Managementul Proiectelor

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DEPARTAMENTUL DE FORMARE PERMANENTA

MASTER

MANAGEMENT PUBLIC

MODULUL

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE - SUPORT DE CURS -

Prof. univ. dr. Marian STOIAN

BUCURESTI 2005

1

SUMAR Cap I. Administrația publicã în serviciul cetãțeanului 1.1. Serviciile publice; concept și câmp de aplicație ……… ……… 4 Cap. II. Abordare metodologicã a activitãților tip proiect 2.1. Delimitãri conceptuale privind activitãțile antreprenoriale … 7 2.2. Domenii de aplicație ale activitãților tip proiect ……… ………. 10 2.2.1. Proiecte de investiții ………………………………… ………. 10 2.2.2. Proiecte specifice colectivitãților teritoriale …… ……. 17 Cap. III. Gestiunea ciclului de viatã al proiectului 3.1. Considerațiuni asupra ciclului de viațã al proiectului ……….. 21 3.2. Actori șI relații în cadrul proiectului ……………………… …….…. 26 3.3. Opțiuni strategice de realizare a proiectelor …………… ………. 30 Cap IV. Metodologia de evaluare a proiectelor 4.1. Delimitãri conceptuale privind conceptul de eficiențã ………. 34 4.2. Definirea șI analiza conceptului de eficiențã …………… ………. 41 4.3. Analiza riscului în exploatare a proiectului ……………… ……… 47 4.4. Evaluarea – fundament al deciziei de investiții ………… ………52

2

4.5. ParticularitãțI în evaluarea proiectelor de investiții publice … 63 4.5. Indicatori de fundamentare a eficienței economice a proiectelor de investiții ……………………………………… …………. 69 Cap. V. Intrebãri test …………………………………………………… …………..

Cap I. Administraţia publică în serviciul cetăţeanului In prag de mileniu, colectivităţile urbane europene se găsesc într-un amplu proces de competiţie, declanşat în ultimele decenii ale secolului trecut, în cadrul căruia trebuie să facă faţă unui dublu set de exigenţe. Pe de-o parte, în cadrul procesului de edificare a unei comunităţi europene unite, s-a declnşat o competiţie a ierarhiilor comunităţilor teritoriale. Oraşe, regiui întregi caută să ocupe o pziţie privilegiată în spaţiul european, cu îdeplinirea unorcriterii unanim recunoscute. Fiecare entitate caută şă-şi impună propia-I personalitate prin definirea identităţii şi spiritul locului. Aceasta înseamnă valorificarea atuurilor geografice, peisagistice, cultural istorice dar şi economice şi sociale. Afirmarea ambiţiilor proprii, vis a vis de localităţile rivale, presupune răspunsuri la întrebările “Cine suntem?” şi “Ce dorim să fim în viitor?” Spiritul şi individualitatea unei localităţi trebuie să se bazeze, în primul rând, pe cunoaşterea şi valorificarea trăsăturilor specifice, în cadrul evoluţiei sale istorice. “Asa cum o persoană există pentru că are o identitate care o diferenţiază de altele, la fel se poate spune şi despre teritoriu, oraş sau regiune1) , iată deviza care corespunde cel mai bine actualei competiţii dintre localităţile şi regiunile Comunităţii Europene. Pe de-altă parte, au crescut pretenţiile cetăţenilor faţă de calitatea serviciilor,a prestaţiei aleşilor locali în general. Ei refuză să mai fie trataţi 1)

Brandel Fernard – L`identitè de la France. Edition Arthaud,1986 3

ca simpli consumatori şi preferă să fie priviţi în postura de “clienţi” în cadrul binomului cerere –ofertă aplicat şi în sectorul serviciilor publice. Această poziţie modifică însăşi semnificaţia conceptului de serviciu public – pentru care fiecare cetăţean are obligaţia de a cotiza sub formă de impozite şi taxe locale, care se transformă în “servicii pentru public” care se pot cumpără ca orice marfă şi pe care aleşii au obligaţia să le ofere cetătenilor electori. Se modifică însăşi menirea aleşilor comunităţii teritoriale. Primarul şi echipa sa – consiliul local – sunt puşi tot mai des în situaţii specifice întreprinzătorului privat, în contextul în care, datorită geografiei politice, eitrebuie să se supună şi uno constrângeri de natură politică sau socioculturale. Colectivitatea locală devine o intreprindere originală cu logică proprie de funcţionare, bazată pe relaţii de parteneriat; pe de-o parte cu mandatarii săi care sunt cetăţenii electori – consumatori de servicii publice, iar pe altă parte cu prestatorii de servicii (funcţionari sau operatorii privaţi/publici) care constituie instrumentele de acţiune în îndeplinirea mandatului încrediţat. Activitatea consiliului local capătă dimensiunea antreprenorială de tip “proiect” prin care se administrează un sistem de interese, de delegări de responsabilităţi (externalizarea serviciilor publice) precum şi impementarea unor programe de formare – dezvoltare. Ca orice intreprindere privată, pentru a asigura succesul misiunilor sale, trebuie să se schimbe concepţia tradiţională despre serviciul public punându-se accentul pe calitate şi diversificare. Trebuie să se admită că cetăţeanul are maturitate civică şi nu mai acceptă noncalitatea şi mediocritatea. Ca atare şi funcţionarii publicii, agenţii prestatori de servicii publice, trebuie să adopte noi reguli de conduită în relaţiile cu cetăţèanul, inspirate din principiile moderne de gestiune ale setorului privat. Si nu în ultimul rând, trebuie să se manifeste exigenţă şi faţă de cetăţenii care, în mod voluntar, nu respectă condiţiile de regularitate bugetară în achitarea taxelor şi impozitelor fixate de edili. Reuşita misiunilor depinde şâ de modulcum se pun în valoare atuurile teritoriului respectiv; patrimoniul peisagistic şi cultural, tradiţiile istorice, resursele locale,etc. Gestionarea serviciilor publice, spre deosebire de producţia de bunuri este mai complicată datorită specificului realizării lor şi anume: - serviciile publice sunt intangibile au expresie imaterială, - serviciile publice nu sunt stocabile – existând deci simultaneitate între mometul producerii şi cel al consumului, - serviciile publice au caracter interactiv, fiind necesară prezenţa actvă a cosumatorului în momentul producerii lor, - serviciile publice au coeficient de capitalizare scăzut, Deşi imaginea clasică a serviciilor publice prestate de către oameni cu o dotare tehnică restrânsă începe să fie tot mai rară totuşi, în raport cu producţia de bunuri materiale, în acest sector dotarea tehnică este maiscăzută, deci avem oslabă intensitate a capitalizării. Ca urmare, pentru acelaşi nivel de rentabilitate aici ne vom confrunta cu o productivitate şi o profitabilitate

4

maiscăzută.De aceia în anlizele economice desfăşurate aceşti indicatori uneori nu au relevanţă sporită. Consecinţele practice ale acestor trăsături specifice costau în dificultă ţile ce se întâmpină la definirea şi/sau standardizarea serviciilor publice. Deasemenea se întâmpină greutăţi la delimitarea costurilor pe baza criteriului de identificare pe unitate de activitate (cheltuieli fixe şi varialbile). Cheltuielie în sfera serviciilor publice conţin multe elemente necorporale, mai ales sub formă de investiţii intelectuale (necorporale) în fazele iniţiale. Nu tebuie să se neglijeze şi impactul riscurilor specifice domeniului asupra proiectelor de servicii publice, multe dintre acestea constituind o adevărată plagă socială pentru comunităţile urbane. 1.1. Serviciile publice; concept şi câmp de aplicaţie La nivelul unei entităţi teritoriale, acţiunile umane formează două portofolii: portofoliul activităţilor comerciale (PLAC) şi portofoliul activităţilor de servicii (PLAS). Forţa economică este dată de portofoliul de activităţi comerciale, industriale, agricole, etc care formează fundamentul fiscal al veniturilor locale şi în consecinţă suportul forţei şi dinamismului celui de-al doilea portofoliu, cel al serviciilor puse în slujba cetăţenilor. In viziunea tradiţională serviciile publice sunt “ansamblul de activităţi puse în slujba membrilor unei comunităţi teritoriale” .Faţă de activităţile cu caracter comercial ele prezintă trei trăsături definitorii : - Actorul principal este o entitate publică (administraţie, colectivitate locală/teritorială) sau un organism reprezentativ mandatat, - Scopul final al serviciilor este de a satisface nevoi de interes general ale membrilor colectivităţii umane arondate, - Reglementarea acţiunilor se face prin norme specifice de drept administrativ In acest context, câmpul de aplicaţie este foarte divers cuprinzând: - Activităţi cu caracter economic, de tip industrial sau comercial: alimentare cu apă,distribuţie gaze, energie electrică, salubritate (colectarea, transportul, depozitarea şi tratarea deşeurilor menajere,etc). Sunt activităţi care pot funcţiona în regimde autonomie gestionară, pe baza veniturilor care le realizează din tarifele percepute de la utilizatori (populaţie). - Activităţi cu caracter noncomercial/noneconomice, care depind de alocaţiile de la bugetul colectivităţii teritoriale, ca de exemplu: spaţii verzi, curăţenie străzi, servicii culturale (teatre, muzee,etc) activităţi cu caracter de protecţie socială, ş.a. Această delimitare este necesară în cadrul procesului de gestionare a serviciilor, alegerea modului de execuţie a serviciilor influientează procesul de fundamentare a proiectelor de investiţii de dezvoltare sectorială.

5

Din punct de vedere al domeniilor de activitate, datorită preocupărilor edililor de a satisface cât mai complet nevoile cetăţènilor electori în spiritul solidarităţii şi echităţii sociale, câmpul de aplicaţie cuprinde un evantai larg de activităţi. In procesul de elaborare a strategiilor de activitate şi demararea unor proiecte fiecare domeniu trebuie să fie supus unei analize detaliate pentru a se releva subactivităţi bine delimitate spaţial şi tehnologic. De exemplu; în orice localitate urbană modernă serviciul “salubritate” trebuie să conţină subactivităţile: colectarea deşeurilor de la populaţie, transportul lor, depozitarea în zone special amenajate şi tratarea lor pentru a le face inofensve din punct de vedere ecologic. Este posibilde pildă, cum este cazul şi al oraşelor româneşti – inclusiv capitala, să nu aibă de pildă activitatea de tratare prin procese de incinerare. In prezent se manifestă o tendinţă tot mai evidentă de a se “rentabiliza” tot mai multe servicii publice, în ideia că cetăţeanul este un client care cumpără servicii. Problema se pune în contextul a două categorii de constrângeri; pe de-o parte mijloacele şi resursele consiliilor populare sunt insuficiente în raport cu nevoile cetăţenilor, iar pe de-altă parte trebuie să se facă faţă unor exigenţe sporite privind calitatea serviciilor oferite. Singura soluţie viabilă şi durabilă este parteneriatul cu sectorul privat. In această direcţie a evoluat însăşi cadrul conceptual reglementar. Astfel în viziune modernă serviciile publice sunt definite astfel “cadrul general de justiţie distributivă, tolerabil şi rezonabil (satisfăcător) pentru cetăţeni” 2) Se anulează astfel, prin ignorare, prima trăsătură clasică a unui serviciu public “rolul principal al entităţii publice”. Practic acest lucru deschide din puct de vedere juridic calea imixtiunii sectorului privat în domeniul serviciilor publice, proces ce poartă numele de “externalizarea serviciilor publice”. Implicaţiile acestui proces sunt mult mai complexe în plan gestionar şi reglementar, prin estomparea demarcaţiei între public şi privat. In general, întreprinzătorii privaţi sunt interesaţi de serviciile economice, industriale, comerciale, transporturi dar, celpuţin în comunităţile teritoriale dezvoltate se constată pătrunderea lor şi în servicii adminiatrative, de sport, agrement, etc. Pătrunderea puternică a sectorului privat în domeniul serviciilor publice conduce în mod inevitabil şâ la negarea celei de a treia caracteristici “ regle- mentare specifică prin norme de drept administrativ”. Astfel, un brutar, întreprinzător privat, care produce şi vinde produse de panificaţie cetăţenilor unei localităţi, îşi desfăşoară activitatea economică conform exigenţelor sistemului concurenţial al economiei de piaţă şi în baza normelor reglemen - tare de drept privat. Lui nu ise poate nega însă calitatea de actor al scenei serviciilor publice deoarece finalitatea activităţii sale constă în satisfacerea unei nevoi de bază a comunităţii locale. 2)

Carles Joseph - Externalisation de la gestion de services. JurisClasseur; Collectivité teritoriale, fasc. 2130 6

Deci, în comunităţile locale moderne serviciile publice păstrează o singură trăsătură specifică, dintre cele trei enunţate mai înainte, şi anume, cea de finalitate “ satisfacerea unor nevoi de interes general ale cetăţenilor”. Motivaţia acceptării voluntare de către “aleşi” a imixtiunii intreprinzăto- rilor privaţi constă în nevoia de a răspunde cât mai bine cerinţelor oamenilor în ceea ce priveşte calitatea, diversitatea şi promptitudinea serviciilor oferite. Aceasta presupune introducerea şi în acest sector a regulilor şi principiilor de funcţionare specifice economiei de piaţă, în care cetăţeanul – client cumpără/consumă servicii contracost. Impactul acestui nou curent este resimţit şi în planul investiţiilor, mai ales ce priveşte fundamentarea deciziilor baza principiilor de eficienţă şi profitabilitate. Dar, nu trebuie neglijat faptul că se produce o suprapunere între interesul general şi puterea publică cu interesul privat şi legea profitului. Este o problemă delicată şi şi de aceea uneori,în anumite domenii cum ar fi cele ale serviciilor de primă necesitate, din raţiuni de protecţie socială, sau politice să prevaleze raţiuni protecţioniste ca de exemplu: tarife preferenţiale sau subvenţionate la căldură, energie,etc. Tot în acest context nu trebuie pierdută din vedere miza strategică ce o reprezintă serviciiloe publice în cadrul jocurilor politice şi caracterul lor supletiv în perioade de tensiune. Ar fi întradevăr absurd ca întreprinzătorii privaţi să fie trataţi doar ca simpli executanţi. Ei pot şi trebuie să aibă şi competenţe strategice care trebuie folosite în cadrul strategiei generale la nivelul teritoriului localităţii. Punct de vedere aceptabil şi aparent facil de aplicat în practică. Dar nu trebuie ignorat faptul că se face un transfer de competenţe decizionale către actori fără legitimitate, care nu au girul alegerii din parte cetăţenilor. In sistemul de interese; sociale, economice, politice care privesc comunitatea locală în ansamblul său vor interveni aceşti actori privaţi mai mult sau mai puţin bine intenţionaţi. Evitarea unor situaţii critice relaţia public – privat se poate armoniza dacă în documentele de asociere sunt prevăzute clar condiţiile de parteneriat, se defineşte rolul entităţii publice ca supervizor al calităţii execuţiei şi echităţii serviciului. Această scurtă prezentare a caracteristicilor câmpului de aplicaţie al serviciilor publice ne permite să apreciem că, în evaluarea şi gestiunea proiectelor de investiţii din sector trebuie să se ţină cont de specificitatea sa. Va prevala evaluarea economică respectiv, studiul de impact socioeconomic sau ecologic în faţa criteriilor de rentabilitate. Extinderea procesului de externalizare conduce însă la nevoia că şi aici să se aplice principiile metodologice de evaluare a proiectelor de tip cost – avantaj.

Cap. II Abordare metodologicã a activitãților tip proiect

7

2.1. Delimitări antreprenoriale

conceptuale

privind

activităţile

Activităţile desfăşurate de un agent economic pot avea caracter; operaţional sau antreprenorial. Activităţile tip “operaţii” sunt activităţi profesionale curente, repetitive, rutiniere, supuse influienţei unor factori interni, controlabili prin responsabili, la care factorii de decizie sunt interesati mai mult de optimizarea interdependenţei dintre structura organizaţională internă şi mediul extern astfel încât să se obţină creşterea randamentului de ansamblu al firmei Activităţile antreprenoriale tip “proiect” sunt nerepetitive, supuse influienţei unor variabile exogene, iar factorii responsabili sunt greu de controlat în totalitate. Principala problemă a managerului de proiect este de a găsi cea mai favorabilă stare ale triadei: tehnologie/produs/piaţa, şirealizarea unui cuplaj eficace între structurilor interne şi mediul extern. tabelul 1. Activităţi de tip “ proiect”

Activităţi de tip “operaţii”

- Activităţi temporare, nerepetitive de tip “ on shot” - Activităţi curente, repetitive, rutiniere - Decizii ireversibile privind resursele şi mijloacele - Decizii reversibile, - Incertitudine şi risc sporite - Incertitudine şi risc scăzute, - Influienţă puternică a variabilelor exogene - Procese stabilizate, controlabile statistic, - Cash flow negativ - Cash flow pozitiv, - Formaţii de lucru temporare - Formaţii de lucru permanente

Cele două moduri de acţiune sunt în contradicţie evidentă din toate punctele de vedere. In practica intreprinderilor însă ele pot uneori coabita, şi sunt frecvente cazurile de transformare a proiectelor în activităţi operaţionale, rutiniere (după implementarea unui proiect privind un nou produs, sau montarea şi punerea în funcţiune a unei instalaţii se trece la exploatarea operaţională în flux). O atare situaţie pune pe manager în situaţia de a rezolva spinoasa problemă a armonizării repartizării resurselor şi de a găsi căile de conciliere între universul rutinier al managemen - tului operaţional, bazat pe tehnici clasice de analiză şi decizie, cu universul ambiguu, vag al gestiunii antreprenoriale, bazat pe capacitatea de sinteză, intuiţie şi flexibilitate în gândire şi acţiune. O activitate de tip ”proiect” trebuie să fie bine definită şi delimitată astfel încât să se poată spune “iată acesta este proiectul”. Este o posibilitate realizabilă, dacă se ţine cont de ceea ce este specific oricărui proiect şi anume: - orice proiect are un obiectiv specific coerent şi bine definit, - orice proiect are un scop; o nevoie/cerere manifestă sau potenţială,

8

price proiect are o durată limitată, cu un moment specific de începere şi un moment specific de încheiere, pe parcursul căreia sunt mobilizate resurse, mijloace şi competenţe heterogene, - evaluaarea costurilor, consecinţelor şi eficienţei proiectului se face pe baza unei metodologii specifice folosind criterii de costuri şi/sau de rentabilitate - proiectul are o localizare geografică şi temporală netă, - proiectul admite o structură administrativă şi gestionară proprie (şeful de proiect şi echipa sa) parţial sau total autonomă de activitatea generală a agentului declanşator. Din punct de vedere gestionar oricărui proiect îi sunt ataşate trei categorii de obiective, definite de regulă printr-un caiet de sarcini sau o altă documentaţie specifică: - Obiective de performanţă în sensul că orice proiect trebuie realizat cu respectarea unor specificaţii tehnice cu privire la execuţia şi funcţionarea sa, produsele realizate ulterior trebuie să aibă un nivel tehnic predeterminat exprimat prin fiabilitate, mentenabilitate, proprietăţi organoleptice,etc, sau o anumită capacitate de a răspunde la cerinţele pieţei. - Obiective de timp – termenele de implementare a proiectului constituind pentru actorii proiectului restricţii “tari” ce trebuie riguros respectate. - Obiective de cost – este traducerea în termeni financiari a necesităţii şi eficienţei proeictului pentru agentul declanşator.şi care sunt sinteza modului cum sunt respectate celelalte două categorii de obiective. Literatura de specialitate abundă în definiţii, care de care mai pertinente. In litertura anglo-saxonă este sesizabilă tendinţa de a pune accentul pe acţiune, mijloace şi metode de atingere a scopurilor, pe când la specialiştii francezi iese în evidenţă aspectul intenţional de alegere şi definire a obiectivului urmărit. Proiectul este “o asociaţie efemeră pentru construirea viitorului şi a mediului de mâine”1) însă, cea mai pertinentă definiţie este dată de “Association Francaise du Management de Projet” pentru care proiectul este “ un demers specific care permite o structurare metodică şi progresivă a unei realităţi viitoare”9) In practica managerială a programelor iniţiate de Comisia Europeană, se acceptă, în principiu, definiţiile consacrate care ţin cont de trăsăturile caracteristice activităţilor de tip antreprenorial, dar opinia “mult mai precisă” a specialiştilor săi zice că: proiectul este componenta de cel mai înalt nivel ierarhic a unui program şi constă, de regulă, din mai multe subproiecte. Fără comentarii vom arăta că programul în aceiaşi viziune este: o măsură decisă de Comisia Europeană în favoarea unei ţări sau a unui grup de ţări beneficiare, ce va fi transpusă într-un număr de activităţi 1) 9

Gilles Vallet - Tehniques de suivi de projets. Ed. Dunod, Paris, 1997 AFITEP – AFNOR – Vocabulaire de gestion de projets. Ediţia a 2 a, ed. AFNOR, Paris, 1992, pag 218 (cf. norme AFNOR, NF X 50 – 105) 9

ce vor fi susuţinute printr-un angajament financiar din bugetul C.E. Fiecare program face obiectul unui memorandum de finanţare distinct şi are scop implementarea ajutorului din partea Consiliului Europei într-un domeniu. Se pretează la o organizare de tip “proiect două categorii de activităţi umane: Activităţi cu un pronunţat caracter nerepetitiv demarate pentru obiective strict determinate, care mobilizează pe o perioadă mai mare de timp resurse şi energii specifice, ceea ce presupune o pregătire, o coordonare şi o urmărire specifică. In acest cadru se inscriu proiectele din activitatea de cercetare ştiinţifică – dezvoltare tehnologică, gama foarte diversă de proiecte de investiţii, proiectele specifice de marketing, etc. Tot în această categorie putem include şi acele activităţi tip “proiect” desfăşurate în cadrul unor programe de ajutorare şi asistenţă declanşate de unele organisme internaţionale (FAO, UNICEF, Banca Mondială, Consiliul Europei, etc), sau naţionale cum ar fi organizaţiile nonguvernamentale. Proiecte derivate din autonomizarea unei părţi a activităţii profesionale a intreprinderii – sunt activităţi de producţie ce mobilizarea resurse şi competenţe, pe o perioada mai lungă de timp, pentru realizarea unor obiective de producţie specific. Cel mai reprezentativ exemplu este activitatea unităţilor cu producţie de serie unitară: construcţia de nave, de căi rutiere, poduri, viaducte,etc. Managementul acestor activităţi este şi mai complexă, dacă pe acelaşi interval de timp, coexistă mai multe proiecte aflate în stadii diferite de execuţie. O categorie aparte o formeaza firmele create pe proiecte specifice (de ex. firmele care a realizat tunelul pe sub Marea Mânecii, canalul Dunăre- Marea Neagră,etc) şi care, de regulă, se ocupă numai cu administrarea proiectului respectiv. Câmpul de aplicaţie al proiectelor este cel mai bine delimitat de sociologul francez J.P. Boutinet10) care abordează problema în contextul unei duble opoziţii: - opoziţia între polul individual de intenţii (identitate) şi polul colectiv (participare), - opoziţia între polul tehnic (al inovării) şi polul existenţial (al căutării de sens). Din această perspectivă rezultă “roza vânturilor proiectelor” Proiecte tehnice

pe Proiecte Individuale

10)

Proiecte centrate pe

Proiecte centrate

creativitate individuala

inovare tehnică

Proiecte de motivaţie şi spre intenţionalitate (căutare de sens)

Proiecte colective

Proiecte orientate participare şi

Boutinet J.P. – Psychologie des conduites a projet. Collection “Que sais-je ?” ,nr.2770, 1993, pag 126 10

Proiecte existenţiale

Dezvoltând analiza pe axa; individual – colectiv, rezultă o ierarhizare pe cinci nivele, de la cele mai individualiste la cele de mare aspiraţie colectivă, astfel: 1 Proiecte individuale care au obiective personalizate, existenţiale sau circumstanţiale, cu privire la individ. Ele sunt centrate de obicei în jurul căutărilor de sens şi legate de aspiraţiile vârstei: pentru tineri – proiecte de orientare profesională, de integrare socială, pentru adulţi – proiecte legate de profesie, pentru vârsta a treia – proiecte legate de pensionare. Ele se numesc “individuale” deoarece se referă la individ dar, în realizarea lor sunt angrenaţi mai mulţi actori. 2. Proiecte de intenţii sunt orientate spre scopuri de natură tehnică pentru a le materializa sub un sistem de constrângeri de cost, de termen, de specificaţii tehnice. Astfel de proiecte sunt cele de cercetare, de construcţii, de arhitectură, de realizare de maşini echipamente. 3. Proiecte de acţiune au în vedere realizarea mijloacelor necesare pentru conducerea proceselor de acţiune sau interacţiune cum ar fi: proiecte de amenajare, de sănătate, educaţionale, etc. Se mai numesc şi “interminabile” deoarece au cicluri lungi de viată, dar în mod obligatoriu ele respectă aceleaşi caracteristici de durată enunţate mai sus. 4. Proiecte organizaţionale de intreprindere / instituţie prin care se caută a se combina strategia cu cultura şi spiritul intreprinderii. 5. Proiecte de societate sunt reglementate prin valori de referinţă: proiecte urbane, proiecte educaţionale, politice,etc. Proiectele organizaţionale şi cele de societate sunt de mare amploare colectivă, şi de obicei nu presupun inovare tehnică. De altfel un proiect nu presupune neapărat o inovaţie tehnică, el putând fi construit pe principiul “reaşezării obiectului pe etajeră” adică, folosirea unei tehnici vechi într-o altă manieră. Sau nu presupune inovaţie tehnică ci are în vedere inovare managerială, comercială, organizaţională, financiară care presupun tehnici specifice de evaluare şi analiză. In general proiectul are un anumit grad de inovare care nu este absolută deoarece până la finalizarea sa se pot schimba şi oamenii şi tehnicile şi reglementările. 2.2. Domenii de aplicaţie ale activităţilor de tip “proiect” 2.2.1. Proiectele de investiţii Activitatea de investiţii a agenţilor economici se înscrie pe coordonatele strategiilor de dezvoltare economico-socială, concretizate la rândul lor în programe sau proiecte. Programele au o delimitare temporarlă imprecisă şi o arie de cuprindere largă, şi de aceea, de cele mai multe ori, pentru implementare lor este nevoie să fie detaliate într-un portofoliu de proiecte. In acest context proiectul de investiţii se defineşte ca; un ansamblu optimal de acţiuni de investiţii bazate pe o planificare sectorială, 11

globală şi coerentă, pe baza căreia, o combinaţie definită de resurse umane, materiale, etc provoacă o dezvoltare economică, sociala determinată. Din definiţie reţinem că, un proiect pentru a fi aplicat, necesită…un ansamblu de acţiuni, mijloace, diferite ca natură care, pentru a fi puse în operă trebuie să se intreprindă acţiuni bine coordonate. Altfel spus, orice activitate trebuie să se desfăşoare într-o ordine prestabilită, nici prea devreme deoarece aceasta poate însemna risipă de resurse, nici prea târziu deoarece poate compromite însăşi scopul pentru care se realizează proiectul. In sfârşit, proiectul trebuie …să aibă un scop bine definit şi cuantificat care, chiar dacă nu se identifică cu scopul programului din care deriva proiectul, implicit trebuie sa contribuie la realizarea acestuia. Proiectul de investitii este motivaţia concretă a unor cheltuieli prezente în speranţa unor avantaje viitoare. Trăsăturile sale specifice care-l deosebesc, nu numai de activităţile curente, dar şi de alte tipuri de proiecte sunt; amploare, finalitate şi structură. Finalitatea este strâns legată de obiectivul investiţiei; crearea şi punerea în exploatare a unui echipament/serviciu, cucerirea unei pieţe, schimbarea unei tehnologii, etc. După finalitate proiectele de investiţii pot fi clasificate astfel: 1. Proiecte pentru crearea de produse /servicii noi a căror originalitate constă în faptul că se caută eficienţă, rentabilitate într-un produs sau serviciu care nu există. Este o aventură când se face trecerea de la ideie la produs în care rata mortalităţii (pierderilor) este ridicată. Bineînţeles că există avantaje care stimulează întreprinzătorii să rişte, dar piaţa constituie un punct nevralgic care impune adaptare capacităţilor, a tehnologiilor de fabricaţie. Găsirea celor mai bune răspunsuri la cerinţele piaţei presupune o multitudine de ipoteze de armonizare a trinomului; tehnologie/produs/piaţă. 2. Proiecte de cerştere a productivităţii a căror finalitate dă răspuns căutărilor de oportunitate la schimbarea echipamentelor şi tehnologiilor. Sunt proiecte relativ uşoare; produsele sunt cunoscute, piaţa de asemenea. Dificultăţile pot să apară din greşeli de evaluare, în special a costurilor induse de noile echipamente; costurile formării personalului, ale organizării proceselor, suprasolicitărilor administrative,etc. Toate investiţiile de înlocuire se bazează pe acest tip de proiect. 3. Proiecte de creştere a capacităţii de producţie/desfacere presupun acţiuni de redimensionare a pieţei şi a echipamentelor de producţie care, în final conduc la modificarea taliei intreprinderii. Principalul fundament îl constiruie studiile de marketing care arată o cerere insolvabilă cronică. La stabilirea dimensiunii proiectului se corelează studiul cererii cu studii de capacitate optimă de producţie. In cazul acestor proiecte incertitudinea derivă din particularităţile segmentului de piaţă vizat şi din costurilor induse de schimbările tehnologice. 4. Proiecte de investiţii sociale (colective) aici însă termenul de “social” capătă două accepţiuni: 12

4.a) - Se referă la problemele salariaţilor firmei şi în acest caz proiectul are ca finalitate modificarea condiţiilor de muncă şi de securitate în intreprindere. Aceste probleme de obicei sunt cuprinse ca o componentă a unui proiecte mai amplu din tipurile prezentate mai sus. Uneori însă este nevoie de proiecte specifice pentru rezolvarea unor probleme sociale – ecologice presante cum ar fi de pildă; condiţionarea aerului în secţiile de producţie, automatizarea iluminatului artificial în funcţie de anumite caracteristici ale ale proceselor de muncă. 4.b) – Se referă la rezolvarea unor probleme de interes general la nivelul unor colectivităţi teritoriale cum ar fi; proiecte de amenajare teritorială, de infrastructură, şi toate proiectele administraţiei publice care se substituie iniţiativei private. Studiul de fezabilitate care stă la baza deciziei de acceptare sau respingere al proiecteului se vor face în principal prin prisma intereselor comunităţii locale. Deci evaluarea economică, studiul de impact, dictează decizia. Durata de viaţă a acestor proiecte este mare (30 – 50ani ) şi punctul nevralgic al acestor proiecte îl constituie costurile şi rentabilitatea care se judecă pe astfel de perioade mari ( pentru Eurotunel calculul RIR –ului s-a făcut pentru o perioadă de 60 de ani) 4.c) Alături de aceste două aceepţiuni putem întâlni şi o categorie intermediară şi anume “proiectele servicii publice” - realizate de colectivităţile locale dar care au trăsături de proiect de intreprindere. Astfel de proiecte nu caută neapărat rentabilitate şi profitabilitate, dar reclamă autonomie gestionară. In trecut aceste proeicte erau tratate cu superficialitate,decizia de realizare a lor depinzând aproape în exclusivitate de posibilităţile de finaţare ale primăriilor. Astăzi şi sectorul serviciilor publice este tot mai mult influienţat de condiţiile mediului concurenţial care impun regândirea principiilor de gestiune. Autonomia gestionară a colectivităţilor teritoriale, accesul lor la piaţa financiară elimină în mare măsură constrângerile financiare. Ca atare linia strategică se sprijină pe ideia că cetăţeanul este un client exigent care plăteşte pentru a primi servicii de calitate. 5. Proiecte de dezvoltare au legătură cu toate tipurile prezentate mai înainte, dar se detaşează prin scopul declarat – dezvoltarea intreprinderii. Amploarea, inovarea sunt subordonate acestui scop specific şi de aici derivă câteva particularităţi: - costurile adaptării tehnologice în cazul proiectelor de transfer tehnologic între ţări cu niveluri de pregătire tehnologică diferită. - riscul de respingere a mediului care este prezent, mai ales ân cazul unor implanturi în zone ostile, de exemplu zonele rurale, - lentoarea demarajului – adesea, plecând de la imputurile clasice, atingerea parame- trilor de succes este amânată, şansele de reuşită fiid mai slabe la aceste proiecte. Dupã domeniul de aplicaţie avem trei categorii de proiecte: - proiecte de intreprindere, proiecte de gestiune a serviciilor publice, proiecte de exploatarea resurselor naturale. 1.- Proiecte de intreprindere, la nivelul societãţii comerciale înţelegând , nu numai dezvoltarea modernizarea capacitãţilor existente ci 13

şi construirea de noi unitãţi de producţie. Aceste proiecte sunt rezultatul unui proces adesea lung şi dificil care poate fi rezumat la patru etape. Prima etapã constã în definirea unei strategii, a unui program aceasta fiind apanajul managementului general al firmei. A doua etapã constã în elaborarea proiectului în acord cu strategia definitã. De regulã este de competenţa departamentelor comercial sau de dezvoltare dar care trebuie sã colaboreze cu serviciul tehnic. A treia etapã se referã la aprecierea fezabilitãţii proiectului care presupune: analiza de piaţã, analiza de eficienţã şi analiza de risc. In general studiul de fezabilitate este o realizare internã a firmei, dar se poate apela la consultanţi externi. Este posibil ca rezultatele şi concluziile sale sã difere de cele ale analizelor fãcute de bãncile finantatoare. Chiar şi criteriile de acceptabilitate ale bancherilor pot sã fie diferite de cele ale agentului declanşator. De aceeia trebuie sã se facã o analiza criticã a proiectului în ideia cã ar putea fi finanţat din surse externe. La studiul de fezabilitate fiecare departament trebuie sã-şi aducã aportul pe domeniul sãu de activitate; direcţia tehnicã va analiza tehnologia aplicatã, va evalua rezultatele exploatãrii, costurile de investiţii şi de exploatare; direcţia financiarã va evalua eficienţa proiectului, implicaţiile fiscale; direcţia juridicã va studia implicaţiile legislative şi fiscale. Ultima etapã este decizia de acceptare sau de respingere a proiectului fiind apanajul celui mai înalt nivel al managementului firmei In diferitele faze ale ciclului de viatã ale proiectului industrial intervin o serie de actori intervenanţii (actorii) care intrã relaţii de conlucrare pe linia implementãrii şi/sau exploatării proiectului. Actorul principal este, aşa cum am mai arătat, agentul declanşator/promotorul proiectului care în mod frecvent este o societate comercialã existentã. Pentru proiecte de anvergurã, acesta poate creea o entitate specificã al cărui singur activ este acel proiect iar fondurile de care dispune se adresează numai finanţãrii acestuia. O astfel de structurã poartã denumirea de “societate proiect” (Societé Projet/Societé ad-hoc - fr, Special Purpose Vehicle – SPV/Special Purpose Company – SPC/Shell Company - engl) şi pot fi întâlnite în marile proiecte umane; Eurotunel, Eurodisney, canal Dunăre-Bucureşti. Centrul decizional este aici, o entitate juridicã creatã pe baza unui contract de acţionariat încheiat între diverşi acţionari; persoane fizice sau juridice. Este posibil ca nu toţii acţionarii dintr-o societate sã participe la proietului respectiv, din motive financiare, comerciale sau reglementare, deşi pot sã deţinã pãrţi la societatea “ad hoc” nou înfiinţatã. Alãturi de promotor sau de societatea ad hoc, execuţia proiectului implicã existenţã antreprenorului sau a unui grup de constructori legaţi de administratorul proiectului printr-un contract de construcţii. Acesta poate sã subcontracteze pãrţi din proiect cu subantreprenori de specialitate care preiau anumite obligaţii specificate de execuţie, inclusiv riscurile aferenete. Un alt actor principal este finanţatorul, cel care asigurã finanţarea proiectului. Pentru proiecte de anvergurã finanţarea se poate face printr-un sindicat bancar (Eurotunelul a necesitat un credit de 85 mild.franci 14

francezi, la o valoare totalã a proiectului de 100 mild. franci francezi, asigurat de un sindicat format din cca. 220 bãnci din diverse ţãri). Relaţiile sale cu administratorul de proiect sunt legiferate printr-o Convenţie de credit ce cuprinde toate dreptruile şi obligaţiile pãrţilor.In etapa de exploatare structura actorilor se schimbã semnificativ. In etapa de operare/exploatare structura actorilor se schimbã semnificativ. Proprietarul, o firmã existentã sau Societatea de proiect, poate sã exploateze el însuşi noile instalaţii, caz în care va trebui sã angajeze şi să formeze personalul necesar. Dar exploatarea se poate realiza şi printr-un intermediar operator, o societate de exploatare existentã şi recunoscutã, pe baza unui contract de exploatare. Rolul de operator poate sã-l joace şi o filială a promotorului. Alegerea modului de exploatare depinde de complexitatea tehnicã şi de amplasamentul proiectului. De pildã, dacã promotorul are o filialã în zona în care s-a implementat proiectul aceasta va, fi a priori, aleasã pe post de societate de exploatare. Funcţionarea proiectului presupune aprovizionarea cu materii prime materiale, utilitãţi, de la furnizori şi livrarea de produse cãtre clienţi. Vor fi încheiate deci, în aval contracte de furnizare cu furnizori şi în amonte de vânzare cu clienţii. In majoritatea cazurilor finanţatorul este implicat în continuare în viaţa proiectului asigurând finanţarea exploatãrii printr-un contract la termen 2. - Proiecte de gestiune a serviciilor publice – au în vedere asumarea de cãtre agenţi economici privaţi a gestiunii unui serviciu public. Este un proces decizional diferit decât precedentul deoarece intervine un nou actor “entitatea publicã” (statul, o localitate sau, un grup de localitãţi) care este iniţiatoarea ofertei (appel d’offres, tender offer) sau, mai general al unei consultãri. Cronologic, procesul de lansare a unui astfel de proiect poate sã fie descompus în trei faze. Prima fazã constã în lasarea ofertei/consultaţiei de cãtre entitatea publicã care poate sã fie. In această etapă trebuie sã se precizeze: natura serviciului, data limitã de rãspuns, caietul de sarcini ce trebuie respectate de fiecare candidat, alte exigenţe specifice de formã sau de fond. Printre altele trebuie sã se stipuleze tipul de montaj juridic avut în vedere, modul de delegare a serviciului public; sub formã de concesiune sau convenţii de construcţie şi exploatare distincte. Sunt servicii publice pentru care nu se acceptă decât anumite moduri de remunerare, ceea ce implică un anumit aranjament financiar. De pildã; o uzinã de apã potabilã sau o centralã termicã pot face obiectul unui contract de concesiune dar nu şi o uzine de tratare a deşeurilor menajere cãci redevenţa pentru tratare este vărsată operatorului indirect de colectivitate prin intermediul utilizatorului. Delegarea unui astfel de serviciu public, de tratare a deşeurilor menajere, în ţările dezvoltate face obiectul unui montaj specific de tip; BOT (BuilOperate-Transfert) sau BOOT (Build-Own-Operate- Transfert). Obiectivul entitãţii publice în astfel de acţiuni este de a atrage operatori de renume. In cazul unui număr mare de ofertanţi poate să 15

organizeze o licitaţie cu preselecţie, adică printr-o selectie prealabila se vor alege candidaţi care vor primi caietele de sarcini şi care pot deci sã intre la licitaţia propiu-zisă. A doua fazã în care candidaţii îşi elaboreazã/pregãtesc propriile oferte. Acestea va trebui să satisfacă exigenţele si gradul de precizie cerut prin caietul de sarcini. In genral trebuie sã cuprinda; borderoul de preţuri, modelul de contratct cu clauze ce stabilesc exigenţele şi relaţiile dintre ofertant şi entitatea publicã. Nu trebuie sã fie neglijate şi eventualele exigenţe ale viitorilor finanţatori atât în ceea ce priveşte conţinutul contractului de concesiune cât şi al rentabilitãţii economice. Devine inevitabil ca sã prezinte structura de finanţare pe care se bazeazã candidatul la concesiune. Ultima fazã constã în desemnarea câştigãtorului ofertei care se face de cãtre entitatea publicã care a lansat oferta. Principalele domenii în care se pot realiza astfel de proiecte sunt transportul în comun, uzine de apã potabilã sau de epurare, de tratare a deşeurilor menajere, reţele de termoficare, centrale termice,etc. Proiectul de concesiune de serviciu public (BOT Project) presupune deci prezenţa unui actor nou şi important “concedantul” . Prin definitie este o entitate publicã care, în funcţie de domeniu poate fi: guvernul (pentru construcţia unei autostrãzi cu platã) o localitate, etc.Aceasta cautã sa delege executarea unui serviciu public unui concesionar o firmã privatã sau mixtã. Relaţia dintre cei doi, în urma concursului de oferte se legifereazã printr-un contract de concesiune care cuprinde ansamblul de obligaţiunii ce revin pãrtilor atãt de naturã cantitativa cât şi calitativã. De exemplu: pentru o instalaţie de tratare a deşeurilor menajere contratctul trebuie sã prevadã cantitatea minimã de deşeuri pe care colectivitatea localã se angajeazã sã punã la dispoziţie (pentru ca exploatarea sa fie rentabilã), normele ecologice ce trebuie respectate(de emisie de gaze, calitatea şi conţinutul resturilor solide), modul şi preţul de livrare a deşeurilor,etc. Normele în domeniu executãrii serviciilor publice trebuie sã fie severe şi responsabilitatea concedantului nu dispare odatã cu âncheierea acestui contract. De aceea derularea contractului înseamnã executarea serviciului cade în sarcina concesionarului dar concedantul îşi arogã dreptul de control de bunã execuţie a serviului pe toatã durata de serviciu. Deci concedantul nu este şi nu trebuie sã devinã un simplu figurant. Din contra semnatura sa poate sã aibã mare influienţã asupra repartizãrii riscurilor şi a structurii aranjamentului financiar propus de finaţator. 3. - Proiectae legate de exploatarea bogãţiilor naturale reprezintã o îmbinare a particularitãţilor celor douã tipuri prezentate mai sus, deoarece, deşi nu implicã nici o responsabilitate de serviciu public, relaţia între concedant şi concesionar este în mod frecvent prezentã. Astfel de proiecte se referã la dezvoltarea şi exploatarea de cãtre o societate privatã a unor bogãţii naturale (petrol, gaze, minerale utile) ale unui stat. In cadrul acestor proiecte întâlnim o combinare a fazei de tip indutrial, în timpul cãreia firma privatã îşi asumã riscul de succes în 16

cãutãrile sale, apoi, în caz de succes, urmeazã faza în care entitatea publicã acordã/concesionează societãţii industriale dreptul de exploatare a rezultatelor cercetãrilor fãcute, în schimbul unor redevenţe. Exemplul cel mai concludent este cel de explorare a unui câmp petrolier sau de gaz. Intr-adevãr, mijloacele financiare şi tehnice necesare explorãrii subsolului unei zone descurajeazã cel mai adesea chiar şi statul sã faca el însuşi investigaţii. In cosecinţã, marile grupuri petroliere care au experienţă şi profesionişti în domeniu, pe baza unor studii profunde de geologie şâ istorie a zonei, sunt dispuse sã facã aceste explorãri pe riscul lor. Statul le acordã, sau se angajeazã sã le acorde, concesiunea dacă explorãrile sunt fructuoase. Costul de explorare este suportat în întregime de firma exploratoare, contractul de concesiune prevãzând un partaj la producţie (sistemul royalties de exemplu) întrer concedant şi concesionar. Exploararea se poate realiza şi de entitatea publicã în colaborare cu un profesionist în domenuiu la care se poate asocia şi sectorul bancar(finanţatorul) Intr-un program de dezvoltare bine articulat, detaliat într-un portofoliu de proiecte, acestea pot să se afle în anumite relaţii de intercondiţionare: de compatibilitate sau de incompatibilitate tehnicconstructivă şi funcţională. 1. - Proiecte incompatibile sunt acele proiecte care, din punct de vedere tehnic-constructiv se exclud reciproc deoarece îndeplinesc aceleaşi funcţiuni. Exemplul cel mai concludent, în acest sens, sunt variantele unui proiect de investiţii care se deosebesc între ele din punct de vedere al soluţiilor tehnologice adoptate, al soluţiilor constructive sau de amplasament,etc dar care, în final, servesc aceluiasi scop pentru care s-a realizat proiectul. Adoptarea uneia dintre variante exclude în mod automat posibilitatea realizarii concomitente a celorlate variante în cadrul proiectului respectiv. 2. - Proiecte compatibile, (independente), sunt acele proiecte care, din punct de vedere tehnic-constructiv, se pot realiza simultan, fără ca să fie afectate performanţele unuia sau altuia. Singura problemă care se pune în acest caz este de ordin financiar, dacă agentul economic declanşator are capacitatea financiară necesară pentru realizarea simultană a mai multor proiecte. Dar şi în cazul proiectelor compatibile sunt frecvente cazurile când între ele există o anumită interdependenţă, în sensul că, acceptarea sau respingerea unui proiect poate influienţa decizia referitoare la un alt proiect. Proiectele aflate în această situaţie se numesc proiecte contingentate. Dupa natura relaţiilor de contingentare dintre ele deosebim urmatoarele situaţii: 2.1 - proiecte complementare când, din considerente de natură tehnică, comercială, etc, decizia privind un proiect influienţează automat decizia de adoptare sau de respingere a unui un alt proiect. De pildă, realizarea Combinatului siderurgic de la Galaţi a condus în mod obiectiv la decizia realizării unui proiect de amenajare a unui port unde să poată fi operate nave mineraliere maritime, sau mai recent, succesul campaniei de 17

lansare pe piaţa românească a produselor Coca Cola au condus la ideia implementării unor proiecte de producţie ale acestei firme în România. Astfel de soluţii relativ facile conduc de multe ori la eforturi financiare suplimentare semnificative. De aceea se recomandă ca, atunci când apar astfel de situaţii, să se procedeze la o grupare a tuturor problemelor (proiecte parţiale), pentru putea fi studiate, într-un proiect complex, de mare anvergură, care va pute fi implementat în mod etapizat, în funcţie de disponibilul de resurse ale investitorului. 2.2 - proiecte contingentate în funcţie de criterii de eficienţă, când eficienţa unui proiect depinde de decizia de adoptare sau de respingere a unui alt proiect. In acest context putem vorbi de contingentare pozitivă sau negativă în funcţie de modul cum se manifestă adoptarea sau repingerea unui proiect la nivelul eficienţei altui proiect. Un proiect este întodeauna rodul iniţiativei unui agent economic declansator. Acesta poate aparţine sectorului public sau sectorului privat, organe ale administratiei publice locale sau centrale, sau chiar unele organisme internaţionale. Indiferent de agentul declanşator, trebuie subliniat că, mai ales în ţările în curs de dezvoltare, organele puterii publice joacă un rol major în implementarea proiectelor de investitii. Deasemenea, proiectele ce care cuprind transfer de tehnologie, în majoritatea cazurilor, au ca suport financiar o combinaţie de surse locale si străine. In astfel de situatii, proiectul trebuie să fie structurat pe două părţi distincte; - partea străină, care de obicei are ca obiect transferul de tehnologie şi este finanţată în devize, de regulă din surse străine, - partea locală, care se va finanţa în monedă locală, din surse proprii ale agentului economic declansator, sau din credite interne rambursabile tot în moneda locală având ca obiect realizarea lucrarilor de construcţii, de geniu civil,cechipamente curente,etc. 2.2.2. Proiecte specifice colectivitãților teritoriale Activitatea aleşilor colectivilitătilor teritoriale are o delimitare spaţială strictă; zona sau localitatea pe care o reprezintă şi sunt mandataţi să o administreze. Eliminând activităţile curente specifice funcţiilor administrative, preocuparea lor strategică se înscrie pe coordonatele amenajării teritoriului în vederea sporirii valenţelor sale economice, sociale, peisagistice,etc. Până prin anii `60, problemele privind amenajarea teritoriului se rezumau la stabilirea destinaţiei generale a terenului pe baza unei previziuni mecanice astfel; - pe baza previziunilor demografice, privind tendinţeele de creştere a populaţiei; sporul natural, imigraţie, emigraţie, se previzionau necesităţile de locuinţe, locuri de muncă, paturi de spital, număr de clase/şcoli, etc, - se calculau deficitele/execedentele prin compararea necesităţilor previzionate cu situaţia existentă la zi, - se transformau deficitele în necesar de suprafeţe iar alegerea amenajărilor se reducea la clădiri, locuri de muncă. 18

In comunităţile urbane moderne viziunea urbanistică tradiţională, bazată pe principiile zonării a fost treptat, treptat abandonată, deoarece sconstatat că a condus la pierderea identităţii şi spiritului multor localităţi. Viziunea modernă concretizată într-un sistem coerent de proiecte de amenjare a teritoiului se bazează pe spiritul de competiţie dintre între localităţi, în acord cu exigenţele cetăţenilor electori. Proiectele administraţiei publice locale sunt spirit şi tradiţie transformate în cifre şi structuri cartografice. Nevoia de promovare a imaginii localităţii are cel puţin patru temeiuri; - Economice – atragerea întreprinzătorilor pentru implanturi de societăţi comerciale, prin crearea unui climat propice competiţiei, - Rezidenţiale - stimularea înfiinţării de gospodării individuale prin crearea unui cadru rezidenţial civilizat, caracterizat prin siguranţă şi confort, cu scopul de a induce locuitorilor sentimente de ataşament teritorial şi imboldul pentru o viaţă colectivă dinamică, - Ofertelor de servicii publice care vor avea ca efect polarizarea asupra regiunilor, localităţilor limitrofe, - Atragerea de forţă de muncă calificată cu un grad ridicat de instruire prin creearea de noi locuri de muncă în cadrul funţiilor publice teritoriale. Implanturi de unităţi economice

Rezidenţă

Ofertă de de servicii publice

Obiectiv promovat

- Portofoliu de activităţi comerciale

- Patrimoniu urban intern

Rezultat aşteptat (miza)

- Competitivitate economică

Tinte principale

- Intreprinderi - Gospodării străine sau autohtone individuale

- Identitate - Mândrie

Ofertă de de locuri de muncă

- Instituţia - primăria

- Climat social

- Calitate - Echitate

- Productivitate - Motivare

- Rezidenţi - Nerezidenţi

- Recrutări de noi angajaţi - Angajaţii vechi

Activităţile cuprinse sub titlul generic de “amenajare a teritoriului” sunt activităţi de tip proiect – antreprenoriale, cu ţinte bine conturate în timp şi spaţiu care necesită energii şi mijloace de acţiune specifice. Aceste activităţi le putem structura astfel: a) - Macroproiecte - au arie de aplicare naţională şi ca exemplu putem da; schimbarea cursului monedei naţionale, introducerea impozitului pe venitul global, modificarea accizelor şi/sau taxelor vamale, ş,a,\ b) - Microproiecte - au arie de aplicare strict localizată la nivel de amplasament al obiectivului vizat; unităţi de producţie, de prestări servicii, elemente de infrastructură (poduri, şosele, străzi), instituirea unor impozite locale, ş.a, c) - Mezoproiecte – desfăşurate la nivel de colectivitate teritorială; comună, oraş, aglomerare urbană fiind specifică procesului de dezvoltare economico-socială în profil teritorial local. 19

Sunt proiecte intermediare în raport cu primele două enunţate mai înainte ca mărime, câmp de aplicaţie, obiective, mijloace de implementare. Deasemenea ele prezintă şi unele aspecte particulare ce au impact asupra evaluării şi anume: - Obiectivele au grad ridicat de generalitate ceea ce crează dificultăţi în evaluarea lor, - De multe ori răspund unor nevoi subânţelese – scopul lor răspunzând indirect unei cerinţe a cetăţenilor. De pildă, siatematizarea unei intersecţii este impusă de gradul ridicat de risc în circulaţia rutieră şi/sau pietonală şi răspunde nevoii cetăţenilor de a fi protejaţi, - Un grad ridicat de pionierat – fiind proiecte cu caracter de unicat. Chiar dacă se analizaează două proiecte cu acelaşi obiectiv, dar pe amplasamente/localităţi diferite, ele se vor diferenţia prin condiţiile topometrice, hidrometrice, de mediu sau a tardiţiilor şi ambiţiilor locale ce pot să difere semnificativ. - Dihotomomia între obiective – pe termen lung şi sacţiunile immediate deoarece; - sancţiunile au un caracter politic şi depind de ciclul alegerilor, - obiectivele proiectului au motivaţie colectivă iar decizia este individuală, - efectele deciziei privind soarta unui mezoproiect sunt de două feluri: - imediate - ca impact social (crearea de locuri de muncă), - de persepctivă - ca impact socio-economic şi ecologic, - In cadrul mezoproiectului localitatea / zona trebuie privită ca: - instituţie, - teritoriu socio- economic, - patrimoniu construit - patrimoniu peisagistic. Trecerea de la ideia de proiect la proiect ca aplicaţie în administraţia publică, parcurge următorul flux (fig ….), în care identificăm câteva componente esenţiale Proiectul oraşului (projet de ville) – planul de urbanism general/planul strategic al oraşului – Schiţa Directoare de Amenajare Urbană (SDAU)” constituie expresia unei “ambiţii locale” de natură socioeconomică care este motivată prin spirit şi tradiţia locului. Este geneza turturor proiectelor din zonă, economice sau noneconomice şi trasează atributele specifice care individualizează localitatea faţa de rivalele sale. Proiectul urban (projet urbain) este transpunerea în practică a planului strategic al oraşului căruia, în conformitate cu ambiţiile enunţate i se conferă o siluietă, o formă urbană care trebuie să fie în acelaşi timp estetică şi funcţională. Intre planul strategic şi proiectul urban este o legătură biunivocă; primul dă coordo – natele strategice pe baza cărora se elaborează proiectul urban, iar acesta este expresia concretă în profil teritorial al planuluistrategic. In mod tradiţional ele sunt două lucrări distincte, dar 20

specialişti francezi prin “Proiectul Lyon” au lansat o nouă manieră de elaborare integrată “La nouvelle generation de SDAU”. In noua viziune se elaborează o singură lucrare cu două componente distincte şi consecutive; argumentarea ambiţiei socio-economice şi expunerea de principii de amenajare. In acest mod, analiza opţiunilor strategice este puternic argumentată prin expresii cartografice (schiţe, machete). Direcţiile de dezvoltare locală sunt prezentate într-o viziune concentrică; local, metropolitan, regional cu identificare polilor de atracţie. Pentru ca această unică să fie şi un veritabil plan urban trebuie să conţină referiri explicite cu privire la păstrarea identităţii localităţii conjugând patrimoniul material şi imaterial şi expunând măsuri de combinare a spaţiilor construite u spaţiile deschise; pieţe, parcuri, intersecţii. Planul strategic acoperă practic întreg teritoriul localităţii ţinând loc şi de proiect urban dacă referirile la destinaţia terenului exprimă intenţii de formă şi peisaj urban. Dar el poate fi completat cu planuri de detaliu pe ţinte precise; planul circulaţiei urbane, programe zonale de locuinţe, etc. Proiectul aglomerării urbane a apărut ca o nevoie de a da o mai mare concreteţe celor de mai înainte, în marile aglomerări urbane. Dacă localităţile mai mici pot fi tratate ca “monocomune” marile aglomerări sunt “comună formată din comune” cu zonări specifice; cartiere, sectoare, comune suburbane. Proiectul primăriei (projet mairie) este foema detaliată de aplicare a proiectelor anterioare. Actorul principal al proiectului este instituţia primăriei, alături de care participă, cu competenţe şi responsabilităţi diferite, şi alţi actori; servicii specializate ale administraţiei publice prestatoare de servicii şi de informaţii, personalităţi locale reprezentative în teritoriu agenţi economici privaţi, etc. In vederea implementării proiectuluise stabileşte un Consiliu director (la maîtrise d`ouvrage) format din exponenţii forţelor reprezentative în teritoriu; consiliul local,patronat, sindicate, personalităţi ale vieţii culturale, universitare, artistice, ş.a. Acesta va conlucra cu Administratorul proiectului (la maître d`œuvre – şeful de proiect) susţinut de echipa sa de proiect. Prin grupe de studiu, administratorul realizează analize diagnostic pe teme nominalizate, identifică şi evaluează punctele forte şi punctele slabe ale proiectului,iar prin instituţia consultanţilor se fac aprofundări de diagnostic. In paralel şi pe baza acestor materiale se întocmeşte o sinteză în cadrul unui consiliu ştiinţific, unde se eidenţiază liniile strategice ale proiectului. Sinteza este supusă aprobării Consiliului director care, dacă va constata că au fost omise sau slab conturate unele opţiuni centrale care derivă din planul stategic al oraşului, va interveni pentru a fi cupinse în spiritul proiectului. Structura de proiecte prezentată succint constituie un sistem coerent ce urmăreşte ţinte / mize precise de interes public. In etapa de elaborare proeictul este supus dezbaterii publice Este prezentat cetăţenilor pentru a testa audienţa de care se bucură şi de a se beneficia de aportul constructiv al acestora. Locuitorii pot veni cu un spectru foarte 21

larg de iniţiative personale, de la proble de spaţii verzi până la promaovarea de acţiuni economice. Concretizarea demersurilor strategice urbane în obiective concrete; lucrări edilitare, spaţii comerciale sau de agrement, unităţi lucrative este o intreprindere dificilă. Geneza tuturor obstacoleleor este faptul că trebuie să se stabilească şi să se materializeze o ambiţie socio- economică într-un mediu antagonic, plurivalent. Oraşul este nu numai un conglomerat uman, ci şi unul de interese; sociale, economice, politice care nu trebuie să fie ignorate de factorii locali de decizie. Din punct de vedere socio- economic la nivel de colectivitate teritorială există doi mari poli de interes; întreprinzătorii vor agreea acele linii strategice care vor contribui la crearea mediului propice afacerilor întrun context operaţional de competitivitate şi eficienţă şi locuitorii care sunt mai mult interesaţi de acele măsuri care vizează îmbunătăţirea calităţii vieţii, promovează spiritul de solidaritate socială, securitatea individului şi a proprietăţii. In marea majoritate a cazurilor opiniile celor două tabere sunt divergente şi uneori dificilde conciliat. Din punct de vedere politic, obstacolele apar datorită compoziţiei politice eterogene a consiliilor locale, instabilităţii vieţii politice ce conduce la frecvente schimbări ale polilor de decizie. Riscul major este determinat de conflictul de atemporaliate între obiective şi sancţiuni. Soluţia de aplanare este compromisul care să ducă la asocierea participativă a tuturor forţelor politice, economice în cadrul instanţei decizionale – consiliul director al proiectului, vis a vis de o ideie unanim acceptată. Tot ca un obstacol în realizarea proiectelor este şi faptul că mandatul aleşilor este limitat la ciclul electoral (patru ani), interval în care sunt presaţi de probleme curente în regim de urgenţă. In această situaţiedemersul cu caracter strategic poate să fie blocat din lipsă de timp sau de reţinerea de a angaja un viitor îndelungat, uneori de 20 – 30 ani cât este ciclul de viaţă al unui proiect de amenajare. In concluzie, demersul antreprenorial este modul adecvat de acţiune la nivelul colectivităţilor locale, prin care se rezolvă sarcinile ce intră în competenţa aleşilor locali. Pentru a avea mai multe şanse de succes ei terbuie să ţină cont de următoarele aspecte; Consiliul local trebuie să aibă o corectă şi completă viziune asupra mijloacelor şi posibilităţilor de acţiune ce le stau la dispoziţie. Pentru aceasta trebuie să posede un inventar al avuţiei patrimoniale, a specifictăţii tradiţiilor şi culturii locale. In al doilea rând trebuie să se schimbe mentalitatea cu privire la raporturile cu cetăţenii. Aceştia trebuie trataţi ca persoane responsabile care caută sau oferă soluţii la una sau alta din problemele personale sau ale comunităţii. Este un client al serviciilor publice care tot mai greu acceptă mediocritatea şi noncalitatea. In acest context etica în serviciile publice devine factor de succes în lupta de concurenţă tot mai prezentă şi în acest domeniu.

22

Şi nu în ultimul rând, este timpul demitizării poziţiei funcţionarului public, a agenţilor publici prestatori de servicii în raport cu cetăţenii. Mai buna servire a acestora trebuie să devină deviza şi în acest sector iar demersul trebuie să fie participativ până la nivel de simplu executant la locul său de muncă.

Capitolul proiectului

III

Gestiunea

ciclului

3.1. Considerații asupra ciclului de viaţă al

de

viaţã

a

proiectului

Transpunerea în practică a ideii de proiect este un proces complex compus din activitãţi şi sarcini ce se derulează pe un interval de timp relativ mare şi care se caracterizeazã prin urmãtoarele: - Fiecare activitate/sarcină este identificabilă şi delimitabilă şi joacã un rol bine definit în viaţa proiectului. Inseamnă că, orice modificare/dereglare, de ordin calitativ sau cantitativ în execuţia sa se va reflecta în prejudicierea sau chiar compromiterea unor obiective ale proiectului, - Orice activitate are un început şi un sfârşit bine determinat – jaloane importante pentru gestionarul proiectului, - Activităţile sunt consumatoare de resurse (materiale, umane, de timp) care, la rândul lor, au un cost şi sunt disponibile într-un anumit interval şi într-o anumitã limitã. Sunt şi activităţi/sarcini care nu consumă resurse (de exemplu; maturarea betonului). - Orice activitate/sarcină este legată de cel puţin o altã activitate/sarcină printr-o relaţie de anterioritate (de precedenţã) care, din punct de vedere tehnologic, aratã cã aceasta nu poate sã înceapã dacã şi numai una dintre aceste lucrãri anterioare nu este terminatã. O suprapunere totală/parţialã este acceptată în anumite condiţii, acest lucru poate fii stabilit numai de specialişti avizaţi în tehnologia aplicatã. Un proiect de investiţii are o dinamică specifică pe un interval de timp determinat care constituie ciclul/durata sa de viaţă care se poate descompune, din punct de vedere metodologic, pe faze sau etape. Această etapizare permite, de altfel o corectă delimitare a locului şi rolului diferiţilor actori (intervenanţi) în cadrul proiectului, iar din punct de vedere gestionar, o riguroasă programare şi structurare a intensităţii consumului de resurse investiţionale. In practică limitele între faze sunt de multe ori difuze, existând posibilitatea reală de suprapuneri pe anumite intervale. De pildă; sunt activităţi care se desfăşoară continuu (procurement-ul) sau, detaliile de execuţie se realizează adesea concomitent cu execuţia propriu-zisă a proiectului. Durata de viată a unui proiect are două determinări: 23

- procesul de evaluare şi analiză a oportunităţii şi eficienţei proiectului prin care se fundamentează din punct de vedere economic decizia de investiţii, - gestiunea implementării proectului respectiv; programarea, urmărirea şi controlul execuţiei lucrărilor. I. Din punct de vedere economic, proiectul este privit ca instrument de atingere a scopurilor economice, sociale, au stat la baza ideii de proiect. Este vorba de impactul pe care-l are asupra situaţiei economice şi financiare a promotorului, dar şi a impactului în plan economic şi social la nivel macro sau mezoeconomic. O astfel de abordare nu poate ignora perioada pe care se obţin efectele scontate (economice, sociale). Această perioadă este o componentă importantă a ciclului de viaţă al proiectului şi se numeşte perioada/durata de viaţă utilă sau durata de exploatare economică. Caracteristic pentru ciclul de viaţă al proiectului, în abordarea economică, este curba de evoluţie a cash flow-ului (fig…). Având în vedere specificul activităţilor ce se derulează, ciclul de viaţă al proiectului se împarte în trei faze semnificative. 1. Faza de concepţie (de pregătire), constituie pasajul între ideie şi acţiune. Este intervalul de timp în care se dezvoltă o ideie de proiect, când se fundamentează necesitatea, oportunitatea şi eficienţa acţiunii, în cadrul unei documentaţii specifice. Legenda d - perioada de implementare De - perioada de exploatare I - investiţii FNT – flux net de trezorerie mo

FNT

valoare

m1

m2

timp

I d

De

fig.11. Ciclul de viaţă a proiectului

In această fază consumul de resurse este redus iar în proces sunt antrenaţi acei actori sau organisme care concură la fundamentarea şi adoptarea deciziei de a investi, la definirea concepţiei tehnic-constructive şi funcţionale a proiectului; întreprinzător -beneficiarul de proiect, proiectant, producător – furnizor de echipamente, organe de sinteză, organe ale puterii publice locale şi/sau centrale,etc. Această etapă preinvestiţională, de concepţie, este caracterizată deci prin activităţi intelectuale care, adesea sunt apelate cu temenul de“ingineria proiectului” pe care-l apreciem corect, dacă nu se are în vedere termenul clasic de inginer. Pregătirea se realizează pe etape concretizate în documente specifice; a) - Identificarea şi definirea proiectului încheiată printr-un Studiu de Oportunitate, 24

b) - Selecţia preliminară care se finalizează printr-un Studiu de Prefezabilitate, c) - Formularea proiectului încheiată prin Studiul de Fezabilitate, d) - Evaluarea proiectului încheiată prin Raport de Evaluare Dacă studiul de oportunitate este complet, bine articulat şi fundamentat, se poate renunţa la elaborarea studiului de prefezabilitate. Raportul de evaluare este principalul document pe baza căruia se ia decizia de adoptare sau de respingere a proiectului. Concomitent, pe acest interval de timp, la cererea iniţiatorului de proiect, se pot desfăşura şi studii auxiliare (funcţionale) care vor servi procesului de fundamentare a proiectului şi care urmăresc rezolvarea puntuală a unor probleme concrete cum ar fi: amplasamnetul, dimensiunea capacităţii de producţie, alegerea utilajelor de producţie, teste de laborator sau în staţii pilot,etc. 2. Faza de realizare (implementarea proiectului) este perioada de timp în care resursele alocate sunt transformate, în elementele materiale ce formează structura viitoarei capacităţi de producţie sau de folosinţă ce constituie “produsul” proiectului. Se desfăşoară conform prescripţiilor din documentaţia tehnico-economică de proiect, şi acum creşte rolul actorilor intervenanţi ce concură la transpunerea în practică a proiectului, iar consumul de resurse investiţionale este maxim în raport cu celelate etape. Principalele etape ale acestei faze sunt: a) - Pregătirea tehnică şi tehnologică a proietcului - se procedează la un studiu detaliat al problemelor de ordin tehnic, se stabilesc tehnologiile de lucru se alege amplasamentul, se elaborează graficele de execuţie a diferitelor activităţi,etc b) - Negocierea şi încheierea contractelor cu diverşii actori ce concură la execuţia proiectului: finanţatori (în cazul finanţării din surse externe), antreprenori, furnizori de echipamente, utilităţi, materiale,etc, alţi prestatori de servicii. Se creează astfel cadrul juridic de realizare a prcesului de implementare. Această activitate se poate întinde pe parcursul întregii etape, cu excepţia proiectelor “la cheie”. c) - Execuţia propiu-zisă a proiectului este faza cea mai importantă din punct de vedere al mobilizării resurselor investiţionale, al coordonării şi conlucrării activităţii actorilor pe şantier. Conomitent, în cazuri bine precizate se poate desfăşura şi faza de – pregătire şi formare a personalului local exploatare şi/sau gestionare a exploatării proiectului. Este perioada de maxim interes pentru gestionarul de proiect, dar şi pentru analistul evaluator prezintă interes din punct de vedere al mărimi sale, al consumului de resurse şi nu în ultimul rând, al corelării acţiunii actorilor şi coordonării lucrărilor. De aceea nu trebuie privită ca simplă însumare a duratelor activităţilor ce concură la implementarea proiectului, care se desfăşoară succesiv sau simultan. d) - Punerea în funcţiune este o etapă cu un pregnant caracter tehnic, de calitatea căreia depinde eficienţa în exploatare a noilor capacităţi. Dacă este depăşită înseamnă că proiectul a fost bine conceput, planificat şi

25

executat, şi se încheie cu transferul de proprietate către proprietarul proiectului şi implicit a riscurilor aferente. Durata de execuţie se studiază cu ajutorul modelelor matematice specifice teoriei grafurilor sau cu ajutorul graficului Gantt. Aceste modele sunt de un real folos pentru gestiunea operativă a lucrărilor de proiectare şi execuţie. Cele două faze prezentate, de concepţie şi de realizare în practică sunt adesea dificil de departajat. Obiectivul lor este comun este de a se creea premizele necesare realizării scopului urmărit prin realizarea proeictului. De exemplu; pentru un proiect de dezvoltare scopul este de a se construi o nouă unitate de producţie, o secţie, un atelier, o instalaţie,etc. 3). Faza de exploatare, mai este numită în literatura de specialitate şi durata de viaţă utilă, este perioada în care se obţin, eşalonat, rezultatele utile scontate. Durata de viată utilă a proiectului nu trebuie sa fie confundată cu durata de amortizare contabilă a investiţiei. Proiectul este subiect al procesului de amortizare, prin depreciere care, din punct de vedere contabil, se constată şi se evidenţiază prin diminuarea valorii sale în timp. Această diminuare este rezultatul uzurii prin utilizare sau, datorită progresului tehnic - prin obsolescenţă. Deci, din punct de vedere contabil, durata de viaţă a investiţiei este acel interval de timp pe care imobilzările se amortizează complet, şi este prestabilit prin acte normative. Astfel, în cazul amortizării liniare, clădirile se amortizează în 20-25 ani, echipamentele de lucru, utilajele în 10-15 ani, materalul rulant în 5 ani. Referitor la mărimea duratei de viaţă utilă/ de exploatare a proiectului aceasta se stabileşte prin analiza următoarelor durate ce caracterizează un sistem tehnic: 1. Durata fizică a activelor imobilizate (echipamente, clădiri,etc) - se poate determina relativ exact pe baza carateristicilor tehnico-constructive şi se exprimă în timp de funcţionare (ore, ani, etc). Prin modele adecvate, luându-se în considerare cheltuielile de întreţinere şi reparaţii şi valoarea lor reziduală (de revânzare ), se poate stabili o mărime optimă a acestei durate. 2. Durata de viaţă tehnologică este determinată de ritmul schimbărilor tehnologice în domeniu respectiv de activitate. Mărimea sa este dată de “intervalul de timp între momentul punerii în funcţiune a obiectivului şi momentul estimat al apariţiei pe piaţă a unui nou utilaj/material cu aceleaşi caracteristici funcţionale dar cu performanţe tehnice superioare”. Apariţia acestuia creează nevoia de schimbare a vechiului utilaj demodat, de slab randament chiar înainte de expirarea duratei sale fizice de funcţionare. 3. Durata de viaţă a produsului este perioda de succes comercial a produsului fabricat sau perioada de exploatare economica a unui zacamânt,etc. Această perioada este importantă mai ales în cazul proiectelor specifice pe produs (cariere,exploatari forestiere,ş.a) unde instalaţiile nu pot fi reconvertite la dispariţia produsului.

26

In unele situaţii se poate vorbi de o durată în sens juridic.Este vorba de proiecte a căror funcţionare este reglementată prin acte juridice de exemplu: o instalaţie va funcţiona atât timp căt este prevăzut prin acordul de licenţă, prelungirea sa ulterioară fiind un act de voinţă al părţilor In calculele economice de evaluare a eficienţei economice a proiectului se recomandă ca, să se considere durata de viaţă utilă a proiectului – cea mai scurtă perioadă dintre cele prezentate mai sus. II. Din punct de vedere tehnic/gestionar ciclul de viaţă al proiectului este cuprins între momentul apariţiei ideii de proiect şi momentul transferului în exploatare (desfiinţarea echipei de proiect). In mod special se urmăreşte identificarea, pe fiecare fază/etapă a actorilor şi responsabilităţilor lor în procesul de transpunere în poractică a concepţiei tehnice ce stă la baz proiectului. In faza de conceţie/inginerie proprietarul are rolul principal în plan decizional. Apoi, odată cu trecerea la partea practic aplicativă el transferă competenţele în sarcina administratorului (maître d’œuvre) care, eventual împreună cu şeful de proiect, răspund de execuţia proiectului. In procesul de implementare a proiectului, anasamblul construcţiilor, instalaţiilor amenajărilor de teren pe amplasamnetul ales, este numit generic de practicieni (gestionarii proiectului) “obiectiv de investiţii”. In funcţie de amploarea şi complexitatea proiectului, din nevoia de a se asigura o bună corelare şi coordonare a activităţilor pe şantier, obiectivul se poate împărţi în “obiecte de investiţii”. Raport de fezabilitate Dosar de concepţie

Studii preliminare Ideia de Proiect

Concepţie

Decizia de a continua

Dosar de realizare Proces verbal de terminare a lucrărilor

Definire Decizia de realizare

Execuţie proiectului Deschiderea lucrărilor

Proces verbal de recepţie Punere în funcţiune Transfer în expl.

Un obiect de invesţiţii este un element structural al proiectului, bine definit şi delimitat spaţial şi funcţional(atelier,secţie,depozit), care poate să-şi îndeplinească funcţiunile pentru care a fost creeat în mod autonom, dacă i se asigură utilităţile necesare; energie,apă,combustibil,etc. Terminarea execuţiei şi trecerea la etapa de exploatare constituie un moment important în viaţa proiectului. Atunci are loc transferul de proprietate şi de riscuri între executant/furnizor şi beneficiarul, viitor 27

proprietar. Pentru depăşirea acestui moment important se desfăşoară o serie de lucrări pregătitoare (cu precădere în cadrul sistemelor tehnice complexe) cum ar fi: probe mecanice, rodajul mecanic în gol şi în sarcină, probe de performanţă tehnologică, recepţia lucrărilor de construcţiimontaj, apunerii în funcţiune, respectiv a bunei functionari a echipmentelor şi instalaţiilor. Finalizarea proiectului (L’achevement du projet/ Project completion) este un moment foarte important din viaţa proiectului pentru că, aici se face trecerea de la faza de investiţie şi deci de consum de resurse, la faza de exploatare, deci de rambursare a datoriilor. Complexitaeta acţiunilor şi sarcinilor impun o logică strictă de desfăşurare (fig. ) prin care specialiştii definesc anumite momente de finalizare: Din punct de vedere fizic terminarea înseamnă finalizarea construcţiei diferitelor elementelor structurale ale unei unităţi de producţie inclusiv montajul echipamentelor şi instalaţiilor de lucru şi deci finalizarea contractelor specifice Finalizarea tehnică este declarată când ansamblul realizat intră în funcţiune. Este momentul la care: - toate instalaţiile proiectului sunt terminate conform criteriilor impuse prin caietul de sarcini şi contractul de construcţie - toate lucrările efectuate sunt acceptate (recepţionate) de beneficiarul proiectului - au fost obţinute toate autorizaţiile şi permisele de funcţionare - testele tehnice făcute de tehnicienii experţi au fost trecute cu succes, - expertul emite către finanţator certificatul care atestă că toate condiţiile de construcţie (definite mai înainte) sunt realizate, - Finanţatorul îşi însuşeşte cerificatul primit de la expertul independent. Sfârşit de Evenimente garanţie Fizice

Operaţii

Finalizare

Prima încărcare

mecanică

Alimentare cu utilităţi

Verificări (probe) mecanice

Rodajul la rece

verbal Consecinţe Recepţie definitivă

Funcţionare

normală

Punera în

serviciu industr.

în plină sarcină

Rodaj/încercări la cald

Creştere de sarcină

Pregătirea punerii în funcţiune

Montaj Documente Proces

în sarcină

Funcţionare

Funcţionare Incercări industrială de venituri

Perioada de garanţie

Punerea în funcţiune

D e m a r a j

Producţie

Acceptare

Proces

Mecanică

verbal

Preluare de către proprietar

Lucrare la punera în funcţie

28

Rrecepţie provizorie

Evenimente Incheiere contabilă Sursa: Facturare

Clasarea

Incheiere

Imobilizări

Dictionnaire

tehnică

de

management

de

projet.

Cuţiune de garanţie AFNOR, 1996

Finalizarea din punct de vedere financiar nu poate fi declarată decât după finalizarea tehnică şi sunt îndeplinite anumite condiţii: primele rate onorate, contul de rezerve completat,etc. Termenul global de terminare este un concept specific cazurilor de proiecte legate, şi este momentul la care, fiecare subproiect este terminat respectiv; finalizarea din punct de vedere tehnic a fost constatată, testele tehnice ale proiectelor aval făcute de expertul tehnic au fost trecute cu succes, dotările comune au fost terminate, restricţiile legate de protecţia mediului ambiant au fost respectate, expertul tehnic mandatat de Bancă (finanţator) certifică respectarea condiţiilor de mai sus, iar banca acceptă certificatul expertilor 3.2. Actori şi relaţii în cadrul proiectului In realizarea normală a procesului complex care este proiectul participă un număr semnificativ de părţi interesate care, în practica curentă, poartă numele de intervenanţi1 sau actori ai proiectului. Aceştia sunt entităţi fizice (persoane sau grupuri) sau juridice care, alături de proprietarul/beneficiarul proiectului, sunt interesate în atingerea obiectivelor pentru care a fost iniţiat. Sunt implicate deasemenea şi instituţii şi organisme ale administraţiei publice locale sau centrale. De regulă în ţarile slab dezvoltate puterea publică are un rol hotărâtor în viaţa proiectului. Concordanţa dintre obiectivele proiectului şi strategia de dezvoltare a zonei sau comunităţii teritoriale este de multe ori hotărâtoare asupra admiterii sau respingerii proiectului. Puterea publică deţine instrumentele politice, economice, fiscale,etc de inhibare sau stimulare a proiectului. Nu este de neglijat şi faptul că instituţii sau organisme supra- statale pot deasemenea dicta cu privire la existenţa proiectelor, în special cele de transfer tehnologic, de dezvoltare regională sau proiecte sectoriale. Pentru derularea a lucărilor de realizare a unui proiect, cu respectarea obiectivelor de termen, cost sau de specificaţii tehnice, este nevoie ca fiecare intervenant definit, să-şi cunoască rolul, funcţiunile şi ordinea de intervenţie, în caz contrar se pot naşte, confuzii, conflicte ce pot periclita obiectivele sau însăşi existenţă proectului. In cazul proiectelor de anvergură fiecare actor îşi va stabili un reprezentant – şef de proiect, cu atribuţii în limita ariei de acţiune a respectivului intervenant. Acesta va costitui şi legătura de conlucrare cu ceilalţi actori. a) - Principalul actor în proiect este însuşi promotorul său – persoana fizică sau jurisdică proprietară/beneficiară a proiectyului (le 1

AFITEP - Dictionnaire de management de projet. 3e edition, AFNOR, 1996, 29

maâtre d’ouvrage - fr, owner,clent –engl, proprietario,licitador -esp). El este cel care va fixa obiectivele, sursele de finanţare, termenele dorite, etc. In urmărirea ţelurilor sale strategice orice agent economic va trebui să dea răspuns la întrebări privind; pentru ce şi unde trebuie investit. Pe baza reflexiilor strtategice în mod voluntar va declanşa deci un demers previzional materializat într-un program de investiţii, a cărui realizare implică realizarea de proiecte. Continuarea firească a acestui demers constă în pregătirea, evaluarea şi implementarea proiectelor. In anumite condiţii, restricţii de timp, lipsă de competenţă, etc beneficiarul poate fi ajutat de un consilier de specialitate sau poate să delege total sau parţial competenţele sale de decizie unui mandatar. Cu toate acestea, în final după transferul de proprietate lui îi revine sarcina de a deconta lucrările de realizare. Deşi consultanţii pot fi factori decisivi pentru succesul proiectului, datorită profesionalismului şi competenţei lor, alegerea lor de multe ori are un caracter aleatoriu. De regulă se apelează la asociaţii profesionale, la birouri de consultanţă recunoscute, sau la alte organisme, instituţii care deţin liste de consultaţi (bănci, organisme guvernamentale sau neguvernamentale, etc). Proprietarul poate să organizeze un grup de persoane responsabile (comitet de pilotaj - steering committee) ca interfaţă cu şeful de proiect. Acest grup va primi rapoartele periodice ale şefului de proiect, va da răspunsuri la întrebările ivite, şi va transmite directivele primite de la proprietar. Alături de proprietarul/clientul proiectului şi într-o relaţie de conlucrare şi colaborare strânsă acţionează ceilalţi intervenanţi: responsabilul de lucrări/arhitectul industrial sau delegatul său, antreprenorul general, constructori, furnizori, subcontractanţi, experţi, consultanţi,etc b) - Responsabilul general de lucrare - arhitectul industrial ( maître d’œuvre - fr, engineer – engl, director de proyecto – sp) constituie, alături de proprietar un factor de succes. El este persoana fizică sau juridică desemnată şi investită de către proprietar cu putere decizională pentru a asigura concepţia, realizarea şi controlul lucrărilor conform programului de realizare a proiectului. Denumirea de arhitect industrial vine de la faptul că, în trecut realizarea marilor lucrări, de obicei lucrări de arhitectură (mânăstiri, palate, castele), erau încredinţate arhitectului, cel care deţinea concepţia artistică a lucrării. In perioada industrializării locul acestuia este luat de către tehnicienii ingineri, deaorece activităţile de inginerie erau preponderente. Astăzi, în funcţie de domeniul de aplicaţie al proiectului, responsabilul trebuie să fie profesionistul, cel care îşi asumă responsabilitatea globală cu privire la respectarea obiectivelor de timp şi cost precum şi specificaţiilor tehince, având viziunea globală asupra lucrării. c) - Antreprenorul/furnizorul (entrepreneur - fr, contractor – engl, contratista -sp/ fournisseur – fr, supplier, seler – engl, abastecedor - sp) – 30

entitatea care are sarcina de execuţie a lucrărilor sau de furnizare de echipamente, instalaţii, alte furnituri etc pentru proiect Ei se află într-un raport specific de piaţă, de vânzare – cumpărare, cu proprietarul căruia îi vând bunurile sau serviciile lor iar acesta, în calitate de client, are obligaţia de a le deconta, în urma acceptării lor din punct de vedere cantitativ şi calitativ. Furnizorul poate să fie producător direct sau un agent comercial ce comercializează al bunurilor deja fabricate, ce trebuie livrate pentru proiect. In practica contemporană furnizorii/antreprenori au propriul compartiment de studii ce lucrează la rezolvarea problemelor clienţilor cu privire la; adaptarea echipamentelor/tehnologiilor, redimensionaarea echipamentelor de lucru, formarea personalului, etc. Mai mult pot exista firme specializate care funcţii multiple; de inginerie, construcţii, livrare de echipamente/servicii, formare personal, consultanţă financiară c.1) - Antreprenorul general (ensemblier/entrepreneur general –fr, main contractor- engl, contratista general –sp) are responsabilitatea realizării construcţiei ansamblului proiectului. In anumite contracte, împreună cu responsabilul de lucrare desemnat de proprietar, are şi obligaţii privind estimarea costurilor, planificarea lucrărilor. Deasemenea are libertatea de a angaja lucrări de specialitate cu subantreprenori specializaţi. Intre el şi proprietar se încheie un contract de antreriză care, conform naturii sale, poate fi global de tip “clé en main” sau parţiaal, cu remunerare în regie (costuri controlate), forfetar, la cost plus onorariu,la preţ maxim garantat sau alte forme derivate. Rolul antreprenorului în viaţa proiectului este nu numai de simplu actor executant ci şi un factor decisiv de succes sau de eşec. d) - Seful de proiect (chef de projet–fr, project manager–egl, jefe de proyect-sp) – persoana fizică sau juridică însărcinată de responsabilul de lucrare cu misiunea de a a sigura controlul bunei realizări a proiectului Din punct de vedere gestionar, în opoziţie cu activităţile de tip operaţie, proiectele prezintă două trăsături specifice imporatante pentru şeful de proiect: - Ireversibilitatea deciziilor de gestiune ceea ce poate avea consecinţe dintre cele mai nefaste. De aceea este nevoie de o atentă documentare şi analiză antefactum pentru a se detecta toate consecinţele acţiunilor ce decurg din deciziile luate, şi de a lua toate măsurile de prevenire, în mod special prin reducerea intervalului de timp între decizie şi acţiune. - Risc sporit datorită faptului că proiectul este gestionat de regulă într-un mediu ostil cu factori exogeni de influienţă nu întotdeauna bine cunoscuţi. In aceste condiţii este necesar ca şeful de proiect să stabilescă o corelaţie între nivelul de cunoştiinţe despre proiect şi stadiul realizării sale. Pentru aceştia proiectul apare ca o interdependenţă între două procese: A – un proces de explorare, de achiziţie de informaţii necesare reducerii incertitudini,

31

B – un proces de acţiune, de decizie care reduce gradul de libertate / intervenţie asupra proiectului. Ciclul de viaţă este caracterizat din punct de vedere gestionar este caracterizat de evoluţia a două curbe, fig …. Pe măsură ce proiectul avansează în execuţie, creşte nivelul de cunoştinţe (curba A) şi implicit gradul lor de certitudine. In acelaşi timp, cu cât proiectul este mai avansat, conform principiului ireversibilităţii, gradul de libertate (capacitatea de acţiune) a deciziilor scade, deciziile cu privire la durate, la resurse consumate nu mai pot fi schimbate. (%)

100 % B’

Nivelul de cunoştiinţe despre proiect A

A’ B

Capacitate de intervenţie asupra proiectului Timp

CICLUL DE VIATA AL PROIECTULUI Evoluţia cunoştinţelor şi libertăţii de decizie ale şefului de proiect

Pentru şeful de proiect, în aceste condiţii se pune problema de a găsi echilibrul între timpul de culegere a datelor (amonte) şi urgenţa cu care trebuie să-şi organizeze actiunea (aval). Cu alte cuvinte, trebuie să urgenteze completarea bazei de date , precum şi calitatea informaţiilor (curba A’) şi “amânarea” deciziilor cât maiaproape de momentul acţiunii (curba B’), conform principiului “aici şi acum” In aval se va întârzia la maxim angajarea pe proiect a resurselorşi se va urmări scurtarea duratei de execuţie a lucrărilor. Se evită astfel imobilizările inutile, şi se îmbunătăţeşte capacitatea de reacţie în faţa imprevizibilului. a) eşalonare progresivă: I 1 < I2 < … < Id

Fig.15.

, Id , Id c b a

32

b) eşalonare constantă:

I 1 = I2 = … =

c) eşalonare regresivă:

I

1

> I2 > … >

Din punct de vedere economic această strategie se transpune în graficul de eşalonare a cheltuielilor de investiţii. Esalonarea investiţiei pe durata de execuţie are influienţa majoră asupra eficienţei proiectului. Optimizarea eşalonării este o problemă care ţine mai mult de latura calitativă a procesului de proiectare, de experienţă specialiştilor proiectanţi. Teoretic, avem trei curbe care reflectă concepţii diferite privind eşalonarea Eşalonarea progresivă este cea mai eficientă deoarece crează premiza obţinerii celor mai mici pierderi de venit net pe durata de execuţie.Este în acelaşi timp şi operaţională dat fiind faptul că, de regulă în procesul de execuţie fondurile cele mai importante se imobilizează în echipamente şi instalaţii de lucru care se montează în partea finală a execuţiei. Pentru ca premiza să devină realitate înca din faza de negociericontractări trebuie evitat să se creeze stocuri de echipamente printr-o politică nefericită de aprovizionare. Eşalonarea regresivă este tocmai rodul unei astfel de politici de aprovizionare când, din spirit de prudenţă exagerată se face o aprovizionare în avans, uneori justificată dar de cele mai multe ori dintr-o greşită concepţie managerială. e) - Sponsorii/finanţatorii proiectului (les prêteurs – fr, lenders – engl) asigură resursele financiare necesare, în totalitate sau parţial. In majoritatea cazurilor şi cu precădere în cazul proiectelor mari, finanţarea se face prin împrumuturi sindicalizate, constituite din fonduri puse la dispoziţie de consorţii bancare. Structura actorilor proiectului este determinată de o multitudine de factori interni sau exteriori proiectului. De pildă, în cazul proiectelor de servicii publice apare un actor semnificativ; entitatea publică – public authority (statul, municipalitatea, comuna,etc) cea care este responsabilă în faţa electorilor săi de calitatea serviului oferit. Pentru aceasta ea, în calitatea de concedant, va căuta să cedeze serviciul unei alte entităţi, de regulă un agent economic privat specializat (concesionarul), din dorinţa de a-i creşte calitatea, sau din lipsă de fonduri proprii. Aceiaşi situaţie se întâlneşte şi în cazul proiectelor de explorare şi exploatare a zacămintelor naturale In cadrul proiectelor ce se înscriu în programele de asistenţă sau ajutorare iniţiate de diverse organisme internaţionale actorii principali sunt: promotorulul programului şi de obicei şi principalul sponsor (Consiliul Europei, FAO, Banca Mondială, UNESCO,etc), destinatarul programului – guvernul ţării respective, coordonatorul programului(Agenţia naţională de dezvoltare şi restructurare, ministere, beneficiarii – iniţiatorii proiectelor în cadrul programului care îndeplinesc condiţiile de eligibilitate impuse ( IMM –urile în cadrul unui program Phare, agenţi economici privaţi în programul SHAPARD, etc) 3.3. Opţiuni strategice de realizare a proiectelor

33

Modul cum se execută un proiect depinde de structura organizaţională internă a promotorului - proprietar, de puterea economică şi de relaţiile sale cu mediul. In acest context distingem trei posibilităţi: 1. In regie proprie ( faire a seul – a face singur). Este modul agreat în cazul unei opţiuni strategice concurenţiale de integrare, bazată pe efectul de talie, specifică perioadelor de expansiune economică. Pe plan mondial politica anilor ’60 – ’70, sintetizată în expresia “big is better” considera că mărimea intreprinderii este cheia reuşitei. In acea perioadă procesul de integrare a căpătat amploare sub toate formele ale sale; integrare geografică, integrare pe verticală ( pe flux – de la materie primă la produs finit) şi integrare pe orizontală (prin diversificarea portofoliului de activităţi în domenii mai mult sau mai puţin înrudite). Creşterea complexităţii proceselor solicită cunoştinţe (savoir faire/know how) şi experienţă specifice care, împreună cu creşterea vitezei de reacţie a rezultatelor cercetării ştiinţifice, au făcut ca filosofia “big is better” să se perimeze. Astăzi ea este înlocuită din ce în ce mai mult de filosofia “leger et reactiv”. De altfel, în ultimele decenii ale secolului trecut, menţinerea stării de excelenţa a devinit tot mai scumpă, chiar şi numai pentru o singură activitate profesională de bază. Menţinerea unui standard de calitate ridicat în mai multe sectoare este tot mai dificilă, chiar şi pentru marile interprinderi. Economiile de scară, efect al integrării, sunt anulate de capacitatea de reacţie tot mai scăzută a marilor conglomerate. Filosofia “leger et reactiv“ se traduce în practică prin procedee de externalizare (delocalizare) care în esenţa înseamnă “a executa cu…” sau “prin parteneri”. Sunt două moduri de aplicare a externalizării cu multă aplicaţie în domeniul antreprenorial: 2. Sistem mixt de execuţie a proiectelor (faire avec – a face cu…) este o formă de parteneriat sau de cooperare specifică strategiilor de alianţă. Teoria curbei de experienţă*) demonstrează că, adevărata performanţă se poate atinge doar în activitatea profesională de bază unde, se poate acumula experienţă astfel încât să conducă la sporirea volumului de producţie. Este cunoscut faptul că după perioade de expansiune se ajunge la stări de criză când intreprinderile îşi restrâng activitatea la profesia de bază şi sunt puse în situaţia de a-şi dezvolta legăturile cu parteneri în domeniu. Logica spune că, unei strategii de expansiune îi va urma deci o strategie de alianţă caracterizată prin coabitarea între cooperare şi concurenţă între parteneri. 3. In antrepriză (faire faire /impartition - a face cu un partener) se bazează pe relaţia clasică client – furnizor. Corespunde unei concepţii strategice tip “plasă”când firma intră într-un sistem de relaţii de parteneriat reglementate prin contracte de concesiune, madat, francisă. In practică, problemele privind implementarea/realizarea unui proiect sunt mult mai complexe, mai ales în cazul proiectelor de amploare şi\sau de mare complexitate tehnică când beneficiarul de proiect este pus în *)

Boston Consulting Group – Perspective sur la strategie de l`entreprise. Homes et Techniques, 1970. 34

situaţia de a intra în relaţii contractuale cu mai mulţi furnizori specializaţi pentru execuţia anumitor părţi de proiect pentru care au calificarea necesară. In plus, asigurarea documentaţiei tehnice de proiect, coordonarea şi urmărirea desfăşurării lucrărilor pe şantier revin în sarcina proprietarului. Si pentru aceste activităţi el poate încheia relaţii contractuale cu firme specializate (de proiectare şi consultanţă). Fiecare parte contractantă are obligaţia de a respecta clauzele propriului contract, de a suporta consecinţele nerespectării lor. Dacă întampina greutăţi ce nu i se pot imputa, cu alte cuvinte, nu decurg din activitatea proprie, consecinţele le va suporta coordontorul, în speţă proprietarul. De pilda, dacă apar necorelări în execuţie ce derivă din vicii ale documentaţiei tehnice de proiect (documentaţie avizată şi acceptată de proprietar) consecinţele nu sunt imputabile executantului. De obicei investitorul, din lipsă de timp sau de calificare, caută sa restrângă sfera relaţiilor în procesul de execuţie a proiectului la câţi mai puţini parteneri. In acest sens el va cauta să găsească acei executanţi care să preia execuţia a unor ansambluri mari de proiect, aceştia având libertatea de a încheia subcontracte de execuţie cu agenţi specializaţi pe execuţia unor părţi specifice de proiect. De exemplu, un antreprenor îşi asumă sarcina de executare a unui obiect de investiţii din cadrul proiectului (o hala de productie complet dotata, dar el încheie cu o firmă specializată în lucrări electrotehnice un contract pentru ca aceasta să execute toate lucrările de profil în cadrul acestui obiect de investiţii. Tendinta ,dusa la extrem, este de a avea un singur partener care sa-şi asume toate sarcinile de realizare a proiectului, la termenele şi la parametrii tehnico-constructivi specificaţi. Acest tip de relatie numita “la cheie”(cle en main) este ideală dar în practică, de multe ori din cosiderente independente de voinţa întreprinzătorului, este greu dacă nu imposibil de realizat. Să ne gândim, la construcţia unei centrale nucleare, la care fabricaţia ,montajul, probele inclusiv asistenţa tehnică şi garanţiile sunt activităţi care nu pot fi încredinţate decât unui furnizor specializat, urmând ca celelate lucrari oarecum clasice să le execute un alt antreprenor sau producator de echipamente comune. In practica investiţionala au aparut forme evoluate de relaţii între partenerii la inplementarea unui proiect, pornind de la interesele şi limitele de competenţa ale investitorului Proiect la cheie în manieră clasică (le projet “cle en main clasique”) presupune stabilirea unei relaţii simple, prin care întreprinzătorul achiziţioneaza un echipament de producţie,o masina,o instalatie completa,limitată doar la forma sa concret materială. Nu se prevede livrarea de elemente necorporale ale investiţiei, iar serviciile intelectuale sunt limitate la o documentaţie strictă privind conţinutul, planul sau macheta produsului (de exemplu: achiziţionarea unui automobil). Furnizorul are obligaţii reduse la a pune la dispoziţia cumpărătorului, prin transfer de proprietate, a echipamentului însotit de documentaţia tehnică necesară, şi să de garanţiile necesare. Exploatarea şi riscurile 35

aferente, asigurarea utilităţilor cad în sarcina cumpărătorului proprietar. Pentru un sistem tehnic productiv sau comercial, furnizorul va asigura, proiectarea, execuţia şi punerea în funcţiune a acestuia. Beneficiarul proiectului, agentul economic declanşator al actului investiţional, are obligaţia de a asigura baza de date pentru fundamentarea proiectului, să preia obiectivul când este terminat printr-un act de receptie, să achite contravaloarea acestuia şi să respecte prescripţiile de exploatare prevazute în contract. Este o relaţie ”rece” între cei doi actori principali ai proiectului. De aceia poate duce la rezultate nefavorabile, mai ales în cadrul proiectelor cu transfer de tehnologie, dacă între cei doi există un decalaj semnificativ de pregătire tehnică. In consecinţă, acest tip de relaţie este recomandabil numai între parteneri care au pregatire şi competenţe tehnologice similare sau în cazul unor proiecte de mică anvergură şi/sau de complexitate tehnică scazută. Proiect la cheie în manieră încarcată (projet “cle en main lourd”) are la baza o relaţie între cei doi actori principali mai complexă, în sensul implicării mai profunde a furnizorului în viaţa proiectului. Este o relaţie care se naşte pornind de la conştientizarea proprietarului de proiect de propriilei limite din punct de vedere al pregătirii sale tehnice Furnizorul (antreprenorul) îşi va asuma prin contract sarcina de a pune la dispoziţia beneficiarului, instrumentul tehnic de producţie, gata de funcţionare, precum şi o serie de servicii suplimentare. In general, proprietarul îi va solicita sa-i acorde asistenţă tehnică de specialitate, precum şi să facă pregătirea personalului autohton de exploatare. Obligaţiile beneficiarului de proiect sunt cele enunţate anterior, numai că apare în plus, implicarea personalului propriu de exploatare în operaţiunile de încercare, punere în funcţiune şi atingerea parametrilor de performanţă . Prestaţia furnizorului, aşa cum am mai arătat este mai complexă. Incă din faza de concepţie-proiectare el trebuie să se preocupe de problemele de personal, să elaboreze programul de selecţie, calificareformare a personalului autohton de exploatare, să elaboreze organigrama detaliată, fisa posturilor de lucru,etc. Aceasta pe lângă celelate sarcini referitoare la execuţia proiectului. Transferul de proprietate între cei doi parteneri are loc odata cu recepţia preliminară, recepţia definitivă a obiectivului realizat fiind un simplu act care marchează sfârşitul perioadei de garanţie mecanică a echipamentelor. La recepţia preliminară proprietarul ia act de limitele sale tehnice de exploatare a noii unităţi de productie. In continuare, va trebui sa acţioneze în aşa fel încât în cel mai scurt timp să le elimine pentruca, în cel mai scurt timp, obiectivul sa funcţioneze la parametrii tehnico-economici proiectaţi, în condiţii de exploatare de catre personalul autohton.. Avantajul acestui tip de relatie este conferit de profesionalismul cu care se prestează serviciile de asistenţă tehnică, formarea personalului autohton de exploatare de catre celalalt actor principal al proiectului furnizorul. 36

De aici decurge şi inconvenientul principal şi anume faptul că, furnizorul se angajează doar în execuţia serviciilor dar nu îşi asumă şi răspunderi cu privire la reuşita lor. Proiect venit (profit) asigurat (projet “produit en main”) presupune o relaţie contractuală între cei doi actori principali ai proiectului prin care proprietarul se asigură de colaborarea calificată a furnizorului pe o preioadă mai lungă de timp respectiv, până când este convins ca exploatarea noului obiectiv cu personal de exploatare local se înscrie în criteriile de performanţă prevazute în proiect. Este o relaţie strânsă în care furnizorul aderă la obiectivele şi le-a propus proprietarul/promtorul de proiect. El se angajează să execute un sistem tehnic complex apt să producă la parametrii cantitativi şi calitativi specificaţi în documentatia tehnico -economică de proiect în condiţii de exploatare exclusivă cu personal local.Ca atare, înca din faza de concepţie el trebuie să asigure şi să garanteze o concepţie avansată, modernă a proiectului, să dea soluţii de adaptare a acesteia la specificul local. In faza de execuţie va răspunde de realizarea tuturor lucrărilor la parametrii cantitativi şi calitativi, va asigura utilităţile necesare funcţionarii normale a noii capacităţi de producţie, va da garanţiile de rigoare cu privire la execuţie şi exploatare. In cazul acestui tip de relaţie, receptia provizorie probează doar capacitatea teoretică de funcţionare normală a instalaţiilor de lucru în condiţii de exploatare sub supravegherea personalului furnizorului. . Receptia definitivă este momentul forte când trebuie să se demonstreze că obiectivul poate funcţiona la parametrii proiectati, dacă este exploatat de catre personalul de executie al beneficiarului. Dupa acest moment se stabileşte o perioadă de”gestiune iniţiala”de până la 36 de luni. In cadrul acestei perioade, furnizorul trebuie să facă dovada ca,formarea şi pregătirea personalului local de execuţie, asistenţa tehnică şi celelate servicii intelectuale acordate conform clauzelor contractuale, au fost corect executate şi instalaţiile de producţie funcţionează la parametrii proiectaţi fără vre-o intervenţie a personalului sau. Această perioadă se încheie cu recepţia de sfârşit de gestiune când are loc şi transferul de risc tehnic. Proiect piaţă asigurată ( projet “marche en main”) este definit de o relaţie mai complexă între cei doi principali actori ai proiectului, în cadrul căreia executantul\furnizorul îşi asumă şi obligaţii de comercializare a produselor. Este o relaţie recomandabilă atunci când proprietarul\beneficiarul de proiect dispune de o piaţă a produsului inferioară volumului de producţie proiectat, nu cunoaşte sau nu poate penetra singur pe noi segmente de piaţă, în special pe pieţele externe. Acest tip de relaţie apare şi atunci când beneficiarul nu are capacitatea financiară necesară susţinerii efortului investiţional cerut de proiect, cerând sprijin de la furnizor (credit de furnizor) şi obligaţia o va rambursa din vânzarea producţiei obţinute.

37

Cap. IV. Metodologia de evaluare a proiectelor 4.1. Delimitări conceptuale şi metodologice privind eficiența Societatea umană a trăit multă vreme cu sentimentul că posedă un adevărat “corn al abundenţei” în ceea ce priveşte accesul la resursele naturale. Risipa de resurse şi grandomania nevoilor, chiar dacă au fost deseori dezavuate de personalităţi raţionale, au caracterizat viaţa economico-socială a lumii civilizate. Conflictul dintr om şi natură a devenit o realitate odată ce a început să prindă contur mediul artificial industrializat în opoziţie cu mediul natural. A devenit tot mai evidentă contradicţia dintre caracterul teoretic nelimitat al nevoilor (mai mult sau mai puţin obiective) şi caracterul limitat al resurselor. Costurile repartiţiei inegale a resurselor,pe zone şi continente, au devenit tot mai consistente. Putem spune că secolul XX este secolul conştientizării necesităţii de a trata natura ca pe un partener şi nu ca pe un sclav. Socurile produse de crizele energetice şi de materii prime, degradarea constantă a mediului natural prin exploatarea sa neraţională, au condus la conturarea unei concepţii noi, realiste asupra corelaţiei resurse – nevoi. Pentru a evita un colaps economic, inevitabil întro abordare nerealistă a acestei corelaţii, deşi unii susţin că este prea târziu (vezi problemele distrugerii stratului de ozon ,a deşertificării unor suprafeţe de teren ,modificările climatice incontrolabile – fenomenul El Niño, etc), trebuie să se acţioneze neîntârziat, pluridisciplinar şi convergent pentru armonizarea nevoilor cu resursele. Cercetraea ştiinţifică este chemată să ofere soluţii viabile de refacere şi protecţie a mediului natural. In privinţa resurselor cercetarea poate acţiona pe două direcţii principale: a) Descoperirea de noi rezerve şi/sau noi tipuri de resurse înlocuitoare(mase plastice, forme neconvenţionale de resurse energetice – eoliană,de fisiune,etc.), b) Protejarea rezervele disponibile de resurse care poate fi abordată în două moduri: prin economisirea resurselor – reducerea consumurilor specifice şi prin creşterea gradului de valorificare a resurselor consumate – creşterea cantităţii de efecte pe unitatea de resursă consumată. Orice activitate umană este concomitent, consumatoare de resurse şi generatoare de efecte. Criteriile de raţionalitate conduc la ideia de eficienţă în sensul că; efectele unei acţiuni trebuie să fie, în sumă totală, superioare eforturilor depuse. Eficienţa se defineşte ca “atribut al oricărei acţiuni umane de a produce efecte utile scontate care, în sumă absolută sunt mai mari eforturilor depuse”. Expresia “efecte utile scontate” este necesară pentru a scoate în evidenţă concordanţa între acţiuni şi nevoile sociale deoarece, nu rare sunt cazurile când se înregistrează şi efecte care, în anumite condiţii, pot aduce pagube societăţii (de exemplu: rezultatele cercetărilor biologice de clonare a ţesuturilor vii pot fi deturnate spre scopuri imprevizibile pentru specia umană). 38

In substanţa sa eficienţa vizează protejarea resurselor sub cele două aspecte menţionate: - economia de resurse – formalizată matematic prin corelaţia de tip efort/efect care cuantifică criteriul minimizării cantităţii de resurse ce revine pe unitatea de efect obţinut - creşterea gradului de valorificare a resurselor ocupate dată de corelaţia efect/efort care cuantifică criteriul maximizării efectului pe unitatea de resursă consumată. R1

E1

Pi

c

a

b d c

Ro

Eo

Po

Graficul corelaţiilor în analiza eficienţei în care: PI Po Ri/o Ei/o a b c d

- proiectul supus analizei, - baza de comparaţie (proiect similar,stare predeterminată sau existentă), - resurse aferente proiectului PI ,respectiv Po , - efecte ataşate proiectului PI ,respectiv Po , - analiza corelaţiei de tip: efort/efort, - analiza corelaţiei de tip: efect/efect, - analiza corelaţiei de tip efect/efort sau efort/efect, - analiza comparativă a nivelului indicatorilor de eficienţă.

Analiza conceptului de eficienţă este un proces complex. Studiul corelaţiei dintre eforturi şi efecte trebuie completat cu o analiză comparativă în raport cu o bază de comparaţie prestabilită. Această analiză poate fi de tip ”cu şi fără proiect” sau comparare cu situaţii/stări similare pe plan intern sau extern, sau cu niveluri normative. Grafic, direcţiile de analiză a eficienţei proiectelor sunt prezentate în figura de mai jos. In practică conceptul de eficienţa este întâlnit sub două accepţiuni: - ca eficacitate/performanţă - rezultate cât mai mari, - ca eficiențã - efecte cât mai mari în raport cu resursele alocate . Prima accepţiune are o conotaţie mai restrânsă şi se defineşte ca eficacitate pe când cea de-a două tratează o activitate prin prisma corelaţia între nivelul efectelor şi cel al eforturilor. De pildă, să considerăm două proiecte P1 şi P2 care aduc venituri de 10 şi respectiv 5 mild. lei. Oare este mai eficient primul proiect deoarece aduce un venit dublu? Nu este normal să stim şi cu ce eforturi se realizează? Să spunem că primul proiect are nevoie de un efort de 25 mild, iar cel de-al doilea de 10 mild lei. Calcule simple de eficenţă pe baza corelaţiei efec/efort arată că: pentru proiectul P 1 avem nevoie de 2,5 lei resurse/effort financiar pentru a obține 1 leu efect, pentru proiectul P 2 avem nevoie de 2,0 lei resurse/effort financiar pentru a obține 1 leu efect,

Primul proiect este mai eficace deorece aduce un volum de venituri dublu decât cel de-al doilea proiect. Dar proiectul al doilea din punct de 39

vedere al eficienţei este mai atractiv deoarece, fiecare unitate de efect obţinut necesitã un volum de investiții cu 25% mai mic în raport cu primului proiect sau altfel spus, fiecare unitate de resursă consumată pentru proiectul al poilea aduce un efect mai mare. Necesitatea aplicării unor judecăţi de valoare, în spiritul contradicţiei “resurse limitate – nevoi nelimitate” a condus la nevoia de a se elabora metodologii adecvate de analiză, adaptate sau adaptabile la specificitatea fiecărui domeniu de activitate. Suntem pentru aplicarea lor, chiar şi în domeniii nonproductive cum ar fi: sănătate, cultură, ecologie,ş.a. cu abordare specifică direcţionată, în primul rând spre dimensionarea eforturilor (consumului de resurse) dar şi a economisirii lor şi în al doilea rând spre evaluarea efectelor de natură diferită precum şi conversia lor în efecte de natură economică. Toate acţiunile umane, indiferent de domeniul de activitate în care se desfăşoară, trebuie să fie supuse rigorilor criteriilor de eficienţă. Astfel putem vorbi de eficienţa activităţii de producţie,eficienţa serviciilor,efcicienţa cercetării-ştiinţifice,ş.a. Nu împărtăşim ideia că, dacă analizăm o activitate din domeniul economic atunci vorbim de eficienţă economică,din domeniul juridic - de eficienţa juridică,etc.O activitate economică are conotaţii pozitive sau negative şi în plan ecologic,social şi chiar juridic.Deci respectiva tipologie a eficienţei are la baza cu totul alte criterii decât cel al domeniului în care se desfăşoară. Abordarea eficienței prin prisma prametrilor de efect pleacã de la realitatea cã orice activitate umană, indiferent de domeniul sau sectorul în care se desfăşoară, produce o structură de efecte diferite ca natură: economice, sociale, ecologice, juridice,etc Analiza completă şi complexă a eficienţei unui proiect impune luarea în considerare a tuturor categoriilor de efecte generate. Apar însă probleme dificile de evaluare,pornind de la; natura lor diferită, modul şi locul de manifestare, etc. Ideal ar fi ca, la îndemâna specialistilor-analişti să se afle o metodologie unitară,completă de evaluare care să elimine aceste impedimente,astfel încât să se poată calcula un indicator”globalizator” de efecte. Teoretic acest lucru este posibil cu regula paralelogramului deformabil.

E1

e1

E2

e2

E3

în care: E1,E2,E3 - efecte diferite ca natură (economice,sociale,ecologice), e1 - rezultanta compunerii efectului E1 cu efectul E2, e2 - rezultanta compunerii efectului E3 cu rezultanta e1 – este

40

rezultanta generală care reprezinta indicatorul global de efecte. Menţionăm că în figura respectivă nu există nici o corelaţie între sensul sau mărimea săgeţilor şi mărimea efectelor reprezentate. In practică, însumarea efectelor de natură diferită este dificil de realizat, dacă nu imposibil. De aceia, se procedează la o analiză secvenţială pe tipuri de efecte. In consecinţă, atunci când studiem eficienţa unei actiuni, în funcţie de efectele luate în calcul, putem vorbi de eficienţă economică, eficienţă socială, eficienţă ecologică,ş.a. Importanţa şi rolul criteriilor de eficienţă economică în studiul oricărei activiţăţi umane este sintetizată în teza potrivit căreia “mai devreme sau mai târziu, orice efect,, indiferent de natura sa, se va transforma în efect economic” Studiul de eficienţă economică trebuie să fie trăsătura comună oricărui proces de fundamentare a unei decizii, adaptat la specificul domeniului şi care trebuie completat cu studii în care se iau în calcul şi alte tipuri de efecte.Este posibil ca rezultatele să fie contradictorii; efecte deosebit de favorabile de o anumită natură să fie însoţite de efecte negative de altă natură. De exemplu; implicaţiile ecologice ale actualelor sisteme de irigaţii, sau a acţiunilor de despăduriri în scopul creşterii suprafeţelor arabile. De aici desprindem necesitatea de a identifica toate tipurile de efecte ataşate unei acţivităţi umane, de a le cuantifica şi studia pentru a obţine o imagine multidimensională a impactului actiunii respective în societate şâ asupra mediului ambiant. Eficienţa economică este corolarul întregii activităţi de fundamentare a deciziei de a investi într-o afacere, pragul ultim dar cel mai de seamă înaine de a lua hotărârea de a admite sau a respinge un proiect, în urma căruia fluxurile de resurse; umane, materiale, financiare, toate energiile, vor fi direcţionate spre atingerea STUDII DE NECESITATE

OBIECTIVE STRATEGICE

REALIZARI IN DOMENIU

PROPUNERI DE PROGRAME , PROIECTE

Sunt limite tehnice de

da PORTOFOLIU DE PROIECTE CE TREBUIESC REVIZUITE SI/SAU REESALONATE

nu Sunt limite tehnice de

da

da 41

nu

nu

Se pot revizui

Sunt limite de natura

da da nu Au importanţă

Se respectă criteriile

da

Se pot reeşalo na nu

nu nu

PROIECTE RESPINSE

da

Se respectă criteriile de da ordin

nu Cooperare tehnicostiint.

da da Se respectă criteriile de eficienţă

nu

Transfer tehnologic, import lecenţe,know how ,etc.

nu

da

PORTOFOLIU DE PROGRAME PROIECTEsunt FEZABILE ţelurilor propuse. Criteriile de ordin ,economic şi trebuie tratate ca ultim prag de selecţie în ierarhizarea temelor şi/sau proiectelor. Deşi suntem adepţi studierii eficienţei economice (impactului economic) la orice activitate umană, apreciem că poziţia sa în cadrul studiului de ansamblu se modifică în funcţie de sectorul sau domeniul de activitate, şi de scopul declarat al analizei. Dacă se face un studiu asupra degradării mediului ambiant într-o anumită zonă, este normal că primatul îl vor deţine efectele ecologice – implicit eficienta ecologică. Dar analistul este obligat să studieze şi implicaţiile economice, sociale ale acţiunilor de protecţie a mediului ambiant. Din punct de vedere ecologic este foarte frumos să adopţi decizia de a închide definitiv o unitate economică poluantă. Din punct de vedere economic poate să aibă o influienţă negativă asupra economiei zonei, iar din punct de vedere social poate să fie un dezastru Studiile de eficienţă trebuia să dea răspuns şi la alte probleme legate de efecte cum ar fi: unde şi când se produc, cum se manifestă, cit de mari sunt. In funcţie de locul unde se produc, efectele pot fi: 42

- directe – identificabile la locul unde se desfăşoară actiunea, - propagate – efecte de antrenare – identificabile în domenii conexe Efectele de antrenare sunt specifice domeniilor de “service general “ pentru societate cum ar fi: sănătatea ,cercetarea ştiinţifică, învăţmântul. In aceste domenii eficienţa acţiunilor este manifestă în măsura în care generează efecte benefice în celelalte sectoare de activitate. De aceia şi eficienţa lor economica trebuie tratată nuanţat mai ales prin prisma unor criterii de costuri, şi mai puţin a criteriilor de rentabilitate economică. Prin specificul său, cercetarea ştiinţifică ca promotor de progres tehnic ,generează efecte în domeniile conexe, în special domeniile aflate în aval adică la producătorii şi la utilizatorii produsului ştiinţific. Se pune problema până la ce nivel trebuie mers cu identificarea şi cuantificarea efectelor actului de cercetare ştiinţifică, pentru a fi credibil şi acceptabil din punct de vedere economic. Ideal ar fi ,până la consumatorul final, dar restricţiile de timp, de resurse, de competenţă fac de multe ori imposibil acest deziderat. Rămâne la latitudinea specialistului, în lipsa altor jaloane, să adâncească studiul astfel încât să fie cât mai relevant. După momentul la care se produc efectele pot fi: imediate şi viitoare .Sunt activităti cum ar fi cele de investiţii sau de cercetare care au ca trăsătură specifică realizarea de efecte cu precădere în viitor, deci există un decalaj între perioda de desfăşurare a actiunii (implicit de cheltuire a resurselor) şi perioada de obţinere a efectelor scontate. Pe baza acestui criteriu putem vorbi de : - eficenţă antecalculată (antefactum) care precede desfăşurarea activităţii supuse analizei, - eficienţă sincronă (curentă) concomitentă cu desfăşurarea activitătii, - eficenţă postalculată (postfactum) studiată ulterior desfăşurării activităţii. Caracteristica activităţilor de “tip proiect” cum ar fi, activităţille de cercetare ştiinţifică sau cele de investiţii, este analiza antefactum care se face în faza de pregatire a deciziei de acceptare sau respingere a temei sau a proiectului respectiv. Pentru o temă de cercetare momentele caracteristice ar fi: momentul demarării fazei de cercetare, momentul trecerii la faza de implementare – asimilare în practică (staţii pilot) şi momentul trecerii la producţia curentă de serie. In general însă, având în vedere evoluţia în timp a unui proiect descoperim trei momente caracteristice: momentul apariţiei idei (mo), încheierea fazei de implementare şi trecerea la exploatare (m1) şi momentul încheierii duratei de viaţă a proiectului (m2). | mo

| m1

| m2 eficienţă sincronă eficienţă potenţială eficienţă estimativă fig 15

(timp)

In functie de momentul la care se face analiza gradul de incertitudine al parametrilor de efort şi de efecte diferă . 43

La momentul “mo” atât parametrii de resurse cât şi cei de efecte au un caracter estimativ şi ca atare şi eficienţa ar un caracter estimativ. La momentul “m1” resusele de cercetare şi/sau de investiţii sunt certe marja lor de eroare este controlabilă, sunt cunoscute premisele pentru ca acţiunea să aibă succesul scontat şi ca atare studiul de eficeinţa la acest moment are un caracter potenţial De aici în colo eficienţa are un caracter efectiv fiind sincronă din punct de vedere al efectelor. O problemă dificilă este şi modul de manifestare şi de cuantificarea a efectelor. In practică se întâlnesc cele mai variate forme de manifestare a efectelor şi de aici şi varietatea formelor de cuantificare, a unităţilor de măsură. Aceste forme sunt determinate de specificitatea domeniului, a caracteristicilor tehnic-constructive şi funcţionale a rezultatelor acţiuniilor întreprinse. Rezolvarea acestor probleme cere abilitate şi experienţă din partea analistului, şi un instrumentar metodologic adecvat de măsurare şi conversie. Din punct de vedere al resurselor studiul de eficienţă economică trebuie să răspundă la întrebările: cât se consumă şi cum se folosesc, avându-se în vedere atât economisirea cât şi gradul de valorificare. Este important să se ţină seama de raritatea dar şi de importanţa economică a fiecărei resurse utilizate. Pentru aceasta trebuie să se cunoască criteriile de clasificare ce prezinta importanţă în analiza. Prin prisma criteriului regenerării lor în timp acestea se împart în: - resurse regenerabile - resurse umane, materiale de natură organică, unele resurse energetice cum ar fi; energia eoliană,energia mareelor, - resurse neregenrabile – majoritatea resurselor materiale de natură anorganică După natura lor economică avem resurse: umane, materiale, financiare, tehnice, valutare. Fiecare din aceste categorii au forme specifice de prezentare, utilizare, cuantificare fapt ce trebuie avut în vedere în calculele de eficienţă. De exempu: resursele umane pot fi grupate după criterii specifice; sex, vârstă, profesie, mediu social,ş.a. In activitatea productivă forţa de muncă se grupează în: personal de execuţie, personal de administraţie şi personal de marketing (comercial), dar în cercetare personalul se împarte în: ştiinţifici (cercetători cu studii superioare) şi personal auxiliar. Si resursele materiale se grupează după criterii specifice de pildă în: active fixe,active circulante sau în: imobilizări corporale, necorporale şi financiare. După modul cum participă la circuitul economic resursele pot fi grupate astfel: – Resurse neintrate în circuitul economic – resurse potenţiale, - Resurse atrase în circuitul economic care, la rândul lor au un regim diferit astfel: b.1. Resurse avansate – aflate la dispoziţia agentului economic, chiar dacă nu sunt efectiv utilizate (resure investiţionale,capital fix,circulant,etc). In general tot ce formează capitalul social al unei firme. 44

b.2. Resurse ocupate – acea parte a resurselor avansate care contribuie la producerea efectelor utile aşteptate. Este acea parte din resursele avansate ce rămâne dupa scăderea imobilizărilor în curs, a activelor fără mişcare (stocuri fără mişcare mijloace fixe în conservare sau în rezervă). b.3. Resurse consumate reprezintă partea din resursele ocupate care au fost cheltuite efectiv în procesul de obţinere a efectelor şi care se regăsesc în costuri sub formă de cheltuieli materiale, salariale şi asimilate, amortizări. Importanţa acestei structuri a resurselor constă în primul rând în faptul că, permite definirea şi ierarhizarea criteriilor de selecţie. In general, pentru resurse avansate sau ocupate criteriul principal este de economisire a lor iar pentru resursele consumate criteriul de bază este de creştere a gradului lor de valorificare respectiv, creşterea cantităţii de efecte pe unitatea de resursă consumată. In acelaşi context, în funcţie de tipul de resursă luat în considerare se poate spune că se evidenţiază o anumită faţetă a eficienţei activităţii studiate. Astfel putem vorbi de: eficienţa investiţiilor, eficienţa resurselor materiale, eficienţă utilizării resurselor umane,etc. Corelat şi cu natura efectelor avem imaginea completă şi complexă a studiului de eficienţă putând vorbi de: eficienţa conomică/socială/ştiinţifică a investiţiilor, a mijloacelor fixe, a utilizării forţei de muncă, ş.a.m.d. Evaluarea eficienţei economice impune o abordare integratoare a parametrilor de efort şi de efect, în concordanţă cu sistemul de interese ce guvernează decizia de investiţii. Un instrument util în munca de identificare şi prezentare într-o formă logică a ansamblului de corelaţii ce formează esenţa studiului de eficienţă, îl constituie matricea corelaţiilor eforturilor şi efectelor. In functie de scopul declarat al analizei se va stabili vectorul eforturilor şi cel al efectelor care formează baza construcţiei matricei corelaţiilor de eficienţă. Matricea se prezintă ca un tablou cu dublă intrare în care, pe orizontală şi pe verticală se înscriu elementelor vectorilor de efort si de efect astfel că numărul liniilor/coloanelor matricei este egal cu suma elementelor celor doi vectori (n+m linii şi coloane). Matricea se poate partiţiona în patru cadrane. Dacă se introduce un sens de comparaţie (vezi săgeata) fiecar cadran va conţine un anumit tip de corelaţie. Remarcăm că aceste corelaţii sunt de fapt de două tipuri: corelaţii structurale (cadranele I şi IV), cum ar fi de exemplu: ponderea cheltuielilor materiale în total costuri sau, ponderea veniturilor din export în total venituri ale proiectului şi corelaţii de eficienţă (cadranele II şi III ) de forma efort/efect sau efect/effort. Din cele afirmate până acum reţinem că studiile de eficienţă au un caracter complex, interdisciplinar şi că, sunt absolut indispensabile indiferent de domeniul sau de complexitatea activităţii analizate. O abordare unidirecţională dominată de interese imediate sau oculte scade calitate studiului prin minimalizarea importanţei unor efecte prezente şi/sau viitoare, directe sau conexe.

45

VECTORUL RESURSELOR R1 R2 . . . RI . . R E S U R S E

.

Rn

E1 E2

VECTORUL EFECTELOR . . . EJ . . .

E mr

R1 R2 RI

I corelaţii de tip R/R

II corelaţii de tip R/E

Rn E F E C T E

E1 E2 EJ

III corelaţii de tip E/R

IV corelaţii de tip E/E

En

De pildă este de notorietate avertismentul medicilor că, orice medicament de sinteză are efecte conexe nefavorabile în timp asupra organismului uman (consumul exagerat de antibiotice, în timp se spune că scade acuitatea auditivă). Teama de eşec prezentă mai ales în activităţi antreprenoriale(proiecte de investiţii, de cercetare ştiinţifică şi mai ales în cercetările fundamentale) poate fi stăpânită numai printr-o cunoaştere cât mai completă a fluxurilor eforturilor şi mai ales ale efectelor. Trebuie eliminată teama de nerealizare a efectelor propuse, mai ales a celor economice, prin conştientizarea de cãtre factorul decizional alãturi de analistul de proiect a caraterului eficienţei în raport cu timpul în care se produc efectele. In faza de fundamentare această teamă poate duce la luarea unor măsuri asiguratorii care să încalce principiile şi rigorile ştiinţei. Mai mult, considerăm că o temă de cercetare, care a explorat o direcţie fără finalitate economică, tehnică, socială, etc are propria-i utilitate informațional-ştiinţifică concretizată în economie de resurse ştiinţifice. Acest lucru decurge din faptul că lumea ştiinţifică este avertizată asupra inutilitătii sau inoportunităţii acelei direcţii de cercetare în condiţiile date. Fundamentarea unui proiect sau temă trebuie cercetată multidimensional, din punct de vedere al necesităţii, oportunităţii, eficienţei/utilitãții șI riscurilor la care este expus. Despre necesitate nu spunem decât că, nevoia socială este agentul declanşator care incită la cercetare. Problema oportunităţii presupune găsirea răspunsurilor la întrebări de genul: Când ? Acum sau mai târziu !? întrebări ce se pot pune din diferite unghiuri ,al nevoilor, al posibilităţilor. Portofoliul de proiecte, teme va cuprinde o ierarhizare a acestora în funcţie de aceste întrebări, cuprinzând teme de actualitate şi teme care pot fi amânate. Alimentarea şi actualizarea portofoliului este o problemă de supravieţuire a firmei într- o lume dominată de concurenţă Eficienţa este un corolar al întregii activităţi de fundamentare a deciziei asupra admiterii sau respingerii proiectului,iar eficienţă economică ultimul şi cel mai important prag de selecţie. 46

Eficienta economica poate fi confundata in practica cu unele aspecte particulare ale sale fapt ce ar duce la ingustarea ariei sale de aplicatie. Astfel, nu de puţine ori categorii ca; rentabilitate, productivitate, randament sunt substitute ale eficienţei. De aceea vom face cateva consideratii asupra raportului intre eficienta ca intreg si componentele sale. 4.2. Definirea și analiza câmpului de eficienţă: Optim, într-un context dat, înseamnă: cea mai favorabilă opţiune cu privire la raportul dinte eforturi si efecte. In condiţii date privind mediul în care evoluează sistemul analizat (delimitare spaţio-temporală), putem spune că optimul este unic şi absolut - este nivelul maxim de eficienţă ce poate fi atins in conditiile respective. In realitate, optimul are un caracter relativ, dinamic, ca şi eficienţa, determinat de ritmul progresului tehnicostiintific. Este un ideal, o iluzie, ca şi linia orizontului. Optimul absolut poate fi atins numai în condiţiile în care pragul de saturaţie ştiinţifică a fost atins adică, atunci când cercetarea ştinţifică nu mai oferă idei, cunoştinţe noi care să largească orizontul cunoaşterii umane. Este de fapt pragul pragul de colaps ştiinţific care, teoretic poate fi atins dar, omenirea are resurse nebănuite şi necunoscutele ştiinţei sunt nemărginite. Circumscris in timp şi spaţiu însă, optimul relativ este tangibil. De pildă, într-un domeniu da activitate stare liderului este stare de optim în condiţiile date, spre care tind toţi ceilalţi agenţi care activează în domeniul respectiv. Eliminând numai una din barierele de timp sau de spaţiu, optimul se schimbă, iar principalul factor care determina dinamica sa este cercetarea ştiinţifică Pe baza celor spuse mai sus apreciem că, în raport cu puterea de asimilare şi valorificare creativă a cunoştiinţelor ştiinţifice, vom avea o multitudine de corelaţii favorabile între eforturi si efecte. Cu alte cuvinte, în condiţii date ale mediului tehnico-economic şi ştiinţificîn care evoluează un sistem economic, optimul este unic, iar raporturile avantajoase din punct de vedere al corelaţiilor între eforturi şi efecte formează un câmp de eficienţă în care optimul este un punct dar nu orice punct de eficienţă este şi optim. Câmpul de eficienţă poate fi definit ca; “ locul geometric al tuturor punctelor care exprimă o corelaţie avantajoasa între eforturi şi efecte”. Cum arată acest câmp ? Specialiştii sunt preocupaţi mai mult de trasarea curbei de optim, deşi pe marea majoritatea agentilor economici i-ar interesa locul lor în câmpul de eficienta deoarece deşi au o activitate suboptimala cel puţin trebuie să ştie dacă este eficienta. Pentru a vizualiza existenta câmpului de eficienţă vom porni de la trasarea curbei de optim.

47

pe baza cărora trasăm curba din fig 1, constatăm că aceasta este o hiperbolă care tinde asimptotic catre zero, când resursele tind la infinit şi către + ∞ când resursele tind catre zero. Este o, cel puţin dacă ne referim la a doua tendinţa definită, care ne aduce aminte de înţelepciunea din proverbele româneşti Sunt mai multe opinii, unele absurde din punct de vedere economic, asupra carora nu vom insista, în dorinta de a prezenta un o viziune separata. In acest scop vom pleca de la urmatoarea teză : “efectele oricarei activităţi umane sunt funcţie de resursele alocate” Expresia matematica a acestei afirmaţii este: E = f( R ), şi are limitele: lim f (R) = 0 şi lim f (R) = K ,unde; R 0 R +∞ K - plafonul de eficienţă, un parametru exogen determinat de mediul de afaceri, care arată limitele constrângerilor de mediu respectiv, nivelul maxim de efecte ce se pot obţine pe unitatea de efort ce poate fi realizat în condiţiile tehnico-economice, sociale date în care se desfaşoară respectiva activitate. Este o aplicatie a teoriei curbei învăluitoare de progres tehnic care poate fi explicată astfel; intr-un mediu de evoluţie dat şi stabil, efectele cresc exponenţial în raport cu eforturile depuse atât timp cât aceste condiţii permit, au caracter progresist. Păstrarea lor neschimbată le face să-şi piardă caracterul novator şi în consecinţă efectele intră într-un proces de decelerare dacă se alocă noi resurse, putând lua chiar valori negative (legea randamentelor descrescânde din agricultură). Pentru a trasa curba mai definim şi a treia condiţie implicită care decurge din faptul că, plafonul “K”frânge curba respectiv, derivata de ordinul doi a lui f(R) este nulă adică, curba admite un punct de inflexiune moment în care se transformă din convexă în curbă concavă F(R)

D

K B

Es

C B

CAMP DE EFICIENTA C EI A ZONA DE PENURIE

CAMP DE INEFICIENTA

48

+∞

0

L i Lo a2

a1

Ra

a

Ls

R

b

In opinia noastră, această curbă poate fi exprimată matematic cu ajutorul funcţiilor de tip: logistică, dublu exponenţială, Prais. Dar aceste funcţii, în forma lor iniţială, admit ordonată la origine, ceea ce înseamnă că nu se respectă condiţia obligatorie ca, la un efeort egal cu zero şi efectele ataşate să fie tot egale cu zero, șI de aceea considerăm că sunt mai indicate forme transformate ale acestor funcţii. Pentru a delimita câmpul de eficientă, în conformitate cu definiţia de mai sus, vom pune în evidenţia, în sistemul de axe de coordonate (R, F(R)), pragul minim de eficientă, privit ca acel nivel de activitate la care efectele sunt egale cu eforturile făcute adică, veniturile în sumă totală sunt egale cu resursele consumate. Matematic aceasta înseamnă că; F(R) = αR , pentru α = 1. Pornind de la condiţia; R=0 atunci şi f(R ) = 0 - limita inferioara de eficenta este data de drepta (D) care pleacă din origine şi reprezintă prima bisectoare în cadranul întâi (nu este vorba de efecte nete otinute prin diferenţă între efectele brute şi eforturi). Semiplanul situat sub aceasta dreaptă este zona de ineficienţă deoarece orice punct din această zonă defineşte o corelaţie ineficientă respectiv, indică un volum de efecte inferior resurselor consumate. Orice punct situat deasupra dreptei “D” va defini o situaţie favorabila, în limita permisă de plafonul “K”. Insă cîmpul operţional de eficienţă este limitat superior de curba “C” deci, este spaţiul cuprins între dreapta “D” şi curba “C” respectiv, domeniul soluţiilor eficiente admisibile în condiţii date de mediul economic şi tehnico-ştiinţific. Această curbă admite punct de inflexiune (derivata de ordinul doi este nulă), care delimitează doua zone de bază; Zona “a“ pe intervalul (0, Lo) de alocare a resurselor în care curba de eficienţă are o evoluţie exponenţială. Din punc de vedere economic aceasta înseamnă că, orice unitate de resursă alocată va aduce un volum de resurse (per unitate) din ce în ce mai mare. Este o situaţie de avânt, o activitate fructuoasă, potentă din punct de vedere economic, dar care tinde spre un punct de echilibru - punctul de inflexiune. Dacă se păstreaza neschimbate condiţiile de evoluţie, nu se face nici o mutaţie de ordin calitativ în structura factorilor, dincolo de acest punct se înregistrează o schimbare negativă în tendinţa corelaţiei efect/efort. Zona “b“ se caracterizează prin inversarea curbei care intră într-o proces de regresie, devine concavă. Faptul se datoreză nemodificarii novatoare a condiţiilor de ordin tehnic, ştiinţific, economic, managerial şi neadaptării la conditiile de piaţă mereu în schimbare. Deşi se situeaza in zona de eficientă, orice cantitate suplimentară de reurse alocată va aduce 49

un volum de efecte din ce in ce mai scăzut. Fără“injecţie”de nou afacerea intră într-un proces de obsolescenţă – îmbatrânire. Injecţia de nou acţionează asupra plafonului “K” lărgind orizontul cunoştinţelor tehnicoştiinţifice crează premizele largirii campului de eficienţă.Este de exemplu trecerea de la o tehnogie de lucru manuală la o tehnologie bazată pe automatizare - robotizare. Zona “a” este compusă din două subzone “a1” şi “a2” pe care le putem caracteriza astfel; a1 - zonă de avânt în ineficienţă, curba evoluează exponenţial dar sub limita minima de eficienţă (dreapta D). Este starea caracteristica penuriei de resurse şi utilitatea practică a punerii sale în evidenţă constă în aceea că se conştientizează faptul că, orice afacere are un punct critic de demarare care solicită un minim de de resurse. a2 - zona de eficienţă cuprinsă între punctele (Li, Lo), este poziţia cea mai reconfortantă (poziţia de vedetă), în care orice alocare suplimentară de resurse aduce efecte din ce în ce mai mari. Peste o anumită limită de alocare a resurselor (Ls), fără preocupări pe linia inovarii, a introducerii de noi concepţii de lucru, se trece în zona “b” Câmpul de eficienţă se întinde pe intervalul (LI , Ls), în care avem o zonă de avînt (a2) şi o zonă de maturitate şi decădere (b). Utilitatea practică a acestui grafic constă în conştientizarea întreprinzătorului asupra plajei de eficienţă în care poate să opereze. Ca atare, fundamentarea unui proiect nu înseamnă îngustarea cadrului analizei la o singură alternativă, care sa conducă studierea unei soluţii unice din punct de vedere economic Să considerăm că volumul de resurse alocat are o valoare “R a”, din grafic se relevă faptul că, la acest nivelul respectiv de resurse alocate este posibilă obţinerea unui volum de efecte cuprinse in intervalul “Ei” şi “Es”, nivelul efectelor posibile situat pe segmentul de dreaptă AB In punctul B(Ra,Es) raportul efect/efort este supraunitar şi are valoarea maximă, iar în punctul A(Ra,Ei) raportul este cel mai scazut – egal cu unitatea. Orice punct de pe segmentul AB defineste o activitate eficientă ,dar optimul se afla în punctul “B”, iar punctul “A” este punctul critic. Să presupunem ca nivelul proiectat de efcienţă economică corespunde unui punct de coordonate Z (Ra , y). intermediar pe segmentul AB (fig. 3.). Care trebuie să fie atitudinea managerilor faţă de o atare situaţie? Este clar ca proiecţia, deşi eficentă, nu este şi optimă. D F(R)

K`

C`

K Es

B Fig.3.Strategia pe termen lung

Ei

A

50

LI

Lo

Ra

LS

R

Deci există rezerve mobilizabile, în condiţiile tehnico-ştiinţifice date, decizia tactică tinzând spre nivelul B – pozitia de lider. In acelaşi timp, raportându-ne la punctul de inflexiune , starea de eficienţă economică maxima (optimul absolut), remarcăm faptul ca punctul se află în subzona ”b“ unde se manifestă procesulul de îmbatrânire morala. Decizia pe termen lung va fi deci, de apropiere pe cât posibil de punctul de optim (inflexiune) şi chiar de intrare în subzona a2. Dar cum? Există posibilitatea redimensionarii efortului sub nivelul R ? Lucru imposibil în cazul unei analize antefactum. De aceea, într-o situaţie dată, este semnalul a se trece neîntârziat la “injecţie de nou” în toate planurile: tehnic,comercial, managerial, etc. In aceast fel se va deplasa plafonul K (în poziţia K’) largindu-se câmpul de eficienţa şi contrar zicalei, muntele va veni spre Mahomed, adică subzona a2 de mare potenţă economică, se va apropia de starea sistemului studiat 4.3. Analiza riscului în exploatare a proiectului In procesul de fundamentare a proiectelor se admite o realitate de necontestat şi anume că, există o diferenţă obiectivă între capacitatea teoretică proiectată şi capacitatea de regim/de exploatare în condiţiile date ale unui exerciţiu . R E Z R V A DISPONIBILA DE CAPACITATE CAPACITATE DE PRODUCTIE TEHNICA (FEZABILA)

CAPACITATE DE PRODUCTIE DE REGIM (NOMINALA)

PROD. NEREALIZ PRODUCTIE PLANIFICATA (PROGRAMATA)

PRODUCTIA REALIZATA

Capacitatea de regim se defineşte ca “acel volum de producţie ce se obţine în condiţiile concrete ale perioadei (condiţiile de regim)”, spre deosebire de capacitatea optimă care este o capacitate ideală - volumul de producţie ce se poate obţine în condiţii de exploatare proiectate. Ca atare capacitatea de regim poate să varieze de la exerciţiu la exerciţiu, iar diferenţa faţă de capacitate optimă (capacitatea tehnică) reprezintă rezervă de capacitate (fig. 9). Pentru factorul de decizie este important să cunoască marja de abatere a capacităţii de regim faţă de capacitatea 51

tehnică astfel încât să nu lucreze în pierdere, cu costuri de exploatare mai mari decât valoarea producţiei obţinute. Răspunsul la această problemă este obţinut prin; analiza de puct critic. Punctul critic este acel volum de producţie (qcrt) aferent unui exerciţiu pentru care cheltuielile de exploatare (C) sunt egale cu veniturile din vânzări (Q) şi poate fi calculat în unităţi fizice (volum de activitate) sau în unităţi valorice (prag de rentabilitate). Analiza de punct critic este o analiză corelativă a funcţiilor de cheltuieli şi de venituri în raport cu volumul de producţie. a) -Veniturile evoluează direct proporţional cu volumul producţiei. Pe perioade scurte de timp această evoluţie poate fi apreciată printr-o funcţie liniară fără ordonată la origine astfel:, Q = α q, în care: Q – valoarea producţiei, α - preţ unitar de vânzare a produsului q - volumul producţiei exprimat în unităţi fizice sau natural-convenţionale

b) - Cheltuielile de exploatare tratate în raport cu volumul producţiei se descompun în: Cf - cheltuieli fixe – acele cheltuieli care, la nivelul unui exerciţiu, rămân constante în raport cu volumului producţie, dar variază pe unitatea de produs, Cv - cheltuieli variabile care se modifică în raport cu volumul producţiei, dar rămân constante pe unitatea de produs C = Cf + vq, unde; vq = Cv în care;

C - cheltuieli de producţie aferente perioadei Cf - cheltuieli fixe, v - cheltuieli variabile unitare-identificabile pe produs

Este necesar să relevăm o restricţie “tare” specifică la nivelul unui exerciţiu dat şi anume; capacitatea de producţie de regim (Cp) calculatată de tehnicieni pentru perioada respectivă ca limită maximă a potenţialului productiv, ce nu poate fi nici neglijată şi nici depăşită în perioada respectivă decât cu modificări structurale ce ar conduce la reformularea întregii probleme studiate ( o alta bază de date pentru declanşarea analizei). In contextul celor spuse mai sus facem reprezentarea grafică a celor duoă funcţii care exprimă corelaţiile; costuri /venituri - volum producţie (fig.10). Constatăm ca punctul critic este graniţa între eficient şi ineficient dar mai mult, putem spune acum că este limita inferioara a câmpului de eficienţa,iar limita superioara la nivelul exerciţiului este data de capacitatea de regim (Cp) când indicele de utilizare (încarcare ) al acesteia este maxim posibil (iu=100%). Valoare

valoare Q Q=

α q

52

C=Cf + vq

C

qcrt C>Q

C< Q

Cp

C>Q

Cp

qcrt

Stabilirea relaţiei matematice de determinare a valorii punctului critic pleacă de la constatarea că, în acest punct cheltuielile sunt egale cu veniturile, respectiv; Q = C, sau; α qcrt = Cf + v qcrt de unde; q crt =

Cf α−v

O situaţie complet defavorabilă este redată în fig.11, deoarece punctul critic, limita inferioară a câmpului de eficienţă, este dincolo de potenţialul maxim de producţie al perioadei. Această constatare, într-o analiza postfactum excelează prin inutilitate, de aceea astfel de studii trebuie să aibă un caracter antefactum pentru a oferii conducerii posibilitatea de a lua măsuri de corecţie. Situaţia financiară precară şi greşelile manageriale au dus şi încă mai conduc la inregistrarea unor astfel de situaţii în multe societăţi comerciale din România. Revenind la graficul din fig.10, apreciem că analiza este incompletă, deoarece s-a proiectat o situaţie posibilă pe baza condiţiilor tehnice, tehnologice, financiare proprii intreprinderii în exerciţiul analizat, neglijându-se însă un factor exogen determinant ”piaţa produsului”. Analiza comercială are în vedere corelarea posibilităţilor de absorbţie a pieţei, vis-a vis de posibilităţile de producţie ale firmei. Regula este de a dimensiona producţia în funcţie de cerere altfel existând riscul de a produce pe stoc (situaţie complet ineficientă deoarece, pe lânga pierderile datorate consumului de resurse pentru producţie mai apar şi pierderi din cheltuieli de stocaj, blocaj financiar, etc). Spre deosebire de modul cum am abordat aceasta chestiune într-un paragraf anterior, acum trebuie sa fim atenţi la nuanţa problemei. Compartimentul de marketing poate oferii o informaţie despre piaţă sub dublu aspect; capacitate de absorbţie (cunoscută) a piaţei produsului, sau comenzi, contracte ferme din partea beneficiarilor de produs la data efectuarii studiului. In funcţie de modul cum se exprimă,depind masurile si deciziile conducerii. In fig 12/a este situaţia cea mai comodă când , capacitatea de absorbţie a pieţei (P) este superioara potenţialului maxim productiv al firmei. Practic se pot încerca măsuri cu efect minor de creştere a producţiei, pornind de la premisa că tehnicienii au stabilit în mod 53

responsabil capacitatea de producţie aferentă perioadei. In nici un caz nu este recomandabil angajarea unor obligaţii contractuale mai mari decat posibilităţile reale ale perioadei deoarec se deterioreaza imaginea de piaţă, prin nerespectarea acestor obligaţii. Fig.12/b arată ca potenţialul cunoscut sau cererea certă se află sub nivelul maxim de producţie al perioadei. Dacă dreapta (P) semnifica volumul comenzilor si contractelor certe, intreprinderea are obligaţia de aşi repecta angajamentele luate faţă de parteneri şi deci, câmpul său de eficienţă este împărţit în două subintervale; în intervalul (qcrt,P) este un câmp cert datorită condiţiei enunţate mai sus, iar in subintervalul (P,Cp) există un câmp potenţial ce poate fi ocupat numai dacă se găsesc noi debuşee pe piaţa produsului. Dacă dreapta (P) semnifica capacitatea maximă de absorbţie a pieţei produsului atunci subintervalul (P ,Cp) este o zona tabu, dreapta P fiind limita maximă a câmpului de eficienţă în perioada analizată. O productie superioara nivelului “P” va însemna incontestabil o producţie pe stoc, cu toate neajunsurile pe care le generează. Depăşirea acestui prag se poate face numai cu certitudinea unor noi debuşee externe sau interne. P 1 > Cp

qcrt < P2 < Cp

Q

Q

C

qcrt

Cp

P3 < qcrt Q

C

P1

qcrt

P2

Cp

P3

qcrt

C

Cp

Relația P3 < qcrt oferă cea mai dezastruoasă situaţie, capacitatea de absorbţie a pieţei, sau portofoliul de comenzi nu acoperă nici acel minim obligatoriu de producţie care ar permite doar recuperarea cheltuielilor de productie. Ca atare se impun măsuri urgente şi de substantă dacă se doreşte ca exploatarea să nu conducă la faliment. Pragul de rentabilitate în expresie valorică este valoarea minimă a cifrei de afaceri de la care exploatarea devine profitabilă – punctul în care profitul proiectului este zero. El se poate calcula plecând de la: volumul vânzărilor,. la un preţ de vânzare predeterminat, sau de la un nivel de preţ pentru un volumde vânzări constant. Se pun condiţiile; - Marja pe costurile variabile; (Mv = Q - V) este egală cu cheltuielile fixe (Cf), - Cifra de afaceri (CA) este egală cu costul total de producţie (Ct), - Marja netă este nulă (Mn = 0)

54

Pragul de rentabilitate (punctul critic/punctul mort valoric) se determină prin împărţirea costurilor fixe la ponderea marjei costurilor variabile în valoarea totală a producţiei sau, prin ponderarea punctului critic exprimat fizic cu preţul unitar de vânzare Cf Pr = q crt α, sau; Pr = mv Mv Q − Cv q(α − v) = = în care; mv = Q Q αq Se poate calcula şi “punctul critic de preţ” ( α crt ) ca raport între cheltuielile totale (exclusiv valoarea stocurilor “S” exprimată la cost de producţie) şi volumul de producţi Cf + Cv − S α crt = q Aplicaţie practică: Exploatarea unei unităţi de producţie caracterizează prin următoarele date: Capacitatea de producţie proiectată - Cp = 120 mii buc/an Indice de încărcare - Iu = 95% Volumul de producţie - q = 114 mii buc/an Preţ de vânzare unitar - α = 75 mii lei/buc Costuri variabile unitare - v = 60 mii lei/buc Marja pe cheltuieli variabile unitare - mv= 15 mii lei/buc Cheltuieli fixe - Cf = 1.350 mil lei

q crt =

industrială

Cf 1350 x106 = = 90.000buc / an α−v 15x103 Contul de rezultate: - Valoarea producţiei - Q = 8.550 mil lei - din care: producţie stocată - S = 450 “ “ - Cheltuieli variabile, din care; - Cv = 6.840 “ “ aferente vânzărilor 6.390 “ “ - Marja pe costurile variabile - Mv = 1.710 “ “ - Ponderea marjei în valoarea prod. 20% - Cheltuilei fixe - Cf = 1.350 “ “ - Marja netă*) (Mv – Cf) - Mn = 360 “ “

Pr =

1350 x106 = 6.750mil.lei / an 0,2

Sau: 90.000 buc x 75 mii lei/buc = 6.750 mil lei/an Punctul critic de preţ (preţ minim admisibil)

α crt =

6.840 + 1350 − 450 7740 = = 67.894,7lei / buc 114 114

*)

Marja netă (beneficiul real/net după impozitare) – beneficiul rămas intreprinderii după plata impozitului aferent (profit – engl) 55

se

Deci, volumul critic de producţie este de 90 mii buc/an, ceea ce înseamnă un indice minim de încărcare a capacităţii de producţie proiectate de 75%. Pragul valoric de rentabilitate este dat de un volum al vânzărilor de minim 6.750 mil lei, iar preţul de vânzare minim admisibil este de 67.894,7 mii lei /buc (90% din preţul de vânzare) ceea ce înseamnă că posibilitătile de manevră pe această linie sunt limitate. Pe baza datelor de mai sus putem calcula “indicele de securitate” ca raport între diferenţa dintre cifra de afaceri reală (CA) şi cifra de afaceri critică (CAcrrt) şi cifra de afaceri reală

CA − CAcrt 8550 − 6750 = = 0,26 7 CAcrt 6750 Caracteristicile punctului critic: - Este un indicator de performanţă; diminuarea sa măreşte capacitatea de câştig a proiectului, - Este dependent de structura costului de exploatare, reducerea costurilor fixe se reflectă în marja netă totală (beneficiul proiectului) fără a influienţa marja costurilor variabile, - Este un indicator de evaluare a riscului economic, deoarece pune în gardă factorul de decizie asupra unui nivel de activitate sub care dacă se coboară se vor înregistra pierderi. El ne dă volumul de activitate cu profit zero, dar care uşor se poate transforma în pierdere, cu întregul cortegiu de neajunsuri ce pot merge până la încetare de plăţi. In acelaşi timp, scăderea nivelului critic de producţie (a punctului critic) ameliorază capacitatea de câştig, şi autonomia financiară a proiectului Punctul critic este un reper pentru activitatea de exploatare, faţă de care se caută o poziţionare cât mai îndepărtată. Pentru aceasta managerul trebuie să urmărească evoluţia raportului între cheltuielile fixe şi cele variabile şi ecartul între pragul de rentabilitate şi cifra de afaceri a firmei. Fiind relativ independent de volumul de activitate analiza sa este completată cu indicele de securitate care corelează punctul critic cu cifra de afaceri. Is =

4.4. Evaluarea - fundament al deciziei de investiții La început este ideia de proiect, entitate unică prin specificul sau, născută din întrebări de genul; ce trebuie făcut? pentru ce trebuie să se facă? Ideia de proiect se naşte fie din nevoia de a satisface o cerere curentă sau de perspectivă, fie din dorinţa de a exploata o oportunitate, Reamintim că, mai ales în cazul marilor proiecte, ideia este viabilă dacă se referă la un domeniu prioritar din punct de vedere al strategic, dacă este agreată de organele administraţiei publice centrale sau locale, şi dacă este fezabilă din punct de vedere tehnic. Decizia privind realizarea proiectului este precedată de o serie de acţiuni de fundmentare complexă desfăşurate de specialişti din diferite domenii de interes: economişti, sociologi, finanţişti, tehnicieni, ecologişti, jurişti,s.a. Aceasta este faza serviciilor intelectuale, de ante-proiect (preinvestiţională pentru proiectele industriale) ale cărei sarcini principale 56

- Studii tehnice -Ipoteze juridice, fiscale, administrative, financiare - Aspecte comerciale

ESTIMAREA COSTURILOR SI AVANTAJELOR

CONSTRUCTIA VARIANTELOR

Analiza rentabilitătii financiare Analiza rentabilităţii economice Analiza de risc şi incertitudine

EVALUAREA PROIECTULUI

19)

IDEII

Este vorba de raportul proiectului cu structura organizaţiei (proiecte extramuros sau intramuros) 57

DE PROIECT

PROIECTE SPECIFICE

PROIECT

Oportunităti Nevoi

PREGATIREA PROIECTULUI

Obiective prioritare

Studii de marketing

EVALUAREA PROIECTULUI

Strategii sectoriale

REALIZAREA PROIECTULUI

Strategie Natională

IDENTIFICAREA IDEII DE

sunt de pregătire a deciziei prin; definirea obiectivului/lor proiectului, evaluarea complexă a fezabilităţii, acceptabilităţii şi utilităţii sale, elemente ce fac conţinutul documentelor; studiul de fezabilitate, raport de evaluare şi caietul de sarcini. De asemenea, în această etapă de concepţie, în funcţie nevoi, se vor elabora diferite studii suport: studii de marketing, de impact, de oportunitate, studii functionale amplasament, , capacitate optima. Definirea obiectivelor ce se urmăresc prin realizarea unui proiect, înseamnă să se găsească raspunsul la întrebarea; Care este nevoia pe care o satisface rezultatul concret/produsul final al proiectului?. Cel care are sarcina de a găsi acest raspuns este în mod normal, beneficiarul proiectului, clientul. El devine astfel garantul realităţii acestei nevoi exprimate. In cazul unui proiect extern el este relativ uşor de identificat, iar pentru un proiect intern se procedează la desemnarea unui membru al direcţiei intreprinderii19). La stabilirea obiectivului trebuie să fie antrenat şi şeful de proiect, sau cel puţin să-şi exprime acordul de aderare fără rezerve, deoarece el este cel care va răspunde de realizarea lor şi va avea sarcina de a obţine adeziunea celorlalţi actori intervenanţi. In cazul proiectelor complexe, de amploare este posibil să existe mai multe obiective care prezintă grade de importanţă diferite.

FAZA OPERATIONALA

IMPLEMENTAREA PROIECTULUI

Gestiune şi Control FAZA OPERATIONALA

Fig.4.4. Schema logică a componentelor intelectuale ale proiectului

Incă de la început, seful de proiect trebuie să aibă o imagine clară asupra structurii arborescente a sistemului de obiective, construită pe baza unui criteriu acceptat şi reprezentativ, astfel încât să nu existe confuzii de pildă, între obiectivele principale si cele secundare De asemenea, nu trebuie să se piardă din vedere că, deseori sunt diferenţe între scopurile definite la apariţia ideii de proiect şi obiectivele care se urmăresc la realizarea proiectului propriu-zis. De pildă, ideia de proiect într-o zona defavorizată este fundamentată pe posibilitatea de a exploata oportunităţile locale în condiţii preferenţiale, dar obiectivul proiectului (produsul) va consta în realizarea unei unităţi de producţie sau prestatoare de servicii. Dacă în managementul tradiţional, evaluarea este faza ce închide ciclul, în managemetul proiectelor este o activitate continuă ce debutează odata cu naşterea ideii de proiect. Ea are un caracter pluridisciplinar şi presupune o continuă măsurare şi analiză a parametrilor de urmărire şi control a proiectului. Scopul evaluării continue este de a stabili cauzele generatoare de abateri, astfel încât, în faza imediat urmatoare, să se poate lua masurile adecvate de corecţie, atunci când abaterile sunt nefavorabile pentru procesul monitorizat. In terminologia actuală se impune şi conceptul de "pilotaj al proiectelor" care înglobează activităţile de evaluare şi corecţie respectiv; cuantificarea şi analiza cantitativă şi calitativă a rezultatelor, identificarea abaterilor (favorabile sau nefavorabile) şi a cauzelor ce le-au provocat şi stabilirea măsurilor corective adecvate. In cadrul proiectelor putem vorbi de trei tipuri de evaluare: antefactum, sincronă şi postfactum. 58

Evaluarea antefactum serveşte la fundamentarea deciziei cu privire la continuarea s-au respingerea proiectului, şi se face din mai multe puncte de vedere; Evaluarea fezabilitatii tehnice a proiectului respectiv, dacă din punct de vedere al soluţiilor tehnice şi tehnologice proiectul este realizabil. Dintrun inventar de soluţii tehnice admisibile (din punct de vedere al obiectivului proiectului sau al şanselor de succes) se va reţine soluţia pertinentă în condiţiile date. De obicei, la acest nivel de cunoaştere al proiectului, gradul de detaliere este redus el crescând pe măsură ce creşte gradul de stapânire a tehnologiei. Aceasta induce riscul ca, odată străpunse zonele de umbră să se constate nevoia de a aduce modificări pentru a nu pune în discuţie fezabilitatea globală a proiectului. Evaluarea acceptabilităţii proiectului are ca scop evidenţierea modului cum este privit/primit proiectul de mediul în care are loc implantul; organele puterii publice locale sau centrale, colectivităţile teritoriale, partenerii şi concureţa. Nu puţine sunt cazurile de proiecte primite, cel putin cu suspiciune, de către una sau alta din entităţile enumerate. Drep urmare, proiectul poate intra în cercul vicios al conflictelor de interese, mai mult sau mai putin legate direct de el. Promotorii se văd astfel obligaţi să facă un adevarat loby în apararea proiectului. O abordare superficială a conflictului poate calma pe moment spiritele, dar managerul trebuie să fie atent că există riscul ca acesta să se reactiveze mai violent pe parcursul realizarii proiectului. Evaluarea utilitatii proiectului este problema de ordin economic care se rezolva pe baza unei metodologii specifice în care primeaza calculele de eficienta. Evaluare economică este un act crucial în viaţa proiectului când, prin tehnici şi procedee specifice, sunt tratate informaţiile tehnice, economico-financiare, sociale, proprii proiectului sau care au relevanţă pentru mediul economic şi rafinarea acestora într-un sistem de criterii de evaluare recomandat pentru fundamentarea deciziei privind soarta proiectului. Evaluarea are ca fundament studiul de fezabilitate, se concretizează într-un raport de evaluare întocmit numai de specialişti avizați şi precede transpunerea în practică a prevederilor acestuia Studiul de eficienţă se bazeaza pe analiza comparativă şi corelativă a parametrii de efort si de efect respectiv; între costurile şi beneficiile proiectului (diversele categorii de efecte/avantaje economice. Nu rare sunt cazurile când evaluatorul se confruntă cu greutăţi de cuantificare, şi mai ales de comparabilitate în timp, a parametrilor de efort şi de efect. Relativ la importanţa şi rolul evaluării economico-financiare a proiectului, în teoria şi practica cotidiană vom întâlni opinii care minimalizează pâna la anulare importanţa criteriilor economice în această fază de pregătire a deciziei de realizare a proiectului. Acestea trebuie tratate cu rezervă dacă avem în vedere că; “orice efect, indiferent de natura lui, se va transforma mai devreme sau mai târziu în efecte economice”. Este posibil ca soluţia tehnică reţinută de către tehnicieni să prezinte performanţe tehnice de excepţie însă, concomitent şi obligatoriu, trebuie să corespundă şi criteriilor economice de eficienţă (corelaţie efort59

efect) şi eficacitate (corelatie obiective - rezultate) pentru fi acceptată, prin încadrarea în limitele admisibile impuse de promotorul sau finanţatorul proiectului. Peste pragul de eficienţă economică impus se poate trece numai dacă proiectul este de mare importanţă strategică dar, în acest caz, decizia aparţine managementului superior şi poate să aibă un pronunţat caracter social sau politic. Evaluarea eficienţei proiectului este necesară şi utila dacă cuprinde întreg sceptrul de efecte diferite ca natură: economice, sociale, ecologice, tehnice, etc. Insă, importanţa unui tip sau altul de criterii depinde de mai mulţi factori; talia proiectului, domeniul în care se face, opţiunile strategice care au stat la baza idei de proiect. Stiinţa şi tehnica este capabilă să ofere soluţii tehnice multiple pentru aceiaşi problemă, dar evaluarea oprtunităţii, necesităţii şi eficienţei este singura bază motivaţionala a deciziei de; amânare, respingere, sau continuare a proiectului. O componentă indispensabilă a evaluării economice este analiza sensibilităţii criteriilor de eficienţă în raport cu variaţia ipotezelor de bază, pentru că permite identificarea acelor ipoteze "problemă" şi a nivelului de la care acestea pun în discuţie rentabilitatea sau existenţa proiectului. Evaluarea sincronă se face la punctele de avans atunci când şeful de proiect prezintă stadiul execuţiei proiectului actorilor interesaţi. Are un caracter preponderent tehnicist si se exprimă prin indicatori specifici de avans tehnic, sau de pilotaj economic. Evaluarea postfactum se realizează pentru ca, pe baza concluziilor trase în urma realizarii proiectului, conform principiului "învaţare - eroare", nivelul de cunoştinţe şi experienţa factorilor interesaţi, inclusiv a şefului de proiect, să se îmbogăţească, concluziile trase devenind informaţii utile pentru viitoarele proiecte. Evaluarea ante factum, care constituie baza de fundamentare a Concepţia metodologică generală are stă la baza evaluării antefactum a eficienţei proiectelor are la bază experienţa şi preocuparile specialiştilor Băncii Mondiale. In viziunea acestora, în cadrul procesului de evaluare a oportunităţii şi eficienţei, orice proiect trebuie analizat sub dublu aspect: ca subsistem al sistemului economic national (sau zonal), şi ca sistem economic autonom. Viziunea bidimensională pune în evidenţă eficienţa şi profitabilitatea proiectului atât la nivel macroeconomic (profitabilitatea naţională), cât şi la nivelul agentului economic declanşator (profitabilitatea comercială). Dar aplicarea fără discernământ a acestei concepţii nu este recomandabila din cel puţin doua motive: a) - Intr-o economie de piaţă, proiectele pot să aparţină sectorului public sau sectorului privat, din motiv se nasc două întrebări; Il interesează pe agentul declanşator privat profitabilitatea naţională a proiectului său? Ce relevanţă are profitabilitatea comercială (la nivel de agent economic) a unui proiect din sectorul public? Răspunsul la cele două întrebări nuanţează analiza proiectului în funcţie de sectorul (public sau particular) în care se face proeictul. Considerăm că agentul economic privat este interesat să pună în evidenţă eficienţa la nivel naţional a proiectului său, în măsura în care este interesat 60

să acceadă la anumite oportunităţi oferite de puterea publică: asistenţă financiară, sistemul de stimulente şi facilităţi fiscale, juridice, etc. Deasemena, punerea în evidenţă a profitabilităţii comerciale a unui proiect din sectorul public va releva eficenţa intrinsecă a proiectului respectiv, preţul plătit pentru a rezolva anumite probleme de ordin social, ecologic, etc în ultimă instanţă va preântîmpina riscul evaluărilor eronate a parametrilor de efort şi/sau efect. Analiza la nivel microeconomic este mai detaliată permiţând managerilor să cunoască şi să-şi formeze o părere mult mai completă despre proiect. b) - Relevanţa acestui mod de abordare a analizei proiectelor din domeniile “noneconomice” ale sistemului economic naţional; sănătate, învăţământ, apărare şi ordine publică, etc. In aceste domenii, efectele implementării unor proiecte sunt predominant neeconomice, iar efectele economice sunt dificil de identificat şi cuantificat. Analiza lor se va face deci preponderent pe criterii de costuri (care este cuantumul şi structura eforturilor, cât costă o unitate de efect,etc). Se impune însă şi o minimă analiză de profitabilitate care solicită analistului un efort suplimentar pentru a depăşi barierele legate de locul, modul şi momentul unde se manifestă efectele economice. In concluzie, apreciem că o astfel de abordare a evaluării este aplicabilă în mod special proiectelor publice cu caracter economic dar, datorită încărcăturii sale cognitive este benefică pentru toate proiectele, indiferent de sectorul sau domeniul de aplicaţie. Dubla viziune asupra proiectului se traduce în faza de evaluare în două tipuri de analiză; economică şi financiară, care se bazează pe datele şi afirmaţiile cuprinse în studiul de fezabilitate cu care se încheie dealtfel formularea proiectului. 4.4.1. Analiza economică - evaluarea profitabilităţii naţionale Este o analiză de impact care studiază influienţele la nivel macro sau mezo- economic ale proiectului respectiv, profitabilitatea sa naţională. Direcţiile de analiză principale se referă la: misiunea agentului economic sau al obiectivului proiectului, ce va produce şi pentru cine, punctele forte şi punctele slabe,caracterizarea mediului economico-social oportunităţi şi pericole (analiză SWOT) Analiza economică sumară este recomandată pe tot parcursul pregătirii proiectului, dar evaluarea economica de mare rafinament este analiza finală care încheie stadiul de formulare a proiectului. Tabelul 5.1. Criteriul de comparaţie 1. Scopul analizei

Analiza financiară Evidenţierea eficienţei financiare la nivelul promotorului de

61

Analiza economică Evidenţierea eficienţei sociale la nivelul economiei/zonei

2.Efectele avute în vedere 3.Preţuri utilizate la evaluarea resurselor şi a rezultatelor 4. Rata de actualizare

Efecte directe investitorului

asupra

Efecte directe şi indirecte resimţite la nivel zonal sau al economiei naţionale

Preţuri de piaţă

Preţuri de calcul (umbră)

Sectorială ( de ramură)

Socială ( la nivel naţional)

Analiza economica este neutră faţă de sursele de finanţare a proiectului precum şi de distribuţia veniturilor sale în societate. Drept consecinţă; taxele impozitele, orice alte obligaţii faţă de stat sunt considerate părţi din beneficiul proiectului transferate societăţii. La fel şi dobânzile, comisioanele, etc aferente împrumuturilor pentru proiect sunt privite ca părţi din veniturile proiectului care sunt cedate finanţatorului şi deci, nu se scad din beneficiile proiectului. In schimb, subvenţiile de care beneficiază proiectul se consideră costuri reprezentând cheltuială pe care o face societatea pentru proiect. Preţurile cu care se operează în analiza economică sunt preţurile umbră (shadow price) cel mai adesea însă se lucrează cu “preţuri corectate” numite de unii specialişti şi preţuri contabile, prin care se urmareşte reflectarea cât mai reală a valorii parametrilor. La stabilrea acestor preţuri de referinţă se au în vedere două elemente; gradul de raritate (abundentă sau penurie) al resurselor, de pildă,existenţa şomajului sau lipsa de forţă de muncă calificată, opţiuni ale politicii guvernamentale cu privire la stimularea sau inhibarea domeniului în care se face proiectul. In practică, de cele mai multe ori se operează cu preţurile pieţei mondiale, însă nu sunt recomandate în toate cazurile. Analiza economica trebuie să pună în evidenţă modul cum proiectul răspunde unor obiective strategice din domeniul respectiv. Fiecare obiectiv vizat trebuie să fie explicitat prin unul sau mai mulţi indicatori-criteriu la nivelul proiectului. Ierarhizarea criteriilor în procesul de analiză trebuie să fie conformă cu ordinea de prioritate macroeconomică a obiectivelor ce le cuantifică. Proiecţia fluxului de numerar (cash flow, flux de trezorerie) în analiza economică cuprinde componentele de recuperare şi recompensare a eforturilor facute care se confundă cu beneficiul total al proiectului. Venitul national, sau produsul intern net (PIB= Vn+S+A; VN=PIB-A) este indicatorul al prosperităţii naţionale care reflectă atât dotarea cu resurse a unei tari cât şi gradul în care sunt satisfacute nevoile de bază ale colectivităţii. La nivel de proiect se regăseşte ca valoare adaugata neta (VAB=P+S+A;VAN=VAB-A).Valoarea adaugată netă are doua componente majore: salarii şi surplus social- format din elemente de natura venirului net. Analiza proiectului trebuie să se facă prin prisma ambelor componente şi nu numai a venitului net. Componenta salarii la nivel macroeconomic este foarte importanta. Un volum mai mare de salarii presupune mai mulţi angajaţi şi/sau venituri mai mari pe angajat. Aceasta înseamna o putere de cumparare mai mare, un grad de ocupare a forţei de muncă sporit, în 62

ultimă instanţă o bunastare naţionala mai mare. Deci, un volum al componentei salarii mai mare constituie premisa unui consum prezent sporit. Surplusul social este acea parte a valorii adăugate orientata spre dezvoltare, rezerve, ce conduc la bunastarea firmei. Este formată din profit net, dividende, taxe, dobânzi, fonduri de chirii, alocaţii pentru dezvoltare (profit reinvestit). Deci, prin canalele specifice de distribuţie şi redistribuire surplusul social este orientat, o parte spre consumul prezent şi cea mai mare parte spre investiţii (economii). De aceea, un surplus social mai mare este o condiţie de bază pentru o funcţionare normală a mecanismului statului, o sursă pentru dezvoltarea economico-socială a ţării si chiar o premiza a unui consum privat prezent mai mare. Analiza trebuie sa trateze cele doua componente cu aceiaşi atenţie, în funcţie de priorităţile strategice se poate acţiona prin mecanisme specifice pentru stimularea sau inhibarea uneia sau alteia din componente. In general însa, analiza economică nu ia în calcul modul cum este distribuită sau redistribuită valoarea adugată generată. Avantajul incontestabil al valorii adugate este acela că reflectă legatura directă cu obiectivul de creştere a venitului naţional privit ca beneficiu national. Dezavantajul său ar fi că nu poate să reflecte întregul spectru al obiectivelor politicii economice a unui stat şi de aceia se impune încadrarea sa într-un sistem de indicatori – criteriu. In legatură cu valoarea adaugată netă trebuie să avem în vedere, mai ales în cazul proiectelor cu participare străină, ca o parte uneori destul de importantă este expatriată în afara graniţelor ţării. Astfel de plăţi repatriate sunt: salariile muncitorilor, specialiştilor straini, dobânzi la împrumturi externe, dividende către acţionarii expatriaţi,etc. De multe ori un proiect transnaţional se bucură de privilegii fiscale din parte guvernului ţării respective dar, în final este posibil ca să contribuie nesemnificativ la bunastarea socială. Mai este proiectul respectiv interesant pentru statul repsectiv?, sau valoarea adugată netă naţională nu este indicatorul cel mai indicat? Considerăm că valoarea adaugată naţională netă trebuie să fie un indicator de bază în analiza proiectelor de acest gen. Trebuie să se urmarească ceea ce proiectul aduce concret pentru economia naţională deci, prin scăderea elementelor de valoare adaugată repatriate: salarii, dobânzi, dividende, chirii, drepturi de autor,s.a In schimb subvenţiile guvernamentale au regim de costuri reprezentând cheltuielile pe care societatea le face pentru proiect. Utilizarea criteriului valoare adaugată are in vedere valoare absolută – testul eficienţei absolute, cât şi forma relativă, prin raportare la un parametru de efort: capital, devize, forta de munca, etc. 4.4.2. Analiza financiară - evaluarea profitabilităţii comerciale Studiază avantajele economico-financiare oferite de proiect pentru agentul economic declanşator. Analiza financiară sau analiza profitabilităţii comerciale se face din punct de vedere al entităţii financiare, 63

a agentului economic declanşator de acţiuni investiţionale sau la cererea altei entităţi finaţatoare. Ca atare în analiza financiară se va ţine cont de sursa de provenienţă a capitalului şi bineânţeles de distibuţia veniturilor proiectului. Prin analiza financiară se stabileşte rentabilitatea financiară câştigul, aferent la capitalul cu care agentul economic participă la finanţarea proiectului. Implicicit deci, se evidenţiază structura stimulentelor asociate proiectului. Fiind făcută prin prisma unei entităţi, de obicei beneficiarul de proiect, se consideră costuri tot ce acesta plateşte pentru implementarea şi exploatarea proiectului: cheltuieli de investiţii, de exploatare, inclusiv taxe, impozite catre stat, dobânzi bancare, chirii, dividende etc. Dimpotrivă, subsidiile se trec la capitolul venituri. Atunci când se primesc creditele se trec la capitolul venituri iar la rambursare ratele se trec la capitolul cheltuieli.Ca atare putem afirma ca analiza profitabilităţii comerciale, spre deosebire de analiza economică, operează cu profitul net (câştigul net) al beneficiarului de proiect, ceea ce practic îi rămâne lui la dispoziţie, dupa ce s-a achitat de toate datoriile faţă de terţi. Ca atare, finalitatea acestei analize constă în proiecţia situaţiei financiare a agentului economic, în urma implementării proiectului respectiv. Aplicarea practica a acestei conceptii metodologice presupune lămurirea următoarelor probleme: Cu ce efecte se operează în analiză? Este cunoscut faptul că, din punct de vedere al eforturilor nu se ridică probleme deosebite în procesul de analiză deoarece acestea sunt directe şi imediate, deci relativ uşor de cuantificat, din punct de vedere al efectelor, care au o paletă foarte largă de manifestare (aşa cum s-a arătat anterior) analistul întâmpină dificultăţi uneori insurmontabile. Orice proiect generează atât efecte directe, dar şi indirecte care, de regula nu sunt incluse în criteriul de bază sau în indicatori adiţionali. Aceste efecte indirecte pot să se regăsească la nivelul proiectului respectiv dar necuantificabile în mărimi economice (efecte ecologice ,socio-profesionale,etc) sau să se manifeste în alte proiecte contingentate tehnic sau economic. Stabilirea sferei de cuprindere a efectelor este o atribuţie a analistului şi depinde de o serie de factori printre care şi competenţa sa profesională. Recomandarea este ca, pe cât posibil să se aibă în vedere şi aceste aspecte, mai ales în ceea ce priveşte impactul proiectului asupra mediului ambiant, a sănătăţii, demnităţii şi pregătirii profesionale a individului, justiţiei şi egalităţii sociale,etc, într-un cuvânt tot ce înseamna schimbări în viaţa comunitaţii. Aplicarea tehnicii complexului industrial este calea cea mai sigură de a lărgi sfera de cuprindere a efectelor Incadrarea proiectului în coordonatele strategice la nivel macroeconomic este realizabilă prin folosirea obligatorie a unor”parametrii naţionali”.Aceştia sunt mărimi limită ce trebuie respectate, în condiţiile date de piaţă, în orice afacere. Ca atare mărimea lor nu depinde de voinţa factorilor de decizie la nivel de proiect. Astfel de parametrii sunt: rata socială a discountului - rata de actualizare, rata socială a investiţiei, 64

salariul umbră, cursul umbră de schimb valutar,etc. Determinarea, dar şi folosirea acestor parametrii este foarte dificilă mai ales în ţările subdezvoltate. De aceea se recomandă în mod expres utilizarea cel puţin a ratei de actualizare unice pe economie şi a ratei ajustate (nu a ratei umbra) de schimb valutar. Cu ce preţuri se operează?. Pentru analiza financiară se folosesc preţurile curente de piaţă, iar pentru analiza economică se recomandă preţurile “umbră”- preţuri curăţate de influienţe interne ,conjucturale de natură fiscală, politică etc. Dacă problema stabilirii preţurilor curente este simplă, iarăşi în ţările cu o economie subdezvoltată, instabilă, în formare, problema preţurilor umbră este dificilă, atât din punct de vedere conceptual, cât şi practic-aplicativ. Conceptual - datorită caracterului instabil, difuz al sistemului economic naţional cadru în care nu poate fi descris şi delimitat exact, iar cunoştiinţele despre influienţa factorilor socio-economici ce intercondiţionează funcţionarea sistemului sunt limitate. Din punct de vedere al aplicaţiei practice limitele sunt date de imposibilitatea de a realiza un model logic de simulare care să conducă la rezultate credibile. Preţurile umbră sunt fixate pentru a reflecta o realitate a sistemului economic, ţinând cont de restricţii obiective specifice. Dacă condiţiile de evoluţie, restricţiile se schimbă intempestiv, chiar într-un anumit domeniu, implicit se impune corecţia şi a preţurilor umbră din acel domeniu şi ca o reacţie în lanţ şi în celelalte domenii. Devine nerealist să susţii doua sisteme de preţuri într-o astfel de economie. De aceea se poate face un compromis prin folosirea unor preţuri de piaţă corectate în loc de preţuri umbră. In fond preţurile de piaţă reflectă o realitate economică a mediului economico-social în care evolueaza proiectul. Abaterile, în plus sau minus, de la o stare normală au o motivaţie socio-economică, sau sunt efectul politicii guvernului care foloseste preţul ca instrument de distribuire a veniturilor în societate sau de stimulare sau inhibare a activitătii într-un domeniu sau altul de activitate. Totodată, utilizarea preţurilor curente reduce riscul ”manipularii” eficienţei proiectului în funcţie de anumite interese obscure sau tendinţa “pesimista” foarte des întâlnită în evaluarea unor parametrii ai proiectului. 4.4.3. Evaluarea riscului şi incertitudini Analiza proiectelor în condiţii de incertitudine este o obligaţie pentru orice analist, independent de evaluarea sa în condiţii deterministe. Analiza în condiţii deterministe înseamnă, stabilirea unor mărimi unice pentru fiecare parametru de calcul şi anume, cele care se consideră că au probabilitatea cea mai mare de apariţie. Pe baza acestor certitudini relative se desfăşoară întergul proces decizional. Riscul într-o astfel de analiză derivă din faptul că se neglijează posibilitatea apariţiei altor valori a parametrilor în funcţie de conjunctura economico-socială. Analiza în condiţii probabilistice, de incertitudine, vine să înlăture acest neajuns, prin luarea în consideraţie a unei game de valori probabile pentru fiecare parametru semnificativ. Problema, spinoasă în acest caz, este de 65

identifica corect parametrii semnificativi şi valorile lor probabile pe un interval de variaţie bine delimitat. Odată stabilite valorile probabile li se ataşează probabilitatea de apariţie, iar calculele în aceste condiţii au calitatea suplimentară ca, avertizează factorii de decizie asupra unei realităţi economice schimbate sau schimbătoare. Evaluarea în condiţii de incertitudine are trei componente distincte: analiză de punct critic, analiză de senzitivitate, analiză de probabilitate. a) Analiză de senzitivitate are ca scop evidenţierea modificărilor pe care le suferă criteriul sau criteriile de eficienţă adoptate (valoare adaugată, profit net, rata de rentabilitate interna) ca urmare a modificărilor conjuncturale suferite de unii parametrii cheie ai proiectului Se recomandă ca analiza să se facă în raport cu acele variabile cruciale pentru agentul economic declanşator cum ar fi: rata inflaţiei, rata de schimb valutar, indicele preţurilor la materii prime, produse, s.a., durata de execuţie,etc. Un proiect este riscant dacă se constată că eficienţa sa suferă modificari semnificative în raport de modificarile previzionate la variabilele luate în calcul. In această situaţie se fac recomandări de măsuri de contracarare a efectelor negative.Vom face o trecere în revistă succintă a unor astfel de măsuri: Atenuarea incertitudinii, în cazul cheltuielilor de investiţii, este posibilă prin corectarea fiecarui capitol de cheluieli cu o cota de “neprevăzute”, care au ca destinaţie: a) - rezerve pentru modificari fizice (modificarea cantităţilor de resurse, apariţia de noi capitole de cheltuieli, etc), b) - rezerve pentru modificări de preţuri care pot fi generate de; - fluctuaţia relativă a preţurilor în perioada analizată, - efectul inflaţiei Existenţa acestor “neprevăzute” poate avea însa un efect demobilizator în procesul de evaluare a costurilor proiectului de investiţii, prin reducerea interesului specialiştilor în stabilirea exactă a mărimii fiecărei categorii de costuri. De aceea se impune ca, pentru fiecare capitol, să se dea explicaţii clare cu privire la destinaţie şi modul de calcul a rezervei. Pentru perioada de viaţă a proiectului, efectul inflaţiei poate fi luat în calcul prin includerea unei cote estimate în rata de actualizare folosită la calculele de eficienţă. Daca proiectul aparţine unui domeniu dinamic, se pot prevedea, pe durata sa de viaţă cheltuieli de înlocuire a unor componente tehnice, fapt ce se va reflecta în proiecţia fluxului de trezorerie. Deasemenea, se recomandă evaluarea valorii reziduale, ca venit în ultimul an de viaţă a proiectului. Stabilirea ei trebuie să se facă în funcţie de specificul fiecărei categorii de cheltuieli: echipamente de lucru,clădiri,terenuri,ş.a. b) Analiza de probabilitate studiază frecvenţa de apariţie a unui fenomen perturbator şi impactul sau asupra eficienţei proiectului. Cum abordam un astfel de studiu de eficienţă?. Specialiştii recomandă o abordare integratoare în evaluare proiectului astfel ca, o 66

singură baza de date să servească atât analizei economice cât şi celei financiare, cu mici corectii bineânţeles. Să vedem daca este posibil? Parametrii cantitativi ai proiectului (cosumurile exprimate în unităţi fizice; kwh, tone, metri cubi/patrati, ore-om, ore-maşina, productie fizică,etc) sunt aceiaşi, indiferent de tipul analizei. Deci, preţurile, tarifele cu care se va opera sunt cele care pot să facă diferenţierea între tipurile de analiză. Aşa cum am arătat însă, preţurile pieţei, folosite în analiza profitabilităţii comerciale, pot fi corectate relativ uşor pentru a fi folosite şi în analiza profitabilităţii naţionale Pentru profitabilitatea naţională, criteriul economic de baza este “valoarea adaugată”, iar pentru profitabilitatea comercială “profitul net “al agentului economic. Dar el se poate obţine prin eliminarea succesivă a componentelor care nu ţin de natura profitului net sau care sunt deductibile din acesta: salarii, taxe, impozite, chirii,ş.a. Este posibil ca prin această traslatare, un proiect, atractiv din punct de vedere economic să devină ineficient din punct de vedere financiar. Se pune în discuţie însăşi existenţa sa sau, se propune susţinerea lui prin subsidii guvernamentale. Construirea bazei de date trebuie să ţină cont de numeroase constrângeri. De aceea se poate utiliza un set de documente model, eventual asistate pe calculator, a căror proiecţie să permită utilizarea lor pe cele doua tipuri de analiză. O informaţie astfel ordonata poate rezista rigorilor specifice unei evaluari profesioniste. Prima întrebare pe care trebuie să şi-o pună agentul economic declanşator se va referi la costul proiectului. Trebuie să se facă deosebire între costul global al proiectului şi cele doua componente ale sale specifice: cheltuieli de investiţii şi cheltuieli curente sau de exploatare. Structurarea costului proiectului şi a celor două componente ale sale, trebuie făcută astfel încât să servească scopurilor analizei. De exemplu; tabloul cheltuielilor de investiţii trebuie să permită evidenţierea pe baza criteriilor de structură importante pentru agentul economic astfel: sursa de finanţare, destinaţia concretă, eşalonarea lor în timp pe durata de execuţie proiectată. Cheluielile de exploatare trebuie sa fie eşalonate pe durata de exploatare defalcate după; natură, destinaţie, legătură cu producţia, etc Amortizarile (deprecierile) constituie capitol distinct cu un regim special de cheltuieli, fiind evaluate separat concomitent cu estimarea valorii reziduale. Urmeaza apoi estimarea necesarului de forţă de munca structurată pe criteriul legăturii cu activitatea de exploatare, pe nivel de calificare,etc. Veniturile din exploatare ale proiectului sunt detaliate conform nomenclatorului de productie, alte venituri, cu specificarea desfacerii: la intern sau la export, incluzându-se şi subsidiile, valoarea reziduală, venituri din alte operaţiuni. La evaluarea veniturilor se ţine cont de gradul de încarcare a capacităţii proiectate, pe diferitele subperioade: rodaj, atingere a parametrilor proiectaţi. Datele astfel obţinute permit tragerea unor concluzii pertinente asupra fezabilităţii proiectului. Urmează apoi un set de date care servesc la 67

fundamentarea surselor de finanţare a proiectului (structura capitalului si obligatiile financiare). Analiza financiară integrală şi analiza valorii adăugate sunt tablourile finale care arată eficenţa proietului la nivel micro şi macro-economic Un astfel de tablou este specific analizei economice punând în evidenţă cash-flow-ul respeciv, venitul net actualizat (VNA) generat de proiect şi calculat ca diferenţă între venitruile brute şi costurile proiectului. Costurile de producţie se subînţelege că nu includ amortizarea, precum şi obligaţiile faţă de stat, bănci. Deci cash flow-ul apare diferenţă între veniturile brute şi contravaloarea bunurilor şi serviciilor prestate de terţi, precum şi remunerarea forţei de munca, cuprinzând deci, elementele de natura profitului, amortizarea, dobanzi, dividende, taxe impozite, câştiguri reinvestite, producţia pentru consumul propriu al proprietarului. Deducem deci că, fluxul net de trezorerie (cash flow-ul) nu este identic cu rezultatul contabil deoarece include amortismentele.Trebuie sa fie privit ca un surplus monetar generat de proiect şi care trebuie să fie pozitiv şi cât mai mare. Pe practicieni mai puţin îi interesează conţinutul său economic şi mai mult metodologia sa de calcul. 4.5. Particularități în evaluarea proiectelor de investiții publice Proiectele publice sunt instrumente de punere în practică a strategiei adminstrației, autorităților publice folsind resurse investiționale pe o perioadă limitată într-o strictă localizare la nivel național sau local. Expresia concretă a procesului de realizare/transpunere în practică a proiectelor de investiții publice și a rezultatele lor este cunoscută în practica investițională sub denumirea de lucrări publice. Suportul financiar al realizării proiectelor publice are denumirea generică de investiții publice ce pot fi definite astfel “consum/cheltuieli de resurse investiționale cu scopul creării cadrului normal de desfășurare a serviciilor destinate membrilor unei colectivității teritoriale” . Trăsătura specifică de bază a investițiilor publice, vis a vis de cele din sectorul privat, constă în faptul că; atribuțiile și competențele actorilor programelor de investiții, la nivel de administrație publică centrală sau locală se stabilesc prin Legea Finanțelor Publice, astfel că; Guvernul, Ministerul Finanțelor Publice, ordonatorii de credite au sarcini specifice în gestiunea Bugetului. Ordonatorii principali de credite (conducătorii autorităților publice,ai organelor de specialitate ale administrației publice centrale precum și cei ai unor instituții publice autonome au competențe de aprobare a proiectelor de investiții, bine definite între anumite limite valorice (18 – 130 mild lei), și de monitorizare a acestor programe, pentru care vor transmite rapoarte de monitorizare periodice la Ministerul Finanțelor Publice Proiectelor de investiții publice (PIP) constituie apanajul autoritătilor publice locale sau centrale și se inițiază cu scopul de a satisface nevoile

68

sociale de echipare și/sau amenajare teritorială sau de dotare edilitară a localităților. Spre deosebire de investițiile făcute în sectorul privat proiectele de investiții în sectorul public au următoarele trăsături particulare: 1) - Evaluarea fiecărui “PIP” trebuie făcută în contextul general al concepției de amenajare teritorială și/sau modernizarea a serviciilor publice la nivel național sau local. Strategia de amenajare șI dezvoltare a comunitătilor teritoriale este de regulă un program integrat al autorităților publice cunoscut sub formă de schită de dezvoltare și amenajare urbană (SDAU) sau plan de urbanism general (PUG). Orice “PIP” trebuie să fie o formă de manifestare concretă a strategiei oricărei primării în competiția concurențială urbană în care se află localitățile. In esență analiza concurențială trebuie să se înscrie pe trei axe: - Analiză în termeni de competiție respectiv identificarea concurenților și a domeniilor de rivalitate, - Analiză în termeni de competitivitate respectiv; evluarea avantajelor și slăbiciunilor în fața provocărilor de mediu, - Analiza în termeni de poziționare care permite delimitarea caracteristicilor distinctive, ce vor trebui promovate prioritar în cadrul proiectelor orașului. 2) Spre deosebire de proiectele din sectorul privat, PIP evoluează într-un sector relațional deschis și mult mai complex care implică o structură de concepție tridimensională pe trei paliere; proiect ca ambiție globală cu orientare predominant economică – proiectul orașului “stricto sensu” , proiect de amenajare a spațiului sub definirea de proiect urban, și concretizare a proiectului urban în sarcini prioritare ale edililor localității, sub forma de proiecte de servicii publice 3) - La fundamentarea socio-economică a PIP se vor avea în vedere, nu numai efectelor directe și imediate, ci și efectele propagate și de perspectivă care se manifestă mai mult sau mai puțin difuz în viața colectivității care se manifestă la nivelul individului sau colectivității prin modificare nivelului de instruire/școlarizare, stare de sănătate, confort, nivelul veniturilor, rata șomajului, etc. Se va pune deci accent pe rezultatele analizei economice, bazate pe studii impact socio-economic șI de mediu în sânul colectivității. Astfel de efecte sunt însă mai greu de identificat șI de cuantificat numeric. 4) - Analiza și sistemul de criterii ce stau la baza finalității evaluarii unui proiect PIP au caracter aparte, fiind necesare personalizarea lor la nivel de proiect sau colectivitate datorită diversității geografice și de domenii de interes public, de la proiecte complexe cu caracter industrial (centrale termo-electrice, instalații de tretere a deșeurilor, sisteme de transport, etc) la proiecte cu caracter cultural, educațional, de sănătate, etc. Datorită diversității gamei de servicii publice la nivel de colectivitate teritorială pentru a realiza o analiză logică șI completă specialiști susțin 69

ideia elaborării unei concepții metodologice de evaluare unitare dar care să permită particularizări pe domenii importante de lucrări publice. Având în vedere câmpul de aplicație al serviciilor publice la nivelul colectivitătilor umane, putem face următoarea grupare a proiectelor de investiții publice: - proiecte cu caracater industrial – de mare complexitate tehnică șI tehnologică (centrale electrice șI termoeletrice, stații de tratare șI distribuție a apei potabile, instalații de tratare șI prelucrare a deșeurilor, etc) - proiecte de infrastructură în transporturi și comunicații urbană sau interurbană (metrou, străzi, autostrăzi, stații de sosire-plecare (gări, aerogări, autogări), sisteme de transport urban, magistrale de telecomunicații, transport energie, etc) - amenajări urbane, instalații cu caracter edilitar, servicii publice, - proiecte în domeniul apărării șI siguranței - proiecte de investiții cu caracter cultural, administrativ, de învățământ, cult, sănătate, sportiv, petrecerea a timpului liber, etc. 5) – Specificul șI diversitatea domeniilor de servicii publice, modul cum se manifestă în viata colectivității ne permit să realizăm o structurare a PIP după modul cum își finanțează costurile de investiții și operare: - Proiecte care se autofinanțează integral adică, efortul investițional este recuperat integral pe durata ciclului de viață al acestora, iar exploatarea lor se face pe baza principiilor de autonomie gestionară. Este cazul proiectelor pentru servicii comerț, hoteliere, prestări de servicii casnice pentru populație, instalațiilor de infrastructură pentru utilități: apă, combustibili, electricitate, termoficare, comunicații (radio,telefonie, televiziune), comerț, industria hotelieră, prestrăi servicii, - Proiecte de investiții care, deși pe durata lor de viață obțin anumite venituri, ele trabuie susținute financiar deoarece aceste venituri nu acoperă integral costurile (investiții șI exploatare). Este cazul unor obiective cu caracter sportiv, de cultură (săli de expoziții, teatre, cinematografe) sau construcții cu caracter administrativ. - Proiecte care prin natura domeniului și/sau destinației nu generează venituri prin exploatarea sa. Este cazul majorității obiectivelor de învățământ, sănătate, ordine și siguranță națională, de protecție socială a unor categorii defavorizate, ș.a. Este extrem de important pentru cei interesațI în realizarea proiectului pentru că în cazul proiectelor din categoria a doua și mai ales a treia analiza eficienței economice trece pe planul secund în raport cu evaluarea pe baza de criterii sociale șI de mediu, sau există șI opinii care susțin că poate să lipsească. Consider că este o viziune simplistă asupra concepției metodologice de evaluare a PIP excluderea criteriilor economice. Un sistem de criterii complet șI complex, pe baza căruia se construiește concepția metodologică de evaluare, nu trebuie să fie lipsit de componenta economică. Numai că, indicatorii criteriu luați în considerare pot fi alții în

70

cazul proiectelor care produc venituri insuficiente sau nule, în loc de criterii de profitabilitate se pot avea în vedere criterii de costuri, ș.a. 6) Proiectele de investiții publice se deosebesc de cele din sectorul comercial șI după sursele de finanțare care pot fi: - Alocații bugetare de la bugetul central sau de la bugetele locale, - DisponibilitățI din fondurile de dezvoltare ale agenților economici prestatori de servicii; regii autonome, societăti comerciale locale. - Alte fonduri disponibile la nivelul colectivităților locale, organizațiilor filantropice sau umanitare autohtone sau străine, - Sponsorizări de la persoane publice sau fizice autohtone sau străine, - Imprumuturi pe piața financiară internă sau externă - Accesarea de fonduri prin proiecte agreate în programele de preaderare ale Uniunii Europene, șI alte programe speciale tip USAID sau Banca Mondială Această structurare este importantă deoarece la elaboraarea studiilor de fezabilitate trebuie să se țină seama de exigențele specifice fiecărui tip de finanțare 7) – Dacă la evaluarea proiectelor comerciale din sectorul privat obiectivul funadamental, la care se raportează existența și succesul lor, este “profitul”, în cazul proiectelor publice ne vom afla în fața unor obiective multiple de ordin economic, social, ecologic, etc dar șI unei diveritățI culturale. Această specificitate necesită din partea specialiștilor ca într-o fază preliminară a evaluării să se stabilească țintele strategice care fundamentaeză sistemul de obiective. In cadrul acestui sistem se definește obiectivul principal unic ce trebuie atins, care trebuie să fie, și a subobiectivelor structurate pe o anumită scală a importanței. REALIZARI

REZULTAT

Reabilitarea sistemului de alimentare cu apă a localității

Creșterea gradului de satisfacere a consumatorilor casnici și/sau industriali

CUANTIFICĂRI PRIN

OBIECTIV SPECIFIC

Venituri suplimentare din creșterea cantității de apă livrată

Obiectiv general Dezvoltare economică și socială a localității

INDICATORI NUMERICI VERIFICABILI

C O N S T R Â N G E R I

SI

R I S C U R I

Astfel, putem avea un obiectiv general (la nivel de program) obiective intermediare și obiective specifice pe proiect. Bunăstarea socială a oamenilor poste fi considerat obiectivul primordial oricărui serviciu public 71

dar ea presupune optimizarea simultană a mai multor variabile Spre exemplificare în schema de mai sus dăm mai jos o aplicație privind o posibilă ierarhizare obiectivelor unui proiect de reabilitare aunui sistem de alimentare cu apă a unei localităti 8) – Exceptând unele proiecte de servicii cu caracter industrial, proiectele din sectorul public au un grad de complexitate tehnică redus și implicit solicită un effort investițional mai redus în raport cu proiectele de investiții din sectorul privat de bunuri. Orice proiect ce vizează un obiectiv industrial se caracterizează prin complexitate tehnică și implicit investiție ridicată din care, cea mai mare parte este alocată pentreu echipamente și instalații tehnologice Cercetarea pune la dispoziția întreprinzătorilor soluții alternative din punct de vedere tehnologic sau tehnic-constructiv, dintre care, pe baza concluziilor studiilor de fundamentare, se va alege, soluția cea mai adecvată ce corespunde condițiilor concrete din teren precum și exigențelor actorilor implicați în proiect (acționari, finanțatori, etc). Profitul fiind obiectivul general pentru oricare agent economic privat, analiza financiară (profitabilitatea comercială) are rolul prinicpal în studiile de fundamentare a deciziei de investiții In schimb un proiect de din domeniul educației, sănătății, culturii, etc necesită un efort investițional mai scăzut, accentul în fundamentarea sa se va pune pe rezolvarea problemelor de ordin social, ambiental și de mediu. Evaluarea proiectului se va baza analiza economică identificându-se și cuantificându-se estimativ beneficiile economice la nivel de localitate, zonă sau de economie națională generate de creșterea nivelului de școlarizare, al calității asistenței medicale, al calității actului cultural, etc. Se naștc în mod firesc întrebările; pentru agentul economic din sectorul privat al producției de bunuri prezintă interes analiza economică a proiectului? Dar pentru un proiect public este nevoie să se realizeze o analiză financiară chiar mai redusă? In primul rând, apreciem că proiectele de investiții publice trebuie să aibă cea mai solidă șI completă fundamentare, pentru că este vorba de “banul public”. Cetățèanul contribuie la formaarea fondurilor publice, suportând impozite, taxe, etc dar trebuie să fie informat corect asupra modului de cheltuire, a utilității și eficienței destinațiilor spre care se îndreaptă aceste fonduri. In acest context apreciem că nu este lipsit de importanță să se facă și o analiză financiară asupra proiectelor de investiții în serviciile publice comerciale șI noncomerciale. Acest tip de analiză este mai subtilă rafinând informația la nivel de actor, promotor sau beneficiar de proiect, permițându-le să cunoască prețul real plătit pentru a rezolva o problemă de amenajare teritorială sau a satisface o nevoie a oamenilor. Si în al doilea rând gradul ridicat de detaliere a informațiilor economice redue riscul evaluărilor eronate, oferind managerilor o informație mai completă despre proiect. Referitor la poziția agentului economic privat suntem de părere că el este suveran dacă este vorba de capitalul său. Dar dacă are pretenția la a 72

obține din partea autorităților publice faciltăti și oportunitățI de natură fiscală, finaciară, juridică, etc trebui să le privescă ca investiții induse pe care colectivitatea le face în proiectul său și ca atare va trebui să evidențieze eficiența și utilitatea acestuia pentru societate. Subliniem încă odată că, orice facilitate pe care autoritatea publică locală sau centrală o face agentului economic privat trebuie tratată ca o contribuție implicită la realizarea și succesul afacerilor acestuia. Tot la fel trebuie privite și lucrările publice de dotări edilitare și infrastructură de care beneficiază firmele private aflate în zona economică a localitătilor. Deasemenea este relevant acest aspect la proiectele care se fac pentru accesderea la sursele de finanțare ale diferitelor programe de preaderare ințiate de Uniunea Europeană sau alte organisme financiare specializate în care statul apare adesea ca garant sau cofinanțator. 9) Sinergia* proiectelor de investiții publice este o realitate de multe ori ignorată, deși este un mecanism important care asigură realizarea obiectivelor propuse în cadrul programelor de amenajare și/sau dezvoltare teritorială, inițiate de autorități sau de organisme internaționale abilitate De altfel sinergia, datorită efectelor sale multiplicatoare benefice, tinde să devină disciplină de studiu datorită, nu numai în domeniul aplicațiilor medicale, ci și la nivelul altor sistemelor tehnico-economice, inclusiv în sectorul public. Efectul sinergetic la nivelul colectivităților umane al proiectelor/acțiunilor publice poate fi definit ca “rezultatul conjugat al acestora cu efecte superioare și chiar diferite față de cele pe care le produc sau le-ar produce fiecare dintre acestea luate izolat”. De regulă, când vorbim de efectul sinergetic ne gândim la impacturile pozitive induse la nivel de program sau zonal, conform principiului “bulgărele de zăpadă”, și generate de atingerea unui “prag”, unei mase critice, în alocarea și repartizare optimă a resurselor. Pornind de la principiul că orice proiect este concomitent “cosumator de resurse și generator de efecte” chiar și intuitiv realizăm prin paleta largă de efecte obținute este posibilă și o sinergie negativă, adică efectele pot contrarii dorințelor și nevoilor promotorilor șI beneficiarilor proiectului. Studierea efectelor sinergetice ale proiectelor de investiții publice este necesară în primul rând, datorită efectelor, de cele mai multe ori benefice la nivelul colectivităților umane, datorită modului specific de manifestare șI nu în ultimul rând pentru a identifica acele impacturi negative asupra mediului și care trebuie atenuate sau eliminate Cunoașterea specifictății proiectelor din sectorul public este o condiție a calității procesului de fundamentare oportunității, fezabilității și eficienței acestora. Metodologia de elaborare a documentelor de *

“

“

“asocierea mai multor organe, țesuturi pentru îndeplinirea acelorași funcțiuni”. Dicționar

explicativ al limbii române, pag. 865

73

fundamentare (studii de oportunitate, de fezabilitate) trebuie aibă la bază o concepție unitară care să țină cont de particularitățile sectorului public dar și de cele ale domeniului de aplicație a lucrărilor publice; energie, apă, amenajare urbană, etc. Deasemenea, metodologia trebuie să satisfacă șI alte exigente ce privesc următoarele aspecte caracteristice: - Condițiile specifice sectorului public românesc privind organizarea spațiului, a localităților, cutume, elemente de istorie, cultură, peisaj,etc. - Specificul fiecărui domeniu de aplicație care determină diversitatea lucrărilor publice, - Compatibilitate cu legislația românească șI exigențele instituțiilor Uniunii Europene, - Compatibilitatea între documentele de fundamentare care constituie fluxul informațional al procesului investițional, - Să satisfacă cele trei funcții ale studului de fezabilitate: - evaluarea oportunității, utilității și acceptabilității economice și sociale, - evaluarea fezabilității tehnice și economico-sociale, - elaborarea strategiei de implementare și exploatare a proiectului - Conținul studiilor de fezabilitate pentru proiectele publice respectă conținutul cadru și metodologia generală de elaborare a acestor documente astfel că nu vor lipsi elementele de analiză a mediului economic și social, a pieței serviciilor șI evoluția acestora pe durata ciclului de viață proprie fircărui proiect. Se va solicita instituțiilor abilitate studii suport de amplasament, de mediu, de alocaare și/sau optimizare a folosirii resurselor, o temeninică analiză a fezabilității tehnice șI financiaare a proiectului. Si nu în ultimul rând se va fundamenta eficiența proiectului, în special prin prisma intereselor colectivitățiii și a efectelor de impact în plan social, ecologic, etc.

4.5.. Indicatori de eficiență economică a proiectelor de investitii 1. Fluxul de trezorerie – surplusul monetar din exploatarea proiectului (cash flow-ul proiectului) oferă cea mai pertinentă informaţie asupra solvabilităţii acestuia. Cash flow-ul proiectului nu este, propriu-zis un indicator de eficiență ci este un instrument de relevare a evoluției în timp a stării economicofinanciare a unui proiect/afacere, reprezentând “soldul fluxurilor de trezorerie generate de un proiect de investiţii la sfârşitul unei perioade”. In analiză trebuie să se facă diferenţă între: - flux de trezorerie brut (cash flow brut) - înainte de impozitarea profitului, se obţine scăzând din cifra de afaceri costurile de producţie 74

(cheltuieli fixe şi variabile). El este aproximativ egal cu excedentul brut din exploatare (EBE) şi este un surplus monetar brut - flux net de trezorerie (csh flow net) obţinut scăzând din fluxul de trezorerie brut impozitul pe profit. Calcularea fluxului net de trezorerie al unui proiect este exemplificată în tabelul 5.7.19), cu succinte precizări privind conţinutul şi modul specific de calcul al fiecărei coloane: Coloana 1 Investiţia cuprinde suma totală a investiţiei inclusiv nevoia de fond de rulment (estimată la 5% din cifra de afaceri)corespunzătoare fiecăruia an de exploatare pentru care se prevede o cifră de afaceri superioară anului anterior. Astfel, în primul an de exploatare (an 3) nevoia de fond de rulment este ; 21 x 0.05 = 1,05, în anul al doilea (35-21)x 0,05 = 0,7,ş.a. In cazul cheltuielilor de investiţie mobilizate la un moment dat (proiect la cheie sau achiziţie de echipament ce nu necesită întârzieri de montaj) suma investiţiei se trece la momentul zero (0) urmând apoi derularea anilor de exploatare. Coloana 2 Recuperări se trec sumele recuperate din fondul de rulment ca urmării a declinului afacerilor.De exemplu, în anul 4 de exploatare (44-55) x 0,05 = 0,55, iar în anul 5 de exploatare avem (3044) x 0,05 = 0,70,etc tabelul 7. BILANT EXPLOATARE H.EXPL. Flux net de Anii Investiţie Recuperări Cheltuieli Amortizare Venituri Imp. pe profit trezorerie 0 1 2 3 4 5 6 = [5 – (3+4)]x p 7=(2+5)(1+3+6) ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------1. 10 -10,0 2. 14 -14,0 3. 1,05 14 4 21 1,5 + 4,45 4 0,70 23 4 35 4,0 + 7,0 5 1,0 37 4 55 7,0 +10,0 6 0,55 29 4 44 5,5 +10,05 7 0,7 20 4 30 3,0 + 7,70 8 0,5 14 4 20 1,0 + 5,50 8 1,0 1,0 Surplus monetar + 22,0

Coloana 3 Costuri de exploatare suma costurilor variabile (cheltuieli de activitate ) şi a costurilor fixe (cheltuieli de structură) Coloana 4 Amortismente se iau în calcul numai la stabilirea bazei impozabile pentru calculul impozitului pe profit, Coloana 5 Veniturile reprezintă cifra de afaceri diminuată cu eventualele pierderi

19)

Margerin Jaques,Ausset Gerard - Investissement et financement . Collection Pedagogique Multimedia, ESA –Universite Grenoble II

75

2. Valoarea adăugată (VA) exprimă valoarea nou creată intreprindere,într-un exerciţiu financiar sau altfel spus, bogăţia creată activitaea firmei. Variaţia sa faţă de o perioadă trecută va da rata creştere a firmei, care are o influienţă amelioratiovă asupra ratei, rentabilitate financiară . Iva = (VAn - VAn-1) / VAn-1

în de de de

Este un indicator economic cu ajutorul căruia se poate caracteriza ,atât productivitatea globală a muncii cât şi gradul de integrare a activităţii firmei.Dacă în activitatea sa firma face în mare măsură apel la terţi (nu numai materii prime,utilităti ci şi subansamble,componente) atunci gradul de integrare este scăzut. In literatura de specialitate calculul valorii adăugate se face într-o dublă abordare20) : Sensul restrâns (approche soustractive) conform căruia; VA = Q + Mc - Ct unde: Q - veniturile proiectului (producţia exerciţiului21) care cuprinde veniturile din valorificarea producţiei, variaţia stocurilor de produse, producţia de imobilizări,etc. Mc - marja comercială – diferenţă dintre veniturile din vânzarea de mărfuri şi costul mărfurilor vândute, Ct - Contravaloarea materialelor,utilităţilor,serviciilor primite de la terţi, Valoarea adăugată brută este formată deci, din elemente de natura profitului, salarii şi alte cheltuieli asimilate,amortizarea. Dacă din aceasta se scade amortizarea aferentă exerciţiului se obţine valoarea adăugată netă. Calculată în acest mod,dacă V.A. este scăzută înseamnă că: produsele sunt valorificate cu pierdere sau, se fac achiziţii de prisos sau prea scumpe ,intreprinderea fiind prinsă în jocul de interese al furnizorilor. O valoare adăugată ridicată însemnă o corectă viziune asupra corelaţiei între politica de fabricaţie cea de achiziţie şi cea de vânzare. Sensul mai larg (approche additive) înseamnă, cumularea contribuţiei fiecărui factor la crearea bogăţiei intreprinderii, exprimată prin elementele de remunerare a lor: - munca - cheltuieli salariale şi altele asimilate, - capitalul economic (imobilizări) - amortismente, provizioane, rezerve, “ financiar propriu - dividende, “ “ străin - cheltuieli financiare, - statul - impozite şi taxe Ponderea acestor elemente de structură a valorii adăugate oferă informaţii interesante asupra activităţii firmei. Astfel o pondere mică a cheltuielior de personal înseamnă că se foloseşte o tehnologi automatizată/mecanizată de lucru şi invers. 20) 21)

* * * Ristea Mihai

- Memento comptable, 1991.Edition Lefebvre,Paris,1990,2767 Contabilitatea societăţilor comerciale ,vol I. Editor CECCAR,Bucureşti,1995 76

Cu ajutorul valorii adăugate se poate caracteriza atât productivitatea muncii salariaţilor cât şi randamentul investiţiilor sau a instalaţiilor de lucru. Acest indicator face legătura cea mai plauzibilă între nivelele micro şi macroeconomic. 3. Raportul “venituri – costuri” este raportul aritmetic dintre veniturile brute (Qact) şi costurile totale (CTA) pe durata ciclului de viaţă al proiectului ambele actualizate la o anumită rată de actualizare (a); Q mo act > 1 sau; R c/v = CTA <1 Qact CTA Este un criteriu rezonabil de tip “trece/nu trece” cu condiţia ca rata de actualizare să aibă o mărime rezonabilă în raport cu rata internă de rentabilitate şi costul capitalului. De aici deducem că alegerea numai după acest criteriu este discutabilă deoarece nivelul său depinde de mărimea ratei de actualizare 4. Venit net actualizat (VNA) este excedentul cumulat actualizat a fluxului net de trezorerie / cash flow net (FNT/CF) pe durata de viaţă a proiectului. n 1 VNA = ∑ CFh sau: (1 + a ) h h =1

Rv/c =

De

d 1 1 − Ih ∑ d +h (1 + a) (1 + a ) h h =1 h =1 în care: FNTEh – fluxul anual net de trezorerie.

VNA = ∑ FNTE h

Deseori, în lucrările de specialitate găsim denumirea sa prescurtată din literartura anglo-saxonă “NPV – net present value” Determinarea venitului net actualizat se bazează pe cash flow-ul proiectului făcându-se suma algebrică a următorelor mărimi valorice actualizate: - investiţia iniţială şi eventual cheltuielile ulterioare cu caracter de investiţie, - fluxul net de trezorerie aferent exploatării, - valoarea reziduală a investiţiei. Un proiect este rentabil dacă VNA > 0 ceea ce însemnă un surplus monetar pozitiv pentru agentul economic investitor. Venitul net actualizat este un criteriu de respingere, în sensul că orice proiect pentru care VNA < 0 se respinge, dar şi de selecţie în sensul că, la o analiză comparativă a două proiecte sau variante de proiect se reţine acel proiect/variantă pentru care VNA este maxim. Deşi se elimină dilema brut-net de la indicatorul precedent totuşi, nici acest indicator nu este relevant în cazul analizelor comparative deoarece, proiectele se pot diferenţia din mai multe puncte de vedere cum ar fi; valoarea investiţiei iniţiale, durata de viaţă,etc.

77

Exemplificarea determinării venitului net actualizat o vom face reluând datele de la pag Anul 1 2 3 4 5 6 7 8 Vr VNA Cash flow net -10 -14 4,45 7,0 10 10,05 7,7 5,5 1 Fact.de actualiz. 0.87 0.756 0.658 0.572 0.497 0.432 0.376 0.327 (1+a)-h a= 15% Cash flow act. -8,7 -10,58 2,93 4,0 4,97 4,34 2,9 2,13 +1,99

5. Indicele de rentabilitate (Ir) suplineşte această limită a indicatorului de mai sus,calculându-se ca raport între fluxul net de trezorerie actualizat din exploatare plus valoarea reziduală actualizată şi investiţia actualizată, ceea ce în exemplul dat înseamnă: Ir = 21,27 : 19,28 = 1,103 Trebuie să atragem atenţia că în multe lucrări se spune că raportarea se va face la investiţia iniţială, ceea ce poate conduce la ideia greşită că investiţia nu trebuie actualizată. In realitate autorii străini care fac recomandarea respectivă se referă la evaluarea unor proiecte “la cheie” sau de tip “punct intrare”. 6. Rata internă de rentabilitate (Rir) este acea rată de actualizare la care venitul net actualizat al proiectului este egal cu zero respectiv, veniturile actualizate ale proiectului sunt egale cu cheltuielile sale actualizate (investiţii + exploatare). Inseamnă că VNA al unui proiect evoluează descrescător în raport cu mărimea ratei de actualizare – principiu ce stă la baza algoritmului de calcul a ratei interne de rentabilitate. Calculul se desfăşoară prin tatonare pentru a găsi acele rate de actualizare (minime şi maxime) pentru care VNA este pozitiv respectiv negativ. Se porneşte cu o rata de actualizare aleasă arbitrar şi se calculează VNA. Dacă acesta este pozitiv (VNA+) înseamnă că rata de actualizare aleasă este “amin” . Se alege o nouă rata de actualizare mai mare (a>amin) cu ajutorul căreiea se calculează iarăşi VNA. Acum însă pot să apară două situaţii: - VNA este pozitiv şi în acest caz se ignoră prima evaluare considerându-se ultima rata de actualizare ca “amin” şi se trece la o nouă evaluare a VNA cu o rata superioară acesteia. Se procedează astfel până când se obţine situaţia următoare: - VNA este negativ, caz în care rata de actualizare folosită se consideră a fi ”amax. şi vom calcula o nouă valoare a VNA cu o rată de actualizare inferioară (în limita a cinci puncte procentuale). In ambele cazuri urmărim să obţinem două valori ale venitului net actualizat astfel: pentru amin - venit net actualizat pozitiv (VNA+), pentru amax - venit net actualizat negativ (VNA-) Cu ajutorul acestora, prin interpolare liniară aflăm rata internă de rentabilitate (Rir), folosind formula: VNA + Rir = amin + (amax – amin) VNA + + VNA − 78

Anul

Vom exemplifica cu datele folosit anterior la pagina 141. 1 2 3 4 5 6 7 8

Cash flow -10 -14 Factor de act.(a=15%) 0.87 0.756 VNA (a= 15%) -8,7 -10,58 Factor de act.(a=20%) 0,83 0,694 VNA (a=20%) -8,3 -9,72

4,45 7 10 0,657 0,572 0,497 2,92 4,0 4,97 0,579 0,482 0,402 2,58 3,37 4,02

10,05 0,432 4,34 0,335 3,37

VNA

7,7 6,5 0,376 0,327 2,9 2,13 0,279 0,233 2,15 1,51

+1,99 - 1,02

Rir = 15% +(20%-15%) 1,99/3,01 = 15% +5% x 0,661= 18,3%

Grafic, rezolvarea se face astfel: VNA 0

.

.

.

amin 15%

. Rir 18,3%

amax 20%

fig.6.7.

Rata internă de rentabilitate este costul maxim al capitalului pe carel suportă proiectul. Este un criteriu de respingere, în sensul că orice proiect care are “Rir” inferioară costului capitalului, dobânzilor de pe piaţa capitalurilor, sau orice rata prestabilită de decident va fi respins, dar şi de selecţie conform căruia dintre două proiecte concurente se va alege cel care are rata cea mai mare Rata internă de rentabilitate este un indicator sinteză a parametrilor economici ai proiectului, este unică pentru fiecare proiect în parte. Reflectă cel mai fidel capacitate internă a unui proiect de a valorifica sumele investite şi ca atare poate fi luată drept nivel maxim al dobânzii pe care o poate accepta proiectul Cu alte cuvinte este privită ca nivelul maxim al costul capitalului pe care proiectul îl poate suporta.De aceea, dacă în calculele de actualizare se impune o rata de actualizare a parametrilor economici (normă internă de eficienţă) superioară ratei interne de rentabilitate proprie proiectului se va constata că proiectul este ineficient, chiar dacă indicatorii atemporari (statici) reflectă o situaţie contrarie. Ieşirea din impas se face prin replierea la o rata de actualizare inferioară Rir-ului. Criticile aduse acestui indicator se referă la următoarele: - Algoritmul de calcul este prea complicat şi conduce la rezultate aproximative. Intr-adevăr interpolarea liniară dă o eroare deoarece se pleacă de la premisa că venitul net actualizat evoluează liniar în raport cu modificarea ratei de actualizare, când în realitate el evoluează după o curbă concavă. Această eroare poate fi diminuată până la anulare dacă se 79

lucrează cu intervale mici pentru rata de actualizare ( de aceea se recomandă un interval de cinci puncte procentuale între amin şi amax). Eroarea dispare de regulă prin rotunjire la valoarea întreagă cea mai apropiată.\ - Favorizează, într-o analiză comparativă, proiecte de mai mică anvergură fată de proiecte mai complexe dar cu o rentabilitate mai scăzută. Este normal dar asta se înscrie în logica selecţiei, pentru că procedând altfel ar însemna, în ultimă instanţa, eliminarea criteriului de rentabilitate economică. Apreciem că în cazul unei analiza comparative între variante de proiect sau în cazul comparării unui proiect de mai mică anvergură cu unul mai complex, se poate apela la rata de rentabilitate a investiţiei suplimentare pe baza diferenţelor de flux de numerar. - Implică ideia falsă că, veniturile proiectului vor fi reinvestite la această rata de rentabilitate. Rata internă de rentabilitate a proiectului este rata de rentabilitate a capitalului imobilizat pe perioada cât este imobilizat în cadrul proiectului. Beneficiile obţinute pot fi reinvestite (sau consumate) la orice altă rată doreşte proprietarul lor făra nici o legătură sau să afecteze în vre-un fel rata internă de rentabilitate a proiectului. - Posibilitatea ca un proiect să aibă mai multe rate interne de rentabilitate – mai multe rate de actualizare pentru care venitul net actualizat să fie nul. O atare situaţie este posibilă din punct de vedere matematic dacă după un şi de valori pozitive, destul de mare pentru ca valoarea alor actuală sa fie pozitivă, să fie urmat de un şir de valori negative care va conduce la schimbarea semnului valorii actuale. In practica economică, pe durata de viaţă economică a unui proiect, apariţia unor fluxuri de numerar negative are mai multe cauze: - specificul procesului de producţie/exploatare – reluarea ciclului de replantare în cadrul unor ferme agricole, investiţii de menţinere a capacităţii de extracţie a sondelor prin injecţie de apă sau alte soluţii, - apariţia unor fluxuri de numerar negative spre sfârşitul duratei de viată utilă, datorită unor factori interni sau exteriori proiectului sau aprecieri eronate asupra evoluţiei unor parametrii economici. Exemplu: O firmă din industria petrolului are o ofertă de a lua în concesiune un câmp de sonde cu condiţia ca, după epuizarea rezervelor primare să se facă injecţie de apa pentru a face posibilă recuperarea secundară a ţiteiului Pentru aceasta, firma va fi remunerată cu o cotă fixă de 20% din valoarea petrolului extras. Estimările sale conduc la următoarea situaţie: In primii cinci ani de exploatare a resurselor primare va obţine un venit de 50 mil.lei/an. In anul al şaselea va trebui să investească 750 mil. lei în acţiunea de injectare a apei, după care va obţine 95 mil lei/an pe următoarea perioadă de 10 ani Anul flux de a = 20% VNA a=23% VNA a = 25% VNA a= 28% VNA numerar (20%) (23%) (25%) (28%) 1 – 4 + 50 2,589 + 129,45 2,448 +122,4 2,362 +118,1 2,241 +112,05 5 - 700 0,402 - 281,4 0,355 - 248,5 0,328 - 229,6 0,291 -203,7 6 – 15 + 95 1,684 + 159,98 1,35 +128,25 1,17 +111,15 0,951 +90,35 Total + 450 x + 8,03 x + 2,15 x - 0,35 -1,3

RIR1 = 23% + 2%(2,15 : 2,5) = 24,72%

80

Căutăm cea de-a doua rată internă de rentabilitate a proiectului A= 30% VNA (30%) 2,166 +108,3 0,269 - 188,3 0,832 + 79,04 x - 0,96

a= 33% VNA (33%) 2,062 +103,1 0,24 -168,0 0,686 +65,17 x +0,27

a= 35% VNA a = 40% (35%) 1,997 +99,85 1,849 0,223 -156,1 0,186 0,605 + 57,48 0,449 x +1,23 x

VNA a = 45% (40%) + 92,45 1,72 -130,2 0,156 + 42,65 0,338 +4,9 x

VNA (45%) + 86,95 -109,2 + 32,11 + 8,86

RIR2 = 30% + 3% (-0,96 : 1,23) = 30% +3% x 0,78 = 32,34% Pe baza datelor calculate mai sus vom reprezenta grafic evoluţia venitului net actualizat în raport cu miodificarea ratei de actualizare -VNA ------------RIR = 24,72% 23% 25% 28% ---------------------------------------------------------------------

RIR = 32,34% 30%

33%

35%

fig.6.8.

In cazul procesului de selecţie de variante tehnologice sau constructive se calculează rata de actualizare de intersecţie (rai). Este un criteriu de selecţie relevant în cazul unor proiecte din sectoare în care este dificil de estimat venitul net pe variante (de exemplu în energetică) sau în cazul comparaţiei între variante care prezintă diferenţe semnificative între cheltuielile de investiţii, respectiv cele de exploatare. Rata de actualizare de intersecţie (Rai) este acea rată de actualizare pentru care două variante de proiect au aceiaşi valoare a costurilor totale actualizate. Cu alte cuvinte fluxul diferenţelor dintre costurile celor două variante este zero. Formula de calcul este: ∆CTA( amin ) Rai = amin + (amax – amin) ∆CTA(amin ) + ∆CTA(amax ) Grafic rata de actualizare de intersecție se prezintă în fig. 7…. Unde: V1 / V2 – evoluţia costului total actualizat al variantei”1/2” de proiect când variază rata de actualizare. Prin compararea cu o normă de eficienţă prestabilită se poate stabilidecizia de admitere sau respingere a unei variante. - dacă Rai > en se alege varianta V2, - dacă Rai < en se alege varianta V1 , - dacă Rai = en cele două variante sunt echivalente CTA

81

V2 V1 Rai

a

Fig.7…

7. Cursul de revenire net actualizat (CRNA) cuantifică criteriul economiei valutare. Se stabileşte ca raport între costurile totale actualizate (CTA) calculate în preţuri interne şi valorarea actualizată a economiei nete de valută (ENVA). CRNA =

CTA , în care: ENVA = ENVA

∑ (V

h

− Cvh )

1 (1 + a ) h

în care: Vh - veniturile anuale ale proiectului exprimate în valută, Cvh – Cheltuieli anuale în valută (comustibil,materii prime,etc) Folosirea acestor indicatori este recomandată îndeosebi de finanţatori, organisme internaţionale sau instituţii financiare auohtone. Aceasta nu presupune însă eliminarea celorlaţi indicatori de eficienţă citaţi, ci trebuie integraţi într-un sistem unitar şi coerent de evaluare, astfel încât să răpundă cerinţelor diferitelor structuri ierarhice decizionale. Aşa cum am mai arătat, este posibil ca mizele urmărite de promotorul proiectului să difere de cele ale finaţatorului, fapt reflectat în structura criteriilor de fundamentare a deciziilor. Este nevoie însă de o armonizare a intereselor celor doi actori principali, şi totul depinde de forţa de convingere în negocieri, astfel încât proiectul să prindă viaţă. Alte criterii test suplimentare admise sunt; durata de recuperare dinamică folosită mai ales când există pericolul obsolescenţei tehnologiei sau echipamentelor şi capacitatea de rambursare/lichidare a împrumutului, şi costul de oportunitate a capitalului. 8. Durata de recuperare a capitalului – exprimă perioada de timp în care este recuperat capitalul investit (indiferent de sursă) din beneficiile proiectului sau, altfel spus perioada de timp în care capitalul investit este expus riscului de piedere. In paragrafele anterioare am arătat cum se poate calcula,static şi dinamic pe bază de formulă sau cu ajutotul tabelelor de actualizare şi de aceea acum vom arăta metoda tabelară de calcul tabelul 6.1. anul Cash flow Cash flow cumulat Fact. de act. (a= 15%) Venit net actualizat V.N.A. cumulat

1 -100 -100 .432

2 -150 -250 .376

3 50 -200 .327

4 100 -100 .284

5 100 0 .247

6 175 +175 .215

7 175 +350 .187

8 175 +525 .162

-43,2

-56,4

+28,4

+24,7

-99,6

-54,85

-30,15

+37, 6 +7,4 5

+32,7

-43,2

+16,3 5 -83,25

+28,3 5 +68,5

82

+40,1 5

Deci, termenul de recuperare calculat tabelar, fără a lua în considerare influienţa factorului timp este de 3 ani (primi doi ani ai ciclului de viaţa sunt de realizare a proiectului), iar, cu luarea în considerare a influienţei timpului termenul de recuperare este cuprins între 5 - 6 ani. Mai exact el se determinăcu formula: 30,15 x 1 an = 5 + 0,8 = 5,8 ani, adica 5 ani si ≈ 9 luni T’ = 5 ani + 30,15 + 7,45 Acest indicator oferă întreprinzătorului o informaţie nouă şi anume data de la care exploatarea proiectului începe să genereze beneficii nete respectiv data la care au fost recuperate integral toate cheltuielile ataşate proiectului. 9. Capacitatea de rambursare a creditului este un criteriu folosit în cazul angajării de credite pentru finanţarea proiectului. Rezultatele obţinute pot fi folosite ca bază de negociere a condiţiilor de împrunut, sau la analiza nivelului de îndatorare, având în vedere profitul net generat de proiect. Considerăm că, pentru realizarea unui proiect de servicii de salubritate este nevoie să se angajeze un credit în următoarele condiţii: Valoare creditului - 20 mild.lei, eliberabil ln două tranşe anuale astfel; anul I –12 mild anul II - 8 mild lei, cu periadă de graţie trei ani dobânda pe această perioadă se capitalizează dobânda anuală - 8%, rambursarea în rate anuale egale (anuităţi constante) pe o perioadă de 5 ani Tabelul 6.2. Mild. lei anul Rate So S0 + d Rată de Sold final Rata Dobând datori rambursar al datoriei nominală credit a ei e (d=8%) 1 12 0 0,96 0,96 12,96 2 8 12,96 1,68 14,64 22,64 3 22,64 1,81 24,45 24,45 4 24,45 1,96 26,41 6,122 20,288 4,162 5 20,28 1,623 21,911 6,122 15,789 4,499 8 6 15,78 1,263 17,052 6,122 10,930 4,859 9 7 10,93 0,87 11,80 6,122 5,687 5,252 0 8 5,678 0,454 6,132 6,122 x 5,668

Rata anuală de rambursare se calculează pe baza formulei anuitătii: d (1 + d ) n = 24,45 x 0,2504 = 6,122 mild lei/an Ra = Ot x (1 + d ) n − 1 In situaţia în care comparaţia ratei de rambursare cu beneficiile nete ale proiectului arată că proiectul este în imposibiltate să ramburseze creditul în condiţiile date, mangerii pot construi ipoteze de lucru pentru tratativele lor cu finanţatorul, pentru ajustarea condiţiilor de împrumut în raport cu posibilităţile concrete ale proiectului. 83

10. Costul de oportunitate al capitalului (c.o.c) este un criteriu de evaluare a realităţii ratei interne de rentabilitate şi poate servi ca rată de actualizare. Deducem că trebuie să se îndeplinescă condiţia: (c.o.c. < r.i.r.). Referindu-ne strict la procesul investiţional, costul de oportunitate a capitalului este puterea de câştig (r.i.r) a ultimului proiect proiect inclus într-un program de investiţii optimizat. Determinarea sa este exemplificată grafic în figura ….. RIR 30%25%22%20% 18%16%-

P1 P2

P3

-

P5

P4 P6

disponibil de capital

Ierarhizarea proiectelor, în ordine descrescătoare a ratei interne de rentabilitate, arată că, în limita capitalului disponibil întreprinzătorul include în portofoliul său investiţional şase proiecte, iar costul de oportunitate al capitalului investit este de 16%

Master: Managementul afacerilor publice europene Disciplina: Managementul proiectelor europene

TESTE GRILA 1. Serviciul public este : a) Ansmblul de activităţi puse în slujba membrilor unei colectivităţi teritoriale, b) Structură în cadrul autorităţii publice prin care aceasta îşi exercită prerogativele, c) Forma de organizare a parteneriatului public-privat, d) Centru de decizie al autorităţilor publice prin care se coordoneaza prestăile către populaţie, e) Ansamblul de activităţi desfăşurate într-o colectivitate teritorială umană. 2. Indicaţi care dintre afirmaţiile de mai jos nu este adevărată. a) Serviciul public are ca scop satisfacerea unor nevoi de interes general ale 84

colectivităţii, b) Serviciile publice sunt nestocabile, c) Serviciile publice sunt reglementate prin norme de drept administrativ, d) Serviciile publice se evaluaează numai pe bază de criterii de eficienţă socială şi de mediu, e) Serviciile publice au un coeficient de capitalizare scăzut 3. Externalizarea serviciilor publice de către autorităţile publice este o tendinţă obiectivă la nivelul colectivităţilor teritoriale contemporane determinată de : a) nevoia de schimbare şi eliminare a riscurilor, b) lipsa de resurse şi capabilităţi tehnice pentru a răspunde exigenţelor publicului consumator, c) nevoia de a dezvolta structuri de parteneriat public – privat apte să gestioneze mai eficace în domeniu, d) nevoia de a realiza structuri mai eficiente economic în domeniu, e) Reducerea birocraţiei şi simplificarea relaţiilor dintre autorităţi şi cetăţeni 4. Indicaţi, care dintre enunţurile de mai jos nu este o trăsătură specifică a proiectelor: a) localizare spaţio-temporală netă; b) structură administrativ-gestionară proprie, total/parţial autonomă faţă de promotor ; c) metodologie specifică de evaluare bazată pe criterii de costuri şi/sau profitabilitate, d) în cazul proiectelor de servicii decizia politică este determinantă; e) obiectiv specific coerent şi precis. 5. Pincipala problemă cu care se va confrunta orice şef/manager de proiect, în realizarea sarcinilor sale contractuale constă în; a) cuantificarea şi respectarea obiectivelor de cost, performanţă şi durată b) monitorizarea stărilor conflictuale în cadrul consorţiilor ce pot să ia naştere între furnizorii sau finanţatorii proiectului, c) armonizarea contradicţiei dintre libertatea de decizie şi nivelul de cunoaştere a problemelor specifice proiectului, d) monitorizarea stărilor conflictuale din cadrul echipei de proiect, e) respectarea condiţiilor de eficienţă ce au stat la baza deciziei de realizare a proiectului.

85

6.Intreprinderea “proiect” este un mod de organizare a implementării proiectelor complexe, agreat în special de consorţiile bancare ce finanţează pentru că: a) ofera oportunitatea de a avea un singur partener, b) risurile devin asigurabile şi pot fi distribuite între mai multi actori, c) raspunderea pentru gestiunea defectuoasa poate fi individualizată, d) existenta unui singur activ care canalizeaza resursele si energiile diminueaza riscul de deturnare a resurselor, e) facilitatea de comunicare cu alţi actori creează posibilităţi de asociere în vederea atingerii unor ţeluri comune. 7. Rata internã de rentabilitate (RIR) se definește ca: a) costul de oportunite al capitalurilor ce stau la baza finanțãrii proiectului, b) acea rata de actualizare la care venitul net actua;lizat al proiectului este nul c) acea ratã de actualizare la care costurile actualizate de exploatare sunt egale cu cifra de afaceri/venitul actualizat, d) norma de eficiențã pentru ansamblul afacerilor în care sunt angrenate resursele/capitalul investitorului, e) rata de rentabilitate/a profitului care este așteaptat de la proiect 8. Strategia de implementare a unui proiect pe bază de relaţie contractuală “cle en main clasique” are următorul dezavantaj: a) Este o relaţie rece între parteneri ce se reduce numai la aspectul fizic al bunului serviciului care nu fac schimb de informaţii tehnice sau investiţii intelectuale, b) Reduce până la anulare şansele de succes ale proiectului în caz de decalaj de competenţa tehnologică între parteneri, c) Nu garantează şansele de succes ale eforturilor investiţiomnale intelectuale pe care se obligă (contractual) să le presteze antreprenorul, d) Elimină din start colaborarea antreprenor – subantreprenor specializat, e) Antreprenorul nu acordă garanţiile pentru vicii ascunse şi de evicţiune 9. Care dintre răspunsurile de mai jos explicitează caracteristica “eficienţă” a investiţiei în raport cu cheltuielile curente? a) Veniturile obţinute din implementarea proiectului să depăşească investiţiile; b) Efectele nete să permită amortizarea efortului total al întreprinzătorului;

86

c) Să se realizeze o maximizare a veniturilor concomitent cu minimizarea eforturilor proiectului (investiţii şi exploatare); d) Efectele nete, în sumă absolută, să permită rambursarea eforturilor ataşate proiectului, inclusiv a eventualelor credite angajate pentru proiect, şi să asigure un surplus care să conducă la îmbunătăţirea situaţiei economice a organizaţiei; e) Efectele nete să asigure rambursarea eforturilor ataşate proiectului (investiţii+exploatare), inclusiv rambursarea eventualelor credite ale firmei să asigure un surplus de resurse necesar acoperirii situaţiilor urgente ale întreprinzătorului. 10. Sintetizarea riscului proiectului prin expresia “dacã cheltuiellile sunt o certitudine, efectele sunt speranţe” este corectã deoarece: a) nu s-a previzionat evoluţia efectelor şi implicit riscul asociat, b) resursele investiţionale sunt angajate în proiect dar efectele nu sunt în totalitate identificate, c) proiectul angajeazã viitorul prin obiectivul urmãrit d) resursele investiţionale se consumã în faza iniţialã (cash flow negativ) iar efectele se obţin pe perioade viitoare relativ îndepãrtate ceea ce conduce la cresterea incertitudinii obţinerii lor e) deşi în faza iniţialã a ciclului de viaţã al proiectului cas flow-ul sãu este negativ, este posibil ca şi pe durata de exploatare/operare cash flow-l exploatãrii sã devinã deasemenea negativ 11. Un o relaţie contractuală de tip “venit asigurat” pentru implementarea unui proiect se încheie atunci când: a) Obiectivul este implementat/realizat şi se semnează procesul verbal de predare primire între cei doi actori; beneficiarul proprietar şi antreprenor ; b) Se încheie perioada de şcolarizare şi testare a personalului de gestiune şi execuţie ; c) Antreprenorul general face dovada competenţei sate tehnice şi a bonităţii financiare astfel încât asigură proiectul împotriva riscului în exploatare ; d) Antreprenorul general face dovada că insatalaţiile/echipamentele generează bunuri/servicii la parametrii proiectaţi, fiind exploatate în exclusivitate de personalul local; 87

e) Este admisă recepţia tehnica şi financiară de către consorţiul finanţator. 12. Eficienţa şi eligibilitate două concepte frecvente în managementul proiectelor. Devin hotărâtoare criteriile de eligibilitate, vis a vis de criteriile de eficienţă şi utilitate, în decizia privind realizarea unui proiect ? a) Când proiectul este cu finanţare de la Uniunea Europeană, b) Intotdeauna când proiectul are un finanţator extern, c) Eficienţa proiectului este determinată pentru soarta sa, iar eligibilitatea exprimă condiţii de finanţare, d) Sunt concepte cu câmp de aplicaţie distinct ele nu se subordonează e) Este o problemă punctuală ce se rezolvă de către 13. Venitul net actualizat (VNA) este un indicator de rezultat care cuantifică: a) Fluxul net de trezorerie, profitul net al unui an normal de funcţionare şi valoarea rezidualã, b) Investiţia, cash flow-ul exploatării şi valoarea reziduală, c) Flux de trezorerie, profit net , amortizarea şi valoarea reziduală, d) Valoarea de randament, investiţia şi profitul brut, e) Fluxul de trezorerie al proiectului, amortizarea şi profitul net, 14. Indicaţi care dintre afirmaţiile de mai jos nu este o caracteristică a punctului critic este indicator de performanţă; a) diminuarea sa conduce la creşterea capacităţii de câştig a firmei; b) este dependent de structura cheltuielilor de exploatare; c) este dependent de volumul comenzilor certe şi de poziţia pe piaţă a firmei; d) mărimea sa oferă informaţii pertinente cu privire la riscul economic al firmei. e) este mãsurabil din punct de vedere economic 15. Piaţa/cererea solvabilă (P) este un factor hotărâtor în strategia de activitate a unei firme şi poate fi analizat corelat cu nivelul punctului critic (qcrt), şi capacitatea de producţie/folosinţă a perioadei (Cp). Indicaţi în care dintre corelaţiile de mai jos piaţa nu influienţează strategia de activitate; a) qcrt < P < Cp ; b) qcrt > P < Cp c) qcrt < Cp < P ; d) qcrt > Cp > P ; 88

e) qcrt > P > Cp 16. In abordarea secvenţială a studiilor de eficienţă, se recomandă să se ţină cont de următorul principiu: a) primordialitatea criteriilor şi efectelor sociale ; b) criteriile ecologice tratează natura ca partener si nu sclav al oricărui proiect ; c) mai devreme sau mai târziu orice efect, indiferent de natura lui, se va transforma în efecte de natură economică; d) mai devreme sau mai târziu orice efect, indiferent de natura lui, se va transforma în efecte de natură socială şi ecologică ; e) mai presus de orice trebuie pus omul şi nevoile sale, indiferent dacă este vorba de proiect public sau privat. 17. Evaluarea unui proiect este chemată să dea răspuns la următoarele probleme: a) fezabilitate, acceptabilitate, risc; b) utilitate, fezabilitate tehnică şi acceptabilitate; c) sociale, administrative, economice, comerciale şi financiare; d) evaluarea antefactum a priorităţilor şi fezabilităţii tehnice. e) fezabilitatea tehnică, riscul în exploatare şi a riscurilor specifice proiectelor. 18. Care dintre afirmaţiile de mai jos poate fi formalizată matematic sub forma criteriilor de eficienţă, de minim sau de maxim? a) protejare prin economisire sau substituire, b) protejare prin valorificare sau noi resurse, c) protejare prin economisire şi/sau valorificare, d) descoperire de noi substitute şi/saau de noi rezereve, e) nici o afirmaţie nu răspunde concomitent la cele două criterii de eficienţă 19. Forma “S” a curbei de eficienţă determinată de plafonul K = lim F ( R ) este expresia grafică şi analitică a: R→∞

a) exigenţelor de performanţa ale întreprinzătorului, b) exigenţelor de performanţă şi cost ale puterii publice, c) condiţiilor concrete ale mediului de afaceri în care evoluează proiectul, d) modului cum se realizează obiectivele de cost,durată, calitate ale proiectului e) este consecinţa unei concurenţe externe insuficient cunoscute/analizate

89

20. O evaluare “ex ante” a eficienţi şi utilităţii proiectului se bazează pe: a) estimari, previziuni, construcţie de ipoteze, b) estimări şi “teama de eşec” c) este o eroare de formulare, d) sursele de risc inerente sunt erori de apreciere , e) are caracter istoric în care riscul nu mai prezintă pericol 21.Evaluarea acceptabilităţii proiectului are ca scop: a) să pună în evidenţă a conflictele de interese pe care le generează acţiunea în sânul colectivităţii, b) să pună în evidenţă impactul socio-economic în sistemul de interese al polilor de putere, c) să pună în evidenţă poziţia factorilor de putere şi/sau influenţă faţă de proiect şi atragă atenţia promotorului asupra nevoii unui loby pentru proiect, d) să atragă atenţia asupra fenomenului de respingere/susţinere a proiectului de către cei doi mari poli de putere; sindicatul şi patronatul, e) pentru proiectele publice, importantă este decizia factorului politic, astfel că poziţia oricărui pol de interes este ignorabilă 22. Analiza financiară a unui proiect se caracterizează prin: a) este neutră faţă de sursele de finanţare şi de distribuţia veniturilor proiectului ; b) reflectă câştigul aferent capitalului cu care întreprinzătorul participă la realizarea proiectului; c) evidenţiază toate costurile suportate de întreprinzător şi angajaţii săi ; d) operează cu preţuri umbră ce reflectă influienţele conjuncturale ale mediului ; e) evidenţiază toate eforturile şi efectele induse în mediul de evoluţie al proiectului ; 23. Calculele statice ale indicatorilor de eficienţă arată situaţie favorabilă, dar calculele prin actualizare arată contrariul. Care este motivul? a) este o eroare de calcul; b) a < RIR > d; c) a > RIR > d; d) eroare de alegere a ratei; d > a; e) d < a < RIR . 24. Analiza de senzitivitate a unui proiect are ca scop: a) evidenţierea modificărilor suferite de indicatorii de eficienţă ai proiectului 90

datorită intervenţiei stakehoderers asupra unor parametrii cheie ai proiectului ; b) relevarea expunerii la risc în exploatare ; c) evidenţierea influenţele suferite de indicatorii de eficienţă ai proiectului datorită modificării previzionate a unor parametrii cheie ai proiectului; d) evidenţiază volatilitatea proiectului la condiţiile economice ale mediului său de evoluţie ; e) face evaluare pesimistă a situaţiei financiare a proiectului ţinând cont de piaţa produsului sau serviciului . 25. Calcul a ratei interne de rentabilitate, la momentul luãrii deciziei de investiții se face cu ajutorul următoarei relaţii: VNA ( a max) RIR = amin + (amin - amax) VNA ( a max) + VNA ( a min) RIR = amin + (amin - amax) RIR = amin + (amax - amin) RIR = amin + (amax - amin)

VNA ( a min) VNA ( a min) + VNA ( a max) VNA ( a min) VNA ( a min) + VNA ( a max) CTA ( a min) CTA ( a min) + CTA ( a max)

26. Cash flow-ul unui proiect reprezintă: a) forma tabelară a sintezei previziunii indicatorilor proiectului ; b) soldul fluxurilor de trezorerie generat de proiect pe durata ciclului său de viaţă economică; c) surplusul de monetar al proiectului privit ca excedent brut provenit din exploatarea sa ; d) excedentul net al exploatării ponderat cu valoarea investiţii la care se adaugă valoarea reziduală ; e) indicator de eficienţă economică ce trebuie maximizat. 27.Pentru aproximarea rapidă şi destul de exactă a duratei de recuperare a unei investiţii se folosesc tabelele de actualizare. Indicaţi care este relaţia ce se foloseşte atunci când actualizarea se face la momentul deciziei de investire (m0): 91

'

K=

(1 + a) T − 1 a(1 + a)

pentru K =

T'

Iact ; Ph(1 + a ) − d

'

b)

K=

c) K = d) K =

(1 + a) T − 1 a(1 + a) T a (1 + a )T T'

'

'

(1 + a ) − 1

a (1 + a )T

pentru K = pentru K=

'

'

(1 + a )T − 1

(1 + a )T e) K = a

Iact Phxd Iact ; Ph(1 + a ) − d

pentru K =

Iact Phxd

pentru K =

Iact Ph(1 + a ) − d

'

28. Un proiect de investiţii are două sau mai multe Rate Interne de Rentabilitate dacã: a) cash flow-ul proiectului înregistreazã o variaţie de semn nesemnificativă pe durata sa de exploatare economicã , b) tranşele anuale primite la împrumutul contractat pentru realizarea proiectului sunt mult superioare efortului propriu, c) pe durata de exploatare, cash flow-ul proiectului înregistreazã schimbãri semnificative de semn ca urmare a unor investiţii de reabilitare sau de modernizare, d) efortul investiţional total de realizare a proiectului este superior profitului generat de acesta pe durata sa de viaţã economicã, e) aflarea mai multor RIR-uri, atunci când se face analiza eficienţei economice a unui proiect de investiţii, este o eroare metodologicã sau de calcul

29. IndicațI care dintre răspunsuri nu este condiție de trasarea curbei de eficiență a) E = F (R) ,

b) lim F ( R) = K R →∞

c) lim F ( R) = 0 R →o

d) F ‘ (R) = 0, e) F ” (R) = 0.

în care ; E - efecte generate pe durata de exploatare R - resurse/eforturi alocate proiectului

30. In cadrul proiect s-a achiziţionat un utilaj de deszăpezire tip “freză” în valoare de 2,5 mild. lei. Durata de exploatare normată este de 8 ani, iar 92

valoarea reziduală estimată este de 700 mil lei. Arătaţi care este varianta care: - indică cota anuală de amortizare ce trebuie inclusă, pe durata normată de funcţionare, în costurile exploatării utilajului astfel încât, la scoaterea acestuia din funcţiune firma să-şi fi recuperat integral valoarea capitalului investit stiind că, costul de oportunitate a capitalurilor proprii este a=12%. - Care este economia de costuri rezultată faţă de ipoteza că amortizarea anuală s-ar fi calculat conform metodologiei actuale privind amortizarea liniară pe durata de amortizare normată 187,38 156,66 146,34 146,34 134,55

; ; ; ; ;

136,16 166,16 135,16 166,16 136,16

31. Aveţi o ofertă pentru o relaţie de parteneriat într-o afacere, pentru care trebuie să avansaţi un capital iniţial de 100,5 mil. lei. In schimb primiţi asigurarea că, timp de 5 (cinci) ani veţi obţine un venit anual de 30 mil lei. Apreciaţi oferta ca fiind atractivă, dacă costul de oportunitate al propriilor capitaluri este de 15% ? a) da – pentru că, echivalentul prezent al veniturilor promise este; X0 = 109,4 mil lei ; b) nu – pentru că, echivalentul prezent al veniturilor promise este; X0 = 94,8 mil lei ; c) nu – pentru că, echivalentul viitor al capitalului avansat este; Y 5 = 201 mil lei ; d) afacerea propusă îmi este indiferentă în raport cu propria-mi afacere care îmi oferã un câştig identic; e) câştigul este funcţie de domeniul care nu a fost precizat si implicit riscurile aferente ; 32. Un proiect de investiţii se caracterizează prin următoarele informaţii economice: Mld..lei

Anul

1

2

3

4

5

6

7

VNA

Investiţia Venituri anuale Cheltuieli anuale de exploatare

55 -

75 25 25

85 45

95 55

105 65

145 80

155 95

-

Indicaţi care sunt valorile; Venitului Net Actualizat şi al Indicelui de Profitabilitate. Pentru; a= 13% iar actualizarea se face la momentul luãrii deciziei (m0) a) 22,42; 114,86%; b) 17,16; 113,25% c) 23,22; 121,60% 93

d) 17,69; 114,53% e) 15,19; 121,60% 33. S-a contractat un credit de 10 miliarde lei, eliberabil în două tranşe anuale : 6 mild lei şi respectiv 4 mild. lei, cu respectarea următoarelor clauze contractuale: - creditul se va rambursa în 4 (patru) ani sub formă de anuităti constante anuale, - dobânda anuală a = 15%, - perioadă de graţie doi ani cu capitalizarea dobânzii. Indicaţi care este răspunsul corect privind evoluţia dobânzilor pe perioada de rambursare a creditului: a) 1,634; 1,884; 1,962; 2,205, b) 1,880; 1,504; 1,071; 0,678, c) 1,880; 1,505; 1,071; 0,574, d) 2,507; 2,262; 2,023; 1,880; e) 1,880; 1,456; 1,071; 0,774 34. Se dau următoarele informaţii privind condiţiile de funcţionare a unei firme în exerciţiul “X” - Cererea estimată acoperă 80% din capacitatea de producţie a exerciţiului, - Consiliul de administraţie a fixat o normă de 800 lei chelt. la 1000 lei venituri, - Capacitatea de producţie a exerciţiului q = 6,0 mil mc/an - Tarif unitar de vânzare - 68 mii lei/mc - Cheltuieli variabile unitare - 44 mii lei/mc, - Bugetul cheltuielilor fixe - 96 mild lei Indicaţi care este: valoarea punctului critic (qcrt), indicele de securitate (Is) calculat în raport cu cererea Estimatã 4,0; 20%, 4,2; 14%, 4,8; 20%, 4,0; 25% 3,5; 37% 35. Un proiect de reabilitare a sistemului de alimentare cu apă a unei localităti, concesionat agentului prestator “AQUATERM” are urmărorul cash flow: Anul

Cash flow

1 - 150

2 - 200

3 25

4 75

5 100

6 120

7 120

8 120

9 100

10 80

11 50

VNA -

Indicați valoarea exactã a Ratei interne de rentabilitate a proiectului; 18,25%, 17,54% 16,23%, 94

16,75%, 17,05% 36. S-a contractat un credit de 10 miliarde lei, eliberabil în două tranşe

anuale; 6 mild lei şi respectiv 4 mild. lei, cu respectarea următoarelor clauze contractuale: - Creditul se va rambursa în 4 (patru) ani sub formă de anuităti constante

anuale, - Dobânda medie anuală a = 25%, - perioadă de graţie doi ani cu capitalizare a dobânzii Pe baza analizei tabloului de cash flow se constatã cã venitul mediu net anual al proiectului este de 6,0 mild lei/an, iar consiliul de administrație a stabilit ca, efortul anual pentru rambursara creditului sã nu depãșeascã 80% din venitul net obținut. Este nevoie de renegocierea clauzei contractului de împrumut privind rata dobânzii. Indicaţi care este nivelul maxim admisibil al ratei dobânzi pe perioada de rambursare: a) 22%, b) 12% c) 15% d) 26% e) 10% 37. Gestiunea proceselor de implementare a proiectului înseamnã: a) evaluarea abaterilor șI tendințelor privind abaterilor bugetare și de timp, b) evaluarea periodicã a ce a ce s-a fãcut și a ce a ce s-a cheltuit, stabilirea ecarturilor și a eventualelor mãsuri de coredcție, comunicarea lor, c) urmarirea a ce a ce a rãmas de fãcut șI luarea masurilor de prevenire a riscului, d) evaluarea periodicã a ramânerilor în urmã șI comunicarea lor factorilor de decizie prin mijloace de informare rapidã, e) asigurarea resurselor umane șI materiale conform specificațiilor din proiect 38. Studiul de evaluare “ex-ante” a proiectului are ca particularitate: a) formulezã obiectivele șI mizele proiectului’ b) studiazã proiectul din punct de vedere al triadei: performanțã – cost – duratã, c) se bazeaza pe construcții logice dar iportetice gen; ipoteze, prgnoze, previziuni, d) induce tema de eșec între principalii actori ai proiectului, e) abordeazã proiectul, pe baza principiului cutiei negre, ca sistem tehnic autonom, dar șI ca subsistem al unui macro sau mezzo system.

95

39. Prezintã utilitate analiza financiarã pentru proiectele publice? a) da – pentru cã reduce riscul de evaluare eronatã a parametrilor de efort șI de efect oferind factoriloi de decizie informații pertinente asupra prețului plãtit pentru rezolvarea unor nevoi ale colectivitãtii, b) da – pune în evidențã eficacitatea sistemului șI eficienta economicã a proiectului, c) nu este necesarã pentru un proiect public care poate sã aibã multiple obective altele decât cele de naaturã economicã, d) nu prezintã interes pentru un proiect finanțat din banul public, iar decizia are mai mult caracter financiar ce ține de resursa bugetarã, e) nu pentru cã coordonatele strategiei investiționale a primãriilor are ca fundament programul politic al partidelor la putere 40. Principalele particularitãțI ale metodologiei de evaluare a eficienței proiectelor de investiții sunt: a) analizeazã proiectul ca entitate autonomã, iar mediul în care se va realiza proiectul constituie factor restrictive în creșterea eficienței acestuia b) evaluarea are caracter tridimensional,analizã economicã, financiarã șI de incertitudine, tabloul de cash flow este principalul instrument de lucru, amortizarea nu este consideratã cost, șI se folosesc numai date actualizate, c) are caracter ex-ante bazându-se pe construcții de ipotaeze șI previziuni, d) cuprinde studiul eficienței șI eficacitãții proiectului; decizia, punerea în funcțiune, dezinvestiția/încheierea ciclului sãu de viațã, e) impune urmãrrea continua a evoluției proiectului pe durata pregãtiri și realizãrii sale

Prof.univ.dr. Stoian Marian

96