Fundamentele Psihologiei - Capitolul 1

Capitolul I OBIECTUL, SARCINILE SI METODELE PSIHOLOGIEI

Orice forma de cunoastere si orice sistem de cunostinte dobandesc atributul de stiinta numai in conditiile in care reusesc sa ofere descrieri cuprinzatoare, explicatii plauzibile si predictii credibile cu privire la obiectele sau fenomenele de care se ocupa. Prima intrebare cu care se confrunta specialistii este daca psihologia poate sa faca fata unor astfel de exigente, daca raspunde cerintelor unei cunoasteri obiective, constructive, nedeformatoare a obiectului sau de studio. Cu tot relativismul pe care orice adevar il impilica, raspunsul nu poate fi decat unul afirmativ. Psihologia este o stiinta si inca una de mare avergura, o stiinta care are un obiect distinct de investigare, care rezolva sau propane solutii pentru numeroase probleme teoretice si practice si organizeaza statutul prin recurgerea la metode, procedee si intrumente de lucru specifice, riguros elaborate.

1.1. Obiectul psihologiei Obiectul de studio al psihologiei este psihicul sau, in limbaj usual “sufletul” (in greaca veche “psyche” sau “psuche”). Mai pe larg psihologia se ocupa de acele procese, fenomene, stari, insusiri si relatii care compun sfera si constinutul psihicului, cauta sa descopere legile care guverneaza activitatea psihica sis a ofere solutii pentru problemele de ordin psihic. Dar ce este psihicul? De-a lungul timpului, raspunsurile la o astfel d eintrebare au fost nu numai numeroase, ci si extreme de diverse; au variat de la afirmatii si reprezentari transante la definitii mai mult sau mai putin sofisticate. In functie de imagine ape care oamenii o aveau despre lume si viata, despre materie si spirit, despre sine si ceilalti, psihicul/sufletul a fost interpretat fie ca ceva preexistent finitei sau dat acesteia la nastere, fie ca o proprietate mai deosebita materiei, ca o insusire inseparabila de corp. Pentru aristrocratul si filosoful atenian Platon (427 – 347 i. Hr.), sufletul reprezenta forta care-I permitea omului sa se inalte in lumea ideilor, considerate a fi adevarata realitate. Aristotel (384 – 322 I.Hr.) cunoscutul flosof enciclopedist al antichitatii grecesti, identifica sufletul cu forma care organizeaza corpul pentru a-l adduce la desavarsire.

R. Descartes (1596 – 1650) face o distinctie redicala intre suflet si corp: gandirea/ratiunea apartine sufletului uman, emotiile si senzatiile pun in evidnta uniunea celor doua substante. Cercetarile interprinse in a doua jumatate a secolului XIX si inceputul celui urmator (W. Weber, W. Wundt, E. Thornaike, M.Wertheimer, I.P. Pavlov s.a.) au adus numeroase si pertinente dovezi cu privire la dependenta fenomenelor psihice de anumite insusiri ale stimulilor externi si de asemenea, de natura unor procese neurofiziologice. Treptat in crecetarea psihologica s-a impus conceptia conform careia psihcul ste o modalitate subiectiva de reflectare a realitatii obiective, “un ansamblu de strai, insusiri, fenomenesi procese subiective, ce depend cu necessitate de mecanismele cerebrale si de interactiune cu lumea obiectiva, indeplinind functii de raportare la lume si la sine prin orientare, reflectare, planificare mentala si actiuni transformativ-creative” (Popescu-Neveanu, 1978, p. 566). Psihicul este o functie a creierului, constituie modul d structurare a proceselor nervoase, este informatie. Ceea ce softul este pentru un calculator, este psihicul pentru organism (Cosmovici, 1996, p.22) La polul opus conceptiilor materialiste, care interpreteaza psihicul ca o manifestare a materei superior organizate, se situeaza orientarile idealiste, agnostice, teologice si religioase, care consdera psihicul ca ceva immaterial, spiritual, ca o emanatie divina sau un principul prim generator de viata, rationalitate si credinta. Intre suflet si corp relatiile sunt de “convietuire” temporara, primul avand, in genral un rol active transformator si creative, lucrand atat in individ cat si in societate. Intre cei doi poli/extreme conceptuale ce situeaza orientarile reductioniste, care tind sa identifice psihicul cu una sau cateva din manifestarile sale. Este cazul introspectionismului de exemplu, care limiteaza psihicul la fenomene ale constiintei si anume, la acelea care pot fi cunoscute pe baza de autoobservare si autoanaliza. Asemnator, dar dintr-o perspectiva opusa, behaviorismul reduce obiectul psihologiei la stidiul comportamentelor exterioare, pe baza relatiei stimul-reactie. Rezultatele valoroase in privinta cunoasterii si gestionarii diferitelor fenomene si insusiri psihice au fost obtinute prin relationarea acestora cu principalele forme de activitate individuala si sociala: joc, invatare, munca, conducere, comunicare etc. Psihicul si activitatea formeaza o unitate in cadrul careia cauza si efectul isi schimba continuu locul. Caracteristicile psihice ale personalitatii apar si se dezvolta in sfera diferitelor tipuri de activitati la care individual participa iar aceasta din urma, mai exact, volumul , calitatea si eficienta lor sunt hotarator determinate de nivelurile de dezvoltare ale diferitelor procese si insusiri psihice (Zorgo, 1975, p. 419-422; Cosmovici, 1996, p. 93-94; Zlate 2000, p.102-103). Orinetare psihanalitica prin Sigmund Freud si discipolii sai, propane o extindere a notiunii de psihic, prin includerea in sfera acestuia nu numai a fenomenelor de constiinta, ci si a celor inconstiente. Mai mult chiar, inconstientul este apreciat ca fiind realitatea psihica profunda in care se acumuleaza si exprima experientele

subiectului (impulsuri, trebuinte, trairi, nazuinte, frustrari, etc.) Admiterea prceselor psihice inconstiente inaugureaza in lume si in stiinta o orientare noua si decisive (Freud, 1980, p.67). Psihologia cognitive, fara a subestima rolul altor componente structurale, isi concentreaza resursele asupra cognitiei, mai exact asupra studierii mecanismelor care stau la baza procesarii informatiei, element fundamental in aparitia, dezvoltarea si manifestarea tuturor fenomenelor, starilor si insusirilor psihice. Utilizand procesul definirii notiunilor prin raportarea la genul proxim s indicarea diferentei specifice, putem caracteriza psihicul ca sistem de relatii informative si transformatoare/oprationale, cu rol de adaptare a subiectului la conditiile variabile ale mediului sau de viata. Ca si notiunea gen, denumita sistem de relatii, psihicul: exprima un set/ansamblu de legaturi intre partile sale constituitive (cognitie, motivatie, afectivitate, comportament, etc) intre acestea si factorii ambientali, intre subiect si semenii sai ; apare intr-o nesfarsite diversitate de aspecte cantitative si calitative vizeaza atat proprietati observabile cat si ascunse/mascate si, in fine, devine cognoscibil pe masura reliefarii insusirilor sale esentiale, relative stabile si logice. Ca note specifice retinem: a. Este un sistem de relatii informative, in sensul ca face posibila receptarea, procesarea si valorificarea de catre subiect a torentului de informatii cu care se confrunta pe parcursul intregii sale vieti. De altfel, unul din sensurile notiunii de informatie este tocmai acela de “forma specifica de legatura si interactiune dintre persoana umana si sistemul de organizare a datelor existentei in vederea optimizarii adaptarii.” (Schiolpu, 1997, p 364) Psihologia cognitive considera informatia ca fundament al investigatiilor sale “studiaza procesarile la care este supusa informatia intre inputul sensorial si outputul motor sau comportamenta” (Miclea, 1994, p.5). Un argument in sprijinul afirmatiei referitoare la caracterul relational informative al psihicului il reprezinta si analogia dintre inteligenta naturala si artificiala. Dincolo de suportul calitativ diferit – biologic, in primul caz, fizicialist mechanic, in al doilea – se afla destinatia lor comna: ambele sunt modalitati de procesare a informatiei, pe baza regulilor stabilite de logica si matematica. b. Caracterul activ, transformator al psihicului se releva in moduul de relationare a acestuia cu numeroasele, diversele si permanentele influente ale mediului natural si social exercitate asupra individului. Chiar si in cazul unor interactiuni relativ simple, de genul stimul-reactie, subiectul manifesta o conduita activa, atat in sensul modificarii sensibilitatii sale, cat si al diminuarii sau amplificarii proprietatilor fizice, chimice, mecanice, etc.

Ale stimulilor. In cazul valorificarii experientei anterioare sunt selectate din bagajul mnenic acele date, idei sau scheme de actiune care corespund cel mai bine intereselor actuale sau, eventual, de perspectiva ale subiectului. Esentiala si specifica psihicului uman este tentatia sau vocatia pentru nou, pentru creatie. Omu, singura fiinta capabila nu numai de a se adapta, ci si de a-si adapta mediul sau de viata, manifestata inca din frageda pruncie o vadita inclinatie spre schimbare, modificare, transformare. Copilul mic desface jucarii, le “insufleteste”, cladeste castele miniaturale, deseneaza masinute, animale si copaci, modeleaza figurine, fara nici o presiune din afara, numai si numai din placere. Scolarul mai mare construieste aparate, scrie literatura, picteaza, etc. ca urmare a trebuintei de exprimare, de afirmare a propriului eu. Adultul opereaza modificari in mediul ambiant (acasa, la locul de munca, in vecinatate), elaboreaza si implementeaza proiecte si programe de interes personal sau social, cauta si aplica solutii noi, eficiente la probleme mai vechi sau actuale, creeaza opere artistice, stiintifice, tehnice, literare, etc. Toate aceste infaptuiri mai mari sau mai mici, mai mult sau mai putin semnificative sub aspect valoric, nu sunt altceva decat expresii ale caracterului activ, transformator al psihicului uman in raport direct cu conditiile sale existentiale. In literatura de specialitate psihicul este frecvent definit ca modalitate subiectiva de reflectare a lumii obiective. Proprietatea de a reflecta, de a oglnidi,de a reda ceva prin altceva apartine tuturor formelor de organizare a materiei. O intalnim de exemplu, in cazuri ca: urmele ramase pe suprafetele a doua placute metalice afalate mai mult timp in contact, imaginea in oglinda a unei persoane, melodia imprimata pe o banda magnetica sau un CD, secventele inregistrate pe o pelicula de film, ecoul padurii, etc. Spre deosebire de astfel de “oglindiri” care se produc in mod pasiv si nediferentiat, reflectare psihica, adica dobandirea de informatii si generarea de imagini la nivelul diverselor structuri psihice, are un caracter activ si selectiv. Afirmatia trebuie inteleasa in sensul ca procesul de receptare si valorificare a simturilor veniti din exterioritatea sau interioritatea fiintei nu are o desfasurare automata si neconditionata. Dimpotriva, acesta este mediat de experienta anterioara, de interesele, nazuintele si asteptarile subiectului. Cu alte cuvinte omul nu cunoaste lumea in mod pasiv si nici exabrupto, ci ca urmare a unei implicari permanente, a unei activitati de mai scurta sau mai lunga durata, pe parcursul careia au loc fenomene de intarire, compensare, adaptare, fixare etc. Veridicitatea reflectarii ramane sub controlul practicii individuale si/sau sociale. Procesele psihice, fiind reflectari ale lumii obiective, ii permit omului sa se adapteze la conditiile variabile la acestea sau sa o modifice in conformatie cu trebuintele, scopurile si aspiratiile sale (Rosca, 1975, p. 12; Cosmovici, 1996, p. 23). In mod firesc, diversitatea de date si reprezentari referitoare la natura si caracteristicile fenomenelor si proceselor psihice a dus la aparitia mai multor orientari si ramuri ale psihologiei. Prima ca aparitie si bogatie a

exprimarii a fost – si partial continua sa ramana – asa numita psihologie naiva sau a simtului comun, de fapt o colectie de date, idei, reprezentari, credinte, etc. retinute de omul obisnuit sau de personalitati remarcabile (filosofi, artisti, oameni de stiinta, medici, conducatori etc.) si care se transmit prin viu grai, scrieri sau opere de arta de la o generatie la alta. Psihologia devine cu adevarat o disciplina stiintifica abia la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul celui urmator, o data cu introducerea unor metode valide de investigare, a experimentului de laborator, in primul rand.

1.2. Scurt istoric Din cele mai indepartate timpuri oamenii si-au pus mereu intrebari cu privire la corp si suflet; viata si moarte; cunoastere, simtire si actiune. Si mereu raspusurile lor au ramas partiale, indoielnice, uneori corecte, alteori eronate, aproape intotdeauna nelinistitoare. Chiar si in prezent in conditiile in care stiinta a acumulat un volum imens de date cu privire la om si natura, psihicul continua o mare necunoscuta, un domeniu de larg interes atat pentru specialisticat si pentru profani. Autorii care s-au apelcat asupra devenirii psihologiei ca stiinta scot in evidenta faptul ca acesta are un trecut lung si o istorie scurta (Radu, 1991, p. 17; Cosmovici, 1996, p. 13-20; Popa 2000, p. 5-30). M. Golu considera ca evolutia cunoasterii psihologice poate fi impartita in patru etape dupa cum urmeaza: a. Etapa cunoasterii stiintifice, cand omul a devenit constient de sine, a inceput sa-si puna intrebari si sa ofere explicatii cu privire la viata sa psihica. Datele si clarificarile relative la originea si natura fenomenelor psihice se constituiau pe baza experientelor cotidiene si a comunicarii interpersonale si se transmiteau de la o generatie la alta sub forma de mituri, legende, ritualuri si invataturi practice. b. Etapa psihologiei filosofice, careincepe o data cu afirmarea primelor sisteme filosofice (sec. V – IV i.e.n) si tine pana in momentul separariipsihologiei ca stiinta de sine statatoare (anul 1879). In aceasta etapa s-au individualizat trei modele: materialist, prin Democrit, Fr. Bacon, D. Diedrot, L. Feurbach s.a. ; idealist, prin platon, I. Kant si G. W. F. Hegel si dualist, prin Aristotel, R. Descartes s.a. c. Etapa cunoasterii stiintifice analistice si intern-contradictorii, care incepe o data cu cresterea de catre W. Wundt (1832 – 1920) a primului laborator de psihologie experimentala (1879) si se intinde pana la sfarsitul primei jumatati a secolului XX. Specifice acestei etape sunt: studiul proceselor psihice prin cercetari experimentale sistematice, descrierea detaliata a fiecarei componente psihice si aparitia unor orientari si scoli divergente:

asociationismul si gestaltismul, introspectionismul si experimentalismul, psihologia constiintei si psihanaliza, behaviorismul etc. d. Etapa cunoasterii stiintifice integrativ sistematice, caracterizeaza prin asezarea studiului viatii psihice pe temelia metodologica elaborata in cadrul ciberneticii si ale teoriei generale a sistemelor” (Golu, 2004, p. 17 – 21) In quasi totalitatea lor, psihologii sunt de acord in a considera anul 1879 ca reprezentandmomentul de debut al psihologiei stiintifice. Un sunt, insa, trecute cu vederea contributiile anterioare ale unor mari personalitati ca: Platon, Aristotel, A. Augustin (354-430) I. Kant (1724-1804), W. Weber (1795-1878) si multi altii, care prin numeroasele lor observatii, cugetari si dispute au imbogatit spatiul ideatil al psihologiei. La sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul celui urmator se impun ca nume de referinta in psihologie: - W. James (1842 – 1910), fondatorul scolii pragmatista si autor al unor importante lucrari despre constiinta: - I.P. Pavlov (1849 – 1936), prin teoria conditionarii clasice; - P. Janet (1859 – 1958), fondator al curentului behaviorist. - E.L. Thorndike (1874-1949), autor al teoriei conexionaste (invatarea prin relatia S-R); - M. Wertheimer (1880 – 1943) prin contributii la curentul configurationist (gestaltist) - K. Lewin (1890 – 1967), autor al teoriei campului psihologic; - S. Freíd (1856 – 1939) pariintele psihanalizei si autori al unor lucrari de referinta in problemática instinctelor; - L.S. Vagotski (1893 – 1934), cu lucrari referitoare la rolul socialului in dezvoltarea pizca etc. Mijlocul secolului XX este marcat de activitatea stiintifica si ideile unor prestigioase personalitati ca: - J. Piaget (1896 – 1980), creador de scoala si autor a numeroase lucrari referitoare la geneza inteligentei, mecanismele gandirii si structuralismul genetic; - G.W. Allport (1897 – 1967), cu interesante Studio asupra personalitatii si creativitatii; - J.P. Guilford, cu un model original al inteligentei(modelul tridimensional) - C. Rpgers, (1902 -1987), fondator al psihologiei umaniste (alaturi de R. Maslow si E. Fromm); - A.N. Leontiev (1903 – 1979) cu contributii originale la problema dezvoltarii psihice; - A.R. Luria (1902 – 1978), cu lucrari de referinta in problemática fundamentelor neurofiziologice ale functiilor psihice; - R. Zazzo (1910 – 1995), care introduce conceptul de heterocronie evolutiva pentru explicarea unor forme de debilitate mentala si multi alti autori. A doua jumatate a secolului XX reprezinta pentru psihologie o peritada de acumulari cantitative, dar si de profunde transformari calitative. Sub presiunea unor necesitati practice (de selectie si orientare profesionala,

consiliere scolara, managementul resureselor umane etc.), dar si a progreselor inregistrate de alte stiinte (teoria generala a sistemelor, teoria informatiei, logica matematica, neurologia, lingvistica s.a.) , psihologia s-a vazut obligata sa procedeze la redefinirea unor concepte traditionale si la introducerea altora noi. Avantajele oferite de calculator i-au peris accesul la strategii si metode de lucru extrem de rafinate, capabile sa releve cu maxima obiectivitate caracteristicile diverselor dimensiuni ale psihicului. Prin anvergura cercetarilor intreprinse si prin semnificatia epistemologica a descoperirilor sale, psihologia a reusit sa depaseasca stadiul de “cenusareasa” a altor discipline (filosofie, fiziologie etc.) si sa devina o mare stiinta (Golu, 2000, p. 19) Un moment de referinta in historia psihologiei in reprezinta anul 1967, cand sunt puse – prin lucrarea Cognitive Psychology a lui U. Neisser – bazele unei noi paradigme in domeniu. Aparitia psihologiei cognitive un a fost un fenomen intamplator, ci mai degraba unul necesar, determinat de interesul si preocuparile unor specialisti din cele mai diverse zone ale cunoasterii (matematica, logica, lingvistica, antropologie, neurostiinte etc.), pentru problema mecanismelor de procesare a informatiei. Sintagma psihologie cognitiva semnifica atat studiul sistemului cognitiv uman si al subsistemelor sale (memoria, gandirea, limbajul etc) cat si un mod specific de abordare a tuturor celorlalte structuri psihice (afectivitatea, motivatia, comportamentul social etc). Este stiinta care studiaza mecanismele sistemului de procesare a informatiei, modul in care un anumit input induce un output specific (Miclea, 1994, p. 5-6) In Romania constituirea psihologiei ca stiinta experimentala si aplicata se asociaza cu numele unor personalitati ca:

-

-

E Gruber (1861 – 1896), care infiinteaza la universitatea din Iasi, in anul 1893, primal laborator de psihologie experimentala sin tara noastra C. Radulescu-Motru (1868 – 1957), autor a numeroase Studio si lucrari stiintifice (intre care Problemele psihologiei, o veritabila opera stiintifica) si fondatorul primului laborator de psihologie al Universitatii Bucuresti (anul 1906) FL. Stefanescu-Goanga (1881 – 1958) parintele institutului de psihologie experimentala, comparata si aplicata, infiintat in anul 1922 in cadrul Universitatii din Cluj si autor al unor remarcabile lucrari privitoare la emotii si sentimente, la actiunea culorilor asupra afectivitatii.

-

Contributii de seama la dezvoltarea in continuare a psihologiei romanesti au avut: M. Ralea (1896 – 1964) G. Zapan (1897 – 1976) P. Popescu-Neveanu (1926-1994), in cadrul Universitatii din Bucuresti Al. Rosca (1906 – 1996) B. Zorgo (1916 – 1980) N. Margineanu (1905 – 1980) la Universitatea clujeana; V. Pavelcu (1900 – 1983) I. Holban (1916 – 1995) in Central universitar Iasi, s.a.

1.3. Sarcinile psihologiei Ca stiinta cu o sfera larga de cuprindere psihologia isi asuma raspunderea investigarii si rezolvarii unor sarcini si probleme extrem de diverse, complexe, adesea incomode, unele cu carácter predominant teoretic, altele mai apropiate de practica, de activitatea concreta a persoanelor sau grupurilor sociale. Din prima categorie fac parte: reliefarea, descrierea si clasificarea “elementelor” constituitive ale sistemului psihic; descoperirea si valorificarea legilor obiective care guverneaza activitatea psihica; cunoasterea si influentarea factorilor si conditiilor care determina sau contribuie la formarea si manifestarea structurilor si insusirilor psihice si, in fine, dar un in ultimul rand, situarea sau pozitionarea obiectului sau de Studio in contextul mai larg al domeniilor cunoasterii umane. Reliefarea, descrierea si clasificarea obiectelor sau fenomenelor apartinatoare unui domeniu al realitatii constituie sarcina de la inceput a oricarei discipline stiintifice. Psihologia s-a desprins din corpul vast al filosofiei si a facut primii pasi pe drumul devenirii sale ca ramura a stiintilor socio-umane odata cu investigarea metodica si incercarea de grupare, de sistematizare a conexiunilor complexe dintre senzatii, perceptii si timp de reactie (experimntele lui W. Wundt), dintre stimuli si reactiile comportamentale (behaviorismul si scoala lui I.P. Pavlov), dintre invatare si dezvoltare (L.S. Vagotski si J. Piaget) etc. Descrierea si clasificarea sunt operatii care duc atat la 1.3.1.

cunoasterea insusirilor semnificative ale obiectelor si fenomenelor investigate, cat si la reliefarea relatiilor spatiale, temporale, de ordine si succesiune ale acestora. In psihologie se practica atat descrierile calitative centrate pe aspectele de spacialitate, originalitate si individualitate cat si cele cantitative, care vizeaza marimea, volumul, frecuenta sau alti indicatori asemanatori. Descrierile calitative vizeaza aspecto precum definirea operationala a conceptelor, formularea lor in termeni observabili si actionali iar cele cantitative, indica masura unor caracteristici (Zlate, 1996, p. 145; Baban, 2002, p. 157-166). Sarcina de baza a oricarei stiinte, deci si a psihologiei, consta in descoperirea si valorificarea legilor care guverneaza domeniul de care se ocupa. Legile pe care le studiaza psihologia au un carácter obiectiv, adica procesele, actele si fenomenele psihice, activitatea psihica in general, un se desfasoara la intamplare dupa bunul plac sau liberal arbitru al unei persoane sau al unui grup social. Dimpotriva, la baza formarii si manifestarii intregului sistem psihic stau anumite cauze, anumite regularitati, unele cunoscute, altele inca ascunse. Este, de exemplu, cat se poate de clar faptul ca atentia subiectului un poate fi orientata simultan asupra a doua sau mai multe activitati la fel de dificile si neautomaizate. Sau, o alta lege: reproducerea este intotdeauna mai dificila decat recunoasterea. Cercetarile intreprinse pana in prezent au reusit sa demonstreze existente a numeroase legi in sfera cunoasterii, afectivitatii, motivatiei, etc. Asa sunt, de exemplu, legile adaptarii senzoriale, efectului, trebuintei, pregnantei, optimului motivational, s.a. Majoritatea legilor psihologice sunt grevate de relativitate sau, altfel spus,ele un au un carácter strict determinist (ca in cazul legilor fizicii sau matematicii), ci unul statistic, probabilist, ceea ce inseamna ca pot sa apara excceptii de la regula generala, ca anumite cazuri individuale se pot manifetsa diferit fata de ansmablu din care fac parte. Legea repetitiei, de exemplu, sta la baza oricarei forme de invatare, dar exista si cazuri cand un eveniment, o imagine, o informatie ramane pentru totdeauna in memoria subiectului, fara nici o repetitie, pe baza unei singure receptari. Psihologul francez M. Pradines distinge: a. legi de functionare a fenomenelor psihice (adaptarea senzoriala, sensibilitatea diferentiala, repetitia) b. legi de compozitie, organizare sau structura (pregnanta, similitudinea, contiguitatea) c. legi de dezvoltare (stadiile dezvoltarii intelectuale si afective, reversibilitatea operatorie etc.) (cf. Popescu-Neveanu, 1980, p. 54-57) Rezolvarea sarcinilor referitoare la cunoasterea si influentarea factorilor implicati in formarea si manifestarea diferitelor procese psihice reprezinta un posibil raspuns la spinoasa problema a naturii si emergentei psihcului omului, in general. Abordand psihicul ca o functie a creieruluisi totodata, ca o modalitate de reflectare subiectiva a realitatii obiective, sarcina la care ne referim poate fi infaptuita prin investigarea a doua categorii de date:

a. unele referitoare la particularitatile structurilor neuro-fiziologice suportive, inclusiv la consecintele maturizarii acestora asupra diferitelor procese si manifestari psihice b. altele care vizeaza rolul factorilor de mediu in care apare, se dezvolta si actioneaza individul sau grupal social Ideea ca psihicul si creierul sunt strans legate , ca procesele si manifestarile psihice depind de starea si functionalitatea sistemului nervos, strabate ca un fir rosu gadirea si practica sociala. Insa Galenus (sec II i.e.n.) considera viata psihica ca rezultat al unor combinatii, la nivelul ventriculilor cerebrale, intre fluidele externe si cele interne . Sase secole mai tarziu, Nemetius, emite, in forma explicita, idei neurolocalizationiste: ventriculul anterior ar reprezenta sediul fanteziei, cel mijlociu – al gandirii, iar cel posterior – al memoriei (cf. Popa, 2000, p. 31). Desi situat pe o pozitie dualista, Descartes un ezita sa stabileasca legaturi intre suflet si corp, sa explice procesele gandirii pe baza legilor mecanicii. Numeroasele observatii clinice si interventii chirurgicale asupra creierului, efectuate in ultimele doua secole, au permis acumularea unui volum impresionant de date cu privire la relatiile dintre psihic si dubstratul sau material. Fara a se identifica cu procesele care au loc la nivelul celulelor nervoase si a relatiilor dintre acestea, manifestarile psihice raman, totusi, dependente de integritatea anatomica si functionala a sistemului nervos, de normalitatea conexiunilor acestuia cu toate celelalte sisteme si subsisteme care alcatuiesc de arhitectonica corpului uman. 1.3.2.

Din a doua categorie fac parte acele sarcini, probleme si obiective care au o legatura directa cu unul sau altul din domeniile majore ale existentei sau la intersectia cu alte stiinte, numeroase ramuri si specializari. Tabelul urmator (nr. 1) exprima sintetic un asemenea fenomen.

Tabel 1. Ramurile psihologiei Nr. crt.

1.

Denumirea ramurei Psihologia educatiei Educational psychology

2.

Psihologia copilului Chiald psychology

3.

Psihologia genetica Genetic psychology

4.

Psihologia varstelor Development psychology

5.

Psihologie diferentiala Differential psychology

6.

Psihologia muncii Work psychology

Sarcini si obiective *Reliefarea legitatilor invatarii, insusirea cunostintelor, formarea priceperilor si deprinderilor. *Formarea si dezvoltarea insusirilor de personalitate: calitati intelectuale, estetice, morale etc. *Consiliere si asistenta psihopedagogica. *Succes vs. Esec scolar: forme, cauze, posibilitati de influentare. *Legitatile dezvoltarii psihoce a copiilor si adolescentilor. *Particularitatile psihologice ale copiilor si adolescentilor: gandire, limbaj, memorie, motivatie, afectivitate, carácter, aptitudini, etc. *Formarea si dezvoltarea structurilor psihice; stadii, forme, factori, conditii *Rolul factorilor biologici si sociali in geneza personalitatii *Studiul caracteristicilor evolutiei psihihice; schimbarile ce survin pe parcursul intregii vieti *Factorii biologici si de mediu socio-cultural cu impact major asupra personalitatii *Investigarea diferentelor specifice dintre mameni *Identificarea factorilor si a situatiilor de lunga sau de scurta durata generatoare de diferentieri interindividuale. *Tipologii si forme specifice de manifestare a diferentelor interpersonle (pe orizontala) *Particularitatile psihice ale activitatii de munca *Cerintele psihologice ale diferitelor profesiuni *Fundamentele psihologice ale dobadirii competentelor profesionale

Referinte

Observatii

P.D. Asubel si Robinson N.L. Gage si D.C. Berliner; R.Gange; I.Radu, A. Cosmovici si L.Iacob, D. Salavastru, N. Jurcau, L.Ancuta

Sinonim: Psihologie pedagogica. In sens restrans: Psihologie scolara

A.Binet, J.Piaget si B.Inhelder;M.Debesse, T.Bogdan, U.Schiopu,E. Bonchis

Uneori, ca disciplina separata: Psihologia adolescentului

H.Wallon; J.Piaget ,G. Oancea-Ursu; M.Golu; I.Negret A. Gessel, A.N. Leontinev, G.W. Allport, A.Munteanu; N.Radu, U.Schiopu, E. Verza, T.Cretu W.Kretschmer; W.H. Sheldon; N.Pende; I.P.Pavlov; R. Le Senne, M.Ralea; I.Holban F. Kraepelin; E. Mayo, M.Reuchlin, I.Holban, C.Botez, P.Pufan, N.Margineanu; H.Pitariu

Subramuri: Psihologie industriala Psihologie inginereasca Psihologie agrícola

7.

Psihologia organizationala Organizational psychology

8.

Psihologia experimentala Experimantaly psychology

9.

Psihologie cognitiva Cognitive psychology

10.

Psihologia sociala Social psychology

11.

Psihologia economica Economics psychology

12.

Psihologie judiciara Psychology of law

13.

Psihologia sanatatii Healths psychology Mediacl psichology

14.

Psihologia clinica Clinical psychology

*Caracteristicile formale si informale ale organizatiilor: dimensiuni, niveluri de organizare si control, canale de comunicare, politici privind personalul, atmosfera de lucru etc. *Structura si dinamica grupului organizational *Invatare si cultura organizationala *Particularitatile metodei experimentale *Eperimentul natural si de laborator *Relatia teorie-experiment; generalizarea rezultatelor experimentului spihologic *Procesarea informatiei in sistemul psihic uman *Rolul cognitiei in manifestarea altor procese psihice *Nivelurile cognitiei: infrasemnatic (analiza automata), semantic (identificarea si operarea cu simboluri) si semantic complex (de elaborare a deciziilor si rezolvarii problemelor) *Relatiile si interactiunile interindividuale si intergrupale *Influentele grupurilor sociale (familie, scoala, comunitate etc.) asupra dezvoltarii si manipularii structurilor psihice la om *Particularitatile psihice ale popoarelor si natiunilor *Aspectele psihologice ale consumului, reclamei, marketingului etc. *Particularitatile psihice ale delicventului, martorului si victimei. *Responsabilitatea anchetatorului si judecatorului *Circumstantele delictuale si mecanismele actului decizitional (ancheta, marturie, acuzare). Comportamentul simulat *Sanogeneza vietii cotidiene. *Abuzurile si sanatatea *Preventie si psihoterapie *Particularitatile psihice ale bolnavului si relatiile sale cu mediul ambiant *Particularitatile psihice ale bolnavului internat *Cauzele deteriorarii functiilor psihice *Psihoterapia si recuperarea bolnavului

M.W. Eysenck; T.K. Keane; J.H. Flavell; R.K. Miller; G.A. Miller; S. Chirica W. Wundt; E.Gruber; C.Radulescu-Motru; Fl. Stefanescu-Goanga; Al. Rosca;M. Peteanu; N. Lungu S.Miller; U.Nisser; J.R. Anderson; H.A. Saimon; A. Newell; M.Miclea; D.David, A. Opre G.Tarde; E. Durcheim; W.Doise, S.Moscovici; M.Ralea, T. Herseni, P.Golu; I.Radu, S. Chelcea; I. Neculau; P.Muresan; P.Iulut P.Albou; P.H Benson; G.Katona, T.Pruna, I.Popescu

Subramuri: Psihologia educatiei, a religiei, a sanatatii, etc.

E. Claparede; De Santis; E. Altavilla, Al. Rosca; V. Dragomirescu; N.Mitrofan; T.Bogdan; V. Preda, I.Bus D.Lagache; M.U. Dolli; V.Sahleanu; C. Enachescu; A.Baban E.Minkowski, J.C. Larchet; Gh. Ionescu; M. Lazarescu; C. Enachescu

Sinonim:Psihopatologi e

15.

Psihofiziologie Psychophisiology

16.

Psiholingvistiva Psycholinguistics

17.

Psihologia personalitatii Personality psychology

18.

Psihopedagogie speciala Defectology

19.

Psihologia animala Zoopsychology/Animal psychology

20.

Alte ramuri

*Relatiile dintre structurile si starile sistemului nervos si endocrin pe de o parte si manifestarile psihice (normale si patologice) pe de alta parte. *Relatiile dintre structurile lingvistice si psihice *Rolul limbii si limbajului in structura si dezvoltarea proceselor si insusirilor psihice *Sistemul psihic al personalitatii *Particularitatile tipice si individuale *Teorii ale personalitatii *Caracteristicile persoanelor cu cerinte educative speciale (p.c.ed.sp) *Relatiile profesori-elevi cu c. ed. Ep. *Strategii educationale pentru copiii cu c. ed. Sp. *Partocularitatile psihismului la animale *Evolutia filo- si ontogenetica a comportamentului la animale. *Invatare si dresaj. *Historia psihologiei (M.Ralea, M.Bejat, R.Popa) *Psihanaliza (S.Freud, E.Fromm,A.Adler, C.G.Jung) *Psihobiologia (A.Mayer; J.W. Kalat) *Psihochirurgia *Psihodiagnostic (A.Binet; D.Wechsler; A.Anastasi; Al.Rosca; N.Margineanu; I.Radu; M.Albu) *Psihofarmacologie *Psihofizica(W.Wundt; H.Pieron;G.T.Fechner;M.Weber, Gh.Zapan) *Psihologia artei (G.T. Fechner; E.Mach, W.Wundt, D.Berlyne; U.Schiopu) *Psihologia cibernetica(St.Odobleja; M.Golu; Ed. Pamfil) *Psihologia cosmica *Psihologia manageriala(I.Moraru, H.Pitaru) *Psihologia militara (W.Stern; K.K.Plantov; V.Ceausu) *Psihologia poprana (T.Herseni) *Psihologia religiilor (M.Eliade) *Psihologia sportului (A.T.Cheska; D.R. Hellison;M.Epuran; V.Prelici)

J.Gipson; H.George; A.R.Luria; C. Arseni; M.Golu; R.Floru

Inrudite:neurostiinte, neuropsihologie

J.Gipson; H.George; A.R. Luria; C.Arseni; M.Golu; R. Floru

Inrudite: neurostiinte, neurospihologie.

R.B. Cattel; S.Freud, C.G. Jung; J.P.Guilford, G. Allport;, N.Margineanu; V.Pavelcu; M.Zlate

Sinonim:psihologia persoanei

R.Zazzo;A.R. Luria; C.Pufan;C.Paunescu, M.Rosca; D.Ciumageanu; V.Preda

Sinonim:defectologie

Ch.Darwin; E.L.Thorndike; J.B. Watson; W.Kohler; M.Beniuc.

*Psihologia transculturala (J.Berry; J. Piajet) *Psihologia transpersonala (S.Grof; J.Lilly; I.Manzat; A. Munteanu) *Psihosomatica: relatiile psihic-somatic; efectele stresului asupra organismului *Psihotehnica (H.Pieron; N.Margineanu)

Pentru realizarea sarcinilor asumate, fie acestea teoretice sau practice (aplicative), psihologia se sprijina un numai pe datele rezultate din cercetari proprii, ci si pe cele apartinand unor stiinteinvecinate, cum sunt: biologia, fiziologia, neurologia, logica si chiar matematica. La randul lor, aceste discipline beneficiaza de datele ideile si modelele investigative oferite de psihologie. Psihologia un se poate desprinde total de stiintele sociale, intrucat viata psihica a omului ramane in permanenta conditionata de imprejurarile ambientale ale existentei sale, formarea si manifestarea personalitatii se desfasoara in climatul si sub “presiunea” influentelor exercitate de familie, vecinatate, scoala, institutii culturale etc. prin interactiunea factorilor ereditari cu cei caracteristici mediului socio-cultural in care apare si se dezvolta individul. Intre psihologie – ca disciplina centrata pe studierea spectelor fundamntale ale psihicului si ramurile sale aplicative exista numeroase si stranse relatii de interdependenta. Studiind legitatile generale ale fenomenelor psihice, psihologia ofera o baza solida pentru rezolvarea a numeroase probleme de care se ocupa diferitele sale ramuri. Reltia este si invers in sensul ca, solutionand problemele practice diversele ramuri aplicative faciliteaza extragerea si fundamentarea unor idei si adevaruri de care se intereseaza psihologia generala.

1.4. Metodele psihologiei Cuvantul metoda isi are originea in limba greaca veche (“meta” inseamna spre sau catre, iar “odos” – care, drum) si semnifica, drumul sau calea de urmat pentru atingerea unor scopuri sau obiective. Metoda vizeaza cu precadere latura executiva a actiunii, reprezinta maniera concreta de lucru in vederea obtinerii unor rezultate scontate. Orice metoda are un carácter instrumental si serveste unor obiective de informare, interpretare, interventie sau transformare. Metoda defineste calea, structura de ordine sau programul dupa care se regleaza actiunea in vedea etingerii unui scop (Zlate, 2000, p. 116) “In sens general, prin metoda se intelege calea d a dobandi adevarul depre un lucru sau fenomen, sau de agsi si formula rasmunsuri veridice (verificate)la intrebari de genul: “ce?”, “cum?”, “de ce?”,”pentru ce?”. Structural, ea cuprinde un set de principii si conditii logice, care intemeiaza si orienteazaactul cunoasterii, si un set de procedee si tehnici de investigatie, masurare si prelucrare/interpretare” (Golu, 2004, p.26) Spre deosebire de alte doemnii, cum ar fi, de exemplu, fizica, chimia sau chiar historia, metodele folosite in psihologie se caracterizeaza printr-o mare diversitate si complexitate. Psihologia este stiinta cu cele mai numeroase, diversificate si plastice metode de cercetare, diagnoza si aplicare (P.Popescu Neveanu, 1978, p. 447). Principalele metode folosite in psihologie sunt: - observatia, - experimentul, - metoda testelor, - chestionarul, - metoda biografica, - analiza produselor activitatii, - interviul si convorbirea, - metoda genetica si cimpoarata, - metoda modelarii si simularii, s.a. Metodele psihologiei pot fi grupate/clasificate in functie de mai multe critarii: a. dupa caracterul lor: metode obiective si subiective b. dupa specificul relatiilor investigate: cantitative si calitative c. dupa natura relatiei dintre cercetator si subiect: directe si indirecte

d. dupa scopul (obiectivul) urmarit: de rezolvare si prelucrare a informatiilor, de diagnoza si prognoza, de cercetare si aplicativitate etc. (Zlate, 2000, p. 117)

1.4.1.

Metoda observatiei

Observatia reprezinta cea mai veche si cea mai larg folosita metoda de cunoastere a realitatii. Culegera de date cu ajutorul simturilor ramane un atribut al tuturor fiintelor si o conditie a adaptarii lor la mediul inconjurator. Observarea devine insa o metoda stiintifica de cunoastere doar atunci cand examinatorul: - formeaza scopuri clare - elaboreaza si aplica programe de lucru realiste - foloseste mijloace sau instrumente adecvate pentru obtinerea, pastrarea si valorificarea datelor rezultate din relatia cu obiecul activitatii sale . Existenta ipotezelor de lucru diferentiaza observatia stiintifica de forma sa empirica. Observatia poate sa ia forme diferite in functie de criterii ca: - prezenta sau “absenta” observatorului (directa sau indirecta) - modul de implicare a observatorului (activa sau participativa si respectiv “pasiva”) - orientarea actului observational (autoobservatia si observatia propriu-zisa) - durata observarii (continua si discontinua) - obiective urmarite (integrala sau selectiva) - numar de persoane vizate (individuala, pe grupe mici sau clase de elevi) etc. Comparativ cu alte metode de cunoastere observarea prezinta urmatoarele avantaje: - este accesibila unui numar mare de utilizatori; - permite cunoasterea obiectului in contextul obisnuit al existentei sale, inclusiv a manifestarilor comportametale in conditii naturale de viata si activitate; - un necesita - cu unele exceptii – cheltuieli materiale si eforturi financiare deosebite; - poate fi utilizata in raport cu obiecte si situatii foarte diferite iar la nevoie, uneori, poate fi repetata Ca limite sau dezavantaje mentionam: - influentarea rezultatelor cunoasterii si subiectivismul observatorului (experienta, opinii, sentimente etc.) - durata pera mare sau dimpotriva, excesiv de redusa pentru aparitia si manifestarea unor fenomene sau aspecte relevante ale obiectului,

- irepetabilitatea unor caracteristici in momente si contexte diferite, s.a. Pentru a retine si fixa aspectele semnificative ale obiectului suspus cunoasterii, se recomanda recurgerea la grilele sau la fise de observare. Acestea sunt instrumente de lucru care cuprind serii de intrebari sau caracteristici retinute pe baza de experienta prcatica sau criterii metrice stiintific stabilite si care servesc atat la orientarea datelor. In scoala, mai frecvent folosite sunt fisele pedagogice si psihopedagogice, colective si individuale. (Turcu si Turcu, 1999; Zlate, 2000).

1.4.2.

Metoda experimentului

Experimentul reprezinta metoda cea mai precisa pentru reliefarea relatiilor dintre aspectele psihice investigate. El se instituie pe baza unei idei, a unei intrebari sau ipoteze de lucru si se desfasoara ca o succesiune de actiuni structurate dupa un plan bine precizat, care reuseste cobinatiile posibile ale mai multor factori sau variabile. Dintre acestea, unele sunt considerate drept cauze (=variabile independente) iar alele ca rezultate sau efecte (= variabile dependente). Primele un sunt altceva decat stimuli ai caror valori pot fi modificate de experimentator sau de factori naturali. Asa cum sunt de ex, culoarea, sunetul, cuvantul, imaginea, varsta, sexul, experienta anterioara, s.a. Modificarile produse de acesti stimuli in activitatea psihica a subiectului poarte numele de variabile dependente. Ca exemple mentionam: - timpul de reactie - coordonarea manuala - capacitatea de comunicare - memorarea - intelegerea - rezolvarea de probleme - reusita scolara, s.a. Comparativ cu alte metode, experimentul psihologic reprezinta cateva avantaje majore: provocarea si, eventual repetarea fenomenului in conditii bine definite, posibilitatea varierii factorilor stimulativi si inregistrarea modificarilor aparute, obtinerea de date comparabile, ca urmare a existentei loturilor experimentale si de control s.a.

Ca dezavantaje sau limite ale metodei iin discutie mentioam: - situarea subiectului intr-un mediu artificial (in cazul experimentului de laborator), - dificultatea izolarii variabilelor (in cazul experimentului natural) - dificultati in motivarea subiectilor s.a. Raportul avantaje limite poate fi imbunatatit prin : - formularea corecta a problemei de cercetat - precizarea clara a ipotezelor de lucru asumate - delimitarea conditiilor de desfasurare - instruirea corecta a problemei de cercetat - precizarea clara a ipotezelor de lucru asumate - delimitarea conditiilor de desfasurare - instruirea corecta a participantilor - “masurarea”, inregistrarea fidela a datelor, s.a. Pe scut, experimentul psihologic poate fi reprezentat ca in figura nr. 1. Fig. 1. Schema unui experiment psihologic

L E Pr

Ip

PR E T1

T2

ACD

C.t./p

In figura de mai sus (nr. 1) • Pr. = problema, fenomenul, aspectul de investigat • Ip. = ipoteza de lucru (presupunerea, supozitia) • LE = Lotul experimental si LC = lotul de control • T1 = testarea initiala a loturilor E si C • PRE = programul experimental aplicat al lotului E (un si lotului C, care evolueaza in context obisnuit, neexperimental) • T2 = testarea finala a loturilor E si C • ACD = analiza si comppararea datelor (T1E cu T1C; T2C cu T2E ; si T1E cu T2E si T1C cu T2C) • C.t./p. = concluzii teoretice sau practice

1.4.3.

Metoda testelor

Testul ca metoda si instrument de lucru, se utilizeaza indeosebi pentru determinarea diferentelor psihice individuale sau intergrupale, asa cum se manifesta aceasta intr-o situatie data. Valoarea lor stiintifica si practica a fost deseori controversata sau chiar negata, mai ales in fostele tari comuniste. Reprosurile aduse testelor se refera la: - lipsa unei fundamentari stiintifice (majoritatea sunt probe gasite pe cale impirica) - utilizarea lor de persoane fara o calificare psihologica adecvata - vicierea rezultatelor prin ignorarea conditiilor de mediul socio-cultural in care s-au dezvoltat subiectii testati, - contaminarea rezultatelor in cazul aplicarilor colective sau a retestarii cu aceleasi instrumente la intervale mici de timp, etc.

Neajunsurile mentionate nu stirbesc insa valoarea diagnostica si prognostica a testelor mai ales daca sunt respectate anumite criterii stiintifice de elaborare si utilizare a lor, criterii stabilite de diversi specielisti sau asociatii profesionale nationale sau internationale. Pentru a dobandi calitatea de test, un set oarecare de probe (intrebari, probleme, solicitari, etc.) trebuie sa satisfaca o serie de cerinte , cum sunt cele de - sensibilitate (= finetea discriminarii sau diferentierii) - fidelitate (= stabilitate in timp, omogenitatea probelor etc.) - validitate (=corespondenta cu situatia reala, de exemplu, cu reusita scolara sau corelatia cu un alt test valid) - aplicabilitate (= varsta, nivel de pregatire, durata, costuri etc) - standardizare (= ca solicitari, instructiuni de aplicare modalitati de cotare si raportare la etalon) Nu lipsite de importanta sunt cerintele relative la: - echilibru (=testarea proportionala a fiecarei componente a comportamentului) - relevanta (= gradul in care idemii testeaza comportamentul dorit si nu unul aleator) - eficienta (=masura in care este utilizat timpul disponibil) - obiectivitate (=scoruri identice sau apropiate indiferent de loc, timp si examinator) - specificitate (=rezolvari cu cunostinte specifice domeniului) Aparute la inceputul secolului al XX-lea ca urmare a unor necesitati practice, testele au devenit cu timpul instrumente de lucru absolut necesare pentru orice laborator, institutie sau persoane angajate in cercetarea si gestionarea proceselor, fenomenelor si insusirilor psihice individuale sau de grup. Astazi numarul acestora este de ordinul zecilor, daca nu chiar a sutelor de mii. De aici si nevoia fireasca a specialistilor si practicienilor de a cauta criterii acceptabile pentru gruparea/clasificarea diverselor teste psihice. Sintetizand eforturile facute de autori ca J.P. Guiford, A. Anastasi, A.L. Edwards, M Reuchlin, Al. Rosca, I. Radu, M. Zlate, s.a., M. Albu prezinta un tablou al clasificarii testelor dupa cum urmeaza: 1. Clasificari in functie de modul de rezolvare a testului, cu variantele: a. dupa modul de executare a sarcinii: - teste orale - teste scrise (“creion-hartie”) - teste de performanta b. dupa gradul de utilizare a limbajului in rezolvarea sarcinii - teste verbale - teste non-verbale

2. Clasificari in functie de modul de administrare a testului cu variantele: a. dupa numarul persoanelor care pot fi examinate simultan: - teste individuale - teste colective sau de grup b. dupa timpul de executie a sarcinii: - teste de viteza - teste de randament (cu timp de lucru limitat si respectiv, nelimitat) 3. Clasificari in functie de continutul testului cu variantele : a. in functie de comportamentele evaluate: - teste cognitive/intelective (de aptitudini si de succes educational) - teste afective/nonintelective (chestionare de personalitate, tehnici/teste proiective si teste obiective de personalitate) b. dupa modul in care variaza proba de la o administrare la alta: - teste cu continut fix - teste cu continut variabil. 4. Clasificari in functie de modul de cotare a testului si de interpretare a scorurilor cu variantele: a. dupa modul de stabilire a cotei la test - teste obiective - teste subiective b. dupa modul de interpretare a scorurilor - teste normative - teste criteriale - teste ideografice - teste ispasive (in care se compara scorurile obtinute de un subiect la scalele sau itemii unui tst, fara raportare la alti indivizi( (Albu, 2000, p.159-183). Utilizarea testelor in practica scolara necesita multa precautie din partea educatorilor, presupune familiarizarea acestora cu diferitele tipuri de probe, cu instructiunile de aplicare, cu erorile posibile cat si cu modalitatile deontice (corecte) de prezentare a rezultatelor. In tot cazul, nu se recoomanda folosirea testelor psihologice de catre persoane neavizate. Testele de inteligenta, aptitudini speciale, emotivitate, atitudini, etc. Sunt de competenta psihologilor, ceilalti specialisti (profesori, pedagogi, asistenti sociali etc.) putand recurge la

asemenea instrmente de lucru doar dupa dobandirea de competente specifice, in cadrul unor cursuri sau stagii de pregatire, oficial recunoscute (Rosca, 1972; Harvaneanu, 1998; Turcu si Turcu, 1999). Mult mai accesibile si, totodata, mai utile pentru practica scolara actuala sunt testele de cunostinte/docimologice. Ca avantaje recunoscute ale acestor instrumente de lucru mentionam: anonimatul, uniformitatea, recurgerea la unitati de masurare standard, eliminarea hazardului, etc. Ele pot fi folosite si in cercetarea pedagogica ca instruente de masurare obiectiva a randamentului scolar, de evaluare dupa criterii precise a nivelului cantitativ si calitativ al invatarii. Prin astfel de probe pot fi reliefate modificarile induse de diverse continuturi si programe scolare in structurile cognitive si chiar atitudinale ale elevilor. In functie de un criteriu sau altul, testele de cunostinte pot fi: - integrative si punctuale, - obiective si subiective - de progres si formative - de capacitate, etc. ( P. Liescevici, 1993). 1.4.4. Metoda chestionarelor Chestionarul este o metoda si, totodata, un instrument de lucru frecvent utilizat in cercetarea sociologica dar si in practica psihologica. Acesta cuprinde de regula un set de intrebari, afirmatii, solutii, opiniii, etc. la care subiectul este invitat sa raspunda. Analiza raspunsurilor ofera examinatorului posibilitatea cunoasterii opiniilor, intereselor, atitudinilor, caracterului sau personalitatii personei sau grupului investigat. Din punct de vedere al obiectivelor urmarite chestionarele pot fi de : - cunostinte - nivel intelectual - creativitate - atitudii - interese - personalitate - sociabilitate

Dupa caracteristicile raspunsurilor pot fi : - inchise - la alegere - cu raspuns liber - cu scari gradate de evaluare (Havarneanu, 1998). Avantajele chestionarului: - permite investigarea unor stari, perceptii, atitudini, etc. Intime, ascunse, profunde - nu necesita conditii speciale si nici timp indelungat pentru aplicare - pot fi utilizate atat in scop de cunoastere cat si autocunoastere Ca limite sau dezavantaje: - posibile cazuri de nesinceritate - raspunsuri marcate de dezirabilitate, superficialitate, etc Pentru a diminua gradul de subiectivitate in formularea raspunsurilor se recomanda coroborarea datelor chestionarului cu cele obtinute prin metoda cnvorbirii, care nu este, in fond, altceva decat tot o chestionare, dar orala, mai libera, mai deschsa, cu accent pe aspectele “delicate” sau mai greu de sesizat de catre subiect. 1.4.5. Studiu de caz Studiul de caz se refera la analiza comportamentului individual sau de grup intr-un context social dat (de exemplu, in cadrul clasei sau scolii) si vizeaza aspecte ca: - implicarea in diverse activitati - reusita scolara - disciplina - relatii interpersonale - emotii - sentimente, etc. Pentru relevarea acestora se folosesc informatii rezultate din: - observatii curente - inteviuri

- documente personale - depozitii ale martorilor, etc. Cazul devine interesant daca dobandeste valoarea de prototip si daca studiul se finalizeaza cu cooncluzii instructiv-educative pentru individ si colectiv. Realizarea studiului de caz iincepe cu definirea problemei sau aspectelor ce vor face obiectul investigatiei, continua cu elaborarea unui design al cercetarii, colectarea datelor (care pot proveni dintr-o varietate de surse), examinarea si clasificarea dovezilor si se finalizeaza cu redactarea orala sau scrisa a rezultatelor obtinute (Yin, 2005, p 37-197). In activitatile didactice studiul de caz este folosit ca metoda “... de mare valoare euristica si aplicativa ...” intrucat permite elevilor “... o confruntare directa cu situatia reala, autentica, luata drept un exemplu tipic, reprezentativ pentru o stare de lucrari mai generala” (I. Cergit, 1997, p. 150). 1.4.6. Metoda biografica Metoda miografica se foloseste in scop de psihodiagnostic, dar si prognostic. Ea permite reconstituirea drumului de viata al subiectului, inclusiv intuirea unor posibile traiectorii de evolutie in viitor. Se studiaza antecedentele persoanle, conditiile failiale, situatia scolara, produsele activitatii etc. Pe baza discutiilor cu subiectul in cauza sau a informatiilor oferite de alte persoane (parinti, profesori, colegi). Daca datele sunt oferite chiar de elev, mai ales sub forma scrisa, metoda autobiografica (Rosca si Radu, 1976; Turcu si Turcu, 1999).

1.4.7. Analiza produselor activitatii Desenele, modelajele, compunerile, lucrarile de control. Poeziile, jurnalele intime, schemele si constructiile tehnice, etc. Sunt rezultate ale activitatii in care isi gasesc concretizarea diferitelor procese si insiruiri psihice. Metoda analizei psihologice a produselor activitatii valorificand legatura dintre lumea subiectiva a omului si activitatea sa, permite examinatorului obtinerea de date utile cu privire la diversele dimensiuni aptitudinale, temperamentale, atitudinale si creative ale personalitatii. Asa de ex. Un tablou realizat de un scolar, in care desenul, proportiile dintre elemente, “jocul” de umbre si lumini, combinatiile de culori etc. Alcatuiesc un tot armonios, eventual neobisnuit, inedit, poate fi un indiciu pentru existenta unor predispoziti aptitudinale grafice sau chiar a talentului pentru pictura sau arta decorativa (Rosca si Radu, 1976; Turcu si Turcu, 1999).

1.4.8

Interviul si convorbirea

Interviul si convorbirea sunt metode frecvent utilizate pentru decelarea acelor particularitati psihice care nu pot fi cunoscute prin observare directa, pe cale experimentala sau prin sau prin deducere logica din analiza produselor activitatii. Avem in vedere indeosebi aspectele motivationale si volotiv-actionale, precum si insusirile caracteristice ale personalitatii, mai ales cele atitudinale. Metoda se poate aplica in forma libera (spontana) pe baza unor intrebari directe, imediate, inspirate din experienta anterioara sau problemele actuale ale subiectului sau in forma strcturata , pe baza uunei scheme de lucru si a unor intrebari dinainte stabilite. Pentru a spori gradul de sinceritate a subiectului se recomanda ca inregistrarea raspunsurilor sa se faca imediat dupa interviu. 1.4.9

Metoda genetica si comparata

Se foloseste cu precadere in cercetarea psihologica si are ca obiectiv punerea in evidenta a transforarilor care au loc la nivelul unor structuri psihice (perceptie, limbaj, gandire, memorie, motivatii, interese, etc.) sau chiar a intregii personalitati, pe un interval extins de timp. Are la baza ideea ca toate procesele si insusirile se formeaza si se dezvolta in activitatile ereditare ale individului si conditiile sale de mediu, mai ales de educatie – in cazul omului. O varianta frecvent utilizata in investigarea dimensiunilor fundamentale ale personalitatii (temperament, aptitudini, fire, etc.) o reprezinta metoda gemelara. In acest caz, se pleaca de la ideea ca gemenii, mai als ceo monozigoti, prezinta un grad ridicat de similitudine in privinta zestrei native, iar diferentele care apar in dezvoltarea lor ontogenetica pot fi puse pe seama conditiilor de mediu socio-cultural in care au evoluat. 1.4.10. Modelul si modelarea Ca metoda, modelarea se constituie dintr-un ansamblu de procedee, practice sau teoretice, cu ajutorul carora se cerceteaza unobiect original (autentic) prin analogie cu modelul sau. Facem precizarea ca modelul poate fi un obiect material. O macheta, o schema, un concept, o descriere, o teorie, etc. Care prezinta semanari sau similitudini cu originalul si care ofera posibilitatea transferarii rezultatelor studierii modelului original. “Psihologia utilizeaza din plin metoda modelarii – teoretice si experimentale – a psihicului, a proceselor si functiilor psihice care prezinta ele insele o modelare a realitatii” (Popescu – Neveanu, 1978, p. 458).

“Forma cea mai inalta de aplicare a metodei modelarii in cercetarea psihologica” o reprezinta simularea pe computer a diferitelor functii psihice (M. Golu, apud Zlate, 2000, p. 147). Sunt remarcate in acest sens rezultatele obtinute in sfera proceselor perceptive, a limbajului, a rezolvarii de probleme, jocului de sah, etc. Datele obtinute prin diferite metode – asa cum sunt cele anterior prezentate – sunt supuse, de regula, unor operatii de analiza cantitativa si calitativa. In acest scop: se intocmesc tabele de marcare si frecventa, se realizeaza reprezentari grafice (poligon, modulul si mediana) ale tendintei cerebrale, abateri si dispersii ale datelor, procentaje si erori, coeficienti de corelatie simpla sau multipla, se utilizeaza criterii de semnificatie si validitate, se fac raportari la tabele de valori si etaloane standard. De un real folos in prelucrarea si interpretarea datelor psihologice sunt modelele moderne de analiza (factoriala, de varianta, de clusteri) de comparare, evaluare si metaanaliza, metode care, desi extrem de complexe, pot fi eficient utilizate daca se recurge la mijloace tehnice moderne de calcul (Radu, 1993; Rateau 2000)