Pe Rol Fiind Pronunțarea Hotărârii în Cauza Civilă Privind Cererea De Chemare în Judecată Formulată De Reclamanta M.docx

Pe rol fiind pronunțarea hotărârii în cauza civilă privind cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta M. G. SRL în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA P. C. M. C. LA N. REGIUNII CLUJ, având ca obiect suspendare executare act administrativ Decizia de impunere F-CJ 125/28.07.2017 (art. 14 din Legea nr. 554/2004). S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că mersul dezbaterilor şi susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de şedință din data de 22.09.2017, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre. INSTANȚA Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 22.08.2017 reclamanta M. G. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA P. C. M. C. LA N. REGIUNII CLUJ a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere nr. F-Cj 125 din 28.07.2017 emisă în baza raportului de inspecție fiscală nr. F-Cj 115 din 28.07.2017 ambele întocmite şi emise de către DGRFP Cluj-N. – Administrația pentru contribuabili M. constituită la nivelul Regiunii Cluj, referitor la obligația de plată a taxei pentru valoarea adăugată în cuantum de 2.154.033 lei, stabilită suplimentar prin Decizia de impunere contestată suspendare ce va opera până la soluționarea acțiunii în contencios administrativ fiscal având ca obiect acelaşi act administrativ fiscal. În motivarea cererii, reclamanta a arătat în esență următoarele: în perioada 2013-2015 reclamanta a avut relații comerciale cu mai multe societăți furnizoare cu sediul în România, produsele achiziționate provenind de la producătorul turc Oam Ozdi Acelmuvek cu sediul în Ungaria; împotriva administratorului reclamantei s-a început urmărirea penală în dosaurl nbr. 140/D/P/2014 al DIICOT, dosar care se află în stadiu de cercetare şi în care s-au instituit mai multe măsuri asigurătorii; reclamanta a fost informată cu privire la faptul că în privința sa urmează să se desfăşoare o inspecție fiscală în perioada 01.01.xxxxxxxxxxxxx15 cu privire la taxa pe valoarea adăugată şi impozitul pe profit; inspecția fiscală a fost suspendată pe perioada 16.11.2017 – 12.05.2017, decizia de suspendare nefiind comunicată reclamantei; discuția finală a avut loc la data de 26.07.2017 iar decizia de impunere şi raportul de inspecție fiscală i-au fost comunicate la data de 11.08.2017. În privința cazului bine justificat, reclamanta a invocat următoarele aspecte: nu i s-a comunicat decizia de suspendare a inspecției fiscale; nu există concordanță între motivul de suspendare invocat şi acțiunile efective a ale echipei de inspecție fiscală; s-a încălcat dreptul la apărarea al petentei prin faptul că nu s-au pus la dispoziție decât o mică parte din anexe şi echipa de control a ignorat criticile pe care le-a adus proiectului de raport; decizia de impunere nu cuprinde motivele pe care se sprijină iar probele administrate de organul fiscal sunt insuficiente; reclamanta a mai susținut şi că organul fiscal şi-a încălcat obligația de apreciere proprie, preluând în întregime concluziile false ale DRAF; pe fond reclamanta a arătat că organul fiscal a greşit atunci când a refuzat dreptul de deducere a TVA aferent facturilor emise de furnizori, considerând că aceste tranzacții nu au conținut economic. Cu privire la paguba iminentă reclamanta a invocat cuantumul ridicat al sumei stabilite în sarcina reclamantei raportat la profitul anual al acesteia, iminența executării silite; faptul că reclamanta ar ajunge să nu îşi poată plăti salariații şi ar intra într-un colaps economic în cazul executării silite; reclamanta a făcut referire la măsurile asigurătorii aplicate asupra bunurilor imobile ale reclamantei. Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei la data de 05.09.2017 (f. 20 - 22), pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată. Raportat la argumentele reclamantei, pârâta a arătat că inspecția fiscală a fost suspendată prin Decizia nr. 17/16.11.2016 de care a avut reclamanta cunoştință, după cum rezultă din comunicarea reluării inspecției fiscale, iar acest aspect legat de suspendarea inspecției fiscale nu este susceptibil de a provoca o vătămare

contribuabilului. Pârâta a susținut că s-a respectat dreptul la apărare al reclamantei şi a expus modalitățile în care aceasta a avut posibilitatea să îşi expună punctul de vedere cu privire la oblgiațiile stabilite în sarcina sa. Pârâta a mai arătat că decizia de impunere a fost motivată şi a arătat pe scurt constatările inspecției fiscale în privința reclamantei. Cu privire la paguba iminentă pârâta a arătat că reclamanta nu a dovedit faptul că ar ajunge în faliment din cauza executării deciziei de impunere şi nici că s-ar afla în vreo imposibilitate de plată din cauza acestei decizii. Analizând actele şi lucrările cauzei, instanța reține următoarele: În privința reclamantei s-a emis decizia de impunere nr. F-Cj 125/28.07.2017 prin care s-a stabilit în sarcina sa obligația de plată a unei sume de 2.154.033 cu titlu de TVA stabilită suplimentar (f. 24-42, vol. 2). Această decizie a fost emisă în baza raportului de inspecție fiscală nr. 115/28.07.2017 (f. 46-71). Art. 14 din Legea nr. 554/2004 prevede care sunt condițiile pentru a se dispune suspendarea unui act administrativ, respectiv formularea plângerii prealabile şi existența unui caz bine justificat şi a necesității de a evita o pagubă iminentă. În privința actelor administrativ fiscale, conform art. 278 alin. 2 din Codul de procedură fiscală, acestora li se adaugă şi condiția achitării de către reclamant a unei cauțiuni într-un cuantum prevăzut în cadrul acestui text legal. În prezenta speță, reclamanta a îndeplinit condiția de a formula o contestație împotriva actului atacat, aceasta fiind depusă la dosarul cauzei (f. 42 – 68, vol. I). De asemenea, reclamanta şi-a îndeplinit obligația de a achita cauțiune (f. 1-2, vol. II). Instanța constată că în prezenta cauză este îndeplinită şi condiția existenței unei pagube iminente. Aceasta este demonstrată, în speță, de punerea în executare împotriva reclamantei a unei decizii de impunere care stabileşte obligația de plată a unei sume de bani într-un cuantum foarte ridicat, existența sechestrului penal asupra unor bunuri imobile ale reclamantei (f. 197 - 203), cifra de afaceri indicată pentru anii 2016 – 2017, doar cu puțin mai mare decât cuantumul sumei stabilite prin decizia atacată (f. 191) şi contractele de credit ale reclamantei aflate în derulare. Toate aceste elemente conduc la concluzia că reclamantei i s-ar crea un prejudiciu semnificativ şi greu de reparat în situația în care decizia atacată s-ar pune în executare. Referitor la condiția cazului bine justificat, instanța constată următoarele: Reclamanta a invocat din punct de vedere formal depăşirea perioadei de efectuare a inspecției fiscale încălcarea dreptului său la apărare şi absența motivelor de fapt pe care se întemeiază decizia de impunere. Referitor la dreptul de apărare al petentei, instanța constată că din actele depuse la dosarul cauzei rezultă că petenta a fost înştiințată cu privire la discuția finală şi a avut posibilitatea să îşi expună punctul de vedere cu privire proiectul raportului de inspecție fiscală. În aceste condiții nu se poate concluziona în sensul existenței unei încălcări a dreptului la apărare în măsură să conducă la existența unei nelegalități vădite a actului atacat, respectiv a unui caz bine justificat. Susținerile reclamantei referitoare la insuficiența probelor şi la încălcarea obligației de apreciere a organului fiscal nu pot să fie analizate separat de fondul deciziei atacate, respectiv de corectitudinea stabilirii obligațiilor menționate în cadrul acestei decizii. Aceasta deoarece analiza fondului acestor obligații presupune tocmai să se analizeze dacă acestea sunt sau nu probate şi modalitatea de apreciere a acestora de către organul fiscal. Reclamanta prezintă şi argumente referitoare la inexistența unor elemente obiective care să conducă la concluzia că reclamanta cunoştea existența unui comportament fraudulos al

furnizorilor săi. În cadrul sumar al judecării cererii de suspendare a actului administrativ fiscal, prin ele însele, aceste argumente, care presupun analiza pe fond a deciziei de impunere, nu pot conduce la admiterea cererii formulate. Instanța constată, însă, că sunt întemeiate argumentele reclamantei referitoare la depăşirea perioadei maxime a inspecției fiscale. Aceasta s-a desfăşurat în perioada 31.10.2016 – 16.11.2016 şi 12.05.2017 – 19.07.2017. În privința perioadei 17.11.2016 – 11.05.2017 pârâta a arătat că inspecția fiscală a fost suspendată prin Decizia nr. 17/16.11.2016. Nu doar însă că la dosarul cauzei nu s-a depus dovada comunicării acestei decizii, ci prin întâmpinare, pârâta chiar arată, că aceasta nu a fost comunicată reclamantei (f. 21, vol. II). Or, decizia de suspendare este obligatoriu să fie comunicată contribuabilului conform art. 127 alin. 5 din Codul de procedură fiscală. Lipsa comunicării acesteia atrage incidența prevederilor art. 48 alin. 2 din acelaşi cod potrivit căruia actul administrativ fiscal care nu a fost comunicat nu este opozabil contribuabilului şi nu produce niciun efect juridic. Ca urmare, în lipsa efectelor deciziei de suspendare, se impune concluzia că perioada maximă de efectuare a inspecției fiscale a fost depăşită. Fără a concluziona în sensul nulității deciziei de impunere ca urmare a depăşirii acestei perioade, în cadrul judecării cererii de suspendare a actului administrativ, instanța reține existența unui element cert de nelegalitate în procedura de emitere a actului atacat. Existența acestuia element de nelegalitate coroborată cu faptul că reclamanta prezintă argumente care, nu pot să fie analizate în cadrul cererii de suspendare, dar pot să fie valorificate pe fondul cauzei, conduc la concluzia că în speță se justifică suspendarea actului administrativ atacat, existând un caz bine justificat în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004. P. aceste motive instanța va admite cererea formulată şi va dispune suspendarea deciziei de impunere atacate, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004. În temeiul art. 451 alin. 1 şi al art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă instanța o va obliga pe pârâtă să îi plătească reclamantei suma de 50 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru solicitate şi probate de reclamantă. P. ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTăRăSTE Admite cererea formulată de reclamanta M. G. S.R.L., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. JXXXXXXXXXXXX, c.u.i RO7984256, EUID ROONRCJXXXXXXXXXXXX, cu sediul social în Baia M., ., jud. Maramureş, cu sediul procesual ales la Cabinet avocat F. B., Cluj-N., .. 59, jud. Cluj, în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA P. C. M. C. LA N. REGIUNII CLUJ, cu sediul în Cluj-N., Piața A. I., nr. 19, cod xxxxxx Suspendă executarea deciziei de impunere nr. F-Cj 125 din 28.07.2017 emisă în baza raportului de inspecție fiscale nr. F – Cj 115 din 28.07.2017 de către DGRFP Cluj-N. – Administrația pentru C. M. constituită la nivelul Regiunii Cluj, referitor la obligația de plată a taxei pe valoare adăugată în cuantum de 2.154.033 lei stabilită suplimentar, până la soluționarea acțiunii în contencios administrativ având ca obiect acelaşi act administrativ.

Obligă pe pârâtă să îi plătească reclamantei suma de 50 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu recurs în 5 zile de la comunicare. Recursul se depune la Curtea de Apel Cluj. Pronunțată în şedința publică din data de 29.09.2017.