Crimeea.docx

Criza din Crimeea În mod evident, rivalitatea dintre Occident si Federația Rusǎ asupra problemei ucrainene a început în anul 2008, când Moscova a început sǎ amenințe cu numeroase posibile acțiuni preventive, ca rǎspuns la extinderea propusǎ de NATO în regiunea Mǎrii Negre și a Caucazului. Neînțelegerile ruso-occidentale, generate de problema sistemelor de apǎrare antirachetǎ americane și a celor de supraveghere radar în țǎri precum Polonia, Republica Ceha si Turcia au fost amplificate de invitația facutǎ de NATO la Summit-ul din 2-4 aprilie 2008 de la București cu privire la aderarea Ucrainei si Georgiei la Alianța Nord-Atlanticǎ, moment în care Vladimir Putin a amenințat retoric integritatea teritorialǎ a Ucrainei. Astfel, la Summit, Vladimir Putin prezintǎ Ucraina ca fiind “ un stat complicat” care a dobândit teritorii imense în detrimentul Rusiei şi, de asemenea, acesta menționeazǎ şi numǎrul mare de ruși care trǎiesc in Ucraina (o treime) si aproximativ 90% în Crimeea. În evoluția evenimentelor din Ucraina se pot distinge trei faze: Euromaidanul, aprofundarea protestelor din sud-est si escaladarea. Faza I (Euromaidanul). -Criza din Ucraina s-a declanșat la 21 noiembrie 2013, odatǎ cu protestele Euromaidan din Kiev. Factorul declanșator a fost abrogarea legii referitoare la limbile cu statut regional prin care mai multe limbi folosite în Ucraina, inclusiv româna, au fost scoase din uzul oficial. În acea zi, parlamentul ucrainean nu a reușit sǎ voteze legea privind eliberarea din detenție a fostului primministru ucrainean Iulia Timoșenko, eveniment care a condus la suspendarea negocierilor pentru semnarea Acordului de asociere cu Uniunea Europeanǎ, negociat încǎ din 2007. În același timp, fostul președinte ucrainean Viktor Ianukovici a anunțat cǎ dialogul cu Rusia a fost reluat. Ca urmare, liderul partidului de opoziție a îndemnat, prin intermediul Twitter si Facebook, populația la proteste ( pe care le-a numit “Euromaidan” ), declansând ample mișcǎri de stradǎ în Ucraina. În decembrie 2013, demonstrațiile contra lui Ianukovici au luat amploare, concentrându-se în Piata Independenței din Kiev. Protestatarii au ocupat primǎria și Casa Sindicatelor din capital ucraineana. Pe acest fond, în ianuarie 2014, parlamentul ucrainean a adoptat o serie de legi împotriva protestatarilor, înǎsprind pedepsele cu închisoarea aplicate opozanților care ocupǎ clǎdiri guvernamentale. Mǎsurile dure luate de cǎtre autoritǎți au declanșat un nou val de proteste, ceea ce a detereminat guvernul sǎ riposteze cu unitǎți speciale. La sfâşitul lunii ianuarie 2014, guvernul a decis sǎ renunțe la o parte din mǎsurile împotriva demonstranților, cerând în

schimb sǎ punǎ capǎt blocadelor pe strazi şi eliberarea clǎdirilor asediate. Prima fazǎ a crizei a durat pânǎ la 22 februarie 2014, când Viktor Ianukovici a fost demis, sub acuzația de abuz de putere, de cǎtre Rada cu votul majoritǎții, acesta fugind împreunǎ cu familia în Rusia. De asemenea, Rada a decis organizarea de alegeri prezidențiale anticipate pentru data de 25 mai 2014. Principala caracteristicǎ a acestei prime etape a crizei ucrainiene este caracterul intern al conflictelor, escaladarea violențelor în capitala Kiev ṣi încercǎrile internaționale de mediere a conflictului. Faza a II a ( aprofundarea protestelor in sud-est ) -

Cea de a doua fazǎ a crizei s-a prefigurat odatǎ cu începerea protestelor din Sevastopol, la 23 februarie 2014, unde demonstranții urmǎreau “ sǎ declare loialitate fațǎ de Rusia”. Tot pe 23 februarie 2014, Alexander Turcinov a fost ales drept preṣedinte interimar al Ucrainei de cǎtre legislativul rus, anunțând totodatǎ promovarea unei politici prooccidentale. În aceeaṣi zi, Rada de la Kiev a decis anularea legii din 2013 cu privire la principiul politicii limbii de stat, care a permis ca în fiecare regiune sǎ se utilizeze alte limbi oficiale în afara celei ucrainene. Dupǎ acuzarea preṣedintelui Viktor Ianukovici de genocide, numeroṣi bǎrbați înarmați pro-rusi au început sǎ ocupe clǎdiri importante ( sediile guvernului ṣi parlamentului ) din capitala peninsulei Crimeei, Simferopol. În noaptea de 27-28 februarie 2014, aeroporturile din Crimeea au fost ocupate de persoane înarmate neidentificate. Militarii ucraineni si grǎnicerii au fost dezarmați, cel mai probabil de cǎtre soldați ruṣi fǎrǎ însemne. La prima conferințǎ de presǎ dupǎ fuga lui Ianukovici în Rusia, acesta a denunțat “lovitura de stat”, insistând asupra statutului sǎu legal de preṣedinte al Ucrainei. Mii de tǎtari crimeeni au început sǎ protesteze contra scindǎrii Ucrainei, în timp de protestatarii pro-ruṣi cereau alipirea Crimeei la Rusia. La 1 martie 2014, Parlamentul Rus a aprobat cererea lui Vladmir Putin de a folosi forța în Ucraina pentru “ protejarea intereselor Rusiei”. Începând cu aceastǎ datǎ, numeroase persoane înarmate, în uniforme fǎrǎ însemne, pun stǎpânire pe anumite puncte strategice din peninsula crimeeana. Proaspǎt numitul comandant al marinei ucrainene a dezertat, arǎtând cǎ se supune ordinelor auto-intitulatelor autoritǎți pro-ruse din Crimeea. Forțele navale l-au urmat, rǎmânând loiale Kievului, fapt ce a înseamnat acuzarea comandantului de înaltǎ trǎdare. La 4 martie 2014, Vladimir Putin a declarat cǎ bǎrbații înarmați care

asediau forțele ucrainene din Crimeea nu erau trupe ruseṣti, ci forțe de auto-apǎrare autohtone. La 5 martie 2014, Parlamentul Crimeei a votat o lege cu privire la alipirea la Federația Rusǎ, care urma sǎ se materializeze printr-un referendum pe 16 martie 2014. Rezultatele oficiale arǎtau cǎ 97% dintre alegǎtori doreau alipirea Crimeei la Federația Rusǎ. La 18 martie 2014, preṣedintele rus Vladimir Putin a semnat un proiect de lege cu privire la alipirea peninsulei la Rusia. -

Aceastǎ etapǎ a crizei din Ucraina este caracterizatǎ de internaționalizarea conflictului, o dezvoltare deosebit de rapidǎ a acțiunilor ṣi o implicare puternicǎ a Rusiei, în comparație cu implicarea firavǎ, doar la nivel declarativ , din partea Uniunii Europene, SUA sau NATO.

Faza a III a ( escaladarea ) A treia ṣi actuala fazǎ a crizei ucrainene demonstreazǎ o escaladare a violenței în sudestul Ucrainei. Conflictul se rǎspândeṣte din ce în ce mai repede ṣi în rândul cetǎțenilor care sunt forțați sǎ ia parte la acțiune. La 24 martie 2014, în contextul anexǎrii Crimeei, Federația Rusǎ a fost exclusǎ din grupul G8, contramandându-se ṣi summit-ul care urma sǎ aibǎ loc în iunie la Soci. De asemenea, preṣedintele interimar Alexander Turcinov anunțǎ retragerea trupelor ucrainene din Crimeea. La 11 mai 2014, dupǎ o serie de conflicte care s-au soldat cu numeroase victime, separatiṣtii pro-ruṣi din Donețk si Lugansk ṣi-au declarat independența fațǎ de Ucraina, dupǎ un referendum care nu a fost recunoscut nici de Kiev, nici de Occident. Aceṣtia au format Republica Popularǎ Donețk, respective Repubica Popularǎ Lugansk, nerecunoscute oficial.