Curs 14 Drept Comercial

Curs 14 DREPT COMERCIAL

8 04 2002 Contracte comerciale speciale

Contractul de vânzare-cumpărare comercială. Codul comercial, nu cuprinde o definire a contractului de vânzare-cumpărare comercială, prin urmare în baza art. 1 acesta poate fi definit luând în considerare dispoziţiile art. 1294 Cod civil, conform căruia contractul de vânzarecumpărare comercial este acel contract prin care o parte numită vânzător se obligă să transmită dreptul de proprietate asupra unui bun către cealaltă parte numită cumpărător care se obligă să plătească o sumă de bani drept preţ. Din această definiţie rezultă caracterele juridice ale contractului de vânzare cumpărare comercială: - el este bilateral sau sinalagmatic – adică el dă naştere la obligaţii în sarcina ambelor părţi; - contractul este cu titlu oneros, ambele părţi urmărind obţinerea unor foloase patrimoniale; - el este comutativ, existenţa şi întinderea drepturilor şi obligaţiilor fiind certe şi cunoscute din chiar momentul încheierii contractului; - este consensual încheindu-se prin simpla manifestare de voinţă a părţilor fără a fi necesară îndeplinirea unor formalităţi; - este translativ de proprietate conform art. 1295 Cod civil care arată că „vinderea este perfectă între părţi şi proprietatea este de drept strămutată la cumpărător, în privinţa vânzătorului, îndată ce părţile s-au învoit asupra lucrului şi asupra preţului, deşi lucrul încă nu se va fi predat şi preţul nu se va fi numărat”. Ceea ce diferenţiază vânzarea-cumpărare civilă de cea comercială este intenţia de revânzare a bunului achiziţionat care trebuie să îndeplinească cumulativ 3 condiţii. În materie comercială în cele mai multe cazuri, contractele de vânzare-cumpărare sunt precedate de încheierea unor acte juridice având ca obiect oferte de vânzare şi acceptarea lor. În acest caz părţile contractante îşi pot asuma obligaţii în cadrul unei promisiuni de vânzare care poate îmbrăca 2 forme: - promisiunea unilaterală de vânzare - promisiunea bilaterală de vânzare. Promisiunea de vânzare este un antecontract care se încheie în vederea perfectării în viitor a contractului de vânzare-cumpărare propriu-zis. În cadrul promisiunii unilaterale de vânzare, beneficiarul poate primi promisiunea promitentului de a-i vinde bunul rezervându-şi însă opţiunea de a-şi exprima ulterior consimţământul în privinţa cumpărării bunului respectiv. În acest caz promisiunea de vânzare dă naştere în sarcina promitentului a unei obligaţii de afaceri în cazul în care beneficiarul îşi va manifesta voinţa în sensul cumpărării bunului. În ceea ce-l priveşte pe beneficiar, promisiunea de vânzare dă naştere unui drept de creanţă. În vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare propriu-zis în baza promisiunii de vânzare este însă necesară o nouă manifestare de voinţă din partea promitentului în sensul încheierii contractului. În cazul în care promitentul nu-şi respectă obligaţia asumată acesta va răspunde faţă de beneficiar sub forma despăgubirilor. Promisiunea bilaterală de vânzare, este un antecontract prin care ambele părţi se obligă să încheie în viitor un contract de vânzare-cumpărare având ca obiect bunul promis. În acest caz în sarcina părţilor se nasc obligaţii de a face, a căror nerespectare atrage răspunderea sub forma despăgubirilor. Nici promisiunea unilaterală nici cea bilaterală nu au ca efect transmiterea dreptului de proprietate. O variantă a promisiunii de vânzare este aşa numitul pact de preferinţă conform căruia proprietarul unui bun se obligă faţă de beneficiarul promisiunii ca în cazul în care va vinde bunul să-i acorde prioritate la preţ egal. Această promisiune este tot un antecontract încheiat sub condiţie protestativă simplă. Temă: Modalităţile actului juridic. Nici această variantă a promisiunii de vânzare-cumpărare nu are ca efect transmiterea dreptului de proprietate, pactul de preferinţă dând naştere în sarcina promitentului a unei obligaţii de a face. Pentru încheierea valabilă a unui contract de vânzare cumpărare este necesară îndeplinirea condiţiilor prevăzute în art. 948 şi următoarele Cod civil, condiţii referitoare la consimţământul, capacitatea, obiect şi cauză a contractului. Temă: Viciile de consimţământ din Codul civil. În ceea ce priveşte capacitatea părţilor în vânzarea-cumpărarea comercială, regulile sunt cele prevăzute de Codul civil şi legile civile speciale, incapacităţile speciale de a încheia acte juridice de vânzare-cumpărare fiind: - încheierea contractului de vânzare-cumpărare între soţi; - încheierea contractului între tutore şi minorul aflat sub tutela sa; - cumpărarea de mandatari a bunurilor pe care au fost împuterniciţi să le vândă; - încheierea contractului de vânzare-cumpărare de anumite persoane ce îndeplinesc funcţii în organele statului ex: judecători, procurorii şi avocaţii nu pot cumpăra drepturi litigioase aflate în competenţa Curţii de Apel afiliate teritoriului în care-şi exercită activitatea.

1

Curs 14 DREPT COMERCIAL

8 04 2002

În materie comercială există norme juridice ce interzic încheierea contractelor de vânzare-cumpărare comerciale, de ex: legea 31/1990 stabileşte interdicţia încheierii de asociaţii cu răspundere nelimitată a unor operaţiuni ce ar putea aduce atingere intereselor societăţii. Obiectul contractului – priveşte prestaţiile asumate de părţi, astfel, obligaţia vânzătorului priveşte lucrul vândut care trebuie să se afle în circuitul comercial, trebuie să existe şi să fie determinat sau determinabil. Lucrul vândut trebuie să fie proprietatea vânzătorului cu toate că în materia dreptului comercial doctrina a consacrat şi posibilitatea vânzării lucrului altuia dacă aceasta este făcută cu bună credinţă. Astfel s-a considerat că acordul de voinţă al părţilor în privinţa vânzării lucrului altuia echivalează cu obligaţia asumată de vânzător de a procura bunul respectiv şi de a-l preda cumpărătorului. În această concepţie obligaţia sumată de vânzător este obligaţia de a face, contractul de vânzare-cumpărare comercial încheiat astfel neavând ca efect transmiterea imediată a dreptului de proprietate. În dreptul civil vânzarea lucrului altuia este sancţionată fie prin anularea antecontractului pentru eroare asupra calităţii de proprietar a vânzătorului fie prin constatarea nulităţii absolute în cazul relei credinţe a părţilor. Obligaţia cumpărătorului de plată a preţului care trebuie să fie stabilit în bani să fie determinat sau determinabil şi să fie real adică sincer şi serios. În materie comercială, s-a stabilit că preţul poate fi stabilit şi de către un terţ în cazul în care acesta este determinat printr-un act normativ sau de către un arbitru. Efectele contractului de vânzare-cumpărare comercială. Odată valabil încheiat, contractul de vânzare-cumpărare comercială va avea ca principal efect transmiterea dreptului de proprietate asupra lucrului de la vânzător la cumpărător. El va da naştere unor obligaţii în sarcina părţilor în ceea ce priveşte lucrul vândut şi preţul vânzării. Din prevederile art. 1295 Cod civil rezultă că dreptul de proprietate asupra lucrului vândut se transmite din chiar momentul încheierii contractului prin simplul acord de voinţă al părţilor în ceea ce priveşte obiectul contractului. Odată cu transmiterea dreptului de proprietate asupra lucrului se transmit de la vânzător la cumpărător şi riscurile pieirii fortuite a lucrului în sensul că odată încheiat contractul , riscul contractului va fi suportat de cumpărător chiar înainte de predarea propriu-zisă a bunului. Această regulă a transmiterii de drept a proprietăţii are însă caracter dispozitiv, părţile putând prevedea în contract alte momente ale transmiterii dreptului de proprietate. Regula transmiterii de drept a proprietăţii operează însă dacă sunt întrunite cumulativ o serie de condiţii: - contractul să fie valabil încheiat; - vânzătorul să fie proprietarul bunului; - lucrul să fie un bun individual determinat. În cazul bunurilor generic determinate, transmiterea dreptului de proprietate va avea loc în momentul individualizării acestora de regulă cu ocazia predării: Până în momentul individualizării riscurile pieirii bunului sunt suportate de vânzător. În cazul bunurilor viitoare, dreptul de proprietate urmează a se transmite în momentul în care bunul respectiv a dobândit existenţa şi poate fi predat iar în cazul contractelor cu termen sau condiţie, transmiterea dreptului de proprietate va fi amânată până la împlinirea termenului sau condiţiei. Codul comercial stabileşte reguli speciale în ceea ce priveşte transmiterea dreptului de proprietate, în cazul bunurilor generic determinate. Astfel în cazul acesta bunuri care circulă de pe o piaţă pe alta prin intermediul cărăuşului, transmiterea dreptului de proprietate va avea loc în momentul predării acestor bunuri pentru transport de la vânzător, expeditor, către cărăuş în temeiul contractului de transport.

2