Ion Pribeagu - Cel Cu Doua

CEL CU DOUĂ Se zvonise-n orăşelul De pe deal, Chilia Nouă, Cum că Hună Hoscolovici Zice-se că are două. Nimeni nu ştia ce-s alea Dacă-s albe sau gălbui Doar atât, că el le are Ş-amândouă-s ale lui. Poate are două case? Două vaci, două oiţe? Două găinuşi moţate? Poate, două porumbiţe? Nu, nici una dintre-acestea. Dar fiind sigur că le ştiţi Vă comunic că sunt alea Chiar la care vă gândiţi. Însă fetele-ntre ele, Ruşinoase, cum sunt toate, Îşi spuneau cu preciziune: - Nu se poate! Nu se poate! Cum ne intră-n creier nouă Toată lumea s-aibă una Numai Hună s-aibă două? Numai Hana Iosub, prinsă De-al amorului jăratec Şi la gândul c-are două Şi e şi băiat simpatic, S-a îndrăgostit de dânsul De la prima scăpărare. Şi mai mult, să se convingă Dacă-ntr-adevăr le are Îl pândea la ştrand să-l vadă Dezbrăcându-se pe chei. Ce nu face-o fată cultă Pentru viitorul ei? Azi aşa şi mâine iarăşi A jucat în aşa fel Până când, la urma urmei, Ea s-a măritat cu el. Însă, vai, în noaptea nunţii După ce-a trecut furtuna Hana-a observat că Hună A lucrat numai cu una. Foarte indignată fata, De metodele acestea

L-a-ntrebat: - Ascultă, Hună, Dar cealaltă unde este? - Unde vrei să fie, scumpo? E la rabin, dragă fată! La noi nimeni nu lucrează Cu-amândouă deodată! Doar când una oboseşte Şi tu eşti încă în vervă Este bine totdeauna Să ai piesa de rezervă. - Poate-aşa e ritualul? S-a gândit Hana Iosub, Şi-n familia lui Hună Cele sfinte-s cu şurub? Şi plângea sărmana Hana Vărsând lacrimi mari cât roua Fiindcă Hună niciodată N-a întrebuinţat-o pe a doua! A trecut o lună, două, Şi-ntr-o seară fără lună În alcovu-ndrăgostitei Giugiulindu-se-mpreună Ea i-a spus: - Ascultă, Hună Ce-i în mână nu-i minciună! Aia de la rabin, dragă, E cu mult, cu mult mai bună!