Modalități De Dezvoltare A ,,gândirii Critice”.docx

1

MODALITĂȚI DE DEZVOLTARE A GÂNDIRII CRITICE ÎN ORA DE LIMBĂ ȘI LITERATURĂ ROMÂNĂ Prof. Clicinschi CameliaȘc.Gimn,..Iancu Munteanu”Tătărășeni-Havîrna,Botoșani Învăţarea nu se produce niciodată ca un act izolat. Ea se fundamentează întotdeauna pe experienţa de viaţă şi pe cunoştinţele anterioare ale celui ce învaţă. Învăţarea presupune realizarea unor conexiuni între ceea ce ştiu, înţeleg, cred şi simt elevii pe de o parte şi conţinutul ce trebuie asimilat pe de altă parte. Dezvoltarea gândirii critice constituie un obiectiv important, de tip formativ şi se realizează prin folosirea cu precădere a unor strategii interactive care îi scot pe elevi din ipostaza de obiect al formării şi îi transformă în subiecţi activi, coparticipanţi la propria formare. „A gândi critic” înseamnă a emite judecăţi proprii, a susţine propriile idei, a accepta părerile altora, a recunoaşte cu simţul răspunderii propriile greşeli, a le corecta, a primi ajutorul altora şi a-l oferi celor care au nevoie de el, înseamnă a fi curios, a pune întrebări, a căuta răspunsuri, a căuta cauze şi implicaţii, a găsi alternative la atitudini deja fixate, a adopta o poziţie pe baza unei întemeieri argumentate şi a argumenta logic argumentele celorlalţi.Elevii trebuie obișnuiți cu investigația temeinica, cu dezbaterea autentică, cu găsirea unor răspunsuri adecvate la problemele cu care se confruntă. Învățarea ,,gândirii critice,, presupune respectarea anumitor condiții: 1. Crearea unor situații de învățare, a unor ocazii în care elevii să-și exerseze procesul gândirii critice si alocarea timpului necesar pentru aceasta. 2. Încurajarea elevilor sa gândeasca independent, "cu propriul cap", să speculeze, să reflecteze. 3. Acceptarea diversității de opinii si idei. 4. Implicarea activă a elevilor în realizarea învățarii prin confruntarea de idei, prin cooperare si colaborare, pentru a găsi soluții adecvate. 5. Convingerea elevilor că nu riscă să fie ridiculizati pentru opiniile exprimate. 6. Încrederea în capacitatea fiecarui elev de a gândi critic. 7. Aprecierea pozitivă a gândirii critice manifestat în orice situatie. Gândirea critica îi învata pe elevi să-si emită și să-și susțină propriile idei. Satisfacția noastră, a oamenilor de la catedră, nu constă în a vedea că elevul a reprodus lecția citită, compunerea sau comentariul dictat "cuvânt cu cuvânt", ci în a-i pune în evidență "talentul" de a-și realiza propriul rezumat, propria compunere. Elevul nu trebuie să fie o mașina de memorat, ci trebuie să fie creator. Avem obligatia de a asigura atmosfera propice afluxului de idei personale, de a le da elevilor senzația că ei sunt adevărații descoperitori ai "noului". Una din condiţiile de dezvoltatre a gândirii critice este implicarea activă a elevilor în realizarea unei învăţări prin colaborare şi cooperare. “Activ” este elevul care depune efort de reflecţie personală, care intreprinde o acţiune mintala de căutare, de cercetare si redescoperire a adevărurilor, de elaborare a noilor cunoştinţe. Etapele considerate condiţii specifice necesare stimulării procesului gândirii:

2

1. Evocarea – elevii sunt îndrumaţi să-şi amintească ceea ce ştiau dinainte despre un obiect sau o temă, să anticipeze şi să stabilească scopuri pentru investigaţia lor. Scopuri – consecinţe : -implicarea efectivă ,activă a elevilor în procesul de învăţare; -elevii devin conştienţi de propria lor gândire şi-şi folosesc limbajul propriu; -stimularea interesului şi a dorinţei de participare. 2. Realizarea sensului – elevii vin în contact cu noile conţinuturi de idei prin intermediul textului citit şi încearcă să integreze aceste idei în propriile scheme de gândire pentru a le conferi un sens şi o semnificaţie, pentru a le înţelege. Scopuri – consecinţe : -menţine implicarea şi interesul stabilit în faza de evocare; -susţine efortul elevilor în monitorizarea propriei gândiri (înţelegeri); -permite raportarea informaţiilor noi la scheme mentale preexistente care, astfel se restructurează. 3. Reflecţia – elevii gândesc la ceea ce au învăţat raportând noile conţinuturi la cunoştinţele anterioare şi prin aceasta reconstituindu-şi scheme cognitive pentru a integra noile achiziţii. În acest mod elevii progresează în cunoaştere şi se dezvoltă personal. Scopuri – consecinţe : -asimilarea unor cunoştinţe noi şi restructurarea activă a schemelor mentale; (învăţarea autentică şi durabilă); -reformulare, cu propriile cuvinte, a celor învăţate; (indiciu al înţelegerii acestora); -schimburi de idei între elevi, dezvoltarea vocabularului şi a capacităţii de exprimare; (clasa devine o comunitate de învăţare). Noua orientare a învăţământului românesc urmăreşte dezvoltarea gandirii critice a elevilor prin folosirea metodelor şi tehnicilor activ- participative noi: „Tehnica ciorchinelui”, ,,Brainstormingul”, „Mozaicul”, „Cubul”, „Sinelg”, „Turul galeriei”, „Cvintetul”, „Metoda pălăriile gânditoare”, „RAI”, „Tehnica Lotus”, „Harta conceptuală”, „Copacul ideilor”, „Diagrama WENN”, „Metoda 6-3-5”, „Explozia stelară” etc. TEHNICA CIORCHINELUI Această tehnică îi încurajează pe elevi să gândească liber, deschis, să evidenţieze conexiuni între idei. Este înainte de toate o tehnică de căutare a căii de acces la propriile cunoştinţe, convingeri, punând în valoare modul propriu de înţelegere a unei teme. Realizarea unui ciorchine grafic presupune mai multe etape: - Scrierea unei noţiuni sau a unei propoziţii – nucleu în mijlocul tablei - Identificarea şi scrierea a cât mai multor cuvinte ce le vin elevilor în minte în legătură cu noţiunea sau tema -Legarea cuvintelor sau ideilor prin trasarea unor linii sau săgeţi, evidenţiind conexiunile pe care elevii le intuiesc Există câteva reguli pe care elevii trebuie să le respecte atunci când elaborează un ciorchine de idei: -Să scrie tot ce le vine în minte referitor la tema pusă în discuţie; -Să nu evalueze ideile propuse, ci doar să le noteze; -Să nu se oprească din scris până nu epuizează toate ideile care le vin în minte sau până nu expiră timpul alocat;

3

-Să lase să apară cât mai multe idei şi conexiuni, fără a limita numărul lor; Tehnica ciorchinelui se aplică atât în faza de evocare ,realizarea sensului cât şi în cea de reflecţie. Folosită în grup,această tehnică oferă elevilor posibilitatea de a lua cunoştinţă de ideile colegilor, cât şi de asociaţiile dintre aceste idei. In evocare se poate realiza un ciorchine inaintea scrierii unei compuneri (planul), se pot valorifica toate cunostintele copiilor, avand drept bază experiența lor de viață sau alte surse decât cele de la școală în legătură cu tema ce urmează să fie redactată, în verificarea semnelor de punctuație sau a ortogramelor, în recapitularea părților de vorbire. . În realizarea sensului după citirea textului se pot trece toate informațiile într-un ciorchine: loc, timp, personaje,informații, mesaje, idei despre care ar vrea lămuriri sau ar vrea să discute. În reflecție această metodă ar putea fi folosită pentru scrierea ideilor principale, în sistematizarea cunoștințelor din lecție, care poate deveni un suport mai ușor de reținut, consolidarea semnelor de punctuație,grupurilor de litere, părților de vorbire etc

BRAINSTORMING ("Furtuna în creier"; "asaltul de idei") Este un mod simplu si eficient de a genera idei noi. La ora actuală este cea mai răspândită metodă de stimulare a creativității în condițiile activității în grup. Metoda brainstorming se fundamenteaza pe doua principii care se materializeaza în patru reguli. Principiile sunt: 1. Cantitatea determină calitatea. Astfel, elevii trebuie sa emită cât mai multe idei. Cu cât ne vin in minte mai multe idei, cu atât cresc șansele de a găsi ideile valoroase si folositoare în soluționarea unei probleme. Unele idei ar putea părea bizare sau imposibil de realizat, dar acest fapt nu este rău. Uneori cele mai năstrușnice idei ne determină să ne gândim la

4

alte idei cu valoare deosebită. Asociația liberă, spontană de idei cât mai multe, conduce la aparitia unor idei viabile si inedite. 2. Amânarea evaluarii/judecatii ideilor celorlalți . Aceasta dă posibilitatea fiecărui elev să emită orice idee referitoare la problema în cauză, să se elibereze de orice fel de cenzură. Brainstormingul poate fi caracterizat ca o metodă (tehnică, strategie) care nu tolerează nici un fel de critică. Regulile brainstormingului care derivă din aceste principii sunt: a) stimularea unei cantiăți cât mai mare de idei; b) preluarea ideilor emise de alții și fructificarea lor prin ajustări succesive si asociații libere asemenea unei reacții în lanț; c) suspendarea oricărui gen de critică; d) manifestarea liberă a imaginației. Brainstormingul se poate realiza în perechi sau în grup. Toate ideile propuse se notează. În faza emiterii/producerii de idei trebuie încurajată participarea tuturor membrilor grupului chiar dacă uneori se desemnează un conducător de grup. Este o metodă care ,,dezgheață mintea,, elevlor, care poate fi folosită la începutul activității în momentele de evocare, la spargerea gheții, dar si în celelalte etape ale activității. De exemplu în evocare ,inainte de a trece la textul nou, lecția cu titlul ,,Povestea crocodilului care plânge,, de Victor Colin poate fi adresată elevilor intrebarea: Ce înțelegeți voi prin expresia ,,lacrimi de crocodil,,? Ideile vor fi exprimate oral sau în scris în cadrul grupei prin aplicarea altor metode,, Știu/Vreau să știu/Am învățat,, , liste de idei. În realizarea sensului se poate realiza lista cu idei predictive. În reflecție –provocări pentru dezbateri, argumentări și păreri în rețeaua personajelor și rețeaua discuțiilor. Mânuită cu profesionalism, flexibilitate și inspirație brainstormingul este o metodă accesibilă, relativ simplă si eficientă de învățare care stimulează creativitatea si pe această bază, dezvoltarea gândirii critice, constructive. TERMENI-CHEIE Această metodă trezește curiozitatea elevilor asupra conținutului textului nou și îi determină să fie atenți atunci când citesc.Ei trebuie să urmărescă contextul în care apar termenii-cheie pentru a-i putea identifica și dezbate.În evocare se dau elevilor termeni cheie pentru ca aceștia să facă predicții înainte de a citi textul nou. Înainte de a citi textul ,,Prepelița și puii ei,, de Lev Tolstoi se dau elevilor următorii termeni cheie cu care să alcătuiască o poveste:prepeliță, pui, ovăz, stăpân, fecior.Fiecare grupă se va gândi ce relații, ce conexiuni pot să facă intre aceste cuvinte. Vor avea ca sarcină să realizeze o scurtă poveste, care va fi prezentată în fața clasei. Apoi vor citi textul, având ca sarcină să sesizeze punctele comune și deosebirile între creația lor și cea a autorului. Tot in evocare înainte de începerea redactării compunerii, elevii vor primi și alte explicații, beneficiind de câteva elemente după care se pot orienta. Termenii cheie îi ajută pe elevi să facă analogii, să se gândească la o succesiune logică în aranjarea acestor termeni în creațiile lor. Elevii își dezvoltă și activizează vocabularul prin căutarea cuvintelor potrivite care să intre în legătură cu termenii cheie. Se formează deprinderi de exprimare orală și scrisă, se dezvoltă deprinderi de a percepe mai ușor textele urmărind cu atenție contextul în care apar.

5

ŞTIU/ VREAU SĂ ŞTIU/ AM ÎNVĂŢAT Este o metodă ale cărei secvenţe se regăsesc în toate cele trei etape ale cadrului de predare – învăţare: evocarea, realizarea sensului, reflecţia. În faza de evocare li se cere elevilor să inventarieze ideile pe care le deţin cu privire la tema ce urmează să fie abordată. Acestea se notează la rubrica „Ştiu”. Problemele neclare sau cele despre care elevii ar fi curioşi să afle se consemnează în rubrica „Vreau să ştiu”. Elevii sunt îndrumaţi spre sursele în care vor găsi informaţiile (biblioteci, reviste, cărţi, persoane informate). După terminarea cercetării în etapa de realizare a sensului elevii completează rubrica „Am învăţat” cu cele mai importante lucruri pe care le-au aflat. METODA S.I.N.E.L.G ( sistem interactiv de notare pentru eficientizarea lecturii şi a gândirii). Elevii sunt invitaţi să citească cu atenţie un text, marcând pe marginea acestuia nişte semne grafice, după cum urmează : - Bifă (√) dacă ideile confirmă ceea ce ei ştiu - Plus (+) dacă informaţia citită este nouă pentru ei - Minus (-) dacă informaţia contrazice sau diferă de ceea ce ştiau - Semnul întrebării (?) dacă ideile sunt neclare sau doresc mai multe informaţii Semnele care apar pe margine relevă o relaţie a elevului cu textul. Acestea pot fi diferite de la un elev la altul. Metoda se utilizează cu precădere în etapa de realizare a sensului, asigurând o învăţare bazată pe implicarea cognitivă activă a elevilor în lecturarea unui text şi în înţelegerea conţinutului de idei a acestuia. METODA CUBULUI Ne ajută să studiem o temă din perspective diferite. Presupune utilizarea unui cub (real sau imaginar) care are diferite instrucţiuni notate pe fiecare faţă, după cum urmează: *Descrie – Cum arată? *Compară – Cu ce seamănă şi de ce diferă? *Asociază – La ce te face să te gândeşti? *Analizează – Din ce e făcut? *Aplică – Cum poate fi folosit? *Argumentează – E bun sau rău? De ce? Învăţătorul la cere elevilor să scrie despre un anumit concept sau despre o anumită temă, parcurgând toate cele şase feţe ale cubului. Este preferabil să se respecte ordinea prezentată pentru că aceasta îi conduce pe elevi în mod treptat spre o gândire complexă. O activitate desfăşurată pe baza acestei metode pune în evidenţă operaţiile de gândire implicate în învăţarea unui conţinut, sprijinindu-i pe elevi în învăţarea acestuia. METODA MOZAICULUI Metoda poate fi utilizată când materialul ce urmează să fie predat are o formă scrisă. Metoda presupune activităţi în grupuri eterogene de 4-5 elevi. Ea are mai multe faze: 

Se formează grupuri de 4-5 elevi numite „grupuri de baştină” (învăţătorul împarte textul de studiat într-un număr de părţi egale cu numărul de grupuri)

6

 

Se constituie „grupuri de experţi” (prin numărare de la 1 la 4, numărul 1 formează grupul 1, numărul 2 formează grupul 2, etc.) Fiecare grup de experţi studiază 15 minute o parte din text, identificând ideile principale şi modul cum vor preda aceste idei colegilor. Elevii revin la grupurile de baştină şi predau conţinutul în care sunt experţi.

LINIA VALORILOR Este o metodă prin care cadrul didactic lansează spre discuţie o problemă controversată, iar elevii pot lua o poziţie pro, contra sau pot fi indecişi. În mod independent elevii se gândesc la problema respectivă, conturându-şi un anumit răspuns pentru ca apoi, la solicitarea dascălului să se aşeze în clasă pe o axă potrivit poziţiei adoptate faţă de problema pusă în discuţie. Astfel aşezaţi, ei discută cu ceilalţi colegi răspunsurile la întrebarea pusă şi argumentele susţinute. La un capăt al axei se află cei care au opinii favorabile, deci argumente pro, iar la celălalt capăt cei care au opinii nefavorabile. Indecişii se pot plasa la mijlocul acestei linii valorice. Ei pot să-şi schimbe poziţia dacă argumentele colegilor îi conving. În final se dezbat părerile divergente şi se formulează concluzii. Linia valorilor este o modalitate de învăţare prin cooperare la care participă toată clasa şi se foloseşte îndeosebi în etapa de reflecţie. Gândirea critică autentică nu presupune dogmatism, conservatorism şi inflexibilitate ci, dimpotrivă, spirit deschis, inovator , flexibilitate în schimbarea poziţiei dacă este susţinută de argumente convingătoare.

Învăţarea prin cooperare conduce la obţinerea unor rezultate mai bune şi de durată, având şi alte consecinţe asupra formării personalităţii elevilor. Dintre acestea esenţiale sunt: 1.

dezvoltarea gândirii critice, constructive, creative şi a metacogniţiilor elevilor;

2. facilitatea transferului (de la grup la individ); ceea ce elevii învaţă, astăzi, în grup, mâine vor putea să facă singuri; 3. atitudini pozitive faţă de subiectul/ tema studiat(ă); elevii se simt mai ataşaţi faţă de problema la a cărei soluţionare au contribuit efectiv, împreună cu ceilalţi; 4. alocarea unui timp mai mare învăţării efective; învăţarea este ”adusă în clasă” şi realizată în grup, în echipă; 5. superioritatea rezultatelor obţinute; cooperând şi colaborând, în cadrul grupului de învăţare, elevii generează mai multe idei şi soluţii decât ar face-o lucrând individual; beneficiul fiecăruia este mult mai mare. Este nevoie de gândire critică poate şi pentru că noi, dascălii, urmărim să formăm oameni cu putere de decizie, cu simţul răspunderii, oameni cu idei proprii, oameni în adevăratul sens al cuvântului. Gândirea critică îi învaţă pe elevi să emită şi să-şi susţină propriile idei. Bibliografie Ulrich, Cătălina, Managementul clasei – învăţare prin cooperare – ghid, 2000, Bucureşti, Editura Corint. 

Dumitru, Ion, Al, Dezvoltarea gândirii critice şi învăţarea eficientă, 2000, Timişoara, Editura de vest.  

Dumitru, Ion, Al, Educaţie şi învăţare, 2001, Timişoara, Editura de vest.

7