New Microsoft Word Document (3).docx

Delicventa juvenila

Delincvenţa juvenilă este o componentă a criminalităţii. Ea este un fenomen de devianţă, manifestat prin incapacitatea unor minori/adolescenți de a se adapta la normele de conduită din societate. Această incapacitate este datorată unor cauze de ordin bio-psiho-social. În ţara noastră, există unii tineri şi minori care participă destul de activ la săvârşirea unor fapte penale. Ei participă şi săvârşesc îndeosebi infracţiuni cum ar fi: furturi, violuri, vătămări corporale, infracţiuni de lovituri cauzatoare de moarte, omor şi tentativă de omor. Criminalitatea în rândul minorilor are multe cauze diferite de cele ale criminalităţii adulţilor. Analizând acest fenomen, pe genuri de infracţiuni s-au desprins următoarele: Cauzele specifice ale apariției delicvenței juvenile sunt: - creşterea situaţiilor de abandon şcolar a unor elevi cunoscuţi cu comportament deviant sau preocupări antisociale, lipsa unei activităţi utile; - lipsa de supraveghere permanentă de către părinţi, supraveghetori, tutori etc.; - familiile dezorganizate din rândul cărora provin unii minori infractori ai căror părinţi sunt cunoscuţi cu antecedente penale; - Intermitență în educaţia minorilor de către şcoală, unităţi de ocrotire (case de copii, şcoli de reeducare, şcoli speciale) alte instituţii cu atribuţii în acest sens; - necunoaşterea din timp a anturajului, a locurilor şi mediilor frecventate de minori; - lipsa unei legături permanente între familie şi şcoală; - influenţa unor infractori majori aflaţi în anturajul minorilor prin determinarea acestora de a comite fapte antisociale; - consumul de către unii minori de substanţe halucinogene şi alcool pentru creşterea unei stări euforice. Principala cauză însă, a apariţiei atitudinilor antisociale o constituie influenţa mediului social şi proceselor psihice la nivelul conştiinţei individului. Un rol important îl au şi împrejurările concrete de viaţă ale individului. În acest context actul infracţional nu trebuie examinat ca o simplă reacţie la factorii extern, deoarece situaţia concretă de viaţă dă naştere prin ea însăşi la un act de voinţă, ci numai când se corelează cu personalitatea unui individ, când trece prin interesele, obiceiurile, mentalităţile, particularităţile psihice ale individualităţii sale. Deci, pentru a găsi cauzele şi condiţiile care favorizează delincvenţa juvenilă, trebuie să pornim de la analiza structurii interne ale individului şi a factorilor externi, care pot fi cauze ale acestui fenomen negativ sau condiţii care influenţează şi alimentează manifestările de acest gen. Este bine cunoscut faptul că delicvența juvenilă, nu în ultimul rând, este însoțită de frecvente fenomene ale absenteismului și abandonului școlar. Din totalul de minori care au comis infracțiuni în 2010, 85,7% sunt persoane neîncadrate în sistemul de educație. Cu referire la statului social al minorilor implicați în săvârșirea infracțiunilor, conform datelor prezentate de

organele de ordine, se stabilește că pentru anul 2010: 40,2% fac parte din familii vulnerabile; circa 22% provin din familii monoparentale; 8% din familii cu mulți copii; circa 26% sunt din categoria celor rămași fără îngrijirea unui sau a ambilor părinți, ca urmare a plecării acestora la muncă peste hotare; 4,2% sunt beneficiari ai instituțiilor rezidențiale. O caracteristică specifică a delicvenței minorilor este gradul mare de latență pe care îl posedă (nu sunt descoperite și înregistrate toate delictele acestei categorii de vârstă). Din această cauză, experții din domeniu apreciază că nivelul real al criminalității minorilor este de 2-3 ori mai mare decât cel înregistrat. Considerăm că imposibilitatea stabilirii situației reale a delicvenței juvenile este completată și de inexactitatea parametrilor demografici ai populației, ținându-se cont de faptul că un număr mare de cetățeni sunt emigrați peste hotarele republicii. Se constată că delicvența minorilor și a tinerilor este cu mult mai „sensibilă” la metodele de luptă cu ea, la intensitatea controlului din partea familiei, instituțiilor educaționale, serviciilor sociale, a societății decât criminalitatea adulților, circa 80% din infracțiuni se comit în apropierea locului de trai și de studii. Conchidem astfel, că potențialul pericolului pe care îl prezintă un minor sau un tânăr, este în funcție de mai multe componente, între care vom găsi atât personalitatea, cât și situația în care se află, atât problemele trecutului lui, cât și cele din prezent, atât aspectele ce țin de individ, cât și cele care aparțin grupului în care s-a încadrat sau în care trăiește în prezent. Delicvența juvenilă constituie o problemă socială complexă, a cărei cunoaștere și explicație trebuie să stea la baza măsurilor de politică socială și penală. Actualmente, problemele educării, adaptării și, în special, ale promovării generației tinere devin extrem de presante și dificile, nerezolvarea lor conducând la consecințe ireversibile pentru conduita copiilor și tinerilor. Diminuarea cauzelor și a condițiilor, care generează sau favorizează manifestările antisociale în rândul minorilor și tinerilor, solicită elaborarea unor modele etiologice predictive. În acest sens, toate măsurile întreprinse trebuie să se raporteze cel puțin la trei niveluri: macrosocial, microsocial și individual.