Contractul De Depozit.docx

CONTRACTUL DE DEPOZIT Secţiunea I. NOŢIUNEA, CARACTERELE JURIDICE ŞI FELURILE CONTRACTULUI DE DEPOZIT 1. 1. Noţiunea contractului de depozit Contractul de depozit este contractul prin care depozitarul primește de la deponent un bun mobil, cu obligația de a-l păstra pentru o perioadă de timp și de a-l restitui în natură (art. 2103 alin. 1 Cod civil). 1. 2. Caracterele juridice ale contractului de depozit Caracterele juridice ale contractului de depozit sunt: - este un contract real, pentru a cărui încheiere valabilă consimţământul părţilor trebuie să fie însoţit de predarea (tradiţiunea) lucrului la care se referă. Acest caracter este prevăzut expres în art. 2103 alin. 2 Cod civil: „remiterea bunului este o condiție pentru încheierea valabilă a contractului de depozit, cu excepția cazului când depozitarul deține deja bunul cu alt titlu”. - este un contract cu titlu gratuit, prin natura sa, dar nu o liberalitate, ci un act dezinteresat, căruia nu i se aplică regulile specifice liberalităţilor (reducţiunea, raportul, revocarea, etc.). Potrivit art. 2106 Cod civil, depozitul este cu titlu gratuit, dacă din convenţia părților sau din uzanţe ori din alte împrejurări, precum profesia depozitarului, nu rezultă că trebuie să fie plătită o remuneraţie. - poate fi şi cu titlu oneros, dacă depozitarul are dreptul la o remuneraţie pentru serviciile prestate. Acest caracter se prezumă dacă depozitarul desfăşoară activitatea de păstrare cu caracter profesional (nu întâmpIător). Când cuantumul renumerației nu este stabilit prin contract, instanța judecătorească îl va stabili în raport cu valoarea serviciilor prestate. În lipsă de stipulaţie contrară, contractul de depozit este prezumat a fi cu titlu gratuit. Depozitul cu titlu gratuit este unilateral, naşte obligaţii doar în sarcina depozitarului. Obligaţiile născute în sarcina celeilalte părţi, din cauze extracontractuale, după încheierea contractului, neaflate în interdependenţă cu obligaţiile depozitarului (de exemplu pagube produse depozitarului din cauza viciilor lucrului depozitat) nu afectează caracterul unilateral al contractului, nu îl transformă în contract sinalagmatic. - este un contract sinalagmatic dacă depozitul este oneros, el generând obligaţii din chiar momentul încheierii lui, în sarcina ambelor părţi; - este în principiu intuitu-personae în privința depozitarului- art.2122 Cod civil prevede că depozitarul nu poate încredința altuia păstrarea bunului, fără consimțământul deponentului, cu excepția cazului în care este silit de împrejurări să procedeze astfel; - nu este un contract translativ de proprietate, conferă depozitarului numai calitatea de detentor precar, obligat să restituie lucrul primit pentru păstrare. Se exceptează depozitul neregulat care, având ca obiect bunuri fungibile şi consumptibile, deponentul transferă depozitarului proprietatea asupra lor, cu obligaţia restituirii la termenul stabilit a unor bunuri de acelaşi fel, în aceeaşi cantitate şi calitate cu cele primite. 1. 3. Felurile contractului de depozit Codul civil reglementează atât contractul de depozit obișnuit (voluntar) care reprezintă dreptul comun în materie de depozit cât și anumite varietăți de depozit: depozit necesar, depozit

hotelier, depozit neregulat și sechestru convențional 1. 4. Depozitul obișnuit (voluntar) Obiectul contractului de depozit voluntar poate fi numai un bun mobil (art. 2103 Cod civil), inclusiv animalele, dar pot forma obiect al contractului şi creanţele (bunuri incorporale) constatate printr-un titlu la purtător, ca şi documentele materiale (de exemplu acţiuni, testament), pentru că numai ele sunt susceptibile de predare efectivă (tradiţiune). Deoarece depozitarul este obligat să restituie însuși bunul depozitat, obiectul contractului trebuie să fie un bun individual determinat și neconsumptibil. Pentru validitatea contractului, deponentul trebuie să aibă capacitatea de a încheia acte de conservare sau administrare iar depozitarul trebuie să aibă capacitatea de a încheia acte de dispoziție. Poate avea calitate de deponent nu numai proprietarul bunului ci și uzufructuarul, locatarul, comodatarul, etc. Legat de dovada contractului, conform art. 2104 Cod civil, pentru a putea fi dovedit, contractul de depozit trebuie încheiat în scris. Rezultă că forma scrisă se cere ad probationem, și nu ad validitatem, dar indiferent de valoarea contractului. 1.5. Obligațiile depozitarului Depozitarul are obligația de a păstra (conserva) bunul depozitat și de a-l restitui la cererea deponentului. În cazul în care contractul este cu titlu oneros, deponentul este și el obligat să plătească remunerația cuvenită. 1. Obligația de păstrare Obligația de păstrare, de conservare a bunului reprezintă scopul principal al acestui contract. De regulă, contractul de depozit fiind un contract cu titlu gratuit, dacă nu s-a convenit altfel, depozitarul răspunde numai în cazul în care nu a depus diligența dovedită pentru păstrarea propriilor sale bunuri. Culpa sa se apreciază așadar potrivit culpei levis in concreto. În mod excepțional, dacă părțile nu au convenit altfel, culpa depozitarului se apreciază cu mai multă rigoare, după tipul abstract al omului prudent și diligent, adică după culpa levis in abstracto în următoarele cazuri: - când depozitarul este remunerat; - când depozitarul este un profesionist; - când i s-a permis depozitarului să se folosească de bunul depozitat - dacă s-a stipulat expres în contract. Părțile pot stipula o clauză de neresponsabilitate în contract iar în această situație depozitarul răspunde numai pentru pentru fapta săvârșită cu intenție sau din culpă gravă (art.1355 nalin.1 Cod civil. Depozitarul este obligat să schimbe locul şi felul păstrării stabilite prin contract, dacă această schimbare este necesară pentru a feri bunul de pieire, pierdere, sustragere sau stricăciune şi este atât de urgentă încât consimţământul deponentului nu ar putea fi aşteptat. Obligația de păstrare asumată de către depozitar, fie și cu titlu gratuit, nu îi dă dreptul să se servească de bunul încredințat fără învoirea expresă sau prezumată a deponentului și nu poate consuma nici fructele bunului. Riscul pieirii fortuite a bunului depozitat este suportat de regulă de către deponent. Astfel, dacă bunul a pierit din caz fortuit sau din forță majoră, depozitarul nu este ținut să răspundă.

Prin excepție, depozitarul care, fără a avea acest drept, a schimbat locul sau felul păstrării, s-a folosit de bunul depozitat sau l-a încredința unei terțe persane răspunde și pentru caz fortuit, cu excepția situației în care dovedește că bunul ar fi pierit și dacă nu și-ar fi depășit drepturile. 2. Obligația de restituire Depozitarul trebuie să restituie însuși bunul depozitat, în natură, împreună cu fructele pe care le-a perceput, nu însă și fructele pe care putea să le perceapă, dar nu le-a perceput. Deponentul poate să solicite oricând restituirea bunului depozitat, chiar înăuntrul termenului convenit. El este însă obligat să ramburseze depozitarului cheltuielile pe care acesta le-a făcut în considerarea acestui termen. Atunci când depozitarul a emis un înscris care face dovada depozitului ori care conferă deţinătorului său dreptul de a retrage bunul depozitat, depozitarul poate cere să îi fie înapoiat acel înscris. Depozitarul îl poate constrânge pe deponent să reia bunul, dacă există motive grave pentru aceasta, chiar înaintea expirării termenului convenit. În cazul în care nu s-a convenit un termen, depozitarul poate restitui oricând bunul, dar poate fi obligat la plata de despăgubiri, dacă restituirea este intempestivă sau are loc inoportun. Potrivit art. 2120 alin.1 Cod civil, depozitarul este apărat de obligația de a restitui bunul: a) dacă acesta i-a fost cerut de către proprietar sau de o altă persoană îndreptăţită b) dacă a fost rechiziţionat de autoritatea publică c) dacă i-a fost în alt mod ridicat potrivit legii ori a pierit prin caz fortuit. În ipoteza neexecutării obligației de restituire, depozitarul datorează daune-interese pentru repararea tuturor prejudiciilor suferite de deponent. Dacă depozitarul refuză, fără temei, să restituie bunul depozitat, deponentul poate alege între acțiunea personală care derivă din contractul de depozit, prescriptibilă în termenul general de prescripție sau acțiunea în revendicare, în calitate de proprietar, imprescriptibilă. Când există mai mulţi deponenţi, iar obligaţia este indivizibilă sau solidară între aceştia, depozitarul este liberat prin restituirea bunului oricăruia dintre ei, dacă nu s-a stabilit altfel prin contractul de depozit. Dacă sunt mai mulţi depozitari, obligaţia de restituire revine aceluia sau acelora în deţinerea cărora se află bunul, cu notificarea către ceilalţi depozitari a efectuării restituirii. 1.6. Obligațiile deponentului În cazul depozitului cu titlu gratuit, un contract unilateral, deponentul nu are nici o obligație. În cursul executării se pot naște anumite obligații extracontractuale. Astfel, deponentul trebuie să restituie depozitarului cheltuielile pe care acesta le-a făcut pentru păstrarea bunului și să îl despăgubească pentru pierderile suferite ca urmare a depozitării bunului. În cazul depozitului cu titlu oneros, deponentul are obligația de a plăti depozitarului remunerația stipulată. Depozitarul are un drept de retenție asupra bunului depozitat .