprodus, la renumita sa lăută, câteva dintre acordurile şi improvizaţiile executate la pian de Franz Liszt, cu o asemenea exactitate şi măiestrie, încât maestrul, plin de uimire, nu a putut face altceva decât să exclame siderat:„Eşti un adevărat artist...”. Turneul lui Franz Liszt pe meleagurile româneşti de la sfârşitul anului 1846 şi începutul celui următor a cunoscut, aşa cum era de aşteptat, un succes răsunător. Pianistul şi-a încântat spectatorii cu geniul, cu entuziasmul, cu vigoarea şi cu elanul său şi, mai ales, cu muzica şi cu interpretarea sa. Iar oamenii l-au ascultat, l-au aclamat şi l-au iubit pentru ce a ştiut să le ofere. Strofa finală a poeziei „Liszt” a lui Ion Văcărescu e elocventă pentru redarea acestei stări de spirit:„Tot tonu-ţi din simţire/ Românul nu-şi mai scoate:/A ta întipărire/ El a uita nu poate./ Adu-ţi şi tu aminte,/ Oriunde vei fi ferice,/ De-aceste dragi cuvinte/ Ce dragoste îţi zice”.12 Tot aici, în Moldova, la o întâlnire avută cu boierii moldoveni, Franz Liszt a improvizat un marş unguresc, pe care un lăutar foarte vestit în aceste părți, pe nume Barbu Lăutarul, l-a reprodus cu uşurinţă, impresionându-l pe pianist. Barbu Lăutarul, pe numele său real Vasile Barbu, s-a născut la Iaşi în jurul anului 1780. 11 12

C. Bobulescu, Lăutarii noștri, pag. 168 Adrian Pascu, Barbu Lăutaru. Imaginea vieții celui mai zbuciumat veac. Iași, 1939, 14

7

Acesta provenea dintr-o familie de lăutari moldoveni, devenind la rândul său un cântăreţ a cărui faimă a dăinuit până în zilele noastre. Fiind staroste al lăutarilor din Moldova la doar treizeci de ani, Barbu Lăutaru a fost unul dintre cei mai cunoscuţi cântăreţi de muzică populară din România, având o contribuţie importantă în formarea şi îmbogăţirea muzicii populare de tip lăutăresc. În timpuri străvechi, un neam de origine străină, căzut în robie, gol, flămând, batjocorit și disprețuit, țiganii au reprezentat proprietatea monstruoasă a statului și a boierilor. Din mijlocul acestor năpăstuți ai soartei au făcut parte secole în șir lăutarii, care de sute de ani au fost nelipsiți de la toate manifestările însoțite de muzică ale poporului. Cu timpul au ocupat un loc important în viața de petreceri a boierimii, însă în afara acesteia, rămâneau tot robi, fiind tratați de multe ori brutal. Din această pricină datele referitoare la viața lui Barbu Lăutarul sunt vagi. Nici chiar Vasile Alecsandri, cel care a contribuit mai mult decât oricine la popularizarea ilustrului lăutar prin canțoneta „Barbu Lăutaru”, nu a putut oferi date exacte despre acesta deoarece nu interesa pe nimeni viața unui biet lăutar, chiar dacă avea un talent excepțional de improvizație și de reproducere după auz.13 După C. Bobulescu14, datorită documentelor pe care i le-a pus la dispoziție Traian Ichim, fost registrator la Arhivele Statului din Iași, Barbu Lăutaru se numea Vasile Barbu și ar fi trăit între anii 1812-1861. Mulți autori precum M. Poslușnicu, Lucian Predescu sau C. Diaconovich vorbesc despre existența mai veche a unei familii Barbu care se evidențiază către sfârșitul secolului al XVIII-lea. Astfel că, la Arhivele Statului din Iași, s-a găsit următorul arbore genealogic: Stan Cobzariu

Ilinca

Gheorghe

Vasile

Teodor

Maria Sprinceană

Alecu

Ion

Profira

Elisaveta

La curte, ca și în casele boierilor, se vorbea turcește și grecește. Lumea boierească se îmbrăca după moda turcească, se mânca și se distra după aceeași modă. În ceea ce privește muzica, peste tot la orașe răsunau manele, bestele, samaele, pestrefuri și taxîmuri turcești. Asemenea cântece s-au bucurat de o largă circulație în a doua jumătate a secolului al XVIII- lea și în prima jumătate a secolului trecut, cu ele s-a născut și a crescut Barbu Lăutarul, de acestea va cânta el, ca lăutar al boierilor, mai toată viața sa. Însă a cântat și cântece populare românești, pe care lăutarii le-au avut totdeauna în repertoriul lor.

13 14

Dr. C. Diaconovich, Enciclopedia Romînă, Sibiu, I, 1989, pag. 396-397 C. Bobulescu, op. cit. , pag 169

8

Barbu Lăutarul a avut mai multe turnee în ţările române, însă una dintre marile sale realizări este faptul că a reuşit să-l impresioneze cu muzica sa până şi pe compozitorul Franz Liszt. „După acestea Liszt fiind invitat seara la boierul Alecu Balș, acesta chemă şi taraful de lăutari al lui Barbu, spre a arăta lui Liszt cu ce soi de musică era obicinuit în Moldova”. În ziarul francez <> sub direcţia lui Marcelin, Paris 1874, nr. 48 din 28 Noembrie, găsim următoarea descriere interesantă despre impresia pe care taraful lui Barbu Lăutarul o făcu asupra marelui muzician: Aceştia erau ţiganii din Iaşi şi căpetenia lor se numea Barbu Lăutarul. Toţi purtau anterie mari strânse la piept, legate cu brâe, cu căciuli de piele de miel şi opinci. Pletele lor lungi şi groase le cădeau pe umere; căpetenia lor, Barbu, era bătrân, barba sa căruntă împletită în două cădea până la piept şi sub caciula ce acoperea fruntea sa se vedeau strălucind ochii săi plini de inteligenţă şi când intrară în casă, toţi puseră mâna la piept şi se închinară până la pământ; li se dădu apoi şampanie, a arătat Teodor Burada în articolul „Cronica muzicală a oraşului Iaşi”, publicat în revista „Convorbiri literare”15. La această întâlnire a luat parte şi poetul Vasile Alecsandri. Instrumentele lăutarilor din taraful lui Barbu Lăutaru erau o violină, un nai, o cobză şi un instrument ce semăna cu o mandolină. Bătrânul lăutar i-a pus pe ucenicii săi să cânte un marş naţional, ce i-a făcut pe toţi boierii aflaţi în sală să arunce cu galbeni în paharul său. Barbu Lăutaru a continuat cu mai multe cântece ţigăneşti, timp în care Liszt îi asculta cu foarte mare atenţie. „Liszt asculta mereu, rezemat pe un scaun de stejar, mânca cu ochii pe lăutari. Şi uneori nervii lui simţeau sguduituri care se oglindeau pe faţa sa cea iscusită. Când ultimul acord se auzi, el îşi apucă mâinile şi pieptul său apăsat avu un suspin de uşurare. - Ah! cât e de frumos! - zise el. Toţi boerii bătură din palme, Liszt luă din buzunarul său un pumn de galbeni şi turnându-i în paharul lăutarului îi zise: - Să bem amândoi, lăutarule! Amândoi ciocniră paharele. Liszt era atât de impresionat încât tremura când deşerta pe al său. În fundul sălii boerii deprinşi cu aceste curioase melodii, vorbeau între dânşii, punând după fiecare bucată câţiva galbeni în paharul minunatului lăutar.După câteva momente Liszt se sculă şi îndreptându-se către lăutar, îi zise: - Barbule, m'ai făcut să cunosc musica ta; am să te fac să cunoşti pe a mea. Bătrânul lăutar, drept răspuns, puse mâinile la piept şi se înclină până la pământ. Liszt se puse la clavir în mijlocul unei tăceri ce se făcu deodată. Lăutarul cu scripca în mână, asculta cu luare aminte, fără a pierde din vedere pe tainicul musicant, a mai scris acelaşi Teodor Burada. Franz Liszt a cântat un marş unguresc. În timp ce boierii se uitau cu nepricepere la el, Barbu Lăutaru urmărea cu atenţie fiecare notă. După ce pianistul şi-a terminat reprezentaţia, lăutarul ieşean i-a oferit un pahar de şampanie şi i-a cerut să-i permită să cânte şi el aceeaşi melodie. Liszt i-a permis lui Barbu Lăutaru să cânte acelaşi cântec, deşi l-a privit cu neîncredere. Lăutarul se întoarse către taraful său şi după ce puse scripca la gât începu a cânta marşul unguresc. Nimic nu fu uitat, nici trilurile, nici arpegiile, nici variaţiunile cu notele repeţite, nici acele adorabile treceri din semiton în semiton, care-i sunt atât de obişnuite pentru a reveni la întâiul său motiv. Barbu Lăntaru cânta cu amănunţime pe scripca sa toată improvisaţiunea pianistului, ce asculta înspăimântat opera ce cu un moment mai înainte o cântase pe clavir pentru întâia dată şi pe care poate o şi uitase. Taraful său îl urma cu precisiune, observând nuanţele şi uitându-se drept la Barbu carele mergea cu cântecul înainte, străpungând inima lui Liszt. Când se sfârşi cântecul, Liszt se sculă deodată şi mergând drept la bătrânul Barbu, îl sărută călduros, apoi luând după vechiul obicei paharul cu şampanie, îl întinse, zicânduți: - Bea Barbule Lăutar, stăpânul meu, bea, căci Dumnezeu te-a făcut artist şi tu eşti mai mare decât mine!, a mai menţionat Teodor Burada.16 15 16

V. M. Poslușnicu, Istoria muzicii la români, pag 610 T. Burada, Almanah muzical, Iași II, 1876

9

Așadar trebuie să admitem că Barbu Lăutarul a fost o personalitate artistică deosebită, a fost o culme pentru acea vream în arta lăutăriei. Vestitul Lăutar s-a dus, așa cum s-au dus și timpurile în care a trăit și a cântat. Flacăra artistică lăutărească nu s-a stins odată cu el, ci a fost preluată de alți lăutari, unii la fel de mari ca el, care au dus cântecul peste mări și țări fiind adevărați ambasadori ai poporului nostru. Barbu Lăutarul avea să moară la Iaşi, la data de 18 august 1858. Ca un omagiu adus artistului neîntrecut de altădată, s-a dat numele lui celei mai mari orchestre populare a noastră Orchestra „Barbu Lăutaru” a Filarmonicii de stat „George Enescu”, ansamblu care a făcut mândră țara în Europa, Asia și Africa.

Franz List

Stefan Luchian- Barbu Lautarul

Eu sunt Barbul lautaru’, Starostele si cobzarul, Am cantat pe la domnii, Si la mandre cununii. Of, of, of mi-aduc aminte, Of, of, of ca mai-nainte, Nici un chef nu se facea, Fara asta cobza mea.

Cobza mea a fost vestita, Veac intreg a fost cinstita, De boierii de pe-aici, Ba chiar si de venetici. 10

Dar acum, acum vai mie, Decind lumea-i pe nemtie, Nu mai pe lume pe glas, Si pe ulite-am ramas. Dragi boieri de lume noua, Ziua buna va zic voua, Eu ma duc, ma prapadesc, Ca un cantec batrinesc. Inchinati cite-un pahar, Pentru Barbu lautar.17

17

Vasile Alcsandri, Culegere de proză, E.S.P.L.A., f.d. 232-234

11

12

13

14

15

16

Bibliografie: Theodor Bălan, Franz Liszt, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor din R.P.R., Bucureşti, 1963, p.351 Ştefan Lakatoş, Noi rezultate ale cercetărilor de la Cluj, referitoare la Liszt, revista „Muzica”, nr. 9/1956, p. 32 Cezar Bolliac, articol în „Curierul românesc”, în Ocatvian Beu, op.cit., p. 42 Cronica din „Vestitorul românesc”, în Octavian Beu, op.cit., p. 45 T. Burada, Almanah muzical, Iași II, 1876 https://ro.wikipedia.org/wiki/Franz_Liszt Despre turneul lui Franz Liszt din perioada 2 noiembrie 1846-24 ianuarie 1847, au mai scris:Octavian Beu, Franz Liszt în ţara noastră, Sibiu, Kraft şi Dortleff, 1933;N. Missir, Concertele lui Franz Liszt la Iaşi, în „Studii şi cercetări de istoria artei”, 1954, nr. 1-2 şi Turneul de concerte întreprins de Franz Liszt în 1846-1847, în „Studii şi cercetări...”, nr. 2, 1961 https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/turneul-romanesc-al-lui-franz-liszt http://adevarul.ro/locale/timisoara/faimosul-muzician-franz-liszt https://muzicaclasica.weebly.com/franz-liszt.html C. Bobulescu, Lăutarii noștri, pag. 168 Adrian Pascu, Barbu Lăutaru. Imaginea vieții celui mai zbuciumat veac. Iași, 1939, 14 Dr. C. Diaconovich, Enciclopedia Romînă, Sibiu, I, 1989, pag. 396-397 V. M. Poslușnicu, Istoria muzicii la români, pag 610 Vasile Alcsandri, Culegere de proză, E.S.P.L.A., f.d. 232-234

17