O Viziune Sociologica Asupra Gentii Femeii Pdf

Geanta femeii: tendinţe ale modernităţii, reproducţie socială şi management al impresiei Autor Cătălina Rezeanu Universitatea din Bucureşti

Coordonator Liviu Chelcea Universitatea din Bucureşti

Analiza detaliată a genţii femeii evidenţiază semnificaţii ale dinamicii individuale şi sociale. Mi-am propus prin această lucrare, pe de o parte să identific strategiile prin care femeile îşi menţin secret conţinutul genţii, ritualurile cotidiene pentru care geanta furnizează instrumente, transformările pe care le-a cunoscut acest accesoriu de-a lungul timpului, iar pe de altă parte să evidenţiez conţinutul genţii, caracteristicile şi tipologia obiectelor din geantă, modul lor de aranajare, similitudinile între genţile din cadrul aceleiaşi familii. Geanta e un obiect fetiş, o sursă de pasiuni şi fixaţii. Este un obiect tabu - cu interdicţii şi interpretări diferenţiate pe vârstă şi sex. Este o sinteză între regiunea expusă şi cea ascunsă, în managementul impresiei - furnizând machiajul pentru rol şi păstrând secrete ale sferei private. Este un obiect de gen - cu rol în construcţia identităţii şi diferenţierii de genul masculin. Este un obiect de colecţie - o oglindă a transformărilor sociale şi un activator al memoriei afective. E o expresie a modernităţii - prin accentul pus pe funcţionalitate. E un instrument de luptă pentru prestigiu şi individualitate. E un exemplu de reproducţie socială - prin transmiterea habitusului de la o generaţie la alta. Geanta femeii–obiect fetiş între interdicţie, secret şi semnificaţie Cercetarea a pornit de la încercarea de a da un răspuns la o serie de întrebări: de ce femeile au nevoie de atâtea obiecte purtate constant în genată, de unde vine aura de mister ce înconjoară geanta femeii, de ce s-a constituit ca normă fixată încă din copilărie interdicţia de a umbla în geanta unei femei, de ce există similitudini între geanta mamei şi cea a ficei sale. Mi-am propus să aflu conţinutul genţii unei femei (Ce obiecte are o femeie în geantă? Ce rol şi caracteristici au acestea? Cum le aranjează? Care predomină?) şi în acelaşi timp barierele întâmpinate în acest demers precum şi modul în care femeile îşi reprezintă conceptul de geantă. Se vorbeşte astăzi din ce în ce mai mult depre un fetişism al modei, adică

un sistem simbolic legat de expresia atât a comportamentului sexual cât şi a identităţii de gen (V. Steele, 1997). Obiectul material a devenit locul activităţii religioase sau al investiţiei psihice, el reuneşte elemente eterogene şi crează fixaţii, este un organ extern, direcţionat de puteri din afara voinţei persoanei, subversiv idealului de sine autonom (William Pietz, 1985). Semnificaţia cuvântului fetiş s-a schimbat dea lungul timpului trecând prin diverse cadre de interpretare: etnografie, isoria religiilor, psihanaliză, psihiatrie, estetică, antropologie. Fetişismul explică cum sentimentele colective pot deveni conştiente de ele însele doar fixându-se de obiecte materiale, astfel ele participă la natura obiectelor şi reciproc obiectele participă la natura lor (Emile Durkheim, 1912). Prin ritualurile de păstrare a secretului conţinutului genţii, prin dependenţa femeii de

2

Cătălina Rezeanu

geanta sa, prin ataşamentul ei pentru geantă sau chiar prin semnificaţiile sociale transmise de obiectele genţii, putem încadra acest accesoriu în categoria obictelor fetish ale modernităţii care reflectă tendinţe şi sentimente colective. Trăim într-un fetişism al comodităţii (Emily Apter, 1991) creat nu de pasiunea pentru obiecte ci de pasiunea pentru coduri. Cu alte cuvinte obiectele din geantă transmit coduri ale comodităţii. Din punctul de vedere al paradigmei interacţionismului simbolic dinamica unei realităţi sociale se construieşte prin interacţiunea indivizilor participanţi (M. Lallement, 1994). O primă explicaţie pentru fascinaţia pe care geanta mamei a exercitat-o asupra multor copii, ar fi tocmai întreţinerea acestui statut de fruct oprit de către mamă. Este semnificativă în acest sens precizarea făcută de unul dintre intervievaţi “nu aveam voie să umblu, că îmi plăcea să fur chestii de acolo să mă joc cu ele, dacă era ceva de luat îi aduceam geanta şi îmi dădea ea”. După declaraţiile persoanelor de sex masculin semnificaţiile interdicţiei s-au schimbat: în copilărie a fost curiozitatea foarte puternică sancţionată permanent şi supravegheată, care ulterior s-a diminuat devenind respect pentru intimitatea celuilalt. Conform paradigmei dramaturgice a lui Erving Goffman (1959) sinele e un efect dramatic ce se naşte pe o şcenă pe care e prezentat. Pentru a putea expune o imagine idealizată actorii trebuie să ascundă anumite lucruri. Adică să existe o graniţă între culise şi scenă. De vreme ce secrete importante ale spectacolului sunt vizibile în culise, iar performerii ies din rol atunci când se află acolo, este firesc ca trecerea de la

regiunea expusă la cea ascunsă să fie ţinută secretă şi ca întreaga regiune ascunsă să rămână necunoscută (E. Goffman, 1959). Conţinutul genţii femeii ar putea fi o parte din echipamentul util în managementul impresiei, în menţinerea aparenţei sociale, cu alte cuvinte în alegerea machiajului pentru rol, în protejarea imaginii din spaţiul privat. Geanta femeii reuneşte cele două dimensiuni: exteriorul său este regiune expusă, iar conţinutul regiune ascunsă. Persoanele chestionate au recunoscut deschis că interiorul genţii este un subiect taboo şi trebuie să rămână secret. Iată de exemplu ce spune unul dintre subiecţi în momentul în care i se cere să-şi expună conţinutul genţii: “O femeie nu-şi arată niciodată ce are în geantă, geanta e secretul femeii”. Studiile de gen pun accentul pe conceptul de identitate de gen (Stryker, 1980, apud E. Borgatta şi R. Montgomery, 2000). Identitatea de gen feminină sau masculină se bazează pe semnificaţiile internalizate prin asocierea cu rolul de femei sau bărbat. Dar rolul de femeie se poate defini doar în relaţie cu contrarolul său, cel de bărbat (Lindesmith şi Strauss, 1956, apud E. Borgatta şi R. Montgomery, 2000). Stereotipurile de gen sunt viziuni împărtăşite cu privire la trăsăturile de personalitate ale unui anumit gen, precum instrumentalitatea pentru masculin şi expresivitatea pentru feminin (Spence şi Helmreich, 1978, apud E. Borgatta şi R. Montgomery, 2000). Am putea deduce de aici că geanta femeii este un obiect de gen (gendered object), cum sunt păpuşile pentru fetiţe, cu rol în construirea identităţii de gen, în diferenţierea de genul masculin. De fapt a menţine secret conţinutul genţii nu este decât o strategie de accentuare

Geanta femeii: tendinţe ale modernităţii, reproducţie socială şi management al impresiei

a identităţii de gen, prin asumarea secretului feminin şi a misterului, prin incitarea curiozităţii sexului opus. În sprijinul acestei idei precizez că am întâmpinat dificultăţi în a o convinge pe una dintre intervievate să îmi arate ce are în geantă atunci când eram însoţită de un reprezentant al sexului masculin, aceasta refuzându-mă sub pretextul că “e secret”, însă când am revenit singură mi-a expus conţinutul genţii cu amabilitate. Se pare că secretul supravieţuieşte doar în spaţiul masculin nu şi în discuţiile feminine, în care acestea par foarte dispuse să îşi etaleze conţinutul genţilor. Există forumuri al căror public sunt exclusiv femeile, în care acestea îţi dezvăluie conţinutuul genţilor: “Spuneţi-mi şi mie cam ce purtaţi în genţile voastre? Eu până acum purtam genţi cât de cât micuţe, iar acum, dacă tot sunt în vogă genţile mai mărişoare, mă gândesc şi eu să-mi revizuiesc obiceiurile. Aştept sfaturile voastre”. (desprecopii.com/ forum/topic.asp?TOPIC_ID=73463). Deducem de aici că pentru femeie geanta devine pe de o parte, o formă a prezentări sociale a sinelui, a autoafirmării (A. Giddens, 1991), iar pe de altă parte o formă de comparare socială, sau evaluare reflectată (Festinger, 1954). Oamenii învaţă prin interacţiuni cu ceilalţi cum să clasifice lumea, care sunt simbolurile utilizate în desemnarea poziţiei sociale. Genţile trădează sursele prin care femeile îşi afirmă prestigiu: brand profesional (carnet cu sigla locului de muncă, chitanţe de la firma proprie chiar dacă acesta nu mai este în funcţiune), sistemul de relaţii ca resursă (carte de vizită a unui psiholog implicat în programe sociale), alegeri de consum (obiecte inscripţionate cu sigle ale mărcilor de cosmetice, de ţigări, de

3

lenjerie intimă, broşuri de la expoziţii culturale, cărţi). După această trecerea în revistă a cadrelor teoretice utilizate în interpretare, în prima parte a articolului voi prezenta geanta ca obiect de colecţie, în partea a doua o clasificare a obiectelor din geantă, în partea a treia caracteristicile acestor obiecte şi în final relaţiile dintre obiectele din geantă. Colecţia de genţi Orice obiect are două funcţii, de a fi utilizat şi de a fi posedat. Obiectul strict posedat devine element de colecţie. Colecţia la copii e modul rudimentar de stăpânire a lumii exterioare. Obiectul colecţionat devine obiect pasiune, obiect iubit. Mecanismul este de căutare ordonare şi reunire. Colecţionarul se colecţionează de fapt pe sine (J. Baudrillard, 1968). Există colecţionari de genţi. De exemplu Anita Davis deţine o colecţie de aproximativ 1500-2000 de bucăţi (conform unui interviu realizat de Donna Novak, Globe Correspondent al sit-ului oficial al oraşului Boston, publicat pe 11 mai 2006). Obiectele în care nu predomină funcţionalul au rol de mărturie, reamintire, nostalgie sau evadare. Obiectul vechi e asemeni unui portret de familie. Are rol de a fixa ceva în memorie. Ascunde o legendă, permite evadarea în alt timp, fuga de realitate (J. Baudrillard, 1968). Obiectul nu are valoare excepţională decât prin absenţă, efortul investit pentru a dobândi o geantă rară crează colecţionarului impresia că a adus în prezent o persoană sau un timp: colecţionara Anita Davis afirmă că a fost inspirată de mama sa, care era o persoană la modă şi de piaţa de vechituri, singura în care regăsea atmosfera

4

Cătălina Rezeanu

din copilărie. Genţile Anitei Davis sunt expuse la Muzeul Concord în colecţia The Purse & the Person: A Century of Women's Purses (concordmuseum.org) deschisă în perioada 21 aprilie - 4 iulie 2006. Există chiar muzee ale genţilor: în Australia, Katoomba Purse Museum (katoomba1.com/pursemuseum) iar în Amsterdam, Tassenmuseum Hendrikje (museumofbagsandpurses.com). Motivaţia colectării este aceea că în conţinutul unei genţi găseşti obiecte care activează memoria afectivă, fiind oglinzi atât ale epocii cât şi ale persoanelor în parte. Expoziţiile evidenţiază semnificaţia socială a genţilor: “Genta femeii edwardiene, ca şi femeia acelui timp, are un picior în secolul XIX iar celălalt în secolul XX: prin cărţile de vizită se leagă de manierele şi obiceiurile erei victoriene iar prin carnetul de cecuri de managementul gospodăriei”, “Femeia modernă din anii ’20 şi-a orientat activităţile din sfera privată spre cele din sfera publică. Creşterea independenţei şi a dinamismului s-au manifestat şi prin creşterea numărului de articole din geantă”, ”Al doilea război mondial aduce restricţii şi pune femeia în noi roluri umplându-i geanta cu cartele de raţionalizare a hranei sau cu lanterne”, “În anii ’80, ’90 genţile stilate sunt create să facă o distincţie vizuală şi sunt prea mici pentru a căra mai mult decât obicetele esenţiale: rujul, cheile, celularul, cartea de credit”. Întrucât aceste interpretări selective oferă o imagine incoerentă, voi prezenta în continuare o scurtă istorie a genţilor (V. Foster, 1982; F. Chenoune, 2005; S. Critchell, 2005; S. Rowling apud www.katoomba1.com/ pursemuseum/history.htm; www.henriettashandbags.com/a_histor y_of_handbags.html; www.accessoryweb.com/history.html).

Interesant este că primele genţi au fost purtate de barbaţi. Erau niste săculeţi din piele (poche) legaţi de cingătoare despre căror existenţă aflăm încă din hieroglifele egiptene şi ebraice. Prima menţiune a lor în literatura scrisă datează din secolul al XIV-lea. În aceste săculeţe se purtau plante frumos mirositoare (pomanders). Henry al optulea purta un astfel de săculeţ de aur prins la cingătoare. Cei bogaţi le ornamentau cu aur sau broderii. În secolul XV aspectul acestor săculeţi era un simbol de status. La sfârşitul secolului al XV-lea femeile purtau astel de săculeţi pe sub pelerine, neavănd un rol decorativ ci doar funcţional. În secolul XVI apar aşa numitele “sweet bags”, adesea chiar metalice, în care femeile purtau sticluţe de parfum. Alături de ele mai apar şi genţile de lucru (workbag) în care femeia îşi poartă recuzite de cusut şi dantele. Tot în secolul XVI se manifestă spiritul practic al genţilor, apărând genţile mari pentru călătorii, purtate de bărbaţi diagonal pe corp. Apar şi genţile bărbaţilor pentru scrisori şi portofelul pentru jocurile de societate gravat cu iniţiale sau cu diverse embleme. Secolul XVII este cel al genţilor mici atât pentru femei cât şi pentru bărbaţi, cu precizarea că broderia de pe geantă era o formă de seducţie la femei. În 1670 apar pantalonii bufanţi cu buzunare, pentru bărbaţi, fapt care duce la dispariţia săculeţilor, cu excepţia săculeţilor pentru tutun la bărbaţi, care continuă să apară. Sunt cunoscute în istoria genţilor secolului al XVIII-lea aşa numitele “reticules” ale femeilor confecţionate din catifea, mătase sau satin, legate de mână, conţinând rujul, pudra, cărţile de vizită, sărurile mirositoare şi evantaiul. După revoluţia franceză hainele femeilor erau atât de

Geanta femeii: tendinţe ale modernităţii, reproducţie socială şi management al impresiei

delicate încât nu puteau avea buzunare, ceea ce duce la o nouă apariţie a genţilor. O dată cu fusta strâmtă, când buzunarele nu mai erau la modă apar şi genţile mari. În secolul XIX apar genţile pentru operă ce conţineau ochelari, evantai, oglindă şi pudră. Secolul XX aduce în geanta femeii tigarete, tabachere şi chibrituri. Apariţia genţii de mână se leagă de anul 1900 şi este inspirată de ganta de călătorie purtată de bărbaţi. Perioada celui de-al doile război mondial este una a lipsurilor de materiale precum cadre metalice, piele, oglinzi, de aceea abundă componentele din plastic şi lemn. Alegerea genţii. De la semnificaţia istorică a genţii voi trece la ritualul cotidian al purtării acesteia. Există femei care folosesc permanent aceaşi geantă (multe dintre ele au venit mediu, sau nu au un loc de muncă ce pune accent pe imagine), femei care schimbă geanta o dată cu garderoba (motivaţia latentă fiind dorinţa de a armoniza detaliile imaginii, iar cea expimată plictiseala, nevoia de schimbare). Strategia este de a menţine constant conţinutul genţii, răsturnănd obiectele dintr-o geantă în alta. Există însă şi femei care au genţi pentru diferite contexte sociale: o geantă pentru iesit la cumpărături şi mers la biserică şi o geantă pentru mers la serviciu, sau o geantă pentru provincie, una pentru Bucureşti şi alta pentru călătorii. De această dată strategia este de a avea un conţinut al genţii adaptat situaţiei, fără a face transfer dintr-o geantă în alta. Concluzia ar putea fi aceea că gradul de nouatate al situaţiei determină atât conţinutul cât şi aspectul exterior al genţii.

5

Obiecte semnificative În această secţiune voi arata modul încare se pot calsifica obiectele din geantă, din punct de vedere al finalităţii lor: obiecte de înfrumuseţare, obiecte personalizate, obiecte utile, obicete de sănătate, obiecte de nutriţie, obiecte religioase. Voi acorda o atenţie mai mare semnificaţiei obiectelor de înfrumuseţare clasice (oglinda şi portretul), obicetelor sursă de prestigiu (care sunt o sinteză a celorlalte categorii) şi obiectelor personalizate, spre a evidenţia tendinţele modernităţii. Oglinda şi portretul. Mediul ţărănesc respinge oglinda, cel burghez o preferă, este obiectul omului bogat, este strategia de a-ţi înmulţii imaginile, a le lua în stăpânire, sporeşte intimitatea cu sinele. Portretul este oglinda diacronică a familiei. Oglinda şi portretul dispar în modernitate (J. Baudrillard, 1968). Doar 2 persoane din cele 20 deţin oglinzi în geantă. Faptul că una dintre ele este casnică iar celalată supraveghetoare la o centrală termică ar putea sugera că dispun de mai mult timp decât celelalte şi că absenţa oglinzii ar putea fi un simptom al lipsei de timp pentru controlul periodic al imaginii. Contrar celor afirmate de Baudrillard pozele de familie continuă să fie păstrate în portofel. În 20 de genţi au apărut poze la 6 persoane. La fetele mai tinere portretul de familie a fost înlocuit fie cu poza formaţiei de muzică preferată, fie cu imaginea unei celebrităţi. Toate mamele care au poze, au în primul rănd poze cu copii, apoi cu nepoţi, fraţi, animale de companie, sau cu sine, doar o singură persoană are poze cu soţul. Pozele nu sunt niciodată recente, ci readuc în memorie momente îndepărtate: copilăria, perioada când

6

Cătălina Rezeanu

copii erau mai mici decât sunt în prezent, perioada în care a fost curtată de soţ. Obiecte personalizate. În societatea preindustrială omogeniatea obiectelor este mare şi sunt mai puţin specializate în funcţia lor. Modelele nu sunt supuse producţiei de serie. În era industrială modele se desschid difuzării de serie. Există din ce în ce mai puţine modele sau serii pure, tranziţiile dintre ele se diferenţiază la infinit. Seria are un deficit de stil faţă de model. Modelul se distinge prin valori de contact, iar seria prin valori vizuale. Stilul e înlocuit printr-o artă a combinării. Seria e o încercare de promovare a gustului la nivelul claselor. Modelul este discret, firesc, obiectul de serie e exagerat. Interioarele de serie sunt încărcate. Seria merge spre model iar modelul se difuzează continuu în serie (J. Baudrillard, 1968). Aceste premise explică de ce modelele sunt elemente din ce în ce mai rare în genţi. Femeile au găsit însă strategii de adptare. Cu cât accesul la modele este mai mic ,ba chiar cu cât numărul produselor de lux, sau “de firmă” e mai mare, cu atât apare mai accentuată tendinţa spre a conferi obiectelor obişnuite, semnificaţii sau inovaţii personale. Apar obiecte fără valoare materială dar care crează legături cu evenimente importante din viaţă şi ghidează conduita ulterioară: responsabilizare înainte de a trece la o nouă etapă de vărstă: “la mulţi ani, de acuma eşti majoră, ai grijă ce faci, să creşti mare şi la fel de frumoasă, baftă la bacalaureat”; responsabilizare cu privire la îmbătrânire: “ai mai îmbătrânit cu un an, băbăciune”, carte poştaşă de la colegii de liceu cu mesajul “zâmbeşte mâine poate fi mai rău”, ce aminteşte de o

perioadă plăcută; alte minicadouri primite de sărbători sau spontan. Apare de asemenea şi biletul de telecabină cu care peroana X, semnificativă afectiv, a urcat în Alpi, păstrat spre a aminti de realizările lui X, dar şi ca posibilitate de proiecţie a propriului vis încă nerealizat de a ajunge în Alpi. Exisă şi obiecte investite cu puteri supranaturale, de la care se aşteaptă să aducă har , de exemplu o bucată de pânză sfinţită la Ierusalim, sau noroc prin cei 4 trifoi cu 4 foi purtaţi în agenda de telefon. Conform interacţionismului simbolic oamenii nu-şi realizează pur şi simplu rolul social ci au o orientare creativă faţă de el. Anumite structuri permit o mai mare creativitate decât altele. În acest sens o altă strategie de personalizare este de a îţi grava iniţialele pe obiecte pecum tabachera, sau de a folosi obiecte serigrafiate cu nume semnificative: brichete cu trupe de muzică preferată (exemplu de serigrafie: Dirty Insides, trash metal band); exploatarea coincidenţelor prin purtarea în geantă a şerveţelelelor Harley, al căror nume este întâmplător acelaţi cu cel al motocicleteleor preferate. Personalizarea se manifestă şi atunci când obiectele obişnuite sunt decorate, devenind astfel unicat: portofel şi husă de telefon brodate manual. Se poate concluziona că legii materiale a rarităţii îi corespunde logica simbolică a distincţiei (P. Bourdieu, 1998). Obiecte sursă de prestigiu. Interacţionismul simbolic postulează că oamenii învaţă prin interacţiuni cu ceilalţi cum să calsifice lumea sau care sunt simbolurile utilizate în desemnarea poziţiei sociale. Genţile trădează sursele prin care femeile îşi afirmă prestigiul: brandul profesional -prin carnete cu sigla locului de muncă şi chitanţe de

Geanta femeii: tendinţe ale modernităţii, reproducţie socială şi management al impresiei

la firma proprie, chiar dacă acesta nu mai este în funcţiune; sistemul de relaţii ca resursă - prin prezenţa în geanta unei studente la asistenţă socială a unei carţi de vizită de la un psiholog implicat în programe sociale; alegeri de consum - prin preferinţa pentru obiecte inscripţionate cu sigle ale mărcilor de cosmetice, de ţigări, de lenjerie intimă sau pentru broşuri de la expoziţii culturale sau cărţi. Permanent se dă o luptă în care fiecare agent e concomitent nemilos şi judecător suprem, o luptă de a se egala şi a se identifica cu superiorul şi a se distinge de cel inferior (P. Bourdieu, 1998). Categoriile dominante de obiecte din geantă dezvăluie teritoriul pe care ficare femeie decide să işi dea această luptă, cu alte cuvinte categoria de obiecte ce predomină reprezintă fie zona din care femeile işi alimentează stima de sine, fie zona în care simte că este nesigură pe poziţia sa şi decide să-şi amelioreze situaţia. Categoriile de obiecte cel mai des întălnite în genţi sunt: estetc şi util cel mai frecvent, apoi personal şi sănătate şi pe ultimele locuri religie şi nutriţie. Catergoriile de obiecte cu cel mai mare număr de obiecte, cărora li se acordă cea mai mare atenţie, sunt obiecte utile, apoi obiecte personalizate şi pe locul trei obiecte de înfrumuseţare. La categoria înfrumuseţare se pune cel mai mult accent de femeile, indiferent de vârstă, mirosului. Femeile peste 45 de ani pun accent pe înfrumuseţarea buzelor şi a părului, pe când fetele tinere pe înfrumuseţarea în primul rând a mainilor apoi în egală măsură a ochilor, obrajilor şi buzelor. Caracteristici ale obiectelor În continuarea demersului de identificare a tendinţelor modernităţii voi

7

analiza caracteristicile obictelor din interiorul gentii şi anume culoarea, materialul şi dimensiunea. Culoarea. În pofida aprecierilor lui Baudrillard (Sistemul obiectelor, 1968) potrivit căruia culoarea naturală e percepută ca agresivă, în toate genţile apar ca predominante culorile primare (roşu, galben, albastru), urmate de cele complementare (portocaliu, verde mov) fiind rare culorile terţiare (bleumarin, vernil, bej, purpuriu, vişiniu, violet). Tendinţa principlă a modernităţii de a prefera fuga în alb, negru şi pastel se manifestă puternic nu la obiectele din interiorul genţilor ci la culoarea exterioară a acestora. Negrul reprezintă distincţia şi se opune vulgarităţii (ibidem), poate de aceea majoritatea genţilor şi portofelelor sunt de culoare neagră. Omul modern valorizează echilibrul culorilor, adică asortarea (ibidem), dar în această situaţie funcţionează doar asortarea între geantă şi portofe, întrucât sunt singurele elemente ale genţii care sunt expuse în zona publică. Materialul. Cele mai multe genţi sunt confecţionate din piele, sau imită pielea, ca o încercare de a sugera în exterior ideea de calitate şi lux, sau sunt confecţionate din material textil brodat sprea a crea impresia de distincţie şi originaliate. Sticla este recipientul modern ideal, amintind de lux, de transparenţă, de izolare, de abstractizare, de ceea ce poţi vedea dar nu poţi atinge (ibidem), având un puternic rol seductiv. Într-adevăr tot mai multe produse, în special cele de înfrumuseţare tind să aibă recipiente transparente; transparenţa se manifestă şi la genţi, umbrele, pixuri, brichete sau telefoane.

8

Cătălina Rezeanu

Dimensiuni. Înainte tehnica viza ocuparea lumii şi a spaţiului, acum mecanismele se îndreaptă spre o concentrare a structurilor (J. Baudrillard, 1970), aşa se explică de ce pe de o parte în geanta femeii apar din ce în ce mai multe produse miniaturizate precum mostre de produse cosmetice, parfumuri la sticle foarte mici, tampoane intime abia vizibile şi telefoane cât mai mici, iar pe de alta, genţile tind să fie din ce în ce mai mari cu cât vârsta posesoarei creşte. În căutarea unei explicaţii la acest fenomen se obervă că numărul produselor din geantă tinde să crească. Referitor la acest aspect una din intervievate mărturiseşte cu umor: “Cred că şi pe bunica o gasesc, dacă o caut aici”. Întrebate de ce au aşa de multe produse în geantă femeile şi-au orientat răspunsul spre zona utilitară, spre dorinţa de eficienţă şi confort în orice situaţie, văzând geanta drept un instrument de control al mediului şi al persoanelor de sex opus. Cu toate acestea, perspectva persoanelor de ambele sexe este una ironică: pentru bărbaţi geanta femeii fiind o „garsonieră” sau un “butic”, iar femeile declarând că “aceea care se ratăceşte în pădure, sigur supravieţuieşte o saptămână cu ce are în geantă şi va arăta şi bine când o vor găsi salvatorii". Sistemul obiectelor Obiectele sunt imaginea unei întregi viziuni asupra lumii. Lucrurile trebuie să comunice între ele, să formeze un tot unitar. Am surprins acest fenomen pe de o parte la nivelul armoniei/ dizarmoniei dintre obiectele fiecărei genţi, iar pe de altă parte la nivelul influenţelor de la o persoană la alta în ceea ce priveşte conţinutul genţilor.

Aranjarea. În mediul tradiţional frumosul are afinităţi ascunse. În modernitate obiectele răspund la o problemă, nu mai crează atmosferă ci sunt funcţionale. Dispare ideea că fiecare lucru trebuie să aibă un loc şi dispare obsesia curăţeniei (J. Baudrillard, 1968). Caracteristicile modernităţii par a justifică lipsa de ordine din geanta femeii, invocată de umorul masculin: “Ce lipseşte din geanta femeii? Ordinea”. Majoritatea genţilor sunt o dovadă de haos şi obiecte redundante precum bonuri fiscale, ambalaje, chitanţe vechi, în care până şi posesoarele se descurcă greu: “Stau vreo 5 minute să-mi caut cheile când ajung acasă în geanta sa pot deschide usa de jos de la scara”. Dezordinea nu este însă o regulă deoarece există şi genţi în care totul este ordonat şi are un loc fix, de obicei posesoarele de genţi ordonate au profesii ce solicită ordine: secretară, proiectantă, redactor presă. Această ordine se ascoiază şi cu o reducere a numărului obiectelor din geantă. Iată cum caracteristici ale sferei profesionale determină reguli de conduită în sfera privată. Influenţe mamă-fiică. Există o geneză socială, pe de o parte, a schemelor de percepţie, gândire şi acţiune, care constitue habitusul, iar pe de altă parte, a structurilor sociale şi în particular a ceea ce putem numi câmpuri şi grupuri, mai ales a ceea ce este numit în mod obişnuit clase sociale (P. Bourdieu, 1986). Habitusul este o subiectivitate socializată, funcţionează ca mijloc al consacrării indivizilor în câmpul corespunzător şi ca instrument de conservare şi reproducere a acestui câmp. Habitusul nu are o dimensiune conştientă. În timp devine principiu al identităţii sociale, al apartenenţei la o

Geanta femeii: tendinţe ale modernităţii, reproducţie socială şi management al impresiei

clasă. Familia “fixează” în individ habitusul primar de clasă, adică primele scheme de percepţie, de gândire şi de acţiune care vor funcţiona ca fundament şi principiu de selecţie în procesul încorporării tuturor experienţelor ulterioare. La nivel macro acest proces poartă denumirea de reproducţie socială (P. Bourdieu şi J.C. Passeron, 1970). Teoria reproducţieI sociale ne permite să înţelegem o serie de similitudini între conţinutul genţilor mamelor şi al ficelor, similitudini ce trădează principii de gândire şi acţiune, transmise de la o generaţie la alta. Din cele 5 perechi mama-fiică/ce analizate, am constatat următoarele similitudini şi diferenţieri: 1. Atât mama cât şi fiica: au predominant obiecte utile şi apoi obiecte personalizate, au genţile încărcate cu multe obiecte, au acelaşi număr de categorii de obiecte, diferenţa fiind aceea că, în locul obiectelor de înfrumuseţare purtate de mamă, fiica poartă obiecte religioase, iar mama spre deosebire de fiică are un mai mare echilibru între categoriile de obiecte; Este cea mai vizibilă influenţă, fiica având o bună relaţie cu mama sa şi petrecând mult timp în preajma acesteia. 2. Cele două fete au preluat de la mamă echilibrul între categoriile de obiecte şi geanta încărcată cu multe obiecte. Trebuie precizat că în geanta mamaei apare un număr impresionant de obiecte religioase, de la icoane, cărţi, candelă, metanii, până la pânză sfinţită şi pandantiv, ce sugerază că mama este creştină practicantă a ritualurilor nu numai la biserică ci şi acasă sau la locul de muncă - fapt care nu este un model pentru fete. S-a petrecut de data aceasta alt fenomen: nu numai că fetele nu au imitat-o pe mamă, dar nu au în geantă nici un

9

obiect religios. De data aceasta fetele s-au influenţat reciproc având predominant obiecte utile. Fata care are o relaţie bună cu mama a preluat de la aceasta o categorie nu la fel de bogată în obiecte ca cea religioasă, dar bine reprezentată în geanta mamei, categoria estetică. Fata care are relaţii tensionate cu mama a redus numărul de produse din categoria estetică şi şi-a dezvoltat o categorie numeroasă (pe locul doi după cea a obievtelor utile) de obiecte personalizate ce nu apar nici la mamă nici la soră. Această situaţie demonstrează ca habitusul nu e un destin, fiind permanent modificat de noile experienţe. 3. Aparent nu există influenţe, geanta mamei fiind echilibrată, adică având număr egal de produse repartizate pe categorii, iar genta fiicei cu tendinţe spre sfera utilă şi personalizat. Geanta mamei conţine puţine obiecte pe cănd cea a fiicei multe. Se poate totuşi observa că cele două au aceleaşi categorii de produse în genţi, deci au utilizataceaşi schemă de organizare a genţii. 4. Deşi mama are o geantă cu puţine produse, tendinţa fiicei nu este similară cu a celorlalte cazuri, de a spori numărul de produse şi de categorii de obiecte, aceasta avănd în geantă mai puţine obiecte şi categorii de obiecte decât mama sa. A păstrat deci tendinţa de simplificare iniţiată de mamă. Asemeni celorlalte cazuri fata nu are o geantă echilibrată, în acest caz ruptura de echilibrul din geanta mamei sale s-a realizat prin prezenţa a două telefoane - mama sa neavând telefon care au înclinat balanţa spre categoria utilităţilor. Este cazul cu cea mai slabă influenţă, relaţiile fiicei cu mama sunt tensionate, relaţia este de tipul mamă vitregă - fiică adoptivă.

10 Cătălina Rezeanu 5. În cazul genţilor cu număr mediu de produse cele două fete au reprodus acest aspect având cam acelaşi număr de produse ca şi mama lor. Din cele partu categorii de obiecte prezente în geanta mamei - adică util, estetic, religios, sănătate - ambele fete au respins categoria religios. Cea mare a păstrat ca şi mama sa obiecte predominant utile, dar s-a detaşat de modelul mamei creând o nouă categorie de obiecte persoanlizate, ce nu apare nici la mamă nici la soră. Sora mai mică a preluat fără să modifice 3 dintre categoriile mamei sale şi a acordat mai mare atenţie unei alte categorii decăt celei preferate de sora sa şi anume categoria estetică. Influenţa s-a manifestat mai intens la fiica cea mică. Analizând aceste cazuri se poate concluziona că reproducţia socială este mai intensă la vârste mai mici şi atunci cănd fetele au o relaţie bună cu mama sau petrec mult timp în preajama acesteia, dar cu cât relaţia este mai tensionată cu atât tendinţa spre personalizare este mai intensă. Indiferent dacă fetele resping total anumite categorii de produse sau crează altele noi, la un anumit nivel repoducţia socială continuă să se manifeste. Concluzii Geanta este o sinteză între spaţiul public şi cel privat al femeii, între regiunea expusă şi cea asunsă. Geanta femeii este un obiect de gen (gendered object), o sursă de diferenţiere de genul masculin, întreţinută încă din copilărie prin interdicţia destăinuirii conţinutului ei, dar şi o sursă de prestigiu şi afirmare a sinelui printre persoanele de acelaşi gen. Conţinutul genţii femeii

are o semnificaţie socială, fiind oglindă atât a epocii cât şi a persoanei în parte. Gradul de nouatate al experienţelor sociale determină atât numărul genţilor deţinute cât şi conţinutul sau aspectul exterior al genţii. Conţinutul genţii redă tendinţe şi mutaţii ale modernotăţii: dispăriţia oglinzii şi „supravieţuirea” portretului de familie dintr-o perioadă cu conotaţii pozitive. Femeia răspunde tendinţei de standardizare modernă prin personalizarea obiectelor - a adăugat obiectelor obişnuite, semnificaţii sau inovaţii personale. Obiectele deţinute în geantă sunt dovezi ale surselor de prestigiu ale femeii şi ale strategiilor utilizate spre a obţine acceptarea grupului de referinţă. În plus geanta femeii oferă informaţii despre câmpurile sociale în care se afirmă femeia, despre particularităţi ale unor ritualuri cotidiene precum infrumuseţarea, practica religioasă, plata facturilor, întreţinerea sănătăţii. Mergând mai adânc la nivelul caracteristicilor aflăm că femeia preferă culori primare, violente pentru obiectele din interiorul genţii şi culori, nonculori sau pasteluri pentru aspectul exterior. Alte tendinţe vizibile sunt orientarea spre recipiente transparente, minimizarea obiectelor din geantă, creşterea numărului lor şi mărirea dimensiunilor genţii o dată cu înaintarea în vârstă, motivate prin raţiuni de eficienţă şi confort. Indiferent de variaţiile induse de nevoia de originalitate sau de relaţii deficitare cu mama, reproducţia socială mamă - fiică sau chiar soră - soră (în grupul primar) se manifestă la nivelul anumitor dimensiuni ale genţiilor.

Geanta femeii: tendinţe ale modernităţii, reproducţie socială şi management al impresiei

11

Bibliografie Apter, Emily. (1991). Fetishism in Theory: Marx, Freud, Baudrillard. (Cap.1: Feminizing the Fetish: Psychoanalysis and Narrative Obsession in Turn-ofthe-Century), France, Ithaca and London: Cornell University Press; Baudrillard, J. [1968] (1996). Sistemul obiectelor, Cluj: Ed. Echinox; Baudrillard, J. [1968] (1996). Sistemul obiectelor, Cluj: Ed. Echinox; Baudrillard, J. [1970] (2005). Societatea de consum. Mituri şi structuri, Bucureşti: Ed. Comunicare; Borgatta, E. , Montgomery, R. (2000). Encyclopedia of Sociology Second Edition, Vol 2, New York: The Gale Group; Bourdieu P. (1986). Economia bunurilor simbolice, Bucureşti: Ed. Meridian; Bourdieu, P. [1998], (2000). Spiritul practic, Iaşi: Ed. Institutul European; Bourdieu P., Passeron J.C. (1970). La reproduction. Elements pour une theorie du system d’enseignement, Paris: Les Edition de Minuit, apud Mahler Fred (1977), Sociologia educaţiei şi învăţământului. Antologie de texte contemporane de peste hotare (pp. 187-205), Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică; Chenoune, F. (2005). Carried Away: All About Bags, New York: Vendome Press; Critchell, S. (2005). The history of the purse, apud: www.nashuatelegraph.com/apps/pbcs.dll/article?AID=/20050510/STYLE/ 105100057/-1/ARTSANDLIVING; Durkheim, Emile [1912] (1995). Formele elementare ale vieţii religioase, Iaşi: Ed. Polirom; Foster, V. (1982). Bags and Purses, Los Angeles: Quite Specific Media Group; Giddens, A. (1991). Modernity and Self-Identity. Self and Society in the Late Modern Age. Cambridge: Polity Press; Goffman, E. [1959] (2003). Viaţa cotidiană ca specatcol, Bucureşti: Ed. Comunicare; Lallement, M. [1994] (1998). Istoria ideilor sociologice, Oradea: Ed. Antet; Pellizzi, F. (1985). Res: Anthropology and Aesthetics, (I, Res 9, Spring, 1985, Pietz, W., The Problem of the Fetish), England: Harvard University Press, www.res-journal.org/edboard.html; Rowling, S.G., Purse Museum collection: 350 years of handbags, apud: www.katoomba1.com/pursemuseum/history.htm Steele, V. (1997). Fetish: Fashion, Sex, and Power, England: Oxford University Press; www.accessoryweb.com/history.html www.boston.com/news/local/articles/2006/05/11/history_inside_a_womans_purse www.concordmuseum.org/ www.forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=73463 www.forum.top-solutions.ro/Default.aspx?g=posts&m=27060 www.henriettashandbags.com/a_history_of_handbags.html www.katoomba1.com/pursemuseum/ www.museumofbagsandpurses.com/index_eng.html www.museumofbagsandpurses.com/index_eng.html

12 Cătălina Rezeanu Abstract A detailed analysis of woman purse shows some meanings of individual and social dynamics. The interest of this approach is to identify on the one hand the strategies by which women keep the content of their purses secret, the daily rituals which involve the purse and how did the content of this accessory transform over the years, and on the other hand, the content of the purse, the characteristics and the typology of its objects, their arrangement and the purses similarities in the same family. The purse is a fetish object - a source of passion and fixation. It is a taboo object - with different interdictions and interpretations segregated by gender and age. In impression management, it is a synthesis between front region and back region - by furnishing the makeup for the role and by keeping some of the public sphere secrets. It is a gendered object by playing roles in identity construction, and in differentiation from masculinity. It is a collection object - a mirror of social transformations and an affective memory activator. It is an expression of modernity by focusing on functionality. It is an instrument of prestige and individuality. It is an example of social reproduction by the transference of habitus from one generation to another.