Cursul 2 Psihlogie Medicala.docx

Ministerul Educaţiei Naționale ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ DE STAT „GRIGORE GHICA VODĂ” Iaşi, Str. Nicolae Bălcescu, nr. 19, cod 700117 Telefon /fax: 0232.219516 / e-mail: [email protected]

CURSUL 2 TIPURILE PSIHOLOGICE SI BOALA Personalitatea de tip A Indivizii ce detin personalitatea de tip A sunt independenti si ies in evidenta prin faptul ca vor sa fie remarcati oriunde se duc. Psihologii ii descriu ca fiind ,,buldozere’’. Ei sunt constienti de importanta atitudinii pozitive, a motivatiei si a stabilirii unui tel pe care sa il urmeze in viata. Sunt competitivi din fire si recunoscuti pentru mintea agera. Cei cu personalitatea A stiu cand trebuie sa isi asume riscuri si sunt buni antreprenori. Au un caracter pragmatic si rezolva cu usurinta problemele in momentul in care le blocheaza calea spre succes. Veti descoperi ca acest tip de oameni sunt deschisi catre orice este nou si intampina cu bratele deschise schimbarea – fie ca este ea spirituala sau chiar tehnologica. Secretul acestor oameni de succes consta in faptul ca nu le este frica sa isi scoata in evidenta propriile abilitati si personalitatea colorata. Personalitatea de tip C Cel mai bun termen psihologic pentru a-i descrie pe cei care detin personalitatea de tip C este cel de ,,cautatori’’. Ei sunt introvertitii interesati de detalii care gasesc raspuns la orice problema. Totusi, usurinta cu care fac acest lucru depinde de starea de spirit pe care o au in acel moment. Indivizii cu personalitatea de tip C au tendinta sa se retraga din viata sociala insa se inteleg extrem de bine si traiesc in armonie cu persoanele de tip B, in ciuda faptului ca acestea se afla la polul opus fata de ei. Personificarea tipului B este contabilul, programatorul etc. Indivizii cu aceasta personalitate vor prefera sa se inchida in propria cochilie, pastrandu-si mereu judecata obiectiva si logica in gandire. Trasaturile lor caracteristice sunt natura retrasa si prudenta. Riscurile nu sunt pentru ei.

Suport de curs -modulul 42 psihologie medicalaAnul III – Asistent Medical Generalist- Prof. Spiridon Vasilica

1

Ministerul Educaţiei Naționale ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ DE STAT „GRIGORE GHICA VODĂ” Iaşi, Str. Nicolae Bălcescu, nr. 19, cod 700117 Telefon /fax: 0232.219516 / e-mail: [email protected]

Tipologii constitutionale Tipologia lui E. Kretschmer (medic psihiatru german) Desfasurandu-si activitatea in cadrul clinicii de neurologie a universitatii din Tubingen (1913-1926), si studiind bolnavi psihici, a sesizat o corespondenta intre: 

simptomatologia psihocomportamentala



aspectul bioconstitutional extern.

Astfel, a ajuns la ideea elaborarii unei tipologii pe criterii morfologice, idee ce si-a gasit finalizarea in lucrarea ,,Structura corpului si caracterul” (1921). Limitata la inceput la 2 tipuri principale, clasificarea lui E.Kretschmer va ajunge in final sa cuprinda 3 tipuri principale si un tip accesoriu, mai putin individualizat. Acestea sunt: a) picnic-ciclotim - din punct de vedere morfologic se caracterizeaza prin: constitutie orizontala, abdomen voluminos, obezitate, piele intinsa, fata moale, sistem osos fragil. b) leptosom (astenic) - schizotim - se caracterizeaza prin: constitutie verticala, trunchi cilindric, cutie toracica plata (turtita), umeri apropiati si ingusti, cap mic si rotund, muschi si oase subtiri (aspect scheletic), nas lung si ascutit, paloarea fetei, trasaturi feminine la barbati si masculine la femei. c) atletic-vascos - se caracterizeaza prin: constitutie fizica proportionata, dezvoltare robusta a sistemului osos si muscular, umeri lati si bazin ingust. Ca accesoriu este mentionat tipul displastic – reuneste numeroase varietati dismorfice.

Suport de curs -modulul 42 psihologie medicalaAnul III – Asistent Medical Generalist- Prof. Spiridon Vasilica

2

Ministerul Educaţiei Naționale ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ DE STAT „GRIGORE GHICA VODĂ” Iaşi, Str. Nicolae Bălcescu, nr. 19, cod 700117 Telefon /fax: 0232.219516 / e-mail: [email protected]

Tipologia lui Sheldon Endomorful (viscerotonic) se caracterizeaza printr-o dezvoltare musculara si osoasa sub medie. Ca talie, aceste persoane sunt breviline (tip constitutional, in antropologie, caracterizat prin trup si membre scurte si groase) si adeseori picnice. In schimb, au viscerele dezvoltate. Se caracterizeaza, din punct de vedere psihic, printr-o tendinta spre relaxare, gust de comfort, placere de a se odihni, dar si tendinte accentuate de a ceda tentatiilor, mai ales celor alimenate. Au un somn bun si odihnitor, le place sa doarma. Sunt sociabili si buni familisti, tolerabili adeseori. Nu le place prea mult activitatea intelectuala. Sunt, in general, persoane pragmatice. Sunt persoane amabile, prietenoase, fara a fi prea dependente de prieteni. Rareori sunt lipsite de control. Mezomorful (somatotonicul) este un tip masiv, greu, consistent, atletic, privind constitutia. Are, in general, un tonus ridicat, multa energie disponibila. Conformatia sa generala este de corp puternic cu dezvoltare superioara a oaselor si musculaturii, cu rezistenta la rani, si cu evidente capacitati de a face eforturi fizice remarcabile. Este o persoana ce are dezvoltata cerinta de a actiona, tendinte de competitie si lupta, dorinte de a se impune. Are o oarecare extraversie dar si o oarecare instabilitate psihica. Este energic, activ, dar uneori rezervat, jenat. Ii plac responsabilitatile. In munca, este sever, chiar dur. Are o inaltime peste medie, este puternic, are toracele dezvoltat, pantecele tras si plat. Aparent este calm dar uneori vulnerabil. Ectomorful este longilin (leptosom), dominant cerebral. Poseda o bogata viata interioara. Este impresionabil pe linie sentimentala. Poseda, insa, o saraca viata exterioara. Are dificultati in a face atasamente sociale deoarece este predispus la singuratate si independenta. Are fobie de zgomote si de aglomeratii. Fiind introvertit, oboseste si se consuma psihic, fapt ce-i creeaza adeseori insomnii. Este, in acelasi timp, o persoana contemplativa de fond. Este foarte rapid, intelege foarte repede si bine subtexte, sensuri, probleme invaluite, dar, in acelasi timp este sensibil, foarte vulnerabil si irascibil. Ii plac proiecte imaginare si disectii de scenarii interioare

Suport de curs -modulul 42 psihologie medicalaAnul III – Asistent Medical Generalist- Prof. Spiridon Vasilica

3

Ministerul Educaţiei Naționale ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ DE STAT „GRIGORE GHICA VODĂ” Iaşi, Str. Nicolae Bălcescu, nr. 19, cod 700117 Telefon /fax: 0232.219516 / e-mail: [email protected]

complexe. Dispune de foarte multa imaginatie, care-i face rapida implicatia, in sisteme complexe de cunostinte si probleme. Este insa timid si timorat. Tipologia lui Carl Jung Unii oameni sunt orientati predominant spre lumea externa si intra in categoria extravertitilor, in timp ce altii sunt orientati predominant spre lumea interioara si apartin categoriei introvertitilor. Extravertitii sunt firi deschise, sociabili, comunicativi, optimisti, senini, binevoitori, se inteleg sau se cearta cu cei din jur, dar raman in relatii cu ei. Introvertitii sunt firi inchise, greu de patruns, timizi, putini comunicativi, inclinati spre reverie si greu adaptabili. Stabilitatea sau instabilitatea emotionala este exprimata prin gradul de nevrozism al subiectului. Psihologii olandezi G. Heymans si E. D. Wiersma propun o tipologie a temperamentelor mult mai nuantata care va fi reluata si precizata de psihologii francezi Rene Le Senne si Gaston Berger. Pentru Le Senne caracterul este ceea ce intelegem azi prin temperament, adica „ansamblul dispozitiilor innascute, care formeaza scheletul mintal al individului”. Ei pornesc de la trei factori fundamentali: emotivitatea, activitatea si „rasunetul” (ecoul). Din combinarea lor rezulta opt tipuri temperamentale. Emotivitatea exprima reactiile afective ale persoanelor in fata diferitelor evenimente. Emotivii au tendinta de a se tulbura puternic chiar si pentru lucruri marunte. Dimpotriva, nonemotivii sunt aceia care se emotioneaza greu si ale caror emotii nu sunt prea violente.

Suport de curs -modulul 42 psihologie medicalaAnul III – Asistent Medical Generalist- Prof. Spiridon Vasilica

4

Ministerul Educaţiei Naționale ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ DE STAT „GRIGORE GHICA VODĂ” Iaşi, Str. Nicolae Bălcescu, nr. 19, cod 700117 Telefon /fax: 0232.219516 / e-mail: [email protected]

Activitatea desemneaza dispozitia spre actiune a unei persoane. Persoanele active au o continua dispozitie spre actiune, nu pot sta locului. Cele non-active actioneaza parca impotriva vointei lor, cu efort si plangandu-se continuu. Rasunetul se refera la ecoul pe care il au asupra noastra diferite evenimente, impresii. Persoanele care traiesc puternic prezentul, extraversive sunt numite persoane primare. Persoanele care au tendinta de a ramane sub influenta impresiilor trecute, introversive sunt numite persoane secundare. Exista opt tipuri de temperament care rezulta din combinarea acestor factori, si anume: pasionatii (emotivi, activi, secundari), colericii (emotivi, activi, primari), sentimentalii (emotivi, non-activi, secundari), nervosii (emotivi, non-activi, primari), flegmaticii (nonemotivi, activi, secundari), sangvinicii (non-emotivi, activi, primari), apaticii (non-emotivi, nonactivi, secundari), amorfii (non-emotivi, non-activi, primari). Personalitati accentuate Personalitatea demonstrativa (sau isterica) se distinge prin capacitatea de a uita tot ce nu isi doreste sa isi aminteasca, deci de a minti cu seninatate. Ei refuleaza (inhiba) tot ce nu corespunde cu proiectia lor despre sine, astfel incat ajung sa performeze un rol cu totul strain de ceea ce sunt ei de fapt. Lauda de sine se conjuga cu activitatea in sprijinul modului in care ar dori sa se defineasca, astfel incat pe termen scurt ei pot convinge anturajul despre autenticitatea rolului pe care il joaca. Adaptabilitatea excesivă precum si tendinta de autocompatimire sunt alte trasaturi ale personalitatii de acest tip. Personalitatea hiperexacta(acum denumirea cunoscuta este obsesiv-compulsiva) este reprezentativa pentru persoanele care doresc ca totul sa se desfasoare dupa o ordine anume. Ei doresc ca totul sa fie previzibil, logic, viata sa nu aduca surprize. Sunt incapabili de a lua decizii pentru ca vor ca cele mai mici amanunte sa fie luate in calcul (este metoda acestor indivizi de a controla anxietatea). Dezvolta adesea obsesii (exemplu: praful ca ,,inamic”, firele de par ca Suport de curs -modulul 42 psihologie medicalaAnul III – Asistent Medical Generalist- Prof. Spiridon Vasilica

5

Ministerul Educaţiei Naționale ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ DE STAT „GRIGORE GHICA VODĂ” Iaşi, Str. Nicolae Bălcescu, nr. 19, cod 700117 Telefon /fax: 0232.219516 / e-mail: [email protected]

primejdii potentiale pentru sanatate, microbii ca agenti patogeni etc.). Meticulozitatea si atasamentul fata de rutina, care in mediul casnic pot deveni o povara, in organizatii pot fi benefice pe anumite pozitii: hiperexactii nu agreeaza schimbarea locului de munca, deci vor fi angajati fideli. Personalitatea hiperperseverenta se distinge prin perseverenta anormala a afectelor. La personalitatile medii, afectele odata declansate se estompeaza: la hiperperseverenti, ele se estompeaza mult mai incet iar ecoul lor este mai profund. Consecintele vor fi susceptibilitatea extrema, capacitatea de a se simti vizat sau jignit extrem de usor. Ei vor fi definiti de cei din jur drept ,,ranchiunosi”, ,,oameni care nu iarta si nu uita”. Hiperperseverentii sunt dornici de prestigiu personal (prestigiul sau realizarile grupului nu inseamna mare lucru pentru ei, oricum nu sunt personalităti de grup). Afectele care persista timp indelungat pot ajunge sa domine gandirea, astfel incat duc la idei fixe obsesive. Alte tipuri de personalitati accentuate sunt legate de trasaturile accentuate de temperament, de sfera afectiva: -

personalitatea hipertimica - o psihopatologie hipomaniacala; vesel, locvace (vorbaret), superficial; fuga de idei, precipitare a ideilor in vorbire. Predispozitie la alcoolism;

-

personalitatea distimica - da psihopatie depresiva; tacut, serios, pesimist, predispus la depresie.

-

firea exaltata - oscilare intre entuziasm si disperare, euforie si descurajare. Da un tip special de ciclotimie, „un anxios-fericit”. In situatia de boala (nu neaparat psihica), are o sensibilitate exagerata, excesiv de îngrijorat in raport cu boala sa sau cu simptome banale (ex.anestezii);

-

firea anxioasa - bazata pe o hiperiritabilitate a sistemului nervos vegetativ; tendinte ipohondrice, timiditate. Are nevoie de discutii linistitoare cu medicul;

-

firea emotiva - reactii foarte sensibile si de profunzime in sfera sentimentelor spirituale. Este extrem de sensibil la suferintele celor din jur, mergand pana la reactii nevrotice, depresie si clacare in fata evenimentelor.

Suport de curs -modulul 42 psihologie medicalaAnul III – Asistent Medical Generalist- Prof. Spiridon Vasilica

6

Ministerul Educaţiei Naționale ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ DE STAT „GRIGORE GHICA VODĂ” Iaşi, Str. Nicolae Bălcescu, nr. 19, cod 700117 Telefon /fax: 0232.219516 / e-mail: [email protected]

Dimensiuni tipologice in biografie. Reactii la boala.

Exista mai multe variante de acceptare sau de amanare ori chiar de refuz al bolii.

a) Recunoasterea bolii Recunoasterea bolii si acceptarea situatiei de bolnav Exista urmatoarele modalitati de recunoastere a bolii si a situatiei de bolnav: Prima varianta este cea realista, rationala, in cadrul careia un individ echilibrat emotional, cu un nivel de cultura sanitara satisfacator si fara probleme existentiale presante, considera ca, in fata unor tulburari de ordin somatic sau psihic aparute cu sau fara cauza aparenta, trebuie sa-si adapteze comportamentul prin masuri igieno-dietetice provizorii pana la prezentarea la medic, considerata obligatorie (sau sa se limiteze la tentative terapeutice simple, daca ele conduc la disparitia simptomelor, iar acestea nu se mai repeta). Un alt mod de acceptare este cel definit ca o constiinta a bolii disproportionata fata de substratul real organo-lezional. b) Ignorarea bolii Cel mai adesea, ignorarea simptomelor se datoreaza unei desconsiderari a lor, chiar de catre indivizi cu un psihic normal si cu o atitudine realista in viata de toate zilele, dar aflati intr-un moment de puternica incordare, cu focalizarea intereselor asupra unor probleme care ii fac surzi fata de propriile lor suferinte. c) Negarea, refuzul starii de boala in conditiile constientizarii unor tulburari ce pot constitui semne ale bolii Este un caz foarte frecvent, deoarece este incomod pentru cineva sa recunoască faptul ca este bolnav, in primul rand prin aceea ca, in mod necesar, el trebuie sa se supuna unor exigente legate de tratarea bolii, care-i modifica uneori substantial modul sau de existenta. Sunt oameni care se simt deranjati si violent stresati prin simplul fapt ca nu au voie sa iasa din locuinta cateva zile, in timp ce altii sunt foarte linistiti in fata unor perspective mult mai neplacute. Prima categorie va Suport de curs -modulul 42 psihologie medicalaAnul III – Asistent Medical Generalist- Prof. Spiridon Vasilica

7

Ministerul Educaţiei Naționale ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ DE STAT „GRIGORE GHICA VODĂ” Iaşi, Str. Nicolae Bălcescu, nr. 19, cod 700117 Telefon /fax: 0232.219516 / e-mail: [email protected]

nega ideea de boala prin subestimarea simptomelor, chiar daca va recunoaste boala, nu va accepta starea de boala, riscand agravarea simptomelor prin ,,sfidarea regulilor jocului’’. Negarea starii de boala, in conditiile in care subiectul percepe o serie de simptome care-l atentionează ca ,,ceva nu este in regula’’ cu corpul sau chiar cu psihicul sau, poate sa aiba la baza doua atitudini fundamentale: - amanarea deciziei prin sperante vagi in caracterul ei trecator sau lipsit de gravitate, intalnita atunci cand urmarirea perseverenta a unui scop important nu-i permite individului sa adopte situatia de bolnav chiar daca simptomele sunt evidente. - autoamagire, prin mecanisme inconstiente de aparare, la bolnavii ale caror simptome constientizate de ei sugereaza posibilitatea unei boli foarte grave. Ambele situatii de negare a starii de boala sunt puternic generatoare de stres psihic. d) Resemnarea Atitudinea de resemnare, de dezinteres fata de soarta proprie, o manifesta de obicei bolnavii cu o stare depresiva mai mult sau mai putin exprimata, dar si alti bolnavi ale caror conceptii psihofizice sau religioase cu iz fatalist ii predispun la astfel de reactii, vecine cu starea de indiferentism (proprie in special misticilor). Cum am putea intelege ce se intampla cu psihicul nostru in aceasta situatie? Imaginea de sine este o parte a eului fiecaruia si reprezinta forma subiectiva prin care constientizam si ne reprezentam propria persoana. Ea este influentata si conditionata de o buna autocunoastere, de increderea in noi insine, precum si de ceea ce vad ceilalti in noi, de realizarile, esecurile, asteptarile noastre. Pe parcursul vietii trecem in mod normal prin schimbari datorate dezvoltarii biologice, sociale sau culturale, inerente, pe care le acceptam si carora ne adaptam astfel incat ne pastram identitatea personala. Alte schimbari sunt cauzate de evenimente neprevazute, cum ar fi boala sau accidentele care provoaca modificarea schemei corporale. Acestea antreneaza alterarea imaginii de sine si aparitia unor probleme de ordin psihologic, biologic, relational, care ne fac sa ne simtim

Suport de curs -modulul 42 psihologie medicalaAnul III – Asistent Medical Generalist- Prof. Spiridon Vasilica

8

Ministerul Educaţiei Naționale ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ DE STAT „GRIGORE GHICA VODĂ” Iaşi, Str. Nicolae Bălcescu, nr. 19, cod 700117 Telefon /fax: 0232.219516 / e-mail: [email protected]

debusolati. In aceste momente suntem nevoiti sa gasim motivatii bune pentru care sa ne putem aduna toate fortele vointei, pe care sa le folosim pentru adaptarea la noua situatie.

Psihologia actului chirurgical Trasaturile cu implicatii psihologice ale actului chirurgical sunt: a) Este o relatie transanta, lipsita cel mai adesea de echivocuri, bolnavul avand perspectiva unei vindecari rapide si, de regula, definitive; b) Este dominat totusi de riscuri, uneori majore - amenintand integritatea si, uneori, viata bolnavului; c) Incarcatura emotionala este maxima si se refera nu numai la pacient ci si la chirurgul care opereza, acestuia nefiindu-i indiferent un eventual esec al interventiei (inclusiv efectele secundare sau complicatiile postoperatorii); d) Intreaga desfasurare a actului chirurgical poarta pecetea unui dramatism generat, in primul rand, de riscul chirurgical perceput de bolnav, si in al 2-lea rand de numeroasele surprize ce pot apare in dinamica actului operator; e) Bolnavul poate avea senzatii si sentimente generate de ideea de ,,prejudiciu corporal” in cadrul unor exereze interesand segmente sau organe ale propriului corp; f) Anxietatea, care este o dominanta in plan psihologic a bolnavului, este extrema si ea domina bolnavul aproape pe tot parcursul actului chirurgical, incepand cu momentul internarii, continuand cu pregătirea preoperatorie (ganduri despre riscul operator) sau cu momentul anesteziei (griji referitoare la posibilitatea de ,,a nu se mai trezi’’), amplificandu-se, paradoxal dupa reusita interventiei chirurgicale (,,ganduri negre’’ despre posibilele sechele sau complicatii, ca si despre viitoarea sa reinsertie socio-profesionala). Cauzele anxietatii preoperatorii : -

internarea in clinica: separarea de familie si de prieteni

-

mediu strain, zgomote si mirosuri (mai intense decat in alte servicii)

-

ingrijiri de rutina

-

griji cu privire la recuperarea sanatatii si a capacitatii de efort in familie, profesie Suport de curs -modulul 42 psihologie medicalaAnul III – Asistent Medical Generalist- Prof. Spiridon Vasilica

9

Ministerul Educaţiei Naționale ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ DE STAT „GRIGORE GHICA VODĂ” Iaşi, Str. Nicolae Bălcescu, nr. 19, cod 700117 Telefon /fax: 0232.219516 / e-mail: [email protected]

-

teama de necunoscut, iminenta contactului cu acesta

-

pierderea stapanirii de sine in relatiile cu cei din jur, constiinta neajutorarii, comunicarea dificila cu lumea exterioara, desfasurarea neobisnuita a zilelor de spital

-

relatarile unor pacienti despre nereusitele sau sechelele operatiilor ori accidentele anesteziei

-

relatarile din presa despre esecurile sau greselile intra-si postoperatorii.

Interventia chirurgicala: -

operatia ca o leziune si agresionare a corpului si sufletului

-

aprecieri prin prisma experientei personale (alte operatii sau recidiva)

Temeri cu privire la: -

rezultatul interventiei chirurgicale (daca isi va mai reveni la vechile capacitati)

-

eventualele ,,surprize’’ negative intraoperatorii (ex. cancer)

-

urmarile operatiei (griji cu privire la recuperarea sanatatii si a capacitatii de efort in familie, profesie, pierderea conditiei fizice)

-

ingrijiri adiacente ( sonde, perfuzii, cateterizare, etc.)

-

vesti proaste inaintea operatiei

-

anestezie

-

teama de moarte

-

senzatia stranie de ,,pseudomoarte’’, datorita pierderii cunostintei in cursul anesteziei

-

sentimentul unui abandon total

-

teama excesiva de complicatiile anesteziei (ex. alergice)

-

grija fata de momentul trezirii

-

neplaceri cauzate de perfuzii, injectii, masca

-

teama de a nu se comite indiscretii asupra intimitatilor sale

-

experiente anterioare neplacute

-

momentul trezirii din anestezie si al evaluarii imediate a rezultatelor operaţiei

-

griji cu privire la recuperarea sanatatii si a capacitatii de efort Suport de curs -modulul 42 psihologie medicalaAnul III – Asistent Medical Generalist- Prof. Spiridon Vasilica

10

Ministerul Educaţiei Naționale ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ DE STAT „GRIGORE GHICA VODĂ” Iaşi, Str. Nicolae Bălcescu, nr. 19, cod 700117 Telefon /fax: 0232.219516 / e-mail: [email protected]

-

pierderea conditiei fizice. g) Atat asupra bolnavului, cat si a medicului, impactul psihologic al bolii chirurgicale este crescut. Sentimentul responsabilitatii la chirurg nu dispare odata cu sfarsitul operatiei. Acest sentiment este accentuat, sau apare ca raspuns si la suprainvestirea medicului de catre pacient, si uneori ca urmare a suprasolicitarii radicalitatii interventiei terapeutice;

-

Patrunderea in lumea spitalului, nefamiliara, rece, confruntarea cu suferintele, eventual decesul altor bolnavi, ruperea puntilor de legatura cu mediul inconjurator sunt de asemenea factori ce ridica serioase probleme psihologice.

-

Momentul postoperator este cel care, prin durata lui relativ sporita si prin anumiti factori obiectivi sau subiectivi, are o importanta deosebita in plan psihologic. In perioada postoperatorie precoce disconfortul este mixt: fizic, prin dureri, varsaturi, meteorism, impotenta functionala, dar si posibil psihic (numai ideea – cazul psihozelor post-partumsau chiar prezenta mutilarii, sechelelor, infirmitaţii - ca de ex. in amputatiile de necesitate).

-

In această perioada, de multe ori, ritmul progresului starii de sanatate, al recuperarii este neconcordant cu al asteptarilor bolnavului. Acest lucru este perceput dureros de persoanele vulnerabile la frustrare (ex. tipul psihocomportamental A, care are o motivatie de tip social, de autoafirmare, foarte pregnanta).

-

In perioada postoperatorie precoce, pacientul este confruntat eventual si cu esecul interventiei terapeutice, cu rezultate disproportionat de mici sau chiar dramatice, raportate la expectatiile medicului sau ale pacientului (ex. descoperirea intraoperatorie a unui cancer inoperabil). Tot acum, bolnavul este mai susceptibil la stresul psihic iatrogen (disconfortul ,,minim’’ in alte situatii este amplificat, pregatirea psihologica a pacientului se centreaza cel mai adesea pe acceptarea si desfasurarea momentului operator, si mai putin sau deloc pe perioada postoperatorie).

-

In perioada postoperatorie tardiva se pot manifesta doua tendinte cu sens contrar; pe de-o parte, recidiva/recaderea (corelata cu suprasolicitarea anterioara de catre pacient a Suport de curs -modulul 42 psihologie medicalaAnul III – Asistent Medical Generalist- Prof. Spiridon Vasilica

11

Ministerul Educaţiei Naționale ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ DE STAT „GRIGORE GHICA VODĂ” Iaşi, Str. Nicolae Bălcescu, nr. 19, cod 700117 Telefon /fax: 0232.219516 / e-mail: [email protected]

interventiei chirurgicale) erodeaza puternic fundamentul increderii in medic: ,,Daca nu chirurgia, atunci ce?’’; pe de alta parte, in aceasta perioada se rup adesea legaturile cu terapeutul (de regula, ele se mentin doar scurt timp dupa operatie, iar problemele aparute tardiv sunt gestionate adesea de medicii de medicina generala sau internisti, pana devin critice). -

Desigur, in cadrul factorilor de prognostic prost in plan psihologic, se pot include in aceasta perioada si complicatiile generate de insasi interventia chirurgicala (granulom de fir, eventratii, evisceratii, etc.).

Transformari psihocomportamentale induse de boala

Boala se însoţeşte de o serie de modificări de comportament induse de boală Regresia, care este un mecanism inevitabil, universal, pe care orice membru al personalului de îngrijire trebuie să-l cunoască şi să-l înţeleagă în diversele sale implicaţii. Orice rană, orice boală implică o reacţie de protecţie, reacţie naturală de repliere pe sine a oricărui organism, în caz de agresiune sau de suferinţă. La om, regresia se caracterizează, dincolo de retragerea pe sine, prin emergenţa unui comportament infantil, cu: -

reducerea intereselor – bolnavul nu trăieşte decât în prezent şi în viitorul apropiat,

nesuportând starea de aşteptare; -

egocentrism – bolnavul nu mai judecă lumea decât prin raportare la el însuşi,

neimaginându-şi că şi ceilalţi pot bolnavi sau obosiţi, nesuportând nici o minimă stare de frustrarea ; -

dependenţa de medic şi de anturaj, de la care aşteaptă să fie hrănit, îngrijit; la această

dependenţă, se adaugă o hipersensibilitate la reacţiile celor din jur, bolnavul comportându-se ca

Suport de curs -modulul 42 psihologie medicalaAnul III – Asistent Medical Generalist- Prof. Spiridon Vasilica

12

Ministerul Educaţiei Naționale ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ DE STAT „GRIGORE GHICA VODĂ” Iaşi, Str. Nicolae Bălcescu, nr. 19, cod 700117 Telefon /fax: 0232.219516 / e-mail: [email protected]

un copil care caută o „mamă bună”; întoarcerea la satisfacţii arhaice: somn sau căutarea unor satisfacţii orale care pot favoriza alcoolismul sau consumul excesiv de medicamente; un mod de gândire magic, ilogic, cu credinţa în atotputernicia medicului, a

-

medicamentelor sau a bolii. -

predominarea unor procese emoţionale de tipul afectelor;

-

agresivitatea (latentă/manifestă);

-

anxietate; Regresia are şi efecte pozitive, ea fiind, de regulă, foarte utilă şi chiar necesară. Ea

înseamnă: -

abandonarea tuturor grijilor şi exigenţelor cotidiene şi recentrarea forţelor pe sine.

Aceste forţe vor fi esenţiale în lupta împotriva bolii şi în evitarea vulnerabilizării bolnavului; -

acceptarea ajutorului şi a susţinerii din partea anturajului şi absenţa opoziţiei la bunul

mers al tratamentului prin iniţiative intempestive şi un activism inutil, chiar dăunător. Refuzul regresării reflectă adesea teama de a regresa, care traduce teama de o pasivitate excesivă sau de apropierea de imaginile materne introiectate, imagini periculoase şi acaparante. Absenţa regresiei poate avea, în aceste cazuri, consecinţe grave. Refuzând să fie îngrijit de către anturaj şi, astfel, eliberat de tensiunile sale excesive, bolnavul se condamnă la o supraadaptare foarte costisitoare pentru sănătatea sa. De la această supraadaptare, bolnavzul poate trece brusc la un nivel crescut de dezorganizare. Aparatul psihic şi stările psihologice care acompaniază regresia nu-şi pot juca rolul de tampon protector. Răspunsul are loc la un nivel somatic mai profund şi mai grav. Regresia poate avea şi efecte negative. Ea îşi poate depăşi scopul şi îl izolează pe bolnav într-o conduită care se autoîntreţine. Acest lucru este mai ales specific personalităţilor nevrotice, care găsesc prin regresie posibilitatea de a-şi exprima revendicările afective. Pericolul cel mai mare ar fi, în acest caz, abandonarea pacientului într-o conduită regresivă, prin refuzul oricărui răspuns la nivel afectiv, sub pretextul suprimării bolii ca beneficiu. Acest refuz nu face altceva decât să accentueze regresia, lipsa de interes la nivel afectiv obligându-l pe pacient să se replieze

Suport de curs -modulul 42 psihologie medicalaAnul III – Asistent Medical Generalist- Prof. Spiridon Vasilica

13

Ministerul Educaţiei Naționale ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ DE STAT „GRIGORE GHICA VODĂ” Iaşi, Str. Nicolae Bălcescu, nr. 19, cod 700117 Telefon /fax: 0232.219516 / e-mail: [email protected]

mai adânc pe sine şi să recurgă la conduite autoerotice: suprainvestirea anumitor zone ale corpului, gesturi stereotipe şi balansări la copii (ex. în hospitalism). Evaziunea, care înseamnă demisia de la obligaţiile sociale, justificată în parte de boală, dar care poate deveni şi nevrotică, în cazul exagerării simptomelor; Exaltarea Eului - exacerbarea unor trăsături primitive narcisiste, pe fondul unui statut social inferior şi a unui nivel intelectual scăzut, boala devenind un mijloc de valorizare („boala mea este cea mai interesantă”); Contagiune informaţională – preluarea unor informaţii de la alţi bolnavi, mai „vechi” în boala respectivă.

COMPLIANȚA TERAPEUTICĂ Definiţie engl.”compliance”=supunere,acord,încuviințare,bunăvoință Complianţa presupune o schimbare voluntară de comportament, precedată de cererea direcţionată din partea cuiva. Complianța terapeutică:

adeziunea bolnavului la indicațiile medicale, care includ

terapiile medicamentoase, regimurile alimentare,modificarea stilului de viață, precum și acceptarea supravegherii medicale și a controlului periodic. Conform SchechtmanKB, Patient Compliance, Encyclopedia of Biopharmaceutical Statistics, 712/717, 2003 ,complianța reprezintă un ansamblu comportamental complex, influenţat semnificativ de: statutul socio-economic al pacientului, abilităţile personalului medical și organizarea sistemului sanitar. Complianţa terapeutică reprezintă concordanţa dintre indicaţiile şi interdicţiile formulate de medic şi aplicarea lor efectivă de pacient. Concepul de complianţă a fost criticat , afirmându-se despre acesta că ar devaloriza autonomia şi demnitatea pacientului, încurajând atitudinea autoritară a medicului. Termenul are

Suport de curs -modulul 42 psihologie medicalaAnul III – Asistent Medical Generalist- Prof. Spiridon Vasilica

14

Ministerul Educaţiei Naționale ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ DE STAT „GRIGORE GHICA VODĂ” Iaşi, Str. Nicolae Bălcescu, nr. 19, cod 700117 Telefon /fax: 0232.219516 / e-mail: [email protected]

o notă de conformism, de supunere a pacientului faţă de medic. În prezent, medicii preferă să folosească termenul de aderenţă terapeutică. Aderenţa terapeutică implică colaborarea voluntară a pacientului, respectiv acţiunile acestuia în consens cu planul terapeutic stabilit în urma tranzacţiei profesionale dintre medic şi pacient, în care fiecare dintre ei a înţeles punctul de vedere al celuilalt. Pot exista trei situaţii posibile: 

Hipercomplianţă

(”exces de zel”) -

adăugarea de către pacient a

unor mijloace

terapeutice neprescrise de către medic, sporirea cantităţii de medicamente, a duratei tratamentului 

Complianţă normală – se înscrie în cadrul respectării prescripţiilor terapeutice



Hipocomplianţă – slaba cooperare, poate merge până la non - complianţă şi refuzarea prescripţiilor terapeutice Eficienţa actului medical este legată de gradul în care ansamblul recomandărilor,

prescripţiilor şi instrucţiunilor date de medic (pe baza stabilirii diagnosticului şi a experienţei sale terapeutice) este tradus în faptă de către pacient, obligat prin statutul său social să dorească şi să acţioneze pentru vindecarea bolii sale. Factorii de care depinde complianţa terapeutică În afara elementelor legate de medicul care prescrie şi bolnavul care aplică tratamentul indicat, există un complex de factori generaţi de natura prescripţiilor medicale şi de caracterul bolii, care acţionează convergent sau divergent asupra complianţei terapeutice. Factori de care depinde complianţa terapeutică după Ioan- Bradu Iamandescu-1995,1998: 1. Factori implicaţi de natura prescripţiilor terapeutice  Costul şi durata tratamentului (costul ridicat, aderenţă scăzută)  Complexitatea tratamentului (scade aderenţa) Suport de curs -modulul 42 psihologie medicalaAnul III – Asistent Medical Generalist- Prof. Spiridon Vasilica

15

Ministerul Educaţiei Naționale ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ DE STAT „GRIGORE GHICA VODĂ” Iaşi, Str. Nicolae Bălcescu, nr. 19, cod 700117 Telefon /fax: 0232.219516 / e-mail: [email protected]

 Efectele adverse prezente sau imaginate (efect negativ asupra aderenţei)  Eșecul anterior al unor prescripții terapeutice similare (scade aderenţa)  Schimbarea radicală a stilului de viață (scade aderenţa) 2. Medicul care prescrie  Exponent al puterii sociale ( statutul social, grad şi nivel de pregătire)  Prestigiul medicului (influenţează direct proporţional complianţa terapeutică)  Calitățile relaționale ale medicului față de bolnav care pot să crească aderenţa la tratament (empatie,suport informațional- informaţii despre boală şi tratament,instrucţiuni scrise cu privire la schema de tratament şi regimul igieno-dietetic,adoptarea unui mod adecvat de transmitere a informațiilor despre boală şi tratament în funcţie de nivelul intelectual al bolnavului,respectarea confidențialității) 3. Bolnavul ca receptor şi executant al indicaţiilor terapeutice Există o serie de factori care diferenţiază bolnavii în raport cu modul de punere în practică a indicaţiilor terapeutice:  Factori psihologici - cognitivi - nivelul de înţelegere,credinţele, capacitatea de concentrare a atenţiei şi de memorare; - emoționali- anxietate crescută, frica de efecte secundare, depresia, pesimismul, scad complianţa; - atitudinali- atitudinea faţă de medic şi faţă de boală ; - comportamentali – comportamente nocive faţă de sănătate (fumat, alcoolism, droguri)determină non-complianţă; - motivaționali – motivaţia extrinsecă, neasumată, scade aderenţa la tratament  Sănătatea mintală (pacienți psihotici-complianță scăzută datorită absenței conştiinței bolii; funcţiile cognitive sunt afectate la pacienţii cu retard mental şi demenţe conducând la hipo- sau non-complianţă)

Suport de curs -modulul 42 psihologie medicalaAnul III – Asistent Medical Generalist- Prof. Spiridon Vasilica

16

Ministerul Educaţiei Naționale ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ DE STAT „GRIGORE GHICA VODĂ” Iaşi, Str. Nicolae Bălcescu, nr. 19, cod 700117 Telefon /fax: 0232.219516 / e-mail: [email protected]

 Factori socio-economici (suport social scăzut determină hipocomplianţă, venit scăzutreducerea complianţei dacă nu există o adaptare a schemei de tratament la posibilităţile materiale ale pacientului)  Vârsta – adolescenţii şi vârstnicii au predispoziţie mai mare la nonaderenţă 4. Factorii dependenţi de boală  Evoluţia acută /cronică (evoluţia cronică scade aderenţa)  Simptomatică /asimptomatică (lipsa simptomelor scade aderenţa)  Gradul de severitate (influenţează direct proporţional complianţa terapeutică)  Gradul de afectare a activității pacientului (influenţează direct proporţional aderenţa la tratament)  Coexistența altei/altor boli- în special la vârtnici, creşte complianţa terapeutică 5. Factorii care ţin de modul de relaţionare dintre medic şi pacient  Asigurarea confidenţialităţii actului medical  Timp suficient alocat de medic pacientului  Câștigarea încrederii pacientului  Oferirea de suport informațional adecvat pacientului  Susținerea emoțională a bolnavului  Individualizarea relaţiei terapeutice în funcţie de personalitatea pacientului 6. Factorii socio-culturali  Familia ( are rol pozitiv,procură medicamente, acordă ajutor, suport moral)  Colegii de serviciu (prin unele “sfaturi autorizate” contrar indicaţiilor medicale primite de către bolnav,pot influenţa negativ complianţa, dar şi pozitiv prin exemplul personal de respectare cu rigurozitate a unui tratament)  Colegii de salon ( au o influenţă puternică, pozitivă, asupra bolnavului datorită solidarităţii în suferinţă, apreciază personalul medical, sau negativă- furnizează “reţete“ diferite de tratamentul recomandat) Mijloace de evaluare a complianței terapeutice

Suport de curs -modulul 42 psihologie medicalaAnul III – Asistent Medical Generalist- Prof. Spiridon Vasilica

17

Ministerul Educaţiei Naționale ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ DE STAT „GRIGORE GHICA VODĂ” Iaşi, Str. Nicolae Bălcescu, nr. 19, cod 700117 Telefon /fax: 0232.219516 / e-mail: [email protected]

Există posibilitatea evaluării abaterilor bolnavului de la indicaţiile terapeutului şi a factorilor care le generează folosind următoarele mijloace de evaluare:  Chestionarele- bazate pe autoevaluare de către pacienţi, având o slabă concordanţă cu evaluările obiective  Interviurile – bazate pe o tematică ce poate aduce noi informaţii despre teama bolnavului de efectele secundare ale medicamentelor sau despre atitudinea lui faţă de tratament  Metode obiective : agenda pacientului (notarea momentului când îşi ia medicamentele şi efectele secundare apărute), controlul medicaţiei ( numărarea pastilelor,dozări ale medicamentelor)

Suport de curs -modulul 42 psihologie medicalaAnul III – Asistent Medical Generalist- Prof. Spiridon Vasilica

18

Ministerul Educaţiei Naționale ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ DE STAT „GRIGORE GHICA VODĂ” Iaşi, Str. Nicolae Bălcescu, nr. 19, cod 700117 Telefon /fax: 0232.219516 / e-mail: [email protected]

CURSUL 3 Efectul placebo In dictionarul medical, efectul placebo este atributul acordat oricarui medicament prescris unui bolnav in scopul de a-i face placere mai degraba decat a-i fi util. Acest medicament poate fi o substanta de forma farmaceutica, dar neutra din punct de vedere farmaco-dinamic, folosita in scop terapeutic experimental. In cazul persoanelor ce raspund la substantele placebo, unele reactioneaza favorabil, in sensul ca se simt bine, alte reactioneaza negativ. S-a demonstrat ca femeile raspund pozitiv, mai intens si in numar mai mare decat barbatii. Copiii si adolescentii raspund mai putin la fenomenul placebo, pentru ca aparitia acestui fenomen se bazeaza pe increderea pacientului in pregatirea profesionala a medicului. De aceea fenomenul se manifesta frecvent la persoanele varstnice. Efectul placebo insoteste orice act terapeutic, el nu se limiteaza doar la actiunea unei substante farmacologice ci la orice diferenta intre rezultatul asteptat si rezultatul obtinut de un medicament. Dependenta medicamentoasa Anual, sute de mii de persoane sunt spitalizate in urma consumului excesiv de medicamente. La fel ca si alcoolul, tutunul sau drogurile, medicamentele psihotrope (antidepresivele, somniferele) actioneaza asupra creierului modificand comportamentul persoanelor care le consuma. Intrucat problemele de natura psihica sunt persistente in timp, oamenii tind sa nu isi schimbe medicamentele si sa le ia constant pe cele prescrise anterior. Acest lucru duce la o toleranta crescuta a corpului la agentii activi din medicamente. Mai departe, ei simt nevoia sa isi mareasca dozele din ce in ce mai mult, iar daca nu urmeaza un tratament pentru a-si indeparta problema, risca sa ajunga la stadiul de supradoza. Suport de curs -modulul 42 psihologie medicalaAnul III – Asistent Medical Generalist- Prof. Spiridon Vasilica

19

Ministerul Educaţiei Naționale ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ DE STAT „GRIGORE GHICA VODĂ” Iaşi, Str. Nicolae Bălcescu, nr. 19, cod 700117 Telefon /fax: 0232.219516 / e-mail: [email protected]

Simptomele dependentei: 1. Incapacitatea de a rezista fara medicamente - persoana respectiva simte ca nu mai poate sa adoarma fara sedative, nu face fata stresului de peste zi fara o pastila ,,minune", nu mai are incredere in capacitatile propriului organism si nu si-l poate controla. 2. Anxietate - in cazul absentei pastilelor: daca nu si-a luat pastila ca de obicei, persoana dependenta devine anxioasa, agitata, nelinistita. Ea este obsedata de ideea ca trebuie sa isi faca rost cat mai repede de medicament. 3. Sentimentul pierderii controlului - acesta se manifesta atat in absenta medicamentelor cat si in timpul consumului. Medicamentele adresate sanatatii psihice au efecte terapeutice reale insa riscul ca o administrare simpla si terapeutica sa se transforme intr-una nociva, toxica, este foarte mare. Asa ca, specialistii recomanda sa nu se consume medicamente decat sub supravegherea unui medic. Relatii asistent medical - pacient A exercita corect medicina inseamna a raspunde prompt, onest si intelegere la diferite nevoi si cereri fata de actul medical, care va trebui insotit intotdeauna de constiinta etica. Viata apare ca valoarea cea mai ridicata a lumii materiale, iar sanatatea reprezinta bunul suprem al omului, ea nu are pret. Stimularea rolului valorilor deontologiei, a datoriilor si responsabilitatii, tradusa printr-o activitate intensa pentru principiile eticii medicale, un comportament plin de devotament, grija si caldura fata de bolnav, o atentie discreta acordata psihologiei pacientului, care sa protejeze creierul acestuia de alarma senzoriala si afectiva produsa de boala, inseamna adevarata chemare in medicina. Asistentul medical trebuie sa se aproprie si sa-i cunoască mai bine pe beneficiarii ingrijirilor, sa ofere ingrijiri mai bune, individualizate, complete si continue. Boala este ruperea echilibrului, a armoniei, care se traduce prin suferinta fizica, psihica, o dificultate sau o inadaptare la o situatie noua, provizorie sau definitiva. O persoana ,,intra in boala” cu un anumit tip de sistem nervos si de temperament, cu un anumit caracter si inteligenta, cu o anumita ereditate, cu complexe si pareri preconcepute, cu un anumit orizont cultural si de aceea bolnavul ia diverse atitudini fata de boala, dar in acelasi timp si fata de echipa medicala: Suport de curs -modulul 42 psihologie medicalaAnul III – Asistent Medical Generalist- Prof. Spiridon Vasilica

20

Ministerul Educaţiei Naționale ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ DE STAT „GRIGORE GHICA VODĂ” Iaşi, Str. Nicolae Bălcescu, nr. 19, cod 700117 Telefon /fax: 0232.219516 / e-mail: [email protected]

incredere, stima, simpatie, insa, posibil si indoiala, teama, dispret, ura. Noi suntem nevoiti să-i tratam neconditionat pe toti.

Iatrogenia Termenul de „iatrogenie” vine de la grecescul iatros – vindecator, medic, sigenos – cu sensul de „produs de”, „facut de”. In opinia lui Predescu V (1990)iatrogenia este o stare psihica reactiva determinata de atitudinea gresita a medicilor si a personalului sanitar. In sensul cel mai larg „iatrogenic” inseamna indus de medic, iar alaturarea paradoxala „boala iatrogena” se refera la acele boli care rezulta din tratamentul medical profesional si despre care se presupune ca nu ar fi aparut daca aceste terapii nu ar fi fost aplicate. Termenul de „iatrogenie” este extins nu doar la activitatile desfasurate de medic, ci si la cele efectuate de alte persoane calificate ca terapeuti, asistente medicale, tehnicieni, si chiar psihologi. Exista discutii importante daca termenul de „iatrogenie” nu ar trebui extins si asupra acelora care practica diferite alte modalitati de interventie terapeutica, celor care administreaza si intretin sisteme medicale, asistentilor sociali sau celor care administreaza tratamente acelora care nu si le pot administra singuri. Astfel, un bunic care administreaza gresit antitermice unui nepot poate fi considerat ca un inductor al unei iatrogenii, desi nu are nici o legatură cu sistemul medical. Dificultati in definirea termenului „iatrogenie” sunt provocate de extensia nelimitata pe care ideea de terapie a capatat-o in societatea moderna. Orice actiune sau inactiune a unui medic poate fi urmată de o boala iatrogena cu consecinte dintre cele mai diverse atat in planul manifestărilor clinice, cat si asupra starii de sanatate. Astfel, folosirea unui instrumentar infectat de catre chirurg poate conduce la o boală infectioasa grava, peritonita sau moarte, dar si folosirea siliconului in chirurgia estetică poate conduce, in cazul unei sarcini, la imposibilitatea de a alapta pentru pacienta care si-a facut mamoplastie. Evident ca si aceasta situatie poate fi considerata tot o iatrogenie. Omniprezenta medicului si tratamentului in societatea contemporana i-au determinat pe unii autori sa scrie ca „durerea, disfunctia, handicapul si chinurile rezultate din interventiile tehnice medicale rivalizeazt cu morbiditatea datoratt traficului si accidentelor industriale si chiar cu cea rezultatt

Suport de curs -modulul 42 psihologie medicalaAnul III – Asistent Medical Generalist- Prof. Spiridon Vasilica

21

Ministerul Educaţiei Naționale ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ DE STAT „GRIGORE GHICA VODĂ” Iaşi, Str. Nicolae Bălcescu, nr. 19, cod 700117 Telefon /fax: 0232.219516 / e-mail: [email protected]

din stari de razboi, facand din impactul medicinii una din cele mai răspandite epidemii ale timpului nostru (Ivan Illich). Acelasi autor pretinde ca cel putin 20% din persoanele care intra într-un spital vor contracta o boala iatrogena. Cele mai multe iatrogenii se datoreaza evident medicamentelor si reactiilor adverse ale acestora, multi autori afirmand chiar ca bolile iatrogene produse de medicamente se datoreaza, in primul rand, supramedicatiei si exagerarii importantei folosirii medicamentelor. Unii autori, ca Mendelsohn, au atras atentia asupra fenomenului de supramedicalizare a vietii, adica a faptului ca pacientii cer in mod exagerat si inutil sprijinul si asistenta medicului pentru fapte sau afectiuni banale (mici dureri, oboseala, viroze usoare). Rezultatul unor asemenea interferente cu efect negativ asupra pacientului (sau viitorului pacient) este aparitia bolilor iatrogene, afectiuni cu evident mecanism psihosomatic. Accesibilitatea crescuta a populatiei la actul medical si la unitătile medicale inalt specializate, ca de altfel si numarul mare de prescriptii medicamentoase, reprezinta alte premise ale iatrogeniilor. Se poate distinge (dupa Rindasu G.E.) intre: iatrogenii de spital, de explorare, induse, chirurgicale, medicamentoase. In cazul ultimei clase, trebuie facuta deosebirea intre reactiile adverse si posibilele iatrogenii, printr-o alegere terapeutica nejudicioasa (lipsa de informare, neglijenta, sub- sau supraapreciere etc. din partea medicului). In psihiatrie numarul iatrogeniilor este la fel de ridicat ca si in celelalte specialitati, desi psihiatrul – bun cunoscator al psihologiei medicale – ar trebui sa aiba un potential iatrogenic minim. In opinia lui Ey H. cele patru principii deontologice care ar duce la disparitia iatrogeniei sunt: a sti, a alege, a trata si a respecta. Este de mentionat numarul relativ mare de stari depresive iatrogene, consecutive unor terapii medicamentoase. Asistenta psihologica a pacientilor neoplazici In asistenta medicala, comunicarea este o nevoie fundamentala si trebuie sa fie o arta pe care slujitorii stiintei medicale o innobileaza in relatia cu omul bolnav si familia acestuia. In cazul bolnavilor cu boli incurabile, asa cum sunt bolile neoplazice, dar si alte boli degenerative, neurologice, cardio-vasculare, de nutritie, dementele, SIDA, s.a., comunicarea reprezinta o nevoie stringenta a acestora si presupune unele abilitati relationale, care constau in abordarea unor strategii menite sa stabileasca relatii interpersonale, empatice. Suport de curs -modulul 42 psihologie medicalaAnul III – Asistent Medical Generalist- Prof. Spiridon Vasilica

22

Ministerul Educaţiei Naționale ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ DE STAT „GRIGORE GHICA VODĂ” Iaşi, Str. Nicolae Bălcescu, nr. 19, cod 700117 Telefon /fax: 0232.219516 / e-mail: [email protected]

Demersul paliativ, care se afla in complementaritatea celor preventive, terapeutice si de recuperare, vizeaza satisfacerea tuturor nevoilor fundamentale si cuprinde pe langa tratamentele medico-chirurgicale, toate ingrijirile ,, nursing" si toate sustinerile psihologice si spirituale, destinate sa aline suferintele somato-psihice, sa amelioreze calitatea vietii si sa asigure respectarea demnitatii conditiei umane. In demersul paliativ, bolnavul incurabil este abordat plenar, bio-psiho-social, cultural si spiritual, in interrelatie permanenta cu mediul familial si cu valorile, cu principiile sale de viata si cu credintele sale, adica este abordat global integrativ sau holistic. In cadrul demersului paliativ, acompaniamentul relational este esential, fiind o expresie a solidaritatii umane si a respingerii abandonului, echivalent cu un gest eutanasic, o filosofie a intrajutorarii umane si a respectului vietii, o terapie morala. Pentru realizarea unei comunicari eficiente,

sunt

necesare:

- acordarea de timp suficient pentru stabilirea unei relatii cu bolnavul, bazata pe incredere reciproca; - ascultarea activa a bolnavului, cu respectarea opiniilor si credintelor sale, intr-un climat de confidentialitate, in virtutea faptului ca fiecare persoana are dreptul la propriile credinte si convingeri religioase, care trebuie acceptate si respectate, chiar daca difera de ale celui (celor) din

echipa

de

ingrijire;

- abordarea cu empatie a comunicarii, pentru a incuraja bolnavul si apropiatii acestuia sa se exprime -incredere

deschis,neingradit; si

intelegere

prin

oferirea

de

raspunsuri

empatice

bolnavului;

- informarea corecta, fara ambiguitati, a membrilor familiei in legatura cu orice aspect relevant, referitor la ingrijirile acordate.

Comunicarea vestilor proaste In fata unui bolnav cu o maladie incurabila sau aflat in faza terminala a acesteia, cadrele medicale, traiesc de cele mai multe ori sentimentul vinovatiei, nestiind cum sa comunice aceste

Suport de curs -modulul 42 psihologie medicalaAnul III – Asistent Medical Generalist- Prof. Spiridon Vasilica

23

Ministerul Educaţiei Naționale ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ DE STAT „GRIGORE GHICA VODĂ” Iaşi, Str. Nicolae Bălcescu, nr. 19, cod 700117 Telefon /fax: 0232.219516 / e-mail: [email protected]

vesti pacientului sau familiei. Primul pas in comunicarea unei vesti proaste este pregatirea cu atentie a momentului respectiv, a intregului personal de ingrijire. Reactiile emotionale ale bolnavului sunt de cele mai multe ori imprevizibile, facand dificile comunicarea si ingrijirea ulterioara: teama de moarte; teama de durere fizica; starea de depresie (pacientul devine introvertit, retras, disperat, apatic, lipsit de speranta); sentimentul de abandon; izolarea sociala; pierderea autocontrolului, autonomiei, confortului; rusine, manifestata de starea de dependenta, ca urmare a evolutiei bolii; autocompatimire; furie, agresivitate, revolta; negare, culpabilizare; plans, umor, rugaciune; acceptare, atunci cand ratiunea este inaintea emotiilor. Familiei ii revine un rol important in cadrul ingrijirilor paliative, fiind adesea componenta a echipei de ingrijire. In fata realitatii crude, membrii familiei pot dezvolta reactii ce pun in dificultate actiunile viitoare si ingrijirea pacientului. Terapii psihologice si practice ce pot fi indicate: - psihoterapie cognitiva, cognitiv-analitica, sau axata pe rezolvarea problemelor; participarea intr-un grup de discutii, analiza si suport; terapie prin muzica, prin arta, prin creatii literare; tehnici de relaxare; hipnoterapie; activitati practice in functie de hobby-ul persoanei respective. Aceste indicatii pot fi folosite si pentru membrii echipei de ingrijire in vederea rezolvarii problemelor psihologice survenite in timpul acordarii ingrijirii paleative, fie intr-o directie pozitiva (atitudine de luptator, acceptare) sau una negativa (abandon, disperare, izolare, depresie, chiar autoliza). Comunicarea vestilor proaste, pacientului si familiei sale, este un act de responsabilitate uriasa, cu impact asupra calitatii vietii si compliantei la tratament.

Abordare si consiliere psihologica in HIV pozitiv La pesoanele seropozitive apar o serie de manifestari psihopatologice. Stresul generat de particularitatile HIV/SIDA ca boala fara un tratament care vindeca, modificarea stilului de viata, multiplele pierderi suferite, povara pastrarii secretului, discriminarea perceputa permanent in jur sunt probleme care, de multe ori, provoaca pierderea echilibrului psiho- logic al persoanelor afectate, generand tulburari psihice majore.

Suport de curs -modulul 42 psihologie medicalaAnul III – Asistent Medical Generalist- Prof. Spiridon Vasilica

24

Ministerul Educaţiei Naționale ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ DE STAT „GRIGORE GHICA VODĂ” Iaşi, Str. Nicolae Bălcescu, nr. 19, cod 700117 Telefon /fax: 0232.219516 / e-mail: [email protected]

Manifestarile psihopatologice ale adultului se refera la afectiunile psihiatrice cu prevalenta cea mai mare printre adultii HIV pozitiv sunt tulburarile anxioase (atacul de panica, fobiile, tulburarea obsesiv-compulsiva, anxietate

generalizata, sindromul de stres post-traumatic,

tulburarea de adaptare), tulburarile afective (episoade maniacale, tulburare bipolara, depresia), tulburarile somnului si abuzul de substante (alcoolism, dependenta de medicamente, dependenta de droguri). La copilul/adolescentul seropozitiv apar o serie de manifestari psihopatologice precum: anxietate, crize de afect, stari depresive, agresivitate, regresie. Aceste manifestari difera in functie de varsta, dezvoltarea psihoafectiva, educatia primita si sustinerea din partea familiei. Un alt obiectiv pe care il are de indeplinit consilierul in cadrul consilierii post-test seropozitiv este acela de reducere a transmiterii HIV. In primul rand aceasta se realizeaza prin reducerea riscului de transmitere sexuala astfel: 1) Transmiterea HIV poate fi prevenita prin abstinenta, adica lipsa relatiilor sexuale de orice natura. 2) Riscul de transmitere a infectiei HIV poate fi redus in cursul relatiilor sexuale prin utilizarea corecta a prezervativului, insa acesta reduce riscul dar nu-l elimina in totalitate. 3) In cazul refolosirii prezervativului riscul de infectie creste. 4) Trebuie furnizate informatii privind prevenirea sarcinii la femeia HIV pozitiva, consilierul sa precizeze ca pilulele contraceptive nu reduc transmiterea infectiei HIV. O alta metoda de reducere a transmiterii HIV se face prin reducerea riscului de transmitere la utilizatorii de droguri injectabile, astfel: 1) Transmiterea HIV poate fi prevenita daca nu se refoloseste instrumentul cu care s-au facut injectii (ace, seringi) si respectiv daca nu se imprumuta, aceasta regula fiind valabila nu doar pentru utilizatorii de droguri ci si pentru cei care obisnuiesc sa-si efectueze la domiciliu diverse tratamente injectabile. 2) O alta cale de prevenire a infectiei HIV este ca utilizatorii de droguri administrate intravenos sa renunte la ele.

Suport de curs -modulul 42 psihologie medicalaAnul III – Asistent Medical Generalist- Prof. Spiridon Vasilica

25

Ministerul Educaţiei Naționale ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ DE STAT „GRIGORE GHICA VODĂ” Iaşi, Str. Nicolae Bălcescu, nr. 19, cod 700117 Telefon /fax: 0232.219516 / e-mail: [email protected]

3) Un sfat pentru consumatorii de droguri administrate intravenos este acela ca inainte si dupa utilizare sa dezinfecteze acele si seringile. De asemenea, pentru reducerea altor riscuri pacientii testati seropozitiv vor fi sfatuiti: sa nu donze sange, sperma, tesuturi, lapte; sa nu imprumute periuta de dinti, aparate sau masini de barbierit sau epilat, pedichiura sau alte obiecte care pot fi contaminate; sa spele si sa dezinfecteze suprafetele murdarite cu sange sau secretii care ar putea contine sange sau sperma. Consilierul stabileste un plan individual de supraveghere care va contine servicii sociale si medicale de care urmeaza sa beneficieze pacientul. Pacientul HIV pozitiv trebuie incurajat sa declare ce parteneri are pentru ca acestia sa fie consiliati pre-test si/sau post-test. Este important pentru pacient sa cunoasca statusul HIV al partenerilor: daca sunt pozitivi pot beneficia de consult si evaluare clinica si de laborator precum si de un tratament complex precoce care poate incetini evolutia infectiei; daca sunt negativi pot fi consiliati cum sa reducă riscul infectiei HIV pe viitor. Pacientul trebuie atentionat in legatura cu faptul ca este seropozitiv, deoarece acest lucru atrage dupa sine o serie de probleme cum ar fi: pierderea serviciului, a locuintei, daca sta in chirie, refuzul incheierii de asigurări, iar in cazul copiilor acest fapt duce la excluderea lor din colectivitati (gradinite, scoli). Cu ocazia consilierii trebuie intocmit un document in care este scris rezultatul testului, trimiterea la serviciile medicale de specialitate, planul de supraveghere, recomandarile cu privire la situatiile de discriminare, declaratiile referitoare la parteneri etc. Informatiile privind pacientul sunt confidentiale. In cazul in care un document trebuie transmis unui alt serviciu medical trebuie obtinut consimtamantul pacientului.

Psihoterapie În evantaiul divers al metodelor terapeutice, psihoterapiile sunt unele dintre cele mai răspândite şi utilizate căi de tratare a multor suferinţe psihice sau fizice, mai ales în Europa vestică şi S.U.A. Psihoterapiile sunt în acelaşi timp metode vechi şi noi pentru că, cel puţin parţial, sunt folosite de către toate persoanele ce prestează servicii medicale, mai ales de către medici. Sunt vechi, pentru că sunt cunoscute şi folosite sub anumite forme încă din antichitate, dar sunt noi, pentru că deSuport de curs -modulul 42 psihologie medicalaAnul III – Asistent Medical Generalist- Prof. Spiridon Vasilica

26

Ministerul Educaţiei Naționale ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ DE STAT „GRIGORE GHICA VODĂ” Iaşi, Str. Nicolae Bălcescu, nr. 19, cod 700117 Telefon /fax: 0232.219516 / e-mail: [email protected]

abia în ultimii 50 de ani au existat reale preocupări de sistematizare a acestui domeniu (de implementare, explicare şi înţelegere a acestui tip de terapie). Nu numai medicii, ci chiar şi rudele, prietenii reuşesc deseori să schimbe dispoziţia, modul de receptare şi interpretare a unei situaţii dramatice de boală, sau a oricărui alt tip de impas existenţial. Acest efect este unul psihoterapeutic. Definită ca “tratament psihologic” (I. Holdevici - 1996) sau ca ansamblu de mijloace prin care se acţionează asupra spiritului (sufletului) sau capului bolnav (sau asupra amândurora în acelaşi timp), psihoterapia acţionează doar prin semnificaţia psihologică a mijloacelor folosite, spre deosebire de terapiile somatice ce acţionează prin proprietăţile lor fizice. Realitatea ne demonstrează că, deseori, nu se pot face detaşări nete între cele două aspecte, şi deci între metode. Numai faptul că medicul, odată cu prescripţia medicamentului, informează bolnavul ce efecte urmează să se producă, sau chiar numai citirea instrucţiunilor de pe prospectul medicamentului se constituie ca influenţă psihoterapeutică ce poate amplifica efectul curativ al acestuia. Numim aceste discuţii, consilieri sau sfătuiri ca fiind demersuri psihoterapeutice empirice, obişnuite, situaţionale – ad hoc. Psihoterapia ca metodă ştiinţifică de tratament se desfăşoară după reguli şi principii bine stabilite între care amintim: - Cunoaşterea temeinică a domeniului psihopatologiei, psihodiagnosticului şi a metodelor de psihoterapie. - Respectarea demnităţii persoanei, a secretului privind boala şi terapia, şi mai ales a principiului care spune că prin demersurile sale terapeutul să nu facă rău, să nu agraveze suferinţa, să nu traumatizeze, să nu influenţeze negativ pacientul. De aceea, psihoterapeuţi vor fi doar persoanele ce pot îndeplini acest deziderat: psihologi, psihiatri, psihopedagogi, cu condiţia să fie pregătiţi teoretic şi practic în domeniul psihoterapiei, să aibă abilităţi de nivel supramediu privind relaţionarea şi comunicarea cu ceilalţi, să abordeze, deci, acest aspect cu foarte mare responsabilitate. Psihoterapiile sunt metode ce se pot aplica aproape tuturor formelor de boală psihică sau fizică, cu acordul pacientului şi cu condiţia evidentă ca acesta să poată comunica (emite şi recepta informaţiile), să fie conştient şi, prin urmare, să poată fi influenţat. Se aplică prin excelenţă Suport de curs -modulul 42 psihologie medicalaAnul III – Asistent Medical Generalist- Prof. Spiridon Vasilica

27

Ministerul Educaţiei Naționale ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ DE STAT „GRIGORE GHICA VODĂ” Iaşi, Str. Nicolae Bălcescu, nr. 19, cod 700117 Telefon /fax: 0232.219516 / e-mail: [email protected]

tuturor formelor de nevroze sau reacţii nevrotice (mai puţin sau deloc psihozelor – schizofreniei; sau întârzierilor mentale grave, tulburărilor de comportament în pubertate şi adolescenţă, etc), tuturor tulburărilor psihosomatice (vezi suferinţele gastrice, cardiace, vasculare etc.) şi chiar unor boli predominant somatice ca terapie adjuvantă. Strupp şi Hardley (1977) afirmă că succesul psihoterapiei poate fi evaluat după trei criterii de bază: 1) dispariţia sau reducerea simptomelor, şi deci instalarea la pacient a unei stări de mai bine, de mulţumire, de satisfacţie; 2) creşterea randamentului social al persoanei – se adaptează mai bine la serviciu, şcoală, familie, stradă, etc. 3) observaţiile şi constatările psihoterapeutului legate de pacient care arată o îmbunătăţire a stării acestuia. Pornind de la condiţia unui bun contact între terapeut şi pacient, crearea unei atmosfere de comunicare, deschidere reciprocă, înţelegere şi confort, psihoterapia, indiferent de forma ei, vizează ca finalitate dezideratele enunţate mai sus, şi este pe de o parte demers ştiinţific (având în vedere principiile ei ştiinţifice) iar pe de altă parte artă - funcţie mai ales de priceperea, talentul şi chemarea psihologului.

Forme şi metode de psihoterapie Funcţie de specificul bolii, a bolnavului, a situaţiei şi a modului de apreciere şi pregătire a psihoterapeutului, se pot folosi mai multe forme sau metode de psihoterapie. Astfel, atunci când există mai mulţi bolnavi cu afecţiuni relativ asemănătoare, şi apreciem că pot deveni unii pentru alţii suport sau factor terapeutic, folosim psihoterapia de grup. În grup pot intra între 3 şi 9 bolnavi, ei se întâlnesc (zilnic sau la intervale de timp bine stabilite, în jurul aceleiaşi mese, într-o atmosferă de siguranţă, destindere şi deschidere, ce invită la comunicare). Psihoterapeutul, în acest caz, doar incită, determină discuţiile, rămânând să observe, şi eventual să noteze schimbările ce se produc la pacient, intervenind doar atunci când discuţia tinde să se Suport de curs -modulul 42 psihologie medicalaAnul III – Asistent Medical Generalist- Prof. Spiridon Vasilica

28

Ministerul Educaţiei Naționale ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ DE STAT „GRIGORE GHICA VODĂ” Iaşi, Str. Nicolae Bălcescu, nr. 19, cod 700117 Telefon /fax: 0232.219516 / e-mail: [email protected]

depărteze de scopul propus, sau să ia o direcţie periculoasă (conflict, neînţelegeri etc. în aceste condiţii, uneori, trebuie chiar să încheie şedinţa). Având în vedere aspectul personal, chiar intim al problematicii pacientului, forma de terapie cel mai frecvent folosită este psihoterapia individuală, care este o relaţie de terapie-comunicare între două persoane: pacient şi psihoterapeut. În aceste situaţii se pot aborda o multitudine de metode, între care ne vom referi pe scurt la câteva: Psihoterapii psihanalitice sau catartice ce au drept scop conştientizarea unor idei, pulsiuni, tendinţe inconştiente ce generează conflicte intrapsihice şi soluţionarea lor la nivel conştient. Fondate şi utilizate iniţial de Freud, aceste metode s-au diversificat pornind de la tehnica hipnozei şi a narco-analizei, şi ajungându-se la analiza viselor, analiza asociaţiilor libere de idei, analiza acţiunilor pacientului etc. Psihanaliza este o grupare de tehnici pretenţioase, ce presupun un pacient cu un anume nivel de cultură psihologică şi de înţelegere în general, şi multă pricepere din partea terapeutului. De aceea, şi pentru că sunt de durată mai lungă, aceste tehnici sunt mai puţin folosite. Psihoterapii comportamentale (de orientare behavioristă) Sunt tehnici inspirate din teoria învăţării, considerând că cele mai multe manifestări psihocomportamentale normale şi patologice ţin de stimulii externi, de valorile şi normele sociale şi sunt rezultatul învăţării. Fie că vorbim de tehnica stingerii comportamentelor nedorite (după principiul stingerii reflexelor condiţionate) prin tehnica expunerii (punerea efectivă într-o situaţie ce provoacă simptome, şi stingerea ei prin conştientizarea lipsei urmărilor nocive), fie tehnica desensibilizării sistematice (prin formarea altor modele, antagoniste de comportament - relaxare, stabilirea ierarhiilor etc.), esenţa acestor metode este aceea că ele sunt directe, ţintite pe subiect şi simptom, şi sunt de mai scurtă durată decât cele din prima categorie. Psihoterapiile aversive – cele ce constau în sancţiuni ce vizează ştergerea comportamentelor nedorite (ex.: şocuri electrice la alcoolici, dependenţi etc.) Sunt rar folosite, doar acolo unde alte metode nu dau rezultate.

Suport de curs -modulul 42 psihologie medicalaAnul III – Asistent Medical Generalist- Prof. Spiridon Vasilica

29

Ministerul Educaţiei Naționale ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ DE STAT „GRIGORE GHICA VODĂ” Iaşi, Str. Nicolae Bălcescu, nr. 19, cod 700117 Telefon /fax: 0232.219516 / e-mail: [email protected]

Psihoterapiile asertive – cele ce au drept principiu elaborarea la pacient a unor mecanisme de comunicare şi adaptare ce-l fac mai deschis şi dornic de schimbare, mai empatic, urmărindu-se astfel schimbări mai evidente ale comportamentului lui adaptativ. Metoda modelării – psihoterapie ce vizează imitarea unor comportamente dezirabile, văzute la alte persoane. De asemenea, funcţie de obiectivul propus, există psihoterapii centrate (orientate) mai ales pe bolnav, încercând să fie înţelese problemele lui în ansamblu, sau psihoterapii bazate pe simptom – orientate mai ales pe dispariţia simptomului patologic. Psihanaliza – descoperirea majoră a lui Freud, este în acelaşi timp: - sistem conceptual explicativ al psihanalizei şi psihologiei; - metodă de cunoaştere psihologică; - metodă de psihoterapie. Esenţa ei constă în a conştientiza mecanismele de apărare nevrotică ale Eu-lui, a ajuta acceptarea conţinuturilor psihice inconştiente, şi integrarea lor armonioasă în personalitate. Comparată cu maieutica socratică, metoda psihanalizei urmăreşte să familiarizeze pacientul cu lupta din interiorul propriului psihic, soluţionarea ei, restructurarea personalităţii aşa încât să se elimine şi efectele acelui conflict intern: complexele de inferioritate, mecanismele de supracompensare ale acestora, actele ratate sau lapsusurile şi stările nevrotice, (toate nefiind altceva decât expresia mascată a acelui conflict). Alte forme de terapie cu valenţe psihoterapeutice Amintim că mai sunt o serie de metode de terapie cu mare încărcătură psihoterapeutică, aşa cum ar fi: Ludoterapia – terapia prin joc, folosită mai ales la copii dar şi la adulţi, şi care are drept element de bază principiul regenerării energiei psihice prin activităţi plăcute. Meloterapia – terapia prin muzică ce are drept fundament crearea unor stări psihice cu tonalitate pozitivă, schimbarea dispoziţiei emoţionale prin stimularea plăcută a sensibilităţii auditive cu stimuli armonici, ce reduc sau cresc excitabilitatea corticală, şi creează o stare psihică plăcută, de Suport de curs -modulul 42 psihologie medicalaAnul III – Asistent Medical Generalist- Prof. Spiridon Vasilica

30

Ministerul Educaţiei Naționale ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ DE STAT „GRIGORE GHICA VODĂ” Iaşi, Str. Nicolae Bălcescu, nr. 19, cod 700117 Telefon /fax: 0232.219516 / e-mail: [email protected]

relaxare, acolo unde muzica are efecte relaxante (se impune subiecţilor anxioşi, obsesivi, impulsivi etc.) sau dimpotrivă, de activare (la astenici). Ergoterapia – terapie prin (activitate) muncă, ce are efect dublu: odată, prin efortul fizic, prin mişcare (mulţi bolnavi îşi reduc mişcările şi efortul, şi tocmai acest efect produce o “descărcare” de stări tensionale), a doua oară prin redirecţionarea atenţiei şi peocupărilor pacientului de la simptom la activitatea pe care o prestează. O serie de pacienţi prezintă tulburări ale capacităţii de relaţionare şi comunicare. La vârste mici vorbim de anxietate, teamă de persoane străine, mutism electiv (copilul vorbeşte doar cu cei foarte apropiaţi). La vârstele adulte întâlnim reale manifestări de sociofobie. În aceste situaţii, este neapărată nevoie de intervenţia prin metodele psihoterapiilor de socializare, a socioterapiilor, a terapiilor de desensibilizare la persoane necunoscute sau la mulţimi de persoane şi de structurare a unor abilităţi care să permită o relaţionare socială cel puţin acceptabilă.

Terapia pierderii la copii Cand o persoana draga moare este destul de dificil sa-i explicam unui copil ce se intampla si sa-l ajutam sa depaseasca pierderea, mai ales ca este necesar sa ne descurcam si noi cu durerea. Copiii inteleg despre moarte atat cat le permite varsta, experienta de viata si personalitatea. Exista, insa, niste aspecte ce ar trebui luate in considerare in toate cazurile. Este necesar sa fim sinceri cu copiii pentru a le incuraja astfel intrebarile ce ar putea veni din partea lor. Este posibil sa nu avem raspuns pentru toate intrebarile copiilor dar este bine sa creem o atmosfera confortabila si sa-i impartasim copilului credintele noastre despre spiritualitate si moarte. Copiii nu vor reactiona precum un adult in momentul pierderii cuiva. Uneori pot sa nu planga sau sa devina hiperactivi. Indiferent de reactia copilului este necesar sa-i fim alaturi, sa-l intelegem si sa avem rabdare.

Terapia prin joc

Suport de curs -modulul 42 psihologie medicalaAnul III – Asistent Medical Generalist- Prof. Spiridon Vasilica

31

Ministerul Educaţiei Naționale ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ DE STAT „GRIGORE GHICA VODĂ” Iaşi, Str. Nicolae Bălcescu, nr. 19, cod 700117 Telefon /fax: 0232.219516 / e-mail: [email protected]

In cadrul terapiei prin joc, jucariile sunt percepute ca si instrumente de verbalizare ale copilului, iar jocul ca si limbaj al copilului. Asadar, terapia prin joc este pentru copil ceea ce este consilierea sau psihoterapia pentru adult. In terapia prin joc, functia simbolica a jocului este cel mai important aspect, asigurand copiilor posibiltatea de a-si reprezenta simbolic emotiile interioare si experientele semnificative din punct de vedere emotional prin intermediul jocului.

Obiectivele terapiei prin joc pentru copii Jocul permite copiilor sa isi transfere temerile, emotiile, fanteziile, visele si sentimentele de culpabilitate asupra obiectelor mai repede decat asupra altor persoane. In acest fel copiii resimt siguranta fata de propriile lor sentimente si reactii, deoarece jocul le permite sa se distanteze de evenimentele si experientele traumatizante pe care le-au trait. In acest mod, copiii nu sunt coplesiti

de

propriile

lor

actiuni,

deoarece

acestea

au

loc

in

imaginatia

lor.

Terapia prin joc dezvolta: -

personalitatea copilului

-

vocabularul si simtul comunicarii

-

capacitatea de integrare si adaptare la grup (grup scolar, familie sau grup de joaca)

-

stima de sine si ajuta la constientizarea rolului si sentimentului de apartenenta la grup

-

creativitatea copilului

Suport de curs -modulul 42 psihologie medicalaAnul III – Asistent Medical Generalist- Prof. Spiridon Vasilica

32

Ministerul Educaţiei Naționale ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ DE STAT „GRIGORE GHICA VODĂ” Iaşi, Str. Nicolae Bălcescu, nr. 19, cod 700117 Telefon /fax: 0232.219516 / e-mail: [email protected]

Suport de curs -modulul 42 psihologie medicalaAnul III – Asistent Medical Generalist- Prof. Spiridon Vasilica

33