Contractul De Tranzactie

CONTRACTUL DE TRANZACȚIE Secțiunea I. Noțiune, caractere și reglementare Tranzacția este un contract prin care părțile previn sau sting un litigiu, inclusiv în faza executării silite, prin concesii sau renunțări reciproce la drepturi ori prin transferul unor drepturi de la una la cealaltă (art. 2267 alin. 1 C.civ.) Prin tranzacție se pot naşte, modifica sau stinge raporturi juridice diferite de cele ce fac obiectul litigiului dintre părţi. Prin contract, părțile au obligația fie de a preveni, de a nu face (a nu se adresa justiției), fie de a stinge, de a nu continua un proces deja început. Astfel tranzacția presupune trei elemente distincte: a.existența unui drept litigios sau îndoielnic b.intenția părților de a pune capăt unui litigiu sau de a preveni un litigiu c.existența unor concesii reciproce. Tranzacția este de două feluri: -convențională, când se încheie fără intervenția instanței și -judiciară, când se încheie în fața instanței de judecată, caz în care va constitui dispozitivul hotărârii judecătorești pronunțate, numită hotărâre de expedient. Caractere juridice ale contractului de tranzacție: a.Tranzacția este un contract consensual, pentru încheierea sa valabilă fiind necesar și suficient simplul acord de voință al părților. Astfel, în cazul unei tranzacții ce produce doar efecte declarative, forma autentică nu este necesară, deoarece recunoașterea unui drept preexistent nu are semnificația unei înstrăinări. În schimb, atunci când tranzacția are ca efect înstrăinarea unui imobil, forma autentică este cerută ad validitatem. Conform art. 2272 C.civ., ad probationem, orice tranzacție trebuie să fie constatată în scris. b. Tranzacția este un contract bilateral (sinalagmatic), deoarece ambele părți contractante își asumă obligații reciproce și interdependente, fiecare dintre ele fiind ținută la executarea unei prestații în schimbul renunțărilor sau promisiunilor celeilalte părți.

1

c. Tranzacția este un contract cu titlu oneros, deoarece prin încheierea sa, în toate cazurile, părțile contractante urmăresc un avantaj de natură patrimonială. d. Tranzacția este un contract comutativ, deoarece ambele părți contractante își cunosc existența și întinderea obligațiilor încă de la momentul încheierii contractului. e. Tranzacția este, de regulă, un contract încheiat intuitu pernonae, calitățile persoanei cu care se contractează având un rol determinant în perfectarea contractului. f. Tranzacția este indivizibilă, în ceea ce privește obiectul său. Conform art. 2269 C.civ. în lipsa unei stipulații contrare, tranzacția nu poate fi desființată în parte. Contractul de tranzacție este reglementat de codul civil la art. 2267-2278, iar Codul de procedură civilă reglementează doar tranzacția încheiată pentru stingerea procesului la art. 438-441.

Secțiunea a II-a. Formarea contractului de tranzacție În principiu, tranzacția trebuie să îndeplinească aceleași condiții de validitate ca și celelalte contracte, în caz contrar, contractul se sancționează cu nulitatea (care are drept efect desființarea sa, fiind considerat a nu fi fost niciodată încheiat, conform art. 1254 alin. 1 C.civ.). 1. Condiții de validitate Particularitățile formării tranzacției se manifestă, mai ales, în materie de capacitatea părților, obiectul și cauza contractului. a. Pentru valabilitatea tranzacției, în principiu, părțile trebuie să aibă deplină capacitate de a dispune de drepturile care formează obiectul contractului. Excepție: Cei care nu au această capacitate pot tranzacţiona numai în condiţiile prevăzute de lege. Astfel, persoanele cu capacitate de exercițiu restrânsă (minorii care au împlinit vârsta de 14 ani) pot tranzacționa doar cu încuviințarea părinților, sau după caz, a tutorelui, iar în cazurile prevăzute de lege, și cu autorizarea instanței de tutelă. Pentru cei lipsiți de capacitate de exercițiu (minorii care nu au împlinit 14 ani și interzișii judecătorești), tranzacția se încheie, în numele acestora, de reprezentanții lor legali, în condițiile prevăzute de lege. Când tranzacția se încheie prin mandatar, acesta are nevoie de procură specială. b. Obiectul tranzacției trebuie să fie în circuitul civil. 2

Per a contrario, bunurile scoase din circuitul civil nu pot face obiectul unei tranzacții. Se poate tranzacționa asupra oricărui drept patrimonial pur și simplu, sub condiție, cu termen, eventual. Inclusiv bunurile viitoare pot forma obiectul tranzacției. Nu se poate tranzacţiona asupra capacităţii sau stării civile a persoanelor şi nici cu privire la drepturi de care părţile nu pot să dispună potrivit legii, iar ca excepție, se poate însă tranzacţiona asupra acţiunii civile derivând din săvârşirea unei infracţiuni. (art. 2268 C.civ.) c. Tranzacția nu poate avea o cauză ilicită și imorală. 2. Nulitatea contractului de tranzacție În principiu, tranzacția poate fi afectată de aceleași cauze de nulitate ca orice alt contract (art. 2273 alin. 1 C.civ.) Ca excepție, tranzacția nu poate fi anulată pentru eroare de drept referitoare la chestiunile ce constituie obiectul neînţelegerii părţilor şi nici pentru leziune. Este nulă tranzacţia încheiată pentru executarea unui act juridic lovit de nulitate absolută, în afară de cazul în care părţile au tranzacţionat expres asupra nulităţii. În cazul în care tranzacţia s-a încheiat pentru executarea unui act anulabil, anularea tranzacţiei poate fi cerută doar de partea care la data încheierii tranzacţiei nu cunoştea cauza de anulabilitate. Este, de asemenea, nulă tranzacţia încheiată pe baza unor înscrisuri dovedite ulterior ca fiind false. De precizat că în principiu, descoperirea ulterioară de înscrisuri necunoscute părţilor şi care ar fi putut influenţa conţinutul tranzacţiei nu reprezintă o cauză de nulitate a acesteia, cu excepţia cazului în care înscrisurile au fost ascunse de către una dintre părţi sau, cu ştiinţa ei, de către un terţ. Tranzacţia este nulă dacă din înscrisurile descoperite rezultă că părţile sau numai una dintre ele nu aveau niciun drept asupra căruia să poată tranzacţiona. Tranzacţia asupra unui proces este anulabilă la cererea părţii care nu a cunoscut că litigiul fusese soluţionat printr-o hotărâre judecătorească intrată în puterea lucrului judecat. Între tranzacție și hotărârile judecătorești (ce se bucură de autoritate de lucru judecat) există importante deosebiri, atât în planul obiectului, cât și raportat la efectele pe care le produc. De exemplu, în timp ce o hotărâre judecătorească nu poate avea ca obiect decât un litigiu existent pe rolul instanței, tranzacția poate avea loc și în legătură cu un proces ce se află pe punctul de a fi declanșat. De asemenea, o hotărâre judecătorească poate fi desființată și parțial, în schimb, datorită caracterului său 3

indivizibil, tranzacția nu poate fi anulată decât în întregime, în lipsa unei stipulații contrare. În consecință, tranzacția își păstrează caracterul contractual, indiferent de forma pe care o îmbracă, fiind supusă, de principiu, acelorași cauze de nulitate ca orice alt contract, precum și principiului relativității efectelor contractului.

Secțiunea a III-a. Efectele contractului 1.Efecte declarative Trazacția produce, în principiu, efecte declarative, deoarece are ca scop recunoașterea unor drepturi preexistente și nu conferirea unor drepturi noi, ca în cazul contractelor translative de proprietate. Caracterul declarativ al contractului determină următoarele consecințe: -tranzacția nu poate constitui un just titlu, pentru a face operantă uzucapiunea de 10 ani realizată în condițiile art. 930 C.civ.; -părțile nu sunt obligate să-și garanteze, reciproc, drepturile respective; -contractul prin care sunt recunoacute drepturi preexistente produce efecte retroactive, de la data constituirii drepturilor. 2.Efecte extinctive După perfectarea contractului părțile nu mai pot să formuleze pretenții legale legate de drepturile care au format obiectul tranzacției. Astfel, o eventuală acțiune introdusă de una dintre părți, în legătură cu drepturile care au format obiectul tranzacției, va fi respinsă pe excepție, tranzacția operând cu puterea unei hotărâri judecătorești definitive (asimilarea nu este însă completă, deoarece tranzacția nu constituie titlu executoriu). 3.Efecte constitutive sau translative Ca excepție, tranzacția poate produce efecte constitutive sau translative de drepturi. De exemplu, în vederea stingerii unui litigiu, părțile pot să promită anumite prestații noi în schimbul renunțării de cealaltă parte la pretențiile sale (cum ar fi recunoașterea dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat contra unei sume de bani). Potrivit art. 2267 alin. 1 C.civ., prin tranzacție, părțile previn sau sting un litigiu, inclusiv în faza executării silite, prin concesii sau renunțări reciproce la drepturi ori prin transferul unor drepturi de la una la cealaltă.

4

De precizat că tranzacția prin care se transferă drepturi între părți va produce efecte numai pentru viitor (ex nunc). În acest caz, părțile vor fi ținute de obligația de garanție pentru vicii ascunse și pentru evicțiune. 4.Efecte relative Deoarece prin tranzacție, de regulă, se recunosc drepturi preexistente (și nu conferirea unor drepturi noi), contractul produce efecte, în principiu, numai față de părți. În contextul de mai sus, deși tranzacția produce efecte retroactive, ea este inopozabilă față de terții care au dobândit, înainte de tranzacție, drepturi asupra bunului litigios. Sub aspectul întinderii ei, tranzacția se mărginește la obiectul ei. Astfel, renunțarea făcută la toate drepturile, acțiunile și pretențiile nu se întinde decât asupra cauzei cu privire la care s-a făcut tranzacția. Tranzacția nu privește decât cauza cu privire la care a fost încheiată, fie că părțile și-au manifestat intenția prin expresii generale sau speciale, fie că intenția lor rezultă în mod necesar din ceea ce s-a prevăzut în cuprinsul tranzacției (art. 2270 alin. 2 C.civ.).

5