Fundamentele Psihologiei

Program universitar de formare a profesorilor pentru învăţământul primar adresat cadrelor didactice din mediul rural Forma de învăţământ ID - semestrul I

FUNDAMENTELE PSIHOLOGIEI

Tinca CREŢU

2005

Ministerul Educaţiei şi Cercetării Proiectul pentru Învăţământul Rural

ÎNVĂŢĂMÂNT PRIMAR Fundamentele psihologiei

Tinca CREŢU

2005

© 2005

Ministerul Educaţiei şi Cercetării Proiectul pentru Învăţământul Rural Nici o parte a acestei lucrări nu poate fi reprodusă fără acordul scris al Ministerului Educaţiei şi Cercetării

Cuprins

FUNDAMENTELE PSIHOLOGIEI CUPRINS

1. 1.1. 1.2. 1.3. 1.4. 1.5.

2. 2.1. 2.1.1. 2.1.2. 2.1.3. 2.1.4. 2.2. 2.2.1. 2.2.2. 2.2.3. 2.2.4. 2.3. 2.3.1. 2.3.2.

3. 3.1. 3.1.1. 3.1.2. 3.1.3. 3.1.4. 3.1.5. 3.1.6. 3.2. 3.2.1. 3.2.2.

Introducere Notă de prezentare: Competenţe: Obiectivele modulului: Abordarea problemelor acestei discipline în lucrările autorilor români şi străini Modul în care este perceput acest curs: Domeniul şi obiectivul de cercetare ale psihologiei Obiectivele unităţii de învăţare nr.1 Statutul actual al psihologiei ca ştiinţă Domeniul şi obiectul de cercetare ale psihologiei Legi şi explicaţie în psihologie Metodele de cercetare ale psihologiei Rezumat Răspunsuri şi comentarii la probele de autoevaluare Lucrarea de verificare nr.1 şi modul de evaluare Bibliografia minimală Mecanisme informaţionale senzoriale ale psihicului Obiectivele unităţii de învăţare nr.2 Senzaţiile Senzaţiile ca cele mai simple procese informaţionale Legile generale ale senzaţiilor Imaginea senzorială Principalele categorii de senzaţii umane : Percepţiile Percepţiile ca procese senzoriale complexe Legile generale ale percepţiilor Particularităţile imaginii perceptive Rolurile percepţiilor în activitatea omului. Reprezentările ca procese senzoriale superioare Definirea şi caracterizarea reprezentărilor Particularităţile imaginii reprezentării Rezumat Răspunsuri şi comentarii la probele de autoevaluare Lucrare de verificare nr. 2 şi modul de evaluare Bibliografie minimală Mecanismele informaţionale superioare ale psihicului uman Obiectivele unităţii de învăţare nr. 3 Gândirea Gândirea şi locul său central în structura intelectului uman Caracterizarea psihologică a gândirii Operaţiile generale ale gândirii Noţiunile ca unităţi informaţionale de bază. Procesul formării lor Înţelegerea ca activitate a gândirii Rezolvarea problemelor ca activitate principală a gândirii Memoria Definirea memoriei şi a locului ei în viaţa psihică umană. Procesul memorării

Proiectul pentru Învăţământul Rural

iii iii iii iii iv iv 2 2 2 5 8 11 16 17 19 20 22 22 22 22 23 27 28 31 31 34 37 38 39 39 41 43 44 46 48 50 50 50 50 51 52 54 57 58 60 60 62 i

Cuprins

3.2.3. 3.2.4. 3.2.5. 3.2.6 3.3. 3.3.1. 3.3.2. 3.3.3. 3.3.4.

Procesul păstrării Procesul reactualizării Rolurile fundamentale ale memoriei Uitarea, formele, cauzele şi căile limitării ei Imaginaţia Definirea şi caracterizarea generală a imaginaţiei Procedeele imaginaţiei Caracteristicile produselor imaginative Formele principale ale imaginaţiei şi rolurile lor Rezumatul acestei unităţi de învăţare Răspunsuri şi comentarii la probele de autoevaluare Lucrare de verificare nr.3 şi modul de evaluare Bibliografie minimală 4. Mecanismele stimulativ-energizante ale psihicului uman Obiectivele unităţii nr. 4: 4.1. Motivaţia 4.1.1. Definirea şi caracterizarea generală a motivaţiei 4.1.2. Trebuinţele 4.1.3. Alte structuri motivaţionale 4.1.4. Formele motivaţiei 4.1.5. Relaţia dintre motivaţie şi performanţă în activitate 4.2. Afectivitatea 4.2.1. Definirea şi caracterizarea generală a afectivităţii 4.2.2. Proprietăţile generale ale proceselor afective 4.2.3. Clasificarea proceselor afective 4.2.4. Rolurile proceselor afective în viaţa psihică umană Rezumatul unităţii de învăţare nr. 4 Răspunsuri şi comentarii la probele de autoevaluare Lucrare de verificare nr. 4 şi modul de evaluare Bibliografie minimală: 5. Mecanismele reglatoare ale psihicului uman Obiectivele unităţii de învăţare nr.5 5.1. Limbajul 5.1.1. Comunicare, limbă, limbaj 5.1.2. Funcţiile limbajului şi implicarea lor în învăţarea şcolară 5.1.3. Formele principale ale limbajului 5.2. Atenţia 5.2.1. Definirea şi caracterizarea generală a atenţiei 5.2.2. Formele atenţiei 5.2.3. Însuşirile atenţiei 5.3. Voinţa 5.3.1.Voinţa ca mecanism superior de autoreglare 5.3.2.Structura şi fazele acţiunilor voluntare 5.3.3.Calităţile voinţei 5.3.4. Realizarea reglajului voluntar al activităţii când sunt implicate deprinderi şi priceperi Rezumatul unităţii de învăţare nr.5 Răspunsuri şi comentarii la probele de autoevaluare Lucrare de verificare nr. 5 şi modul de evaluare Bibliografie minimală Bibliografie generală ii

65 66 68 68 71 71 74 75 76 78 79 81 82 84 84 84 84 86 89 92 94 95 95 100 104 108 110 111 114 115 117 117 117 117 124 128 132 132 135 138 140 140 142 144 146 149 150 153 154 155

Proiectul pentru Învăţământul Rural

Introducere

Proiectul pentru Învăţământul Rural Curs introductiv de Fundamentele psihologiei INTRODUCERE Notă de prezentare: Cursul de „Fundamentele psihologiei” face parte din pachetul de discipline psihopedagogice şi vizează cunoaşterea noţiunilor de bază ale acestei discipline, a metodelor şi modelelor sale explicative, a posibilităţilor de utilizare a lor pentru cunoaşterea proprie şi a altor persoane. Acest curs se adresează persoanelor implicate în Proiectul pentru Învăţământul Rural şi contribuie la profesionalizarea lor privind activitatea instructiv-educativă din şcoală.

Competenţe: - Dezvoltarea capacităţilor de folosire independentă a informaţiilor oferite de acest curs şi de alte surse, în activităţile proprii. - Creşterea

abilităţilor

de

organizare

sistematică

a

datelor

şi

cunoştinţelor din acest domeniu. - Formare abilităţii de analiză, abstractizare, sinteză şi generalizare a datelor şi informaţiilor ştiinţifice. - Susţinerea şi consolidarea capacităţilor de aplicare a cunoştinţelor teoretice la fenomenele reale de viaţă. - Identificarea factorilor subiectivi care stimulează şi determină desfăşurarea tuturor activităţilor. - Găsirea celor mai bune căi de influenţare a propriilor comportamente şi ale altora.

Obiectivele modulului: După ce vor studia acest curs, participanţii vor putea să: - explice noţiunile de bază în domeniul psihologiei generale; - identifica complexitatea fenomenelor psihice comparativ cu cele studiate de alte ştiinţe; Proiectul pentru Învăţământul Rural

iii

Introducere

- definească proprietăţile şi legile diverselor categorii de procese, stări, însuşiri şi structuri psihice; - dezvoltă o viziune sistematică asupra vieţii psihice umane; - identifică interacţiunile complexe dintre toate componentele sistemului psihic uman. - explică rolurile acestei ştiinţe în optimizarea vieţii şi activităţii oamenilor

Abordarea problemelor acestei discipline în lucrările autorilor români şi străini Fundamentele psihologiei sau psihologia generală sau teoretică a sintetizat cele mai semnificative date ale cercetătorilor care au condus la elaborarea concepţiilor de bază din acest domeniu al cunoaşterii umane , la organizarea lor logică, la elaborarea modelelor explicative şi a celor metodologice, la fundamentarea explicaţiilor şi interpretărilor. Problemele importante ale acestei discipline au fost abordate de: Al. Roşca „Psihologie generală”, 1978; Paul Popescu Neveanu „Curs de psihologie generală”, vol. I şi II, 1976, 1977; Ion Radu şi colaboratorii săi „Introducere în psihologia contemporană”, 1991; M. Zlate „Fundamentele psihologiei”, vol. I, II, III, 1994-1999; M. Zlate „Introducere în psihologie”, 2000, „Psihologia mecanismelor cognitive”, 1999; M. Golu, „Fundamentele psihologiei”, vol. I şi II, 2000; Andrei Cosnovici „Psihologia generală”, 1996. De asemenea, printre cei mai importanţi autori străini amintim: H. Ebbingaus 1920; W. James 1929; Munn L.H. 1965, D. G. Meyers 1986; R. S. Corsini 1994; A. Lieury 1996; H. Hayes, S. Orrell 1997; M. Reuchlin 1999; Rita Atkinson şi colaboratori 2002.

Modul în care este conceput acest curs: Pentru a asigura motivarea cursanţilor pentru conţinutul acestei discipline se face mai întâi referirea sintetică asupra întemeierii psihologiei cu ştiinţă şi clarificarea problemelor sale fundamentale privind domeniul şi obiectul de cercetare, legile, explicaţiile şi iv

Proiectul pentru Învăţământul Rural

Introducere

interpretările fenomenelor psihice. De asemenea, se prezintă progresele psihologiei şi dezvoltarea serviciilor pe care le realizează această ştiinţă pentru persoane şi instituţii şi în ce fel s-a dezvoltat statutul ei ca ştiinţă. Se acordă apoi, atenţie celor mai simple procese psihice ce se află la baza sistemului psihic uman. Se oferă informaţii despre procesele şi produsele senzaţiilor, despre legile care le guvernează şi despre rolurile pe care le au în viaţa psihică umană. Mai departe, se analizează procesele şi produsele perceptive, varietatea însuşirilor obiectelor şi fenomenelor realităţii semnalizate prin aceste mecanisme, rolurile diferite pe care le joacă experienţa perceptive şi capacităţile observative în cogniţia umană. În strânsă legătură cu aspectele teoretice se analizează exemple concrete şi se formulează sarcini de bază pentru cursanţi, care au drept scop stimularea lor în a aplica cele asimilate la realităţi concrete personale sau specifice oricărei fiinţe umane. Analiza mecanismelor senzoriale se continuă cu abordarea reprezentărilor insistându-se asupra legăturilor acestora cu percepţiile, cu limbajul, cu activitatea psihică şi acţiunile mentale. Se analizează apoi principalele roluri ale lor în activitatea mentală. Mecanismele informaţionale superioare ale sistemului psihic uman (gândire, memorie, imaginaţie), deşi sunt mai complexe şi mai dificil de însuşit, sunt prezentate într-un mod esenţializat şi sistematic şi sunt mereu însoţiţi de exemple concrete astfel încât să se asigure însuşirea lor autentică. Sunt mereu prezentate interacţiunile dintre ele, asemănările şi deosebirile, rolurile specifice pe care le au în viaţa psihică a oamenilor. Mecanismele stimulativ-energizante ale sistemului psihic uman (motivaţie şi afectivitate) sunt văzute ca nişte componente necesare ale conduitelor umane. Ele sunt în relaţii foarte bune şi permanente cu procesele cognitive. Sunt prezentate principalele structuri şi forme ale motivaţiei şi relaţia lor cu performanţa activităţilor. Procesele afective sunt analizate în legătura lor specială cu motivaţia şi cogniţia. Se relevă proprietăţile generale ale lor şi rolurile specifice pe care le au activitatea umană. Proiectul pentru Învăţământul Rural

v

Introducere

Ultima unitate de învăţare se referă la mecanismele de reglare ale vieţii psihice umane. Acestea sunt: limbajul, atenţia, voinţa. În legătură cu limbajul se analizează legăturile sale cu activitatea de comunicare şi cu limba ca produs al societăţii. Se au în vedere apoi, funcţiile şi formele limbajului. În tratarea acestor aspecte se au în vedere în permanenţă implicaţiile limbajului în desfăşurarea tuturor celorlalte procese şi funcţii psihice. Atenţia este analizată întâi ca funcţie energizatoare dar şi de orientare a activităţii mentale, ceea ce justifică introducerea ei în această categorie de mecanisme psihice. În fine, această unitate de învăţare se încheie cu tratarea voinţei ca proces psihic specific uman, deosebit de complex şi care realizează la nivel înalt reglarea fenomenelor

psihice.

Se

are

în

vedere

mecanismul

său

neurofuncţional care include obligatoriu limbajul şi produsul său specific, efortul voluntar menit să depăşească obstacolele şi să asigure atingerea scopurilor dar şi să oprească, să stopeze manifestările nedorite, neadaptate şi uneori chiar periculoase. Mai departe, se are în vedere fazele actelor voluntare şi calităţile voinţei. Fiecare unitate de învăţare se încheie cu un rezumat esenţializat care este menit, pe de o parte să reliefeze ce este cel mai important de reţinut şi, pe de altă parte să poată unifica cunoştinţele din cele cinci module. În cuprinsul fiecărei unităţi de învăţare sunt probe de autoevaluare care pun într-o relaţie directă şi imediată cunoştinţele transmise şi diversele situaţii concrete ce ţin de experienţa personală sau a altor persoane. Îţi recomand să le rezolvi pe loc, pentru a opera imediat şi activ cu noţiunile şi relaţiile esenţiale şi abia în final să consulţi capitolul special referitor la răspunsuri şi comentarii. În felul acesta vei avea bucuria să constaţi că ai înţeles şi ai lucrat bine. Fiecare unitate de învăţare cuprinde o lucrare de verificare ce trebuie rezolvată în mod obligatoriu pe foi speciale şi transmisă tutorelui. Vei găsi şi modulul în care se face evaluarea. Este foarte important dacă o elaborezi după ce ai citit şi simţi că stăpâneşti acel capitol. Răspunsurile care vor reprezenta doar o copiere din carte (cu excepţia definiţiilor care trebuiesc reţinute cu autor) vor pierde cel vi

Proiectul pentru Învăţământul Rural

Introducere

puţin 5 puncte din totalul general (lucrările sunt de 20-30 de puncte iar prin împărţire la 2 şi respectiv 3 se obţine o notă din scara 1-10). În finalul fiecărei unităţi de învăţare vei găsi o bibliografie minimală cuprinzând lucrări ce pot fi relativ uşor procurate din biblioteci sau librării. Sunt date intervale de pagini legate de respectivul modul care ar trebui să fie în mod special în atenţia fiecărui cursant, completând studiul lui individual şi lărgindu-i volumul de cunoştinţe. Cursul are şi o bibliografie generală, care, aşa cum constaţi, încheie această disciplină. Ea cuprinde cele mai interesante lucrări legate de această disciplină şi propune ca, ori de câte ori timpul îţi permite, să-ţi lărgeşti informarea cât mai mult. Sunt lucrări care pot fi procurate relativ uşor. Îţi doresc succes şi îţi propun să ai încredere în reuşita la această materie.

Proiectul pentru Învăţământul Rural

vii

Domeniul şi obiectivul de cercetare ale psihologiei. Legi şi explicaţii în psihologie

Unitatea de învăţare 1 DOMENIUL ŞI OBIECTIVUL DE CERCETARE ALE PSIHOLOGIEI LEGI ŞI EXPLICAŢII ÎN PSIHOLOGIE

CUPRINS: 1. 1.1. 1.2. 1.3. 1.4. 1.5.

Domeniul şi obiectul de cercetare al psihologiei Obiectivele unităţii de învăţare nr.1 Statutul actual al psihologiei ca ştiinţă Domeniul şi obiectul de cercetare ale psihologiei Legi şi explicaţie în psihologie Metodele de cercetare ale psihologiei Rezumat Răspunsuri şi comentarii la probele de autoevaluare Lucrarea de verificare nr.1 şi modul de evaluare Bibliografia minimală

Proiectul pentru Învăţământul Rural

2 2 2 5 8 11 16 17 19 20

1

Domeniul şi obiectivul de cercetare ale psihologiei. Legi şi explicaţii în psihologie

1. DOMENIUL ŞI OBIECTUL DE CERCETARE AL PSIHOLOGIEI Obiectivele unităţii de învăţare nr.1 Principalele obiective ale unităţii de învăţare nr. 1 sunt: După studiul unităţii de învăţare nr. 1 cursanţii vor reuşi: • să identifice începuturile dramatice ale psihologiei ca ştiinţă şi apoi creşterea continuă a interesului societăţii pentru datele şi explicaţiile acestei ştiinţe: • să explice faptul că în domeniul psihologiei în legătură cu oricare problemă, pot exista puncte de vedere diferite, concepţii uneori opuse, pentru fenomenele pe care le cercetează această ştiinţă, pentru că sunt foarte complexe; • să enumere diferite tipuri de legi care guvernează fenomenele psihice; • să dezvolte ideea că în psihologie fenomenele nu pot fi explicate doar printr-o singură lege, ci prin coordonarea acestora; • să explice că prevederea desfăşurării comportamentelor oamenilor nu poate fi decât aproximativă, datorită interdependenţelor multiple ale legilor care le guvernează; • să categorisească relativ uşor procesele şi funcţiile psihice; • să identifice macrocomponentele psihice ale activităţii; • să enumere şi să prezinte pe scurt metodele de cercetare ale psihologiei.

1.1. Statutul actual al psihologiei ca ştiinţă În comparaţie cu alte ştiinţe, psihologia a avut un drum dramatic. Ea s-a desprins de filozofie şi s-a constituit ca ştiinţă mai târziu, deşi preocupări în acest domeniu au existat încă din antichitate. În jurul anului 1879 psihologia a îndeplinit cerinţele de bază: a demonstrat că există fapte de care numai ea se poate ocupa, a descoperit primele legi, a demonstrat că poate folosi metoda 2

Proiectul pentru Învăţământul Rural

Domeniul şi obiectivul de cercetare ale psihologiei. Legi şi explicaţii în psihologie

experimentală (în 1879 s-a înfiinţat primul laborator de care este legat numele lui Wundt). În ce priveşte domeniul de fapte de care trebuie să se ocupe noua ştiinţă, acesta a fost demonstrat chiar de savanţii din aceste Domeniul de cercetare

domenii. Astfel cercetătorii din laboratoarele de optică şi acustică deja constataseră că atunci când aplică stimuli vizuali sau sonori, oamenii cu care se desfăşurau experimentele nu aveau senzaţii la intensităţile foarte mici ale acestora ci numai când atingeau o anumită valoare, când aveau un anumit prag. La fel, în 1775 directorul Observatorului din Greenwich a concediat un subaltern al său pentru că acesta nota cu o întârziere de o jumătate de secundă, trecerea unei stele pe deasupra unui meridian, faţă de cum o nota el. După treizeci de ani s-a constatat că faptul se explică prin diferenţa de timp de reacţie dintre oameni iar acest lucru depăşeau preocupările Astronomice: Posibilitatea psihologiei de a descoperi legi s-a demonstrat prin

Descoperi rea legilor

descoperirea între 1846 şi 1860 a legii relaţiei dintre intensitatea stimulului şi intensitatea senzaţiei care a dobândit şi o expresie matematică şi s-a perfecţionat ulterior. În secolul 19 se pune foarte mare preţ pe metoda experimentală şi se consideră că aplicarea ei într-un domeniu este

Aplicarea metodelor experimen tale

un argument hotărâtor pentru recunoaşterea unei ştiinţe. În 1879 W. Wundt a introdus această metodă specifică de cercetare în psihologie prin înfiinţarea unui laborator în care au lucrat şi s-au format reprezentanţii noii ştiinţe din ţările europene şi din America. Acest eveniment a fost ca un fel de certificat de naştere a psihologiei. Această nouă ştiinţă poate fi definită astfel:

Definiţie: Psihologia este ştiinţa care cercetează condiţiile şi legile manifestării vieţii psihice.

Proiectul pentru Învăţământul Rural

3

Domeniul şi obiectivul de cercetare ale psihologiei. Legi şi explicaţii în psihologie

Temă de reflexie nr.1 Comentaţi enunţul: „psihologia are un trecut lung, dar o istorie recentă”. Daţi răspunsul în acest spaţiu, găsind în paragraful de mai sus argumentele corespunzătoare.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 17 Imediat

după

apariţia

acestei

ştiinţe

s-a

manifestat

neîncrederea în ea şi i-a fost contestat statutul de ştiinţă. Dar, în ciuda acestor adversităţi, dezvoltarea cercetărilor în domeniul vieţii psihice, mai ales în a doua jumătate a secolului XX , au oferit argumente hotărâtoare în favoarea ştiinţei psihologice. Afirmarea psihologiei

Către anul 2000 ea s-a afirmat printre primele realizări deosebite ale cunoaşterii umane. S-au înmulţit institutele de cercetare, s-a dezvoltat învăţământul psihologic universitar, s-a amplificat interesul celorlalţi oameni de ştiinţă pentru problemele ei, s-a dezvoltat profesia de psiholog şi s-au înmulţit serviciile pe care le oferă marelui public. S-au dezvoltat atât disciplinele generale teoretice cât şi cele aplicative. În legătură cu toate domeniile în care lucrează oamenii s-a întemeiat câte o ştiinţă psihologică. Dincolo de anul 2000, psihologia se caracterizează prin mai multă clarificare teoretică, prin metode mai numeroase şi mai eficiente, prin efortul de unificare a punctelor de vedere, prin dezvoltare de noi discipline, legate de toate felurile de activităţi umane.

4

Proiectul pentru Învăţământul Rural

Domeniul şi obiectivul de cercetare ale psihologiei. Legi şi explicaţii în psihologie

Test de autoevaluare nr. 2 Pornind de la tipurile de activităţi umane (cum ar fi în industrie, în comerţ, etc.) denumeşte disciplinele psihologice legate de acestea. Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 18

1.2. Domeniul şi obiectul de cercetare ale psihologiei Răspunsul la întrebarea „Ce studiază psihologia?” a fost greu de dat şi nici până astăzi nu există un punct de vedere unitar. La început, după constituire, s-a spus că psihologia trebuie să Ce trebuie să studieze psihologia: • fenomenele interioare; • comporta mentul; • activitatea; • omul în activitate.

cerceteze viaţa psihică interioară, adică ce simte omul, cum gândeşte,

cum

se

derulează

fenomenele

psihice.

În

sfera

fenomenelor interioare puteau exista senzaţii (asociaţioniştii), gândul pur (introspecţioniştii), structurile înnăscute ale creierului (gestaltiştii), tendinţe instinctive transmise ereditar (psihanaliştii). Dar considerate în sine şi fără legătură cu realitatea, aceste fenomene psihice nu puteau fi cercetate riguros. De aceea, curând se formulează un nou punct de vedere, al behaviorismului.

Acesta

cerea

ca

psihologia

să

studieze

manifestările observabile ale omului, adică comportamentul. Numai el putea fi măsurat şi evaluat. Se dă astfel mai multă rigoare ştiinţei psihologice. Dar rupt de fenomenele psihice interioare, comportamentul reprezintă un domeniu de fapte care îndepărta psihologia de la menirea sa, adică de a cunoaşte viaţa psihică a oamenilor. De aceea s-a făcut evident un progres atunci când s-a spus că psihologia trebuie să cerceteze activitatea omului ( P. Janet), acesta fiind văzut ca fiinţa concretă, reală, complexă şi superioară, fiind Proiectul pentru Învăţământul Rural

5

Domeniul şi obiectivul de cercetare ale psihologiei. Legi şi explicaţii în psihologie

purtătoare şi producătoare de valori (psihologia umanistă). Se pot sintetiza astfel, aceste puncte de vedere. Domeniul de cercetare al psihologiei este „omul concret care acţionează” (M.Zlate). Dacă ţinem seama de progresul semnificativ făcut de psihologie, datorat interacţiunilor sale cu noi ştiinţe apărute în secolul XX, cum ar fi teoria sistemelor, teoria informaţiei şi cibernetica putem completa ultimul răspuns astfel: psihologia studiază din perspectiva sistemică, omul concret care acţionează. Test de autoevaluare nr. 3 Argumentează de ce răspunsul din finalul paragrafului de mai sus, este cel mai bun. Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 18

Perspectiva sistemică

Implicarea perspectivei sistemice în elaborarea răspunsului la întrebarea referitoare la ce trebuie să studieze psihologia, are câteva avantaje: • evită abordarea fragmentară, relativ izolată a fenomenelor psihice; • permite înţelegerea mai profundă a relaţiei dintre fenomenele psihice şi comportament (manifestările externe, observabile); • obligă la cercetarea relaţiilor şi interacţiunilor dintre toate laturile vieţii psihice; • impune rigoare în relevarea condiţiilor şi în formularea legilor manifestării vieţii psihice şi în explicarea şi prevederea evoluţiei ei în timp; • clarifică rolurile fundamentale ale diferitelor fenomene psihice şi justifică gruparea lor astfel:

6

Proiectul pentru Învăţământul Rural

Domeniul şi obiectivul de cercetare ale psihologiei. Legi şi explicaţii în psihologie

a)

componente sau mecanisme informaţionale: 1) procese cognitivsenzoriale (senzaţii, percepţii, reprezentări); 2) procese cognitive complexe (gândire, memorie, imaginaţie);

b)

componente sau mecanisme de stimulare şi susţinere energetică (afectivitate, motivaţie);

c)

componente sau mecanisme de reglare (limbaj, atenţie, voinţă). Test de autoevaluare nr. 5 Analizează structura activităţii de învăţare a acestei unităţi de învăţare pe care o vei desfăşura, identificând toate cele trei categorii de componente şi mecanisme prezentate mai sus. Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 18 Această grupare va fi respectată în structura următoarelor unităţi de învăţare ale acestui modul. Toate tipurile de componente psihice interacţionează în mod specific în structura şi desfăşurarea tuturor activităţilor omului (joc, învăţare, muncă, divertisment, creaţie). Definiţie: Prin activitate înţelegem totalitatea manifestărilor exterioare şi mintale care au rezultate adaptative. În structura oricărei activităţi există următoarele macrocomponente: • motivaţia care activează, declanşează, orientează şi susţine energetic acea activitate fie ea de învăţare, joc, muncă, etc. • scopul care este „imaginea mentală şi proiectarea în timp a rezultatului sau Proiectul pentru Învăţământul Rural

7

Domeniul şi obiectivul de cercetare ale psihologiei. Legi şi explicaţii în psihologie

produsului ce urmează a fi obţinut în urma efectuării activităţii” (M.Golu, 2000, p,512). • mijloacele de desfăşurare care sunt o „verigă intermediară între motiv şi scop şi structural cuprinde două categorii de elemente: interne, subiective şi externe obiective” (M.Golu, 2000, p,512). Mijloacele interne, subiective sunt: cunoştinţe, deprinderi de operare cu ele, capacităţile senzoriale şi perceptive, bogăţia reprezentărilor, nivelul de dezvoltare al inteligenţei şi gândirii, aptitudini speciale, gradul de realizare al memoriei şi imaginaţiei, atenţia, energia afectivă. Mijloacele externe sunt instrumentale, materiale, obiectele sursele energetice şi abilităţile şi deprinderile de care dispune omul pentru a le folosi (A. Cosmovici, 1996, p.243). • organizarea şi desfăşurarea activităţii parcurgându-se diverse fraze. • reglarea şi autoreglarea activităţii pe parcursul desfăşurării ei (reglare secvenţială) şi în final (reglare finală). Test de autoevaluare nr. 6 Analizează aceeaşi activitate de învăţarea acestei unităţi de curs şi identifică toate macrocomponentele prezentate mai sus. Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 18

1.3. Legi şi explicaţie în psihologie În faţa ştiinţelor secolului XX au stat câteva cerinţe de bază: să Orice ştiinţă: • explică; • prevede; • verifică.

explice, să prevadă, să verifice (K.Popper). Psihologia a îndeplinit treptat aceste exigenţe, începând cu identificarea, descrierea şi clasificarea fenomenelor psihice şi continuând cu descoperirea legilor şi condiţiilor de apariţie şi manifestare a acestora. Dar multă vreme i s-au contestat legile spunându-se că au valabilitatea restrânsă, nu sunt riguroase, nu au o formulare

8

Proiectul pentru Învăţământul Rural

Domeniul şi obiectivul de cercetare ale psihologiei. Legi şi explicaţii în psihologie

matematică, nu se manifestă totdeauna efectul acţiunii lor, nu sunt pure, şi cuprind referiri la fenomene cerebrale şi sociale. Făcând eforturi de a răspunde acestor obiecţii, cercetătorii au dezvăluit caracteristicile de bază ale legilor din domeniul psihologiei. Critica legilor din psihologie.

• au valabilitate restrânsă şi nu sunt riguroase pentru că în producerea chiar a celui mai simplu fenomen psihic intervin mai multe legi şi limitează reciproc efectul; • nu au încă o formulare matematică, deşi sunt şi legi psihologice care au o astfel de expresie, dar în viitor numărul acestora va creşte; • datorită complexităţii deosebite a fenomenelor psihice efectul unei legi este statistic, adică nu apare la fiecare caz în parte ci numai la nivelul grupului de oameni. Sunt probabiliste adică nici la nivelul grupului nu se obţin efecte 100%; • nu sunt toate pure pentru că fenomenele psihice rezultă din interacţiunea creierului uman cu mediul socio-cultural, caracteristic omului; • cele mai multe critici s-au formulat în legătură cu legile cauzale dar în psihologie nu sunt numai legi din această categorie, ci sunt şi legi de dezvoltare, funcţionale, de compoziţie, etc.

Feluri de legi: - generalparticulare - dinamicestatistice şi probabiliste - cauzale, funcţionale, structurale, finaliste

De la întemeierea psihologiei ca ştiinţă şi până în prezent au fost descoperite foarte multe legi şi ele au fost grupate după mai multe criterii: După aria de acţiune s-au diferenţiat: a) legi generale, adică cele care acţionează în toate felurile de fenomene psihice aşa cum ar fi legea condiţionării şi determinării socio-culturale a psihicului uman sau legea relaţiei dintre complexitatea fenomenelor psihice şi a activităţii cerebrale; b) legi particulare, adică cele ce guvernează diferitele categorii de fenomene psihice aşa cum sunt legile senzaţiilor, ale percepţiilor, ale memoriei la care ne vom referi în alte unităţi de învăţare. După natura relaţiei dintre fenomenele psihice pe care o exprimă, legile pot fi: a) cauzale (relaţia dintre intensitatea stimulului şi intensitatea senzaţiei); b) funcţionale cum ar fi legea adaptării senzoriale; c) legi de compoziţie sau structurale aşa cum este legea integralităţii în percepţie; d) legi finaliste aşa cum este cea a relaţiei

Proiectul pentru Învăţământul Rural

9

Domeniul şi obiectivul de cercetare ale psihologiei. Legi şi explicaţii în psihologie

dintre efortul voluntar, natura obstacolului şi atingerea scopului; e) legi de dezvoltare aşa cum ar fi legea stadialităţii dezvoltării psihice. După caracterul direct al relaţiei dintre fenomenul cauză şi fenomenul efect se disting: a) legi dinamice când prezenţa cauzei este urmată în mod obligatoriu de apariţia efectului aşa cum ar fi apăsarea unui ac pe piele cu o anumită intensitate în apariţia senzaţiei de durere; b) legi probabiliste când fenomenul cauză determină numai cu o anumită probabilitate fenomenul efect. Explicaţia fenomenelor psihice

Efortul de descoperire a legilor se face pentru că pe baza lor să fie

explicate

fenomenele

psihice

reale.

Numai

că,

extrema

complexitate a fenomenelor psihice face ca explicarea lor să aibă următoarele particularităţi: • în explicarea oricărui fenomen, chiar şi a celui mai simplu, nu se poate face apel la o singură lege; • pentru a explica fenomenele psihice trebuie să se coordoneze legile (J. Piaget); • pe baza coordonării legilor se elaborează mai multe modele explicative; • unul şi acelaşi fenomen poate fi interpretat din perspectiva mai multor modele explicative. Temă de reflexie nr. 4 Un profesor foarte bine pregătit desfăşoară o lecţie de matematică. La sfârşit propune elevilor un test de cunoştinţe şi constată că numai 75% au lucrat aşa cum se cere. Să se explice aceste rezultate. Dă răspunsul în spaţiul de mai jos, parcurgând cu atenţie ceea ce este marcat cu buline, deasupra temei de reflexie. Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 18

10

Proiectul pentru Învăţământul Rural

Domeniul şi obiectivul de cercetare ale psihologiei. Legi şi explicaţii în psihologie

Explicaţia permite previziuni asupra desfăşurării viitoare a conduitelor omului. Explicaţiile şi previziunile permit: • a lua decizii bune privind activitatea cu oamenii; • a proiecta unele acţiuni formative mai ales când este vorba de activitatea cu elevii; • a sprijini eficient menţinerea sănătăţii psihice a oamenilor;

1.4. Metodele de cercetare ale psihologiei Dar explicarea fenomenelor psihice trebuie să se sprijine pe date de cercetare efectivă a acestora prin intermediul mai multor metode de cercetare psihologică. Metoda de cercetare este calea sau drumul pe care îl urmează specialistul dar şi profesorul pentru a releva manifestările psihice ale elevilor, ce culege date despre acestea şi apoi a le interpreta şi explica prin referire la conceptele şi legile psihologice şi, mai departe, a face propriile previziuni privind evoluţia lor. Iată cele mai importante metode ale psihologiei. • Metoda observaţiei, este cea mai veche, atât în psihologie cât Metoda observaţiei: se şi în alte ştiinţe. Ea constă în urmărirea intenţionată şi înregistrarea înregistrează cât mai exactă a manifestărilor comportamentale ale persoanelor sau comportamente grupurilor şi a contextului în care acestea apar, şi în interpretarea lor în lumina teoriilor şi legilor psihologiei. Pot fi observate: mişcările simple şi complexe (acţiunile mâinilor de manipulare a fel de fel de obiecte şi instrumente, mersul, postura),

conduita

verbală

(intensitatea,

intonaţia,

accentul,

comunicării, etc.), conduitele expresiv-emoţionale (mimica, gestica, etc.). Pentru ca această metodă să fie eficientă, trebuie să fie respectate câteva condiţii principale: a) să nu se desfăşoare la voia întâmplării, ci să se fixeze un scop, să se elaboreze un plan de realizare; b) să se folosească instrumente de înregistrare (cea mai simplă înregistrare este într-o fişă de observaţie, iar cea mai complexă este înregistrarea video); c) să se repete în mai multe

Proiectul pentru Învăţământul Rural

11

Domeniul şi obiectivul de cercetare ale psihologiei. Legi şi explicaţii în psihologie

situaţii şi activităţi; d) observatorul să nu fie văzut de cel observat; e) interpretarea datelor să fie cât mai obiectivă. Temă de reflexie nr. 7 De ce este bine ca cel observat să nu-l vadă pe observator? Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 18 Dacă această metodă este aplicată la propria persoană, se numeşte autoobservare. • Metoda experimentală presupune provocarea şi declanşarea fenomenelor psihice în vederea descoperirii legăturilor esenţiale dintre ele şi a condiţiilor necesare desfăşurării lor. Cerinţele cele mai importante pentru aplicarea acestei metode Experimentul: • variabilele independente • variabilele dependente

sunt: a) să se stabilească variabilele (fenomene psihice sau stimuli din ambianţă care sunt implicaţi în situaţia experimentală) şi care vor fi puse în centrul cercetării. Unele variabile, adică cele pe care le modifică intenţionat cercetătorul se numesc independente. Cele care se schimbă datorită modificărilor făcute de cercetător, se numesc dependente; b) să existe posibilităţi de măsurare a influenţei; c) să se plece de la o ipoteză privind relaţia dintre cele două feluri de variabile; d) să se facă o comparaţie a datelor obţinute datorită intervenţiei cercetătorului cu cele ce rezultă din activitatea obiectivă a oamenilor. Putem exemplifica legătura între cele două feluri de variabile gândindu-ne la un experiment în care vrem să urmărim relaţia dintre cantitatea de exerciţii de matematică de rezolvat şi timpul de apariţie al oboselii. În acest caz, experimentatorul poate modifica sarcina, adică numărul de exerciţii şi aceasta este variabila

12

Proiectul pentru Învăţământul Rural

Domeniul şi obiectivul de cercetare ale psihologiei. Legi şi explicaţii în psihologie

independentă de care va depinde apariţia oboselii pe care o vor resimţi subiecţii şi despre care ne vor comunica. Experimentul care se desfăşoară în încăperi speciale şi cu aparatură complexă se numeşte de laborator. Cel care se desfăşoară în condiţii obişnuite ale activităţii subiectului se numeşte natural. Acel experiment natural care se desfăşoară cu scopul de a cerceta fenomenele instructiv-educative se numeşte psihopedagogic. De asemenea, după rezultatele lor experimentele pot fi constatative (se urmăreşte să se vadă ce se întâmplă dacă se face o anumită activitate) şi formative (prin modificările introduse de cercetător se produc anumite schimbări în viaţa psihică a subiecţilor). • Metoda psihometrică presupune măsurarea capacităţilor Testele psihologice: - validare - fidelitate - standardizare - etalonare

psihice ale unei persoane şi evaluarea nivelului lor de dezvoltare. Instrumentul acestei metode este testul psihologic. Acesta este o probă relativ scurtă, cu un conţinut standardizat care se aplică exact în aceleaşi condiţii tuturor subiecţilor pentru care a fost elaborat. Totodată, orice test trebuie să satisfacă următoarele cerinţe: a)

validitatea, adică să măsoare exact ce îşi propune;

b)

fidelitatea, adică la o nouă aplicare să dea aproximativ aceleaşi rezultate;

c)

standardizarea, adică să presupună aceleaşi condiţii de aplicare la toţi subiecţii;

d)

etalonarea, adică să existe o unitate de măsură aplicabilă tuturor şi pe baza căreia să se aprecieze gradul de dezvoltare

a

acelor

fenomene

psihice

cărora

le

corespunde respectivul test. Test de autoevaluare nr. 8 Dacă ţi s-ar aplica un test verbal de inteligenţă ce condiţii de standardizare ar trebui respectate? Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 18

Proiectul pentru Învăţământul Rural

13

Domeniul şi obiectivul de cercetare ale psihologiei. Legi şi explicaţii în psihologie

La ora actuală există un număr foarte mare de teste care după scopul lor, pot fi grupate astfel: a) teste de performanţă (de cunoştinţe,

de

inteligenţă,

de

aptitudini

speciale),

b)

de

personalitate(referitor la temperament, caracter, sistem de valori, etc.); de comportament. Metoda anchetei psihologice presupune adresarea de întrebări orale (în forma anchetei pe bază de interviu) şi obţinerea de răspunsuri care trebuie analizate şi interpretate în vederea relevării aspectelor psihice presupuse a fi cercetate pe această cale. Folosirea acestei metode presupune respectarea câtorva condiţii de bază: - interviul - chestionarul

a) chestionarul sau interviul să cuprindă întrebări relevante pentru cercetarea aspectului propriu; b) întrebările să fie clar formulate, fără ambiguităţi, şi să corespundă particularităţilor de vârstă şi de dezvoltare ale subiecţilor; c) să fie organizat în mod logic şi să nu stârnească suspiciunile subiectului, să nu conţină întrebări indiscrete; d) să existe posibilitatea controlării răspunsurilor de la unele întrebări prin cele ale altora, pentru a se diminua gradul de subiectivitate sau a se evita intenţia subiectului de a ascunde ceva; e) chestionarul să nu fie nici foarte lung (în acest caz apare plictiseala) şi nici foarte scurt (ar face ca subiectul să nu-i acorde prea multă atenţie); f) poate să fie prelucrat mai uşor dacă răspunsurile sunt precodificate (se dau variante de răspuns şi subiectul alege unul, cel mai caracteristic pentru el) şi mai complex dacă sunt întrebări libere (subiectul elaborează singur răspunsul aşa cum crede el). Test de autoevaluare nr. 9 Elaborează cinci întrebări prin care să obţii informaţii despre lecturile elevilor de liceu. Arată dacă ai respectat cerinţele. Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 18

14

Proiectul pentru Învăţământul Rural

Domeniul şi obiectivul de cercetare ale psihologiei. Legi şi explicaţii în psihologie

• Ancheta este o metodă folosită mai mult la elevii mari(cei din gimnaziu şi liceu în timp ce pentru elevii mici se foloseşte metoda convorbirii, adică o discuţie naturală şi liberă dintre cercetător, respectiv profesor şi elev cu scopul descoperirii unor particularităţi ale acestuia. Este o metodă mai puţin riguroasă dar poate ajuta la descoperirea aspectelor individuale ale vieţii psihice. Temă de reflexie nr.10 Încearcă să stabileşti singur ce aspecte ale vieţii psihice pot fi descoperite prin metoda convorbirii. Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 18 • Metoda biografică presupune strângerea de informaţii de la persoanele apropiate celui pe care vrem să îl cunoaştem (părinţi, fraţi şi

surori,

prieteni,

educatoare,

învăţătoare,

profesor)

despre

evenimentele vieţii sale şi a importanţei pe care acestea au avut-o în dezvoltarea personalităţii lui. Este un fel de reconstituire a „istoriei personale”. • Metoda analizei produselor activităţii este un fel de observaţie indirectă şi se referă la produse cum ar fi: caietele de teme în clasă şi cele de acasă, obiecte confecţionate, desene, picturi, compoziţii literare, poezii, eseuri, rezultatele obţinute de elevii mari în cercetarea unor fenomene, scrisori, adnotări pe marginea celor citite etc.

Proiectul pentru Învăţământul Rural

15

Domeniul şi obiectivul de cercetare ale psihologiei. Legi şi explicaţii în psihologie

Temă de reflexie 11. Încearcă să stabileşti singur ce aspecte ale vieţii psihice pot fi descoperite prin metoda analizei produselor activităţii. Scrie aici răspunsul tău.

Compară răspunsul dat cu ce se precizează în pag.18 Spre deosebire de cercetările din celelalte ştiinţe, cele din psihologie cer folosirea obligatorie a mai multor metode pentru cunoaşterea oricărui aspect al vieţii psihice asigurându-se, astfel: a) completarea informaţiilor obţinute printr-o metodă cu cele din altele; b) controlul datelor obţinute printr-o metodă cu rezultatele celorlalte.

1.5. Rezumat

După parcurgerea acestei unităţi de curs trebuie reţinute următoarele idei: Psihologia este o ştiinţă care s-a desprins şi s-a constituit târziu în comparaţie cu celelalte ştiinţe clasice. Psihologia este ştiinţa care cercetează condiţiile şi legile manifestării vieţii psihice umane. Dacă la începutul apariţiei ei psihologia a suportat multe contestări şi critici, către anul 2000 s-a dezvoltat foarte mult, şi a răspuns numeroaselor solicitări din toate domeniile de activitate ale omului. Cu privire la ce cercetează psihologia s-au dat mai multe răspunsuri: viaţa interioară luată în sine, (asociaţionismul, introspecţionismul, gestaltismul, psihanaliza), numai manifestările exterioare adică comportamentul (psihologia behavioristă), activitatea omului, fiinţă

16

Proiectul pentru Învăţământul Rural

Domeniul şi obiectivul de cercetare ale psihologiei. Legi şi explicaţii în psihologie

reală şi complexă, omul concret care acţionează, abordat din perspectivă sistemică. Domeniul de fapte de cercetare ale psihologiei a fost demonstrat la început de cercetările celorlalţi oameni de ştiinţă. Obiectul de cercetare al psihologiei, ca al oricărei ştiinţe, este ansamblul legilor care guvernează fenomenele psihice. Răspunzând numeroaselor critici (nu sunt pure, nu sunt precise, nu sunt exprimate matematic, etc.) psihologia a demonstrat că a descoperit legi tot atât de importante ca în celelalte ştiinţe. Pe baza legilor pe care le descoperă, fenomenele psihice pot fi explicate şi se pot face previziuni asupra evoluţiei lor. Psihologia

generală

studiază

componentele

informaţionale

(procesele cognitive senzoriale şi logice) cele de stimulare şi susţinere energetică (procesele afective şi motivaţia), cele reglatoare (limbajul, atenţia, voinţa) şi activitatea ca modalitate de integrare funcţională a componentele prezentate. Psihologia cercetează fenomenele psihice folosind mai multe metode: observaţia, experimentul, ancheta, convorbirea, metodele psihometrice,

metoda

biografică,

metoda

analizei

produselor

activităţii.

Răspunsuri şi comentarii la probele de autoevaluare Testele de autoevaluare din cuprinsul acestei unităţi de învăţare au fost propuse cu scopul de a-i face pe cursanţi: • să reflecteze şi să aprofundeze unele idei importante din curs; • să verifice gradul de înţelegere a unor concepte şi idei; • să-i determine să găsească repede relaţiile dintre cunoştinţele teoretice şi fenomenele reale. Întrebarea nr.1 Trebuie avut în vedere faptul că interesul şi observaţiile sporadice asupra vieţii psihice au existat încă din antichitate dar, doar după 1879, după ce s-a constituit ca ştiinţă, a început istoria psihologiei. Proiectul pentru Învăţământul Rural

17

Domeniul şi obiectivul de cercetare ale psihologiei. Legi şi explicaţii în psihologie

Întrebarea nr.2 Trebuie să faceţi mai întâi, un fel de inventar al domeniilor de activitate ale oamenilor şi apoi să se identifice psihologiile corespunzătoare (de exemplu: activitate militară → psihologie militară). Întrebarea nr.3 Trebuie comentat fiecare segment din afirmaţia din chenar. Întrebarea nr.4 Explicaţia celor 75 procente se bazează pe identificarea legilor şi factorilor implicaţi în această situaţie şi pe interacţiunile lor. Întrebarea nr. 5 Prin urmare, trebuie să stabiliţi componentele informaţionale cum ar fi procesele cognitive: percepţii, reprezentări, etc. cele de stimulare şi susţinere cum ar fi motivele şi trăirile afective etc. şi cele reglatoare, adică limbajul, atenţia, voinţa, (însă fără a intra în prea multe detalii) şi a particulariza la învăţarea acestui curs. Întrebarea nr.6 Trebuie să precizaţi în legătură cu învăţarea acestui capitol componentele structurale: motive, scopuri, mijloace, reguli după ce citiţi cu atenţie paragraful anterior. Întrebarea nr.7 Trebuie să aveţi în vedere particularitatea fiinţelor umane de a fi conştiente de propria persoană şi de relaţiile cu alţi oameni. Întrebarea nr.8 Ca să răspunzi poţi să te gândeşti la o situaţie reală pe care ai trăit-o, dacă ţi s-a aplicat vreodată vreun test sau poţi să-ţi imaginezi o astfel de experienţă şi să relevi ce crezi că trebuie să fie standardizat. Întrebarea nr.9 Ca să răspunzi, adică să formulezi cele 5 întrebări să ai în vedere: cuvintele alese, frezele mai lungi sau mai scurte, adică întrebările. Întrebarea nr.10 Este de ajuns dacă stabileşti trei aspecte pe care le poţi urmări prin această metodă. Întrebarea nr.11

18

Proiectul pentru Învăţământul Rural

Domeniul şi obiectivul de cercetare ale psihologiei. Legi şi explicaţii în psihologie

Ca să răspunzi la această întrebare alege cercetarea caietelor de teme pentru acasă.

Lucrarea de verificare nr.1 şi modul de evaluare 1. De ce psihologia s-a constituit târziu ca ştiinţă? (ai în vedere complexitatea fenomenelor psihice şi nevoia de date şi informaţii de la alte ştiinţe. 2. De ce nu este suficient să se considere că psihologia trebuie să studieze fenomenele psihice interne, în sine, rupte de mediu? (gândeşte-te că nici nu ar putea avea acces la ele) 3. De ce nu este suficient ca psihologia să cerceteze doar comportamentul? (dacă s-ar limita la comportament n-ar mai fi ştiinţe vieţii psihice) 4. De ce este mai bun răspunsul că psihologia trebuie să studieze omul concret în activitate? (să te gândeşti la viaţa lui naturală şi reală) 5. Care au fost criticile formulate la adresa legilor din psihologie? (vezi paragraful) 6. Ce tipuri de legi există în psihologie? (foloseşte criteriile date în manual) 7. De ce trebuie date explicaţii şi făcute previziuni cu privire la viaţa psihică a oamenilor? (fără a face, psihologia n-ar putea fi în slujba oamenilor) 8. Ce categorii mari de componente ale vieţii psihice au fost descoperite? (trebuie să ai în vedere: cognitive, stimulatoare, reglatoare, integrative) 9. Care sunt metodele de cercetare ale psihologiei? (prezentare pe scurt a fiecăreia, vezi paragraful corespunzător). Pentru întrebările 1-8 se acordă câte două puncte pentru fiecare. Pentru întrebarea 9 se acordă 4 puncte. În total se vor obţine 20 puncte care se împart la 2 şi rezultă o notă din scara 1-10. Pentru a răspunde întrebărilor este necesară citirea cu atenţie a paragrafelor legate de ele, aprofundarea înţelegerii informaţiilor oferite Proiectul pentru Învăţământul Rural

19

Domeniul şi obiectivul de cercetare ale psihologiei. Legi şi explicaţii în psihologie

şi

folosirea

lor

într-o

manieră

personală

pentru

elaborarea

răspunsurilor solicitate. Lucrarea de verificare se redactează pe foi separate şi se transmite tutorelui. Trebuie să fie circa 3 pagini de text.

Bibliografia minimală ATKINSON L. RITA, ATKINSON C.R., Smith E.E., BEM D.J., „Introducere în psihologie”, Ed. Tehnică, 2002, Bucureşti, pag. 7-14; COSMOVICI A., „Psihologie generală”, Ed. Polirom, 1996, Iaşi , pag. 15-20; CREŢU TINCA, „Psihologie generală”, Ed. Credis, 2001, pag. 15-23 HAYES N. ORRELL S., „Introducere în psihologie”, Ed. All, 1997, Bucureşti, pag. 376-380 PAVELCU V., „Drama psihologiei”, ed. a II-a EDP, 1972, Bucureşti REUCHLIN M., „Psihologie generală”, Ed. Ştiinţifică, 1999, Bucureşti, pag. 14-16 ZLATE M., „Introducere în psihologie”, Ed. Polirom, 2000, Iaşi, pag. 118-143

20

Proiectul pentru Învăţământul Rural

Mecanismele informaţionale - senzoriale ale psihicului uman

Unitatea de învăţare 2 MECANISMELE

INFORMAŢIONALE-SENZORIALE

ALE

PSIHICULUI

UMAN

CUPRINS: 2. 2.1. 2.1.1. 2.1.2. 2.1.3. 2.1.4. 2.2. 2.2.1. 2.2.2. 2.2.3. 2.2.4. 2.3. 2.3.1. 2.3.2.

Mecanisme informaţionale senzoriale ale psihicului Obiectivele unităţii de învăţare nr.2 Senzaţiile Senzaţiile ca cele mai simple procese informaţionale Legile generale ale senzaţiilor Imaginea senzorială Principalele categorii de senzaţii umane : Percepţiile Percepţiile ca procese senzoriale complexe Legile generale ale percepţiilor Particularităţile imaginii perceptive Rolurile percepţiilor în activitatea omului. Reprezentările ca procese senzoriale superioare Definirea şi caracterizarea reprezentărilor Particularităţile imaginii reprezentării Rezumat Răspunsuri şi comentarii la probele de autoevaluare Lucrare de verificare nr. 2 şi modul de evaluare Bibliografie minimală

Proiectul pentru Învăţământul Rural

pagina 22 22 22 22 23 27 28 31 31 34 37 38 39 39 41 43 44 46 48

21

Mecanismele informaţionale - senzoriale ale psihicului uman

2. MECANISME INFORMAŢIONALE SENZORIALE ALE PSIHICULUI Obiectivele unităţii de învăţare nr.2 După ce vor studia această unitate de învăţare, cursanţii vor putea: • să definească bine fiecare proces psihic din această categorie a fenomenelor senzoriale; • să explice diferenţele calitative între cele trei procese şi produse psihice; • să înregistreze legăturile dintre ele; • să identifice legile care le guvernează; • sa-şi testeze contribuţia celor trei procese la adaptarea omului la ambianţă; • să aplice la diverse situaţii cunoştinţe despre cele trei procese.

2.1. Senzaţiile 2.1.1. Senzaţiile ca cele mai simple procese informaţionale Adaptarea complexă a omului la mediu nu se poate realiza fără ca el să poată stabili relaţii informaţionale directe cu cea ce îl înconjoară, adică fără a avea senzaţii. Acestea se definesc astfel: Definiţie: Senzaţiile sunt procese psihice elementare care semnalizează separat în forma imaginilor simple şi primare, însuşirile concrete ale obiectelor şi fenomenelor şi stările interne ale organismului, în condiţiile acţiunii directe a acestora asupra analizatorilor.

Stimuli

Prin urmare senzaţiile reflectă însuşiri concrete ale obiectelor: sunete, culori, mirosuri, asperitate sau moliciune etc. Ca să se producă trebuie sa existe aparate specializate care sunt analizatori.

Analizator 22

Analizatorul

este

un

ansamblu

structural-funcţional

care

are

următoarele componente: Proiectul pentru Învăţământul Rural

Mecanismele informaţionale - senzoriale ale psihicului uman

• receptorul, de exemplul ochiul, urechea, papilele gustative, etc. care sunt în legătură directă cu excitanţii din mediu şi transformă acţiunea acestora în impulsul nervos; • cale de conducere reprezentată de nervi şi prin care se transmit impulsurile nervoase la creier; • zona corticală, de proiecţie a analizatorului; • conexiunea inversă, adică transmiterea de la creier la receptor a unor impulsuri care adaptează şi mai bine receptorul. Pentru ca să se producă o senzaţie, trebuie să funcţioneze, împreună toate verigile descrise mai sus. Adică, daca avem în vedere

analizatorul

vizual,

atunci

stimulul,

adică

undele

electromagnetice acţionează asupra retinei, produc descompunerea unor substanţe biochimice şi datorită acestui proces se produc biocurenţi care se transmit prin nervul optic la zona occipitală din scoarţă unde se produce prima data senzaţia şi apoi prin aferentaţie inversă se reglează mai bine ochiul şi se îmbunătăţeşte senzaţia.

2.1.2. Legile generale ale senzaţiilor Desfăşurarea procesului senzorial este guvernat de câteva legi specifice şi anume: − legea intensităţii care arata că între intensitatea stimulului şi cea a senzaţiei există o relaţie proporţională care se exprimă astfel: intensitatea stimulului creşte în progresie geometrică iar cea a senzaţiei în progresie aritmetică. Dar pentru ca un stimul să producă o senzaţie trebuie să se depăşească pragul minim şi să nu-l depăşească pe cel maxim. Definiţie: • pragul minim este cantitatea cea mai mică dintr-un stimul care determină apariţia unei senzaţii. • pragul maxim este cantitatea cea mai mare dintr-un stimul care mai poate determina o senzaţie specifică. De exemplu, pentru sensibilitatea vizuală pragul minim este de 1 – 2 cuante, iar pentru cea auditivă de 16 vibraţii pe secundă. Proiectul pentru Învăţământul Rural

23

Mecanismele informaţionale - senzoriale ale psihicului uman

Pragurile senzoriale - minim - maxim - diferenţial

Pragul maxim pentru sensibilitatea auditivă este de 20.000 vibraţii pe secunda. Stimulii care nu ating pragul minim nu produc nici o senzaţie şi se numesc subliminali. Cei ce depăşesc pragul maxim produc durere şi pot distruge analizatorul. Pe baza activităţii analizatorilor se semnalizează atât prezenţa stimulilor cât şi diferenţele dintre ei, în ceea ce priveşte intensitatea, calitatea etc. Exista şi un prag diferenţial.

Definiţie: • pragul diferenţial este acea cantitate dintr-un stimul care adăugată la stimularea iniţiala, determină o nouă senzaţie, cu o noua intensitate Pentru sensibilitatea vizuala acest prag este de 1/100 ; pentru cea auditiva este de 1/10 , iar pentru cea de greutate este 1/30. De exemplu, dacă există un cor de zece persoane trebuie să se mai alăture o persoană pentru a produce o creştere a intensităţii, diferită de cea iniţială. Temă de reflexie nr.1 Care credeţi că sunt persoanele care nu pot avea senzaţii auditive dacă stimulul ajunge la 16 vibraţii pe secunda? Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 45 - legea adaptării senzoriale se referă la creşterea sau adaptabilitate descreşterea sensibilităţii unui analizator sub influenţa acţiunii mare: repetate a stimulului sau a modificării condiţiilor de mediu. Adaptarea - văz - tact este mai mare în cazul sensibilităţii vizuale, olfactive, tactile şi este - olfacţie foarte mică în cazul celei auditive şi de durere. 24

Proiectul pentru Învăţământul Rural

Mecanismele informaţionale - senzoriale ale psihicului uman

Temă de reflexie nr.2 De ce credeţi că adaptarea este mai mică pentru auz şi pentru sensibilitatea de durere? Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 45 Adaptarea se produce atât în sensul creşterii cât şi al scăderii sensibilităţii. Dăm exemplu de manifestare a acestei legi în activitatea analizatorului vizual. Dacă trecem dintr-o încăpere slab luminată în alta cu lumină foarte puternică la început avem impresia că nu vedem nimic, suntem orbiţi, dar după 4 – 5 minute se produce scăderea sensibilităţii şi începem să vedem normal. Adaptarea s-a produs în sensul scăderii sensibilităţii. Adaptare slabă: - auz - durerea

Dacă trecem dintr-o încăpere puternic luminată într-o sală de cinematograf unde a început să ruleze filmul, la început nu vedem mai nimic. Apoi adaptarea se produce în sensul creşterii sensibilităţii şi se parcurg următoarele faze: - în 10 – 15 minute se produce o adaptare mai rapidă şi distingem din ce în ce mai multe persoane şi obiecte în jur. - în următoarele 3 – 4 ore adaptarea este mai lentă. În final sensibilitatea va creşte de 200.000 de ori. Temă de reflexie nr.3 Ce avantaj credeţi că rezultă din creşterea spectaculoasă a adaptării în cazul sensibilităţii vizuale? Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 45

Proiectul pentru Învăţământul Rural

25

Mecanismele informaţionale - senzoriale ale psihicului uman

- legea sinesteziei exprimă o relaţie funcţională specială între Sinestezia la artişti

analizatori. Este vorba de producerea unor efecte senzoriale într-un analizator, care nu este direct stimulat, ci datorită activităţii altui analizator care a fost stimulat. Acţiunea acestei legi este evidentă la persoanele care au anumite dotări artistice. Pentru muzicienii talentaţi, receptarea unor culori frumoase poate genera şi senzaţii auditive şi astfel îi poate inspira să compună ceva corespunzător unei adevărate simfonii de culori. În condiţii obişnuite, se poate ca auzind un susur de apă să avem impresia de răcoare. - legea compensării senzoriale se referă la faptul că insuficienta

Compensarea la deficienţii senzoriali

dezvoltare a unei modalităţi senzoriale sau lipsa ei poate duce la perfecţionarea alteia care îi poate prelua funcţiile. La mulţi oameni se poate compensa o sensibilitate tactilă mai slabă cu cea vizuală. Dar în cazul celor fără văz sau fără auz compensarea este absolut necesară şi trebuie sprijinită în mod special. Temă de reflexie nr.4 Gândeşte-te cum ar putea fi compensată lipsa vederii la copii preşcolari. Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 45 -legea semnificaţiei arată că dacă un stimul are o însemnătate biologică sau este important pentru activitatea cuiva, el este bine recepţionat chiar dacă are o intensitate mai slabă. De exemplu, depanatorul auto poate fi puţin receptiv la fel de fel de sunete obişnuite dar sesizează cea mai mică modificare a sunetelor generate de funcţionarea motorului culturalizarea senzaţiilor

-legea condiţionării social culturale a sensibilităţii umane explică diferenţele calitative intre sensibilitatea animalelor şi cea a oamenilor. Chiar dacă unele animale au performanţe crescute în funcţionarea

26

Proiectul pentru Învăţământul Rural

Mecanismele informaţionale - senzoriale ale psihicului uman

unor senzaţii, ele nu ating varietatea extraordinară a celor ale oamenilor. Vulturul are un văz foarte bun, câinele un miros excepţional dar celelalte senzaţii ale lor sunt slabe sau lipsesc. Societatea produce asupra omului următoarele schimburi privind capacităţile lui senzoriale : • sub influenţa societăţii unele modalităţi senzoriale ajung la mari performanţe. La om se dezvolta auzul verbal care este foarte fin ce desfăşoară activităţi muzicale au un auz muzical foarte bun; • societatea a schimbat dominanta unor modalităţi senzoriale. Aşa de exemplu dacă la multe animale mirosul este cel mai dezvoltat, şi domină , la om văzul şi auzul au cea mai mare importanţă; • tot datorită cerinţelor sociale se poate spune ca au apărut noi stimuli şi noi capacităţi discriminative. Industria alimentară sau cea a parfumurilor sunt exemplul strălucit al acestei diversificări a stimulilor şi a capacităţilor senzoriale ale omului. Temă de reflexie nr.5 Găseşte şi alte exemple privind felul în care societatea stimulează şi dezvoltă capacităţile senzoriale. Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 45

2.1.3. Imaginea senzorială

Imaginea senzorială: - primară - simplă - însuşiri separate - diferită calitativ

În urma acţiunii stimulilor din mediu şi a intrării în funcţie a analizatorilor apare imaginea mentală senzorială care are câteva caracteristici

ce

o

deosebesc

de

alte

fenomene

psihice

asemănătoare: • este primară pentru că apare numai în condiţiile interacţiunii directe a analizatorului cu stimulul respectiv şi oferă prompt informaţia despre acesta;

Proiectul pentru Învăţământul Rural

27

Mecanismele informaţionale - senzoriale ale psihicului uman

• este o imagine simplă, semnalând doar o singură însuşire a stimulului şi astfel, având o mare viteză de desfăşurare şi asigurând rapid condiţia adaptării; • fiecare senzaţie are o intensitate care corespunde intensităţii stimulului; • durata senzaţiei corespunde, în general, duratei stimulului şi astfel se evita consumul energetic neproductiv; • orice senzaţie are un ton afectiv, adică odată cu transmiterea de informaţii se produce şi o stare afectivă plăcută sau neplăcută care condiţionează chiar recepţionarea stimulului respectiv. Tonul afectiv depinde: a) natura stimulării senzoriale şi de aceea cele dureroase produc întotdeauna neplăcere, iar culorile calde produc plăcere; b) daca satisfac trebuinţele omului produc plăcere, dacă le contrazic dau stări negative; • pentru ca fiecare fel de senzaţie reflectă câte o însuşire a obiectelor ele au astfel o calitate prin care se deosebesc unele de altele. Omul dispune de următoarele feluri de senzaţie: vizuale, auditive, gustative, olfactive, tactile chinestezice, proprioceptive de echilibru, de durere. Tema de reflexie nr. 6 Pornind de la o situaţie reală de producere a unei senzaţii în condiţiile acţiunii unui stimul precum mirosul de trandafiri, analizeazo din perspectiva caracteristicilor prezentate mai sus. Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 45

2.1.4. Principalele categorii de senzaţii umane : Cercetarea sensibilităţii umane a relevat existenţa mai multor feluri de senzaţii care au fost apoi clasificate după diverse criterii. Cel 28

Proiectul pentru Învăţământul Rural

Mecanismele informaţionale - senzoriale ale psihicului uman

care a fost folosit cel mai mult şi pe care îl vom respecta, în cele ce urmează, este: tipul de aparat specializat pentru recepţie. După acest criteriu există următoarele tipuri de senzaţii. Senzaţii

vizuale

.

Sunt

rezultatul

acţiunii

undelor

electromagnetice asupra analizatorului vizual. Aceste unde se propagă de la sursele naturale de lumină, de la cele artificiale şi de la obiectele luminate care reflectă o parte din undele primite şi au astfel o culoare sau alta, sau le reflectă în mod egal pe toate şi sunt albe, sau le absorb pe toate şi apar ca fiind negre. Senzaţiile vizuale ne dau informaţii despre lucruri dar produc şi efecte asupra sistemului nervos, au efecte psihoterapeutice. Senzaţiile auditive. Sunt determinate de acţiunea undelor sonore asupra urechii. Omul percepe numai sunetele care produc vibraţii între 16 cicli pe secundă şi 20.000 cicli pe secundă. Sunetele nu doar ne informează despre prezenţa obiectelor dar au şi un efect asupra sistemului nervos şi de aceea pot fii folosite în psihoterapie. Senzaţiile cutanate. Sunt de două subcategorii: a) senzaţiile tactile produse de atingere şi presiune exercitată de obiecte şi b) senzaţii termice. Cele tactile oferă informaţii care ne permit să aflăm dacă obiectele au suprafeţe netede, aspre, dure, etc. Cele mai sensibile zone tactile sunt: vârful degetelor, regiunea buzelor, vârful limbii. Cele mai puţin sensibile sunt fruntea şi spatele. Cele termice sunt produse de diferenţa dintre temperatura propriului organism şi cea a obiectelor care ne înconjoară. Aceste senzaţii permit pe de o parte, cunoaşterea temperaturii din mediul extern şi pe de altă parte se includ în mecanismele de termoreglare. Senzaţiile olfactive semnalizează proprietăţile chimice ale obiectelor. Excitantul este reprezentat de particule de substanţe volatile ce pătrund în fosele nazale odată cu aerul şi stimulează receptorii olfactivi. Denumirea senzaţiilor olfactive se face după substanţa care le-a produs. Vorbim de miros de trandafiri, de miros de benzină, etc. Senzaţiile olfactive au rol în apărare şi contribuie la reglarea apetitului. Senzaţiile

gustative

reflectă

calităţile

chimice

ale

substanţelor solubile care pătrund în cavitatea bucală. Exista 4 feluri Proiectul pentru Învăţământul Rural

29

Mecanismele informaţionale - senzoriale ale psihicului uman

de senzaţii gustative de bază: dulce, acru, sărat, amar. Din combinarea lor în diferite proporţii, rezultă toate celelalte gusturi. Rolul lor fundamental este de reglare a apetitului dar contribuie şi la apărarea organismului. Senzaţiile proprioceptive ne informează cu privire la starea de postură a membrelor, trunchiului, capului. Ele sunt provocate de tensiunea musculară din muşchii care asigură postura. Senzaţiile chinestezice apar în cursul efectuării mişcărilor şi ne informează despre direcţia, durata şi intensitatea efortului muscular necesar realizării lor. Formele lor de baza sunt : a) chinestezia

aparatului

locomotor;

b)

chinestezia

manuală

c)

chinestezia verbomotorie care permite vorbirea. Senzaţiile de echilibru semnalizează schimbarea poziţiei capului faţă de trunchi şi a corpului în întregime, când se fac mişcări de rotire şi balansare. Ele au următoarele valori: a) stabilirea centrului de greutate a corpului în condiţiile în care se petrec schimbări de poziţie ale acestuia; b) menţinerea echilibrului vertical în timpul mersului şi a direcţiei deplasării; c) redresarea stării de echilibru în situaţia în care se produc alunecări, căderi, etc. Senzaţiile organice sunt determinate de modificări ale chimismului intern al organismului cum ar fi : scăderea concentraţiei de substanţe nutritive în sânge, a apei, a oxigenului, etc. Apariţia lor îl determină pe om să acţioneze în vederea restabilirii echilibrului şi a menţinerii stării de sănătate şi buna funcţionare a organismului. Senzaţiile de durere ne informează asupra tulburărilor funcţionale sau distrugerilor de ţesuturi organice. De aceea au o puternică tonalitate afectivă negativă şi ne stimulează pentru ce acţiona în vederea înlăturării pericolelor şi ameliorării sănătăţii. Toate felurile de senzaţii la care ne-am referit îndeplinesc următoarele roluri fundamentale: a) ne informează despre lumea externa şi despre propriul organism;b) reglează mişcările; c) sunt implicate în satisfacerea trebuinţelor fudamentale; d) constituie baza pentru apariţia şi realizarea altor procese mai complexe.

30

Proiectul pentru Învăţământul Rural

Mecanismele informaţionale - senzoriale ale psihicului uman

Test de autoevaluare nr. 7 După ce aţi citit acest paragraf, faceţi în acest spaţiu un tabel sintetizator cu următoarele rubrici. Felul pe care senzaţiei

Analizatorul Însuşirile

şi mai ales receptorul activitatea omului

obiectelor pe care le reflectă

Rolurile le au în

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 45

2.2. Percepţiile 2.2.1. Percepţiile ca procese senzoriale complexe Ne-am referit până acum, la cele mai simple procese psihice, senzaţiile. Dar acestea se manifestă foarte rar la omul adult, ca procese de sine stătătoare. Ele sunt permanent integrate în desfăşurarea unui proces cognitiv senzorial mai complex şi anume, în percepţie. Percepţiile sunt superioare senzaţiilor pentru ca ele sunt: a) sintetice, adică unesc mai multe feluri de senzaţie într-o imagine unitară permiţând omului să dea răspunsuri mai adecvate la Proiectul pentru Învăţământul Rural 31

Mecanismele informaţionale - senzoriale ale psihicului uman

stimulările mediului ambiant; b) pot completa informaţia care lipseşte prin mecanismele proprii de prelucrare a acestuia; c) pot interpreta imaginile rezultate şi le pot releva importanta pentru activitatea omului. Definiţie: Percepţia este procesul senzorial complex şi totodată imagine primară, conţinând informaţiile despre totalitatea însuşirilor concrete ale obiectelor şi fenomenelor în condiţiile acţiunii directe a acestora asupra analizatorilor. Prin urmare, ca şi senzaţiile, percepţiile reflectă însuşiri concrete ale obiectelor şi fenomenelor dar acestea sunt mai complexe decât cele semnalate de senzaţii. Adică ele se referă la formă, mărime, poziţie spaţială desfăşurată în timp. Totodată percepţia reflectă concomitent şi obiectul şi contextul în care acesta se află şi astfel atunci când acţionăm asupra unui obiect ţinem seama şi de tot ce îl înconjoară. Dacă percepţia nu ne-ar permite acest lucru atunci acţiunile noastre ar fi greşite şi uneori periculoase. Temă de reflexie nr.8 Gândeşte-te ce s-ar întâmpla dacă atunci când scriem am vedea numai mişcarea pixului şi nimic altceva. Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 45 Procesul perceptiv este la rândul său, mai complex decât cel al Procesul perceptiv - multisenzorial - prelucrarea senzorială complexă - implicarea limbajului

senzaţiei şi presupune: a) stimularea mai multor analizatori de către obiecte şi contextul în care acestea se află; b) desfăşurarea de către om a unor explorări perceptive; c) prelucrarea complexă la nivel cortical a informaţiilor obţinute prin diferite tipuri de senzaţii. Această prelucrare include: • date ale experienţei anterioare cu categoria respectiva de obiecte. • scheme perceptive adică moduri constante de a căuta informaţiile.

32

Proiectul pentru Învăţământul Rural

Mecanismele informaţionale - senzoriale ale psihicului uman

• mecanismele limbajului, care sunt implicate în toate felurile de activităţi mentale şi care contribuie foarte mult la cuprinderea informaţiilor într-o imagine unitară; Fazele procesului perceptiv: - detectare - discriminare - identificare - interpretare

Desfăşurarea procesului perceptiv parcurge următoarele faze: a)

detecţia adică doar sesizarea prezenţei stimulului în câmpul

perceptiv datorită intensificării atenţiei şi orientării analizatorilor spre direcţia din care acesta acţionează. În limbajul curent şi spune: ”parcă aş vedea ceva”; b)

discriminarea este faza în care se disting deja însuşirile acelui

obiect şi îl diferenţiază de ceea ce îl înconjoară. În limbajul obişnuit se spune: ”da, ceea ce vad este rotund, are culoarea verde etc.”; c)

identificarea adică stabilirea categoriei din care face parte

obiectul respectiv prin compararea cu modelele pe care le avem în minte. De obicei spunem: ”da, este un semnalizator rutier”. d)

interpretarea adică stabilirea semnificaţiei stimulului pentru

activitatea omului. Cu referire la exemplul avut în vedere, se poate spune: ”este un indicativ care arată să pornesc spre dreapta”. Temă de reflexie nr.9 Identifică fazele procesului perceptiv în situaţia în care te afli într-o excursie, în câmp deschis şi percepi obiecte aflate la distanţă foarte mare de tine. Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 45

Proiectul pentru Învăţământul Rural

33

Mecanismele informaţionale - senzoriale ale psihicului uman

2.2.2. Legile generale ale percepţiilor Procesul perceptiv este guvernat de o serie de legi caracteristice pentru percepţia umană pe care trebuie să le cunoaştem şi să le respectăm în activităţile noastre: - legea integralităţii percepţiei se referă la faptul că toate toate însuşirile: - importanteneimportante l b

însuşirile obiectului sunt reflectate împreună, atât cele importante cât şi cele neimportante, atât cele puternice cat şi cele slabe. Este reflectat obiectul împreună cu contextul în care acesta se află. Datorită acestei legi, noi ne comportăm adecvat faţă de un obiect care este pe jumătate acoperit privirii noastre de către un altul. La fel noi citim repede cu un cuvânt chiar dacă el este tipografiat cu lacune în conturul literelor. Exp: citim CARTE şi când scrie CRTE; -legea structuralităţii perceptive arată că însuşirile unui obiect

puncte de maximă informaţie

nu au toate aceeaşi intensitate şi nu comunică aceeaşi cantitate de informaţie şi de aceea ele ocupă planuri diferite în organizarea imaginii perceptive. Cele ce comunică multă informaţie şi ajută la identificarea rapidă a stimulului se află în primul plan iar celelalte în plan secundar. Cele din primul plan sunt primele explorate perceptiv. De exemplu în structura unei litere se pot identifica părţile care comunică cea mai mare cantitate de informaţie; - legea selectivităţii arată că în fiecare moment omul este

factorii externi ai selectivităţii: - intensitate - contrast - mişcare - conturare - indicare verbală

bombardat de foarte mulţi stimuli perceptivi dar el îi reflectă numai pe unii dintre ei care devin ”obiect al percepţiei” iar toţi ceilalţi formează ”câmpul perceptiv”. Primii sunt rapid, corect şi clar percepuţi iar cei din câmp sunt semnalaţi mai vag, mai slab, mai global. Factorii care fac să fie selectaţi anumiţi stimuli şi reflectaţi mai bine sunt: - factori externi, ce ţin de obiecte şi ambianţa: intensitatea, contrastul cromatic între acel obiect şi restul câmpului, mişcarea obiectului în timp ce celelalte sunt fixe, conturarea specială a ceea ce trebuie perceput într-o imagine, indicarea verbală prealabilă;

factorii interni ai selectivităţii: - interes - plăcere

34

- factori interni: interesul pentru acel obiect; atitudinea favorabilă, conştiinţa importanţei pe care acel obiect o are pentru activitatea noastră.

Proiectul pentru Învăţământul Rural

Mecanismele informaţionale - senzoriale ale psihicului uman

Dar obiectul percepţiei nu este fix. În funcţie de nevoile şi intenţiile omului ceea ce a fost obiect al percepţiei devine element de câmp şi un alt stimul îi ia locul. În felul acesta percepţia ajută şi mai bine desfăşurarea activităţi omului. Tema de reflexie nr.10 Imaginează-ţi ce s-ar întâmpla, cum s-ar desfăşura activitatea de citire dacă obiectul percepţiei ar fi fix. Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 45 -

legea constanţei arată că mecanismele percepţiei

umane s-au dezvoltat astfel încât în anumite limite în care s-ar constantele: - mărime - formă - culoare

produce schimbarea distanţei faţă de obiect, a poziţiei de percepere sau a cantităţii de lumină din mediul ambiant, să se conserve în percepţie mărimea, forma, culoarea obiectelor şi oamenii să se comporte adecvat faţă de ele. Constanţa de mărime se păstrează în limitele a 23-30 m distanţă la care s-ar afla obiectele faţă de noi. Forma paralelipipedică a unei cărţi se păstrează chiar daca noi o privim dintr-o parte. Frunzele copacilor şi iarba îşi păstrează pentru noi culoarea chiar daca a coborât amurgul. Tema de reflexie nr.11 Imaginează-ţi ce s-ar întâmpla daca am intenţiona sa dam unei persoane adulte un colet greu de 10 kg şi dintr-un motiv sau altul ea s-ar depărta dincolo de 30 m iar noi nu am avea constanţa de mărime. Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 45 Proiectul pentru Învăţământul Rural

35

Mecanismele informaţionale - senzoriale ale psihicului uman

Specific numai percepţiei umane: proiectarea imaginii la nivelul obiectului

- legea proiectivităţii imaginii perceptive este o expresie a reglajului foarte fin al proceselor psihice şi nu-şi are nici un corespondent în sfera altor fenomene din univers. Conform acestei legi, imaginea perceptivă se formează la nivelul scoarţei cerebrale dar este proiectată la nivelul obiectului şi suprapusă acestuia datorită sistemului de muşchi fini care reglează curbura cristalinului şi asigură convergenţa axelor oculare. Dacă apăsăm uşor pe unul din globii oculari şi stricăm acest reglaj vom crea o imagine lângă cea a obiectului data de ochiul ce nu este deranjat. Dacă această lege nu ar exista omul nu şi-ar putea acorda mişcările şi acţiunile la obiectele reale. Tema de reflexie nr.12 Imaginează-ţi că legea n-ar funcţiona şi ai fi stimulat de o floare şi ai vrea să o prinzi cu mâna. Cum s-ar putea realiza intenţia ta? Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 46

Stimulii slabi dar semnificativi sunt bine percepuţi

- legea semnificaţiei arată că şi în condiţii mai puţin favorabile omul poate percepe satisfăcător un obiect pentru că interesul pentru acesta, legăturile lui cu trebuinţele şi scopurile activităţii creşte starea de pregătire pentru a fi recepţionat, accelerează procesul de prelucrare centrală şi duce, în final, la un rezultat bun. Test de autoevaluare 13. Arată în ce fel acţionează legea semnificaţiei atunci când obiectul ce urmează a fi perceput se leagă de interesele tale profesionale. Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 46

36

Proiectul pentru Învăţământul Rural

Mecanismele informaţionale - senzoriale ale psihicului uman

2.2.3. Particularităţile imaginii perceptive

Imaginea: - primară - bogată - unitară - în context

Aşa cum s-a văzut procesul perceptiv este foarte complex fiind guvernat de nenumărate legi şi parcurgând diverse faze iar la finalul acestora se obţine imaginea perceptivă care la rândul ei are câteva caracteristici speciale ce o deosebesc, pe de o parte de senzaţii şi, pe de altă parte o aseamănă. • este o imagine primară, la fel ca senzaţia, adică apare în legaturi strânse cu acţiunea directă a obiectelor asupra analizatorilor; • este foarte bogata în conţinut adică semnalează minţii noastre absolut toate însuşirile obiectului-stimul; • este unitară adică impune toate însuşirile obiectului şi modul de organizare a acestora; • are o intensitate proporţională cu cea a stimulului; • durata ei este corespunzătoare, în general, acţiunii stimulului deşi este totdeauna urmată şi de aceea ce s-au numit ”imagini consecutive” ce durează foarte puţin după încetarea acţiunii stimulului; • întotdeauna se realizează concomitent atât perceperea obiectului cât şi perceperea contextului în care acesta se află; • este într-o anumită măsură influenţată de poziţia pe care omul o are faţă de obiectul ce este perceput; • imaginile perceptive sunt calitativ diferite în funcţie de a) analizatorul dominant în producerea lor (vizuale, auditive, tactilochinestezice) şi b) de caracteristicile obiectelor(de forma, poziţia spaţială, mişcare, timp). Dacă percepţia se desfăşoară în mod sistematic organizat, intenţionat devine observaţie.

Definiţie: Observaţia este activitatea perceptivă intenţionată, orientată spre un scop, reglată de cunoştinţe generale, organizată şi desfăşurată sistematic, conştient şi voluntar.

Proiectul pentru Învăţământul Rural

37

Mecanismele informaţionale - senzoriale ale psihicului uman

Aşa cum rezultă din definiţie observaţia este complexă iar rezultatele ei sunt superioare din toate punctele de vedere faţă de percepţiile spontane. Test de autoevaluare nr. 14 Compară perceperea spontană a unei picturi renumite cu observarea ei şi precizează superioritatea celei din urmă. Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 46

2.2.4. Rolurile percepţiilor în activitatea omului. Pentru toate felurile de activităţi ale omului şi pentru întreaga lui viaţă psihică percepţia îndeplineşte următoarele roluri de bază: a) oferă informaţii despre însuşirile complexe ale obiectelor aşa cum sunt cele de formă, mărime, culoare, poziţie, mişcare, desfăşurare în timp; b) ne ajută să ne cunoaştem propria organizare corporală, să ne Roluri principale: - informaţionale percepem direct caracteristicile particulare ale corpului, să ne vedem - reglatorii în oglindă şi astfel să ne construim o imagine a Eu-lui fizic ce stă la baza conştiinţei de sine şi a identităţii de sine; c) ne permite să ne diferenţiem de mediu şi să avem conştiinţa realităţii obiectelor; d) reglează complex mişcările şi acţiunile noastre; e) este o formă principală de control a rezultatelor acţiunilor noastre; f) ca şi senzaţiile, percepţiile se află la baza sistemului cognitiv al omului.

38

Proiectul pentru Învăţământul Rural

Mecanismele informaţionale - senzoriale ale psihicului uman

Test de autoevaluare nr. 15 Scrie cinci propoziţii despre creion şi apoi identifică percepţiile implicate şi precizează rolurile fiecăreia pentru a elabora cele cinci propoziţii. Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 46 2.3. Reprezentările ca procese senzoriale superioare

2.3.1. Definirea şi caracterizarea reprezentărilor Posibilitatea de a avea reprezentări permite omului ca în desfăşurarea acţiunilor şi activităţilor sale să tină seama nu numai de informaţiile oferite de percepţie asupra obiectelor prezente ci şi de ceea ce a fost perceput cândva şi ce a fost prelucrat şi conservat sub formă de reprezentări. Definiţie: Reprezentarea este procesul cognitiv senzorial de semnalizare în forma unei imagini unitare dar schematice a însuşirilor concrete şi caracteristice ale obiectelor şi fenomenelor în absenţa acţiuni directe a acestora asupra analizatorilor. Făcând parte din categoria proceselor cognitive senzoriale, reprezentările reflectă tot însuşiri concrete ale obiectelor şi fenomenelor dar numai pe cele ce sunt comune şi caracteristice pentru un obiect sau o clasă de obiecte. De exemplu, percepţia unui copac este foarte detaliată şi redă întru totul forma generală a coroanei, a frunzelor, a nuanţelor de verde în diversele ei zone, iar trunchiul este reflectat cu toată rugozitatea scoarţei, nodurile şi Proiectul pentru Învăţământul Rural

39

Mecanismele informaţionale - senzoriale ale psihicului uman

nuanţele de maro, negru etc. În reprezentare rămâne numai schema generală a formei coroanei şi trunchiului care ne permit să spunem că ne-am reprezentat un copac sau altceva. Temă de reflexie nr.16 Priveşte cu atenţie o carte şi scrie pe o foaie toate însuşirile pe care le costaţi. Ascunde cartea şi fă un desen al ei (care în cea mai mare parte exprimă reprezentarea). Compară rezultatul celor două procese. Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 46 Procesul psihic al reprezentării este mai complex decât cel al Procesul reprezentării - prelucrarea informaţiilor perceptive - mecanismele verbale - activitatea latentă a analizatorilor - operativitatea mentală

percepţiei. El presupune: • informaţii perceptive obţinute în urma mai multor întâlniri cu unul şi acelaşi obiect sau cu un grup de obiecte; • chiar un fel de activitate latentă a analizatorilor în timpul desfăşurării reprezentării; • implicarea obligatorie a mecanismelor verbale corticale care permit prelucrarea informaţiilor perceptive; • efectul orientativ rezultat din acţiunea directă cu acele obiecte despre care se referea reprezentarea; • antrenarea unor zone corticale mai largi care asigură prelucrarea specială a informaţiilor respective. Prin

urmare

procesul

reprezentării

presupune

atât

mecanisme senzoriale cât şi altele mai complexe aparţinând gândirii şi ea face astfel legătura între cunoaşterea senzorială şi cea logică. De aceea ea apare mai târziu în viaţa psihică a omului în comparaţie cu percepţia.

40

Proiectul pentru Învăţământul Rural

Mecanismele informaţionale - senzoriale ale psihicului uman

2.3.2. Particularităţile imaginii reprezentării Imaginea reprezentării are câteva caracteristici speciale care o Imaginea reprezentării: - secundară - configurativă - selectivă - schematică - unitară - desprinsă de context - panoramică

deosebeşte de cea rezultată din procesele senzaţiei şi percepţiei. Cele mai importante sunt: • este secundară adică ea apare în absenţa obiectelor şi pe baza formării anterioare a celei perceptive. • este configurativă ca şi percepţia, adică reproduce aspectele de formă şi mărime ale obiectelor. • este mai generalizată adică omite detaliile şi redă însuşirile comune şi caracteristice. • este mai schematică dar unitară, adică dacă omite detaliile imaginea de ansamblu nu se va distruge ; • este desprinsa de fondul, de contextul în care se află în mod natural obiectul şi este proiectată în câmp mintal, şi deci poate fi cu uşurinţă folosită în orice context vrem. • este însoţită de conştiinţa că obiectele pe care ni le reprezentăm nu sunt de faţă. • este panoramică adică redă toată informaţia de care dispune persoana fără ca aceasta să fie limitată de o poziţie particulară a ei faţă de obiect. Când ne reprezentăm o casă realizam mental toată suprafaţa de locuit neîmpiedicându-ne de opacitatea pereţilor. Test de autoevaluare 17. Reprezintă un automobil cunoscut şi identifică toate însuşirile imaginii notate mai sus. Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 46 Proiectul pentru Învăţământul Rural

41

Mecanismele informaţionale - senzoriale ale psihicului uman

Atât particularităţile procesului reprezentării cât şi ale imaginii ce se obţine face ca acesta să aibă roluri speciale în activitatea şi viaţa psihică a omului şi anume: • înlocuieşte orice obiect absent şi devine un fel de simbol mental

- simbol mental - sprijină semnificaţia cuvintelor - susţine raţionamente - element al imaginaţiei

al acestuia; • permite gândirii să-şi extindă activitatea şi asupra a ceea ce a fost; • contribuie la precizarea semnificaţiei cuvintelor adică dacă întrun dicţionar un cuvânt este explicat verbal şi totodată, însoţit de o imagine, el este mai bine înţeles; • prin gradul de generalizare şi prin reflectarea însuşirilor comune şi caracteristice ajută să se formeze mai repede noţiunile ştiinţifice la toate disciplinele şcolare, mai ales dacă avem în vedere elevii mai mici; • permite conturarea unui suport figurativ pentru rezolvarea unor probleme, pe aceste sprijinindu-se elaborarea raţionamentelor; • prin comparaţia dintre reprezentări, se poate face un control iniţial al corectitudinii unor judecăţi şi raţionamente. Verifici mai întâi câteva cazuri reprezentate; • este element de bază în procesul imaginaţiei. Test de autoevaluare 18. Arată în ce măsură reprezentările sprijină lectura unui roman. Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 46 Având în vedere toate aceste roluri înţelegem de ce dezvoltarea reprezentărilor, bogăţia şi varietatea lor, devin o condiţie favorabilă pentru desfăşurarea celorlalte procese cognitive. 42

Proiectul pentru Învăţământul Rural

Mecanismele informaţionale - senzoriale ale psihicului uman

Rezumat După parcurgerea acestei unităţi de învăţare trebuie să reţineţi următoarele idei: Adaptarea omului la mediu implică stabilirea unor relaţii informaţionale mai simple prin intermediul proceselor cognitive senzoriale: senzaţii, percepţii, reprezentări. Senzaţiile şi percepţiile presupun un contact direct cu stimulii din mediu în timp ce reprezentarea se realizează în absenţa acestora. Senzaţiile

reflectă

însuşiri

separate

ale

obiectelor

şi

fenomenelor realizându-se prin activitatea analizatorilor. Aceştia au următoarele componente: receptorul, calea de conducere, zona corticală unde se prelucrează impulsurile nervoase ce transmit informaţia, conexiunea inversă care reglează mai bine recepţia. Procesele senzoriale sunt guvernate de următoarele legi generale: legea intensităţii, legea adaptării senzoriale, legea sinesteziei, legea condiţionării socio-culturale a sensibilităţii umane. Imaginea senzorială are următoarele caracteristici: este primară (rezultată din contactul direct cu stimulul), simplă (reflectă o singură însuşire), are intensitate şi durată corespunzătoare celor ale stimulului, are o tonalitate afectivă pozitivă sau negativă, are o anumită calitate. Sunt mai multe categorii de senzaţii: vizuale, auditive, cutanate,

olfactive,

proprioceptive,

chinestezice,

de

echilibru,

organice, de durere. Percepţiile sunt procese senzoriale mai complexe pentru că reflectă obiectele şi fenomenele în totalitatea însuşirilor lor şi în contextul în care acestea există. Procesul perceptiv parcurge următoarele faze: detecţia (doar sesizarea prezenţei stimulului), discriminarea (se disting însuşirile stimulului şi se diferenţiază de alţii), identificarea (stabilirea categoriei din care face parte stimulul), interpretarea (precizarea semnificaţiei stimulului pentru activitate).

Proiectul pentru Învăţământul Rural

43

Mecanismele informaţionale - senzoriale ale psihicului uman

Cele mai importante legi care guvernează procesul percepţiei sunt:

integralitatea,

structuralitatea,

selectivitatea,

constanţa,

proiectivitatea şi legea semnificaţiei. Imaginea perceptivă are următoarele caracteristici: este primară, foarte bogată, unitară, având o intensitate şi o durată corespunzătoare stimulului, reflectă atât obiectul cât şi contextul, acest lucru depinzând şi de poziţia subiectului faţă de ele, are o calitate dată de analizatorul dominant. Percepţia îndeplineşte mai multe roluri dar cele mai importante sunt: a) oferă informaţii directe şi concrete despre obiecte; b) reglează mişcările şi acţiunile omului. Reprezentările sunt procese senzoriale superioare pentru că au un mecanism mai complex de reglare şi prelucrează la nivel mai înalt informaţia desprinzându-se de acţiunea directă a stimulului. Particularităţile imaginii reprezentării sunt: secundară, configurativă, schematică dar unitară, panoramică. Reprezentarea are roluri specifice în activitatea mintală, ea făcând trecerea la procesele cognitive superioare, susţinând formarea conceptelor şi rezolvarea problemelor şi fiind element central al imaginaţiei.

Răspunsuri şi comentarii la probele de autoevaluare Pentru a răspunde întrebărilor de autoevaluare este necesară citirea paragrafelor corespunzătoare, extragerea numai a informaţiilor cerute de respectiva probă, aplicarea ei la cazurile concrete şi chiar interpretarea personală a situaţiilor.

44

Proiectul pentru Învăţământul Rural

Mecanismele informaţionale - senzoriale ale psihicului uman

Temă de reflexie nr.1 Este simplă şi se cere să ai în vedere persoanele cu deficienţe de auz. Temă de reflexie nr.2 Să te gândeşti la caracteristicile acestor două feluri de senzaţii şi la importanţa informaţiilor transmise de ele. Temă de reflexie nr.3 Poţi să răspunzi la această întrebare dacă te gândeşti la ce s-ar întâmpla dacă nu ar exista o asemenea capacitate adaptativă. Temă de reflexie nr.4 Trebuie să ai în vedere care sunt felurile de senzaţii care pot compensa lipsa vederii. Temă de reflexie nr.5 Ca să răspunzi, trebuie să te gândeşti la activităţile mai noi, care au dus până la urmă, la sporirea capacităţilor senzoriale, aşa cum ar fi performanţele sportive. Temă de reflexie nr.6 Ca să răspunzi, urmăreşte caracteristicile imaginii senzoriale din paragraful 2.1.3. Temă de reflexie nr.7 Tabelul se întocmeşte parcurgând cu atenţie paragraful după principalele categorii de senzaţii umane. Temă de reflexie nr.8 Ca să răspunzi, poţi să faci pe loc un experiment. Trece pixul printr-o gaură făcută într-o foaie de hârtie şi scrie astfel pe o alta şi vezi ce rezultă. Temă de reflexie nr.9 Chiar formularea întrebării îţi arată cum să rezolvi, având în vedere cele patru faze. Temă de reflexie nr.10 Poţi răspunde folosind un mic experiment: fixează privirea doar deasupra unui cuvânt şi constată urmările. Temă de reflexie nr.11 Ca să răspunzi, trebuie să revezi paragraful despre constanta de mărime şi să te gândeşti la aspectul practic al ei. Proiectul pentru Învăţământul Rural

45

Mecanismele informaţionale - senzoriale ale psihicului uman

Temă de reflexie nr.12 Trebuie să revezi informaţiile despre legea proiectivităţii imaginii perceptive şi să evaluezi consecinţele inexistenţei acesteia. Temă de reflexie nr.13 Poţi să răspunzi şi dacă ai în vedere interesele tale pentru cărţi şi felul în care te-ai comporta într-o librărie. Temă de reflexie nr.14 Ca să răspunzi, alege reproducerea unei picturi celebre, percepe-o, mai întâi, fugitiv, dă-o deoparte şi fă o mică descriere. Apoi priveşte-o din nou dar de data aceasta observând-o cu atenţie. Fă o nouă descriere. Compară-le şi scrie concluziile în spaţiul alocat acestei întrebări. Temă de reflexie nr.15 Este necesar un mic experiment. Se scriu mai întâi propoziţiile şi apoi se vede în ce măsură informaţia perceptivă a fost implicată în conţinutul lor. Temă de reflexie nr.16 După ce faci experimentul propus, scrie, în spaţiul liber de la această întrebare, constatările şi interpretările personale. Temă de reflexie nr.17 În răspunsul dat trebuie să se concretizeze însuşirile reprezentării cum ar fi configurativitatea. Temă de reflexie nr.18 Pentru a răspunde foloseşte-te de experienţa personală.

Lucrare de verificare nr. 2 şi modul de evaluare 1)Cum se definesc senzaţiile? 2)Care este mecanismul neurofuncţional care permite producerea senzaţiilor? (Analizatorul. Descrie-l!) 3)Ce presupune legea adaptării senzoriale? (modificarea în sens de creştere sau scădere) 4)La ce se referă legea intensităţii senzaţiilor? (relaţia între intensitatea stimulului şi senzaţia) 5)Care sunt caracteristicile imaginii senzoriale? (vezi paragraful, enumeră şi explică scurt)

46

Proiectul pentru Învăţământul Rural

Mecanismele informaţionale - senzoriale ale psihicului uman

6)Cum se defineşte percepţia şi de ce este mai complexă ca senzaţia?

(percepţiile

sunt

sintetice,

completează

informaţia,

interpretează) 7)Prezintă procesul perceptiv şi fazele sale; (vezi paragraful) 8)În ce constă legea selectivităţii în percepţie? (reliefarea în câmp perceptiv a obiectului percepţiei) 9)Cum

acţionează

legea

integralităţii

şi

legea

structuralităţii

perceptive; (integralitatea = redă tot, structuralitatea = organizare pe niveluri ale imaginii) 10)Cum acţionează legea semnificaţiei în procesul senzaţiei şi apoi în cel al percepţiei? (vezi paragraful corespunzător) 11)Care sunt caracteristicile imaginii perceptive? (vezi paragraful) 12)Care sunt caracteristicile imaginii reprezentării? (secundară, unitară, sintetică, configurativă, panoramică) 13)Ce rol joacă percepţiile în activitatea omului? (vezi paragraful) 14) Care sunt rolurile reprezentărilor în activitatea mintala? (vezi paragraful) Evaluarea rezultatelor la această lucrare se va face astfel: • întreaga lucrare este cotată cu 20 de puncte. Acestea sunt acordate astfel: -

se acordă câte un punct pentru răspunsurile corecte la întrebările: 1,2,3,7,9,11,12,14

-

se acordă câte două puncte pentru rezultatele corecte de la întrebările: 4,5,6,8,10,13 Totalul se împarte la 2 şi se obţine o notă din scara 1-10. Se pot acorda şi jumătăţi de puncte pentru răspunsurile parţiale. Nota finală însă este întreagă şi se obţine prin rotunjire de la 50 de sutimi în sus, în favoarea studentului. Lucrarea de verificare se redactează pe foi separate şi se transmite tutorelui. Trebuie să fie circa 4 pagini de text.

Proiectul pentru Învăţământul Rural

47

Mecanismele informaţionale - senzoriale ale psihicului uman

Bibliografie minimală ATKINSON, RITA; ATKINSON, R. C.; SMITH, E. E.; BEN, D. J. – Introducere în psihologie, 2002, Ed. Tehnica, Bucureşti, p. 193-203 COSMOVICI, A. Psihologia generală, 1996, Ed. Polirom, Bucureşti, p.95-97 CREŢU, TINCA, Psihologie generală, 2001, Ed. Credis, Bucureşti, p.47-49 GOLU, M., Percepţia şi activitatea, 1971, Ed.Ştiinţifică, Bucureşti GOLU, M., Fundamentele psihologiei, vol. I, 2000, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, p.192-194 HAYES N., ORRELL S., Introducere în psihologie, 1997, Ed. All, Bucureşti, p.41-43 MICLEA, M., Psihologie cognitivă, 1994, Casa M, Editura Gloria S.R., Cluj, p.61-64 REUCHLIN, M., Psihologie generală, 1999, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, p.66-69 ZLATE M., Psihologia mecanismelor cognitive, 1999, Ed. Polirom, Iaşi, p.193-200

48

Proiectul pentru Învăţământul Rural

Mecanismele informaţionale superioare ale psihicului uman

Unitatea de învăţare 3 MECANISMELE INFORMAŢIONALE SUPERIOARE ALE PSIHICULUI UMAN

CUPRINS: 3. 3.1. 3.1.1. 3.1.2. 3.1.3. 3.1.4. 3.1.5. 3.1.6. 3.2. 3.2.1. 3.2.2. 3.2.3. 3.2.4. 3.2.5. 3.2.6. 3.3. 3.3.1. 3.3.2. 3.3.3. 3.3.4.

Mecanismele informaţionale superioare ale psihicului uman Obiectivele unităţii de învăţare nr. 3 Gândirea Gândirea şi locul său central în structura intelectului uman Caracterizarea psihologică a gândirii Operaţiile generale ale gândirii Noţiunile ca unităţi informaţionale de bază. Procesul formării lor Înţelegerea ca activitate a gândirii Rezolvarea problemelor ca activitate principală a gândirii Memoria Definirea memoriei şi a locului ei în viaţa psihică umană. Procesul memorării Procesul păstrării Procesul reactualizării Rolurile fundamentale ale memoriei Uitarea, formele, cauzele şi căile limitării ei Imaginaţia Definirea şi caracterizarea generală a imaginaţiei Procedeele imaginaţiei Caracteristicile produselor imaginative Formele principale ale imaginaţiei şi rolurile lor Rezumatul acestei unităţi de învăţare Răspunsuri şi comentarii la probele de autoevaluare Lucrare de verificare nr.3 şi modul de evaluare Bibliografie minimală

Proiectul pentru Învăţământul Rural

pagina 50 50 50 50 51 52 54 57 58 60 60 62 65 66 68 68 71 71 74 75 76 78 79 81 82

49

Mecanismele informaţionale superioare ale psihicului uman

3. MECANISMELE INFORMAŢIONALE SUPERIOARE ALE PSIHICULUI UMAN Obiectivele unităţii de învăţare nr. 3 După ce va fi studiată această unitate, cursanţii vor putea: • să explice faptul că gândirea permite adaptarea superioară a omului la ambianţă; • să identifice felul în care se desfăşoară gândirea şi prin ce se deosebeşte de alte procese cognitive; • să explice rolul principal al gândirii în formarea noţiunilor ştiinţifice; • să descrie care sunt condiţiile care asigură înţelegerea fenomenelor şi să le asigure în propria activitate; • să rezume rezultatele cercetătorilor din domeniul psihologiei asupra rezolvării problemelor; • să-şi dezvolte o viziune de ansamblu asupra locului memoriei în activitatea psihică umană; • să rezume ideile despre procesele fundamentale ale memoriei şi despre condiţiile desfăşurării lor optime; • să identifice formele uitării şi cauzele lor şi să găsească noi căi de combatere a acesteia; • să explice de ce imaginaţia este condiţia de bază a adaptării creative a omului la ambianţa; • să categorisească formele de bază ale imaginaţiei şi să susţină desfăşurarea lor optimă în propria viaţă psihică.

3.1. Gândirea 3.1.1. Gândirea şi locul său central în structura intelectului uman Gândirea este un proces cognitiv specific uman, un atribut distinctiv al omului faţă de alte vieţuitoare. Numai datorită gândirii omului poate stabili legături informaţionale cu însuşirile de profunzime al obiectelor şi fenomenelor, cu cele care reprezintă esenţa şi legitatea lor şi poate astfel să le transforme şi să-şi satisface nevoile la nivelul cel mai înalt. Gândirea dă comportamentelor omului caracter anticipativ, raţional şi eficient. 50

Proiectul pentru Învăţământul Rural

Mecanismele informaţionale superioare ale psihicului uman

Intelectul uman: - gândire - limbaj - memorie - imaginaţie - inteligenţă

Sistemul cognitiv al omului este format din două subsisteme: a) unul senzorial, asemănător cu al animalelor şi b) altul complex, logic, specific numai omului şi denumit intelect. Acesta cuprinde gândirea, limbajul, memoria, imaginaţia şi inteligenţa ca aptitudinea cognitivă cea mai valoroasă. Gândirea este componenta cea mai importantă a intelectului uman pentru că, pe de o parte, ea însăşi atinge niveluri înalte de manifestare şi, pe de altă parte, influenţează semnificativ celelalte componente. Sub influenţa ei memoria devine logică, imaginaţia ajunge la rezultate superioare, limbajul îşi creşte rolul în comunicare iar pentru inteligenţă, gândirea este componenta centrală. Dar gândirea influenţează semnificativ şi procesele senzoriale, pe cele afective şi pe cele voluntare. Sub influenţa sa percepţia spontană se transformă în observaţie, reprezentările ating niveluri mai înalte de generalitate. În relaţia cu procesele afective gândirea este implicată în formarea emoţiilor şi sentimentelor complexe. Sub influenţa gândirii voinţa îşi precizează scopurile şi-şi elaborează planurile, ia decizii şi biruie obstacolele teoretice şi practice. Chiar formarea unor componente ale personalităţii presupune participarea gândirii. De exemplu, formarea unor trăsături caracteriale care implică valori, antrenează gândirea în asimilarea acestora din urmă.

Definiţie: Gândirea este procesul cognitiv complex care prin intermediul abstractizărilor şi generalizărilor coordonate în acţiuni mintale extrage şi prelucrează informaţii despre însuşirile esenţiale şi necesar ale obiectelor şi fenomenelor şi despre relaţiile lor determinative, în forma concepţie, judecăţilor şi raţionamentelor.

3.1.2. Caracterizarea psihologică a gândirii • Spre deosebire de procesele senzoriale, gândirea reflectă însuşirile de profunzime ale obiectelor şi fenomenelor, acelea care sunt esenţiale şi necesare şi care le fac să existe ca atare în realitate. Totodată gândirea se referă la legăturile cauzale dintre fenomene, condiţionările cele mai importante şi toate felurile de interrelaţii dintre Proiectul pentru Învăţământul Rural

51

Mecanismele informaţionale superioare ale psihicului uman

ele, atât cele prezente cât şi cele trecute şi viitoare, atât din spaţiul apropiat cât şi din cel îndepărtat. Gândirea poate cuprinde infinitul. Specificul gândirii: - mijlocită - implicită limbajului - operatorie - reflectă însuşiri

• Legătura cu toate aceste însuşiri şi relaţii profunde nu se face direct ci mijlocit , prin intermediul altor procese psihice şi informaţiile pe care acestea le furnizează şi anume: informaţii senzoriale şi perceptive ce vor fi prelucrate de

-

gândire până se ajunge la cele esenţiale şi necesare; -

informaţii păstrate în memorie şi reactualizat;

-

rezultate ale actelor de gândire anterior care sunt din nou

complex prelucrate; informaţii oferite de imaginaţie asupra viitorului, posibilului,

-

probabilului. • Pentru a prelucra toate aceste tipuri de informaţii gândirea se foloseşte de limbaj pentru că prin intermediul acestuia aduce în câmpul mental informaţiile la care ne-am referit anterior şi tot în formă verbală sunt prezentate şi rezultatele ei finale. • Prelucrarea informaţiilor se face cu ajutorul unui ansamblu de operaţii specifice gândirii şi anume: analiza, sinteza, comparaţia, clasificarea, abstractizarea, generalizarea, concretizarea.

3.1.3. Operaţiile generale ale gândirii Operaţiile la care ne vom referi mai jos, au fost numite generale

Operaţiile: - analiză - sinteză - comparaţie - abstractizare - generalizare - concretizarea

pentru că se aplică în toate situaţiile şi la toate felurile de informaţii. În afara lor sunt şi operaţii specifice care ţin de fiecare domeniu al cunoaşterii şi, în speţă, de fiecare disciplină şcolară. Aceste operaţii generale ale gândirii sunt următoarele: -

analiza este dezmembrarea mentală a unui obiect sau fenomen în părţi sau componente cu ajutorul semnelor verbale pentru a descoperi semnificaţia lor;

-

sinteza este operaţia inversă de reunire mentală a părţilor în întreg tot cu ajutorul semnelor verbal în vederea descoperirii legăturilor dintre ele;

-

comparaţia este o confruntare mentală a obiectelor şi fenomenelor după un anumit criteriu în vederea descoperirii asemănărilor şi deosebirilor dintre ele;

52

Proiectul pentru Învăţământul Rural

Mecanismele informaţionale superioare ale psihicului uman

-

clasificarea de obicei urmează comparaţiei şi constă în gruparea obiectelor în categorii sau clase după însuşirile lor identice sau foarte asemănătoare;

-

abstractizarea este cea mai importantă şi specifică operaţie a gândirii. Ea este asemănătoare cu analiza în sensul că sunt desprinse în plan mintal părţile sau însuşirile obiectelor şi sunt pe rând supuse unor transformări iar cele care rămân constante exprima ceea ce este esenţial şi necesar în obiecte şi fenomene şi sunt reţinute iar de celelalte se face abstracţie, adică sunt date la o parte, sunt omise. Prin urmare, abstractizarea are două laturi: una pozitivă de conservare, alta negativă de eliminare. Totodată, se realizează abstractizării succesive şi astfel se ating niveluri tot mai înalte ale ei;

-

generalizarea consta în atribuirea însuşirile descoperite prin abstractizare la întreaga clasă de obiecte;

-

concretizarea este operaţia prin care se trece de la ceea ce s-a generalizat la cazurile concrete. Aceasta este concretizarea ca exemplificare. Există şi o formă superioară de concretizare ce se numeşte concretizare logică. Toate operaţiile gândirii nu funcţionează izolat ci în legătură unele cu altele formând structurile operatorii ale gândirii. Test de autoevaluare 1 Porneşte de la imaginea unei plante, cum ar fi ghiocelul, aplicându-i măcar o parte din operaţiile gândirii şi relevând de fiecare dată ce aspecte sunt descoperite cu ajutorul lor. Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 79 Toate operaţiile gândirii nu funcţionează izolat ci în legătură unele cu altele formând structurile operatorii ale gândirii.

Proiectul pentru Învăţământul Rural

53

Mecanismele informaţionale superioare ale psihicului uman

3.1.4. Noţiunile ca unităţi informaţionale de bază. Procesul formării lor Noţiunile sunt produsele proceselor complexe de gândire care odată formate permit desfăşurarea şi mai amplă a gândirii pentru că ele reprezintă nu obiecte singulare ci clase de obiecte pe care gândirea le poate pune dintr-o dată în relaţie unele cu altele şi descoperi astfel aspecte foarte importante. Gândirea poate avea două feluri de noţiuni: a) empirice, b) ştiinţifice. Noţiunile empirice sunt rezultatul activităţilor practice ale omului careNoţiuni: - empirice - ştiinţifice

i permit să desprindă ceea ce este general şi important pentru o categorie de obiecte. De asemenea, ele pot rezulta şi din comunicarea cu cei din jur. Gândirea participă la apariţia lor dar fără a avea rigoarea şi precizia necesare. De aceea aceste noţiuni sunt imperfecte adică amestecă în conţinutul lor, însuşirile esenţiale şi necesare cu cele concrete, fenomenale, neimportante. Ele pot fi folosite de către gândire în situaţii obişnuite dar în faţa unor probleme noi şi dificile sunt insuficiente şi pot duce la erori mai mult sau mai puţin grave. Temă de reflexie nr.2 Încearcă să defineşti o noţiune empirică pe care o ai în minte, aşa cum ar fi cea de fiinţă şi apoi căută în dicţionarele sau cărţile de biologie forma ei ştiinţifică. Compară cele două feluri de noţiuni şi găseşte atât asemănările cât şi deosebirile Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 79 Noţiunile ştiinţifice sunt cele care caracterizează adevărata gândire umană.

54

Proiectul pentru Învăţământul Rural

Mecanismele informaţionale superioare ale psihicului uman

Definiţie: Noţiunile ştiinţifice sunt unităţi cognitive ale gândirii care reflectă însuşirile necesare, esenţiale şi generale ale unei clase de obiecte sau fenomene. Ele sunt produsul gândirii întregii societăţi şi sunt apoi, însuşite de ceilalţi oameni în cadrul activităţii de învăţare şcolară. Noţiunea de atom a fost rezultatul activităţii de cercetare desfăşurată de numeroşi oameni de ştiinţă şi apoi a fost inclusă în manualele şcolare şi învăţată de adolescenţi şi tineri. Prin urmare, noţiunile ştiinţifice au următoarele caracteristici de bază: -

sunt formate în activitatea de învăţare în şcoală, care este

condusă de profesor, sau în activitatea individuală de învăţare, dar folosind surse ştiinţifice; -

se însuşesc în mod conştient şi voluntar presupunând

prelucrarea complexă a informaţiilor iniţiale sub conducerea profesorului; -

în conţinutul noţiunilor ştiinţifice intră numai însuşirile necesare

şi esenţiale ale unei clase de obiecte sau fenomene şi acestea sunt ierarhizate şi legate în mod necesar unele de altele; -

noţiunile ştiinţifice formează sisteme riguroase adică intre ele

sunt relaţii logice care permit legături corecte între ele şi asigură evitarea erorilor; -

rezultă dintr-un proces relativ lung de gândire care se încheie

cu definirea clară a lor. Temă de reflexie nr.3 Porneşte de la noţiunea ştiinţifică mamifer şi relevă toate caracteristicile punctate mai sus. Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 79 Proiectul pentru Învăţământul Rural

55

Mecanismele informaţionale superioare ale psihicului uman

Pentru formarea noţiunilor ştiinţifice în şcoală trebuie asigurate următoarele condiţii psihologice: Condiţii psihologice ale formării noţiunilor

să se comunice elevilor ce vor trebui să obţină în urma

desfăşurării activităţii lor de învăţare, fiind astfel orientaţi în sarcină; -

să se asigure un material intuitiv suficient care să ofere

informaţii ce vor fi prelucrate în gândire şi să fie bine explorat perceptiv; -

să se verbalizeze rezultatele perceperii materialului intuitiv;

-

să se formeze din timp acele operaţii ale gândirii care sunt

necesare formării noţiunii respective -

profesorul să conducă activitatea de prelucrare a informaţiilor şi

elevii să desprindă treptat, cu mintea lor, însuşirile necesare şi esenţiale caracteristice pentru acea noţiune; -

să se exprime într-o definiţie a acelei noţiuni, însuşirile

esenţiale şi necesare descoperit de gândire; -

să se stabilească legăturile dintre noţiunea nou formată şi cele

însuşite anterior; -

să se aplice noţiunea nouă la alte situaţii pentru a fi

consolidată; Temă de reflexie nr. 4 Alege o noţiune ştiinţifică din matematică, era cum ar fi cea de dreptunghi şi arătă cum vei respecta condiţiile de mai sus dacă o vei preda elevilor! Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 79

56

Proiectul pentru Învăţământul Rural

Mecanismele informaţionale superioare ale psihicului uman

3.1.5. Înţelegerea ca activitate a gândirii Atât în activitatea de învăţare şcolară cât şi în situaţiile de viaţă obişnuite ne putem afla în faţa unor fenomene noi şi nu putem să acţionăm asupra lor dacă nu le înţelegem cauza. Nu putem rezolva o pană de automobil dacă nu înţelegem ce a provocat-o. În sensul cel mai larg, a înţelege înseamnă a surprinde relaţia între fenomene. Dar psihologia defineşte înţelegerea mai complet şi anume: Definiţie: Înţelegerea este activitatea gândirii care constă în descoperirea legăturilor şi însuşirilor esenţiale şi necesar ale obiectelor şi fenomenelor pe baza integrării informaţiilor noi în cele deja asimilate de către om. Există câteva condiţii de bază care trebuie asigurate pentru a se realiza înţelegerea şi anume: Înţelegerea: legătura între informaţiile deja cunoscute şi cele noi

-

existenţa unui volum de cunoştinţe anterioare în care vor fi integrate noi informaţii. Fără acestea nu se pot înţelege un fapt, un fenomen nou;

-

extragerea unui volum suficient de informaţii de la noul obiect sau fenomen pe care vrei să-l înţelegi. Dacă extragi prea puţine nu vei reuşi să-l înţelegi;

-

actualizarea selectivă a informaţiilor anterior, adică numai a acelor care au legătura cu noul obiect sau fenomen ce urmează a fi înţeles;

-

realizarea unei analize şi sinteze unitatea a informaţiei actualizate şi a celei noi provenite de la fenomenele ce trebuie înţelese.

După durată, înţelegerea poate fi: a) rapidă şi spontană sau b) discursivă, de durată. După calitate poate fi: înţelegere globală şi superficială, înţelegere parţială; înţelegere profundă şi cuprinzătoare.

Proiectul pentru Învăţământul Rural

57

Mecanismele informaţionale superioare ale psihicului uman

Temă de reflexie nr. 5 Scrie 3 fraze apoi omite două, trei sau mai multe cuvinte şi cere cuiva să le citească şi să spună ce a înţeles. Explică rezultate. Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 79

3.1.6. Rezolvarea problemelor ca activitate principală a gândirii Se spune că gradul de funcţionare a gândirii se probează cel mai bine în confruntarea cu problemele teoretice sau practice. Definiţie: Problema este dificultatea teoretică sau practică ce se cere a fi depăşită cu mijloace intelectuale. Concept cheie - problemă - proces de rezolvare

Problema este unul din factorii care declanşează procesul de rezolvare.

Definiţie: Procesul de rezolvare este organizarea şi desfăşurarea acţiunilor şi activităţilor de gândire care transformă stările iniţiale (datele problemei) în stări finale (soluţia problemei Aspecte centrale ale procesului de rezolvare sunt: elaborarea ipotezelor,

stabilirea

strategiilor

de

căutare

şi

prelucrare

a

informaţiilor până se ajunge la soluţia cerută. De fapt, procesul de Fazele rezolvării

rezolvare presupune parcurgerea mai multor faze şi anume: -

faza punerii problemei în care se analizează enunţul problemei

stabilindu-se ce se cunoaşte explicit, ce se cere şi ce este implicit 58

Proiectul pentru Învăţământul Rural

Mecanismele informaţionale superioare ale psihicului uman

cunoscut şi trebuie scos la lumină pentru a servi rezolvării. Uneori este necesară reformulare problemei adică exprimarea ei într-o nouă formă, mai clară, mai familiară, mai uşoară. Alteori o problemă complexă poate fi împărţită în probleme mai simple cu scopul de a uşura rezolvarea ei -

faza formulării ipotezelor şi testarea mentală a lor în vederea

selectării celei mai plauzibile, cu cele mai mari şanse de a fi cea necesară; -

faza elaborării modelului rezolutiv sau a planului de rezolvare

în care se prevăd sarcinile şi succesiunea îndeplinirii lor; -

faza rezolutivă sau executivă în care se realizează planul, se

aplică operaţiile, procedeele, strategiile de rezolvare şi se ajunge la soluţia finală. În cazul problemelor complexe şi importante există şi a cincea fază constând în verificare şi generalizarea principiului de rezolvare. Temă de reflexie nr. 6 Pleacă de la o problemă din manualul de matematică pe care îl înveţi acum şi încearcă să treci, în rezolvarea ei, prin toate etapele prezentate mai sus. Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 79 Cercetările au dezvăluit câţiva factori importanţi care favorizează rezolvarea problemelor, şi anume: Factorii care favorizează rezolvarea problemelor

cunoştinţe temeinice şi bine organizate legate de problemele

ce vor trebui rezolvate; -

însuşirea specială a unor strategii de rezolvare cerute de

anumite categorii de probleme; -

antrenament special pentru rezolvarea problemelor;

-

inteligenţă generală;

Proiectul pentru Învăţământul Rural

59

Mecanismele informaţionale superioare ale psihicului uman

-

aptitudini speciale pentru problemele din anumite domenii (de

exemplu, aptitudini pentru matematică ce vor uşura considerabil rezolvarea problemelor de la această disciplină); -

gândire creatoare;

-

capacităţi crescute de generalizare şi abstractizare;

-

încredere în sine;

-

efort special pentru a înţelege cât mai bine enunţul problemei;

-

perseverenţă în căutarea soluţiilor;

-

detaşarea relativă de problemă pentru un timp care va ajuta ca

la nivel mental să se facă legături importante între cunoştinţe. Prin urmare, gândirea îndeplineşte numeroase şi complexe roluri în activitatea omului şi anume: Rolurile gândirii: - conceptualizare - rezolvare de probleme - luarea deciziilor - factor al creativităţii

-

are cea mai importantă funcţie informaţională făcând posibilă

cunoaşterea esenţialului şi necesarului din obiecte şi fenomene; -

asigură înţelegerea, explicarea şi interpretarea fenomenelor;

-

are o funcţie rezolutivă caracteristică numai ei;

-

are cel mai mare rol în luarea deciziilor;

-

este

una

dintre

cele

mai

importante

componente

ale

creativităţii; -

contribuie la realizarea conştiinţei, caracteristică doar fiinţelor

umane; Psihologia şi ştiinţele educaţiei sunt interesate atât de cunoaşterea gândirii cât şi de dezvoltarea ei la copii şi tineri.

3.2. Memoria 3.2.1. Definirea memoriei şi a locului ei în viaţa psihică umană. Memoria păstrează: - experienţa personală - experienţa socială însuşită 60

Procesele psihice la care ne-am referit până acum, duc la rezultate care nu dispar fără urmă după ce acestea s-au desfăşurat ci sunt conservate în minte datorită unui foarte important proces psihic şi anume memoria. Există un fel de memorie caracteristică atât structurilor vii cât şi nevii. Dar numai la om memoria atinge nivelurile cele mai înalte. Ea nu păstrează numai Proiectul pentru Învăţământul Rural

Mecanismele informaţionale superioare ale psihicului uman

experienţa personală ci şi pe cea socială pe care şi-o însuşeşte fiecare. Ceea ce se păstrează în memorie are efecte foarte importante asupra comportamentelor omului, adică: le îmbogăţeşte cu informaţii şi moduri de acţiune dobândite anterior, le conectează cu întreaga viaţă psihică, le asigură orientare, organizare şi eficienţă etc. De exemplu, activitatea zilnică a profesorului în clasă nu s-ar putea desfăşura coerent şi eficient dacă n-ar putea fi actualizate procedee şi moduri de acţiune din experienţa anterioară. Dacă nu ar exista memorie, orice activitate a omului ar rămâne foarte simplă implicând doar procese psihice elementelor cum ar fi senzaţiile şi percepţiile şi s-ar manifesta numai spontan, neorientat, instabil, neeficient. Nimic din trecut nu i-ar mai fi de folos şi acest trecut nici nar exista. Nici unul din procesele psihice complexe nu s-ar putea desfăşura. Omul n-ar putea realiza activităţile sale principale: învăţarea, creaţia, munca fără memorie. Definiţie: Memoria este procesul cognitiv complex de întipărire, păstrare şi reactualizare a experienţei anterioare a omului. Experienţa anterioară a fiecăruia cuprinde rezultatele percepţiilor şi observaţiilor directe asupra obiecte şi fenomenelor din mediul înconjurător, moduri de acţiune cu lucrările, instrumentele, maşinile, semnificaţiile acestora pentru respectiva persoană, trăirile afective, experienţa efortului voluntar, semnificaţia şi structura fonetică a cuvintelor, idei comunicate de cei de jos, tot ceea ce fiecare învaţă în şcoală, teorii, strategii de rezolvare ceea ce citeşte, ceea ce trăieşte efectiv etc. Temă de reflexie nr. 7 Fă inventarul tuturor faptelor şi experienţelor trăite cu o oră înainte şi stabileşte din ce categorie fac parte, comparând cu ceea ce se precizează în paragraful anterior. Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 79

Proiectul pentru Învăţământul Rural

61

Mecanismele informaţionale superioare ale psihicului uman

Chiar definiţia memoriei arată că aceasta are trei procese

principale:

memorarea,

păstrarea,

reactualizarea.

Desfăşurarea acestora presupune o activitate cerebrală specifică: în timpul memorării sau întipăririi, informaţiile primite de om se Mecanismele informaţionale transformă în semnale bioelectrice şi ajung în anumite grupuri de neuroni care tind să persiste un timp; -

păstrarea înseamnă producerea unor modificări biochimice în

neuroni fiind astfel menţinute timp îndelungat informaţiile întipărite; -

actualizarea presupune activizarea acestor urme de la nivelul

structurilor nervoase. Desfăşurarea celor trei procese prezintă particularităţi caracteristice.

3.2.2. Procesul memorării Memorarea: - involuntară - voluntară - mecanică - logică

Memorarea sau întipărirea se poate realiza în mai multe feluri. Acestea au fost clasificate după două criterii: a) prezenţa intenţiei şi a efortului de memorare; b) legătura cu gândirea. După primul criteriu se disting memorarea involuntară şi cea voluntară. După al doilea criteriu se diferenţiază memorarea mecanică şi cea logică. Memorarea involuntară este prezentă mai ales la copii. Ea înseamnă întipărirea de diverse cunoştinţe şi modele de acţiune fără să existe un scop stabilit şi fără să se facă un efort. Memorarea involuntară se realizează în cursul desfăşurării unor activităţi psihice, a comunicării cu ceilalţi, a urmăririi unor programe de radio şi televiziune etc. La un moment dat persoana constată că ştie anumite lucruri fără să îşi fi propus. Ea este mai întâmplătoare, mai puţin organizată şi mai puţin sistematică. Marele său avantaj, constă că se pot întipări foarte multe informaţii, fără efort. Ea contribuie la formarea experienţei personale. Temă de reflexie nr. 8 Identifică unele date ale experienţei personale care au fost achiziţionate prin memorare involuntară. Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 79 62

Proiectul pentru Învăţământul Rural

Mecanismele informaţionale superioare ale psihicului uman

Memorare voluntară presupune stabilirea unor scopuri şi a Memorarea voluntară este superioară

intenţiei de a le atinge, depunerea efortului voluntar corespunzător şi aplicarea unor procedee specifice de memorare. Această formă de memorare este organizată, sistematică şi constantă. Ea este foarte productivă şi este cea mai importantă pentru învăţarea şcolară. Cu ajutorul ei realizăm cele mai multe achiziţii. Cea mai mare parte a experienţei anterioare se datorează memoriei voluntare. Temă de reflexie nr. 9 Citeşte un text de jumătate de pagină cu scopul clar de a-l memora cât mai bine şi apoi dă deoparte ce îţi aminteşti şi cât de bine ţi-ai atins scopul propus. Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 80 Memorarea voluntară este favorizată de folosirea unor puncte de sprijin, împărţirea în unităţi sau fragmente ale materialului şi întipărirea pe rând a acestora, realizare planului de idei etc. După cel de-al doilea criteriu, amintim că distingem memorarea mecanică şi memorarea logică. Memorarea mecanică este o formă elementară de întipărire contând mai ales în repetarea de mai multe ori a materialului dar fără sesizarea sensului acestuia. De obicei se învaţă cuvânt cu cuvânt, fără a înţelege conţinutul. Poate părea productivă dar în realitate este consumatoare de timp şi energie şi apoi ce s-a întipărit mecanic se uită repede. Ea nu este potrivită pentru învăţarea şcolară. Însă, uneori trebuie folosită, adică sunt denumiri sau cifre ce trebuie reţinute ca atare prin repetare. Dar şi în acest caz se pot face legături de sens.

Proiectul pentru Învăţământul Rural

63

Mecanismele informaţionale superioare ale psihicului uman

Temă de reflexie nr. 10 Dă şi alte exemple de materiale ce trebuie memorate mecanic şi arată cum se poate ajuta acest proces. Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 80 Memorarea logică presupune o legătură strânsă cu gândirea asigurându-se înţelegerea materialului. Se stabilesc fel de fel de Memorarea logică este superioară

legături cu sens între părţile materialului de memorat. Acestea pot fi organizate special după criterii logice şi astfel, pot fi şi mai bine memorate. Se acordă atenţie specială ideilor şi noţiunilor cheie, se leagă acest nou material de cunoştinţele anterioare ale persoanei. Memorând logic se consumă mai puţin timp şi mai puţină energie iar materialul nu se uită şi poate fi uşor actualizat. Ţinând seama de aceste caracteristici ale memorării logice aceasta trebuie să devină prioritară în învăţarea şcolară şi să asigure însuşirea corectă a cunoştinţelor. Memorarea logică foloseşte procedee productive cum ar fi sintetizarea logică a materialului, selectarea a ceea ce este esenţial şi semnificativ, eliminarea detaliilor etc. Temă de reflexie nr.11 Alege paragraful „Rezolvarea problemelor” din această unitate de învăţare şi asigură toate condiţiile învăţării logice a lui. Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 80 64

Proiectul pentru Învăţământul Rural

Mecanismele informaţionale superioare ale psihicului uman

3.2.3. Procesul păstrării Acest proces mai este numit şi conservarea celor însuşite pentru un timp mai scurt sau mai larg. El constă în menţinerea în minte a celor memorate cu ajutorul unor procedee active de conservare cum ar fi: Păstrarea este activă

integrarea celor memorate în structuri cognitive mai ample

chiar la finalul însuşirii lor; -

întărirea celor conservate prin însuşirea de noi cunoştinţe ce au

legătură cu ele; -

restructurarea celor conservate prin antrenarea implicită a lor în

fel de fel de activităţi mentale sau practice; Factorii cei mai importanţi care ajută păstrarea sunt următorii: -

inteligibilitatea materialului memorat asigură păstrarea mai

îndelungată decât a celei fără sens; -

ideile generale dintr-un material se păstrează mai bine decât

aspectele textuale; -

evenimentele care generează trăiri afective puternice se ţin mai

bine minte decât cele neutre afectiv; -

ideile se păstrează mai bine decât imaginile mai ales începând

cu adolescenţa; -

verbalizarea a ceea ce nu trebuie să uităm.

Temă de reflexie nr. 12 Încearcă să-ţi aminteşti două poezioare păstrate la 3 ani, apoi la 5 ani, apoi la 10 ani. Compară efectele şi explică-le. Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 80

Proiectul pentru Învăţământul Rural

65

Mecanismele informaţionale superioare ale psihicului uman

Ţinând seama de durata păstrării s-a făcut diferenţa între memoria de scurtă durată şi cea de lungă durată: memoria de scurtă durată: 1520 secunde10 minute memoria de lungă durată: câteva ore, luni, ani şi chiar toată viaţa

memoria de scurtă durată (MSD) conţine de obicei informaţii

imediate, recente, numai momentan semnificative, pe care le păstrează o perioadă foarte scurtă de timp, de circa 15-20 secunde până la 10 minute şi presupun fenomene bioelectrice la nivel neuronal. Ea asigură continuitatea dintre actele pe care le realizăm. -

memoria de lungă durată (MLD) conservă informaţii şi trăiri

chiar pentru întreaga viaţă. Ea are mecanisme mai complexe atât bioelectrice cât şi biochimice. Această formă de memorie este cea mai importantă pentru construirea experienţei noastre personale şi pentru asimilarea unui mare volum de cunoştinţe care să poată fi utilizate ulterior în adaptarea la mediu, în rezolvarea diferitelor sarcini. Temă de reflexie nr. 13 Scrie un text de 5 rânduri. Îndepărtează textul şi imediat numără până la 30, apoi încearcă să reproduci din memorie cele scrise anterior, numărând cuvintele actualizate. După 5 ore încearcă să reproduci cele 5 rânduri. Compară rezultatele. Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 80 Între memoria de scurtă durată şi cea de lungă durată sunt strâns independente. Memoria de scurtă durată este un fel de „staţie” spre cea de lungă durată unde va fi transferată informaţia.

3.2.4. Procesul reactualizării Reactualizarea celor memorate se realizează în două feluri: a) recunoaştere şi b) reproducere. 66

Proiectul pentru Învăţământul Rural

Mecanismele informaţionale superioare ale psihicului uman

Recunoaşterea este o formă elementară de reactualizare şi domină Recunoaşterea nu-i suficientă pentru învăţarea şcolară

la vârstele mici. Recuperarea informaţiei în cazul recunoaşterii se face numai în prezenţa materialului care a fost memorat. În aceste condiţii, ea se realizează repede, uşor, chiar involuntar. Este de 2-3 ori mai uşoară şi mai rapidă decât reproducerea. Recunoaşterea se poate desfăşura şi în mod voluntar, comparând treptat materialul prezent cu ceea ce se află în minte. Ea este implicată în desfăşurarea multor activităţi zilnice. Dar recunoaşterea nu este indicată pentru învăţarea şcolară. Deseori elevii confundă recunoaşterea paginilor din manual cu stăpânirea efectivă a cunoştinţelor respective. Reproducerea este forma de reactualizarea complexă şi eficientă şi

Reproducerea: voluntară şi involuntară

cea mai potrivită pentru învăţarea şcolară. Ea implică folosirea unor procedee de a ajunge la materialul păstrat şi se poate realiza selectiv. Materialul memorat poate fi reactualizat într-o nouă organizare şi în altă formă verbală. Reproducerea se poate realiza involuntar atunci când amintirea unui cuvânt este urmată de un vers sau o strofă ce se reproduce cu mare uşurinţă şi ca de la sine, fără intenţie şi fără efort special. Pentru sarcinile mai complexe de reactualizare se foloseşte forma voluntară. Aceasta presupune formularea unui scop, antrenarea unor procedee speciale de actualizare, efort de verbalizare a celor actualizate. Temă de reflexie nr.14 Citeşte paragraful despre înţelegere din această unitate de învăţare şi stabileşte ce poate fi doar recunoscut şi ce trebuie reprodus. Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 80

Proiectul pentru Învăţământul Rural

67

Mecanismele informaţionale superioare ale psihicului uman

Prin urmare, cele două forme de reactualizare se deosebesc între ele, dar în activităţile complexe de învăţare ele se împletesc, şi se pot sprijini reciproc. Dar trebuie să domine reproducerea.

3.2.5. Rolurile fundamentale ale memoriei Între cele trei procese ale memoriei există interdependente şi condiţionări reciproce care asigură îndeplinirea rolurilor fundamentale ale acesteia în viaţa psihică umană: -

memoria este o condiţie de bază a dezvoltării tuturor celorlalte

procese psihice, atât cele cognitive cât şi cele afective şi volitive; Memoria este importantă pentru întreaga viaţă psihică

-

asigură constituirea experienţei personale şi a celei însuşite

fără de care nu s-ar putea realiza adoptarea complexă a omului la ambianţă; -

memoria

este

necesară

realizării

stării

de

conştiinţă

caracteristică omului; -

pe

baza

ei

se

formează

componente

principale

ale

personalităţii cum sunt aptitudinile şi caracterul; -

memoria este indispensabilă formării identităţii de sine şi a

păstrării acesteia (în timp ce se produc transferării corporale şi psihice de-a lungul anilor); -

aşa cum s-a mai subliniat, fără memorie nu s-ar desfăşura

activităţile fundamentale ale omului: jocul, învăţarea, munca şi creaţia.

3.2.6. Uitarea, formele, cauzele şi căile limitării ei Fenomenul opus memorării este uitarea despre care se afirmă că este un fenomen natural şi, în anumite limite, necesar. Este natural pentru că, deşi creierul uman are disponibilităţi funcţionale foarte mari, acestea nu sunt nelimitate şi deci nu se poate înmagazina la infinit fără să se şi elimine ceva. Este un fenomen necesar pentru că mintea trebuie eliberată de informaţii şi modele de acţiune care nu mai sunt folositoare şi de evenimentele negative care dacă s-ar păstra tot timpul ar produce dezadaptări. Principalele forme ale uitării sunt următoarele: 68

Proiectul pentru Învăţământul Rural

Mecanismele informaţionale superioare ale psihicului uman

Uitarea: uitarea totală, uitarea parţială, lapsusul

-

uitarea totală a unui material care ne-ar fi, de fapt, foarte

necesar; -

uitarea parţială constând în imposibilitatea reactualizării unei

părţi a unui material sau a unei idei de bază. Ea este însoţită şi de confuzii şi erori de reproducere; -

uitarea momentană numită lapsus, adică cineva nu poate

reproduce pe moment numele unei persoane de a cărei înfăţişare şia amintit foarte bine. Temă de reflexie nr.15 Arată în ce condiţii ai avut lapsus şi de ce crezi că s-a produs? Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 80 Cu privire la cauzele uitării se face următoarea clasificare a acestora: a) cauze funcţionale ale organismului aşa cum ar fi perioadele de convalescenţă, oboseala cronică, suprasolicitarea; b) nerespectarea cerinţelor de bază ale desfăşurării memoriei cum ar fi: Cauzele uitării: - funcţionalorganice - educaţionale -

apelul la memoria mecanică în locul celei logice; învăţare insuficientă sau subînvăţare; supraînvăţarea care poate duce la apariţia inhibiţiei de apărare; învăţarea logică a unui material dar nerealizarea legăturii

acestuia cu celelalte cunoştinţe; -

insuficienţa consolidării celor memorate prin repetare.

Proiectul pentru Învăţământul Rural

69

Mecanismele informaţionale superioare ale psihicului uman

Temă de reflexie nr.16 Cum crezi că ar putea fi ierarhizate aceste cauze, după răspândirea lor în activitatea de învăţare a elevilor. Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 80 Căile cele mai importante de limitare a uitării sunt următoarele: Repetarea cea mai importantă cale de combatere a uitării

-

descoperirea şi înlăturarea cauzelor uitării;

-

dezvoltarea în copilărie a formelor superioare, complexe şi

productive ale memorării; -

realizarea corespunzătoare a repetării materialului, adică: a)

realizarea numărului optim de repetări ( 50% din numărul celor necesare memorării iniţiale); b) alegerea repetării eşalonate pentru materialele lungi şi grele (despărţite de momente de odihnă); c) folosirea repetărilor active, variate şi selective. Temă de reflexie nr. 17 Constată în propria activitate uitarea unui anumit material şi încearcă să arăţi care au fost cauzele sale. Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 80 70

Proiectul pentru Învăţământul Rural

Mecanismele informaţionale superioare ale psihicului uman

3.3. IMAGINAŢIA 3.3.1. Definirea şi caracterizarea generală a imaginaţiei Conduitele complexe care sunt caracteristice omului presupun folosirea atât a datelor prezente, şi a celor trecute cât şi a celor ce ţin de viitor. Creierul uman are o disponibilitate funcţională excepţională şi prin care omul se deosebeşte de animale şi anume imaginaţia. Prin aceasta el realizează legături cu viitorul, posibilul, probabilul şi comportamentele lui dobândesc o organizare complexă şi o autoreglare realizată în raport cu prezentul, trecutul şi viitorul. Chiar şi simplul gest de a saluta pe cineva cunoscut , include atât relaţiile trecute cu aceea persoană cât şi evoluţiile lor viitoare. Imaginaţia porneşte de la real, îl transformă mental şi construieşte proiecte care prefigurează, cu mult timp înainte, ceea ce se va realiza efectiv prin gândire şi acţiune practică. Exemplul cel mai convingător, privind disponibilităţile transformative ale imaginaţiei, l-a oferit Jules Vernes care a anticipat în secolul XIX, aproape toate cuceririle remarcabile ale ştiinţei şi tehnicii secolelor XX şi XXI. A. Einstein considera că imaginaţia este mai importantă decât gândirea, în ceea ce priveşte sporirea forţelor creatoare ale omului. Definiţie: Imaginaţia este procesul cognitiv complex de elaborare a unor imagini şi proiecte noi pe baza combinării şi transformării experienţei anterioare. • Prin urmare, transformările care constituie aspectul central al imaginaţia este legată de toate procesele psihice

procesului imaginativ vor ţinti noul, posibilul, probabilul. • Ca şi gândirea imaginaţia este mijlocită de toate informaţiile oferite de celelalte procese psihice: -

senzaţiile agreabile ca şi cele dezagreabile pot stimula

combinaţii imaginative neaşteptate şi sunt totodată materialul ce se structurează şi reorganizează într-un mod nou; -

percepţiile pot oferi informaţii concrete mai bogate ce se vor

combina şi pot de asemenea stimula transformările imaginative; Proiectul pentru Învăţământul Rural

71

Mecanismele informaţionale superioare ale psihicului uman

-

reprezentările, bogăţia, varietatea lor constituie material

transformativ principal şi adesea dominant în procesul imaginativ. De altfel apariţia imaginaţiei este pregătită de manifestarea capacităţilor de reprezentare; -

gândirea formează un altfel de material transformativ pentru

imaginaţie şi anume ideile şi structurile conceptuale ale ei care pot totodată orienta într-o anumită măsură combinările imaginative; -

memoria este un izvor foarte bogat de imagini şi idei pe care le

va prelucra imaginaţia şi totodată ea va păstra rezultatele finale ale acestui proces transformativ; -

limbajul este sistemul de simbolizare mentală a informaţiilor

oferite de procesele cognitive şi totodată mijlocul principal al desfăşurării procedeelor imaginative la care ne vom referi mai târziu. • Dar combinarea tuturor acestor feluri de informaţii se produce sub Imaginaţia este impulsionată de afectivitate şi motivaţie

impulsul, şi stimularea generală dată de afectivitate şi de motivaţie. Transformările imaginative sunt pilotate de trăirile afective şi de structurile motivaţionale ale persoanei (P. Popescu Neveanu). Mai ales în domeniul artistic, imaginaţia are o sursă afectivă obligatorie. Creatorii înşişi mărturisesc faptul că în absenţa emoţiilor sau în condiţiile în care acestea sunt slabe, rezultatele obţinute sunt mediocre şi, deopotrivă, efervescenţa imaginativă se sprijină pe emoţii şi sentimente profunde.

Temă de reflexie nr. 18 Aminteşte-ţi de trăirea unei mari bucurii şi de proiectele mentale imaginative care au apărut în legătură cu ele. Notează aici acea bucurie şi exprimă sintetic proiectul care a apărut în minte. Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 80

72

Proiectul pentru Învăţământul Rural

Mecanismele informaţionale superioare ale psihicului uman

• Când imaginaţia este implicată în activităţi de durată, calitatea prelucrării datelor iniţiale şi orientarea generală a acestora sunt asigurate de motivaţia de nivel înalt. Dintre motivele care îndeplinesc astfel de roluri relevăm: Motivaţia care susţine imaginaţia

trebuinţele de autoafirmare care îl împing, îl stimulează pe om

să se angajeze în activităţi în care îşi poate pune în lucru capacităţile şi îşi probează însuşirile; -

trebuinţele de autorealizare care îl stimulează pe om să

identifice acel domeniu de activitate care corespunde cel mai bine propriilor capacităţi şi aptitudini, în care se implică profund şi poate ajunge la rezultate deosebite, surprinzătoare, definindu-ţi astfel vocaţia; -

interesele creative care sunt orientări active, stabile şi selective

şi totodată transformative ce lucrează cu ceva nou şi original. Temă de reflexie nr. 19 Fă efortul de a găsi domeniul de activitate în care s-ar realiza trebuinţele tale de autorealizare şi ar fi terenul manifestării valoroase a imaginaţiei. Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 80

Imaginaţia este legată de personalitate

• Caracterizând din punct de vedere psihologic imaginaţia nu putem să nu relevăm, în mod special, legătura sa cu personalitatea. Imaginaţia poartă amprenta personalităţii şi exprimă personalitatea. Sunt multe însuşiri caracteristice cum ar fi încrederea în sine, acceptarea de sine, atitudinea pozitivă faţă de propria activitate, care stimulează şi favorizarea desfăşurarea imaginaţiei. De asemenea, existenţa unor aptitudini speciale, proiectele de viitor, idealurile sporesc bogăţia şi gradul de originalitate al combinărilor imaginative.

Proiectul pentru Învăţământul Rural

73

Mecanismele informaţionale superioare ale psihicului uman

3.3.2. Procedeele imaginaţiei Imaginaţia se mai distinge de celelalte procese cognitive şi prin ansamblul de procedee transformative care îi sunt proprii şi care se aplică la informaţiile iniţiale într-o succesiune schimbată la fiecare prelucrare imaginativă, conducând la rezultate neaşteptate. Dintre procedeele cele mai des folosite prezentăm: -

aglutinarea ce constă în desprinderea unor părţi aparţinând

diverselor obiecte sau fiinţe şi reunirea mentală a lor într-un nou - aglutinare - amplificarediminuare - multiplicareomisiune - divizarerearanjare - adaptaresubstituire - empatie

întreg în care însă sunt recunoscute componentele. Aplicarea aglutinării a dus la crearea tuturor figurilor mitologice: centaurul, sirena etc; -

amplificarea sau diminuarea permit ca schimbând doar

dimensiunile obiectelor să şi obţină efecte noi: Setilă, Flămânzilă, Păsărilă sunt exemple de amplificare a unor trăsături umane. Minicalculatoarele sunt exemple de diminuare folosite în tehnică; -

multiplicarea sau omisiunea presupune modificarea numărului

componentelor unui întreg. „Coloana infinitului” este exemplu de multiplicare. Autovehiculele pe pernă magnetică sunt exemple pentru omisiune; -

divizarea şi rearanjarea într-un întreg ce nu are corespondent

în realitate, a condus la crearea braţului electronic în tehnica roboţilor; -

adoptarea şi substituirea se referă la înfăptuirea unui principiu

în alt context material faţă de cel în care a fost descoperit. De exemplu,

principiul

autoreglării

descoperit

în

funcţionarea

organismului a fost aplicat în tehnica roboţilor. Substituirea de materiale a generat înlocuirea materialelor tradiţionale cu cele plastice; -

empatia este transpunerea imaginativă în plan perceptiv,

intelectual şi afectiv într-o altă persoană sau chiar într-un obiect material, relevând astfel proprietăţi şi semnificaţii noi ale acestora. Numărul procedeelor imaginative este nelimitat şi succesiunea lor este schimbată de fiecare dată şi de aceea ele generează permanent noul. 74

Proiectul pentru Învăţământul Rural

Mecanismele informaţionale superioare ale psihicului uman

Temă de reflexie nr. 20 Alege unul dintre procedeele de mai sus şi foloseşte-l în combinarea unor date iniţiale variate. Analizează rezultatele. Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 80

3.3.3. Caracteristicile produselor imaginative În urma complexelor transformări imaginative se obţine un produs final care are următoarele caracteristici esenţiale care îl deosebesc de produsele gândirii: Produsele imaginative noi, originale exprimă personalitatea

-

reprezintă o interacţiune specială dintre imagini şi idei;

-

este totdeauna, un rezultat nou chiar dacă este vorba doar de a

avea aceste calităţi numai faţă de experienţa anterioară a acelei persoane. Noul valoros este cel ce apare, faţă de întreaga experienţă a omenirii; - are un anumit grad de originalitate iar aceasta este definită ca raritate în atingerea lui; -

exprimă caracteristicile acelei persoane şi o reprezintă.

Temă de reflexie nr.21 Desenează un arbore, indiferent care, dar să nu fie brad şi analizează-ţi desenul din perspectiva caracteristicilor de mai sus. Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 80

Proiectul pentru Învăţământul Rural

75

Mecanismele informaţionale superioare ale psihicului uman

Toate particularităţile procesului şi produsului final imaginativ, la care ne-am referit până acum, se manifestă nuanţat în funcţie de formele de bază ale acestuia.

3.3.4. Formele principale ale imaginaţiei şi rolurile lor Au fost folosite foarte multe criterii pentru a clasifica formele imaginaţiei dar dintre acestea două au fost cele mai importante: a) implicarea activă a persoanei în procesul imaginativ; b) prezenţa sau absenţa intenţiei de a realiza actele imaginative. involuntare şi

voluntare şi

pasive

active

visul din somn

imaginaţia reproductivă

reveria

imaginaţia creatoare visul de perspectivă

Cele mai importante sunt cele voluntare şi active şi le vom caracteriza pe scurt: Sprijinul pentru imaginaţia reproductivă: - indici concreţi - scheme - desene

imaginaţia reproductivă constă în construirea mintală a

imaginilor unor obiecte sau fenomene existente în realitate dar pe care nu le putem percepe direct pentru că fie s-au petrecut cu foarte mult timp înainte, fie sunt la foarte mare distanţă de noi. Pentru a le obţine combinăm datele experienţei proprii orientaţi fiind de indicatori concreţi, schiţe şi desene, descrieri. Produsul rezultat va fi cu atât mai valoros cu cât se va apropia de caracteristicile acelui obiect; dacă s-ar întâmpla să-l percepem direct să putem spune: „ este aşa cum mi l-am închipuit”. Această formă de imaginaţie sprijină însuşirea multor cunoştinţe şcolare cum ar fi cele de istorie, geografie, ştiinţele naturii, fizică etc. De asemenea, această formă a imaginaţiei susţine interesul şi atenţia noastră atunci când citim cărţi de literatură.

76

Proiectul pentru Învăţământul Rural

Mecanismele informaţionale superioare ale psihicului uman

Temă de reflexie nr.22 Alege un fragment dintr-o carte ce descrie un colţ de pădure. După ce ai citit încearcă să-l desenezi. Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 81 - nouă - originală - ingenioasă

imaginaţia creatoare este forma cea mai complexă şi

valoroasă. Spre deosebire de cea reproductivă, imaginaţia creatoare este orientată spre posibil, probabil, viitor, dispune de foarte multe procedee de transformare a datelor iniţiale, este puternic stimulată şi susţinută de afectivitate şi motivaţie, valorifică şi combinaţiile inconştientului şi poartă amprenta personalităţii fiecăruia. Produsele sale se caracterizează prin evidentă noutate şi înaltă originalitate şi ingeniozitate. Această formă de imaginaţie este componenta cea mai importantă a creativităţii. -

visul de perspectivă este acea formă a imaginaţiei active şi

intenţionate care constă în proiectarea mentală a drumului propriu de dezvoltare pornind de la posibilităţile personale şi de la condiţiile şi cerinţele social. Aceasta formă a imaginaţia contribuie foarte mult la construirea idealului de viaţă şi prin acesta, la motivarea activităţilor curente, a opţiunilor privind viitorul, a eforturilor pentru autoformare. Prin urmare, imaginaţia, prin toate formele ei contribuie la reglarea comportamentelor din perspectiva viitorului, participă la prefigurarea scopurilor şi la elaborarea planului de desfăşurare a activităţilor complexe, prin forma ei creatoare sporeşte forţele creative ale omului, ajută la proiectarea propriei vieţi şi împreună cu gândirea permite minţii umane să cuprindă în câmpul ei trecutul, prezentul şi viitorul.

Proiectul pentru Învăţământul Rural

77

Mecanismele informaţionale superioare ale psihicului uman

Rezumatul acestei unităţi de învăţare Cu privire la procesele cognitive complexe analizate în această unitate de curs sunt de reţinut următoarele aspecte: - Gândirea este cel mai important proces cognitiv specific omului pentru că permite acestuia să obţină informaţii despre însuşirile profunde, necesare şi esenţiale ale obiectelor şi fenomenelor care îi asigură o adaptare înaltă la ambianţă. - Ea are un loc central în intelectul uman pentru că influenţează semnificativ celelalte procese psihice; - Caracteristicile cele mai importante ale gândirii sunt: reflectă esenţialul şi necesarul, este mijlocită, foloseşte intens simbolurile verbale, este reflectare generalizată şi abstractizată, se desfăşoară în timp, fiind conştientă şi voluntară, are produse specifice (noţiuni, judecăţi, raţionamente); - Operaţiile fundamentale sunt: analiza, sinteza, comparaţia, abstractizarea, generalizarea, concretizarea; - Gândirea este principalul proces cognitiv care asigură formarea noţiunilor (atât a celor empirice, cât mai ales, a celor ştiinţifice). - Gândirea permite înţelegerea fenomenelor şi astfel fundamentează acţiunile eficient ale omului asupra acestora. - Un rol foarte important are gândirea în rezolvarea problemelor teoretice şi practice cu care se confruntă omul, permiţându-i acestuia să descopere legăturile între ceea ce este cunoscut şi ce se cere în acea problemă şi să rezolve. - Memoria este un proces cognitiv complex care condiţionează desfăşurarea celorlalte procese psihice şi se află la baza tuturor felurilor de activităţi umane. - Memoria permite întipărirea în minte a cunoştinţelor (procesul memorării), păstrarea lor şi apoi actualizarea în forma recunoaşterii şi reproducerii. Acestea sunt procesele ei. - Procesele memoriei au mai multe forme de realizare: memorarea poate fi: voluntară, involuntară, mecanică, logică; păstrarea poate fi de lungă şi de scurtă durată; reactualizarea se poate realiza ca recunoaştere şi reproducere iar acestea pot fi involuntare şi voluntare. - Opus memoriei este procesul uitării care uneori este necesar (pentru eliminarea a ceea ce nu mai este util sau este dureros pentru om) dar deseori are efecte negative asupra învăţării şi trebuie combătută. - Imaginaţia este procesul cognitiv complex care îl pune pe om în legătură cu viitorul, posibilul, probabilul şi astfel comportamentele omului sunt reglate şi după cerinţele anticipate. - Imaginaţia transformă datele experienţei anterioare şi ajunge la produse mentale noi, originale, ingenioase. - Ea are mai multe forme de realizare dar cele mai importante sunt cele active şi voluntare, adică, imaginaţia reproductivă, cea creatoare şi visul de perspectivă. - Imaginaţia este cea mai importantă componentă a creativităţii prin care omul produce schimbări remarcabile în mediul ambiant.

78

Proiectul pentru Învăţământul Rural

Mecanismele informaţionale superioare ale psihicului uman

Răspunsuri şi comentarii la probele de autoevaluare Pentru a răspunde întrebărilor de autoevaluare este necesară găsirea paragrafului corespunzător, extragerea numai a informaţiei relevante, folosirea ei pentru a elabora răspunsul şi îmbogăţirea cu interpretări personale. Răspunsurile se scriu în spaţiile libere rezervate special. Temă de reflexie nr.1 Este de ajuns dacă aplici aici următoarele operaţii: analiza, sinteza, comparaţia, scriind în spaţiul liber de la această probă rezultatele fiecăruia. Temă de reflexie nr.2 Trebuie să constaţi, mai ales, ce însuşiri neesenţiale conţin noţiunea empirică. Temă de reflexie nr.3 Aplică, în analiza noţiunii ştiinţifice de mamifer, caracteristicile notate mai sus, dar nu doar invocându-le ci particularizându-le la respectiva noţiune. Temă de reflexie nr.4 Dacă ai deja o experienţă de predare îţi va fi uşor să răspunzi, dacă nu, atunci te vei imagina în rolul profesorului şi te vei ghida după condiţiile formării noţiunilor ştiinţifice notate mai sus. Temă de reflexie nr.5 Este necesar acest scurt experiment după care trebuie să notezi în spaţiul liber concluziile. Temă de reflexie nr.6 Răspunde aşa cum este precizat în chiar formularea acestei probe de autoevaluare. Temă de reflexie nr.7 Procedează aşa cum cere proba, dar scrie atât evenimentele cât şi propriile comentarii. Temă de reflexie nr.8 Consemnează asemenea fapte şi comentează-le.

Proiectul pentru Învăţământul Rural

79

Mecanismele informaţionale superioare ale psihicului uman

Temă de reflexie nr.9 În răspunsul la această întrebare trebuie, mai ales, să constaţi rolul scopului clar. Temă de reflexie nr.10 Poţi folosi propria experienţă în a da răspunsul la această întrebare. Temă de reflexie nr.11 Când răspunzi la această întrebare, poţi să faci o schemă a paragrafului respectiv, stabilind legăturile logice dintre idei. Temă de reflexie nr.12 S-ar putea să nu-ţi aminteşti nimic de la 3 ani, dar poţi să reactualizezi ceva de la 5 şi 10 ani şi compară performanţele. Temă de reflexie nr.13 Abia după ce vei face experimentul propus, vei putea răspunde Temă de reflexie nr.14 După ce citeşti paragraful respectiv, este de ajuns dacă stabileşti trei aspecte pentru recunoaştere şi trei pentru reproducere. Temă de reflexie nr.15 Trebuie să notezi şi ce anume lapsus ai avut. Temă de reflexie nr.16 Răspunsul la întrebare se poate da prin analiza propriei experienţe ca elev. Temă de reflexie nr.17 Poţi să rezolvi această probă, constatând ce ai uitat din prima unitate de învăţare din acest curs şi să relevi cauzele. În locul liber scrie doar cauzele. Temă de reflexie nr.18 Procedează cum se cere în această probă şi adaugă interpretările personale. Temă de reflexie nr.19 Răspunsul este personal. Dar trebuie să interpretezi. Temă de reflexie nr.20 Este suficient dacă procedeul ales este aplicat pe două feluri de date iniţial. Temă de reflexie nr.21 Procedează cum se precizează în probă. 80

Proiectul pentru Învăţământul Rural

Mecanismele informaţionale superioare ale psihicului uman

Temă de reflexie nr.22 Poţi

să

ataşezi

şi

desenul

executat.

Mai

importante

sunt

interpretările.

Lucrare de verificare nr.3 şi modul de evaluare 1. Aduceţi argumente în sprijinul ideii că gândirea ocupă un loc central în structura intelectului uman. (vezi cum influenţează desfăşurarea celorlalte procese psihice) 2. Explicaţi în ce constă caracterul mijlocit al cunoaşterii prin gândire. (vezi tipurile de informaţii care sunt prelucrate de gândire) 3. Ce înseamnă că gândirea este o cunoaştere abstractizată şi generalizată? (este specifică numai gândirii şi trebuie să explici precizând operaţiile respective) 4. Care sunt operaţiile principale ale gândirii? (vezi paragraful) 5. Ce sunt noţiunile empirice şi noţiunile ştiinţifice? (vezi caracterizarea lor) 6.Care sunt condiţiile psihologice ale formării noţiunile ştiinţifice în şcoală? (vezi paragraful) 7.Ce este înţelegerea şi care sunt condiţiile realizării ei? (începe cu a afirma că este o unitate principală a gândirii şi apoi tratează şi celelalte aspecte) 8. Analizaţi fazele rezolvării problemelor? (vezi paragraful) 9.Analizaţi relaţia dintre memorie şi celelalte procese cognitive (mai ales relaţia cu reprezentările, gândirea şi imaginaţia) 10.Care sunt tipurile de memorare? (vezi cele două criterii: intenţionată-neintenţionată; logică-mecanică) 11.În ce constă păstrarea şi care sunt mecanismele ei? (vezi paragraful corespunzător) 12.Care sunt formele reactualizării celor asimilate? (recunoaşterea şi reproducerea) 13.Ce particularităţi specifice are imaginaţia prin care se diferenţiază de alte procese cognitive? (operează cu imagini şi idei, are procedee specifice, este stimulată de motivaţie şi afectivitate, legată de personalitate. Comentează aceste aspecte) 14.Caracterizaţi imaginaţia reproductivă. (te poţi folosi de un exemplu şi apoi îl comentezi) 15.Caracterizaţi imaginaţia creatoare. (vezi aspectele procesului imaginativ şi apoi produsul) 16.Arătaţi care sunt relaţiile dintre imaginaţie şi gândire. (vezi mai ales cum în desfăşurarea imaginaţiei intervine gândirea) Se va acorda câte un punct pentru răspunsurile la întrebările: 1,2,3,6,8,9,11,12,13,14,15,16. Se vor acorda două puncte pentru răspunsurile la întrebările: 4,5,7,10. Punctajul maxim: 20. Se pot acorda şi jumătăţi de punct. Totalul punctelor se va împarte la 2 şi se va rotunji în favoarea studentului. Lucrarea de verificare se redactează pe foi separate şi se transmite tutorelui. Trebuie să fie circa 5 pagini de text. Proiectul pentru Învăţământul Rural

81

Mecanismele informaţionale superioare ale psihicului uman

Bibliografie minimală ● ATKINSON. L. RITA, ATKINSON C.R., SMITH E.E., BEM D.J., „Introducerea în psihologie”, 2002, Ed. Tehnică, Bucureşti, p. 394395 ● COSMOVICI A. „Psihologie generală”, 1998, Polirom, Iaşi, p.158164 ● CRETU TINCA, „Psihologie generală”, 2001, Credis, Bucureşti, p.162-163 ● GALPERIN P. I. „Psihologia gândirii şi teoria formării pe etape a acţiunilor intelectuale”, 1970, E.D.P., Bucureşti. ● HAYES N., ORRELL S., „Introducere în psihologie”, 1997, Ed. ALL, Bucureşti, p.133-140 ● REUCHLIN M. „Psihologia generală”, 1999, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, p.207-210 ● PIAGET J. „Psihologia inteligenţei”, 1975, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti. ● POPESCU NEVEANU P., „Curs de psihologie generală”, vol. II, 1978, Tipografia Universităţii Bucureşti. ● RADU I. (coord.), „Introducere în psihologia contemporană”, 1991, Ed. Sincron, Cluj, p.163-165 ● ZLATE M., „Psihologia mecanismelor cognitive”, 1999, Ed. Polirom, Iaşi, p.418-423

82

Proiectul pentru Învăţământul Rural

Mecanismele stimulativ energizante ale psihicului uman

Unitatea de învăţare 4 MECANISMELE STIMULATIV-ENERGIZANTE ALE PSIHICULUI UMAN

CUPRINS 4. 4.1. 4.1.1. 4.1.2. 4.1.3. 4.1.4. 4.1.5. 4.2. 4.2.1. 4.2.2. 4.2.3. 4.2.4.

Mecanismele stimulativ-energizante ale psihicului uman Obiectivele unităţii nr. 4: Motivaţia Definirea şi caracterizarea generală a motivaţiei Trebuinţele Alte structuri motivaţionale Formele motivaţiei Relaţia dintre motivaţie şi performanţă în activitate Afectivitatea Definirea şi caracterizarea generală a afectivităţii Proprietăţile generale ale proceselor afective Clasificarea proceselor afective Rolurile proceselor afective în viaţa psihică umană Rezumatul unităţii de învăţare nr. 4 Răspunsuri şi comentarii la probele de autoevaluare Lucrare de verificare nr. 4 şi modul de evaluare Bibliografie minimală:

Proiectul pentru Învăţământul Rural

pagina 84 84 84 84 86 89 92 94 95 95 100 104 108 110 111 114 115

83

Mecanismele stimulativ energizante ale psihicului uman

4. MECANISMELE STIMULATIV-ENERGIZANTE ALE PSIHICULUI UMAN Obiectivele unităţii nr. 4: După ce vor studia această unitate de învăţare, cursanţii vor putea: •

să explice faptul că, pentru a fi realizate comportamentele

oamenilor, trebuie să dispună, pe lângă informaţiile despre mediul ambiant oferite de procesele cognitive, şi de o susţinere energetică şi o orientare corespunzătoare oferite de motive; •

să identifice specificul motivaţiei prin comparaţie cu procesele

psihice deja studiate; •

să descrie structuri şi niveluri diferite ale motivaţiei umane;

•

să dezvolte idei despre rolurile fundamentale ale motivaţiei;

•

să explice relaţia dintre eficienţa activităţilor şi gradul de

motivare; •

să identifice toate caracteristicile care sunt specifice proceselor

afective şi să le diferenţieze de motivaţie; •

să explice relaţia dintre afectivitate şi motivaţie;

•

să enumere diverse categorii de procese afective şi să arate

rolul specific al fiecăruia în stimularea şi susţinerea energetică a activităţilor umane; •

să descrie structurile motivaţionale proprii şi particularităţile

vieţii afective personale.

4.1. MOTIVAŢIA 4.1.1. Definirea şi caracterizarea generală a motivaţiei Comportamentele omului au întotdeauna o finalitate adaptativă, Motivaţia: toţi stimulii interiori

adică sunt desfăşurate pentru a răspunde atât solicitărilor ambianţei, cât şi nevoilor omului. Totodată, în structura lor, comportamentele cuprind atât mecanisme care permit legături informaţionale cu ambianţa, cât şi altele care le împing, le stimulează să se desfăşoare

84

Proiectul pentru Învăţământul Rural

Mecanismele stimulativ energizante ale psihicului uman

şi, totodată, le asigură energia psihofiziologică necesară. Acestea din urmă sunt reprezentate de motivaţie şi afectivitate. Motivaţia apare ca o componentă principală a oricărui comportament pentru că ea stimulează din interior desfăşurarea acestuia şi totodată îi asigură o mare parte din energia psiho-nervoasă de care trebuie să dispună ca să se realizeze. Prin urmare, comportamentele pot fi stimulate şi de condiţiile de mediu, dar au şi o cauză interioară reprezentată de motive şi structuri motivaţionale. De aceea, în exact aceleaşi condiţii de mediu, persoane diferite au comportamente diferite, pentru că sunt motivate într-un fel propriu, personal. Mai mult chiar, în funcţie de calitatea motivelor, relaţiile cu ambianţa vor fi mai superficiale sau mai profunde, mai stabile sau mai schimbătoare, mai de scurtă durată sau de lungă durată. Definiţie: Motivaţia este totalitatea imboldurilor interne ale conduitei, fie înnăscute sau dobândite, fie conştiente sau inconştiente, simple trebuinţe fiziologice sau idealuri abstracte care-l stimulează şi îl determină pe om să acţioneze pentru a le satisface. Prin urmare, un motiv, oricare ar fi el, nu este la fel ca un proces psihic, adică este declanşat de ambianţă şi se desfăşoară imediat, ci este o structură psihică formată în timp, păstrată şi activată în anumite circumstanţe, făcându-l pe om să acţioneze. Această structură a motivului are obligatoriu două componente: a)

una energizatoare

b)

alta de orientare sau direcţionare.

Prin urmare, interesul pentru cărţi de literatură, care este unul din cele mai importante motive, ne face să găsim în localitatea în care ne aflăm librăriile şi standurile unde acestea se vând şi, totodată, susţin energetic căutările care pot fi adesea de lungă durată. Motivaţia: structuri psihice care autodetermi nă selectiv şi preferenţial

Cele două componente sunt la fel de importante pentru ca un motiv să fie activ. Fără energia, tensiunea şi impulsul pe care îl are, de exemplu, interesul, nimic nu s-ar pune în mişcare. Fără orientare întro anumită direcţie, către anumite obiecte, activităţi, persoane, energia ar acţiona haotic, orb. Motivele declanşează din interior

Proiectul pentru Învăţământul Rural

85

Mecanismele stimulativ energizante ale psihicului uman

comportamentele omului şi îl fac să se autodetermine, să se orienteze selectiv şi preferenţial faţă de stimuli externi, să aleagă ceva şi să respingă altceva, să se implice sau nu într-o activitate. Motivaţia este o structură psihică activatoare şi predispozantă pentru a desfăşura activităţi şi relaţii. Ea generează o tensiune psihică interioară şi o cantitate de energie pe care o menţine până la atingerea scopurilor propuse. Sunt mai ales trei funcţii principale pe care le îndeplinesc motivele în viaţa psihică umană: a)

semnalizează

un

dezechilibru

fiziologic

sau

psihologic

producând o activare iniţială a minţii umane, o stare de alertă generală predispozantă pentru activitatea ce va urma; b)

declanşează efectiv acţiunile menite să restabilească echilibrul;

c)

autoreglează conduitele prin direcţionarea, prin selecţionarea

stimulilor şi condiţiilor şi prin modularea energiei pentru desfăşurarea activităţilor mentale şi practice; . Temă de reflexie nr. 1 Fă inventarul motivelor care te susţin în propria activitate de învăţare. Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 111

4.1.2. Trebuinţele Deja definiţia motivaţiei ne indică faptul că, la fiinţa umană, există o varietate de motive cu structuri şi roluri diferenţiate care apar treptat de-a lungul vieţii şi apoi formează constelaţii motivaţionale bogate, complexe şi eficiente. Printre acestea, trebuinţele sunt unele din cele mai importante structuri motivaţionale. Trebuinţele se manifestă primele după naştere şi evoluează continuu de-a lungul vieţii. Ele semnalizează, în plan subiectiv, un anume dezechilibru organic sau psihic, generează 86

Proiectul pentru Învăţământul Rural

Mecanismele stimulativ energizante ale psihicului uman

o stare de alertă iniţială, care însă nu este deocamdată suficientă Trebuinţe: primare - organice - fiziologice secundare - materiale - sociale - spirituale

pentru a pune pe om în mişcare. Când dezechilibrul creşte, trebuinţa atinge o asemenea intensitate încât devine impulsul capabil să declanşeze activitatea de restabilire a echilibrului. Sub influenţa impulsului (trebuinţe suficient de intense) se formează intenţia de a acţiona dar care poate rămâne doar atât dacă nu se constată că în ambianţă sunt obiecte şi condiţii ce pot satisface trebuinţe (adică au valenţă pozitivă). Dacă există condiţii, atunci se defineşte tendinţa de a acţiona asupra elementelor din ambianţă (cu valenţă pozitivă) şi trebuinţa devine motiv în adevăratul înţeles al cuvântului; adică declanşează şi susţine energetic activitatea până ce se atinge scopul de restabilire a echilibrului organic sau psihic.

Temă de reflexie nr. 2 Încearcă să analizezi începutul manifestării trebuinţei de hrană şi, apoi, intensificarea ei, până când se transformă în motiv. Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 111 După conţinutul şi geneza lor, trebuinţele au fost grupate în două categorii: a) primare şi b) secundare. Trebuinţele primare sunt comune omului şi animalului şi au rol important în păstrarea integrităţii fiinţei şi sănătăţii organice. Ele sunt înnăscute, însă la om satisfacerea lor se realizează într-un mod culturalizat. Această categorie se subîmparte în: a) trebuinţe biologice sau organice, referitoare la substanţe necesare vieţii (hrană, lichide şi hormoni) şi b) fiziologice sau funcţionale, cum ar fi cele de mişcare, relaxare, explorare a mediului, de apărare. Aceste trebuinţe se Proiectul pentru Învăţământul Rural

87

Mecanismele stimulativ energizante ale psihicului uman

activează ciclic şi, dacă nu sunt satisfăcute, determină o tensiune Clasificarea trebuinţelor: • Primare • Secundare - materiale - spirituale - sociale

psihică din ce în ce mai mare, în timp ce satisfacerea lor duce la linişte şi calm. Trebuinţele secundare sunt specifice numai omului şi se formează treptat în cursul vieţii. Au fost la rândul lor grupate astfel: a)

trebuinţe materiale, referitor la locuinţă, confort, aparate şi

instrumente; b)

spirituale, cum sunt cele de cunoaştere, de autorealizare;

c)

sociale,

referitor

la

anturaj,

acceptare

de

către

grup,

comunicare, etc. Renumitul psiholog american A. Maslow a alcătuit aşa numita piramidă a trebuinţelor umane, cu ajutorul căreia pot fi înţelese relaţiile dintre diferitele categorii de nevoi, şi ordinea în care trebuie satisfăcute. Cunoaştere şi înţelegere Autorealizare Respect de sine Dragoste şi afiliere Trebuinţe de securitate Trebuinţe fiziologice

Temă de reflexie nr. 3 Urmărind piramida trebuinţelor alcătuită de Maslow, arată care dintre categoriile propuse de autori pot motiva activitatea de învăţare a elevilor. Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 111 88

Proiectul pentru Învăţământul Rural

Mecanismele stimulativ energizante ale psihicului uman

Cercetările au arătat că, dacă trebuinţele omului, atât cele primare cât şi cele secundare, nu sunt satisfăcute multă vreme, acest fapt pune în pericol echilibrul organic şi sănătatea psihică. Totodată, dezvoltarea economică, socială şi culturală poate genera noi trebuinţe şi poate asigura condiţii mai bune de satisfacere a lor.

4.1.3. Alte structuri motivaţionale A. Motivele curente ale oricărei activităţi sunt cauzele interne ale Structura motivelor curente: - segment orientativ - segment stimulativ

variatelor comportamente umane şi generează orientarea spre ceva a unei persoane, cât şi susţinerea energetică necesară îndeplinirii proiectelor şi atingerii scopurilor. Spre deosebire de trebuinţă care, dacă nu atinge o anumită intensitate, rămâne doar un motiv potenţial, motivul direct al unei activităţi este activ, împinge la acţiune. El are un segment energizant şi altul orientativ şi direcţional care formează o unitate. În segmentul orientativ poate fi cuprinsă o trebuinţă, dar şi alte componente cum ar fi: conştiinţa existenţei unei aptitudini care trebuie valorificată sau un sentiment puternic faţă de cineva sau o imagine, o idee valoroasă, chiar o idee acceptată de respectiva persoană. De aici rezultă marea varietate a motivelor activităţii umane şi, în acelaşi timp, dificultatea de a le descoperi pe toate. Motivele curente se pot grupa în :individuale-sociale, inferioare-superioare, minoremajore, egoiste-altruiste., etc. B. Interesele sunt motive mai complexe care apar mai târziu, după ce se dezvoltă diversele procese psihice.

Definiţie: Interesele sunt structuri motivaţionale care constau în orientări selective, active şi relativ stabile spre obiecte, fenomene, domenii de activitate.

Interesele = orientări stabile, selective,

Orientările selective se exprimă în tendinţe şi preferinţe de a ne ocupa de obiectul interesului, de a ne plăcea să-l revedem, de a menţine o legătură de durată cu el. Prezenţa interesului întreţine atenţia, mobilizează procesele cognitive, asigură un nivel ridicat al manifestării lor, amânând, totodată, instalarea oboselii. Interesul

Proiectul pentru Învăţământul Rural

89

Mecanismele stimulativ energizante ale psihicului uman

întreţine relaţii spirituale cu obiecte, persoane, activităţi şi are în structura sa componente cognitive, afective şi volitive. Prin urmare, pentru a avea interes pentru matematică, trebuie să ai iniţial cunoştinţe şi capacităţi de operare mentală care să permită stabilirea unei relaţii durabile cu această disciplină. În acelaşi timp trebuie să se desfăşoare un contact pozitiv cu matematica ce generează plăcere, mulţumire, şi aceasta va dezvolta interesul. Componenta voluntară din structura interesului asigură raportarea activă la obiecte, persoane, activităţi. Interesele se pot clasifica după mai multe criterii, dar cel mai folosit este domeniul orientării lor şi astfel există interese tehnice, ştiinţifice, literare, artistice, sportive, politice, creatoare etc. Temă de reflexie nr. 4 Încearcă să faci un inventar al propriilor tale interese. Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 111 C. Convingerile se caracterizează mai ales prin marea forţă de susţinere energetică a activităţilor. Definiţie: Convingerile sunt idei adânc implantate în structura personalităţii, puternic trăite afectiv, care se impun cu necesitate şi stimulează puternic activitatea, poziţiile personale, opiniile, etc. Uneori convingerile pot fi atât de puternice, încât îi împing pe oameni la acţiuni care le pot pune în pericol viaţa. Au fost oameni Convingerile = idei forţă

care au murit pentru convingerile lor. Ele se manifestă atunci când este vorba de a opta pentru ceva semnificativ, a alege între bine şi rău, frumos şi urât, drept şi nedrept, etc. Sunt susţinute de valori, de

90

Proiectul pentru Învăţământul Rural

Mecanismele stimulativ energizante ale psihicului uman

judecăţi morale şi certitudini intelectuale. Sunt considerate idei forţă. Susţin activităţi foarte importante. Cine are convingeri ferme şi constante, are condiţii interne superioare pentru orientare în viaţa şi pentru autoreglare. D. Idealul pentru viaţă este un proiect existenţial care începe să se cristalizeze în preadolescenţă şi se elaborează mai bine în adolescenţă. Definiţie: Idealul de viaţă este un tip de motiv care constă în proiectarea în imagini şi idei cu privire la propria devenire, pornind de la posibilităţile prezente ale respectivei persoane şi de la condiţiile oferite de societate. Sunt mai multe surse ale construirii idealului de viaţă. În primul Idealul este motiv pe termen lung

rând se sprijină pe trebuinţa de autorealizare care stimulează căutarea unor modele, autocunoaşterea şi elaborarea propriului model de realizare. Idealul de viaţă este un motiv de bază pentru alegerea viitorului profesional. Totodată, credinţa în propriul ideal este şi un factor motivaţional pentru acţiuni autoformative şi pentru a înfrunta unele momente mai dificile şi unele insuccese. Lipsa de ideal poate fi cauza risipirii capacităţilor şi energiei de care dispune fiecare. De aceea, preocuparea pentru a-i ajuta pe tineri să-şi proiecteze propria viaţă înseamnă a le oferi un ajutor major pentru dezvoltarea personală. Temă de reflexie nr. 5 Dacă ai cunoştinţe în rândul adolescenţilor, încearcă să te apropii mai mult de ei şi să constaţi dacă şi-au elaborat sau nu un ideal în viaţă. Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 111 Proiectul pentru Învăţământul Rural

91

Mecanismele stimulativ energizante ale psihicului uman

4.1.4. Formele motivaţiei Toate felurile de motive pe care le-am prezentat până acum Motivaţie pozitivă şi negativă

pot fi grupate după diverse criterii, care oferă alte perspective de analiză a lor. Sunt astfel făcute următoarele grupări: a)

Motivaţia pozitivă şi motivaţia negativă se referă la

tonalitatea afectivă a motivelor, respectiv şi la sursa formării lor. Motivaţia pozitivă este produsă de stimulări periodice cum ar fi laude, încurajări, recompense şi are efecte pozitive asupra activităţilor pe care le determină. Cele negative sunt rezultatul ameninţărilor, pedepselor şi blamărilor, şi ele sunt cele care declanşează comportamente de retragere, de evitare. Temă de reflexie nr. 6 Stabileşte cum sunt, după criteriile de mai sus, următoarele motive: teama de note rele, plăcerea de a primi cadoul dorit, plăcerea de a fi lăudat, frica de critică din partea colegilor. Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 111 b) Motivaţie intrinsecă sau directă Motivaţie extrinsecă sau indirectă

Motivaţia

intrinsecă

şi

motivaţia

extrinsecă

se

diferenţiază după legătura cu însuşi conţinutul activităţii pe care o va realiza omul. Motivaţia intrinsecă sau directă, este cea care se satisface prin însăşi desfăşurarea acelei activităţi. De exemplu, un astfel de motiv intrinsec este plăcerea pentru joc. Acesta îi face pe copii să se implice puternic, să se joace fără să simtă nici un fel de oboseală. Motive intrinseci, cum sunt curiozitatea epistemică sau interesul cognitiv, se satisfac prin însăşi activitatea de învăţare. Ele întreţin permanent atenţia şi activează gândirea aşa încât învăţarea devine eficientă şi se obţin rezultate foarte bune. Motivaţia extrinsecă sau indirectă nu este legată de conţinutul activităţii, ci aceasta este

92

Proiectul pentru Învăţământul Rural

Mecanismele stimulativ energizante ale psihicului uman

numai mijlocitorul satisfacerii acestor motive. Un copil care învaţă pentru că i s-a promis un cadou va fi motivat indirect pentru a depune eforturile corespunzătoare. Nu-i va face plăcere şi, adesea, îi va fi foarte greu. Tânărul care îşi va alege un loc de muncă doar pentru că are salariu bun va fi indirect motivat, îi va fi foarte greu să desfăşoare acea activitate şi s-ar putea să fie nefericit. Prin urmare, cea mai bună motivaţie pentru o activitate este cea intrinsecă, dar cea extrinsecă poate fi asociată cu prima şi astfel creşte nivelul general al stimulării şi al susţinerii energetice. Temă de reflexie nr.7 Gândeşte-te ce fel de motivaţie îl stimulează pe copil atunci când începe şcoala în clasa I. Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 112 c)

Motivaţia afectivă şi motivaţia cognitivă.

Motivaţia afectivă este determinată de nevoia omului de a se Motivaţie: - afectivă - cognitivă

bucura de iubirea şi aprobarea celorlalţi pentru ceea ce face. Un elev mic poate învăţa motivat de dorinţa lui de a păstra dragostea părinţilor săi. Un elev de liceu poate să elaboreze un referat de literatură pentru a răspunde aşteptărilor profesorului şi a păstra admiraţia lui. Motivaţia cognitivă este legată şi îşi are sursa în activitatea de cunoaştere a omului şi se satisface prin aceasta. Formele tipice de motivaţie cognitivă sunt: curiozitatea epistemică, interesul cognitiv, nevoia de stimulare senzorială, de percepere, etc.

Proiectul pentru Învăţământul Rural

93

Mecanismele stimulativ energizante ale psihicului uman

Temă de reflexie nr. 8 Folosind criteriul de mai sus, stabileşte care motive din şirul următor sunt afective şi care sunt cognitive: dobândirea de informaţii despre zborurile cosmice, dorinţa de a auzi o muzică bună, dragostea pentru tot ceea ce e frumos, satisfacţia pentru că a aflat rezultatul la o probă grea. Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 112 Toate formele de motivaţie la care ne-am referit constituie, pe de o parte, factori interiori ai declanşării comportamentelor şi activităţilor şi, pe de altă parte, cei ce susţin interesele omului, până când se îndeplinesc planurile şi se ating scopurile. Definiţie: Scopul este anticiparea mentală a rezultatului activităţii (el îndeplineşte rolul de orientare a desfăşurării acţiunilor, de ajustare şi reglare permanentă a lor).

4.1.5. Relaţia dintre motivaţie şi performanţă în activitate Cercetătorii s-au întrebat dacă nu cumva, modelând motivaţia, intensificând-o, s-ar obţine performanţe mai ridicate în activităţile de orice fel. S-a descoperit astfel o lege care a fost numită optimul Optimum motivaţional

motivaţional (Yerkes şi Dodson) şi care stabileşte următoarele relaţii între intensitatea motivaţiei şi nivelul performanţei: în sarcinile de dificultate medie, intensitatea motivaţiei să fie corespunzătoare, adică să fie tot medie; în activităţile dificile, gradul de motivaţie să fie uşor sub nivelul acestora, iar în cele uşoare să fie mai înalt decât

94

Proiectul pentru Învăţământul Rural

Mecanismele stimulativ energizante ale psihicului uman

nivelul dificultăţilor. Prin urmare, dacă în sarcinile grele persoana se motivează anticipat foarte puternic, ea riscă sa-şi epuizeze energia înainte de a finaliza acea activitate, de a atinge performanţele corespunzătoare. În cazul în care activitatea este percepută ca uşoară, persoana nu se motivează suficient, pe considerentul că ce are de făcut este simplu şi riscă să se mobilizeze insuficient şi să ajungă la rezultate slabe. Temă de reflexie nr. 9 Dacă te afli în faţa sesiunii de examene, analizează-ţi nivelul motivaţiei pentru fiecare disciplină în parte şi găseşte relaţia optimă între aceasta şi gradul de motivare. Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 112 Trebuie să reţinem că toate tipurile de motive la care ne-am referit se formează, în cea mai mare parte, treptat, în timpul vieţii, şi intervin foarte nuanţat şi personalizat în declanşarea şi susţinerea comportamentelor şi activităţilor variate ale omului.

4.2. AFECTIVITATEA 4.2.1. Definirea şi caracterizarea generală a afectivităţii Fenomenele afective reprezintă cea de-a doua categorie de componente stimulativ-energetice ale sistemului psihic uman. Ele apar ca rezultat al confruntării dintre caracteristicile obiectelor, fenomenelor, situaţiilor cu nevoile, dorinţele şi aşteptările omului. Dacă ceea ce se află în ambianţă concordă cu nevoile omului, atunci apar procese afective pozitive, care susţin apropierea şi interacţiunea cu acele elemente ale realităţii, iar dacă sunt neconcordante, Proiectul pentru Învăţământul Rural

apar

răspunsuri

afective

negative

care

îl 95

Mecanismele stimulativ energizante ale psihicului uman

îndepărtează pe om, îi blochează legăturile, ii reduce energia psihofiziologică. Dar, spre deosebire de alte fenomene psihice furnizoare de energie, cele afective o disponibilizează imediat, în chiar timpul confruntării omului cu lumea. Aceasta permite urgentarea adaptării energetice la ambianţă şi, de asemenea, promptitudinea orientării faţă de obiecte, persoane, etc. Procesele afective asigură o promptă susţinere energetică

Asemenea mecanisme care asigură o promptă susţinere energetică şi o orientare selectivă faţă de ambianţă se manifestă în forme elementare încă de la naştere. Apoi, de-a lungul vieţii, gama proceselor afective se lărgeşte continuu şi se diferenţiază calitativ. Energia oferită de procesele afective se adaugă celor ce vin din alte surse cum sunt motivaţia, voinţa, etc., dar cea proprie afectivităţii este cea mai puternică şi, de aceea, se spune, pe bună dreptate, fără emoţii rămâi în limitele comportamentelor obişnuite, în timp ce realizările deosebite izvorăsc din sentimente şi pasiuni puternice.

Definiţie: Procesele afective sunt cele care reflectă relaţiile dintre subiect şi obiect sub formă de trăiri, uneori atitudinale.

Temă de reflexie nr. 10 Compară din punct de vedere al disponibilităţilor de a te angaja în ceva, în condiţiile în care eşti cuprins de o mare bucurie, cu cea în care eşti neutru din punct de vedere afectiv. Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 112

96

Proiectul pentru Învăţământul Rural

Mecanismele stimulativ energizante ale psihicului uman

Spre deosebire de procesele cognitive care reflectă în mod dominant obiectele şi fenomenele lumii exterioare, procesele afective reflectă relaţia dintre obiect şi subiect într-o formă specifică numită trăire afectivă. Dar nu este vorba de orice relaţie, ci de cea de concordanţă sau neconcordanţă între caracteristicile obiectului şi sistemul de motive al omului. De aceea, în faţa aceloraşi obiecte, oameni diferiţi rezonează diferit. De asemenea, faţă de acelaşi obiect, dar în momente diferite, aceeaşi persoană poate reacţiona diferit datorită modificării constelaţiilor motivaţionale. De exemplu, în faţa unui apus de soare, un copil s-ar putea nici să nu-l observe, preocupat să se joace, un adolescent ar fi impresionat, iar o persoană în vârstă ar putea fi cuprinsă mai degrabă de tristeţe. La fel, sosirea unui prieten te poate umple de bucurie când ţi-ai terminat obligaţiile profesionale şi familiale, dar poate fi umbrită de îngrijorare dacă el vine la un moment în care ai multe de făcut şi la termene precise. Împrejurarea de viaţă = persoana în situaţie concretă

Având în vedere aceste multiple şi variate relaţionări ale omului cu ceea ce este în ambianţă, profesorul Paul PopescuNeveanu a propus conceptul de „împrejurare de viaţă”. Prin el se explică mai bine apariţia unei trăiri afective atât de nuanţate şi diverse. Temă de reflexie nr. 11 Gândeşte-te la o ceartă pe care ai avut-o cu un coleg şi stabileşte datele acelei împrejurări de viaţă care au produs conflictul şi l-au făcut să fie altfel decât altele. Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 112

Proiectul pentru Învăţământul Rural

97

Mecanismele stimulativ energizante ale psihicului uman

Mecanismul

producerii

proceselor

afective

este

foarte

complex, chiar şi atunci când este vorba de o simplă emoţie. Sunt implicaţi numeroşi centrii nervoşi subcorticali care sunt legaţi de procesele bioenergetice ale organismului cum ar fi: respiraţia, circulaţia sângelui, metabolismul substanţelor, şi astfel se asigură energia organică faţă de care procesele afective apar ca mecanisme psihice de mobilizare şi distribuire a ei în funcţie de nevoile de adaptare ale omului. Un rol principal îl joacă însă scoarţa cerebrală care conectează omul la realitate pe de o parte, şi la însăşi fiinţa sa, pe de alta. De aceea, pentru a se produce orice proces afectiv sunt necesare două feluri principale de relaţii: a) cu procesele cognitive care, informându-l pe om despre obiecte şi caracteristicile lor, îi permite să stabilească concordanţe sau discordanţe, şi b) cu motivaţia caracteristică fiecărei persoane şi în raport cu care se va defini apropierea sau îndepărtarea de acele obiecte. Interacţiunile cu procesele cognitive sunt foarte importante şi, Interacţiunea proceselor cognitive cu cele afective

aşa cum vom vedea, acestea sunt însoţite mereu de trăiri afective şi la rândul lor le condiţionează pe acestea din urmă. De-a lungul vieţii, pe măsură ce se dezvoltă cunoaşterea, pot apare şi procese afective mai complexe, mai profunde, mai durabile. Temă de reflexie nr. 12 Analizează rezultatele următorului experiment (E.B.Hurlock): s-au alcătuit trei grupe de elevi care rezolvau exerciţii de aritmetică. Primul grup, după ce a rezolvat ceea ce i s-a cerut în prima zi, a fost a doua zi lăudat pentru rezultatele sale, înainte de a începe să îndeplinească noile sarcini. La cel de-al doilea grup, la începutul zilei de-a doua i s-au făcut observaţii critice. Cel de-al treilea grup nu a primit nici un comentariu. Care crezi că a fost randamentul fiecărui grup în ziua a doua şi cum l-ai explica? Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 112

98

Proiectul pentru Învăţământul Rural

Mecanismele stimulativ energizante ale psihicului uman

Interacţiune a proceselor afective cu motivaţia

În ceea ce priveşte relaţiile afectivităţii cu motivaţia, acestea sunt demonstrate de faptul că fiecare proces afectiv este legat de o anumită motivaţie. De exemplu, cele mai simple manifestări afective, cum sunt tonalităţile afective ale senzaţiei, sunt legate de trebuinţele funcţionale, în timp ce emoţiile estetice se leagă de interesul pentru artă. Interacţiunea dintre afectivitate şi motivaţie este atât de mare,

Trăirea afectivă este rezultatul desfăşurării proceselor afective

încât unii autori au considerat că procesele afective sunt motive activate şi desfăşurate într-o situaţie dată, iar motivele sunt procese afective condensate, cristalizate şi stabilizate. Afectivitatea şi motivaţia evoluează de-a lungul vieţii împreună. Toate aceste mecanisme, ce înseamnă desfăşurarea ca atare a procesului afectiv duc, la sfârşitul lor, la apariţia trăirii afective.

Definiţie: Trăirea afectivă este vibraţia concomitent organică, comportamentală şi subiectivă a fiinţei umane, în relaţiile sale cu ambianţa. • Componentele organice ale trăirilor afective sunt: -

modificarea

activităţii

bioelectrice

a

creierului

caracteristică stării de alertă; -

modificări ale pulsului, tensiunii arteriale, vasoconstrictici

şi vasodilatatici; -

modificări respiratorii;

-

motilitatea gastro-intestinală;

-

tensiunea musculară;

-

secreţia lacrimară şi salivară;

-

creşterea cantităţii de hormoni în sânge.

• Componentele comportamentale sunt: -

schimbarea aspectului epidermei şi înroşire sau paloare;

-

mimică specifică: deschiderea largă a ochilor, ridicarea

sprâncenelor, râs, etc.; -

pantomimică: postură, mers, gesturi;

-

modificări ale vorbirii: de intensitate şi ritm, disfonii,

expresii verbale caracteristice, etc.

Proiectul pentru Învăţământul Rural

99

Mecanismele stimulativ energizante ale psihicului uman

• Componenta subiectivă constă în conştientizarea stării afective şi a autoevaluării ei, însoţita de încordare sau relaxare, ca ceva agreabil sau nu, ca având intensitate mare sau fiind slabă, etc. Temă de reflexie nr.13 Aminteşte-ţi o mare bucurie şi identifică, astfel, categoriile de componente de mai sus. Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 112

4.2.2. Proprietăţile generale ale proceselor afective Pentru a cunoaşte în profunzime procesele afective este necesar să identificăm proprietăţile lor generale şi anume: • Polaritatea: • pozitivnegativ • stenic-astenic • încordarerelaxare

Polaritatea spre pozitiv sau negativ rezultă din trăirea

concordanţei sau neconcordanţei însuşirilor obiectelor cu sistemul de motive al fiecăruia. Prin urmare tristeţea, antipatia, teama sunt trăiri negative în timp ce bucuria, simpatia, încrederea sunt pozitive. Ele pot fi considerate ca perechi ce exprimă relaţiile opuse dintre ele. Polaritatea se poate stabili şi după alte două criterii: a) încordarea sau relaxarea. De exemplu, teama este de cele mai multe ori asociată cu încordarea, iar bucuria cu relaxarea; b) caracterul stenic, adică de încărcătura cu energie, sau astenic, adică deficit de energie. Tristeţea este de cele mai multe ori, astenică pe când veselia este stenică şi îl face pe om să se implice, să acţioneze, să se simtă viguros. Dar cele trei dimensiuni ale polarităţii nu se manifestă la fel la toţi oamenii, existând foarte multe variaţii şi nuanţări.

100

Proiectul pentru Învăţământul Rural

Mecanismele stimulativ energizante ale psihicului uman

Temă de reflexie nr. 14 Aminteşte-ţi de o mare bucurie şi caracterizeaz-o după dimensiunile polarităţii. Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 112 • Intensitatea este diferită la procese afective deosebite

Intensitatea proceselor afective reflectă amploarea

mecanismelor de producere şi, totodată, cantitatea de energie psihofiziologică pe care o manifestă. Chiar una şi aceeaşi emoţie poate avea intensităţi diferite în situaţii diferite. Câteodată este necesar să creştem intensitatea unei emoţii pentru ca ea să furnizeze mai multă energie, iar alteori este necesar să reducem intensitatea pentru a fi adaptaţi la situaţii. De exemplu, este necesar să intensificăm teama de un examen important, cu mult înainte de desfăşurarea lui pentru a ne mobiliza să lucrăm mai intens, fără însă a depăşi măsura. • Temă de reflexie nr. 15 Exemplifică situaţia în care trebuie scăzută intensitatea emoţiilor sau a sentimentelor. Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 112 Proiectul pentru Învăţământul Rural

101

Mecanismele stimulativ energizante ale psihicului uman

Durata este diferită la cele trei categorii de procese afective

•

Durata proceselor afective se referă la persistenţa lor în

timp. Dar această particularitate trebuie analizată în raport cu categoria de procese afective. Astfel cele primare au o durată aproximativ egală sau depăşind-o cu puţin pe cea a stimulilor care leau provocat. Dar procesele afective superioare aşa cum sunt sentimentele şi pasiunile au o durată foarte lungă, uneori egală cu a vieţii (de exemplu sentimentul de dragoste al părinţilor faţă de copiii lor). Persistenţa lor în timp stimulează producerea de comportamente de apropiere şi relaţionare cu obiectul lor, ori de câte ori omul îl întâlneşte sau se gândeşte la el. •

Mobilitatea proceselor afective vine în întâmpinarea

adaptării la ambianţă şi înseamnă că dacă se schimbă raporturile cu stimulii din mediu se trece de la un proces afectiv la altul sau de la o fază la alta în evoluţia de exemplu a sentimentelor. La fel se face trecerea de la forme mai simple la altele mai complexe odată cu dezvoltarea psihică generală a unei persoane şi cu amplificarea relaţiilor ei cu obiectele, persoanele, autorităţile. Temă de reflexie nr.16 Analizează cum s-a schimbat relaţia în timp relaţia afectivă pe care o aveai cu unul dintre profesorii şcolii la care aţi învăţat. Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 113 •

Expresivitatea

proceselor

afective

se

referă

la

exteriorizarea lor prin intermediul conduitelor emoţional-expresive : mimică, pantomimică, modificarea vocii, fenomene organice. 102

Proiectul pentru Învăţământul Rural

Mecanismele stimulativ energizante ale psihicului uman

Temă de reflexie nr. 17 Citeşte cu atenţie expresiile emoţionale ce urmează, grupaţi-le în funcţie de modul în care se potrivesc între ele şi arătaţi ce fel de emoţie exprimă: ţinuta dreaptă, mers târât, ochi deschişi şi strălucitori, colţurile buzelor lăsate, mişcări vioaie ale mâinilor gata parcă să îmbrăţişeze, pleoape lăsate, mişcări fără vigoare ale mâinilor, obraji îmbujoraţi. Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 113 Unele componente ale conduitelor emoţional-expresive sunt înnăscute, iar altele sunt învăţate. Cele învăţate sunt, de fapt, dezvoltate în interiorul unei comunităţi, sunt încărcate cu o anumită semnificaţie şi trebuie asimilate de către fiecare. Ele pot alcătui un adevărat « limbaj afectiv » inclus în ritualuri cum ar fi cele de la botez, nuntă, etc. Conduitele emoţional-expresive au câteva roluri importante şi anume : • Rolurile conduitelor emoţionalexpresive

De a comunica celorlalţi starea afectivă prin care trecem

şi de a dezvolta la ei comportamente corespunzătoare faţă de noi ; •

De a modifica expres conduitele celorlalţi, adică de a-i

face să fie mai miloşi, mai săritori, mai înţelegători, etc ; •

De

a-i

face

pe

ceilalţi

să

aibă

stări

afective

asemănătoare, şi astfel grupurile să se comporte la fel pentru a atinge anumite scopuri. De exemplu, entuziasmul liderului trebuie să producă aceeaşi stare celorlalţi pentru ca ei să se angajeze serios să facă ce s-a propus ; •

Pot autoregla propriile procese organice şi psihice. De

exemplu, mergând la o adunare de doliu, manifestăm o conduită expresiv-emoţională adecvată, dar care apoi ne poate induce o stare afectivă internă corespunzătoare.

Proiectul pentru Învăţământul Rural

103

Mecanismele stimulativ energizante ale psihicului uman

Anumite persoane cum sunt actorii învaţă în mod special componentele emoţional-expresive care să exprime adecvat emoţiile personajelor pe care le joacă.

4.2.3. Clasificarea proceselor afective Proprietăţile generale care au fost analizate mai sus se manifestă diferenţiat în funcţie de categoriile de procese afective stabilite după mai multe criterii, considerate concomitent: complexitatea relaţiei cu ambianţa care le determină, caracteristicile mecanismelor lor de Procesele primare: - rezonanţa afectivă a activităţii organice - tonalitatea afectivă a cogniţiei - afectele

producere, rolurile pe care le au în viaţa omului. Există următoarele categorii de procese afective : A.

Procesele afective primare, care se manifestă imediat după

naştere, sunt puternic legate de trebuinţele biologice, au un mecanism de producere mai simplu, au expresivitate înnăscută, sunt în mare măsură inconştiente, au o durată relativ scurtă şi fie sunt slabe, fie sunt foarte intense. În această categorie intră următoarele subcategorii : a)

rezonanţa afectivă a activităţii organice poate fi pozitivă dacă

organismul funcţionează normal, şi poate fi negativă (durere, neplăcere) în caz de disfuncţii şi boală. De exemplu, bolile gastrointestinale generează o proastă dispoziţie, în timp ce cele hepatice produc euforie ; b)

tonul

afectiv

al

proceselor

cognitive.

Anumite

senzaţii

cromatice, de exemplu, care sunt de fapt tonuri calde produc plăcere, o idee bună pentru rezolvarea unei probleme produce bucurie; Temă de reflexie nr. 18 Precizează tonul afectiv ce însoţeşte percepţiile clare şi corecte. Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 113

104

Proiectul pentru Învăţământul Rural

Mecanismele stimulativ energizante ale psihicului uman

c)

afectele sunt mai complexe decât celelalte forme

primare, sunt efectul interacţiunilor cu ambianţa, sunt foarte intense, explozive, violente, apar brusc şi au desfăşurare excesivă, sunt de scurtă durată, greu de controlat şi adesea perturbă adaptarea la ambianţă. Cele mai frecvente sunt: groaza, mânia, furia oarbă, râsul excesiv, plânsul nestăpânit. Sunt numeroase în copilăria timpurie. Temă de reflexie nr. 19 Descrie groaza folosind criteriile după care au fost caracterizate, în ansamblu, afectele. Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 113 B.

Procesele afective complexe apar mai târziu decât cele

din prima categorie, sunt generate de relaţii mai complexe între caracteristicile obiectelor din ambianţă şi sistemul de motive ale persoanei,

au

polaritate

clară,

intensitate

medie,

durată

corespunzătoare celei a relaţiei cu ambianţa, sunt conştiente, Procesele afective complexe: - emoţiile curente - emoţiile complexe - dispoziţiile afective

expresive şi sunt influenţate socio-cultural. Aici intră următoarele subcategorii : a)

emoţiile curente cum sunt bucuria, tristeţea, încântarea,

speranţa, nădejdea, etc. ele au toate caracteristicile acestei clase de procese afective analizate mai sus. Sunt generate de interacţiunile obişnuite ale omului cu tot ce se află în ambianţă ; b)

emoţiile intelectuale sunt generate de relaţiile mai

deosebite cu anumite componente ale mediului cum ar fi: activităţile intelectuale de succes (emoţiile culturale), frumosul din natură şi artă (emoţiile artistice), comportamentele şi atitudinile morale ale oamenilor (emoţiile morale); Proiectul pentru Învăţământul Rural

105

Mecanismele stimulativ energizante ale psihicului uman

Temă de reflexie nr. 20 Caracterizează emoţia care ar putea fi provocată de atitudinile altruiste ale unor oameni. Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 113 c)

dispoziţiile afective sunt în egală măsură procese şi stări

afective cu durată mai mare, de câteva ore, cu intensitate mică sau medie, fără orientare precisă, fără expresivitate mare. Sunt rezultatul emoţiilor trăite anterior. Ele sunt constatate la un moment dat fără să li se cunoască cauzele. Pot fi pozitive sau negative şi influenţează emoţiile în desfăşurarea lor. De exemplu ne sunt favorabile dispoziţiile pozitive care contribuie la apariţia emoţiilor pozitive, întreţin atitudini optimiste şi disponibilitate pentru activitate. Temă de reflexie nr. 21 Care crezi că este influenţa pe care o exercită dispoziţiile negative asupra vieţii psihice a unei persoane? Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 113 C.

Procesele afective superioare apar ca rezultat al unor

legături de durată ale omului cu activităţile şi persoanele ce fac să fie trăite în mod repetat emoţii şi să se formuleze aprecieri şi judecăţi de valoare despre ele. În această categorie intră sentimentele şi 106

Proiectul pentru Învăţământul Rural

Mecanismele stimulativ energizante ale psihicului uman

pasiunile care sunt stabile şi de lungă durată (uneori pentru toată viaţa), au intensitate medie sau mare, sunt relativ constante şi exprimă pentru multă vreme o poziţie durabilă a persoanei, fie pozitivă, fie negativă, şi de aceea se consideră că sunt atitudini afective. Sunt condiţionate şi determinate de existenţa socială a Procesele afective superioare: - sentimente - pasiuni

oamenilor şi au conduite emoţional-expresive modelate cultural. Subcategoriile sunt următoarele : a)

sentimentele sunt procese afective complexe, relativ

stabile ce exprimă poziţia subiectului faţă de lucruri, activităţi, persoane şi au un rol foarte important în reglarea comportamentelor. De exemplu, dragostea mamei faţă de copilul său este foarte stabilă, de durată, intensă şi declanşează comportamente de ocrotire şi îngrijire; Temă de reflexie nr. 22 Caracterizează după aceleaşi proprietăţi sentimentul de prietenie şi arată ce comportamente stimulează. Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 113 b)

pasiunile pot fi considerate ca un fel special de

sentimente pentru că se aseamănă foarte mult cu acestea, dar au şi câteva particularităţi proprii. Au un obiect spre care se orientează exclusiv, tinzând să diminueze sau să elimine alte legături afective. Domină câmpul vietii subiective al unei persoane. Sunt foarte intense şi persistente, şi de aceea ele sunt o garanţie a unor mari realizări. Din păcate, există şi pasiuni negative, numite vicii, ce orientează omul spre acţiuni egoiste şi contrastante cu cerinţele societăţii, îi risipesc energia şi capacităţile, îi afectează întreaga personalitate. Proiectul pentru Învăţământul Rural

107

Mecanismele stimulativ energizante ale psihicului uman

Temă de reflexie nr. 23 Dă un exemplu de pasiune negativă, şi prezintă posibilele urmări ale acesteia pentru viaţa celui care o are. Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 113

4.2.4. Rolurile proceselor afective în viaţa psihică umană Făcând parte din componentele stimulativ-energizante ale psihicului uman, procesele afective îndeplinesc la fel ca şi motivaţia, următoarele două roluri :

Rolul structurilor emoţiilor este diferit în funcţie de pregătirea pentru a înfrunta situaţiile

a)

stimularea şi orientarea comportamentelor ;

b)

susţinerea energetică a activităţilor şi relaţiilor omului.

Dar aceste roluri sunt realizate diferit de cele trei categorii de procese afective prezentate mai sus. Cele mai multe controverse sau purtat în legătură cu rolul emoţiilor în adaptarea sau dezadaptarea comportamentelor. Deseori oamenii spun : “n-am reuşit să răspund bine la examen pentru că am avut emoţii”. Dar chiar oamenii de ştiinţă au avut puncte de vedere contrare. Unii au spus că emoţiile asigură adaptarea la mediu furnizând energia necesară, iar alţii au spus că, producând o mare cantitate de energie psihonervoasă, ele duc

la

dezorganizarea

conduitelor.

În

realitate,

efectele

dezorganizatoare apar atunci când omul nu dispune de cunoştinţe şi modalităţi de rezolvare a problemelor şi, în acest caz, energia oferită de emoţii se distribuie haotic şi duce la răspunsuri greşite, sau blochează memoria şi gândirea.

108

Proiectul pentru Învăţământul Rural

Mecanismele stimulativ energizante ale psihicului uman

Temă de reflexie nr. 24 Aminteşte-ţi de o situaţie de examen pentru care ai fost mai slab pregătit şi identifică dezorganizările pe care le-au produs emoţii cum ar fi teama de eşec. Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 113 Cu privire la felul în care sentimentele îndeplinesc cele două roluri principale, trebuie făcute următoarele precizări: -

ele asigură o susţinere energetică pe timp îndelungat a

comportamentelor de apropiere şi de relaţionare cu obiectul sentimentului; -

orientarea asigurată de sentimente este clară şi

durabilă, fiind de cele mai multe ori legată de valori; de aceea, relaţiile cu obiectul sentimentului rămân aceleaşi, chiar dacă în situaţii concrete pot apărea şi emoţii negative. De exemplu, mama continuă să-şi păstreze iubirea pentru copilul său în ciuda unor supărări trecătoare pe care acesta i le produce. În ceea ce priveşte rolurile realizate de pasiuni, acestea au următoarele caracteristici: -

pasiunile asigură o susţinere energetică nu doar de

lungă durată ci şi foarte puternică şi de aceea ele pot duce la realizări deosebite dacă sunt pozitive; -

orientarea dată de pasiune este foarte clară, dar, de

multe ori, este exclusivă şi poate duce la îngustarea preocupărilor şi relaţiilor omului. Atât sentimentele cât şi pasiunile pot declanşa activităţi importante deci, pot fi motive valoroase pentru o persoană, contribuind la autoafirmarea şi autorealizarea ei. Proiectul pentru Învăţământul Rural

109

Mecanismele stimulativ energizante ale psihicului uman

Temă de reflexie nr. 25 Identifică printre prieteni şi cunoştinţe persoane pasionate pentru ceva şi relevă comportamentele caracteristice. Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 113

Rezumatul unităţii de învăţare nr. 4 După parcurgerea acestei unităţi de curs, trebuie reţinute următoarele idei. Pentru desfăşurarea comportamentelor umane, sunt necesare atât componente instrumentale, cele mai multe dintre acestea fiind procesele cognitive cât şi componente de orientare şi susţinere energetică. În această ultimă categorie, intră motivaţia şi afectivitatea. Motivaţia este un concept larg ce se referă la o varietate de stimuli interni care stimulează şi determină omul să acţioneze. Spre deosebire de procesele psihice care au fost studiate până acum, motivele sunt structuri psihice, care se formează în timp, sunt relativ stabile, se activează periodic şi sunt activatoare şi predispozante pentru desfăşurarea activităţii şi stabilirea relaţiilor. Principalele funcţii ale motivelor sunt: a) orientarea şi direcţionarea activităţii; b) susţinerea energetică. O categorie specială de motive sunt trebuinţele care semnalizează în plan subiectiv o stare de dezechilibru organic sau psihic şi o alertă iniţială. Ele devin motive când ajung la o anumită intensitate generând intenţia spre satisfacerea lor şi apoi tendinţa clară de a reacţiona şi a restabili echilibrul. Sunt două categorii mari de trebuinţe: unele înnăscute (organice şi fiziologice), altele formate în cursul vieţii (materiale, spirituale, sociale). Maslow (autor american) le-a organizat în vestita piramidă a trebuinţelor. Alte motivaţii pentru activitate sunt: motivele curente, interesele, convingerile, idealul de viaţă. Motivaţia a fost clasificată şi în următoarele grupuri: a) pozitivă şi negativă; b) intrinsecă şi extrinsecă; c) afectivă şi cognitivă. Relaţia dintre motivaţie şi performanţă în activitate este optimă (Yerkes şi Dodson) dacă pentru activităţile uşoare se realizează o anumită supramotivare iar pentru cele foarte grele o uşoară submotivare. 110

Proiectul pentru Învăţământul Rural

Mecanismele stimulativ energizante ale psihicului uman

Procesele afective sunt un alt tip de componente stimulativ energizante ale activităţii, adică fiind procese psihice sunt declanşate de către ambianţă şi furnizează imediat energia psihonervoasă şi orientează rapid omul în relaţiile cu ambianţa. Ele reflectă totdeauna relaţia de concordanţă sau neconcordanţă dintre calităţile persoanelor, obiectelor şi fenomenelor din lumea exterioară şi sistemul personal de motive şi astfel sunt pozitive sau negative. Au mai multe particularităţi generale: polaritatea, durata, intensitatea, mobilitatea, expresivitatea. Au fost grupate astfel: a) procese afective primare (rezonanţa afectivă a activităţii organice, tonul afectiv al proceselor cognitive, afectele); b) procesele afective complexe ( emoţiile curente, emoţiile complexe, dispoziţiile afective); c) procesele afective superioare (sentimentele şi pasiunile). Exercitarea rolurilor de orientare şi susţinere energetică este diferită în funcţie de aceste categorii.

Răspunsuri şi comentarii la probele de autoevaluare Credem că până acum ai dobândit o bună experienţă şi ai obţinut deja multe succese în rezolvarea acestor probe. Deci, eşti şi mai bine pregătit pentru a le rezolva pe cele din această unitate, folosind şi precizările care urmează. Temă de reflexie nr.1 Ca să răspunzi este suficient să precizezi trei motive. Temă de reflexie nr.2 Ca să răspunzi, fie îţi aminteşti o situaţie deja trăită, fie aştepţi să trăieşti alta nouă şi să faci precizările cerute. Temă de reflexie nr.3 Ca să răspunzi confruntă-te cu piramida reprezentată mai sus. Temă de reflexie nr.4 Răspunsul se bazează pe experienţa proprie şi este personal. Temă de reflexie nr.5 Dacă obţii de la respectivii adolescenţi chiar descrierea acestor idealuri, consemnează-le pe scurt în spaţiul rezervat şi fă un comentariu final.

Proiectul pentru Învăţământul Rural

111

Mecanismele stimulativ energizante ale psihicului uman

Temă de reflexie nr.6 Ca să răspunzi, aşează motivele din această probă pe două coloane: motivaţia pozitivă şi motivaţia negativă. Temă de reflexie nr.7 Ca să răspunzi la această probă, fie faci un efort de amintire, fie găseşti un puşti care se pregăteşte de şcoală. Temă de reflexie nr.8 La această întrebare răspunzi ca la cea cu nr.6 dar gruparea este pe motive afective şi pe motive cognitive. Temă de reflexie nr.9 Aici trebuie să aplici legea Yerkes Dodson, aşa că reciteşte-o cu atenţie. Temă de reflexie nr.10 Citeşte mai întâi paragraful de deasupra definiţiei şi apoi aplică aceste cunoştinţe la situaţiile pe care le-ai trăit. Temă de reflexie nr.11 Trebuie să reactualizezi o experienţă personală şi să o evaluezi în lumina conceptului de „împrejurare de viaţă”. Temă de reflexie nr.12 Întrebarea poate să îţi pară dificilă dar important este răspunsul tău personal şi cel dat de autoarea experimentului. Temă de reflexie nr.13 Ca să răspunzi la această probă, urmăreşte paragraful de deasupra şi vezi ce poţi identifica în trăirile tale personale. Temă de reflexie nr.14 Ca să răspunzi, trebuie să ai în vedere că polaritatea are următoarele

dimensiuni:

pozitiv-negativă,

stenică-astenică,

încordare-relaxare. Temă de reflexie nr.15 Ca să răspunzi, gândeşte-te la o situaţie de examen, trăită personal şi în legătură cu care crezi că ar fi fost utilă o scădere a emoţiilor negative.

112

Proiectul pentru Învăţământul Rural

Mecanismele stimulativ energizante ale psihicului uman

Temă de reflexie nr.16 Poţi să răspunzi şi dacă ai în vedere schimbarea relaţiei cu o altă persoană apropiată. Temă de reflexie nr.17 Aici trebuie să clasifici expresiile emoţionale raportându-le la bucurie şi tristeţe. Temă de reflexie nr.18 Încearcă să descrii mai amplu acea tonalitate afectivă. Temă de reflexie nr.19 Ca să descrii groaza, foloseşte-te de caracterizarea afectelor, deci paragraful corespunzător. Temă de reflexie nr.20 Trebuie să ai în vedere persoane cunoscute şi acţiunile lor dezinteresate în beneficiul altora şi apoi descrie propria atitudine. Temă de reflexie nr.21 Ca să răspunzi identifică propria dispoziţie afectivă din momentul în care te afli şi intuieşte consecinţele. Temă de reflexie nr.22 Foloseşte-te de proprietăţile sentimentelor din paragraful corespunzător pentru a-l caracteriza pe cel de prietenie. Temă de reflexie nr.23 Ca să răspunzi gândeşte-te la o persoană reală care are vicii şi analizează consecinţele. Temă de reflexie nr.24 Răspunsul la această întrebare îţi ocazionează o utilă autoanaliză. Temă de reflexie nr.25 Răspunsul poate fi dat şi dacă personal ai o pasiune.

Proiectul pentru Învăţământul Rural

113

Mecanismele stimulativ energizante ale psihicului uman

Lucrare de verificare nr. 4 şi modul de evaluare 1. Definiţi motivaţia şi diferenţiaţi-o de procesele cognitive. (ţine seama de faptul că motivele sunt structuri psihice) 2. Care sunt rolurile motivaţiei în viaţa psihică umană? (semnalizarea dezechilibrului, impulsionare, autoreglare) 3. Ce sunt trebuinţele şi de câte feluri sunt? (primare şi secundare, materiale, spirituale şi sociale) 4. Care este structura motivelor curente ale activităţilor omului? (segment de orientare şi segment de stimulare) 5. Ce sunt interesele şi ce rol au ele în viaţa omului? (orientări relative, active) 6. Ce sunt convingerile şi prin ce se deosebesc de alte motive? (idei forţă) 7. Care este relaţia dintre intensitatea motivaţiei şi nivelul performanţei într-o activitate? (Vezi legea Yerkes şi Dodson) 8. Ce sunt motivele extrinseci şi intrinseci ? Exemplifică-le. (cele intrinseci sunt direct legate de conţinuturile activităţii) 9. Definiţi procesele afective şi comparaţi-le cu cele cognitive. (Cele cognitive reflectă obiectele, cele afective reflectă relaţia dintre obiect şi subiect) 10. Care sunt proprietăţile generale ale proceselor afective? (polaritatea, intensitatea, mobilitatea, polaritatea) 11. Caracterizaţi procesele afective primare. (este vorba de ecoul afectiv al activităţii organice, tonul afectiv al proceselor cognitive şi afectele) 12. Caracterizaţi procesele afective complexe. (emoţiile curente, emoţii complexe, dispoziţiile afective) 13. Caracterizaţi procesele afective superioare. (sentimentele şi pasiunile) 14. Care este rolul emoţiilor în activitatea omului?( susţin energetic activitatea dar ajută numai dacă persoana are cunoştinţe şi deprinderi) 15. Ce rol au sentimentele şi pasiunile în activitatea omului? (dau o susţinere energetică de durată şi asigură reglări durabile) Se va acorda câte un punct pentru răspunsurile corecte la întrebările: 1,2,4,5,8,11,12,13,14,15. Se vor acorda două puncte pentru răspunsurile corecte la întrebările: 3,6,7,9,10. Se pot acorda şi jumătăţi de punct. Totalul punctelor se va împarte la 2 şi se va rotunji în favoarea cursantului dacă sunt 50 sutimi peste un întreg. Lucrarea se redactează pe foi separate şi se transmit tutorelui. Trebuie să aibă maxim 4 pagini.

114

Proiectul pentru Învăţământul Rural

Mecanismele stimulativ energizante ale psihicului uman

Bibliografie minimală: •

ATKINSON, L. RITA, ATKINSON, C.R., SMITH, E.F., BEM, J.D,

„Introducere în psihologie”, Editura tehnică, Bucureşti, 2002, p.501503. •

COSMOVICI, A., „Psihologie generală”, Editura Polirom, Iaşi,

1996, p.233-238. •

CREŢU, TINCA, LUNGU, M., „Procesele afective şi rolul lor în

învăţare”, în „Psihologie şcolară” (coord. P. Popescu-Neveanu, M. Zlate, T. Creţu), Tipografia Universitatea Bucureşti, 1987. •

CREŢU,

TINCA,

„Psihologie

generală”,

Editura

Credis,

Bucureşti, 2001, p.212-214. •

GOLU, P., „Motivaţia, un concept de bază în psihologie” în

„Revista de psihologie” nr 3 din 1973. •

HAYES, N., ORRELL, S., „Introducere în psihologie”, Editura

All, Bucureşti, 1997, p.,249-253. •

POPESCU-NEVEANU, P., „Dicţionar de psihologie”, Editura

Albatros, Bucureşti, 1978, p.387; •

RADU, I., (coord), „Introducere în psihologia contemporană”,

Editura Sincron, Cluj, 1991, p.253-256. •

REUCHELIN, M., „Psihologie generală”, Editura Ştiinţifică,

Bucureşti, 1999, p.491-493. •

ZLATE, M., „Fundamentele psihologiei”, volumul 2, Editura

Hyperion,

Proiectul pentru Învăţământul Rural

Bucureşti,

1991,

p.54-56.

115

Mecanismele reglatoare ale psihicului uman

Unitatea de învăţare 5 MECANISMELE REGLATOARE ALE PSIHICULUI UMAN

CUPRINS: 5. 5.1. 5.1.1. 5.1.2. 5.1.3. 5.2. 5.2.1. 5.2.2. 5.2.3. 5.3. 5.3.1. 5.3.2. 5.3.3. 5.3.4.

116

pagina

Mecanismele reglatoare ale psihicului uman Obiectivele unităţii de învăţare nr.5 Limbajul Comunicare, limbă, limbaj Funcţiile limbajului şi implicarea lor în învăţarea şcolară Formele principale ale limbajului Atenţia Definirea şi caracterizarea generală a atenţiei Formele atenţiei Însuşirile atenţiei Voinţa Voinţa ca mecanism superior de autoreglare Structura şi fazele acţiunilor voluntare Calităţile voinţei Realizarea reglajului voluntar al activităţii când sunt implicate deprinderi şi priceperi Rezumatul unităţii de învăţare nr.5 Răspunsuri şi comentarii la probele de autoevaluare Lucrare de verificare nr. 5 şi modul de evaluare Bibliografie minimală Bibliografie generală

117 117 117 117 124 128 132 132 135 138 140 140 142 144 146 149 150 153 154 155

Proiectul pentru Învăţământul Rural

Mecanismele reglatoare ale psihicului uman

5. MECANISMELE REGLATOARE ALE PSIHICULUI UMAN Obiectivele unităţii de învăţare nr.5 După ce cursanţii vor studia această unitate de învăţare, vor putea: • să explice specificul limbajului ca funcţie psihică proprie fiinţei umane: • să rezume funcţiile principale ale limbajului şi formele variate de manifestare ale acestora; • să descrie formele limbajului cu aspectele lor specifice de manifestare; • să explice locul limbajului în viaţa psihică umană; • să explice importanţa deosebită a atenţiei pentru desfăşurarea proceselor cognitive; • să descrie formele de bază ale atenţiei; • să identifice calităţile de bază ale atenţiei; • să explice specificul voinţei ca mecanism superior de reglare şi autoreglare; • să descrie structura acţiunii voluntare şi a fazelor sale; • să explice relaţia dintre voinţă şi deprinderi; • să identifice specificul deprinderilor, a condiţiilor şi fazelor formării lor.

5.1. Limbajul 5.1.1. Comunicare, limbă, limbaj Procesele cognitive pe care le-am analizat anterior reprezintă Mecanismele reglatoare: - limbaj - atenţie - voinţă

instrumentele adaptării la mediu iar cele afective, împreună cu structurile motivaţionale orientează şi menţin energetic desfăşurarea conduitelor prin care se realizează echilibrarea cu ambianţa. Dar adaptarea deplină nu s-ar putea realiza fără a treia categorie de mecanisme numite reglatoare. Acestea din urmă asigură organizarea instrumentelor adaptorii, controlul atingerii scopurilor, ajustarea desfăşurării acţiunilor pe măsura desfăşurării lor. În categoria

Proiectul pentru Învăţământul Rural

117

Mecanismele reglatoare ale psihicului uman

mecanismelor reglatoare au fost incluse: limbajul, voinţa, atenţia (M. Zlate, 1999, p.21). Importanţa mecanismelor reglatoare creşte dacă activitatea omului este mai complexă şi necesită efort pentru depăşirea unor obstacole şi atingerea unor rezultate de o anumită calitate. Reţinem sublinierea făcută de profesorul M. Zlate „... mecanismele de reglare ajută la îndeplinirea optimă a fiecărei funcţii în conformitate cu particularităţile situaţiei, la stabilirea succesiunii adecvate de derulare a acţiunilor etc.” (M.Zlate, 1994, p.5). Aceste mecanisme reglatoare sunt: limbajul care contribuie la proiectarea mentală a acţiunilor, atenţia care asigură focalizarea energiei psihonervoase, voinţa ca proces psihic reglator superior. Comunicare, în genere, şi limbajul, în special, sunt implicate cu necesitate în reglarea vieţii psihice. Fără a comunica, într-un fel sau altul, cu ambianţa nu este posibilă adaptarea optimă la aceasta. Întro accepţiune largă fenomenul comunicării este specific atât omului cât şi altor fiinţe şi chiar sistemelor cibernetice tehnice. Definiţie: „Comunicarea reprezintă trecerea informaţiei de la o persoană la alta” (N.Hayes, S.Orrell, 1997, p.279). Pentru a se realiza comunicarea, trebuie să existe principalele componente: a) un emiţător, adică o persoană care vrea să transmită ceva celuilalt; b) un cod în care să se exprime cele ce vor fi Sistemul de comunicare: - emiţător - mesaj - canal - receptor - conexiune inversă

transmise; c) un canal de comunicare; d) mesajul care reprezintă unitatea dintre conţinutul de informaţie şi exprimarea sa cu ajutorul semnelor aparţinând codului; e) receptorul sau destinatarul la care trebuie să ajungă informaţia; acesta o recepţionează şi-i înţelege semnificaţia; f) conexiunea inversă adică informaţia pe care o primeşte emiţătorul de la receptor despre recepţionarea mesajului şi înţelegerea lui. Dacă avem în vedere activitatea instructiv-educativă din şcoală, constatăm că în mare măsură profesorul este emiţătorul. El tinde să atingă anumite obiective şi folosindu-se de codul lingvistic, îşi construieşte mesajele potrivite cu nivelul dezvoltării limbajului şi a capacităţilor de înţelegere ale elevilor. De aceea, aceleaşi informaţii

118

Proiectul pentru Învăţământul Rural

Mecanismele reglatoare ale psihicului uman

pot să fie cuprinse într-un mesaj mai simplu pentru elevii care au un limbaj mai puţin dezvoltat şi o gândire cu scăzute posibilităţi de înţelegere iar pentru elevii foarte buni, să fie complex şi să valorifice toate disponibilităţile de vocabular şi structură lingvistică. Canalul de comunicare rămâne cel reprezentat de undele sonore care pot să se transmită foarte bine dacă în clasă este liniştea corespunzătoare şi pot să fie bruiate de „zgomotul de canal”, adică de discuţiile dintre elevi sau de sursele perturbatoare din afara clasei. Recepţionarea mesajului de către elevi este condiţionată de gradul de dezvoltare a limbajului şi gândirii lor, de integritatea funcţională a aparatului auditiv (cei cu auz slab vor recepţiona mai greu mesajul profesorului) , de un volum corespunzător de cunoştinţe anterioare, de interes pentru

învăţare,

şi

de

capacităţile

voluntare

de

a

asigura

autoreglarea proceselor şi funcţiilor psihice în acord cu momentele comunicării şi pentru depăşirea unor dificultăţi care ar putea să apară. Elevul trebuie să înţeleagă informaţia transmisă şi să o integreze în sistemul cunoştinţelor sale anterioare (M.Golu, 2000, p.406). Conexiunea inversă este foarte importantă pentru profesor şi pentru optimizarea comunicării didactice. El observă conduitele elevilor care îi arată dacă aceştia au receptat şi au înţeles mesajele şi poate adresa întrebări de verificare sau aplica probe de control. zgomot perturbator

codare canal

Emiţător

decodar e Receptor

conexiune inversă

Dintre cele mai importante conduite ale elevilor care reprezintă Conexiunea inversă în clasă

conexiunea inversă a comunicării reţinem: urmărirea atentă de către aceştia a ceea ce spune profesorul, notarea în caiete, gesturi de aprobare sau de satisfacţie în legătură cu cele transmise, cerinţe de suplimentare a informaţiilor, aplicarea imediată şi reuşită a cunoştinţelor obţinute la situaţii noi, găsirea de soluţii corecte la

Proiectul pentru Învăţământul Rural

119

Mecanismele reglatoare ale psihicului uman

problemele legate de cele recepţionate, răspunsuri corecte la întrebări orale şi scrise, etc. Toate componentele procesului de comunicare trebuie să fie asigurate şi dacă elevul este emiţătorul şi profesorul este receptorul cu specificarea că acesta din urmă are capacităţi superioare de recepţionare, înţelegere şi prelucrare a mesajelor primite de la elevi. În acest caz optimizarea comunicării trebuie asigurată tot de profesor. Temă de reflexie nr. 1 Cum poate profesorul să optimizeze comunicarea atunci când emiţătorul este elevul? Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 150 Pentru fiinţa umană mijlocul dominant de comunicare este limbajul. Definiţie: Limbajul este o funcţie psihică ce constă în utilizarea limbii şi a tuturor resurselor ei în comunicare. Prin urmare, limbajul nu este un proces psihic, ci o funcţie psihică ce implică utilizarea unor semne verbale pentru a reprezenta în minte obiectele şi fenomenele lumii reale şi pentru a exprima rezultatele activităţii mentale. Creierul uman, şi într-o oarecare măsură şi cel al animalelor mai apropiate de specia noastră, are capacitatea de a folosi în minte semne în locul obiectelor şi fenomenelor reale şi de a le pune astfel, în fel de fel de relaţii, a le cunoaşte şi utiliza apoi pentru adaptarea la ambianţă. Aceste semne se mai numesc şi semnificanţi iar obiectele 120

Proiectul pentru Învăţământul Rural

Mecanismele reglatoare ale psihicului uman

şi fenomenele pe care le reprezintă, semnificaţi (M.Reuchlin, 1999, p.276). Cuvintele sunt semnificanţi pentru obiecte care sunt semnificaţi

Cuvintele sunt însă semnificanţi mai speciali pentru că ei aparţin unui cod elaborat de comunităţile umane, care este limba pe care şi-o însuşeşte fiecare, şi face posibilă comunicarea cu toţi ceilalţi. „Comunicarea prin cuvinte este cunoscută sub denumirea de comunicare verbală” (N.Hayes, S.Orrell, 1997, p.279). Aceasta este dominantă la om. Alături de ea sunt şi alte modalităţi de comunicare nonverbală. Pentru ca cineva să poată comunica verbal el trebuie să-şi fi însuşit o limbă sau mai multe.

Definiţie: Limba este „totalitatea mijloacelor lingvistice (fonetice, lexicale şi gramaticale) ce dispune de o organizare ierarhică potrivit unor reguli de ordonare” (M.Zlate, 1994, p.9). Prin urmare limba este un instrument de comunicare elaborat de societate, în timp ce limbajul este activitatea individuală de Relaţia

folosire a limbii pentru comunicare (E.Verza, 1987, p.108). Limba

între

este un fenomen social, este produsul vieţii sociale, are o dezvoltare

limbă şi

în timp legată de existenţa unei colectivităţi umane, a unui popor, a

limbaj

unei naţiuni, şi fiecare individ care se naşte trebuie să şi-o însuşească pentru a se putea integra în acea comunitate. Limbajul este activitatea individuală şi poartă amprenta personalităţii fiecăruia, adică este influenţat de: gradul general de dezvoltare psihică, inteligenţa, cultura fiecăruia, existenţa unor aptitudini literare, a unor intenţii, dorinţe, aspiraţii, particularităţi de pronunţie de viteză şi ritm al vorbirii, etc.

Proiectul pentru Învăţământul Rural

121

Mecanismele reglatoare ale psihicului uman

Temă de reflexie nr. 2 Dintre toate particularităţile personalităţii elevului care influenţează limbajul care crezi că sunt mai importante pentru profesor, în vederea optimizării comunicării în clasă? De ce? Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 150 Comunicarea prin limbaj este posibilă pentru că pe de o parte, omul se naşte cu un aparat special de comunicare şi pe de altă parte Mecanismele limbajului: - aparatul fonator înnăscut; - reglajul prin văz, auz şi tactilochinestezic: - zone corticale în care se realizează semnificantul cuvintelor.

îşi însuşeşte limba şi o foloseşte constant şi voluntar în raport cu diferitele situaţii de comunicare. Aparatul vorbirii are următoarele componente structurale şi funcţionale: - componentele energetice constituite de aparatul respirator, sistemul muscular aferent acestuia asigură fluxul de aer ce face să fie emise sunetele verbale; - aparatul fonator constituit din coardele vocale fixate în laringe şi prin a cărei vibraţie asigură emiterea vocalelor şi consoanelor; - componentele de rezonanţă şi modulare a sunetelor reprezentată de cavitatea nazală şi cea bucală ( mişcarea limbii şi buzelor, modularea deschiderii gurii, etc.); - componenta autoreglatoare a funcţionării componentelor anterioare reprezentată de: 1) auzul verbal care asigură atât

Mecanismele

receptarea semnalelor verbale care vin de la alte persoane cât şi

limbajului

controlul

şi

reglarea

propriilor

emisiuni

vocalice

(modulare,

intensitate, ritm); 2) centrii corticali care asigură reglarea fină a tuturor acestor componente funcţionale; - dar asigurarea înţelegerii mesajelor recepţionate şi a elaborării celor proprii, care urmează a fi comunicate antrenează şi alte arii cerebrale; 122

Proiectul pentru Învăţământul Rural

Mecanismele reglatoare ale psihicului uman

- dacă avem în vedere scrierea şi citirea, se adaugă percepţiile vizuale şi fina chinestezie a mâinii. Între aceste componente sunt relaţii funcţionale foarte complexe şi conexiuni inverse autoreglatoare. În ceea ce priveşte însuşirea limbii, acest proces începe foarte timpuriu şi presupune comunicarea cu cei din jur, exercitarea unor influenţe puternice din partea mass-mediei şi apoi din partea şcolii care asigură nu doar perfecţionarea vorbirii ci şi însuşirea scriscititului. În funcţie de modul în care intervin aceşti factori pot apare diferenţe între indivizi. Cercetările au arătat că acei copii care provin din familii dezavantajate Implicarea limbajului în desfăşurarea proceselor cognitive

economic

şi

cultural

pot

avea

dificultate

de

comunicare, adică nu înţeleg tot ce li se comunică şi nu pot elabora ei înşişi mesaje coerente şi corecte către alţii. La fel copiii care au crescut în orfelinate şi au fost privaţi de la vârstele timpurii de comunicarea cu adulţii au serioase rămâneri în urmă în sfera limbajului (M.Reuchlin, 1999, p.366). Aceste dificultăţi se pot menţine şi la vârstele şcolare şi pot genera inadaptări la sarcinile de învăţare şi chiar eşec, fără a fi vorba de retard mintal. Nivelul dezvoltării limbajului influenţează funcţionarea şi evoluţia celorlalte componente ale vieţii psihice. Verbalizarea grăbeşte diferenţierile senzoriale şi identificarea obiectelor percepute. Imaginea în reprezentare se structurează

sub

influenţa

cuvântului.

Gândirea

prelucrează

informaţii care sunt transmise în mare măsură prin semnele verbale iar rezultatele ei sunt exprimate tot cu ajutorul limbajului şi fixate apoi în memorie sau implicate în alte procese mentale. Aproape toate procedeele şi toate formele imaginaţiei se sprijină pe limbaj. Toate felurile de experienţe pe care le dobândeşte omul sunt valorizate şi conservate apoi mai bine în memorie, cu ajutorul limbajului.

Proiectul pentru Învăţământul Rural

123

Mecanismele reglatoare ale psihicului uman

Temă de reflexie nr. 3 Arată în ce fel limbajul intervine în manifestarea afectivităţii şi motivaţiei. Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 150

5.1.2. Funcţiile limbajului şi implicarea lor în învăţarea şcolară Relevând implicarea amplă a limbajului în procesele şi structurile psihice, avem în vedere, de fapt, funcţiile generale ale sale şi manifestarea specială a acestora în contextul acestor interacţiuni. Funcţiile specifice ale limbajului sunt următoarele: Funcţia de comunicare este cea mai larg realizată

a) Funcţia de comunicare este cea mai importantă şi specifică limbajului. Ea constă în transferarea unui conţinut informaţional de la o persoană la alta prin intermediul semnelor verbale şi a regulilor de combinare a acestora. Partea cea mai mare din desfăşurarea unei lecţii implică acte de comunicare verbală: se prezintă obiectivele cognitive, se transmit noi cunoştinţe, se dau indicaţii privind modul de lucru, se formulează sarcini şi probleme, se dau criterii de evaluare, etc. Temă de reflexie nr. 4 Arată în ce fel se realizează de către elevi, funcţia de comunicare în clasă. Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 150 124

Proiectul pentru Învăţământul Rural

Mecanismele reglatoare ale psihicului uman

b) Funcţia cognitivă constă în implicarea limbajului în Funcţia cognitivă condiţionează întreaga activitate mintală

desfăşurarea tuturor proceselor cognitive cu deosebire în realizarea gândirii. Limbajul contribuie atât la realizarea ca atare a proceselor cognitive cât şi la exprimarea şi fixarea rezultatelor lor în minte. Temă de reflexie nr. 5 Arată cum realizează limbajul funcţia sa cognitivă atunci când se desfăşoară operaţiile de analiză şi sinteză în gândire. Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 150 c) Funcţia simbolic-reprezentativă se referă la faptul că atât Cuvântul

cuvintele cât şi structurile verbale sunt semnele mentale pentru

este simbol

obiectele şi fenomenele lumii reale, pentru categoriile identificate de

generalizat

gândire, pentru varietatea relaţiilor dintre ele. Funcţia de simbol a cuvântului este cu mult mai riguroasă şi mai amplă decât cea pe care o realizează reprezentările. Temă de reflexie nr. 6 Încearcă să demonstrezi cum intervine şcoala în susţinerea funcţiei simbolic-reprezentative a cuvintelor. Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 151 Proiectul pentru Învăţământul Rural

125

Mecanismele reglatoare ale psihicului uman

d) Funcţia expresivă antrenează atât mijloacele verbale cât şi pe cele nonverbale. „Comunicarea nonverbală constă în acea modalitate de comunicare ce nu conţine cuvinte sau simboluri care le înlocuiesc” (N.Hayes, S.Orrell, 1997, p.281). Principalele mijloace nonverbale de comunicare sunt: intensitatea vocii, intonaţia, ritmul, viteza, accentele şi pauzele în vorbire, contactul vizual, expresii faciale, gesturi, atingeri, proximitate spaţială, îmbrăcăminte, etc. Temă de reflexie nr. 7 Arată ce mijloace nonverbale poate folosi profesorul atunci când comunică elevilor o definiţie. Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 151 Mijloacele expresive accentuează, întăresc, îmbogăţesc ceea ce se comunică prin cuvinte. Se spune că uneori comunicăm mult mai mult pe cale nonverbală decât pe cale verbală. e) Funcţia persuasivă este cea de inducere la o altă persoană a unor idei şi stări emoţionale. Această funcţie este dependentă de forma comunicării şi de atitudinile celor ce comunică. Trebuie să se producă schimbări la celălalt fără presiuni aşa încât acestea să poată fi trăite de el ca expresii ale propriilor dorinţe şi hotărâri. Formele cele mai importante de persuasiune sunt: părerea, sfatul, propunerea, rugămintea.

126

Proiectul pentru Învăţământul Rural

Mecanismele reglatoare ale psihicului uman

Temă de reflexie nr. 8 Formulează o cerinţă către un prieten. Exprimă apoi în formă de sfat, propunerea, rugămintea. Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 151 f) Funcţia reglatoare şi autoreglatoare este cea care împreună Funcţia reglatoare influenţează întreaga viaţă psihică umană

cu

cea

de

comunicare

şi

cea

cognitivă

sunt

considerate

fundamentale. Cu ajutorul cuvintelor şi expresiilor verbale pot fi formulate comenzi şi autocomenzi care pot provoca, dirija şi ajusta comportamentele proprii şi ale altora. În desfăşurarea unei lecţii profesorul poate formula astfel de comenzi: „fiţi atenţi!”, „amintiţi-vă definiţia”, „reformulaţi problema”, „scrieţi ordonat”, etc. Pentru autoreglare pot fi formulate autocomenzi de tipul: „trebuie să fiu atent”, „trebuie să mai repet”, „trebuie să verific dacă am făcut bine”, etc. Reţinem şi perceperea că „Având în vedere că orice relaţie interpersonală este îmbrăcată într-o haină verbală şi este mediată prin limbaj, cuvântul se impune ca principal mijloc de influenţare reciprocă” (M.Golu, 2000, p.429). Temă de reflexie nr. 9 Formulează autocomenzi care să-ţi regleze activitatea de pregătire şi elaborare a unui referat. Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 151 Proiectul pentru Învăţământul Rural

127

Mecanismele reglatoare ale psihicului uman

Există şi alte două funcţii ale limbajului care se realizează mai rar dar care sunt mai complexe: funcţia ludică, care este realizată ca o asociere de cuvinte, căutare, de sensuri multiple, etc., foarte importantă pentru arta poetică şi funcţia dialectică de exprimare a unor raporturi complexe ce apar mai ales în activitatea de cercetare.

5.1.3. FORMELE PRINCIPALE ALE LIMBAJULUI Unul dintre criteriile de clasificare a formelor limbajului este planul în care se desfăşoară şi care poate fi intern şi extern, vorbindu-se astfel de limbaj extern şi intern. Cel extern se subdivide după mijloacele de realizare în limbaj oral şi scris. Limbajul oral sau vorbirea este cea dintâi care se manifestă. Prin urmare, vorbirea apare în copilăria timpurie şi se dezvoltă şi manifestă toată viaţa. Vorbirea angajează aparatul fonator cu toate componentele la care ne-am referit mai ales pronunţia clară şi corectă este o condiţie principală a comunicării optime. De aceea Limbaj oral:

pentru activitatea didactică nu pot fi acceptate persoanele care au

- dialog

grave dificultăţi de vorbire. Se cere, prin urmare, un auz fonematic

- monolog

bun ca să regleze pronunţia, să asigure claritatea şi fineţea diferenţiatoare a sunetelor şi a complexelor de sunete verbale. Este de asemenea importantă corectitudinea gramaticală şi coerenţa logică. Vorbirea implică prezenţa interlocutorului şi a unei situaţii reale de comunicare. Cei ce vorbesc pot să se sprijine pe elementele unui câmp real de comunicare şi să se stimuleze reciproc. De aceea el este situativ şi pregnant adresativ. O lecţie de ştiinţele naturii poate fi facilitată dacă se desfăşoară într-un laborator specializat în care se află aparate, exemplare de animale şi plante conservate care pot fi arătate direct şi convorbirea se desfăşoară mai uşor. Limbajul oral beneficiază de toate mijloacele de expresie nonverbală: a) cele fonetice care se referă la intensitatea vorbirii, accent, intonaţie, pauze; b) mijloace semantice: alegerea cuvintelor potrivite, utilizarea propoziţiilor mai scurte sau mai lungi, folosirea particularităţilor

128

de

topică

ale

limbii

române;

c)

mijloace

Proiectul pentru Învăţământul Rural

Mecanismele reglatoare ale psihicului uman

extralingvistice: mimică, pantomimică, postură, distanţa faţă de interlocutor. Temă de reflexie nr. 10 Exprimă-ţi părerea în legătură cu distanţa care trebuie să existe între persoane atunci când sunt foarte buni prieteni, doar colegi, şefi şi subalterni, conferenţiar şi public. Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 151 Formele principale ale limbajului oral sunt dialogul şi monologul. Dialogul: - adresativ - situativ - expresiv

Dialogul este forma cea mai răspândită a vorbirii. El presupune legătura directă dintre două persoane, schimbarea alternativă a rolurilor de emiţător şi receptor, mare expresivitate, caracter situativ evident, mare adresivitate, posibilitate de sprijin reciproc (completări, continuările frazelor, înlocuiri ale cuvintelor cu gesturi, etc.). Adesea, propoziţiile celor ce dialoghează şi se cunosc de multă vreme pot fi prescurtate, eliptice, aluzive.

Monologul: - adresativ - proiectat - desfăşurat - coerent

Monologul este o formă mai dificilă de comunicare orală pentru că vorbitorul trebuie să rezolve toate sarcinile: să-şi precizeze scopurile pentru care va comunica, să aleagă ideile şi faptele, să le organizeze corect şi logic, să caute exprimarea lor cea mai adecvată, să le prezinte interesant şi atractiv, să menţină atenţia şi interesul auditoriului, să reliefeze ceea ce este important, să expună clar, cursiv, expresiv, să se adapteze din mers la aşteptările celor ce-l ascultă.

Proiectul pentru Învăţământul Rural

129

Mecanismele reglatoare ale psihicului uman

Temă de reflexie nr. 11 Aminteşte-ţi o situaţie în care ai făcut o expunere în faţa mai multor persoane şi arată ce ţi s-a părut mai greu în realizarea acelui monolog. Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 151 Limbajul scris manifestat ca citire şi scriere se însuşeşte în Limbajul scris:

şcoală şi are influenţe favorabile şi asupra limbajului oral. Scrisul

- alegerea

este emisia verbală iar cititul este recepţia verbală (M.Golu).

cuvintelor

Dacă avem în vedere scrisul trebuie să precizăm mai întâi, că

- unitatea

este o modalitate mai dificilă de comunicare pentru că presupune

textului

însuşirea semnelor verbale şi a normelor gramaticale şi ortografice şi

- normare

totodată, necesită o proiectare anticipată şi apoi o realizare după

gramaticală şi

toate rigorile amintite mai sus.

ortografică

Comunicarea în scris poate fi simplă ( un bilet, o telegramă, o cerere) sau mai complexă (elaborarea unui referat, a unei sinteze informaţionale, a lucrării de examen, a unui raport de cercetare, a unui studiu ce urmează a fi publicat, a unei cărţi). Pentru a realiza oricare din aceste forme de comunicare scrisă trebuie ca persoana să-şi fi însuşit foarte bine deprinderile grafice. De asemenea, în cazul formelor complexe trebuie să elaboreze un plan prealabil cât mai bun, să ierarhizeze ideile, să le subordoneze faptele şi argumentele, să ajungă, în final, la un text unitar şi coerent care să aibă introducere, conţinut central, încheiere. Comunicarea scrisă poate transmite însă multe informaţii despre persoana respectivă: volumul cunoştinţelor, nivelul gândirii şi al inteligenţei, prezenţa unor aptitudini pentru literatură, gradul formării deprinderilor grafice, particularităţile temperamentale, atitudini caracteristici cum ar fi spiritul de ordine, acurateţea, grija pentru cele comunicate sau, din contră, neglijenţa, dezordinea, nepăsarea.

130

Proiectul pentru Învăţământul Rural

Mecanismele reglatoare ale psihicului uman

Temă de reflexie nr. 12 Analizează ceva scris de altă persoană relativ apropiată şi încearcă să obţii informaţii cu privire la personalitatea sa (aşa ca cele de mai sus). Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 151 Deprinderile pentru citire se formează în ciclul primar. La Progresele citirii

început elevii reuşesc să perceapă literele şi cuvintele şi să le pronunţe corect trecând şi printr-o fază de silabisire, şi apoi progresând către citirea corectă, coerentă, şi expresivă. Se dobândeşte şi capacitatea de a citi în gând iar în următoarele clase se însuşesc metode de citire rapidă. Temă de reflexie nr. 13 Încearcă să citeşti rapid un text şi compară această citire cu una obişnuită. Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 151 Limbajul interior apare după cel extern, cam pe la 4-5 Limbaj intern: - asonor - prescurtat - rapid

ani, dar odată format influenţează vorbirea şi scrierea. Este considerat o vorbire cu sine şi despre sine. Este asonor, este centrat pe înţelesurile dominante, este eliptic, foloseşte condensări şi prescurtări verbale, cuvintele pot fi substituite cu imagini cu o viteză foarte mare de desfăşurare.

Proiectul pentru Învăţământul Rural

131

Mecanismele reglatoare ale psihicului uman

Funcţiile principale ale limbajului interior sunt: a) funcţia cognitivă, pentru că este principalul instrument al gândirii şi al întregii activităţi mentale. b) funcţia de anticipare, conducere şi coordonare a limbajului oral şi scris. Temă de reflexie nr. 14 Simulează susţinerea unui scurt discurs în faţa colegilor despre o temă oarecare şi intuieşte în ce fel limbajul intern şi-ar îndeplini funcţiile notate mai sus. Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar. Precizează tema discursului.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 151 Şcoala are sarcini speciale în legătură cu dezvoltarea tuturor formelor de limbaj pentru că acestea asigură, pe de o parte, dezvoltarea cognitivă generală, pe de altă parte, condiţionează integrarea în viaţa şcolară, profesională, socială.

5.2. Atenţia 5.2.1. Definirea şi caracterizarea generală a atenţiei Asupra fiinţelor, prin urmare, şi asupra omului, acţionează un număr foarte mare de stimuli din mediul ambiant. Dacă el i-ar recepţiona pe toţi, în foarte scurt timp şi-ar epuiza energia psihică şi şi-ar bloca orice răspuns adaptativ la mediu. La fel s-ar întâmpla şi cu elevul în clasă. În faţa avalanşei de stimuli din mediu omul manifestă o funcţie psihică specială şi anume atenţia care, pe de o parte filtrează informaţiile care ajung la el şi, pe de altă parte, intensifică şi 132

Proiectul pentru Învăţământul Rural

Mecanismele reglatoare ale psihicului uman

organizează energia psihonervoasă pentru cele importante şi asigură astfel recepţionarea foarte bună, prelucrarea şi înţelegerea lor şi apoi folosirea adecvată pentru a elabora răspunsurile la ambianţă. Definiţie: Atenţia este fenomenul psihic de activare selectivă, concentrare şi orientare a energiei psihonervoase în vederea desfăşurării optime a activităţii psihice, cu deosebire a proceselor cognitive.

Stare de veghe: - trezire - aşteptare pasivă

Atenţia este o funcţie psihică ce se sprijină pe proprietăţile funcţionale ale creierului de a avea stări de veghe ce urmează celor de somn. Starea de veghe sau de trezire urmează în mod natural celei de somn şi constă în activarea scoarţei cerebrale exprimată în contemplarea generală a mediului şi în aşteptare pasivă. În instalarea acestei stări, un rol foarte important îl are aşa numita substanţă reticulată ce este prezentă la toate nivelurile creierului uman şi care generează o tonificare nespecifică a cortexului (descoperită în 1948 de către Magoun şi Moruzzi).

Stare de

Pe fondul stării de veghe se instalează starea de vigilenţă care

vigilenţă:

presupune un grad mai înalt de activare funcţională cerebrală şi

- activare

explorare activă generală a mediului, aşteptare şi căutare a ceva

- căutare

încă nedefinit. Ea apare datorită reflexului necondiţionat de

generală

„orientare-investigaţie”. Pe baza acestor două stări apare atenţia care include mecanismele veghii şi vigilenţei dar antrenează în mod deosebit cortexul care îşi formează mecanisme supraadăugate de focalizare a energiei psihonervoase şi apariţia unor dominante funcţionale ce optimizează activitatea pe care o desfăşoară omul. Apoi se construiesc, încă din copilărie, reglaje voluntare care explică în esenţă calităţile atenţiei şi eficienţa ei pentru adaptarea la ambianţă. Cele mai importante caracteristici ale atenţiei sunt: 1. Este întotdeauna orientată spre ceva din exterior sau din interior cum ar fi: obiecte, fiinţe, relaţii din exterior, idei, amintiri, dorinţe, etc. din interior. Această orientare este determinată de sarcina pe care o are de îndeplinit persoana respectivă.

Proiectul pentru Învăţământul Rural

133

Mecanismele reglatoare ale psihicului uman

Temă de reflexie nr. 15 Unui elev i se poate cere să localizeze pe harta României, cinci oraşe. Arată cum această sarcină orientează atenţia în condiţiile în care trebuie să localizeze: Oradea, Giurgiu, Braşovul, Constanţa, Vaslui. Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 151 2) Energia psihonervoasă caracteristică pentru o stare de atenţie nu este statică ci prezintă o organizare dinamică şi comutare în funcţie de cerinţele activităţii. Temă de reflexie nr. 16 Încearcă să relevi dinamica focarului de atenţie în condiţiile în care elevul localizează cele 5 oraşe notate mai sus. Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 152 3) Orientarea atenţiei este selectivă, adică ceea ce Atenţia: - orientată precis - dinamică - selectivă - concentrare optimă

corespunde sarcinii se află în centrul atenţiei, în timp ce restul stimulilor sunt fie vag percepuţi, fie omişi în totalitate. Există, prin urmare, o zonă centrală şi o alta periferică a câmpului de atenţie care însă sunt dinamice. 4) Starea de atenţie presupune şi o concentrare optimă a ei care asigură funcţionarea foarte bună a tuturor proceselor psihice. Ea se deosebeşte de concentrarea slabă, insuficientă,

- expresivă 134

Proiectul pentru Învăţământul Rural

Mecanismele reglatoare ale psihicului uman

generată de oboseală sau boală şi de hiperactivizare care nu favorizează activitatea omului (A.Cosmovici, 1997, p.70). 5) Concentrarea şi orientarea se exprimă într-un mod caracteristic: postură uşor îndreptată înainte, relativă imobilitate motorie, ochi larg deschişi, sprâncenele ridicate, încreţirea frunţii, etc. atunci când este vorba de atenţia externă în timp ce cea internă este însoţită de: capul plecat, coborârea sprâncenelor, ochii aproape închişi (A.Cosmovici, 1996, p.67). Cunoaşterea acestor expresii îi permite profesorului să identifice elevii atenţi şi neatenţi, cu condiţia de a descoperi şi eventuala simulare a atenţiei (toate semnele exterioare sunt prezente dar lipseşte starea de atenţie).

5.2.2. Formele atenţiei De-a lungul vieţii atenţia se dezvoltă şi-şi diversifică formele. Cel mai utilizat criteriu de a clasifica aceste forme este natura reglajului stărilor de atenţie, după care s-au stabilit următoarele tipuri de atenţie: Atenţie involuntară: - se instalează uşor - generată de noutate - insuficientă pentru sarcini grele

a) Atenţia involuntară este cea mai simplă, comună omului şi animalelor. Ea se declanşează spontan fără vreun efort din partea subiectului (M.Golu, 2000, p.443). Mecanismul ei de bază este reflexul de orientare investigaţie manifestat atât necondiţionat cât şi condiţionat provocat de noutatea stimulilor şi modificările neaşteptate de mediu (M.Golu, 2000, p.443) etc., adică de următoarele două categorii de factori: Factorii externi: -

intensitatea mare a stimulilor;

-

noutatea şi neobişnuitul factorilor din ambianţă;

-

apariţia sau dispariţia bruscă a stimulilor, factor folosit foarte mult în reclame şi avertizări rutiere;

-

mobilitatea stimulilor pe fondul altora statici;

-

gradul de complexitate a stimulilor. Cei simpli pot păstra atenţia involuntară 1-2 minute.

Proiectul pentru Învăţământul Rural

135

Mecanismele reglatoare ale psihicului uman

Temă de reflexie nr. 17 Concretizează factorii de mai sus având în vedere activitatea din clasă. Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 152 Factorii interni: -

interesul pe care îl are o persoană pentru anumiţi stimuli îi declanşează imediat atenţia involuntară;

-

experienţa afectivă pozitivă cu un obiect, fenomen, fiinţă furnizează imediat energia psihonervoasă pentru a fi atent.

Temă de reflexie nr. 18 Parcurge un paragraf dintr-o carte şi stabileşte ce factori ţi-ar putea declanşa atenţia involuntară. Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 152 Avantajele principale ale acestei forme de atenţie sunt: declanşarea rapidă, lipsa efortului, relativa eficienţă. Dezavantajele: nu poate satisface toate cerinţele privind stimularea şi reglarea energiei necesare desfăşurării activităţilor complexe şi dificile.

136

Proiectul pentru Învăţământul Rural

Mecanismele reglatoare ale psihicului uman

b) Atenţia voluntară nu apare spontan ci ea presupune intenţia Atenţia

de a fi atent şi apoi reglarea voluntară pentru a o menţine şi a-i

voluntară:

adecva intensitatea şi dinamica la cerinţele activităţii. Pentru a o

- reglată

declanşa şi menţine trebuie respectate următoarele condiţii:

voluntar

- stabilirea cât mai clară a sarcinilor acelei activităţi;

- eficientă în

- scoaterea specială în evidenţă a semnificaţiei acelei activităţi care

toate sarcinile

va condiţiona gradul de concentrare a atenţiei;

- consumă

- precizarea momentelor activităţii care urmează să se desfăşoare şi

energie multă

indicarea celor care cer atenţie maximă; - crearea intenţionată a ambianţei favorabile: iluminat bun, aerisire, regim caloric optim, eliminarea sau diminuarea zgomotelor; - dezvoltarea specială a capacităţilor de a rezista voluntar la tentaţii şi perturbări. Test de autoevaluare nr. 19 Pe care din aceste condiţii reuşeşti să le respecţi în propria activitate? Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 152 Dacă se asigură condiţiile enumerate mai sus se beneficiază de toate avantajele atenţiei voluntare. Acestea sunt: satisface cel mai bine cerinţele activităţii fiind prezentă atât în Atenţia

momentele agreabile cât şi în cele dificile; se menţin pe toată durata

postvoluntară:

activităţii; este eficientă. Dezavantajele ei sunt: consumă energie

- se instalează

psihonervoasă pentru organizare şi concentrare şi de aceea nu este

uşor

nelimitată în timp, este urmată după perioade îndelungate de

- nu consumă

manifestare, de oboseală şi somnolenţă

multă energie

c) Atenţia postvoluntară mai este considerată ca o

- este eficientă

deprindere de a fi atent. După perioade foarte lungi de timp în care

- este ca o

se manifestă atenţia voluntară se ajunge la consolidarea şi chiar

deprindere

automatizarea mecanismelor de declanşare şi menţinere a ei ceea

Proiectul pentru Învăţământul Rural

137

Mecanismele reglatoare ale psihicului uman

ce reduce reglajul voluntar şi controlul conştient, de detaliu, al acesteia. Avantajele acestei forme de atenţiei sunt o îmbinare ale celorlalte două adică: este eficientă ca cea voluntară, nu consumă multă energie psihonervoasă şi astfel se poate desfăşura pe perioade mai lungi de timp, fără să apară oboseala. În desfăşurarea reală a diferitelor activităţi cele trei forme ale atenţiei se împletesc, alternează se complementarizează reciproc. Temă de reflexie nr. 20 După ce ai desfăşurat timp de o oră o activitate, fie de învăţare, fie legată de profesie, analizeaz-o şi arată cum au intervenit cele trei forme ale atenţiei. Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 152

5.2.3. Însuşirile atenţiei Pe măsura desfăşurării anilor de şcoală mecanismele atenţiei Însuşirile atenţiei:

elevilor se perfecţionează şi se dezvoltă următoarele însuşiri ale ei: -

volumul atenţiei care se referă la cantitatea de elemente

- volum

asupra cărora se orientează simultan atenţia într-un timp foarte

- concentrare

limitat. La omul adult acest volumul este de ± 7 elemente iar la copii

- stabilitate

este mai mic. Volumul atenţiei depinde de: organizarea elementelor,

- distributivitate

gradul de complexitatea al lor, interesul persoanei pentru acele

- mobilitate

elemente, antrenarea specială a atenţiei în acest sens; -

stabilitatea atenţiei este persistenţei în timp cât mai

îndelungat. Această însuşire se dezvoltă de-a lungul vieţii: la preşcolari ea ajunge la 25 de minute, la şcolarii mici la 45-50 de 138

Proiectul pentru Învăţământul Rural

Mecanismele reglatoare ale psihicului uman

minute. Ea depinde de: complexitatea şi bogăţia stimulilor, gradul de motivare pentru acea activitate; -

concentrarea atenţiei este legată de formarea unui focar de

excitaţie optimă la nivelul creierului. Ea trebuie să fie optimă pentru a fi utilă activităţii şi depinde de următorii factori: importanţa activităţii, interesul pentru aceasta, structurarea şi conducerea optimă a activităţii, antrenamentul special al atenţiei privind respectiva sarcină); -

distributivitatea atenţiei este acea însuşire care permite unei

persoane să desfăşoare concomitent mai multe activităţi cu condiţia ca măcar unele să fie automatizate; -

mobilitatea şi flexibilitatea atenţiei constă în deplasarea

rapidă de la un obiect la altul dacă desfăşurarea atenţiei o cere. Mobilitatea minimă este de 1/16 dintr-o secundă. Dacă acest prag este mai mare avem de a face cu inerţia atenţiei care în unele profesii ar fi chiar periculoasă. Temă de reflexie nr. 21 Folosind următoarele aprecieri: foarte bună, bună, potrivită, slabă evaluează propriile însuşiri ale atenţiei. Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 152 Sarcina şcolii este pe de o parte, să dezvolte formele superioare ale atenţiei şi pe de altă parte, însuşirile sale generale.

Proiectul pentru Învăţământul Rural

139

Mecanismele reglatoare ale psihicului uman

5.3. Voinţa 5.3.1. Voinţa ca mecanism superior de autoreglare Faţă de mecanismele de reglare analizate anterior, voinţa este considerată

nivelul

superior

şi

caracteristic

numai

omului

Voinţa = reglare

(M.Zlate,1994, p.37). Mecanismele voluntare apar mai târziu în

superioară

copilărie dar odată formate schimbă calitatea tuturor celorlalte

- ţintă spre scop

procese şi structuri psihice, adică acum începe să fie iniţiate,

- biruie

stimulate, conduse şi ajustate din interior şi raportate la perspectivă

obstacole

şi nu doar la stimulii prezenţi. Totodată, voinţa asigură energia

- conduce

psihonervoasă corespunzătoare atingerii scopurilor şi învingerii

activitatea până

dificultăţilor care ar putea apare. Mai mult chiar, voinţa este cea care

la finalizare

mobilizează şi organizează toate celelalte surse energetice (afective, motivaţionale, cele date de atenţie, etc.) şi mijloacele mentale şi practice de desfăşurare a activităţii. Ea are o contribuţie majoră în structurarea personalităţii şi se poate spune că ele se dezvoltă împreună (M.Zlate, 1994, p.40). Fără voinţă oamenii nu ar fi rezolvat nimic semnificativ pe planetă.

Definiţie: Voinţa este procesul psihic complex de reglaj superior, realizat prin mijloace verbale şi constând în acţiuni de mobilizare şi concentrare a energiei psihonervoase în vederea depăşirii obstacolelor şi atingerii scopurilor conştient stabilite. Prin urmare, voinţa este un proces psihic ce se manifestă în interacţiunea cu ambianţa şi se modulează după evoluţia raporturilor omului cu aceasta. Voinţa reflectă relaţia dintre om şi obstacolele cu care se Obstacolul este relaţia dintre piedică şi posibilităţi

confruntă ea presupunând o mobilizare energetică şi o organizare a acesteia în concordanţă cu natura obstacolului pentru a-l putea birui. Obstacolul nu-i doar o piedică interioară sau exterioară, ci relaţia dintre acestea şi posibilităţile omului. Una şi aceeaşi problemă de matematică este o piedică exterioară, care generează un obstacol mare pentru elev şi unul mic pentru profesor.

140

Proiectul pentru Învăţământul Rural

Mecanismele reglatoare ale psihicului uman

Temă de reflexie nr. 22 Cu ce fel de piedici interioare crezi că poate lupta omul? Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 152 În funcţie de obstacol se defineşte şi efortul voluntar. Dacă obstacolul este reprezentat de relaţia cu o piedică de ordin fizic în Efortul

componenta efortului vor exista mecanisme de încordare musculară.

voluntar:

Dacă obstacolul este o problemă se vor mobiliza procese psihice

- concentrare

cognitive pentru a-l depăşi. Intensitatea şi calitatea efortului voluntar

de energie

o reflectă pe cea a obstacolului. Profesorul M.Zlate precizează: „când

- mobilizare

între mărimea efortului voluntar şi mărimea obstacolului există o

de resurse

concordanţă, avem de a face cu un reglaj voluntar eficient, când între

- încordare

cele două mărimi apar discrepanţe, reglajul voluntar este deficitar” (M.Zlate, 1994, p.42). Această concordanţă trebuie corect anticipată pentru ca nu mai poate fi reajustată din mers. Temă de reflexie nr. 23 Încearcă să aplici cunoştinţele de mai sus şi să explici situaţia în care o echipă de fotbal foarte bună este învinsă de una slabă. Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 152 Proiectul pentru Învăţământul Rural

141

Mecanismele reglatoare ale psihicului uman

Capacitatea de efort voluntar se dezvoltă de-a lungul vieţii şi Voinţa este

chiar se specializează pentru activităţile pe care omul le desfăşoară

şi frână

mai frecvent. Dezvoltarea ei se referă nu numai la declanşarea şi

voluntară

desfăşurarea activităţilor ci şi la stoparea lor. În acest caz vorbim de frână voluntară. Voinţa este componenta importantă a unei categorii speciale de acţiuni care se numesc voluntare.

5.3.2. Structura şi fazele acţiunilor voluntare Activităţile umane fundamentale sunt: jocul, învăţarea, munca, divertismentul, creaţia. Toate acestea au în structura lor multe şi variate acţiuni, unele sunt senzorial-cognitive, altele intelective, altele mnezice, etc. Printre aceste sunt cele numite voluntare. Acestea din urmă realizează roluri reglatoare şi de aceea vor avea componente specifice şi vor parcurge următoarele faze principale: I. Actualizarea

a) actualizarea unor motive şi apariţia scopurilor. Implicarea

motivelor şi

voinţei se referă la legătura dintre motiv şi scop, la formularea

apariţia

intenţiei de a-l atinge şi chiar schiţarea unui plan iniţial de realizare.

scopurilor

În activităţile simple, după acestea urmează realizarea în fapt a planului dar în cele complexe pot apare celelalte faze;

II. Lupta motivelor

b) lupta motivelor care este datorată reactualizării mai multor motive şi a anticipării scopurilor. Cel mai des conflict apare între motivele atractive şi tentante dar inferioare şi cele valoroase dar greu de atins, sau între cele ce se satisfac în timpul apropiat cu cele ce se satisfac după mai mult timp dar sunt valoroase. Când apar astfel de conflicte se declanşează acţiunile cognitive de deliberare, adică de analiză a fiecărui tip de motiv şi de punere în balanţă a câştigurilor şi pierderilor. Elevii trebuie ajutaţi să-şi dezvolte astfel de capacităţi aşa încât acţiunile lor să fie mai întemeiate, mai chibzuite, mai concordante cu împrejurările şi perspectivele.

142

Proiectul pentru Învăţământul Rural

Mecanismele reglatoare ale psihicului uman

Temă de reflexie nr. 24 Analizează comparativ consecinţele următoarelor feluri de a se realiza lupta motivelor: a) se alege la întâmplare, unul din motive; b) se cântăreşte prea mult fiecare motiv. Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 152

III. Luarea

c) luarea hotărârii şi definitivarea planului de acţiune este

hotărârii şi

rezultatul deliberărilor şi deciziilor. Ea este formulată verbal şi

planificarea

exprimată în comenzi de tipul: ”aşa trebuie făcut”. De asemenea, este însoţită de trăirea satisfacţiei sau de temerea că nu este luată cea mai bună hotărâre. Sunt implicate în desfăşurarea acestei faze şi unele

particularităţi

de

personalitate:

însuşiri

caracteriale

şi

temperamentale, sistemul propriu de valori, atitudinile faţă de succes şi eşec etc.; Temă de reflexie nr. 25 Analizează felul în care se desfăşoară luarea hotărârii în elaborarea planului de execuţie la o persoană care se caracterizează printr-o mare dorinţă de succes. Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 152 Proiectul pentru Învăţământul Rural

143

Mecanismele reglatoare ale psihicului uman

IV. Executarea hotărârii

d) executarea hotărârii luate sau faza executivă presupune efort voluntar pentru mobilizarea tuturor cunoştinţelor, abilităţilor şi deprinderilor, necesare atingerii scopului, mijloacelor materiale şi conduitelor în conformitate cu planul mental, ca şi ajustarea din mers a desfăşurării lor. În activităţile complexe această fază poate fi dificilă şi de durată şi în acest caz implicarea voinţei este şi mai puternică. În activităţile importante şi complexe, acţiunile voluntare au şi o a cincea fază de verificare, control şi formulare de concluzii generale. Toate aceste faze pot fi grupate în: a) fază pregătitoare ce le include pe primele trei şi b) faza executivă.

5.3.3. Calităţile voinţei Calităţile voinţei: - puterea

Desfăşurarea îndelungată a acţiunilor voluntare poate duce la formarea câtorva însuşiri ale acesteia: -

a)

puterea

voinţei

adică

menţinerea

intensităţii

- perseverenţa

corespunzătoare a efortului voluntar până la finalizarea activităţii.

- independenţa

Lipsa acestei calităţi poate fi o sursă de inadaptare şcolară şi

-promptitudinea

profesională; Temă de reflexie nr. 26 Cum crezi că desfăşoară o activitate mai dificilă, o persoană căreia îi lipseşte această însuşire care este puterea voinţei. Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina152 - b) perseverenţa înseamnă realizarea efortului voluntar timp îndelungat, în ciuda unor dificultăţi ce ar da impresia imposibilităţii continuării activităţii respective. Această calitate presupune conştiinţa realizării scopului, încrederea în forţele proprii, analiza cu luciditate, a 144

Proiectul pentru Învăţământul Rural

Mecanismele reglatoare ale psihicului uman

condiţiilor de desfăşurare a activităţii şi descoperirea tuturor resurselor pentru continuarea ei. Temă de reflexie nr. 27 Folosind aprecieri ca foarte bună, bună, potrivită, slabă, evaluează-ţi propria perseverenţă. Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 153 - c) independenţa voinţei se referă la tendinţa constantă de a lua hotărâri pe baza chibzuinţei proprii, în cunoştinţă de cauză. Ea se bazează pe realism în aprecierea condiţiilor activităţii şi a propriilor posibilităţi şi pe atitudinea critică justificată faţă de acţiunile şi ideile pe care alţii vor să le impună. În lipsa acestei însuşiri o persoană poate deveni o pradă uşoară pentru cei ce doresc să o atragă în activităţi dubioase, să o transforme într-un consumator de alcool, ţigări, droguri etc. - d) promptitudinea deciziei constă în rapiditatea cu care omul deliberează într-o situaţie complexă şi în condiţii de urgenţă şi ia hotărâri potrivite acesteia. Sunt împrejurări de viaţă sau solicitări profesionale care cer cu precădere această calitate a voinţei şi ea poate deveni chiar un criteriu principal în acceptarea sau respingerea la o eventuală angajare. Ea se sprijină pe rapiditatea şi profunzimea gândirii, încrederea în sine, curajul, experienţa personală în confruntarea cu obstacolele. De-a lungul anilor de şcoală şi apoi în viaţa profesională şi socială aceste calităţi de voinţă ar trebui special dezvoltate şi autoeducate.

Proiectul pentru Învăţământul Rural

145

Mecanismele reglatoare ale psihicului uman

5.3.4. Realizarea reglajului voluntar al activităţii când sunt implicate deprinderi şi priceperi

Deprinderi: - învăţare - organizare riguroasă - desfăşurare automatizată

Când omul realizează pentru prima dată o activitate în care toate secvenţele ei sunt noi, reglajul voluntar este complex şi cuprinzător, adică aplicat în toate momentele desfăşurării acesteia. Dacă însă această activitate se repetă, unele secvenţe ale ei dobândesc o structură constantă, repetabilă şi încep să se desfăşoare automatizat. Aceste secvenţe s-au transformat în deprinderi. Aşa sunt cele de mers, apucare şi manevrare de diverse obiecte, modelare, scriere, citire, calcul, cele implicate în activitatea la calculator sau în cea de conducere a autovehiculului.

Definiţie: Deprinderile sunt componente automatizate ale activităţii, conştient elaborate, consolidate prin exerciţiu, dar desfăşurate apoi, fără control conştient permanent. Principalele caracteristici ale deprinderilor sunt: • ele se formează în timpul vieţii, prin învăţare conştientă şi voluntară în fazele de început; • o deprindere propriu-zisă ajunge la o organizare unitară, adică repetându-se şi exersându-se special, dobândeşte o structură stabilă şi o desfăşurare precisă şi corectă. Un segment al deprinderii îl declanşează automat pe următorul şi aşa mai departe; • deprinderea bine elaborată nu mai are nevoie de reglaj conştient şi voluntar de detaliu ci numai de unul global exprimat în alegerea

celei

mai

bune

deprinderi

pentru

acea

activitate,

declanşarea ei când este necesar, oprirea ei când nu mai corespunde etc. • deprinderea automatizată înseamnă desfăşurare cursivă, rapidă, precisă, cu reducerea consumului de energie psihonervoasă şi a controlului analitic voluntar şi conştient. Ele sunt reglate de o zonă a subconştientului dacă este necesar. • prezenţa deprinderilor într-o activitate are următoarele efecte importante: 146

Proiectul pentru Învăţământul Rural

Mecanismele reglatoare ale psihicului uman

-

asigură viteză şi corectitudine;

Efectele

-

reduce consumul energetic;

deprinderilor:

-

dă coerenţă, siguranţă şi eficienţă întregii activităţi;

- viteză

-

eliberează în mare parte câmpul conştiinţei pentru ca acesta

- rigoare

să se orienteze spre previziuni şi spre control de ansamblu.

- corectitudine

• deprinderile funcţionează perfect dacă sunt aplicate la acelaşi

- eficienţă

fel de activitate. Fără a intra în prea multe detalii, enumerăm

- economie de

principalele condiţii care trebuiesc respectate pentru formarea

energie

deprinderilor: -

Condiţiile formării deprinderilor: - instruire verbală - demonstrarea deprinderii - organizarea exerciţiilor - organizarea controlului şi autocontrolului - sprijinirea pe interese -păstrarea principiilor şi metodelor - perfecţionarea

instruirea verbală probabilă care să le arate celor ce urmează să şi-o formeze, importanţa acelei deprinderi, conţinutul ei, condiţiile de dobândire, exigenţele ce se cer în realizarea ei;

-

demonstrarea efectivă a acelei deprinderi fie odată cu instruirea verbală, fie după;

-

organizarea exerciţiilor pentru formarea şi consolidarea respectivei deprinderi;

-

asigurarea controlului şi autocontrolului pe parcursul formării sale;

-

sprijinirea pe interesele pentru acea activitate;

-

păstrarea constantă a principiilor şi metodelor de formare;

-

perfecţionarea deprinderilor până ajunge la o anumită măiestrie în acea activitate.

Temă de reflexie nr. 28 Reciteşte condiţiile formării deprinderilor şi găseşte argumente în susţinerea fiecăreia din ele. Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina153

Proiectul pentru Învăţământul Rural

147

Mecanismele reglatoare ale psihicului uman

Toate aceste condiţii se realizează pe parcursul următoarelor etape Etapele: I. familiarizarea II.învăţarea analitică III. organizarea şi sinteza IV. sistematizare şi automatizare

ale procesului formării deprinderilor: -

etapa familiarizării cu conţinutul deprinderii presupune

realizarea cu precădere a primelor două condiţii; -

etapa

învăţării

analitice,

înseamnă

executarea

unor

fragmente ale deprinderii, în cursul acestei faze viteza de execuţie este mică, încordarea mare, consumul de energie este sporit, concentrarea mare a atenţiei, erori multe; -

etapa organizării şi sintetizarea înseamnă integrarea în tot a

fragmentelor şi eliminarea erorilor. Încordarea şi consumul de energie este încă mare iar controlul conştient este centrat pe legăturile dintre părţi; -

etapa sistematizării şi automatizării este cea în care se

dobândeşte pe deplin acea deprindere şi are toate caracteristicile analizate anterior; -

etapa perfecţionării este cea în care se ating toţi parametrii,

la nivelul cel mai înalt, privind viteza, corectitudinea, precizia. Temă de reflexie nr. 29 Precizează în ce etapă te afli în ceea ce priveşte deprinderile de comunicare într-o limbă străină. Scrie răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 153 Priceperile sunt alte feluri de componente ale activităţii care se aseamănă cu deprinderile dar au şi proprietăţi care le fac să fie mai flexibile şi adaptate la noi condiţii, la noi activităţi. 148

Proiectul pentru Învăţământul Rural

Mecanismele reglatoare ale psihicului uman

Definiţie: Priceperile sunt îmbinări optime de deprinderi şi cunoştinţe care permit o uşoară restructurare a lor în vederea acţionării în noi situaţii. Relaţia

dintre

deprinderi

şi

priceperi

este

următoarea:

dobândirea mai multor deprinderi ajută la formarea priceperilor iar acestea odată formate, vor uşura formarea unor noi deprinderi.

Rezumatul unităţii de învăţare nr.5 După parcurgerea acestei unităţi de curs, trebuie reţinute următoarele idei de bază: Pentru desfăşurarea oricăror activităţi sunt necesare pe lângă mecanismele cognitive şi stimulativ-energizoare şi cele de reglare şi autoreglare. În această categorie intră limbajul, atenţia şi voinţa. Limbajul este o funcţie psihică ce constă în utilizarea limbii şi a tuturor resurselor ei în comunicare, adică în trecerea informaţiei de la o persoană la alta. Omul dispune de la naştere de un aparat fonator specializat pentru comunicare verbală şi de un context de comunicare umană care-i permite să-şi însuşească treptat limbajul. Funcţiile principale ale limbajului sunt: cea de comunicare, cognitivă, simbolic reprezentativă, expresivă, persuasivă, de reglare şi autoreglare. Formele principale ale limbajului sunt: oral (dialog, monolog), scris şi intern. Atenţia este o funcţie psihică ce are mecanisme de activare selectivă, concentrare şi orientare a energiei psihonervoase, necesară desfăşurării tuturor activităţilor omului, cu deosebire a celor cognitive. Apariţia ei este precedată de starea de veghe şi de vigilenţă. Formele principale ale atenţiei sunt: involuntară, voluntară, postvoluntară care, în mod obişnuit se complementarizează reciproc în cursul desfăşurării activităţilor. Atenţia are câteva însuşiri pe care şcoala trebuie să le dezvolte încă din copilărie: volumul, stabilitatea, concentrarea, distributivitatea, mobilitatea. Voinţa este procesul psihic de reglaj superior specific omului. Ea mobilizează energia psihonervoasă oferită de motivaţie, afectivitate, atenţie, o organizează şi direcţionează în raport cu fazele activităţii, în vederea biruirii obstacolelor şi atingerea scopurilor conştient propuse. Obstacolul este relaţia dintre o piedică obiectivă sau subiectivă şi capacităţile şi disponibilităţile omului. Efortul voluntar corespunde, de cele mai multe ori calităţii şi mărimii obstacolului. Acţiunile voluntare au mai multe faze: actualizarea motivelor şi prefigurarea scopului, lupta motivelor, luarea hotărârii şi elaborarea planului mental, faza executivă.

Proiectul pentru Învăţământul Rural

149

Mecanismele reglatoare ale psihicului uman

Voinţa are câteva însuşiri care trebuie permanent dezvoltate de-a lungul anilor de şcoală: puterea voinţei, perseverenţa, independenţa, promptitudinea deciziei. Reglajul voluntar se manifestă într-un mod specific dacă în activitate sunt implicate deprinderile. Acestea din urmă sunt componente automatizate ale activităţii care asigură viteză, precizie, corectitudine, reducerea consumului energetic în desfăşurarea unor momente ale acesteia. Fazele formării deprinderilor sunt: familiarizarea cu conţinutul deprinderii; învăţarea analitică, adică a fragmentelor organizarea şi sintetizarea; sistematizarea şi automatizarea.

Răspunsuri şi comentarii la probele de autoevaluare Aşa cum te-ai obişnuit deja, în această parte a cursului vei găsi unele recomandări şi sugestii privind elaborarea răspunsurilor la probele de autoevaluare. Tema de reflexie nr.1 • Îţi recomand să ai în vedere schema comunicării de la pagina 125 Tema de reflexie nr.2 • Pentru a răspunde, citeşte cu atenţie paragraful de deasupra acestei probe şi găseşte şi alte aspecte de care ar trebui să ţină seama profesorul pentru a optimiza comunicarea în clasă; Tema de reflexie nr.3 • Trebuie să ai în vedere procesele afective complexe şi pe cele superioare şi, de asemenea, structurile complexe ale motivaţiei (trebuinţele secundare, interesele, convingerile, idealurile) şi să relevi, pe de o parte rolul informaţional al limbajului şi apoi cel reglator. Tema de reflexie nr.4 • Răspunde la această întrebare având în vedere atât relaţia cu profesorul cât şi cele dintre elevi. Tema de reflexie nr.5 • Să ai în vedere că atât analiza cât şi sinteza se bazează pe exprimarea verbală, în mintea însuşirilor, părţilor, întregului, relaţiilor etc. 150

Proiectul pentru Învăţământul Rural

Mecanismele reglatoare ale psihicului uman

Tema de reflexie nr.6 • Trebuie să ai în vedere felul în care şcoala dezvoltă vocabularul elevilor şi capacităţile lor de înţelegere cât mai bună a structurilor verbale. Tema de reflexie nr.7 • Pentru a răspunde, citeşte paragraful deasupra temei şi particularizează mijloacele nonverbale la comunicarea definiţiei. Tema de reflexie nr.8 • Ca să răspunzi la această întrebare reciteşte cu atenţie despre funcţia persuasivă. Tema de reflexie nr.9 • Ca să răspunzi trebuie să-ţi aminteşti sau să-ţi imaginezi că te afli în faţa unei astfel de sarcini. Tema de reflexie nr.10 • Ţine seama de faptul că cercetătorii au descoperit că există un spaţiu personal intim, o distanţă de dialog cu persoane apropiate şi o alta convenţională de circa 1-1,5 metri. Tema de reflexie nr.11 • Pentru a răspunde ia în considerare monologul ce este tratat în aceeaşi pagină, mai sus. Ai în vedere fiecare particularitate. Tema de reflexie nr.12 • Pentru a răspunde ghidează-te după următorul criteriu: - volumul cunoştinţelor; - nivelul gândirii; - capacitatea deprinderilor de scriere; - acurateţea scrisului. Tema de reflexie nr.13 • După ce citeşti rapid o pagină scrie ce ai reţinut. După ce citeşti obişnuit scrie ce ai reţinut în plus faţă de citirea rapidă; Tema de reflexie nr.14 • Trebuie să ilustrezi proiectarea celor ce intenţionezi să comunici şi care este realizată de limbajul interior. Tema de reflexie nr.15 • Ţinând seama de dispoziţia pe hartă a acestor oraşe pot să existe mai multe feluri de orientare: după importanţă, după apropiere, după punctele cardinale. Proiectul pentru Învăţământul Rural

151

Mecanismele reglatoare ale psihicului uman

Tema de reflexie nr.16 • Aici trebuie să ai în vedere faptul că acest focar se centrează mai mult pe oraşele mai depărtate şi mai rar cerute de activităţile practice sau de comunicare ale cuiva. Tema de reflexie nr.17 • Urmăreşte punct cu punct factorii externi care provoacă atenţia involuntară şi arată expresia lor concretă din activităţile la clasă. Tema de reflexie nr.18 • Reciteşte toţi factorii atenţiei involuntare şi particularizează. Tema de reflexie nr.19 • Reciteşte toţi factorii atenţiei voluntare şi particularizează-i la experienţa proprie. Tema de reflexie nr.20 • Identifică momentele care ţi-au stârnit atenţia involuntară, arată unde a fost nevoie de efort pentru a realiza atenţia voluntară şi apoi cele care au implicat atenţia postvoluntară. Tema de reflexie nr.21 • Reciteşte cu atenţie însuşirile atenţiei şi compară cu ceea ce-ţi este caracteristic. Tema de reflexie nr.22 • trebuie să te gândeşti la piedici cum ar fi lipsa de cunoştinţe, necunoaşterea unei limbi străine etc. Tema de reflexie nr.23 • Trebuie să ai în vedere efectele anticipării incorecte. Tema de reflexie nr.24 • Trebuie să răspunzi la cele două variante, imaginează-ţi că te manifeşti ca atare. Tema de reflexie nr.25 • Trebuie să ai în vedere că cineva care-ţi doreşte succesul cu orice preţ poate fi şi impetuos şi fără măsură dar şi foarte prudent. Tema de reflexie nr.26 • Trebuie să ai în vedere atât angajarea în acea activitate, cât şi manifestările pe parcursul ei. 152

Proiectul pentru Învăţământul Rural

Mecanismele reglatoare ale psihicului uman

Tema de reflexie nr.27 • Se răspunde pe bază de autoanaliză şi autoevaluare. Tema de reflexie nr.28 • Poţi face apel şi la propria experienţă şi răspunsul ar fi chiar mai interesant. Tema de reflexie nr.29 • Se răspunde ca la întrebarea anterioară prin autoanaliză şi autoevaluare.

Lucrare de verificare nr. 5 şi modul de evaluare 1. Enumeră mecanismele reglatoare ale sistemului psihic uman. (limbaj, atenţie, voinţă) 2. Care sunt componentele sistemului de comunicare? (vezi schema de la pagina 131) 3. Defineşte limba şi limbajul şi precizează relaţia dintre ele. (limba fenomen social, limbajul activitatea individului) 4. Enumeră şi prezintă pe scurt principalele funcţii ale limbajului. (comunicare, cognitivă, simbolic-reprezentativă, expresivă, persuasivă, reglatoare şi autoreglatoare) 5. Analizează formele orale ale limbajului. (dialogul şi monologul) 6. Prezintă particularităţile limbajului scris. (grafiere şi conţinut) 7. Caracterizează limbajul interior. 8. Prezintă particularităţile atenţiei involuntare. (asonor, prescurtat, rapid) 9. Caracterizează atenţia voluntară. (ca stimulare, eficienţă, consum energetic) 10. Arată avantajele atenţiei postvoluntare. (este o deprindere de a fi atent şi uneşte avantajele celorlalte două) 11. Enumeră şi prezintă pe scurt însuşirile atenţiei. (volum, stabilitate, concentrare, distributivitate, mobilitate) 12. Defineşte şi caracterizează voinţa ca proces psihic complex de reglare şi autoreglare; (vezi paragraful corespunzător) 13. Caracterizează efortul voluntar şi arată relaţiile sale cu obstacolul. (este relaţia de corespondenţă calitativă şi constatativă) 14. Enumeră şi prezintă pe scurt fazele acţiunii voluntare.(actualizarea motivelor, lupta motivelor, luarea hotărârii elaborarea planului, executarea) 15. Enumeră şi prezintă pe scurt calităţile voinţei. (puterea voinţei, perseverenţa, independenţa, promptitudinea)

Proiectul pentru Învăţământul Rural

153

Mecanismele reglatoare ale psihicului uman

Lucrarea va fi evaluată astfel: Se acordă 0,50 puncte pentru răspunsurile corecte de la întrebările cu nr. 1 şi 10 Se acordă câte un punct pentru răspunsurile corecte la întrebările: 2,3,5,6,7,8,9 Se acordă câte două puncte la întrebările: 4,11,12,13,14,15 Punctaj maxim 20 puncte ce se împarte la 2 şi rezultă o notă în scara 1-10. Lucrarea se redactează pe foi separate şi se transmite tutorelui. Va putea avea circa 4 pagini.

Bibliografie minimală ATKINSON L. RITA, ATKINSON R.C., SMITH E.E., BEM D.J., Introducere în psihologie, 2002, Editura Tehnică, Bucureşti, p. 407412 COSMOVICI A., Psihologia generală, 1996, Polirom, Iaşi, p.245-248 CREŢU Tinca, Psihologia generală, 2001, Editura Credis, Bucureşti, p.268-278 GOLU M., Fundamentele psihologiei, 2000, Ed. Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, p.422-424 HAYES, N.M ORRELL S., Introducere în psihologie, 1997, Editura All, Bucureşti, p. 288-295 IACOB Luminiţa, Comunicarea didactică, Psihologia şcolară, 1998, Polirom (Coord. A. Cosmovici, L. Iacob) ZLATE M., Fundamentele psihologiei, Editura Pro Humanitate, Bucureşti, p. 214

154

Proiectul pentru Învăţământul Rural

Mecanismele reglatoare ale psihicului uman

Bibliografie generală ALLPORT G. W., Structura şi dezvoltarea personalităţii, 1981, E.D.P., Bucureşti ATKINSONL. RITA, ATKINSON C.R. , SMITH E.E., BEM D.J., Introducere în psihologie, 2002, Editura Tehnică, Bucureşti BIRCH ANN, HAYWARD SHEILA, Diferenţe interindividuale, 1999, Editura Tehnică, Bucureşti COLEMAN D., Inteligenţa emoţională, 2001, Ed. Curtea Veche, Bucureşti COSMOVICI A., „Psihologie generală”, 1996, Ed. Polirom, Iaşi CREŢU TINCA, „Psihologie generală”, 2001, Ed. Credis, Bucureşti GOLU, M., Percepţia şi activitatea, 1971, Ed.Ştiinţifică, Bucureşti GOLU, M., Fundamentele psihologiei, vol. I şi II, 2000, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti HAYES N., ORRELL S., Introducere în psihologie, 1997, Ed. All, Bucureşti IACOB LUMINIŢA, Comunicarea didactică, în vol. Psihologia şcolară (Coord. A. Cosmovici, L. Iacob), 1998, Polirom , Iaşi LIEURY A., Manual de psihologie generală, 1996, Editura Antet, Bucureşti MALIM T., BRICH ANN, WADERLEY ALISON, Perspective în psihologie, 1999, Ed. Tehnică, Bucureşti MICLEA, M., Psihologie cognitivă, 1994, Casa M, Editura Gloria S.R.L, Cluj PAVELCU V., „Drama psihologiei”, ed. a II-a EDP, 1972, E.D.P., Bucureşti PIAGET J. „Psihologia inteligenţei”, 1975, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti. POPESCU-NEVEANU,

P.,

„Dicţionar

de

psihologie”,

Editura

Albatros, Bucureşti, 1978 RADU I. (coord.), „Introducere în psihologia contemporană”, 1991, Ed. Sincron, Cluj REUCHLIN M., „Psihologie generală”, Ed. Ştiinţifică, 1999, Bucureşti ROCO MIHAELA, Creativitatea şi inteligenţa emoţională,2001, Ed. Polirom, Iaşi

Proiectul pentru Învăţământul Rural

155

Mecanismele reglatoare ale psihicului uman

SILLAMY

N.,

Dicţionar

de

psihologie,

1996,

Ed.

Univers

Enciclopedic, Bucureşti ZLATE M., Eul şi personalitatea, 1997, Editura Trei, Bucureşti ZLATE M., Psihologia mecanismelor cognitive, 1999, Ed. Polirom, Iaşi ZLATE M., Introducere în psihologie, 2000, Ed. Polirom, Iaşi

156

Proiectul pentru Învăţământul Rural