Educatie Timpurie.docx

Atașamentul față de alții

Atașamenul este legătura emoțională durabilă între copii și părinții lor sau adulții care au grijă de ei. Comportamentul atașării cuprinde diverse moduri de comportament social cum ar fi: zâmbet, țipăt, ținut strâns, târâtul pe burtă spre mamă, căutarea persoanei de referință, etc. Aceste manifestări compun un sistem complex de comportament care este programat genetic și care se întâlnește la toți puii de mamifere, în special la om. Manifestarea comportamentului atașării este activată în situații de alarmă sau când copilul apropierea fizică. Situațiile de alarmă sunt însoțite de stres emoțional, de exemplu când distanța dorește față de persoana de referință este prea mare, în stări de disconfort, durere sau teamă. Se manifestă de asemenea la reuniunea cu persoana de referință. Conform pediatrului şi psihanalistului John Bowlby, considerat părintele teoriei ataşamentului, ar exista patru etape principale în dezvoltarea atasamentului: 1. Preatașamentul: orientarea fără discriminare( de la naștere la 8-12 săptămâni). La naștere, copiii sunt predispuși să le răspundă oamenilor din jur în anumite feluri: întorc capul și încearcă să se uite spre locul dincare aud o voce se agață sau întind mână, zâmbesc si gânguresc către chipurile oamenilor din jur. Acestea sunt capacități sociale înnăscute, iar în primeșe săptamâni de viață copiii manifestă aceste comportamente față de oricine, nu par să facă vreo diferență între oamenii pe care îi văd 2. Începuturile atașamentului: receptivitate selectivă( de la 3 la 6-8 luni). După câteva luni, copiii rămân prietenoși și receptivi față de oamenii pe care ii văd în jur, dar reacțiile lor devin mai intense față de cele câteva persoane care au grijă de ei cel mai mult. La această vârstă copiii acceptă adesea să fie luați în brațe de o persoană străină, dar, de asemenea, își recunosc clar părinții și pe alți adulți care au grijă de ei și vor manifestă o oarecare preferință pentru aceștia. 3. Atașamentul evident: menținerea proximității( de la 6-8 luni până pe la 3 ani). În această etapă, copiii fac eforturi ca să rămână în apropierea fizică a părintelui sau a

adultului ce are grijă de el. Ei pot să meargă după mama care pleacă, să plângă când ea pleacă, să o întâmpine cu entuziasm atunci când se întoarce. Copiii vor manifesta aceste comportamente de atașament evident față de anumiți oameni cu care avut foarte mult contact. În plus, la această vârstă comportamentul altădată prietenos față de străini adesea se atenuează 4. Formarea unui parteneriat orientat spre scop( începând cu 3-4). La vârsta preșcolară, copiii devin tot mai conștienți de faptul că părinții lor sunt persoane separate, cu scopuri proprii. Pe măsură ce copiii înteleg mai bine comportamentul și motivația părinților lor, devin mai capabili să își modeleze reacțiile si răspunsurile. Ei devin capabili de reacții complexe. Această etapă finală marchează începutul relațiilor de atașament mature, care dureaza toată viața.