Management-конвертирован (1).pdf

Introducere Omul recepționază conștient sau nu informații din mediul (sistemul) în care își desfășoară activitatea sa la un moment dat, instinctive sau în urma unor raționamente, ia decizii și declanșează acțiuni intervenind astfel asupra mediului ce a generat informațiile, modificările generate de mediu determină emiterea de noi informații și ciclul de reia. Dacă obiectul activității omului este însăși dirijarea evoluției sistemului, atunci acest sistem devine un sistem condus, iar omul devine manager, formând împreună cu colectivul său de conducere (dacă există) sistemul de conducere. Intervențiile omului conștiente sau nu asupra mediului s-au produs odată cu începuturile existenței uname. Astăzi, în activitatea curentă noi le numin activități de administrare, de dirijare, de conducere, sau mai pe nou, preluând termenul din engleză care l-a inițiat, activități manageriale. Investiţiile constituie factorul primordial pentru modernizarea şi dezvoltarea economiei naţionale, restructurarea societăţilor comerciale etc. Mai mult decît atît, investiţiile reprezintă izvorul creării suportului material al dezvoltării economice, situîndu-se la baza suplimentării, diversificării sau amplificării cantitativ-calitative a factorilor de producţie, comerţului şi finanţării.

3

1. Investițiile întreprinderii

1.1. Definirea investițiilor În literatura de specialitate există mai multe formulări pentru a defini investițiile organizațiilor: a) Definirea contabilă şi juridică: pune accent pe natura elementelor achiziționate, întrucât investițiile sunt considerate cheltuieli care se concretizează în achiziții de bunuri de folosință îndelungată. Din punctul de vedere al organizației, bunurile de folosință îndeleungată sunt: imobilizări sau active corporale, financiare şi necorporale (terenuri, construcții, echipamente, mijloace de transport, titluri de participare, brevete sau mărci şi altele). Această definiție permite suprapunerea viziunii contabile şi juridice asupra investițiilor, având clar exprimate elementele patrimoniale referitoare la investiții, dar nu ia în calcul elemente de investiții care nu se pretează la o evaluare monetară explicită, cum sunt: creşterea valorii personalului prin training, creşterea clientelei prin operații de promovare şi publicitate, cheltuielile referitoare la brand şi altele care fac să sporească performanțele şi valoarea organizației în timp; b) Definirea psihologică: pune accentul pe intenția organizației sau a managementului său de a decala în timp consumul şi de a investi. În acest sens mangementul organizației se află într-o contradicție psihologică, în care este constrâns să confrunte resursele imediate cu veniturile viitoare sperate. c) Definirea financiară (monetară): consideră investițiile ca fiind toate cheltuielile efectuate în vederea obținerii de venituri monetare în viitor (cash flow). Această definiție însă diluează noțiunea însăşi de investiție, deoarece nu toate cheltuielile care atrag după sine obținere de flux monetar sunt investiții. Investiția apare, la prima vedere ca o operațiune de modificare şi de creştere a patrimoniului inițial. La o analiză mai profundă investiția este alocarea capitalurilor economisite în activități lucrative cu caracter profitabil care să majoreze valoarea capitalurilor inițial acordate. În sens finanaciar investiție înseamnă schimbarea unei sume de bani prezentă, certă, în speranța obținerii unor venituri viitoare, superioare, probabile. În sens contabil, investiția reprezintă alocarea unei trezorerii disponibile pentru procurarea unui activ fix care va genera fluxuri financiare de venituri şi cheltuieli de exploatare. 4

1.2. Tipuri de investiții şi de investitori Tipologia investițiilor se poate prezenta după mai multe criterii. La modul general, investițiile se împart în: a) investiții de înlocuire, destinate înlocuirii (reproducției) bunurilor de capital scoase din funcțiune, ca urmare a uzurii lor fizice, a căror sursă este amortizarea; b) investiții pentru dezvoltare, sau nete, destinate sporirii volumului capitalului tehnic real, adică formării nete a capitalului, a căror sursă o formează venitul. Criteriile de grupare a investițiilor organizațiilor sunt multiple. În scopul înțelegerii clare a noțiunii de investiții, acestea se pot grupa astfel: după natura lor, după riscul pe care îl implică pentru viitorul organizației, după forma patrimonială, după politica managerială şi după modul lor de realizare. Există desigur în literatura de specialitate şi alte tipuri de grupări. a)

După natura lor investițiile sunt:

• investiții tehnice: achiziția sau construcția unor active productive, cum sunt clădiri, echipamente, mijloace de transport; • investiții financiare: cumpărarea titlurilor de participație la alte societăți comerciale; • investiții sociale: cantină-restaurant, grădiniță; • investiții umane: calificarea şi specializarea personalului; • investiții comerciale: reclamă, promovare. b)

După riscul pe care îl implică pentru viitorul organizației, investițiile sunt:

• investițiile de înlocuire: destinate înlocuirii bunurilor de capital uzate fizic şi/sau moral, cu risc scăzut; • investiții pentru modernizare: destinate aducerii nivelului tehnic a echipamentului existent la un nivel tehnic-tehnologic actual, cu risc moderat; • investiții de dezvoltare: destinate sporirii volumului capitalului tehnic, de extindere – secții, fabrici, rețea de distribuție noi - cu risc mare;

5

• investiții strategice: fuzionare cu altă societate comercială, deschiderea unei filiale în străinătate, achiziția de pachete de acțiuni, cu risc considerabil mare. După forma patrimonială investițiile strategice sunt clasificate în: •

c)

investiŃii în bunuri corporale: terenuri, construcții, echipamente; • investiții în bunuri necorporale: know-how, marci comerciale; • investiții financiare: participații la alte societăți comerciale. După politica managerială investițiile se grupează în:

d)

• investiții în interiorul organizației: achiziții de imobilizări necorporale şi corporale, de stocuri suplimentare, cu scopul consolidării şi/sau extinderii activității; • investiții în exeriorul organizației, cu scopul diversificării activității: plasamente de capital prin participațiuni la alte societăți comerciale, valori mobiliare de plasament, portofoliu de investiții financiare. După modul de realizare investițiile sunt:

e)

• investițiile directe (în bunuri fizice: clădiri, linii tehnologice şi alte echipamente, brevete şi licente etc.); Acestea la rîndul lor se grupează după modul de execuție în: achiziții directe, cumpărate de pe piață ; în antrepriză, executate de o întreprindere specializată; în regie, executate de întreprindere prin activități anexe. • investiții indirecte (investiții de portofoliu: depozite bancare, obligațiuni guvernamentale, acțiuni ordinare, bonuri de tezaur, aur, opere de artă etc.). Investitorii pot fi: organizațiile, acționarii sau proprietarii organizațiilor, instituții finanaciare, ca şi publicul larg. Aceştia pot proveni din țara de origine sau din străinătate. Investițiile internaționale se axează în special pe natura financiară a investițiilor şi încorporează elementul de “straneitate”. Acestea se referă la acțiuni investiționale privind: •

Cumpărări de acțiuni de pe o piață străină sau emise de o firmă din

altă țară; •

Cumpărări de obligațiuni de pe o piață străină sau emise de o firmă

•

Construirea (înființarea) unei societăți comerciale noi sau

străină; deschiderea unei filiale într-o altă țară; •

Acordarea unui credit financiar unei organizații dintr-o altă țară sau

uneia străine ce operează pe propia piață; 6

•

Preluarea (achiziția) unei firme străine sau fuzionarea cu o firmă

•

Participarea cu capital investițional la constituirea unei societăți

străină; mixte (“joint venture”); Încheierea de contracte internaționale de leasing sau franchizing. 1.3. Dezinvestițiile În general, când în economie suma investițiilor brute este mai mică decât investițiile de înlocuire, are loc o reducere a capitalului tehnic real, adică o dezinvestiție. Dezinvestiția cuprinde următoarele activități: •

Vânzarea unei părți din activele întreprinderii;

•

Dezafectarea (demolarea, casarea, dezmembrarea) unei părți din

activele întreprinderii; Evacuarea utilajelor şi a deşeurilor periculoase; Organizarea activităților de recuperare şi valorificare a elementelor dezafectate. Factorii care influențează dezinvestiția sunt: •

supraproducția unor produse care nu mai întâlnesc cerere pe piață;

•

gradul insuficient de utilizare a capacităților;

•

declinul industriei în general;

•

dificultăți de aprovizionare (materii prime limitate etc.);

•

calificarea insuficientă a forței de muncă;

•

conjunctura;

•

concurența ridicată;

•

tehnologia învechită;

•

reorientarea strategică a organizației;

•

subcapitalizarea organizației.

Factorii care se opun dezinvestiției sunt: •

pierderea prestigiului;

•

pierderea cotei de piață;

•

pierderea unor furnizori;

•

erori manageriale; 7

•

conflicte sociale ca urmare a disponibilizărilor de personal

adiacente; •

diminuarea cifrei de afaceri.

Desființarea activității unei organizații în întregime presupune oprirea treptată a activităților productive, închiderea treptată a sectoarelor de activitate, vânzarea prin „lichidare” a activelor patrimoniale. Dezinvestiția poate avea un efect negativ, atunci când reducerea capitalului este efectul uzurii şi scoaterii din funcțiune a bunurilor de capital (echipamente, clădiri, stocuri), şi se asociază inversului dezvoltării sau regresului economic. Dezinvestiția are şi un efect pozitiv, atunci când se vând active, clădiri, echipamente, tehnologii, know-how şi se crează surse noi pentru investiții. În piața de capital dezinvestiția constă în vânzarea unor pachete de acțiuni, în majorarea capitalului prin subscripție publică, în emiterea de obligațiuni, cu acelaşi efect de constituire a fondurilor pentru finanțarea investițiilor. Dezinvestiția se situează în sfera de raționalizare a capitalului întreprinderii, de conversie strategică a unor active, de redistribuire a resurselor şi de prevenire a riscurilor.

1.4. Investițiile din cadrul organizației și investițiile din afara organizației Investițiile în cadrul organizației reprezintă achiziții (sau construcții în antrepriză proprie) de proprietăți imobiliare, bunuri mobile, investiții comerciale şi investiții în resurse umane. Investițiile organizațiilor pot fi analizate în funcție de durata lor de funcționare şi de gradul lor de lichiditate, astfel: investiții în proprietăți imobiliare, investiții în bunuri mobile, investiții comerciale şi investiții în resurse umane. Investițiile din afara organizației reprezintă investiții realizate de persoane juridice sau persoane fizice care nu sunt în cadrul organizației (noi acționari, instituții financiare, firme autohtone sau străine) cu scopul obținerii de câştiguri financiare, atât venituri (dividende), cât şi sporirea capitalului. Investițiile din afara organizației au un rol pozitiv în mărirea capitalului disponibil pentru investiții. Aceste investiții pot fi directe sau investiții de portofoliu.

8

1.5. Caracteristicile investițiilor Orice investiție este definită de patru caracteristici: conținutul concret individualizat de resurse, factorul timp, eficiența sau efectul viitor al utilizării resurselor în prezent şi riscul investițiilor. Continutul concret individualizat de resurse: investițiile reprezintă active patrimoniale. Acestea însă au corespondent în resurse. Din acest punct de vedere investițiile sunt constituite din surse interne sau surse externe. Factorul timp: procesul de realizare a investitiilor si de recuperare a fondurilor consumate se desfasoara in timp, investițiile si efectele lor precum si nivelul eficientei avand un prononțat caracter dinamic. Legatura dintre timp si investiții se manifesta pe multiple planuri, cel mai important fiind acela de multiplicare a investițiilor. Adica resursele umane si materialele atrase din circuitul economic curent si imobilizate in procesul investițional iși modifică valoarea pe măsura ce timpul de imobilizare crește. O abordare corectă a proceselor investiționale necesită analiza lor dinamică, adică tinând seama de influența multiplicatoare a factorului timp. Actualizarea tuturor fondurilor bănești se poate face în orice moment, la orice data, la orice zi calendaristică. În procesul investițional, actualizarea datelor se poate face fie înainte de adoptarea deciziei de investiții, astfel încat aceasta sa fie optimă, fie dupa aceasta dată, pentru a vedea dacă recuperarea fondurilor investite se desfasoară sau nu conform prevederilor. Eficiența, care indică efectul viitor al utilizării resurselor în prezent. În expresia sa cea mai generală, eficiența este atributul oricărei activități umane de a produce efectul dorit; este relația dintre cheltuielile de resurse și rezultatul obținut într-o activitate. Studiul eficienței unei activități comportă patru dimensiuni: 1) comparația în spațiu și timp între nivelul resurselor; 2) comparația în spațiu și timp între nivelul efectelor; 3) comparația în timp effort/efect și efect/effort; 4) comparația între niveluri de eficiență. Abordarea noțiunii de eficientă are în vedere performanțe şi efecte în raport cu resursele consumate. Din punct de vedere cantitativ, corelația dintre efecte și eforturi se exprimă prin indicatori de eficiență. În analiza economică și financiară a proiectelor de

9

investiții predomină abordarea dinamică a problemelor și, deci, utilizarea indicatorilor de eficiență calculați cu luarea în considerație a acțiunii factorului timp. Incertitudinea și riscul: decizia de investiție trebuie sa ia în considerare incertitudinea și riscul implicate de proiect. Incertitudinea se refera la îndoiala pe care o creează apariția unui eveniment viitor pe când riscul este o noțiune socială, economică, politică sau naturală a cărei origine se află în posibilitatea ca o acțiune viitoare să genereze pierdere datorită informațiilor incomplete în momentul luării deciziei sau inconsistenței unor raționamente de tip logic. Riscul există atunci când o mulțime de consecințe nefavorabile este asociată unor decizii posibile și se poate cunoaște sau determina șansa acestor consecințe. Când această șansă nu poate fi estimată cu ajutorul probabilităților analiza se face numai în sfera incertitudinii. 2. Managementul investițiilor

2.1. Definirea managementul investițiilor Managementul investițiilor este o componentă a managementului strategic. Decizia de investiții sau de dezinvestiții este adoptată în contextul viitor, ca o alternativă strategică de adaptare a organizației la mediul său în scopul obținerii avantajului competitiv. Prin urmare, managementul investițiilor reprezintă procesul decizional de amânare a consumului prezent de resurse strategice ale organizației şi utilizarea acestora în investiții cu scopul obținerii unui consum viitor mai mare. Managementul investițiilor este un proces şi nu o colecție de bunuri şi ia în considerare riscul de a nu obține în viitor rezultatele aşteptate. Investiția reprezintă o alocare permanentă de capitaluri în achiziția de active imobilizate şi/sau financiare, care să permită creşterea rentabilității în condiții de risc asumat. Investiția este totalitatea cheltuielilor cu caracter ireversibil care se fac pentru cumpărarea de bunuri de capital. Achiziția şi modernizarea capitalului fix şi a tehnologiilor, ca şi perfecționarea metodelor de organizare a producției sunt politici manageriale de creştere a eficienței economice a organizației. Întrucât resursele financiare ale organizațiilor sunt limitate, în scopul constituirii de fonduri financiare suplimentare, managementul caută să atragă investitori din afara organizației. Dezinvestiția este parte a mangementului investițional. 10

2.2. Managementul procesul de investiții Decizia de a investi se bazează pe luarea în considerare a următoarelor criterii economice: - raportul dintre valoarea prezentă a venitului obținut prin investiții şi costul investiției; - raportul dintre venitul net actualizat şi rata reală a dobânzilor (costul de oportunitate). Potrivit primului criteriu, decizia de a investi este favorabilă dacă valoarea prezentă este mai mare sau egală cu mărimea costului. În raport de cel de-al doilea criteriu, decizia de a investi este favorabilă dacă rata venitului net actualizat este mai mare decât rata reală a dobânzii. În cadrul principalilor factori care influențează creşterea sau descreşterea investițiilor se situează: ritmul progresului tehnic; stocul bunurilor de capital în economie; cheltuielile cu întreținerea şi funcționarea bunurilor de capital; anticipările cu privire la evoluția vânzărilor şi profiturilor şi a nivelului taxelor din economie. Procesul managerial de investiții cuprinde următoarele etape: 1)

planificarea investițiilor în termeni de nevoi, resurse (capacitate) şi atitudine

față de risc; 2)

cercetarea pieței pentru a se analiza şansele de câştig şi riscurile (include

culegerea informațiilor privind rata inflației, rata dobânzii, indicatori de eficiență); 3)

fundamentarea deciziilor de investiții prin evaluarea activelor de capital

disponibile şi selectarea variantei optime; 4)

realizarea investiției prin sistemul de tranzacții;

5)

controlul managerial al realizării investițiilor;

6)

evaluarea performanțelor prin măsurarea eficienței economice a investiției

sau a randamentului său. Dacă proiectul de investiții este de anvergură şi are ca obiect, de exemplu: construcția unei fabrici, a unui parc industrial, a unui complex hotelier, aeroport etc., managementul investițiilor se axează pe proiect şi parcurge un ciclu care presupune trei faze: 1.

faza de pre-investiții;

2.

faza de investiții;

3.

faza de operare sau exploatare a investiției.

11

2.3 Procesul decizional în investiții și procesul managerial al dezinvestiției Ca orice proces decizional, deciziile în investiții sunt compuse din următoarele elemente: obiective, decident, alternative strategice (variante decizionale), criterii decizionale, mediul şi mulțimea consecințelor decizionale. Deciziile de investire, dezinvestire sau de finanțare pe termen lung definesc axele principale ale planificării financiare şi corespund opiniei potrivit căreia, funcția financiară a întreprinderii comportă trei misiuni fundamentale: •

Care sunt activele de achiziționat şi capitalurile de angajat în consecință?

•

Care sunt activele ce trebuie dezangajate (dezinvestite) şi care sunt

oportunitățile de realocare a resurselor eliberate? •

Care sunt mijloacele sau modurile de finanțare posibile a nevoilor de

fonduri ale întreprinderii? Managementul organizației trebuie să îndeplinească două condiții esențiale în scopul maximizării valorii ei de piață: condiția utilizării resurselor existente în mod optim și condiția oportunității creşterii sau descreşterii stocului de capital, denumită proces investițional, sau programare a investițiilor sau bugetare a capitalului. Importanța fundamentală a deciziei de investiții în management rezultă din următoarele aspecte: • Investițiile constituie pe termen lung suportul creşterii şi supraviețuirii organizației. Sunt necesare investiții de înlocuire a echipamentelor uzate, depreciate cu echipamente noi, mai performante, chiar şi simpla menținere a ritmului de activitate actual al unei organizații; • Investițiile consumă o parte substanțială a resurselor materiale, financiare şi umane ale organizației; • Decizia de investiții implică resursele organizației pentru o perioadă de timp medie sau lungă şi uneori de o manieră ireversibilă. Ireversibilitatea este în general un aspect relativ, deoarece în contrapondere cu investițiile sunt dezinvestițiile, a căror decizie ia în considerare protejarea capitalului, prevenirea pierderilor. De asemenea, investițiile financiare oferă o mai mare flexibilitate procesului de recuperare a cheltuielilor de capital; •

Decizia de investiții este influențată de considerația mediului financiar al

organizației. Dezvoltarea organizațiilor nu este un proces închis, deoarece este influențată de politica managerială şi de variabile ale mediului extern: ale mediului economic, accesul la piață, posibilitatea de obținere a creditului bancar, posibilitatea de emisiune de acțiuni etc. 12

Complexitatea deciziei de investiții depinde de amploarea fluxurilor informaționale necesare şi posibil de obținut. În general deciziile, dar şi deciziile de investiții se iau în trei situații distincte sau combinații dintre ele: situație de certitudine, situație de incertitudine şi situație de risc. Indiferent de situația decizională (de certitudine, incertitudine sau de risc), decizia de investiții comportă trei dimensiuni: dimensiunea strategică, dimensiunea investițională şi dimensiunea financiară. Procesul decizional de investiții de capital are următoarele etape: a)

identificarea oportunităților de investiții;

b)

dezvoltarea ideii de investiții într-o propunere fermă;

c)

selecția proiectelor şi controlul proiectelor, incluzând şi post-auditul.

Dezinvestiția - procesul de stopare imediată a efectelor negative din viitor din folosirea unor active sau dintr-o activitate care se impune a fi eliminată. Parametrii financiari ai dezinvestiției sunt: valoarea recuperabilă, durata de viață restantă, fluxul de venituri pierdute, valoarea reziduală viitoare pierdută şi rata de actualizare. Valoarea recuperabilă a unei dezinvestiții constituie fluxul real de capitaluri formate de venitul realizat de activele asociate activității de referință, încheiate, diminuat cu cheltuielile aferente acestei acțiuni. Fluxul monetar pozitiv al valorii recuperabile, actualizat cu rata marginală a capitalului, se diminuează cu fluxul negativ reflectat de cheltuielile cu dezinvestiția (demontare, demolare, salarii, cheltuieli de valorificare, cheltuieli de reorganizare etc.). Durata de viață restantă a activelor supuse dezinvestirii se poate stabili pe baza informațiilor previzionate cu privire la investiție, actualizate la condițiile concrete ale exploatării şi efectelor investiției în momentul luării deciziei de dezinvestiții. Fluxul de venituri pierdute se determină între momentul opțiunii de a începe dezinvestiția şi anul prevăzut pentru scoaterea din funcțiune în cadrul duratei de exploatare normale. Fluxul rezultat reflectă excedentul brut de exploatare după impozitare şi economia fiscală asupra amortizării. Valoarea reziduală viitoare pierdută reprezintă valoarea netă a veniturilor aferente imobilizărilor şi valorii de recuperat a nevoii de fond de rulment care nu se vor recupera la sfârşitul fiecărui an în cadrul duratei de viață restante a activității. Rata de actualizare reprezintă costul capitalului sau rata de respingere aplicabilă unei activități, luând în considerare caracteristicile de risc similare proiectelor de investiții.

13

2.4 Politica de investiții În politica de investiții se înscrie orice operație constând în angajarea pe termen lung a resurselor monetare, materiale sau umane în vederea creşterii potențialului şi a performanțelor organizației. Politicile de investiții presupun: •

măsurarea resurselor angajate prin fluxurile de cheltuieli inițiale, explicite

sau implicite pe care operațiile le cer; •

măsurarea performanțelor adiționale şi potențialul suplimentar aduse de

operațiile considerate, cu ajutorul surplusurilor monetare (cash flow) pe care le aduc; •

diversificarea resurselor necesare şi a rezultatelor obținute prin evaluare

•

furnizarea fundamentului obiectiv pentru luarea deciziilor, prin aplicarea

cifrică;

metodelor de evaluare a proiectelor; •

determinarea efortului privind rambursările monetare şi eficiența sau

utilitatea investițiilor.

14

Concluzie Semnificaţia subiectului managementului investiţiilor şi a impactului acestuia asupra dezvoltării economice este incontestabilă, însă reflectarea acestui subiect nu ţine doar de abordările lui teoretice, ci s-a extins către o abordare mult mai practică şi utilă a procesului investiţional şi a climatului investiţional, fiindcă anume în baza acestor doi pivoţi decidenţii politici stabilesc şi definitivează politica economică a statului. Pentru Republica Moldova perceperea şi înţelegerea fenomenului investiţional în profunzime şi în totalitatea complexităţii sale este un imperativ ce trebuie realizat în termen scurt, fiindcă doar plasarea accentului pe revitalizarea procesului investiţional va contribui la eficientizarea acţiunilor de stopare a proceselor economice negative. Investiţiile au un rol hotărâtor în realizarea obiectivelor Strategiei naţionale, în crearea premiselor unei creşteri economice durabile, îmbunătăţirii nivelului de trai al populaţiei şi dezvoltării întregului organism socio-economic. Ceea ce trebuie reţinut este faptul că investiţiile reprezintă suportul material al dezvoltării economico-sociale a ţării. Prin ele se asigură sporirea capitalului fix, creşterea randamentului tehnic şi economic al celui existent, dar şi crearea de noi locuri de muncă. În acest context, investiţiile reprezintă elementul decisiv al creşterii economice, al promovării factorilor intensivi, calitativi şi de eficienţă.

15

Bibilogarfie 1. Caraganciu A., Domenti O., Ciobu S. Bazele activităţii investiţionale. Chişinău: ASEM, 2004. p.28-57. 2. Cistelecan L. M. Economia, eficienţa şi finanţarea investiţiilor. Bucureşti: Ed. Economică, 2002. p. 101-120. 3. Huru D. Investiţiile: capital & dezvoltare. Bucureşti: Editura Economică, 2007. – 199 p. 4. Vasilescu I., Românu I., Cicea C. Investiţii. Bucureşti: Ed. Economică, 2000. p. 49-69. 5. Хынку Р., Сухович А., Лукиян И. Основы инвестиционной деятельности. Кишинэу: MЭА, 2008. c.51-64.

16