Curs 11 Drept Comercial

Curs 11 DREPT COMERCIAL

11 03 2002

Regulile speciale privind formarea şi executarea obligaţiilor comerciale. Formarea obligaţiilor comerciale Raporturile juridice de drept comercial se stabilesc (i-au naştere) prin manifestarea liberă a voinţei părţilor în sensul naşterii, modificării, transmiterii şi stingerii unor drepturi şi obligaţii. Cu alte cuvinte subiecţii dreptului comercial pot încheia contracte comerciale în mod liber potrivit intereselor proprii, această libertate contractuală fiind îngrădită numai de dispoziţiile legale ce privesc ordinea publică şi bunurile moravuri. În dreptul comercial încheierea contractelor prezintă o particularitate în sensul că regula formării contractului o reprezintă încheierea acestora între părţi ce nu au posibilitatea directă de a stabili condiţiile contractului. Datorită acestor specificaţii al încheierii de contracte comerciale, Codul Comercial, a reglementat prin art. 35 până la art. 39 reguli speciale privind încheierea contractelor „între persoane depărtate” sau „ între absenţi”. ART. 35 « Contractul sinalagmatic intre persoane departate nu este perfect daca acceptarea n-a ajuns la cunostinta propuitorului in termenul hotarat de dansul sau in termenul necesar schimbului propunerii si acceptarii dupa natura contractului. Propuitorul insa poate primi ca buna si o acceptare ajunsa peste termenul hotarat de dansul cu conditiunea ca sa incunostiinteze indata pe acceptant despre aceasta. ART. 36 Cand propuitorul cere executarea imediata a contractului si un raspuns prealabil de acceptare nu este cerut si nici chiar necesar dupa natura contractului, atunci contractul este perfect indata ce partea cealalta a intreprins executarea lui. ART. 37 Pana ce contractul nu este perfect, propunerea si acceptarea sunt revocabile. Cu toate acestea, desi revocarea impiedica ca contractul sa devie perfect, daca ea ajunge la cunostinta celeilalte parti, dupa ce aceasta intreprinsese executarea lui, atunci cel ce revoaca contractul raspunde de daune-interese. ART. 38 In contractele unilaterale propunerea este obligatorie indata ce ajunge la cunostinta partii careia este facuta. ART. 39 Acceptarea conditionata sau limitata se considera ca un refuz al primei propuneri si formeaza o noua propunere. ». Din acest punct de vedere încheierea contractului între absenţi presupune 2 manifestări de voinţă şi anume: - oferta de a contracta - acceptarea ofertei. Oferta de a contracta – cuprinde o manifestare de voinţă făcută cu intenţia de-al obliga pe ofertant. Din acest motiv pentru a angaja din punct de vedere juridic oferta trebuie să fie precisă şi completă fermă şi neechivocă. Oferta poate fi făcută în scris sau în verbal. Acceptarea ofertei – reprezintă manifestarea de voinţă a destinatarului ofertei de a încheia contractul în condiţiile prevăzute în oferta primită. Acceptarea ofertei trebuie să fie totală şi fără rezerve sau condiţii în caz contrar ea exprimând un rezultat al ofertei ce are semnificaţia juridică a unei contra oferte. Ca şi oferta, acceptarea ofertei poate fi în scris sau verbal. În cazul în care oferta şi acceptarea acesteia sunt concordante, se referă la un obiect determinat şi au o cauză licită, ele vor avea ca efect încheierea contractului. În doctrina dreptului comercial s-a pus însă problema determinării cu certitudine a momentului încheierii contractului în cazul în care ofertantul şi destinatarul ofertei se află în locuri diferite. Importanţa determinării momentului încheierii contractului este dată de faptul că de la acest moment se naşte raportul juridic respectiv şi implicit drepturile şi obligaţiile părţilor. Pentru determinarea acestui moment al încheierii contractului, în doctrină au fost propuse mai multe teorii: 1

Curs 11 DREPT COMERCIAL

11 03 2002

1.

Teoria emisiunii(declarării voinţei) – consideră că momentul încheierii contractului este acela în care destinatarul ofertei ş-ia manifestat voinţa de a accepta oferta chiar dacă acceptarea nu a fost făcută cunoscută ofertantului. Această teorie a fost criticată vehement datorită faptului că ea nu permite stabilirea cu certitudine a momentului acceptării ofertei. 2. Teoria transmisiunii (expedierii) – conform căreia contractul se consideră încheiat în momentul în care destinatarul ofertei expediază răspunsul privind acceptarea ofertei către ofertant chiar dacă ofertantul nu a luat cunoştinţă de acceptare. Şi această teorie a fost criticată pentru aceleaşi motive. 3. Teoria recepţiunii (primirii acceptării) – care consideră că un contract este încheiat în momentul primirii de către ofertant a răspunsului privind acceptarea ofertei chiar dacă ofertantul nu ia cunoştinţă efectiv de acest răspuns . Această teorie conţine criterii mai precise de determinare a momentului încheierii contractului, ea fiind de altfel aplicată în practica judecătorească . Cu toate acestea, doctrina a considerat că este mult mai corect determinat momentul încheierii contractului potrivit teoriei informaţiunii sau teoria cunoaşterii acceptării conform căreia contractul se consideră încheiat în momentul în care ofertantul ia cunoştinţă efectiv de acceptare a ofertei. Această soluţie este consacrată expres şi de Codul Comercial conform art. 35 potrivit căruia contractul sinalagmatic sau bilateral nu se consideră încheiat dacă acceptarea n-a ajuns la cunoştinţa ofertantului. Codul comercial consacră însă prin art. 36 o excepţie de la teoria informaţiunii, arătând că atunci când ofertantul cere executarea imediată a contractului fără un răspuns prealabil de acceptare iar acest răspuns privind acceptarea ofertei nu este impus nici de natura contractului, contractul se consideră închis în momentul în care destinatarul ofertei întreprinde (realizează) executarea cerută cu toate că ofertantul va lua cunoştinţă de încheierea contractului numai după executarea acestuia. Conform art. 37 până la perfectarea contractului oferta şi acceptarea ofertei sunt revocabile, astfel în ceea ce priveşte pe ofertant, el poate revoca oferta atâta timp cât nu a luat la cunoştinţă de acceptarea ofertei. De asemenea destinatarul ofertei îşi poate revoca acceptarea atâta timp cât aceasta nu a ajuns la cunoştinţa ofertantului. Revocarea ofertei respectiv acceptarea ofertei după momentul încheierii contractului atrage răspunderea părţii în culpă sub forma despăgubirii, daune. De la această regulă a revocabilităţii declaraţiilor de voinţă, Codul comercial cunoaşte o excepţie cuprinsă în art. 38 care arată că regula prevăzută nu se aplică în cazul contractelor unilaterale. Astfel în această situaţie ofertă devine irevocabilă din momentul în care ea ajunge la cunoştinţa destinatorului. Particularităţile executării obligaţiilor comerciale. Codul comercial conţine o serie de reguli speciale în ceea ce priveşte executarea obligaţiilor comerciale la unele dintre evenimente ale contractului: - preţul; - locul executării obligaţiilor comerciale; - regimul juridic al dobânzilor; - rezoluţiuna contractului; - răspunderea codebitorului. Ca şi în dreptul civil preţul este un element esenţial al contractelor sinalagmatice, acesta trebuie să fie stabilit în bani, să fie determinat sau determinabil şi să fie real. Preţul se stabileşte de către părţile contractante fie de un terţ. În această privinţă a stabilirii preţului, Codul comercial conţine o serie de norme derogatorii de la dreptul civil. Astfel arată Codul comercial în art. 40 « Cand urmeaza a se hotari adevaratul pret sau pretul curent al productelor, marfurilor, transporturilor, navlului, al primelor de asigurare, cursul schimbului, al efectelor publice si al titlurilor industriei, el se ia dupa listele bursei sau dupa mercurialele locului unde contractul a fost incheiat, sau, in lipsa, dupa acelea ale locului celui mai apropiat, sau dupa orice fel de proba. » Aceasta înseamnă că preţul curent se referă la preţul din listele bursei sau mercurialelor de la locul în care s-a încheiat contractul sau de la locul cel mai apropiat. În prezent pentru determinarea preţului se poate avea în vedere şi preţul legal stabilit prin act normativ. 2

Curs 11 DREPT COMERCIAL

11 03 2002

În ceea ce priveşte determinarea monedei de plată al preţului potrivit art. 41 « Cand moneda aratata intr-un contract nu are curs legal sau comercial in tara si cand cursul ei n-a fost determinat de insasi partile, plata va putea fi facuta in moneda tarii, dupa cursul ce va avea schimbul la vedere in ziua scadentei si la locul platii; iar cand in acea localitate n-ar fi un curs de schimb, dupa cursul pietei celei mai apropiate, afara numai daca contractul poarta clauza "efectiv" sau o alta asemenea. » Plata nu se va putea face decât în moneda străină dacă preţul a fost astfel stabilit prin contract.

3