Legea Notarilor Publici.docx

  • Uploaded by: Stupu Beatrix
  • 0
  • 0
  • December 2019
  • PDF

This document was uploaded by user and they confirmed that they have the permission to share it. If you are author or own the copyright of this book, please report to us by using this DMCA report form. Report DMCA


Overview

Download & View Legea Notarilor Publici.docx as PDF for free.

More details

  • Words: 91,242
  • Pages: 97
Parlamentul României

Lege nr. 36 (r3) din 12/05/1995 Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995

___________ Text actualizat la data de 24.03.2017. Actul include modificările din următoarele acte: - O.U.G. nr. 1/2016 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 85 din 04/02/2016. - Legea nr. 206/2016 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 898 din 09/11/2016.

Pus în aplicare - O.U.G. nr. 80/2013 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 392 din - Regulamentul publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 479 din - Regulamentul publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 506 din - Regulamentul publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 530 din - Regulamentul publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 529 din - Regulamentul publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 531 din - Metodologia publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 531 din - Regulamentul publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 720 din - Regulamentul publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 215 din - Regulamentul publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 277 din - Regulamentul publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 290 din Statut publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 853 din - Statut publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 687 din 05/09/2016.

___________ prin: 29/06/2013. 01/08/2013. 12/08/2013. 22/08/2013. 22/08/2013. 22/08/2013. 22/08/2013. 22/11/2013. 26/03/2014. 15/04/2014. 22/04/2014. 24/11/2014.

CAPITOLUL I Dispoziţii generale

Art. 1. - Activitatea notarială asigură persoanelor fizice şi juridice constatarea raporturilor juridice civile sau comerciale nelitigioase, precum şi exerciţiul drepturilor şi ocrotirea intereselor, în conformitate cu legea. Punere în aplicare Art. 1. - prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : Art. 2. - (1) În afara graniţelor României, activităţile notariale prevăzute de legislaţia în vigoare pot fi îndeplinite numai de persoanele cu atribuţii în acest sens din cadrul misiunilor diplomatice şi al oficiilor consulare ale României, precum şi de comandanţii navelor şi aeronavelor sub pavilion românesc. (2) Secretarii consiliilor locale ale comunelor şi oraşelor unde nu funcţionează birouri notariale sau sedii secundare ale acestora pot legaliza copii de pe înscrisurile prezentate de părţi, cu excepţia înscrisurilor sub semnătură privată, atribuţie ce nu poate fi delegată altei persoane. Art. 3. - Prin activitate notarială se înţelege totalitatea actelor, procedurilor şi consultaţiilor îndeplinite de notarul public în exercitarea funcţiei, date în competenţa sa prin lege.

Art. 2. - Activitatea notarială se realizează de notarii publici prin acte notariale şi consultaţii juridice notariale, în condiţiile prezentei legi. Punere în aplicare Art. 2. - prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : Art. 1. - Activitatea notarială pe teritoriul României se îndeplineşte de notarii publici numiţi în funcţie de către ministrul justiţiei, în condiţiile Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, republicată, cu modificările ulterioare, denumită în continuare lege, şi ale prezentului regulament.

Art. 3. - (1) Notarul public este învestit să îndeplinească un serviciu de interes public şi are statutul unei funcţii autonome. (2) Pe teritoriul României funcţia de notar public se organizează şi se exercită numai în condiţiile prezentei legi, în cadrul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România, denumită în continuare Uniunea, şi al Camerelor Notarilor Publici, denumite în continuare Camere. (3) Funcţia de notar public se exercită numai de către notarii publici membri ai Uniunii, organizaţi în cadrul Camerelor. (4) În exercitarea profesiei şi în legătură cu aceasta, notarul public este protejat de lege. (5) Constituirea şi funcţionarea de forme de organizare a profesiei de notar public, altele decât Uniunea şi Camerele, sunt interzise. Actele de constituire şi de înregistrare a oricăror altor forme de organizare sunt nule de drept. Art. 4. - (1) Notarul public îşi exercită funcţia într-un birou notarial. Formele de exercitare a funcţiei de notar public sunt: a) birou individual;

b) societate profesională. (2) În cadrul biroului individual îşi exercită funcţia un notar public, angajaţi cu studii superioare şi personal auxiliar. (3) Societatea profesională se constituie din 2 sau mai mulţi notari publici asociaţi. În cadrul societăţii profesionale, notarii publici asociaţi pot angaja personal cu studii superioare şi personal auxiliar. (4) Notarii publici asociaţi într-o societate profesională îşi exercită personal funcţia şi răspund individual pentru activitatea lor. (5) Notarul public nu îşi poate exercita funcţia, în acelaşi timp, în mai multe forme de exercitare a acesteia. Art. 5. - (1) Formele de exercitare a profesiei de notar public vor fi individualizate prin denumire, după cum urmează: a) în cazul biroului individual - sintagma "birou individual notarial" urmată fie de numele notarului public titular, fie de denumirea biroului, în cazul în care notarul public şi-a ales o denumire; ___________ Litera a) a fost modificată prin punctul 1. din Lege nr. 206/2016 începând cu 12.11.2016.

b) în cazul societăţii profesionale - sintagma "societate profesională notarială" urmată fie de numele notarilor publici asociaţi, fie de denumirea societăţii profesionale, în cazul în care notarii publici asociaţi şi-au ales o denumire. ___________ Litera b) a fost modificată prin punctul 1. din Lege nr. 206/2016 începând cu 12.11.2016.

(2) Denumirile prevăzute la alin. (1) vor figura pe însemnele exterioare ale birourilor individuale sau ale societăţilor profesionale, în condiţiile stabilite de statutul profesiei. (3) Prin contractul de asociere, notarii publici pot conveni ca denumirea societăţii profesionale să rămână nemodificată, în cazul decesului sau al ieşirii din asociere a unuia dintre asociaţi. Art. 6. - (1) Notarul public este liber să opteze şi să îşi schimbe în orice moment opţiunea pentru una dintre formele de exercitare a funcţiei prevăzute de lege. (2) Cu respectarea prevederilor prezentei legi şi ale statutului profesiei, o formă de exercitare a funcţiei de notar public se poate transforma în alta fără a intra în lichidare. Art. 7. - Actul îndeplinit de notarul public, purtând sigiliul şi semnătura acestuia, este de autoritate publică şi are forţa probantă şi, după caz, forţa executorie prevăzute de lege. Art. 8. - Actele notariale pot fi efectuate şi de misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României, precum şi de alte instituţii, în condiţiile şi limitele prevăzute de lege. Art. 9. - (1) Notarii publici şi instituţiile prevăzute la art. 8 care desfăşoară activitate notarială au obligaţia să verifice, în scopul prevenirii litigiilor, ca actele pe care le instrumentează să nu cuprindă clauze contrare legii şi bunelor moravuri, să ceară şi să dea lămuriri părţilor asupra conţinutului acestor acte spre a se convinge că le-au înţeles sensul şi le-au acceptat efectele. (2) În cazul în care actul solicitat este contrar legii şi bunelor moravuri, notarul public va refuza întocmirea lui. Art. 10. - Activitatea notarială se înfăptuieşte în mod egal pentru toate persoanele, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială. Art. 11. - (1) Notarul public îşi desfăşoară activitatea la sediul biroului notarial în care funcţionează. Pentru îndeplinirea obligaţiilor profesionale, notarul public se poate deplasa şi în afara sediului biroului notarial, în limitele circumscripţiei teritoriale a judecătoriei în care îşi desfăşoară activitatea. (2) În cazul în care în circumscripţia unei judecătorii funcţionează mai multe birouri de notari publici, competenţa teritorială a fiecărui notar public se întinde pe tot cuprinsul acelei circumscripţii. Competenţa teritorială a notarilor publici numiţi în municipiul Bucureşti se întinde pe tot cuprinsul circumscripţiei Tribunalului Bucureşti.

CAPITOLUL II Competenţa notarilor publici

Art. 12. - Notarul public îndeplineşte următoarele acte şi proceduri notariale: a) redactarea înscrisurilor cu conţinut juridic, la solicitarea părţilor; b) autentificarea înscrisurilor; c) procedura succesorală notarială; d) certificarea unor fapte, în cazurile prevăzute de lege; e) legalizarea semnăturilor de pe înscrisuri, a specimenelor de semnătură, precum şi a sigiliilor; f) darea de dată certă înscrisurilor; g) primirea în depozit a bunurilor, a înscrisurilor şi a documentelor prezentate de părţi, precum şi a sumelor de bani, a altor bunuri, înscrisuri sau documente găsite cu ocazia inventarului succesoral, în limita spaţiului şi utilităţilor de care dispune biroul notarial; h) actele de protest al cambiilor, al biletelor la ordin şi al cecurilor; i) legalizarea copiilor de pe înscrisuri; j) efectuarea şi legalizarea traducerilor; k) eliberarea de duplicate de pe actele pe care le-a întocmit;

l) activităţi fiduciare, în condiţiile legii; m) numirea, în cazurile prevăzute de lege, a custodelui sau a curatorului special; n) înregistrarea şi păstrarea, în condiţiile legii, a amprentelor dispozitivelor speciale de marcat; o) certificarea etapelor procedurale ale licitaţiilor şi/sau ale rezultatelor acestora; p) procedura divorţului, în condiţiile legii; p1) emiterea certificatului european de moştenitor; ___________ Litera p^1) a fost introdusă prin punctul 2. din Lege nr. 206/2016 începând cu 12.11.2016.

q) lichidarea pasivului succesoral, cu acordul tuturor moştenitorilor; q1) emiterea titlurilor executorii notariale; ___________ Litera q^1) a fost introdusă prin punctul 3. din Lege nr. 206/2016 începând cu 12.11.2016.

r) orice alte operaţiuni prevăzute de lege. Art. 13. - Notarii publici pot da şi alte consultaţii juridice în materie notarială decât cele privind conţinutul actelor pe care le îndeplinesc şi pot participa, în calitate de specialişti desemnaţi de părţi, la pregătirea şi întocmirea unor acte juridice cu caracter notarial. Art. 14. - Notarul public poate desfăşura, în condiţiile legii, activităţi de agent al Arhivei Electronice de Garanţii Reale Mobiliare, precum şi alte activităţi decât cele prevăzute de prezenta lege, date în competenţa sa. Art. 15. - În îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin, notarul public are competenţă generală, cu excepţiile prevăzute în situaţiile următoare: a) procedura succesorală notarială este de competenţa notarului public din biroul notarial situat în circumscripţia teritorială a judecătoriei în care defunctul şi-a avut ultimul domiciliu; b) în cazul moştenirilor succesive, moştenitorii pot alege competenţa oricăruia dintre notarii publici care îşi desfăşoară activitatea într-un birou individual sau într-o societate profesională din circumscripţia teritorială a judecătoriei în care şi-a avut ultimul domiciliu acela dintre autori care a decedat cel din urmă; c) actele de protest al cambiilor, al biletelor la ordin şi al cecurilor se fac de notarul public din circumscripţia teritorială a judecătoriei în care urmează a se face plata; d) eliberarea duplicatelor de pe actele notariale, îndreptarea erorilor materiale sau completarea omisiunilor vădite se face de notarul public în a cărui arhivă se află originalul actelor notariale; e) procedura divorţului este de competenţa notarului public cu sediul biroului în circumscripţia judecătoriei în a cărei rază teritorială se află locul încheierii căsătoriei sau ultima locuinţă comună a soţilor; f) procedura eliberării încheierii cu privire la rezultatul verificărilor efectuate în Registrul de evidenţă a procedurilor succesorale al Camerelor şi în registrele naţionale notariale ale Uniunii se îndeplineşte de notarul public competent, în condiţiile legii, să efectueze procedura succesorală; g) orice alte situaţii prevăzute de lege. Art. 16. - (1) Conflictele de competenţă între notarii publici din circumscripţia aceleiaşi curţi de apel se soluţionează de către Colegiul director al Camerei, la sesizarea notarului public sau a părţii interesate. (2) Conflictele de competenţă dintre notarii publici din circumscripţia unor curţi de apel diferite se soluţionează de către Biroul executiv al Consiliului Uniunii. (3) Decizia Colegiului director al Camerei sau, după caz, a Biroului executiv al Consiliului Uniunii poate fi contestată, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei circumscripţie îşi desfăşoară activitatea notarul public cel din urmă sesizat. Hotărârea judecătoriei este definitivă. Punere în aplicare prin Ordonanţă de urgenţă 80/2013 : a) contestaţia împotriva deciziei Colegiului director al Camerei Notarilor Publici sau, după caz, a Biroului executiv al Consiliului Uniunii Notarilor Publici prin care au fost soluţionate conflictele de competenţă dintre notarii publici - 100 lei;

Art. 17. - Secretarii consiliilor locale ale comunelor şi oraşelor unde nu funcţionează birouri ale notarilor publici îndeplinesc, la cererea părţilor, legalizarea copiilor de pe înscrisuri, cu excepţia înscrisurilor sub semnătură privată. Art. 18. - (1) Activitatea notarială a misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale României se desfăşoară pe baza legii române şi a înţelegerilor internaţionale la care România este parte, precum şi potrivit uzanţelor internaţionale. (2) La cererea persoanelor fizice având cetăţenia română, precum şi a persoanelor juridice române, misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României îndeplinesc următoarele acte notariale: a) redactarea de înscrisuri, la solicitarea părţilor, în vederea îndeplinirii uneia dintre procedurile notariale prevăzute de lege în competenţa misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare; b) autentificarea înscrisurilor, cu excepţia actelor juridice între vii cu efect constitutiv sau translativ de proprietate şi a actelor privind alegerea, modificarea şi lichidarea regimului matrimonial; c) legalizarea sigiliilor şi a semnăturilor; d) darea de dată certă înscrisurilor prezentate de părţi; e) certificarea unor fapte; f) legalizarea de copii de pe înscrisuri; g) efectuarea şi legalizarea traducerilor; h) primirea în depozit a înscrisurilor şi documentelor prezentate de părţi;

i) eliberarea de duplicate de pe actele notariale întocmite de misiunile diplomatice sau oficiile consulare. (3) Misiunile diplomatice şi oficiile consulare nu pot îndeplini procedura desfacerii căsătoriei şi procedura succesorală. (4) Activităţile notariale prevăzute la alin. (2), care produc efecte juridice în România, pot fi îndeplinite de către misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României şi la cererea persoanelor fizice sau juridice străine, în măsura în care legile şi reglementările statului de reşedinţă sau acordurile bilaterale nu se opun. (5) Actele notariale se îndeplinesc la sediile misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare, precum şi la bordul navelor şi aeronavelor sub pavilion românesc care se află staţionate în raza de activitate a acestor organe, precum şi la domiciliul cetăţeanului român ori în alt loc, dacă acest lucru este prevăzut în convenţiile internaţionale la care România şi statul de reşedinţă sunt părţi sau legea locală nu se opune.

CAPITOLUL III Organizarea activităţii notarilor publici

SECŢIUNEA 1 Organizarea, funcţionarea şi evidenţa biroului individual notarial şi a societăţii profesionale notariale

Art. 19. - (1) Activitatea notarilor publici se desfăşoară în cadrul unui birou notarial, în care pot funcţiona unul sau mai mulţi notari publici asociaţi în partidă simplă sau comună, după caz, conform avizului Colegiului director al Camerei, angajaţi cu studii superioare şi personal auxiliar. (2) Prin asociere, notarul public nu îşi pierde dreptul la birou notarial individual. (3) Asocierea şi încetarea asocierii notarilor publici care au sediul biroului în circumscripţia aceleiaşi judecătorii se dispun prin decizie a Colegiului director al Camerei în a cărei rază teritorială se află judecătoria în circumscripţia căreia au sediul notarii publici. Asocierea şi încetarea asocierii notarilor publici care nu au sediul biroului în circumscripţia aceleiaşi judecătorii se dispun prin ordin al ministrului justiţiei. Condiţiile şi procedura privind asocierea, respectiv încetarea asocierii notarilor publici, se stabilesc prin regulamentul de punere în aplicare a prezentei legi. (4) Asocierea, respectiv încetarea asocierii, produce efecte de la data înregistrării acesteia în Registrul naţional de evidenţă a notarilor publici, denumit în continuare RNENP, ţinut de Uniune. Certificatul de înregistrare se comunică, de îndată, Ministerului Justiţiei. Punere în aplicare Art. 19. - prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : SECŢIUNEA a 4-a Asocierea şi încetarea asocierii notarilor publici Art. 42. - (1) Activitatea notarilor publici se desfăşoară în cadrul unui birou notarial individual sau asociat, în care poate funcţiona un notar public, respectiv mai mulţi notari publici asociaţi. (2) Asocierea şi încetarea asocierii notarilor publici care au sediul biroului în circumscripţia aceleiaşi judecătorii se dispun prin decizie a Colegiului director al Camerei în a cărei rază teritorială se află judecătoria în circumscripţia căreia au sediul notarii publici. (3) Colegiul director al Camerei avizează asocierea, aviz în baza căruia se emite licenţa de funcţionare pentru societatea profesională astfel constituită. (4) Pentru avizarea favorabilă a asocierii, Colegiul director al Camerei verifică dacă notarii publici asociaţi au prevăzut în contractul de societate următoarele elemente obligatorii: a) denumirea şi sediul societăţii profesionale, precum şi durata asocierii; b) modul în care se vor ţine evidenţele notariale şi fiscale, respectiv în partidă separată sau în partidă comună. În cazul în care evidenţele se ţin în partidă comună, se menţionează notarul public care, după încetarea asocierii, va prelua în întregime arhiva notarială şi economico-financiară; c) care dintre birourile notarilor publici care se asociază se va închide, precum şi custodele care va prelua arhiva creată de acest birou; d) biroul în care îşi va desfăşura activitatea societatea profesională ca urmare a asocierii, cu menţiunea, dacă este cazul, că acesta va funcţiona utilizând registrele notariale deja deschise; la sfârşitul acestora se va încheia un proces-verbal care va cuprinde data şi numărul de înregistrare de la care notarii publici şi-au început activitatea în asociere; e) menţiuni cu privire la cota de participare la venituri şi cheltuieli. (5) Dispoziţiile alin. (3) se aplică, după caz, în mod corespunzător, şi în situaţia în care unul sau mai mulţi notari publici ies din asociere fără ca societatea profesională să se desfiinţeze sau se cooptează noi asociaţi. (6) În cazul asocierii, prelungirii sau încetării asocierii, notarii publici vor depune, pentru a fi înaintat Ministerului Justiţiei, un exemplar original al actului juridic prin care părţile dispun asupra asocierii, prelungirii de asociere sau încetării asocierii. La cerere, se vor înainta şi următoarele: a) copia actului/actelor juridice prin care părţile au convenit anterior asupra asocierii, prelungirii de asociere sau încetării asocierii cu unul sau mai mulţi asociaţi; b) copia ordinelor sau, după caz, a deciziilor prin care s-a dispus anterior asupra asocierii, prelungirii de asociere sau încetării asocierii cu unul sau cu mai mulţi asociaţi; c) copia ordinului de numire în funcţie sau, după caz, a ultimului ordin de schimbare definitivă a sediului biroului. Art. 43. - (1) Asocierea şi încetarea asocierii notarilor publici care nu au sediul biroului în circumscripţia aceleiaşi judecătorii se dispun prin ordin al ministrului justiţiei. (2) Notarii publici care nu au sediul biroului în circumscripţia aceleiaşi judecătorii se pot asocia numai în partidă comună, cu avizul Colegiului sau, după caz, al Colegiilor directoare ale Camerelor. Asocierea se dispune prin ordin al ministrului justiţiei, după verificarea îndeplinirii condiţiilor legale. În scopul verificării îndeplinirii condiţiilor legale, Biroul executiv al Consiliului Uniunii va transmite, în termen de 30 de zile de la primirea de la Camere, cererea

notarilor publici, însoţită de avizele corespunzătoare. La cerere se vor anexa şi documentele care stau la baza avizelor. (3) Pentru emiterea avizului în vederea asocierii notarilor publici din cadrul aceleiaşi Camere şi care nu au sediul biroului în circumscripţia aceleiaşi judecătorii sau din Camere diferite, Colegiul director al Camerei în care urmează să se asocieze notarul public, respectiv Colegiul director al Camerei din care pleacă notarul public verifică îndeplinirea următoarelor condiţii: a) în circumscripţia judecătoriei în care este numit notarul public ce solicită să plece prin asociere rămân să îşi exercite funcţia cel puţin 2 notari publici; b) în anul în care solicită asocierea, precum şi în anul anterior, nu i-a fost aplicată sancţiunea disciplinară a suspendării din funcţie; c) dacă au fost luate măsurile necesare pentru predarea arhivei create anterior asocierii; d) efectuarea plăţilor scadente către Cameră, Uniune şi entităţile subordonate acestora; e) efectuarea plăţilor scadente către bugetul de stat, respectiv impozitul pe transferul proprietăţii, taxa pe valoarea adăugată, tarifele Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, a altor asemenea plăţi, cu excepţia impozitului pe venit. (4) Neîndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute la alin. (3) atrage respingerea avizării cererii de asociere până la data la care notarul public face dovada îndeplinirii acestora. (5) În cazul asocierii notarilor publici din Camere diferite, cererea de asociere se depune la Camera în raza căreia îşi are sediul notarul public care solicită să îşi schimbe sediul prin asociere, în vederea avizării. Pentru avizarea favorabilă a cererii, Colegiul director al Camerei verifică îndeplinirea tuturor condiţiilor prevăzute la alin. (3). Cererea, împreună cu avizul favorabil, se transmite, în vederea avizării, Camerei în a cărei circumscripţie urmează să funcţioneze societatea profesională. (6) Colegiul director al Camerei în a cărei circumscripţie se solicită asocierea se pronunţă prin aviz, având în vedere următoarele criterii: a) cerinţele rezultate din întinderea teritoriului; b) numărul locuitorilor; c) volumul şi tipul procedurilor notariale solicitate de către public; d) media anuală a onorariilor încasate de birourile notariale pe localităţi; e) posturile destinate notarilor stagiari care vor susţine examenul de definitivat. (7) Împotriva avizului Camera sau notarul public poate face plângere la Consiliul Uniunii. Art. 44. - Cererile de asociere dintre notarii publici se soluţionează potrivit procedurii aprobate prin hotărâre a Consiliului Uniunii. Art. 45. - Prin excepţie de la prevederile art. 43, dacă notarul public care vine dintr-o altă Cameră solicită prelungirea duratei asocierii sau asocierea cu un alt notar public din Camera în care a venit prin asociere, aceasta se poate face la cererea solicitanţilor adresată Colegiului director al Camerei în care îşi desfăşoară activitatea în asociere notarii publici, fără a mai fi necesar avizul Camerei din care provine notarul public. Art. 46. - Data încetării exercitării activităţii notarului public în biroul notarial în care a funcţionat anterior asocierii este data înregistrării asocierii în RNENP, ţinut de Uniune. Certificatul de înregistrare se comunică, de îndată, Ministerului Justiţiei. Art. 47. - (1) Notarul public nu îşi poate desfăşura activitatea concomitent într-un birou individual şi într-o societate profesională sau în mai multe societăţi profesionale. (2) Notarul public nu poate funcţiona într-un birou notarial fără a avea licenţă de funcţionare, după caz, pentru una dintre formele de exercitare a profesiei. (3) În cazul în care într-o societate profesională sunt asociaţi 2 sau mai mulţi notari publici, dintre care numai unul este numit în localitatea în care îşi are sediul societatea profesională, iar acestuia îi încetează calitatea fără a se face aplicarea dispoziţiilor art. 20 alin. (4) şi (5) din lege sau îşi schimbă sediul în altă localitate, societatea profesională încetează. (4) Prin asociere, notarul public nu îşi pierde dreptul la birou individual. La încetarea asocierii notarul public îşi va putea desfăşura activitatea într-un birou notarial individual sau într-un birou notarial asociat. Art. 48. - Transformarea unei forme de exercitare a funcţiei în alta nu atrage lichidarea în ceea ce priveşte evidenţele notariale, procedurile notariale în curs de desfăşurare, arhiva şi evidenţele financiar-contabile.

Art. 20. - (1) Notarul public îşi poate schimba sediul biroului notarial dintr-o localitate în altă localitate, prin concurs organizat de către Institutul Notarial Român, la nivel naţional, pe posturile destinate schimbărilor de sedii. (2) Concursul de schimbări de sedii prevăzut la alin. (1) constă într-o probă practică scrisă. Nota minimă de promovare este 7,00. ___________ Alineatul (2) a fost modificat prin punctul 4. din Lege nr. 206/2016 începând cu 12.11.2016.

(3) Ocuparea posturilor de către candidaţii admişi se face potrivit opţiunii exprimate în cererea de înscriere la concurs, în ordinea mediilor obţinute şi în limita posturilor prevăzute în ordinul de actualizare menţionat la art. 21 alin. (3) lit. d). (4) Prin excepţie de la dispoziţiile alin. (1), schimbarea sediului biroului notarial dintr-o localitate în altă localitate se poate realiza prin încetarea calităţii notarului public titular şi preluarea postului acestuia, la cerere, de către notarul public asociat. (5) În cazul în care în societatea profesională funcţionează mai mult de 2 notari publici asociaţi, care nu sunt numiţi în localitatea respectivă, locul vacantat în condiţiile alin. (4) se ocupă de notarul public nominalizat prin contractul de asociere de către notarul public titular, dintre notarii asociaţi. În cazul în care nu este nominalizat unul dintre notarii asociaţi, locul vacantat se ocupă prin concurs organizat în condiţiile prezentei legi. (6) La stabilirea posturilor destinate schimbărilor de sedii, Colegiile directoare ale Camerelor vor ţine seama atât de criteriile prevăzute la art. 21 alin. (4), cât şi de locurile devenite vacante ca urmare a încetării calităţii unor notari publici. (7) Notarul public îşi poate schimba temporar sediul, prin asociere, dintr-o localitate în altă localitate, cu respectarea dispoziţiilor art. 19 alin. (1) - (3).

(8) Componenţa comisiilor pentru organizarea şi desfăşurarea concursului de schimbare de sedii se stabileşte potrivit regulamentului aprobat de către Consiliul Uniunii. Din comisia de examinare şi din comisia de soluţionare a contestaţiilor face parte şi câte un reprezentant al Ministerului Justiţiei. ___________ Alineatul (8) a fost modificat prin punctul 4. din Lege nr. 206/2016 începând cu 12.11.2016.

(9) Schimbarea sediului biroului se dispune prin ordin al ministrului justiţiei. (10) Schimbarea temporară a sediului biroului notarial prevăzută la alin. (7) se dispune prin ordin al ministrului justiţiei sau, după caz, prin decizie a Colegiului director al Camerei. (11) Procedura privind organizarea şi desfăşurarea concursului de schimbare de sediu se stabileşte prin regulament, aprobat de Consiliul Uniunii.

___________ Pus în aplicare prin Regulament din 08/11/2013 începând cu 18.06.2014.

Punere în aplicare Art. 20. - prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : SECŢIUNEA a 5-a Schimbarea sediului biroului notarial Art. 49. - Notarul public, în funcţie sau suspendat, îşi poate schimba sediul biroului notarial dintr-o localitate în altă localitate, în condiţiile art. 20 din lege. Art. 50. - (1) Schimbarea sediului biroului notarului public din localitatea în care este numit într-o localitate din circumscripţia aceleiaşi judecătorii sau din circumscripţia altei judecătorii se face prin concurs pe post vacant prevăzut în ordinul de actualizare. (2) În cazul în care pentru postul vacant cu această destinaţie există un singur candidat, schimbarea sediului biroului notarial se va face la cererea notarului public, fără a susţine examen. (3) Schimbarea sediului biroului notarial dintr-o localitate în altă localitate se poate realiza prin încetarea calităţii notarului public titular şi preluarea postului acestuia, la cerere, de către notarul public asociat. (4) În cazul în care în societatea profesională funcţionează mai mult de 2 notari publici asociaţi, care nu sunt numiţi în localitatea respectivă, locul vacantat în condiţiile alin. (3) se ocupă de notarul public nominalizat prin contractul de asociere de către notarul public titular dintre notarii asociaţi. În cazul în care nu este nominalizat niciunul dintre notarii asociaţi, locul vacantat se ocupă prin concurs, fiind reportat în acest scop în anul următor, în condiţiile legii şi ale prezentului regulament. Art. 51. - În cazul în care în localitatea din care urmează să îşi schimbe sediul notarul public nu îşi mai desfăşoară activitatea un alt notar public, Colegiul director al Camerei este obligat să asigure continuitatea serviciului notarial, precum şi preluarea arhivei. Art. 52. - (1) Notarii publici care doresc să îşi schimbe definitiv sediul biroului notarial într-o altă localitate depun la Uniune, în intervalul 1 ianuarie-31 ianuarie al fiecărui an, o cerere în care menţionează localitatea, circumscripţia judecătoriei, precum şi circumscripţia Camerei în care doresc să îşi schimbe sediul. (2) Cererile vor fi centralizate şi transmise Camerelor în ale căror circumscripţii se află localităţile pentru care se solicită posturi, pentru a fi analizate la formularea propunerilor de actualizare. (3) Concursul de schimbare de sedii se organizează de către INR, la solicitarea Consiliului Uniunii, şi constă într-o probă scrisă de practică notarială. (4) Comisia de verificare a lucrărilor scrise de practică notarială la concursul de schimbare de sedii este formată din 3 notari publici desemnaţi de către Consiliul Uniunii. (5) Rezultatele concursului de schimbare de sedii se validează de Consiliul Uniunii. (6) Locurile rămase vacante în urma schimbărilor de sedii vor fi prevăzute în următorul ordin de actualizare. (7) Procedura de organizare şi desfăşurare a concursului de schimbare de sedii se stabileşte prin regulament aprobat de către Consiliul Uniunii, în condiţiile legii şi ale prezentului regulament. (8) În termen de 3 luni de la emiterea de către ministrul justiţiei a ordinului de schimbare a sediului, notarul public are obligaţia de a face înscrierile corespunzătoare în RNENP şi de a obţine licenţa de funcţionare. (9) Data încetării exercitării activităţii notarului public în biroul notarial în care a funcţionat anterior schimbării definitive a sediului biroului este data înregistrării noului sediu al biroului în RNENP, ţinut de Uniune. Certificatul de înregistrare se comunică, de îndată, Ministerului Justiţiei.

SECŢIUNEA a 2-a Actualizarea numărului de notari publici

Art. 21. - (1) La actualizarea numărului de notari publici se va avea în vedere ca în circumscripţia unei judecătorii să îşi exercite funcţia cel puţin 2 notari publici. (2) Numărul posturilor de notar public se actualizează, de regulă anual, de către ministrul justiţiei. Actualizarea se face la propunerea Consiliului Uniunii. (3) Ministrul justiţiei va proceda, în primul trimestru al fiecărui an, pe baza propunerilor Consiliului Uniunii, la emiterea ordinelor de actualizare, în mod distinct, pentru fiecare categorie de posturi care se actualizează, astfel: a) posturile destinate judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; b) posturi destinate notarilor stagiari care vor promova examenul de definitivat;

c) posturi destinate persoanelor care au cel puţin 6 ani vechime în funcţii de specialitate juridică şi care vor promova concursul de dobândire a calităţii de notar public; d) posturi destinate schimbărilor de sedii ale birourilor notariale. (4) La formularea propunerii de actualizare, Consiliul Uniunii va ţine seama de: a) propunerile Camerelor; b) numărul notarilor publici în funcţie; c) numărul notarilor stagiari care urmează să susţină examenul de definitivat; d) cererile judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care urmează să fie numiţi notar public cu scutire de examen; e) cerinţele rezultate din întinderea teritoriului, numărul locuitorilor; f) volumul şi tipul procedurilor notariale solicitate de către public; g) media anuală a onorariilor încasate de birourile notariale, pe localităţi. (5) La formularea propunerilor de actualizare, Camerele vor avea în vedere criteriile prevăzute la alin. (4) lit. b)-g).

Punere în aplicare Art. 21. - prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : SECŢIUNEA a 2-a Actualizarea numărului de notari publici Art. 31. - Numărul notarilor publici din localităţile aflate în circumscripţia fiecărei judecătorii şi din municipiul Bucureşti se actualizează, pe baza propunerilor Camerelor, distinct pentru fiecare dintre următoarele categorii de posturi prevăzute în ordinul de actualizare: a) posturile destinate judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie Justiţie; b) posturile destinate notarilor stagiari care vor susţine examenul de definitivat; c) posturile destinate persoanelor care au cel puţin 6 ani vechime în funcţii de specialitate juridică şi care vor susţine concursul de dobândire a calităţii de notar public; d) posturile destinate schimbărilor de sedii ale birourilor notariale. Art. 32. - La formularea propunerilor de actualizare, Camerele vor avea în vedere criteriile prevăzute de lege, posturile neocupate sau vacantate după ultima actualizare şi asocierile dintre notarii publici din Camere diferite. Art. 33. - (1) La formularea propunerilor de actualizare se vor actualiza în mod obligatoriu cu numărul corespunzător posturi în localităţile în care: a) unui notar public i-a încetat calitatea în condiţiile legii, cu excepţia cazului în care postul notarului public căruia ia încetat calitatea este preluat de unul dintre notarii publici asociaţi. În acest caz, devine vacant şi va fi avut în vedere la actualizare postul notarului public asociat care a preluat postul notarului public căruia i-a încetat calitatea; b) un notar public este asociat într-o altă Cameră pe o perioadă care a depăşit 5 ani sau este suspendat pe o perioadă care a depăşit 3 ani; c) un notar public şi-a schimbat definitiv sediul biroului notarial în altă localitate, în condiţiile legii. (2) Posturile indicate la alin. (1) se cuprind în ordinul de actualizare din anul următor, cu una dintre destinaţiile stabilite de către Cameră. Art. 34. - Camerele vor înainta propunerile de actualizare Consiliului Uniunii, care va verifica dacă sunt îndeplinite criteriile de actualizare prevăzute de lege şi dacă posturile aflate în situaţiile prevăzute de art. 33 au fost propuse pentru a fi cuprinse în ordinul de actualizare. Art. 35. - În cazul în care, în urma verificărilor, Consiliul Uniunii constată că la formularea propunerilor de actualizare nu au fost respectate de către Camere criteriile prevăzute de lege şi prezentul regulament, acesta va proceda la suplimentarea, în mod corespunzător, a numărului de posturi, pe care o va înainta ministrului justiţiei în vederea emiterii ordinului de actualizare.

SECŢIUNEA a 3-a Dobândirea calităţii de notar public

Art. 22. - Notar public poate fi cel care îndeplineşte următoarele condiţii: a) este cetăţean român, cetăţean al unui stat membru al Uniunii Europene, cetăţean al unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau cetăţean al Confederaţiei Elveţiene şi are domiciliul sau reşedinţa în România; b) are capacitate deplină de exerciţiu; c) este licenţiat în drept; d) nu are antecedente penale rezultate ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul ori a săvârşirii cu intenţie a unei alte infracţiuni; e) se bucură de o bună reputaţie, constatată în condiţiile stabilite prin statut; f) cunoaşte limba română; g) este apt din punct de vedere medical şi psihologic pentru exercitarea funcţiei; h) a deţinut timp de 2 ani calitatea de notar stagiar, a absolvit Institutul Notarial Român şi a promovat examenul de definitivat sau a exercitat timp de cel puţin 6 ani o funcţie de specialitate juridică şi a promovat concursul de admitere în funcţia de notar public. (2) Dovada îndeplinirii condiţiei prevăzute la alin. (1) lit. g) se face în baza unui certificat medical şi a unui aviz psihologic emise de către unităţi sanitare şi cabinete psihologice acreditate potrivit legii şi cu care Uniunea sau Camerele au încheiat protocoale de colaborare. ___________ Alineatul (2) a fost introdus prin punctul 5. din Lege nr. 206/2016 începând cu 12.11.2016.

Art. 221. - În toate cazurile în care, potrivit legii, există obligaţia îndeplinirii condiţiei prevăzute la art. 22 alin. (1) lit. g), dispoziţiile art. 22 alin. (2) sunt aplicabile. ___________ Art. 22^1. - a fost introdus prin punctul 6. din Lege nr. 206/2016 începând cu 12.11.2016.

Art. 23. - (1) Pentru a deveni notar stagiar, o persoană trebuie să îndeplinească cumulativ condiţiile prevăzute la art. 22 alin. (1) lit. a) -g) şi să promoveze examenul sau concursul de dobândire a calităţii de notar stagiar, organizat de Institutul Notarial Român. (2) Institutul Notarial Român organizează, pe posturile aprobate de Consiliul Uniunii, într-o zi lucrătoare, la o dată stabilită de preşedintele Uniunii, examenul sau concursul de dobândire a calităţii de notar stagiar. (3) Examenul sau concursul de admitere ca notar stagiar constă într-o probă scrisă, cu caracter teoretic, din tematica aprobată de Consiliul Uniunii. Nota minimă de promovare este 7,00. Candidaţii declaraţi admişi vor ocupa locurile în limita posturilor aprobate de Consiliul Uniunii pentru Camera la care şi-au depus cererea de înscriere la examen sau concurs. Un candidat poate depune cererea de înscriere la examen sau concurs la o singură Cameră. (4) Locurile destinate dobândirii calităţii de notar stagiar se aprobă de către Consiliul Uniunii, după consultarea Colegiilor directoare. ___________ Art. 23. - a fost modificat prin punctul 7. din Lege nr. 206/2016 începând cu 12.11.2016.

Art. 24. - (1) După promovarea examenului sau concursului prevăzut la art. 23, notarul stagiar urmează timp de 2 ani cursurile de pregătire teoretică şi practică organizate de Institutul Notarial Român. Punere în aplicare prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : Art. 8. - (1) Colegiul director al Camerei stabileşte, până la data de 15 mai a fiecărui an calendaristic, birourile notariale în care notarii stagiari vor efectua stagiul de pregătire practică. (2) Pentru ca un birou notarial să fie avizat de către Colegiul director al Camerei în vederea desfăşurării de către notarii stagiari a stagiului de pregătire practică, notarul public care va coordona activitatea de pregătire trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: a) să aibă, până la data de 15 mai a anului în care este organizat examenul sau concursul, cel puţin 6 ani vechime în funcţia de notar public; b) să se bucure de o bună reputaţie profesională, prezumată, în acest caz, prin lipsa sancţiunilor disciplinare aplicate prin hotărâre definitivă, în ultimii 3 ani. Art. 9. - (1) După promovarea examenului sau a concursului, notarul stagiar va încheia contractul de pregătire cu Institutul Notarial Român, denumit în continuare INR. În contractul de pregătire se vor cuprinde perioada legală de desfăşurare a stagiului, condiţiile de desfăşurare a acestuia, cuantumul şi modalitatea de plată a cheltuielilor de pregătire. Contractele de pregătire se încheie în termen de 20 de zile calendaristice de la validarea de către Consiliul Uniunii a rezultatelor concursului sau examenului şi se comunică Biroului executiv. (2) După promovarea examenului sau a concursului şi încheierea contractului de pregătire, candidatul are obligaţia să urmeze, timp de 2 ani, cursurile de pregătire teoretică şi practică. (3) Calitatea de notar stagiar încetează în următoarele cazuri: a) refuzul încheierii contractului de pregătire cu INR; b) absenţa nejustificată la cel puţin 15% din totalul orelor alocate cursurilor de pregătire teoretică şi practică; c) neplata cheltuielilor aferente pregătirii; d) respingerea la două examene de definitivat; e) lipsa nejustificată la două examene de definitivat; f) respingerea la un examen de definitivat şi lipsa nejustificată la alt examen de definitivat. (4) Încetarea calităţii de notar stagiar se dispune de către Biroul executiv al Consiliului Uniunii din oficiu ori la sesizarea INR, a Colegiului director al Camerei sau a notarului public coordonator.

(2) Pe perioada desfăşurării stagiului, notarul stagiar suportă cheltuielile de pregătire stabilite de către Institutul Notarial Român. Nefrecventarea cursurilor sau neplata cheltuielilor de pregătire atrage încetarea calităţii de notar stagiar. Structura pregătirii şi condiţiile aplicării sancţiunii prevăzute în prezentul alineat, precum şi procedura desfăşurării stagiului se stabilesc prin regulament aprobat de către Consiliul Uniunii. (3) Pregătirea teoretică se desfăşoară prin frecventarea cursurilor organizate de Institutul Notarial Român. Pregătirea practică se desfăşoară în cadrul unui birou notarial, desemnat de către Colegiul director al Camerei în care notarul stagiar a susţinut examenul sau concursul de dobândire a calităţii de notar stagiar, cu acordul notarului public coordonator. Punere în aplicare prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : Art. 10. - (1) Stagiul de pregătire teoretică şi practică a notarului stagiar este de 2 ani, fără posibilitatea reducerii acestuia, şi se desfăşoară după cum urmează: a) un an de pregătire teoretică în cadrul INR; b) un an de pregătire practică în cadrul biroului notarial desemnat de Colegiul director al Camerei. (2) Pregătirea teoretică şi practică se poate prelungi, la cererea notarului stagiar, ca urmare a respingerii sau a lipsei la examenul de definitivat, caz în care notarul stagiar are obligaţia să îşi prelungească, pe cheltuiala sa, contractul de pregătire cu INR. Art. 11. - (1) Pregătirea practică se efectuează în cadrul biroului notarial şi constă în: a) prezentarea sub aspect practic de către notarul public coordonator a evidenţelor notariale şi financiar-contabile, a arhivei, precum şi a modului de lucru cu publicul; b) prezentarea şi explicarea de către notarul public coordonator a modului de instrumentare a actelor şi procedurilor notariale;

c) asistarea notarului public coordonator de către notarul stagiar la instrumentarea actelor şi procedurilor notariale. (2) Colegiul director al Camerei, din oficiu, la sesizarea notarului public coordonator cu privire la imposibilitatea desfăşurării stagiului ori la sesizarea notarului stagiar cu privire la modul necorespunzător de desfăşurare a pregătirii, dispune desemnarea unui alt notar public coordonator. (3) Programul de desfăşurare a stagiului la nivelul biroului notarial este de minimum 6 ore în fiecare zi lucrătoare. (4) Pe perioada desfăşurării stagiului în biroul notarial, notarul stagiar nu poate semna niciun act notarial şi nu poate instrumenta nicio procedură notarială. (5) Colegiul director al Camerei repartizează, cu acordul notarului public coordonator, notarul stagiar sau notarii stagiari care vor efectua stagiul de pregătire în cadrul birourilor notarilor publici. (6) Cu aprobarea Colegiului director al Camerei, un notar public coordonator poate îndruma cel mult 2 notari stagiari în acelaşi timp. (7) Pentru perioada în care asigură pregătirea notarului stagiar la biroul său, INR va achita notarului public coordonator pentru fiecare notar stagiar pregătit un procent din taxa de şcolarizare, procent ce va fi aprobat de Consiliul Uniunii. (8) Calitatea de notar stagiar este compatibilă cu desfăşurarea altor activităţi profesionale, cu condiţia ca acestea să nu aducă atingere onoarei şi bunelor moravuri. (9) Suspendarea efectuării stagiului se dispune de către Biroul executiv al Consiliului Uniunii, pe o perioadă determinată, în cazul în care notarul stagiar se află în una dintre următoarele situaţii: a) în caz de boală, pe perioada concediului medical care depăşeşte 30 de zile; b) în caz de concediu pentru creşterea şi îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea vârstei de 3 ani; c) la cererea notarului stagiar, pentru perioade care nu pot depăşi, cumulat, 3 ani. (10) Pe durata suspendării, notarul stagiar nu are dreptul să participe la cursurile de pregătire teoretică şi practică. Dacă pe durata stagiului, din cauza suspendărilor intervenite, notarul stagiar a absentat la cel puţin 15% din totalul orelor de pregătire teoretică şi practică, acesta are obligaţia să efectueze, pe cheltuiala lui, orele de pregătire absentate, corespunzător conţinutului predat pe perioada absenţei.

(4) Activitatea unui notar stagiar poate fi îndrumată numai de notari publici cu o vechime de cel puţin 6 ani în această calitate şi care se bucură de o bună reputaţie profesională. (5) După finalizarea celor 2 ani de stagiu, notarul stagiar trebuie să participe şi să promoveze examenul de definitivat organizat de Institutul Notarial Român, denumit în continuare INR. Punere în aplicare prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : Art. 12. - După finalizarea perioadei de stagiu, INR eliberează notarului stagiar un certificat de absolvire care confirmă efectuarea stagiului de pregătire teoretică şi practică şi îi conferă notarului stagiar dreptul de a se prezenta la examenul de definitivat. Art. 13. - Examenul de definitivat pentru notarii stagiari se organizează de către INR, la cererea Consiliului Uniunii, pentru ocuparea posturilor vacante cuprinse în ordinul de actualizare prevăzut de art. 21 alin. (3) lit. b) din lege. Data examenului se stabileşte de către preşedintele Uniunii.

(6) Examenul de definitivat constă în două probe scrise, respectiv una cu caracter teoretic şi una cu caracter practic, din tematica de concurs. Media minimă de promovare este 7,00, dar nu mai puţin de nota 5,00 la fiecare probă. ___________ Alineatul (6) a fost modificat prin punctul 8. din Lege nr. 206/2016 începând cu 12.11.2016.

(7) După finalizarea celor 2 ani de stagiu, notarul stagiar are dreptul de a se prezenta la cel mult două sesiuni ale examenului de definitivat. (8) Abrogat prin punctul 9. din Lege nr. 206/2016 începând cu 12.11.2016. (9) Comisia de examinare pentru examenul de definitivat este constituită din următorii membri: un membru al Consiliului Uniunii, care este şi preşedintele comisiei, un reprezentant al Ministerului Justiţiei, un membru al corpului didactic din învăţământul superior de specialitate şi 2 notari publici cu prestigiu profesional, desemnaţi în condiţiile regulamentului de organizare şi desfăşurare a concursului. Punere în aplicare prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : Art. 15. - (1) Numirea membrilor comisiilor se face de către Consiliul Uniunii, cu excepţia reprezentanţilor Ministerului Justiţiei, care se numesc prin ordin al ministrului justiţiei. (2) Hotărârea prin care se stabileşte componenţa comisiilor se comunică de îndată, dar nu mai târziu de 3 zile de la emitere, direcţiei de specialitate din Ministerul Justiţiei. (3) Un exemplar al hotărârilor date de comisiile constituite în condiţiile Regulamentului pentru organizarea şi desfăşurarea examenului de definitivat şi a concursului pentru dobândirea calităţii de notar public se comunică direcţiei de specialitate din Ministerul Justiţiei.

(10) În funcţie de numărul candidaţilor, Consiliul Uniunii, la propunerea INR, poate hotărî suplimentarea numărului comisiilor de examinare cu componenţa celei prevăzute la alin. (9), cu excepţia preşedintelui, care este unic. (11) Dispoziţiile alin. (9) şi (10) se aplică în mod corespunzător şi pentru constituirea comisiei de soluţionare a contestaţiilor. (12) Rezultatele examenului de definitivat se validează de către Consiliul Uniunii, la propunerea preşedintelui comisiei de examinare. (13) Examenul sau, după caz, concursul de dobândire a calităţii de notar stagiar se susţine în limba română şi se organizează de către Institutul Notarial Român, conform condiţiilor şi procedurii prevăzute prin regulament aprobat de ministrul justiţiei, la propunerea Consiliului Uniunii. Componenţa comisiilor pentru organizarea şi desfăşurarea examenului sau, după caz, a concursului de dobândire a calităţii de notar stagiar se stabileşte potrivit regulamentului. Din comisia de examinare şi din comisia de soluţionare a contestaţiilor face parte şi câte un reprezentant al Ministerului Justiţiei. ___________

Alineatul (13) a fost modificat prin punctul 10. din Lege nr. 206/2016 începând cu 12.11.2016.

(14) Examenul de definitivat, concursul de dobândire a calităţii de notar public, concursul de schimbări de sedii, precum şi examenul sau, după caz, concursul de dobândire a calităţii de notar stagiar se desfăşoară la Bucureşti. ___________ Alineatul (14) a fost modificat prin punctul 10. din Lege nr. 206/2016 începând cu 12.11.2016.

(15) Regulamentul pentru organizarea şi desfăşurarea examenului de definitivat şi a concursului pentru dobândirea calităţii de notar public se aprobă prin ordin al ministrului justiţiei, la propunerea Consiliului Uniunii. ___________ Pus în aplicare prin Regulament din 16/04/2014 începând cu 18.06.2014.

Art. 25. - În termen de 15 zile de la validarea rezultatelor, candidaţii care au promovat examenul de definitivat îşi exprimă opţiunile pentru ocuparea locurilor de notar public, în ordinea mediilor obţinute pe locurile din cadrul Camerei în care au susţinut examenul sau concursul de dobândire a calităţii de notar stagiar şi în limita locurilor cuprinse în ordinul de actualizare prevăzut la art. 21 alin. (3) lit. b). Punere în aplicare Art. 25. - prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : (1) După validarea rezultatelor examenului de definitivat, candidaţii admişi îşi vor exprima, în ordinea mediilor obţinute, în faţa Colegiului director al Camerei în care au susţinut examenul sau concursul de dobândire a calităţii de notar stagiar, opţiunile de ocupare a posturilor vacante existente în circumscripţia acelei Camere.

Art. 26. - După exprimarea opţiunilor de ocupare a locurilor şi comunicarea acestora Ministerului Justiţiei de către Consiliul Uniunii, candidaţii declaraţi admişi sunt numiţi notari publici prin ordin al ministrului justiţiei, în termen de 30 de zile de la comunicare. Punere în aplicare Art. 26. - prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : (2) După exprimarea opţiunilor se înaintează ministrului justiţiei propunerea de emitere a ordinelor de numire în funcţia de notar public a candidaţilor declaraţi admişi. (3) Procedura de exprimare a opţiunilor şi de formulare a propunerii de numire în funcţia de notar public a notarilor stagiari se stabileşte prin Regulamentul pentru organizarea şi desfăşurarea examenului de definitivat şi a concursului pentru dobândirea calităţii de notar public, aprobat prin ordin al ministrului justiţiei, la propunerea Consiliului Uniunii.

Art. 27. - (1) Poate dobândi calitatea de notar public şi persoana care îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute la art. 22 lit. a) -g), are cel puţin 6 ani vechime într-o funcţie de specialitate juridică şi promovează concursul de admitere în funcţia de notar public organizat de INR. Punere în aplicare prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : Art. 20. - (1) Poate dobândi calitatea de notar public persoana care îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute la art. 22 lit. a)-g) din lege, are cel puţin 6 ani vechime într-o funcţie de specialitate juridică şi promovează concursul pentru dobândirea calităţii de notar public, organizat de INR. (2) Dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 22 lit. a)-g) din lege se face prin aplicarea, în mod corespunzător, a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din prezentul regulament, care se completează cu următoarele acte: a) dovada îndeplinirii condiţiei privind vechimea de cel puţin 6 ani într-o funcţie de specialitate juridică, ce se face, în condiţiile legii, cu copie certificată pentru conformitate cu originalul de pe carnetul de muncă, adeverinţă eliberată de către angajator şi, după caz, de inspectoratul teritorial de muncă sau de organizaţia profesională din care face parte ori a făcut parte candidatul, precum şi cu orice alte documente prevăzute de legislaţia în vigoare; b) dovada promovării concursului, care se face cu hotărârea Consiliului Uniunii de validare a rezultatelor concursului pentru dobândirea calităţii de notar public.

(2) Persoanele care doresc să dobândească calitatea de notar public, în condiţiile alin. (1), trebuie să se înscrie la Camera în circumscripţia căreia doresc să îşi desfăşoare activitatea, pentru ocuparea unui post propus de respectiva Cameră şi cuprins în ordinul de actualizare emis de ministrul justiţiei. Punere în aplicare prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : Art. 21. - Cererea de înscriere, împreună cu dovezile de îndeplinire a condiţiilor de înscriere la concurs şi de plată a taxei, se depun de către candidat la sediul Camerei în a cărei circumscripţie doreşte să îşi desfăşoare activitatea ca notar public şi există posturi vacante prevăzute în ordinul de actualizare corespunzător.

(3) INR organizează concursul de admitere la nivel naţional pentru persoanele înscrise din toate Camerele, la o dată unică stabilită de preşedintele Uniunii, în condiţiile stabilite de regulamentul de organizare şi funcţionare a concursului. (4) Comisia de examinare şi Comisia pentru soluţionarea contestaţiilor pentru concursul de admitere se constituie potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (9) - (11). (5) Concursul de admitere constă în două probe scrise, respectiv una cu caracter teoretic şi una cu caracter practic, din tematica de concurs. Media minimă de promovare este 7,00, cu condiţia ca la fiecare probă din concurs să obţină cel puţin nota 5,00. ___________

Alineatul (5) a fost modificat prin punctul 11. din Lege nr. 206/2016 începând cu 12.11.2016.

(6) Preşedintele concursului înaintează, spre validare, Consiliului Uniunii rezultatele concursului de admitere. Art. 28. - Concursul de admitere în funcţia de notar public pentru persoanele care au cel puţin 6 ani vechime într-o funcţie de specialitate juridică se organizează de către INR, la solicitarea Consiliului Uniunii, ori de câte ori este necesar, dar cel puţin o dată la 2 ani. Punere în aplicare Art. 28. - prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : Art. 22. - Concursul pentru dobândirea calităţii de notar public se organizează de către INR, la cererea Consiliului Uniunii. Art. 23. - (1) Procedura de organizare şi desfăşurare a concursului, componenţa şi numărul comisiilor, precum şi modul de constituire a acestora se stabilesc prin Regulamentul pentru organizarea şi desfăşurarea examenului de definitivat şi a concursului pentru dobândirea calităţii de notar public, aprobat prin ordin al ministrului justiţiei, la propunerea Consiliului Uniunii. (2) Numirea membrilor comisiilor se face de către Consiliul Uniunii, cu excepţia reprezentanţilor Ministerului Justiţiei, care se numesc prin ordin al ministrului justiţiei. (3) Componenţa comisiilor, precum şi orice modificare a acesteia se comunică direcţiei de specialitate din Ministerul Justiţiei. (4) Un exemplar al hotărârilor date de comisiile constituite în condiţiile Regulamentului pentru organizarea şi desfăşurarea examenului de definitivat şi a concursului pentru dobândirea calităţii de notar public se comunică direcţiei de specialitate din Ministerul Justiţiei.

Art. 29. - În termen de 15 zile de la data validării rezultatelor, candidaţii care au promovat concursul de admitere îşi exprimă opţiunile pentru ocuparea locurilor de notar public, în ordinea mediilor obţinute pe locurile din cadrul Camerei în care s-au înscris la concurs şi în limita locurilor cuprinse în ordinul de actualizare prevăzut la art. 21 alin. (3) lit. c). Punere în aplicare Art. 29. - prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : Art. 24. - (1) După validarea rezultatelor concursului, candidaţii admişi îşi vor exprima, în ordinea mediilor obţinute, în faţa Biroului executiv al Consiliului Uniunii, opţiunile de ocupare a posturilor vacante existente în cadrul Camerei unde s-au înscris. (2) După exprimarea opţiunilor se înaintează ministrului justiţiei propunerea de emitere a ordinelor de numire în funcţia de notar public a candidaţilor declaraţi admişi. (3) Procedura de exprimare a opţiunilor şi de formulare a propunerii de numire în funcţia de notar public se stabileşte prin Regulamentul pentru organizarea şi desfăşurarea examenului de definitivat şi a concursului pentru dobândirea calităţii de notar public, aprobat prin ordin al ministrului justiţiei, la propunerea Consiliului Uniunii.

Art. 30. - După exprimarea opţiunilor de ocupare a locurilor şi comunicarea acestora Ministerului Justiţiei de către Consiliul Uniunii, candidaţii declaraţi admişi sunt numiţi notari publici prin ordin al ministrului justiţiei, în termen de 30 de zile de la comunicare. Art. 31. - După numirea prin ordin al ministrului justiţiei, notarii publici care au obţinut această calitate în condiţiile art. 27 au obligaţia de a urma cursuri privind pregătirea practică pentru desfăşurarea profesiei de notar, precum şi pentru organizarea activităţii unui birou notarial, cursuri organizate de INR pe o perioadă stabilită de către Consiliul Uniunii, cu plata taxelor aferente. Punere în aplicare Art. 31. - prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : Art. 25. - (1) După numirea în funcţie, notarul public are obligaţia de a urma, pe cheltuială proprie, cursurile de pregătire practică organizate de INR, cu privire la modul de îndeplinire a actelor şi procedurilor notariale, precum şi la organizarea şi funcţionarea biroului notarial. (2) Durata cursurilor de pregătire se stabileşte de către Consiliul Uniunii, iar la finalul acestora se eliberează un certificat.

Art. 32. - (1) Pot dobândi, la cerere, fără examen, calitatea de notar public şi judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 102 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Cererea de numire se adresează ministrului justiţiei, în termen de cel mult un an de la data expirării mandatului sau eliberării din funcţie, din motive neimputabile. Punere în aplicare prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : Art. 26. - (1) Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pot dobândi, la cerere, fără examen, calitatea de notar public, în temeiul dispoziţiilor art. 102 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. (2) Cererea de numire în funcţie se adresează ministrului justiţiei, în termen de cel mult un an de la data expirării mandatului sau eliberării din funcţie din motive neimputabile. (3) Termenul de un an pentru depunerea cererii de dobândire, în condiţiile legii, a calităţii de notar public de către judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se calculează de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a decretului de eliberare din funcţia de judecător.

(2) Pentru a fi avute în vedere la emiterea ordinului de actualizare, cererile de numire se depun până la data de 31 martie a fiecărui an, la Ministerul Justiţiei. Solicitantul va preciza în cererea de numire Camera în a cărei circumscripţie doreşte să îşi exercite activitatea. Cererile depuse după această dată vor fi soluţionate în anul următor. Sub sancţiunea respingerii cererii de numire, solicitantul va depune odată cu cererea dovezile din care să rezulte că îndeplineşte condiţiile art. 22 lit. a) -g), precum şi o declaraţie pe propria răspundere, încheiată în formă autentică, din care să rezulte că nu a revenit pe funcţia de magistrat deţinută anterior sau pe o altă funcţie de judecător ori procuror şi nu a optat pentru intrarea în avocatură.

Punere în aplicare prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : Art. 27. - (1) Cererea se depune la direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei, va cuprinde Camera unde solicitantul doreşte să îşi desfăşoare activitatea şi va fi însoţită de dovada publicării decretului de eliberare din funcţie, precum şi de dovezile din care rezultă îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege. (2) Cererile depuse până la data de 31 martie a fiecărui an vor fi avute în vedere la actualizarea din anul respectiv a posturilor cu această destinaţie. Centralizatorul cuprinzând numărul cererilor de posturi, cu indicarea camerelor pentru care s-au exprimat opţiuni de numire în funcţie, se comunică Consiliului Uniunii pentru a fi avute în vedere, la actualizarea din anul respectiv, solicitările de posturi destinate judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. (3) Cererile, respectiv actele doveditoare, depuse după data prevăzută la alin. (2), rămân în evidenţa direcţiei de specialitate din Ministerul Justiţiei şi vor fi avute în vedere în anul următor la actualizarea posturilor cu această destinaţie. (4) După primirea de la Ministerul Justiţiei a centralizatorului cuprinzând numărul cererilor de posturi de numire în funcţie fără examen, Consiliul Uniunii va solicita Camerelor formularea de propuneri pentru actualizarea posturilor destinate acestora.

(3) Ministerul Justiţiei va transmite Consiliului Uniunii, în 30 de zile de la expirarea termenului prevăzut la alin. (2), cererile judecătorilor care îndeplinesc condiţiile prevăzute mai sus. Art. 33. - (1) În funcţie de cererile comunicate de Ministerul Justiţiei, Consiliul Uniunii va solicita Camerelor pentru care judecătorii şi-au exprimat opţiunea să propună un număr de locuri corespunzător cu opţiunile formulate. La formularea propunerilor, Camerele vor avea în vedere criteriile prevăzute de prezenta lege pentru actualizarea numărului de posturi. (2) Pe baza propunerilor primite de la Camere, Consiliul Uniunii formulează propunerile de posturi destinate a fi ocupate de judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe care le supune aprobării ministrului justiţiei. (3) După emiterea ordinului de actualizare a posturilor destinate a fi ocupate de judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ministrul justiţiei va emite ordinele de numire în funcţia de notar public a solicitanţilor care îndeplinesc condiţiile de mai sus. (4) În cazul în care există mai mulţi solicitanţi pentru acelaşi post, aceştia vor fi departajaţi după criteriile stabilite în regulamentul de aplicare a prezentei legi. Punere în aplicare Art. 33. - prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : Art. 28. - (1) La formularea propunerilor de actualizare, Camerele vor avea în vedere numărul cererilor formulate şi criteriile prevăzute de lege. (2) Posturile destinate judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie vor fi alocate în municipii reşedinţă de judeţ şi vor fi comunicate de către Consiliul Uniunii ministrului justiţiei, în vederea emiterii ordinului de actualizare. Art. 29. - (1) Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie îşi vor exprima prin cerere scrisă, adresată direcţiei de specialitate, opţiunile de ocupare a posturilor prevăzute în ordinul de actualizare, în termen de două luni de la publicarea acestuia în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, fiecare arătând în cererea de exprimare a opţiunii ordinea de preferinţă pentru ocuparea posturilor din circumscripţia Camerei menţionate în cerere. Ordinul de actualizare se publică şi pe pagina de internet a Ministerului Justiţiei. (2) Judecătorii nu pot opta pentru un post vacant existent în altă Cameră decât cea precizată în cererea de numire. (3) În cazul în care mai mulţi judecători optează pentru acelaşi post din circumscripţia Camerei arătate în cerere, departajarea se va face prin aplicarea, în următoarea ordine, a criteriilor de prioritate: a) are vechime mai mare în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; b) are vechime mai mare în funcţia de judecător şi/sau procuror; c) are titlul de doctor în drept; d) are activitate mai îndelungată în funcţii de specialitate juridică; e) a funcţionat ca judecător şi/sau procuror, pe o durată mai mare de timp, la instanţe judecătoreşti din localitatea în care a solicitat numirea; f) a obţinut o medie mai mare la examenul de licenţă sau de diplomă.

Art. 34. - După numirea prin ordin al ministrului justiţiei, notarii publici care au obţinut această calitate în condiţiile art. 32 au obligaţia de a urma cursuri de pregătire practică pentru desfăşurarea profesiei de notar, precum şi pentru organizarea activităţii unui birou notarial, cursuri organizate de INR pe o perioadă stabilită de către Consiliul Uniunii, cu plata taxelor aferente.

Punere în aplicare Art. 34. - prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : Art. 30. - (1) După numirea în funcţia de notar public a judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aceştia au obligaţia să urmeze, pe cheltuială proprie, cursurile de pregătire organizate de INR cu privire la modul de îndeplinire a actelor şi procedurilor notariale, organizarea şi funcţionarea Uniunii, a Camerei şi a biroului notarial. (2) Durata cursurilor de pregătire va fi stabilită de către Consiliul Uniunii, iar la finalul acestora se va elibera un certificat.

SECŢIUNEA a 4-a Numirea în funcţia de notar public

Art. 35. - (1) Notarul public este numit de ministrul justiţiei, la propunerea Consiliului Uniunii, în baza cererii celui interesat şi după ce face dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 22. Punere în aplicare prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 :

Art. 36. - Propunerea de numire în funcţia de notar public a candidaţilor care îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 22 din lege se formulează de către Biroul executiv al Consiliului Uniunii şi se înaintează Ministerului Justiţiei în vederea emiterii ordinului de numire, împreună cu documentele care fac dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege, certificate de către Uniune ca fiind conforme cu originalul: a) dosarele de înscriere ale candidaţilor; b) hotărârea de validare a rezultatelor examenului de definitivat, respectiv a rezultatelor concursului de admitere în funcţia de notar public, din care rezultă declararea ca admişi a candidaţilor pentru care se propune numirea ca notar public.

(2) În ordinul de numire în funcţie se menţionează circumscripţia judecătoriei şi localitatea în care este numit notarul public. Punere în aplicare prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : Art. 37. - Notarul public este numit în funcţie prin ordin al ministrului justiţiei, pe baza referatului întocmit de direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei privind îndeplinirea condiţiilor de numire prevăzute de lege. Art. 38. - Ordinul ministrului justiţiei de numire în funcţia de notar public se emite în termen de 30 de zile de la comunicarea propunerilor de către Biroul executiv al Consiliului Uniunii şi cuprinde numele şi prenumele notarului public, circumscripţia judecătoriei sau, după caz, a municipiului Bucureşti, precum şi localitatea în care este numit acesta. Art. 39. - După emitere, ordinul de numire în funcţie va fi înaintat Uniunii, care îl va comunica, la rândul său, Camerei din care face parte notarul public, pentru a fi transmis acestuia.

Art. 36. - După împlinirea vârstei de 75 de ani, notarul public îşi poate exercita funcţia numai dacă prezintă anual un certificat medical privind îndeplinirea condiţiei prevăzute la art. 22 lit. g). Art. 37. - Exercitarea fără drept a funcţiei de notar public constituie infracţiune şi se sancţionează potrivit legii penale. Art. 38. - (1) După emiterea ordinului de numire în funcţie în condiţiile art. 35, notarul public va depune jurământul. (2) Jurământul va fi depus, într-un cadru solemn, de către notarul public în faţa ministrului justiţiei şi a preşedintelui Uniunii sau a reprezentanţilor acestora. (3) Jurământul are următorul conţinut: "Jur să respect Constituţia şi legile ţării, să-mi îndeplinesc cu onoare şi credibilitate publică, cu conştiinţă şi fără părtinire atribuţiile ce-mi revin şi să păstrez secretul profesional. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!" (4) Referirea la divinitate din formula jurământului se schimbă potrivit credinţei religioase a notarului public. (5) Notarul public fără confesiune va depune jurământul fără formulă religioasă, pe conştiinţă şi onoare. Punere în aplicare Art. 38. - prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a 24/07/2013 : Art. 41. - (1) După emiterea ordinului de numire, notarul public va depune jurământul, la Bucureşti, solemn, în faţa ministrului justiţiei şi a preşedintelui Uniunii sau a reprezentanţilor acestora. (2) Depunerea jurământului se consemnează într-un proces-verbal, întocmit în 4 exemplare, care se notarul public şi de persoanele prevăzute la alin. (1). (3) Un exemplar al procesului-verbal şi al jurământului se înmânează notarului public, iar câte un celelalte 3 se păstrează în arhiva Ministerului Justiţiei, a Uniunii şi, respectiv, a Camerei.

activită... din într-un cadru semnează de exemplar din

Art. 39. - (1) Notarul public care, după numire, îşi va desfăşura activitatea într-un birou individual notarial este obligat, în termen de 3 luni de la emiterea ordinului de numire în funcţie, să îşi înregistreze sediul biroului individual în RNENP. Pentru înregistrarea sediului biroului individual notarial, notarul public va prezenta ordinul de numire în funcţie, sigiliul şi specimenul de semnătură, dovada depunerii jurământului, precum şi licenţa de funcţionare. ___________ Alineatul (1) a fost modificat prin punctul 12. din Lege nr. 206/2016 începând cu 12.11.2016.

(2) Notarul public care după numire îşi va desfăşura activitatea într-o societate profesională este obligat să îşi obţină licenţa de funcţionare şi să îşi înregistreze în RNENP atât ordinul de numire în funcţie, cât şi ordinul de asociere sau, după caz, decizia Colegiului director al Camerei, în termen de 3 luni de la emiterea ordinului de numire, respectiv de asociere. Pentru înregistrare, notarul public va prezenta ordinul de numire în funcţie, ordinul de asociere sau, după caz, decizia Colegiului director al Camerei, sigiliul şi specimenul de semnătură, dovada depunerii jurământului, precum şi licenţa de funcţionare. ___________ Alineatul (2) a fost modificat prin punctul 12. din Lege nr. 206/2016 începând cu 12.11.2016.

(3) Licenţa de funcţionare constă în atestarea îndeplinirii formalităţilor pentru începerea şi desfăşurarea activităţii, prevăzute prin regulament. (4) Certificatul de înregistrare în RNENP conferă notarului public dreptul de a desfăşura efectiv activitatea. (5) Înregistrarea unei cereri de suspendare înainte de expirarea termenului prevăzut la alin. (1) sau (2), urmată de emiterea ordinului ministrului justiţiei de suspendare a calităţii de notar public, întrerupe curgerea termenului. (6) Pentru cazuri temeinic justificate, confirmate de Colegiul director al Camerei, termenele prevăzute la alin. (1) şi (2) pot fi prelungite prin ordin al ministrului justiţiei, pe o perioadă ce nu poate depăşi 3 luni. (7) Neîndeplinirea obligaţiei prevăzute la alin. (1) şi (2) privind înregistrarea în RNENP atrage suspendarea de drept a calităţii de notar public, începând cu data expirării termenului de înregistrare. (8) Notarul public care este înregistrat în RNENP, iar în modul său de funcţionare şi exercitare a activităţii a intervenit o modificare are obligaţia ca, în termen de 3 luni de la emiterea ordinului ministrului justiţiei de schimbare a sediului biroului în circumscripţia altei judecătorii, de încetare a suspendării calităţii, respectiv de la emiterea ordinului ministrului justiţiei

ori, după caz, a deciziei Colegiului director al Camerei de asociere sau de încetare a asocierii, să solicite înregistrarea în RNENP, în mod corespunzător, a modificării intervenite în desfăşurarea activităţii. (9) Înregistrarea în RNENP a unei cereri de suspendare înainte de expirarea termenului prevăzut la alin. (1), urmată de emiterea ordinului ministrului justiţiei de suspendare din funcţia de notar public, întrerupe termenul. (10) Pentru cazuri temeinic justificate, termenul prevăzut la alin. (8) poate fi prelungit, prin ordin al ministrului justiţiei, pe o perioadă ce nu poate depăşi 3 luni. (11) Neîndeplinirea obligaţiei prevăzute la alin. (8) privind înregistrarea în RNENP atrage suspendarea de drept a notarului public din exerciţiul funcţiei. (12) Camera în a cărei rază teritorială se află judecătoria în circumscripţia căreia a fost numit şi, după caz, Camera în care notarul public îşi desfăşura activitatea la data încetării sau suspendării calităţii au obligaţia înregistrării modificării intervenite în desfăşurarea activităţii notarului public în RNENP, în termen de două luni de la emiterea ordinului ministrului justiţiei de încetare sau de suspendare a calităţii de notar public. (13) În situaţiile prevăzute la alin. (1) şi (2), notarul public îşi începe activitatea numai după înregistrarea în RNENP. Retragerea licenţei de funcţionare atrage suspendarea de drept a notarului public până la acordarea unei noi licenţe de funcţionare. (14) În situaţiile prevăzute la alin. (8), notarul public îşi începe activitatea numai după înregistrarea în RNENP. Retragerea licenţei de funcţionare atrage suspendarea de drept a notarului public până la acordarea unei noi licenţe de funcţionare. (15) Procedura înregistrării în RNENP, precum şi procedura acordării sau, după caz, retragerii licenţei de funcţionare se stabilesc prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.

Punere în aplicare Art. 39. - prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : ANEXA Nr. 2 la regulament ROMÂNIA Uniunea Naţională a Notarilor Publici Nr. înregistrare . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. Data . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . CERTIFICAT DE ÎNREGISTRARE în Registrul naţional de evidenţă a notarilor publici (RNENP) La cererea . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . ), potrivit art. . .. .. . din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, republicată, cu modificările ulterioare, şi art. . .. .. . din Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.333/C/2013, se certifică înregistrarea în Registrul naţional de evidenţă a notarilor publici a . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . ). ) Se vor înscrie numele şi prenumele notarului public/notarilor publici sau, după caz, se va individualiza Colegiul director al Camerei Notarilor Publici care a solicitat înregistrarea. ) Se vor face menţiuni în funcţie de obiectul cererii, potrivit dispoziţiilor legii şi regulamentului de aplicare a legii. Prezentul certificat a fost eliberat în . .. . exemplare. 1

2

1

2

Director general, .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. L.S. ANEXA Nr. 39 la regulament Licenţă de funcţionare Punere în aplicare Art. 39. - prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : SECŢIUNEA a 6-a Înregistrarea sediului biroului notarial. Eliberarea şi retragerea licenţei de funcţionare Art. 53. - (1) Înregistrarea sediului biroului notarial se face, la cererea notarului public, în RNENP, ţinut, potrivit legii, de către Uniune. (2) Registrul se ţine în format electronic de către Uniune. Ministerul Justiţiei, prin direcţia de specialitate, precum şi Camerele vor avea acces on-line permanent, pe bază de semnătură electronică calificată. Art. 54. - (1) Pentru evidenţa amprentei sigiliilor, a timbrului sec, precum şi a specimenelor de semnătură se va ţine de către Uniune o mapă separată cu acestea. Specimenele de sigilii, de timbru sec şi de semnătură se vor da în faţa unui notar public, care le va legaliza, după care se vor depune la Uniune. (2) Înscrisurile prevăzute la alin. (1) au termen de păstrare la RNENP permanent. Art. 55. - (1) Notarul public care, după numire, îşi va desfăşura activitatea într-un birou individual notarial este obligat, în termen de 3 luni de la emiterea ordinului de numire în funcţie, să îşi înregistreze sediul biroului individual în RNENP. Pentru înregistrare, notarul public va prezenta ordinul de numire în funcţie, sigiliul şi specimenul de semnătură, dovada depunerii jurământului, precum şi licenţa de funcţionare. (2) Notarul public care, după numire, îşi va desfăşura activitatea într-o societate profesională este obligat să obţină licenţa de funcţionare şi să îşi înregistreze în RNENP atât ordinul de numire în funcţie, cât şi ordinul de asociere sau, după caz, decizia Colegiului director al Camerei, în termen de 3 luni de la emiterea ordinului de numire, respectiv de asociere. Pentru înregistrarea ordinului de numire, notarul public va prezenta ordinul de numire în funcţie şi decizia Colegiului director al Camerei de avizare a asocierii, iar pentru înregistrarea societăţii profesionale, ordinul de asociere sau, după caz, decizia Colegiului director al Camerei, sigiliul şi specimenul de semnătură pentru localitatea unde va funcţiona societatea profesională, dovada depunerii jurământului, precum şi licenţa de funcţionare. (3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul înregistrării în RNENP ca urmare a încetării suspendării.

(4) Notarul public îşi începe activitatea numai după efectuarea înregistrării în RNENP. (5) Certificatul de înregistrare în RNENP conferă notarului public dreptul de a desfăşura efectiv activitatea. Certificatul de înregistrare se comunică, de îndată, Ministerului Justiţiei. (6) După înregistrarea la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), notarul public are obligaţia comunicării către RNENP, de îndată, a codului de identificare fiscală. Art. 56. - (1) În cazul în care, după numire, dar înainte de expirarea termenului de 3 luni de la emiterea ordinului de numire, notarul public solicită suspendarea din funcţia de notar public, cererea de suspendare se poate depune la Ministerul Justiţiei sau la Uniune, care o va comunica Ministerului Justiţiei în vederea emiterii ordinului ministrului justiţiei de suspendare. Ordinul de numire, precum şi ordinul de suspendare se vor înscrie în RNENP fără îndeplinirea altor formalităţi. (2) Ordinul de suspendare se înregistrează în RNENP şi se comunică notarului public şi Camerei din care acesta face parte, împreună cu un exemplar al certificatului care atestă înregistrarea suspendării în RNENP. (3) Înregistrarea unei cereri de suspendare înainte de expirarea termenului de 3 luni prevăzut pentru înregistrarea în RNENP, urmată de emiterea ordinului ministrului justiţiei de suspendare a calităţii de notar public, întrerupe curgerea termenului prevăzut la art. 40 alin. (1) şi (2) din lege. Art. 57. - (1) Neîndeplinirea de către notarul public a obligaţiei de înregistrare în RNENP în termen de 3 luni de la emiterea ordinului de numire în funcţie atrage suspendarea de drept a calităţii de notar public, începând cu data expirării termenului de înregistrare. (2) Îndeplinirea condiţiilor care atrag suspendarea de drept din funcţie a notarului public se constată prin dispoziţie a preşedintelui Uniunii sau a unui delegat al acestuia, emisă pe baza referatului întocmit de compartimentul de specialitate din cadrul Uniunii. (3) După emiterea dispoziţiei constatatoare, Uniunea înaintează Ministerului Justiţiei solicitarea de emitere a ordinului ministrului justiţiei de suspendare din funcţie a notarului public, însoţită de actele doveditoare. (4) Camera în a cărei rază teritorială se află judecătoria în circumscripţia căreia a fost numit notarul public suspendat de drept are obligaţia înregistrării în RNENP atât a ordinului de numire, cât şi a celui de suspendare a notarului public, în termen de două luni de la emiterea ordinului de suspendare. (5) În termen de 3 luni de la emiterea ordinului de încetare a suspendării, notarul public are obligaţia efectuării în RNENP a înregistrărilor prevăzute de lege. Art. 58. - (1) Licenţa de funcţionare se eliberează de către RNENP pe baza aprobării Biroului executiv al Consiliului Uniunii. (2) La cererea de emitere a licenţei de funcţionare se depune de către notarul public care îşi va începe activitatea într-un birou individual avizul motivat al Colegiului director, care va face menţiune despre îndeplinirea următoarelor condiţii: a) biroul notarial dispune de spaţiu corespunzător desfăşurării activităţii şi conservării arhivei în condiţiile legii; b) existenţa cel puţin a unui calculator, a unui scanner şi a unei imprimante compatibile cu calculatorul, funcţionale; c) existenţa unei conexiuni permanente la internet; d) existenţa cel puţin a unei adrese de e-mail valide; e) existenţa cel puţin a unui angajat cu contract de muncă; f) existenţa cel puţin a unei linii telefonice şi de fax funcţionale; g) existenţa numărului necesar de registre notariale securizate în condiţiile stabilite prin hotărâre a Consiliului Uniunii; h) notarul public deţine certificat digital privind semnătura electronică calificată; i) notarul public are contract încheiat cu Casa de Asigurări a Notarilor Publici, denumită în continuare Casa de Asigurări; j) notarul public este înregistrat ca raportor la Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor; k) notarul public deţine certificat de înregistrare fiscală eliberat de autorităţile române; l) notarul public are contract încheiat cu Centrul Naţional de Administrare a Registrelor Naţionale Notariale (CNARNN); m) notarul public a prezentat dovada confecţionării sigiliului şi a timbrului sec de către Monetăria Statului; n) existenţa specimenului de semnătură, de sigiliu şi de timbru sec, pentru localitatea în care îşi va desfăşura activitatea, legalizate de un notar public; o) notarul public face dovada de plată a taxei de înscriere în Uniune, care se plăteşte o singură dată, după dobândirea calităţii de notar public. Art. 59. - Pe baza actelor depuse în susţinerea cererii şi avizului, RNENP emite licenţa de funcţionare. Licenţa cuprinde menţiuni cu privire la datele de identificare ale notarului public, sediul biroului notarial, forma de exercitare a profesiei, numărul şi data ordinului ministrului justiţiei sau, după caz, ale deciziei Colegiului director al Camerei. Art. 60. - La cererea de emitere a licenţei de funcţionare, notarii publici care vor să îşi înceapă activitatea într-un birou care este în stare de funcţionare anexează următoarele documente: a) decizia de asociere emisă de Colegiul director al Camerei sau, după caz, ordinul de asociere emis de ministrul justiţiei; b) decizia Colegiului director al Camerei prin care se atestă că în biroul deja existent îşi pot desfăşura activitatea mai mulţi notari publici; c) decizia Colegiului director al Camerei privind îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 58 lit. b) -o) de către notarul care vine în asociere. Art. 61. - Modificările intervenite în modul de desfăşurare a activităţii unui notar public se înregistrează în RNENP, la cerere sau, după caz, din oficiu, dispoziţiile privind înregistrarea în RNENP aplicându-se în mod corespunzător. Art. 62. - (1) Biroul executiv al Consiliului Uniunii poate dispune retragerea licenţei de funcţionare în cazul neîndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 58, la sesizarea Colegiului director al Camerei sau din oficiu. Colegiul director al Camerei, din oficiu sau la cererea Biroului executiv al Consiliului Uniunii, identifică şi dispune măsuri concrete de remediere de către notarul public a neregularităţilor, precum şi un termen rezonabil, raportat la măsurile dispuse, de îndeplinire a acestora. Retragerea licenţei de funcţionare se dispune numai dacă notarul public nu remediază în termenul stabilit neregularităţile constatate. (2) În toate cazurile de suspendare din funcţie a notarului public care funcţionează într-un birou individual, licenţa de funcţionare se retrage de către Biroul executiv al Consiliului Uniunii, la cerere sau din oficiu. (3) Camera, primind solicitarea de la Biroul executiv al Consiliului Uniunii, va proceda de îndată la ridicarea sigiliilor, a dispozitivului digital de semnătură electronică, închiderea registrelor notariale şi va informa Agenţia Naţională de

Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI), CNARNN şi Autoritatea de Supraveghere a Arhivei Electronice de Garanţii Reale Mobiliare (AEGRM). (4) În cazul notarilor publici asociaţi, Camera va proceda la ridicarea sigiliilor şi, după caz, a dispozitivului digital de semnătură electronică şi va informa ANCPI, CNARNN şi Autoritatea de Supraveghere a AEGRM. (5) La sesizarea Colegiului director al Camerei sau din oficiu, Biroul executiv al Consiliului Uniunii dispune, de îndată, retragerea licenţei de funcţionare, în cazurile prevăzute la art. 41 din lege. (6) Retragerea licenţei se înscrie în RNENP. Art. 63. - Pagina de internet a Uniunii se actualizează permanent pe baza datelor din RNENP cu privire la modificările intervenite în Tabloul notarilor publici. Art. 64. - Notarul public are obligaţia afişării la loc vizibil a licenţei de funcţionare. Art. 65. - (1) Notarul public poate solicita Colegiului director al Camerei înfiinţarea unui singur sediu secundar într-o localitate din cadrul circumscripţiei judecătoriei unde îşi desfăşoară activitatea. (2) Sediile secundare se înregistrează în RNENP cu respectarea dispoziţiilor privind înregistrarea biroului notarial prevăzute la art. 58. (3) În cazul în care în localitatea în care funcţionează sediul secundar îşi stabileşte sediul principal un birou notarial, sediul secundar se desfiinţează, iar arhiva se va prelua de către biroul nou-înfiinţat. (4) Într-o localitate poate funcţiona un singur sediu secundar. Sediul secundar are program de lucru cu publicul cel puţin o zi pe săptămână şi va avea afişat programul de funcţionare. Art. 66. - (1) Sigiliul notarului public cuprinde denumirea ţării, stema României, numele, prenumele şi calitatea de notar public, precum şi localitatea unde se află sediul biroului notarial. Modelul sigiliului este propus de Consiliul Uniunii şi aprobat de ministrul justiţiei. În cazul în care notarul public are nume compus şi mai multe prenume, pe sigiliu se inscripţionează numele integral şi cel puţin primul prenume din actul de identitate. (2) Sigiliul folosit de către notarul public la sediul principal se utilizează şi la instrumentarea actelor şi procedurilor notariale de la sediul secundar. (3) Modelul timbrului sec, conţinutul acestuia şi procedura de confecţionare se aprobă de către Consiliul Uniunii. (4) Pierderea, deteriorarea sau dispariţia sigiliului se comunică de îndată Camerei şi se consemnează în procesulverbal de constatare, semnat de către un angajat al Camerei cu atribuţii în acest sens şi de către notarul public titular al sigiliului. Un exemplar al procesului-verbal se înaintează RNENP, împreună cu încheierea de legalizare a noilor specimene de sigiliu. (5) Dispoziţiile privind confecţionarea şi înregistrarea sigiliilor se aplică în mod corespunzător. Art. 67. - (1) Notarul public poate să deţină maximum două sigilii, care vor conţine steluţe ca elemente de diferenţiere între ele. (2) Ambele sigilii pot fi folosite concomitent la instrumentarea actelor şi procedurilor notariale, potrivit organizării proprii a biroului notarial, stabilită prin decizie internă.

SECŢIUNEA a 5-a Încetarea şi suspendarea din funcţia de notar public

Art. 40. - (1) Calitatea de notar public încetează: a) prin renunţarea scrisă la calitatea de notar public; Punere în aplicare prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : Art. 69. - (1) Încetarea calităţii de notar public în cazul prevăzut la art. 41 alin. (1) lit. a) din lege se dispune de ministrul justiţiei, prin ordin, din oficiu sau la sesizarea Biroului executiv al Consiliului Uniunii. Cererea de renunţare formulată de către notarul public se depune la Colegiul director al Camerei în care funcţionează în vederea avizării. (2) În vederea încetării activităţii notarului public, ca urmare a încetării calităţii de notar public, se procedează astfel: a) Colegiul director al Camerei procedează la verificarea condiţiilor de continuare a activităţii biroului notarial de către un alt notar public sau de desfiinţare a acestuia; b) după avizarea de către Colegiul director al Camerei, cererea se înaintează Biroului executiv al Consiliului Uniunii, care propune ministrului justiţiei încetarea calităţii de notar public. Ministrul justiţiei va soluţiona cu celeritate cererea; c) după comunicarea ordinului ministrului justiţiei de încetare a calităţii de notar public, acesta nu mai poate instrumenta acte şi proceduri notariale. În situaţia în care notarul public nu poate lua cunoştinţă de ordinul ministrului justiţiei, Colegiul director al Camerei va dispune luarea măsurilor necesare; d) în cazul în care notarul public îşi desfăşoară activitatea într-o societate profesională, se procedează la ridicarea sigiliilor şi a dispozitivului digital de semnătură electronică şi se întocmeşte un proces-verbal de constatare a încetării activităţii de notar public. Colegiul director al Camerei va informa, în scris, ANCPI, CNARNN, Autoritatea de Supraveghere a AEGRM, Casa de Asigurări a Notarilor Publici şi furnizorul de semnătură electronică despre încetarea calităţii notarului public. (3) În cazul desfiinţării biroului notarial, individual sau asociat, după comunicarea ordinului de încetare a calităţii de notar public, Colegiul director al Camerei dispune formarea unei comisii care are următoarele atribuţii: a) de a închide şi ridica registrele notariale; b) de a ridica sigiliile, timbrul sec şi dispozitivul digital de semnătură electronică; c) de a dispune ştergerea din memoria calculatoarelor a informaţiilor şi datelor cu caracter notarial; d) de a inventaria şi ridica arhiva notarială a biroului; arhiva financiar-contabilă rămâne în păstrarea şi gestiunea persoanei căreia i-a încetat calitatea de notar public, pentru definitivarea situaţiei financiar-contabile; e) de a dispune dezafectarea firmei biroului notarial; f) de a aduce la cunoştinţa publicului, prin afişare, faptul că biroul notarial a fost desfiinţat, precum şi locul de unde se pot solicita informaţii. (4) Dispoziţiile alin. (3) se aplică şi în cazul în care notarul public a avut sediu secundar. (5) În îndeplinirea atribuţiilor care îi revin, comisia este sprijinită de către personalul de specialitate al Camerei. (6) După ridicare, sigiliile se înregistrează în registrul de sigilii şi se păstrează până la obţinerea avizului Arhivelor Naţionale ale României, după care se distrug, fiecare operaţiune fiind consemnată într-un proces-verbal.

Punere în aplicare prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : Art. 77. - În vederea încetării calităţii de notar public potrivit art. 41 alin. (1) lit. a) şi b) din lege, cererea se depune la Cameră şi se înaintează ministrului justiţiei prin Biroul executiv al Consiliului Uniunii.

b) în cazul constatării incapacităţii de muncă, în condiţiile legii; Punere în aplicare prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : Art. 70. - (1) Încetarea calităţii de notar public în cazurile prevăzute la art. 41 alin. (1) lit. b) şi h) din lege se dispune de ministrul justiţiei, din oficiu sau la sesizarea Biroului executiv al Consiliului Uniunii, pe baza documentelor medicale prevăzute de legislaţia în vigoare prin care se atestă incapacitatea de muncă sau existenţa unei boli psihice ireversibile. (2) Dispoziţiile privind încetarea activităţii notarului public sau desfiinţarea biroului în care acesta îşi desfăşoară activitatea se aplică în mod corespunzător. Punere în aplicare prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : Art. 77. - În vederea încetării calităţii de notar public potrivit art. 41 alin. (1) lit. a) şi b) din lege, cererea se depune la Cameră şi se înaintează ministrului justiţiei prin Biroul executiv al Consiliului Uniunii.

c) în caz de neexercitare a funcţiei, fără justificare, o perioadă neîntreruptă de cel puţin 6 luni; Punere în aplicare prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : Art. 71. - Încetarea calităţii de notar public în cazul prevăzut la art. 41 alin. (1) lit. c) din lege se dispune de ministrul justiţiei, la sesizarea Biroului executiv al Consiliului Uniunii, pe baza deciziei Colegiului director al Camerei, emisă în urma verificărilor evidenţelor Camerei şi situaţiei de fapt.

d) prin excluderea din profesie, dispusă ca sancţiune disciplinară, în condiţiile prezentei legi; Punere în aplicare prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : Art. 72. - (1) Încetarea calităţii de notar public în cazul prevăzut la art. 41 alin. (1) lit. d) din lege se dispune de ministrul justiţiei, din oficiu sau la sesizarea Biroului executiv al Consiliului Uniunii, pe baza hotărârii Consiliului de disciplină sau, după caz, a Consiliului Uniunii ori a instanţei de judecată, rămasă definitivă. (2) Dispoziţiile art. 74 se aplică în mod corespunzător.

e) în cazul văditei incapacităţi profesionale, constatată în urma controlului exercitat în condiţiile prezentei legi; Punere în aplicare prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : Art. 73. - Încetarea calităţii de notar public în cazul prevăzut la art. 41 alin. (1) lit. e) din lege se dispune de ministrul justiţiei, din oficiu sau la propunerea altui titular al acţiunii disciplinare, ca urmare a aplicării în mod repetat, în ultimii 5 ani, a uneia sau mai multor sancţiuni disciplinare cu privire la calitatea activităţii notariale, prevăzute de art. 42 alin. (1) lit. a) -c) din lege.

f) când prin hotărâre judecătorească definitivă s-a dispus condamnarea sau amânarea aplicării pedepsei pentru săvârşirea unei infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul ori pentru săvârşirea cu intenţie a unei alte infracţiuni; Punere în aplicare prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : Art. 74. - (1) Încetarea calităţii de notar public în cazul prevăzut la art. 41 alin. (1) lit. f) din lege se dispune de ministrul justiţiei, din oficiu sau la sesizarea Biroului executiv al Consiliului Uniunii, pe baza copiei certificate a hotărârii judecătoreşti de condamnare rămase definitivă sau a certificatului de grefă din care rezultă acest fapt. (2) După primirea de la instanţa de judecată a copiei certificate a hotărârii judecătoreşti definitive de condamnare a notarului public, ministrul justiţiei dispune încetarea de îndată a calităţii notarului public. (3) În termen de 3 zile de la data luării la cunoştinţă despre condamnarea definitivă, notarul public, Camera din care acesta face parte şi Uniunea au obligaţia informării direcţiei de specialitate din Ministerul Justiţiei despre aceasta şi, după caz, a înaintării documentelor doveditoare, dacă sunt în posesia acestora. (4) Are obligaţia înaintării documentului, de la data la care a luat cunoştinţă de existenţa hotărârii judecătoreşti de condamnare, dacă a intrat în posesia copiei hotărârii judecătoreşti de condamnare rămase definitivă sau a unui certificat de grefă din care rezultă acest fapt: a) notarul public condamnat către Camera din care face parte, în termen de 5 zile; b) Camera către Biroul executiv al Consiliului Uniunii, în termen de 5 zile. (5) Îndată după primirea ordinului ministrului justiţiei de încetare a calităţii notarului public condamnat definitiv, Biroul executiv al Consiliului Uniunii dispune ridicarea licenţei de funcţionare, înştiinţând despre aceasta RNENP şi Camera în care notarul îşi desfăşoară activitatea. (6) Camera, primind înştiinţarea de ridicare a licenţei, dispune de îndată ridicarea sigiliilor, a dispozitivului digital de semnătură electronică, închiderea registrelor notariale şi informează ANCPI, CNARNN şi Autoritatea de Supraveghere a AEGRM. (7) După emiterea ordinului ministrului justiţiei de încetare a calităţii de notar public se va proceda, în condiţiile prezentului regulament, la efectuarea celorlalte formalităţi necesare încetării activităţii notarului public condamnat. (8) Începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare prevăzute la art. 41 alin. (1) lit. f) din lege, notarul public are obligaţia de a nu mai îndeplini activitate notarială.

g) în cazul în care notarul public nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 22 lit. a) -g); Punere în aplicare prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : Art. 75. - (1) Încetarea calităţii de notar public în cazul prevăzut la art. 41 alin. (1) lit. g) din lege se constată sau se dispune de ministrul justiţiei, din oficiu sau la sesizarea Biroului executiv al Consiliului Uniunii, pe baza documentelor justificative cu privire la neîndeplinirea uneia dintre condiţiile prevăzute de art. 22 lit. a) -g) din lege. (2) Dispoziţiile privind încetarea activităţii notarului public şi desfiinţarea biroului în care acesta îşi desfăşoară activitatea se aplică în mod corespunzător.

h) în cazul constatării, în condiţiile prevăzute la art. 41 alin. (3), a unei boli psihice ireversibile; Punere în aplicare prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : Art. 70. - (1) Încetarea calităţii de notar public în cazurile prevăzute la art. 41 alin. (1) lit. b) şi h) din lege se

dispune de ministrul justiţiei, din oficiu sau la sesizarea Biroului executiv al Consiliului Uniunii, pe baza documentelor medicale prevăzute de legislaţia în vigoare prin care se atestă incapacitatea de muncă sau existenţa unei boli psihice ireversibile. (2) Dispoziţiile privind încetarea activităţii notarului public sau desfiinţarea biroului în care acesta îşi desfăşoară activitatea se aplică în mod corespunzător.

i) prin deces. Punere în aplicare prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : Art. 76. - (1) Încetarea calităţii de notar public în cazul prevăzut la art. 41 alin. (1) lit. i) din lege se constată de ministrul justiţiei, din oficiu sau la sesizarea Biroului executiv al Consiliului Uniunii, pe baza certificatului de deces. (2) Dispoziţiile privind încetarea activităţii notarului public şi desfiinţarea biroului în care acesta şi-a desfăşurat activitatea se aplică în mod corespunzător. De asemenea, se vor avea în vedere următoarele: a) procesele-verbale întocmite de comisia constituită de Colegiul director al Camerei se încheie cu personalul existent la nivelul biroului notarial, iar în lipsa acestuia, se vor face menţiunile corespunzătoare în procesul-verbal; b) repartizarea de către Colegiul director al Camerei a actelor şi procedurilor aflate în curs de soluţionare unui alt notar public, cu obligaţia încunoştinţării părţilor; c) redistribuirea personalului auxiliar, în măsura disponibilităţilor; d) sesizarea de către preşedintele Camerei a RNENP în vederea efectuării menţiunilor corespunzătoare în registru; e) sesizarea de către preşedintele Camerei a organelor fiscale cu privire la decesul notarului.

(2) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. f), instanţa de judecată comunică de îndată compartimentului de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei şi Uniunii copia certificată a hotărârii judecătoreşti definitive de condamnare. (3) Notarul public poate fi menţinut în activitate în cazul în care, pentru o infracţiune săvârşită din culpă, s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, suspendarea executării pedepsei, s-a aplicat pedeapsa amenzii sau acesta a beneficiat de amnistie ori graţiere înainte de începerea executării pedepsei şi se apreciază că fapta săvârşită nu a adus atingere prestigiului profesiei. (4) Încetarea funcţiei de notar public se constată sau se dispune, după caz, de ministrul justiţiei, la propunerea Biroului executiv al Consiliului Uniunii, la cererea notarului public sau din oficiu. Punere în aplicare prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : Art. 68. - Încetarea calităţii de notar public se constată sau se dispune, după caz, de ministrul justiţiei, la propunerea Biroului executiv al Consiliului Uniunii, la cererea notarului public sau din oficiu.

(5) La încetarea calităţii de notar public, Camera are obligaţia de a ridica de îndată sigiliile, registrele şi arhiva. Registrele şi arhiva se vor prelua, în următoarea ordine, de către: a) notarul public asociat; b) un alt notar public din circumscripţia aceleiaşi judecătorii sau, în lipsă, din circumscripţia aceleiaşi Camere, în cazul în care notarul public a cărui funcţie a încetat îşi desfăşura activitatea într-un birou notarial individual; c) Cameră, în cazul în care arhiva nu poate fi preluată de un notar public. (6) În cazul în care Camera este împiedicată să îşi exercite atribuţiile prevăzute la alin. (1)-(5), aceasta poate solicita sprijinul organelor de ordine publică. Art. 41. - (1) Notarul public este suspendat din funcţie: a) în caz de incompatibilitate; b) pe perioada interdicţiei de a-şi exercita funcţia, dispusă în condiţiile legii sau ca măsură disciplinară; c) în caz de nedepunere a situaţiei statistice lunare la termenul stabilit prin hotărârea Consiliului Uniunii, timp de două luni consecutiv; d) pentru neachitarea integrală, în termen de două luni de la scadenţă, a obligaţiilor băneşti profesionale, până la depunerea situaţiilor statistice şi/sau achitarea debitului şi a penalităţilor aferente acestuia; e) în caz de incapacitate temporară de muncă; f) în cazul concediului pentru creşterea şi îngrijirea copilului, în condiţiile legii; g) în cazul în care împotriva notarului public s-a luat măsura arestării preventive sau a arestului la domiciliu, până la încetarea măsurii; Punere în aplicare prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : Art. 82. - Suspendarea notarului public în cazul prevăzut la art. 42 alin. (1) lit. g) din lege se dispune începând cu data luării măsurii arestării preventive, pe toată durata măsurii, inclusiv pe durata prelungirii sau menţinerii acesteia, până la încetarea măsurii arestării preventive.

h) la cererea formulată în scris; i) când suferă de o boală psihică, ce îl împiedică să îşi exercite funcţia în mod corespunzător, în condiţiile stabilite de regulament; Punere în aplicare prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : Art. 84. - (1) În cazul prevăzut la art. 42 alin. (1) lit. i), suspendarea se dispune prin ordin al ministrului justiţiei, pe baza unei expertize medicale efectuate de comisia de examinare medicală a judecătorilor, procurorilor, magistraţilor-asistenţi şi personalului asimilat acestora, precum şi a candidaţilor pentru admiterea în magistratură. (2) La solicitarea Colegiului director al Camerei în care notarul public îşi desfăşoară activitatea, Biroul executiv al Consiliului Uniunii dispune, prin decizie, prezentarea notarului public la comisia de examinare medicală pentru efectuarea controlului medical. Notarul public faţă de care s-a dispus efectuarea controlului medical are obligaţia de a se prezenta la comisia medicală la data la care a fost convocat de aceasta. (3) Câte un exemplar al expertizei medicale se transmite Camerei şi notarului public. (4) Raportul comisiei de examinare medicală poate fi contestat, în termen de 5 zile, de către Colegiul director al Camerei sau de către notarul public, la Comisia superioară de examinare medicală. Aceasta va soluţiona contestaţia în termen de 30 de zile lucrătoare de la data înregistrării contestaţiei. Dispoziţiile alin. (2) şi (3) se aplică în mod corespunzător.

(5) După efectuarea expertizei medicale şi, după caz, a soluţionării contestaţiei, Colegiul director al Camerei înaintează, de îndată, Biroului executiv al Consiliului Uniunii propunerea sa privind notarul public, însoţită de raportul de expertiză iniţial şi, respectiv, de raportul de expertiză al Comisiei superioare de examinare medicală. (6) Biroul executiv al Consiliului Uniunii se pronunţă asupra propunerii Colegiului director al Camerei prin decizie, care se comunică, de îndată, Ministerului Justiţiei, împreună cu actele prevăzute la alin. (5), în vederea emiterii ordinului de suspendare. (7) După expirarea perioadei de suspendare, Colegiul director al Camerei, pe baza concluziilor unei noi expertize efectuate de comisia de examinare medicală prevăzută la alin. (1), poate propune încetarea suspendării, prelungirea suspendării sau, dacă boala este ireversibilă, încetarea din funcţie potrivit legii. Dispoziţiile alin. (2) şi (6) se aplică în mod corespunzător. (8) Ministrul justiţiei dispune, prin ordin, asupra propunerii de suspendare din funcţie, de prelungire sau încetare a suspendării ori de încetare a calităţii notarului public, pe baza raportului sau, după caz, a rapoartelor de expertiză întocmite în conformitate cu dispoziţiile alin. (1) sau (6), după caz, şi a propunerii Colegiului director al Camerei.

j) în cazul prevăzut la art. 39 alin. (7). (2) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. g), instanţa de judecată comunică de îndată compartimentului de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei şi Uniunii copia certificată a hotărârii judecătoreşti definitive prin care s-a dispus măsura arestării preventive a notarului public. (3) După expirarea perioadei prevăzute la alin. (1) lit. i), Camera, pe baza unei noi expertize, poate hotărî încetarea suspendării şi repunerea în funcţie a notarului, prelungirea acesteia sau, dacă boala este ireversibilă, propune încetarea din funcţie, potrivit legii. (4) La suspendarea din exerciţiul funcţiei, notarului public îi revine obligaţia predării de îndată Camerei a sigiliilor, registrelor şi, după caz, a arhivei, în vederea păstrării pe perioada suspendării. (5) Suspendarea încetează dacă au dispărut împrejurările care au determinat-o. (6) În cazul suspendării din funcţia de notar, termenul de suspendare începe să curgă de la data încheierii procesului-verbal de preluare a sigiliilor şi închidere a registrelor. Punere în aplicare Art. 41. - prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : SUBSECŢIUNEA a 2-a Suspendarea din funcţia de notar public Art. 78. - (1) Suspendarea şi încetarea suspendării se dispun, prin ordin, de către ministrul justiţiei, la propunerea Biroului executiv al Consiliului Uniunii, la cererea notarului public sau din oficiu. (2) În cazul suspendării din funcţia de notar public, termenul de suspendare începe să curgă de la data încheierii procesului-verbal de preluare a sigiliilor şi închidere a registrelor. Art. 79. - În cazul în care propunerea de suspendare este formulată de către Biroul executiv al Consiliului Uniunii, aceasta se face în baza sesizării Colegiului director al Camerei în care notarul public îşi desfăşoară activitatea. Art. 80. - La suspendarea din exerciţiul funcţiei, notarul public are obligaţia predării, de îndată, către Cameră, a sigiliilor, registrelor şi, după caz, a arhivei, în vederea păstrării pe perioada suspendării. Art. 81. - (1) În cazul suspendării, îndată după emiterea şi comunicarea ordinului de suspendare din funcţie, Colegiul director al Camerei dispune constituirea unei comisii care are următoarele atribuţii: a) de a închide registrele notariale ale notarului public suspendat. În cazul în care suspendarea se dispune pe o perioadă mai mare de 6 luni, iar biroul notarial nu asigură permanenţa serviciului de arhivă sau la cererea notarului public, Colegiul director al Camerei ridică, pe cheltuiala notarului public, registrele şi arhiva; b) de a ridica sigiliile, timbrul sec şi dispozitivul digital de semnătură electronică; c) de a pune în vedere, în scris, notarului public suspendat ca, pe perioada suspendării, să nu utilizeze actele, datele şi informaţiile cu caracter personal ale clienţilor, deţinute pe suport hârtie sau pe suport electronic de stocare a datelor; d) de a dispune dezafectarea firmei biroului notarial, în cazul în care se ridică arhiva şi registrele; e) de a aduce la cunoştinţa publicului, prin afişare, în cazul birourilor notariale individuale, faptul că activitatea biroului este suspendată, durata suspendării şi locul de unde se pot obţine informaţii. (2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi cu privire la sediul secundar al notarului public suspendat. (3) În îndeplinirea atribuţiilor care îi revin, comisia este sprijinită de personalul Camerei. (4) Colegiul director al Camerei informează despre suspendarea din funcţie a notarului public ANCPI, CNARNN, Autoritatea de Supraveghere a AEGRM, Casa de Asigurări a Notarilor Publici şi furnizorul de semnătură electronică. (5) Despre suspendarea din funcţie se face menţiune în RNENP şi se procedează la retragerea licenţei de funcţionare a biroului în care nu mai funcţionează un notar public. (6) După încetarea suspendării şi reluarea activităţii, notarul public va solicita Colegiului director al Camerei predarea sigiliilor, a timbrului sec şi a dispozitivului digital de semnătură electronică. Acestea vor fi restituite de îndată. Art. 82. - Suspendarea notarului public în cazul prevăzut la art. 42 alin. (1) lit. g) din lege se dispune începând cu data luării măsurii arestării preventive, pe toată durata măsurii, inclusiv pe durata prelungirii sau menţinerii acesteia, până la încetarea măsurii arestării preventive. Art. 83. - (1) Notarul public căruia i s-a interzis dreptul de a exercita profesia este suspendat de la data la care interzicerea devine executorie, în condiţiile legii penale. (2) Suspendarea prevăzută la alin. (1) se dispune de către ministrul justiţiei, prin ordin. (3) În vederea efectuării procedurilor de suspendare, notarul public căruia i s-a interzis dreptul de a exercita profesia are obligaţia de a înştiinţa de îndată Colegiul director al Camerei. Art. 84. - (1) În cazul prevăzut la art. 42 alin. (1) lit. i), suspendarea se dispune prin ordin al ministrului justiţiei, pe baza unei expertize medicale efectuate de comisia de examinare medicală a judecătorilor, procurorilor, magistraţilor-asistenţi şi personalului asimilat acestora, precum şi a candidaţilor pentru admiterea în magistratură. (2) La solicitarea Colegiului director al Camerei în care notarul public îşi desfăşoară activitatea, Biroul executiv al Consiliului Uniunii dispune, prin decizie, prezentarea notarului public la comisia de examinare medicală pentru efectuarea controlului medical. Notarul public faţă de care s-a dispus efectuarea controlului medical are obligaţia de a se prezenta la comisia medicală la data la care a fost convocat de aceasta. (3) Câte un exemplar al expertizei medicale se transmite Camerei şi notarului public.

(4) Raportul comisiei de examinare medicală poate fi contestat, în termen de 5 zile, de către Colegiul director al Camerei sau de către notarul public, la Comisia superioară de examinare medicală. Aceasta va soluţiona contestaţia în termen de 30 de zile lucrătoare de la data înregistrării contestaţiei. Dispoziţiile alin. (2) şi (3) se aplică în mod corespunzător. (5) După efectuarea expertizei medicale şi, după caz, a soluţionării contestaţiei, Colegiul director al Camerei înaintează, de îndată, Biroului executiv al Consiliului Uniunii propunerea sa privind notarul public, însoţită de raportul de expertiză iniţial şi, respectiv, de raportul de expertiză al Comisiei superioare de examinare medicală. (6) Biroul executiv al Consiliului Uniunii se pronunţă asupra propunerii Colegiului director al Camerei prin decizie, care se comunică, de îndată, Ministerului Justiţiei, împreună cu actele prevăzute la alin. (5), în vederea emiterii ordinului de suspendare. (7) După expirarea perioadei de suspendare, Colegiul director al Camerei, pe baza concluziilor unei noi expertize efectuate de comisia de examinare medicală prevăzută la alin. (1), poate propune încetarea suspendării, prelungirea suspendării sau, dacă boala este ireversibilă, încetarea din funcţie potrivit legii. Dispoziţiile alin. (2) şi (6) se aplică în mod corespunzător. (8) Ministrul justiţiei dispune, prin ordin, asupra propunerii de suspendare din funcţie, de prelungire sau încetare a suspendării ori de încetare a calităţii notarului public, pe baza raportului sau, după caz, a rapoartelor de expertiză întocmite în conformitate cu dispoziţiile alin. (1) sau (6), după caz, şi a propunerii Colegiului director al Camerei.

Art. 42. - Suspendarea şi încetarea suspendării se dispun prin ordin de ministrul justiţiei, la propunerea Biroului executiv al Consiliului Uniunii, la cererea notarului public sau din oficiu. Art. 43. - Pentru motive justificate, Camera va desemna, în condiţiile prevăzute de regulamentul de aplicare a prezentei legii, un notar public pentru îndeplinirea atribuţiilor notarului public absent sau, după caz, a notarului public aflat în situaţiile prevăzute la art. 88. Art. 44. - (1) Evidenţa notarilor publici, lucrările privind numirea în funcţie, modificările intervenite în desfăşurarea activităţii, încetarea calităţii de notar public, precum şi cele privind organizarea şi funcţionarea profesiei se realizează, în plan teritorial, de către Camere, iar la nivel naţional, de către Uniune şi compartimentul de specialitate din Ministerul Justiţiei. (2) Uniunea are obligaţia de a comunica, de îndată, Ministerului Justiţiei certificatele de înregistrare a numirii în funcţia de notar public, precum şi a sediului biroului notarial individual sau asociat, deciziile Colegiilor directoare ale Camerelor de asociere şi încetare a asocierii notarilor publici care au sediul biroului în circumscripţia aceleiaşi judecătorii, precum şi, la cerere, orice alte acte privind organizarea şi funcţionarea birourilor notarilor publici. (3) Ordinele ministrului justiţiei privind numirea în funcţia de notar public, modificările intervenite în desfăşurarea activităţii, precum şi încetarea calităţii de notar public se comunică Uniunii, care are obligaţia de a lua măsurile necesare pentru a fi comunicate de îndată Camerei, acesteia revenindu-i obligaţia comunicării, sub luare de dovadă, notarului public. Art. 45. - Până la data de 31 martie a fiecărui an, Consiliul Uniunii are obligaţia să întocmească tabloul anual al notarilor publici şi să îl publice în Monitorul Oficial al României, Partea I. Tabloul anual al notarilor publici se actualizează permanent, pe baza datelor furnizate de către Camere, se comunică Ministerului Justiţiei şi se postează pe pagina de internet a Uniunii.

SECŢIUNEA a 6-a Camera Notarilor Publici

Art. 46. - (1) În circumscripţia fiecărei curţi de apel funcţionează câte o Cameră, cu personalitate juridică. (2) Sediul fiecărei Camere este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta lege. La nivelul fiecărui judeţ din circumscripţia Camerei funcţionează cel puţin un sediu secundar al acesteia. Camera are ştampilă proprie, care cuprinde cel puţin denumirea Camerei şi stema României, iar în cazul sediilor secundare se menţionează şi denumirea judeţului în care funcţionează sediul secundar. (3) Din Cameră fac parte toţi notarii publici care funcţionează în circumscripţia acesteia. (4) Organele de conducere ale Camerei sunt: a) Adunarea generală a Camerei; b) Colegiul director al Camerei; c) preşedintele Colegiului director al Camerei. (5) Colegiul director este format dintr-un preşedinte, care este şi preşedintele Camerei, un vicepreşedinte, care este şi vicepreşedintele Camerei, şi 3-7 membri. Colegiul director al Camerei este ales de Adunarea generală a Camerei, în condiţiile stabilite prin statutul Uniunii, pentru un mandat de 4 ani, dintre notarii publici care funcţionează în acea Cameră. (6) Alegerea în funcţiile de conducere ale Camerei se face numai prin vot secret, în condiţiile prevăzute de statut. (7) Preşedintele şi membrii Colegiului director al Camerei primesc indemnizaţie al cărei cuantum este stabilit de Adunarea generală a Camerei. (8) În perioada în care Uniunea este autorizată ca operator al Arhivei Electronice de Garanţii Reale Mobiliare, Camerele dobândesc de drept calitatea de agent al Arhivei Electronice de Garanţii Reale Mobiliare. În vederea exercitării acestei calităţi, Camerele pot depune o cerere în acest sens la Ministerul Justiţiei, pentru a obţine acordul de a opera în arhivă. Art. 47. - (1) Pe lângă Camere se pot constitui şi pot funcţiona curţi de arbitraj. (2) Curtea de arbitraj este o instituţie permanentă de arbitraj, neguvernamentală, fără personalitate juridică, independentă în exercitarea atribuţiilor ce îi revin, care funcţionează pe lângă Camera Notarilor Publici şi care îşi desfăşoară activitatea în condiţiile legii. (3) Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii de arbitraj, precum şi organele de conducere ale acesteia se aprobă de Camere, pe baza regulamentului-cadru aprobat de Consiliul Uniunii.

(4) Activitatea curţilor de arbitraj de pe lângă Camere se desfăşoară conform prevederilor Codului de procedură civilă, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Regulamentului de organizare şi funcţionare şi Regulilor de procedură arbitrală stabilite de către Camere în baza regulamentului-cadru aprobat de Consiliul Uniunii. (5) Normele cu privire la onorariile arbitrilor şi la taxele arbitrale se aprobă de către Colegiul director al Camerei. (6) Taxele arbitrale vor fi folosite în scopul susţinerii cheltuielilor legate de soluţionarea litigiilor, plata cheltuielilor de secretariat, onorariile arbitrilor şi documentarea acestora, precum şi orice cheltuială necesară funcţionării Curţii de arbitraj. (7) Curtea de arbitraj poate soluţiona numai litigii izvorâte din actele şi procedurile notariale. (8) Dispoziţiile alin. (1)-(7) se completează cu dispoziţiile referitoare la arbitrajul instituţionalizat din Codul de procedură civilă, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. ___________ Pus în aplicare prin Regulament din 14/03/2014 începând cu 18.06.2014.

Art. 48. - Preşedintele Colegiului director al Camerei are următoarele atribuţii: a) reprezintă Camera în raporturile cu terţii; b) desemnează notarul public care va elibera, în condiţiile legii, certificatul european de moştenitor, în situaţia în care arhiva succesorală a notarului public care a emis actul se află în administrarea Camerei; ___________ Litera b) a fost modificată prin punctul 13. din Lege nr. 206/2016 începând cu 12.11.2016.

c) desemnează, la cerere sau din oficiu, în cazuri excepţionale, un notar public care să asigure funcţionarea unui alt birou de notar public; d) angajează personalul de specialitate şi auxiliar, în numărul şi în structura stabilite de Colegiul director al Camerei; e) coordonează şi conduce compartimentele prevăzute în structura organizatorică a Camerei; f) convoacă şi conduce şedinţele Colegiului director al Camerei şi ale Adunării generale a Camerei; g) ordonanţează cheltuielile bugetare ale Camerei; h) aprobă, la cererea părţilor, transferul dosarului succesoral; i) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege, regulament, statut şi de actele normative cu caracter intern. Art. 49. - (1) Colegiul director al Camerei are următoarele atribuţii: a) sprijină INR în organizarea examenului pentru dobândirea calităţii de notar stagiar; ___________ Litera a) a fost modificată prin punctul 14. din Lege nr. 206/2016 începând cu 12.11.2016.

b) stabileşte birourile notariale în care se va efectua pregătirea practică a notarilor stagiari; c) urmăreşte pregătirea teoretică şi practică a notarilor stagiari; d) înlocuieşte, la cerere sau din oficiu, biroul notarial în care se efectuează pregătirea practică; e) propune Adunării generale a Camerei actualizarea numărului de notari publici şi a numărului de posturi destinate schimbărilor de sedii; f) propune Consiliului Uniunii numărul de locuri destinate dobândirii calităţii de notar stagiar; ___________ Litera f) a fost modificată prin punctul 14. din Lege nr. 206/2016 începând cu 12.11.2016.

g) întocmeşte documentarea juridică şi asigură consultarea şi informarea curentă a notarilor publici; h) ţine evidenţa veniturilor şi cheltuielilor Camerei şi a contribuţiei membrilor săi; i) stabileşte comisia de inventariere şi lichidare a birourilor notariale, în caz de suspendare sau încetare; j) poate acorda sprijin şi ajutor material notarilor publici, în cazuri justificate; k) desemnează un membru al Colegiului director al Camerei sau un alt notar public din cadrul Camerei ce urmează să efectueze menţiunile privind revocarea, anularea, rectificarea actelor notariale aflate în arhiva Camerei; l) aprobă, la propunerea preşedintelui, organigrama şi statul de funcţii ale personalului de specialitate şi administrativ al Camerei; m) organizează, la cererea notarului public, vânzarea la licitaţie a bunurilor în vederea lichidării de către notar a pasivului succesoral, în condiţiile stabilite prin regulamentul aprobat de Consiliul Uniunii; n) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege, regulament, statut şi actele normative cu caracter intern. (2) În îndeplinirea atribuţiilor sale, Colegiul director al Camerei emite decizii executorii. Art. 50. - Adunarea generală a Camerei are următoarele atribuţii: a) alege şi revocă Colegiul director al Camerei şi Comisia de cenzori, în condiţiile stabilite prin statut; b) alege şi revocă reprezentantul sau reprezentanţii Camerei, după caz, şi supleantul acestora în Consiliul Uniunii, în condiţiile stabilite prin statut, cu respectarea normei de reprezentare prevăzute de prezenta lege; c) alege şi revocă reprezentantul Camerei în Consiliul de disciplină, în condiţiile stabilite prin statut; d) alege şi propune membrul în Consiliul de administraţie al Casei de Asigurări; e) aprobă anual raportul de activitate şi descărcarea de gestiune ale preşedintelui şi Colegiului director al Camerei; f) aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli al Camerei şi execuţia bugetară;

g) aprobă strategia de dezvoltare şi politica de investiţii a Camerei; h) stabileşte indemnizaţiile membrilor organelor alese; i) aprobă regulamentele interne ale Camerei; j) alege membrii comisiilor de organizare a alegerilor organelor de conducere la nivelul Camerelor şi al Uniunii, în condiţiile regulamentelor proprii; k) alege reprezentanţii Camerei conform normei de reprezentare la Congres; l) acordă şi retrage, la propunerea Colegiului director al Camerei, titlul onorific de preşedinte de onoare notarilor publici care au deţinut calitatea de preşedinte al Colegiului director al Camerei; m) aprobă actualizarea numărului de notari publici şi a numărului de posturi destinate schimbărilor de sedii, pe care o înaintează Consiliului Uniunii; n) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege, regulament, statut şi de actele normative cu caracter intern. Art. 51. - Mandatul organelor alese la nivelul Camerelor începe la data de 1 ianuarie a anului calendaristic următor celui în care s-au organizat alegerile.

Punere în aplicare SECŢIUNEA a 6-a prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : SECŢIUNEA a 9-a Camera Notarilor Publici Art. 143. - (1) Fiecare Cameră are un regulament de organizare şi funcţionare, aprobat de Adunarea generală a Camerei pe baza regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a Camerelor, aprobat de Consiliul Uniunii. (2) În îndeplinirea scopului pentru care a fost constituită şi pentru serviciile prestate, Camera poate desfăşura, în condiţiile stabilite de către Colegiul director al Camerei şi cu respectarea legislaţiei în vigoare, activităţi generatoare de venituri proprii. Art. 144. - Sediile secundare ale Camerei nu au personalitate juridică şi utilizează şi deţin sigilii şi evidenţe proprii. Art. 145. - Fiecare Cameră are pagină de internet, care cuprinde, cel puţin, următoarele informaţii publice: a) adresele de contact ale tuturor sediilor Camerei şi programul de lucru al fiecăruia dintre acestea; b) programul de audienţe; c) tabloul notarilor publici care îşi desfăşoară activitatea în Camera respectivă, care cuprinde datele de contact ale notarilor publici şi programul de lucru al biroului notarial; d) modificările intervenite în modul de desfăşurare a activităţii notarilor publici (concediu de odihnă sau medical, suspendare, încetarea calităţii etc.); e) lista facultativă a arbitrilor aprobaţi de Colegiul director al Camerei; f) lista experţilor evaluatori autorizaţi în condiţiile legii, care evaluează bunurile scoase la licitaţie; g) informaţii privind organizarea şi desfăşurarea licitaţiilor; h) informaţii privind locul păstrării şi gestionarul arhivelor notariale; i) informaţii cu privire la organizarea examenelor şi concursurilor de notar stagiar, de notar public sau de schimbare a sediilor birourilor notariale; j) alte informaţii apreciate de Colegiul director al Camerei ca fiind de interes public. Art. 146. - (1) Modul de organizare şi funcţionare a Curţii de arbitraj de pe lângă fiecare Cameră, precum şi organele de conducere ale acesteia se stabilesc prin Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii de arbitraj, aprobat de Camere, pe baza regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a Curţii de arbitraj, aprobat de Consiliul Uniunii. (2) Modul de organizare şi funcţionare a activităţii de arbitraj şi licitaţii de la nivelul Camerei se stabileşte prin regulamente proprii, aprobate de colegiile directoare ale Camerelor pe baza regulamentului-cadru aprobat de Consiliul Uniunii cu privire la aceste activităţi. Art. 147. - Procedura alegerii organelor de conducere ale Camerei şi Uniunii se face în condiţiile stabilite prin Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a Camerelor, aprobat de Consiliul Uniunii. Art. 148. - (1) Adunarea generală a Camerei se întruneşte de cel puţin două ori pe an, la convocarea preşedintelui Colegiului director al Camerei. În anul în care se organizează alegerea organelor de conducere ale Camerei şi Uniunii, Adunarea generală a Camerei se întruneşte în şedinţe de cel puţin 3 ori pe an, una dintre acestea fiind destinată alegerilor. (2) În cazul în care preşedintele refuză convocarea şedinţei, Colegiul director al Camerei poate convoca Adunarea generală ordinară sau extraordinară, după caz. (3) Adunarea generală a Camerei se convoacă de către preşedinte sau de Colegiul director al Camerei la solicitarea scrisă a Biroului executiv al Consiliului Uniunii sau a cel puţin unei treimi din numărul notarilor publici cu drept de vot în Adunarea generală a Camerei, în condiţiile stabilite prin statut. (4) În îndeplinirea atribuţiilor sale, Adunarea generală a Camerei adoptă, cu majoritatea simplă a membrilor prezenţi, hotărâri obligatorii pentru toţi notarii publici. (5) Împotriva hotărârii Adunării generale a Camerei se poate formula plângere la Consiliul Uniunii în termen de 15 zile de la adoptare. Hotărârea Consiliului Uniunii poate fi atacată la instanţa de judecată competentă în condiţiile legii. Art. 149. - Prezenţa notarilor publici la adunările generale este obligatorie. Art. 150. - (1) Adunarea generală a Camerei este legal constituită în prezenţa majorităţii membrilor săi cu drept de vot. (2) Notarul public suspendat nu poate participa, cu drept de vot, la Adunarea generală a Camerei. (3) În cazul în care nu este legal constituită din lipsa cvorumului, se convoacă o nouă Adunare generală a Camerei în condiţiile stabilite prin statut. Adunarea generală a Camerei astfel convocată este legal constituită în prezenţa a cel puţin unei treimi din numărul membrilor săi. Art. 151. - (1) Colegiul director al Camerei se întruneşte în şedinţe ordinare cel puţin o dată pe lună, la convocarea preşedintelui Colegiului sau, în lipsa acestuia, a vicepreşedintelui. (2) În caz de refuz al preşedintelui sau vicepreşedintelui, Colegiul director al Camerei se poate convoca de către majoritatea membrilor acestuia. Colegiul director al Camerei se poate convoca şi la solicitarea scrisă a Biroului executiv al Consiliului Uniunii.

(3) Convocarea Colegiului director al Camerei se face, în toate cazurile, în condiţiile stabilite prin statut. (4) În îndeplinirea atribuţiilor sale, Colegiul director al Camerei adoptă decizii, obligatorii pentru toţi notarii publici din Cameră, cu majoritatea simplă a membrilor săi. În situaţii urgente, Colegiul director al Camerei poate adopta decizii prin exprimarea votului, în scris şi, după caz, pe baza materialelor şi proiectelor de decizii transmise de către preşedintele Colegiului director al Camerei. Transmiterea materialelor şi, ulterior, a votului exprimat se face prin mijloace convenţionale de comunicare, ce asigură dovada transmiterii şi, respectiv, a primirii. (5) Împotriva deciziei Colegiului director al Camerei se poate formula plângere la Adunarea generală a Camerei în termen de 15 zile de la adoptare. Hotărârea Adunării generale a Camerei poate fi atacată la instanţa de judecată competentă, în condiţiile legii. (6) Prezenţa membrilor la şedinţele Colegiului director al Camerei este obligatorie. Art. 152. - (1) Colegiul director al Camerei este legal constituit în prezenţa a două treimi din numărul membrilor săi. (2) În cazul în care Colegiul director al Camerei nu este legal constituit din lipsa cvorumului necesar, se face o nouă convocare a Colegiului director al Camerei în condiţiile stabilite prin statut. Colegiul director al Camerei astfel convocat este legal constituit în prezenţa a cel puţin jumătate din numărul membrilor săi. Art. 153. - (1) La şedinţele Colegiului director al Camerei se convoacă şi reprezentantul sau, după caz, reprezentanţii Camerei în Consiliul Uniunii. (2) Preşedintele, prim-vicepreşedintele şi vicepreşedinţii Uniunii pot să convoace Colegiul director al Camerei şi pot participa la orice şedinţă a Colegiului director al Camerei. (3) La şedinţele Colegiului director al Camerei este obligatorie prezenţa reprezentanţilor acesteia în Consiliul Uniunii. Art. 154. - La şedinţele Colegiului director al Camerei, pe lângă personalul de specialitate al Camerei desemnat în acest sens, pot participa, ca urmare a solicitării sau convocării de către preşedintele Colegiului, ori de câte ori consideră necesar, şi alţi notari publici sau specialişti. Art. 155. - La începutul fiecărui an, Colegiul director al Camerei înaintează Consiliului Uniunii o informare cu privire la activitatea desfăşurată în anul precedent. Art. 156. - (1) În îndeplinirea atribuţiilor sale, preşedintele Colegiului director al Camerei emite dispoziţii obligatorii pentru toţi notarii publici din Cameră. (2) Împotriva dispoziţiei preşedintelui Colegiului director al Camerei se poate formula plângere la Biroul executiv al Consiliului Uniunii în termen de 15 zile de la comunicare. Decizia Biroului executiv al Consiliului Uniunii poate fi atacată la instanţa de judecată competentă, în condiţiile legii. Art. 157. - În lipsa preşedintelui Colegiului director al Camerei, situaţie adusă la cunoştinţa Colegiului, atribuţiile preşedintelui sunt preluate, de drept, de către vicepreşedintele Colegiului director al Camerei, până la încetarea situaţiei care a determinat absenţa. Art. 158. - (1) Pentru soluţionarea petiţiilor, preşedintele Colegiului director al Camerei poate solicita note explicative notarilor publici sau notarilor stagiari împotriva cărora au fost formulate plângeri şi, în funcţie de cele constatate, în limita atribuţiilor stabilite de lege, dispune măsurile corespunzătoare. (2) Preşedintele poate delega atribuţia de soluţionare a plângerilor formulate împotriva notarilor publici sau a notarilor stagiari vicepreşedintelui ori unui alt membru al Colegiului director al Camerei.

SECŢIUNEA a 7-a Uniunea Naţională a Notarilor Publici

Art. 52. - (1) Notarii publici din România sunt constituiţi la nivel naţional în Uniunea Naţională a Notarilor Publici, unica organizaţie profesională înfiinţată prin lege, cu personalitate juridică, de interes public, cu patrimoniu şi buget propriu. (2) Uniunea are sediul în municipiul Bucureşti şi are ştampilă proprie, care cuprinde cel puţin denumirea Uniunii şi stema României. (3) Pentru realizarea obiectivelor din domeniile sale de activitate, Uniunea are următoarele funcţii: a) de strategie, prin transmiterea de propuneri la elaborarea de către Ministerul Justiţiei a strategiilor în domeniul notarial; b) de reglementare a activităţii, prin reglementări terţiare specifice, prin care se asigură, în conformitate cu strategia adoptată, punerea în aplicare a legislaţiei în domeniul notarial şi realizarea cadrului juridic subsidiar specific; c) de reprezentare pe plan intern şi internaţional a notarilor publici; d) de îndrumare, sprijin şi control al notarilor publici, în aplicarea corectă a prevederilor legale în domeniul notarial; e) de administrare a patrimoniului propriu. (4) În exercitarea funcţiilor care îi revin, Uniunea poate colabora cu autorităţile şi instituţiile publice, cu alte persoane juridice de drept public sau privat, române ori străine, pentru realizarea unor obiective de interes comun, corespunzătoare domeniului său de activitate. (5) Statutul aprobat de Congresul de constituire al Uniunii este actul constitutiv al acesteia. ___________ Pus în aplicare prin Statut din 02/10/2014 începând cu 24.11.2014.

(6) Modificarea şi completarea Statutului Uniunii între congrese se fac de către Consiliul Uniunii, după consultarea Adunărilor generale ale Camerelor. (7) Organele de conducere ale Uniunii sunt: a) Congresul; b) Consiliul Uniunii; c) Biroul executiv al Consiliului Uniunii; d) preşedintele Uniunii. (8) În organele de conducere ale Uniunii pot fi aleşi notarii publici în funcţie, cu o vechime efectivă în profesie de cel puţin 8 ani la data alegerii.

(9) Membrii Colegiului director al Camerei nu pot fi membri ai Consiliului Uniunii. Fac excepţie preşedintele Camerei, care, potrivit art. 55, face parte de drept din Consiliul Uniunii, şi vicepreşedintele Camerei sau un alt membru desemnat în acest sens, numai în situaţia în care îl reprezintă pe preşedinte. (10) Mandatul organelor alese ale Uniunii începe la data de 1 ianuarie a anului calendaristic următor celui în care s-au organizat alegerile. Punere în aplicare Art. 52. - prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : SUBSECŢIUNEA 1 Uniunea Naţională a Notarilor Publici Art. 159. - În îndeplinirea scopului pentru care a fost constituită şi pentru serviciile prestate, Uniunea poate desfăşura, în condiţiile stabilite de către Consiliul Uniunii şi cu respectarea legislaţiei în vigoare, activităţi generatoare de venituri proprii. Art. 160. - Uniunea are pagină proprie de internet, care va cuprinde, cel puţin, următoarele informaţii publice: a) adresele de contact ale tuturor sediilor Camerelor şi programul de lucru; b) programul de audienţe; c) tabloul notarilor publici, datele de contact ale acestora, precum şi programul de lucru al birourilor notariale; d) lista facultativă a arbitrilor aprobaţi de colegiile directoare ale Camerelor; e) lista cu experţii evaluatori autorizaţi în condiţiile legii, care evaluează bunurile scoase la licitaţie; f) date privind organizarea şi desfăşurarea licitaţiilor; g) date cu privire la locul păstrării şi gestionarul arhivelor notariale; h) date cu privire la organizarea examenelor şi concursurilor de notar stagiar sau notar public, precum şi a concursurilor de schimbări de sedii; i) alte date apreciate de Biroul executiv al Consiliului Uniunii ca fiind de interes public. Art. 161. - Organele de conducere ale Uniunii sunt: a) Congresul; b) Consiliul Uniunii; c) Biroul executiv al Consiliului Uniunii; d) preşedintele Uniunii. Art. 162. - (1) Delegaţi cu drept de vot la Congres sunt notarii publici aleşi într-o funcţie eligibilă la nivelul Camerei şi al Uniunii, la care se adaugă reprezentanţii aleşi de Adunarea generală a Camerei pe durata unui mandat, în limita normei de reprezentare prevăzute de lege. Prezenţa delegaţilor la Congres este obligatorie. (2) La calculul normei de reprezentare pentru alegerea reprezentanţilor Camerelor la Congres, precum şi în Consiliul Uniunii se va avea în vedere numărul notarilor publici în funcţie la sfârşitul lunii anterioare organizării alegerilor, potrivit procedurii stabilite prin regulament aprobat de Consiliul Uniunii. Art. 163. - Împotriva hotărârilor Congresului se poate formula plângere la instanţa de judecată competentă în condiţiile legii. Art. 164. - Procedura alegerii organelor de conducere ale Uniunii se stabileşte prin regulamentul aprobat de Consiliul Uniunii. Art. 165. - Reprezentanţii Camerelor în Consiliul Uniunii îşi exprimă votul având în vedere respectarea intereselor legitime ale profesiei. Art. 166. - Prezenţa membrilor la şedinţele Consiliului Uniunii este obligatorie. Art. 167. - Reprezentanţii Camerelor în Consiliului Uniunii au obligaţia consultării şi informării permanente a Colegiului director al Camerei reprezentate cu privire la activitatea desfăşurată sau care urmează să se desfăşoare la fiecare şedinţă a Consiliului Uniunii. Art. 168. - Membrii Consiliului Uniunii răspund individual pentru votul exprimat în această calitate. Art. 169. - Reprezentanţii Camerelor în Consiliului Uniunii au obligaţia informării anuale a Adunării generale a Camerei cu privire la activitatea desfăşurată în Consiliului Uniunii. Art. 170. - (1) În îndeplinirea atribuţiilor sale, Consiliul Uniunii adoptă hotărâri care sunt obligatorii pentru Camere şi notari publici. (2) Împotriva hotărârii Consiliului Uniunii se poate formula plângere la instanţa de judecată în condiţiile legii. Art. 171. - În situaţii urgente, Consiliul Uniunii poate adopta hotărâri prin întrunirea în şedinţă prin intermediul sistemului de videoconferinţă sau, fără a fi întrunit în şedinţă, prin vot exprimat prin corespondenţă. În acest din urmă caz, fiecare membru îşi va exprima votul în scris pe baza materialelor şi proiectelor de hotărâri transmise de către preşedintele Uniunii. Transmiterea materialelor şi, ulterior, a votului exprimat se face prin unul dintre mijloacele convenţionale de comunicare, care face dovada transmiterii şi, respectiv, primirii acestora. Art. 172. - La şedinţele Consiliului Uniunii participă personalul de specialitate al Uniunii, desemnat în acest sens, şi, ori de câte ori este necesar, alţi notari publici sau specialişti, convocaţi de către preşedintele Consiliului. Art. 173. - Consiliul Uniunii înaintează ministrului justiţiei, la începutul fiecărui an, o informare detaliată cu privire la activitatea notarială desfăşurată în anul precedent, care cuprinde date statistice, aspecte rezultate din verificările efectuate, măsurile luate pentru înlăturarea deficienţelor constatate, precum şi, dacă este cazul, propuneri de îmbunătăţire a activităţii sub aspect legislativ şi administrativ. Art. 174. - (1) Biroul executiv al Consiliului Uniunii se întruneşte în şedinţe ordinare cel puţin o dată pe lună, la convocarea preşedintelui Uniunii sau, în lipsa acestuia, a primvicepreşedintelui ori, după caz, a unuia dintre vicepreşedinţi, în condiţiile stabilite prin statut. (2) Biroul executiv al Consiliului Uniunii funcţionează legal în prezenţa majorităţii membrilor săi şi adoptă decizii cu majoritatea simplă a voturilor celor prezenţi. (3) În cazul în care Biroul executiv al Consiliului Uniunii nu este legal constituit din lipsa cvorumului necesar, se convoacă o nouă şedinţă în condiţiile stabilite prin statut. (4) În îndeplinirea atribuţiilor legale, Biroul executiv al Consiliului Uniunii adoptă, în condiţiile prevăzute de art. 58 alin. (5) din lege, decizii obligatorii pentru Camere şi notarii publici. În caz de egalitate de voturi, votul se reia. (5) Prezenţa membrilor la şedinţele Biroului executiv al Consiliului Uniunii este obligatorie. (6) La şedinţele Biroului executiv al Consiliului Uniunii participă personalul de specialitate al Uniunii, desemnat în acest sens, şi, ori de câte ori este necesar, şi alţi notari publici sau specialişti, convocaţi de către preşedinte. Art. 175. - Pentru situaţii urgente, Biroul executiv al Consiliului Uniunii poate adopta hotărâri prin întrunirea în şedinţă prin intermediul sistemului de videoconferinţă sau, fără a fi întrunit în şedinţă, prin vot exprimat prin

corespondenţă. În acest din urmă caz, fiecare membru îşi va exprima votul în scris pe baza materialelor şi proiectelor de decizii transmise de către preşedintele Uniunii. Transmiterea materialelor şi, ulterior, a votului exprimat se va face prin unul dintre mijloacele convenţionale de comunicare care fac dovada transmiterii şi, respectiv, primirii. Art. 176. - (1) În îndeplinirea atribuţiilor legale, preşedintele Uniunii emite dispoziţii obligatorii. (2) Împotriva dispoziţiei preşedintelui se poate formula plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la Biroul executiv al Consiliului Uniunii. Decizia Biroului executiv al Consiliului Uniunii poate fi atacată la instanţa de judecată competentă, în condiţiile legii. Art. 177. - (1) În lipsa preşedintelui, situaţie adusă la cunoştinţa Consiliului Uniunii, atribuţiile acestuia sunt preluate, de drept, de către prim-vicepreşedintele Uniunii, până la încetarea acestei situaţii. În cazul în care primvicepreşedintele se află în imposibilitatea exercitării atribuţiilor, atribuţiile preşedintelui sunt preluate de către unul dintre vicepreşedinţi, delegat în acest sens de către preşedinte. (2) Ori de câte ori preşedintele, prim-vicepreşedintele sau vicepreşedinţii se află în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile, acestora le revine obligaţia de a comunica Uniunii motivele şi durata pentru care nu îşi pot exercita atribuţiile. (3) Pentru soluţionarea petiţiilor, preşedintele poate solicita note explicative notarilor publici sau notarilor stagiari împotriva cărora au fost formulate plângerile şi, în funcţie de cele constatate, dispune măsurile corespunzătoare. (4) Preşedintele poate delega atribuţia prevăzută la alin. (3), precum şi alte atribuţii prim-vicepreşedintelui, vicepreşedinţilor sau unui alt membru al Consiliului Uniunii. Art. 178. - Organizarea şi funcţionarea redacţiei Buletinul Notarilor Publici, a comisiilor de specialitate ale Consiliului Uniunii, a aparatului de specialitate şi administrativ al Uniunii, a RNENP şi a altor entităţi care se înfiinţează la nivelul Uniunii se stabilesc prin regulamente aprobate prin hotărâre a Consiliului Uniunii.

Art. 53. - (1) Congresul este constituit din reprezentanţii notarilor publici, aleşi de Adunarea generală a fiecărei Camere, potrivit normei de un reprezentant la 10 notari publici în funcţie, la care se adaugă membrii Consiliului Uniunii, precum şi vicepreşedinţii Colegiilor directoare ale Camerelor. (2) În situaţia în care nu sunt aleşi ca reprezentanţi ai Camerei la Congres, membrii Consiliului de disciplină, ai Comisiei de cenzori şi ai Consiliului de administraţie al Casei de Asigurări a Notarilor Publici participă fără drept de vot la lucrările Congresului. (3) Congresul se întruneşte în sesiuni ordinare şi extraordinare. (4) Congresul se întruneşte în sesiune ordinară, de regulă, anual şi în sesiune extraordinară, la cererea Consiliului Uniunii sau a Camerelor, dacă aceasta reprezintă cel puţin o treime din numărul notarilor publici. (5) Convocarea Congresului se face de către Biroul executiv al Consiliului Uniunii cu cel puţin 60 de zile înainte de data stabilită, prin înştiinţarea în scris a Camerelor şi prin publicarea într-un ziar central a datei, locului şi ordinii de zi. Colegiile directoare ale Camerelor sunt obligate să comunice data, locul de desfăşurare a Congresului şi ordinea de zi a acestuia tuturor notarilor publici în funcţie din Cameră. (6) Camerele sunt obligate să comunice Uniunii lista nominală cu delegaţii la Congres, de regulă, cu cel puţin 15 zile înainte de Congres. (7) Congresul este legal constituit în prezenţa a două treimi din numărul delegaţilor săi şi adoptă hotărâri cu majoritatea simplă a delegaţilor prezenţi. (8) Delegaţii la Congres au libertatea să îşi exprime votul ţinând cont de strategia şi interesele profesiei. (9) Congresul notarilor publici are, după caz, următoarele atribuţii: a) adoptă, prin hotărâre, completarea sau modificarea Statutului Uniunii şi a Statutului Casei de Asigurări a Notarilor Publici, cu excepţia modificărilor adoptate între congrese de către Consiliul Uniunii, în condiţiile art. 52 alin. (6); b) adoptă Codul deontologic al notarilor publici, completările şi modificările care i se aduc în condiţiile stabilite prin statut; c) validează, prin hotărâre, alegerea reprezentanţilor Camerelor şi a supleanţilor acestora în Consiliul Uniunii, în condiţiile stabilite prin statut; d) validează, prin hotărâre, alegerea, dintre membrii Consiliului Uniunii, a preşedintelui şi vicepreşedinţilor, în condiţiile stabilite prin statut; e) validează, prin hotărâre, alegerea membrilor Consiliului de disciplină, în condiţiile stabilite prin statut; f) dezbate probleme profesionale de interes general şi adoptă, cu majoritate simplă, rezoluţii cu privire la problemele dezbătute; g) aprobă raportul Consiliului Uniunii şi al Comisiei de cenzori, execuţia bugetară şi descărcarea de gestiune; h) îndeplineşte orice alte atribuţii date în competenţa sa prin lege, regulament sau statut. (10) Hotărârile şi rezoluţiile cu caracter normativ intern, administrativ-organizatoric sunt obligatorii pentru notarii publici. (11) Congresul poate delega unele dintre atribuţiile sale Consiliului Uniunii, în condiţiile stabilite prin statut. (12) Procedura privind convocarea, organizarea şi desfăşurarea Congresului se stabileşte prin statut. Punere în aplicare Art. 53. - prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : SUBSECŢIUNEA 1 Uniunea Naţională a Notarilor Publici Art. 159. - În îndeplinirea scopului pentru care a fost constituită şi pentru serviciile prestate, Uniunea poate desfăşura, în condiţiile stabilite de către Consiliul Uniunii şi cu respectarea legislaţiei în vigoare, activităţi generatoare de venituri proprii. Art. 160. - Uniunea are pagină proprie de internet, care va cuprinde, cel puţin, următoarele informaţii publice: a) adresele de contact ale tuturor sediilor Camerelor şi programul de lucru; b) programul de audienţe; c) tabloul notarilor publici, datele de contact ale acestora, precum şi programul de lucru al birourilor notariale; d) lista facultativă a arbitrilor aprobaţi de colegiile directoare ale Camerelor; e) lista cu experţii evaluatori autorizaţi în condiţiile legii, care evaluează bunurile scoase la licitaţie; f) date privind organizarea şi desfăşurarea licitaţiilor;

g) date cu privire la locul păstrării şi gestionarul arhivelor notariale; h) date cu privire la organizarea examenelor şi concursurilor de notar stagiar sau notar public, precum şi a concursurilor de schimbări de sedii; i) alte date apreciate de Biroul executiv al Consiliului Uniunii ca fiind de interes public. Art. 161. - Organele de conducere ale Uniunii sunt: a) Congresul; b) Consiliul Uniunii; c) Biroul executiv al Consiliului Uniunii; d) preşedintele Uniunii. Art. 162. - (1) Delegaţi cu drept de vot la Congres sunt notarii publici aleşi într-o funcţie eligibilă la nivelul Camerei şi al Uniunii, la care se adaugă reprezentanţii aleşi de Adunarea generală a Camerei pe durata unui mandat, în limita normei de reprezentare prevăzute de lege. Prezenţa delegaţilor la Congres este obligatorie. (2) La calculul normei de reprezentare pentru alegerea reprezentanţilor Camerelor la Congres, precum şi în Consiliul Uniunii se va avea în vedere numărul notarilor publici în funcţie la sfârşitul lunii anterioare organizării alegerilor, potrivit procedurii stabilite prin regulament aprobat de Consiliul Uniunii. Art. 163. - Împotriva hotărârilor Congresului se poate formula plângere la instanţa de judecată competentă în condiţiile legii. Art. 164. - Procedura alegerii organelor de conducere ale Uniunii se stabileşte prin regulamentul aprobat de Consiliul Uniunii. Art. 165. - Reprezentanţii Camerelor în Consiliul Uniunii îşi exprimă votul având în vedere respectarea intereselor legitime ale profesiei. Art. 166. - Prezenţa membrilor la şedinţele Consiliului Uniunii este obligatorie. Art. 167. - Reprezentanţii Camerelor în Consiliului Uniunii au obligaţia consultării şi informării permanente a Colegiului director al Camerei reprezentate cu privire la activitatea desfăşurată sau care urmează să se desfăşoare la fiecare şedinţă a Consiliului Uniunii. Art. 168. - Membrii Consiliului Uniunii răspund individual pentru votul exprimat în această calitate. Art. 169. - Reprezentanţii Camerelor în Consiliului Uniunii au obligaţia informării anuale a Adunării generale a Camerei cu privire la activitatea desfăşurată în Consiliului Uniunii. Art. 170. - (1) În îndeplinirea atribuţiilor sale, Consiliul Uniunii adoptă hotărâri care sunt obligatorii pentru Camere şi notari publici. (2) Împotriva hotărârii Consiliului Uniunii se poate formula plângere la instanţa de judecată în condiţiile legii. Art. 171. - În situaţii urgente, Consiliul Uniunii poate adopta hotărâri prin întrunirea în şedinţă prin intermediul sistemului de videoconferinţă sau, fără a fi întrunit în şedinţă, prin vot exprimat prin corespondenţă. În acest din urmă caz, fiecare membru îşi va exprima votul în scris pe baza materialelor şi proiectelor de hotărâri transmise de către preşedintele Uniunii. Transmiterea materialelor şi, ulterior, a votului exprimat se face prin unul dintre mijloacele convenţionale de comunicare, care face dovada transmiterii şi, respectiv, primirii acestora. Art. 172. - La şedinţele Consiliului Uniunii participă personalul de specialitate al Uniunii, desemnat în acest sens, şi, ori de câte ori este necesar, alţi notari publici sau specialişti, convocaţi de către preşedintele Consiliului. Art. 173. - Consiliul Uniunii înaintează ministrului justiţiei, la începutul fiecărui an, o informare detaliată cu privire la activitatea notarială desfăşurată în anul precedent, care cuprinde date statistice, aspecte rezultate din verificările efectuate, măsurile luate pentru înlăturarea deficienţelor constatate, precum şi, dacă este cazul, propuneri de îmbunătăţire a activităţii sub aspect legislativ şi administrativ. Art. 174. - (1) Biroul executiv al Consiliului Uniunii se întruneşte în şedinţe ordinare cel puţin o dată pe lună, la convocarea preşedintelui Uniunii sau, în lipsa acestuia, a primvicepreşedintelui ori, după caz, a unuia dintre vicepreşedinţi, în condiţiile stabilite prin statut. (2) Biroul executiv al Consiliului Uniunii funcţionează legal în prezenţa majorităţii membrilor săi şi adoptă decizii cu majoritatea simplă a voturilor celor prezenţi. (3) În cazul în care Biroul executiv al Consiliului Uniunii nu este legal constituit din lipsa cvorumului necesar, se convoacă o nouă şedinţă în condiţiile stabilite prin statut. (4) În îndeplinirea atribuţiilor legale, Biroul executiv al Consiliului Uniunii adoptă, în condiţiile prevăzute de art. 58 alin. (5) din lege, decizii obligatorii pentru Camere şi notarii publici. În caz de egalitate de voturi, votul se reia. (5) Prezenţa membrilor la şedinţele Biroului executiv al Consiliului Uniunii este obligatorie. (6) La şedinţele Biroului executiv al Consiliului Uniunii participă personalul de specialitate al Uniunii, desemnat în acest sens, şi, ori de câte ori este necesar, şi alţi notari publici sau specialişti, convocaţi de către preşedinte. Art. 175. - Pentru situaţii urgente, Biroul executiv al Consiliului Uniunii poate adopta hotărâri prin întrunirea în şedinţă prin intermediul sistemului de videoconferinţă sau, fără a fi întrunit în şedinţă, prin vot exprimat prin corespondenţă. În acest din urmă caz, fiecare membru îşi va exprima votul în scris pe baza materialelor şi proiectelor de decizii transmise de către preşedintele Uniunii. Transmiterea materialelor şi, ulterior, a votului exprimat se va face prin unul dintre mijloacele convenţionale de comunicare care fac dovada transmiterii şi, respectiv, primirii. Art. 176. - (1) În îndeplinirea atribuţiilor legale, preşedintele Uniunii emite dispoziţii obligatorii. (2) Împotriva dispoziţiei preşedintelui se poate formula plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la Biroul executiv al Consiliului Uniunii. Decizia Biroului executiv al Consiliului Uniunii poate fi atacată la instanţa de judecată competentă, în condiţiile legii. Art. 177. - (1) În lipsa preşedintelui, situaţie adusă la cunoştinţa Consiliului Uniunii, atribuţiile acestuia sunt preluate, de drept, de către prim-vicepreşedintele Uniunii, până la încetarea acestei situaţii. În cazul în care primvicepreşedintele se află în imposibilitatea exercitării atribuţiilor, atribuţiile preşedintelui sunt preluate de către unul dintre vicepreşedinţi, delegat în acest sens de către preşedinte. (2) Ori de câte ori preşedintele, prim-vicepreşedintele sau vicepreşedinţii se află în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile, acestora le revine obligaţia de a comunica Uniunii motivele şi durata pentru care nu îşi pot exercita atribuţiile. (3) Pentru soluţionarea petiţiilor, preşedintele poate solicita note explicative notarilor publici sau notarilor stagiari împotriva cărora au fost formulate plângerile şi, în funcţie de cele constatate, dispune măsurile corespunzătoare. (4) Preşedintele poate delega atribuţia prevăzută la alin. (3), precum şi alte atribuţii prim-vicepreşedintelui, vicepreşedinţilor sau unui alt membru al Consiliului Uniunii. Art. 178. - Organizarea şi funcţionarea redacţiei Buletinul Notarilor Publici, a comisiilor de specialitate ale Consiliului

Uniunii, a aparatului de specialitate şi administrativ al Uniunii, a RNENP şi a altor entităţi care se înfiinţează la nivelul Uniunii se stabilesc prin regulamente aprobate prin hotărâre a Consiliului Uniunii.

Art. 54. - (1) În cadrul Uniunii se constituie şi funcţionează: a) Institutul Notarial Român; b) Casa de Asigurări a Notarilor Publici; c) Casa de Pensii a Notarilor Publici; d) Centrul Naţional de Administrare a Registrelor Naţionale Notariale; e) Comisia de cenzori; f) Consiliul de disciplină; g) Corpul de control; h) Redacţia Buletinului Notarilor Publici; i) comisiile de specialitate ale Consiliului Uniunii; j) aparatul de specialitate şi administrativ; k) Registrul naţional de evidenţă a notarilor publici, în care se înregistrează notarii publici şi formele în care aceştia îşi exercită profesia. (2) La nivelul Uniunii se pot înfiinţa şi alte organisme potrivit legii, statutului profesiei sau actelor normative cu caracter intern. Punere în aplicare Art. 54. - prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : SUBSECŢIUNEA 1 Uniunea Naţională a Notarilor Publici Art. 159. - În îndeplinirea scopului pentru care a fost constituită şi pentru serviciile prestate, Uniunea poate desfăşura, în condiţiile stabilite de către Consiliul Uniunii şi cu respectarea legislaţiei în vigoare, activităţi generatoare de venituri proprii. Art. 160. - Uniunea are pagină proprie de internet, care va cuprinde, cel puţin, următoarele informaţii publice: a) adresele de contact ale tuturor sediilor Camerelor şi programul de lucru; b) programul de audienţe; c) tabloul notarilor publici, datele de contact ale acestora, precum şi programul de lucru al birourilor notariale; d) lista facultativă a arbitrilor aprobaţi de colegiile directoare ale Camerelor; e) lista cu experţii evaluatori autorizaţi în condiţiile legii, care evaluează bunurile scoase la licitaţie; f) date privind organizarea şi desfăşurarea licitaţiilor; g) date cu privire la locul păstrării şi gestionarul arhivelor notariale; h) date cu privire la organizarea examenelor şi concursurilor de notar stagiar sau notar public, precum şi a concursurilor de schimbări de sedii; i) alte date apreciate de Biroul executiv al Consiliului Uniunii ca fiind de interes public. Art. 161. - Organele de conducere ale Uniunii sunt: a) Congresul; b) Consiliul Uniunii; c) Biroul executiv al Consiliului Uniunii; d) preşedintele Uniunii. Art. 162. - (1) Delegaţi cu drept de vot la Congres sunt notarii publici aleşi într-o funcţie eligibilă la nivelul Camerei şi al Uniunii, la care se adaugă reprezentanţii aleşi de Adunarea generală a Camerei pe durata unui mandat, în limita normei de reprezentare prevăzute de lege. Prezenţa delegaţilor la Congres este obligatorie. (2) La calculul normei de reprezentare pentru alegerea reprezentanţilor Camerelor la Congres, precum şi în Consiliul Uniunii se va avea în vedere numărul notarilor publici în funcţie la sfârşitul lunii anterioare organizării alegerilor, potrivit procedurii stabilite prin regulament aprobat de Consiliul Uniunii. Art. 163. - Împotriva hotărârilor Congresului se poate formula plângere la instanţa de judecată competentă în condiţiile legii. Art. 164. - Procedura alegerii organelor de conducere ale Uniunii se stabileşte prin regulamentul aprobat de Consiliul Uniunii. Art. 165. - Reprezentanţii Camerelor în Consiliul Uniunii îşi exprimă votul având în vedere respectarea intereselor legitime ale profesiei. Art. 166. - Prezenţa membrilor la şedinţele Consiliului Uniunii este obligatorie. Art. 167. - Reprezentanţii Camerelor în Consiliului Uniunii au obligaţia consultării şi informării permanente a Colegiului director al Camerei reprezentate cu privire la activitatea desfăşurată sau care urmează să se desfăşoare la fiecare şedinţă a Consiliului Uniunii. Art. 168. - Membrii Consiliului Uniunii răspund individual pentru votul exprimat în această calitate. Art. 169. - Reprezentanţii Camerelor în Consiliului Uniunii au obligaţia informării anuale a Adunării generale a Camerei cu privire la activitatea desfăşurată în Consiliului Uniunii. Art. 170. - (1) În îndeplinirea atribuţiilor sale, Consiliul Uniunii adoptă hotărâri care sunt obligatorii pentru Camere şi notari publici. (2) Împotriva hotărârii Consiliului Uniunii se poate formula plângere la instanţa de judecată în condiţiile legii. Art. 171. - În situaţii urgente, Consiliul Uniunii poate adopta hotărâri prin întrunirea în şedinţă prin intermediul sistemului de videoconferinţă sau, fără a fi întrunit în şedinţă, prin vot exprimat prin corespondenţă. În acest din urmă caz, fiecare membru îşi va exprima votul în scris pe baza materialelor şi proiectelor de hotărâri transmise de către preşedintele Uniunii. Transmiterea materialelor şi, ulterior, a votului exprimat se face prin unul dintre mijloacele convenţionale de comunicare, care face dovada transmiterii şi, respectiv, primirii acestora. Art. 172. - La şedinţele Consiliului Uniunii participă personalul de specialitate al Uniunii, desemnat în acest sens, şi, ori de câte ori este necesar, alţi notari publici sau specialişti, convocaţi de către preşedintele Consiliului. Art. 173. - Consiliul Uniunii înaintează ministrului justiţiei, la începutul fiecărui an, o informare detaliată cu privire la activitatea notarială desfăşurată în anul precedent, care cuprinde date statistice, aspecte rezultate din verificările efectuate, măsurile luate pentru înlăturarea deficienţelor constatate, precum şi, dacă este cazul, propuneri de îmbunătăţire a activităţii sub aspect legislativ şi administrativ. Art. 174. - (1) Biroul executiv al Consiliului Uniunii se întruneşte în şedinţe ordinare cel puţin o dată pe lună, la

convocarea preşedintelui Uniunii sau, în lipsa acestuia, a primvicepreşedintelui ori, după caz, a unuia dintre vicepreşedinţi, în condiţiile stabilite prin statut. (2) Biroul executiv al Consiliului Uniunii funcţionează legal în prezenţa majorităţii membrilor săi şi adoptă decizii cu majoritatea simplă a voturilor celor prezenţi. (3) În cazul în care Biroul executiv al Consiliului Uniunii nu este legal constituit din lipsa cvorumului necesar, se convoacă o nouă şedinţă în condiţiile stabilite prin statut. (4) În îndeplinirea atribuţiilor legale, Biroul executiv al Consiliului Uniunii adoptă, în condiţiile prevăzute de art. 58 alin. (5) din lege, decizii obligatorii pentru Camere şi notarii publici. În caz de egalitate de voturi, votul se reia. (5) Prezenţa membrilor la şedinţele Biroului executiv al Consiliului Uniunii este obligatorie. (6) La şedinţele Biroului executiv al Consiliului Uniunii participă personalul de specialitate al Uniunii, desemnat în acest sens, şi, ori de câte ori este necesar, şi alţi notari publici sau specialişti, convocaţi de către preşedinte. Art. 175. - Pentru situaţii urgente, Biroul executiv al Consiliului Uniunii poate adopta hotărâri prin întrunirea în şedinţă prin intermediul sistemului de videoconferinţă sau, fără a fi întrunit în şedinţă, prin vot exprimat prin corespondenţă. În acest din urmă caz, fiecare membru îşi va exprima votul în scris pe baza materialelor şi proiectelor de decizii transmise de către preşedintele Uniunii. Transmiterea materialelor şi, ulterior, a votului exprimat se va face prin unul dintre mijloacele convenţionale de comunicare care fac dovada transmiterii şi, respectiv, primirii. Art. 176. - (1) În îndeplinirea atribuţiilor legale, preşedintele Uniunii emite dispoziţii obligatorii. (2) Împotriva dispoziţiei preşedintelui se poate formula plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la Biroul executiv al Consiliului Uniunii. Decizia Biroului executiv al Consiliului Uniunii poate fi atacată la instanţa de judecată competentă, în condiţiile legii. Art. 177. - (1) În lipsa preşedintelui, situaţie adusă la cunoştinţa Consiliului Uniunii, atribuţiile acestuia sunt preluate, de drept, de către prim-vicepreşedintele Uniunii, până la încetarea acestei situaţii. În cazul în care primvicepreşedintele se află în imposibilitatea exercitării atribuţiilor, atribuţiile preşedintelui sunt preluate de către unul dintre vicepreşedinţi, delegat în acest sens de către preşedinte. (2) Ori de câte ori preşedintele, prim-vicepreşedintele sau vicepreşedinţii se află în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile, acestora le revine obligaţia de a comunica Uniunii motivele şi durata pentru care nu îşi pot exercita atribuţiile. (3) Pentru soluţionarea petiţiilor, preşedintele poate solicita note explicative notarilor publici sau notarilor stagiari împotriva cărora au fost formulate plângerile şi, în funcţie de cele constatate, dispune măsurile corespunzătoare. (4) Preşedintele poate delega atribuţia prevăzută la alin. (3), precum şi alte atribuţii prim-vicepreşedintelui, vicepreşedinţilor sau unui alt membru al Consiliului Uniunii. Art. 178. - Organizarea şi funcţionarea redacţiei Buletinul Notarilor Publici, a comisiilor de specialitate ale Consiliului Uniunii, a aparatului de specialitate şi administrativ al Uniunii, a RNENP şi a altor entităţi care se înfiinţează la nivelul Uniunii se stabilesc prin regulamente aprobate prin hotărâre a Consiliului Uniunii.

Art. 55. - (1) Consiliul Uniunii este constituit din reprezentanţii fiecărei Camere, aleşi potrivit următoarei norme de reprezentare: a) un reprezentant, pentru Camerele cu până la 200 de notari publici în funcţie; b) 2 reprezentanţi, pentru Camerele care au între 201 şi 400 de notari publici în funcţie; c) 3 reprezentanţi, pentru Camerele care au peste 400 de notari publici în funcţie. (2) Odată cu alegerea reprezentanţilor, Camerele aleg şi supleanţii acestora. Supleanţii înlocuiesc de drept reprezentanţii Camerelor în Consiliul Uniunii, ori de câte ori aceştia nu îşi pot exercita mandatul. (3) Procedura alegerii reprezentaţilor şi supleanţilor Camerelor în Consiliul Uniunii, precum şi numărul supleanţilor se stabilesc prin statut. (4) Preşedinţii Camerelor fac parte de drept din Consiliul Uniunii, cu drept de vot. (5) Dintre membrii Consiliului Uniunii se aleg preşedintele şi 3 vicepreşedinţi, în condiţiile stabilite prin statut. După alegerea preşedintelui şi a celor 3 vicepreşedinţi, supleanţii acestora devin membri ai Consiliul Uniunii. Funcţiile de preşedinte, de prim-vicepreşedinte şi de vicepreşedinte sunt incompatibile cu funcţiile de preşedinte al Camerei sau reprezentant în Consiliul Uniunii. (6) Dintre cei 3 vicepreşedinţi, Consiliul Uniunii alege un prim-vicepreşedinte, în condiţiile stabilite prin statut. (7) Durata mandatului membrilor Consiliului Uniunii, al preşedintelui, prim-vicepreşedintelui şi al vicepreşedinţilor este de 4 ani. (8) Reprezentanţii Camerelor în Consiliul Uniunii, precum şi preşedintele, prim-vicepreşedintele şi vicepreşedinţii Consiliului beneficiază de indemnizaţie şi de alte drepturi stabilite prin acte normative interne. (9) Consiliul Uniunii se convoacă, de regulă, trimestrial în şedinţe ordinare sau, ori de câte ori este nevoie, în şedinţe extraordinare, de către preşedinte. Consiliul Uniunii este legal constituit în prezenţa a două treimi din numărul membrilor săi şi adoptă hotărâri cu votul majorităţii simple a membrilor prezenţi. În caz de egalitate de voturi, votul preşedintelui este decisiv în adoptarea hotărârii. Punere în aplicare Art. 55. - prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : SUBSECŢIUNEA 1 Uniunea Naţională a Notarilor Publici Art. 159. - În îndeplinirea scopului pentru care a fost constituită şi pentru serviciile prestate, Uniunea poate desfăşura, în condiţiile stabilite de către Consiliul Uniunii şi cu respectarea legislaţiei în vigoare, activităţi generatoare de venituri proprii. Art. 160. - Uniunea are pagină proprie de internet, care va cuprinde, cel puţin, următoarele informaţii publice: a) adresele de contact ale tuturor sediilor Camerelor şi programul de lucru; b) programul de audienţe; c) tabloul notarilor publici, datele de contact ale acestora, precum şi programul de lucru al birourilor notariale; d) lista facultativă a arbitrilor aprobaţi de colegiile directoare ale Camerelor; e) lista cu experţii evaluatori autorizaţi în condiţiile legii, care evaluează bunurile scoase la licitaţie; f) date privind organizarea şi desfăşurarea licitaţiilor; g) date cu privire la locul păstrării şi gestionarul arhivelor notariale;

h) date cu privire la organizarea examenelor şi concursurilor de notar stagiar sau notar public, precum şi a concursurilor de schimbări de sedii; i) alte date apreciate de Biroul executiv al Consiliului Uniunii ca fiind de interes public. Art. 161. - Organele de conducere ale Uniunii sunt: a) Congresul; b) Consiliul Uniunii; c) Biroul executiv al Consiliului Uniunii; d) preşedintele Uniunii. Art. 162. - (1) Delegaţi cu drept de vot la Congres sunt notarii publici aleşi într-o funcţie eligibilă la nivelul Camerei şi al Uniunii, la care se adaugă reprezentanţii aleşi de Adunarea generală a Camerei pe durata unui mandat, în limita normei de reprezentare prevăzute de lege. Prezenţa delegaţilor la Congres este obligatorie. (2) La calculul normei de reprezentare pentru alegerea reprezentanţilor Camerelor la Congres, precum şi în Consiliul Uniunii se va avea în vedere numărul notarilor publici în funcţie la sfârşitul lunii anterioare organizării alegerilor, potrivit procedurii stabilite prin regulament aprobat de Consiliul Uniunii. Art. 163. - Împotriva hotărârilor Congresului se poate formula plângere la instanţa de judecată competentă în condiţiile legii. Art. 164. - Procedura alegerii organelor de conducere ale Uniunii se stabileşte prin regulamentul aprobat de Consiliul Uniunii. Art. 165. - Reprezentanţii Camerelor în Consiliul Uniunii îşi exprimă votul având în vedere respectarea intereselor legitime ale profesiei. Art. 166. - Prezenţa membrilor la şedinţele Consiliului Uniunii este obligatorie. Art. 167. - Reprezentanţii Camerelor în Consiliului Uniunii au obligaţia consultării şi informării permanente a Colegiului director al Camerei reprezentate cu privire la activitatea desfăşurată sau care urmează să se desfăşoare la fiecare şedinţă a Consiliului Uniunii. Art. 168. - Membrii Consiliului Uniunii răspund individual pentru votul exprimat în această calitate. Art. 169. - Reprezentanţii Camerelor în Consiliului Uniunii au obligaţia informării anuale a Adunării generale a Camerei cu privire la activitatea desfăşurată în Consiliului Uniunii. Art. 170. - (1) În îndeplinirea atribuţiilor sale, Consiliul Uniunii adoptă hotărâri care sunt obligatorii pentru Camere şi notari publici. (2) Împotriva hotărârii Consiliului Uniunii se poate formula plângere la instanţa de judecată în condiţiile legii. Art. 171. - În situaţii urgente, Consiliul Uniunii poate adopta hotărâri prin întrunirea în şedinţă prin intermediul sistemului de videoconferinţă sau, fără a fi întrunit în şedinţă, prin vot exprimat prin corespondenţă. În acest din urmă caz, fiecare membru îşi va exprima votul în scris pe baza materialelor şi proiectelor de hotărâri transmise de către preşedintele Uniunii. Transmiterea materialelor şi, ulterior, a votului exprimat se face prin unul dintre mijloacele convenţionale de comunicare, care face dovada transmiterii şi, respectiv, primirii acestora. Art. 172. - La şedinţele Consiliului Uniunii participă personalul de specialitate al Uniunii, desemnat în acest sens, şi, ori de câte ori este necesar, alţi notari publici sau specialişti, convocaţi de către preşedintele Consiliului. Art. 173. - Consiliul Uniunii înaintează ministrului justiţiei, la începutul fiecărui an, o informare detaliată cu privire la activitatea notarială desfăşurată în anul precedent, care cuprinde date statistice, aspecte rezultate din verificările efectuate, măsurile luate pentru înlăturarea deficienţelor constatate, precum şi, dacă este cazul, propuneri de îmbunătăţire a activităţii sub aspect legislativ şi administrativ. Art. 174. - (1) Biroul executiv al Consiliului Uniunii se întruneşte în şedinţe ordinare cel puţin o dată pe lună, la convocarea preşedintelui Uniunii sau, în lipsa acestuia, a primvicepreşedintelui ori, după caz, a unuia dintre vicepreşedinţi, în condiţiile stabilite prin statut. (2) Biroul executiv al Consiliului Uniunii funcţionează legal în prezenţa majorităţii membrilor săi şi adoptă decizii cu majoritatea simplă a voturilor celor prezenţi. (3) În cazul în care Biroul executiv al Consiliului Uniunii nu este legal constituit din lipsa cvorumului necesar, se convoacă o nouă şedinţă în condiţiile stabilite prin statut. (4) În îndeplinirea atribuţiilor legale, Biroul executiv al Consiliului Uniunii adoptă, în condiţiile prevăzute de art. 58 alin. (5) din lege, decizii obligatorii pentru Camere şi notarii publici. În caz de egalitate de voturi, votul se reia. (5) Prezenţa membrilor la şedinţele Biroului executiv al Consiliului Uniunii este obligatorie. (6) La şedinţele Biroului executiv al Consiliului Uniunii participă personalul de specialitate al Uniunii, desemnat în acest sens, şi, ori de câte ori este necesar, şi alţi notari publici sau specialişti, convocaţi de către preşedinte. Art. 175. - Pentru situaţii urgente, Biroul executiv al Consiliului Uniunii poate adopta hotărâri prin întrunirea în şedinţă prin intermediul sistemului de videoconferinţă sau, fără a fi întrunit în şedinţă, prin vot exprimat prin corespondenţă. În acest din urmă caz, fiecare membru îşi va exprima votul în scris pe baza materialelor şi proiectelor de decizii transmise de către preşedintele Uniunii. Transmiterea materialelor şi, ulterior, a votului exprimat se va face prin unul dintre mijloacele convenţionale de comunicare care fac dovada transmiterii şi, respectiv, primirii. Art. 176. - (1) În îndeplinirea atribuţiilor legale, preşedintele Uniunii emite dispoziţii obligatorii. (2) Împotriva dispoziţiei preşedintelui se poate formula plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la Biroul executiv al Consiliului Uniunii. Decizia Biroului executiv al Consiliului Uniunii poate fi atacată la instanţa de judecată competentă, în condiţiile legii. Art. 177. - (1) În lipsa preşedintelui, situaţie adusă la cunoştinţa Consiliului Uniunii, atribuţiile acestuia sunt preluate, de drept, de către prim-vicepreşedintele Uniunii, până la încetarea acestei situaţii. În cazul în care primvicepreşedintele se află în imposibilitatea exercitării atribuţiilor, atribuţiile preşedintelui sunt preluate de către unul dintre vicepreşedinţi, delegat în acest sens de către preşedinte. (2) Ori de câte ori preşedintele, prim-vicepreşedintele sau vicepreşedinţii se află în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile, acestora le revine obligaţia de a comunica Uniunii motivele şi durata pentru care nu îşi pot exercita atribuţiile. (3) Pentru soluţionarea petiţiilor, preşedintele poate solicita note explicative notarilor publici sau notarilor stagiari împotriva cărora au fost formulate plângerile şi, în funcţie de cele constatate, dispune măsurile corespunzătoare. (4) Preşedintele poate delega atribuţia prevăzută la alin. (3), precum şi alte atribuţii prim-vicepreşedintelui, vicepreşedinţilor sau unui alt membru al Consiliului Uniunii. Art. 178. - Organizarea şi funcţionarea redacţiei Buletinul Notarilor Publici, a comisiilor de specialitate ale Consiliului Uniunii, a aparatului de specialitate şi administrativ al Uniunii, a RNENP şi a altor entităţi care se înfiinţează la

nivelul Uniunii se stabilesc prin regulamente aprobate prin hotărâre a Consiliului Uniunii.

Art. 56. - (1) Consiliul Uniunii are, în principal, următoarele atribuţii: a) propune ministrului justiţiei actualizarea numărului de posturi de notar public şi posturile destinate concursului de schimbări de sedii; ___________ Litera a) a fost modificată prin punctul 15. din Lege nr. 206/2016 începând cu 12.11.2016.

a1) aprobă numărul de locuri destinate dobândirii calităţii de notar stagiar, cu consultarea Colegiilor directoare; ___________ Litera a^1) a fost introdusă prin punctul 16. din Lege nr. 206/2016 începând cu 12.11.2016.

b) propune ministrului justiţiei aprobarea regulamentului privind condiţiile de desfăşurare a examenelor de dobândire a calităţii de notar public; c) propune ministrului justiţiei onorariile minimale pentru actele şi procedurile notariale îndeplinite în exercitarea funcţiei de către notarii publici, având în vedere următoarele criterii: 1. timpul şi volumul de muncă solicitată pentru îndeplinirea actului sau procedurii; 2. natura, noutatea şi dificultatea actului sau procedurii; 3. obţinerea de date şi informaţii suplimentare sau conlucrarea cu experţi ori cu alţi specialişti impusă de natura, obiectul, complexitatea şi dificultatea actului; 4. constrângerile de timp în care notarul este obligat de împrejurările actului sau procedurii să acţioneze pentru a asigura servicii legale performante; 5. termenele de arhivare a actelor şi procedurilor notariale; 6. locul îndeplinirii actului sau procedurii; 7. răspunderea notarului public, prin raportare şi la valoarea actului sau procedurii; d) stabileşte cotele de contribuţie ale birourilor notarilor publici la Cameră, precum şi cele ale Camerelor la Uniune, potrivit statutului acesteia; e) reprezintă Uniunea, prin preşedintele Consiliului Uniunii, în raporturile cu terţii, pe plan intern şi internaţional; f) adoptă modificările sau completările la Statutul Casei de Asigurări a Notarilor Publici şi al Casei de Pensii a Notarilor Publici; g) aprobă modificările şi completările Statutului Uniunii între congrese, după consultarea Adunărilor generale ale Camerelor; h) soluţionează contestaţiile împotriva hotărârilor Consiliului de disciplină; i) adoptă, modifică şi completează Regulamentul Consiliului de disciplină; j) adoptă, modifică şi completează Regulamentul de organizare şi funcţionare al INR; k) organizează, la nivel naţional, programe care vizează alinierea practicilor notariale la exigenţele internaţionale; l) adoptă uzanţele profesionale potrivit Codului civil, republicat, cu modificările ulterioare; m) aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli, execuţia bugetară şi descărcarea anuală de gestiune a preşedintelui; n) stabileşte, prin hotărâre, indemnizaţiile reprezentanţilor Camerelor în Consiliul Uniunii, a preşedintelui, primvicepreşedintelui şi vicepreşedinţilor Consiliului Uniunii, precum şi ale membrilor Comisiei de cenzori, Consiliului de disciplină, Consiliului de administraţie al Casei de Asigurări a Notarilor Publici, organelor de conducere ale INR şi indemnizaţiile membrilor altor organisme constituite la nivelul Uniunii; o) acordă ordine, medalii şi titluri, în condiţiile stabilite prin statut; p) aprobă sponsorizările şi mecenatele; q) acordă ajutoare notarilor publici, în limita sumelor aprobate în acest scop prin bugetul de venituri şi cheltuieli; r) îndeplineşte alte atribuţii prevăzute de legislaţia în vigoare, statutul profesiei sau de actele normative cu caracter intern. (2) Consiliul Uniunii poate să delege Biroului executiv unele atribuţii ale sale, în condiţiile prevăzute de statut. Punere în aplicare Art. 56. - prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : SUBSECŢIUNEA 1 Uniunea Naţională a Notarilor Publici Art. 159. - În îndeplinirea scopului pentru care a fost constituită şi pentru serviciile prestate, Uniunea poate desfăşura, în condiţiile stabilite de către Consiliul Uniunii şi cu respectarea legislaţiei în vigoare, activităţi generatoare de venituri proprii. Art. 160. - Uniunea are pagină proprie de internet, care va cuprinde, cel puţin, următoarele informaţii publice: a) adresele de contact ale tuturor sediilor Camerelor şi programul de lucru; b) programul de audienţe; c) tabloul notarilor publici, datele de contact ale acestora, precum şi programul de lucru al birourilor notariale; d) lista facultativă a arbitrilor aprobaţi de colegiile directoare ale Camerelor; e) lista cu experţii evaluatori autorizaţi în condiţiile legii, care evaluează bunurile scoase la licitaţie; f) date privind organizarea şi desfăşurarea licitaţiilor; g) date cu privire la locul păstrării şi gestionarul arhivelor notariale; h) date cu privire la organizarea examenelor şi concursurilor de notar stagiar sau notar public, precum şi a concursurilor de schimbări de sedii; i) alte date apreciate de Biroul executiv al Consiliului Uniunii ca fiind de interes public. Art. 161. - Organele de conducere ale Uniunii sunt: a) Congresul; b) Consiliul Uniunii;

c) Biroul executiv al Consiliului Uniunii; d) preşedintele Uniunii. Art. 162. - (1) Delegaţi cu drept de vot la Congres sunt notarii publici aleşi într-o funcţie eligibilă la nivelul Camerei şi al Uniunii, la care se adaugă reprezentanţii aleşi de Adunarea generală a Camerei pe durata unui mandat, în limita normei de reprezentare prevăzute de lege. Prezenţa delegaţilor la Congres este obligatorie. (2) La calculul normei de reprezentare pentru alegerea reprezentanţilor Camerelor la Congres, precum şi în Consiliul Uniunii se va avea în vedere numărul notarilor publici în funcţie la sfârşitul lunii anterioare organizării alegerilor, potrivit procedurii stabilite prin regulament aprobat de Consiliul Uniunii. Art. 163. - Împotriva hotărârilor Congresului se poate formula plângere la instanţa de judecată competentă în condiţiile legii. Art. 164. - Procedura alegerii organelor de conducere ale Uniunii se stabileşte prin regulamentul aprobat de Consiliul Uniunii. Art. 165. - Reprezentanţii Camerelor în Consiliul Uniunii îşi exprimă votul având în vedere respectarea intereselor legitime ale profesiei. Art. 166. - Prezenţa membrilor la şedinţele Consiliului Uniunii este obligatorie. Art. 167. - Reprezentanţii Camerelor în Consiliului Uniunii au obligaţia consultării şi informării permanente a Colegiului director al Camerei reprezentate cu privire la activitatea desfăşurată sau care urmează să se desfăşoare la fiecare şedinţă a Consiliului Uniunii. Art. 168. - Membrii Consiliului Uniunii răspund individual pentru votul exprimat în această calitate. Art. 169. - Reprezentanţii Camerelor în Consiliului Uniunii au obligaţia informării anuale a Adunării generale a Camerei cu privire la activitatea desfăşurată în Consiliului Uniunii. Art. 170. - (1) În îndeplinirea atribuţiilor sale, Consiliul Uniunii adoptă hotărâri care sunt obligatorii pentru Camere şi notari publici. (2) Împotriva hotărârii Consiliului Uniunii se poate formula plângere la instanţa de judecată în condiţiile legii. Art. 171. - În situaţii urgente, Consiliul Uniunii poate adopta hotărâri prin întrunirea în şedinţă prin intermediul sistemului de videoconferinţă sau, fără a fi întrunit în şedinţă, prin vot exprimat prin corespondenţă. În acest din urmă caz, fiecare membru îşi va exprima votul în scris pe baza materialelor şi proiectelor de hotărâri transmise de către preşedintele Uniunii. Transmiterea materialelor şi, ulterior, a votului exprimat se face prin unul dintre mijloacele convenţionale de comunicare, care face dovada transmiterii şi, respectiv, primirii acestora. Art. 172. - La şedinţele Consiliului Uniunii participă personalul de specialitate al Uniunii, desemnat în acest sens, şi, ori de câte ori este necesar, alţi notari publici sau specialişti, convocaţi de către preşedintele Consiliului. Art. 173. - Consiliul Uniunii înaintează ministrului justiţiei, la începutul fiecărui an, o informare detaliată cu privire la activitatea notarială desfăşurată în anul precedent, care cuprinde date statistice, aspecte rezultate din verificările efectuate, măsurile luate pentru înlăturarea deficienţelor constatate, precum şi, dacă este cazul, propuneri de îmbunătăţire a activităţii sub aspect legislativ şi administrativ. Art. 174. - (1) Biroul executiv al Consiliului Uniunii se întruneşte în şedinţe ordinare cel puţin o dată pe lună, la convocarea preşedintelui Uniunii sau, în lipsa acestuia, a primvicepreşedintelui ori, după caz, a unuia dintre vicepreşedinţi, în condiţiile stabilite prin statut. (2) Biroul executiv al Consiliului Uniunii funcţionează legal în prezenţa majorităţii membrilor săi şi adoptă decizii cu majoritatea simplă a voturilor celor prezenţi. (3) În cazul în care Biroul executiv al Consiliului Uniunii nu este legal constituit din lipsa cvorumului necesar, se convoacă o nouă şedinţă în condiţiile stabilite prin statut. (4) În îndeplinirea atribuţiilor legale, Biroul executiv al Consiliului Uniunii adoptă, în condiţiile prevăzute de art. 58 alin. (5) din lege, decizii obligatorii pentru Camere şi notarii publici. În caz de egalitate de voturi, votul se reia. (5) Prezenţa membrilor la şedinţele Biroului executiv al Consiliului Uniunii este obligatorie. (6) La şedinţele Biroului executiv al Consiliului Uniunii participă personalul de specialitate al Uniunii, desemnat în acest sens, şi, ori de câte ori este necesar, şi alţi notari publici sau specialişti, convocaţi de către preşedinte. Art. 175. - Pentru situaţii urgente, Biroul executiv al Consiliului Uniunii poate adopta hotărâri prin întrunirea în şedinţă prin intermediul sistemului de videoconferinţă sau, fără a fi întrunit în şedinţă, prin vot exprimat prin corespondenţă. În acest din urmă caz, fiecare membru îşi va exprima votul în scris pe baza materialelor şi proiectelor de decizii transmise de către preşedintele Uniunii. Transmiterea materialelor şi, ulterior, a votului exprimat se va face prin unul dintre mijloacele convenţionale de comunicare care fac dovada transmiterii şi, respectiv, primirii. Art. 176. - (1) În îndeplinirea atribuţiilor legale, preşedintele Uniunii emite dispoziţii obligatorii. (2) Împotriva dispoziţiei preşedintelui se poate formula plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la Biroul executiv al Consiliului Uniunii. Decizia Biroului executiv al Consiliului Uniunii poate fi atacată la instanţa de judecată competentă, în condiţiile legii. Art. 177. - (1) În lipsa preşedintelui, situaţie adusă la cunoştinţa Consiliului Uniunii, atribuţiile acestuia sunt preluate, de drept, de către prim-vicepreşedintele Uniunii, până la încetarea acestei situaţii. În cazul în care primvicepreşedintele se află în imposibilitatea exercitării atribuţiilor, atribuţiile preşedintelui sunt preluate de către unul dintre vicepreşedinţi, delegat în acest sens de către preşedinte. (2) Ori de câte ori preşedintele, prim-vicepreşedintele sau vicepreşedinţii se află în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile, acestora le revine obligaţia de a comunica Uniunii motivele şi durata pentru care nu îşi pot exercita atribuţiile. (3) Pentru soluţionarea petiţiilor, preşedintele poate solicita note explicative notarilor publici sau notarilor stagiari împotriva cărora au fost formulate plângerile şi, în funcţie de cele constatate, dispune măsurile corespunzătoare. (4) Preşedintele poate delega atribuţia prevăzută la alin. (3), precum şi alte atribuţii prim-vicepreşedintelui, vicepreşedinţilor sau unui alt membru al Consiliului Uniunii. Art. 178. - Organizarea şi funcţionarea redacţiei Buletinul Notarilor Publici, a comisiilor de specialitate ale Consiliului Uniunii, a aparatului de specialitate şi administrativ al Uniunii, a RNENP şi a altor entităţi care se înfiinţează la nivelul Uniunii se stabilesc prin regulamente aprobate prin hotărâre a Consiliului Uniunii.

Art. 57. - (1) Biroul executiv este organul executiv al Consiliului Uniunii, cu activitate permanentă şi de legătură cu Camerele, şi se compune din 9 membri: preşedintele, prim-vicepreşedintele, vicepreşedinţii şi 5 membri, aleşi de Consiliul Uniunii dintre membrii săi. (2) Preşedintele Uniunii este şi preşedintele Consiliului Uniunii şi al Biroului executiv al Consiliului Uniunii.

(3) Biroul executiv al Consiliului Uniunii se întruneşte lunar în şedinţă ordinară şi, ori de câte ori este nevoie, în şedinţe extraordinare, la convocarea preşedintelui. (4) În îndeplinirea atribuţiilor sale, Biroul executiv al Consiliului Uniunii emite decizii executorii. (5) Biroul executiv al Consiliului Uniunii funcţionează legal în prezenţa majorităţii membrilor săi şi adoptă decizii cu majoritatea simplă a voturilor celor prezenţi. (6) Biroul executiv al Consiliului Uniunii are următoarele atribuţii principale: a) asigură activitatea permanentă a Consiliului Uniunii; b) propune ministrului justiţiei numirea în funcţie a notarului public, schimbarea sediului biroului notarial, asocierea şi încetarea asocierii, suspendarea şi încetarea suspendării din funcţia de notar public, revocarea ori încetarea calităţii de notar public; c) pregăteşte proiectele de documente care vor fi prezentate spre dezbatere şi aprobare Consiliului Uniunii; d) elaborează proiectul raportului anual al activităţii Uniunii; e) elaborează proiectul de buget anual al Uniunii, asigură gestionarea curentă a patrimoniului, urmăreşte întocmirea bilanţului financiar-contabil şi executarea bugetului; f) asigură execuţia bugetară şi urmăreşte realizarea resurselor bugetului Uniunii; g) organizează serviciile proprii ale Uniunii şi aprobă organigrama şi statul de funcţii ale personalului de specialitate şi administrativ al Uniunii; h) aprobă organigrama, statul de funcţii şi coordonează activitatea tuturor entităţilor înfiinţate în cadrul Uniunii; i) aprobă proiectul de buget anual, execuţia bugetară şi descărcarea de gestiune a entităţilor înfiinţate în cadrul Uniunii; j) acordă, suspendă şi retrage birourilor notariale, la cerere sau din oficiu, licenţa de funcţionare; k) analizează raportul Consiliului de disciplină al Uniunii şi propune măsurile ce se impun; l) analizează sinteza controlului profesional administrativ întocmită de corpul de control al Uniunii şi propune măsurile ce se impun; m) rezolvă conflictele de competenţă dintre notarii publici din Camere diferite; n) coordonează activitatea de creare şi funcţionare a sistemului şi reţelelor de informatizare între Uniune şi Camere, precum şi la nivelul birourilor notariale, potrivit programelor proprii şi celor derulate în cooperare cu notariatele europene; o) coordonează atât activitatea Centrului Naţional de Administrare a Registrelor Naţionale Notariale, denumit în continuare CNARNN, cât şi registrele naţionale notariale privind evidenţa actelor şi procedurilor notariale şi adoptă actele normative necesare funcţionării acestora; p) soluţionează, la solicitarea preşedintelui Uniunii, sesizările formulate împotriva notarilor publici sau împotriva Camerelor; q) acceptă donaţiile şi legatele făcute Uniunii; r) asigură ducerea la îndeplinire a hotărârilor Congresului şi ale Consiliului Uniunii şi supraveghează executarea acestor hotărâri de către Camere şi notarii publici, adoptând decizii corespunzătoare; s) îndeplineşte alte atribuţii prevăzute de lege, regulament, statut şi de actele normative cu caracter intern. Punere în aplicare Art. 57. - prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : SUBSECŢIUNEA 1 Uniunea Naţională a Notarilor Publici Art. 159. - În îndeplinirea scopului pentru care a fost constituită şi pentru serviciile prestate, Uniunea poate desfăşura, în condiţiile stabilite de către Consiliul Uniunii şi cu respectarea legislaţiei în vigoare, activităţi generatoare de venituri proprii. Art. 160. - Uniunea are pagină proprie de internet, care va cuprinde, cel puţin, următoarele informaţii publice: a) adresele de contact ale tuturor sediilor Camerelor şi programul de lucru; b) programul de audienţe; c) tabloul notarilor publici, datele de contact ale acestora, precum şi programul de lucru al birourilor notariale; d) lista facultativă a arbitrilor aprobaţi de colegiile directoare ale Camerelor; e) lista cu experţii evaluatori autorizaţi în condiţiile legii, care evaluează bunurile scoase la licitaţie; f) date privind organizarea şi desfăşurarea licitaţiilor; g) date cu privire la locul păstrării şi gestionarul arhivelor notariale; h) date cu privire la organizarea examenelor şi concursurilor de notar stagiar sau notar public, precum şi a concursurilor de schimbări de sedii; i) alte date apreciate de Biroul executiv al Consiliului Uniunii ca fiind de interes public. Art. 161. - Organele de conducere ale Uniunii sunt: a) Congresul; b) Consiliul Uniunii; c) Biroul executiv al Consiliului Uniunii; d) preşedintele Uniunii. Art. 162. - (1) Delegaţi cu drept de vot la Congres sunt notarii publici aleşi într-o funcţie eligibilă la nivelul Camerei şi al Uniunii, la care se adaugă reprezentanţii aleşi de Adunarea generală a Camerei pe durata unui mandat, în limita normei de reprezentare prevăzute de lege. Prezenţa delegaţilor la Congres este obligatorie. (2) La calculul normei de reprezentare pentru alegerea reprezentanţilor Camerelor la Congres, precum şi în Consiliul Uniunii se va avea în vedere numărul notarilor publici în funcţie la sfârşitul lunii anterioare organizării alegerilor, potrivit procedurii stabilite prin regulament aprobat de Consiliul Uniunii. Art. 163. - Împotriva hotărârilor Congresului se poate formula plângere la instanţa de judecată competentă în condiţiile legii. Art. 164. - Procedura alegerii organelor de conducere ale Uniunii se stabileşte prin regulamentul aprobat de Consiliul Uniunii. Art. 165. - Reprezentanţii Camerelor în Consiliul Uniunii îşi exprimă votul având în vedere respectarea intereselor legitime ale profesiei. Art. 166. - Prezenţa membrilor la şedinţele Consiliului Uniunii este obligatorie.

Art. 167. - Reprezentanţii Camerelor în Consiliului Uniunii au obligaţia consultării şi informării permanente a Colegiului director al Camerei reprezentate cu privire la activitatea desfăşurată sau care urmează să se desfăşoare la fiecare şedinţă a Consiliului Uniunii. Art. 168. - Membrii Consiliului Uniunii răspund individual pentru votul exprimat în această calitate. Art. 169. - Reprezentanţii Camerelor în Consiliului Uniunii au obligaţia informării anuale a Adunării generale a Camerei cu privire la activitatea desfăşurată în Consiliului Uniunii. Art. 170. - (1) În îndeplinirea atribuţiilor sale, Consiliul Uniunii adoptă hotărâri care sunt obligatorii pentru Camere şi notari publici. (2) Împotriva hotărârii Consiliului Uniunii se poate formula plângere la instanţa de judecată în condiţiile legii. Art. 171. - În situaţii urgente, Consiliul Uniunii poate adopta hotărâri prin întrunirea în şedinţă prin intermediul sistemului de videoconferinţă sau, fără a fi întrunit în şedinţă, prin vot exprimat prin corespondenţă. În acest din urmă caz, fiecare membru îşi va exprima votul în scris pe baza materialelor şi proiectelor de hotărâri transmise de către preşedintele Uniunii. Transmiterea materialelor şi, ulterior, a votului exprimat se face prin unul dintre mijloacele convenţionale de comunicare, care face dovada transmiterii şi, respectiv, primirii acestora. Art. 172. - La şedinţele Consiliului Uniunii participă personalul de specialitate al Uniunii, desemnat în acest sens, şi, ori de câte ori este necesar, alţi notari publici sau specialişti, convocaţi de către preşedintele Consiliului. Art. 173. - Consiliul Uniunii înaintează ministrului justiţiei, la începutul fiecărui an, o informare detaliată cu privire la activitatea notarială desfăşurată în anul precedent, care cuprinde date statistice, aspecte rezultate din verificările efectuate, măsurile luate pentru înlăturarea deficienţelor constatate, precum şi, dacă este cazul, propuneri de îmbunătăţire a activităţii sub aspect legislativ şi administrativ. Art. 174. - (1) Biroul executiv al Consiliului Uniunii se întruneşte în şedinţe ordinare cel puţin o dată pe lună, la convocarea preşedintelui Uniunii sau, în lipsa acestuia, a primvicepreşedintelui ori, după caz, a unuia dintre vicepreşedinţi, în condiţiile stabilite prin statut. (2) Biroul executiv al Consiliului Uniunii funcţionează legal în prezenţa majorităţii membrilor săi şi adoptă decizii cu majoritatea simplă a voturilor celor prezenţi. (3) În cazul în care Biroul executiv al Consiliului Uniunii nu este legal constituit din lipsa cvorumului necesar, se convoacă o nouă şedinţă în condiţiile stabilite prin statut. (4) În îndeplinirea atribuţiilor legale, Biroul executiv al Consiliului Uniunii adoptă, în condiţiile prevăzute de art. 58 alin. (5) din lege, decizii obligatorii pentru Camere şi notarii publici. În caz de egalitate de voturi, votul se reia. (5) Prezenţa membrilor la şedinţele Biroului executiv al Consiliului Uniunii este obligatorie. (6) La şedinţele Biroului executiv al Consiliului Uniunii participă personalul de specialitate al Uniunii, desemnat în acest sens, şi, ori de câte ori este necesar, şi alţi notari publici sau specialişti, convocaţi de către preşedinte. Art. 175. - Pentru situaţii urgente, Biroul executiv al Consiliului Uniunii poate adopta hotărâri prin întrunirea în şedinţă prin intermediul sistemului de videoconferinţă sau, fără a fi întrunit în şedinţă, prin vot exprimat prin corespondenţă. În acest din urmă caz, fiecare membru îşi va exprima votul în scris pe baza materialelor şi proiectelor de decizii transmise de către preşedintele Uniunii. Transmiterea materialelor şi, ulterior, a votului exprimat se va face prin unul dintre mijloacele convenţionale de comunicare care fac dovada transmiterii şi, respectiv, primirii. Art. 176. - (1) În îndeplinirea atribuţiilor legale, preşedintele Uniunii emite dispoziţii obligatorii. (2) Împotriva dispoziţiei preşedintelui se poate formula plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la Biroul executiv al Consiliului Uniunii. Decizia Biroului executiv al Consiliului Uniunii poate fi atacată la instanţa de judecată competentă, în condiţiile legii. Art. 177. - (1) În lipsa preşedintelui, situaţie adusă la cunoştinţa Consiliului Uniunii, atribuţiile acestuia sunt preluate, de drept, de către prim-vicepreşedintele Uniunii, până la încetarea acestei situaţii. În cazul în care primvicepreşedintele se află în imposibilitatea exercitării atribuţiilor, atribuţiile preşedintelui sunt preluate de către unul dintre vicepreşedinţi, delegat în acest sens de către preşedinte. (2) Ori de câte ori preşedintele, prim-vicepreşedintele sau vicepreşedinţii se află în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile, acestora le revine obligaţia de a comunica Uniunii motivele şi durata pentru care nu îşi pot exercita atribuţiile. (3) Pentru soluţionarea petiţiilor, preşedintele poate solicita note explicative notarilor publici sau notarilor stagiari împotriva cărora au fost formulate plângerile şi, în funcţie de cele constatate, dispune măsurile corespunzătoare. (4) Preşedintele poate delega atribuţia prevăzută la alin. (3), precum şi alte atribuţii prim-vicepreşedintelui, vicepreşedinţilor sau unui alt membru al Consiliului Uniunii. Art. 178. - Organizarea şi funcţionarea redacţiei Buletinul Notarilor Publici, a comisiilor de specialitate ale Consiliului Uniunii, a aparatului de specialitate şi administrativ al Uniunii, a RNENP şi a altor entităţi care se înfiinţează la nivelul Uniunii se stabilesc prin regulamente aprobate prin hotărâre a Consiliului Uniunii.

Art. 58. - (1) Preşedintele, prim-vicepreşedintele şi vicepreşedinţii Consiliului Uniunii sunt şi preşedintele, primvicepreşedintele şi vicepreşedintele Uniunii. (2) Preşedintele Uniunii este şi preşedintele Consiliului Uniunii şi are următoarele atribuţii: a) reprezintă Uniunea pe plan intern în raporturile cu autorităţile publice din România, cu organizaţiile guvernamentale şi neguvernamentale, cu cele profesionale, iar în plan extern, cu organizaţiile naţionale şi internaţionale ale notarilor publici şi oriunde va fi invitat oficial în calitate de preşedinte; b) ordonanţează cheltuielile bugetare ale Uniunii; preşedintele poate delega această atribuţie prim-vicepreşedintelui; c) convoacă şi conduce şedinţele Congresului, Consiliului Uniunii şi ale Biroului executiv al Consiliului Uniunii; d) angajează personalul de specialitate şi administrativ al Uniunii, cu respectarea organigramei şi statului de funcţii, aprobate de către Biroul executiv al Consiliului Uniunii; e) exercită, în condiţiile legii, acţiunea disciplinară împotriva notarilor publici; f) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege, regulament, statut şi alte acte normative. (3) În absenţă, preşedintele este înlocuit de primvicepreşedinte, iar dacă acesta din urmă lipseşte, de unul dintre vicepreşedinţii delegaţi în acest sens de preşedinte. (4) Prim-vicepreşedintele şi vicepreşedinţii reprezintă Uniunea, în limitele mandatului acordat de preşedinte. Punere în aplicare Art. 58. - prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 :

SUBSECŢIUNEA 1 Uniunea Naţională a Notarilor Publici Art. 159. - În îndeplinirea scopului pentru care a fost constituită şi pentru serviciile prestate, Uniunea poate desfăşura, în condiţiile stabilite de către Consiliul Uniunii şi cu respectarea legislaţiei în vigoare, activităţi generatoare de venituri proprii. Art. 160. - Uniunea are pagină proprie de internet, care va cuprinde, cel puţin, următoarele informaţii publice: a) adresele de contact ale tuturor sediilor Camerelor şi programul de lucru; b) programul de audienţe; c) tabloul notarilor publici, datele de contact ale acestora, precum şi programul de lucru al birourilor notariale; d) lista facultativă a arbitrilor aprobaţi de colegiile directoare ale Camerelor; e) lista cu experţii evaluatori autorizaţi în condiţiile legii, care evaluează bunurile scoase la licitaţie; f) date privind organizarea şi desfăşurarea licitaţiilor; g) date cu privire la locul păstrării şi gestionarul arhivelor notariale; h) date cu privire la organizarea examenelor şi concursurilor de notar stagiar sau notar public, precum şi a concursurilor de schimbări de sedii; i) alte date apreciate de Biroul executiv al Consiliului Uniunii ca fiind de interes public. Art. 161. - Organele de conducere ale Uniunii sunt: a) Congresul; b) Consiliul Uniunii; c) Biroul executiv al Consiliului Uniunii; d) preşedintele Uniunii. Art. 162. - (1) Delegaţi cu drept de vot la Congres sunt notarii publici aleşi într-o funcţie eligibilă la nivelul Camerei şi al Uniunii, la care se adaugă reprezentanţii aleşi de Adunarea generală a Camerei pe durata unui mandat, în limita normei de reprezentare prevăzute de lege. Prezenţa delegaţilor la Congres este obligatorie. (2) La calculul normei de reprezentare pentru alegerea reprezentanţilor Camerelor la Congres, precum şi în Consiliul Uniunii se va avea în vedere numărul notarilor publici în funcţie la sfârşitul lunii anterioare organizării alegerilor, potrivit procedurii stabilite prin regulament aprobat de Consiliul Uniunii. Art. 163. - Împotriva hotărârilor Congresului se poate formula plângere la instanţa de judecată competentă în condiţiile legii. Art. 164. - Procedura alegerii organelor de conducere ale Uniunii se stabileşte prin regulamentul aprobat de Consiliul Uniunii. Art. 165. - Reprezentanţii Camerelor în Consiliul Uniunii îşi exprimă votul având în vedere respectarea intereselor legitime ale profesiei. Art. 166. - Prezenţa membrilor la şedinţele Consiliului Uniunii este obligatorie. Art. 167. - Reprezentanţii Camerelor în Consiliului Uniunii au obligaţia consultării şi informării permanente a Colegiului director al Camerei reprezentate cu privire la activitatea desfăşurată sau care urmează să se desfăşoare la fiecare şedinţă a Consiliului Uniunii. Art. 168. - Membrii Consiliului Uniunii răspund individual pentru votul exprimat în această calitate. Art. 169. - Reprezentanţii Camerelor în Consiliului Uniunii au obligaţia informării anuale a Adunării generale a Camerei cu privire la activitatea desfăşurată în Consiliului Uniunii. Art. 170. - (1) În îndeplinirea atribuţiilor sale, Consiliul Uniunii adoptă hotărâri care sunt obligatorii pentru Camere şi notari publici. (2) Împotriva hotărârii Consiliului Uniunii se poate formula plângere la instanţa de judecată în condiţiile legii. Art. 171. - În situaţii urgente, Consiliul Uniunii poate adopta hotărâri prin întrunirea în şedinţă prin intermediul sistemului de videoconferinţă sau, fără a fi întrunit în şedinţă, prin vot exprimat prin corespondenţă. În acest din urmă caz, fiecare membru îşi va exprima votul în scris pe baza materialelor şi proiectelor de hotărâri transmise de către preşedintele Uniunii. Transmiterea materialelor şi, ulterior, a votului exprimat se face prin unul dintre mijloacele convenţionale de comunicare, care face dovada transmiterii şi, respectiv, primirii acestora. Art. 172. - La şedinţele Consiliului Uniunii participă personalul de specialitate al Uniunii, desemnat în acest sens, şi, ori de câte ori este necesar, alţi notari publici sau specialişti, convocaţi de către preşedintele Consiliului. Art. 173. - Consiliul Uniunii înaintează ministrului justiţiei, la începutul fiecărui an, o informare detaliată cu privire la activitatea notarială desfăşurată în anul precedent, care cuprinde date statistice, aspecte rezultate din verificările efectuate, măsurile luate pentru înlăturarea deficienţelor constatate, precum şi, dacă este cazul, propuneri de îmbunătăţire a activităţii sub aspect legislativ şi administrativ. Art. 174. - (1) Biroul executiv al Consiliului Uniunii se întruneşte în şedinţe ordinare cel puţin o dată pe lună, la convocarea preşedintelui Uniunii sau, în lipsa acestuia, a primvicepreşedintelui ori, după caz, a unuia dintre vicepreşedinţi, în condiţiile stabilite prin statut. (2) Biroul executiv al Consiliului Uniunii funcţionează legal în prezenţa majorităţii membrilor săi şi adoptă decizii cu majoritatea simplă a voturilor celor prezenţi. (3) În cazul în care Biroul executiv al Consiliului Uniunii nu este legal constituit din lipsa cvorumului necesar, se convoacă o nouă şedinţă în condiţiile stabilite prin statut. (4) În îndeplinirea atribuţiilor legale, Biroul executiv al Consiliului Uniunii adoptă, în condiţiile prevăzute de art. 58 alin. (5) din lege, decizii obligatorii pentru Camere şi notarii publici. În caz de egalitate de voturi, votul se reia. (5) Prezenţa membrilor la şedinţele Biroului executiv al Consiliului Uniunii este obligatorie. (6) La şedinţele Biroului executiv al Consiliului Uniunii participă personalul de specialitate al Uniunii, desemnat în acest sens, şi, ori de câte ori este necesar, şi alţi notari publici sau specialişti, convocaţi de către preşedinte. Art. 175. - Pentru situaţii urgente, Biroul executiv al Consiliului Uniunii poate adopta hotărâri prin întrunirea în şedinţă prin intermediul sistemului de videoconferinţă sau, fără a fi întrunit în şedinţă, prin vot exprimat prin corespondenţă. În acest din urmă caz, fiecare membru îşi va exprima votul în scris pe baza materialelor şi proiectelor de decizii transmise de către preşedintele Uniunii. Transmiterea materialelor şi, ulterior, a votului exprimat se va face prin unul dintre mijloacele convenţionale de comunicare care fac dovada transmiterii şi, respectiv, primirii. Art. 176. - (1) În îndeplinirea atribuţiilor legale, preşedintele Uniunii emite dispoziţii obligatorii. (2) Împotriva dispoziţiei preşedintelui se poate formula plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la Biroul executiv al Consiliului Uniunii. Decizia Biroului executiv al Consiliului Uniunii poate fi atacată la instanţa de judecată competentă, în condiţiile legii. Art. 177. - (1) În lipsa preşedintelui, situaţie adusă la cunoştinţa Consiliului Uniunii, atribuţiile acestuia sunt

preluate, de drept, de către prim-vicepreşedintele Uniunii, până la încetarea acestei situaţii. În cazul în care primvicepreşedintele se află în imposibilitatea exercitării atribuţiilor, atribuţiile preşedintelui sunt preluate de către unul dintre vicepreşedinţi, delegat în acest sens de către preşedinte. (2) Ori de câte ori preşedintele, prim-vicepreşedintele sau vicepreşedinţii se află în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile, acestora le revine obligaţia de a comunica Uniunii motivele şi durata pentru care nu îşi pot exercita atribuţiile. (3) Pentru soluţionarea petiţiilor, preşedintele poate solicita note explicative notarilor publici sau notarilor stagiari împotriva cărora au fost formulate plângerile şi, în funcţie de cele constatate, dispune măsurile corespunzătoare. (4) Preşedintele poate delega atribuţia prevăzută la alin. (3), precum şi alte atribuţii prim-vicepreşedintelui, vicepreşedinţilor sau unui alt membru al Consiliului Uniunii. Art. 178. - Organizarea şi funcţionarea redacţiei Buletinul Notarilor Publici, a comisiilor de specialitate ale Consiliului Uniunii, a aparatului de specialitate şi administrativ al Uniunii, a RNENP şi a altor entităţi care se înfiinţează la nivelul Uniunii se stabilesc prin regulamente aprobate prin hotărâre a Consiliului Uniunii.

Art. 59. - (1) În cadrul Uniunii funcţionează Casa de Asigurări a Notarilor Publici, cu personalitate juridică, în condiţiile stabilite prin statutul acesteia, aprobat de Consiliul Uniunii. (2) Asigurarea de răspundere civilă a notarilor publici este obligatorie şi se realizează prin casa de asigurări constituită în acest scop. (3) Notarii publici au obligaţia să încheie contractul de asigurare înainte de începerea activităţii. (4) Limita minimă a valorii de asigurare şi nivelul primei de asigurare se stabilesc anual de către Consiliul Uniunii. Punere în aplicare Art. 59. - prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : SUBSECŢIUNEA a 2-a Casa de Asigurări a Notarilor Publici Art. 179. - (1) Casa de Asigurări se organizează şi funcţionează pe baza statutului acesteia, aprobat în condiţiile legii de către Consiliul Uniunii. (2) Casa de Asigurări este condusă de un consiliu de administraţie numit de către Consiliul Uniunii dintre notarii publici propuşi de către Camere. Consiliul de administraţie este condus de un preşedinte, desemnat dintre membrii acestuia de către Consiliul Uniunii. (3) Numărul membrilor consiliului de administraţie, precum şi modul de desemnare a acestora şi a preşedintelui se stabilesc prin statutul Casei de Asigurări. (4) La şedinţele consiliului de administraţie participă personalul de specialitate al Casei de Asigurări, desemnat în acest sens, şi, ori de câte ori este necesar, şi alţi notari publici sau specialişti, convocaţi de către preşedinte. Art. 180. - (1) Înainte de începerea activităţii, notarul public este obligat, sub sancţiunea neemiterii licenţei de funcţionare, să încheie contractul de asigurare cu Casa de Asigurări, devenind astfel membru al acesteia. (2) Pe perioada exercitării funcţiei, notarul public este obligat, sub sancţiunea retragerii licenţei de funcţionare, să achite anual costul poliţei de asigurare, în condiţiile stabilite prin contractul de asigurare. (3) La data retragerii licenţei de funcţionare, contractul de asigurare încetează sau se suspendă, după caz, în funcţie de încetarea sau, respectiv, suspendarea calităţii de notar public. Art. 181. - Anual, la emiterea poliţei de asigurare, Casa de Asigurări va solicita Uniunii informaţii cu privire la conduita profesională a notarului public, iar în funcţie şi de aceasta, se va întocmi fişa de evaluare de risc profesional a notarului public, pe baza căreia se vor stabili, în condiţiile statutului, de către consiliul de administraţie, cuantumul anual al primei de asigurare, suma asigurată obligatorie, obligativitatea reîntregirii sumei maxime asigurate şi, corelativ, plata primei de asigurare, precum şi felul poliţei de asigurare. Art. 182. - Nu intră în categoria riscurilor asigurate de Casa de Asigurări activităţile desfăşurate de notarii publici în calitate de fiduciari şi/sau lichidatori desemnaţi de părţi. Art. 183. - (1) La nivelul Casei de Asigurări se ţin, în format electronic sau pe suport hârtie, următoarele registre şi evidenţe: a) registrul general de corespondenţă şi mapele cuprinzând documentele înregistrate în acesta, în care se înregistrează toate documentele care nu se regăsesc în celelalte registre; b) registrul de asigurare profesională obligatorie, în care se înregistrează contractele de asigurare ale notarilor publici şi se menţionează cuantumul poliţei, riscul asigurat, despăgubirile plătite în numele notarului public asigurat, mapele cuprinzând documentele înregistrate în acestea, precum şi fişa de evaluare a riscului profesional; c) registrul de evidenţă a litigiilor în care este parte Casa de Asigurări şi soluţiile pronunţate; d) registrul de evidenţă a hotărârilor consiliului de administraţie; e) registrul de evidenţă a dispoziţiilor preşedintelui Casei de Asigurări; f) registrul de evidenţă a stenogramelor şedinţelor consiliului de administraţie; g) registrul de control, în care se înregistrează controalele efectuate de Uniune, precum şi mapele cu actele de control aferente acestora; h) registrul de audienţe; i) registrul de evidenţă a contractelor încheiate de Casa de Asigurări şi a facturilor emise de furnizori; j) registrele pentru evidenţa activităţii financiar-contabile şi de personal prevăzute de lege şi mapele aferente acestora; k) registrele pentru evidenţa activităţii arhivistice prevăzute de lege; l) orice alte registre necesare desfăşurării activităţii. (2) Procedura şi metodologia de gestionare a registrelor şi evidenţelor prevăzute la alin. (1) se aprobă de către Consiliul Uniunii, prin regulament.

Art. 60. - (1) În cadrul Uniunii se înfiinţează, se organizează şi funcţionează INR, entitate de interes public, cu personalitate juridică, în condiţiile stabilite prin statutul propriu, aprobat de Consiliul Uniunii. (2) INR asigură perfecţionarea activităţii notariale, pregătirea profesională iniţială şi, după caz, continuă a notarilor publici şi a notarilor stagiari, a altor specialişti, a personalului de specialitate al birourilor notariale, al Camerelor şi al Uniunii, având dreptul de a elibera diplome sau certificate de absolvire recunoscute de instituţiile publice şi private abilitate. (3) INR are sediul în municipiul Bucureşti, are ştampilă care cuprinde denumirea sa şi stema României şi siglă proprie. INR se înfiinţează, se organizează şi funcţionează în baza prezentei legi, fără îndeplinirea altor formalităţi.

(4) Statutul INR, Regulamentul de organizare şi funcţionare a acestuia, precum şi modalităţile de formare profesională iniţială sau, după caz, continuă a notarilor publici şi a notarilor stagiari, a personalului de specialitate al birourilor notariale, al Camerelor şi al Uniunii se aprobă prin hotărâre a Consiliului Uniunii. ___________ Pus în aplicare prin Statut din 11/12/2015 începând cu 05.09.2016.

(5) INR organizează, la solicitarea Consiliului Uniunii, examenul de definitivat, concursul de admitere în funcţia de notar public pentru persoanele care au cel puţin 6 ani vechime într-o funcţie de specialitate juridică, în condiţiile legii şi ale regulamentului de organizare şi desfăşurare a acestora, aprobat de ministrul justiţiei, la propunerea Consiliului Uniunii. (6) INR organizează, la solicitarea Consiliului Uniunii, şi concursul de schimbare de sediu, în condiţiile legii şi ale regulamentului de organizare şi desfăşurare a concursului, aprobat de către Consiliul Uniunii. (7) INR organizează, la solicitarea Consiliului Uniunii, examenul sau, după caz, concursul de dobândire a calităţii de notar stagiar, în condiţiile legii şi ale regulamentului de organizare şi desfăşurare a acestuia, aprobat de ministrul justiţiei, la propunerea Consiliului Uniunii. ___________ Alineatul (7) a fost introdus prin punctul 17. din Lege nr. 206/2016 începând cu 12.11.2016.

Punere în aplicare Art. 60. - prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : SUBSECŢIUNEA a 3-a Institutul Notarial Român Art. 184. - INR se organizează şi funcţionează pe baza statutului şi regulamentului propriu, aprobate, în condiţiile legii, de către Consiliul Uniunii. Art. 185. - (1) INR este condus de un Consiliu director. Membrii Consiliului director sunt numiţi în condiţiile stabilite prin statutul şi regulamentul INR-ului. (2) În subordinea preşedintelui INR funcţionează un Consiliu ştiinţific în condiţiile stabilite prin statutul şi regulamentul INR-ului. (3) Numărul membrilor Consiliului director, ai Consiliului ştiinţific, precum şi modul de desemnare a acestora se stabilesc prin statutul şi regulamentul INR-ului. (4) La şedinţele Consiliului director sau ale Consiliului ştiinţific participă personalul de specialitate al INR, desemnat în acest sens, şi, ori de câte ori este necesar, şi alţi notari publici sau specialişti, convocaţi de către preşedinte. Art. 186. - (1) Formarea profesională iniţială a notarilor stagiari, formarea profesională continuă a notarilor publici, precum şi pregătirea celorlalţi beneficiari prevăzuţi de lege se fac în condiţiile stabilite de Consiliul Uniunii, la propunerea Consiliului ştiinţific, avizată de Consiliul director al INR. (2) Notarii publici în funcţie şi personalul de specialitate al birourilor notariale, al Camerelor şi al Uniunii au obligaţia să participe, cel puţin o dată la 3 ani, la cursurile de formare profesională organizate de INR. (3) Cheltuielile cu participarea notarilor publici în funcţie şi a personalului de specialitate al birourilor notariale la cursurile organizate de INR se suportă de către biroul notarial şi sunt deductibile. (4) Pentru personalul de specialitate al Uniunii şi al Camerelor, costul cursurilor organizate de INR se suportă de către Uniune, respectiv de către fiecare Cameră, din bugetele acestora. Art. 187. - (1) La nivelul INR se ţin, în format electronic sau pe suport hârtie, următoarele registre şi evidenţe: a) registrul general de corespondenţă, în care se înregistrează documentele care nu se regăsesc în celelalte registre, şi mapele cuprinzând documentele înregistrate în acesta; b) registrul cursanţilor, cuprinzând evidenţa notarilor stagiari, a notarilor publici şi a celorlalte persoane care au urmat cursurile de formare iniţială sau formare profesională continuă, precum şi mapele cuprinzând documentele înregistrate în acesta; c) registrul de evidenţă a hotărârilor Consiliului director; d) registrul de evidenţă a deciziilor Consiliului ştiinţific; e) registrul de evidenţă a dispoziţiilor preşedintelui INR; f) registrul de evidenţă a stenogramelor şedinţelor Consiliului director şi ale Consiliului ştiinţific; g) registrul de control în care se înregistrează controalele efectuate de Uniune, precum şi mapele cu actele de control aferente acestora; h) registrul de audienţe; i) registrul de evidenţă a contractelor încheiate de INR şi a facturilor emise de INR sau furnizori; j) registrele pentru evidenţa activităţii financiar-contabile şi de personal prevăzute de lege şi mapele aferente acestora; k) registrele pentru evidenţa activităţii arhivistice prevăzute de lege; l) orice alte registre necesare desfăşurării activităţii. (2) Procedura şi metodologia de gestionare a registrelor şi evidenţelor se aprobă de către Consiliul Uniunii prin regulament.

Art. 61. - (1) În vederea administrării registrelor prevăzute la art. 162, în cadrul şi sub autoritatea Uniunii se înfiinţează, se organizează şi funcţionează CNARNN, ca entitate cu personalitate juridică, în condiţiile stabilite prin regulamentul propriu, aprobat de Biroul executiv al Consiliului Uniunii. (2) CNARNN asigură administrarea, organizarea şi funcţionarea registrelor naţionale notariale prevăzute la art. 162, precum şi a altor activităţi stabilite prin regulamentul propriu. (3) CNARNN are sediul în municipiul Bucureşti. CNARNN are sigiliu propriu, care cuprinde denumirea sa şi stema României, şi siglă proprie şi se înfiinţează, se organizează şi funcţionează, fără îndeplinirea altor formalităţi, în baza prevederilor prezentei legi.

(4) Costurile privind verificările şi înscrierile în registrele prevăzute la art. 162 vor fi suportate de părţile interesate, iar tarifele privind înscrierea şi verificarea în registre se vor stabili de către Biroul executiv al Consiliul Uniunii. (5) În cazul în care înscrierile şi verificările în registrele prevăzute la art. 162 se solicită de către instituţiile publice, acestea se vor efectua cu scutire de tarif. (6) Tarifele pentru înscriere sau verificare în registre se vor putea încasa de către notarii publici de la părţi şi se vor vira CNARNN în baza facturilor emise de către acesta. ___________ Alineatul (6) a fost modificat prin punctul 18. din Lege nr. 206/2016 începând cu 12.11.2016.

(61) Fondurile acumulate de CNARNN vor fi utilizate pentru dezvoltarea instituţiei notarului public, pentru securizarea actului notarial şi pentru perfecţionarea profesională a corpului de notari publici. ___________ Alineatul (6^1) a fost introdus prin punctul 19. din Lege nr. 206/2016 începând cu 12.11.2016.

(7) Regulamentul de organizare şi funcţionare a CNARNN, precum şi orice alte măsuri necesare organizării şi funcţionării acestuia se aprobă prin decizie a Biroului executiv al Consiliului Uniunii, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. ___________ Pus în aplicare prin Regulament din 04/03/2014 începând cu 18.06.2014.

Punere în aplicare Art. 61. - prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : SUBSECŢIUNEA a 5-a Centrul Naţional de Administrare a Registrelor Naţionale Notariale Art. 191. - CNARNN se organizează şi funcţionează în condiţiile stabilite de regulamentul acestuia, aprobat în condiţiile legii, de către Biroul executiv al Consiliului Uniunii. Art. 192. - (1) CNARNN este condus de o Comisie de experţi, formată din notari publici şi specialişti. Membrii Comisiei de experţi sunt numiţi de către Biroul executiv al Consiliului Uniunii. Comisia de experţi este condusă de un preşedinte, desemnat dintre membrii săi de către Biroul executiv al Consiliului Uniunii. (2) Numărul membrilor Comisiei de experţi, modul de desemnare a acestora, precum şi a preşedintelui comisiei se stabilesc prin regulamentul CNARNN. (3) La şedinţele Comisiei de experţi participă personalul de specialitate al CNARNN desemnat în acest sens şi, ori de câte ori este necesar, alţi notari publici sau specialişti, convocaţi de către preşedinte. Art. 193. - (1) Pentru serviciile prestate, CNARNN se înregistrează cu activitate economică la organul fiscal competent. (2) La data intrării în vigoare a prezentului regulament, activitatea Societăţii Comerciale "Infonot Systems" - S.R.L. este preluată integral de către CNARNN în condiţiile stabilite prin regulamentul acestuia. Art. 194. - (1) La nivelul CNARNN se ţin, în format electronic sau pe suport hârtie, registrele naţionale notariale prevăzute la art. 163 din lege, precum şi următoarele registre şi evidenţe: a) registrul general de corespondenţă, în care se înregistrează toate documentele care nu se înregistrează în celelalte registre, şi mapele cuprinzând documentele înregistrate în acesta; b) registrul de evidenţă a hotărârilor Comisiei de experţi; c) registrul de evidenţă a dispoziţiilor preşedintelui Comisiei de experţi; d) registrul de evidenţă a stenogramelor sau proceselor-verbale ale şedinţelor Comisiei de experţi; e) registrul de control, în care se înregistrează controalele efectuate de Uniune, precum şi mapele cu actele de control aferente acestora; f) registrul de audienţe; g) registrul de evidenţă a contractelor încheiate de CNARNN şi a facturilor emise de centru şi de furnizori; h) registrele pentru evidenţa activităţii financiar-contabile şi de personal prevăzute de lege şi mapele aferente acestora; i) registrele pentru evidenţa activităţii arhivistice prevăzute de lege; j) orice alte registre necesare desfăşurării activităţii. (2) Procedura şi metodologia de gestionare a registrelor şi evidenţelor se aprobă de către Biroul executiv al Consiliului Uniunii prin regulament.

Art. 62. - (1) În scopul stabilirii şi acordării pensiilor private se înfiinţează, sub autoritatea Uniunii, Casa de Pensii a Notarilor Publici, denumită în continuare Casa de pensii, instituţie autonomă, de interes public, cu personalitate juridică, în condiţiile stabilite prin statutul acesteia, aprobat de Consiliul Uniunii. ___________ Alineatul (1) a fost modificat prin punctul 20. din Lege nr. 206/2016 începând cu 12.11.2016.

(2) Sistemul de pensii prevăzut de prezenta lege este obligatoriu pentru notarii publici membri ai Uniunii. ___________ Alineatul (2) a fost modificat prin punctul 20. din Lege nr. 206/2016 începând cu 12.11.2016.

(21) Notarii publici pot contribui şi la sistemul public de pensii, în condiţiile legii. ___________ Alineatul (2^1) a fost introdus prin punctul 21. din Lege nr. 206/2016 începând cu 12.11.2016.

(3) Modul de organizare şi funcţionare, precum şi data de la care Casa de pensii îşi începe activitatea se stabilesc prin statut. Casa de pensii are sediul în municipiul Bucureşti, ştampilă şi siglă proprii, care cuprind cel puţin stema României şi denumirea, şi se înfiinţează, se organizează şi funcţionează fără îndeplinirea altor formalităţi.

Punere în aplicare Art. 62. - prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : SUBSECŢIUNEA a 4-a Casa de Pensii a Notarilor Publici Art. 188. - (1) Casa de Pensii a Notarilor Publici, denumită în continuare Casa de Pensii, se organizează şi funcţionează pe baza statutului şi regulamentului acesteia, aprobate în condiţiile legii de către Consiliul Uniunii. (2) Casa de Pensii este condusă de un consiliu de administraţie. (3) Numărul membrilor consiliului de administraţie, modul de desemnare a acestora, precum şi a preşedintelui se stabilesc prin statutul şi regulamentul Casei de Pensii. (4) La şedinţele consiliului de administraţie, pe lângă personalul de specialitate al Casei de Pensii, desemnat în acest sens, vor participa, ori de câte ori este necesar, şi alţi notari publici sau specialişti, ca urmare a convocării sau solicitării făcute de către preşedinte. Art. 189. - La nivelul Casei de Pensii se ţin, în format electronic sau pe suport hârtie, următoarele registre şi evidenţe: a) registrul general de corespondenţă, în care se înregistrează documentele care nu se regăsesc în celelalte registre şi mapele cuprinzând documentele înregistrate în acesta; b) registrul naţional al asiguraţilor şi mapele cuprinzând documentele înregistrate în acesta; c) registrul de evidenţă a hotărârilor consiliului de administraţie; d) registrul de evidenţă a dispoziţiilor preşedintelui Casei de Pensii; e) registrul de evidenţă a stenogramelor şedinţelor consiliului de administraţie; f) registrul de control în care se înregistrează controalele efectuate de Uniune, precum şi mapele cu actele de control aferente acestora; g) registrul de audienţe; h) registrul de evidenţă a contractelor încheiate de Casa de Pensii şi a facturilor emise de furnizori; i) registrele pentru evidenţa activităţii financiar-contabile şi de personal prevăzute de lege şi mapele aferente acestora; j) registrele pentru evidenţa activităţii arhivistice prevăzute de lege; k) orice alte registre necesare desfăşurării activităţii. Art. 190. - Procedura şi metodologia de gestionare a registrelor şi evidenţelor se aprobă de către Consiliul Uniunii prin regulament.

CAPITOLUL IV Drepturile şi îndatoririle notarilor publici

SECŢIUNEA 1 Drepturile notarilor publici

Art. 63. - (1) Notarii publici îşi exercită funcţia şi se bucură de stabilitate în funcţie, neputând fi mutaţi în altă localitate fără acordul lor. (2) Pentru asigurarea secretului profesional, actele şi lucrările cu caracter profesional aflate asupra notarului public sau în biroul său sunt inviolabile, acestea putând fi verificate sau ridicate numai în condiţiile legii şi în conformitate cu prevederile Codului de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare. (3) Contactul profesional dintre notarul public şi clientul său nu poate fi interzis sau restrâns. Art. 64. - (1) În cazul în care clientul se află în stare de arest sau detenţie, administraţia locului de arest ori detenţie are obligaţia de a lua, cu prioritate, toate măsurile necesare pentru a permite contactul de îndată al notarului public cu clientul şi respectarea drepturilor prevăzute de lege. (2) În cauzele penale, notarul public poate fi audiat ca martor numai în cazurile şi condiţiile prevăzute expres de Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare. Art. 65. - (1) Notarul public are următoarele drepturi: 1. să primească onorariu pentru fiecare act sau procedură notarială îndeplinită, în condiţiile legii; 2. să aleagă şi să fie ales în organele de conducere ale Uniunii şi ale Camerelor, în condiţiile prevăzute în statut; 3. să se adreseze organelor Uniunii şi ale Camerelor şi să primească informaţiile solicitate în condiţiile stabilite prin statut sau actele normative interne; 4. să poarte însemnele Uniunii şi ale Camerelor; 5. să beneficieze de concediu de odihnă, anual, în condiţiile stabilite prin statut; 6. să beneficieze de drepturile de asigurări sociale pe baza contribuţiei la sistemul asigurărilor sociale de stat şi/sau la sistemul privat, în condiţiile legii;

7. să aibă acces la toate datele care privesc organizarea administrativă a activităţii notariale, atât la nivelul Camerelor, cât şi al Uniunii; 8. să adere individual la Uniunea Internaţională a Notariatului; 9. să participe, la cerere, la şedinţele organelor Camerelor şi ale Uniunii, atunci când are un interes propriu, în vederea susţinerii acestuia; 10. să beneficieze de sprijin financiar în caz de întrerupere a activităţii biroului din cauza incapacităţii temporare de muncă; 11. să beneficieze, la cerere, de asistenţă juridică din partea Uniunii, prin personalul de specialitate, în cauzele care au legătură cu activitatea profesională; 12. să participe la manifestări profesionale organizate în ţară şi străinătate; 13. să beneficieze de orice alte drepturi prevăzute de lege şi statut. (2) Notarul public îşi poate face cunoscute datele profesionale atât cu privire la persoana sa, cât şi cu privire la locul unde îşi exercită funcţia, în condiţiile stabilite prin statutul profesiei. Art. 66. - (1) Notarii publici au dreptul la onorariu pentru fiecare act sau procedură notarială îndeplinită, în conformitate cu art. 56 alin. (1) lit. c). (2) Prin excepţie de la dispoziţiile art. 56 alin. (1) lit. c), la propunerea Consiliului Uniunii, ministrul justiţiei poate stabili acte şi proceduri notariale pentru care onorariul se stabileşte liber, între notarul public şi solicitant. Art. 67. - Notarul public are dreptul la concediu de odihnă de 30 de zile lucrătoare, în condiţiile stabilite prin statut. Notarul public are obligaţia de a înştiinţa Camera în circumscripţia căreia îşi desfăşoară activitatea în legătură cu perioada în care va efectua concediul de odihnă. Art. 68. - Exercitarea profesiei de notar public este incompatibilă cu: a) desfăşurarea unei activităţi salarizate, cu excepţia: 1. activităţii şi funcţiei didactice universitare/de învăţământ superior şi de cercetare ştiinţifică; 2. activităţii literar-artistice şi publicistice; 3. activităţii de creaţie tehnico-ştiinţifică; 4. calităţii de deputat sau senator ori de consilier în consiliile judeţene sau locale, pe durata mandatului; 5. calităţii de membru în organele de conducere sau în alte organisme ale Uniunii, ale Camerelor ori în alte organizaţii interne şi internaţionale la care Uniunea sau Camerele sunt afiliate ori cu care colaborează; 6. calităţii de membru într-un consiliu de administraţie; 7. calităţii de membru în cadrul unei asociaţii sau fundaţii; b) exercitarea unei funcţii publice sau de demnitate publică, alta decât cea prevăzută la lit. a) pct. 4; c) exercitarea unei funcţii de judecător, procuror, magistratasistent sau grefier; d) exercitarea profesiei de avocat, consilier juridic, executor judecătoresc sau practician în insolvenţă; e) desfăşurarea directă de activităţi de producţie, comerţ sau alte activităţi de prestări de servicii; f) calitatea de administrator sau de preşedinte al unui consiliu de administraţie al unei societăţi reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

SECŢIUNEA a 2-a Îndatoririle şi răspunderile notarilor publici

Art. 69. - Notarul public şi personalul biroului notarial au obligaţia să păstreze secretul profesional cu privire la actele şi faptele despre care au luat cunoştinţă în cadrul activităţii lor, chiar şi după încetarea funcţiei, respectiv după încetarea raporturilor de muncă, cu excepţia cazurilor în care legea sau părţile interesate îi eliberează de această obligaţie. Art. 70. - (1) Notarul public nu poate absenta de la birou mai mult de 5 zile lucrătoare consecutive, fără a informa Camera din care face parte şi fără a asigura funcţionarea arhivei biroului, în condiţiile legii. (2) În cazul nerespectării dispoziţiilor alin. (1), Camera Notarilor Publici poate delega, după caz, un alt notar public pentru îndeplinirea atribuţiilor notarului public absent, în condiţiile prevăzute de Statutul Uniunii. Art. 71. - (1) Notarul public are următoarele obligaţii: a) să respecte dispoziţiile legii, ale regulamentelor, ale Statutului Uniunii, Statutului Casei de Asigurări a Notarilor Publici şi ale Codului deontologic al notarilor publici; b) să respecte hotărârile organelor alese ale Uniunii, ale Camerelor, precum şi ale comisiilor de specialitate sau ale altor entităţi create la nivelul Uniunii, să îndeplinească sarcinile ce i-au fost încredinţate şi să acţioneze pentru realizarea scopului Uniunii; c) să participe la şedinţele organelor de conducere din care face parte; d) să participe la şedinţele Adunărilor generale ale Camerelor; e) să participe la manifestări profesionale organizate de Uniune, de Camere şi de alte organizaţii interne şi internaţionale având scopuri şi principii similare; f) să păstreze faţă de terţi confidenţialitatea dezbaterilor, opiniilor şi voturilor exprimate în cadrul organelor de conducere; g) să aibă un comportament demn în exercitarea funcţiei; h) să îşi perfecţioneze continuu pregătirea profesională, participând la programe de pregătire profesională organizate de INR, potrivit regulamentului de organizare şi funcţionare aprobat de Consiliul Uniunii; i) să asigure pregătirea profesională a notarilor stagiari repartizaţi de către Colegiul director al Camerei, precum şi a personalului angajat; j) în termenele prevăzute în statut să achite contribuţiile profesionale, să comunice Camerei din care face parte şi Uniunii situaţia statistică lunară prevăzută în statut;

k) să îşi declare domiciliul fiscal în România. (2) Cheltuielile profesionale efectuate în condiţiile alin. (1) sunt deductibile, în condiţiile legii. (3) Dispoziţiile prevăzute la alin. (1) lit. h) privind obligativitatea participării la programe de pregătire profesională organizate de INR se aplică şi personalului de specialitate al birourilor notariale, în condiţiile prevăzute de regulament. Art. 72. - Răspunderea civilă a notarului public poate fi angajată în condiţiile legii civile, pentru încălcarea obligaţiilor sale profesionale, atunci când acesta a cauzat cu vinovăţie sub forma relei-credinţe un prejudiciu, stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă. Punere în aplicare Art. 72. - prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : Art. 195. - (1) Răspunderea civilă a notarului public poate fi angajată în condiţiile legii civile, pentru încălcarea obligaţiilor sale profesionale, atunci când acesta a cauzat, cu vinovăţie, sub forma relei-credinţe, un prejudiciu, stabilit prin hotărâre judecătorească definitivă. (2) Asigurarea de răspundere civilă a notarilor publici garantează plata prejudiciului în limita sumei asigurate stabilite prin contractul încheiat de notarul public, în condiţiile legii, cu Casa de Asigurări. (3) Procedura prin care Casa de Asigurări acordă despăgubirile se stabileşte prin statutul şi regulamentul acesteia, aprobate de Consiliul Uniunii.

Art. 73. - Răspunderea disciplinară a notarului public intervine pentru următoarele abateri: a) încălcarea competenţei generale, materiale şi teritoriale stabilite prin lege; b) nerespectarea dispoziţiilor, deciziilor şi hotărârilor organelor de conducere ale Uniunii şi ale Camerelor, emise în condiţiile legii; c) nerespectarea normelor şi instrucţiunilor privind metodologia de lucru cu registrele naţionale notariale administrate de CNARNN; d) îndeplinirea, în mod repetat, a actelor şi procedurilor notariale, cu nerespectarea dispoziţiilor legale prevăzute pentru valabilitatea actului sau procedurii notariale în cauză, ori îndeplinirea acestora cu încălcarea dispoziţiilor art. 9; e) întârzierea nejustificată sau neglijenţa în efectuarea lucrărilor; f) lipsa nejustificată de la birou, în mod repetat; g) comportament şi atitudine necorespunzătoare în exercitarea activităţii profesionale; h) orice manifestare de natură a aduce atingere prestigiului profesiei săvârşită în exerciţiul funcţiei ori în legătură cu aceasta sau în afara exerciţiului funcţiei; i) neachitarea integrală şi la scadenţă a contribuţiilor profesionale, precum şi a primei de asigurare, conform contractului de asigurare; j) sustragerea sau refuzul de a se supune controlului profesional administrativ; k) încălcarea obligaţiilor legale cu privire la păstrarea secretului profesional; l) folosirea ori acceptarea, în orice mod, direct sau indirect, a mijloacelor neloiale de atragere a clientelei, aşa cum sunt definite în Codul deontologic al notarilor publici; m) desfăşurarea unor activităţi incompatibile cu calitatea de notar public, potrivit legii; n) refuzul nejustificat sau neglijenţa în efectuarea şi comunicarea operaţiunilor prevăzute de lege pentru funcţionarea sistemului informatizat al Camerei şi al Uniunii; o) nerespectarea dispoziţiilor legale cu privire la stabilirea, încasarea şi, după caz, virarea impozitelor, tarifelor şi onorariilor; p) nedepunerea la termen a situaţiei statistice şi a altor date solicitate de Cameră sau de Uniune; q) refuzul nejustificat de a întocmi un act notarial în afara sediului biroului notarial, iar în cazuri temeinic justificate, şi în afara programului normal de lucru; r) neîndeplinirea obligaţiei de a participa la formele de pregătire profesională continuă organizate prin INR, la intervalele de timp stabilite prin regulament; s) neîndeplinirea obligaţiei de a participa la formele de pregătire profesională, dispusă în condiţiile art. 76 alin. (2); ş) nerespectarea dispoziţiilor Codului deontologic al notarilor publici; t) absenţe nejustificate de la Adunările generale şi de la acţiunile organizate de Colegiul director al Camerei sau organele de conducere ale Uniunii; ţ) nerespectarea dispoziţiilor art. 41 alin. (3) şi/sau continuarea activităţii după aplicarea sancţiunii suspendării din exerciţiul funcţiei; u) refuzul nejustificat de a îndeplini actele şi procedurile repartizate de preşedintele Camerei din care face parte. Punere în aplicare Art. 73. - prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : Art. 196. - Răspunderea disciplinară a notarului public intervine numai pentru săvârşirea unei fapte care constituie abatere disciplinară, în condiţiile legii şi ale prezentului regulament, constatată de către Consiliul de disciplină.

Art. 74. - (1) Acţiunea disciplinară se exercită de ministrul justiţiei, de preşedintele Uniunii sau de Colegiul director al Camerei şi se judecă de Consiliul de disciplină din cadrul Uniunii. (2) Acţiunea disciplinară se exercită numai după efectuarea cercetării prealabile de către inspectori din cadrul Ministerului Justiţiei sau, după caz, din cadrul Uniunii ori de către Colegiul director al Camerei. (3) În cadrul cercetării prealabile, citarea celui în cauză este obligatorie, acesta fiind îndreptăţit să ia cunoştinţă de conţinutul dosarului de cercetare disciplinară şi să îşi formuleze apărarea. Neprezentarea sau refuzul celui cercetat de a formula apărări nu împiedică finalizarea cercetării. (4) Consiliul de disciplină funcţionează ca organ de jurisdicţie la nivel naţional, în baza regulamentului aprobat de Consiliul Uniunii. Consiliul de disciplină este compus din câte un reprezentant al fiecărei Camere, ales de Adunarea generală a Camerei. Mandatul membrilor Consiliului de disciplină este de 4 ani şi începe la data de 1 ianuarie a anului calendaristic

următor validării acestora de către Congres. Membrii Consiliului de disciplină pot fi numai notari publici cu o vechime de minimum 10 ani într-o funcţie de specialitate juridică, dar nu mai puţin de 5 ani în funcţia de notar public. (5) Ministrul justiţiei sau, după caz, preşedintele Uniunii ori Colegiul director al Camerei, pe baza rezultatului cercetării prealabile, formulează acţiunea disciplinară pe care o înaintează Consiliului de disciplină în termen de 60 de zile de la data primirii rezultatului cercetării prealabile. (6) Consiliul de disciplină citează părţile şi, în cazul în care constată că sunt necesare verificări suplimentare, poate solicita ministrului justiţiei sau, după caz, preşedintelui Uniunii ori Colegiului director al Camerei completarea cercetării disciplinare. Completarea cercetării prealabile se face în termen de 60 de zile de la primirea solicitării de completare. (7) Acţiunea disciplinară se soluţionează printr-o hotărâre motivată, care se comunică părţilor şi Camerei în a cărei circumscripţie îşi desfăşoară activitatea cel cercetat, în termen de 10 zile de la pronunţare. (8) Hotărârea prin care se soluţionează acţiunea disciplinară cuprinde, în principal, următoarele: a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară şi încadrarea juridică a acesteia; b) temeiul de drept al aplicării sancţiunii; c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de notarul public; d) sancţiunea aplicată şi motivele care au stat la baza aplicării acesteia; e) calea de atac şi termenul în care hotărârea poate fi atacată; f) instanţa competentă să judece calea de atac. (9) Prevederile alin. (8) se completează cu dispoziţiile Codului de procedură civilă, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, privind cuprinsul hotărârii. (10) Împotriva hotărârii, notarul public, respectiv titularii acţiunii disciplinare prevăzuţi la alin. (1) pot face contestaţie în termen de 15 zile de la comunicare, la Consiliul Uniunii. (11) Contestaţia se soluţionează de Consiliul Uniunii prin hotărâre. În cazul în care acţiunea disciplinară a fost exercitată de preşedintele Uniunii sau de Colegiul director al Camerei, preşedintele Uniunii sau, după caz, reprezentanţii Camerei respective în Consiliul Uniunii nu vor participa la soluţionarea contestaţiei. Hotărârea prin care se soluţionează contestaţia poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti. Recursul poate fi declarat de notarul public, respectiv de titularii acţiunii disciplinare prevăzuţi de lege, în termen de 15 zile de la comunicare. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti este definitivă şi irevocabilă*). *) Potrivit art. 8 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, cu modificările ulterioare, referirile din cuprinsul actelor normative la hotărârea judecătorească "definitivă şi irevocabilă" sau, după caz, "irevocabilă" se vor înţelege ca fiind făcute la hotărârea judecătorească "definitivă".

(12) Hotărârea prin care notarul public a fost sancţionat disciplinar, rămasă definitivă, se comunică, de îndată, de către Uniune sau, după caz, de către instanţa de judecată compartimentului de specialitate din Ministerul Justiţiei şi Camerei în a cărei circumscripţie îşi desfăşoară activitatea notarul public. (13) Acţiunea disciplinară poate fi exercitată în termen de 6 luni de la data luării la cunoştinţă a săvârşirii abaterii, dar nu mai târziu de 3 ani de la data săvârşirii acesteia. (14) Curgerea termenului de prescripţie pentru promovarea acţiunii disciplinare se suspendă dacă împotriva notarului public s-a înregistrat o plângere penală având ca obiect săvârşirea aceleiaşi fapte, până la soluţionarea procesului penal. Dacă după introducerea acţiunii disciplinare a fost înregistrată o plângere penală având ca obiect săvârşirea aceleiaşi fapte, acţiunea disciplinară se suspendă până la soluţionarea procesului penal. ___________ Pus în aplicare prin Regulament din 06/08/2013 începând cu 24.09.2015.

Punere în aplicare Art. 74. - prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : Art. 197. - (1) Consiliul de disciplină este compus din câte un reprezentant al fiecărei Camere. (2) Consiliul de disciplină are un preşedinte şi un vicepreşedinte, aleşi cu votul majorităţii membrilor săi. (3) Membrii Consiliului de disciplină pot fi numai notarii publici în funcţie, care, la data validării de către Congres a alegerii lor, au împlinit minimum 10 ani vechime într-o funcţie de specialitate juridică, dar nu mai puţin de 5 ani în funcţia de notar public. (4) Notarul public care, în unul dintre ultimii 5 ani, a fost sancţionat disciplinar sau nu se bucură de o bună reputaţie morală şi profesională nu poate dobândi şi deţine calitatea de membru al Consiliului de disciplină. Art. 198. - (1) Consiliul de disciplină are următoarele atribuţii: a) judecarea acţiunilor disciplinare exercitate împotriva notarilor publici; b) constatarea îndeplinirii sau neîndeplinirii de către notarul public a condiţiei bunei reputaţii şi, după caz, formularea propunerii de încetare a calităţii de notar public. (2) În îndeplinirea atribuţiilor, Consiliul de disciplină este independent. Punere în aplicare Art. 74. - prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : Art. 199. - Acţiunea disciplinară se exercită de către ministrul justiţiei, preşedintele Uniunii sau Colegiul director al Camerei şi se judecă de către Consiliul de disciplină, în condiţiile legii, ale prezentului regulament, precum şi ale regulamentului propriu, aprobat de Consiliul Uniunii.

Art. 200. - Atât în cadrul cercetării prealabile, cât şi în procedura de judecare a acţiunii disciplinare de către Consiliul de disciplină, termenele acordate nu pot fi mai mari de 15 zile, cu excepţiile prevăzute de lege. Art. 201. - Încadrarea faptei săvârşite de notarul public ca fiind abatere disciplinară, precum şi individualizarea sancţiunii disciplinare sunt de competenţa exclusivă a organului care soluţionează acţiunea disciplinară. Art. 202. - (1) În vederea exercitării acţiunii disciplinare, cercetarea prealabilă este obligatorie. (2) În cadrul cercetării prealabile se stabilesc faptele şi urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârşite, precum şi orice alte date concludente din care se poate aprecia asupra existenţei sau inexistenţei vinovăţiei care atrage răspunderea disciplinară. Ascultarea şi verificarea apărărilor notarului public cercetat sunt obligatorii. Refuzul notarului public cercetat de a face declaraţii ori de a se prezenta la cercetări se constată prin proces-verbal şi nu împiedică încheierea cercetării. Notarul public cercetat are dreptul să cunoască toate actele cercetării şi să solicite probe în apărare. (3) După efectuarea cercetării prealabile, ministrul justiţiei sau, după caz, preşedintele Uniunii ori Colegiul director al Camerei dispune cu privire la exercitarea acţiunii disciplinare. Art. 203. - (1) Cererea prin care se promovează acţiunea disciplinară cuprinde: elementele de identificare ale părţilor, descrierea faptei săvârşite de către notarul public, arătarea dovezilor pe care se întemeiază acţiunea, menţiunea cu privire la efectuarea cercetării prealabile, motivarea în drept, propunerea sancţiunii disciplinare, semnătura titularului acţiunii, precum şi alte elemente relevante în soluţionarea cauzei. (2) La acţiunea disciplinară se ataşează dovada efectuării cercetării prealabile şi, după caz, actul de control, precum şi, dacă este cazul, sesizarea pe baza căreia s-a declanşat acţiunea disciplinară. Art. 204. - În căile de atac formulate împotriva hotărârilor Consiliului de disciplină au calitate procesuală titularul acţiunii şi notarul public. Art. 205. - Consiliul de disciplină suspendă acţiunea disciplinară în cazul în care există o cauză penală în curs de soluţionare pentru aceeaşi faptă pentru care s-a exercitat acţiunea disciplinară. Notarul public este obligat să informeze, de îndată, Consiliul de disciplină că a fost soluţionat definitiv procesul penal, în vederea repunerii pe rol şi soluţionării acţiunii disciplinare. Art. 206. - (1) Exercitarea acţiunii disciplinare împotriva unui notar public care este ales sau numit într-o funcţie administrativă, de execuţie sau de conducere, în cadrul organizaţiei profesionale, atrage suspendarea de drept din exerciţiul funcţiilor deţinute la nivelul organizaţiei profesionale, până la soluţionarea acţiunii disciplinare. Consiliul Uniunii constată că a intervenit suspendarea. (2) În situaţia în care hotărârea de sancţionare a rămas definitivă, notarul public este revocat din funcţiile administrative în care a fost numit şi îi încetează de drept mandatul din funcţia în care a fost ales. Consiliul Uniunii constată încetarea mandatului. (3) Hotărârea rămasă definitivă se înaintează de către Consiliul de disciplină organului competent să dispună revocarea.

Art. 75. - (1) Verificarea sesizărilor referitoare la buna reputaţie a notarilor publici în funcţie se face de către inspectori din cadrul Ministerului Justiţiei sau al Uniunii, din oficiu sau la solicitarea ministrului justiţiei, respectiv a preşedintelui Uniunii sau a Colegiului director al Camerei. (2) Raportul de inspecţie întocmit în urma verificărilor privind buna reputaţie se comunică notarului public care face obiectul sesizării, în termen de 15 zile de la întocmire, în vederea formulării de obiecţiuni. (3) Raportul de inspecţie prevăzut la alin. (2) împreună cu obiecţiunile formulate se înaintează Consiliului de disciplină din cadrul Uniunii. Pe baza raportului şi a obiecţiunilor formulate, Consiliul de disciplină adoptă hotărârea privind constatarea îndeplinirii sau a neîndeplinirii de către notarul public a condiţiei de bună reputaţie ori, dacă apreciază că obiecţiunile sunt întemeiate, dispune, în scris şi motivat, retrimiterea raportului în vederea completării verificărilor, cu arătarea în mod expres a aspectelor ce trebuie completate. Hotărârea prin care se constată neîndeplinirea condiţiei de bună reputaţie cuprinde şi propunerea de încetare a calităţii, în temeiul art. 40 alin. (1) lit. g). (4) Hotărârea Consiliului de disciplină, însoţită de actele care au stat la baza acesteia, se comunică de îndată ministrului justiţiei, preşedintelui Consiliului Uniunii şi notarului public. (5) Hotărârea Consiliului de disciplină poate fi atacată cu contestaţie la Consiliul Uniunii în termen de 15 zile de la comunicare. Împotriva hotărârii Consiliului Uniunii se poate formula contestaţie la secţia de contencios administrativ a Curţii de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare. ___________ Alineatul (5) a fost modificat prin punctul 22. din Lege nr. 206/2016 începând cu 12.11.2016.

(6) Hotărârea definitivă prin care se constată neîndeplinirea condiţiei de bună reputaţie se comunică ministrului justiţiei, în vederea emiterii ordinului de încetare a calităţii. Punere în aplicare Art. 75. - prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : Art. 207. - (1) Verificările referitoare la buna reputaţie a notarilor publici în funcţie se efectuează din oficiu sau ca urmare a unei sesizări scrise depuse la Ministerul Justiţiei, Uniune sau Camera din care face parte notarul public. Sesizarea cuprinde elementele de identificare ale notarului public, descrierea faptelor de natură a afecta buna reputaţie a acestuia, dovezile pe care se sprijină sesizarea, precum şi datele de identificare ale petentului şi semnătura acestuia. (2) În vederea întocmirii raportului de inspecţie, inspectorii din cadrul Ministerului Justiţiei sau al Uniunii procedează la verificarea sesizării din cel puţin 3 surse credibile, altele decât autorul sesizării, care să fi cunoscut nemijlocit faptele imputate notarului public. Colectarea şi verificarea dovezilor se opresc atunci când acestea sunt suficiente pentru a constata, mai presus de orice îndoială rezonabilă, că cele arătate în sesizare sunt adevărate sau, dimpotrivă, nu se confirmă. (3) Verificările referitoare la buna reputaţie a notarilor publici în funcţie se vor face numai de către inspectorii din cadrul Ministerului Justiţiei sau din cadrul Uniunii. Raportul de inspecţie întocmit în urma verificărilor privind buna reputaţie se comunică notarului public care face obiectul sesizării, în termen de 15 zile de la întocmire, în vederea formulării de obiecţiuni.

(4) Raportul de inspecţie şi, dacă există, obiecţiunile formulate de notarul public se înaintează Consiliului de disciplină. (5) Consiliul de disciplină citează notarul public şi entitatea din care fac parte inspectorii care au întocmit raportul şi dispune administrarea probelor necesare. Notarul public poate depune note explicative şi declaraţii cu privire la faptele care i se impută şi poate solicita administrarea probelor pe care le consideră necesare în apărarea lui. (6) Hotărârea Consiliului de disciplină, rămasă definitivă, se publică în una dintre revistele de specialitate ale Uniunii, fără a se dezvălui date care să poată duce la identificarea celui supus controlului. (7) Împotriva hotărârii Consiliului de disciplină pot face contestaţie la Consiliul Uniunii notarul public şi entitatea care a dispus efectuarea inspecţiei. Art. 208. - La nivelul Consiliului de disciplină se ţin, în format electronic şi pe suport hârtie, următoarele registre şi evidenţe: a) registrul de corespondenţă, în care se înregistrează toate documentele, şi mapele cuprinzând documentele înregistrate în acesta; b) registrul de evidenţă a acţiunilor disciplinare; c) opisul registrului de evidenţă a cauzelor; d) registrul de evidenţă a hotărârilor; e) registrul de evidenţă a dispoziţiilor preşedintelui Consiliului de disciplină. Art. 209. - (1) Câte un exemplar al hotărârilor pronunţate în căile de atac se depune la dosarul cauzei aflat la Consiliul de disciplină, de către titularul acţiunii disciplinare, în vederea arhivării şi certificării faptului că hotărârea Consiliului de disciplină a rămas definitivă. (2) Arhiva creată de Consiliul de disciplină face parte din arhiva Uniunii. Art. 210. - Modul de organizare şi funcţionare a Consiliului de disciplină, precum şi procedura de soluţionare a cauzelor aflate în competenţa sa se stabilesc prin regulamentul acestuia, aprobat de Consiliul Uniunii.

Art. 76. - (1) Sancţiunile disciplinare se aplică în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârşite şi sunt următoarele: a) avertisment scris; b) amendă de la 5.000 lei la 40.000 lei; c) suspendarea notarului public din exerciţiul funcţiei pe o durată de cel mult 6 luni; d) excluderea notarului public din profesie. (2) În cazul abaterilor prevăzute la art. 73 lit. a), d), e), k), n), r) şi s), Consiliul de disciplină poate dispune şi obligarea notarului public sancţionat să urmeze, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii prin care acesta a fost sancţionat, una dintre formele de pregătire profesională în cadrul INR. (3) Hotărârea definitivă şi irevocabilă**) constituie titlu executoriu. **) A se vedea nota de subsol corespunzătoare asteriscului din finalul art. 74 alin. (11).

(4) Amenda prevăzută la alin. (1) lit. b) se face venit la bugetul Uniunii.

CAPITOLUL V Procedura actelor notariale

SECŢIUNEA 1 Dispoziţii comune

Art. 77. - (1) Toate actele notariale se îndeplinesc la cerere. Punere în aplicare prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : Art. 211. - (1) Actele notariale se întocmesc la cererea persoanelor care justifică un interes şi a autorităţilor competente, în cazurile prevăzute de lege. (2) Cererile pot fi formulate şi prin mandatar, avocat împuternicit în acest sens sau prin reprezentant legal, potrivit legii, cu excepţia cazului în care, prin dispoziţii speciale, se prevede altfel. Împuternicirea avocaţială nu constituie mandat de reprezentare pentru încheierea unui act sau a unei proceduri notariale.

(2) Înscrisurile redactate de părţi, de reprezentanţii lor legali sau convenţionali ori, după caz, acordurile de mediere vor fi verificate cu privire la îndeplinirea condiţiilor de fond şi formă, notarul public putându-le aduce modificările şi completările corespunzătoare, cu acordul părţilor. (3) Pentru autentificarea unui acord de mediere, părţile din acord se prezintă personal sau prin reprezentant legal ori prin reprezentant convenţional în baza unei procuri autentice, în vederea semnării în faţa notarului public şi îndeplinirii tuturor condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de lege. (4) Înscrisurile referitoare la actele notariale se redactează potrivit voinţei părţilor şi în condiţiile prevăzute de lege. (5) În cadrul lucrărilor de îndeplinire a actelor notariale, notarul public stabileşte identitatea, domiciliul şi capacitatea părţilor, în afara cazurilor în care se solicită dare de dată certă, întocmirea de copii legalizate sau acordarea de consultaţii juridice notariale. Punere în aplicare Art. 77. - prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : SECŢIUNEA a 2-a Redactarea înscrisurilor Art. 222. - Actele şi procedurile notariale, cu excepţia actelor autentice, se redactează în numărul de exemplare originale cerut de părţi, plus unul pentru arhiva notarului public şi, după caz, unul pentru efectuarea lucrărilor de

publicitate. Art. 223. - (1) Documentaţia necesară încheierii actului sau procedurii notariale se reţine la dosarul actului sau procedurii, împreună cu exemplarul original al actului notarial rămas în arhiva notarului. (2) Înscrisurile ce constituie anexe ale actului notarial care se îndeplineşte fac parte integrantă din act, se semnează, în condiţiile legii, de către părţi şi se vizează de către notarul public. În cuprinsul actului se va face menţiune despre faptul că anexele fac parte integrantă din acesta. (3) Înscrisul notarial alcătuit din mai multe file va fi cusut, capsat sau broşat, aplicându-se sigiliul notarului public pe marginile alăturate a două file, astfel încât sigiliul de legătură să fie aplicat pe toate filele înscrisului. Art. 224. - (1) Înscrisul va fi redactat citeţ şi fără ştersături, într-un format care să permită citirea tuturor datelor din cuprinsul acestuia. Menţiunile în cifre se vor preciza şi în litere. (2) Denumirea persoanelor juridice se redactează fără prescurtări. (3) Încheierea notarială se tehnoredactează în continuarea actului notarial, astfel încât să nu poată fi detaşată de cuprinsul actului, notarul public având obligaţia de a se asigura că este într-un format care să permită citirea tuturor datelor din cuprinsul acesteia. (4) Dacă cetăţeanul străin îi declară notarului public că ştie limba română suficient de bine pentru ca actul sau procedura notarială să se îndeplinească numai în limba română, fără a mai fi necesară prezenţa unui interpret şi traducător autorizat, pe cererea de îndeplinire a actului sau procedurii notariale cetăţeanul străin va scrie olograf că nu solicită prezenţa unui interpret şi traducător autorizat la instrumentarea actului sau procedurii notariale întrucât cunoaşte limba română. Notarul public va face menţiunea corespunzătoare în încheierea de îndeplinire a actului sau procedurii notariale.

Art. 78. - (1) Actele juridice pentru care legea prevede forma autentică ad validitatem vor fi redactate numai de notarii publici. (2) Consultaţiile date de notarul public în domeniul juridic notarial sunt scrise sau verbale şi se dau persoanelor fizice sau juridice, la solicitare sau pe bază de contract cu durată determinată. Punere în aplicare Art. 78. - prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : Art. 212. - În vederea îndeplinirii unui act sau a unei proceduri notariale, notarul public solicită, dacă este cazul, din arhiva altor birouri notariale sau a Camerei documentaţia necesară. Documentaţia solicitată de către notarul public se comunică în mod obligatoriu şi de îndată, dar nu în original, prin orice mijloc de comunicare care confirmă trimiterea şi, respectiv, primirea.

Art. 79. - (1) Notarul public are obligaţia să desluşească raporturile juridice dintre părţi cu privire la actul pe care vor să-l încheie, să verifice dacă scopul pe care îl urmăresc este în conformitate cu legea şi să le dea îndrumările necesare asupra efectelor lui juridice. Punere în aplicare prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : (1) Documentele justificative, autorizaţiile şi informaţiile necesare pentru îndeplinirea actelor şi procedurilor notariale, precum şi lucrările de publicitate vor fi obţinute de către notarul public direct sau printr-un angajat cu contract de muncă al biroului, delegat de notarul public în acest scop.

(2) De asemenea, el trebuie să ceară părţilor, ori de câte ori este cazul, documentele justificative şi autorizaţiile necesare pentru încheierea actului sau, la cererea acestora, va putea obţine el însuşi documentaţia necesară, având acces liber la orice registru public. Punere în aplicare prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : (2) Notarul public poate solicita părţilor sau, la cererea acestora, poate obţine el însuşi, pe cheltuiala părţilor, prin orice mijloc de comunicare, certificatul de atestare fiscală, extrase de carte funciară, precum şi alte documente din care rezultă îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru instrumentarea actului sau procedurii notariale. Cererea notarului public, precum şi documentele solicitate pot fi transmise autorităţii competente, respectiv pot fi transmise notarului public prin orice mijloc de comunicare ce confirmă trimiterea şi, respectiv, primirea.

(3) Actele din care rezultă drepturi ce urmează a fi supuse publicităţii în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege se vor comunica, de îndată, la locul unde se ţine această evidenţă, de notarul public, care va face şi demersurile necesare în numele titularilor pentru ducerea la îndeplinire a tuturor lucrărilor de publicitate. Punere în aplicare prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : (3) În aplicarea prevederilor art. 80 alin. (3) şi (4) din lege, se pot încheia de către Uniune protocoale de colaborare cu instituţiile care deţin registrele şi evidenţele publice. Punere în aplicare prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : Art. 217. - În cazul actelor notariale supuse publicităţii, dacă legea prevede în mod expres, notarul public este obligat să întreprindă, de îndată, demersurile necesare pentru efectuarea publicităţii, în numele şi pe cheltuiala titularilor drepturilor care rezultă din act, direct ori prin angajaţii săi, la registrele prevăzute de lege, şi să înmâneze părţilor dovezile referitoare la înscrierea drepturilor.

(4) În vederea îndeplinirii obligaţiilor ce-i revin potrivit dispoziţiilor alin. (2) şi (3), notarul public va avea acces liber la birourile de publicitate imobiliară, precum şi la alte instituţii în vederea obţinerii actelor şi informaţiilor necesare îndeplinirii procedurilor notariale, va putea solicita şi obţine de la organul fiscal competent al autorităţii administraţiei publice locale certificatul fiscal emis pe suport hârtie sau în format electronic. Punere în aplicare prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : (3) În aplicarea prevederilor art. 80 alin. (3) şi (4) din lege, se pot încheia de către Uniune protocoale de colaborare cu instituţiile care deţin registrele şi evidenţele publice.

(5) Notarul public are obligaţia, în cazul persoanelor vârstnice, să le pună în vedere drepturile prevăzute la art. 30 din Legea nr. 17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 80. - (1) Organele de ordine publică vor acorda sprijin notarilor publici, în cazul în care aceştia sunt împiedicaţi să-şi exercite atribuţiile. De asemenea, autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia ca în cadrul atribuţiilor lor să acorde notarilor publici concursul solicitat pentru îndeplinirea actelor notariale. (2) Instituţiile publice şi private au obligaţia să furnizeze, în condiţiile legii, informaţiile pe care le solicită notarii publici în cadrul procedurilor succesorale notariale. (3) În toate celelalte cazuri, instituţiile prevăzute la alin. (2) vor furniza informaţii în baza protocoalelor încheiate cu Uniunea. Art. 81. - (1) Actele solicitate de părţi şi orice acte de procedură notarială se întocmesc în limba română. (2) Cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi persoanelor care nu vorbesc sau nu înţeleg limba română li se acordă posibilitatea de a lua cunoştinţă de cuprinsul actului printr-un traducător sau interpret. Funcţia de traducător sau interpret poate fi îndeplinită de către notarul public, dacă limba străină este limba sa maternă sau este autorizat ca interpret ori traducător, sau de către o altă persoană autorizată ca interpret sau traducător, în condiţiile legii, de către Ministerul Justiţiei. În toate situaţiile în care actul se îndeplineşte prin interpret sau traducător autorizat acesta va semna încheierea alături de notarul public. (3) Actele redactate de părţi şi prezentate pentru efectuarea operaţiunilor notariale vor fi în limba română. (4) La cererea justificată a părţilor, notarul public poate îndeplini acte în legătură cu înscrisurile întocmite de părţi într-o altă limbă decât cea română, numai dacă notarul instrumentator cunoaşte limba în care sunt întocmite actele sau după ce a luat cunoştinţă de cuprinsul acestora prin interpret, caz în care un exemplar tradus în limba română şi semnat de cel ce a efectuat traducerea va fi ataşat la dosar. (5) Înscrisurile destinate a fi traduse într-o limbă străină se vor redacta fie pe două coloane, cuprinzând în prima coloană textul în limba română, iar în cea de-a doua, textul în limba străină, fie în mod succesiv, mai întâi textul în limba română, continuându-se cu textul în limba străină. (6) Notarul public, în activitatea sa, nu poate cenzura sau refuza să aplice sau să folosească în proceduri notariale o hotărâre judecătorească definitivă. ___________ Alineatul (6) a fost introdus prin punctul 23. din Lege nr. 206/2016 începând cu 12.11.2016.

Art. 82. - (1) Actele notariale se îndeplinesc, de regulă, în timpul programului de serviciu cu publicul, afişat în mod corespunzător. (2) Un act notarial se poate îndeplini şi în afara sediului biroului notarului public, la cererea părţii interesate, cu respectarea dispoziţiilor legale privind competenţa. Punere în aplicare prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : Art. 215. - (1) Actele notariale în care una dintre părţi este o persoană privată de libertate se instrumentează la locul unde acea persoană se află pe perioada privării de libertate. (2) Administraţia locului de deţinere are obligaţia de a lua toate măsurile necesare pentru identificarea de către notarul public a persoanei private de libertate, parte în actul notarial, precum şi pentru asigurarea condiţiilor adecvate, necesare încheierii actului. (3) În cazul în care persoana privată de libertate nu poate să semneze, actul notarial se va încheia în prezenţa a 2 martori asistenţi, care pot fi şi funcţionari ai penitenciarului. (4) În cazul în care persoana privată de libertate nu cunoaşte limba română sau este surdomut neştiutor de carte, consimţământul se va lua în prezenţa unui interpret şi traducător autorizat, respectiv a unui interpret mimicogestual autorizat. Art. 216. - (1) Dacă apreciază ca fiind necesar, notarul public întocmeşte o rezoluţie de încuviinţare a efectuării actului, rezoluţie care se pune pe cerere şi cuprinde, pe scurt, datele esenţiale necesare încheierii actului notarial. (2) Îndeplinirea actului sau a procedurii notariale se constată prin încheiere care poartă număr şi dată din registrul corespunzător, prevăzut de lege. În cazurile anume prevăzute de lege, în baza încheierii de îndeplinire a actului sau procedurii se eliberează un certificat, care va avea data încheierii şi număr din registrul corespunzător. (3) La instrumentarea actului în afara biroului notarial, notarul public poate fi însoţit de un secretar delegat. În acest caz, datele de identificare ale secretarului delegat se menţionează în cuprinsul încheierii, care va fi semnată şi de acesta, alături de notarul public. (4) Dacă actul sau procedura notarială este îndeplinită la sediul secundar al notarului public, despre aceasta se va face menţiune în încheiere, potrivit art. 84 lit. e) din lege.

(3) În cazul în care întocmirea unui act notarial nu suferă amânare, din motive temeinic justificate acesta va putea fi îndeplinit şi în afara programului de lucru, la cererea părţii interesate. Art. 83. - Îndeplinirea actelor notariale, în afară de redactarea înscrisurilor şi de consultaţiile juridice notariale, se constată prin încheiere, care va cuprinde: a) sediul biroului notarial; b) denumirea încheierii şi numărul acesteia; c) data îndeplinirii actului notarial; d) numele şi prenumele notarului public; e) locul unde s-a îndeplinit actul notarial, în cazul îndeplinirii în afara sediului biroului notarial, precizându-se împrejurarea care justifică întocmirea înscrisului în acel loc; f) numele sau denumirea părţilor, domiciliul sau sediul acestora şi menţiunea faptului prezentării lor în persoană, reprezentate ori asistate, precum şi modul în care li s-a constatat identitatea, cu excepţia încheierilor prin care se dă dată certă înscrisurilor sau se legalizează copii de pe înscrisuri; g) arătarea îndeplinirii condiţiilor de fond şi de formă ale actului notarial întocmit în raport cu natura acelui act; h) constatarea îndeplinirii actului notarial şi a citirii acestuia de către părţi;

i) menţiunea perceperii tarifelor, a impozitelor, a onorariului, precum şi cuantumul acestora; j) semnătura notarului public; k) sigiliul biroului notarului public. Art. 84. - (1) Părţile participante la actul notarial pot fi identificate de notarul public prin menţiunea în încheiere că ele sunt cunoscute personal de acesta. În cazul în care notarul public nu cunoaşte părţile, este obligat să procedeze la verificarea identităţii acestora, în vederea încheierii unui act sau îndeplinirii unei proceduri notariale, după caz, prin: a) acte de identitate prevăzute de lege; b) paşapoarte, în condiţiile legii; c) atestarea avocatului care asistă partea, identificarea acestuia făcându-se în condiţiile lit. a) sau b). (2) În situaţia în care notarul public are suspiciuni cu privire la identitatea părţilor, iar actul de identitate este eliberat de autorităţile române, va verifica actul de identitate prezentat. În vederea verificării, notarul public are acces la Registrul Naţional de Evidenţă a Persoanelor. (3) Elementele obligatorii de identificare a persoanelor sunt: a) pentru persoana fizică română sau rezidentă în România: numele, prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau reşedinţa obişnuită; b) pentru străini persoane fizice, nerezidenţi în România: numele, prenumele, cetăţenia şi reşedinţa obişnuită declarată, dacă nu reiese din actul în baza căruia s-a stabilit identitatea; c) pentru persoana juridică de naţionalitate română: denumirea, sediul social şi codul unic de identificare sau numărul de înregistrare în registrele speciale pentru asociaţii şi fundaţii, după caz; d) pentru persoana juridică străină: denumirea, sediul social, naţionalitatea şi numărul de înregistrare emis de autoritatea competentă din ţara de origine; e) pentru persoana fizică autorizată: numele, prenumele, codul unic de înregistrare fiscală, domiciliul sau reşedinţa profesională cu specificarea activităţii desfăşurate. Punere în aplicare Art. 84. - prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : Art. 214. - Identificarea părţilor şi, după caz, a avocatului care le asistă ori a reprezentanţilor acestora se face în condiţiile art. 85 din lege.

Art. 85. - (1) În situaţia în care se refuză îndeplinirea actului notarial, încheierea de respingere se va da numai dacă părţile stăruie în cerere. Încheierea va cuprinde motivarea refuzului, calea de atac, instanţa competentă şi termenul de exercitare. (2) Îndeplinirea actului notarial poate fi respinsă şi pentru următoarele motive: a) neprezentarea documentaţiei necesare sau prezentarea incompletă a acesteia; b) neplata tarifelor, a impozitului şi a onorariului stabilit; c) imposibilitatea identificării părţii sau lipsa de discernământ a acesteia, dacă această stare rezultă din comportamentul părţii. Punere în aplicare Art. 85. - prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : Art. 221. - (1) Dacă refuză îndeplinirea actului notarial, notarul public, la stăruinţa părţilor, redactează o încheiere de respingere care va cuprinde elementele prevăzute la art. 84 lit. a)-d) şi f) din lege, precum şi motivele de fapt şi de drept care justifică refuzul. (2) Notarul public poate reveni asupra respingerii, dacă motivele soluţiei nu mai subzistă.

Art. 86. - (1) Încălcarea cerinţelor prevăzute la art. 83 se sancţionează cu anularea, dacă nu pot fi îndreptate şi au produs părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată în alt mod decât prin desfiinţarea actului. (2) Îndreptarea erorilor şi completarea omisiunilor se fac în condiţiile art. 87, numai dacă acestea rezultă din lucrările actului, precum şi din registrele notariale sau din alte evidenţe ale biroului notarial. Art. 87. - Actele notariale care prezintă erori materiale sau omisiuni vădite pot fi îndreptate sau completate prin încheiere de către notarul public, la cerere sau din oficiu, cu acordul părţilor, dacă lucrările cuprind date care fac posibilă îndreptarea greşelilor sau completarea omisiunilor. Acordul părţilor se prezumă dacă, fiind legal citate, nu-şi manifestă opunerea. Despre îndreptarea sau completarea efectuată se face menţiune pe toate exemplarele actului. Punere în aplicare Art. 87. - prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : Art. 218. - (1) Erorile materiale sau omisiunile vădite din actele şi procedurile notariale pot fi îndreptate prin încheiere de rectificare. Nu sunt admise corecturi direct în cuprinsul actelor notariale. (2) Erorile materiale sau omisiunile vădite pot privi numele şi calitatea părţilor, erori de calcul, precum şi orice alte asemenea erori materiale cuprinse în actele notariale, care nu privesc aspecte ce pot afecta natura, obiectul actului sau conţinutul raporturilor juridice dintre părţi. Nu se pot îndrepta prin această procedură erorile de raţionament juridic şi nici alte erori sau omisiuni care nu pot fi calificate drept omisiuni sau erori materiale, acestea putând fi remediate doar cu acordul părţilor şi doar prin întocmirea unui alt înscris. (3) La cerere, îndreptarea erorilor materiale şi completarea omisiunilor vădite se fac numai după prezentarea de către părţi a exemplarelor originale sau, după caz, a duplicatelor actului, deţinute de acestea. (4) Îndreptarea erorilor materiale şi completarea omisiunilor vădite, din oficiu, se fac pe baza exemplarului din arhiva biroului notarial sau a Camerei, comunicându-se părţilor şi registrelor de publicitate câte un exemplar al încheierii. (5) Încheierea prevăzută la alin. (1) se ataşează la exemplarele originale ale actului şi, după caz, la duplicatele actului aflate în arhivă sau prezentate de părţi. (6) Despre existenţa încheierii de rectificare se face menţiune pe toate exemplarele originale şi duplicatele actului, atât cele aflate în arhiva biroului, cât şi cele prezentate de părţi. (7) În cazul în care aceeaşi eroare materială sau omisiune vădită este identificată în mai multe acte sau proceduri notariale aflate în raport de interdependenţă, se admite îndreptarea sau completarea lor prin aceeaşi încheiere.

(8) Cererea se înregistrează în registrul general, fixându-se prin rezoluţie termenul de soluţionare. Partea care depune cererea are termenul în cunoştinţă. Prin citaţie se aduc la cunoştinţa celorlalte părţi data, ora şi locul soluţionării cererii, precum şi obiectul rectificării. Dacă s-a îndeplinit procedura de citare, la termenul stabilit, notarul public procedează la rectificare chiar şi în lipsa celor citaţi; acordul acestora se prezumă dacă nu au făcut obiecţiuni sau opuneri. (9) Citarea părţilor se face potrivit art. 145 din lege.

Art. 88. - Notarul public nu poate îndeplini acte notariale, sub sancţiunea nulităţii, dacă: a) în cauză sunt părţi sau interesaţi în orice calitate, el, soţul, ascendenţii şi descendenţii lor; b) este reprezentantul legal ori împuternicitul unei părţi care participă la procedura notarială.

SECŢIUNEA a 2-a Autentificarea înscrisurilor

Art. 89. - (1) Înscrisul autentic notarial este cel întocmit sau, după caz, primit şi autentificat de către notarul public ori de către personalul misiunilor diplomatice şi al oficiilor consulare, în forma şi în condiţiile stabilite prin prezenta lege. (2) Autentificarea înscrisului se face cu respectarea următoarei proceduri: a) stabilirea identităţii părţilor în condiţiile art. 84; b) exprimarea consimţământului acestora cu privire la conţinutul actului; c) semnătura acestora şi data înscrisului. Art. 90. - (1) Pentru autentificarea unui înscris, notarul public verifică şi stabileşte, în prealabil, identitatea părţilor, în condiţiile art. 84. (2) Părţile pot fi reprezentate la autentificare printr-un mandatar cu procură specială autentică, cu excepţiile prevăzute de lege. În această situaţie, notarul public este obligat să verifice în Registrul naţional notarial de evidenţă a procurilor şi revocărilor acestora, iar în cazul constatării revocării acesteia va respinge cererea de autentificare. Art. 91. - (1) Pentru a lua consimţământul părţilor, după citirea actului, notarul public le va întreba dacă au înţeles conţinutul acestuia şi dacă cele cuprinse în act exprimă voinţa lor. Exteriorizarea consimţământului se materializează prin semnătură. (2) Pentru motive temeinice, notarul public poate lua separat, dar în aceeaşi zi, consimţământul părţilor care figurează în act. În acest caz, în încheierea de încuviinţare a autentificării se vor menţiona ora şi locul luării consimţământului fiecărei părţi. Art. 92. - Autentificarea testamentului se face cu respectarea dispoziţiilor art. 93. Art. 93. - (1) Testatorul îşi dictează dispoziţiile în faţa notarului. Notarul public se îngrijeşte de scrierea testamentului, pe care apoi îl citeşte testatorului sau, după caz, îl dă să îl citească, făcând menţiune expresă despre îndeplinirea acestor formalităţi. Dacă dispunătorul îşi redactase deja actul de ultimă voinţă, testamentul autentic îi va fi citit de către notarul public. (2) După citire, dispunătorul trebuie să declare că actul exprimă ultima sa voinţă, testamentul fiind apoi semnat de către testator, iar încheierea de autentificare de către notarul public. (3) Testatorul ştiutor de carte va solicita, printr-o cerere scrisă, autentificarea testamentului. Cererea trebuie să cuprindă, după caz: a) faptul că testamentul pe care îl anexează la cerere a fost redactat de el însuşi, situaţie în care îl va prezenta notarului public pentru tehnoredactare; b) faptul că testatorul nu are un testament deja scris şi solicită să dicteze conţinutul testamentului notarului public. (4) În cerere testatorul va preciza că i s-au pus în vedere prevederile art. 1.043 alin. (2) din Codul civil, republicat, cu modificările ulterioare, potrivit cărora poate să fie asistat în cadrul procedurii de către unul sau 2 martori. De asemenea, va face şi menţiunea potrivit căreia conţinutul testamentului deja redactat sau ce va fi dictat notarului public, după caz, reprezintă ultima sa voinţă. (5) În cazul în care testatorul prezintă un testament deja redactat, notarul public va da îndrumările necesare privind legalitatea, eficacitatea şi consecinţele actului de ultimă voinţă, după care va proceda la tehnoredactarea testamentului. (6) În cazul în care testatorul nu prezintă un testament redactat, acesta îl va dicta notarului. Notarul public va tehnoredacta testamentul după dictarea testatorului. (7) În cuprinsul testamentului se va face menţiune expresă că actul reprezintă ultima voinţă a testatorului şi că acesta a fost redactat cu respectarea condiţiilor prevăzute la art. 1.044 din Codul civil, republicat, cu modificările ulterioare. (8) După tehnoredactarea testamentului, acesta va fi citit de către notarul public şi, la cererea testatorului, i se va da spre citire şi acestuia. (9) După citire, testatorul va confirma că testamentul reprezintă ultima sa voinţă şi îl va semna. (10) În cazul în care testatorul a fost asistat de către unul sau 2 martori, aceştia vor semna testamentul. (11) După semnarea testamentului, notarul public va semna încheierea de autentificare a acestuia. (12) Cererea testatorului şi testamentul prezentat de acesta, dacă este cazul, se vor reţine la dosarul autentificării. Art. 94. - (1) În cazul în care testatorul, din cauza unei infirmităţi, a bolii sau a altor cauze, nu poate semna actul, va dicta notarului public conţinutul testamentului, va preciza că este actul său de ultimă voinţă, notarul urmând să redacteze şi să editeze testamentul. La îndeplinirea acestei proceduri vor fi prezenţi 2 martori. (2) Dacă testatorul declară că nu ştie să semneze sau nu poate să semneze, notarul public va face în încheierea de autentificare menţiunea expresă a declaraţiei sale, precum şi cauza care l-a împiedicat să semneze. Menţiunea făcută de notar şi citirea acesteia testatorului împreună cu semnăturile martorilor suplinesc semnătura testatorului. (3) Testamentul va fi semnat şi de către martori.

(4) Ori de câte ori testatorul nu va putea semna, la întocmirea şi autentificarea testamentului vor fi prezenţi 2 martoriasistenţi, ştiutori de carte. Martorii vor semna înscrisul alături de testator şi vor fi identificaţi în încheierea de autentificare, cu menţiunea justificării prezenţei lor şi a faptului că sunt martori-asistenţi. (5) Martorii trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de Codul de procedură civilă, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, şi de prezenta lege. (6) În situaţiile speciale când notarul public ia declaraţia de voinţă surdului, mutului sau surdomutului în imposibilitate de a scrie, aceasta se face prin interpret, dar tot în prezenţa a 2 martori. (7) În cazul persoanei nevăzătoare, notarul public îi va citi actul înainte de a-i lua consimţământul. (8) Autentificarea testamentului în condiţiile alin. (1) se face în mod obligatoriu în prezenţa martorilor. (9) După dictare, notarul public se îngrijeşte de redactarea testamentului utilizând terminologia juridică corespunzătoare. Art. 95. - (1) Declaraţia de voinţă a surdului, mutului sau surdomutului, ştiutori de carte, se va da în scris în faţa notarului public, prin înscrierea de către parte, înaintea semnăturii, a menţiunii "consimt la prezentul act, pe care l-am citit". (2) Dacă surdul, mutul sau surdomutul se găsesc din orice motiv în imposibilitate de a scrie, declaraţia de voinţă se va lua prin interpret. (3) Pentru a lua consimţământul unui nevăzător, notarul public va întreba dacă a auzit bine când i s-a citit înscrisul şi dacă cele auzite reprezintă voinţa sa, consemnând acestea în încheierea de autentificare. Art. 96. - (1) În cazul acelora care, din pricina infirmităţii, a bolii sau din orice alte cauze, nu pot semna, notarul public, îndeplinind actul, va lua consimţământul numai în prezenţa a 2 martori-asistenţi, această formalitate suplinind absenţa semnăturii părţii. (2) Martorii-asistenţi vor fi identificaţi şi vor semna actul, iar în încheierea de autentificare se va face menţiunea că aceştia au fost prezenţi la citirea actului de către părţi sau, după caz, de către notarul public şi la luarea consimţământului. (3) Nu poate fi martor-asistent persoana care: a) nu a împlinit 18 ani; b) figurează în act ca parte sau ca beneficiar; c) din cauza unei deficienţe psihice sau fizice nu este aptă; d) este neştiutoare de carte sau, din orice motiv, nu poate semna. Art. 97. - (1) Actele autentice notariale se întocmesc într-un singur exemplar original, care se păstrează în arhiva notarului public. (2) Exemplarul original al înscrisului autentificat, împreună cu anexele care fac parte integrantă din acest înscris, se semnează în faţa notarului public de către părţi sau de către reprezentanţii lor şi, după caz, de cei chemaţi a încuviinţa actele pe care părţile le întocmesc, de martorii-asistenţi, atunci când este cerută prezenţa lor, şi, după caz, de cel care a redactat înscrisul, în condiţiile prezentei legi. (3) Prin anexa care face parte integrantă din înscris se înţelege orice înscris ataşat înscrisului principal, care detaliază sau completează conţinutul acestuia din urmă şi a fost declarat ca atare de către părţi. Înscrisurile care constituie documentaţia necesară autentificării se reţin la dosarul actului şi nu se consideră anexe. (4) Părţile vor primi un duplicat de pe actul original. Duplicatul actului notarial are forţa probantă prevăzută de lege ca şi originalul actului. Art. 98. - Încheierea care constată autentificarea unui înscris va cuprinde, sub sancţiunea anulării, pe lângă datele prevăzute la art. 83, şi următoarele menţiuni: a) constatarea că s-a luat consimţământul părţilor; b) constatarea că înscrisul a fost semnat în faţa notarului de toţi cei ţinuţi să îl semneze. Menţiunea notarului public că una dintre părţi nu a putut semna ţine loc de semnătură pentru aceasta; c) dispoziţia de învestire cu formă autentică, care se exprimă prin cuvintele: "Se declară autentic prezentul înscris". Art. 99. - (1) Înscrisul autentic notarial face deplină dovadă, faţă de orice persoană, până la declararea sa ca fals, cu privire la constatările făcute personal de către cel care a autentificat înscrisul, în condiţiile legii. (2) Reprezintă constatări personale ale notarului cele făcute prin propriile simţuri: a) faptul prezentării părţilor şi a tuturor persoanelor participante la procedura de autentificare, precum şi identificarea acestora; b) locul şi data încheierii actului; c) exteriorizarea consimţământului. (3) Declaraţiile părţilor cuprinse în înscrisul autentic notarial fac dovada, până la proba contrară, atât între părţi, cât şi faţă de oricare alte persoane. Art. 100. - Înscrisul autentificat de notarul public care constată o creanţă certă şi lichidă are putere de titlu executoriu la data exigibilităţii acesteia. În lipsa înscrisului original poate constitui titlu executoriu duplicatul sau copia legalizată de pe exemplarul din arhiva notarului public.

(2) Constituie, de asemenea, titlu executoriu acordul parental încheiat prin înscris autentificat cu ocazia divorţului sau ulterior acestui moment, în care, exercitând împreună autoritatea părintească, părinţii se înţeleg cu privire la aspecte cum sunt: stabilirea locuinţei copilului, modalitatea de păstrare a legăturilor personale cu minorul ale părintelui cu care acesta nu locuieşte, precum şi alte măsuri asupra cărora părinţii pot să dispună în condiţiile art. 375 alin. (2) din Codul civil, republicat, cu modificările ulterioare. ___________ Alineatul (2) a fost introdus prin punctul 1. din Ordonanţă de urgenţă nr. 1/2016 începând cu 24.03.2017.

Art. 1001. - Pentru valabilitatea acordului parental încheiat în procedura divorţului sau în orice alte situaţii, notarul public, cu ocazia autentificării, este obligat să obţină raportul de anchetă psihosocială şi să procedeze la ascultarea minorului în condiţiile art. 264 din Codul civil, republicat, cu modificările ulterioare. ___________ Art. 100^1. - a fost introdus prin punctul 2. din Ordonanţă de urgenţă nr. 1/2016 începând cu 24.03.2017.

Punere în aplicare SECŢIUNEA a 2-a prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi activită... din 24/07/2013 : ANEXA Nr. 14 la regulament ROMÂNIA Uniunea Naţională a Notarilor Publici Birou notarial . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. Licenţa de funcţionare nr. . .. .. .. .. .. .. .. Dosar succesoral nr. . .. .. .. ../an . .. .. .. .. .. . (an înregistrare dosar) ÎNCHEIERE Şedinţa din . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. Notar public . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. În cauza succesorală privind pe defunctul . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. La apelul nominal au răspuns: 1. . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ..în calitate de . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .., identificat cu . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .; 2. . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ..în calitate de . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .., identificat cu . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .; 3. . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ..în calitate de . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .., identificat cu . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . Au lipsit: . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . Se va face menţiunea dacă s-a îndeplinit sau nu procedura . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. Declaraţiile celor prezenţi: . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. Notarul public, văzând că . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. DISPUNE: Amânăm cauza la termenul de . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .., în cunoştinţa celor prezenţi, pentru când . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . ) ) Se vor menţiona măsurile dispuse în vederea soluţionării cauzei. Se vor cita: . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ..

a

.. .. .. ..

.. .. .. ..

1

1

..

Notar public, . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . L.S. Semnătura celor prezenţi ANEXA Nr. 15 la regulament ROMÂNIA Uniunea Naţională a Notarilor Publici Birou notarial . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . Licenţa de funcţionare nr. . .. .. .. .. .. .. .. Sediul . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. Dosar succesoral nr. . .. .. .. ./an . .. .. .. .. Notar public . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . ÎNCHEIERE FINALĂ Şedinţa din data de . .. .. .. .. .. .. .. A. În cauza succesorală privind pe defunctul . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .., CNP . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., decedat la data de . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., cu ultimul domiciliu . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .., la apelul nominal au răspuns: 1. . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., domiciliat în . .. .. .. .. .. .. .. .. .., CNP . .. .. .. .. .. .. .. .. .., în calitate de . .. .. .. .. .. .. .. .. .., identificat cu . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .; 2. . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., domiciliat în . .. .. .. .. .. .. .. .. .., CNP . .. .. .. .. .. .. .. .. .., în calitate de . .. .. .. .. .. .. .. .. .., identificat cu . .. .. .. .. .. .. .. .. .. . Au lipsit: . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ) ) Se fac menţiuni privind îndeplinirea procedurii. Succesibilii prezenţi declară: . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . . 1

1

Au acceptat moştenirea . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . . Au renunţat la moştenire . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . Sunt străini de succesiune prin declaraţie de neacceptare . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . . Defunctul a/nu a lăsat testament(ul) . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ) ) Se fac menţiuni privind existenţa testamentului, forma acestuia şi modul în care s-a constatat valabilitatea acestuia. Defunctul a adoptat regimul matrimonial al . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . . Regimul matrimonial s-a lichidat prin actul autentic nr. . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . Masa succesorală se compune din următoarele drepturi şi obligaţii: . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . Activ succesoral: A. Bunuri mobile . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . Evaluare: . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. B. Bunuri imobile . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. Pasiv succesoral: . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., la care se adaugă cheltuielile cu ultima boală şi înmormântarea, în sumă de . .. .. .. .. .. .. lei, suportate de . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., care au fost şi susţinătorii defunctului. Cerem eliberarea certificatului de moştenitor. Semnăturile . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . B. NOTARUL PUBLIC: Luând în considerare declaraţiile moştenitorilor, actele de stare civilă, martorii şi celelalte probe administrate . .. .. .. .. .. .. .. .. .., constată că în succesiunea defunctului . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . I. Masa succesorală se compune din următoarele bunuri: Activ succesoral: A. Bunuri mobile . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. Evaluare: . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . B. Bunuri imobile . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. Pasiv succesoral: . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., la care se adaugă cheltuielile cu ultima boală şi înmormântarea, în sumă de . .. .. .. .. .. .. .. . lei, suportate de . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., care au fost şi susţinătorii defunctului . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. Total activ succesoral: . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. lei. Pasivul succesoral constă din: . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., în valoare totală de . .. .. .. .. .. .. .. .. lei. TOTAL ACTIV: . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . lei. Scutiri şi reduceri: . .. .. .. .. .. .. . lei. II. A. Au calitatea de moştenitori legali/testamentari, în cotele şi cu taxele arătate în dreptul fiecăruia, următorii: 1. . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .., domiciliat în . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .., CNP . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., în calitate de . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .., căruia îi revine o cotă de . .. .. .. .. .. .. . din masă succesorală; 2. . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .., domiciliat în . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .., CNP . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., în calitate de . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., căruia îi revine o cotă de . .. .. .. .. .. .. . din masă succesorală. B. Impozit . .. .. .. .. .. .. .. .. . lei Modul de calcul al impozitului . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. C. Onorariul . .. .. .. .. .. .. .. . lei Modul de calcul al onorariului . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. D. Atribuirea în mod distinct a bunurilor s-a făcut potrivit partajului intervenit astfel: . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . Semnăturile . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. Sunt străini de succesiune prin: Renunţare în termen: 1. . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ..(nume, prenume), calitatea faţă de defunct . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .., numărul de înregistrare din Registrul naţional notarial de evidenţă a opţiunilor succesorale (RNNEOS) . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ..; Aplicarea prezumţiei de renunţare conform art. 1.112 din Codul civil: 1. . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ..(nume, prenume), calitatea faţă de defunct . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ..; Declaraţie de neacceptare: 2

2

1. . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .(nume, prenume), calitatea faţă de defunct . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., numărul de înregistrare din RNNEOS . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . Sunt nedemni de a moşteni: 1. . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ..(nume, prenume), calitatea faţă de defunct . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . În temeiul dispoziţiilor art. 1.132 din Codul civil şi ale Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, republicată, cu modificările ulterioare, DISPUNE: Eliberarea, în condiţiile legii, a certificatului de moştenitor/legatar. Notar public, . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . L.S. Punere în aplicare SECŢIUNEA a 2-a prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : SECŢIUNEA a 3-a Autentificarea actelor Art. 225. - (1) În cazul în care actul notarial se încheie în formă autentică de către notarul public, acesta se întocmeşte, potrivit legii, într-un singur exemplar original, care se păstrează în arhiva biroului notarial. (2) Fiecărei persoane parte în act i se eliberează, la cerere, în numărul solicitat, duplicate de pe actul original, care au aceeaşi forţă probantă ca şi originalul şi, dacă actul constată o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, constituie, ca şi originalul, titlu executoriu. (3) După identificarea părţilor, a mandatarilor acestora sau a reprezentanţilor legali ori convenţionali, notarul public aduce la cunoştinţa acestora conţinutul actului supus autentificării, îi întreabă dacă i-au înţeles conţinutul şi consecinţele juridice şi dacă cele cuprinse în act reprezintă voinţa părţilor. (4) Luarea consimţământului se face prin semnarea actului de către părţi, de reprezentanţii acestora, de cei chemaţi a încuviinţa actele pe care părţile le întocmesc şi, după caz, de martorii-asistenţi. Părţile declară că au citit actul sau că acesta le-a fost citit în întregime, i-au înţeles conţinutul şi consecinţele juridice şi că cele cuprinse în act reprezintă voinţa părţilor. (5) La luarea consimţământului prin interpret, actul notarial va fi semnat şi de către acesta. (6) Duplicatul eliberat la autentificarea actului reprezintă redarea fidelă a conţinutului actului notarial şi a încheierii de autentificare originale, cu excepţia semnăturii părţilor şi a notarului public. În locul semnăturilor originale ale părţilor şi notarului public se menţionează numele şi prenumele fiecărui semnatar. Pe prima pagină a duplicatului se va aplica o parafă cu menţiunea "DUPLICAT". La finalul duplicatului eliberat la autentificarea actului notarial îndeplinit, după încheierea de autentificare, se introduce formula de duplicat cu următorul cuprins, sub care notarul public semnează şi aplică sigiliul: "Prezentul duplicat s-a întocmit în . .. .. exemplare, de . .. .. .. .. .. ., notar public, astăzi, data autentificării actului, şi are aceeaşi forţă probantă ca originalul." În cazul înscrisurilor prevăzute la art. 101 din lege, formula de duplicat va avea următorul conţinut: "Prezentul duplicat s-a întocmit în . .. .. exemplare, de . .. .. .. .. .. ., notar public, astăzi, data autentificării actului, are aceeaşi forţă probantă ca originalul şi constituie titlu executoriu în condiţiile legii." (7) Un exemplar al duplicatului eliberat la autentificare se arhivează împreună cu originalul actului păstrat în arhiva notarului public. (8) În vederea îndeplinirii operaţiunilor de publicitate a actului juridic încheiat în formă autentică, notarul public comunică fiecărui registru de publicitate câte un duplicat eliberat la autentificarea actului. Duplicatele eliberate părţilor la autentificarea actului şi cele comunicate registrelor de publicitate au numărul actului autentic încheiat într-un singur exemplar original. (9) În cazul în care actul notarial se încheie în afara sediului biroului notarial, în încheiere se va menţiona locul în care s-au luat consimţământul şi semnătura fiecărei părţi. Art. 226. - (1) În cazul în care se autentifică o procură pentru încheierea unui contract de vânzare, iar cumpărătorul sau soţul acestuia are el însuşi calitatea de mandatar al vânzătorului, notarul public va cere părţilor să înscrie în cuprinsul procurii toate clauzele contractului, inclusiv preţul. (2) După autentificarea procurilor, notarul public va proceda la înscrierea acestora în RNNEPR, în condiţiile stabilite prin normele metodologice. (3) Actul autentic de revocare a oricărui mandat încheiat în formă autentică se va înscrie de îndată în RNNEPR în condiţiile stabilite prin normele metodologice. (4) Procurile folosite la autentificarea actelor notariale vor fi verificate în RNNEPR, în ziua autentificării actului notarial, cu privire la existenţa, autentificarea şi nerevocarea lor. (5) Procurile folosite la autentificarea actelor autentice rămân la dosar în original sau în copie legalizată. Art. 227. - (1) La autentificarea actelor juridice cu conţinut patrimonial încheiate de o persoană privată de libertate, notarul public verifică dacă s-au luat măsuri de indisponibilizare cu privire la bunurile acesteia ori dacă, prin hotărârea definitivă de condamnare, nu i s-a restrâns capacitatea de exerciţiu. (2) Cu sprijinul organului de urmărire care a emis mandatul de arestare, verificarea prevăzută la alin. (1) se efectuează pe tot parcursul procesului penal, până la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, cu privire la persoana aflată în detenţie preventivă. Art. 228. - (1) În vederea autentificării actelor juridice constitutive sau translative de drepturi reale imobiliare, notarul public este obligat să verifice situaţia juridică a bunului imobil, sarcinile bunului şi, după caz, regimul matrimonial al părţilor. Notarul public răspunde pentru nemenţionarea în actul notarial întocmit a sarcinilor şi măsurilor de indisponibilizare a bunurilor, înscrise în registrele de publicitate şi comunicate acestuia în scris, la cererea lui, de către registrele respective, registre pe care are obligaţia legală să le verifice la data încheierii actului notarial. (2) În aplicarea alin. (1), notarul public va solicita părţilor prezentarea titlurilor de proprietate ale înstrăinătorului şi, după caz, va obţine în numele şi pe cheltuiala acestuia certificatul de sarcini sau extrasul de carte funciară de autentificare ori, după caz, de informare şi certificatul sau adeverinţa eliberată de RNNRM. Notarul public va putea obţine, în numele şi pe cheltuiala părţilor, certificatul de atestare fiscală, precum şi documentaţia cerută de alte legi speciale.

(3) În cazul unui teren, în actul notarial se va menţiona dacă acesta se află în intravilanul sau extravilanul localităţii pe baza menţiunilor existente în titlul de proprietate sau, în lipsa acestor menţiuni în titlul de proprietate, pe baza dovezilor eliberate de autorităţile administrative competente. (4) Declaraţia creditorului cuprinsă într-un act autentic că a primit prestaţia care i se datorează face dovada executării obligaţiei, până la proba contrară, atât între părţi, cât şi faţă de oricare alte persoane. (5) La întocmirea sau/şi autentificarea oricărui act juridic în care una dintre părţi declară că a plătit celeilalte o sumă de bani sau bunuri fungibile, notarul public va întreba părţile şi va consemna în act data la care a avut loc operaţiunea şi dacă banii au fost înmânaţi în numerar, prin virament bancar sau în orice altă modalitate de plată. (6) Dacă părţile convin că plata unor sume de bani se va efectua în viitor, notarul public va menţiona în mod expres în conţinutul actului dacă sumele care se vor plăti sunt sau nu purtătoare de dobânzi, iar, în caz afirmativ, se va menţiona cuantumul acestora. (7) Dacă plata s-a efectuat în numerar anterior întocmirii şi/sau autentificării actului, notarul public va menţiona în cuprinsul actului declaraţia persoanei că a primit anterior suma de bani şi, respectiv, că cealaltă parte şi-a executat obligaţia de plată, declaraţie ce constituie chitanţă liberatorie pentru executarea obligaţiei de plată. (8) Dacă plata se efectuează în numerar în ziua autentificării, notarul public va consemna în act declaraţia persoanei că a primit în acea zi suma de bani şi, respectiv, că cealaltă parte şi-a executat obligaţia de plată, declaraţie ce constituie chitanţă liberatorie pentru executarea obligaţiei de plată. (9) Notarul public răspunde de efectuarea plăţii sumelor de bani dacă plata se face, la solicitarea expresă a părţilor, prin contul bancar special al biroului notarial, deschis în scopul consemnării sumelor, nepurtător de dobânzi. Suma virată cuprinde atât suma necesară plăţii, cât şi suma necesară pentru plata spezelor şi comisioanelor bancare datorate pentru viramentul către cealaltă parte. Art. 229. - (1) În încheierea de autentificare a unui testament, codicil sau a actului de revocare a acestora, notarul public menţionează ora şi minutul la care a autentificat actul. (2) Notarul public este obligat ca, în cel mult 10 zile de la autentificarea unui testament sau a altui înscris prin care se recunoaşte un copil din afara căsătoriei, să comunice oficiului de stare civilă de la locul naşterii copilului un exemplar al înscrisului sau, după caz, partea de testament, în extras, referitoare la recunoaştere. Art. 230. - (1) După autentificarea testamentelor, a contractelor de donaţie şi a revocării acestora, notarul public are obligaţia de a proceda, de îndată, la înscrierea actelor în RNNEL. (2) În condiţiile art. 1.046 din Codul civil, RNNEL poate da informaţii cu privire la existenţa unui testament numai după decesul testatorului, dovedit cu actul de deces. Testatorului i se pot elibera aceste informaţii numai dacă le solicită personal. Art. 231. - După autentificarea convenţiilor matrimoniale, notarul public procedează la înscrierea acestora în RNNRM şi la comunicarea către registrul de stare civilă şi, dacă este cazul, în funcţie de natura bunurilor, la alte registre de publicitate prevăzute de lege. Art. 232. - (1) La autentificarea, potrivit legii, a unui acord de mediere, părţile din acord se prezintă în faţa notarului public, personal sau prin reprezentant legal ori prin reprezentant convenţional în baza unui mandat autentic. Părţile vor prezenta, în original, procesul-verbal încheiat de mediator, care rămâne la documentaţia actului. (2) În cazul în care acordul de mediere încheiat sub semnătură privată este invocat de părţi în vederea îndeplinirii unei proceduri notariale succesorale sau de autentificare pentru care legea impune îndeplinirea acestei forme, notarul public îl va avea în vedere la îndeplinirea procedurii notariale solicitate numai în măsura în care acesta nu contravine legii. (3) Redactarea înscrisului notarial solicitat în baza acordului de mediere se face de către notarul public, în condiţiile legii. În cazul în care acordul de mediere contravine legii, iar părţile nu convin ca actul să fie redactat de către notar cu respectarea dispoziţiilor legale, notarul public va da încheiere de respingere. ANEXA Nr. 12 la regulament I. Încheiere de autentificare pentru persoanele care ştiu să citească şi să scrie ROMÂNIA Uniunea Naţională a Notarilor Publici Birou notarial . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. Licenţa de funcţionare nr. . .. .. .. .. .. .. .. Sediul . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . ÎNCHEIERE DE AUTENTIFICARE Nr. . .. .. .. .. .. .. .. .. .. Anul . .. .. .. .. .. .. .. . luna . .. .. .. .. .. .. .. . ziua . .. .. .. .. .. . ora . .. .. .. . ) ) Ora şi minutul se vor menţiona în cazul autentificării unui testament, codicil sau a unui act de revocare a acestora; în cazul luării consimţământului în aceeaşi zi, dar la ore diferite, acestea se vor menţiona după datele de identificare ale fiecărui semnatar. În faţa mea, . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .., notar public, la sediul biroului ), s-a prezentat . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., cu domiciliul în . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., identificat prin . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ), CNP . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., în nume propriu/în calitate de . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . ) al . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., cu domiciliul/sediul în . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .., în baza . .. .. .. .. .. .. . ), care, după ce a citit/i s-a citit actul . .. .. .. .. ), a declarat că i-a înţeles conţinutul, că cele cuprinse în act reprezintă voinţa lui, a consimţit la autentificarea prezentului înscris şi a semnat unicul exemplar, precum şi cele . .. .. .. .. .. .. . anexe. În temeiul art. 12 lit. b) din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, republicată, cu modificările ulterioare, se declară autentic prezentul înscris. S-a perceput impozit în sumă de . .. .. .. .. .. .. .. .. lei, cu chitanţă/bon fiscal/ordin de plată nr. . .. .. .. .. .. .. .. ). S-a perceput tarif ANCPI în sumă de . .. .. .. .. .. .. .. .. .. . lei, cu chitanţă/bon fiscal/ordin de plată nr. . .. .. .. .. .. .. .. .. . ). S-a încasat onorariul în sumă de . .. .. .. .. .. .. .. lei, cu chitanţă/bon fiscal/ordin de plată nr. . .. .. .. .. .. .. .. . ). ) În cazul deplasării în afara sediului biroului notarial se va menţiona locul (cu elemente suficiente de individualizare) în care s-a luat consimţământul şi, după caz, dacă notarul public a fost însoţit de secretar, situaţie în care acesta din urmă va semna încheierea alături de notarul public. ) Se fac menţiuni privind modul de identificare: a) cunoscut personal de notar; b) act de identitate sau paşaport; c) atestarea avocatului care îl asistă în baza delegaţiei avocaţiale. ) Se va completa calitatea în care acţionează semnatarul/semnatarii actului: 1

1

2

3

4

5

6

7

8

9

2

3

4

a) mandatar; b) reprezentant legal etc. ) Se va menţiona actul prin care semnatarul actului a fost împuternicit să încheie actul notarial. ) Se completează numai pentru nevăzătorul care, ştiind carte, poate semna, caz în care, în încheierea de autentificare se va înscrie, înainte de formula de învestire, următoarea menţiune: "fiind nevăzător, a declarat că a auzit cele citite şi că acestea reprezintă voinţa sa". )- ) Se completează numai dacă acestea se percep sau se încasează, cu indicarea cuantumului; pentru actele scutite se face menţiunea "scutit". 5 6

7

9

Notar public, . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . L.S. II. Încheiere de autentificare pentru persoana care nu ştie carte sau nu poate semna ROMÂNIA Uniunea Naţională a Notarilor Publici Birou notarial . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. Licenţa de funcţionare nr. . .. .. .. .. .. .. .. Sediul . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . ÎNCHEIERE DE AUTENTIFICARE Nr. . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . Anul . .. .. .. .. .. .. .. . luna . .. .. .. .. .. .. .. . ziua . .. .. .. .. .. . ora . .. .. .. . ) ) Ora şi minutul se vor menţiona în cazul autentificării unui testament, codicil sau a unui act de revocare a acestora; în cazul luării consimţământului în aceeaşi zi, dar la ore diferite, acestea se vor menţiona după datele de identificare ale fiecărui semnatar. În faţa mea, . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., notar public, la sediul biroului ) s-a prezentat . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., cu domiciliul în . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., identificat prin . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . ), CNP . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .., în nume propriu/în calitate de . .. .. .. .. .. .. .. . ) al . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .., cu domiciliul/sediul în . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., în baza . .. .. .. .. .. .. . ), care, după ce i s-a citit actul, a declarat că ia înţeles conţinutul, că cele cuprinse în act reprezintă voinţa lui, a consimţit la autentificarea prezentului înscris, dar nu a semnat unicul exemplar şi cele . .. .. .. .. .. .. . anexe, pentru următorul motiv . .. .. .. .. .. .. Consimţământul expres i s-a luat în prezenţa următorilor martori: 1. . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .., cu domiciliul în . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., identificat prin . .. .. .. .. .. .. .. .. . ), CNP . .. .. .. .. .. .. .. .. .; 2. . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .., cu domiciliul în . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., identificat prin . .. .. .. .. .. .. .. .. . ), CNP . .. .. .. .. .. .. .. .. ., care au semnat înscrisul, atestând că persoana care nu a putut semna a declarat că înscrisul i-a fost citit, i-a înţeles conţinutul şi consimte la autentificare. În temeiul art. 12 lit. b) din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, republicată, cu modificările ulterioare, se declară autentic prezentul înscris. S-a perceput impozit în sumă de . .. .. .. .. .. .. .. . lei, cu chitanţă/bon fiscal/ordin de plată nr. . .. .. .. .. .. .. .. . ). S-a perceput tarif ANCPI în sumă de . .. .. .. .. .. .. .. .. .. . lei, cu chitanţă/bon fiscal/ordin de plată nr. . .. .. .. .. .. .. .. .. . ). S-a încasat onorariul în sumă de . .. .. .. .. .. .. .. lei, cu chitanţă/bon fiscal/ordin de plată nr. . .. .. .. .. .. .. .. . ). ) În cazul deplasării se va menţiona locul în care s-a luat consimţământul şi, după caz, dacă notarul public a fost însoţit de secretar, situaţie în care acesta din urmă va semna încheierea alături de notarul public. ) Se fac menţiuni privind modul de identificare: a) cunoscut personal de notar; b) act de identitate sau paşaport; c) atestarea avocatului care îl asistă în baza delegaţiei avocaţiale. ) Se va completa calitatea în care acţionează semnatarul/semnatarii actului: a) mandatar; b) reprezentant legal etc. ) Se va menţiona actul prin care semnatarul actului a fost împuternicit să încheie actul notarial. ) Identificarea martorului se poate face numai prin act de identitate sau paşaport. )- ) Se completează numai dacă acestea se percep sau se încasează, cu precizarea cuantumului; pentru actele scutite se va face menţiunea "scutit". 1

1

2

3

4

5

6

6

7

8

9

2

3

4

5 6 7

9

Notar public, .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. L.S. ANEXA Nr. 13 la regulament I. Conţinutul formulei de duplicat eliberat la autentificarea actului încheiat într-un singur exemplar original ) ) Formula de duplicat se poziţionează după încheierea de autentificare. Notarul public semnează doar la finalul formulei de duplicat, urmată de aplicarea sigiliului. Duplicatele eliberate în cadrul procedurii de autentificare nu se înregistrează separat. I.A. Pentru actul care nu constituie titlu executoriu " Prezentul duplicat s-a întocmit în . .. . exemplare, de . .. .. .. .. ., notar public, astăzi, data autentificării actului, şi are aceeaşi forţă probantă ca originalul. 1

1

Notar public, . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . L.S." I.B. Pentru actul care constituie titlu executoriu " Prezentul duplicat s-a întocmit în . .. .. .. . exemplare, de . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., notar public, astăzi, data autentificării actului, are aceeaşi forţă probantă ca originalul şi constituie titlu executoriu în condiţiile legii."

Notar public, . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . L.S." II. Conţinutul formulei de duplicat eliberat ulterior procedurii de autentificare a actului încheiat într-un singur exemplar original sau în mai multe exemplare originale II.A. Pentru actul care nu constituie titlu executoriu " ROMÂNIA Uniunea Naţională a Notarilor Publici Birou notarial . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. Licenţa de funcţionare nr. . .. .. .. .. .. .. .. Sediul . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . DUPLICAT nr. . .. .. . din data de . .. .. .. .. .. .. .. Prezentul duplicat al actului ) . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . cu nr. . .. .. .. .. .. .. .., din data . .. .. .. .. .. .. .., încheiat de către notarul public . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .., se eliberează la cererea lui . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., în calitate de ) . .. .. .. .. .. .. ., domiciliat în . .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., identificat prin . .. .. .. .. .. .., CNP . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., într-un număr de . .. .. . exemplare, de . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., notar public ), şi are aceeaşi forţă probantă ca originalul. S-a încasat onorariul în sumă de . .. .. .. .. .. .. .. .. lei cu chitanţă/bon fiscal/ordin de plată nr. . .. .. .. .. .. .. .. .. 1

2

3

Notar public, . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . L.S." II.B. Pentru actul care constituie titlu executoriu " ROMÂNIA Uniunea Naţională a Notarilor Publici Birou notarial . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. Licenţa de funcţionare nr. . .. .. .. .. .. .. .. Sediul . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . DUPLICAT nr. . .. .. . din data de . .. .. .. .. .. .. .. Prezentul duplicat al actului ) . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . cu nr. . .., din data . .. .. .. .. .. .. .., încheiat de către notarul public . .. .. .. .. .. .. .., se eliberează la cererea lui . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., în calitate de ) . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., domiciliat în . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., identificat prin . .. .. .., CNP . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., într-un număr de . .. .. .. exemplare, de . .. .. .. .. .. .. .. .., notar public ), are aceeaşi forţă probantă ca originalul şi constituie titlu executoriu în condiţiile legii. ) Se va trece denumirea actului. ) Se va menţiona oricare parte din act, personal sau prin mandatar, moştenitorii oricăreia din părţi sau succesorii în drepturi. ) Duplicatul se emite de orice notar public în administrarea căruia se găseşte arhiva sau care are acces la arhiva în care se găseşte actul în original. S-a încasat onorariul în sumă de . .. lei cu chitanţă/bon fiscal/ordin de plată nr. . .. . 1

2

3

1 2

3

Notar public, . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . L.S."

SECŢIUNEA a 3-a Procedura succesorală

Art. 101. - (1) Procedura succesorală notarială se deschide la cererea oricărei persoane interesate, precum şi a secretarului consiliului local al localităţii în raza căreia se aflau bunurile defunctului la data deschiderii moştenirii. (2) Notarul public sesizat are obligaţia de a-şi verifica în prealabil competenţa teritorială, iar în cazul în care constată că succesiunea este de competenţa altui notar public, se desesizează, fără a mai cita părţile, informându-l pe solicitant cu privire la notarul competent să îndeplinească procedura succesorală. (3) În cazul în care în circumscripţia unei judecătorii sunt mai mulţi notari publici, competenţa de îndeplinire a procedurii succesorale aparţine primului notar public sesizat. Notarul public va verifica dacă procedura succesorală nu s-a deschis la un alt notar public din circumscripţia aceleiaşi judecătorii, cercetând în acest scop registrul de evidenţă a succesiunilor, potrivit regulamentului. (4) În cazul în care ultimul domiciliu al defunctului nu este cunoscut sau nu se află pe teritoriul României, competenţa aparţine notarului public cel dintâi sesizat, cu condiţia ca în circumscripţia sa să existe cel puţin un bun imobil. (5) În cazul în care ultimul domiciliu al defunctului nu este în România, iar în patrimoniul succesoral nu se regăsesc bunuri imobile pe teritoriul României, competent este notarul public cel dintâi sesizat, cu condiţia ca în circumscripţia sa să existe bunuri mobile. (6) În cazul în care ultimul domiciliu al defunctului nu este în România, iar în patrimoniul succesoral nu se regăsesc bunuri pe teritoriul României, competent este notarul public cel dintâi sesizat. Regulile de mai sus se aplică în mod corespunzător şi în cazul persoanelor decedate al căror ultim domiciliu nu este cunoscut. (7) De asemenea, în cazul în care în certificatul de deces se precizează doar statul pe al cărui teritoriu defunctul a avut ultimul domiciliu, se aplică în mod corespunzător prevederile de mai sus.

Punere în aplicare Art. 101. - prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : Art. 243. - (1) În aplicarea art. 102 din lege, secretarii consiliilor locale transmit sesizările pentru deschiderea procedurii succesorale Camerei care ţine registrul de evidenţă a procedurilor succesorale, care le înscrie în acest registru. (2) Modul de repartizare a cauzelor succesorale transmise potrivit alin. (1) se stabileşte de către preşedintele Camerei, astfel încât acestea să fie repartizate în mod echitabil fiecăruia dintre notarii publici competenţi.

Art. 102. - (1) În cererea de deschidere a procedurii succesorale vor fi menţionate datele de stare civilă ale defunctului, numele, prenumele şi domiciliul moştenitorilor prezumtivi, bunurile defunctului, cu menţionarea valorii acestora, precum şi a pasivului succesoral. (2) Cererea va fi înscrisă în registrul succesoral al notarului public, după înregistrarea în evidenţele succesorale ţinute la nivelul Camerelor. (3) Cererea de deschidere a procedurii succesorale poate fi făcută de oricare dintre succesibili, de către creditorii succesiunii sau ai succesibililor, precum şi de orice altă persoană care justifică un interes legitim. Art. 103. - (1) La cererea persoanelor interesate, se va proceda la inventarierea bunurilor succesorale, în condiţiile prevăzute de lege. Dacă nu există cerere anterioară pentru deschiderea procedurii succesorale, cererea de inventariere ţine loc şi de cerere de deschidere a acestei proceduri. (2) Inventarul poate fi făcut şi de către o altă persoană desemnată de notarul public în baza unei împuterniciri date în acest sens. (3) În situaţia în care bunurile moştenirii se află în circumscripţii judecătoreşti diferite, notarul public sesizat va solicita efectuarea inventarului prin comisie rogatorie. (4) Cererea de inventariere poate fi făcută de orice succesibil, de executorul testamentar, de creditorii defunctului sau ai moştenitorilor ori de altă persoană care justifică un interes. (5) La întocmirea inventarului pot participa succesibilii sau, după caz, executorul testamentar, creditorii şi 2 martori. În cazul în care succesibilii, executorul testamentar sau creditorii refuză să semneze procesul-verbal, semnătura martorilor este suficientă pentru îndeplinirea procedurii. (6) La primirea cererii de efectuare a inventarului, notarul va anunţa succesibilii despre efectuarea inventarului. (7) În cazul în care unul dintre succesibili sau altă persoană care are în posesie bunuri din patrimoniul defunctului se opune la efectuarea inventarului, notarul va întocmi un proces-verbal în care va face menţiune despre opunere şi va indica persoanelor care insistă la inventariere să solicite instanţei competente să dispună efectuarea inventarului. (8) În cazul în care instanţa a dispus efectuarea inventarului, notarul îl va efectua, fără să mai ţină seama de vreo opoziţie, iar în procesul-verbal de inventariere va menţiona că inventarierea se face în baza hotărârii judecătoreşti. Punere în aplicare Art. 103. - prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : Art. 244. - (1) La cererea persoanelor interesate, se va proceda la inventarierea bunurilor succesorale, în condiţiile prevăzute de lege. (2) În cuprinsul procesului-verbal de inventariere se menţionează bunurile găsite în posesia defunctului. Cu privire la bunurile despre care se susţine că sunt proprietatea altei persoane, se va menţiona motivul pentru care se aflau în deţinerea defunctului la data decesului, iar cu privire la bunurile defunctului care se află în deţinerea unei alte persoane, se precizează locul unde se află şi motivele pentru care se găsesc acolo. (3) În procesul-verbal de inventariere se înscriu şi menţiuni cu privire la pasivul succesoral, în măsura în care acesta este cunoscut. (4) În cazuri urgente, la cererea oricărei persoane care justifică un interes, punerea sigiliilor asupra bunurilor succesorale se poate face şi înainte de întocmirea inventarului, exceptându-se bunurile necesare membrilor familiei defunctului care au locuit cu acesta. (5) Notarul public îl poate numi în calitate de custode sau de curator special pe unul dintre succesibili. (6) Inventarul succesoral se întocmeşte în mod obligatoriu în cazurile în care este cerut de oricare dintre părţi, de creditori sau dacă se solicită lichidarea pasivului succesoral. Dacă bunurile înscrise în procesul-verbal de inventariere sunt afectate garantării unor creanţe, acestea se vor înscrie ca atare, cu menţionarea creditorilor. (7) Dacă unul dintre succesibili sau altă persoană care are în posesie bunuri din patrimoniul defunctului se opune la efectuarea inventarului, notarul public îi îndrumă să se adreseze instanţei de judecată de la locul deschiderii moştenirii. (8) Punerea sigiliilor, ca măsură de conservare a bunurilor, fie înainte de inventarierea acestora, fie la finalizarea operaţiunii de inventariere, se face numai de către notarul public, după care acesta le va preda unui custode sau curator special stabilit potrivit Codului civil. (9) Dacă la efectuarea inventarului se găsesc arme, muniţii, materiale explozibile sau alte substanţe interzise, notarul public solicită de îndată intervenţia organului de poliţie, urmând ca acesta să le ridice pe bază de procesverbal care va fi ataşat la procesul-verbal de inventariere. (10) Pentru efectuarea inventarierii bunurilor succesorale aflate în circumscripţia altei judecătorii se desemnează un notar public din circumscripţia judecătoriei în raza căreia se află bunurile sau un împuternicit al acestuia. Notarul public va fi desemnat de către notarul care instrumentează cauza succesorală prin cererea adresată şi cu acordul acestuia.

Art. 104. - (1) După ce constată că este legal sesizat, notarul public înregistrează cauza şi dispune citarea celor care au vocaţie la moştenire, iar dacă există testament, citează şi pe legatari şi executorul testamentar instituit. (2) Citaţia trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii acesteia, pe lângă elementele prevăzute de Codul de procedură civilă, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, şi precizarea că, dacă succesibilul nu îşi exercită dreptul de a accepta în termenul prevăzut la art. 1.103 din Codul civil, republicat, cu modificările ulterioare, va fi prezumat că renunţă la moştenire. În cazul în care, astfel cum rezultă din informaţiile existente la dosar, domiciliul actual al succesibilului nu este cunoscut, se poate proceda la citarea sa, în mod cumulativ, prin afişare la ultimul domiciliu al defunctului, afişare la ultimul domiciliu cunoscut al succesibilului, publicare într-un ziar cu răspândire naţională.

(3) Dacă printr-un testament autentic s-a instituit un legatar universal, se citează, în lipsă de moştenitori rezervatari, numai legatarul; dacă testamentul este olograf sau mistic, se citează şi moştenitorii legali. În ambele cazuri se va cita şi executorul testamentar, dacă a fost desemnat prin testament. (4) În succesiunea ce urmează a fi declarată vacantă, notarul public citează autoritatea administraţiei publice competentă a prelua bunurile. (5) În cazul moştenitorului incapabil, se citează reprezentantul său legal şi autoritatea tutelară. Art. 105. - (1) În cadrul procedurii succesorale, notarul public stabileşte calitatea moştenitorilor şi legatarilor, întinderea drepturilor acestora, precum şi compunerea masei succesorale. (2) În cazul existenţei unui testament olograf, mistic sau privilegiat prezentat notarului public sau găsit la inventar, acesta procedează la deschiderea şi vizarea lui spre neschimbare. La termenul fixat pentru dezbatere se constată starea lui materială întocmindu-se un proces-verbal, urmat de procedura validării. (3) Procesul-verbal de validare a testamentului se întocmeşte de către notarul public în prezenţa succesibililor legali înlăturaţi prin testament sau ale căror drepturi sunt afectate prin acesta şi care vor fi citaţi în acest scop. (4) Notarul public va dispune efectuarea unei expertize grafoscopice atunci când: a) succesibilii înlăturaţi de la moştenire, deşi citaţi, nu se prezintă; b) succesibilii declară că nu cunosc scriitura defunctului; c) succesibilii contestă scriitura defunctului, aducând probe în acest sens; d) defunctul nu are moştenitori legali. (5) În cazul în care în expertiza grafoscopică se constată că scriitura nu aparţine testatorului, notarul public va continua procedura succesorală. (6) Pe bază de declaraţie sau probe administrate în cauză se va stabili dacă succesorii au acceptat succesiunea în termenul legal. (7) Declaraţiile de opţiune succesorală se înscriu în registrul special (RNNEOS) prevăzut la art. 162. (8) Declaraţia dată peste termenul de opţiune prin care un succesibil declară că nu şi-a însuşit calitatea sau titlul de moştenitor în termenul prevăzut la art. 1.103 din Codul civil, republicat, cu modificările ulterioare, şi înţelege să renunţe la succesiune se înscrie în RNNEOS. Art. 106. - (1) Calitatea de succesibil şi/sau, după caz, titlul de legatar, precum şi numărul acestora se stabilesc prin acte de stare civilă, prin testament şi cu martori. Bunurile ce compun masa succesorală se dovedesc prin înscrisuri sau prin orice alt mijloc de probă admis de lege. (2) În succesiunile care privesc bunurile comune ale autorului succesiunii şi ale soţului supravieţuitor, cotele de contribuţie ale acestora la dobândirea bunurilor şi asumarea obligaţiilor se stabilesc prin acordul moştenitorilor consemnat în încheierea finală sau, după caz, în actul de lichidare încheiat în formă autentică. Art. 107. - (1) Procedura succesorală se poate suspenda în următoarele cazuri: a) a trecut un an de la deschiderea moştenirii şi, deşi au fost legal citaţi, succesibilii nu s-au prezentat ori au abandonat procedura succesorală, fără a cere eliberarea certificatului de moştenitor, şi există dovada că cel puţin unul dintre ei a acceptat moştenirea; Punere în aplicare prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : a) în cazurile de repunere pe rol a cauzelor suspendate potrivit art. 108 alin. (1) lit. a) din lege, notarul public stabileşte dacă toţi succesibilii cu vocaţie la moştenire şi-au exercitat dreptul de opţiune succesorală şi se prezintă la dezbateri în vederea eliberării certificatului de moştenitor;

b) succesibilii îşi contestă unii altora calitatea sau nu se înţeleg cu privire la compunerea masei succesorale şi la întinderea drepturilor care li se cuvin; Punere în aplicare prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : b) în cazurile de suspendare prevăzute de art. 108 alin. (1) lit. b) din lege, notarul public suspendă procedura succesorală, cauza urmând a fi repusă pe rol dacă a încetat cauza care a determinat suspendarea. Notarul public poate îndruma succesibilii care îşi contestă unii altora calitatea sau nu se înţeleg cu privire la compunerea masei succesorale şi la întinderea drepturilor care li se cuvin să se adreseze unui mediator;

c) moştenitorii sau alte persoane interesate prezintă dovada că s-au adresat instanţei de judecată pentru stabilirea drepturilor lor; Punere în aplicare prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : c) în cazul prevăzut de art. 108 alin. (1) lit. c) din lege, notarul public suspendă procedura succesorală numai după prezentarea de către moştenitori a unei dovezi din care să rezulte că s-au adresat instanţei de judecată;

d) în orice alte cazuri prevăzute în Codul de procedură civilă, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Punere în aplicare prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : d) raportat la dispoziţia din art. 108 alin. (1) lit. d) din lege, notarul public dispune suspendarea cauzei succesorale în cazurile prevăzute de legislaţia în vigoare, cum ar fi: repunerea în termenul de opţiune succesorală, reducerea şi prorogarea acestuia, opoziţia la inventarul succesoral, opoziţia la desemnarea custodelui bunurilor găsite cu ocazia inventarului, opoziţia la desemnarea lichidatorului.

(2) În încheierea de suspendare se consemnează elementele care au rezultat din dezbateri, până la momentul suspendării, cu privire la identitatea celor prezenţi, opţiunea succesorală a acestora şi compunerea masei succesorale. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b), notarul public stabileşte prin încheiere masa succesorală, cu precizarea bunurilor sau a drepturilor care se contestă, întinderea drepturilor moştenitorilor şi motivele neînţelegerii, îndrumând părţile să soluţioneze neînţelegerile dintre ele pe cale judecătorească. (4) La cererea părţilor, notarul public va putea repune pe rol dosarul succesoral oricând, dacă se constată încetarea cauzelor care au determinat suspendarea lui.

Art. 108. - (1) Succesibilul sau altă persoană interesată poate sesiza direct instanţa judecătorească în vederea dezbaterii unei succesiuni. (2) Dispoziţiile art. 193 alin. (3) din Codul de procedură civilă, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, sunt aplicabile. Art. 109. - În cadrul dezbaterilor succesorale, la fiecare termen notarul public întocmeşte o încheiere motivată, care va cuprinde menţiunile referitoare la îndeplinirea procedurii, declaraţiile părţilor, prezenţa martorilor şi măsurile dispuse în vederea soluţionării cauzei. Art. 110. - Dacă notarul public constată că în masa succesorală nu există bunuri, dispune prin încheiere închiderea procedurii succesorale şi clasează cauza ca fără obiect. Art. 111. - (1) În succesiunea în care există bunuri, s-a realizat acordul între moştenitori şi s-au administrat probe îndestulătoare, notarul public întocmeşte încheierea finală a procedurii succesorale. (2) Încheierea finală are forţa probantă a înscrisului autentic şi va cuprinde următoarele elemente: a) antetul biroului notarial; b) numărul dosarului succesoral sau al dosarelor care se dezbat împreună; c) numele şi prenumele notarului instrumentator; d) data încheierii; e) datele de identificare ale defunctului: numele, prenumele, codul numeric personal, ultimul domiciliu, data decesului; f) numele, prenumele, domiciliul, codul numeric personal, calitatea celor prezenţi faţă de defunct şi modalitatea de identificare a acestora; g) menţionarea persoanelor lipsă; h) menţiuni privind îndeplinirea procedurii; i) declaraţia celor prezenţi cu privire la numărul şi calitatea moştenitorilor, coroborată cu depoziţia martorilor; j) menţiuni cu privire la existenţa testamentului, forma acestuia şi a modului în care s-a constatat valabilitatea acestuia; k) menţiuni despre efectuarea inventarului; l) menţiuni cu privire la regimul matrimonial al defunctului şi modalitatea de lichidare a acestui regim; m) masa succesorală declarată: bunuri mobile, bunuri imobile şi pasivul succesiunii; n) semnăturile moştenitorilor prin care atestă veridicitatea celor consemnate în încheiere, acceptarea moştenirii, solicitări privind raportarea donaţiilor, reducţiunea liberalităţilor excesive, acordul realizării acestora, precum şi eliberarea certificatului de moştenitor; o) în baza declaraţiilor moştenitorilor şi a tuturor probelor administrate în cauză, notarul public va constata compunerea masei succesorale, valoarea activului sau, după caz, valoarea masei de calcul, valoarea pasivului şi a activului net; p) indicarea temeiului legal al devoluţiunii succesorale legale şi/sau, după caz, testamentare; q) indicarea numelui, prenumelui, domiciliului şi a codului numeric personal al fiecărui moştenitor; r) calitatea sau titlul în baza căruia moştenesc; s) întinderea drepturilor succesorale; ş) menţiuni privind modalitatea de stabilire a întinderii dreptului fiecărui moştenitor, după caz; t) modul de calcul al taxelor succesorale; ţ) taxele stabilite; u) dispoziţia cu privire la eliberarea certificatului, menţionând felul acestuia. (3) Dacă moştenitorii şi-au împărţit bunurile prin bunăînvoială, în încheiere se va arăta modul de împărţeală şi bunurile succesorale atribuite fiecăruia. Actul de împărţeală va putea fi cuprins în încheierea finală sau se va putea întocmi separat, în una dintre formele prescrise de lege. Art. 112. - Dacă prin lege nu se prevede altfel, la cererea moştenitorilor legali sau testamentari, notarul public poate proceda la lichidarea pasivului succesoral, înstrăinarea activului sau partajarea şi atribuirea bunurilor, potrivit acordului moştenitorilor. Art. 113. - (1) Încheierea procedurii succesorale se poate face şi înainte de expirarea termenului de acceptare a succesiunii, dacă este neîndoielnic că nu mai sunt şi alte persoane îndreptăţite la succesiune. (2) De asemenea, procedura succesorală se poate încheia de îndată, în temeiul unui testament, dacă acesta îndeplineşte condiţiile legale de formă, nu conţine dispoziţii contrare legii şi nu aduce atingere drepturilor moştenitorilor rezervatari sau există acordul acestora. În aceleaşi condiţii, notarul public va putea stabili drepturile legatarului particular asupra bunurilor determinate prin testament. (3) Notarul public, având acordul tuturor moştenitorilor, va putea proceda la reducerea liberalităţilor, până la limitele prevăzute de lege. Art. 114. - (1) Pe baza încheierii finale se redactează certificatul de moştenitor sau de legatar, care va avea aceeaşi dată cu încheierea finală şi număr din registrul de termene succesorale şi va cuprinde constatările din încheiere referitoare la masa succesorală, numărul şi calitatea moştenitorilor şi cotele ce le revin din patrimoniul defunctului. (2) Certificatul de moştenitor va putea cuprinde menţiuni cu privire la modalitatea prin care a fost stabilită întinderea drepturilor succesorilor, precum şi orice menţiune care justifică eliberarea acestuia. (3) Certificatul de moştenitor face dovada calităţii de moştenitor, legal sau testamentar, precum şi dovada dreptului de proprietate al moştenitorilor acceptanţi asupra bunurilor din masa succesorală, în cota care se cuvine fiecăruia. (4) Câte un exemplar al certificatului de moştenitor se eliberează fiecăruia dintre moştenitori sau legatari, după caz, după achitarea taxelor succesorale şi a onorariilor. (5) În cazul în care s-a instituit un executor testamentar, se va elibera, în condiţiile de mai sus, un certificat de executor testamentar. (6) După suspendarea procedurii succesorale în cazurile prevăzute la art. 107 alin. (1) lit. b) şi c), certificatul de moştenitor se eliberează în baza hotărârii judecătoreşti rămase definitivă şi irevocabilă*). *) A se vedea nota de subsol corespunzătoare asteriscului din finalul art. 74 alin. (11).

Art. 115. - (1) La cererea moştenitorilor, notarul public poate elibera certificat de calitate de moştenitor, care atestă numărul, calitatea şi întinderea drepturilor tuturor moştenitorilor legali, cu respectarea procedurii prevăzute pentru eliberarea certificatului de moştenitor, exceptând dispoziţiile privind masa succesorală. (2) Certificatul de calitate de moştenitor se eliberează cu respectarea procedurii prevăzute de prezenta lege pentru eliberarea certificatului de moştenitor, stabilindu-se şi cotele succesorale. (3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) au aplicabilitate şi în situaţia în care s-a eliberat anterior certificat de moştenitor. Art. 116. - (1) În lipsa moştenitorilor legali sau testamentari, când în masa succesorală există bunuri, notarul public, sesizat în condiţiile art. 101, constată că succesiunea este vacantă şi eliberează certificat de vacanţă succesorală, în condiţiile legii. (2) Dacă masa succesorală este formată numai dintr-un drept de concesiune sau folosinţă asupra unui loc de veci/înhumare, fără construcţii funerare, notarul va constata prin încheiere stingerea acestuia, fără să emită certificat de vacanţă succesorală. (3) Un exemplar al încheierii se va comunica concedentului. Art. 117. - (1) După emiterea certificatului de moştenitor, un alt certificat poate fi eliberat numai în situaţiile prevăzute de prezenta lege. (2) Cu acordul tuturor moştenitorilor, notarul public poate relua procedura succesorală, în vederea completării încheierii finale cu bunurile omise din masa succesorală, eliberând un certificat de moştenitor suplimentar. (3) În situaţia prevăzută la alin. (2), se prezumă acordul pentru eliberarea unui certificat suplimentar de moştenitor al moştenitorului care, legal citat, nu-şi manifestă opunerea. (4) Citaţia va cuprinde enumerarea bunurilor pentru care s-a solicitat suplimentarea masei succesorale şi dreptul moştenitorului de a se opune la eliberarea certificatului de moştenitor suplimentar. (5) Opoziţia va fi motivată şi se va depune până la termenul fixat pentru dezbaterea cauzei. Art. 118. - (1) Cei care se consideră vătămaţi în drepturile lor prin emiterea certificatului de moştenitor pot cere instanţei judecătoreşti anularea acestuia şi stabilirea drepturilor lor, conform legii. Până la anularea sa prin hotărâre judecătorească, certificatul de moştenitor face dovada calităţii de moştenitor, legal sau testamentar, precum şi dovada dreptului de proprietate al moştenitorilor acceptanţi asupra bunurilor din masa succesorală, în cota care se cuvine fiecăruia. (2) Persoanele prevăzute la alin. (1) se pot adresa şi notarului public în scopul încheierii unui act autentic care să ateste soluţionarea pe cale amiabilă a diferendului. În această situaţie se eliberează un nou certificat. Această procedură nu se aplică cu privire la certificatul de vacanţă succesorală. (3) Până la soluţionarea diferendului pe cale amiabilă prin încheierea actului notarial sau până la anularea certificatului de moştenitor prin hotărâre judecătorească, acesta face dovada calităţii de moştenitor, legal sau testamentar, precum şi dovada dreptului de proprietate al moştenitorilor acceptanţi asupra bunurilor din masa succesorală, în cota care se cuvine fiecăruia. (4) În cazul anulării certificatului de moştenitor total sau parţial, notarul public va elibera un nou certificat pe baza hotărârii judecătoreşti definitive. În acest scop, instanţele judecătoreşti au obligaţia să trimită la biroul notarului public competent în soluţionarea cauzei o copie de pe hotărârea rămasă definitivă şi irevocabilă*), împreună cu dosarul notarial, dacă acesta a fost cerut în timpul judecăţii. *) A se vedea nota de subsol corespunzătoare asteriscului din finalul art. 74 alin. (11).

Punere în aplicare SECŢIUNEA a 3-a prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : SECŢIUNEA a 4-a Procedura succesorală Art. 233. - În funcţie de natura sa litigioasă sau nelitigioasă, procedura succesorală este numai de competenţa instanţei de judecată sau a notarului public. Art. 234. - (1) La cererea moştenitorilor sau a altor persoane interesate, notarul public deschide procedura succesorală notarială, instrumentează şi soluţionează cauza succesorală şi eliberează certificatul de moştenitor. (2) Certificatul de moştenitor eliberat de notarul public face dovada cu privire la: a) calitatea de moştenitor legal şi/sau testamentar; b) drepturile de proprietate sau alte drepturi prevăzute de lege ale moştenitorilor legali sau testamentari asupra bunurilor din patrimoniul autorului, menţionate în certificatul de moştenitor, şi întinderea acestora; c) intrarea în stăpânirea de fapt asupra bunurilor succesorale de către moştenitorii nesezinari. Art. 235. - La primirea cererii de deschidere a procedurii succesorale, notarul public verifică dacă aceasta cuprinde toate elementele menţionate la art. 103 din lege, în caz contrar indicând solicitanţilor să o completeze. Art. 236. - (1) Dovada decesului şi a ultimului domiciliu se face cu certificatul de deces. În cazul hotărârilor judecătoreşti declarative de moarte, rămase definitive, dovada se face cu certificatul de deces eliberat în condiţiile Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată. (2) Certificatul de deces al unui cetăţean român, eliberat de o autoritate străină, necesar la dezbaterea procedurii succesorale, va fi transcris în registrul de stare civilă din România în condiţiile Legii nr. 119/1996, republicată. (3) Certificatul de deces eliberat de o autoritate străină se apostilează sau, după caz, se supralegalizează, cu excepţia cazurilor în care a fost emis de autoritatea competentă a unui stat cu care România are convenţie sau tratat de recunoaştere reciprocă a actelor de stare civilă. (4) Pentru a fi înregistrat în evidenţele succesorale ale Camerei şi Uniunii, certificatul de deces trebuie să cuprindă cel puţin următoarele menţiuni: numele şi prenumele defunctului, data decesului, zi/lună/an, codul numeric personal sau data naşterii, ultimul domiciliu ori, după caz, reşedinţa obişnuită a defunctului. (5) Dacă la rubrica ultimul domiciliu sau ultima reşedinţă obişnuită a defunctului este menţionat numai numele ţării, fără a se preciza şi localitatea, în aplicarea art. 954 alin. (3) din Codul civil, cauza succesorală se înscrie în RNNES şi, ulterior, în Registrul de evidenţă a procedurilor succesorale ţinut de Camera în a cărei circumscripţie îşi desfăşoară activitatea notarul public care soluţionează succesiunea. Art. 237. - (1) Notarul public procedează la înregistrarea cererii de deschidere a procedurii succesorale în registrul

de evidenţă succesorală al biroului şi la acordarea termenului pentru dezbaterea succesiunii numai după obţinerea certificatului eliberat de Cameră cu privire la verificarea Registrului de evidenţă a procedurilor succesorale, ţinut de aceasta, care atestă neînregistrarea cauzei la alt birou notarial. (2) Toate actele de procedură pentru soluţionarea unei cauze succesorale se îndeplinesc numai după înregistrarea şi punerea pe rol a dosarului succesoral. (3) Notarul public este obligat să înregistreze dosarul succesoral în registrul de succesiuni, opisul succesoral şi registrul de termene succesorale în aceeaşi zi în care a obţinut certificatul de la Registrul de evidenţă a procedurilor succesorale al Camerei. Art. 238. - Până la termenul stabilit pentru dezbateri, notarul public are obligaţia de a solicita şi a obţine documentaţia necesară cu privire la: a) opţiunile succesorale ale succesibililor, înscrise în RNNEOS; b) liberalităţile înscrise în RNNEL; c) regimul matrimonial înscris în RNNRM; d) datoriile şi creanţele autorului succesiunii, înscrise în RNNEC; e) situaţia juridică şi fiscală a bunurilor care fac obiectul masei succesorale, rezultată din titluri de proprietate, extrase de carte funciară de informare pentru bunurile intabulate, certificate de atestare fiscală şi alte acte referitoare la situaţia bunurilor defunctului; f) acte de stare civilă pe care le apreciază ca fiind necesare dezbaterii succesiunii. Art. 239. - (1) În procedura succesorală se administrează proba cu înscrisuri prevăzută de lege, acte de stare civilă, testamente, precum şi depoziţiile a cel puţin 2 martori, inclusiv în cazul conexării dosarelor succesorale. (2) Din depoziţiile martorilor trebuie să rezulte că aceştia: a) cunosc date personale referitoare la defunct; b) au cunoştinţă de numărul şi calitatea persoanelor cu vocaţie la succesiunea defunctului. Art. 240. - (1) Cauzele care fac obiectul succesiunilor succesive se verifică şi se înregistrează în registrele de evidenţă a procedurilor succesorale ale Camerelor în a căror circumscripţie autorii au avut ultimul domiciliu, menţionându-se şi notarul public care, potrivit legii, are competenţa de a soluţiona succesiunile succesive. (2) Cererile de deschidere a procedurii succesorale pentru fiecare dintre autori se înregistrează, în mod distinct, în registrul de succesiuni, cauzele succesorale urmând să fie conexate în vederea emiterii certificatului de moştenitor în succesiunea succesivă. (3) Dispoziţiile art. 239 alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi în cazul succesiunilor succesive. Art. 241. - (1) Sunt comorienţi persoanele care au decedat în acelaşi timp, dacă nu se poate face dovada că unul a supravieţuit celuilalt. (2) Dezbaterea succesiunilor soţilor comorienţi, deşi aceştia nu se moştenesc unul pe altul, se va face deodată de acelaşi notar public, iar dosarele se vor conexa şi se va elibera un singur certificat de moştenitor. (3) În mod similar se poate proceda şi pentru alţi comorienţi între care ar fi existat vocaţie succesorală reciprocă. (4) Competenţa teritorială a dezbaterii cauzelor succesorale ale comorienţilor aparţine primului notar public sesizat, competent cu dezbaterea succesiunii oricăruia dintre decedaţi. (5) La stabilirea masei succesorale a fiecărui comorient vor participa moştenitorii tuturor persoanelor decedate, iar în succesiunea fiecărui decedat se vor stabili cele arătate la art. 253. Art. 242. - În aplicarea art. 108 din lege, notarul public are în vedere următoarele: a) în cazurile de repunere pe rol a cauzelor suspendate potrivit art. 108 alin. (1) lit. a) din lege, notarul public stabileşte dacă toţi succesibilii cu vocaţie la moştenire şi-au exercitat dreptul de opţiune succesorală şi se prezintă la dezbateri în vederea eliberării certificatului de moştenitor; b) în cazurile de suspendare prevăzute de art. 108 alin. (1) lit. b) din lege, notarul public suspendă procedura succesorală, cauza urmând a fi repusă pe rol dacă a încetat cauza care a determinat suspendarea. Notarul public poate îndruma succesibilii care îşi contestă unii altora calitatea sau nu se înţeleg cu privire la compunerea masei succesorale şi la întinderea drepturilor care li se cuvin să se adreseze unui mediator; c) în cazul prevăzut de art. 108 alin. (1) lit. c) din lege, notarul public suspendă procedura succesorală numai după prezentarea de către moştenitori a unei dovezi din care să rezulte că s-au adresat instanţei de judecată; d) raportat la dispoziţia din art. 108 alin. (1) lit. d) din lege, notarul public dispune suspendarea cauzei succesorale în cazurile prevăzute de legislaţia în vigoare, cum ar fi: repunerea în termenul de opţiune succesorală, reducerea şi prorogarea acestuia, opoziţia la inventarul succesoral, opoziţia la desemnarea custodelui bunurilor găsite cu ocazia inventarului, opoziţia la desemnarea lichidatorului. Art. 243. - (1) În aplicarea art. 102 din lege, secretarii consiliilor locale transmit sesizările pentru deschiderea procedurii succesorale Camerei care ţine registrul de evidenţă a procedurilor succesorale, care le înscrie în acest registru. (2) Modul de repartizare a cauzelor succesorale transmise potrivit alin. (1) se stabileşte de către preşedintele Camerei, astfel încât acestea să fie repartizate în mod echitabil fiecăruia dintre notarii publici competenţi. Art. 244. - (1) La cererea persoanelor interesate, se va proceda la inventarierea bunurilor succesorale, în condiţiile prevăzute de lege. (2) În cuprinsul procesului-verbal de inventariere se menţionează bunurile găsite în posesia defunctului. Cu privire la bunurile despre care se susţine că sunt proprietatea altei persoane, se va menţiona motivul pentru care se aflau în deţinerea defunctului la data decesului, iar cu privire la bunurile defunctului care se află în deţinerea unei alte persoane, se precizează locul unde se află şi motivele pentru care se găsesc acolo. (3) În procesul-verbal de inventariere se înscriu şi menţiuni cu privire la pasivul succesoral, în măsura în care acesta este cunoscut. (4) În cazuri urgente, la cererea oricărei persoane care justifică un interes, punerea sigiliilor asupra bunurilor succesorale se poate face şi înainte de întocmirea inventarului, exceptându-se bunurile necesare membrilor familiei defunctului care au locuit cu acesta. (5) Notarul public îl poate numi în calitate de custode sau de curator special pe unul dintre succesibili. (6) Inventarul succesoral se întocmeşte în mod obligatoriu în cazurile în care este cerut de oricare dintre părţi, de creditori sau dacă se solicită lichidarea pasivului succesoral. Dacă bunurile înscrise în procesul-verbal de inventariere sunt afectate garantării unor creanţe, acestea se vor înscrie ca atare, cu menţionarea creditorilor. (7) Dacă unul dintre succesibili sau altă persoană care are în posesie bunuri din patrimoniul defunctului se opune la efectuarea inventarului, notarul public îi îndrumă să se adreseze instanţei de judecată de la locul deschiderii moştenirii.

(8) Punerea sigiliilor, ca măsură de conservare a bunurilor, fie înainte de inventarierea acestora, fie la finalizarea operaţiunii de inventariere, se face numai de către notarul public, după care acesta le va preda unui custode sau curator special stabilit potrivit Codului civil. (9) Dacă la efectuarea inventarului se găsesc arme, muniţii, materiale explozibile sau alte substanţe interzise, notarul public solicită de îndată intervenţia organului de poliţie, urmând ca acesta să le ridice pe bază de procesverbal care va fi ataşat la procesul-verbal de inventariere. (10) Pentru efectuarea inventarierii bunurilor succesorale aflate în circumscripţia altei judecătorii se desemnează un notar public din circumscripţia judecătoriei în raza căreia se află bunurile sau un împuternicit al acestuia. Notarul public va fi desemnat de către notarul care instrumentează cauza succesorală prin cererea adresată şi cu acordul acestuia. Art. 245. - (1) Înştiinţarea succesibililor şi, după caz, a legatarilor despre deces şi măsurile de conservare se face de către notarul public prin citaţie, potrivit Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Codul de procedură civilă), procesul-verbal de îndeplinire a procedurii citării făcând dovada despre înştiinţare. (2) În succesiunile care urmează să fie declarate vacante, notarul public ia măsurile corespunzătoare de conservare şi de administrare prevăzute de lege şi solicită autorităţii administrative competente desemnarea custodelui sau, după caz, a curatorului ce va fi numit în acest scop până la încheierea procedurii succesorale. (3) În cazul succesiunilor vacante, notarul public dispune expertizarea bunurilor mobile de artă sau confecţionate din metale preţioase, pe cheltuiala succesiunii. Valorile astfel stabilite se înscriu în activul succesoral. Art. 246. - (1) Notarul public citează persoanele cu vocaţie la moştenirea legală şi, după caz, legatarii şi executorul testamentar instituit, în condiţiile legii, iar în caz de vacanţă succesorală, autoritatea administraţiei publice locale competente. Pentru bunurile de pe teritoriul municipiului Bucureşti se citează reprezentantul Primăriei Municipiului Bucureşti. Neprezentarea autorităţii administraţiei publice locale, legal citată, la dezbaterea procedurii nu împiedică eliberarea certificatului de vacanţă succesorală şi comunicarea acestuia. (2) Citarea moştenitorilor şi, după caz, a legatarilor nu este obligatorie dacă certificatul de moştenitor sau de legatar se întocmeşte la cerere, ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, în afară de cazurile în care notarul public o consideră necesară pentru anumite lămuriri. Art. 247. - (1) Declaraţiile de opţiune succesorală se înscriu în RNNEOS de către notarul public instrumentator la data autentificării acestora. Transmiterea declaraţiilor către registru se va face pe suport electronic, în condiţiile stabilite de către administratorul registrelor naţionale notariale. (2) Acceptarea succesiunii de către moştenitorii prezenţi se consemnează într-o încheiere şi nu se comunică la RNNEOS în vederea înscrierii. (3) Renunţarea la succesiune se face numai în formă autentică şi se comunică în RNNEOS în vederea înscrierii. Art. 248. - În cadrul procedurii succesorale, notarul public va verifica în RNNEOS existenţa opţiunilor succesorale înscrise în acesta, va lua act de înscrisurile de opţiune succesorală prezentate de părţi şi va consemna opţiunile succesorale ale moştenitorilor prezenţi. Art. 249. - În cadrul procedurii succesorale, notarul public stabileşte, pe baza declaraţiilor părţilor, a documentelor prezentate şi a dovezilor eliberate de RNNEOS, dacă succesorii au acceptat în termen, în mod expres sau tacit, moştenirea ori, după caz, legatul. Art. 250. - (1) În cadrul dezbaterilor succesorale, succesibilii sau, după caz, legatarii prezenţi declară în faţa notarului public numărul şi calitatea persoanelor cu vocaţie succesorală, precum şi componenţa masei succesorale. Aceste declaraţii se consemnează în încheierea întocmită cu ocazia dezbaterilor succesorale, încheiere care se semnează şi de către aceştia. (2) În cazul în care bunurile care au aparţinut defunctului au fost deţinute în cotă-parte sau în devălmăşie, notarul public va stabili, anterior emiterii certificatului de moştenitor, cota care a aparţinut defunctului. Art. 251. - (1) Legatarul cu titlu particular este obligat să răspundă de pasivul succesoral alături de moştenitorii legali sau testamentari cu vocaţie universală, în cazurile expres prevăzute de Codul civil, în limita valorii bunului care constituie obiect al legatului. (2) În lipsa moştenitorilor cu vocaţie universală ţinuţi să răspundă de pasivul succesoral, notarul public va elibera certificatul de moştenitor testamentar, făcând menţiune în încheierea finală că a informat legatarul de prevederile art. 1.114 alin. (3) din Codul civil. Art. 252. - În aplicarea art. 1.049 din Codul civil, coroborat cu art. 106 alin. (2) din lege, în cazul dispoziţiilor testamentare privind sumele de bani, valorile sau titlurile de valoare depuse de testator la instituţiile de credit, notarul public va proceda la întocmirea procesului-verbal de constatare a stării materiale a înscrisului, respectiv la întocmirea procesului-verbal de validare a dispoziţiei testamentare, în baza înscrisului original care cuprinde clauza testamentară, prezentat notarului public de către instituţia de credit. Art. 253. - (1) În cursul procedurii succesorale, notarul public întocmeşte o încheiere motivată pentru fiecare termen acordat, în care menţionează părţile şi martorii care s-au prezentat, înscrisurile depuse, precum şi măsurile luate în vederea soluţionării cauzei, care va fi semnată de către notarul public şi, după caz, de cei prezenţi. (2) Încheierea finală care constată îndeplinirea procedurii succesorale se redactează în prezenţa moştenitorilor şi cuprinde două părţi: a) în prima parte se consemnează: apelul nominal al moştenitorilor prezenţi şi al altor persoane participante la dezbaterea succesorală; îndeplinirea procedurii citării pentru moştenitorii absenţi; declaraţiile celor prezenţi cu privire la numărul şi calitatea moştenitorilor, existenţa unor testamente, precum şi componenţa masei succesorale, a pasivului succesiunii şi întinderea drepturilor succesorilor şi ale legatarilor universali, cu titlu universal şi cu titlu particular, după caz. Dacă în masa succesorală se includ bunuri deţinute în proprietate comună, notarul public va stabili cota-parte din drept ce a aparţinut autorului şi care urmează a fi inclusă în masa succesorală; b) în partea a doua se consemnează constatările notarului public cu privire la declaraţiile moştenitorilor inserate în prima parte a încheierii, se stabilesc de către acesta valoarea activului şi a pasivului succesiunii, valoarea activului net al succesiunii, moştenitorii şi întinderea drepturilor lor, precum şi onorariul perceput, tariful de publicitate imobiliară şi, după caz, impozitul. (3) În cazul în care în masa succesorală există bunuri mobile, acestea vor fi evaluate de moştenitori printr-o declaraţie inserată în încheierea finală sau, după caz, pe baza unei expertize întocmite de un expert autorizat în condiţiile legii. (4) Notarul public nu poate elibera copie legalizată de pe încheierea finală. (5) Se pot elibera copii legalizate de pe orice înscris aflat în original la dosarul cauzei, inclusiv de pe procesul-verbal

de constatare a stării materiale a testamentului olograf şi de pe cel de validare a acestuia. Art. 254. - În cazul succesiunilor succesive care se dezbat deodată se întocmeşte un singur certificat de moştenitor pentru toţi defuncţii, stabilindu-se pentru fiecare dintre aceştia, în ordinea decesului lor, masa succesorală, precum şi calitatea şi drepturile fiecărui moştenitor sau legatar. Fiecare cauză succesorală va face obiectul unui dosar distinct, iar certificatul de moştenitor pentru succesiuni succesive va primi un singur număr, dat în dosarul aceluia dintre defuncţi care a decedat primul, celelalte dosare conexându-se la acesta. Art. 255. - (1) Certificatul de moştenitor face dovada calităţii de moştenitor, legal sau testamentar, precum şi dovada dreptului de proprietate al moştenitorilor acceptanţi asupra bunurilor din masa succesorală, în cota care se cuvine fiecăruia. Moştenitorii sezinari fac dovada proprietăţii asupra bunurilor moştenite cu certificatul de moştenitor. Certificatul de legatar, eliberat în condiţiile legii, face dovada deplină a dreptului de proprietate al legatarilor particulari care au acceptat legatul. (2) Certificatul de moştenitor sau de legatar care cuprinde menţiuni privind bunuri imobile înscrise în cartea funciară se comunică, împreună cu o copie a extrasului de informare, biroului de cadastru şi publicitate imobiliară competent, pentru a fi înscris în registrul de carte funciară. (3) În cazul în care din declaraţia moştenitorilor rezultă că bunurile imobile din patrimoniul succesoral nu au fost înscrise în cartea funciară, notarul public va pune în vedere acestora să ceară îndeplinirea formalităţilor de publicitate imobiliară. Art. 256. - În cazul eliberării unui certificat de executor testamentar, notarul public va constata în cuprinsul acestuia calitatea executorului testamentar, întinderea drepturilor şi obligaţiilor cu care a fost învestit de către testator, modalităţile de predare a legatelor şi, după caz, de lichidare a pasivului succesoral. Art. 257. - (1) Certificatul de moştenitor suplimentar se eliberează de notarul public care a eliberat primul certificat de moştenitor. Dacă notarul public nu mai este în funcţie sau părţile nu mai vor să se adreseze acestuia, certificatul se va elibera, la cerere, de un alt notar public din aceeaşi circumscripţie a judecătoriei. În acest caz, dosarul iniţial al cauzei se va transmite, prin intermediul Camerei, de la biroul notarial în arhiva căruia se află sau, după caz, din arhiva Camerei la notarul public care va instrumenta certificatul de moştenitor suplimentar, făcându-se menţiunile corespunzătoare în registrele de succesiuni. (2) În toate cazurile de repunere pe rol a unui dosar succesoral, notarul public va ataşa la dosarul nou-înregistrat dosarul anterior, cu excepţia cazului în care pentru acesta s-a împlinit termenul de păstrare şi a fost predat potrivit legii. În acest din urmă caz, la dosarul nou-înregistrat se va ataşa în copie, după caz, încheierea finală şi certificatul de moştenitor iniţial. Art. 258. - Dacă în masa succesorală sunt cuprinse părţi sociale, părţi de interes sau acţiuni, în scopul determinării valorii acestora, valoarea care se va include în masa succesorală este valoarea rezultată din evidenţele financiarcontabile ale societăţii sau, în cazul societăţilor listate la bursă, ale entităţilor care ţin evidenţa în registrul acţionarilor. Art. 259. - (1) Erorile materiale constatate în lucrările dosarului succesoral sau în certificatul de moştenitor ori legatar, care nu impietează asupra drepturilor şi calităţii moştenitorilor şi legatarilor, se pot îndrepta prin încheiere de rectificare. (2) Dispoziţiile privind îndreptarea erorilor materiale din actele şi procedurile notariale se aplică în mod corespunzător. Punere în aplicare SECŢIUNEA a 3-a prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : ANEXA Nr. 17 la regulament ROMÂNIA Uniunea Naţională a Notarilor Publici Birou notarial . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. Licenţa de funcţionare nr. . .. .. .. .. .. .. .. Sediul . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. Dosar succesoral nr. . .. .. .. .. ../. .. .. .. .. .. .. CERTIFICAT DE . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ) Nr. . .. .. .. .. ) Data (ziua, luna, anul) . .. .. . ) ) În funcţie de natura succesiunii se va completa: moştenitor sau legatar, după caz. ) Se va înscrie numărul de certificat din Registrul de termene succesorale. ) Se va înscrie data încheierii finale. . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., notar public, cercetând piesele dosarului de mai sus, precum şi încheierea finală respectivă, în temeiul art. 12 lit. c) şi al art. 115 din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, republicată, cu modificările ulterioare, certific următoarele: De pe urma defunctului . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., CNP . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .., decedat la data de . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .., cu ultimul domiciliu în . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .., judeţul . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., au rămas următoarele bunuri şi următorii moştenitori legali şi/sau legatari: . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . Defunctul nu a fost/a fost căsătorit sub regimul matrimonial al . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .., regim care a fost lichidat prin actul autentic nr. . .. .. .. .. . din data de . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . I. Masa succesorală: a) bunuri mobile: . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .; ) ) Nu se va menţiona evaluarea bunurilor mobile cuprinsă în încheierea finală. b) bunuri imobile: . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . Natura succesiunii . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . ) ) Se vor menţiona, după caz, următoarele: "legală în temeiul art. . .. .. .. . din Codul civil"; "testamentară în temeiul art. . .. . din Codul civil, precum şi în baza testamentului olograf din data de . .. .. .. ./autentic din data de . .. .. ., întocmit de . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ..". 1

3

1 2 3

4

4

5

5

2

II. Moştenitori/Legatari 1. . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .., CNP . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., domiciliat în . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .., în calitate de . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., cu o cotă de . .. .. .. din masa succesorală. 2. . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .., CNP . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., domiciliat în . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .., în calitate de . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., cu o cotă de . .. .. .. din masa succesorală. Atribuirea în mod distinct a bunurilor s-a făcut în baza actului . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . Prezentul certificat s-a eliberat în baza hotărârii definitive nr. . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ./zz.ll.aaaa, pronunţate de . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . Renunţători: Au renunţat la succesiune, conform art. 1.120 din Codul civil: 1. . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .., în calitate de . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .., prin declaraţia înregistrată în Registrul naţional notarial de evidenţă a opţiunilor succesorale (RNNEOS) cu nr. . .. .. .. ../zz.ll.aaaa. Sunt prezumaţi renunţători la succesiune, conform art. 1.112 din Codul civil: 1. . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., în calitate de . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. Sunt străini de succesiune: 1. . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .., în calitate de . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .., declaraţie înregistrată în RNNEOS cu nr. . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ..zz.ll.aaaa. Nedemni: Sunt nedemni, conform art. 958 sau 959 din Codul civil: 1. . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., în calitate de . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., căruia i s-a stabilit nedemnitatea conform . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . S-a perceput impozit în sumă de . .. .. .. .. .. .. .. .. lei, fiind achitat cu chitanţă/bon fiscal/ordin de plată nr. . .. .. .. .. .. S-a perceput onorariul în sumă de . .. .. .. .. .. .. .. .. lei, cu TVA în sumă de . .. .. .. .. .. .. .. .. lei, şi a fost achitat cu chitanţă/bon fiscal/ordin de plată nr. . .. .. .. .. .. .. .. .. S-a perceput tariful de publicitate imobiliară în sumă de . .. .. .. .. .. .. .. lei şi a fost achitat cu chitanţă/bon fiscal/ordin de plată nr. . .. .. .. .. .. Notar public, . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . L.S. ANEXA Nr. 18 la regulament ROMÂNIA Uniunea Naţională a Notarilor Publici Birou notarial . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. Licenţa de funcţionare nr. . .. .. .. .. .. .. .. Sediul . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . Dosar succesoral nr. . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. CERTIFICAT DE EXECUTOR TESTAMENTAR Nr. . .. .. .. .. Data (zz.ll.aaaa) . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .., notar public, în baza art. 115 alin. (5) din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, republicată, cu modificările ulterioare, certific următoarele: Defunctul . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., CNP . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., decedat la data de . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .., cu ultimul domiciliu în . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., judeţul . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .., potrivit testamentului autentificat de . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., cu nr. . .. .. .. .. .. .., din . .. .. .. .. .. .. .. .. .. ./testamentului olograf datat . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., validat prin procesul-verbal din data de . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., a desemnat ca executor testamentar, în condiţiile art. 1.077 şi următoarele din Codul civil, pe: 1. . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., domiciliat în . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., CNP . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., care a acceptat sarcina de a îndeplini această calitate. Testatorul a stabilit următoarele: a) drepturile executorului testamentar . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ..; b) îndatoririle executorului testamentar . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ..; c) modalităţile de predare a legatelor . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .; d) modalităţile de lichidare a pasivului succesoral . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. S-a perceput onorariul de . .. .. .. .. lei, cu chitanţă/bon fiscal/ordin de plată nr. . .. din . .. .. .. .. .. .. Notar public, . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. L.S. Punere în aplicare SECŢIUNEA a 3-a prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : ANEXA Nr. 29 la regulament REGISTRUL DE EVIDENŢĂ A PROCEDURILOR SUCCESORALE înregistrate în circumscripţia judecătoriei (judeţului, Camerei) . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ..

Numărul certificatului

Data (ziua, luna, anul)

Numele, prenumele, CNP/data naşterii şi ultimul domiciliu al defunctului

1

2

3

Data decesului

Numele şi prenumele solicitantului, numărul şi data înregistrării cererii

Notarul public şi sediul biroului notarial

Numărul şi data dosarului succesoral

Observaţii

4

5

6

7

8

SECŢIUNEA a 4-a Procedura lichidării pasivului succesoral

Art. 119. - În cadrul procedurii succesorale notariale, notarul public va putea proceda la lichidarea pasivului succesoral, cu acordul tuturor moştenitorilor. Art. 120. - Procedura de lichidare constă în: a) recuperarea tuturor creanţelor defunctului; b) plata tuturor datoriilor aferente succesiunii, respectiv a pasivului succesoral, indiferent dacă acestea sunt datorii ale defunctului sau datorii generate pentru dezbaterea procedurii succesorale; c) executarea legatelor particulare; d) valorificarea bunurilor mobile/imobile ale defunctului, în vederea acoperirii stingerii pasivului succesoral, în cazul în care în activul succesoral nu există lichidităţi care să acopere pasivul succesiunii sau în cazul în care moştenitorii nu înţeleg să încheie cu creditorii succesiunii o convenţie prin care să se stabilească modalitatea de stingere amiabilă a pasivului. Art. 121. - (1) Lichidarea se face de către notarul public învestit cu dezbaterea procedurii succesorale sau sub supravegherea acestuia, ori de câte ori în masa succesorală este dovedit un pasiv exigibil. (2) Pentru stabilirea pasivului, notarul public va întocmi inventarul şi va solicita moştenitorilor declaraţii autentice sau orice alte probe despre existenţa pasivului şi caracterul cert, lichid şi exigibil al acestuia, va verifica Registrul naţional notarial de evidenţă a creditorilor persoanelor fizice şi a opoziţiilor la efectuarea partajului succesoral (RNNEC), prevăzut la art. 162, şi va primi cereri de la creditorii defunctului în vederea recuperării creanţelor acestora, întocmind tabloul creditorilor. Tabloul creditorilor se definitivează în 3 luni de la deschiderea procedurii succesorale notariale, prioritate având creanţele bugetare. Art. 122. - (1) Notarul public învestit cu soluţionarea cauzei succesorale va elibera în faza premergătoare obligatorie un certificat succesoral de lichidare, care cuprinde, pe lângă masa succesorală compusă din activ şi pasiv, moştenitorii şi cotele ce revin acestora şi acordul lor cu privire la modul de lichidare a pasivului succesoral, numirea lichidatorului şi termenul de finalizare a procedurii. (2) Notarul public se va îngriji de publicitatea certificatului succesoral de lichidare în registrele publice. Art. 123. - (1) Lichidarea pasivului succesoral va fi făcută de către unul sau mai mulţi lichidatori care vor acţiona separat ori împreună, după caz. (2) În cazul decesului lichidatorului sau în cazul în care acesta nu mai doreşte ori este împiedicat să-şi mai exercite funcţia, acesta va putea fi înlocuit, respectându-se aceeaşi procedură ca în cazul numirii acestuia. (3) Până la numirea noului lichidator, toate operaţiunile demarate în cadrul procedurii de lichidare a patrimoniului succesoral de către lichidatorul care nu-şi mai poate îndeplini atribuţiile vor fi suspendate. Art. 124. - Lichidatorul care îşi îndeplineşte atribuţiile sub supravegherea notarului public poate fi desemnat: a) de către defunct, prin testament sau prin înscris autentic, fie ca executor testamentar, fie ca lichidator; b) de către moştenitorii defunctului, fie dintre aceştia, fie un terţ; c) de către instanţa de judecată, în cazul în care apar neînţelegeri între moştenitori cu privire la desemnarea lichidatorului sau în cazul imposibilităţii desemnării ori înlocuirii lui de către aceştia. Art. 125. - Lichidatorul are dreptul la remuneraţie stabilită de către moştenitori la momentul desemnării sale şi la rambursarea cheltuielilor efectuate în cadrul procedurii de lichidare. În limita remuneraţiei stabilite şi a cheltuielilor efectuate, creanţa lichidatorului este privilegiată faţă de toate celelalte creanţe. Art. 126. - În exercitarea atribuţiilor sale, lichidatorul îndeplineşte următoarele proceduri: a) realizează creanţele succesiunii; b) plăteşte datoriile succesiunii, utilizând în acest scop sumele existente în activul succesoral, precum şi pe cele provenite din realizarea creanţelor; c) valorifică bunurile mobile/imobile ale defunctului. Valorificarea acestor bunuri va putea fi făcută fie prin vânzarea bunurilor la licitaţie publică, fie prin încheierea unor acte de dare în plată cu creditorii succesiunii, în condiţiile legii. Art. 127. - (1) Modalitatea de valorificare a bunurilor va fi propusă de către lichidator moştenitorilor defunctului, care vor aproba propunerea lichidatorului printr-un înscris autentic. (2) Înscrisul autentic prin care moştenitorii vor încuviinţa modalitatea de valorificare a bunurilor defunctului propusă de către lichidator are valoarea unui mandat special. (3) În cazul în care lichidatorul succesiunii este notarul public numit cu acordul tuturor moştenitorilor, iar moştenitorii sunt de acord cu vânzarea bunurilor prin licitaţie publică, notarul public va proceda la valorificarea acestor bunuri. Art. 128. - Procedura de organizare a licitaţiei publice în cadrul căreia vor fi valorificate bunurile mobile şi imobile ale defunctului va fi stabilită şi detaliată în regulamentul de aplicare a prezentei legi.

Art. 129. - (1) Durata procedurii de lichidare a pasivului succesoral nu poate depăşi un an calendaristic; aceasta poate fi prelungită prin acordul tuturor moştenitorilor. (2) Notarul public poate cere instanţei de judecată înlocuirea lichidatorului care se află în imposibilitate de a-şi executa sarcina, o neglijează sau nu o respectă. Art. 130. - La finalizarea procedurii de lichidare a pasivului succesoral, lichidatorul va prezenta notarului public instrumentator o dare de seamă în care se vor detalia toate operaţiunile îndeplinite în vederea recuperării creanţelor şi modalitatea de stingere a pasivului succesoral. În cazul în care lichidatorul este chiar notarul public, darea de seamă va fi cuprinsă în încheiere. Art. 131. - După finalizarea procedurii de lichidare, notarul public va elibera certificatul de moştenitor, în masa succesorală urmând a fi evidenţiat produsul net al lichidării. Art. 132. - Partajul succesoral între moştenitori se poate face numai după emiterea certificatului de moştenitor eliberat după lichidare. Punere în aplicare SECŢIUNEA a 4-a prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : SECŢIUNEA a 5-a Procedura lichidării pasivului succesoral Art. 260. - (1) La cererea şi cu acordul tuturor moştenitorilor, notarul public declanşează procedura lichidării pasivului succesoral. (2) În cazul în care există date din care rezultă că succesiunea este vacantă, lichidarea pasivului succesoral se face la cererea oricărui creditor, cu acordul unităţii administrativteritoriale care urmează să culeagă moştenirea vacantă. Art. 261. - (1) Pentru stabilirea întinderii masei succesorale, atât sub aspectul drepturilor, cât şi al obligaţiilor, notarul public procedează la inventarierea bunurilor defunctului. Nu fac obiectul lichidării bunurile care constituie amintiri de familie, precum şi orice alte bunuri exceptate, în acest scop, de legislaţia în vigoare. (2) După efectuarea inventarului, notarul public întocmeşte, în condiţiile legii, tabloul creditorilor. (3) Tabloul creditorilor se comunică la Camera în care notarul public îşi are sediul biroului notarial, în vederea publicării pe pagina de internet a acesteia, şi se completează, dacă este cazul, şi cu alţi creditori, în termen de 3 luni de la deschiderea procedurii succesorale notariale. (4) Tabloul creditorilor cuprinde: a) numele şi prenumele creditorilor şi datele de identificare ale acestora; b) cuantumul creanţelor şi garanţiile afectate acestora, precum şi înscrisurile doveditoare. Art. 262. - (1) După definitivarea tabloului creditorilor, notarul public procedează la eliberarea certificatului succesoral de lichidare. (2) Certificatul succesoral de lichidare se eliberează cu respectarea procedurii prevăzute de lege şi de prezentul regulament pentru eliberarea certificatului de moştenitor. Certificatul cuprinde numărul, calitatea şi întinderea drepturilor moştenitorilor şi legatarilor, compunerea masei succesorale prin evidenţierea activului şi pasivului, acordul moştenitorilor privind modul de lichidare a pasivului succesoral, numirea lichidatorului şi termenul de finalizare a procedurii. (3) În certificatul succesoral de lichidare eliberat de notarul public se menţionează şi ordinea de preferinţă a creditorilor, stabilită de lege, la plata datoriilor. (4) Notarul public solicită înregistrarea certificatului succesoral de lichidare în RNNEC şi, după caz, în cartea funciară, AEGRM şi în alte registre de publicitate. Începerea procedurii de lichidare a pasivului succesoral se face publică şi pe pagina de internet a Camerei. Art. 263. - (1) Lichidarea pasivului succesoral se face de către lichidatorul desemnat în condiţiile legii şi menţionat în certificatul succesoral de lichidare. (2) Convenţia de lichidare reprezintă acordul moştenitorilor cu privire la modul de lichidare a pasivului succesoral, se încheie în formă autentică şi are valoarea unui mandat special. (3) Convenţia de lichidare cuprinde: numele şi prenumele lichidatorului, puterile acestuia şi condiţiile în care se vor vinde bunurile succesorale; dacă obligaţiile moştenitorilor se sting în alt mod decât vânzarea prin bună învoială sau licitaţie publică, prin convenţie se va stabili natura juridică a actului, dare în plată, cesiune de creanţă sau orice altă modalitate prevăzută de lege sau convenită de părţi; modul în care se vor stinge drepturile reale ce grevează bunurile succesorale; sumele rezultate din lichidare se vor consemna într-un cont bancar deschis pe numele lichidatorului, destinat plăţii tuturor datoriilor succesiunii; data la care se va face lichidarea, dacă părţile au stipulat un termen, sau condiţia de a rămâne temporar în coproprietate. (4) Lichidatorul procedează la valorificarea bunurilor potrivit convenţiei de lichidare sau, după caz, sesizează Camera, în vederea organizării vânzării la licitaţie publică a bunurilor succesorale în condiţiile stabilite prin regulamentul privind procedura de organizare a licitaţiilor, aprobat de Consiliul Uniunii. (5) Sumele rezultate din valorificarea bunurilor lichidate se depun într-un cont bancar nepurtător de dobânzi, cont deschis de biroul notarial în scopul consemnării acestor sume. Art. 264. - (1) După îndeplinirea de către lichidator a obligaţiei prevăzute de art. 131 din lege, notarul public eliberează certificatul de moştenitor, care va evidenţia în masa succesorală produsul net al lichidării. (2) Dacă activul nu acoperă întregul pasiv al moştenirii, în certificatul de moştenitor se vor menţiona moştenitorii, cotele ce revin acestora, precum şi pasivul succesoral rămas neacoperit după lichidare. (3) În cazul în care se constată existenţa unor bunuri şi/sau debite care au fost omise la stabilirea masei succesorale, notarul public reia procedura succesorală şi, după caz, valorificarea bunurilor în vederea îndestulării creditorilor ale căror creanţe nu au fost stinse, înscrişi în tabloul creditorilor. (4) În limita remuneraţiei stabilite şi a cheltuielilor efectuate în cadrul procedurii de lichidare, inclusiv cheltuieli cu spezele şi comisioanele bancare pentru plata sumelor rezultate în urma lichidării, costurile generate de procedura lichidării succesorale se acoperă cu preferinţă faţă de alte creanţe, creditorii succesiunii şi moştenitorii având posibilitatea să le plătească anticipat, după care şi le vor recupera din sumele aflate la dispoziţia lichidatorului. Punere în aplicare SECŢIUNEA a 4-a prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : ANEXA Nr. 16 la regulament ROMÂNIA

Uniunea Naţională a Notarilor Publici Birou notarial . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . Licenţa de funcţionare nr. . .. .. .. .. .. .. .. Sediul . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . Dosar succesoral nr. . .. .. .. .. ../. .. .. .. .. .. .. CERTIFICAT SUCCESORAL DE LICHIDARE Nr. . .. .. ) Data (ziua, luna, anul) . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ) ) Se va înscrie numărul de certificat din Registrul de termene succesorale. ) Se va înscrie data încheierii finale. . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., notar public, cercetând piesele dosarului de mai sus, precum şi încheierea finală respectivă, în baza art. 12 lit. c) şi q), precum şi a art. 123 din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, republicată, cu modificările ulterioare, certific următoarele: De pe urma defunctului . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .., CNP . .. .. .., decedat la data de . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .., cu ultimul domiciliu în . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .., judeţul . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., au rămas următoarele bunuri şi următorii moştenitori legali şi/sau legatari: . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. Defunctul nu a fost căsătorit/a fost căsătorit sub regimul matrimonial al . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .., regim care a fost lichidat prin actul autentic nr. . .. .. .. .. .. . din data de . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . I. Masa succesorală: A. Activ succesoral: a) bunuri mobile: . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ) ) Nu se va menţiona evaluarea bunurilor mobile cuprinsă în încheierea finală. b) bunuri imobile: . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . B. Pasiv succesoral: . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . Natura succesiuni . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ) ) Se vor menţiona, după caz, următoarele: "legală în temeiul art. . .. .. .. din Codul civil"; "testamentară în temeiul art. . .. . din Codul civil, precum şi în baza testamentului olograf din data de . .. .. .. ./autentic din data de . .. .. ., întocmit de . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ..". II. Moştenitori/Legatari 1. . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .., CNP . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., domiciliat în . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., în calitate de . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., cu o cotă de . .. .. .. din masa succesorală 2 . . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .., CNP . .. .. .. .. .. .. .. .. .., domiciliat în . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., în calitate de . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., cu o cotă de . .. .. .. din masa succesorală Acordul moştenitorilor cu privire la modul de lichidare a pasivului succesoral, desemnarea lichidatorului, întinderea puterilor acestuia şi termenul de finalizare a procedurii au fost consemnate în actul autentificat cu nr. . .. .. .. ./. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. Renunţători: Au renunţat la succesiune, conform art. 1.120 din Codul civil: 1. . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., în calitate de. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., prin declaraţia înregistrată în Registrul naţional notarial de evidenţă a opţiunilor succesorale (RNNEOS) cu nr. . .. .. .. .. din . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . Sunt prezumaţi renunţători la succesiune, conform art. 1.112 din Codul civil: 1. . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .., în calitate de . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . Sunt străini de succesiune: 1. . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., în calitate de . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., declaraţie înregistrată în RNNEOS cu nr. . .. .. .. .. .. .. .. .. din . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. Nedemni: Sunt nedemni, conform art. 958 sau 959 din Codul civil: 1. . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., în calitate de . .. .. .. .. .. ., căruia i s-a stabilit nedemnitatea conform . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. Notarul public se va îngriji de publicitatea certificatului succesoral de lichidare în registrele de publicitate. După finalizarea procedurii de lichidare se va elibera un certificat de moştenitor care va cuprinde produsul net al lichidării, sume de bani rămase sau, după caz, alte bunuri sau datoriile neacoperite, în cazul în care activul nu a fost îndestulător. S-a perceput impozit în sumă de . .. .. .. lei, fiind achitat cu chitanţă/bon fiscal/ordin de plată nr. . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . S-a perceput onorariul în sumă de . .. .. . lei, cu TVA în sumă de . .. .. . lei, şi a fost achitat cu chitanţă/bon fiscal/ordin de plată nr. . .. .. .. .. .. S-a perceput tariful de publicitate imobiliară în sumă de . .. .. .. .. .. .. .. lei şi a fost achitat cu chitanţă/bon fiscal/ordin de plată nr. . .. .. .. .. .. 1

2

1 2

3

3

4

4

Notar public, . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . L.S.

SECŢIUNEA a 5-a Procedura medierii şi arbitrajului pentru soluţionarea litigiilor interprofesionale

Art. 133. - (1) Litigiile dintre notarii publici cu privire la exercitarea profesiei, relaţiile profesionale, cele dintre asociaţi sau care privesc conlucrarea dintre diferitele forme de exerciţiu a profesiei sunt supuse, anterior oricărei alte proceduri judiciare, medierii sau, după caz, arbitrajului efectuate de către Colegiul director al Camerei în a cărei circumscripţie îşi desfăşoară activitatea notarii publici. (2) Litigiile dintre notarii publici din Camere diferite, cele dintre notarii publici şi Camere, cele dintre Camere, notarii publici şi Uniune, precum şi cele dintre Camere şi Uniune sunt supuse, anterior oricărei alte proceduri judiciare, medierii sau, după caz, arbitrajului efectuate de către Consiliul Uniunii. (3) Petentul va sesiza preşedintele Colegiului director al Camerei sau, după caz, preşedintele Consiliului Uniunii printr-o cerere în care va expune obiectul litigiului şi procedura aleasă. (4) Cererea va fi comunicată părţii reclamate, care va fi invitată să îşi precizeze, în scris, punctul de vedere. (5) Procedura de desfăşurare a arbitrajului sau medierii se va stabili prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.

Punere în aplicare Art. 133. - prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : SECŢIUNEA a 9-a Procedura medierii şi arbitrajului pentru soluţionarea litigiilor interprofesionale SUBSECŢIUNEA 1 Dispoziţii comune Art. 289. - (1) Anterior sesizării instanţei de judecată, litigiile dintre notarii publici, dintre notari şi organele profesionale, precum şi dintre organele profesionale, cu excepţia acelor litigii care sunt de competenţa Consiliului de disciplină, sunt supuse procedurii medierii sau, după caz, arbitrajului. În îndeplinirea acestor proceduri, părţile pot solicita soluţionarea litigiului pe calea medierii sau, după caz, a arbitrajului. (2) Cererea prin care se solicită medierea sau, după caz, arbitrajul cuprinde cel puţin următoarele menţiuni: identificarea părţilor, descrierea aspectelor litigioase care urmează a fi soluţionate pe această cale, menţiuni cu privire la o eventuală clauză compromisorie, arătarea dovezilor pe care se întemeiază cererea, procedura aleasă pentru soluţionarea litigiului, precum şi semnătura solicitantului. Art. 290. - Primind cererea, preşedintele Camerei sau, după caz, preşedintele Uniunii, dispune convocarea Colegiului director al Camerei sau, după caz, a Consiliului Uniunii şi citarea părţilor. SUBSECŢIUNEA a 2-a Procedura medierii Art. 291. - (1) Părţile aflate în litigiu se prezintă la termenul stabilit prin citaţie, la organul competent să soluţioneze procedura de mediere. (2) În cazul imposibilităţii de prezentare a uneia dintre părţile convocate, partea în cauză va înştiinţa, în timp util, organul competent despre această împrejurare. La cererea acesteia şi cu acordul celeilalte părţi se stabileşte un nou termen pentru care se va relua procedura citării. Art. 292. - (1) Procesul de mediere are loc la sediul Colegiului director al Camerei care a primit sesizarea cu privire la existenţa litigiului sau la sediul Consiliului Uniunii. (2) Procedura de mediere se închide, după caz, prin încheierea unei înţelegeri între părţi în urma soluţionării totale sau parţiale a conflictului sau prin constatarea de către organul competent a eşuării medierii. (3) La închiderea procedurii de mediere se întocmeşte un proces-verbal care se semnează de către părţi şi de organul competent. (4) Când părţile aflate în dispută au ajuns la o înţelegere, se redactează de către organul competent un acord scris, care va cuprinde toate clauzele consimţite de părţi. SUBSECŢIUNEA a 3-a Procedura arbitrajului Art. 293. - (1) Primind cererea, preşedintele Camerei sau, după caz, preşedintele Uniunii dispune măsurile necesare în vederea soluţionării acesteia prin procedura arbitrajului. (2) Părţile aflate în litigiu se prezintă la termenul stabilit prin citaţie la organul competent să soluţioneze procedura de arbitraj. (3) Litigiul se soluţionează printr-o hotărâre motivată. Hotărârea pronunţată este obligatorie pentru părţi. Art. 294. - Modul de organizare şi desfăşurare a procedurii arbitrajului se stabileşte prin metodologie aprobată de către Consiliul Uniunii.

SECŢIUNEA a 6-a Procedura organizării licitaţiilor şi a certificării rezultatului acestora

Art. 134. - În vederea finalizării procedurii lichidării pasivului succesoral, Camerele organizează, la cererea notarului public instrumentator al dosarului succesoral, licitaţii publice de bunuri mobile sau imobile. Art. 135. - Modalitatea de organizare şi desfăşurare a licitaţiei se va stabili prin regulamentul de aplicare a prezentei legi, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Punere în aplicare SECŢIUNEA a 6-a prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : SECŢIUNEA a 6-a Procedura organizării licitaţiilor şi a certificării rezultatului acestora în vederea lichidării pasivului succesoral Art. 265. - (1) În vederea finalizării procedurii lichidării pasivului succesoral, Camerele organizează, la cererea notarului public instrumentator al dosarului succesoral, licitaţii publice de bunuri mobile sau imobile. (2) Licitaţia prevăzută la alin. (1) se organizează şi se desfăşoară conform prevederilor Codului de procedură civilă privind vânzarea la licitaţie publică a bunurilor mobile şi imobile în cadrul procedurii executării silite, care se aplică în mod corespunzător. (3) Fiecare etapă procedurală a licitaţiei organizate de către Cameră pentru lichidarea pasivului succesoral, precum şi rezultatul acesteia se certifică de către notarul public instrumentator al dosarului succesoral.

Art. 266. - (1) Licitaţia se finalizează prin întocmirea unei încheieri de certificare a rezultatului licitaţiei, care se semnează de către notarul public care instrumentează procedura succesorală, de către lichidator şi de dobânditorul bunului. (2) Pe baza încheierii de certificare a rezultatului licitaţiei, notarul public care instrumentează procedura succesorală întocmeşte, cu respectarea formelor prevăzute de lege, actul prin care se transmite dreptul de proprietate asupra bunului către dobânditor. (3) Actul notarial se va încheia între lichidator şi dobânditor. În cuprinsul actului notarial se vor arăta sarcinile care grevează bunul şi, dacă este cazul, condiţiile în care acestea se vor stinge şi radia din registrele de publicitate. (4) Sumele de bani rezultate în urma vânzării la licitaţie se consemnează într-un cont bancar separat, deschis pe numele lichidatorului, acesta urmând să efectueze plăţile în ordinea stabilită de lege, dispoziţiile art. 1.155, 2.333 şi 2.342 din Codul civil fiind aplicabile corespunzător.

SECŢIUNEA a 7-a Procedura divorţului pe cale notarială

Art. 136. - (1) Procedura divorţului prin acordul soţilor este de competenţa notarului public, în condiţiile legii. (2) Înainte de verificarea competenţei teritoriale, notarul public va verifica dacă legea aplicabilă divorţului pentru căsătoria solicitată a fi desfăcută prin cererea primită este legea română. (3) În cadrul procedurii notariale de divorţ, notarul public pronunţă una dintre următoarele soluţii: a) admiterea cererii de divorţ; în acest caz, notarul public emite încheierea de admitere a cererii de divorţ şi eliberează certificatul de divorţ; b) respingerea cererii de divorţ; în acest caz, notarul public emite încheierea de respingere a cererii de divorţ. (4) În certificatul de divorţ se vor consemna desfacerea căsătoriei prin acordul soţilor, în faţa notarului public, numele de familie pe care foştii soţi le vor purta după divorţ, precum şi, după caz, menţiunile privind acordul parental referitor la minorii rezultaţi din căsătorie.

(5) Înscrisul autentificat de notarul public prin care se constată acordul parental constituie titlu executoriu în condiţiile art. 100 alin. (2). ___________ Alineatul (5) a fost introdus prin punctul 3. din Ordonanţă de urgenţă nr. 1/2016 începând cu 24.03.2017.

Punere în aplicare Art. 136. - prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : SECŢIUNEA a 7-a Procedura divorţului pe cale notarială Art. 267. - (1) Procedura divorţului prin acordul soţilor este de competenţa notarului public cu sediul biroului în circumscripţia judecătoriei sau a Tribunalului Bucureşti, în a cărei rază teritorială s-a încheiat căsătoria sau se află ultima locuinţă comună a soţilor. (2) La primirea cererii, notarul public are obligaţia de a verifica, în prealabil, competenţa teritorială, potrivit legii. Dacă părţile insistă să înregistreze cererea cu încălcarea competenţei, notarul public procedează la înregistrarea cererii şi pronunţă o încheiere de respingere a acesteia. (3) Cererea de divorţ primeşte şi un număr de înregistrare unic la nivel naţional din Registrul naţional de evidenţă a certificatelor de divorţ (RNECD). (4) În cazul în care stabileşte că divorţul prin acordul soţilor este de competenţa altui birou notarial, notarul public îndrumă părţile să se adreseze notarului public competent. (5) În cazul în care competente sunt mai multe birouri notariale, competenţa de îndeplinire a procedurii divorţului prin acordul părţilor aparţine biroului notarial care a înregistrat primul cererea la RNECD. Art. 268. - Prin ultima locuinţă comună se înţelege ultima locuinţă în care au convieţuit soţii. Dovada ultimei locuinţe comune se face, după caz, cu actele de identitate ale soţilor, din care rezultă domiciliul comun sau reşedinţa comună a acestora, ori, dacă nu se poate face dovada în acest fel, prin declaraţie autentică pe propria răspundere a fiecăruia dintre soţi, din care să rezulte care a fost ultima locuinţă comună a acestora. Declaraţia se va consemna în cererea de divorţ şi în încheierea de admitere a cererii de divorţ. Art. 269. - Soţii se vor prezenta personal în faţa notarului public pentru depunerea cererii de divorţ, precum şi ulterior, în cadrul procedurii, pentru stăruinţa în cererea de divorţ şi exprimarea consimţământului liber şi neviciat cu privire la desfacerea căsătoriei. Prin excepţie, cererea de divorţ se poate depune la notarul public şi prin mandatar cu procură autentică, aceasta cuprinzând toate menţiunile necesare, potrivit legii, la depunerea cererii. Art. 270. - (1) Cererea de divorţ se face în scris şi se semnează personal de către soţi sau prin mandatar, în faţa notarului public la care se depune cererea. (2) Cererea de divorţ va cuprinde declaraţia soţilor că au ori nu copii minori născuţi din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptaţi, acordul de principiu al ambilor părinţi cu privire la copiii minori, precum şi învoiala acestora asupra numelui de familie pe care îl va purta fiecare dintre soţi după divorţ. (3) Cererea de divorţ va fi însoţită de fotocopii de pe certificatele de naştere ale soţilor, precum şi de pe actele de identitate ale acestora şi, după caz, ale copiilor minori. Odată cu depunerea cererii de divorţ, soţii vor prezenta notarului public originalul certificatului de căsătorie emis de autorităţile române, de pe care se va face copie legalizată, care va fi anexată la cererea de divorţ. (4) Originalul certificatului de căsătorie se reţine de către notarul public până la eliberarea certificatului de divorţ. (5) La primirea cererii de divorţ, notarul public verifică identitatea soţilor şi dacă datele înscrise în cererea de divorţ corespund cu datele înscrise în actele anexate cererii. Art. 271. - (1) În ziua primirii cererii, notarul public înregistrează cererea în registrul de divorţuri, după ce a verificat

dacă este competent şi dacă a fost plătit onorariul. (2) După înregistrarea cererii, pentru a putea continua procedura de divorţ, notarul public verifică în RNECD să nu mai fie înregistrată de către aceiaşi soţi o altă cerere de divorţ. (3) Notarul public, după ce efectuează operaţiunile prevăzute la alin. (1) şi (2), acordă soţilor un termen de reflecţie de 30 de zile şi îi informează despre aceasta la momentul înregistrării cererii. (4) La expirarea termenului prevăzut la alin. (3), în caz de neprezentare a soţilor şi în lipsa unei cereri de amânare a acestora, notarul public respinge cererea de divorţ prin încheiere. (5) Notarul public respinge cererea de divorţ dacă soţii nu se înţeleg cu privire la exercitarea drepturilor părinteşti sau la purtarea numelui de familie după divorţ. Art. 272. - În vederea admiterii cererii de divorţ în cazul în care există copii minori, notarul public sesizează autoritatea competentă, ataşând cererii proiectul acordului soţilor cu privire la exercitarea autorităţii părinteşti, locuinţa copiilor, modalitatea de păstrare a legăturilor personale şi stabilirea contribuţiei fiecăruia dintre părinţi la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea profesională a copiilor după divorţ. La dosarul cauzei se depune raportul de anchetă socială, în vederea soluţionării procedurii de divorţ pe cale notarială. Art. 273. - Dacă soţii stăruie în cererea de divorţ şi dacă, în acest sens, consimţământul lor este liber şi neviciat, după autentificarea acordului părinţilor cu privire la copiii minori, notarul public întocmeşte o încheiere de admitere a cererii de divorţ prin acordul părţilor, încheiere prin care constată că aceştia îşi exprimă consimţământul liber şi neviciat şi sunt îndeplinite, cumulativ, şi celelalte condiţii legale prevăzute de Codul civil pentru desfacerea căsătoriei. Art. 274. - (1) După admiterea cererii de divorţ, notarul public eliberează certificatul de divorţ prin care constată desfăcută căsătoria prin acordul părţilor. (2) Certificatul de divorţ se întocmeşte în 6 exemplare originale, din care: câte un exemplar pentru fiecare dintre soţi, un exemplar pentru dosarul de divorţ, un exemplar pentru mapa de divorţuri de la sediul biroului notarial, un exemplar pentru registrul stării civile de la locul în care s-a încheiat căsătoria sau unde s-a transcris certificatul de căsătorie eliberat într-un alt stat şi un exemplar pentru registrul stării civile deţinut de direcţia judeţeană de evidenţă a persoanelor. Art. 275. - (1) În vederea eliberării certificatului de divorţ, notarul public va solicita, prin intermediul administratorului registrelor unice ale Uniunii, alocarea numărului pentru certificatul de divorţ din Registrul unic al certificatelor de divorţ, ţinut de Ministerul Afacerilor Interne. Numărul alocat de acest registru se înscrie de către notarul public pe certificatul de divorţ. (2) Procedura prin care notarul public cere alocarea numărului certificatului de divorţ din Registrul unic al certificatelor de divorţ se stabileşte prin protocol încheiat între Ministerul Afacerilor Interne şi Uniune. Art. 276. - (1) Certificatul de divorţ face dovada desfacerii căsătoriei prin acordul soţilor, precum şi a numelui de familie pe care fiecare dintre soţi îl va purta după divorţ. (2) După eliberarea certificatului de divorţ, notarul public comunică, de îndată, un exemplar al acestuia la primăria locului în care s-a încheiat căsătoria sau unde s-a transcris certificatul de căsătorie eliberat într-un alt stat, spre a se face menţiune despre divorţ în actul de căsătorie, şi un exemplar la registrul stării civile ţinut de direcţia judeţeană de evidenţă a persoanelor. (3) Odată cu eliberarea certificatului de divorţ, notarul public restituie soţilor certificatul de căsătorie, pe care va înscrie menţiunea: "Desfăcut căsătoria prin certificatul de divorţ nr. . ../. ..", urmată de semnătura şi sigiliul notarului public instrumentator. (4) În cazul admiterii cererii de divorţ, notarul public comunică de îndată, în format electronic, soluţia, în vederea închiderii poziţiei respective din RNECD. Art. 277. - Notarul public emite o încheiere de respingere a cererii de divorţ în următoarele cazuri în care nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru desfacerea căsătoriei prin acordul părţilor: a) nu are competenţa să soluţioneze cererea de divorţ; b) unul dintre soţi este pus sub interdicţie; c) unul dintre soţi nu îşi poate exprima consimţământul liber şi neviciat; d) la depunerea cererii de divorţ nu sunt prezenţi ambii soţi personal sau prin mandatar; e) unul dintre soţi sau mandatarul refuză să semneze cererea personal, în faţa notarului public; f) soţii refuză să dea declaraţiile prevăzute de prezentul regulament; g) soţii nu se înţeleg cu privire la numele de familie care urmează a fi purtat după divorţ de către fiecare dintre ei; h) soţii nu prezintă, la depunerea cererii de divorţ, actul de căsătorie în original; i) unul dintre soţi se prezintă în faţa notarului public la termenul de 30 de zile acordat şi declară că nu mai stăruie în cererea de divorţ; j) unul dintre soţi nu mai stăruie în cererea de divorţ, întrucât nu s-a prezentat în faţa notarului public la termenul stabilit pentru a declara că stăruie în cererea de divorţ; k) cererea a rămas fără obiect, întrucât căsătoria dintre soţi a fost desfăcută de către o altă autoritate competentă; l) soţii se împacă; m) soţii îşi retrag cererea de divorţ; n) soţii nu se înţeleg cu privire la obligaţiile pe care le au în legătură cu copiii minori sau cu privire la numele ce urmează să îl poarte după divorţ; o) înainte de finalizarea procedurii de divorţ unul dintre soţi a decedat, căsătoria încetând în acest mod. Art. 278. - (1) În cazul respingerii cererii de divorţ, notarul public comunică de îndată, în format electronic, soluţia pronunţată, în vederea închiderii poziţiei respective în RNECD. (2) Rectificarea erorilor materiale din certificatul de divorţ se soluţionează potrivit dispoziţiilor în materie de stare civilă. Punere în aplicare Art. 136. - prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : ANEXA Nr. 32 la regulament REGISTRUL DE DIVORŢURI

Numărul de Numărul şi data înregistrare din certificatului de Numele şi Registrul Numărul de divorţ din prenumele naţional de Termen înregistrare Registrul unic al soţilor evidenţă a certificatelor de cererilor de divorţ Anul Luna Ziua divorţ Data înregistrării

1

2

3

4

5

6

7

8

Soluţia

Onorariul

Notarul public

Observaţii

9

10

11

12

ANEXA Nr. 33 la regulament OPISUL REGISTRULUI DE DIVORŢURI Numele şi prenumele soţilor

Numărul dosarului de divorţ

Numărul certificatului de divorţ

1

2

3

ANEXA Nr. 34 la regulament ROMÂNIA Uniunea Naţională a Notarilor Publici Birou notarial . .. .. . Licenţa de funcţionare nr. Sediul . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. Dosar de divorţ nr. . .. .. .. .. .. .. .. ./20. .. .. .. .. ÎNCHEIERE DE ADMITERE A CERERII DE DIVORŢ nr. . .. .. .. .. .. .. .. din data . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . În dosarul de divorţ aflat pe rolul acestui birou notarial, privind pe . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., (numele şi prenumele soţilor), înregistrat cu nr. . .. .. .. .. .. .. .. .. din data de . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .., având ca obiect desfacerea căsătoriei prin acordul soţilor, la apelul nominal au răspuns: 1. . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .., domiciliat în . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .; 2. . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., domiciliat în . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., cu ultima locuinţă comună în . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . Soţii, prezenţi în faţa notarului public, declară că îşi menţin cererea de divorţ depusă la data de . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. şi că au convenit ca, după desfacerea căsătoriei: a) soţul: - să poarte numele . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .., avut înaintea căsătoriei; - să păstreze şi să poarte numele . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., rezultat din căsătorie; b) soţia: - să poarte numele . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .., avut înaintea căsătoriei; - să păstreze şi să poarte numele . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., rezultat din căsătorie. Stăruim în cererea de divorţ: Semnături: 1. soţ: . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. 2. soţie: . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . Notarul public, având în vedere declaraţia soţilor că stăruie în cererea de divorţ, precum şi actele depuse la dosarul de divorţ, văzând că sunt îndeplinite condiţiile pentru desfacerea căsătoriei prin acordul soţilor, prevăzute de art. 375 şi următoarele din Codul civil, CONSTATĂ: 1. Stăruinţa soţilor în cererea de divorţ, pentru desfacerea, la cererea şi prin acordul soţilor, a căsătoriei încheiate la data de . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., la Primăria . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .., judeţul . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .., între . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. şi . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . 2. Învoiala soţilor cu privire la numele pe care îl vor purta după desfacerea căsătoriei: - soţul . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ..; - soţia . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . Pentru aceste motive, DISPUNE: Admite cererea de desfacere a căsătoriei prin acordul părţilor. Eliberează certificatul de divorţ pentru desfacerea căsătoriei, privind pe soţii . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. şi . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . . Efectuează pe certificatul de căsătorie menţiunea prevăzută la art. 377 din Codul civil. S-a perceput onorariul de . .. .. . lei cu chitanţă/bon fiscal/ordin de plată nr. . .. .. .. .. .. .. .. .

T.V.A. . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . Notar public, .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. (numele şi prenumele) Semnătura .. .. .. ... .. .. .. .. .. .. .. .. .. L.S. (sigiliu) ANEXA Nr. 35 la regulament ROMÂNIA Uniunea Naţională a Notarilor Publici Birou notarial . .. .. . Licenţa de funcţionare nr. Sediul . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. Dosar de divorţ nr. . .. .. .. .. .. .. .. ./20. .. .. .. .. ÎNCHEIERE DE RESPINGERE A CERERII DE DIVORŢ nr. . .. .. .. .. .. .. .. din data . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . În dosarul de divorţ aflat pe rolul acestui birou notarial, privind pe . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ,(numele şi prenumele soţilor), înregistrat cu nr. . .. .. .. .. .. .. .. .. .. . din data de . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., având ca obiect desfacerea căsătoriei prin acordul soţilor, la apelul nominal au răspuns: 1. . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .., domiciliat în . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., 2. . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .., domiciliat în . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., care a/au declarat următoarele: . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . Lipsă . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . . Notarul public, având în vedere că divorţul prin acordul soţilor nu poate fi constatat prin procedura notarială prevăzută de art. 378 din Codul civil, pentru următoarele motive: . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. DISPUNE: Respinge cererea pentru desfacerea căsătoriei prin acordul părţilor, privind pe soţii . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. şi . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . Fără cale de atac, conform art. 378 alin. (2) din Codul civil. S-a perceput onorariul de . .. .. . lei cu chitanţă/bon fiscal/ordin de plată nr. . .. .. .. .. .. .. .. ., T.V.A. . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . Notar public, .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. (numele şi prenumele) Semnătura .. .. .. ... .. .. .. .. .. .. .. .. .. L.S. (sigiliu) ANEXA Nr. 36 la regulament ROMÂNIA Uniunea Naţională a Notarilor Publici Birou notarial . .. .. .. .. .. .. .. Licenţa de funcţionare nr. Sediul . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. Dosar de divorţ nr. . .. .. .. .. .. .. .. ./20. .. .. .. .. CERTIFICAT DE DIVORŢ ) nr. . .. .. .. .. din data . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ) La solicitarea persoanei interesate notarul public poate elibera certificatul european de divorţ prin completarea anexei I la Regulamentul (CE) 2.201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.347/2000. Notar public, . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., constat desfăcută prin acordul soţilor căsătoria înregistrată la Primăria . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. judeţul . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .., în Actul de căsătorie nr. . .. .. .. .. .. .. .. .. . din. .. .. .. .. .. .. .. .., dintre . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. (soţul), născut la data de . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., în localitatea . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .., judeţul . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .., CNP . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., fiul lui . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . şi al . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., cu domiciliul în localitatea . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .., şi . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . (soţia), născută la data de . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., în localitatea . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., judeţul . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .., CNP . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., fiica lui . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . şi a . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., cu domiciliul în . .. .. .. .. .. .. .. .. . judeţul . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., în temeiul art. 376 alin. (4) din 1

1

Codul civil. Numele după divorţ: - fostul soţ . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .; - fosta soţie . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . Prezentul certificat de divorţ produce efecte între părţi de azi . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. (zi/lună/an), data eliberării, şi va fi transmis autorităţii competente pentru a se face menţiunile corespunzătoare pe actul de stare civilă. Notar public, .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. (numele şi prenumele) Semnătura .. .. .. ... .. .. .. .. .. .. .. .. .. L.S. (sigiliu)

SECŢIUNEA a 8-a Procedura apostilei şi supralegalizării actelor notariale

Art. 137. - (1) În cazul în care, pentru valabilitatea în străinătate a actului notarial, este necesară supralegalizarea semnăturii şi a sigiliului notarului public sau apostilarea actelor notariale, aceste proceduri se îndeplinesc de către Cameră, la sediul principal ori la sediile judeţene ale acesteia, în a cărei circumscripţie îşi desfăşoară activitatea notarul public care a instrumentat actul, în condiţiile stabilite prin regulament. Pentru finalizarea procedurii de supralegalizare, actul notarial supralegalizat de către Cameră urmează să fie supralegalizat de către Ministerul Afacerilor Externe şi misiunea diplomatică sau oficiul consular din România al statului în care actul urmează să fie folosit. Notarul public va pune în vedere părţii obligaţia îndeplinirii acestei cerinţe. (2) Birourile notariale nu pot lua în considerare actele care emană de la autorităţile altui stat decât dacă semnăturile şi sigiliile acelor autorităţi sunt supralegalizate de către misiunea diplomatică sau oficiul consular al României din acest stat ori de către Ministerul Afacerilor Externe al României. (3) În cazul în care prin convenţii internaţionale la care România este parte se prevede altfel, se aplică acele convenţii.

___________ Pus în aplicare prin Regulament din 06/08/2013 începând cu 18.06.2014.

Punere în aplicare Art. 137. - prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : SECŢIUNEA a 8-a Procedura apostilei şi supralegalizării actelor notariale Art. 279. - (1) Pentru valabilitatea în străinătate a actului notarial este necesară supralegalizarea semnăturii şi a sigiliului sau apostilarea acestora de către Camere, în condiţiile legii, ale prezentului regulament şi ale metodologiei aprobate de Consiliul Uniunii. (2) Actele notariale care pot fi supuse procedurii apostilării sau supralegalizării în condiţiile stabilite de prezentul regulament sunt actele îndeplinite de către notarii publici, cu respectarea dispoziţiilor legii. (3) Apostila aplicată de Camere atestă faptul că actul a fost supus unei proceduri notariale, veracitatea semnăturii, calitatea în care a acţionat semnatarul procedurii sau, după caz, identitatea sigiliului sau a ştampilei de pe act. Apostila se aplică de către Camere numai pe actele notariale prevăzute de prezentul regulament, care urmează a fi folosite pe teritoriul statelor părţi la Convenţia privind suprimarea cerinţei supralegalizării actelor oficiale străine, adoptată la Haga la 5 octombrie 1961 şi denumită în continuare Convenţia de la Haga, care au aderat la aceasta sau au ratificat-o. (4) Prin supralegalizare se atestă, pentru statele care nu sunt semnatare ale Convenţiei de la Haga sau cu care România nu a încheiat tratate care conţin dispoziţii privind scutirea de legalizare sau de orice altă formalitate echivalentă pentru recunoaşterea reciprocă a valabilităţii actelor, că actul notarial supus acestei proceduri este un act oficial, veracitatea semnăturii şi calitatea în care a acţionat autoritatea care a îndeplinit actul, precum şi identitatea sigiliului sau a ştampilei de pe acest act. Supralegalizarea de către Camere se face numai pe actele notariale. (5) Modelul încheierii de supralegalizare a actului notarial este prevăzut în anexa la metodologia aprobată de Consiliul Uniunii. (6) Ştampila pentru apostilă, precum şi cea pentru supralegalizare au diametrul de 35 mm şi cuprind cel puţin denumirea Camerei şi denumirea procedurii: "apostilă" şi, respectiv, "supralegalizare". Pentru ştampilele sediului principal al Camerei se va preciza denumirea localităţii în care funcţionează sediul principal, iar pentru ştampilele sediilor secundare, denumirea judeţului în care funcţionează acestea. Modelele ştampilelor pentru apostilă şi supralegalizare sunt prevăzute în anexa la metodologia aprobată de Consiliul Uniunii. (7) Pe fiecare act pe care se aplică apostila sau supralegalizarea se înscrie, sub încheierea care certifică aplicarea procedurii, următoarea menţiune, după caz: "Această apostilă/supralegalizare certifică veracitatea semnăturii, calitatea în care a acţionat autoritatea care a îndeplinit procedura sau, după caz, identitatea sigiliului ori a ştampilei de pe act. Această apostilă/supralegalizare nu certifică conţinutul documentului". Pentru fiecare procedură, Camerele vor realiza, prin intermediul Uniunii, parafe care vor avea înscrise textul menţionat şi care vor fi aplicate pe fiecare document de către persoana desemnată, în funcţie de procedura solicitată. (8) Procedura de supralegalizare se realizează în următoarele etape succesive: a) atestarea efectuată de către Cameră în condiţiile mai sus arătate; b) atestarea efectuată de către Ministerul Afacerilor Externe;

c) atestarea efectuată de către misiunea diplomatică sau oficiul consular al statului în care actul urmează a fi folosit. (9) Dacă înscrisul emis de autorităţile străine a fost supralegalizat în statul de origine, documentul atestat de autorităţile statului emitent va fi atestat, în vederea folosirii în România, şi de misiunea diplomatică sau consulară română aflată pe teritoriul statului unde a fost emis documentul sau, după caz, de Ministerul Afacerilor Externe al României. Art. 280. - (1) Fac excepţie de la aplicarea apostilei sau supralegalizării actele notariale care urmează să fie folosite în state cu care România are încheiate tratate care conţin dispoziţii privind scutirea de legalizare sau de orice altă formalitate echivalentă pentru recunoaşterea reciprocă a valabilităţii acestor acte. În situaţia în care, deşi solicitantului actului i se aduce la cunoştinţă acest fapt, acesta stăruie să îi fie aplicată procedura solicitată, iar actele depuse îndeplinesc condiţiile prevăzute de prezentul regulament, Camera va întocmi procedura solicitată pentru statul respectiv. (2) Dispoziţiile alin. (1) nu sunt aplicabile în cazul în care se solicită aplicarea apostilei pe acte care urmează a fi folosite în state nemembre ale Convenţiei de la Haga. Art. 281. - (1) Activitatea de aplicare a apostilei sau a supralegalizării pe actele notariale se desfăşoară de către Camere, prin intermediul birourilor apostilă şi supralegalizare, birouri care funcţionează la sediul principal şi la sediile secundare ale Camerei. (2) În cadrul fiecăruia dintre aceste birouri va funcţiona cel puţin o persoană cu studii superioare juridice, numită în continuare "persoana desemnată", căreia îi revine în competenţă aplicarea apostilei sau supralegalizarea actelor notariale. (3) Înainte de începerea activităţii, persoana desemnată va depune specimenul de semnătură la Uniune, în Registrul unic de evidenţă a specimenelor de semnătură ale persoanelor desemnate şi a specimenelor sigiliilor pentru apostilă şi supralegalizare ale camerelor notarilor publici, denumit în continuare Registrul unic de apostilă şi supralegalizare. (4) Apostila sau supralegalizarea se aplică numai de către persona desemnată, al cărei specimen de semnătură se află în registrul ţinut de Uniune. (5) Pentru fiecare procedură îndeplinită, Camera foloseşte sigilii distincte, înregistrate în prealabil în Registrul unic de apostilă şi supralegalizare, puse la dispoziţie de către Uniune. Art. 282. - (1) Apostilarea sau supralegalizarea actelor notariale poate fi solicitată de titularul actului sau de orice alt deţinător al acestuia. (2) Apostila sau supralegalizarea se aplică fie direct pe actul original sau pe copia legalizată a actului, fie pe o prelungire a acestora, care va face corp comun cu actul apostilat sau supralegalizat şi care va fi broşată cu acesta. Între actul apostilat sau supralegalizat şi prelungirea pe care se înscrie apostila sau supralegalizarea se vor aplica cel puţin două ştampile de legătură ale biroului apostilă şi supralegalizare, precum şi semnătura persoanei desemnate, pe fiecare dintre ştampile. Art. 283. - (1) Se pot apostila sau supralegaliza şi traduceri legalizate de către notarul public sau, după caz, traduceri efectuate de către interpretul şi traducătorul autorizat, dacă semnătura acestuia, aflată pe traducerea respectivă, a fost legalizată de către notarul public în condiţiile art. 152 din lege. Pentru a fi apostilate sau supralegalizate, la traduceri se anexează copii ale actelor care au fost traduse, acestea făcând corp comun cu actul apostilat sau supralegalizat. (2) Nu se pot apostila sau supralegaliza traducerile prevăzute la alin. (1) ale unor înscrisuri sub semnătură privată, cu excepţia celor care au fost supuse unei proceduri notariale cum sunt: dată certă, legalizare de semnătură, copie legalizată etc. Art. 284. - (1) În cazul în care se solicită apostilarea sau supralegalizarea unor traduceri legalizate de către notarul public, această operaţiune se poate realiza numai dacă actul tradus şi legalizat este un act emis, certificat ori confirmat de autorităţile române sau de către o altă persoană autorizată de acestea, o copie a acestuia urmând a fi ataşată traducerii legalizate a cărei apostilare sau supralegalizate este solicitată. (2) În cazul în care se solicită apostilarea sau supralegalizarea unei copii legalizate de către notarul public, această operaţiune se poate realiza numai dacă actul de pe care a fost făcută copia legalizată este un act oficial emis, certificat ori confirmat de autorităţile române sau de către o altă persoană autorizată de acestea. Art. 285. - Aplicarea apostilei sau supralegalizării poate fi refuzată dacă: a) actul a cărui apostilare se solicită este destinat folosirii pe teritoriul unui stat care nu este parte la Convenţia de la Haga sau actul a cărui supralegalizare se solicită este destinat folosirii pe teritoriul unui stat parte la Convenţia de la Haga; b) textul actului nu este lizibil din cauza deteriorării; c) actul este completat sau semnat cu creion; d) actul conţine adăugiri sau corecturi neconfirmate oficial; e) actul nu e susceptibil a fi apostilat sau supralegalizat; f) Camera nu deţine specimenele semnăturilor persoanelor semnatare ale actului supus procedurii apostilării sau supralegalizării; g) actul nu a fost supus unei proceduri notariale. Art. 286. - Tariful perceput pentru aplicarea procedurii pe fiecare exemplar al actului apostilat sau supralegalizat se stabileşte, prin hotărâre, de către Consiliul Uniunii. Art. 287. - (1) Arhivarea actelor apostilate sau supralegalizate se va face în mape distincte pentru fiecare procedură, în conformitate cu prevederile nomenclatorului arhivistic aprobat de Uniune şi avizat de Arhivele Naţionale ale României. (2) Cererile împreună cu copiile anexate se vor păstra de către Camere în mape, potrivit alin. (1), precum şi în format electronic. Art. 288. - Consiliul Uniunii aprobă, prin hotărâre, metodologia de aplicare a apostilei şi a supralegalizării de către Camere, precum şi modul de organizare şi desfăşurare a acestei activităţi.

SECŢIUNEA a 9-a Respingerea unui act sau a unei proceduri notariale

Art. 138. - Încheierea de respingere reprezintă procedura prin care notarul public refuză motivat îndeplinirea unui act notarial. Art. 139. - Se pot respinge atât cererea de îndeplinire a unei proceduri, cât şi actul solicitat de parte.

Art. 140. - Cererea se înregistrează în registrul general la data depunerii, iar încheierea de respingere va purta numărul cererii şi data la care se emite. Art. 141. - Încheierea de respingere se redactează în cel mult 5 zile de la înregistrarea cererii sau, după caz, de la data îndeplinirii procedurii de citare şi trebuie motivată în drept şi în fapt, cu precizarea termenului în care poate fi atacată şi a instanţei competente. Art. 142. - (1) Împotriva încheierii de respingere partea nemulţumită poate face plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei circumscripţie teritorială îşi desfăşoară activitatea notarul public. (2) Plângerea se depune la biroul notarului public care a refuzat cererea, iar acesta o va înainta de îndată instanţei, împreună cu dosarul cauzei. (3) Judecarea plângerii se face cu citarea tuturor părţilor interesate în cauză. În soluţionarea plângerii notarul public nu are calitate procesuală. Punere în aplicare Art. 142. - prin Ordonanţă de urgenţă 80/2013 : b) plângerile împotriva încheierii de respingere a cererii de îndeplinire a unui act notarial - 20 lei.

Art. 143. - Dacă instanţa admite plângerea, notarul public este obligat să se conformeze hotărârii judecătoreşti rămasă irevocabilă şi va face menţiune despre aceasta la redactarea actului. Actul se va îndeplini numai după plata onorariului şi a celorlalte taxe şi tarife.

SECŢIUNEA a 10-a Procedura citării, comunicării şi notificării în materie notarială

Art. 144. - Citarea părţilor şi comunicarea actelor de procedură în materie notarială se fac în conformitate cu dispoziţiile Codului de procedură civilă, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Art. 145. - Modelul citaţiei şi cel al notificării se vor stabili prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.

___________ Pusă în aplicare prin Metodologie din 06/08/2013 începând cu 18.06.2014.

Punere în aplicare SECŢIUNEA a 10-a prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : SECŢIUNEA a 10-a Procedura citării, comunicării şi notificării în materie notarială Art. 295. - Citarea şi notificarea părţilor, precum şi comunicarea actelor de procedură în materie notarială se fac cu respectarea metodologiei adoptate de Consiliul Uniunii. Art. 296. - Modelul citaţiei şi cel al notificării, precum şi dovada de îndeplinire a acestor proceduri sunt prevăzute în anexele nr. 37 şi 38. Punere în aplicare SECŢIUNEA a 10-a prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : ANEXA Nr. 37 la regulament ROMÂNIA Uniunea Naţională a Notarilor Publici Birou notarial . .. .. . Licenţa de funcţionare nr. Sediul . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. Dosar succesoral nr. . .. .. .. .. .. . / . .. .. .. .. .. CITAŢIE ) emisă la data de . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ) Model de citaţie transmis în termenul de opţiune succesorală. Această citaţie trebuie comunicată cu cel puţin 30 de zile înainte de expirarea termenului de opţiune succesorală. Numele şi prenumele /denumirea . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . ) ) Se vor completa numele şi prenumele sau denumirea persoanei citate. Domiciliul sau reşedinţa/sediul: . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ). ) Se va completa domiciliul sau sediul persoanei citate. Vă înştiinţăm că sunteţi invitat să vă prezentaţi la sediul acestui birou notarial la data de ziua . .. .. .. luna . .. .. . anul . .. .. .. .., ora . .. .. .. ., în calitate de . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .., pentru a participa la dezbaterea procedurii succesorale a defunctului . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .., decedat la data de: ziua . .. .. .. luna . .. .. .. . anul . .. .. .. ., cu ultimul domiciliu în . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .., str. . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. nr. . .. .. ., judeţul/sectorul . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . Cererea de deschidere a procedurii succesorale a fost făcută de . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . Succesibilii indicaţi în cererea de deschidere a procedurii succesorale sunt: . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . Până la termenul fixat, puteţi opta între următoarele posibilităţi: - să dobândiţi calitatea de moştenitor, urmând să daţi în acest sens o declaraţie autentică de acceptare a 1

1

2

2

3

3

succesiunii, iar, în cazul în care nu vă puteţi prezenta, veţi putea încheia o procură autentică prin care să desemnaţi o altă persoană să vă reprezinte la dezbaterea succesiunii; - să renunţaţi la moştenire printr-o declaraţie autentică pe care să o depuneţi la dosarul cauzei; - în cazul în care nu acceptaţi moştenirea în termen de 1 an de la data deschiderii moştenirii se va prezuma, conform art. 1.112 din Codul civil, că aţi renunţat la moştenire ). ) Această menţiune se va face numai în cuprinsul citaţiilor trimise în termenul de opţiune succesorală. 4

4

Notar public, Secretar, . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ANEXA Nr. 38 la regulament ROMÂNIA Uniunea Naţională a Notarilor Publici Birou notarial . . . . . . . . . . . . . . . . Licenţa de funcţionare nr. Sediul . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. Nr. . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . / . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . CITAŢIE ) emisă la data de . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ) Conţinutul prezentei anexe se va adapta în mod corespunzător şi în cazul redactării unei notificări sau somaţii în materie notarială. Numele şi prenumele /Denumirea . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ) Domiciliul sau reşedinţa/sediul: . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . ) Vă înştiinţăm că sunteţi citat să vă prezentaţi la sediul acestui birou notarial la data de: ziua . .. .. luna . .. .. . anul . .. .. .. .., ora . .. .. .. ., în calitate de . .. .. .. ., pentru ). ) Se vor completa numele şi prenumele sau denumirea persoanei citate. ) Se vor completa domiciliul sau sediul persoanei citate. ) Rectificare, reconstituire, eliberare duplicat, restituire a depozitului sau, după caz, prelungirea acestuia. 1

1

2

3

4

2 3 4

Notar public, Secretar, . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ..

SECŢIUNEA a 11-a Alte proceduri notariale

A. Legalizarea semnăturilor şi a sigiliilor Art. 146. - (1) Notarul public poate legaliza semnătura părţilor numai pe înscrisurile pentru care legea nu cere formă autentică ca o condiţie de valabilitate a actului, cu respectarea dispoziţiilor din prezenta lege. (2) Pentru legalizarea semnăturii, părţile vor prezenta exemplarele înscrisului nesemnate. (3) Notarul public va identifica părţile, se va convinge că acestea cunosc conţinutul înscrisului, după care le va cere să subscrie în faţa sa toate exemplarele înscrisului. (4) În încheiere se va arăta că s-au îndeplinit condiţiile esenţiale ale legalizării de semnătură, în sensul art. 83 lit. g), prin următoarele menţiuni: a) data (anul, luna, ziua); b) numele părţii şi faptul prezentării ei în persoană; c) constatarea subscrierii în faţa notarului public a tuturor exemplarelor înscrisului. (5) La cererea părţii, notarul public poate legaliza specimenul de semnătură al persoanei care se va prezenta personal la sediul biroului notarial şi care va semna în faţa notarului public. (6) Pentru legalizarea sigiliului, partea îl va prezenta notarului public care, după verificare, va întocmi încheierea de legalizare. Punere în aplicare Art. 146. - prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : SUBSECŢIUNEA 1 Legalizarea semnăturilor şi a sigiliilor Art. 297. - (1) Notarul public poate legaliza semnătura părţilor numai pe înscrisurile pentru care legea nu cere ca forma autentică să fie o condiţie de valabilitate a actului. (2) Pentru legalizarea semnăturii lor, părţile se prezintă personal în faţa notarului public. (3) Exemplarele înscrisului se prezintă notarului public nesemnate, urmând a fi semnate în faţa acestuia. (4) Legalizarea semnăturii părţilor de către notarul public face dovada deplină a prezenţei acestora, a semnării înscrisului în faţa notarului public, precum şi a datei acestuia. (5) Notarul public nu este răspunzător de conţinutul înscrisului, verificând doar ca acesta să nu fie contrar legii şi bunelor moravuri. Art. 298. - (1) Pentru legalizarea amprentei sigiliului, acesta se aplică, în prezenţa notarului public, pe suportul material prezentat în acest scop de către partea interesată, care va fi identificată în încheierea de legalizare a sigiliului. (2) Pentru legalizarea amprentei dispozitivului silvic special de marcat, acesta se va aplica pe un singur suport de hârtie corespunzător, care se păstrează în depozit notarial. Încheierea de legalizare se întocmeşte în numărul de exemplare cerut de părţi, plus câte unul pentru fiecare dintre procedurile notariale îndeplinite, părţilor eliberându-lise numai încheierea de legalizare a sigiliului şi cea de primire în depozit. (3) La cererea părţilor, notarul public poate legaliza şi amprenta ştampilei persoanei juridice, a unui profesionist sau a oricărei entităţi fără personalitate juridică, reglementată de lege. Art. 299. - Încheierea de legalizare a specimenului de semnătură şi/sau a amprentei sigiliului ori ştampilei cuprinde

menţiunile prevăzute de art. 147 alin. (4) din lege, privind îndeplinirea condiţiilor esenţiale ale legalizării semnăturii. Punere în aplicare Art. 146. - prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : ANEXA Nr. 20 la regulament ROMÂNIA Uniunea Naţională a Notarilor Publici Birou notarial . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. Licenţa de funcţionare nr. . .. .. .. .. .. .. .. Sediul . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ÎNCHEIERE DE LEGALIZARE DE SEMNĂTURĂ Nr. . .. .. .. .. .. .. .. Anul . .. .. .. .. .. .. .. . luna . .. .. .. .. .. .. .. . ziua . .. .. .. .. .. .. .. . În faţa mea, . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., notar public, la sediul biroului/locul unde s-a îndeplinit procedura . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., s-a/s-au prezentat . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., cu domiciliul în . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., identificat/identificaţi prin . .. .. .. .. .. .. .. .. ., CNP . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ), şi a/au semnat cele . .. .. .. .. .. .. exemplare ale înscrisului al cărui conţinut îi/le este cunoscut, redactat de . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ) Identificarea se face în condiţiile art. 85 din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, republicată, cu modificările ulterioare. În temeiul art. 12 lit. e) şi al art. 147 din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, republicată, cu modificările ulterioare, se legalizează semnătura de pe acest înscris. S-a perceput onorariul de . .. .. .. .. .. .. .. .. .. . lei, cu chitanţă/bon fiscal/ordin de plată nr. . .. .. .. .. .. .. .. .. .. 1

1

Notar public, . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . L.S.

B. Dare de dată certă înscrisurilor Art. 147. - (1) Înscrisul căruia urmează să i se dea dată certă se întocmeşte în numărul de exemplare cerut de parte. (2) În încheiere se va arăta că s-au îndeplinit condiţiile esenţiale pentru dare de dată certă, în sensul art. 83 lit. g), prin următoarele menţiuni: a) data (anul, luna, ziua), iar la cererea părţii, şi ora; b) starea în care se află înscrisul şi particularităţile acestuia; c) denumirea înscrisului aşa cum apare în acesta sau, în lipsă, o denumire corespunzătoare raportului juridic constatat de acel înscris. Punere în aplicare Art. 147. - prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : SUBSECŢIUNEA a 2-a Darea de dată certă înscrisurilor Art. 300. - (1) Darea de dată certă pe înscrisurile prezentate de părţi se îndeplineşte în condiţiile prevăzute de lege. (2) Notarul public nu este răspunzător de conţinutul înscrisului, verificând doar ca acesta să nu fie contrar legii şi bunelor moravuri. (3) O copie a înscrisului purtând încheierea de dată certă se opreşte în arhiva biroului notarial. Punere în aplicare Art. 147. - prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : ANEXA Nr. 21 la regulament ROMÂNIA Uniunea Naţională a Notarilor Publici Birou notarial . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. Licenţa de funcţionare nr. . .. .. .. .. .. .. .. Sediul . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ÎNCHEIERE DE DATĂ CERTĂ Nr. . .. .. .. .. Anul . .. .. .. .. .. .. .. .. . luna . .. .. .. .. .. .. .. .. . ziua . .. .. .. .. .. .. .. .. În temeiul art. 12 lit. f) din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, republicată, cu modificările ulterioare, se dă dată certă acestui înscris, din care s-a reţinut o copie în arhiva biroului notarial ); acesta este . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . ) şi are . .. .. . pagini, prezentat în . .. .. .. .. .. exemplare. ) În arhivă se vor reţine cererea celui care a prezentat înscrisul şi o copie a înscrisului, la care se ataşează încheierea. ) Se completează tipul, starea şi particularităţile înscrisului. S-a încasat onorariul de . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. lei, cu chitanţă/bon fiscal/ordin de plată nr. . .. .. .. .. .. .. .. .. . 1

2

1

2

Notar public, . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . L.S.

C. Certificarea unor fapte Art. 148. - (1) Notarul public poate certifica următoarele fapte pe care le constată personal: a) faptul că o persoană se află în viaţă; Punere în aplicare prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : Art. 302. - (1) Certificarea faptului că o persoană este în viaţă se constată de către notarul public prin percepţia acestuia în baza simţurilor proprii, asupra persoanei prezente în faţa sa. (2) Încheierea de certificare a faptului că persoana se află în viaţă va cuprinde elementele de identificare ale

persoanei şi modul în care i s-a stabilit identitatea potrivit art. 85 din lege, data identificării în format an, lună, zi, ora constatării, precum şi semnătura solicitantului.

b) faptul că o persoană se află într-un anumit loc; Punere în aplicare prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : Art. 303. - Notarul public certifică, prin încheiere, faptul că o persoană s-a prezentat la sediul biroului notarial sau că aceasta s-a aflat într-un anumit loc. În acest din urmă caz, notarul public se deplasează în acel loc, dar numai în limita circumscripţiei sale teritoriale, pentru a constata cele solicitate. Punere în aplicare prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : ANEXA Nr. 25 la regulament ROMÂNIA Uniunea Naţională a Notarilor Publici Birou notarial . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. Licenţa de funcţionare nr. . .. .. .. .. .. .. .. Sediul . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ÎNCHEIERE DE CERTIFICARE Nr. . .. .. .. .. Anul . .. .. .. .. .. .. .. luna . .. .. .. .. .. .. .. . ziua . .. .. .. .. .. .. .. .. Subsemnatul, . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .., notar public, la sediul biroului/locul unde s-a îndeplinit actul pentru motivul . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .., în temeiul art. 12 lit. d) şi al art. 149 alin. (1) lit. . .. ) din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, republicată, cu modificările ulterioare, certific că . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .., cu domiciliul în . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., CNP . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .., identificat prin . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . ), s-a aflat la . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . ) astăzi, data de mai sus, ora . .. .. .. .. .. ., fiind în viaţă ). ) După caz, se va menţiona lit. a) pentru faptul că o persoană se află în viaţă şi/sau lit. b) pentru faptul că o persoană se află într-un anumit loc. ) Identificarea se face în condiţiile art. 85 din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, republicată, cu modificările ulterioare. ) Se indică locul unde s-a îndeplinit procedura. ) Dacă se solicită numai certificarea locului unde se află persoana, precizarea că persoana este în viaţă nu mai este necesară, completându-se doar ora. S-a încasat onorariul de . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . lei, cu chitanţă/bon fiscal/ordin de plată nr. . .. .. .. .. .. .. .. . Notar public, Semnătura solicitantului . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . L.S. 1

2

3

4

1

2

3 4

c) faptul că persoana din fotografie este aceeaşi cu persoana care cere certificarea; Punere în aplicare prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : Art. 304. - (1) Pentru certificarea faptului că persoana din fotografie este aceeaşi cu persoana care cere certificarea, aceasta depune o fotografie de dată recentă, în numărul de exemplare câte se solicită să fie certificate, plus unul pentru arhivă. Identificarea persoanei se face în condiţiile legii. (2) Încheierea de certificare se întocmeşte în numărul de exemplare solicitat, plus unul pentru arhivă. Fotografia se aplică pe fiecare exemplar al încheierii, iar notarul public va face următoarea menţiune pe încheiere: "Persoana din fotografie este. .. . Notar public, l.s." Pe marginea fotografiei se aplică matricea timbrului sec al notarului public, fără a se deteriora fotografia. Punere în aplicare prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : ANEXA Nr. 26 la regulament ROMÂNIA Uniunea Naţională a Notarilor Publici Birou notarial . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. Licenţa de funcţionare nr. . .. .. .. .. .. .. .. Sediul . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ÎNCHEIERE DE CERTIFICARE Nr. . .. .. .. .. Anul . .. .. .. .. .. .. .. luna . .. .. .. .. .. .. .. . ziua . .. .. .. .. .. .. .. ..

Loc pentru fotografie

Subsemnatul, . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., notar public, la sediul biroului/locul unde s-a îndeplinit actul pentru motivul . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., în temeiul art. 12 lit. d) şi al art. 149 alin. (1) lit. c) din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, republicată, cu modificările ulterioare, certific că . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .., cu domiciliul în . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .., CNP . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .., identificat prin . .. .. .. .. .. .. .. ), s-a aflat la . .. .. .. .. .. .. ), astăzi, data de mai sus, ora . .. .. .. .. .. ., şi este aceeaşi persoană cu cea a cărei fotografie s-a aplicat pe prezenta încheiere. ) Identificarea se face în condiţiile art. 85 din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, republicată, cu modificările ulterioare. ) Se indică locul unde s-a îndeplinit procedura. 1

2

1

2

S-a încasat onorariul de . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . lei, cu chitanţă/bon fiscal/ordin de plată nr. . .. .. .. .. .. .. .. . Notar public, Semnătura solicitantului . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . L.S.

d) faptul că o persoană, ca urmare a unei somaţii sau notificări, s-a prezentat ori nu într-o anumită zi şi la o anumită oră într-un anumit loc, precum şi declaraţia acesteia; Punere în aplicare prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : Art. 305. - (1) Pentru certificarea faptului că o persoană s-a prezentat în urma unei somaţii sau notificări la o anumită zi şi oră la sediul biroului notarial sau într-un alt loc, partea interesată depune un exemplar al somaţiei sau al notificării, împreună cu dovada comunicării acesteia către toate persoanele interesate. (2) Notarul public verifică dacă înmânarea sau comunicarea somaţiei ori notificării s-a făcut în condiţiile legii, iar în caz contrar, va cere repetarea procedurii. Neregularităţile procedurii de citare se consideră acoperite în cazul în care persoana somată sau notificată se prezintă în faţa notarului public. (3) La data, ora şi locul indicate în somaţie sau notificare, notarul public dispune să se strige de 3 ori la intervale de 5 minute numele şi prenumele persoanei somate sau notificate. (4) În cazul în care notarul public îndeplineşte procedura de certificare prevăzută la alin. (1) în afara sediului biroului notarial, acesta se poate deplasa numai în limitele circumscripţiei teritoriale în care îşi desfăşoară activitatea. (5) Declaraţia persoanei somate sau notificate se consemnează în încheierea de certificare, semnată de notarul public şi de părţile interesate. În cazul refuzului de a face declaraţia sau de a semna, precum şi în caz de neprezentare a persoanei somate sau notificate, se va face menţiunea corespunzătoare în încheiere. (6) Somaţia sau notificarea nu este necesară la îndeplinirea certificării de fapte, dacă printr-un act autentic părţile au convenit anterior asupra tuturor elementelor care le-ar fi fost comunicate prin somaţie sau notificare. (7) Încheierea se va întocmi în numărul de exemplare solicitat de parte, plus unul pentru arhivă. Punere în aplicare prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : ANEXA Nr. 27 la regulament ROMÂNIA Uniunea Naţională a Notarilor Publici Birou notarial . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. Licenţa de funcţionare nr. . .. .. .. .. .. .. .. Sediul . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ÎNCHEIERE DE CERTIFICARE Nr. . .. .. .. .. Anul . .. .. .. .. .. .. .. luna . .. .. .. .. .. .. .. . ziua . .. .. .. .. .. .. .. .. ora . .. .. .. . În faţa mea, . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .., notar public, la sediul biroului/locul unde s-a îndeplinit actul ) pentru motivul . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .., s-a/s-au prezentat: ) Se indică locul unde s-a îndeplinit procedura. 1. . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., cu domiciliul în . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., CNP . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., identificat prin . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . ); 2. . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., cu domiciliul în . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., CNP . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., identificat prin . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . ), ca urmare a somaţiei/notificării nr. . .. .. .. .. .. .. .. .. din data de . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .., emise de . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. şi a/au declarat următoarele: . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ). ) Identificarea se face în condiţiile art. 85 din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, republicată, cu modificările ulterioare. ) În cazul refuzului de a face declaraţia sau de a semna, precum şi în caz de neprezentare a persoanei somate sau notificate, notarul public face menţiunea corespunzătoare în încheiere. În temeiul art. 12 lit. d) şi al art. 149 alin. (1) lit. d) din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, republicată, cu modificările ulterioare, se certifică cele de mai sus. S-a încasat onorariul de . .. .. .. .. .. .. .. .. .. . lei, cu chitanţă/bon fiscal/ordin de plată nr. . .. .. .. .. .. .. . . Semnăturile părţilor Notar public, 1. . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . .. 2. . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. L.S. . 1

1

2

2

3

2

3

e) rezultatele tombolelor, tragerilor la sorţi, concursurilor, loteriilor publicitare, organizate de entităţi autorizate în conformitate cu acte normative speciale, dacă nu sunt date, prin lege, în competenţa altor organe; Punere în aplicare prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : Art. 306. - Certificarea rezultatelor tombolelor, tragerilor la sorţi, concursurilor, loteriilor publicitare, licitaţiilor şi/sau etapelor procedurale ale licitaţiilor, solicitată notarului public, se face de către acesta prin încheiere. Notarul public va întocmi încheieri separate pe care le va înregistra distinct în registrul general, în fiecare zi, în cazul în care evenimentele certificate se desfăşoară pe parcursul mai multor zile.

f) certificarea site-urilor, programelor informatice sau a altor produse, dacă nu sunt date, prin lege, în competenţa altor organe; Punere în aplicare prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : Art. 307. - (1) Certificarea site-urilor se face de notarul public, prin încheiere, la cererea celui interesat. Încheierea cuprinde identificarea solicitantului, adresa paginii de internet, numărul de pagini tipărite şi data, respectiv anul, luna, ziua, ora şi minutul publicării. La încheiere se ataşează captura de ecran tipărită pe suport hârtie. (2) În îndeplinirea procedurii notarul public poate solicita prezenţa unui expert în domeniu.

Art. 308. - (1) La încheierea de certificare a programelor informatice solicitată notarului public, indiferent de forma în care programul este prezentat de către parte, se anexează varianta tipărită, integrală sau parţială a programului, după caz. (2) Încheierea cuprinde identificarea solicitantului, numărul de pagini tipărite cu semnătura solicitantului la sfârşitul documentului, data, respectiv anul, luna, ziua, ora şi minutul, indicarea suportului electronic pe care a fost prezentat, spre tipărire, programul aflat pe CD, DVD, dispozitiv de memorie sau pe orice alt dispozitiv de stocare, precum şi denumirea programului prezentat. Încheierea şi documentul anexat se eliberează părţii în numărul de exemplare solicitat. (3) În îndeplinirea procedurii notarul public poate solicita ca programul să fie atestat de un expert în domeniu. Punere în aplicare prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : ANEXA Nr. 28 la regulament ROMÂNIA Uniunea Naţională a Notarilor Publici Birou notarial . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. Licenţa de funcţionare nr. . .. .. .. .. .. .. .. Sediul . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ÎNCHEIERE DE CERTIFICARE Nr. . .. .. .. .. . Anul . .. .. .. .. .. .. .. luna . .. .. .. .. .. .. .. . ziua . .. .. .. .. .. .. .. .. ora . .. .. .. . În faţa mea, . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .., notar public, la sediul biroului/locul unde s-a îndeplinit actul . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ), pentru motivul . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .., s-a/s-au prezentat: ) Se indică locul unde s-a îndeplinit procedura. 1. . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., cu domiciliul în . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., CNP . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., identificat prin . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ); 2. . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., cu domiciliul în . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .., CNP . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .., identificat prin . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ), ) Identificarea se face în condiţiile art. 85 din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, republicată, cu modificările ulterioare. solicitând certificarea . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ) la care s-a ataşat un nr. de . .. .. .. .. .. fotografii/specificaţii tehnice ale produsului/programului informatic. ) Se va arăta: pentru site-uri, care este adresa paginii de internet; pentru programele informatice şi alte produse, elementele caracteristice de identificare ale fiecăruia, potrivit art. 303-305 din Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.333/C/2013. Atestarea programului informatic/produsului s-a făcut de expert . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., legitimat cu . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . ). ) Expertul va depune dovada pregătirii sale în domeniu. În temeiul art. 12 lit. d), al art. 149 alin. (1) lit. f) din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, republicată, cu modificările ulterioare, precum şi al art. 307 din Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.333/C/2013, se certifică cele de mai sus. S-a încasat onorariul de . .. .. .. .. .. .. .. .. .. . lei, cu chitanţă/bon fiscal/ordin de plată nr. . .. .. .. .. .. .. . . Semnăturile părţilor ) Notar public, 1. . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . .. 2. . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. L.S. . ) Şi/sau, după caz, a expertului. 1

1

2

2

2

3

3

4

4

5

5

g) certificarea altor fapte care nu sunt date în competenţa exclusivă a altor organe. Punere în aplicare prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : Art. 309. - (1) În cazul în care se solicită certificarea unui anumit produs, acesta se prezintă la sediul biroului notarial sau, după caz, este identificat de notarul public în urma deplasării la locul unde se află produsul, în limitele circumscripţiei sale teritoriale. (2) În cuprinsul încheierii de certificare, identificarea produsului se va face prin descrierea elementelor despre care solicitantul pretinde că îl diferenţiază de alte produse similare şi prin ataşarea fotografiilor acelui produs. (3) Încheierea de certificare cuprinde identificarea solicitantului, descrierea produsului, data, respectiv anul, luna, ziua, ora şi minutul, şi locul constatării. (4) La încheiere se ataşează fotografiile produsului a cărui certificare s-a solicitat, acestea purtând semnătura solicitantului. Încheierea de certificare, împreună cu fotografiile ataşate, se eliberează părţii în numărul de exemplare solicitat. Punere în aplicare prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : Art. 301. - În vederea certificării faptelor prevăzute de lege, notarul public va întocmi încheierea corespunzătoare, în cuprinsul căreia va identifica persoana care solicită certificarea şi va constata faptul certificat. Încheierea se întocmeşte în numărul de exemplare solicitat, plus unul pentru arhivă.

(2) În încheiere se vor menţiona şi ora constatării, precum şi fapta care se certifică. Art. 149. - (1) Notarul public certifică, la cerere, proceseleverbale sau hotărârile organelor colegiale ale oricăror forme asociative, printr-o încheiere în care se vor menţiona data şi locul întrunirii, precum şi faptul semnării procesului-verbal sau a hotărârii de către unul ori mai mulţi dintre participanţi. (2) În vederea certificării proceselor-verbale şi hotărârilor, notarul public stabileşte calitatea şi identitatea semnatarilor acestora.

Punere în aplicare Art. 149. - prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : Art. 310. - Certificarea de către notarul public a proceselor-verbale şi a hotărârilor organelor colegiale ale oricăror forme asociative se face la cerere, printr-o încheiere, în condiţiile legii. În încheiere, notarul public menţionează datele de identificare a solicitantului acestei proceduri şi, după caz, a semnatarilor, calitatea acestora, data, respectiv anul, luna, ziua, ora, şi locul certificării. La încheiere se anexează hotărârea sau, după caz, procesul-verbal întocmit de semnatari. Încheierea de certificare emisă de notarul public nu atestă legalitatea hotărârii sau a procesului-verbal întocmit, ci numai faptele consemnate în încheierea de certificare.

D. Legalizarea copiilor după înscrisuri Art. 150. - (1) Notarul public eliberează copii legalizate numai de pe înscrisurile originale prezentate de părţi, astfel cum au fost emise în starea lor iniţială, după confruntarea copiei cu originalul. (2) În cazul legalizării copiei de pe acte de identitate sau titluri de călătorie, în încheierea de legalizare se va menţiona scopul în care urmează a fi folosită copia. (3) Se pot legaliza copii atât de pe un înscris original în întregime, cât şi de pe părţi determinate ale acestuia, cu condiţia să nu se denatureze înţelesul integral al înscrisului. (4) Pe copie, înainte de a se reda conţinutul actului, se va menţiona "EXTRAS", iar în încheierea de legalizare a acesteia se va face menţiunea corespunzătoare. (5) În cererea pentru legalizarea copiei se va identifica înscrisul, precizându-se numărul de exemplare cerut de parte. Un exemplar al copiei legalizate se va reţine la dosar. (6) Copiile certificate/legalizate eliberate din arhivele notariale sunt valabile 6 luni. (7) În încheiere se va arăta că s-au îndeplinit condiţiile esenţiale ale legalizării copiei, în sensul art. 83 lit. g), prin următoarele menţiuni: a) atestarea conformităţii copiei cu înscrisul prezentat; b) starea în care se află înscrisul; c) semnătura secretarului care a făcut colaţionarea; d) denumirea înscrisului aşa cum apare în acesta sau, în lipsă, o denumire corespunzătoare raportului juridic constatat de acel înscris. (8) Dacă se legalizează un înscris sub semnătură privată sau din arhiva biroului notarial, în încheiere se va face menţiune expresă în acest sens. (9) În cazul în care confruntarea copiei cu originalul înscrisului cere o pregătire de specialitate, copia se va elibera numai pe baza confruntării efectuate de către un expert desemnat de notar, potrivit legii. În acest caz, încheierea este semnată şi de expert. (10) Copii legalizate din arhiva biroului notarial de pe actele emise de notarul public se eliberează numai părţilor, succesorilor şi reprezentanţilor acestora, precum şi celor care justifică un drept sau un interes legitim. Fotocopierea se face de pe originalul din arhivă, cu toate menţiunile şi modificările aduse originalului până la data eliberării copiei legalizate. (11) În vederea legalizării copiei unui înscris original întocmit într-o altă limbă decât cea română, acel înscris va fi tradus în limba română de un traducător şi interpret autorizat. Copia legalizată de pe înscrisul original, însoţită de traducerea în limba română, va fi eliberată părţii în numărul de exemplare solicitat. Un exemplar din acestea se păstrează în arhiva notarului. Punere în aplicare Art. 150. - prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : SUBSECŢIUNEA a 4-a Legalizarea copiilor de pe înscrisuri Art. 311. - (1) Cererea pentru legalizarea copiei de pe un înscris cuprinde numele, prenumele şi adresa solicitantului, identificarea înscrisului a cărui copie se cere a fi legalizată şi numărul de exemplare cerut. (2) Un exemplar al copiei legalizate se reţine la dosar. (3) Nu se pot elibera copii legalizate de pe înscrisurile care conţin corecturi, ştersături, adăugări, cuvinte tăiate sau alte particularităţi, dacă nu sunt confirmate prin semnătura şi sigiliul autorităţii care le-a întocmit sau, după caz, semnătura părţilor. (4) În cazul în care înscrisul prezintă alte particularităţi care nu afectează conţinutul sau forma actului ori acesta este plastifiat, în încheierea de legalizare a copiei se fac menţiunile corespunzătoare acestor particularităţi. (5) Identificarea persoanei care solicită eliberarea copiei legalizate nu este obligatorie. (6) La cererea părţilor, a succesorilor sau reprezentanţilor acestora, precum şi a altor persoane care justifică un drept sau un interes legitim, notarul public eliberează copii legalizate de pe actele originale existente în arhiva biroului notarial. Pentru actele notariale întocmite în mai multe exemplare originale, copia legalizată din arhivă se eliberează de pe exemplarul original aflat în arhivă. Pentru actele notariale întocmite într-un singur exemplar original, copia legalizată din arhivă se eliberează de pe duplicatul actului aflat în arhivă. (7) Copia legalizată din arhivă va cuprinde toate menţiunile făcute pe actul notarial original din arhivă în intervalul cuprins între data întocmirii actului original şi data întocmirii copiei legalizate, cum ar fi rectificări, revocări totale sau parţiale ori anulări. Dacă originalul actului a fost rectificat, copia legalizată cuprinde atât textul actului original, cât şi al încheierii de rectificare. (8) Dispoziţiile alin. (7) se aplică în mod corespunzător şi în cazul copiilor certificate eliberate de pe actele notariale aflate în arhivele Camerelor. Art. 312. - (1) Se pot legaliza copii atât de pe un înscris în întregime, cât şi de pe părţi determinate ale acestuia, cu condiţia să nu se denatureze înţelesul integral al înscrisului. (2) Pe copia legalizată şi în încheierea de legalizare a acesteia se face menţiunea corespunzătoare. Art. 313. - Dacă se eliberează o copie legalizată de pe un înscris sub semnătură privată, încheierea cuprinde menţiunea că înscrisul de pe care s-a eliberat copia este sub semnătură privată. Art. 314. - (1) Textul copiei care urmează să fie legalizată trebuie scris în continuare, fără spaţii libere, în afară de cazul în care pentru întocmirea copiei se folosesc imprimate tipizate sau fotocopii. (2) Pentru a se înlătura posibilitatea unor denaturări ulterioare în copiile legalizate, imediat după textul înscrisului care se legalizează se aplică parafa cu textul: "legalizarea pe verso" sau, după caz, "urmează în continuare

legalizarea". Art. 315. - (1) Încheierea de legalizare a copiei de pe un înscris întocmit într-o altă limbă decât cea română se semnează de notarul public care a făcut confruntarea, în cazul în care limba străină este limba sa maternă sau pentru care a fost autorizat ca interpret şi traducător. În cazul în care confruntarea se face de către un interpret şi traducător autorizat, încheierea se semnează de acesta în faţa notarului public, în afară de cazul în care interpretul şi traducătorul autorizat are depus specimenul de semnătură la biroul notarial. La încheiere se anexează traducerea în limba română a înscrisului, certificată de traducătorul autorizat. (2) Copia înscrisului tradus în limba română se anexează la exemplarul traducerii acestuia, care rămâne în arhiva notarului public. Art. 316. - (1) Copia legalizată a unui înscris pentru a cărei colaţionare cu originalul se cere o pregătire de specialitate se eliberează pe baza colaţionării de către un expert desemnat de notarul public. (2) În cazul prevăzut la alin. (1), încheierea de legalizare se semnează de notarul public şi de expert. Art. 317. - (1) Încheierea de legalizare de pe copiile care se eliberează părţilor se scrie, după caz, pe versoul înscrisului care se legalizează, dacă acesta are o singură filă, sau în continuarea acestuia, în cazul în care textul este scris şi pe verso sau pe mai multe file în continuare. (2) Înscrisul cuprinzând mai multe file va fi cusut, legat sau broşat. În acest caz, precum şi dacă pentru întocmirea încheierii se foloseşte un adaos, sigiliul notarului public se aplică între filele înscrisului şi, respectiv, parte pe fila înscrisului, parte pe adaosul folosit în condiţiile prezentului regulament. Punere în aplicare Art. 150. - prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : ANEXA Nr. 19 la regulament ROMÂNIA Uniunea Naţională a Notarilor Publici Birou notarial . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. Licenţa de funcţionare nr. . .. .. .. .. .. .. .. Sediul . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . ÎNCHEIERE DE LEGALIZARE COPIE Nr. . .. .. .. .. Anul . .. .. .. .. .. .. .. luna . .. .. .. .. .. .. .. ziua . .. .. .. .. .. .. .. . . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., notar public, legalizează această copie conformă cu înscrisul prezentat nouă, aflat în . .. .. .. .. .. . ), care este. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . ) şi are . .. .. .. pagini, colaţionat de secretarul/expertul . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . ) Se va indica locul în care se află înscrisul original prezentat pentru colaţionare: în arhiva biroului notarial sau în afara acesteia, cu precizarea locului unde se află. ) Se vor menţiona denumirea înscrisului şi starea în care se află înscrisul prezentat. Înscrisul . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . ) ) Se va completa doar dacă actul este în extras, sub semnătură privată, prezintă particularităţi, este plastifiat sau altă menţiune în legătură cu înscrisul prezentat. De asemenea, se vor face menţiunile corespunzătoare şi în cazul actelor originale emise de autorităţi, parafate sau semnate prin parafă. S-a perceput onorariul de . .. .. .. .. .. .. .. .. .. lei, cu chitanţă/bon fiscal/ordin de plată nr. . .. .. .. .. .. . 1

2

1

2

3

3

Colaţionat Secretar/Expert, . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . Notar public, . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. L.S.

E. Efectuarea şi legalizarea traducerilor Art. 151. - (1) Pentru efectuarea traducerii, dacă aceasta nu este făcută de notarul public autorizat în acest scop, traducătorul atestat potrivit legii, care a întocmit traducerea, va semna formula de certificare a acesteia, iar notarul va legaliza semnătura traducătorului. Legalizarea semnăturii traducătorului se poate face şi după specimenul de semnătură depus la biroul notarului public. (2) Dacă înscrisul se traduce din limba română într-o limbă străină sau dintr-o limbă străină în altă limbă străină, atât certificarea traducerii, cât şi legalizarea semnăturii traducătorului de către notarul public se vor face şi în limba străină în care se face traducerea. Punere în aplicare Art. 151. - prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : SUBSECŢIUNEA a 5-a Efectuarea şi legalizarea traducerilor. Legalizarea semnăturii interpretului şi traducătorului autorizat Art. 318. - (1) Legalizarea semnăturii interpretului şi traducătorului autorizat se face potrivit procedurii prevăzute de lege şi prezentei subsecţiuni. În actele şi procedurile notariale, traducerile se efectuează de interpreţi şi traducători autorizaţi de Ministerul Justiţiei. (2) Cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European ori ai Confederaţiei Elveţiene pot desfăşura activitatea de interpret şi traducător autorizat în acte şi proceduri notariale dacă le-au fost recunoscute de Ministerul Justiţiei certificatele sau alte documente similare care atestă calitatea de interpret şi traducător autorizat în specialitatea ştiinţe juridice, emise/eliberate de autorităţile competente din statul de origine sau de provenienţă. Art. 319. - (1) Înscrisul care se traduce se prezintă notarului public în una dintre următoarele forme: a) în original. Originalul poate fi un înscris sub semnătură privată căruia i s-a dat, după caz, dată certă, legalizare de semnătură ori certificare sau poate fi un înscris autentic; b) în copie legalizată ori certificată de autoritatea competentă care deţine în arhivă originalul înscrisului. (2) Interpretul şi traducătorul autorizat are obligaţia de a traduce complet, fără omisiuni, textul prezentat spre

traducere şi de a nu îi denatura conţinutul şi sensul. Prin text prezentat spre traducere se înţelege fie o parte din textul înscrisului, fie textul înscrisului în întregime. În cazul în care se solicită traducerea doar a unei părţi din textul înscrisului se va putea face doar această traducere, nefiind necesară şi traducerea textului înscrisului în întregime. La sfârşitul traducerii se va înscrie formula de certificare a traducerii, prin care interpretul şi traducătorul autorizat va certifica exactitatea traducerii, faptul că textul prezentat spre traducere a fost tradus în întregime, fără omisiuni, şi că, prin traducere, înscrisului nu i-au fost denaturate conţinutul şi sensul. (3) În cazul legalizării semnăturii interpretului şi traducătorului autorizat care a efectuat o traducere din limba română într-o limbă străină, calificarea de către notarul public a înscrisului tradus se face pe baza datelor şi informaţiilor cuprinse în înscrisul în limba română prezentat de interpretul şi traducătorul autorizat în una dintre formele prevăzute la alin. (1). În situaţia în care din înscrisul prezentat în limba română nu rezultă date şi informaţii suficiente pentru calificarea de către notarul public a actului tradus, acesta respinge cererea de îndeplinire a procedurii de legalizare a semnăturii interpretului şi traducătorului autorizat. (4) În cazul legalizării semnăturii interpretului şi traducătorului autorizat care a efectuat o traducere dintr-o limbă străină în limba română, calificarea de către notarul public a înscrisului tradus se face pe baza datelor şi informaţiilor cuprinse în traducerea certificată de interpretul şi traducătorul autorizat. În situaţia în care din traducerea înscrisului nu rezultă date şi informaţii suficiente pentru calificarea de către notarul public a actului tradus, acesta respinge cererea de îndeplinire a procedurii de legalizare a semnăturii interpretului şi traducătorului autorizat. (5) Copia înscrisului care se traduce se anexează traducerii, cu aplicarea ştampilei şi a semnăturii interpretului şi traducătorului autorizat pe marginile alăturate la îmbinarea a două file, astfel încât ştampila de legătură să fie aplicată pe toate filele înscrisului, care se numerotează, se capsează, se cos sau se broşează. (6) Nu se poate legaliza semnătura interpretului şi traducătorului autorizat dacă înscrisul prezentat spre traducere, înfăţişat notarului public, este în copie simplă. (7) Încheierea de legalizare a semnăturii interpretului şi traducătorului autorizat se întocmeşte în urma prezentării la biroul notarului public a înscrisului care se traduce, precum şi a traducerii acestuia, certificată de interpretul şi traducătorul autorizat. Art. 320. - (1) Interpretul şi traducătorul autorizat care efectuează traducerea întocmeşte formula de certificare, ce are următorul cuprins: "Subsemnatul, . .. .. .. .. .. .. .. (nume, prenume astfel cum sunt menţionate în autorizaţie), interpret şi traducător autorizat pentru limba/limbile străină/străine , în temeiul Autorizaţiei nr. din data de , eliberată de Ministerul Justiţiei din România, certific exactitatea traducerii efectuate din limba . .. .. .. .. .. .. .. .. în limba . .. .. .. .., că textul prezentat a fost tradus complet, fără omisiuni, şi că, prin traducere, înscrisului nu i-au fost denaturate conţinutul şi sensul. Înscrisul a cărui traducere se solicită în întregime/în extras are, în integralitatea sa, un număr de . .. . pagini, poartă titlul/denumirea de . .. .. .., a fost emis de . .. şi mi-a fost prezentat mie în întregime/în extras. Traducerea înscrisului prezentat are un număr de . .. . pagini şi a fost efectuată potrivit cererii scrise înregistrate cu nr. ./zz.ll.aaaa, păstrate în arhiva subsemnatului. S-a încasat onorariul de . .. lei, cu chitanţă/bon fiscal/ordin de plată nr. /zz.ll.aaaa. INTERPRET ŞI TRADUCĂTOR AUTORIZAT . .. .. .. .. .. .. .. . (semnătura şi ştampila)". (2) Este interzisă modificarea în orice mod a formulei de certificare prevăzute la alin. (1), precum şi necompletarea uneia sau mai multora dintre menţiunile cuprinse în aceasta. Art. 321. - Notarul public refuză îndeplinirea procedurii legalizării semnăturii interpretului şi traducătorului autorizat dacă nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de lege şi de prezentul regulament. Art. 322. - (1) În procedura de legalizare a semnăturii interpretului şi traducătorului autorizat, notarul public verifică şi atestă că înscrisul prezentat pentru a fi tradus este prezentat în una dintre formele prevăzute la art. 319 alin. (1), că interpretul şi traducătorul care a efectuat traducerea este autorizat conform legii, precum şi faptul că acesta a semnat traducerea şi a aplicat ştampila. (2) În încheierea de legalizare a semnăturii interpretului şi traducătorului autorizat, notarul public arată că s-au îndeplinit condiţiile esenţiale, respectiv data (anul, luna, ziua), numele şi prenumele interpretului şi traducătorului autorizat, prezentarea lui în persoană, calificarea actului prezentat spre traducere conform art. 319 alin. (1), precum şi constatarea semnării de către acesta a traducerii. În situaţia în care interpretul şi traducătorul autorizat şi-a depus specimenul de semnătură la biroul notarial, nu este necesară prezenţa acestuia în faţa notarului public în vederea îndeplinirii procedurii. Art. 323. - (1) Notarul public poate efectua traduceri în condiţiile art. 82 alin. (2) din lege. (2) În cazul în care traducerea se efectuează de către notarul public, pe lângă menţiunile prevăzute la art. 322 alin. (2), în încheierea de legalizare a traducerii, notarul public certifică exactitatea traducerii, faptul că textul prezentat a fost tradus complet, fără omisiuni, şi că, prin traducere, înscrisului nu i-au fost denaturate conţinutul şi sensul. Încheierea va cuprinde, de asemenea, următorul text: "Înscrisul a cărui traducere se solicită în întregime/în extras are, în integralitatea sa, un număr de . .. . pagini, poartă titlul/denumirea de . .. .. .., a fost emis de . .. şi mi-a fost prezentat mie în întregime/în extras. Traducerea înscrisului prezentat are un număr de . .. . pagini şi a fost efectuată potrivit cererii scrise înregistrate cu nr. ./zz.ll.aaaa, păstrate în arhiva subsemnatului. S-a încasat onorariul de . .. lei, cu chitanţă/bon fiscal/ordin de plată nr. . .. .. .. ../zz.ll.aaaa." Art. 324. - Notarul public poate elibera copii legalizate de pe traducerile aflate în arhiva biroului notarial în condiţiile prevăzute de lege şi de prezentul regulament pentru îndeplinirea procedurii de legalizare a copiilor de pe înscrisuri. Punere în aplicare Art. 151. - prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : ANEXA Nr. 22 la regulament ROMÂNIA Uniunea Naţională a Notarilor Publici Birou notarial . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. Licenţa de funcţionare nr. . .. .. .. .. .. .. .. Sediul . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ÎNCHEIERE DE LEGALIZARE A SEMNĂTURII TRADUCĂTORULUI Nr. . .. .. .. .. Anul . .. .. .. .. .. .. .. .. luna . .. .. .. .. .. .. .. .. .. ziua . .. .. .. .. .. .. .. . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., notar public, în temeiul art. 12 lit. j) din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995 , republicată, cu modificările ulterioare, legalizez semnătura de mai sus, aparţinând lui . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .., interpret şi traducător autorizat, în baza ) . .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., de pe cele . .. .. .. .. .. .. .. . exemplare ale înscrisului, care are ca parte integrantă o copie a actului 1

tradus. Înscrisul a cărui traducere se solicită este un înscris ) . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . S-a încasat onorariul de . .. .. .. .. .. .. .. .. . lei, cu chitanţă/bon fiscal/ordin de plată nr. . .. .. .. .. .. .. .. .. ) Semnăturii date în faţa mea/specimenului de semnătură depus la biroul notarial. ) Se va menţiona forma actului: - act autentic; - copie legalizată; - cu legalizare de semnătură; - cu dată certă. Înscrisul tradus poate fi şi în extras. 2

1 2

Notar public, . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. L.S. ANEXA Nr. 23 la regulament ROMÂNIA Uniunea Naţională a Notarilor Publici Birou notarial . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. Licenţa de funcţionare nr. . .. .. .. .. .. .. .. Sediul . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ÎNCHEIERE DE LEGALIZARE A TRADUCERII Nr. . .. .. .. .. Anul . .. .. .. .. .. .. .. .. . luna . .. .. .. .. .. .. .. .. ziua . .. .. .. .. .. .. .. .. . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., notar public, având ca limbă maternă limba . .. .. .. .. .. .. .. .. ../, autorizat ca interpret şi traducător autorizat ) pentru limba/limbile străină/străine . .. .. .. .. .. .. .. .. ., în temeiul autorizaţiei nr. . .. . din data de . .. .. .. ., eliberată de Ministerul Justiţiei, certific exactitatea traducerii efectuate din limba . .. .. .. .. .. .. .. .. în limba . .. .. .. .., că textul prezentat a fost tradus complet, fără omisiuni, şi că, prin traducere, înscrisului nu i-au fost denaturate conţinutul şi sensul. Înscrisul a cărui traducere se solicită este un înscris ) . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . Înscrisul a cărui traducere se solicită în întregime/în extras are, în integralitatea sa, un număr de . .. . pagini, poartă titlul/denumirea de . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .., a fost emis de . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. şi a fost prezentat mie în întregime/în extras. Traducerea înscrisului prezentat are un număr de . .. .. . pagini şi a fost efectuată potrivit cererii scrise înregistrate cu nr. . .. .. .. ./zz.ll.aaaa, păstrate în arhiva subsemnatului. În baza art. 12 lit. j) din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, republicată, cu modificările ulterioare, se legalizează traducerea efectuată de mine, care are ca parte integrantă o copie a actului tradus. S-a încasat onorariul de . .. .. .. .. .. .. .. .. .. . lei, cu chitanţă/bon fiscal/ordin de plată nr. . .. .. .. .. .. .. .. ) Se va păstra menţiunea corespunzătoare, după cum limba în care/din care se traduce este limba maternă a notarului public, respectiv acesta efectuează traducerea în temeiul autorizaţiei deţinute pentru limba respectivă. ) Se va menţiona forma actului: - act autentic; - copie legalizată; - cu legalizare de semnătură; - cu dată certă. Înscrisul tradus poate fi şi în extras. 1

2

1

2

Notar public, . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. L.S.

F. Primirea în depozit de înscrisuri şi documente Art. 152. - (1) La primirea în depozit a bunurilor, înscrisurilor şi a documentelor prezentate de părţi, precum şi a sumelor de bani, a altor bunuri, înscrisuri sau documente găsite cu ocazia inventarului succesoral, notarul public va menţiona, în încheiere, că s-au îndeplinit condiţiile esenţiale ale primirii în depozit, în sensul art. 83 lit. g), prin următoarele menţiuni: a) data depunerii (anul, luna, ziua), iar la cererea părţii, şi ora; b) identificarea înscrisurilor sau a bunurilor predate, arătându-se toate datele necesare în acest scop; c) numele deponentului şi al persoanei căreia trebuie să i se elibereze înscrisurile sau bunurile; d) termenul de păstrare. (2) Notarul public poate apela la o societate specializată în scopul îndeplinirii procedurii prevăzute la alin. (1). Dacă notarul public va considera că nu poate asigura condiţiile optime pentru îndeplinirea respectivei proceduri, poate refuza îndeplinirea acesteia. Punere în aplicare Art. 152. - prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : SUBSECŢIUNEA a 6-a Primirea în depozit Art. 325. - (1) La primirea în depozit a înscrisurilor, documentelor, valorilor, precum şi a altor bunuri neperisabile, pe care notarul public are posibilitatea practică şi efectivă de a le depozita la biroul notarial în condiţii de siguranţă şi a căror depozitare nu contravine legii şi altor dispoziţii de ordine publică sau bunelor moravuri, notarul public va proceda la verificarea cuprinsului sau, după caz, a conţinutului acestora. (2) În vederea primirii în depozit, deponentul declară pe propria răspundere că bunurile au provenienţă legală. Art. 326. - (1) Amprentele/Tiparele dispozitivelor silvice speciale de marcat care au făcut obiectul procedurii de certificare de sigiliu se depun în depozitul notarial. (2) Încheierea de primire în depozit se întocmeşte în numărul de exemplare cerut de parte, plus unul pentru arhivă. (3) Restituirea înscrisurilor, documentelor sau valorilor primite în depozit se face pe baza semnăturii părţilor, succesorilor sau, după caz, a reprezentanţilor acestora, în registrul de depozite. (4) Eliberarea bunurilor sau înscrisurilor aflate în depozit se face la termenul şi în condiţiile stabilite în încheierea de

primire în depozit. (5) La începutul fiecărui an, notarul public procedează la reînscrierea în ordine cronologică în registrul de depozite a depozitelor neeliberate, începând cu înscrierea cea mai veche, care va purta nr. 1 din registru. Punere în aplicare Art. 152. - prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : ANEXA Nr. 24 la regulament ROMÂNIA Uniunea Naţională a Notarilor Publici Birou notarial . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. Licenţa de funcţionare nr. . .. .. .. .. .. .. .. Sediul . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ÎNCHEIERE DE PRIMIRE ÎN DEPOZIT Nr. . .. .. .. .. Anul . .. .. .. .. .. .. .. .. .. luna . .. .. .. .. .. .. .. .. ziua . .. .. .. .. .. .. .. .. În faţa mea, . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., notar public, s-a prezentat . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .., cu domiciliul în . .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., identificat prin . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., şi, în temeiul art. 12 lit. g) din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, republicată, cu modificările ulterioare, a depus următoarele: 1. . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .; 2. . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ). ) Se completează cu denumirea bunului, datele de identificare ale acestuia, precum şi cu o descriere sumară a bunului. Depozitul a fost constituit pentru o perioadă de . .. .. .. .. .. .. .. .. .. ., urmând a fi eliberat lui . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . . S-a încasat onorariul de . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. lei, cu chitanţă/bon fiscal/ordin de plată nr. . .. .. .. .. .. .. .. . . 1

1

Notar public, . .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. . L.S.

G. Acte de protest al cambiilor, cecurilor şi al altor titluri la ordin Art. 153. - Întocmirea actelor de protest al cambiilor, cecurilor şi al altor titluri la ordin se face în condiţiile stabilite prin legile speciale. Punere în aplicare Art. 153. - prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : SUBSECŢIUNEA a 7-a Acte de protest al cambiilor, cecurilor şi al altor titluri la ordin Art. 327. - Actul de protest al cambiei, biletului la ordin sau al cecului se întocmeşte, la cererea beneficiarului, de către notarul public, care are obligaţia de a-l înregistra, zilnic şi în ordinea datei, în registrul prevăzut la art. 102 alin. (1) lit. g) şi de a comunica, în prima zi a fiecărei săptămâni, camerei de comerţ şi industrie judeţene sau, după caz, a municipiului Bucureşti tabelul protestelor întocmite în săptămâna precedentă, în condiţiile prevăzute de legile speciale.

H. Eliberarea de duplicate ale înscrisurilor notariale Art. 154. - (1) La cererea părţii, notarul public poate elibera un duplicat al unui act original aflat în arhiva sa. (2) În textul duplicatului se reproduc cuvânt cu cuvânt cuprinsul înscrisului, cât şi cel al încheierii prin care s-a încuviinţat întocmirea înscrisului original. În locul semnăturii originale se menţionează numele de familie şi prenumele fiecărui semnatar. (3) Duplicatul are aceeaşi forţă probantă ca şi înscrisul original. (4) Competenţa eliberării duplicatelor de pe actele emise de notariatele de stat sau de alte organe cu activitate notarială aparţine instituţiei care a preluat arhiva acestora. Punere în aplicare Art. 154. - prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : SUBSECŢIUNEA a 8-a Eliberarea de duplicate ale înscrisurilor notariale Art. 328. - (1) Eliberarea duplicatelor se face în condiţiile art. 155 din lege. (2) Duplicatul unui înscris notarial se poate elibera la cererea oricăreia dintre părţi, a reprezentantului legal sau convenţional, a succesorilor acestora, precum şi a oricărei persoane care justifică un drept sau un interes legitim. (3) Duplicatul reprezintă redarea fidelă a conţinutului actului şi a încheierii notariale, cu excepţia semnăturii părţilor şi a notarului instrumentator. În locul semnăturilor originale ale părţilor şi a notarului public instrumentator se menţionează numele şi prenumele fiecărui semnatar. (4) Pe prima pagină a duplicatului se aplică o parafă cu menţiunea "DUPLICAT". După redarea fidelă a conţinutului actului, inclusiv a conţinutului încheierii notariale, se introduce formula de duplicat, cu următorul cuprins, sub care notarul public semnează şi aplică sigiliul: "Prezentul duplicat al actului . .., cu nr. , din data , încheiat de către notarul public . .., se eliberează la cererea lui , în calitate de . .., domiciliat în . .., identificat cu . .., CNP . .., într-un număr de . .. exemplare, de . .., notar public, şi are aceeaşi forţă probantă ca originalul. Onorariul în sumă de . .. lei s-a încasat cu chitanţă/bon fiscal/ordin de plată nr. . .. ." În cazul înscrisurilor prevăzute la art. 101 din lege, formula de duplicat va avea următorul conţinut: "Prezentul duplicat al actului . .., cu nr. , din data , încheiat de către notarul public . .., se eliberează la cererea lui , în calitate de. .., domiciliat în . .., identificat cu . .., CNP . .., într-un număr de . .. exemplare, de . .., notar public, are aceeaşi forţă probantă ca originalul şi constituie titlu executoriu în condiţiile legii. Onorariul în sumă de. .. lei s-a încasat cu chitanţă/bon fiscal/ordin de plată nr. . .. ." (5) Dacă originalul actului a fost rectificat, duplicatul cuprinde atât conţinutul actului, cât şi pe cel al încheierii de rectificare. (6) Dacă pe actul original aflat în arhiva notarului public sau a Camerei există menţiunea revocării sau a anulării

totale ori parţiale, nu se poate elibera duplicat de pe acesta. În acest caz, se poate elibera copie legalizată din arhivă, în condiţiile din prezentul regulament. (7) În cazul cererii de eliberare a unui duplicat de pe actele autentice încheiate într-un singur exemplar original, altul decât cele eliberate la autentificare, încheierea de eliberare a duplicatului va primi număr distinct din registrul general şi va purta data eliberării, pentru fiecare exemplar eliberat. (8) Eliberarea duplicatului de pe actele autentice întocmite într-un singur exemplar original se face de pe actul autentic, conform art. 225 alin. (6), păstrat în arhiva notarului public.

I. Reconstituirea actelor originale Art. 155. - (1) Actele care au dispărut fără a mai fi rămas un exemplar original se reconstituie la cerere, prin încheiere, pe baza acordului părţilor sau, după caz, a succesorilor acestora. (2) Reconstituirea se face de către notarul public la care s-a întocmit actul sau, dacă acestuia i-a încetat calitatea, de către notarul public care a preluat arhiva sau de către cel desemnat în acest scop de către preşedintele Colegiului director al Camerei. Reconstituirea se face cu citarea tuturor părţilor sau a succesorilor acestora. (3) În lipsa acordului părţilor, reconstituirea actelor dispărute se va face de judecătoria în circumscripţia căreia îşi are sediul biroul notarial care a întocmit actul, în conformitate cu dispoziţiile din Codul de procedură civilă, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. (4) În cazul în care actul dispărut a fost întocmit de alte organe cu activitate notarială, reconstituirea se face de judecătoria în circumscripţia căreia îşi are sediul organul care a întocmit actul sau se află domiciliul ori sediul uneia dintre părţi, după caz.

Punere în aplicare Art. 155. - prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : SUBSECŢIUNEA a 9-a Reconstituirea actelor originale Art. 329. - (1) Reconstituirea actelor notariale originale se face în condiţiile prevăzute de art. 156 din lege. (2) Procedura reconstituirii de către notarul public a actelor notariale originale se îndeplineşte şi pentru actele întocmite de notariatul de stat, ale cărui arhive se preiau de către Camere, sau înscrisuri care au dispărut fără a mai exista un exemplar original. Reconstituirea se face cu acordul părţilor sau, după caz, al succesorilor acestora.

CAPITOLUL VI Controlul activităţii notariale, arhiva şi evidenţa activităţii

SECŢIUNEA 1 Controlul activităţii notariale

Art. 156. - (1) Actele notariale sunt supuse controlului judecătoresc, în condiţiile art. 157. (2) Activitatea notarilor publici este supusă controlului profesional administrativ, în condiţiile prezentei legi. Art. 157. - (1) Actele notariale pot fi atacate de părţi sau de orice persoană interesată prin acţiune în anulare la instanţa judecătorească, în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. (2) Totodată, partea nemulţumită poate introduce plângere împotriva încheierii de respingere a cererii de îndeplinire a unui act notarial, în termen de 10 zile de la data când a luat cunoştinţă, la judecătoria în circumscripţia căreia îşi are sediul biroul notarial care a refuzat îndeplinirea actului. (3) Plângerea se depune la biroul notarului public care a refuzat cererea, iar acesta o va înainta de îndată instanţei, împreună cu dosarul cauzei. (4) Judecarea plângerii se face cu citarea tuturor părţilor interesate în cauză. În cazul admiterii plângerii, instanţa indică în hotărâre modul în care trebuie întocmit actul. (5) Notarul public este obligat să se conformeze hotărârii judecătoreşti rămasă definitivă şi irevocabilă*). *) A se vedea nota de subsol corespunzătoare asteriscului din finalul art. 74 alin. (11).

Punere în aplicare Art. 157. - prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : SECŢIUNEA a 12-a Controlul judecătoresc al actelor şi procedurilor notariale Art. 332. - Controlul judecătoresc al actelor şi procedurilor notariale se realizează, potrivit legii, pe calea acţiunii în anulare sau, în cazul refuzului îndeplinirii actului notarial, pe calea plângerii împotriva încheierii de respingere pronunţate de notarul public. Art. 333. - (1) Acţiunea în anularea actului notarial se exercită de părţi sau de orice persoană interesată la instanţa competentă potrivit legii. (2) Până la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a pronunţat anularea, actul notarial atacat se socoteşte valabil îndeplinit. Art. 334. - (1) Plângerea împotriva încheierii de respingere se înregistrează la biroul notarului public care a refuzat îndeplinirea actului notarial, iar acesta este obligat să o înainteze, în termen de 3 zile lucrătoare, judecătoriei în circumscripţia căreia îşi desfăşoară activitatea, împreună cu dosarul cauzei. (2) Notarul public cu sediul biroului notarial în municipiul Bucureşti va înainta plângerea judecătoriei în circumscripţia căreia se află sediul biroului.

Art. 158. - (1) Controlul profesional administrativ se exercită de către Uniunea Naţională a Notarilor Publici prin consiliul său de conducere şi va avea în vedere: a) organizarea Camerelor Notarilor Publici şi a birourilor notarilor publici; b) calitatea actelor şi lucrărilor încheiate de notarii publici; c) respectarea obligaţiilor profesionale legale, statutare şi deontologice. (2) Consiliul Uniunii poate delega Colegiului director al Camerei exercitarea controlului prevăzut la alin. (1) lit. b), în circumscripţia sa. (3) Ministrul justiţiei poate ordona controlul activităţii notarilor publici prin inspectori generali de specialitate.

Punere în aplicare Art. 158. - prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : SUBSECŢIUNEA 1 Controlul activităţii notariale Art. 85. - (1) Controlul profesional administrativ al activităţii notariale se exercită, ori de câte ori se consideră necesar, de către ministrul justiţiei, prin inspectorii generali de specialitate, şi de către Consiliul Uniunii, prin Corpul de control al Uniunii. (2) Cu excepţia controlului inopinat, fiecare entitate cu atribuţii de control are obligaţia informării celeilalte entităţi despre declanşarea controlului, notarul public controlat, perioada de control, precum şi obiectivele acestuia. (3) Consiliul Uniunii poate delega Colegiului director al Camerei controlul profesional administrativ cu privire la calitatea actelor şi lucrărilor încheiate de notarii publici. Colegiul director al Camerei exercită controlul activităţii birourilor notariale din circumscripţia sa prin persoane desemnate de acesta. (4) În condiţiile alin. (3), Colegiul director al fiecărei Camere controlează modul de îndeplinire a actelor notariale după 6 luni de la începerea activităţii sau de la încetarea măsurii suspendării disciplinare. (5) În cazul în care, în urma controlului administrativ profesional efectuat în condiţiile art. 159 din lege, rezultă indicii privind săvârşirea de către notarul public a unei abateri disciplinare, efectuarea cercetării disciplinare este obligatorie. Art. 86. - Controlul efectuat de ministrul justiţiei sau de Consiliul Uniunii vizează, în principal, următoarele: a) respectarea prevederilor legale, regulamentare, statutare şi deontologice în activitatea notarilor publici; b) ţinerea corectă a evidenţelor biroului notarial şi modul de comunicare cu evidenţele gestionate de CNARNN, precum şi cu celelalte evidenţe cu incidenţă în activitatea notarială; c) modul de îndeplinire a actelor şi procedurilor notariale; d) modul de constituire şi conservare a arhivei; e) conduita notarului public în activitatea profesională şi în societate; f) combaterea concurenţei neloiale; g) respectarea normelor tehnice şi igienico-sanitare de funcţionare corespunzătoare a biroului notarial, precum şi accesul liber şi neîngrădit la serviciul notarial în timpul programului de lucru cu publicul. Art. 87. - (1) Controlul se declanşează de către entităţile în măsură să îl exercite sau de către împuterniciţii acestora. (2) Ordinul sau, după caz, dispoziţia de control cuprinde, cel puţin, următoarele menţiuni: a) locul de desfăşurare a controlului; b) durata controlului; c) obiectivele controlului, stabilite în conformitate cu dispoziţiile art. 159 din lege; d) componenţa echipei de control. (3) Cu excepţia controlului inopinat, ordinul sau, după caz, dispoziţia de control se aduce la cunoştinţa Camerei în care se efectuează controlul şi, după caz, dacă notarii publici sunt nominalizaţi, notarilor publici controlaţi. Comunicarea se face, de îndată, în scris, prin orice mijloc care atestă confirmarea primirii. Art. 88. - Entităţile în măsură să declanşeze efectuarea controlului sau împuterniciţii acestora pot dispune, în conformitate cu dispoziţiile art. 159 din lege, efectuarea inopinată a controlului la birourile notariale, caz în care nu se aduce la cunoştinţa notarului public ordinul sau, după caz, dispoziţia de control, decât la prezentarea echipei de control la biroul notarial în vederea efectuării controlului. Celelalte dispoziţii privind organizarea şi desfăşurarea controlului se aplică în mod corespunzător. Art. 89. - Pe perioada desfăşurării controlului, la cererea membrilor echipei de control, se poate suplimenta componenţa echipei de control, se poate prelungi durata controlului şi se pot stabili noi obiective de control, cu respectarea dispoziţiilor art. 159 din lege. Art. 90. - (1) Notarul public are obligaţia să fie prezent la sediul biroului pe toată durata controlului şi să colaboreze la desfăşurarea acestuia în bune condiţii, cu excepţia cazului când este în imposibilitate fortuită. (2) Controlul se desfăşoară la sediul biroului notarial, iar notarul public trebuie să pună la dispoziţia echipei de control un spaţiu adecvat, precum şi logistica necesară desfăşurării controlului. (3) Dacă în cadrul biroului nu există un spaţiu adecvat pentru derularea controlului, atunci echipa de control poate dispune, pe perioada derulării controlului, suspendarea temporară a activităţii biroului notarial, notarul public putând instrumenta doar acele acte şi proceduri care nu pot fi amânate. Art. 91. - (1) Notarul public este obligat să transmită echipei de control orice informaţie solicitată, să prezinte toate documentele solicitate şi să pună la dispoziţia echipei de control copii ale documentelor solicitate, în vederea ataşării acestora la nota de control. Notarul public nu poate opune echipei de control secretul profesional şi prevederile legale privind protecţia datelor cu caracter personal. (2) Echipa de control poate solicita explicaţii scrise ori de câte ori consideră necesar. Refuzul notarului public de a formula notă explicativă se consemnează în actul de control. (3) În cazul în care, pe parcursul derulării controlului, echipa de control identifică acte întocmite de alţi notari publici decât notarul controlat, acte care cuprind deficienţe grave, aceasta va sesiza în scris entitatea care a dispus controlul. Art. 92. - (1) După efectuarea controlului, echipa de control va întocmi actul de control, care va cuprinde aspectele de fapt şi de drept constatate cu ocazia efectuării controlului, precum şi propunerile privind măsurile ce urmează a fi luate.

(2) La actul final de control se anexează, după caz, copiile ridicate cu ocazia controlului şi notele explicative date de notarul public. (3) Actul de control se comunică notarului public controlat, care poate formula obiecţiuni, pe care le înaintează echipei de control în termen de 7 zile lucrătoare de la primirea acestuia. (4) Entitatea care a dispus efectuarea controlului are obligaţia de a comunica RNENP, în vederea centralizării, arhivării şi a urmăririi îndeplinirii măsurilor legale dispuse, un exemplar al actului de control şi al obiecţiunilor formulate de către notarul public. (5) RNENP are obligaţia de a comunica anual Ministerului Justiţiei şi Casei de Asigurări a Notarilor Publici situaţia centralizată a măsurilor dispuse în urma controalelor efectuate. Art. 93. - La sfârşitul fiecărui an, Corpul de control al Uniunii întocmeşte o sinteză a acţiunilor de control efectuate în cursul anului. Sinteza se publică de către Uniune, fără nominalizarea, în niciun fel, a celor supuşi controlului. Art. 94. - În condiţiile legii şi ale prezentului regulament, Consiliul Uniunii stabileşte, prin norme proprii, metodologia organizării şi desfăşurării controlului administrativ propriu. Art. 95. - (1) Prin acţiunile de control efectuate, Consiliul Uniunii urmăreşte şi verifică modul de organizare şi funcţionare a Camerelor, desfăşurarea adunărilor generale ale notarilor publici, îndeplinirea de către colegiile directoare ale Camerelor a atribuţiilor cu respectarea legii şi a statutului, gestiunea financiar-contabilă a Camerelor, activitatea INR, a CNARNN, a Casei de Asigurări a Notarilor Publici, a Casei de Pensii a Notarilor Publici, precum şi orice alte activităţi ale acestora cu incidenţă în activitatea notarială. (2) Controlul se exercită ori de câte ori este necesar, iar dispoziţiile privind organizarea şi desfăşurarea controlului profesional administrativ se aplică în mod corespunzător. (3) În cazul în care, în urma controlului efectuat la Cameră, cu privire la activitatea acesteia, se constată deficienţe, echipa de control le aduce la cunoştinţa Adunării generale a Camerei şi a Consiliului Uniunii în vederea luării măsurilor care se impun. (4) În cazul în care, în urma controlului efectuat la celelalte entităţi din cadrul Uniunii, cu privire la activitatea acestora, se constată deficienţe, echipa de control le aduce la cunoştinţa Consiliului Uniunii în vederea luării măsurilor ce se impun. Art. 96. - (1) Biroul executiv al Consiliului Uniunii, la solicitarea preşedintelui Uniunii, soluţionează sesizările împotriva notarilor publici şi împotriva Camerelor, în termen de 30 de zile de la primirea acestora, iar în cazul în care se impune efectuarea de verificări suplimentare, în cel mult 60 de zile. Verificarea celor sesizate se face prin personalul de specialitate sau prin notarii publici desemnaţi să efectueze controlul. (2) Preşedintele Colegiului director al Camerei soluţionează sesizările împotriva notarilor, cu respectarea termenelor prevăzute la alin. (1). Verificarea celor sesizate se face prin personalul de specialitate sau prin notarii publici desemnaţi să efectueze controlul. (3) Sesizările formulate împotriva notarilor publici se soluţionează de către Camera în a cărei circumscripţie notarul public reclamat îşi desfăşoară activitatea, iar sesizările formulate împotriva modului de soluţionare de către Cameră a petiţiei sunt de competenţa Uniunii. (4) Sesizările formulate împotriva organelor de conducere ale Camerelor se soluţionează numai de către Uniune. (5) Sesizările trebuie să fie scrise, semnate şi să cuprindă numele, prenumele şi datele de contact ale petiţionarului, pentru a putea fi solicitate acestuia eventuale completări şi lămuriri cu privire la conţinut. (6) Sesizările care nu conţin datele de identificare ale petiţionarilor se clasează. (7) În cazul în care un petiţionar adresează mai multe petiţii având acelaşi obiect, acestea se vor conexa, petentul urmând să primească un singur răspuns, care trebuie să facă referire la toate petiţiile primite. (8) Dacă după transmiterea răspunsului se primeşte o nouă petiţie de la acelaşi petiţionar, cu acelaşi conţinut, petiţia se clasează, iar în registrul de corespondenţă, la numărul de înregistrare, se face menţiune despre faptul că s-a răspuns anterior. (9) Sesizările se pot formula şi verbal de către petenţi, în cadrul audienţelor solicitate Uniunii sau Camerei, cu respectarea dispoziţiilor privind competenţa de soluţionare a petiţiilor. În acest caz, în condica de audienţe ţinută de către Uniune sau Cameră se consemnează numele şi prenumele petentului, datele de contact ale acestuia, aspectele care formează obiectul plângerii, modul de soluţionare a acesteia, precum şi persoanele care au acordat audienţa şi care au asistat la audienţă. Audienţele se acordă de către conducătorul Uniunii sau Camerei ori de către un reprezentant al acestuia, care va fi însoţit de o persoană angajată în cadrul instituţiei. (10) Camerele şi Uniunea nu pot acorda consultaţii, formula puncte de vedere sau emite dispoziţii referitoare la aspecte privind instrumentarea unui anumit act sau procedură notarială de competenţa notarului public care a întocmit actul sau procedura, cu excepţia solicitărilor primite din partea instituţiilor publice. (11) În cazul în care petiţia este adresată Uniunii sau, după caz, Camerei şi se constată că nu este de competenţa acesteia, petiţia va fi înaintată, în termen de 10 zile, instituţiei competente, cu înştiinţarea petentului. (12) Conflictele de competenţă dintre Camere privind soluţionarea petiţiilor se soluţionează de către Uniune.

SECŢIUNEA a 2-a Arhiva şi evidenţa activităţii

Art. 159. - (1) Arhiva activităţii notariale este proprietatea statului şi se păstrează, se conservă şi se predă în condiţiile legii. (2) În cazul în care Colegiul director al Camerei constată în urma verificărilor că nu sunt îndeplinite obligaţiile prevăzute la alin. (1), va proceda la preluarea arhivei pentru a fi păstrată şi conservată în condiţiile legii. Art. 160. - (1) Biroul de notar public va avea arhivă şi registratură proprii. (2) Secretariatul va efectua operaţiuni privind primirea, înregistrarea şi expedierea corespondenţei, înregistrarea şi îndosarierea actelor, păstrarea registrelor, precum şi alte lucrări cu caracter auxiliar, necesare bunei desfăşurări a activităţii notariale. (3) Notarul public va ţine şi o evidenţă financiar-contabilă. Art. 161. - (1) Camera şi sediile secundare ale acesteia vor avea arhivă proprie şi vor putea deţine şi conserva inclusiv arhiva birourilor notariale, conform aprobării Colegiului director al Camerei. ___________

Pus în aplicare prin Regulament din 06/08/2013 începând cu 18.06.2014.

(2) Arhivele Camerelor constituite în condiţiile alin. (1), arhivele birourilor notariale şi ale registrelor naţionale notariale sunt de utilitate publică. (3) Pentru eliberarea duplicatelor sau a copiilor legalizate de pe actele din aceste arhive, pentru îndreptarea erorilor materiale sau completarea omisiunilor vădite, precum şi pentru reconstituirea actelor notariale, Colegiul director va desemna un notar public. (4) Pentru eliberarea de copii certificate de pe actele din aceste arhive, Colegiul director va desemna un angajat cu studii juridice al Camerei. (5) Competenţa eliberării copiilor legalizate de pe actele emise de notariatele de stat sau de alte organe cu activitate notarială, aparţine instituţiei care a preluat arhiva acestora. Art. 162. - (1) La nivelul Uniunii funcţionează următoarele registre: a) Registrul naţional notarial de evidenţă a succesiunilor (RNNES), în care se înregistrează cauzele succesorale privind cetăţenii români, străini sau apatrizi cu ultimul domiciliu în străinătate, de pe urma cărora au rămas bunuri în România; b) Registrul naţional notarial de evidenţă a liberalităţilor (RNNEL), în care se înregistrează toate actele de donaţie, dispoziţiile testamentare, revocarea lor, precum şi retractarea revocării acestora; c) Registrul naţional notarial de evidenţă a opţiunilor succesorale (RNNEOS), în care se înregistrează toate actele notariale referitoare la acceptarea, respectiv renunţarea la moştenire; d) Registrul naţional notarial de evidenţă a procurilor şi revocărilor acestora (RNNEPR), în care se înregistrează procurile/mandatele date în scopul încheierii de acte şi îndeplinirii de proceduri notariale, precum şi actele de revocare a acestora; e) Registrul naţional notarial al regimurilor matrimoniale (RNNRM), în care se înscrie, pentru opozabilitate faţă de terţi, regimul matrimonial ales de soţi; f) Registrul naţional notarial de evidenţă a creditorilor persoanelor fizice şi a opoziţiilor la efectuarea partajului succesoral (RNNEC), în care se înscriu, pentru opozabilitate faţă de terţi, cererile creditorilor cu privire la creanţele pe care le au faţă de o persoană fizică. (2) Uniunea poate înfiinţa şi alte registre naţionale notariale necesare desfăşurării activităţii notarilor publici şi, respectiv, aplicării dispoziţiilor Codului civil, republicat, cu modificările ulterioare. (3) Registrele naţionale notariale prevăzute la alin. (1) se ţin în format electronic şi pe suport hârtie de către Uniune. (4) Transferul informaţiilor între notarii publici şi registrele naţionale notariale ţinute în format electronic se face numai pe suport electronic, în baza semnăturii electronice calificate a utilizatorului. (5) Organizarea şi funcţionarea registrelor prevăzute la alin. (1), lit. a)-d) şi f), precum şi procedura de înscriere şi consultare a acestora se stabilesc prin decizie a Biroului executiv al Consiliului Uniunii.

Punere în aplicare SECŢIUNEA a 2-a prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : ANEXA Nr. 4 la regulament OPISUL REGISTRULUI GENERAL NOTARIAL Numele şi prenumele şi/sau denumirea părţilor

Felul actului

Nr. de înregistrare/nr. autentic şi data actului

1

2

3

ANEXA Nr. 5 la regulament REGISTRUL DE SUCCESIUNI

Numărul de Numărul şi înregistrare data Data înregistrării Data decesului din registrul de certificatului evidenţă a (moştenitor, Alte soluţii Numele şi procedurilor Ultimul legatar, (conexare, prenumele succesorale, Suspendarea Nr. domiciliu calitate, disjungere, Tarif Not defunctului precum şi Termen procedurii Impozit Onorariu înregistrare al succesoral clasare ANCPI pu CNP/data numerele de succesorale defunctului de lichidare, fără obiect naşterii înregistrare executor etc.) ale testamentar, certificatelor vacanţă Anul Luna Ziua Anul Luna Ziua eliberate de succesorală) CNARNN

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

13

14

15

16

17

1

ANEXA Nr. 6 la regulament OPISUL REGISTRULUI DE SUCCESIUNI Numele şi prenumele defunctului

Ultimul domiciliu al defunctului

Numărul dosarului succesoral

1

2

3

ANEXA Nr. 7 la regulament REGISTRUL DE TERMENE SUCCESORALE

Numărul certificatului (de moştenitor, de Soluţia Numele şi Numărul legatar, de calitate, Numărul (amânare, prenumele dosarului succesoral de Onorariul Impozitul Data de ordine suspendare defunctului succesoral lichidare, de sau finalizare) vacanţă, de executor testamentar)

1

2

3

4

5

6

7

8

Tariful ANCPI

9

ANEXA Nr. 8 la regulament REGISTRUL DE DEPOZITE

Număr de înregistrare

Ziua, luna, anul

1

2

Termen de Individualizarea păstrare, înscrisului, condiţia şi, Numele, documentelor după caz, prenumele şi sau valorilor persoana semnătura depuse în desemnată deponentului depozitul căreia i se notarial eliberează depozitul 3

4

Onorariul încasat

Notarul public

6

7

5

Numele, prenumele şi semnătura Data persoanei eliberării căreia i se restituie depozitul

8

9

ANEXA Nr. 9 la regulament REGISTRUL DE PROTESTE

Număr de înregistrare

Ora, ziua, luna, anul

1

2

Somaţia de Numele şi Transcrierea plată, Numele şi Locul şi data prenumele exactă a răspunsul prenumele comunicării celui contra cambiei, primit sau celui care a (cu menţiunea căruia s-a biletului la motivul cerut comunicărilor cerut ordin sau pentru care protestul efectuate) protestul cecului nu s-a răspuns

3

4

5

6

7

Notarul Onorariul public care încasat a întocmit protestul

8

9

ANEXA Nr. 10 la regulament REGISTRUL DE CONSULTAŢII NOTARIALE Număr de înregistrare

1

Numele şi Obiectul prenumele solicitantului consultaţiei

Ziua, luna, anul 2

3

4

Forma consultaţiei Orală

Scrisă

5

6

Onorariul încasat

Notarul public

Observaţii

7

8

9

ANEXA Nr. 11 la regulament REGISTRUL DE CORESPONDENŢĂ Număr de înregistrare

Data înregistrării/expedierii

1

2

Obiectul corespondenţei şi Emitent/Destinatar modul de soluţionare 3

4

Observaţii

5

Punere în aplicare SECŢIUNEA a 2-a prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : SUBSECŢIUNEA a 2-a Organizarea şi evidenţele activităţii notariale A. Organizarea şi evidenţele biroului notarial Art. 97. - (1) Notarul public îşi exercită activitatea în cadrul unui birou notarial individual sau, în urma asocierii întro societate profesională, în cadrul unui birou notarial asociat. (2) În vederea exercitării activităţii, notarul public poate angaja personalul necesar, căruia îi poate delega, în scris, atribuţii administrative. (3) Biroul notarial, indiferent de forma de organizare, are obligaţia de a ţine lucrările de registratură, secretariat şi arhivă, precum şi o evidenţă financiar-contabilă pentru activitatea desfăşurată. Art. 98. - Pentru desfăşurarea corespunzătoare a activităţii, sediul biroului notarial trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: a) să asigure accesul liber şi neîngrădit al publicului la serviciul notarial; b) întregul spaţiu să fie folosit pentru desfăşurarea activităţii notariale sau a altor activităţi compatibile, conform legii, cu profesia de notar public; c) să aibă cel puţin o încăpere pentru desfăşurarea serviciilor de secretariat şi de primire a beneficiarilor serviciilor notariale, o încăpere pentru desfăşurarea activităţii de notar public, cu asigurarea confidenţialităţii discuţiei cu părţile, un spaţiu de arhivă corespunzător, care să asigure securitatea şi siguranţa arhivei; d) să aibă avizele necesare desfăşurării activităţii şi lucrului cu publicul; e) să fie dotat cu sisteme de siguranţă şi antiefracţie sau personal de pază; f) să aibă expuse, la loc vizibil, firma şi programul de lucru; g) să aibă afişată, în interiorul biroului, la loc vizibil, licenţa de funcţionare; h) să aibă dotările tehnice şi infrastructura necesare prevăzute de art. 58. Art. 99. - (1) În cazul în care în cadrul biroului notarial funcţionează mai mulţi notari publici asociaţi, fiecare îşi exercită personal profesia şi răspunde individual pentru activitatea sa. Pentru activitatea administrativă şi financiarcontabilă, răspunderea notarilor publici asociaţi este solidară sau aceasta aparţine numai administratorului biroului, dacă în contractul de societate s-a prevăzut în mod expres. (2) În cadrul biroului notarial cu mai mulţi notari publici asociaţi, cererea de îndeplinire a unei proceduri notariale poate fi soluţionată, pentru asigurarea celerităţii, de oricare dintre notarii publici, în orice fază a soluţionării acesteia, răspunderea îndeplinirii procedurii aparţinând notarului public care a finalizat-o. Art. 100. - Notarul public sau, în cazul societăţii profesionale, notarul public stabilit prin contractul de societate încheie contractele de muncă cu angajaţii biroului şi stabileşte, prin fişa postului, atribuţiile care le revin. Art. 101. - (1) Biroul notarului public funcţionează în toate zilele lucrătoare, conform programului de funcţionare, care se afişează la loc vizibil şi accesibil publicului. În cazul în care îndeplinirea unui act notarial nu suferă amânare, din motive temeinic justificate, acesta va putea fi îndeplinit şi în afara programului de lucru, la cererea părţii interesate. (2) În cazul în care biroul notarului public are un sediu secundar, programul de funcţionare a acestuia va fi stabilit, în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. (4), astfel încât să nu afecteze activitatea la sediul principal al biroului notarial. Art. 102. - (1) Indiferent de forma de organizare, biroul notarial are obligaţia să ţină următoarele registre pe suport hârtie: a) registrul general notarial; b) opisul registrului general; c) registrul de succesiuni; d) opisul registrului de succesiuni; e) registrul de termene succesorale; f) registrul de depozite; g) registrul de proteste; h) registrul de consultaţii juridice notariale; i) registrul de traduceri, care se ţine de către birourile care au interpreţi şi traducători autorizaţi angajaţi; j) registrul de divorţuri;

k) opisul registrului de divorţuri; l) registrul de corespondenţă; m) registrul de evidenţă a specimenelor de semnătură şi a parafelor interpreţilor şi traducătorilor autorizaţi, depuse la biroul notarial; n) registrul unic de control, în care organele abilitate de lege pentru efectuarea controlului, inclusiv controlul profesional administrativ, vor înscrie perioada şi obiectivele controlului; o) registrele financiar-contabile prevăzute de legislaţia în materie; p) registrele pentru evidenţa activităţii arhivistice prevăzute de lege. (2) Modul de înscriere în registre, gestionare, conservare şi achiziţionare a acestora se stabileşte prin hotărâre a Consiliului Uniunii. Art. 103. - Sediul secundar al notarului public sau, după caz, al societăţii profesionale are evidenţe şi registre notariale proprii prevăzute de prezentul regulament, cu excepţia registrelor privind evidenţa financiar-contabilă, care este comună cu cea a sediului principal. Art. 104. - Notarul public are obligaţia întocmirii şi transmiterii evidenţelor statistice ale lucrărilor şi operaţiunilor notariale în modul stabilit de către Consiliul Uniunii, prin hotărâre, atât acesteia, cât şi Camerei în care îşi desfăşoară activitatea. Art. 105. - (1) Situaţia statistică trebuie să corespundă întocmai cu datele cuprinse în registrele notariale şi evidenţele financiar-contabile. Notarul public care semnează situaţiile statistice poartă întreaga răspundere a datelor comunicate. (2) În cazul în care, în situaţia statistică lunară depusă de biroul notarial, nu apare menţionat ca fiind instrumentat niciun act sau procedură notarială, Colegiul director al Camerei va dispune verificări şi luarea măsurilor care se impun, cu excepţia cazului în care, în luna respectivă, biroul notarial nu a funcţionat, întrucât notarul ori notarii publici s-au aflat în concediu şi au înştiinţat Camera despre acest fapt. Art. 106. - (1) Notarii publici asociaţi pot ţine evidenţe, contabilitate şi arhivă în comun, în condiţiile stabilite în contractul de societate, iar cererile şi procedurile notariale cu care este învestit biroul pot fi soluţionate de oricare dintre notarii publici asociaţi. (2) Notarii publici asociaţi pot ţine evidenţe, contabilitate şi arhivă distinct, pentru fiecare asociat, în conformitate cu contractul de societate, numai în situaţia în care fiecare dintre aceştia a fost numit în aceeaşi localitate şi în aceeaşi circumscripţie a judecătoriei. Art. 107. - (1) În cazul desemnării de către preşedintele Colegiului director al Camerei a unui notar public, în condiţiile art. 49 lit. c) din lege, pentru asigurarea serviciilor notariale la un birou notarial din circumscripţia altei judecătorii, cererile şi procedurile notariale se evidenţiază în registrele notarului public înlocuit, precizându-se numele notarului public care le-a îndeplinit. (2) Perioada de desemnare a notarului public, potrivit legii, nu poate depăşi 30 de zile şi nu se poate dispune în cazul încetării sau suspendării activităţii notarului public înlocuit. (3) Impozitul pe venitul rezultat din transferul proprietăţii şi tariful de publicitate imobiliară aferente procedurilor efectuate se încasează în numele notarului public înlocuit şi se depun sau se virează, după caz, în contul acestuia. (4) Răspunderea pentru calcularea şi încasarea impozitului pe venitul rezultat din transferul proprietăţii şi a tarifului de publicitate imobiliară revine notarului public instrumentator, iar răspunderea pentru virarea acestora la buget, în condiţiile legii, revine notarului public înlocuit. (5) Onorariul pentru serviciul efectuat se încasează de notarul public instrumentator şi se înscrie în evidenţele sale financiar-contabile. (6) În situaţia în care preşedintele Colegiului director al Camerei desemnează un notar public din aceeaşi circumscripţie judecătorească pentru continuarea activităţii unui birou notarial, lucrările în curs se transferă la notarul public instrumentator, desemnat în baza unui proces-verbal constatator. B. Evidenţele Camerei Notarilor Publici Art. 108. - La nivelul fiecărei Camere sau la sediile secundare ale acestora se ţine Registrul de evidenţă a procedurilor succesorale, administrat de către compartimentul care are atribuţia ţinerii evidenţelor cauzelor succesorale de competenţa notarilor publici care îşi desfăşoară activitatea în Camera respectivă. Art. 109. - În registrul prevăzut la art. 108 se înregistrează toate cererile de deschidere a procedurilor succesorale care se soluţionează de către notarii publici care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Camerei. Art. 110. - (1) În Registrul de evidenţă a procedurilor succesorale se înscriu următoarele menţiuni: a) numărul şi data înregistrării cererii de verificare şi înregistrare a cauzei succesorale; b) numele şi prenumele defunctului; c) data decesului (zi/lună/an); d) ultimul domiciliu al defunctului, prin menţionarea localităţii şi a adresei, indicate în certificatul de deces; e) codul numeric personal al defunctului, iar în situaţia în care nu este menţionat, data naşterii acestuia; f) numărul de înregistrare şi data cererii formulate de biroul notarial; g) denumirea biroului notarial, în cazul societăţilor profesionale, sau, în cazul biroului individual, numele notarului public căruia i-a fost atribuită cauza succesorală spre soluţionare; h) numărul şi data certificatului sau adeverinţei eliberate de registru; i) numărul şi data dosarului succesoral, precum şi numărul şi data soluţiei date de notarul public; j) observaţii. (2) Cererea de verificare şi înregistrare a procedurii succesorale va fi semnată şi, după caz, ştampilată de către solicitant şi va cuprinde, în mod obligatoriu, elementele prevăzute la art. 110 alin. (1) lit. b) -g). (3) În situaţia în care registrul se ţine în format electronic, nu mai este necesară ţinerea opisului alfabetic. Art. 111. - Procedura de înregistrare, verificare şi transfer a cauzelor succesorale în curs de soluţionare, precum şi modelul registrului prevăzut la art. 108 şi formularistica aferentă se stabilesc prin regulamentul-cadru aprobat de Consiliul Uniunii. Art. 112. - La nivelul fiecărei Camere se ţin, în format electronic sau pe suport hârtie, şi următoarele registre şi evidenţe: a) registrul general de corespondenţă şi mapele cuprinzând documentele înregistrate în acesta, în care se înregistrează toate documentele care nu se regăsesc în celelalte registre; b) registrul de evidenţă a hotărârilor Adunării generale a Camerei; c) registrul de evidenţă a deciziilor Colegiului director al Camerei; d) registrul de evidenţă a dispoziţiilor preşedintelui Colegiului director al Camerei;

e) registrul de evidenţă a stenogramelor sau a proceselor-verbale ale şedinţelor organelor de conducere; f) registrul de evidenţă a notarilor publici şi birourilor notariale, precum şi mapele cuprinzând documentele înregistrate în acesta, în care se înregistrează documentele privind evidenţa notarilor publici; g) registrul de evidenţă a arhivelor create de notarii publici, ale cărui informaţii se postează pe paginile de internet ale Camerelor şi Uniunii; h) registrele apostilă şi supralegalizare şi mapele aferente; i) registrul de evidenţă a hotărârilor de anulare a actelor sau procedurilor notariale, a încheierilor de îndreptare a erorilor materiale şi de completare a omisiunilor vădite, a reconstituirilor şi duplicatelor eliberate de pe actele întocmite în mai multe exemplare originale şi aflate în arhiva Camerei; j) registrul de evidenţă a copiilor simple sau certificate de pe actele originale aflate în arhiva Camerei; k) registrul de audienţe; l) registrul de evidenţă a contractelor încheiate de Cameră şi a facturilor emise de Cameră şi furnizori; m) registrele pentru evidenţa activităţii financiar-contabile prevăzute de lege şi mapele aferente; n) registrele pentru evidenţa activităţii arhivistice prevăzute de lege. Art. 113. - În situaţia în care Camera are mai multe sedii secundare, la nivelul fiecărui sediu se vor ţine, în funcţie de activitatea desfăşurată, şi următoarele registre şi evidenţe: a) registrul de corespondenţă şi mapele cuprinzând documentele înregistrate în acesta, în care se înregistrează toate documentele care nu se înregistrează în celelalte registre; b) registrul de control, în care se înregistrează controalele efectuate la sediul secundar şi mapele cuprinzând actele de control aferente; c) registrul de evidenţă a hotărârilor de anulare a actelor sau procedurilor notariale, încheierile de îndreptare a erorilor materiale şi de completare a omisiunilor vădite, reconstituirile şi duplicatele eliberate de pe actele întocmite în mai multe exemplare originale şi aflate în arhiva Camerei; d) registrul de evidenţă a copiilor simple sau certificate de pe actele originale aflate în arhiva Camerei; e) registrele apostilă şi supralegalizare şi mapele aferente; f) registrul de evidenţă a contractelor încheiate de Cameră şi a facturilor emise de Cameră şi furnizori; g) registrele pentru evidenţa activităţii financiar-contabile stabilite de Cameră; h) registrele pentru evidenţa activităţii arhivistice prevăzute de lege. Art. 114. - Modelul registrelor prevăzute la art. 112 şi 113, formularistica utilizată, precum şi modul de înscriere, conservare şi achiziţionare a acestora se stabilesc prin hotărâre a Consiliului Uniunii. C. Evidenţele Uniunii Naţionale a Notarilor Publici Art. 115. - La nivelul Uniunii se ţin, în format electronic sau pe suport hârtie, următoarele registre şi evidenţe: a) registrul general de corespondenţă şi mapele cuprinzând documentele înregistrate în acesta, în care se înregistrează toate documentele care nu se regăsesc în celelalte registre; b) RNENP, în care se înregistrează toate documentele cu privire la evidenţa notarilor publici şi licenţa de funcţionare, precum şi mapele cuprinzând documentele înregistrate în acesta; c) registrul de evidenţă a hotărârilor şi rezoluţiilor Congresului notarilor publici; d) registrul de evidenţă a hotărârilor Consiliului Uniunii; e) registrul de evidenţă a deciziilor Biroului executiv al Consiliului Uniunii; f) registrul de evidenţă a dispoziţiilor preşedintelui Uniunii; g) registrul de evidenţă a stenogramelor şedinţelor organelor de conducere; h) registrul de evidenţă a specimenelor de semnătură ale persoanelor care aplică apostila şi supralegalizarea la nivelul Camerelor; i) registrul de audienţe; j) registrul de evidenţă a contractelor încheiate de Uniune şi a facturilor emise de Uniune şi de furnizori; k) registrele pentru evidenţa activităţii financiar-contabile şi de personal prevăzute de lege şi mapele aferente acestora; l) registrele pentru evidenţa activităţii arhivistice prevăzute de lege; m) registrul de evidenţă a sigiliilor şi siglelor Camerelor şi Uniunii. Art. 116. - Procedura şi metodologia de achiziţionare şi gestionare a registrelor şi evidenţelor Uniunii se aprobă de către Biroul executiv al Consiliului Uniunii prin Regulamentul de organizare şi funcţionare al Uniunii. Art. 117. - (1) La nivelul Uniunii se ţin, în format electronic, şi următoarele registre şi evidenţe administrate de către CNARNN: a) Registrul naţional notarial de evidenţă a succesiunilor (RNNES), în care se înregistrează cauzele succesorale privind cetăţenii români, străini sau apatrizi cu ultimul domiciliu în străinătate, de pe urma cărora au rămas bunuri în România; b) Registrul naţional notarial de evidenţă a liberalităţilor (RNNEL), în care se înregistrează toate actele de donaţie, dispoziţiile testamentare, revocarea lor, precum şi retractarea revocării acestora; c) Registrul naţional notarial de evidenţă a opţiunilor succesorale (RNNEOS), în care se înregistrează toate actele notariale referitoare la acceptarea, respectiv la renunţarea la moştenire; d) Registrul naţional notarial de evidenţă a procurilor şi revocărilor acestora (RNNEPR), în care se înregistrează procurile/mandatele date în scopul încheierii de acte şi îndeplinirii de proceduri notariale, precum şi actele de revocare a acestora; e) Registrul naţional notarial al regimurilor matrimoniale (RNNRM), în care se înscrie, pentru opozabilitate faţă de terţi, regimul matrimonial ales de soţi; f) Registrul naţional notarial de evidenţă a creditorilor persoanelor fizice şi a opoziţiilor la efectuarea partajului succesoral (RNNEC), în care se înscriu, pentru opozabilitate faţă de terţi, cererile creditorilor cu privire la creanţele pe care le au faţă de o persoană fizică; g) Registrul naţional de publicitate a maselor patrimoniale afectate exercitării în mod individual a profesiei (RNPMP), în care se înscriu, în condiţiile art. 33 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare (Codul civil), actele de constituire a maselor patrimoniale. (2) Metodologia privind organizarea şi funcţionarea registrelor prevăzute la alin. (1) lit. a)-d), f) şi g), procedura de înscriere şi consultare a acestora, precum şi costurile pentru serviciile furnizate de către CNARNN se stabilesc prin decizie a Biroului executiv al Consiliului Uniunii. SUBSECŢIUNEA a 3-a Arhiva activităţii notariale A. Arhivele notariale

Art. 118. - (1) Arhivele notariale sunt constituite din totalitatea registrelor şi opiselor notariale, a actelor notariale şi a documentelor în temeiul cărora acestea au fost întocmite. Constituie arhive notariale şi totalitatea registrelor şi opiselor notariale, a actelor notariale şi a documentelor în temeiul cărora acestea au fost îndeplinite de fostele notariate de stat în perioada 1950-1995. (2) Uniunea, Camerele şi birourile notariale au obligaţia să asigure integritatea arhivei notariale, proprietate a statului, şi să aloce resursele necesare pentru protejarea şi păstrarea acesteia în condiţii de siguranţă. (3) Notarii publici au obligaţia de a organiza activităţile privind administrarea, utilizarea şi protejarea documentelor pe baza normativelor elaborate de către Uniune şi Camere şi avizate favorabil de Arhivele Naţionale. (4) Notarii publici pot solicita consultanţă de specialitate în domeniul arhivistic notarial Camerei din care fac parte sau Uniunii, pentru organizarea unor măsuri de conservare, asigurare şi protecţie a documentelor pe care le deţin. (5) În caz de calamitate care a afectat arhiva notarială sau a provocat dispariţia unor acte din arhivă, notarul public informează de îndată Camera. (6) Notarii publici au obligaţia de a se supune controlului de specialitate al Arhivelor Naţionale, Ministerului Justiţiei, Uniunii şi Camerei pentru verificarea respectării prevederilor legale privind arhiva notarială, în tot ciclul de viaţă al documentelor conservate. Art. 119. - (1) Notarii publici sunt obligaţi să păstreze arhiva la sediul biroului notarial, cu excepţia cazului în care sa obţinut aprobarea Colegiului director al Camerei de conservare a acesteia, în întregime sau parţial, într-un alt spaţiu de arhivă. (2) Spaţiul destinat păstrării arhivei notariale trebuie să asigure conservarea documentelor împotriva distrugerii, degradării, aducerii în stare de neîntrebuinţare, sustragerii sau abandonului, fiind avizat în acest scop de către Colegiul director al Camerei. (3) Arhiva notarială poate fi conservată, cu avizul Colegiului director al Camerei, şi în depozitele de arhivă ale Camerei. Art. 120. - (1) Notarul public răspunde de depozitarea şi conservarea arhivei biroului notarial în condiţiile şi termenele stabilite de dispoziţiile legale privind Fondul Arhivistic Naţional. Arhiva se află în păstrarea unui secretar responsabil cu arhiva sau, după caz, a arhivarului angajat de notarul public. (2) Actele notariale, înregistrările şi evidenţele biroului notarial se întocmesc şi arhivează pe suport hârtie. Acestea vor putea fi ţinute şi pe suport accesibil echipamentelor de prelucrare automată a datelor. (3) Notarul public ţine lucrările de registratură, secretariat şi arhivă, precum şi o evidenţă financiar-contabilă pentru activitatea desfăşurată de biroul său. (4) La fiecare birou notarial se vor ţine, potrivit nomenclatorului arhivistic, mape şi dosare cu următoarele documente: a) actele şi procedurile notariale întocmite; b) actele privind activitatea administrativă, de personal şi financiar-contabilă. Art. 121. - (1) Actele şi procedurile notariale prevăzute la art. 120 alin. (4) se vor constitui în vederea arhivării în mape şi dosare după cum urmează: a) mapa cu acte autentice şi documentaţia care a stat la baza acestora; b) mapa cu certificate de moştenitor, care cuprinde şi încheierea finală, în original şi, după caz, copia legalizată a testamentului olograf, procesul-verbal de constatare a stării materiale şi procesul-verbal de validare a testamentului, în original, precum şi inventarul succesoral; c) mapa de alte soluţii în procedura succesorală, care cuprinde, în ordinea soluţionării, celelalte soluţii date în cauzele succesorale; d) dosarul succesoral, care cuprinde certificatul de moştenitor, încheierea finală, în original, şi documentaţia necesară soluţionării; e) mapa de divorţuri, care cuprinde încheierea privind soluţia pronunţată de notarul public cu privire la cererea de divorţ şi, după caz, un exemplar al certificatului de divorţ; f) dosarul de divorţ, care cuprinde certificatul de divorţ, încheierea, în original, şi documentaţia necesară soluţionării; g) mapele cu procedurile notariale şi actele neautentice, precum şi documentaţia care a stat la baza acestora; h) mapele cu actele privind activitatea administrativă şi financiar-contabilă şi dosarele de personal. (2) Mapele şi dosarele se constituie potrivit Nomenclatorului arhivistic şi Normelor arhivistice aprobate de Consiliul Uniunii. Art. 122. - În funcţie de modul de ţinere a evidenţelor notariale la nivelul biroului notarial individual sau al societăţii profesionale notariale, arhiva notarială poate fi comună ori separată. În cazul dizolvării societăţii, arhiva creată nu poate fi divizată sau fragmentată. Art. 123. - Pentru emiterea avizului de funcţionare de către Colegiul director al Camerei în vederea eliberării licenţei de funcţionare, biroul notarial va avea cel puţin o încăpere destinată depozitării arhivei, care trebuie să corespundă legislaţiei arhivistice. Art. 124. - (1) Actul original şi documentele care au stat la baza acestuia nu pot fi scoase din arhiva în care sunt păstrate decât în cazurile prevăzute de lege. În condiţiile legii, înscrisurile originale aflate în arhiva biroului notarului public pot fi cercetate de un magistrat, delegat în acest scop de autoritatea judiciară competentă. (2) Instanţa nu va putea cere trimiterea în original a testamentelor depuse la notarii publici sau a altor înscrisuri originale care se găsesc în arhivele acestora. Se vor putea însă cere copii certificate ale acestora. Cercetarea acestor înscrisuri, dacă este necesară, se va face, cu citarea părţilor, de un judecător delegat sau, dacă înscrisul se găseşte în altă localitate, prin comisie rogatorie, de către instanţa respectivă. (3) Prin excepţie, când procedura verificării înscrisurilor o impune, instanţa va putea ordona prezentarea testamentelor originale sau a altor înscrisuri originale, depuse la notari publici pentru efectuarea expertizei grafoscopice în laboratoarele de specialitate dacă expertiza actului nu se poate efectua la sediul arhivei. (4) Actele notariale păstrate în original în arhivă se eliberează la cererea instanţei de judecată sau a parchetului în legătură cu cauzele penale aflate în curs, în condiţiile Codului de procedură penală. Dacă actele notariale sunt cercetate pentru fals, pot fi ridicate şi rămân la dosarul cauzei dacă sunt declarate ca false, cu obligaţia comunicării notarului public a hotărârii sau a ordonanţei procurorului; în caz contrar, actul se va restitui. (5) Înscrisurile care constituie probe într-un proces penal pot fi scoase temporar din arhivele notariale numai la cererea procurorului sau a instanţei de judecată, în condiţiile Codului de procedură penală, pe bază de proces-verbal încheiat cu persoana delegată în acest sens. (6) Înaintea scoaterii actului din arhiva notarială, notarul public face o copie legalizată, care se arhivează în locul

actului, până când acesta va fi restituit în arhivă, operaţiune scutită de plata oricăror taxe şi onorarii. (7) Scoaterea din arhivă a actelor notariale originale în orice alte cazuri şi modalităţi este interzisă, dacă prin lege nu se prevede altfel. (8) Aceleaşi obligaţii revin şi persoanelor care sunt depozitare ale arhivei sau celor care acţionează cu titlu de custode provizoriu. Art. 125. - (1) Pentru soluţionarea unor reclamaţii, sesizări sau, după caz, acte ori proceduri notariale, Uniunea, Camerele, organul de control sau un notar public pot solicita copii şi informaţii în legătură cu acestea, cel căruia i s-a solicitat neputând opune secretul profesional cu privire la conţinutul actului şi al documentaţiei acestuia. (2) Cererea de eliberare de copii ale unor înscrisuri sau de informaţii cu privire la acestea se face în scris de către Uniune, Cameră ori notarul public solicitant. Cererea trebuie să cuprindă menţiuni privind numărul de înregistrare, semnătura şi sigiliul solicitantului şi se transmite prin mijloace convenţionale de comunicare. Cel căruia i se adresează cererea are obligaţia de a transmite, de îndată şi întocmai, cele solicitate, cu excepţia testamentelor, care nu pot fi puse la dispoziţie fără dovada decesului testatorului. Art. 126. - (1) Notarul public este obligat să respecte dreptul părţilor actului notarial de a lua cunoştinţă de documentele care le privesc, aflate într-un dosar întocmit cu privire la acestea, şi de a obţine copii, certificate sau extrase ale acestor documente. (2) Notarul public care deţine înscrisul ce face obiectul cererii prevăzute la alin. (1) are obligaţia să soluţioneze cererea în cel mai scurt timp posibil, iar în cazul în care refuză, să comunice în scris refuzul său motivat. (3) În cazul în care notarul public refuză nejustificat eliberarea unei copii sau informaţii din arhiva notarială, solicitantul se poate adresa Camerei în vederea aprobării cererii de eliberare a înscrisului. Cererea aprobată prin decizia Colegiului director al Camerei este obligatorie pentru notarul public. (4) Notarul public trebuie să răspundă, în cel mai scurt timp, dar nu mai târziu de 30 de zile, oricărei solicitări a Colegiului director al Camerei, a Uniunii sau a organului de control, care vizează documente din arhiva biroului. (5) Aceleaşi obligaţii revin şi notarilor publici ori Camerelor care sunt depozitarii arhivei sau care acţionează în calitate de custode provizoriu. Art. 127. - (1) Camerele deţin depozite de arhivă în care notarii publici pot depune, spre conservare şi administrare, arhiva notarială, integral sau parţial, conform aprobării Colegiului director al Camerei. (2) După preluarea documentelor, Camera este obligată să respecte normele pentru prelucrarea şi asigurarea datelor cu caracter personal şi să protejeze interesele creatorului arhivei. (3) Pentru administrarea şi protejarea arhivelor notariale, Camera are următoarele obligaţii: a) să amenajeze depozite de arhivă, care să asigure condiţii împotriva distrugerii, degradării, aducerii în stare de neîntrebuinţare ori sustragerii documentelor conservate, avizate de către Arhivele Naţionale ale României, dotate cu sistemele de securitate necesare: sisteme antiefracţie; sisteme de detecţie şi stingere a incendiilor; sisteme de supraveghere video funcţionale; b) să ia măsuri împotriva accesului neautorizat; c) să asigure condiţii de securitate maximă din punctul de vedere al manipulării documentelor, pentru a asigura integritatea acestora şi securitatea informaţiilor pe întreg ciclul de depozitare şi transfer; d) să supravegheze prestarea serviciilor, să asigure resursele umane, materiale, instalaţiile, echipamentele sau altele asemenea, pentru administrarea corectă a arhivei notariale; e) să se supună, în tot ciclul de viaţă al documentelor conservate, controlului de specialitate al Uniunii, precum şi al Arhivelor Naţionale ale României, pentru verificarea respectării prevederilor legale. Art. 128. - (1) În condiţiile prevăzute de lege şi cu avizul Colegiului director al Camerei, o arhivă notarială poate fi preluată integral sau parţial de către un birou notarial din circumscripţia aceleiaşi judecătorii ori de către Camera în a cărei rază teritorială a funcţionat sau funcţionează notarul public care a creat arhiva respectivă. (2) Arhiva notarială poate fi transferată numai în custodia altui birou notarial sau a Camerei. Sub sancţiunea ridicării licenţei de funcţionare, notarul public nu poate transfera arhiva în custodia altei entităţi sau persoane de drept public ori privat decât cele prevăzute în prezentul alineat. (3) Preluarea în custodie a unei arhive notariale se face pe bază de proces-verbal de predare-preluare, care va atesta starea documentelor şi numărul lor, însoţit de inventarele documentelor aflate în arhivă, indicându-se şi individualizându-se documentele care lipsesc. În caz de urgenţă, predarea se poate face fără a se întocmi această documentaţie, care va fi realizată de către noul deţinător. (4) Până la numirea unui custode provizoriu ori până la realizarea transferului definitiv, Colegiul director al Camerei poate solicita punerea sub sigiliu a arhivei care trebuie preluată în custodie. (5) Orice persoană obligată la predarea unei arhive notariale către custodele stabilit trebuie să o predea acestuia de îndată ce avizul de numire a custodelui i-a fost notificat. În executarea acestei obligaţii, custodele desemnat poate solicita sprijinul organelor de ordine publică. (6) Predarea unei arhive notariale către un alt notar public din circumscripţia aceleiaşi judecătorii vizează, în mod obligatoriu, toată arhiva notarială care este în posesia notarului public. Nu este permis transferul doar al unor părţi structurale din arhiva notarială predată. (7) Arhiva financiar-contabilă se poate preda în custodie, spre conservare, unui alt birou notarial, Camerei sau organului fiscal competent. (8) Cheltuielile ocazionate de predarea în custodie a arhivei sunt în sarcina aceluia care face predarea, cu excepţia cazurilor în care această operaţiune se produce la încetarea calităţii de notar public. Art. 129. - (1) Arhiva notarială se preia în custodie definitivă în următoarele situaţii: a) la încetarea calităţii notarului public; b) la schimbarea sediului biroului notarului public din localitatea în care îşi desfăşoară activitatea într-o localitate din cadrul aceleiaşi circumscripţii sau din altă circumscripţie judecătorească; c) în cazul abandonului sau al administrării defectuoase; d) la cererea notarului public. (2) Prin administrare defectuoasă se înţelege: a) refuzuri nejustificate de eliberare de copii din arhivă, de transmitere a documentelor către instituţiile îndreptăţite a solicita informaţii şi documente; b) refuzuri nejustificate de a soluţiona cererile de îndreptare a erorilor materiale sau de completare a omisiunilor vădite din actele aflate în arhiva gestionată; c) neconstituirea mapelor conform Nomenclatorului arhivistic; d) păstrarea arhivei într-un spaţiu necorespunzător sau impropriu volumului de activitate.

(3) În cazul în care se constată administrarea defectuoasă a arhivei notariale, Colegiul director al Camerei identifică şi dispune măsuri concrete de remediere de către notarul public a neregularităţilor, precum şi un termen rezonabil, raportat la măsurile dispuse, de îndeplinire a acestora. Preluarea arhivei notariale în custodie definitivă se dispune numai dacă notarul public nu remediază, în termenul stabilit, neregularităţile constatate. Art. 130. - În situaţiile prevăzute de art. 129 alin. (2), transferul arhivei notariale se efectuează în cel mult 15 zile de la expirarea termenului stabilit în condiţiile art. 129 alin. (3). Colegiul director al Camerei poate acorda un termen suplimentar pentru transfer, dacă apreciază că circumstanţele justifică prelungirea termenului. Art. 131. - Procedura de preluare în custodie definitivă a arhivei notariale se stabileşte prin Nomele de administrare a arhivelor notariale, care se aprobă prin hotărâre a Consiliului Uniunii. Art. 132. - În cazul în care, în urma controalelor de specialitate, se constată o administrare defectuoasă a arhivei notariale, Colegiul director al Camerei poate să numească un custode provizoriu al acelei arhive sau poate hotărî transferul documentelor în custodia Camerei, cu respectarea dispoziţiilor art. 129 alin. (3) şi ale art. 130. Art. 133. - Camera poate percepe tarife pentru custodia asigurată, precum şi pentru depozitarea şi administrarea documentelor. Cuantumul tarifelor şi modalitatea de plată a acestora se stabilesc prin decizia Colegiului director al Camerei. Art. 134. - (1) Arhivele notariale sunt proprietatea statului, iar activităţile arhivistice notariale sunt de utilitate şi de interes public. (2) Pe baza aprobării direcţiei competente a Arhivelor Naţionale, deţinătorii de arhive notariale pot păstra şi după expirarea termenului de depunere la Arhivele Naţionale ale României documente care fac parte din Fondul Arhivistic Naţional, dacă acestea le sunt necesare în desfăşurarea activităţii lor. (3) Arhiva notarială se păstrează în întregime, ca o singură unitate, evitându-se fragmentarea sau existenţa separată a părţilor de fond, precum şi includerea într-un fond a mai multor fonduri ori fragmente de fond. (4) Documentele notariale, odată intrate în depozitele Camerelor, nu mai pot fi retrase din administrarea acestora, cu excepţia situaţiei în care au fost predate în custodie pe termen limitat. Art. 135. - (1) În activitatea sa, notarul public utilizează: a) sigilii rotunde din cauciuc, cu stema României, cu un diametru de 35 mm, având inscripţionate: denumirea ţării România, numele, prenumele şi calitatea de notar public, localitatea şi judeţul unde se află sediul biroului notarial; b) matriţe timbru sec, cuprinzând inscripţiile stabilite prin hotărâre a Consiliului Uniunii; c) ştampile şi parafe, de diferite forme şi inscripţii, cu şi fără denumirea biroului notarial şi/sau numele notarului public, specifice activităţii notariale: ştampilă de legalizare copie; ştampilă antet birou; ştampilă cu legenda "pagină neutilizată"; parafă cu numele, prenumele şi calitatea de notar public. (2) Notarul public poate utiliza, în acelaşi timp, cel mult două sigilii notariale cu stema României, care se confecţionează cu amprentă sigilară unicat numai de Regia Autonomă "Monetăria Statului" şi se diferenţiază prin numărul de steluţe din legendă. (3) Sigiliile cu stema României, precum şi matriţele timbru sec se înregistrează înainte de utilizare în RNENP. (4) Sigiliile cu stema României şi matriţele timbru sec se confecţionează în următoarele situaţii: a) la numirea în funcţie a notarului public; b) la schimbarea sau, după caz, modificarea numelui notarului public; c) la schimbarea localităţii în care îşi are sediul biroul notarial; d) în vederea înlocuirii celor uzate, pierdute sau sustrase. (5) La suspendarea din exerciţiul funcţiei, notarului public îi revine obligaţia predării de îndată Camerei a sigiliilor notariale şi a matriţelor timbru sec utilizate în activitatea notarială, în vederea păstrării acestora pe perioada suspendării. (6) La schimbarea sediului biroului notarului public din localitatea în care îşi desfăşoară activitatea într-o localitate din cadrul aceleiaşi circumscripţii sau din altă circumscripţie judecătorească, notarului public îi revine obligaţia predării, de îndată, Camerei a sigiliilor notariale şi a matriţelor timbru sec utilizate în activitatea notarială, în vederea păstrării acestora. (7) Sigiliile se scot din uz în situaţia în care devin ilizibile sau greu lizibile în urma folosirii îndelungate, în cazul pierderii, sustragerii ori deteriorării. Sigiliile se scot din uz, după caz, şi în următoarele situaţii: a) schimbarea numelui notarului public; b) schimbarea denumirii biroului notarial, dacă se impune înlocuirea/modificarea; c) schimbarea localităţii în care îşi are sediul biroul notarial. (8) În cazul încetării calităţii notarului public, sigiliile notariale şi matriţele timbru sec se conservă pe o perioadă de 6 luni la Cameră, în vederea finalizării formalităţilor financiar-contabile şi de resurse umane, după care se casează conform dispoziţiilor legale. (9) În cazul pierderii sau al sustragerii sigiliului cu stema României, notarii publici au următoarele obligaţii: a) să înştiinţeze, în scris, imediat, Camera şi RNENP; b) să publice pierderea şi să declare nulitatea acestora în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, şi într-un ziar de circulaţie locală şi naţională, în termen de 10 zile; c) să înregistreze de îndată în RNENP modelul noului sigiliu, care va conţine elemente de diferenţiere faţă de cel pierdut sau dispărut; d) să încheie un proces-verbal în care să consemneze împrejurările pierderii. (10) O copie a procesului-verbal de constatare privind pierderea, deteriorarea, sustragerea sau scoaterea din uz se înaintează RNENP, pentru a fi luat în evidenţă. Art. 136. - (1) Uniunea şi Camerele au sigilii proprii, confecţionate din cauciuc, care au format rotund şi diametru de 35 mm, cu stema României, având inscripţionate denumirea ţării - România şi denumirea entităţii. (2) Uniunea, precum şi fiecare Cameră pot utiliza, în acelaşi timp, mai multe sigilii proprii cu stema României, care se vor confecţiona cu amprentă sigilară unicat, numai la Regia Autonomă "Monetăria Statului". Sigiliile Uniunii, precum şi sigiliile fiecărei Camere vor fi diferenţiate între ele prin numărul de steluţe din legendă. Numărul sigiliilor care se vor utiliza de către Uniune, precum şi de către fiecare Cameră se stabileşte prin regulamentul de organizare şi funcţionare a acestor entităţi. (3) Sigiliile Uniunii şi ale Camerelor se înregistrează, înainte de utilizare, în registrul propriu de evidenţă a sigiliilor, în care se vor înscrie şi persoanele împuternicite să le utilizeze. B. Arhivele de interes notarial Art. 137. - (1) Camera şi sediile secundare ale acesteia vor avea arhivă proprie şi vor putea deţine şi conserva atât arhiva fostelor notariate de stat, cât şi arhiva birourilor notariale, conform aprobării Colegiului director al Camerei.

ului erar

(2) Camerele răspund de depozitarea şi conservarea arhivelor proprii în condiţiile şi termenele stabilite de dispoziţiile legale privind Fondul Arhivistic Naţional. Arhiva se află în păstrarea unui secretar responsabil cu arhiva sau, după caz, a arhivarului angajat în acest scop. (3) Arhivele notariale transferate de către Cameră se organizează cu respectarea identităţii şi a integrităţii fondurilor şi/sau a fragmentelor de fonduri arhivistice preluate. (4) Camerele au obligaţia de a conserva şi administra arhivele preluate, în condiţiile legii, putând elibera copii certificate de pe documentele aflate în arhivă, în condiţiile normelor de administrare a arhivelor notariale. (5) Pentru eliberarea duplicatelor sau a copiilor legalizate de pe actele din arhivele prevăzute la alin. (1), pentru îndreptarea erorilor materiale sau completarea omisiunilor vădite, precum şi pentru reconstituirea actelor notariale, Colegiul director al Camerei va desemna un notar public. (6) Pentru eliberarea de copii certificate de pe actele din aceste arhive, Colegiul director al Camerei va desemna un angajat cu studii juridice al Camerei. Art. 138. - (1) Orice informaţii cu privire la actele notariale păstrate în arhivele Camerei sau ale birourilor notariale se eliberează numai persoanelor fizice şi juridice care au calitatea de părţi ale actului juridic, succesorilor şi reprezentanţilor acestora, precum şi acelora care justifică un drept sau un interes legitim, denumite în continuare persoane interesate. (2) Informaţii cu privire la existenţa testamentului se eliberează persoanelor interesate numai după decesul testatorului, dovedit cu certificatul de deces, cu excepţia cazurilor în care cererea este formulată de testator însuşi. Art. 139. - (1) Camera poate elibera certificate şi copii de pe documentele pe care le deţine, la cererea formulată în nume propriu de către persoanele interesate, fizice sau juridice, de drept public ori privat. (2) Persoanele interesate pot fi reprezentate în relaţia cu Camera de reprezentantul legal, de o persoană împuternicită prin procură autentică ori de avocat, în baza împuternicirii avocaţiale. Art. 140. - (1) Tarifele pentru eliberarea copiilor certificate şi a copiilor simple, precum şi scutirile sau reducerile de la plata acestui tarif se stabilesc prin hotărâre a Consiliului Uniunii. (2) Tariful perceput pentru eliberarea copiilor reprezintă venit din activitatea Camerei. (3) La solicitarea instituţiilor statului, Camerele vor elibera acestora, gratuit, copii certificate de pe documentele aflate în arhivă. Art. 141. - (1) Arhivele fostelor notariate de stat, create în perioada 1950-1995, deţinute de judecătorii sau de alte instituţii, cu excepţia celor deţinute de Arhivele Naţionale ale României, se predau Camerei din circumscripţia curţii de apel în care se află judecătoria sau instituţia deţinătoare. (2) Camerele vor proceda la preluarea şi prelucrarea arhivelor prevăzute la alin. (1) în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a Legii nr. 77/2012 pentru modificarea şi completarea Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995. (3) Preluarea arhivelor se face pe bază de procese-verbale de predare-preluare, însoţite de inventare arhivistice semnate de notarii publici desemnaţi de Camere şi de conducătorul instituţiei care deţine arhiva. (4) Cheltuielile de inventariere şi de preluare sunt suportate de Camere. (5) La solicitarea instituţiilor statului, Camerele vor elibera acestora, gratuit, copii certificate de pe documentele aflate în arhivă. Art. 142. - Arhiva Uniunii şi a entităţilor subordonate se păstrează în condiţiile şi pe duratele stabilite de dispoziţiile legale privind Fondul Arhivistic Naţional. Punere în aplicare SECŢIUNEA a 2-a prin Regulament Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activită... din 24/07/2013 : ANEXA Nr. 3 la regulament REGISTRUL GENERAL NOTARIAL

Alte înregistrări

Acte autentice

Imobiliare

Nr. de autentificare

5

Acte de ipotecă

Societăţi comerciale, agricole, TestaLegalizări Rectificări, Alte acte de societăţi ment, de Acte proiecte, Încheieri transmitere civile, codicil, semnătură, referitoare Alte Respinalte operaţii şi Dată Legaliză a dreptului asociaţii, acte de Certificări specimene Alipiri, Anulări la regimul acte geri (necuprinse proceduri certă copii de fundaţii revocare de Acte dezlipiri, modificări, în rubricile prealabile proprietate Mobiliare Imobiliare matrimonial Constituiri/ ale semnătură vânzare aparta- încetări, 18-23) (altele decât Modificări şi acestora şi sigilii mentări stingeri cele de la hotărâri rubricile 6 şi aferente 9), partaj

6

7

8

9

10

11

12

13

14

15

16

17

18

19

20

21

22

CAPITOLUL VII Dispoziţii tranzitorii şi finale

Art. 163. - Dispoziţiile prezentei legi se completează cu prevederile Codului civil, republicat, cu modificările ulterioare, şi cu cele ale Codului de procedură civilă, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Art. 164. - Statutul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici, hotărârile cu caracter normativ adoptate de către Congres şi Consiliul Uniunii, Statutul Institutului Notarial Român şi Statutul Casei de Asigurări a Notarilor Publici se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Art. 165. - În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi*), notarii publici vor proceda la constituirea Camerelor Notarilor Publici şi a Uniunii Naţionale a Notarilor Publici. *) Legea nr. 36/1995 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 16 mai 1995.

Art. 166. - Regulamentul de punere în aplicare a prezentei legi va fi adoptat de Ministerul Justiţiei, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a acesteia**). **) A se vedea Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.333/C/2013 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 1 august 2013.

Art. 167. - (1) La împlinirea termenului prevăzut la art. 165 de la intrarea în vigoare a legii, atribuţiile de publicitate mobiliară şi imobiliară, toate lucrările, evidenţele, registrele de transcripţiuni-inscripţiuni, mapele de amanet, precum şi cărţile funciare vor trece în competenţa judecătoriilor în circumscripţia cărora se află notariatele de stat. (2) La aceeaşi dată denumirile de "notariat de stat", "notar de stat", "secretariat" sau "secretar", prevăzute în reglementările în vigoare privind atribuţiile de publicitate imobiliară şi mobiliară introduse prin Decretul nr. 378/1960, se înlocuiesc cu denumirile "judecătorie", "judecător", "grefă" sau "grefier", după caz. (3) Pentru îndeplinirea atribuţiilor prevăzute la alin. (1), judecătoriile vor prelua numărul necesar de notari de stat, precum şi personalul cu astfel de atribuţii de publicitate, existent la notariatele de stat. Art. 168. - Notarii publici îşi vor începe activitatea după 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi. Art. 169. - Consiliile locale şi judeţene, prefecţii, precum şi Ministerul Justiţiei au obligaţia de a pune la dispoziţia notarilor publici, la cererea acestora, spaţiile necesare în vederea organizării şi funcţionării corespunzătoare a serviciilor publice pe care le prestează, prin închiriere, fără licitaţie. Art. 170. - (1) Notarii publici vor angaja, cu prioritate, notarii debutanţi, personalul auxiliar administrativ şi de serviciu de la notariatele de stat. (2) Personalul rămas disponibil va fi încadrat prin redistribuire de către Ministerul Justiţiei, în sistemul său, în condiţiile legii. Art. 171. - (1) Lucrările notariale în curs de rezolvare la notariatele de stat vor fi finalizate până la data preluării activităţii de către notarii publici, în conformitate cu procedura stabilită în prezenta lege. (2) Arhiva notariatelor de stat care îşi încetează activitatea se va preda judecătoriilor în a căror circumscripţie teritorială se află. (3) Cauzele succesorale care au în continuare termene de dezbatere, după încetarea activităţii notariatelor de stat, se vor preda notarilor publici ale căror birouri sunt situate în circumscripţia judecătoriei în raza căreia defunctul şi-a avut ultimul domiciliu, potrivit criteriilor stabilite de Colegiul director al Camerei. Art. 172. - (1) Birourile notariale constituite în condiţiile prezentei legi îşi pot organiza sedii secundare în localităţile din aceeaşi circumscripţie teritorială în care nu au luat fiinţă birouri de notari publici. (2) Dacă, ulterior înfiinţării unui sediu secundar, în acea localitate îşi stabileşte sediul principal un birou notarial, sediul secundar se desfiinţează. (3) Înregistrarea sediului secundar se face cu respectarea procedurii prevăzute la art. 39 alin. (1). Art. 173. - Ori de câte ori în alte acte normative se foloseşte expresia "notariat de stat" sau "notar de stat" se va înţelege "biroul notarului public" şi, după caz, "notar public". Art. 174. - La expirarea termenului prevăzut la art. 168, Decretul nr. 387/1952 privitor la urmărirea unor datorii pe cale notarială, Decretul nr. 40/1953 privitor la procedura succesorală notarială, Decretul nr. 377/1960 pentru organizarea şi funcţionarea Notariatului de Stat şi Regulamentul privind aplicarea dispoziţiilor Decretului nr. 377/1960 pentru organizarea şi funcţionarea Notariatului de Stat, aprobat prin H.C.M. nr. 1.518/1960, precum şi orice alte dispoziţii contrare se abrogă.

ANEXĂ

Camerele notarilor publici, circumscripţiile teritoriale ale acestora şi localităţile în care se află sediile principale

Nr. crt.

Denumirea Camerei Notarilor Publici

Judeţele cuprinse în circumscripţia teritorială a Camerei Notarilor Publici

Localitatea în care se află sediul principal

1

Alba Iulia

Alba Hunedoara Sibiu

Municipiul Alba Iulia

2

Bacău

Bacău Neamţ

Municipiul Bacău

3

Braşov

Braşov Covasna

Municipiul Braşov

Bucureşti

Călăraşi Ialomiţa Ilfov Giurgiu Teleorman Municipiul Bucureşti

Municipiul Bucureşti

5

Cluj

Bistriţa-Năsăud Cluj Maramureş Sălaj

Municipiul Cluj-Napoca

6

Constanţa

Constanţa Tulcea

Municipiul Constanţa

7

Craiova

Dolj Gorj Mehedinţi Olt

Municipiul Craiova

8

Galaţi

Brăila Galaţi Vrancea

Municipiul Galaţi

9

Iaşi

Iaşi Vaslui

Municipiul Iaşi

10

Oradea

Bihor Satu Mare

Municipiul Oradea

11

Piteşti

Argeş Vâlcea

Municipiul Piteşti

12

Ploieşti

Buzău Dâmboviţa Prahova

Municipiul Ploieşti

13

Suceava

Botoşani Suceava

Municipiul Suceava

14

Târgu Mureş

Harghita Mureş

Municipiul Târgu Mureş

15

Timişoara

Arad Caraş-Severin Timiş

Municipiul Timişoara

4

Related Documents

Legea
December 2019 54
Legea 349
May 2020 29
Legea Gravitatiei
November 2019 40
Legea Tiparelor
November 2019 31
Legea Voluntariatului
November 2019 39

More Documents from ""

December 2019 4
December 2019 4
Dashboard Report Wh1
April 2020 13
Hr Dashboard
April 2020 11