Masaj-drenaj.docx

1. Axila – Pereți și conținut (Formațiuni limfatice) 2. Structura și funcțiile ganglionilor limfatici Situaţi în grupuri pe traiectul vaselor limfatice. Ei sunt mai numeroşi în porţile de intrare în organism (nas, gât, ureche, perineu). Sugerând rolul lor de protecţie imunitară. Ganglionii limfatici sunt formaţiuni nodulare fibroase care cuprind în ochiurile reţelelor de fibre, celule rotunjite care seamănă cu limfocitele sanguine. Forma este alungită, remiformă, dimensiunile sun variabile (de la 1-2 mm la 1-5 cm diametru), consistenta este moale către elastică, numărul lor variază în funcţie de persoană şi de anatomie şi poate fi cuprins între 400 şi 900. Funcţii ale Ganglionilor Limfatici În Sistemul Circulator sunt descrise funcţia de filtrare a particulelor care se găsesc în suspensie în limfă, înainte ca ea să se întoarcă în circulaţia sanguină.  De reţinere şi neutralizare a unor antigene şi a unor substanţe care nu trebuie să pătrundă în circulaţia generală, numite CITOCLINE.  De apărare imunitară prin eliberarea limfocitelor pe care le înmagazinează.  Deblocare a extensiei unor procese patologice de natură infecţioasă sau neoplazică.  De reglare a debitului limfatic – un pompaj al vaselor pe care le străbat favorizând curgerea limfei. Factorii favorizanţi ai circulaţiei limfatice Sistemul circ limfatic este străbătut de limfă în sens unic de la periferie către zona centrală unde limfa este transferată prin terminaţii tip delta în sistemul venos. În porţiunea iniţială capilarele limfatice au forma de deget de mănuşa explicând de ce aplicarea de presiuni ajută pătrunderea lichidelor în vase.la progresia limfei către locul de vărsare contribuie mai mulţi factori similari celor care facilitează circ sanguină. 1. Prezenţa valvelor endoteliale care fragmentează coloana limfatică având importanţa crescută în vasele situate sub nivelul de vărsare 2. Mişcările active de vasoconstricţie şi vasodilataţie a canalelor şi trunchiurilor limfatice. Mişcări posibile datorită fibrelor musculare netede aflate sub comandă atât nervoasă simpatică cât şi umoral . 3. Activitatea regulatoare a fluxului limfatic exercitată de ganglionii limfatici asupra vaselor care i străbat. 4. Aspiraţia toracelui în inspir posibilă datorită presiunii negative pleurale . 5. Aspiraţia atriului drept în diastolă. 6. Gravitaţia pt circulaţia limfatică în teritoriile situate deasupra locului de vărsare (cap, gât, centură scapulară) 7. Contracţiile ritmice ale musculaturii scheletice în special la nivelul membrelor inferioare şi a peretelui abdominal:  Presiunea abdominală crescută intermitent.  Pulsaţiile arterelor plasate adiacente (în vecinătatea vaselor limfatice) şi compoziţia lichidelor tisulare. Acest factor este posibil datorită presiunii COLOID-OSMOTICE exercitate de proteine dar şi a conţinutului de săruri al lichidelor tisulare. De regulă, deplasarea lichidelor se realizează de la concentraţie mică la concentraţie mare respectiv, de la presiune mare la presiune mică. Datorită acestor doi factori şi cum se modifică, poate să fie asigurată circulaţia limfei şi captarea lichidelor de către capilarele limfatice. 

3. Organizarea sistemului limfatic 4. Structura vaselor limfatice Pag 148 5. Derularea şedinţei de drenaj (ordinea abordării regiunilor corpului) Pentru inceput pozitia subiectului este decubit dorsal, cu trunchiul usor ascensionat la 2-3- grade si membrele in ferioare putin flectate, prin plasarea unui rulou sub genunchi. In acest mod se detensioneaza peretele abdominal, usurand intoarcea limfei din trenul inferior. Pozitia maseurului este lateral de subiect, la dreapta acestuia, cu fata catre capului acestuia, ea fiind mentinuta prentru majorarea regiunilor corpului. Sedinta de drenaj limfatic debuteaza cu deschiderea unghiurilor venoase, bilaterale, prin tractiuni asupra membrelor superioare, preferand din cauza diferentei intre amplitudinea teritoriilor drenate, actionarea mai inati asupra membrului superior stand. Cea de-a 2-a manevra consta in pompajul structurilor adiacente zonei de varsare a vaselor mari limfatice, respective ganglionii retroclaviculari, bilateral. Asupra acestora se executa sapte presiuni usoare, aplicand degetele 2-5 semiflectate in fosele supraclaviculare si insinuandu-le inapoia claviculelor. Presiunile se orienteza catre baza gatului si sunt simultane si simetrice. In continuare se acceseaza pe rang regiunile corpului, incepand cu regiunea cervicala, continuand cu regiunea cefalica, apoi membrele superioare, intai cel drept si dupa cel stang. Urmeaza drenajul toracelui anterior, drenajul abdomenului si al membrelor inferioare, incapand cu cel mai incarcat cu fluide. Ultimele regiuni drenate sunt fetele posterioare ale coapselor impreuna cu cadranele infero-mediale ale zonelor fesiere si . respective, fata posterioara a trunchiului.

6. Ganglionii limfatici ai capului și feței Ganglionii limfatici de la nivelul Capului: Ganglionii Occipitali – Sunt situaţi pe inserţia M Trapez şi pe M Splenius, sub linia Occipitală inferioară. Ei primesc limfa de la pielea regiunii occipitale şi trimit limfa prin vase eferente în ganglionii cervicali superiori. Ganglionii Mastoidieni – Sunt situaţi înapoia pavilionului urechii pe inserţia M SCMT. Vasele aferente primesc limfa recoltată de la regiunile parietală şi temporală, vasele eferente conduc limfa în ganglionii paratiroidieni şi cei cervicali. Ganglionii Paratiroidieni – Se împart în două grupuri în 1. Grupul Superficiali care se găseşte imediat în fascia gâtului şi primeşte limfa din regiunile temporală, parietală, frontal. 2. Grupul Profund primeşte limfa de la urechea medie, vălul paladin, limbă şi fosele nazale. Ganglionii Submandibulari – Sunt în nr de 5-12 şi se găsesc în loja submandibulară. Ei primesc limfa de la faţă, buză, nas, limbă, dinţi şi o trimit prin vasele eferente către lanţul cervical. Grupul Submentonier – Care are amplasare variabilă (Superficial sau Profund) între cele două corpuri digastric. El primeşte limfa de la menton şi buza superioară, de la porţiunea mediană a gingiei inferioare, de la planşeul bucal şi de la vârful limbii.

Ganglionii Retrofaringieni – Sunt situaţi înapoia faringelui. Ei primesc limfa prin vase aferente de la fosele nazale, trompa lui Eustachio şi urechea medie. Infecţia acestor ganglioni este mai frecvenţă la copii şi poate duce la apariţia acceselor retrofaringiene. Ganglionii Bucali – Se găsesc în jurul arterei maxilare şi primesc limfa de la:  M Masticatori,  Fosa Temporală,  Fosa Infra Temporală,  Fosa Pterigo-palatina,  Orbită,  Fosele Nazale,  Vălul Palatin şi Faringe. Vasele eferente converg către ganglionii cervicali profunzi.

7. Indicațiile drenajului limfatic Drenajul limfatic general este recomandat in scop profilactic pentru: - accelerarea procesului de eliminare a lichidelor retinute in organism; - intensificarea proceselor de detoxifiere; - mentinerea hemostaziei mediului intern. Drenajul limfatic are numeroase indicatii profilactice si patologice, nespecifice: - detoxifierea generala a organismului; - mentinerea elasticitatii tegumentelor si astfel intarzierea aparitiei ridurilor (pentru drenajul fetei); - tratamentul oboselii cronice; - tratamentul supraponderabilitatii, in paralel cu dietele de slabire, alternat cu alte tipuri de masaj (anticelulitic, reflexoterapie); - starea postpartum, postinterventie cezariana; - prevenirea sau accelerarea tulburarilor de tranzit intestinal (constipatie, diaree);ni - perioadele de convalescenta, dupa diverse afectiuni, mai ales infectioase, in scopul cresterii imunitatii generale a organismului; - perioadele pre si postoperatorii, in special in chirurgia plastica; - tratamentul grefelor si leziunilor cutanate, postarsura, posttraumatice, postiradiere, chirurgicale; - tratamentul regiunilor care sunt sediul unor afectiuni traumatice, in special locomotorii (contuzii, entorse, luxatii, fracturi), pentru activarea circulatiei locale si accelerarea proceselor reparatorii, inclusiv formarea si ulterior remodelarea calusului osos; - afectiuni degenerative articulare (in reumatisme si artroze, in special in puseele acute se poate face drenaj, pentru scaderea fenomenului inflamator); - afectiuni acute sau cronice la nivdiana se poate observa la nivelulelul glandei mamare (mastite, mastoze); - tratamentul tulburarilor trofice de origine vasculara; - afectiuni neurologice de tipul leziunilor de nervi periferici, a sechelelor de AVC indiferent de etiologia acestora, algoneurodistrofii (sindromul mana – umar, sau sindromul de canal carpian); - sindroame migrenoase; - tratamentul edemelor generalizate, localizate si a celor limfatice; - prevenirea instalarii leziunilor de decubit (escarele) in urma imobilizarilor prelungite..

8. Istoricul descoperirii sistemului limfatic Scurt istoric al descoperiri funcţiei limfei şi sistemului Limfatic. Existenţa Limfei era bănuită din antichitate fiind denumită de Greci Sângele Alb. Nu a putut fi pusă în evidenţă datorită lipiditaţii sale.  Existenţa limfei şi a vaselor limfatice a fost afirmată pt prima oară în 1622 Gaspare Asselli  1947 - Jean Pecque a descoperit vasele mari limfatice , canalul toracic şi Cisterna Chyli. Care de atunci îi poartă numele.  1652 – Thomas Bartholon realizează prima descriere a sist circulator limfatic.  1874 – Marie Philibert Sappey publică un atlas atlas anatomic care conţine o descriere amănunţită a circulaţiei limfatice superficiale.  1912 Alexis Carrel - Este premiat nobel pt că a demonstrat rolul fundamental al limfei în menţinerea vitalităţii ţesuturilor dar şi pt reuşitele sale în domeniul chirurgiei vasculare  1932 - Emil Volder - Pune la punct metoda drenajului limfatic manual pt tratarea limfedemelor.  1978 - Dominique Jacquemay – Asociază drenajul limfatic cu metode terapeutice extremorientale, demonstrând faptul că acest tip de masaj se poate demonstra în continuare

9. Limfa – definiție, proprietăți, funcții Limfa este un lichid clar, incolor care ia naştere în spaţiile intercelulare la nivelul cărora, mediază schimburile de substanţe între sânge şi ţesuturi. Apoi este preluat de capilarele limfatice şi condusă în şiş circulator venos. În organismul adultului circulă 1500ml de limfă. Producţia zilnică de limfă este de 4000 de ml.

Limfa are compoziţie similară cu a plasmei dar este mai bogată în metaboliţi şi conţine leucocite în special limfocite. Conţine 95% apă şi nu conţine eritrocite şi trombocite. (8.20 explicaţie). Limfa are un Ph de 7.4 şi 7 în funcţie de momentul zilei şi de teritoriile pe care le traversează.

10.Limfaticele axilei Se impart in in 5 grupe: Grupul brachial (sau humeral) este situate pe partea medial a veneii axilare; el primeste limfa de la membrul superior Grupul subscapular este situate pe peretele medial al axilei, primeste limfa de la ceafa si umar, dar si din regiunea posterioara atoracelui Grupul toraco-epigastric, situate pe peretele medial al axilei, primest limfa de la glanda mamara de aceeasi parte, de la peretele thoracic si peretele abdominal, din regiunea supraombilicala Grupul central, primeste limfa de la toate celelalte grupe Grupul subclavicular, situate in varful axilei, primest elimfa din regiunea subclaviculara, vasele sale aferente transporta limfa la trunchiul subclavicular

11.Limfaticele membrului inferior Sunt dispuşi în 3 grupe:

Grupul Tibial – Este situat pe traiectul vaselor tibial anterioare şi primeşte limfa prin vase aferente de la picior (regiunea anterioară a gambei) iar prin vase eferente o trimite la Ganglionii Poplitei. II. Grupul Popiteu – Se află în jurul vaselor poplitee şi se sub împarte în două grupe:  Unul Superficial - Situat în PANICULUL1 adipos;  Şi Unul Profund Situat pe muşchiul Popliteu. Ei primesc limfa de la faţa posterioară a gambei, art genunchiului, regiunea poplitee şi o varsă mai departe în Ganglionii Inghinali. III. Grupul Inghinal – Se sub împarte în patru: 1. Grupul Inghinal Supero intern – Primeşte limfa din regiunea medilă a coapsei de la perineu şi organele genitale externe. 2. Grupul Inghinal Supero Extern – Primeşte limfa de la regiunea subombilicală 3. Grupul Inghinal Infero Intern - Primeşte limfa de la organele genitale şi de la faţa medială a coapsei 4. Grupul Inghinal Infero Extern – Adună limfa de la membrul inferior şi regiunea fesieră. Grupul Inghinal mai cuprinde şi Ganglionii Profunzi - Situaţi în canalul femural, dintre care cel mai important este ganglionul Cloquet Rosenmuller situat la niv ligamentului inghinal. La acest grup vine limfa de la ganglionii poplitei: inghinali superficiali şi articulaţii. Vasele eferente drenează limfa către Ganglionii Iliaci. I.

12.Limfaticele trunchiului 13.Manevre principale de drenaj limfatic Se descriu 3 manevre principale: A. Pompajul ganglionilor limfatici reprezinta prima etapa a drenajului limfatic. El se realizeaza seriat, de la nivel central catre periferie, actionandu-se din aproape in aproapepe fiecare dintre grupele ganglionale ale unei regiuni. Presiunile aplicate sunt usoare si ritmice, progressive ca intensitate, ele avnad rolul de a intensifica fluxul limfatic prin ganglioni si de a creste de circulatie a limfei, fara a afecta structura si functiile acestora. La finalul drenajului unei regiuni, ganglionii sunt actionati in ordine inversa, incepand cu cei mai indepartati de zona central. In zonele central se aplica sapte manevre, pe aceeasi grupa ganglionara, in timp ce la nivul zonelor urmatoare(radacina membrelor) se executa cu cate cinci manevre, iar la nivelul grupelor ganglionare distale cate trei repetari B. Manevrele de evacuare constau in presiuni progressive, aplicate la distanta de zona edematiata si urmaresc eliberarea colectoarelor limfatice mari de limfa pe care o tin, pregatind vasele pentru primirea surplusului de limfa antrenat din zonele periferice. Aceste manevre cresc viteza de circulatie a limfei prin vase de pana la 20 de ori si permit actiunea mecanismelor de facilitare a circulatiei veno-limfatice. Procedeele de evacuare debuteaza in vecinatatea grupului ganglionar proximal al segmentului corporal drenat. Manevrele constau in aplicarea mainnii pe suprafata tegumentului, la nivelul marginii cubitale, dupa care se realizeaza o miscare de pronatie, presiunea fiin dezvoltata pe loc, prin asocierea presiunilor cu abductia bratului si flexia cotului. La sfarsitul manevrei se exercita o presiune in sens ascendant, cu

deplasarea tegumentului fata de planurile subiacente. Manevrele se aplica centrifuge, debutant in vecinatatea grupului ganglionar proximal al regiunii si executandu-se din aproape in aproape, pana la limita distala a segmentului. Daca la acest nivel exista zone infiltrate, manevrele s eopresc la limita superioara a edemului. La nivelul zonei edematiate nu se aplica manevre de drenaj limfatic. Se recomanda aplicarea manevrelor de trei ori pe aceeasi fata. C. Manavrele de captare realizeaza captarea lichidelor excendentare in spatiile interstitiale, de catre capilarele limfatice. Acest process este consecinta cresterii presiunii tisulare locale, prin manevre corespunzatoare. Cu cat presiunea va fi mai mare sau mai indelung repetata, cu atat cantitatea de lichide captat este mai mare. Manevrele se aplic in sens invers fata de precedentele, debutand distall fiind orientate catre zona proximala aregiunii sau segmentului drenat. Daca la nivelul regiunii exista un edem, manevrele debuteaza la limita luisuperioara. Pentru executia manevrei de captare, mana se plaseaza pe tegument la nivelul marginii radiale, cu bratul pronat. Manevra consta in realizarea unei miscari lente de supinatie, care adduce in contact tegumentul cu fata palmara a degetelor, incepand de la degetul 2 si terminand cu auricularul. Miscarile se asociaza cu aplicarea unei presiuni progressive, orientate ascendant. Pentru dezvolatrea presiunii, supinatia antebratului se asociaza cu adductia bratului si extensia cotului. La sfarsitul fiecarei manevre se aplica o presiune finala orientate cranial. Se recomanda aplicarea manevrelor de 3 ori pe fiacre fata. Daca la nivelul zonei drenate exista edem, manevra va debuta la limita lui superioara si va fi repetata de cate ori este nevoie pentru diminuarea acestuia.

14.Manevre secundare (speciale) de drenaj limfatic Însoţesc si completează efectele manev principale dar pot lipsi din cadrul şedinţei. Utilizarea lor este recomandată în zone cu circulaţie deficitară, zone cu edeme sau în zone în care manevrele principale se realizează cu dificultate. 1. Cercul cu Police – Constă în mişcări de rotaţie axială a policelui care este aplicată pe tegument cu marginea, rotând pe loc pulpa degetului, apoi marginea laterală care este ultima zonă de contact cu suprafaţa masată. La sfârşitul rotaţiei se exercită presiune locală în sens proximal. Manevra se aplică în zone mici (degete, sau zone sensibile Buze şi pleoape). Ea poate fi aplicată şi pe faţa dorsală a mâinii şi piciorului unde edemele se datorează sărăciei vaselor limfatice. 2. Manevra cu Degete – Constă în mişcări circulare în sens orar executate cu degetele 2-5. Ele se asemăna cu fricţiunea, sunt blânde şi deplasează tegumentul faţă de planurile profunde la limita elasticităţii. Manevra este finalizată prin presiune uşoară şi progresivă orientată ascendent şi se aplică de mai multe ori în acelaşi loc. 3. Manevra Combinată – Reprezintă o asociere a primelor două manevre care se execută alternativ. Manevra combinată se execută preferenţial la niv extremităţilor. Prin aplicarea unei prize mari pe feţele opuse ale segmentului, realizând alternativ cercul cu policele şi respectiv cu degetele. 4. Presiunile în Brăţară – Se execută bimanual prin aplicarea ambelor mâini în jurul segmentului drenat. Presiunile circulare sunt statice, cu priză mare, sunt manevre de elecţie pt manevrele memb . Manevrele debutează distal şi se aplică din aproape în aproape în sens ascendent, fiecare presiune poate fi menţinută la de la câteva sec la câteva zeci de sec. În funcţie de cât de voluminos este seg circular priza poate fi:  Tridigitală, utilizând toate degetele  mână sau ambele mâini.

5. Presiunile Glisante – sunt manevre aplicate în special la niv membrelor pt accelerarea circulaţiei de întoarcere şi reducerea edemelor. Ele ajută procesul de captare şi sunt orientate dinspre distal spre proximal. Manevrele se pot realiza cu o singură mână sau bimanual, simultan sau alternativ. Presiunile sunt progresive, ascendente şi ele debutează cu aplicarea rădăcinii mâinii la niv distal al segmentului. Apoi, mâna execută un rulaj de la rădăcina către vârful degetelor cu articulaţiile Metacarpo-falangiene şi inter falangiene extinse, La finalul manevrei degetele aplică o presiune finală în sens proximal. Când manevra se execută bimanual simultan ea este descrisă că procedeul sandvici. 6. Manevra Lingură – se aplic ape zone întinse cu ţesut moale bogat şi sau lipsite de suport osos. Abdomenul este regiunea de er.. manevrele se aplică pt realizarea procesului de captare şi sunt orientate în cadranele inferioare către grupele ganglionare inghinale iar în zona supra-ombilicală către ganglionii aortici şi cisterna peke. Manevra se execută cu mâna în căuş aplicată pe tegument la niv marginii cubitale. Şi presupune realizarea de mişcări în supinaţie la niv antebraţului. 7. Presiunile simple menţinute de la 5-10 sec, alternate cu manevre de captare sau aplicate la sfârşitul drenajului regional, nr de repetări este variabil, urmărindu-se modificarea calităţilor tegumentului subiacent. La niv extremităţilor super sin infer, se mai pot aplica manevre de frământat circular, fiind preferat frământatul în val. 9. Pe suprafeţe limitate cu suport solid – Se pot aplica fricţiuni uşoare, liniare sau circulare (după forma suprafeţei) executate lent cu pulpa degetelor 2-4 sau cu pulpa policelui, se repetă de minim 3 şi se finalizează a cu presiune orientată în sensul fiziologic de drenaj. Înafara manevrelor propriu-zise care se aplică la nivelul colectoarelor, pt creşterea eficienţei drenajului se mai poate realiza ‚deschiderea unghiurilor venoasele care constă într-o tracţiune axială a membrelor superioare urmărind micşorarea unghiului format de vasul limfatic terminal cu vena sanguină în care drenează. Manevra se execută după câteva, mobilizări pasive ale art centurii scapulare care constau în rotaţii centurii şi deplasări ale omoplatului pe planul toracelui. Prin această manevra se stimulează drenajul limfei la niv central în sistemul circulator sanguin. Manevrele sunt lente, ritmate cu respiraţia şi se execută la începutul şedinţei. Manevrele de netezire au ca principal efect: Creşterea permeabilităţii vasculare fapt ce favorizează fuga lichidelor din capilare agravând fenomenul de stază sau edemele. În general, fiecare manevră de drenaj se execută lent, ea având o durată de 3-5 sec, pt a se racorda la ritmul general al limfei în organism.

15.Contraindicațiile temporare ale drenajului limfatic Pot fi absolute si relative. I. Contraindicatiile absolute: 1. Procesele neoplazice, inclusiv leucemiile 2. Infectiile generalizate sau localizate care afecteaza marile functii ale organismului, in special functia respiratorie respectiv procesele metabolice: tuberculoza pulmonara (sau cu alte localizari), pneumonii, pleurezii, abcese pulmonare, boli infecto-contagioase, generalizate sau extinse, de tipul hepatitelor virale, mononucleoza infectioasa, rubeola, rujeola cu evolutie febrilă; 3. Afectiuni tegumentare de natura alergica, infectioasa, parazitara, autoimuna, traumatologica, combustionala; 4. Afectiuni hemoragice (hemofilii, tulburarilor de coagulare, AVC (in primele faze)), afectiuni cardio-vasculare grave (cardiopatie ischiemica instabila, infarctul miocardic acut (in

fazele I si II), hipertensiune arteriala cu valori mari, anevrisme aortice, insuficenţă cardiacă decompensată, tromboze, tromboflebite si boala tromboembolică); 5. Afectiuni neurologice acute sau cu potential de agravare: meningoencefalite, AVC hemoragic; 6. Afectiuni digestive (ocluzii intestinale, rectocolita ulcero-hemoragica) 7. Afectiuni psihice grave: schizofrenie, stari depresive, sindrom bipolar; 8. Sarcina in primele 3 luni. II. contraindicatii relative: a. neoplazii tratate dupa disparitia markerilor specifici; b. hiperfunctia tiroidiana compensata medicamentos; c. astmul bronsic, in afara episoadelor de bronhospasm; d. adenopatiile tuberculoase, dupa depasirea stadiului contagios; e. prezenta unor formatiuni pigmentare care contraindica local aplicarea oricaror forme de masaj; f. hipotensiunea arteriala, inainte de corectarea medicamentoasa sau volemică g. drenajul abdominal, la femei, in perioada ciclului menstrual.

16.Factorii favorizanţi ai circulaţiei limfatice Factorii favorizanţi ai circulaţiei limfatice Sistemul circ limfatic este străbătut de limfă în sens unic de la periferie către zona centrală unde limfa este transferată prin terminaţii tip delta în sistemul venos. În porţiunea iniţială capilarele limfatice au forma de deget de mănuşa explicând de ce aplicarea de presiuni ajută pătrunderea lichidelor în vase.la progresia limfei către locul de vărsare contribuie mai mulţi factori similari celor care facilitează circ sanguină. 1. Prezenţa valvelor endoteliale care fragmentează coloana limfatică având importanţa crescută în vasele situate sub nivelul de vărsare 2. Mişcările active de vasoconstricţie şi vasodilataţie a canalelor şi trunchiurilor limfatice. Mişcări posibile datorită fibrelor musculare netede aflate sub comandă atât nervoasă simpatică cât şi umoral . 3. Activitatea regulatoare a fluxului limfatic exercitată de ganglionii limfatici asupra vaselor care i străbat. 4. Aspiraţia toracelui în inspir posibilă datorită presiunii negative pleurale . 5. Aspiraţia atriului drept în diastolă. 6. Gravitaţia pt circulaţia limfatică în teritoriile situate deasupra locului de vărsare (cap, gât, centură scapulară) 7. Contracţiile ritmice ale musculaturii scheletice în special la nivelul membrelor inferioare şi a peretelui abdominal: - Presiunea abdominală crescută intermitent. - Pulsaţiile arterelor plasate adiacente (în vecinătatea vaselor limfatice) şi compoziţia lichidelor tisulare. Acest factor este posibil datorită presiunii COLOID-OSMOTICE exercitate de proteine dar şi a conţinutului de săruri al lichidelor tisulare. De regulă, deplasarea lichidelor se realizează de la concentraţie mică la concentraţie mare respectiv, de la presiune mare la presiune mică. Datorită acestor doi factori şi cum se modifică, poate să fie asigurată circulaţia limfei şi captarea lichidelor de către capilarele limfatice. -

17.Edemele – caracteristici, mecanisme de producere EDEMUL - reprezinta acumularea de lichide in interstitiile tesuturilor. Aceasta acumulare lichidiana se poate observa la nivelul tuturor structurilor organismului =edem generalizat, sau doar in anumite zone = edem localizat. Mecanisme de producere: - cresterea presiunii hidrostatice cu modificarea echilibrului hidroelectrolitic si retentie hidrosalina; - staza venoasa retrograda (in bolile de inima) - reducerea presiunii coloid-osmotice Edemele sunt de mai mute tipuri, in functie de localizare, intindere, mecanisme de producere, manifestari clinice (localizare, volum, consistenta, sensibilitate, presiune locala). Ele insotesc aproape toate tipurile de afectiuni, acute sau cronice, de la nivelul organismului Recunosc ca mecanism de producere alterarea functiilor unor sisteme sau organe cu mare importanta pentru economia organismului. 1. Cea mai comuna forma de edem este cea produsa prin consum de sare. In general se remite la administrarea de lichide si fortarea diurezei, neavand dimensiuni foarte importante. 2. Tulburari ale circulatiei sangvine, de cauza cardiaca (in insuficienta cardiaca). Edemele cardiace sunt intinse, se instaleaza treptat, incepand din zonele declive si se extind progresiv. Recunosc ca mecanism staza sangvina si sunt cianotice, reci, cartonate, dureroase. In formele cronice tegumentele supraiacente isi schimba culoarea devenind cenusii, fenomen numit “dermatita ocra”. Acest tip de edem se insoteste cu o simtomatologie cardiaca si dispnee. 3. Afectiuni renale. Sindromul nefrotic care este caracterizat prin cresterea permeabillitatii glomerulilor renali pentru albumine care trec masiv in urina. Alte afectiuni care se pot complica cu edeme: Glomerulo-nefritele, sindrom nefritic cu retentie de lichide, Glomerulo-scleroza; Amiloidozi; Nefropatii (boli de rinichi induse de hipertensiunea arteriala); Nefropatia diabetica; Nefropatia lupica; Tumori maligne renale. Edemul renal intereseaza in primele faze tegumentele fine, fiind vizibil la nivel palpebral si perioral. Este un edem moale, pufos, usor depresibil, cald, nedureros, de culoare alba si se insoteste de simptomatologie renourinara (semnul este oliguria). 4. Afectiuni cronice hepatice care duc la alterarea grava a functiei ficatului. Se datoreaza distructiei masive de parenchin din cursul hepatitlor cronice si cirozelor hepatice. Celulele restante nu mai produc suficiente proteine proprii ceea ce duce la scaderea presiunii coloid-osmotice a sangelui cu fuga lichidelor din vase. Edemul hepatic este relativ discret semanand cu cel renal. Este alb, decliv, moale si nedureros, dar se insoteste de semne ale suferintei hepatice. Respiratia este acetozica, fleping tremor, tegumente icterice, ascita, dar si acumularea de lichide in alte cavitati seroase ale corpului (pericardita, hidrotorax, hidartroza). Generalizarea edemelor se numeste masarca. La aceasta stare se poate ajunge atat in afectiunile hepatice terminale cat si in cele cardiace. 5. Afectiunile endocrine. Insuficientele tiroidiene, hipercorticism, hiperfoliculinemiile pot fi cauze de edem. Edemul hipotiridian se instaleaza lent si nu este de mair dimensiuni., dar evolueaza cu scaderea elasticitatii tesuturilor si depunere de infiltrat mucopolozaharitic in straturile profunde ale pielii.

Edemul de cauze suprarenale, evolueaza cu manifestari produse prin hipersecretia de cortizon, anume: tegumente bronzate, cresterea pilozitatii, scaderea tolerantei la infectii, modificari de personalitate, pana la delirul cortizonic, respectiv dependenta cortizonica. 6. Edemele de sarcina. Recunosc atat mecanisme hormonale (ele datorandu-se in principal hiperfoliculinemiei din a II-a parte a sarcinii care determina retentie lichidiana) dar si mecanisme circulatorii (vasodilatatie, cresterea permeabilitatii capilare, staza in patul circulator al membrelor inferioare, datorata compresiei intraabdominale a uterului gravid). In primele luni de sarcina aceste edeme sunt de regula mascate de cresterea in greutate. Ele devin vizibile intai la nivelul MI. daca se agraveaza in jumatatea a II-a a sarcinii insotindu-se de proteinurie si hipertensiune arteriala, pot ridica suspiciunea de preeclampsie sau eclampsie care pun in pericol sarcina si chiar viata femeii. In cazul compresiei venelor iliace, prin uterul gravid, edemul se manifesta mai frecvent unilateral, in functie de dezvoltarea sarcinii si apare mai frecvent pe MI stang. Manifestari asemanatoare apar in compresiile abdominale de cauza tumorala, cu dezvoltarea de tumori voluminoase cel frecvent de cauze ginecologica (tumori uterine, de col, de ovare). 7. Edemnul catamenial Apare la femei in perioada foliniculimica a ciclului menstrual (in partea a doua a lunii). Este de cele mai multe ori discret, decliv si explica cresterea greutatii corporale in aceasta perioada (cresterea poate fi si de 2-3 kg.). 8. Edemnul carential (edemul de foame) Se instaleaza lent si evolueaza in paralel cu agravarea pierderii de proteine. Se produce in absenta ingestiei alimentare, dar mai frecvent in tulburari de absorbtie intestinala, in situatii la care pierd proteine la nivel intestinal prin enteropatii. Edemul este initial decliv, ulterior se generalizeaza, este moale, depresibil, cald, de culoare alba, localizat atat la nivel facial cat si decliv. 9. Edemele de cauze iatrogene. Apar in urma administrarii de medicamente care cresc retentia de apa in organism (antiinflamatorii steroidiene si nesteroidiene, unele vasodilatatoare, unele produse hormonale). Edemele sunt in general discrete, declive si se remit dupa incetarea administrarii tratamentului. Edemele lozalizate Recunosc multiple mecanisme de producere: a. Edemele prin fenomene inflamatorii superficiale. Chiar daca procesul inflamator este minor sau inaparent, el poate evolua cu modificari locale de forma si volum. Acest mecanism insoteste traumatisme: fracturi, arsuri, contact cu veninuri, inflamatii. Edemele sunt de culoare rosie, sunt calde, pulsatile, dureroase, de consistenta crescuta. b. Inflamatiile profunde. Au de cele mai multe ori evolutie subacuta sau cronica, se insotesc de edem parietal localizat, este alb, moale, cald, insotit frecvent de intensificarea desenului vascular. Aceste inflamatii profunde sunt de tipul abceselor retroperitoneale sau pleureziilor purulente. c. Edemele din insuficientele arteriale Sunt palide, cu tegumente uscate si lucioase. Se insotesc de absenta pulsului periferic si de alte semne ale arteriopatiei obliterante: durere la efort, clauditaţie intermitentă. d. Edemele prin mecanism alergic (edemul Quincke) Este un edem superficial, produs prin cresterea permeabilitatii vaselor capilare ca urmare a unor reactii alergice cu eliberare de proteaze de tip: chimotripsină, catepsină si kinază. Reactia este produsa ca urmare a patrunderii in mediul intern a unor substante chimice, a unor agenti biologici, microorganisme etc. care declanseaza reactia antigena anticorp. Aceste edeme se instaleaza rapid si au evolutie pasagera, fiind vizibile in zonele cu tegumente subtiri.

Au culoare rozata, sunt insotite de prurit si de senzatie dureroasa si se remit in cateva ore de la interventia medicala. Daca edemul intereseaza mucoasa glotica, evolutia este severa, putanduse ajunge la sufocare si deces. e. Edemele de cauza vasculara Apar in tulburari venoase (flebite, tromboflebite, varice), datorandu-se obstructiei venelor sau stazei sangvine in vasele dilatate, fenomene care caracterizeaza sindromul de insuficienta venoasa. Un mecanism propriu flebitelor si tromboflebitelor este alterarea structurala sau functionala a valvelor venoase in vasele din zonele declive (MI), circulatia venoasa in aceasta zona fiind mult ingreunata. In general edemele se dezvolta in teritoriul venei afectate si se manifesta prin edem de diferite dimensiuni, in general de culoare alba sau rosiatica, palparea cordonului venos indurat, durere spontana la palpare si la mobilizare cu semnul Homans prezent, senzatie de greutate in MI, impotenta functionala, urmate in timp de modificari calitative ale tegumentelor supraiacente. Varicele reprezinta o afectiune cronica lent evolutiva, caracterizata prin alterarea peretelui venos, al comunicantelor intre sistemul venos superficial si cel profund al MI. Ele apar mai frecvent la persoane cu predispozitie genetica spre afectiune, predispozitie care se manifesta prin stază, edeme, hipoxie, tulburari trofice, care pot evolua pana la ulcer varicos. Edemul centurii scapulare si al membrelor superioare. Este un edem in pelerină. Se produce din cauza compresiei mediastinale a venei cave superioare prin tumori dezvoltate la nivelul mediastinului. Edemul este bilateral se insoteste de accentuarea desenului venos superficial, fiind de culoare alba, cald si putin sensibil.

18.Limfedemul Limfedemele se caracterizeaza prin hipertrofierea tesutului cellular subcutanta. Dimesiunile lor variaza de la simple inconveniente estetice, pana la elefantiazis uni sau bilateral uneori complicatiile infectioase sau evolutia grava a afectiunii au prognostic vital Clinic, edemele limfatice apar la varste variabile, cel mai frecvent ca edemle albe situate in regiunile perimaleolare sip e fata dorsala a piciorului, care diminua in decubit. Originea lor se poate datora unui traumatism sau unei infectii, mai rar a unei parazitoze. Evolutia se realizeaza fie in pusee, alternand cu faze de remisiune incomplete, fie continua catre elefantiazis.