Colegiul Național De Comerț.docx

COLEGIUL NAȚIONAL DE COMERȚ AL ACADEMIEI DE STUDII ECONOMICE SPECIALITATEA MERCEOLOGIE DISCIPLINA EDUCAȚIA PENTRU SOCIETATE

Studiu individual „Moștenirea

testamentară și moștenirea legală”

Autor: Titomir Denis Grupa Mer182, anul I

Profesor: Silvimar D

CHIȘINĂU, 2019

Moştenirea testamentară

Moştenirea testamentară - un component al dreptului de proprietate Testamentul este un act juridic solemn, unilateral, revocabil şi personal prin care testatorul dispune cu titlu gratuit, pentru momentul încetării sale din viaţă, de toate bunurile sale sau de o parte din ele. Testator poate fi doar persoana cu capacitate de exerciţiu. Nu se permite întocmirea testamentului prin reprezentant. Dreptul de a dispune de avere prin testament este unul din aspectele dreptului de proprietate, o prelungire a acestuia. Astfel, printre prerogativele ce le conferă dreptul de proprietate, este şi acesta de a putea hotărâ asupra transmiterii patrimoniului după moarte.

Dreptul de a testa este consacrat

de Codul civil: testator poate fi doar persoana cu capacitate de exerciţiu - art.1449. Dreptul de a testa se exercită prin testament, iar pentru validitatea acestui act trebuie îndeplinite anumite formalităţi şi respectate dispoziţiile legale în vigoare. La acestea ne vom referi în cele ce urmează. Natura testamentului Natura testamentului este determinată de următoarele caracteristici ale acestuia: -

este un act juridic, deci este chemat să exprime o voinţă valabilă, adică neviciată, să emane de

la o persoană capabilă şi să conţină dispoziţii conforme cu legea şi ordinea publică. Testamentul trebuie făcut de un major, cu capacitate mintală nealterată de vre-o boală; să fie expresia liberei voinţe, deci să nu fie făcut ca urmare a unei presiuni, violenţe, ca rezultat al unei erori sau înşelăciuni. -

este un act solemn, adică legea impune testatorului să facă actul cu respectarea anumitor forme

strict determinate, într-una din cele trei forme prescrise de lege: olograf, autentic sau mistic (secret). De aceste trei forme de testamente ne vom ocupa detaliat în continuare, explicând regulile specifice fiecăruia. -

este un act unilateral în sensul că exprimă voinţa unei singure persoane, conferând dreptul

asupra bunurilor testatorului dar numai după decesul acestuia. Deci testamentul se deosebeşte de actele juridice bilaterale, cum sunt contractele, în care intervine voinţa a cel puţin două persoane. Persoanele în favoarea cărora se testează dobândesc drepturile respective în virtutea voinţei testatorului.

este un act revocabil deoarece testatorul îl poate revoca sau modifica oricând în timpul vieţii

sale;

este un act personal în sensul că testamentul trebuie făcut de însuşi testatorul şi în nici un caz

-

nu poate fi făcut de un împuternicit (mandatar, avocat, sau vreo altă persoană, indiferent de calitatea ei); Determinarea cotei succesorale de către testator Testatorul poate determina în testament cotele succesorale pentru moştenitorii menţionaţi în el sau poate indica în mod concret cărui moştenitor ce parte din patrimoniu îi va trece în proprietate. Dacă în testament nu există astfel de indicaţii, patrimoniul succesoral se împarte egal între moştenitori. În cazul în care în testament sunt menţionaţi câţiva moştenitori, dar este stabilită cotă succesorală numai unuia dintre ei, ceilalţi moştenesc în părţi egale patrimoniul rămas.

Substituirea succesorului Testatorul este în drept să substituie succesorul desemnat dacă acesta din urmă decedează până la deschiderea moştenirii, nu acceptă sau renunţă la moştenire, sau este privat de dreptul la moştenire. Renunţarea moştenitorului testamentar la succesiune se admite numai în cazul în care acesta nu indică în favoarea cui renunţă. Scrierea testamentului. Testamentul poate fi scris numai de testator, scris în sensul propriu al cuvântului – nu dactilografiat, şi nu prin folosirea procedeelor mecanice sau electronice de scris. Poate fi scris cu creionul, cu cerneală sau pastă, indiferent pe ce fel de hârtie, pe caiet, registru sau carnet, pe pânză cu vopsea. Testamentul poate fi redactat în orice limbă, cu condiţia ca acea limbă să fie cunoscută de testator la data redactării actului. Poate fi scris cu litere de mână, sau tipar, folosindu-se orice fel de scriere (cea obişnuită, stenografia, alfabetul special al orbilor.) Se poate scrie pe o singură filă, sau pe mai multe, într-un singur exemplar sau în mai multe exemplare. Testamentul poate fi redactat în orice stil şi formă. De exemplu sub formă de scrisoare sau altfel, fără a fi întitulat „testament”, cu condiţia ca din conţinutul textului să rezulte că nu este vorba de un proiect, ci de un testament propriu-zis. Este recomandabil ca testamentul să nu conţină modificări, deoarece acestea pot genera după decesul testatorului procese, iar soluţia pronunţată de instanţă să altereze voinţa testatorului.

Data testamentului. Data testamentului trebuie scrisă tot de testator. Fiind un element esenţial al actului, lipsa datei are drept consecinţă nulitatea testamentului. Într-adevăr, numai cunoscând data exactă a întocmirii actului se poate aprecia şi verifica dacă testamentul a fost întocmit în stare de capacitate, iar în cazul unor testamente succesive, cu dispoziţii contradictorii, care dintre ele a fost întocmit ultima dată şi care înlătură pe cele anterioare. Este recomandabil ca data să fie scrisă precis: ziua, luna şi anul . Nu are importanţă dacă aceste elemente ale datei sunt menţionate cu litere sau cifre. Nu constituie o condiţie legală precizarea orei. Nu duce la nulitatea testamentului dacă data este indicată prin termeni sau expresii echivalente (de exemplu „prima zi a Crăciunului” în loc de 7 ianuarie), este esenţial specificarea precisă a datei. Este recomandabil ca data să fie menţionată la sfârşitul textului testamentului, indiferent dacă acesta are o singură sau mai multe pagini. Aceasta deoarece data trebuie să se refere la întregul act. Semnătura Semnătura este formalitatea esenţială a testamentului, întrucât are ca scop certificarea conţinutului actului, atestarea că acesta exprimă voinţa testatorului. Deci lipsa semnăturii duce la nulitatea absolută a testamentului. Se recomandă ca semnătura să figureze la sfârşitul testamentului. Aşezarea semnăturii la începutul sau în cuprinsul testamentului poate să nască litigii judiciare. Când testamentul are mai multe pagini, testatorul nu trebuie să semneze fiecare din ele. În principiu, semnătura trebuie să conţină prenumele şi numele de familie ale testatorului. Este valabilă însă şi semnătura obişnuită a testatorului (care poate să nu cuprindă prenumele), condiţia esenţială fiind posibilitatea identificării acesteia.

Subiectele executării testamentului În lipsa indicaţiilor în testament, executarea lui se pune în sarcina moştenitorilor testamentari. Aceştia pot încredinţa prin contract executarea testamentului unuia dintre ei sau unei alte persoane. Desemnarea executorului testamentar

În scopul executării întocmai a dispoziţiilor testamentare, testatorul poate desemna prin testament unul sau mai mulţi executori testamentari, atît dintre moştenitorii testamentari, cît şi dintre persoanele care nu sînt moştenitori. În ultimul caz, este nevoie de acordul executorului testamentar, acesta exprimîndu-l în scris pe testament sau în cererea anexată acestuia. Refuzul de a executa testamentul Executorul testamentar este în drept să refuze în orice moment executarea obligaţiei pe care i-a încredinţat-o testatorul, fapt care trebuie să-l aducă în prealabil la cunoştinţa moştenitorilor.

Secretul testamentului Notarul, o altă persoană care autentifică testamentul, martorii, precum şi persoana care a semnat testamentul în locul testatorului, nu au dreptul, până la deschiderea succesiunii, să dea publicităţii date despre conţinutul testamentului, despre întocmirea, modificarea sau revocarea lui.

Data întocmirii testamentului În testament trebuie să se indice data întocmirii lui. Lipsa datei atrage nulitatea testamentului doar dacă nu sunt înlăturate dubiile privind capacitatea de exerciţiu a testatorului la momentul întocmirii, modificării sau revocării testamentului, precum şi în cazul existenţei a câtorva testamente.

Modificarea sau revocarea testamentului

Testatorul poate modifica sau revoca testamentul în orice moment: a) prin întocmirea unui nou testament, care revocă în mod direct, total sau parţial, testamentul anterior ce contravine noului testament; b) prin depunerea unei cereri la notar; c) prin distrugerea tuturor exemplarelor testamentului olograf.

Pluralitatea de testamente

Dacă testatorul a întocmit câteva testamente care se completează şi nu se substituie integral unul pe altul, toate testamentele rămân în vigoare. Testamentul anterior îşi păstrează puterea legală în limita în care prevederile lui nu sunt modificate prin testamentele ulterioare.

Moștenirea legală Moştenirea este legală atunci când transmiterea patrimoniului succesoral are loc în temeiul legii la persoanele, în ordinea şi în cotele determinate de lege. Potrivit art. 1499 CC, moştenirea legală intervine de fiecare dată în cazul în care: a) cel ce a lăsat moştenirea nu a lăsat nici un testament; b) testamentul întocmit de testator a fost declarat nul; c) succesorul testamentar este codecedat sau comorient cu testatorul; d) succesorul testamentar este nedemn. în afară de situaţiile menţionate mai sus moştenirea legală intervine şi atunci când testamentul lăsat nu conţine dispoziţii testamentare cu privire la dispunerea de patrimoniu, ci alte dispoziţii de ultimă voinţă (desemnarea executorului testamentar, dispoziţii cu privire la funeralii, dispoziţii cu privire la dezmoştenire etc.). In fine, moştenirea legală poate coexista cu cea testamentară. Astfel, în cazul în care există moştenitori rezervatari, testatorul poate testa doar partea din patrimoniu care depăşeşte rezerva succesorală, care, potrivit normelor cu privire la moştenirea legală se va atribui moştenitorului rezervatar. De asemenea, dacă testatorul nu a testat întregul său patrimoniu, partea rămasă se va deferi celor care au dreptul la el potrivit regulilor moştenirii legale. Moştenirea legală este concepută ca o moştenire de familie. Pornind de la concepţia necesităţii conservării bunurilor în familie, dreptul nostru atribuie moştenirea legală familiei defunctului, iar în caz de vacanţă succesorală - statului. Noţiunea de familie are un înţeles larg, incluzând rudele de sânge, soţii şi afinii. Moştenitori legali însă sunt doar cei care formează familia în sens restrâns rudele defunctului şi soţul supravieţuitor, nu şi afinii lui. Rudenia, potrivit art. 45 al Codului familiei aprobat prin Legea nr. 1316-XIV din 26.10.200039, rudenia este legătura de sânge bazată pe descendenţa unei persoane dintr-o altă persoană (rudenie în linie dreaptă, care poate fi ascendentă şi descendentă, cum ar fi în cazul părinţilor şi copiilor) sau pe faptul că mai multe persoane au un ascendent comun (rudenie în linie colaterală - fraţii şi surorile). întrucât legăturile de rudenie pot fi foarte îndepărtate, chemarea tuturor rudelor la moştenire ar necesita eforturi considerabile şi va avea drept efect pulverizarea patrimoniului succesoral. Potrivit art. 1500 CC, rudele defunctului sunt ierarhizate în trei clase de moştenitori, fiind chemaţi la moştenire în următoarea ordine: • Clasa întâi de moştenitori, constituită din descendenţi, soţul supravieţuitor şi ascendenţii privilegiaţi celui ce a lăsat moştenirea. Din categoria descendenţilor fac parte copii celui care a lăsat

moştenirea. Copiii pot fi din aceeaşi căsătorie, din căsătorii diferite sau din afara căsătoriei, cu singura condiţie ca filiaţia să fie stabilită potrivit legii. Copiii înfiaţi tot fac parte din această clasă, or, adoptatul şi descendenţii lui prin efectul adopţiei, dobândesc, aceleaşi drepturi pe care le au copii din căsătorie faţă de părinţii lor. Tot la clasa întâi de moştenitori se atribuie ascendenţii privilegiaţi ai defunctului - părinţii lui (tatăl şi mama), din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptivi. Părinţii naturali ai celui adoptat şi celelalte rude de sânge pe linie ascendentă, precum şi surorile şi fraţii lui de sânge nu moştenesc după moartea celui adoptat sau a descendenţilor lui. Soţul supravieţuitor, deşi nu este rudă cu defunctul, este chemat la moştenire ca moştenitor de clasa întâi. Unica condiţie impusă de lege este ca, la momentul deschiderii succesiunii, acesta să se fi aflat în căsătorie legală. Clasa a doua de moştenitori, constituită din colateralii privilegiaţi (fraţii şi surorile) şi ascendenţii ordinari (bunicii din partea tatălui şi al mamei). Sunt fraţi şi surori persoanele care au aceiaşi părinţi sau cel puţin un părinte comun. Fraţii şi surorile pot fi atât din căsătorie, din afara căsătoriei, cât şi din adopţie43. . (unchii şi mătuşile) ai defunctului.

Clasa a treia de moştenitori, formată din colateralii ordinari