Legenda Crăciunului.docx

Legenda Crăciunului - scenetă pentru serbarea de Crăciun

Înger 1: Ştiţi, dragii mei, cine e Moş Crăciun? …Să vă spunem noi! Înger 2: Ehei, povestea lui îşi are începuturi străvechi, însemnate în textele biblice. Pentru români, Crăciun este numele păstorului în al cărui staul s-a născut Hristos, un cioban ursuz, rău, care şi-a pedepsit nevasta, pe Crăciuniţa, pentru că a primit-o pe Maria în gazdă. Înger 1: Dar apoi, înţelegând minunea care s-a produs, s-a căit şi a devenit credincios. Iar Dumnezeu l-a menit să ducă întru vecie daruri şi vorbe bune copiilor cuminţi. Înger 2: Ei, ce spuneţi? Pentru cei care încă nu cred în Moş Crăciun, îi invităm să asculte povestea noastră.

Scena I – Lângă brad Fetiţa: Moş Crăciun există! Băiatul: Ba nu există! F: Ba există! B: Ba nu, că mi-a spus mie tata! F: Ba da, că am citit eu într-o carte! Vine bunicul şi se aşază pe scaun: Bunicul: Hei, dragii moşului, iar vă certaţi? Care mai e baiul de astă dată? F: Bunicule, Petruş spune că nu există Moş Crăciun, că Moşul nu-i decât mama sau tata. B: Păi … aşa mi-a spus mie tata … F (cu lacrimi în ochi): Bunicule, spune-i că nu-i adevărat! Nu-i adevărat, nu-i aşa? Bunicul: Hei, dragii moşului e o poveste tare lungă şi veche, veche … F: Cât de veche? Bunicul: De pe vremea lui Iisus. B: Hai, bunule, spune-ne-o şi nouă! Bunicul: Bine, atunci aşezaţi-vă aici şi ascultaţi. (Copiii se aşază la picioarele moşului şi ascultă.) Bunicul: Aşaaa… Se povesteşte din bătrâni că pe vremea lui Iisus… B: Împăratul iudeilor? Bunicul: Împăratul iudeilor, da!… Pe vremea acestui împărat, în oraşul Bethleem, trăia un păstor bătrân, bătrân de tot, care nu credea în Dumnezeu, pe nume Crăciun, cu femeia lui, Baba Iova. F: Moş Crăciun nu credea în Dumnezeu?! Bunicul: Pe atunci nu credea. B: Şi?! Bunicul: Şi acest păstor ave, Ave, măre, ave Stâne de oi multe, Multe şi cornute,

Cu lână miţoasă Ca firul de mătasă… F: Era bogaat!… Bunicul: Da, dar pe cât era de bogat, pe atât era de rău. Pauză cu fundal muzical specific, de trecere la scena II

Scena II – Casa lui Crăciun (din carton sau desenată pe o coală mare)

Crăciun (strigând): Babă Iovă, ai măturat casa, ai pregătit bucatele? Că acum e noapte şi vin musafirii! Iova: Am pregătit, bărbate! C: Vezi de pune pe masă din vinul cel mai bun, că vine şi primarul, şi prefectul, şi preotul… Şi mişcă-te odată, femeie, ce te moşmăieşti aşa?! I: Bine, bărbate, acuş fug. Un copil sărac: Nene Crăciune! Nene Crăciune! C: Ce-i, mă, ce vrei?! Eu sunt nene cu tine, mă?! Ia, vezi, că-ţi dau una! Să-mi spui domnule Crăciun! Copilul: Domnul Crăciun, am venit la domnia voastră că mama-i bolnavă la pat, şi-i trebuie leacuri, şi n-avem bani, că nu ne-ajung nici de mâncare. C: Ce?! Bani?! Pleacă de-aici, mucosule, până nu-ţi dau două ciomege pe spinare. Leneşilor, la muncă cu voi! (spre sală): Auziţi, să-i dau bani! Da’ eu ce mănânc?! … iată că vin musafirii. (strigând): Babă Iovă, întâmpină pe musafiri! Pauză muzicală pentru trecerea la scena III

Scena III – Ieslea lui Crăciun Iosif: Am călătorit mult spre Bethleem. E noapte şi eşti obosită, Maria. Hai să înnoptăm în acest orăşel! Maria: Iosif, uite-o casă mare! Poate gospodarii au un locuşor şi pentru noi. Iosif: Hai să batem! Cioc! Cioc! Cioc! Iova (deschide uşa): Cine sunteţi şi ce doriţi? Iosif: Noi suntem din Nazareth. Călătorim de multe zile şi suntem frânţi de oboseală. V-am ruga să ne primiţi peste noapte să dormim în casa dumneavoastră! Iova: Oameni buni, eu v-aş primi, dar bărbatul meu este foarte rău şi nici nu vrea să audă de oameni străini în casa lui. Iosif: Dar soţia mea, Maria, trebuie să nască. E iarnă, zăpadă şi ger şi trebuie să înnoptăm undeva. Maria: Vă rugăm, adăpostiţi-ne măcar în staul!

Iova: Haideţi în ieslea boilor din staul! Văd că-şi este foarte rău, trebuie să naşti. Am să te moşesc eu. (Fecioara naşte pe Iisus – puteti scoate de după ieslea improvizată o păpuşă bebeluş înfăşată în scutece albe) Iova (ridicând copilul spre spectatori): Vai, ce copil frumos ai născut! Îngerii (2 ingeri apar lângă iesle): El este Mântuitorul, Domnul nostru Iisus Hristos, împăratul luminilor, fiul lui Dumnezeu. Iova: Maică preasfântă, miluieşte-mă! (veselă) Mă duc să-i spun unchiaşului meu, Crăciun, că sunt moaşa Mântuitorului lumii. (Păşeşte spre casă.) Crăciun:Unde ai fost?! Adu repede cafeaua şi dulceţurile, că vor să plece musafirii! Dar ce-i pe mâinile tale? Iova: Ce bucurie, Ce veselie Pe noi, Crăciune, C-a venit pe lume, La noi s-a născut, Domnul cel de sus, Domnul cerului Şi-al pământului, Hristos, Domnul cel slăvit, Cum de mult s-a proorocit! Crăciun (o împinge pe Iova): Ce-ai făcut?! Ai lăsat musafirii ca să ajuţi o sărăntoacă? Netrebnico! Cum poţi să crezi aşa ceva? (Îi taie mâinile cu toporişca) Iova: Vai, de ce mi-ai tăiat mâinile? Crăciun: Aşa meriţi. Pleacă din ochii mei! Iova (fuge în staul.): Maica Domnului, mântuieşte-mă! Maria: Apropie-ţi, moaşă Iova, braţele tale de scutecele preasfinţite ale pruncului! Iova: Minune, de trei ori minune! Mi-au crescut mâinile la loc! (Se închină şi fuge la Crăciun.) Iată, Crăciune, că în locul păcătoaselor mele mâini, pe care tu mi le-ai tăiat, fiul Mariei, Împăratul cerurilor, mi-a dat altele mult mai frumoase, mai albe ca zăpada şi mai luminoase decât soarele! Crăciun: Vai, ce minune! Ai avut dreptate. Iartă-mă, Maica Domnului, pentru ce-am fost şi pentru ce-am făcut! Acum cred în Dumnezeu. Ce pot face ca să-mi spăl păcatele? Un înger (sau amândoi): De azi înainte vei trăi veşnic! În fiecare an, cât va fi lumea şi pământul, vei colinda prin ger, prin vifor şi ninsoare, cu traista plină doldora, pe la casele oamenilor, pe la cei mari ca şi pe la cei mici, pe la cei bogaţi ca şi pe la cei săraci, împărţindu-le tuturora îmbucurătoarea veste despre naşterea Mântuitorului lumii, a Domnului nostru Iisus Hristos! Pauză muzicală de trecere spre scena IV

Scena IV – Lângă brad

F: Ai văzut, Petruş, că Moş Crăciun există?! B: Bunicule, dar cum ajunge Moşul la fiecare copil într-o singură noapte? Bunicul: El nu poate. De aceea, de cu vară, el face mantii şi dulame roşii pentru fiecare oraş sau sătuc din lume, pregăteşte sacii cu daruri, iar iarna le trimite unor oameni aleşi de el spre a le împărţi. Voi, copii, credeţi în el, aşa cum credeţi şi în Dumnezeu, fără să-l vedeţi! (Se aud colindătorii.) Iată, au venit colindătorii! Haideţi să-i primim cum se cuvine! F: Da! Şi-apoi îl vom aştepta şi pe Moş Crăciun. Sunt sigură că va veni şi pe la noi! Fundal muzical de încheiere