Fata Cu Ochii De Aur Ramona Capitolele 18-23

Capitolul 18: Vechea casa Imi placea viata de aici, din La Push. Imi placeau oamenii, care nu semanau cu nici un alt om pe care il intalnisem pana acum (exceptie facand Aisha, dar ea deja acum nu mai era om).Erau cu totii sinceri si senini. Imi placea Emily,era o fata draguta, chiar daca avea acea cicatrice pe fata(Jacob imi povestise cum o capatase).Frumusetea unui om vine din sufletul sau, eu asa cred. Imi placea Claire, era o pustoaica draguta.In aceasta atmosfera primitoare lipsea doar David, cantand la chitara. Imi placeau cu totii. Un singur lucru nu imi placea: Jacob le ascunsese ceva despre mine, despre natura mea. Tarziu, aproape de miezul noptii, am simtit cum somnul incepe sa ma cuprinda incet.Claire deja adormise cu capul pe picioarele mele. -Hai, vino sa iti arat unde este camera ta, imi spuse Emily. -Unde plecati?intreba Jacob cand ne-a vazut ridicandu-ne. -Mi-e somn, i-am spus. -Ok, in regula. A venit langa mine si m-a sarutat. -Noapte buna,Nessie. -Noapte buna, am raspuns zambind. Am urcat cu Emily (si cu Claire, care era inca pe jumatate adormita) pana la etaj, apoi Emily mi-a deschis o usa. -Aici este, spuse ea aprinzand lumina. Noapte buna! -Ne vedem maine, spuse Claire cascand. -Noapte buna, le-am raspuns. Am intrat in camera. Era la fel de modesta ca si restul casei, dar la fel de primitoare. Inauntru se aflau un pat mare, un dulap pentru haine si un birou. Pe un perete se afla o usa care ducea la o baie micuta. Am cautat in bagaje pijamaua si am intrat in baie sa-mi fac un dus. Probabil ar fi trebuit sa imi scot hainele din bagaje si sa le pun in dulap, dar imi era prea somn. Am stins lumina si m-am bagat in pat, iar in scurt timp am adormit. Cand m-am trezit, Jacob dormea langa mine. Nu stiam cand a venit, pentru ca am dormit toata noaptea,fara sa ma trezesc macar o data. Nu stiam nici daca Billy ne acordase o camera comuna sau pur si simplu Jacob a vrut sa doarma alturi de mine. Nu ma deranja niciuna

dintre variante, chiar imi suradeau. Mi-am pus o pereche de pantaloni scurti si tricoul meu preferat cu Metalica si am iesit din camera. In sufragerie, Billy si Paul se uitau la televizor. -Buna dimineata,le-am spus. -Buna dimineata! Ai dormit bine?ma intreba Billy. -Foarte bine, multumesc. -Vrei sa mananci ceva? De fapt, chiar vroiam. Dar nu ceea ce credea el. -Nu, multumesc,nu imi este foame. De fapt, as vrea sa fac o plimbare. M-am uitat la ceasul de pe perete. Era ora 9 dimineata. Cu siguranta, Jake avea sa mai doarma cateva ore. -In regula, dar ai grija. -Sigur, am spus si am iesit pe usa. M-am urcat la volan si am pornit. Vroiam sa imi vad vechea casa. Nu stiam exact unde se afla si daca voi reusi sa o gasesc. Desigur, as fi putut sa astept sa se trezeasca Jacob si sa mergem impreuna. Doar ca, dintr-un motiv sau altul, vroiam sa merg singura. Am gasit locul in scurt timp. Parca un magnet ma atragea acolo. Am mers pe aleea catre casa, sau ce mai ramasese din casa si am parcat in fata ei. Era inca in picioare, dar arata ca o casa parasita de mult timp (ceea ce si era). Imi aminteam totul foarte clar: pe mama, stand pe veranda cu mine in brate, pe tata care nu ne scapa niciodata din vedere. Pe Jacob, care o tachina mereu pe matusa Rosalie, pe Leah si Seth, in fomele lor de lupi, stand printre copaci. Imi aminteam cum, o data, demult, (care parea atat de demult de parca s-ar fi intamplat in urma cu cateva secole) mama il atacase aici pe Jacob, dar reusise insa doar sa ii fractureze lui Seth umarul si clavicula, caci se interpusese intre ei. Imi aminteam ca fusesem foarte fericita ca Jake al meu nu patise nimic.

Capitolul 20: Claire si Emily Dupa ce lucrurile s-au clarificat, am mers cu Jacob pe plaja. Ii promisesem lui Claire ca voi merge acolo. Le-am gasit pe ea si pe Emily plimbandu-se pe malul marii. -Ai venit, spuse Claire alergand spre mine. -Desigur, doar am promis.

Mi-am scos sandalele si am intrat cu picioarele in apa. Senzatia era foarte placuta.Nisipul imi mangaia talpile, iar apa calda imi atingea gleznele. Am zarit o scoica si m-am aplecat sa o iau. -Uite ce frumoasa e, i-am spus lui Claire. -Pun pariu ca pot gasi una mai frumoasa. -Serios? Ia sa vedem. Am strans o gramada de scoici si m-am hotarat sa le iau acasa. Drept pentru care i-am umplut buzunarele lui Jacob cu ele. Claire vroia sa se catere pe o stanca, iar Jacob s-a dus cu ea sa o ajute sa urce. -O sa am grija sa nu cada, ii spuse el lui Emily, vazand-o ca se incrunta. Nu te mai panica atat. Am ramas doar eu cu Emily. -Ati clarificat problema? intreba ea. -Da, am spus. Aaa, asta nu te-a facut sa iti schimbi parerea despre mine, nu? -Sigur ca nu. Am zambit usurata. -Se vede ca Jacob este fericit alaturi de tine. Suntem cu totii foarte bucurosi ca este asa. -Si eu sunt fericita. Nici nu imi pot imagina viata fara el. Si nici nu vroiam. -Nu am stiut ca am mintit, pana nu am ajuns aici, i-am spus. Credea ca nu va va place de mine. -Se insela, bineinteles. -Ma bucur ca este asa, am zis. Am mers tacute catre locul in care se aflau Jake si Claire. -Pot sa te intreb ceva?i-am spus. -Desigur,orice. -Jacob a avut vreo...iubita...inainte sa ma nasc eu? Privindu-i pe Quil si Claire, seara trecuta, mi-am dat seama ca el o iubeste nespus si era de la sine inteles ca o va astepta pana va creste, fara sa fie cu cineva in tot acest timp. Eram curioasa daca Jacob a avut o prietena inainte de a a ma cunoaste pe mine. Dintr-un motiv sau altul, Emily s-a schimbat la fata. -Hai, spune-mi, te asigur ca nu voi face vreo criza de gelozie. -Incercam sa imi amintesc, se scuza ea. Nu, nu cred ca a avut. Un lucru era cert: Emily stia sa minta la fel de bine ca mama. Nu ma deranja in niciun fel lucrul asta. Faptul ca Jake a fost, o data demult, cu o straina fara chip si fara nume, era, pana la urma, un

lucru perfect normal. Stiam ca acum pe mine ma iubeste si nimic nu va schimba asta.

Capitolul 21:Charly Dupa ce am plecat de pe plaja, am mers acasa si am lasat scoicile in camera mea, apoi am plecat cu Jacob in padure, pentru un vanat cum se cuvine. Jake a vanat si el cu mine. Cand am terminat m-am asezat la radacina unui copac, multumita. El a venit langa mine si si-a pus botul (era inca in forma de lup) pe genunchiul meu. -Schimba-te in om, i-am spus. El s-a dus sa isi ia hainele din locul in care le lasase. Din punctul meu de vedere, putea sta si fara ele. Cand s-a intors, m-am ridicat si m-am dus sa-l imbratisez. Am inceput sa ne sarutam,la inceput usor, apoi din ce in ce mai pasional. Aici, in inima padurii, departe de casa, nu era nimeni care sa ne intrerupa. Asa ca am continuat..... ****** Cand ne-am intors acasa, incepuse sa se crape de ziua. Sufrageria era pustie, lucru care m-a bucurat. Chiar nu aveam chef sa raspund la intrebari de genul "Unde ati fost pana acum?" sau mai ales "Ce ati facut pana acum?". Tinandu-ne de mana, am urcat in camera mea (sau a noastra, inca nu eram sigura) si ne-am intins in pat. In casa au inceput sa se auda voci; incepusera sa se trezeasca. Jacob m-a luat in brate si asa am adormit amandoi. -Nessie, trezeste-te! -Mmmm.. -Nessie, trebuie sa vorbesc cu tine. Nu Jacob era cel ce ma trezea (spre nemultumirea mea), ci Emily. -Ce e? am spus eu, poate prea rastit. -Charly vine aici. Acum. Am sarit din pat si m-am dus pana la fereastra. Masina politiei parcase in fata, iar acum Charly cobora din ea si se uita lung catre masina mea. -Stai aici, bine? spuse Emily.

-Dar vreau sa il vad, m-am tanguit eu. Chiar atunci Jacob a intrat pe usa. -Jacob, vreau sa imi vad bunicul. -Bine, spuse el. Dar mai asteapta putin. Ma duc mai intai eu, apoi vin sa te iau, bine? -Bine. Au plecat amandoi din camera, lasandu-ma singura. Am profitat de moment si m-am dus sa imi fac un dus, apoi m-am imbracat (blugi si o bluza roz) si m-am asezat pe pat, asteptand. Mi se parea ca au trecut ore, nu minute, pana cand Jake a urcat si mi-a spus: -Poti sa te duci,dar ai grija. L-am imbratisat si am coborat in sufragerie. -Renesmee, esti chiar tu? -Da,bu...da. -E incredibil! Cum ai putut sa cresti atat de repede? -Mai bine sa nu stii, i-am spus zambind. -Asa e, mai bine nu. -Ce face Bella?De ce nu a venit si ea? -Mama e bine, are insa ceva treaba, de aceea nu a putut veni. Ah, am comis-o....Mama...pai, cum i-as putea spune mamei mele, daca nu "mama"?

Capitolul 22: Tradarea -Renesmee, trebuie sa stiu: tu esti chiar fata Bellei? Adica, fata ei biologica? Semanati prea mult, trebuie sa fii,dar... -Daca iti raspund, promiti sa nu mai pui alte intrebari? -Pai...da. -Ei bine....sunt. -Dar cum se poate?Tu... -Ai promis, iti amintesti? -Ah,da. Bunicul merita sa stie adevarul, cu tot ce implica asta. Depasind momentul, am inceput sa vorbim despre tot felul de lucruri. A inceput sa imi povesteasca despre mama si despre cum era ea in anii de liceu. Era tare amuzant. -Toti baietii se tineau dupa ea, spuse el razand. Insa ea, nu si nu. Avea ochi doar pentru Edward.

Am inceput din nou sa rad. -Chiar si lui Jacob i-a placut de ea... -POFTIM?? -Da...Imi amintesc chiar ziua in care a sarutat-o cu forta, iar ea l-a lovit atat de tare incat si-a rupt mana. Edward probabil l-ar fi lovit si el, daca nu eram eu prin preajma. Charly radea in continuare, insa mie mi-a disparut zambetul. Cum putea fi posibil? Jacob...cu mama? Cu mama mea? Daca el ar fi fost cu cineva necunoscut sau cu oricine altcineva, nu era nicio problema.Dar cum adica...cu mama? Am simtit cum mi se umplu ochii cu lacrimi...nu se putea asa ceva...pur si simplu nu era posibil....ei au fost impreuna...si m-au mintit....nuuuu... Deja nu mai puteam vedea bine din pricina lacrimilor pe care pur si simplu nu le putea opri.... -Vin imediat, am spus si am parasit casa. Am alergat catre mare. Sfarsita, m-am asezat pe o piatra. Dar marea era prea calma, prea frumoasa, in contradictie cu sentimentele mele. Cum am putut fi atat de...proasta?De naiva...de... Am inceput sa plang si mai tare si am alergat spre padure. De aia Emily se eschivase cand am intrebat-o, de aia.... Nu pot sa cred, de ce mi se intampla mie,de ce? M-am impiedicat si am cazut. Am ramas acolo, nu m-am mai ridicat. Am ramas plangand, pana cand am auzit vocea lui Jacob striganduma: -Nessie!Nessie, stiu ca esti aici, te rog, lasa-ma sa iti explic! Nu vroiam sa il vad, insa nu mai aveam destula putere sa ma ridic si sa alerg din nou, asa ca amramas acolo, asteptand sa ma gaseasca. Si m-a gasit.

Capitolul 23: Durerea -Iubito, te rog, asculta-ma, Nessie.... Se asezase langa mine si incerca sa ma convinga. Bineinteles ca incerca... -Ia mana de pe mine.Nu ma atinge. -Nessie, te rog, nu te purta asa cu mine, te iubesc. -Mai mult, sau mai putin decat pe mama? -Nessie, te rog, nu e ceea ce crezi tu. Pe tine te-am iubit

dintotdeauna. Nu mai puteam suporta. Atunci cand sunt nervoasa sau suparata, latura mea vampirica iese la suprafata mai mult decat oricand. Am ridicat palma si l-am lovit. Jacob a cazut pe spate, sub lovitura mea. Si a ramas acolo. O, nu! Ce am facut? In momentele astea il urasc atat de mult...dar oricat l-as uri, tot il iubesc. -Jacob, Jacob! A deschis ochii si s-a ridicat. Plangea. -Jacob,imi... Ce faceam?Imi ceream scuze?Tot eu imi ceream scuze? A meritat acea palma si ar merita si altele. Iar eu, spre deosebire de mama, nu aveam cum sa imi rup mana. Jacob parea detasat de realitate. Avea ochii pustii si privea in gol. -Jacob, vreau sa imi explici,am spus. -Si ma vei crede?a spus el abia soptit. -Nu stiu. Dar spune-mi ce aveai de gand sa imi spui. Dar el nu a spus nimic. Statea pur si simplu, uitandu-se in gol. -Jacob, nu sta asa, spune ceva!! Am inceput din nou sa plang. -Te iubesc, imi spuse. Te iubesc si te-am iubit dintotdeauna, chiar de dinainte de a te naste. -Dar de ce, de ce... Nu puteam continua, nu mai puteam vorbi. -Nimeni nu stie exact de ce, imi spuse. Asta nu s-a mai intamplat nimanui pana acum.Dar se pare ca...tu erai o parte din mama ta. Tu erai o parte din Bella, iar eu te iubeam pe tine, desi nu stiam asta. Nu intelegi?Te-am iubit dintotdeauna. Nu prea intelegeam, dar incepusem sa ma mai linistesc putin. Poate era adevarat. Insa imaginea mamei mele sarutandu-se cu Jacob nu prea imi dadea pace. -Nessie, spuse el. Nu as putea trai nici macar o zi fara tine. Nici o ora, nici o secunda. Te rog, nu ma lasa.Nu imi face asta! Incepuse din nou sa planga. Si eu la fel. El plangea din cauza mea si eu plangeam din cauza lui.... -O sa incerc sa ma obisnuiesc cu ideea, i-am spus. -Ma ierti? spuse el dintr-o data mai vesel. Chiar ma ierti? Ce altceva puteam face? Nici eu nu puteam trai fara el. -Da, i-am spus. M-a imbratisat puternic si am inceput sa ne rostogolim pe iarba. In

scurt timp, am avut alte lucruri la care sa ma gandesc, in afara de acest subiect dureros.