Eșecul Imaginației

Eșecul imaginației, o culpă care poate deveni colectivă Convulsiile sistemului economic mondial pot pune în pericol securitatea SUA și a altor țări, determinând o posibilă schimbare a strategiilor de apărare, pentru a face față unei crize majore, în care tulburările sociale pot avea un efect copleșitor. Un raport al US Army War College,1 publicat în luna noiembrie 2008, avertizează că, pe fondul agravării crizei economice pe care o traversează Statele Unite ale Americii, acestea s-ar putea confrunta cu ample mișcări de protest și tulburări sociale, care ar face necesară intervenția militară. Denumite generic „șocuri starategice”2, asemenea manifestări violente ale societății civile se încadrează într-o serie de crize ce ar putea fi declanșate de un alt atac terorist asupra Americii, de colapsul economic de proporții, pierderea ordinii politice și juridice existente, revoltele interne, afectarea sistemului public de sănătate sau dezastre naturale și umanitare. Autorul raportului, Nathan Freier – fost militar de carieră –, afirmă că situația s-ar putea agrava într-o asemnea măsură încât „autoritățile civile, la sfatul conducătorilor militari, vor trebui să determine rapid parametrii care definesc utilizarea legală a forței militare în interiorul Statelor Unite”. Pentru prevenirea declanșării și răspândirii violenței civile și pentru apărarea ordinii interne și a securității persoanei, el recomandă Pentagonului săși regândescă strategia și să ia în calcul posibilitatea producerii unor astfel de tulburări sociale și eventualitatea intervenției militare în asemenea situații, care ar determina impunerea unor legi de urgență de către autorități. America se pregătește pentru un nou șoc strategic. Raportul lui Freier a intervenit în contextul unor declarații ale unor oficiali ai Pentagonului și ale altor figuri notabile ale scenei politice americane cu privire la o „posibilă criză” în prima parte a mandatului actualei administrații. Joe Biden, actualul vicepreședinte al SUA a făcut referiri explicite la o asemenea criză (vezi caseta) chiar înainte ca Barak Obama să fie ales președinte. A fost urmat, la scurtă vreme, de fostul secretar de stat, generalul Colin Powell, care prevedea o asemenea criză chiar la o zi sau două după ceremonia de învestitură a președintelui. În același ton, Freier avertizează că noua administrație trebuie să fie pregătită pentru o criză de proporții ce ar putea deveni un adevărat catalizator pentru tulburări sociale majore pe teritoriul Statelor Unite. El afirmă că, așa cum echipa de strategi ai Departamentului Apărării din fosta administrație s-a confruntat, în primele opt luni ale mandatului său, cu un „șoc strategic”3 ce a schimbat „regulile jocului” echipa noii administrații este sfătuită să se aștepte la ceva similar, în prima parte a mandatului său. Eșecul imaginației. Concepția avangardistă a lui Freier se bazează pe faptul că strategia de apărare a țării și-a demonstrat serioasele lacune de-a lungul timpului. El susține că, în marea lor majoritate, analizele și planurile strategice sunt preponderent reactive și prea puțin predictive, duc lipsă de suficientă 1

Nathan Freier, Known Unknowns: Unconventional „Strategic shocks” in Defense Strategy Development. 2

Șocul strategic (sau, după alți autori, surpriza strategică) este un eveniment în care forța este folosită într-un mod neașteptat, la un moment neașteptat, împotriva unei ținte neașteptate, cu scopul de a obține ceea ce nu este posibil prin metodele convenționale de război. 3

Politologii Peter Schwartz, în Inevitable Surprises: Thinking Ahead in a Time of Turbulence și Francis Fukuyama, în Blindside: How to Anticipate Forcing Events and Wild Cards in Global Politics sugerează că atât 11 septembrie, cât și insurgența irakiană au fost „șocuri strategice”.

imaginație și, astfel, sunt vulnerabile la surprize. Cel mai răsunător exemplu este 11 septembrie 2001: înainte de această dată, niciunul dintre conducătorii militari nu a luat în calcul folosirea avioanelor comerciale pentru doborîrea unor blocuri zgârie-nori. Comisia 9/11,4 care s-a ocupat cu studierea circumstanțelor în care sau produs atacurile de la 11 septembrie, a argumentat că principala cauză care a făcut ca S.U.A. să fie luate prin surprindere de aceste atacuri a fost „eșecul imaginației” – noțiune care a devenit o temă comună a guvernării și a comentariilor academice de după 11 septembrie 2001. Astfel, Freier argumentează că, pentru a nu fi prins din nou pe picior greșit, Pentagonul trebuie să ia în calcul faptul că cele mai probabile și mai periculoase „șocuri strategice” ale viitorului vor fi neconvenționale. Ele nu vor apărea ca amenințări venite din partea capacităților militare ale unui presupus dușman, ci se vor manifesta pe căi care sunt dincolo de convențiile stabilite. Majoritatea acestora nu vor fi de ordin militar, în ce privește originea și caracterul lor, ci vor apărea dintr-un teritoriu strategic virgin, neexplorat, dintr-un domeniu care, în termeni figurativi, se numește „țara nimănui”.5 Deoarece „șocurile strategice” zdruncină într-o așa măsură convențiile învechite ale instituțiilor afectate, încât le obligă să-și reorienteze fundamental strategia, investițiile strategice și misiunea, Freier susține că Departamentul Apărării trebuie să umple acest gol, adaptându-se noilor provocări, pentru a nu fi surprins în cazul în care evenimentele violente vor scăpa de sub controlul autorităților locale și statale. Militarizarea Americii? Într-un articol publicat la 1 decembrie 2008, Washington Post citează declarațiile unor oficiali ai Pentagonului, care afirmă că, până în septembrie 2011, Departamentul Apărării va desfășura 20.000 de militari pe teritoriul Statelor Unite, organizați în trei unității de reacție rapidă, cu scopul de a interveni în cazul unui atac terorist sau în cazul altei catastrofe interne. Generalul Victor E. Renuart Jr., comandant al NORTHCOM,6 citat de aceeași publicație, a declarat că o primă unitate de 4.000 de persoane, organizată pe lângă Divizia a 3-a Infanterie de la Fort Stewart, Georgia, este deja disponibilă începând cu 1 octombrie 2008. Această schimbare de rol a Departamentului Apărării a atras criticile unei părți a cercurilor militare și ale grupurilor ce apără libertățile civice. Aceste voci își exprimă îngrijorarea că noul accent pus pe securitatea internă amenință să încordeze atmosfera în cadrul armatei și să submineze Constituția și prevederile Posse Comitatus Act – o lege veche de 130 ani, care restrânge rolul armatei în chestiuni de asigurare a ordinii interne. Anna Christensen, de la American Civil Liberties Union (ACLU), citată de Washington Post, afirmă că desfășurarea forțelor de urgență în interiorul SUA poate fi „doar primul exemplu dintr-o serie de măsuri de extindere a autorității prezidențiale și militare”. Mai mult decât atât, susținători ai teoriei conspiraționiste – de exemplu Alex Jones, cunoscut realizator de filme documentare și emisiuni radio cu caracter anti-autoritarist – văd în aceste măsuri încercări de militarizare a Americii și atrag atenția că, în condițiile declanșării unei crize majore, vom asista la sfârșitul democrației în America, unde – spun ei – va fi impusă legea marțială.7 O opinie autorizată vine din partea generalului Tommy Franks, fost comandant al Armatei Americane, care a condus atacul american asupra talibanilor din Afganistan, după evenimentele de la 11 septembrie, precum și invadarea Irakului și răsturnarea lui 4

National Commission on Terrorist Attacks Upon the United States și-a publicat raportul la 22 iulie 2004. 5

No man’s land – termen militar care se referă la un teritoriu neocupat sau aflat între două țări care și-l dispută. „Oricine, cu excepția cazului sau sub circumstanțele autorizate în mod expres de 6 United States Northern Command(Northcom) – unitate militară Constituție creată la 1 octombrie 2002, în urma sau Act al Congresului, folosește atacurilor teroriste de la 11 septembrie, cu misiunea de a proteja teritoriul Statelor Unite și de în mod deliberat vreo parteaa Armatei sau a susține autoritățile locale , statale și federale. Forței Aeriene ca grup polițienesc sau, dimpotrivă, pentru a aplica legile, va fi amendat în baza acestui act sau întemnițat nu mai mult de doi ani sau amândouă.” Secțiunea 1385 a Posse Comitatus Act.

Sadam Hussein, în 2003. Intervievat de revista Newsmax, generalul Franks este primul ofițer de rang înalt care a emis în mod deschis ipoteza înmormântării Constituției, în cazul unei crize majore, cum ar fi obținerea și folosirea unei arme de distrugere în masă de către teroriști. Dacă acest lucru se va întâmpla, a afirmat Franks, „lumea apuseană, lumea liberă, își pierde ceea ce iubește cel mai mult – libertatea și drepturile pe care le avem de două sute de ani în acest mare experiment pe care îl numim democrație.” Pentru a nu lăsa vreun dubiu cu privire la ce înțelege el că se va întâmpla în urma unui asemenea atac, Franks a adăugat că „producerea unui eveniment cu consecințe masive undeva în lumea apuseană – poate chiar în Statele Unite – va determina populația să conteste Constituția noastră și să înceapă să militarizeze țara, pentru a evita repetarea unui alt eveniment cu consecințe masive. Ceea ce, în fapt, înseamnă a începe descompunerea edificiului Constituției noastre.” La cât de sofisticată a ajuns gândirea umană în prezent, ne întrebăm în mod serios: sunt aceste luări de poziție și exprimări neechivoce menite a atrage atenția oamenilor asupra unui pericol de care trebuie să se păzească sau sunt parte a unei strategii destinate a-i obișnui cu ideea unui „rău necesar”? „Armata e cu noi! Sau… împotriva noastră?” Între cauzele care pot conduce la un asemenea scenariu, locotenent-colonelul (rez.) Nathan Freier a inclus în raportul său, pe lângă un posibil atac terorist, și colapsul economic, care poate da naștere unor reacții violente din partea maselor, determinând, astfel, intervenția în forță a autorităților. Practic, pe calea aceasta, se poate ajunge la aceeași situație invocată de generalul Franks. În condițiile adâncirii actualei crize economice, o singură scânteie – de orice natură – este de ajuns să inflameze spiritele maselor nemulțumite. Evenimente recente, cum ar fi revoltele din Franța (octombrie 2005) sau Grecia (decembrie 2008), sunt mărturii concludente despre amploarea la care pot ajunge astfel de evenimente, pe fondul nemulțumirii generate de condițiile economice și sociale precare. Deși, atât în Franța, cât și în Grecia, revoltele au fost declanșate de incidente izolate, fără vreo legătură cu nemulțumirile sociale, ele au degenerat în manifestații violente datorate frustrării unor categorii sociale dezavantajate. Astfel, violențele din Paris, declanșate de moartea a doi adolescenți urmăriți de poliție, au fost puse pe seama șomajului crescut în rândul tinerilor și lipsei de oportunități pentru cele mai sărace categorii sociale. Pentru calmarea situației, a fost nevoie de declararea stării de urgență și mobilizarea a peste 20.000 de polițiști, susținuți de și de o formație de 1.500 de rezerviști. În Grecia, împușcarea unui adolescent atenian de către un polițist, la începutul lunii decembrie 2008, a fost urmată de violențe fără precedent, de la restaurarea democrației, în 1974. Comentatori politici, presa internațională și sondajele de opinie efectuate ulterior, au descris reacțiile violente ale mulțimii ca expresie a unor cauze mai profunde, cum ar fi sentimentul de frustrare al tinerei generații față de problemele economice ale țării, creșterea ratei șomajului în rândurile acesteia și percepția generală cu privire la ineficiența și corupția instituțiilor de stat. Și America își are precedentele ei. Unul dintre acestea a avut loc în 1992, în Los Angeles, unde, pe fondul unor nemulțumiri sociale datorate tot unor cauze economice, revoltele stradale s-au soldat cu 53 de morți, peste 4.000 de răniți, peste 10.000 de arestări, 3.600 de incendieri, 1.100 de clădiri distruse – pagube materiale evaluate la 1 miliard de dolari. Analiștii fenomenului spun că, deși revoltele au fost declanșate de un abuz al unor polițiști față de un motociclist de origine afro-americană, la baza acestora au stat, de asemenea, factori economici 7

Legea Marțială (sau Stare de Urgență) este un sistem de reguli care intră în vigoare atunci când armata preia controlul administrației și justiției, putând fi impusă în absența altei forme de guvernare civilă sau în situații excepționale, cum ar fi: războiul, starea de ocupație, un dezastru natural de proporții, lovitura de stat sau amenințarea ordinii publice de tulburări sociale majore.

ca sărăcia și rata înaltă a șomajului, SUA aflându-se în recesiune economică în acea perioadă, ca majoritatea țărilor lumii. Pentru controlul situației, pe lângă mobilizarea generală a poliției, autoritățile statale au desfășurat și trupe ale Gărzii Naționale, trupe federale ale Diviziei a 7-a Infanterie și Prima Divizie a Marinei Statelor Unite. Nu știm în ce fel s-a pus problema legitimității intervenției militare în miezul acelor evenimente fierbinți, însă, în prezent, sub presiunea organizațiilor pentru apărarea drepturilor civice, chiar și un raport neoficial, cum este cel al lui Nathan Freier, menționează – în termenii obișnuiți ai jargonului militar – nevoia de legitimitate. El afirmă că, în cazul agravării unei crize, „autoritățile civile, la sfatul conducătorilor militari, vor trebui să determine rapid parametrii care definesc utilizarea legală a forței militare în interiorul Statelor Unite”. „De ceea ce îți este frică, nu scapi.” Exemplele de mai sus pun în lumină atât potențialul pe care o criză economică majoră îl are în a determina apariția și amploarea unor tulburări sociale, cât și necesitatea ca autoritățile să stopeze violențele, care pot pune în pericol ordinea publică și politică existente. Însă, conștiente de cauzele mai profunde ale acestor tulburări sociale – îndeosebi cauze economice, autoritățile americane și de pretutindeni ar trebui să învețe din asemenea evenimente și, în loc să caute doar mijloace și măsuri legale de reprimare a acestora, ar trebui să adopte politici economice care să acorde șanse de dezvoltare tuturor membrilor societății. Altfel, drumul este cu sens unic: sclavie modernă. Aceasta, în cazul în care inegalitățile sociale tot mai mari nu vor declanșa revolte spontane de amploare, care să răstoarne ordinea lucrurilor, așa cum s-a mai întâmplat de-a lungul istoriei. Ori, tocmai lucrul acesta încearcă autoritățile să-l prevină. Teama de a nu cădea de tot în plasa protecționismului economic sau repulsia față de sistemul socialist, pe care l-au criticat permanent, îi determină pe liderii lumii apusene să se țină cu îndârjire de un sistem capitalist care și-a atins limitele și care, în prezent, poate declanșa tulburări sociale fără precedent, datorită „prăpăstiilor” economice pe care le-a căscat între membrii aceleiași societăți. Blamând economia bazată pe politici sociale, practicată de regimurile autoritariste (față de care nu avem nici un fel de simpatie), susținătorii capitalismului apusean se pot trezi în aceeași fundătură, prin încercarea disperată de a-și menține propriul sistem. Adică, un fel de „lucrul de care te temi, de acela nu scapi.” Este posibil ca actuala criză economică să ne conștientizeze de faptul că am ajuns la o răscruce importantă a istoriei, în mijlocul căreia deciziile pe care le vor lua liderii politici vor determina direcția către care ne îndreptăm: fie nașterea pașnică unui nou sistem economic, care să regleze relațiile comerciale între state și între indivizi pentru încă un timp, fie un scenariu de coșmar, în care clasele conducătoare își vor impune cu forța voința asupra celorlalți, în numele unui sistem pe care îl consideră legitim. Uciderea imaginației. Asemenea realități au stat și la baza scenariului expus de Nathan Freier în raportul său, care, deși „nu este o perspectivă imediată” – conform afirmației sale – merită luat în considerare. El l-a prezentat unor oficiali din Departamentul Apărării al SUA, în luna noiembrie 2008, dar numai timpul și, mai ales, evenimentele viitoare vor demonstra dacă raportul său va fi fost luat în serios sau nu. Însă, dincolo de previziunile sale și de măsurile preventive pe care le propune pentru strategia de apărare a SUA, raportul său are meritul de a aprinde imaginația. Extrapolând această viziune de ordin strategic și militar către evoluția istorica a lumii noastre, în ansamblu, putem accepta posibilitatea ca evenimente considerate acum ca „improbabile” să se întâmple totuși. Și, dacă luăm în calcul faptul că impactul devastator al unor astfel de evenimente se datorează tocmai ignorării lor, pentru că ne par „improbabile”, atunci o atitudine mai deschisă față de asemenea scenarii nu ne strică. În prezent, mulți cred că dau dovadă de erudiție respingând perspectiva biblică asupra evenimentelor

contemporane și viitoare. Însă, gândirea umană, provocată de realitățile actuale, începe să contureze din ce în ce mai mult posibilitatea ca această perspectivă să se adeverească. A respinge din start probabilitatea ca scenariul profețiilor biblice să aibă loc ar constitui un eșec de proporții al imaginației. Deoarece imaginația nu este un dar asociat de regulă cu birocrația și cu masele conduse de dictonul carpe diem, este firesc să ne așteptăm ca acest scenariu să fie în continuare respins pe motiv că este „improbabil”. Însă, dacă putem învăța ceva din lecțiile istoriei, atunci lucrul acesta este faptul că evenimente clasificate ca improbabile se petrec totuși, având un impact copleșitor asupra acelora care le desconsideră. Altfel, vina noastră colectivă nu se va datora doar eșecului imaginației, ci și uciderii acesteia.

Cristi, această casetă poți s-o incluzi, dacă o consideri necasară. Dacă nu, șterge-o.