Curs 6 - Gnoseologia(teoria Cunoasterii

Gnoseologia (Teoria cunosaşterii) Teoria cunoaşterii este o componentă necesară oricarei construcţii filosofice . În cadrul filosofiei , ea reprezintă dezvoltarea unui raspuns la întrebarea pusă de oameni din vechi timpuri “dacă gândirea lor e în stare să cunoască lumea reală . Ea explică ce este şi cum se realizează cunoaşterea lumii de către om , posibilitatea cunoaşterii , legile , nivelele , formele şi valoarea acesteia . Problematica teoriei cunoaşterii În abordarea teoretică a problemelor cunoaşterii trebuie să facem distincţia intre porcesul cunoaşterii şi teoria cunoaşterii . Procesul cunoaşterii e acel proces obiectiv , spontan ce se desfăşoară ca urmare a înzestrării naturale a omului cu capacitaţi cognitive , omul nefiind conştient de el , ci numai de rezultatele lui . De aceea , în primele filosofii problematica gnoseologică lipseşte , reflexia filosofică fiind centrată pe probleme de cosmologie , ontologie , şi chiar politică şi etică . Această situaţie e remarcată de Petre Negulescu , care , ocupându-se de geneza problematicii gnoseologice , arată că la începuturile ei , filosofiei îi era caracteristică o încredere spontană în capacitatea raţiunii de a cunoaşte lumea şi a dezvalui adevărul . Filosoful român observă , pe bună dreptate că pentru oamenii primitivi nu există nici măcar cunoaştere , ci numai lucruri cunoscute . Procesul cunoaşterii presupune :  Un obiect (ceea ce e de cunoscut)  Un subiect (cel ce cunoaşte , adică omul ca agent cunoscător)  O relaţie congnitivă între obiect si subiect (activitatea de cunoaştere prin care se dobândesc cunoştinţe)  Un produs , un rezultat (cunoştinţele) Teoria filosofica a cunoaşterii se constituie tocmai în funcţie de aceste elemente ale procesului cunoaşterii , apărând în cadrul ei o problematică ce are în centru relaţia gnoseologică dintre obiect şi subiect , relaţie înţeleasă ca modalitate de raportare a omului la lume , în care el , ca subiect cunoscator , reproduce lumea în planul gândirii sale . Dar problematica cunoaşterii nu se reduce numai la problemele ce privesc relaţiile cognitive obiect-subiect , ci cuprinde si probleme ce ţin de obiectul cunoaşterii şi de subiectul cunoscător . Problema obiectului cunoaşterii În legatură cu ea s-au conturat încă din antichitate doua linii:  Linia lui Democlid (materialistă)  Linia lui Platon (idealistă)

Problema subiectului cunoaşterii Din modul în care e conceput subiectul cunoaşterii , mai precis posibilitatea lui de a cunoaşte rezultă o altă grupare a concepţiilor filosofice si anume :  Optimismul gnoselogic  Agnosticismul Termenul de optimism gnoseologic desemnează ansamblul concepţiior filosofice care afirmă posibilitatea omului în calitatea sa de subiect cunoscator de a cunoşte realitatea . Termenul de agnosticism desemnează ansamblul concepţiilor filosofice care neaga in principiu posibilitatea omului de a cunoaşte realitatea . O variantă a agnosticismului e scepticismul , care chiar dacă in parte , admite posibilitatea cunoaşterii lumii , se îndoieşte de valoarea cunoştinţelor dobândite . Problema relaţiilor cognitive obiect-subiect În istoria filosofiei mai există o altă imparţire a conceptelor filosofice despre cunoaştere , in funcţie de rolul pe care îl au in cadrul relaţiilor cognitive obiectul si subiectul acesteia . Această împărţire se referă al empirism şi rationalism . Empirismul porneşte în argumentarea sa de la câteva supoziţii :  Există o cunoaştere nemijlocită  Cunoaşterea prin simţuri e rezultatul simplei inregistrări a acţiunii obiectului asupra subiectului  Obiectul acţionează iat subiectul înregistrează  În procesul cunoaşterii , numai obiectul este activ , subiectul fiind pasiv , receptiv , lipsit de spontaneitate Empirismul , ca filosofie integrală a cunoaşterii , a avut o justificare istorică , care constă in faptul că el a fost legat de dezvoltarea ştiinţelor naturii . Raţionalismul se opune empirismului prin sublinierea rolului activ al subiectului în procesul cunoaşterii . Acest lucru se exprimă prin calitatea creatoare a raţiunii care produce noţiuni , concepte , independente de datele senzoriale . Pentru rationalişti subiectul cunoscator e concretizat prin spontaneitate , printr-o activitate creatoare productivă . Leibnitz spunea “mintea noastră e un izvor de cunoştinţe independente de datele senzoriale.” Raţionalismul defineşte cunoaşterea ca act de creaţie , ca o construcţie a subiectului, obiectul fiind creat în procesul cunoaşterii . Raţionalismul ca doctrina gnoseologica a fost un punct de plecare , si , totodată , o justificare a marilor construcţii speculative de sisteme în epoca modernă.