Goga Activitate

37. OCTAVIAN GOGA (1881—1938) —

UNIVERSUL CREAŢIEI • Locul ~i importanţa 1iri~ii1ui (oga în evoluţia liricii romăne • Diferenta dintre viziunea despre satul ardelenesc a lui Goga şîCoşbuc • Trăsăturile liricii lui Goga: caracter obiectiv caracter monografic caracter mesiaflic —

— —

• Poet al Ardealului, ca George •Coşbuc, Octavian Goga s-a ~nscris în lirica română de la sfârşitul secolului al XIX.-lea, începutul : ~eco1u1ui al•XX.-lea, printr-o poezie inllitantă, naţională, niesiani-că. George Călinescu scrie despre el că „după Eminescu şi ~vIacedonski, Goga e întâiul mare poet din epoca modernă.. .poet iiaţîonal şi pur...”. Goga s-a născut la Răşinari, sat de Iângă Sibiu, cu vechi ţradiţii româneşti, într-o familie de intelectuali: tatăl lui era preot, niama învăţătoare. Profesiunea părinţilor de-a îndruma şi educa viaţa spiri-tuală a poporului va fi uri model pentru poet. Toată viaţa se va simţi•~ dator să prezinte în poeziile sale neca.zurile mulţimii, să militeze în nuinele lor pentru dreptate socială şi naţională. • Din acest punct de vedere universul poetic aI lui Goga diferă de cel al lui George Coşbuc, pentru că evocă un sat ardelenesc în mare suferinţă din cauza situaţiei istorice a Transilvaniei înstrăinate de Irnperiul Habsburgic. Chiar el menţionează în Mărturisiri literare ţinute în faţa stu-denţilor de la Facultatea de Litere din Bucureşti că, deşi n-a fost ţăran, cunoştea toate necazurile satului şi s-a contopit (azonosult) cu durerile lui. Se solidarizează cu răzvrătirea (l~zadăs) surdă a ţăranilor, cu mândria lor naţională jignită: „Eu n-am văzut pe ţărar~ în acea lumină idilică ca Vasile Alecsandri în pastelurile sale şi nici n-am putut să-1 văd în acea notă optimistă a lui Coşbuc. Eu am văzut în ţăran un om chinuit al pămân-tului.” Cu acest om chinuit al pământului se identifică Goga, cliri această cauză Iirica sa e dramatică şi revoltată. • Trăsăturile liricii lui Goga provin din această atitudine de poet naţiona1, militant, mesianic. E1 scrie o Iirică obiectivă senti- ; mentele lui sunt cele ale mulţimii, opera sa este „cântarea pătiniirii

(szenved~siink) noastre.

Volumele de poezii: Poezii, publicat şi premiat de Academie în 1905, Ne cheamă pământul (1909), Din unibra zidurilor (1913) şi Căntece fără ţară alcătuiesc monografia lirică a satului ardelean. Caracterul monografic se manifestă în descrierea mizeriei satu-lui şi a muncii ţăranului, prezentat ca rob al pământului înstrăinat (Plugarii, Clăcaşii) ; în descrierea peisajului ardeleriesc, elementele naturii fiind martore şi participante la durerea mulţin-iii (Noi, OItul) şi în portretele unor conducători spirituali ai mulţimii (Apostolul, Dascălul, Dăscăliţa, Lăutarul). Caracterul mesianic al operei lui Goga este prezent în retorica sa vizionară (j~v6belăt6). E1 sugerează tot timpul că în lumea asuprită a satului ardelean zac (hevernek) energii sociale înăbuşite, care vor izbucni (kit~irnek) cândva şi vor schimba destinul naţional şi social al mulţimii. Finalul poeziei „Clăcaşii” este ilustrativ în acest sens: în pruncul alăptat pe câmp de o chinuită ţărancă, poetul întrevede un Mesia care va avea menirea să izbăvească (megvăltsa) durerile străbune.