Edcr Noul Testament Introducere.pdf

Noul Testament Ediția Dumitru Cornilescu Revizuită EDCR

Societatea Biblică Interconfesională din România

Prezenta ediție a Noului Testament reprezintă o revizuire a textului din Biblia tradusă de Dumitru Cornilescu și publicată în 1924 de British and Foreign Bible Society / Societatea Biblică pentru Răspândirea Bibliei în Anglia și Străinătate. Copyrightul pentru Biblia Cornilescu © 1924 aparține British and Foreign Bible Society / Societății Biblice pentru Răspândirea Bibliei în Anglia și Străinătate. Copyrightul pentru Ediția Dumitru Cornilescu Revizuită (EDCR) © 2019 aparține British and Foreign Bible Society / Societății Biblice pentru Răspândirea Bibliei în Anglia și Străinătate și Societății Biblice Interconfesionale din România. Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României Toate drepturile sunt rezervate Distribuit de Societatea Biblică Interconfesională din România Calea Călărașilor, nr. 173, bl. 42, sc. 2, ap. 35 București, sectorul 3 România Tel. 021.320.84.79 e-mail: [email protected] website: www.societateabiblica.org

Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României Noul Testament. – Ed. Dumitru Cornilescu, rev. – București: Editura Societății Biblice Interconfesionale din România, 2019 ISBN 978-606-8279-63-3 1. Cornilescu, Dumitru (trad.) 2.

Cuvânt către cititor 1. Revizuirea Bibliei Cornilescu – o datorie veche de aproape un secol Istoria Bibliei traduse de Dumitru Cornilescu (1891–1975) se împletește strâns cu istoria din ultimul secol a bisericilor neoprotestante românești. Publicată în 1921 și revizuită în perioada 1923–1924, la cererea și sub îndrumarea directă a Societății Biblice Britanice (SBB), versiunea Cornilescu s-a impus relativ repede în conștiința cititorilor români, fiind folosită, în perioada comunistă, inclusiv de protestanții istorici ori de catolici și ortodocși. Deși în general SBB nu a adoptat versiuni realizate de un singur traducător, pentru spațiul românesc a făcut o excepție datorită primirii entuziaste de care a avut parte versiunea lui Dumitru Cornilescu în primii ani de la tipărirea și difuzarea ei. Tot în această perioadă, conducerea executivă a SBB a avut în intenție o revizuire atentă a textului. Acest proces ar fi urmat să se realizeze prin compararea minuțioasă a textului românesc cu originalele ebraic și aramaic (pentru VT), respectiv grec (pentru NT). Din cauza bolii care l-a afectat o vreme, Dumitru Cornilescu, stabilit între timp în Elveția, nu a mai reușit să înceapă laborioasa activitate planificată de SBB, astfel că ideea a căzut în uitare. Problema revizuirii a revenit în actualitate după evenimentele prilejuite de a 90-a aniversare a Bibliei Cornilescu, în 2014. În primăvara anului 2015, Societatea Biblică Interconfesională din România (SBIR) a făcut demersurile necesare constituirii unui Comitet de Revizuire, alcătuit din specialiști desemnați de confesiunile neoprotestante din România (Biserica Adventistă, Biserica Baptistă, Biserica Penticostală). În echipa de revizori au fost desemnați următorii cercetători: Emanuel Conțac, Laurențiu Ionescu, Florin Lăiu, Laurențiu Moț, Gelu Păcurar, Dragoș Ștefănică, Silviu Tatu, Ciprian Terinte, Cristinel Sava (revizor literar). În aceeași perioadă s-a cristalizat și Comitetul Pastoral al revizuirii, alcătuit din patru pastori aparținând principalelor confesiuni neoprotestante: Ioan Brie (Biserica Penticostală), Corneliu Boingeanu (Biserica Baptistă), Ieremia Rusu (Biserica Creștină după Evanghelie), Iacob Pop (Biserica Adventistă). În vederea unei verificări și diortosiri atente, fiecărei cărți din Scriptură i-au fost alocați doi revizori care să parcurgă succesiv textul: sarcina celui dintâi a fost de a se asigura că traducerea se aliniază fidel la original; rolul celui de al doilea revizor a fost de a verifica munca făcută de colegul său. Eventualele divergențe survenite în urma acestei prime etape au fost aduse pe masa Comitetului de Revizuire, soluțiile fiind adoptate prin consens, în urma unor discuții ample, sau, în mod excepțional, prin supunere la vot. Îmbunătățiri de ordin stilistic au fost introduse de revizorul literar, care s-a asigurat că textul corespunde așteptărilor cititorului educat. După această etapă, textul a fost trimis spre lectură Comitetului Pastoral, ale cărui sugestii au fost analizate în ședințe de lucru separate. 2. Principii generale privind proiectul de revizuire Fiindcă demersul actual este unic în istoria traducerii Bibliei în limba română, îi oferim mai jos cititorului explicațiile necesare cu privire la cadrul de lucru general. 2.1. Sigla noii ediții este EDCR (Ediția Dumitru Cornilescu Revizuită) 2.2. Revizuire vs. traducere Lucrarea membrilor Comitetului constituie o revizuire, nu o traducere nouă. Textul de bază folosit de revizori este cel publicat în 1924, retipărit succesiv cu modificări minore în perioada 1925–1928 și actualizat ortografic de SBIR în perioada 2012–2015. Numai în cazul în care s-a considerat că textul cornilescian nu corespunde criteriilor stabilite în metodologia-cadru (a se vedea secțiunea 3, mai jos), el a fost revizuit mai substanțial, inclusiv la nivelul topicii. În tot acest proces, revizorii au căutat să păstreze cât mai mult posibil din formulările lui Dumitru Cornilescu. 2.3. Publicul-țintă EDCR se adresează în principal cititorului neoprotestant familiarizat cu Scriptura, capabil să înțeleagă un text complex și bogat în nuanțe semantice. Publicul cititor pentru care a iii

fost pregătită această ediție este cel interesat de o versiune care să fie: (a) fidelă textelor originale (așa cum se regăsesc ele în edițiile critice standard), (b) conservatoare la nivelul lexicului, (c) adecvată lecturii publice în biserică, (d) utilă în studiul individual. 2.4. Raportul cu versiunea de bază În viziunea Comitetului de Revizuire, EDCR nu are menirea de a înlocui imediat actuala versiune Cornilescu, ci de a circula în paralel cu ea. Adoptarea ei ca text „liturgic” (folosit pentru lectură, predicare, studiu comunitar etc.) se va putea face prin consensul bisericii locale. Considerăm că EDCR poate fi folosită atât în lectura devoțională, cât și ca instrument de studiu adresat studenților, pastorilor, persoanelor care lucrează în mass-media creștină, editorilor, redactorilor etc. 3. Criterii urmărite în procesul de revizuire Textul de față reprezintă rezultatul unui proces de îndelungă și atentă cântărire a diferitelor soluții care sunt la îndemâna revizorului. Membrii echipelor care au parcurs textul au căutat să țină cont de criteriile enumerate mai jos, conștienți că aplicarea lor nu se poate face în mod matematic, rigid, fără anumite excepții dictate de contexte specifice. Prezentăm mai jos, pe scurt, criteriile urmărite în procesul de revizuire, cu precizarea că aplicarea lor simultană a însemnat încercarea de a găsi „calea de mijloc aurită”, adică echilibrul între rigoare, pe de o parte, și adecvare stilistică, pe de altă parte. Fiecare criteriu enunțat este ilustrat cu ajutorul câtorva exemple. 3.1. Fidelitatea față de textele originale Revizuirea Bibliei Cornilescu urmărește în primul rând alinierea cât mai fidelă a acestei versiuni la edițiile critice ale textului biblic. Pentru NT, ediția de care s-au servit revizorii a fost următoarea: NA 28 – Barbara și Kurt Aland, Johannes Karavidopoulos, Carlo M. Martini și Bruce M. Metzger (editori), Novum Testamentum Graece, ed. a 28-a revizuită de Institut für Neutestamentliche Textforschung, sub conducerea lui Holger Strutwolf, Stuttgart, Societatea Biblică Germană, 2012. Acolo unde, în note, se face referire la „textul masoretic” (de exemplu, Evr. 1:6), se are în vedere următoarea ediție: BHS5 – A. Schenker (editor), Biblia Hebraica Stuttgartensia, ed. a 5-a emendată, Stuttgart, Societatea Biblică Germană, 1997. Pentru identificarea și marcarea citatelor veterotestamentare septuagintale a fost folosită următoarea ediție: Alfred Rahlfs și Robert Hanhart (editori), Septuaginta, Stuttgart, Societatea Biblică Germană, 2006. Ediția NA 28 a fost realizată în mod științific, cu ajutorul criticii de text, disciplină care a făcut progrese importante în ultimul secol. Opinia împărtășită de Comitetul de Revizuire este că Textus Receptus (bazat pe munca editorială a umanistului Erasmus din Rotterdam) este rezultatul unui îndelungat proces de revizuire și normare întreprins de scribi în perioada bizantină. În consecință, el nu reflectă textul timpuriu, așa cum a circulat el în primele comunități creștine, ci un text târziu, cu armonizări și corecturi menite să elimine dificultățile întâmpinate de copiști. Pentru informații suplimentare despre istoria transmiterii textului biblic și mai ales pentru comentarii privind diferențele dintre textul critic și Textus Receptus, a se vedea ghidul scris de Bruce M. Metzger, A Textual Commentary of the Greek New Testament, ed. a 2-a, Stuttgart, Societatea Biblică Germană, 2002, precum și versiunea adaptată a acestuia: Roger L. Omanson, A Textual Guide to the Greek New Testament, Stuttgart, Societatea Biblică Germană, 2012. Întrucât versiunea Cornilescu 1924 reflectă un amestec de lecțiuni critice și lecțiuni bizantine, Comitetul de Revizuire a decis adoptarea, ca text de referință, a unei ediții științifice care se bucură de o largă acceptare în cercurile teologice. În câteva cazuri (Faptele Apostolilor 12:25; 1 Corinteni 13:3; 2 Petru 2:18), la recomandarea Comitetului Pastoral, revizorii EDCR au urmat în mod excepțional lecțiuni din aparatul critic al ediției NA 28, semnalând aceste diferențe în note de subsol. În continuare sunt prezentate câteva exemple care ilustrează diferența dintre textul critic și textul bizantin. iv

În Marcu 1:2, textul critic, urmat și de Cornilescu, are lecțiunea „în profetul Isaia”, nu „în profeți”, ca în manuscrisele târzii. Întrucât citatul care prefațează activitatea lui Ioan Botezătorul este alcătuit din două fragmente provenite din două cărți diferite (Maleahi și Isaia), este explicabilă dorința unor copiști de a-l „corecta” pe Marcu, fapt atestat de textul grec bizantin, care conține lecțiunea „în profeți”. În Ioan 3:13, textul bizantin conține, la finalul versetului, lecțiunea „care este în cer”, întâlnită și în versiunea Cornilescu 1924; la origine, această secvență trebuie să fi fost o glosă interpretativă menită să reflecte statutul lui Hristos după înălțare. În EDCR, adaosul a fost mutat într-o notă infrapaginală care pune în evidență caracterul lui secundar. Din respect pentru o tradiție textuală venerabilă, au fost păstrate în partea superioară a paginii, între paranteze pătrate, secvențe de text, versete sau chiar pasaje care nu au atestare textuală timpurie (vezi secțiunea 5.5 pentru detalii). În 1 Corinteni 7:5, textul critic are lecțiunea „ca să vă îndeletniciți cu rugăciunea”, în vreme ce Textus Receptus are formula „ca să vă îndeletniciți cu postul și cu rugăciunea”, expresie a tendințelor ascetice din creștinismul patristic și postpatristic. În EDCR, adaosul a fost păstrat, dar marcat cu paranteze care indică lipsa lui din textele-martor timpurii (P11, P46, Codex Sinaiticus, Codex Vaticanus, versiunile latinești timpurii etc.). O lecțiune secundară importantă este doxologia care încheie rugăciunea Tatăl nostru (Matei 6:13). Faptul că ea nu a făcut parte din manuscrisul original al Evangheliei după Matei este pus în evidență de două elemente: 1) absența lecțiunii din manuscrise timpurii importante ori din comentariile unor scriitori patristici precum Tertulian, Ciprian și Origen; 2) variațiile doxologiei, în funcție de tradiția manuscrisă. Astfel, pot fi identificate cel puțin trei variante principale: i) „căci a Ta este împărăția și puterea și slava în veci, amin”; ii) „căci a Ta este puterea și slava în veci”; iii) „căci a Ta este împărăția Tatălui și a Fiului și a Duhului Sfânt în veci, amin”. În unele manuscrise grecești, secvența „în veci” capătă un caracter și mai solemn: „în veci de veci”. Apariția unor asemenea formule de încheiere, modelate după un precedent biblic solid (1 Cronici 29:10-13), se explică din rațiuni bisericești practice: folosirea liturgică a rugăciunii necesită un final doxologic amplu, pe măsura solemnității momentului. Este un fapt bine cunoscut specialiștilor că, pentru rapiditate, Dumitru Cornilescu s-a folosit în munca de traducere și de versiuni în principalele limbi europene moderne (engleză, franceză, germană). Ori de câte ori revizorii au identificat soluții de traducere „cornilesciene” care se îndepărtează prea mult de original, au refăcut textul pentru a elimina formularea considerată inadecvată. Următoarele exemple ilustrează nevoia de îndreptare a textului din versiunea 1924. Verbele grecești mastigóō (Marcu 10:34) și phragellóō (Matei 27:26; Marcu 15:15), care înseamnă „a biciui”, au fost traduse de Cornilescu prin „a bate cu nuiele”, ca urmare a influenței exercitate de versiunea Louis Segond (battre de verges). Revizorii EDCR au reintrodus în textul biblic echivalentul corect („a biciui”). În versiunea Cornilescu 1924, secvența „în deosebi” (Galateni 2:2) transpune unul dintre înțelesurile expresiei franțuzești en particulier. În context, sensul corect este „deoparte”, în acord cu textul grecesc (katʼ idían) corespunzător. Fidelitatea față de textul grec merge uneori până la păstrarea topicii din original, dacă acest lucru este posibil în limba română. De exemplu, ordinea cuvintelor din Ioan 1:13, cu verbul la final, poate fi păstrată și în versiunea românească: „aceștia nu din sânge, nici din voia firii, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu s-au născut”. Emfaze precum cea din 1 Corinteni 3:2 („cu lapte v-am hrănit, nu cu hrană tare, căci nu o puteați mânca”) transpun fără probleme forța retorică a textului paulin. Cititorul va observa astfel de inversiuni mai cu seamă în secțiunile poetice („mormânt deschis este gâtlejul lor”, „venin de viperă este sub buzele lor”, „grabnice sunt picioarele lor la vărsare de sânge” – Romani 3:13,15) sau în textele arhicunoscute, a căror structură s-a fixat de timpuriu în memoria colectivă a credincioșilor („sfințească-se Numele Tău; vie Împărăția Ta; facă-se voia Ta”). În cazurile în care redarea topicii din original ar fi creat ambiguități (de exemplu, „Cuvântul era cu Dumnezeu, și Dumnezeu era Cuvântul”, Ioan 1:1), revizorii au optat pentru o topică normală: „și Cuvântul era Dumnezeu”. v

3.2. Fidelitatea față de traducerea lui Cornilescu În cazul în care fidelitatea față de textul grec nu impune vreo schimbare în textul cornilescian, traducătorii au păstrat stilul și lexicul folosite de Dumitru Cornilescu. Ori de câte ori a fost nevoie de înnoiri la nivelul vocabularului, s-a acordat preferință termenilor compatibili cu amprenta stilistică a traducătorului. 3.3. Înnoirea vocabularului biblic În vederea actualizării vocabularului biblic, Comitetul de Revizuire și Comitetul Pastoral au decis – după îndelungi și repetate deliberări – că este necesară înlocuirea unor termeni precum: cuget, curvie, drac, hulă, împărat, îndrăcit, întărâtat, neprihănire, norod, ostaș, pizmă, praznic, preacurvie, proroc, slăbănog, slobozenie, slovă, tăiere împrejur, urdinare, zălog cu sinonimele moderne corespunzătoare: conștiință, desfrânare/desfrâu, demon, blasfemie, rege, demonizat, indignat, dreptate, mulțime, soldat, invidie, sărbătoare, adulter, profet, paralitic, libertate, literă, circumcizie, dizenterie, garanție. Înnoirea s-a făcut și acolo unde este necesară folosirea unor termeni consacrați (aproape „tehnici”), care denotă activități, practici, instituții sau obiecte specifice unui domeniu specializat: acuzator, apel, apostazie, catapeteasmă, centurion, cohortă, a conjura, a considera, controversă, derivă, a eșua, extaz, genealogie, instanță, a se îmbarca, lictor, mit, naufragiu, a naviga, ofrandă, orator, a preda, prefect, pretoriu, proconsul, procurator, proprietar, proră, pupă, reformă, religie, sanctuar, sectă, sicar, sinedriu, suveran, tribun, triumf, a venera etc. Totodată, pentru a păstra o parte din amprenta stilistică a versiunii de bază, nu au fost înlocuiți termeni precum arvună, a asupri, cat (= etaj), a curăți, făgăduință, ferice, a huli, a istorisi, a izbăvi, a îndupleca, a îngădui, juruință, logofăt, milostenie, nădejde, a nimici, nun, ocară, a osândi, părtaș, părtășie, a pătimi, a se poticni, prigoană, a prigoni, a propovădui, a proslăvi, seminție, simțăminte, temniță, a unelti, vamă, vameș, vedenie etc. În cazul în care un anumit termen a fost folosit de Cornilescu pentru a traduce doi termeni grecești diferiți (de exemplu, „putere” traduce atât exousía, cât și dýnamis), Comitetul de Revizuire a optat pentru traducerea diferențiată a terminologiei din original: dýnamis = „putere” și exousía = „autoritate”. De regulă, expresiile eufemistice din original au fost păstrate ca atare: „[Iosif] a luat-o de soție, dar n-a cunoscut-o până ce ea a născut un fiu” (Matei 1:24-25); „mormintele s-au deschis și multe trupuri ale sfinților adormiți au înviat” (Matei 27:52). Dacă însă revizorii au apreciat că păstrarea formulării eufemistice din original ar putea crea neînțelegeri, traducerea a fost făcută în acord cu sensul figurat: „De aceea sunt între voi mulți suferinzi și bolnavi și nu puțini mor” (1 Corinteni 11:30). Din rațiuni similare, au fost evitați termeni precum „curvă” și „curvie”, care au fost înlocuiți cu „desfrânată” și „desfrânare/desfrâu”. Înlocuirea operată nu trebuie interpretată ca o încercare de a diminua gravitatea păcatelor la care fac referire termenii respectivi, ci ca o încercare de a menaja sensibilitățile ascultătorilor care aud textul citit într-un context public, în biserică. Câteva explicații sunt necesare cu privire la o importantă schimbare de ordin lexical: traducerea termenului dikaiosýnē prin „dreptate” (sau „îndreptățire”), nu „neprihănire”, ca în versiunea Cornilescu 1924. Consensul celor două comitete ale EDCR a fost că termenul românesc „neprihănire” nu redă în mod adecvat termenul grecesc, din motivele pe care le vom enumera mai jos. „Neprihănire” este un concept definit prin negare: „ne-prihănire” înseamnă „stare a celui care este fără prihană”, „absența prihanei”, „absența vinovăției”. Or, dikaiosýnē reprezintă un concept pozitiv și trebuie redat în limba română printr-un termen echivalent. Grecescul dikaiosýnē este un termen cu o bogată încărcătură teologică, el denumind nu o realitate abstractă („dreptate” ca principiu moral și juridic), ci un atribut al lui Dumnezeu sau o trăsătură a omului în raport cu Dumnezeu sau cu semenii săi. Ca echivalent pentru dikaiosýnē, termenul „dreptate” trebuie înțeles prin analogie cu „bunătate”, care denotă o calitate („însușirea de a fi bun”). Când spunem despre o persoană că este caracterizată de „dreptate”, raportul dintre persoana respectivă și termenul „dreptate” este similar celui din enunțul: „Moise a fost caracterizat de bunătate.” vi

Termenul dikaiosýnē a fost tradus prin „dreptate” fiindcă, spre deosebire de „neprihănire”, acesta are o dimensiune relațională evidentă. În unele situații, dreptatea nu este distributivă, ci „restaurativă”, ca în Matei 1:19. Despre Iosif se afirmă că „era un om drept și nu voia să o facă de rușine” pe Maria, de aceea „plănuia să o lase pe ascuns”. O manifestare a dreptății în accepția ei strictă, însoțită de respectarea prescripțiilor din Lege (Deuteronom 22:2324), ar fi trebuit să ducă la uciderea cu pietre a părții considerate vinovată. Dreptatea lui Iosif este însă temperată de mila pentru logodnica sa, de care dorește să se despartă fără a o supune oprobriului public. Nu întâmplător, în Evanghelia după Matei dikaiosýnē stă în vecinătatea termenului eleēmosýnē „milostenie” (cap. 6:1-2), cei doi termeni neputând fi concepuți unul fără celălalt. Pe de altă parte, există numeroase contexte biblice în care termenul dikaiosýnē are valențe judiciare, adică face referire la situații în care trebuie să se facă dreptate „la tribunal”. În finalul discursului ținut în Areopag, apostolul Pavel le pune în vedere ascultătorilor săi că Dumnezeu „a stabilit o zi în care va judeca lumea cu dreptate (en dikaiosýnē) prin Omul pe care L-a rânduit și despre care a dat tuturor mărturie neîndoielnică prin faptul că L-a înviat din morți…” (Fapte 17:31). Acest context de ordin „judecătoresc” este important și pentru interpretarea argumentației din primele capitole ale Epistolei către romani, care Îl prezintă pe Dumnezeu în ipostaza de Judecător al omenirii. Limbajul folosit de apostol evocă, pe de o parte, universul biblic veterotestamentar și, pe de altă parte, sfera proceselor din lumea greco-romană. Dar Vestea Bună adusă de apostol este că dreptatea divină nu este de factură aristoteliană, în sensul că Dumnezeu S-ar rezuma să împartă sentințe juste, dând fiecăruia după meritele sale. Dreptatea lui Dumnezeu nu este legată la ochi, având într-o mână balanța care cântărește în mod infailibil vinovăția omenească, iar în cealaltă – sabia necruțătoare care va pune în aplicare hotărârea judecătorească. Dreptatea lui Dumnezeu presupune în primul rând credincioșia față de legământul făcut cu Avraam, consecvența cu Sine și cu făgăduința făcută. În consecință, dreptatea lui Dumnezeu înseamnă „îndreptățirea” (achitarea) păcătosului prin răscumpărarea adusă de Hristos. Numai apoi, în subsidiar, dreptatea divină se manifestă ca pedeapsă. Aceasta este și ordinea în care se succedă cele două noțiuni (mai întâi „dreptate”, apoi „mânie”) în Romani 1:17-18. În lumina considerațiilor sumare prezentate mai sus, membrii Comitetului de Revizuire au decis traducerea termenilor țedaqá și dikaiosýnē prin „dreptate”, exprimându-și totodată speranța că cititorii Scripturii vor interpreta acest termen conform sensului său biblic, nu potrivit definiției din DEX („s. f. Principiu moral și juridic care cere să se dea fiecăruia ceea ce i se cuvine și să i se respecte drepturile”). 3.4. Concizie În cazul în care textul biblic poate fi tradus mai concis, revizorii au eliminat adaosurile pe care Cornilescu le-a introdus din dorința de a face traducerea cât mai accesibilă. De exemplu, în interpretarea pildei semănătorului (Marcu 4:13-20), Isus descrie concis cele patru categorii de semințe, reprezentând patru categorii de oameni care aud Evanghelia: „cei de lângă drum”, „cei semănați în locurile pietroase”, „cei semănați între spini” și „cei semănați în pământul cel bun”. Revizorii EDCR au apreciat că aceste formulări sintetice, în care simbolurile și realitățile simbolizate se contopesc, pot fi păstrate ca atare în traducere. Prin contrast, versiunea Cornilescu 1924 folosește formulări mult mai ample, menite să „corecteze” racursiul narativ realizat de Isus: „cei înfățișați prin sămânța căzută lângă drum”, „cei înfățișați prin sămânța căzută în locurile stâncoase”, „cei înfățișați prin sămânța căzută între spini”, „alții, apoi, sunt înfățișați prin sămânța căzută în pământ bun”. ~ ´- masin nooúmena din Romani 1:20 a fost tradusă în EDCR Secvența grecească tois poie printr-o formulă concisă („fiind înțelese prin cele create”), mai scurtă decât cea din Cornilescu 1924: „când te uiți cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El”. Dorința de a face textul mai concis a dus la eliminarea unor adaosuri precum „și faptul acesta se va vedea” (Romani 2:16) sau „prin faptul că se slujea de aceeași poruncă” (Romani 7:13), a căror prezență nu este strict necesară în textul tradus. vii

3.5. Claritate Exceptând cazul în care originalul însuși este ambiguu, membrii Comitetului de Revizuire au eliminat din textul tradus posibilele surse de ambiguitate sintactică. De pildă, secvența „venind în lume” (Ioan 1:9), al cărui cel mai probabil referent este „Lumina” (vezi Ioan 3:19), a fost mutată pentru a spori claritatea versetului: „Lumina aceasta era adevărata Lumină, care, venind în lume, luminează pe orice om.” Pe de altă parte, în pasaje precum Evrei 9:11 a fost păstrat în mod deliberat echivocul din original, permițând interpretarea textului în două moduri diferite, semnalate, de altfel, în nota de subsol. De regulă, construcțiile genitivale au fost dezambiguizate, ducând la modificări ca cele de mai jos: „arvuna Duhului” = „Duhul ca arvună” (2 Corinteni 1:22); „lumina Evangheliei slavei lui Hristos” = „lumina Evangheliei glorioase a lui Hristos” (2 Corinteni 4:4); „lucrarea puterii tăriei Lui” = „lucrarea marii Lui puteri” (Efeseni 1:19). 3.6. Echilibrul între literalism și echivalența funcțională Ori de câte ori traducerea literală ar fi dus la apariția unor structuri exotice în limba română, traducătorii au recurs la echivalențe funcționale. Astfel, în Luca 1:69 secvența literală „corn de mântuire” a fost echivalată prin „Mântuitor puternic”, iar în Luca 9:51 propoziția „Și-a întărit fața să meargă spre Ierusalim” a fost redată prin „S-a îndreptat cu hotărâre spre Ierusalim”. Analog, în 2 Corinteni 6:12 nu s-a optat pentru o traducere literală („Nu sunteți strâmtorați în noi, ci sunteți strâmtorați în inimile voastre”), opacă pentru cititorul nefamiliarizat cu limbajul paulin, ci pentru o versiune care explicitează gândul din spatele metaforei folosite de apostol: „Nu simțămintele noastre față de voi au slăbit, ci ale voastre față de noi.” În Marcu 1:26, textul grec nu a fost redat literal („și strigând cu glas mare”), ci prin echivalență funcțională: „strigând cu putere”. În Romani 8:19, o traducere literală ar fi fost nenaturală: „Dorința înfocată a creației așteaptă descoperirea fiilor lui Dumnezeu”. Din acest motiv, revizorii au redat textul în conformitate cu exigențele stilisticii moderne: „Creația așteaptă cu o dorință înfocată descoperirea fiilor lui Dumnezeu.” Pe alocuri, textul rezultat în urma revizuirii include tușe literaliste. Pentru a-i da cititorului o idee despre structura textului biblic veterotestamentar citat în NT, revizorii au păstrat construcții semitizante precum „înaintea Feței Tale” (Marcu 1:2) sau „la inima omului nu s-au suit” (1 Corinteni 2:9). Aceeași rațiune a fost aplicată în cazul formulărilor redundante („cu ce moarte avea să moară” – Ioan 12:33) sau al metaforelor neobișnuite („îmbrăcați-vă cu o inimă plină de îndurare” – Coloseni 3:12). 3.7. Cursivitate Pentru a asigura fluența traducerii, pentru a evita cacofoniile și construcțiile greoaie, revizorii au citit textul cu glas tare. Dacă unele fraze din original s-au dovedit prea lungi pentru o lectură publică optimă, ele au fost împărțite în unități de discurs mai mici, cu ajutorul punctuației. De exemplu, secvența din Romani 1:1-7, deși constituie o singură frază în original, a fost împărțită în trei segmente (v. 1-2; v. 3-6; v. 7). Tot în vederea unei lecturi publice facile, pericopa din Efeseni 4:11-16 a fost divizată în trei segmente (v. 11-14; v. 15a; v.15b-16). Astfel de împărțiri sunt necesare mai ales în cazul epistolelor, care se remarcă prin structuri argumentative și retorice complexe. 3.8. Consecvență În pasajele care conțin termeni proveniți din aceeași rădăcină, revizorii au optat pentru echivalarea uniformă a derivatelor respective. S-a urmărit, pe cât posibil, consecvența în traducerea termenilor din aceeași familie lexicală: díkaios „drept”, dikaiosýnē „dreptate”/ „îndreptățire”, dikaióō „a îndreptăți”, dikaíōsis „îndreptățire”, dikaíōma „hotărâre dreaptă”. În multe situații, uniformitatea este necesară doar pentru un microcontext, ca în 1 Corinteni 13, unde apostolul Pavel folosește de patru ori verbul katargéō, tradus de Cornilescu prin „a se sfârși” (v. 8, 10), respectiv „a lepăda” (v. 11). Pentru a pune în evidență legătura tematică importantă dintre v. 8-10 și v. 11, în EDCR verbul a fost tradus prin același echivalent: „a (se) sfârși”. viii

În situații excepționale, unii termeni înrudiți au fost traduși prin echivalenți diferiți, fiindcă s-a considerat că înnoirea, aplicată consecvent, ar fi creat neajunsuri de ordin stilistic. De exemplu, gr. blasphēmía a fost redat prin „blasfemie”, dar verbul blasphēméō a fost tradus prin „a huli”, întrucât revizorii au apreciat că „a blasfemia” nu este suficient de bine asimilat în limba română modernă. În Romani 4:1-6, cititorul care parcurge textul grec observă că apostolul Pavel folosește doi termeni din aceeași familie lexicală: substantivul érgon „faptă” și verbul ergázomai „a făptui”, „a lucra”. Această relație, vizibilă în original, nu mai este observabilă în versiunile românești, care traduc cei doi termeni grecești prin „faptă”, respectiv „a lucra”. Criteriul consecvenței nu a putut fi aplicat nici în traducerea versetelor care conțin jocuri de cuvinte posibile numai în original. În Romani 12:3 apostolul Pavel folosește verbul phronéō „a gândi”, derivatul hyperphronéō „a gândi peste (ceea ce este rezonabil)” și termenul sōphronéō „a fi chibzuit”, creând un efect retoric care nu poate fi redat cu fidelitate în română. În acest caz, traducătorii s-au mărginit să transmită ideea de bază a textului: „[...] îi spun fiecăruia dintre voi să nu aibă despre sine gânduri mai înalte decât se cuvine, ci să aibă gânduri cumpătate”. 3.9. Eufonie. Muzicalitatea textului În anumite situații, revizorii au ales să acorde prioritate criteriului estetic. În vederea păstrării muzicalității „cornilesciene” a textului sau pentru obținerea unui ritm optim, s-a preferat o topică diferită de cea la care s-ar fi ajuns prin adoptarea criteriului de la 3.1. 4. Inovații la nivel grafic 4.1. Paragrafare Întrucât vechiul mod de așezare a versetelor (unele sub altele) creează un text-bloc în care nu mai pot fi identificate cu ușurință segmentele principale ale firului narativ sau ale celui argumentativ, textul a fost divizat în macrounități de sens (paragrafe) conform împărțirii din edițiile critice standard ale NT. 4.2. Dispunerea textului pe o coloană Decizia de a privilegia împărțirea textului în paragrafe (nu în versete) se conjugă în mod firesc cu hotărârea de a dispune textul pe o singură coloană. Chiar dacă vechiul model de paginare ar fi putut duce la o scădere a numărului de pagini (și deci la o ușoară diminuare a costurilor de producție), comitetele EDCR au apreciat că secțiunile poetice trebuie să beneficieze de o formatare care să evidențieze diversele forme de paralelism specifice poeziei ebraice. De altfel, acest aranjament nu constituie o inovație în spațiul românesc, întrucât paginarea pe o singură coloană a fost folosită nu doar în versiunea Cornilescu 1921, ci și în ediții românești mai vechi (de exemplu, Noul Testament de la Alba Iulia, 1648). 4.3. Sistemul de referințe biblice În a doua sa ediție (1924), Dumitru Cornilescu a inclus numeroase trimiteri, preluate, în majoritate, din The Treasury of Scripture Knowledge, colecție de referințe biblice tipărită de Samuel Bagster în 1834 și îmbogățită semnificativ în deceniile următoare. Deși în epoca digitală trimiterile tipărite și-au diminuat importanța (deoarece răspândirea textului în format electronic face posibile căutări rapide și exhaustive), sistemul de referințe biblice nu a fost eliminat din prezenta ediție, ci mutat pe coloana din marginea interioară a paginii. Pentru a nu aglomera în mod nejustificat ediția tipărită, au fost eliminate simbolurile folosite în Cornilescu 1924 (*, **, †, †† etc.). Când trimiterile biblice s-au dovedit prea numeroase, iar coloanele marginale au devenit neîncăpătoare, s-a procedat la reducerea lor, prin eliminarea acelor referințe care au fost considerate secundare în raport cu tema versetului aferent.

ix

4.4. Notele de subsol Multă vreme, SBB a promovat tipărirea Bibliei în acord cu principiul without note or comment („fără note și fără comentarii”), având ca principal scop publicarea unui text neutru din punct de vedere confesional. Din acest motiv, Robert Kilgour, editorul SBB, i-a cerut lui Dumitru Cornilescu să reducă drastic numărul notelor explicative, care erau foarte numeroase în ediția princeps a versiunii sale. În ultimele decenii, SBB și-a nuanțat înțelegerea cu privire la notele de subsol și a permis introducerea acelor comentarii care nu conțin puncte de vedere confesionale. La propunerea membrilor celor două comitete (de revizuire și pastoral), ediția revizuită a NT cuprinde note explicative pentru unii termeni grecești sau aramaici, soluții alternative de traducere, precizări cu privire la diferențele dintre manuscrise, elemente de context istoric, geografic, politic, religios, sociocultural etc. Nu de puține ori, traducătorii atrag atenția în note asupra relației intertextuale dintre NT, pe de o parte, și VT, respectiv scrierile intertestamentare, pe de altă parte, mai ales acolo unde aceasta nu poate fi evidențiată prin simpla traducere (vezi Matei 27:9; 2 Corinteni 3:16; 1 Petru 2:9; Evrei 11:35-38; Iuda 1:15 etc.). 4.5. Textul poetic Pentru a-l ajuta pe cititor să identifice rapid citatele ample din VT sau imnurile clasice neotestamentare – Cântarea Mariei (Luca 1:46-55); Cântarea lui Zaharia (Luca 1:67-79); Cântarea îngerilor (Luca 2:13-14); Cântarea lui Simeon (Luca 2:28-32), cunoscute în imnologie mai ales prin intermediul denumirilor latinești (Magnificat, Benedictus, Gloria, Nunc dimittis) – traducătorii au formatat textul într-o manieră specifică. Cititorul va observa că au fost formatate ca „discurs poetic” și segmente care, deși nemarcate astfel în alte versiuni, se remarcă prin gravitas, un ton solemn care indică o altă stilistică decât cea specifică prozei. Exemple relevante pot fi găsite în Apocalipsa 14, capitol dominat de glasurile cerești care interpretează evenimentele deja petrecute sau anunță judecata iminentă a lui Dumnezeu. 4.6. Citatele veterotestamentare Din dorința de a evidenția atât moștenirea teologică veterotestamentară prezentă în NT, cât și strânsa relație de intertextualitate dintre cele două corpusuri de texte, citatele din VT au fost scrise cu italice, originea lor fiind precizată în notele infrapaginale. În ediția Cornilescu 1924, trimiterile veterotestamentare nu au fost tratate ca o categorie specială, ci au fost asimilate textelor paralele obișnuite. În cazul în care un citat veterotestamentar din NT nu coincide sub aspectul formei cu textul ebraic al VT, traducătorii au respectat intenția autorilor sacri ai NT și au redat citatele în consecință. De exemplu, în 1 Corinteni 1:19 Pavel citează din Isaia 29:14, dar nu folosește verbul „a ascunde” (întâlnit atât în textul ebraic, cât și în Septuaginta), ci verbul „a zădărnici”. Pentru fragmentele din VT grec, a fost introdusă în notele de subsol precizarea că ele provin din Septuaginta. Spre exemplu, în Luca 1:37 declarația îngerului Gabriel constituie o adaptare a întrebării retorice din Geneza 18:14 (versiunea greacă). Nota de subsol îl informează pe cititor cu privire la relația de intertextualitate dintre Septuaginta și pericopa din Luca. 4.7. Intertitluri În perioada de început, politica editorială a SBB interzicea publicarea traducerilor prevăzute cu intertitluri (sau alte elemente parabiblice). Totuși, deoarece ediția Cornilescu 1924 se afla sub tipar în momentul adoptării ei ca versiune oficială destinată teritoriilor de limbă română, regula Societății privitoare la intertitluri nu a putut fi aplicată la nivelul întregului text biblic, ci numai pentru acea secțiune care încă nu fusese tipărită (Efeseni – Apocalipsa). Fiindcă actuala viziune editorială a SBB nu mai exclude folosirea intertitlurilor, membrii Comitetului de Revizuire au procedat la o reevaluare sistematică a acestora. În cazul NT, traducătorii au urmat, de regulă, intertitlurile existente în NT grec publicat de United Bible Societies. Conținutul Evangheliilor a fost segmentat pentru a pune în evidență atât natura compozită a acestor scrieri, cât și relația textuală specială dintre cele trei Evanghelii sinoptice. x

4.8. Cuvintele ebraice sau aramaice În ediția de față, puținele cuvinte ebraice, respectiv aramaice folosite în NT au fost marcate cu italice. Traducătorii au dorit în acest fel să atragă atenția asupra următoarelor două aspecte: (1) scrierile care compun NT, deși au fost păstrate în limba greacă, nu au renunțat complet la acele elemente lingvistice specifice contextului cultural și religios iudaic (de exemplu, în Marcu, Matei și Ioan, Isus este numit rabbí ); (2) limba uzuală în care Și-a proclamat Isus mesajul nu a fost greaca, ci aramaica vorbită în Palestina primului secol creștin. Importanța acestor așa-numite ipsissima verba Iesu „înseși cuvintele lui Isus” rezultă din faptul că ele au fost păstrate în forma originară (Talitha kum – Marcu 5:41; Effata – Marcu 7:34; Eloí, Eloí, lemá sabahtáni – Marcu 15:34 etc.) într-un text scris în limba greacă pentru destinatari care nu mai erau familiarizați cu universul lingvistic în care proclamase Isus Evanghelia. 5. Alte precizări 5.1. Marcarea accentelor Cuvintele grecești din notele de subsol au fost marcate cu accente (de exemplu, Nazōráios ´- – Romani 12:1). În cazul diftongilor, s-a preferat, contrar uzanței din – Matei 2:23; logike grecește, marcarea accentului pe prima vocală (Kananáios – Matei 10:4; cháire – Luca 1:28), pentru a evita rostirea în hiat a celor două vocale de către cititorul care nu are cunoștințe de limbă greacă. Tot cu accente au fost marcate și unele cuvinte de origine aramaică, păstrate ca atare în traducerea românească (rabbí; Eloí, Eloí, lemá sabahtáni). 5.2. Scrierea cu majusculă a pronumelor teonime În acord cu o tradiție adoptată de multe confesiuni creștine, pronumele și adjectivele pronominale care fac referire la Dumnezeu au fost scrise cu majusculă: „Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului”, „La început, Tu, Doamne, ai întemeiat pământul”, „Tronul Tău, Dumnezeule, este în veci de veci” etc. Folosirea majusculelor are avantajul că dezambiguizează textul acolo unde pronumele personal ar putea fi înțeles ca referință la alt personaj. Ori de câte ori s-a apreciat că locutorul din textul biblic manifestă o atitudine ostilă față de Isus Hristos, pronumele folosite au fost scrise cu minusculă, pentru a pune în acord intenția vorbitorului și forma grafică a textului. Astfel, în Marcu 15:2, textul a fost scris după cum urmează: „Pilat L-a întrebat: «Ești tu regele iudeilor?»” Întrucât Pilat nu-L recunoaște pe Hristos ca Mesia și Fiu al lui Dumnezeu, pronumele „tu” din întrebarea lui nu a fost scris cu majusculă. 5.3. Folosirea ghilimelelor Pentru a marca în mod corespunzător nivelurile dialogului sau ale vorbirii directe, traducătorii au folosit următoarele tipuri de ghilimele: „citat simplu”, «citat în citat», ‘al treilea nivel al vorbirii directe’. Dat fiind că citatele veterotestamentare se impun fără probleme atenției cititorului, fiind scrise cu italice, traducătorii au socotit că nu este necesară marcarea lor suplimentară cu ajutorul ghilimelelor. 5.4. Folosirea parantezelor rotunde ( ) Acele precizări care întrerup firul narativ sau argumentativ principal al textului biblic (de exemplu, Luca 8:29; Ioan 4:2, 8; Romani 2:14-15) au fost marcate cu paranteze obișnuite ( ). Alteori, parantezele conțin informații menite să explice un anumit termen, ca în Marcu 14:36: „El zicea: «Avva (Tată), Ție toate Îți sunt cu putință»” sau Ioan 1:41: „El l-a găsit întâi pe fratele său, Simon, și i-a zis: «Noi L-am găsit pe Mesia» (care, tradus, înseamnă: «Hristos»).” 5.5. Folosirea parantezelor pătrate [ ] și [[ ]] Parantezele pătrate simple au fost folosite pentru a marca diferențele minore dintre textul critic și versiunea Cornilescu, dacă ele au atestare în aparatul ediției NA 28. Aceste lecțiuni (cuvinte sau expresii scurte) nu fac parte din textul original, reconstituit cu ajutorul criticii xi

de text moderne. În Matei 5:44, textul critic spune (în traducere): „Dar Eu vă spun: iubiți-vă vrăjmașii și rugați-vă pentru cei ce vă prigonesc”. În Textus Receptus (bazat pe manuscrise bizantine), îndemnul mateian al lui Isus a fost îmbogățit cu citate din Luca 6:27-28, drept care Matei 5:44 arată astfel în versiunea EDCR: „Dar Eu vă spun: iubiți-vă vrăjmașii, [binecuvântați-i pe cei ce vă blestemă, faceți-le bine celor ce vă urăsc] și rugați-vă pentru cei ce [vă asupresc și] vă prigonesc”. Textul pus între paranteze are caracter secundar, fiind rezultatul încercării de a armoniza tradiția transmisă de Matei cu cea transmisă de Luca. Editorii NA 28 au recurs la paranteze pătrate duble pentru a indica acele câteva lecțiuni ample care nu apar în manuscrisele timpurii. Exemplul clasic îl constituie Pericopa despre femeia prinsă în adulter (Ioan 7:53–8:11): 53[[Și s-a întors fiecare acasă… 11Du-te, și să nu mai păcătuiești.”]]. Alte exemple de texte secundare incluse între paranteze duble: finalul Evangheliei după Marcu (16:9-20) și Luca 23:34 (prima parte a versetului). În ediția Cornilescu 1924, acest tip de text este marcat cu paranteze rotunde ( ). O precizare specială trebuie făcută în legătură cu textul cunoscut sub numele de Comma ioanină (1 Ioan 5:7-8). Întrucât acest fragment nu are nicio atestare în manuscrisele grecești din primul mileniu, a fost mutat în subsolul paginii, în acord cu practica traducerilor recente. Deși nu contravine mărturiei trinitare de ansamblu a Scripturii, textul nu poate fi considerat parte din argumentația teologică originară a epistolei 1 Ioan. De altfel, introducerea commei în a treia ediție (1522) a NT grec editat de Erasmus s-a datorat presiunilor politice și religioase, nu considerațiilor de ordin biblico-filologic. Membrii celor două comitete care au contribuit la realizarea ediției de față Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru nobila misiune care le-a fost încredințată. Considerăm că, dincolo de consumul de energie, respectiv dificultățile considerabile pe care le presupun derularea și finalizarea unei revizuiri de această anvergură, nu există o onoare mai mare decât aceea de a pune în slujba Marelui Împărat harul bogat și felurit care ne-a fost încredințat, în vederea continuării muncii de traducere întreprinse, vreme de peste un deceniu, de Dumitru Cornilescu. În măsura în care am reușit să ne atingem obiectivul propus și să punem la dispoziția cititorului un text fidel față de original și plăcut din punct de vedere literar, meritul este al lui Dumnezeu, care ne-a însuflețit, ne-a călăuzit și ne-a pus la dispoziție resursele necesare. Mulțumiri speciale datorăm Societății Biblice Americane și Societății Biblice Britanice, a căror generozitate a făcut posibile proiectul de revizuire și publicarea prezentei ediții a Noului Testament EDCR.

xii

Abrevierile biblice folosite în notele marginale VT Vechiul Testament Gen. Geneza Ex. Exodul Lev. Leviticul Num. Numeri Dt. Deuteronomul Ios. Iosua Jud. Judecătorii Rut Rut 1Sam. 1 Samuel 2Sam. 2 Samuel 1Rg. 1 Regi 2Rg. 2 Regi 1Cr. 1 Cronici 2Cr. 2 Cronici Ezra Ezra Neem. Neemia Est. Estera Iov Iov Ps. Psalmii Pr. Proverbele Ecl. Eclesiastul Cânt. Cântarea cântărilor Is. Isaia Ier. Ieremia Plân. Plângerile lui Ieremia Ez. Ezechiel Dan. Daniel Os. Osea Ioel Ioel Am. Amos Ob. Obadia Iona Iona Mica Mica Naum Naum Hab. Habacuc Țef. Țefania Hag. Hagai Zah. Zaharia Mal. Maleahi

NT Noul Testament Mt. Matei Mc. Marcu Lc. Luca In. Ioan Fap. Faptele apostolilor Rom. Romani 1Cor. 1 Corinteni 2Cor. 2 Corinteni Gal. Galateni Ef. Efeseni Flp. Filipeni Col. Coloseni 1Tes. 1 Tesaloniceni 2Tes. 2 Tesaloniceni 1Tim. 1 Timotei 2Tim. 2 Timotei Tit Tit Flm. Filimon Evr. Evrei Iac. Iacob 1Pt. 1 Petru 2Pt. 2 Petru 1In. 1 Ioan 2In. 2 Ioan 3In. 3 Ioan Iuda Iuda Ap. Ioan

xiii