Gindirea Critica Este.docx

DIRECȚIA GENERALĂ EDUCAȚIE TELENEȘTI

RAPORT Subiectul: Stimularea gândirii critice la preșcolari

Raportor: Croitori Svetlana

Gândirea critică este un proces activ, coordonat care presupune că te gândeşti în mod autentic la ceva. Acest proces nu se poate preda în afara unui context. A învăţa să gândeşti critic în copilărie se face cel mai bine când abordezi în acest fel cunoştinţe noi, ca şi cum această abordare ar fi parte a programei. Cercetarile cele mai recente demonstreaza ca predarea deprinderilor in mod izolat, memorarea cunostintelor duce la diminuarea gandirii critice. Ideile propulsate de gandirea critica au fost sustinute si de domeniul psihologiei cognitive, filosofiei si educatiei multiculturale. Punctele comune ale acestora ar fi: invatarea si gandirea critica sunt stimulate de ocaziile in care cunostintele nou învăţate pot fi aplicate în rezolvarea unor sarcini autentice. De asemenea, învăţarea se îmbunătăţeşte când se bazează pe cunoştinţele şi experienţelor anterioare ale elevilor, peminţându-le acestora să lege ccea ce ştiu de noile informaţii care trebuie învăţate. Totodată, gândirea şi învăţarea critică au loc atunci când profesorii apreciază diversitatea de idei şi experienţe. Strategii pentru dezvoltarea gândirii critice. Este important să observăm câteva principii de lucru cu copiii în acest proces. Întâi, că unul din tipurile de gândire încurajate este anticiparea. Pe parcursul citirii unor povestiri li se poate cere copiilor să se gândească ce cred că se va întâmpla în continuare. Fenomenul anticipării este un factor important, care afectează gândirea critică şi înţelegerea. Anticiparea sporeşte interesul şi îl obligă pe cititor să examineze ceea ce ştie deja şi ceea ce nu ştie încă, ridicând astfel nivelul de conştientizare a cunoştinţelor. Al doilea principiu pentru îndrumarea experienţelor de învăţare către operaţiile de gândire de nivel superior în maniera descrisă aici este că trebuie să existe un plan coerent după care să fie direcţionată gândirea copiilor. Când schiţăm o astfel de activitate de lectură este important să stabilim locurile unde întrerupem lectura şi punem întrebări. Chiar dacă opririle par fireşti, e nevoie de exerciţiu pentru a identifica aceste locuri. Nu e atât de uşor cum pare şi punctele de oprire trebuie selectate cu grijă pentru a le permite copiilor să reflecteze asupra textului şi să anticipeze ce se va întâmpla în continuare. O problemă importantă de care trebuie să ţinem seamă când adresăm întrebări copiilor este "timpului de aşteptare". Gândirea critică apare când nu există mentalitatea “unicului răspuns corect”. Dezvoltarea acesteia necesită respectarea următoarelor condiţii: -alocarea timpului necesar experienţelor de gândire critică; -încurajarea copiilor în a specula în planul de idei; -acceptarea diversităţii de idei şi păreri; -promovarea implicării preşcolarilor ăn procesul de învăţare; -exprimarea încrederii în capacitate fiecărui elev de a gândi critic; -aprecierea gândirii critice. În cadrul activităţilor din domeniul Limbă şi Comunicare, domeniul Ştiinţe (Cunoşterea mediului) sau domeniul Om şi societate (povestiri, lecturile educatoarei, lecturi după imagini, convorbiri), gândirea critică se poate dezvolta prin întrebări adresate copiilor pentru a anticipa noile conţinuturi dintr-o activitate. Spre exemplu, în cadrul realizării activitătii de povestire educatoare rosteşte titlul poveştii (fără a le arăta o imagine copiilor sau fără a le da un indiciu) şi le adreseză acestora următoarele întrebări: “Despre ce credeţi că este vorba în acest text? ”Pe ce vă bazaţi când spuneţi aceasta?” Mai departe, după ce copiii vor avea un scurt timp de gândire, îşi vor expune părerile, iar apoi vor urmări întâmplările reale din poveste. În continuare, pentru a capta atenţia copiilor şi pentru a le dezvolta gândirea, educatoarea se opreşte în timpul povestirii şi îi invită pe copii să se gândescă la continuarea momentelor din poveste, adresând întrebările:”Ce credeţi că se va întâmpla în continuare?”, „Pe ce vă bazaţi când spuneţi asta?” Astfel, elevul sau preşcolarul au următoarele atribuţii: -exprimă puncte de vedere proprii;

-realizeză schimb de idei cu ceilalţi; -argumentează; -adresează întrbări pentru a înţelege activitatea. Iar profesorul , educatoarea are atribuţiile: -organizează şi dirijează învăţarea; -faciliteză şi modereayă activitatea; -ajută preşcolarii să înţeleagă; -acceptă şi simuleyă expimarea unor puncte de vedere diferite; -este partener în învăţare. Explică-i copilului că veţi citi o poveste, povestire sau alt gen de text literar şi că în aceasta vor apărea cuvintele cu care îi ceri acum să-şi imagineze o poveste cât mai interesantă. Cu alte cuvinte, ce crede că se va întâmpla în textul pe care îl veţi citi, ştiind doar aceşti patru termeni? Metoda S.I.N.E.L.G. (Sistemul interactiv de notare pentru Efientizarea lecturii şi a gândirii) – se aplică în învăţământul primar Această menţine implicarea activă a gândirii elevilor în citirea unui text. De asemenea, monitorizeză gradul de înţelegere a unui conţinut de idei. Elevii sunt invitaţi să citească cu atenţie textul, marcând pe marginea acestuia nişte semne specifice, astfel: - Conţinutul de idei confirmă ceea ce ei ştiau deja - Informaţia citită este nouă pentru ei - Informaţia constrazice sau diferă de ceea ce ştiau ei - Informaţia este neclară Metoda „ŞTIU-VREAU SĂ ŞTIU-AM ÎNVĂŢAT” – se aplică în învăţământul primar Această metodă se foloseţte pentru lectura textelor informative sau pentru a dirija ascultarea unei prelegeri. În rubrica ŞTIU sunt inventariate ideile pe care elevii le deţindeja despre tema propusă. În rubrica VREAU SĂ ŞTIU sunt trecute problemele neclare, ca şi aspectele pe care ar fi curioşi să le afle. În rubrica ÎNVĂŢ-AM ÎNVĂŢAT e consemnează cele mai importante lucruri pe care elevii le-au aflat în urma lecturii sau cercetării. Rezultatele se notează într-un tabel cu trei coloane. Iar poai se realizează o discuţie cu întreaga clasă pentru a trece şi pe tablă aspectele consemnate de copii.