Procesul De Evaluare.docx

DIRECȚIA GENERALĂ EDUCAȚIE TELENEȘTI

RAPORT Subiectul: Componentele procesului de evaluare

Raportor: Croitori Svetlana

Procesul de învatamânt este principalul subsistem al sistemului de învatamânt în cadrul caruia se realizeaza instruirea și învatarea copiiilor si studentilor prin intermediul activitatilor proiectate, organizate si dirijate de catre educatori, în conformitate cu anumite norme si principii didactice, întrun context metodic adecvat, apelând la resurse materiale si didactice potrivite, în vederea atingerii dezideratelor educatiei. Perspectiva dinamica priveste procesul de învatamânt ca un sistem “deschis unui sistem superior (suprasistem), cu o dinamica proprie (fluxuri de intrare, “input” – si fluxuri de ieire – “output”), cu capacitate de autoreglare.” Procesul de invătământ este un ansamblu de activităţi organizate şi dirijate care se desfaşoară etapizat, în cadrul unor instituţii specializate, sub îndrumarea unor persoane pregătite în acest scop, în vederea îndeplinirii anumitor obiective instructiv-educative. În cadrul procesului de invăţământ se desfăşoară următoarele tipuri activităţi: a) de predare, învăţare şi evaluare; b) manageriale; c) economico-financiare; d) administrativ-gospodăreşti; e) în afara clasei şi a şcolii. Fiecare dintre acestea are un anumit specific, în funcţie de natura activitatii de tipul de şcoală şi de treapta de şcolarizare. Unele sunt reglementate prin acte normative, în timp ce altele se supun doar normelor pedagogice. Activitatea cu frecvenţa cea mai mare în ceea ce priveşte repetitivitatea este cea de predare, învăţare şi evaluare, care constituie însăşi esenţa procesului invăţământ, ei fiindu-i subordonate toate celelalte tipuri de activităţi. Activitatea managerială cuprinde, în principal, acţiuni şi operaţii de planificare şi prograrnare, de organizare şi coordonare, control si indrumare, atât nivelul instituţiei de învăţământ, cât şi la nivelul formaţiunilor de studiu. Activitatea economico-financiară se referă, îndeosebi, la gestionarea fondurilor băneşti alocate prin buget. În instituţiile de învăţământ, cea mai mare parte a bugetului se cheltuieşte pentru salarii şi întreţinere. Activitatea administrativ gospodărească are drept principal scop menţinea, funcţionalităţii spaţiilor de invăţământ şi a unui mediu ambiental cât mai stimulator pentru invătare, cu respectarea normelor igenico-sanitare în vigoare. Activităţile organizate în afara clasei şi a şcolii sunt cele cunoscute: consultatii si meditaţii, activitatea cultural-artistică şi sportivă, precum şi cea desfa¬surată în cadrul cercurilor pe obiecte de studii, excursiilor şi vizitelor, diverse activitati cu părinţii, de orientare şcolară şi profesională Cu alte cuvinte, procesul de învăţământ poate fi definit şi ca un ansamblu de elementente (obiective, continuturi, resurse umane — personal didactic şi de conducere, didactic auxiliar şi administrativ, copiii — resurse materiale — spaţii de învățământ, materiale didactice, terenuri şi baze sportive, poligoane de instruire-strategii de instruire, forme de organizizare, tehnici de evaluare,), care interacţionează în cadrul unei activităţi complexe, desfăsurate în mod organizat şi sistematic, pentru realizarea unor finalităţi dinainte stabilite. La baza procesului de invăţământ stă activitatea instructiv-educativă, deci o activitate de cunoastere şi asimilare a unui sistem de valori, stabilit prin documente oficiale cu caracter obligatoriu (planurile de invăţământ şi programele scolare). Procesul de învățământ reprezinta o parte componenta a procesului pedagogic de ansamblu ce se desfasoara in scoala, in scopul formarii unei personalitati multilaterale si armonios dezvoltate. Procesul de învățământ este o activitate la care participa simultan cadrele didactice si copiii. Activitatea desfasurata de cadrele didactice este numita predare, iar cea depusa de copiii este numita invatare. Procesul de învățământ include ca elemente componente, predarea si învățarea, aflate in stransa legatura. 2

Dimensiunea operaţională a procesului de invăţământ vizează, acţiunea concretă realizată de cadrul didactic, respectiv "de cel care instruieşte pe cineva" în sala de clasă, cabinet, laborator. Această acţiune concretă, integrată în activitatea de predare-invătare-evaluare, include următoarele patru operaţii: - definirea obiectivelor pedagogice operaţionale ale activitătii didactice; - stabilirea conţinutului activităţii didactice; - aplicarea metodologiei necesare pentru reuşita activităţii didactice; - asigurarea evaluării rezultatelor activităţii didactice. Componentele de baza ale procesului de învățământ sunt : - obiectivele învățământului - agentii actiunii (educatori, copii) - campul relational (educator-copil, copil-copil) - principiile procesului de învățământ - curiculum scolara (continutul învățământului) - metode de învățământ - mijloacele de învățământ - forme de organizare si proiectare didactica - evaluarea in procesul de învățământ Principalele sarcini educative, care trebuie sa se realizeze in cadrul procesului de învățământ, concomitent cu formarea copiilor sunt : - formarea bazelor conceptiei stiintifice despre lume - dezvoltarea proceselor psihice - educarea simtului moral si estetic al copiilor Desi aspectul educativ al procesului de învățământ este indisolubil legat de cel formativ, desi atunci cand ii formam pe copiii ii si educam, efectele formative si cele educative ale procesului de învățământ nu progreseaza in acelasi ritm. Cele formative se vad imediat, in timp ce efectele educative ale procesului de învățământ se observa dupa un timp mai indelungat. Dezvoltarea gandirii copiiilor, a imaginatiei lor, formarea sentimentului estetic, formarea deprinderii de a fi disciplinat se realizeaza dupa un timp mai indelungat ca urmare a mai multor influente. Pentru ca procesul de predare sa-si atinga obiectivele, educatorul trebuie sa aiba in vedere urmatoarele aspecte : - Designul predării să fie conceput de aşa manieră încât să asigure timp şi spaţiu şi pentru activităţi de învăţare individuală, dar să fie descurajate eventualele tendinţe de segregare sau izolare în clasă; - Să se asigure metode specifice şi suporturi de învăţare pentru copiii cu dificultăţi şi pentru cei cu cerinţe speciale, precum şi educatori specializaţi în munca cu aceste categorii de şcolari; - Programele educaţionale să fie însoţite de asistenţă complementară, pentru fiecare caz în parte, ca de exemplu, în domeniul sănătăţii mintale, asistenţei sociale; - Crearea unui mediu de învăţare eficient pentru toţi, ceea ce pretinde satisfacerea opţiunilor copiiilor pentru teme de învăţare, tipuri de proiecte practice, modalităţi de muncă independente sau în grup; - Preocuparea constantă pentru un climat de respect şi acceptare a diferenţelor, evitarea practicilor de discreditare şi stigmatizare; - Utilizarea unor modalităţi flexibile de grupare a copiiilor pentru activităţile didactice, pe baza nevoilor de învăţare şi în acord cu tipul de sprijin pedagogic de care copiii au nevoie. Referitor la procesul de invatare, trebuie avute in vedere urmatoarele : - Implicarea activă a copiiilor în procesul de învăţare, în ritm şi la nivele de dificultate accesibile, utilizând cu frecvenţă sporită interacţiunile în perechi şi grupuri mici; - Rcopilarea cunoştinţelor ancoră în predarea noilor conţinuturi şi exersarea copiiilor în elaborarea unor structuri conceptuale şi operaţionale;

3

- Utilizarea simulării, studiilor de caz şi a problematizării, în vederea susţinerii curiozităţii, a reflecţiei şi evaluării situaţiilor, pentru stimularea gândirii înalt structurate şi a strategiilor metacognitive. - Includerea în secvenţa de predare a feedback-ului constructiv şi informativ în legătură cu demersul şi achiziţiile învăţării, sporirea aplicaţiilor practice, a exerciţiilor şi diversificarea problemelor supuse spre rezolvare; Evaluarea reprezintă, alături de predare şi învăţare, o componentă operaţională fundamentală a procesului de învăţământ. Ea constituie elementul reglator şi autoreglator, de conexiune inversă, prin sistemul de învăţământ privit ca sistem cibernetic. În perspectiva corelaţiilor sistemice dintre predareînvăţare-evaluare, evaluarea ne informează despre eficienţa strategiilor şi metodelor, de predare-învăţare dar în acelaşi timp asupra corectitudinii stabilirii obiectivelor operaţionale şi a măsurii în care acestea se regăsesc in rezultatele şcolare. Metoda de evaluare este considerată o cale prin care profesorul oferă elevilor posibilitatea de a demonstra nivelul de stăpânire a cunoştinţelor, de formare a diferitelor capacităţi testate prin utilizarea unei diversităţi de instrumente adecvate scopului urmărit. Metodele de evaluare sunt împărţite în două categorii: metode tradiţionale de evaluare şi metode alternative sau complementare de evaluare. Această clasificare are la bază criteriul timp sau, altfel spus, momentul apariţiei şi utilizării lor în activitatea didactică. Astfel metodele tradiţionale de evaluare sunt considerate clasice, în timp ce metodele alternative sau complementare de evaluare sunt considerate moderne. Evaluarea tradiţională procedează în felul următor: constată, compară şi judecă. Este aproape exclusiv centrată pe individ (elevul) şi apreciază conformitatea cunoştinţelor redate (lecţia învăţată, cunoaşterea regulilor de ortografie sau prezentarea unei dizertaţii) şi a atitudinilor şi a comportamentelor (respectarea autorităţii, efortul în lucru). Pe scurt, ea apreciază conformitatea produsului, dar o face după o scară de valori care este lăsată la aprecierea evaluatorului şi care rămâne şi care rămâne în mare parte implicită (pentru elev şi pentru profesor). Din această cauză, ea incriminează doar individul evaluat, nu şi criteriile de apreciere, evaluatorul, programele sau instituţia”. Avem trei categorii de metode tradiţionale de evaluare: probele orale, probele scrise şi probele practice. Evaluarea modernă evaluează indivizii în raport cu o normă. Dar această normă de referinţă, precum şi criteriile de apreciere sunt clar formulate, cunoscute şi de către evaluator şi de către evaluat. În plus, evaluarea se sprijină pe instrumente elaborate cu grijă, în funcţie de obiectul şi obiectivul evaluării. Evaluarea modernă se deosebeşte de evaluarea tradiţională prin trei aspecte. Mai întâi prin transparenţă şi ordonare metodologică, apoi prin obiectele şi obiectivele evaluării şi, în sfârşit, prin redundanţă de la centru (minister) spre periferie (cadrele didactice). Metodele de evaluare moderne sunt: portofoliul, proiectul, investigaţia, observarea sistematică a activităţii şi comportamentului elevilor şi autoevaluarea. Evaluarea reprezintă un ansamblu de activităţii dependente de anumite intenţii. Scopul evaluării nu este de a parveni la anumite date, ci de a perfecţiona procesul educativ. Privite din punctul de vedere al educatorului din instituția de educație timpurie, funcţiile evaluării vizează:  culegerea de informaţii cu privire la măsura în care au fost realizate obiectivele stabilite;  controlul asupra activităţii desfăşurate;  stabilirea eficienţei organizării, structurării, accesibilizării conţinutului, a alegerii strategiei adecvate întregii grupe sau copiilor aparte;  descoperirea unor lacune, dificultăţi, rămâneri în urmă pentru ca pe baza lor să se elaboreze un program de intervenție/recuperare (cu întreaga grupă, pe grupe mici sau individual); 4

 anticiparea, proiectarea, organizarea şi conducerea ştiinţifică, eficientă a următoarelor secvenţe de instruire. Pentru preşcolar, evaluarea:  îl ajută să fixeze, să consolideze şi să reţină cunoştinţele prin repetare şi întărirea pozitivă pe care evaluarea o determină, să le integreze în sisteme;  îi mărește încrederea în forţele proprii şi îi descurajează comportamentele negative;  îi susţine interesul pentru cunoaştere, stimulându-i şi dirijându-i învăţarea;  contribuie la formarea capacităţii de autoapreciere şi la stimularea tendinţei de autoafirmare;  contribuie la întărirea legăturii grădiniţei cu familia. Toate aceste funcţii demonstrează necesitatea includerii evaluării în activitatea didactică. Ele apar şi se actualizează diferenţiat, prin prevalenţa uneia faţă de alta la un moment dat. O probă evaluativă oarecare nu îndeplineşte toate funcţiile posibile în aceeaşi măsură. Toate funcţiile se pot întrezări, mai mult sau mai puţin, în toate situaţiile de evaluare.

5