Consilier European Aprilie 2009

EDITORIAL Pe locuri, fiţi gata, start!

3

FONDURILE EUROPENE – DE LA TEORIE LA PRACTICĂ Politica europeană de coeziune şi accesarea fondurilor europene în România în perioada 2007 – 2009 - Raluca GLĂVAN

6

Transparenţă şi vizibilitate în accesarea şi gestionarea Fondurilor Structurale - Lia-Ioana CRIŞAN, Gheorghe CRIŞAN

12

Accesarea Fondurilor Europene, între necesitate şi problemă - Irina DINCĂ

16

Strategia de dezvoltare locală – de ce avem nevoie de ea? - Raluca GLĂVAN

20

Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR) - Concept european şi aplicare în România – Raluca PETROVAI

23

De la idee la proiect – Documente necesare întocmirii dosarului de finanţare pentru accesarea măsurii 322 din PNDR - Gabriel AVRAMESCU

27

Atragerea fondurilor pentru mediu prin intermediul instrumentului financiar LIFE+ Radu Ştefan PĂTRU

30

Cum poţi să primeşti bani din Fondul European de Garantare Agricolă? – Luminiţa ANDONIU

33

 SUB-SECŢIUNEA INTERVIURI Programe de finanţare pentru învăţământul superior – interviu cu prof. univ. dr. Dumitru MIRON

39

FINANŢARE ÎN CONTEXTUL CRIZEI ECONOMICE GLOBALE Soluţii pentru contracarea efectelor crizei economice în al treilea val: caz practic România – Anca IONAŞ

42

Ieşirea din criză, „prioritate zero” pentru Uniunea Europeană şi pentru România – Cătălina CONSTANTIN

47

Normative comunitare în materia ajutoarelor de stat şi aplicabilitatea acestora în contextul economico-financiar actual - Mihai TRUŢĂ

51

Ajutoarele de stat – o nouă abordare datorată crizei financiare - Magdalena MOROSAN

58

 SUB-SECŢIUNEA INTERVIURI Criza, fondurile si proiectele IMM-urilor - interviu cu Gabriela ANGHEL, director Executiv al Oficiului Teritorial pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţii din Ploieşti

60

ACTUALITATEA EUROPEANĂ Dezvoltarea policentrică: teorii şi concepte (partea a II-a) - Anca IONAŞ

63

Competitivitatea agriculturii româneşti de la teorie la practică (partea a II-a) - Luminiţa ANDONIU

67

“Euroforia” federală – rolul subsidiarităţii, competenţelor şi identităţii în Uniunea Europeană (partea a II-a) – Irina BUGA

70

REVISTA PRESEI Fonduri Europene pentru România – Iuliana DUMITRU

75

Pe locuri, fiţi gata, start! Da, indubitabil, România se confruntă în această perioadă cu un fenomen acut al crizei, ce a cuprins importante componente ale vieţii economice şi chiar sociale. De fapt, este dificil să concepem, la acest moment, un aspect al vieţii sociale a fiecăruia dintre noi, fără să îl trecem prin filtrul crizei economice şi financiare. Aşa cum preconizam la finele anului 2008, criza economică mondială (şi apoi europeană) s-a făcut resimţită la nivelul tuturor statelor membre ale Uniunii Europene, şi deci, pe cale de consecinţă, şi la nivelul ţării noastre. Acest fapt nu are cum să mire pe nimeni, date fiind interdependenţele existente între economiile europene şi conceptul de uniune economică ce stă la baza fundamentelor comunitare. Deşi aceasta a reprezentat pretextul şi contextul necesare pentru Uniunea Europeană de a-şi arăta capacitatea de a răspunde, cu o singură voce, provocărilor reprezentate de actuala criză, acest fapt a constituit totodată momentul în care statele membre, la nivel individual, au trebuit să se aplece asupra propriilor măsuri de politică adoptate şi consecinţele acestora asupra vulnerabilităţii economiilor naţionale în condiţii de dificultate ca cele existente în prezent. Astfel, momentul de criză (economică, financiară) poate fi considerat ca reprezentând, totodată, un important punct de cotitură în evoluţia mixului de politici al unui stat. Aceasta pentru că momentele de criză, pe de o parte, fac necesară o analiză post-factum a ceea ce a fost întreprins până la momentul crizei – fapt ce trebuie să conducă, în principal, la identificarea aspectelor mai puţin „fericite” ale acestora, iar pe de altă parte, reprezintă oportunitatea redefinirii politicilor astfel încât să se asigure sustenabilitatea măsurilor adoptate şi a redresării economice obţinute ca urmare a acestora. În contextul redefinirii măsurilor de politică macroeconomică menite a scoate România din criză, Fondurile Structurale, şi în general, formele de finanţare europeană, pot juca un rol primordial. Îmbunătăţirea gradului de absorbţie al fondurilor europene devine, astfel, prioritar în mix-ul de obiective definite de autorităţile responsabile la nivel naţional. Acesta este motivul pentru care să vină în sprijinul, atât al celor interesaţi, deşi v-am obişnuit cu rubrica permanentă “Finanţare Europeană pentru Creştere şi Dezvoltare”, am dorit să subliniem importanţa fondurilor europene, atât pentru administraţia publică cât şi pentru societatea civilă, prin editarea unui număr special care să vină în sprijinul, atât a celor interesaţi în aprofundarea acestei teme, cât şi a celor ce şi-au propus accesarea unuia dintre instrumentele financiare ale Uniunii Europene. În urma unei evaluări obiective a rezultat că, procesul de “catching-up” al României este mult mai dificil decât cel estimat iniţial. Din păcate, autorităţile române se confruntă, în continuare, cu o dublă problemă, în ceea ce priveşte gestionarea şi direcţionarea fondurilor europene pentru o dezvoltare economică şi socială durabilă: pe de o parte, reducerea disparităţilor economice în raport cu celelalte state membre UE, iar pe de 3

altă parte, diminuarea decalajelor între regiunile ţării. La acestea, se adaugă probleme precum lipsa de informare sau informarea insuficientă a factorilor interesaţi – în speţă potenţialii beneficiari – cu privire la oportunităţile dar şi procedurile de urmat în cazul în care sunt interesaţi de accesarea fondurilor europene. Acesta este motivul pentru care am considerat oportun să semnalăm o parte a problemelor cu care se confruntă instituţiile/persoanele a căror activitate se concentrează pe accesarea fondurilor europene. În acelaşi timp, în rândurile “Consilierului European” veţi găsi cazuri de bune practici în ceea ce priveşte obţinerea de fonduri europene, cât şi unele dintre dificultăţile întâmpinate de potenţialii beneficiari ai acestor fonduri, de a formula proiecte de finanţare coerente, fezabile, fapt ce denotă o necesitate acută a continuării şi îmbunătăţirii activităţilor de informare şi expertiză în acest domeniu. Prin urmare, identificarea şi dezvoltarea unor pârghii ce pot asigura premizele utilizării cu succes a Fondurilor Structurale reprezintă o prioritate, în contextul actual. Există bineînţeles, multe întrebări şi probleme legate de accesarea efectivă a fondurilor comunitare, respectiv scrierea unui proiect fezabil, documentaţia şi demersurile necesare obţinerii finanţării, cazurile de bune practici etc. Astfel, prin sub-secţiunile de interviuri referitoare la Programele de finanţare pentru învăţământul superior sau Proiectele IMM-urilor de accesare a Fondurilor europene, am încercat să răspundem, prin intermediul experienţei directe a interlocutorilor noştri în accesarea, respectiv furnizarea de consultanţă în ceea ce priveşte Fondurile Structurale şi de Coeziune, la câteva dintre aceste întrebări. Rubrica permanentă Actualitatea europeană – vă oferă, în continuare, informaţii cu privire la Dezvoltarea policentrică, Competitivitatea agriculturii româneşti, Rolul subsidiarităţii, competenţelor şi identităţii în Uniunea Europeană. Rubrica Revista presei vă prezintă, ca de obicei, cele mai importante ştiri din perioada ianuarie-martie 2009, având ca temă Fondurile europene pentru România. Sperăm ca şi în această ediţie a Consilierului European să găsiţi informaţii utile şi interesante din domeniul afacerilor europene. Aşteptăm, în continuare, opiniile, sugestiile şi observaţiile Dumneavoastră la adresa: [email protected] [email protected] Cătălina CONSTANTIN şi Andreea Florina RADU Redactori şefi

4

FONDURILE EUROPENE

– DE LA TEORIE LA PRACTIC~ –

Accesarea fondurilor europene la nivel local în România în perioada 2007 – 2009 Aspecte generale: politica europeană de coeziune şi rolul regiunilor Politica europeană de coeziune a luat naştere oficial o dată cu semnarea Actului Unic European în 1986. Însă interesul pentru o politică europeană care să se adreseze disparităţilor dintre regiuni există încă din 1957, în Tratatul de la Roma, ulterior două dintre cele mai vechi fonduri structurale fiind înfiinţate, respectiv în 1958 Fondul Social European şi în 1975, Fondul European de Dezvoltare Regională (Tabel 1). Importanţa politicii europene de coeziune a fost reafirmată prin Tratatele de la Maastricht, Amsterdam şi Nisa, iar sfera de aplicare a acesteia a fost chiar extinsă prin proiectul Tratatului de la Lisabona. Politica de coeziune s-a bucurat de unele dintre cele mai mari alocări financiare la bugetul U.E., bugetul pe anul 2009, de exemplu, alocând 45% pentru creştere sustenabilă, din care este finanţată şi politica de coeziune. Restructurarea politicii europene de coeziune a avut loc cu fiecare nouă extindere a Comunităţilor Europene, care aducea cu sine şi creşterea disparităţilor dintre regiuni. În 1988, se înfiinţează sistemul de clasificare NUTS (The Nomenclature of Territorial Units for Statistics), care servea EUROSTAT pentru colectarea unitară a datelor statistice la nivelul Comunităţilor Europene. Acest sistem de clasificare teritorială, alcătuit din trei nivele, este folosit în sistemul de alocare a Fondurilor Structurale, astfel unităţile teritoriale de nivel NUTS 2 fiind cele pentru care se calculează încadrarea în obiectivele politicii de coeziune. Diviziunile NUTS nu corespund în mod necesar cu diviziunile admi-

nistrative din ţările membre, motiv pentru care în anumite situaţii a fost necesară regândirea împărţirii teritoriale a statelor membre după sistemul NUTS. Aşa au apărut în România, de exemplu, cele 8 regiuni de dezvoltare. Nivelul 2 al nomenclatorului are 268 de regiuni. În anul 1989 începe prima programare multianuală care beneficia de reguli comune la nivel european privind fondurile structurale, la sfârşitul acestei programări, în 1993, luând naştere şi cel de-al treilea fond european, Fondul de Coeziune (Tabel 1). Cu fiecare programare anuală, a crescut şi alocarea financiară, ajungând în prezent la 347 miliarde EURO pentru perioada 2007 – 2013 (Tabel 2). În documentul intitulat Politica de coeziune a UE între 1988 – 2008: o investiţie în viitorul Europei1, comisarul european Danuta Hübner apreciază: “Analizând în retrospectivă primii 20 de ani de existenţă a politicii de coeziune a UE, ne dăm seama că anul 1988 rămâne un an de răscruce. Descoperirea geografiei economice a Europei a marcat de atunci o schimbare radicală atât pentru politicile UE, cât şi pentru politicile naţionale şi regionale. Identificarea regiunilor cu nevoile cele mai acute, definirea priorităţilor, implicarea instituţiilor locale şi impunerea unor standarde comune de gestionare, control şi evaluare au dus nu doar la obţinerea unor rezultate tangibile, ci şi la crearea unui sistem unic de guvernanţă la mai multe niveluri. […] UE a atins un nivel impresionant de convergenţă economică şi socială din 1988 până în prezent.”

Tabel 1: Fondurile structurale Fondul European Fondul Social European Fondul European de Dezvoltare Regională Fondul de Coeziune

Anul înfiinţării 1958 1975 1993

Tabel 2: Alocări financiare ale politicii de coeziune la nivelul U.E. Perioada financiară multianuală

1989 - 1993

1994 - 1999

2000 – 2006

2007 - 2013

Alocări financiare

68 miliarde ECU (preţuri 1997)

177 miliarde ECU (preţuri 1997)

257 miliarde EURO (preţuri 2008).

347 miliarde EURO (preţuri actuale)

1. http://ec.europa.eu/regional_policy/sources/docgener/panorama/pdf/mag26/mag26_ro.pdf 6

State membre

PIB/locuitor în 1997 din media UE

PIB/locuitor în 2005 din media UE

Grecia

84%

93%

Spania

93%

102%

Irlanda

102%

144%

Portugalia

76,1%

76,9%

Sursa: Eurostat2

Creşteri semnificative, chiar spectaculoase (vezi Irlanda), ale PIB-ului au fost înregistrate în cele patru ţări care au fost principalii beneficiari ai politicii de coeziune din ultimii ani, respectiv Spania, Portugalia, Grecia şi Irlanda. Creşterea nivelului de trai a fost resimţită în multe regiuni ale Europei, însă cu o dată cu aderarea noilor state membre, în 2004 şi respectiv 2007, disparităţile dintre regiuni s-au adâncit, ajungând ca, de exemplu, în regiunea Nord – Est din România PIB-ul pe cap de locuitor să fie 25% din media U.E.27, iar în Inner London din Marea Britanie, PIB-ul să fie de 336%! Comunicatul de presă al EUROSTAT din 19 februarie 2009, concluzionează: “o regiune din 6 din U.E. se află peste 125% din media UE27, iar o regiune din 4, sub 75% din media UE27”3. Obiectivele fondurilor structurale vizează regiuni diferite din statele membre, în funcţie de gradul lor de dezvoltare. Obiectivul Convergenţă, cel care beneficiază şi de cea mai mare finanţare, se aplică regiunilor care au un nivel al PIB-ul pe cap de locuitor sub 75% din media comunitară, în prezent beneficiind aproximativ 100 de regiuni reprezentând aproximativ 35% din populaţia celor 27 de state membre. Astfel, ţări precum România, Bulgaria, ţările baltice, Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Slovenia intră cu totul sub obiectivul Convergenţă, iar pe lângă acestea o parte din regiunile mai puţin dezvoltate din Italia, Spania, Portugalia, Grecia, Germania şi Anglia. Obiectivul Competitivitate şi Crearea de locuri de muncă se aplică unui număr de 168 de regiuni reprezentând 65% din populaţia statelor membre, iar Obiectivul Cooperare Teritorială se aplică populaţiei care trăieşte în zonele de graniţă reprezentând aproximativ 37,5% din populaţia U.E. Absorbţia fondurilor europene în U.E.25 şi date preliminare pentru 2009 În perioada anterioară de programare multianuală, 2000-2006, statele membre au

beneficiat de o alocare de 257 miliarde EURO din care au fost absorbite 87,5%, conform unui raport3 al Comisarului European pentru politică regională, Danuta Hübner, prezentat în data de 4 februarie 2009. Cele 25 de state membre au înregistrat procente de absorbţie naţională cuprinse între 71% (Cipru) şi 95% (Germania, Austria, Finlanda). De remarcat sunt ratele de absorbţie naţională ale celor 10 state care au aderat în data de 1 mai 2004, care au reuşit în doar 2 ani (2004 - 2006) să atingă procente cuprinse între 71% şi 91% (Cipru: 71%, Polonia: 76%, Slovenia: 77%, Ungaria: 78%, Cehia şi Estonia: 80%, Lituania şi Letonia: 82%, Slovacia: 84%, Malta: 91%). Din bugetele anilor 2007 şi 2008 s-au acordat pre-finanţări în valoare de mai mult de 18,1 miliarde EURO, iar în prima parte a anului 2009 se preconizează un avans de 11,2 miliarde EURO. Asta ar reprezenta un avans total de 29,3 miliarde EURO, ceea ce reprezintă 8,4% din fondurile alocate în perioada 2007 – 2013. 40.000 de proiecte au fost deja aprobate, iar 60 de proiecte majore au fost propuse. În România, la 31 ianuarie 2009 situaţia accesării primelor fonduri structurale se prezenta în felul următor: dintr-un total de 7430 de proiecte depuse, doar 723 de proiecte au fost selectate pentru finanţare, ceea ce înseamnă o rată de succes de 9,7%. Dintre acestea însă, doar 190 de proiecte fuseseră contractate la data de 31 ianuarie 2009, valoarea totală a plăţilor ajungând la 746 milioane de RON, aproximativ 176 milioane de EURO. Faţă de alocarea de 3,1 miliarde de EURO din partea U.E. pentru perioada 2007 – 2009, suma efectiv plătită din contribuţia U.E. este de doar 3,10% ! Ce a influenţat absorbţia fondurilor europene în România În aceste condiţii, ne-am propus să analizăm principalele aspecte legate de absorbţia fondurilor europene în România, prin

2. http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page?_pageid=1996,39140985&_dad=portal&_schema=PORTAL&screen= detailref&language=en&product=EU_MAIN_TREE&root=EU_MAIN_TREE/tb/t_economy/t_na/t_nama/t_nama_gdp/ tsieb010 3. http://epp.eurostat.ec.europa.eu/pls/portal/docs/PAGE/PGP_PRD_CAT_PREREL/PGE_CAT_PREREL_YEAR_2009/ PGE_CAT_PREREL_YEAR_2009_MONTH_02/1-19022009-EN-AP.PDF 3. http://ec.europa.eu/regional_policy/newsroom/ppt/budg_exec08_press_conf.ppt 7

aceasta înţelegând în mare măsură Fondurile Structurale. Vom face totuşi câteva referiri şi la accesarea fondurilor europene pentru agricultură. Să ne amintim ce şi-a propus România prin folosirea fondurilor structurale şi să analizăm, în cele ce urmează, ce a dus la situaţia actuală în ceea ce priveşte absorbţia fondurilor alocate. Astfel, prin Cadrul Naţional Strategic de Referinţă, România şi-a propus să atingă următoarele ţinte: să contribuie la creşterea cu 15 – 20% a PIB până în 2015, să crească rata angajărilor de la 57,7% la 64% şi să investească în 1400 km de drumuri noi, o viziune care are în vedere o rată de absorbţie de mai mult de 90%4. O rată de absorbţie de 90%, în cele mai optimiste scenarii, este departe de situaţia actuală, unde, în baza calculelor, se pare că ne aflăm în faţa unei rate de 28,8% pentru perioada 2007 – 2009. Ce a influenţat însă până la ora actuală rata de absorbţie şi ce învăţăminte putem trage din propria experienţă? Considerăm că nivelul de absorbţie este influenţat în cazul României de mai mulţi factori, printre aceştia fiind politica naţională în domeniul gestionării fondurilor structurale şi sistemul instituţional, strategia de promovare a accesării fondurilor, performanţa şi experienţa regiunilor în accesarea fondurilor europene, dar şi sistemul de alocare a fondurilor de la nivelul Uniunii Europene. Întârzieri în programare Să ne aducem aminte ce se întâmpla în anul 2007 după momentul aderării. Cadrul Naţional Strategic de Referinţă este adoptat de Comisia Europeană în 25 iunie 2007, la jumătatea anului, România fiind cel de-al 15lea din cele 27 de State Membre U.E. care finaliza negocierea acestui document.5 O serie de programe operaţionale erau încă în lucru, să nu mai vorbim despre ghidurile solicitantului care au apărut abia în 2008. Cel puţin 1 an a fost practic pierdut. Informaţie inaccesibilă, prea generală şi „eliberată”cu tardivitate. Costuri ridicate ale promovării fără rezultate pe măsură Strategia naţională de comunicare pentru instrumente structurale a fost adoptată relativ târziu şi a suferit modificări. Autoritatea pentru

Coordonarea Instrumentelor Structurale (ACIS) publicase încă din 2005 materiale de informare despre fondurile europene, dar destul de generale şi succinte şi care au trebuit revizuite oricum în anii următori, deoarece nu mai erau actuale. Impresia generală dinainte de data aderării cu privire la fondurile europene care urmau să vină era că acestea erau greu accesibile din cauza birocraţiei şi a lipsei posibilităţilor de cofinanţare, dar şi din cauza suspiciunilor de corupţie cu privire la instituţiile care erau implicate în gestionarea lor. Într-un studiu din martie 2007 intitulat Barometrul Integrării Europene, elaborat de Agenţia pentru Strategii Guvernamentale, 57% dintre respondenţi considerau că fondurile europene nu sunt corect distribuite de către autorităţile româneşti, iar 32% erau de părere că România nu are capacitatea de a folosi în totalitate fondurile europene care îi sunt alocate.6 Campaniile de informare au demarat destul de târziu, o parte dintre ele chiar cu o lună sau două înainte de data depunerii cererilor de finanţare. Limbajul folosit a fost de multe ori clasificat ca greoi, prea multe abrevieri, prea multe informaţii, vizând un public prea larg. Din proprie experienţă putem exemplifica câteva situaţii când personalul angajat să ofere informaţii era depăşit de întrebări, nu era la curent cu noutăţile, precum şi situaţii când nu erau clarificate înseşi atribuţiile instituţiilor care trebuiau să ofere informaţii, existând o suprapunere a acestora. Contactul direct cu potenţialii beneficiari i-a pus în dificultate de multe ori pe cei care erau plătiţi să ofere o informaţie profesionistă şi actuală. În plus, o serie de servicii de informare au fost subcontractate de către AM, pe bani foarte mulţi şi fără rezultate prea vizibile. De exemplu, bugetul alocat activităţilor de informare şi publicitate privind POS Mediu 2007-2013 se ridică la valoarea de aproximativ 30 de milioane Euro, toate aceste fonduri urmând să fie alocate prin contractele de Asistenţă Tehnică. Rămâne de văzut dacă aceşti bani reuşesc să crească informarea în rândul potenţialilor beneficiari care să ducă pe cale de consecinţă şi la o creştere a ratei de absorbţie la nivel naţional.

4. National Strategic Reference Framework 2007-2013, http://www.fonduri-ue.ro/upload/118786170647.pdf 5. http://ec.europa.eu/regional_policy/newsroom/pdf/scoreboard17122008.pdf 6. http://www.publicinfo.ro/library/sc/bie.pdf 8

Labirint instituţional, ierarhic, suprapuneri de atribuţii O construcţie instituţională destul de mare şi complicată: există 7 autorităţi de management, 46 de organisme intermediare, din care 5 la nivel naţional iar restul la nivel regional. La acestea se adaugă sistemul insti­ tu­­ţional al fondurilor pentru agricultură şi pescuit, unde regăsim Ministerul Agriculturii ca Autoritate de Management, APIA, la nivel naţional, APIA la nivel judeţean, APDRP cu cen­trele sale regionale de plăţi şi acestea la rândul lor cu oficiile judeţene de plăţi. Acest labirint instituţional şi ierarhic face ca informaţia oficială să curgă de sus în jos, în cele mai multe cazuri un organism intermediar organizat la nivel regional neputând oferi o informaţie decât după ce obţine avizul de la AM de la nivel central. Au existat situaţii când AM au autorizat doar informarea prin intermediul comunicatelor de presă, fiind reticenţi la de­ pla­sarea în teritoriu a responsabililor pentru a discuta direct cu potenţialii beneficiari. Au fost de asemenea situaţii când gestiunea şi promovarea informaţiilor despre anumite fonduri europene a fost subiect de discuţii aprinse între reprezentanţi a două instituţii diferite, respectiv între DADR şi Centrul Re­ gio­nal de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit. Slabă capacitate administrativă marcată de lipsa de personal (calificat) În afară de acest fapt, pentru o serie dintre organismele intermediare regionale s-au înfiinţat şi birouri judeţene însă cu un personal „împrumutat” de la alte instituţii din subordinea ministerului care deţinea şi AM. Au fost situaţii când aceste persoane „delegate” nu au fost capabile să ofere o informaţie deoarece nu aveau cunoştinţele şi pregătirea necesare, motiv pentru care de cel mai multe ori nici activitatea lor la nivel judeţean nu a fost vizibilă, mulţumindu-se să stea la birou, aşteptând potenţialii beneficiari să dea năvală după informaţii. Lipsa de personal este o problemă cu care se confruntă chiar AM, şi cu atât mai mult organismele intermediare. AM POS CCE pentru axa 3 “Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor pentru sectoarele privat şi public”, din cadrul Programului Operaţional Sectorial “Creşterea Competitivităţii Econo­ mice”, respectiv Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale precizează în Ra­

portul de activitate pe anul 20087 că este necesară angajarea de personal nou, existând la ora actuală 40 de persoane care are atribuţii în domeniu, iar necesarul real este de 60 de posturi. În judeţul Dâmboviţa există o singură persoană cu atribuţii în domeniu care lucrează pentru ADR Sud Muntenia, ocupân­duse în acelaşi timp de activităţi de informare şi promovare, vizite pe teren, evaluare şi monitorizare, în condiţiile în care există un număr de 9 proiecte aprobate spre finanţare din POR numai din judeţul Dâmboviţa. Reticenţa şi lipsa de interes a solicitanţilor Pe lângă deficienţele de comunicare din partea autorităţilor, au existat bine-nţeles şi probleme din partea potenţialilor beneficiari, şi aici putem menţiona ignoranţa, chiar dezinteresul unora dintre aceştia, precum şi lipsa de încredere în sistemul birocratic, o parte dintre ei pornind de la premisa că este imposibil să accesezi aceşti bani europeni fără să fii în pierdere, fără să mituieşti vreun funcţionar şi fără să treacă un timp îndelungat până primeşti rambursarea sumelor investite. Această atitudine i-a ţinut pe mulţi dintre potenţialii beneficiari să stea departe de fondurile structurale. Nerespectarea prevederilor legale şi ale ghidurilor solicitanţilor, cumulate cu lipsa de experienţă O serie de probleme au fost constatate o dată cu depunerea proiectelor, solicitanţii de multe ori nerespectând nici cele mai elementare condiţii prevăzute în Ghidul Solicitantului sau în legislaţia - cadru. Astfel, de exemplu, în cazul proiectelor depuse în cadrul măsurii 322 din PNDR au fost constatate o serie de probleme cu ocazia verificării documentaţiei: solicitanţii nu au actualizat inventarele privind patrimoniul public al primăriilor şi PUG-urilor; studiile de fezabilitate întocmite nu respectă în totalitate conţinutul cadru stipulat în HG 28/2008; studiile de fezabilitate prezintă neconcordanţe între precizările făcute în partea scrisă şi prevederile din partea desenată; în cadrul studiilor de fezabilitate, elaboratorii nu au ţinut cont de prevederile şi concluziile tehnice, avizele şi acordurile de principiu. La verificările pe teren s-au constatat de asemenea o serie de probleme: o parte

7. http://fonduri.mcti.ro/?q=system/files/u1/RAPORT_ACTIVITATE_OIPSI.pdf 9

din amplasamentele propuse nu se regăsesc în domeniul public al comunelor; lucrările propuse în studiile de fezabilitate nu se pot realiza în amplasamentele existente în teren (lăţimi de drumuri, staţii de epurare, ziduri de sprijin); lungimile reţelelor de drumuri, alimentare cu apă/apă uzată nu sunt corelate cu cele prevăzute în inventarele domeniului public al comunelor. De cele mai multe ori, lipsa de expe­ rienţă, de informaţii şi de expertiză, îndeamnă potenţialii beneficiari să apeleze la sprijinul consultanţilor independenţi sau al firmele de consultanţă pentru scrierea cererilor de finanţare în vederea accesării fondurilor dis­ po­nibile. La fel de des, se întâmplă ca la rândul lor, consultanţii să nu aibă pregătirea sau experienţa necesare pentru accesarea fondurilor, prezentarea de mai sus venind să susţină această teză. O parte dintre consultanţi ajung să profite de necunoştinţa şi buna credinţă a beneficiarilor pentru a-i determina să încheie contracte de consultanţă. Pe această cale, recomandăm benefi­ ciari­lor ca la încheierea contractului de consultanţă să ţină cont şi de faptul că şi implementarea unui proiect necesită în egală măsură asistenţă specializată. Astfel, după momentul semnării contractului de finanţare, este nevoie de asigurarea unui management al implementării, al monitorizării şi evaluării proprii a proiectului, precum şi de întocmirea cererilor de rambursare a cheltuielilor. Practic, este nevoie de consultanţă pe toată perioada de derulare a proiectului. O serie de probleme privind accesarea fondurilor europene au fost făcute cunoscute şi de către EurActiv.ro – HotNews într-un material întocmit pe baza informaţiilor primite de la potenţialii beneficiari. Documentul, intitulat „Expertiză voluntară pentru îmbunătăţirea accesului la fondurile europene”8 menţio­ nează diverse probleme legate de: lansarea licitaţiilor (înainte şi în timpul lansării lici­ taţiilor, ca de exemplu: întârzieri la lansarea call-urilor, faţa de finalizarea documentelor şi faţă de datele anunţate public sau modificări din mers ale documentaţiei), ghidul solicitantului (de exemplu, formulări vag definite, neconcordanţa între informaţii provenind de la instituţii locale vs. centrale, false probleme privind forma documentelor),

evaluare (de exemplu, grile neclare, subiecti­ vitatea criteriilor de evaluare, întârzieri în evaluare). Materialul menţionat face câteva sugestii şi cu privire la soluţiile care s-au putea lua în vederea remedierii deficienţelor constatate. Rămâne de văzut în ce măsură AM vor ţine cont de feed-back-ul acestor iniţiatori ai documentului. Nereguli şi fraude înseamnă corecţii financiare, de la amânări de plăţi şi până la recuperarea banilor Ce măsuri poate lua U.E. vizavi de România în domeniul utilizării fondurilor struc­turale? În baza mecanismului de Coope­ rare şi Verificare elaborat de Comisia Euro­ peană pentru România şi Bulgaria în data de 13 decembrie 2006, aceste două ţări vor fi evaluate cu privire la îndeplinirea tuturor condiţiilor prevăzute în tratatul de aderare. În raport cu utilizarea fondurilor structurale şi ale celor pentru agricultură, U.E. are la îndemână mijloace de corecţie financiară. Acestea vor fi aplicate la orice semnal de utilizare incorectă a fondurilor europene şi constau în întârzierea rambursărilor, reducerea plăţilor viitoare sau recuperarea fondurilor deja plătite. În cazul fondurilor structurale, legislaţia U.E. prevede patru tipuri de control care poate duce la corecţii financiare. În primul rând, toate statele membre trebuie să supună spre aprobare Comisiei Europene programele operaţionale înainte de a putea primi orice sumă de bani. În al doilea rând, dacă România nu are un sistem instituţional adecvat de management, certificare şi audit, nu vor fi efectuate plăţi intermediare. În al treilea rând, rambursarea fondurilor pentru programele operaţionale poate fi întreruptă, suspendată sau chiar anulată dacă se suspectează sau se descoperă de către Comisia Europeană cazuri de nereguli sau fraudă, inclusiv practici de corupţie. În cele din urmă, corecţii financiare pot fi aplicate şi dacă sunt descoperite nereguli în perioada controalelor ex-post.9 Ce e de făcut? Deblocarea fondurilor europene, respec­ tiv acordarea mult mai rapidă a pre-finanţărilor şi a rambursărilor se află şi în atenţia Comisiei Europene, care a anunţat recent lansarea unei serii de propuneri legislative şi măsuri

8. www.euractiv.ro 9. http://europa.eu/rapid/pressReleasesAction.do?reference=MEMO/07/260&format=HTML&aged=0&language=EN&gui Language=en 10

fără caracter legislativ, destinate să acorde mai multă flexibilitate statelor membre în utilizarea fondurilor structurale. Modificările vor viza prelungirea termenului pentru ţările U.E. de folosire a alocărilor aferente perioadei de finanţare 2000-2006 şi garantarea faptului că fiecare EURO disponibil poate fi folosit cu o eficienţă maximă, prin creşterea marjei de flexibilitate între priorităţi, de cinci ori, de la 2% a 10%. „Această creştere va permite statelor membre să direcţioneze fondurile rămase către domeniile în care impactul acestora este cel mai ridicat.”10 Alte măsuri preconizate sunt: • creşterea pre-finanţărilor cu scopul de a asigura o injecţie rapidă de numerar; • finanţarea imediată a proiectelor de importanţă majoră; • simplificarea plăţii pre-finanţărilor plătite prin intermediul schemelor de ajutor de stat; • simplificarea regulilor de eligibilitate în vederea reducerii birocraţiei. Şi în România autorităţile s-au gândit la măsuri care să ducă la reducerea birocraţiei şi la creşterea ratei de absorbţie a fondurilor europene. O astfel de iniţiativă, devenită de altfel realitate în şedinţa de guvern din data de 7 martie 200911, a vizat adoptarea unei ordonanţe de urgenţă care se referă la simplificarea procedurilor de achiziţii publice, vizând scurtarea perioadei în care se va desfăşura licitaţia, precum şi termene noi pentru soluţionarea contestaţiilor la instanţa de judecată, astfel încât acestea să nu ducă în mod nejustificat la întârzierea investiţiilor. Un alt element de noutate este introducerea unei taxe de timbru de 2% din valoarea estimată a achiziţiei publice pe care trebuie să o depună cel care introduce contestaţia. Această măsură vină să răspundă la una dintre problemele cu care s-au confruntat autorităţile de management şi anume a acelor contestatari „înnăscuţi” care intenţionat blocau desfăşurarea licitaţiilor. Alte măsuri vizează şi simplificarea

procedurii de obţinere a finanţărilor europene, reducerea numărului de documente necesare obţinerii de finanţare europeană pentru întreprinderile mici şi mijlocii, de la 27 la doar 5, conform unor discuţii preliminare, precum şi proceduri accelerate pentru autorităţile de management, astfel încât perioada de acordare a finanţării să se scurteze de la nouă luni la 30 de zile.12 În loc de concluzii În încheiere, dorim să precizăm câteva concluzii ale unui studiu13 realizat în anul 2006 de către un grup de cercetători care au analizat premisele care au influenţat eficacitatea fondurilor structurale de la momentul înfiinţării acestora şi până în 1995. Concluziile, cu care suntem de altfel de acord, şi care ar putea fi un punct de plecare pentru o reflecţia asupra utilizării fondurilor structurale în România, precizează că nu este important volumul fondurilor alocate, ci este decisiv modul cum statul recipient le foloseşte. Un portret model al statelor care utilizează cu succes fondurile europene indică faptul că acestea au economii deschise, au politici interne solide şi administraţii capabile să le implementeze. Printre principalii duşmani ai gestionării eficiente a fondurilor structurale se numără proasta administrare, alături de care se poate menţiona corupţia în general şi rent-seeking-ul, în particular, ca o formă de folosire a fondurilor, adaptată la specificul folosirii asistenţei nerambursabile, la limita dintre fraudă şi imoralitate, de către persoanele apropiate cercurilor politice şi administrative unde se iau deciziile, precum şi lipsa sau mimarea parteneriatului şi slaba capacitate de inovare. Raluca GLĂVAN Consilier pentru afaceri europene Instituţia Prefectului – Judeţul Dâmboviţa

10. http://europa.eu/rapid/pressReleasesAction.do?reference=IP/09/310&format=HTML&aged=0&language=RO&guiLa nguage=en şi http://europa.eu/rapid/pressReleasesAction.do?reference=MEMO/08/740&format=HTML&aged=0&la nguage=RO&guiLanguage=fr 11. www.gov.ro 12. www.euractiv.ro 13. Fertile Soil for Structural Funds? A Panel Data Analysis of the Conditional Effectiveness of European Cohesion Policy, S. Ederveen, Henry L.F. de Groot, Richard Nahuis, Blackwell Publishing Ltd., 2006 citat din „Impactul fondurilor structurale – aspecte calitative”, Colecţia de Studii IER nr. 20, Institutul European din România, 2007 11

Abordam, într-un articol precedent, importanţa informaţiei economice în accesarea şi gestionarea fondurilor europene, semnalând faptul că transferul corespunzător al acesteia – prin intermediul procesului de comunicare – între protagoniştii demersului financiar este esenţial pentru nivelul absorbţiei sprijinului UE. Ne propunem, în continuare, să relevăm alte câteva aspecte legate de circulaţia informaţiei şi de rolul acesteia în asigurarea a două deziderate majore ale proceselor de accesare a fondurilor structurale – transparenţa şi vizibilitatea – considerate va fiind obligatorii pentru toţi beneficiarii acestora. Ce înseamnă transparenţa procesului de accesare a fondurilor şi de ce este atât de importantă asigurarea ei? Transparenţa, în cazul nostru, înseamnă, pe de-o parte, accesul neîngrădit la toate informaţiile care apar şi se vehiculează în cadrul procesului de accesare. Pe de altă parte, ea implică un anumit mod de abordare şi desfăşurare a procesului în sine, respectiv o deschidere faţă de toţi actorii interesaţi. Ceea ce presupune inclusiv asigurarea şi funcţionarea cadrului optim şi a procedurilor care facilitează această deschidere. Ca să înţelegem mai bine acest lucru, vom face analogie cu deschiderea pe care trebuie să o manifeste administraţia publică în relaţia cu cetăţeanul. În acest sens, vom semnala existenţa a două acte normative care au democratizat activitatea acestui sector – Legea liberului acces la informaţiile de interes public şi Legea transparenţei decizionale a administraţiei publice – care permit oricărui cetăţean să participe la procesul de luare a hotărârile majore, evident în baza informaţiilor pe care le deţine (şi pe care le poate obţine în baza unor proceduri specifice). Aceste acte normative prezintă o importanţă deosebită şi ridică o problemă sensibilă, care poate constitui un semnal de alarmă pentru factorii de decizie în domeniu – sunt aplicabile ele şi în procesul de accesare a fondurilor europene ? Fără a încerca să dăm un verdict, vom constata, însă, câteva lucruri (chiar analogii) care pot să ne conducă spre un anumit răspuns. 12

În primul rând, instrumentele structurale sunt fundamentate pe bugetul Uniunii Europene, care are o sursă publică de provenienţă. În aceste condiţii, orice cetăţean al UE - în calitatea sa de contribuabil la bugetul UE - are dreptul (şi, între anumite limite, şi obligaţia) de a cunoaşte modul în care este utilizat banul public şi cu ce eficienţă. De asemenea, el are dreptul de a cunoaşte orice informaţie care are tangenţă cu utilizarea acestor fonduri, inclusiv cu deciziile pe care se fundamentează folosirea lor. Vom constata, totodată, că Uniunea Europeană - consecventă propriilor principii - a lăsat la îndemâna autorităţilor române dreptul de a decide, în baza unor documente strategice stabilite de comun acord, asupra modului de accesare şi gestionare a fondurilor. De fapt, prin asumarea unei co-finanţări, factorii de decizie din ţara noastră şi-au câştigat acest drept, care presupune, însă, şi preluarea unei părţi semnificative din responsabilitatea vizând utilizarea eficientă a fondurilor. În baza acestui drept, România şi-a configurat propriul cadru instituţional al accesării fondurilor europene compus, cum era şi normal, exclusiv din organizaţii publice. În egală măsură, problematica accesării fondurilor europene a devenit una de interes general. În aceste condiţii, procesul de absorbţie a sprijinului financiar al UE a intrat, automat, sub incidenţa celor două legi... Există, totuşi, informaţii clasificate, care ar putea fi exceptate de la aplicarea legilor ? Teoretic, NU ! În realitate, însă, vom constata că există o serie de proceduri care impun o anumită confidenţialitate, pe care şi-o asumă cei implicaţi în proces. Şi-atunci, revine întrebarea firească – oricine are acces la toate informaţiile de interes despre fondurile structurale ? În primul rând, că în administraţia românească informaţia este accesibilă pe nivele. În al doilea rând, foarte puţină lume a sesizat aspectul incidenţei procesului de accesare (şi, mai ales, de gestionare) a fondurilor europene cu aceste acte normative. În al treilea rând, funcţionarea administraţiei româneşti şi problematica ei cotidiană

nu prezintă, încă, un interes major pentru cetăţean (cu excepţia presei, foarte puţină lume se interesează de ce se întâmplă în instituţiile publice, iar uneori dezbaterile pe marginea anumitor proiecte de acte normative sunt formale). În al patrulea rând, funcţionarea, la nivelul instituţiilor publice implicate în gestionarea fondurilor europene, a unui Sistem Unic de Management al Informaţiei poate îngreuna, şi mai mult, accesul cetaţeanului la informaţia de specialitate. Cum toate că aceste aspecte sunt conjuncturale, dăm curs neliniştii noastre – ce se întâmplă dacă, totuşi, cineva încearcă să aplice această legislaţie specifică (ea, însăşi, derivată din cea europeană) ? Există, în acest caz, contra-argumente care să blocheze o astfel de „iniţiativă” ? Un prim obstacol în acest sens ar fi absenţa unei delimitări ferme a informaţiilor clasificate de cele de interes public, situaţie ce ar putea bloca furnizarea celor solicitate ? Apoi, că există destule instrumente prin care anumite informaţii de interes larg – programe, ghiduri, proceduri etc. – pot fi accesibile oricăror solicitanţi, evident în măsura în care aceştia doresc să acceseze aceste fonduri . Mai mult, draft-urile diverselor documente sunt afişate „public”, pe paginile web, cu mult înainte ca acestea să devină operaţionale... Organizaţiile publice - care gestionează fondurile europene – sunt exceptate de la obligativitatea asigurării unei transparenţe totale, tocmai prin prisma faptului că accesul solicitanţilor la acest sprijin financiar se realizează în regim de concurenţă, de competiţie deschisă tuturor beneficiarilor eligibili. În baza legii - sunt exceptate de la accesul liber al cetăţenilor, prevăzut la art. 1, informaţiile privind deliberările autorităţilor (dar numai dacă fac parte din categoria informaţiilor clasificate) şi, mai ales, informaţiile privind activităţile comerciale sau financiare, dacă publicitatea acestora ar aduce atingere principiului concurenţei loiale. Ori, în această situaţie, orice informaţie despre un proiect – şi, implicit, despre solicitantul finanţării – dacă ar fi furnizată şi făcută, ulterior, publică, ar putea genera, după opinia noastră, un prejudiciu pentru respectiva organizaţie şi un avantaj competitiv pentru eventualii concurenţi la obţinerea de fonduri.

Astfel, sub presiunea obligaţiilor legale, personalul structurilor care gestionează fonduri structurale nu va şti mereu cum să reacţioneze, mai ales că asupra acestuia acţionează o altă prevedere legală, respectiv „răspunderea pentru aplicarea măsurilor de protejare a informaţiilor aparţinând categoriilor prevăzute la alin. (1) revine persoanelor şi autorităţilor publice care deţin astfel de informaţii”. În aceste condiţii, este evident că se impun o legislaţie clară şi o acţiune unitară la nivelul tuturor structurilor de specialitate care gestionează fondurile europene. O parte din aceste cerinţe sunt rezolvate prin elaborarea, la nivel naţional (dar şi sectorial) a unor documente strategice - Strategia Naţională de Comunicare pentru Instrumentele Structurale şi Planurile de Comunicare pentru fiecare Program Operaţional – care încearcă să pună activitatea din domeniu în concordanţă cu normele europene, respectiv cu art. 69 din Regulamentul Consiliului Nr.1083 /2006 şi art. 2-10 din Regulamentul Comisiei Nr.1828 /2006. Ele au fost elaborate ţinând cont şi de rezultatele unor studii anterioare, care au arătat – aşa cum se subliniază în Planul de Comunicare realizat de Autoritatea de Management a POS-CCE – că o bună parte din cetăţenii români cunosc mai multe despre Uniunea Europeană decât despre alte instituţii internaţionale, dar că fondurile structurale sunt percepute, în schimb, ca reprezentând un subiect dificil, specializat, oarecum inaccesibil atât pentru comunitatea de afaceri, cât şi pentru societatea civilă. De asemenea, s-a apreciat că informaţiile referitoare la fondurile structurale sunt insuficiente, provocând astfel confuzii, în special prin prisma diferenţelor dintre acestea şi fondurile de pre-aderare. În acest context, este de remarcat, totuşi, faptul că sursele de informare cele mai accesibile - referitoare la fondurile structurale – sunt considerate a fi publicaţiile (aici fiind incluse cele tipărite de Comisia Europeană, de autorităţile naţionale, cât şi cele tipărite de alte entităţi, cum ar fi Camerele de Comerţ), mass-media şi Internetul. În aceste condiţii, apare ca firească nevoia de transparenţă şi de vizibilitate, satisfăcută prin activităţi multiple de informare şi publicitate. 13

Pornind de la aceste câteva consideraţii, scopurile unor astfel de activităţi ar fi conform aceluiaşi document – următoarele: • creşterea gradului de cunoaştere, de către publicul larg, a politicii de coeziune europeană, a oportunităţilor de finanţare prin fondurile structurale şi a mecanismelor de implementare, • punerea în evidenţă a rolului Uniunii Europene în co-finanţarea activităţilor incluse în PO, respectiv în sprijinirea, în cazul nostru, a competitivităţii economice, a dezvoltării eco­­nomice şi a reducerii disparităţilor regionale, • informarea potenţialilor beneficiari despre condiţiile de eligibilitate pentru obţinerea finanţării, despre procedurile de evaluare aplicaţiilor, despre criteriile de selecţie sau despre contactele - la diverse nivele - ce pot furniza informaţii despre aceste fonduri, • creşterea capacităţii de absorbţie prin asigurarea informării eficiente referitoare la proiectele finanţate, la rezultatele obţinute şi la modelele de bune practici, • asigurarea accesului la informare pentru toate grupurile-ţintă, • asigurarea unui maxim de transparenţă pri­vind informaţiile furnizate publicului despre alocarea şi gestionarea fondurilor structurale.

Pentru a-şi atinge ţintele, diseminarea unor asemenea informaţii trebuie să urmă­ rească respectarea unor principii generale - de accesibilitate, acurateţe, obiectivitate, consistenţă şi rapiditate în transmiterea mesajului. De asemenea, mesajele adresate grupu­ rilor ţintă trebuie să fie redactate într-o manieră accesibilă, utilizându-se un limbaj uşor de înţeles, cu evitarea termenilor teh­ nici şi folosind exemple concrete şi proiecte de succes, care să confere o imagine pozi­tivă proiectelor co-finanţate din fonduri europene. Grupurile ţintă ale acţiunilor de comunicare şi publicitate trebuie identificate cu precizie, din rândul potenţialilor beneficiari, al liderilor de opinie şi al instituţiilor media, dar şi al altor „parteneri de comunicare” (orice organisme care pot asigura procesul de diseminare pe scara largă a informaţiilor). O problemă importantă – care condi­ ţionează succesul Strategiei de comunicare este găsirea unui mix optim de instrumente de informare (de la clasicele metode de informare mediatică, până la folosirea noilor tehnologii), 14

care va fi construit funcţie de mesajele trans­mise, de grupurile ţintă şi de bugetul disponibil. Bunăoară, dacă mesajul se adresează tuturor grupurilor ţintă (de exemplu, anunţul de aprobare a PO), instrumentele folosite vor fi unele globale, în schimb dacă acesta este adresat unui anumit grup ţintă, mesajul va necesita folosirea unui instrument special (de pildă, un seminar organizat special pentru asociaţiile de afaceri dintr-un anumit sector). Indiferent care sunt aceste instrumente, măsurile de informare şi publicitate - incluse în Planul de Comunicare - sunt astfel concepute încât să sublinieze, în mod concret şi evident, rolul Comunităţii Europene în cadrul Politicii de Coeziune, dar şi beneficiile şi rezultatele generate de Fondurile Structurale pentru dezvoltarea socio-economică a ţării. În acest fel, se poate realiza şi obiectivul de vizibilitate, respectiv recunoaşterea şi evidenţierea contribuţiei UE la realizarea sprijinului financiar necesar României pentru reducerea decalajelor (disparităţilor) de dezvoltare faţă de celelalte state membre. Constatăm, însă, că UE nu se rezumă la a impune - organismelor implicate în gestionarea fondurilor structurale - o serie de măsuri de informare şi publicitate. Astfel, o dată cu acordarea finanţării, o serie de obligaţii clare sunt transferate tuturor beneficiarilor de fonduri europene, care trebuie să ia măsuri ferme şi precise de informare şi publicitate despre activităţile cuprinse în proiecte, sub rezerva stopării sprijinului financiar în cazul neîndeplinirii acestora, întocmai şi la timp. UE se asigură astfel că efortul său financiar este vizibil pentru orice cetăţean şi că mecanismele atribuirii acestuia sunt transparente. Prin aceste măsuri, UE se protejează, indirect, de cerinţele legislaţiilor naţionale privind informaţiile de interes public, fiecare beneficiar fiind obligat să ofere celor interesaţi – prin diverse instrumente de comunicare – informaţiile esenţiale despre proiecte (de regulă, se insistă, însă, asupra formei de prezentare şi nu a conţinutului informaţional, limitat adesea la un minimum de elemente !). Poate fi mulţumită UE de acest cadru de asigurare a transparenţei şi vizibilităţii accesării fondurilor structurale ? Considerăm că, între anumite limite, el răspunde unor cerinţe primare...

Ca persoane implicate nemijlocit în acţiuni de informare – publicitate la nivel regional/ judeţean, apreciem, însă, că există suficiente resurse de îmbunătăţire a acestor demersuri şi, mai ales, de creştere a eficienţei acestui tip de activităţi. O bună parte din ele ţin de o diversificare a instrumentarului folosit şi, mai ales, de o descentralizare a fondurilor care pot să susţină aceste demersuri (concentrate, de regulă, în programele de asistenţă tehnică). Se ştie, din teorie, că apropierea emiţătorului de receptor, scurtarea canalului de transmisie şi, mai ales, adaptarea optimă a mesajului la publicul-ţintă - căruia i se adresează - sunt premise ale unei comunicări eficiente şi, în egală măsură, ale declanşării reacţiei aşteptate (şi dorite). A preciem că eficienţa campaniilor de informare - pe problematica fondurilor structurale - creşte proporţional cu cunoaşterea cât mai exactă şi corectă a particularităţilor publicului ţintă şi emiterea unor mesaje adecvate, pe canalele cele mai potrivite. Chiar dacă din motive organizatorice şi financiare (care ţin şi de o anumită procedură de achiziţie a unor servicii specifice) aceste campanii (şi instrumente) de comunicare sunt gestionate la nivel central, este importantă colaborarea strânsă cu „diseminatorii” locali, sprijinind, totodată, orice iniţiativă de la acest nivel. Am da aici doar exemplul funcţionării unui parteneriat informaţional între structurile care gestionează - la nivel regional - accesarea fondurilor structurale (şi care îşi propune,

printre altele, editarea lunară a unui newsletter, a unui anuar al fondurilor structurale sau alte acţiuni de promovare) sau organizarea anuală a unui Salon regional al proiectelor cu finanţare europeană. Acest gen de iniţiative nu-şi pot găsi, întotdeauna, materializarea din cauza centralizării resurselor financiare de către fiecare Organism Intermediar în parte. Ori, tocmai exemplele pozitive sau de bună practică, popularizate corespunzător, pot constitui imboldul - pentru organizaţiile publice şi private din zonă - de a depune eforturi susţinute în vederea accesării de fonduri europene. Căci, văzând că „vecinul” a reuşit să acceadă, prin forţe proprii, la un sprijin financiar consistent, o organizaţie va depune, la rându-i, eforturi pentru a face acelaşi lucru, generând astfel o stare de spirit şi chiar o anumită coeziune socială în direcţia atingerii obiectivelor propuse... Acesta trebuie să fie „răspunsul” (feedback-uk) aşteptat la eforturile comune de informare-publicitate ! Şi, în fapt, efectul procesului de asigurare a transparenţei şi vizibilităţii... drd. ec. Lia-Ioana CRIŞAN Consilier de Afaceri Europene, MAI –Instituţia Prefectului judeţul Timiş, dr. ec. Gheorghe CRIŞAN Consilier, Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică, OI pentru Cercetare, Biroul Regional Vest Timişoara,

15

Accesarea Fondurilor Europene – \ntre necesitate [ i problem# – Atragerea fondurilor euro­pene reprezintă una dintre priorităţile României, dar şi una dintre soluţiile viabile pentru ieşirea din criza financiară. Guvernul consideră că îmbu­nă­tăţirea procesului de atragere a fondurilor europene se poate realiza prin: • eliminarea birocraţiei, • intensificarea colabo­rării cu autorităţile lo­cale şi judeţene, • monitorizarea modului în care minis­te­­rele gestionează programele operaţionale. În 2008, cu ocazia unui seminar despre accesarea fondurilor europene, Mugur Isărescu, Guvernatorul BNR, a argumentat ca accesarea fondurilor europene reprezintă problema principală a României pentru că “sintetizează o serie întreagă de disfuncţionalităţi”. “Aceşti bani nu ne sunt daţi, ei trebuie accesaţi, nu sunt paraşutaţi. Accesarea acestor bani de multe ori ajunge la paradoxuri, adică zonele cele mai nevoiaşe pot să acceseze cu mult mai multă dificultate asemenea surse”. Există mulţi factori care au capacitatea de a accesa fonduri europene, ca solicitanţi, parteneri sau asociaţi, printre care: autori­ tăţile publice locale (consiliile locale şi jude­ ţene), agenţi comerciali, organizaţii non-guver­ namentale. Posibilităţi de accesare a fondurilor euro­pene sunt multe, însă, cel puţin la fel de multe sunt şi problemele care pot apărea pe întreg parcursul procesului de obţinere a unei finanţări, începând de la elaborarea cererii de finanţare până la derularea activităţilor din cadrul proiectului pentru care s-a obţinut finanţare. Probleme identificate în accesarea fondurilor europene la nivel local Una dintre problemele principale cu care se confruntă potenţialii beneficiari, în special consiliile locale, este aceea a lipsei personalului specializat în accesarea instrumentelor structurale din cauza lipsei de fonduri la nivel local pentru angajarea unor specialişti. Aceste probleme sunt resimţite la nivel local din ce în ce mai acut. 16

Şi în judeţul Giurgiu, factorii implicaţi în accesarea fondurilor europene au întâlnit diferite dificultăţi. Prezentăm în continuare câteva dintre pro­bleme semnalate de autorităţile publice locale din judeţul Giurgiu. Una dintre dificultăţi este aceea legată de licitaţii. Pentru întocmirea studiului de fezabilitate, firmele de consultanţă vin la lici­taţii cu oferte subdimensionate, sub preţurile pieţei, iar lucrările executate nu sunt de bună calitate. O altă problemă, semnalată în cadrul pro­cesului de accesare a fondurilor europene este aceea a neconcordanţei dintre studiul de fezabilitate executat de o firmă de con­ sul­tanţă şi situaţia din teren. Datorită acestei neconcordanţe, trebuiereluate toate procedurile de depunere a proiectului respectiv – care are ca scop realizarea de reţea de alimentare cu apă, canalizare, staţie de epurare şi drumuri – fapt ce conduce la o întârziere uriaşă în depunerea proiectului. Au mai existat şi probleme legate de întârzieri la întocmirea documentaţiei de achiziţie publică a lucrărilor de execuţie, deoarece nu s-au prezentat ofertanţi şi s-a stabilit reluarea procedurii de achiziţie. Acest fapt a condus la întocmirea unui act adiţional pentru prelungirea perioadei de implementare a proiectului. În cazul altui proiect de infrastructură, din cauza întârzierii la procedura de avizare, a fost necesară întocmirea unui act adiţional pentru prelungirea duratei de implementare. În cadrul proiectelor “people to people” (Club româno-bulgar EU şi UE la Giurgiu şi Clubul EU şi UE continuă la Giurgiu) problemele au fost legate de comunicarea cu partenerul bulgar, care, ulterior, au fost rezolvate, iar aceste proiecte au avut un puternic impact transfrontalier. Prezentăm în continuare câteva dintre problemele întâlnite de organizaţii non-guver­ namentale în accesarea fondurilor europene: – răspunsurile la solicitările adresate Organismelor intermediare vin târziu, ceea ce influenţează negativ activitatea organizaţiei. Astfel, la o solicitare din martie referitor la documentele de

demonstrare a apartenenţei la grupul ţintă s-a primit răspuns în iunie, după ce 150 de persoane din mediul rural participaseră deja la activităţile proiectului; – se solicită o documentaţie stufoasă pentru demonstrarea apartenenţei la grupul ţintă, fără a corela durata activităţii cu locaţia unde se desfăşoară activitatea şi posibilităţile materiale din zona respectivă. Cu titlu de exemplu, pentru participarea la o activitate de tipul consilierii profesionale, în mediul rural, participanţii trebuie să aibă la ei următoarele documente: copie după buletin, copie după cartea de muncă, adeverinţă de la Primărie sau de la Impozite şi Taxe locale. Totodată, majoritatea documentelor se depun în 6 exemplare, şi este vorba de un număr foarte mare de documente. Acestea se depun trimestrial la raportări şi se mai depun o dată la raportul final, când ar putea fi depuse într-un singur exemplar la rapoartele intermediare şi în trei exemplare la final; Nu mai vorbim că la nivel local, inclusiv multiplicarea documentelor poate constitui o problemă, în mediul rural fiind mai greu de realizat această operaţiune, întrucât un copiator poate fi găsit doar la şcoală sau la primărie. Aceste considerente au condus la limitarea numărului de activităţi în mediul rural în cadrul unui alt proiect, astfel încât acolo unde e mai mare nevoie vor fi mai puţine activităţi; – nu se stabilesc regulile de la început, astfel încât trebuie respectate retroactiv instrucţiuni care nu fuseseră menţionate în prealabil; – cumpărarea directă se face prin următoarea procedură: nota justificativă,  3 oferte şi analiza de oferte, care trebuie avizate de Organismul Intermediar, în maxim 10 zile, indiferent de valoarea achiziţiei. Astfel, dacă trebuie cumpărat un pix de 1 leu trebuie urmată aceasta procedură şi timpul de aşteptare este de două săptămâni. Posibile soluţii pentru problemele identificate la nivel local Reprezentanţa Guvernului în teritoriu, Instituţia Prefectului, are rolul de a se asigura că informaţiile despre fondurile structurale ajung la cei care au nevoie de ele pentru a realiza proiecte cu finanţare europeană. Cu toate acestea, Instituţia Prefectului s-ar putea

implica mai activ în accesarea de fonduri europene, dacă: • ar fi eligibilă ca solicitant sau partener în mai multe programe de finanţare; • ar dispune de resurse financiare proprii pentru participarea la cofinanţarea pro­ iec­telor (în cazul fondurilor structurale, Instituţia Prefectului nu poate participa nici ca partener, întrucât, şi pentru aceas­­tă categorie este nevoie de resurse financiare proprii) sau în susţinerea unor campanii de diseminare a informaţiei legate de diverse oportunităţi de finan­ţare; • ar dispune de fonduri financiare, pen­ tru organizarea de cursuri desti­na­ te funcţionarilor publici de la nive­lul autorităţilor publice locale, în ve­­­­de­rea formării acestora cu privire la scrierea cererilor de finanţare sau managementul proiectelor. Considerăm că o implicare mai mare a Instituţiei Prefectului în realizarea de proiecte pentru obţinerea de fonduri europene ar avea un impact mai mare asupra dezvoltării economice generale a judeţului, dar şi un efect de catalizator pentru resursele umane implicate în scrierea şi implementarea de proiecte din fondurile structurale. Exemplu de bune practici: Instituţia Prefectului judeţul Giurgiu Instituţia Prefectului judeţul Giurgiu a participat ca partener sau asociat în diferite proiecte, în special din fonduri de preaderare. La nivelul judeţului Giurgiu, iată câteva dintre exemplele de bună practică. 1. Instituţia Prefectului-judeţul Giurgiu este partener al Consiliului judeţean Giurgiu în proiectul „Strategia de dezvoltare a judeţului Giurgiu pentru perioada 2008-2013 – condiţie pentru o integrare europeană competitivă a regiunii” GR 109, implementat începând cu data de 18 ianuarie 2008. Proiectul a fost finanţat de Uniunea Euro­ peană prin Programul „Fondul de moder­nizare pentru dezvoltarea administraţiei la nivel local”, Prioritatea 2 – Introducerea de noi instrumente, proceduri şi mecanisme care să conducă la îmbunătăţirea gestionării fondurilor la nivel local şi mai ales managementul ser­viciilor publice, Domeniul I –Dezvoltare lo­cală, linia bugetară PHARE RO 2006/018-147.01.03.02.03 Bugetul total al proiectului a fost de 125.644 EURO, din care: contribuţia Phare 200699.308 EURO; contribuţia Consiliului Judeţean Giurgiu26.336 EURO.

Obiectivul general al proiectului a constat 17

în îmbunătăţirea capacităţii de programare şi implementare a proiectelor de dezvoltare ale judeţului Giurgiu până în 2013, în concordanţă cu obiectivele dezvoltării durabile ale agendei Lisabona şi Gotenborg, în scopul eficientizării gestionării fondurilor la nivel judeţean şi local şi îmbunătăţirea managementului administraţiei publice, precum şi a serviciilor publice. fost :

Principalele activităţi ale proiectului au – Promovarea proiectului şi diseminarea rezultatelor; –D  otarea cu echipament IT şi bunuri; –E  laborarea şi editarea strategiei de dezvoltare a judeţului Giurgiu; – S esiuni de training;

În vederea elaborării strategiei de dez­ voltare a judeţului Giurgiu a fost constituit un grup strategic pentru dezvoltare la nivel de decidenţi judeţeni (Consiliul Judeţean, primării, Instituţia Prefectului, instituţii descentralizate, reprezentanţi ai ONG-urilor) şi grupuri de dez­ voltare la nivel sectorial (economic, social, infrastructură, mediu, turism,) care au în componenţă actori relevanţi la nivel judeţean; Pentru atingerea obiectivelor propuse în proiect au fost achiziţionate echipamentele IT. De asemenea, la sediul Consiliului Judeţean Giurgiu s-au desfăşurat 3 sesiuni de training, pe parcursul a şase zile. Temele abordate în cadrul acestor sesiuni au fost următoarele: “Planificarea publice”

strategică

de

politici

“Fonduri structurale - de la teorie la practică” “Managementul proiectelor cu finanţare europeană” Prin sesiunile de training s-a dezvoltat capacitatea autorităţilor de a elabora şi implementa Rezultatul acestor demersuri a constat în elaborarea strategiei de dezvoltare a judeţului Giurgiu pentru perioada 2008-2013, strategie pe baza căreia fiecare administraţie publică locală din judeţ îşi poate realiza propriile planuri de acţiune. Atât Strategia de dezvoltare a judeţului Giurgiu pentru perioada 2008-2013 cât şi varianta prescurtată a acesteia au fost editate în forma unei broşuri bilingve (româno–engleză). 2. Tot ca partener al Consiliului jude­ţean, Instituţia Prefectului a participat la imple­men­ tarea proiectului „Evidenţa populaţiei în judeţul Giurgiu = Cetăţean mulţumit” - GR 110. Proiectul a fost finanţat de Uniunea Euro­ 18

peană prin Programul „Fondul de modernizare pentru dezvoltarea administraţiei la nivel local”, Prioritatea 2 – Introducerea de noi instru­mente, proceduri şi mecanisme care să conducă la îmbunătăţirea gestionării fondurilor la nivel local şi mai ales managementul ser­ viciilor publice, Domeniul I – Dezvoltare loca­lă, linia bugetară PHARE RO 2006/018147.01.03.02.03 Bugetul total al proiectului este de 104.872 EURO, din care: contribuţia PHARE 2006 – 86.980 EURO; contribuţia Consiliului Judeţean Giurgiu – 17.892 EURO.

Obiectivul general al proiectul este: Dez­voltarea capacităţii administraţiei publice judeţene şi locale pentru eficientizarea servi­ ciilor publice locale prin implementarea unor metode moderne de comunicare cu cetă­ţenii în vederea continuării procesului de modernizare. Proiectul se adresează Serviciului Public Comunitar Judeţean de Evidenţă a Persoanelor, în calitate de beneficiar final, dar şi cetăţenilor judeţului şi instituţiilor publice şi private, utilizatorii portalului, în calitate de beneficiari indirecţi. fost:

Principalele activităţi ale proiectului au – Promovarea proiectului şi diseminarea rezultatelor; – Dotarea cu echipamente specifice, IT, soft specializat pentru realizarea unei arhive electronice a actelor – de stare civilă şi unitate mobilă de preluare imagine; – Realizarea portalului si crearea reţelei de calculatoare; – Instruirea personalului.

Proiectul s-a desfăşurat pe o perioadă de 13 luni şi 15 zile. Prin implementarea acestui proiect Ser­ viciul Public Comunitar Judeţean de Evidenţă a Persoanelor Giurgiu, în calitate de beneficiar final a devenit un serviciu public modern şi efi­ cient, reducându-se astfel timpul de răspuns la solicitările diverselor instituţii şi ale cetăţenilor şi acoperindu-se totodată, necesităţile cetă­ţe­nilor netransportabili, internaţi, reţinuţi sau arestaţi de a fi puşi în legalitate cu acte de identitate. Rezultatele obţinute prin implementarea acestui proiect au avut în vedere: dotarea Ser­ viciului Public Comunitar Judeţean de Evidenţă a Persoanelor – Giurgiu cu o unitate mobilă pentru persoanele aflate în imposibilitate de deplasare (constând într-un autoturism cu 7 locuri, 1 laptop şi o cameră foto digitală

profesională), 1 soft specializat pentru realizarea arhivei electronice de stare civilă, 6 imprimante multifuncţionale, 12 calculatoare, 1 imprimantă color, 1 aparat foto digital, 1 copiator color, 1 videoproiector cu ecran de proiecţie,1 reţea de calculatoare, precum şi realizarea a 1000 pliante şi 100 afişe, conţinând informaţii utile pentru cetăţeni privind actele de stare civilă, instruirea a 20 persoane, realizarea contactului permanent (7 zile/ săptămână x 24 ore/ zi) al cetăţenilor cu administraţia publică, creşterea calificării personalului, reducerea timpului de interacţiune cu administraţia publică şi serviciile publice, reducerea birocraţiei şi îmbunătăţirea relaţiei administraţie – cetăţean prin accesarea portalului www.spcjepgiurgiu.ro. 3. În cadrul programului Fondul de modernizare pentru dezvoltarea administraţiei la nivel local, Linia de buget: PHARE RO – 2006/018-147.01.03.02.03, Consiliul Local Cre­vedia Mare este beneficiarul proiectului „S.O.S. – salvaţi viaţa”, iar Instituţia Prefec­ tului – Judeţul Giurgiu este partener. Scopul proiectului este de a creşte siguranţa şi protecţia cetăţenilor comunei Crevedia Mare împotriva efectelor dezastrelor naturale şi tehnologice (industriale), generate de situaţii de urgenţă specifice, prin dotarea şi pregătirea serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă din subordinea consiliului local al comunei, la nivelul de performanţă cerut de legislaţia în domeniu. Grupurile ţintă ale proiectului sunt  serviciul voluntar al comunei Crevedia Mare şi membrii comitetului local pentru situaţii de urgenţă. Principalele activităţi vizate de proiect sunt: dotarea serviciului voluntar cu tehnica de intervenţie şi formarea personalului din serviciul voluntar şi a membrilor comitetului local pentru situaţii de urgenţă, prin programe de instruire cu caracter teoretic şi practic. EURO

Costul total eligibil al proiectului: 95 360 Suma solicitată de la Autoritatea Contractantă: 85 760 EURO.

4. Instituţia Prefectului este asociată în proiectul: „O şansă pentru libertate” al cărui beneficiar este Penitenciarul Giurgiu. Proiectul este finanţat din schema de finanţare nerambursabilă PHARE – Coeziune Economică şi Socială – Măsuri de Incluziune Socială. Data de începere a fost 1.10.2008, iar data de finalizare este 30.09.2009. Costul total al proiectului este de 72.530 EUR. Obiectivul general este promovarea inclu-

ziunii sociale, combaterea discriminării şi a excluziunii sociale şi promovarea oportunităţilor de ocupare pentru persoanele de etnie romă aflate în executarea unei pedepse privative de libertate, prin consiliere, instruire şi facilitarea accesului pe piaţa muncii din Regiunea SudMuntenia. Obiectivul specific este combaterea dis­ cri­minării şi inegalităţii pe piaţa muncii prin consiliere şi orientare şi dezvoltarea com­ petenţelor pentru persoanele private de liber­ tate de etnie romă din Penitenciarul Giurgiu. Un număr de 150 de persoane participă la consiliere, apoi la instruire în diferite meserii: tâmplar universal, lucrător în structuri pentru construcţii, zugrav-ipsosar-tapetarvop­si­tor, operator confecţioner industrial. Concluzii Prin acordarea de finanţare în cadrul fondurilor structurale şi de coeziune se urmă­ reşte, în cadrul politicii de coeziune, reducerea disparităţilor dintre economiile statelor din Uniunea Europeană. Ca orice finanţare din fonduri publice, accesarea Fondurilor Structurale şi de Coeziune nu înseamnă alocarea unei sume de bani fără a implica anumite obligaţii şi din partea beneficiarului, ci reprezintă un angajament contractual, ale cărui prevederi şi termene de realizare trebuie respectate cu stricteţe, pentru a nu se ajunge la dezangajarea automată (regula n+2/ n+3) de către Comisie a sumelor alocate. Suma totală a Fondurilor Structurale şi de Coeziune alocate României pentru perioada 2007-2013 este de aproximativ 19 miliarde de Euro. România, în calitate de stat membru cu drepturi depline al Uniunii Europene are posibilitatea de a finanţa politicile şi reformele structurale cu fonduri provenind de la bugetul comunitar. Pentru aceasta, însă, trebuie asigurat un cadru legal şi instituţional apt să asigure o absorbţie corespunzătoare a acestor fonduri, atât la nivel central cât şi (mai ales) la nivel local. IRINA DINCĂ Consilier pentru afaceri europene Instituţia Prefectului – Judeţul Giurgiu

19

Strate gia de de z voltare local ~ – d e c e av e m n e v o i e de e a? a. C  e este o strategie de dezvoltare locală? b. La ce ne ajută aceasta? c. Exemple de bună practică d. Finanţări disponibile pentru întoc­ mirea/implementarea strategiilor de dezvoltare locală Demersurile României de aderare la Uniunea Europeană au fost motivate atât de factori politici, dar şi economici, în principal datorită posibilităţii de a beneficia de o asistenţa financiară europeană nerambursabilă consistentă. Dezvoltarea economică a României a presupus o schimbare de conţinut majoră prin trecerea de la economia planificată la economia capitalistă. Mai mult decât atât, eforturile de dezvoltare au trebuit să se distribuie între nivelul naţional şi cel local, dar şi în raport cu noul sistem introdus, cel al dezvoltării regionale integrate. Accesul la finanţările europene a necesitat o planificare strategică naţională şi regională, care a dus la crearea programului naţional de dezvoltare, a cadrului strategic comunitar şi a planurilor de dezvoltare regionale, în baza cărora au fost concepute programele operaţionale sectoriale şi planul naţional de dezvoltare rurală. Întoarcerea la sistemul de “planificare strategică” a fost privită de o parte destul de mare a membrilor comunităţilor locale ca o reîntoarcere la sistemul comunist de planificare a muncii, fapt pentru care elaborarea strategiilor locale de dezvoltare sau a necesităţii de a se asocia în diverse tipuri de forme asociative a fost privită cu suspiciune. Mult timp s-a dezbătut „euromitul” potrivit căruia Uniunea Europeană vrea să reintroducă în România asociaţiile cooperatiste iar fermierii români să fie nevoiţi să îşi predea pământul în vederea valorificării în comun a resurselor. Parteneriatul, care este un principiu al funcţionării fondurilor structurale, a fost deseori neglijat de către solicitanţi şi este în continuare destul de rar întâlnit în cererile de finanţare, deoarece nu există o tradiţie în acest sens, existând o lipsă de încredere cu privire la gestionarea în comun a unor resurse financiare. Mulţi primari povestesc despre 20

experienţele lor neplăcute în colaborarea cu alţi colegi la implementarea proiectelor SAPARD, precizând că nu vor mai face a doua oară greşeala de a se asocia cu alţi primari în depunerea şi susţinerea unui proiect cu finanţare nerambursabilă. Reticenţa faţă de elaborarea strategiilor de dezvoltare locală vine din mai multe motive. Un motiv ar fi pur şi simplu acela al necunoaşterii şi al lipsei de informaţii. Multe autorităţi ale administraţiei publice locale nu au cunoştinţe despre semnificaţia unei strategii de dezvoltare locale şi cu atât mai puţin despre conţinutul acesteia. În majoritatea cazurilor, primarii şi consilierii locali nou aleşi se prezintă electoratului cu un program electoral care cuprinde doar perioada mandatului de 4 ani şi reflectă mai mult ceea ce doreşte primarul sau consiliul local să se facă în comună şi nu neapărat care este dorinţa cetăţenilor. În general, programele electorale nu au sustenabilitate deoarece este posibil ca datorită alternanţei politice, proiectele propuse să nu se finalizeze, iar dacă se întâmplă ca un proiect să se întindă peste perioada de 4 ani, există riscul ca noua administraţie să renunţe la cel proiect pe motiv că face parte din “vechea moştenire”. Un alt motiv al neelaborării strategiilor de dezvoltare locală este cel al lipsei de personal calificat care să se ocupe de acest lucru. În general, APL se confruntă cu o lipsă de personal calificat în anumite domenii de activitate, printre care şi cel al dezvoltării comunitare şi al managementului proiectelor cu finanţare europeană. Angajarea de personal cu studii superioare reprezintă un deziderat de ordinul supranaturalului pentru anumite APL, care se confruntă cu migrarea forţei de muncă tinere la oraş, îmbătrânirea continuă a populaţiei, dezinteresul faţă de posturile oferite datorită salariilor foarte mici şi perspectivelor dintre cele mai puţin atrăgătoare pe care le oferă un loc de muncă în mediul rural. În plus, chiar şi în condiţiile în care ar exista interesul pentru primari de a angaja personal nou, anumite posturi, cele de funcţionari publici sunt blocate de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. Soluţii ar exista, ca de exemplu angajarea de personal contractual pentru care

nu este nevoie de avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, iar în ceea ce priveşte salarizarea, acordarea unui spor de 75% din salariu pentru cei care gestionează proiecte cu finanţare europeană. În plus, diverse programe dezvoltate şi implementate de organizaţii neguvernamentale au ajutat primăriile din mediul rural să-şi crească capacitatea administrativă, prin încheierea de parteneriate cu acestea. Un astfel de proiect a fost cel iniţiat de Centrul de Asistenţă Rurală în judeţul Timiş şi extins ulterior la nivel naţional prin care s-a urmărit implementarea Programului agentul de dezvoltare locală. Din păcate, s-a renunţat la această iniţiativă din lipsă de fonduri.1 Strategia de dezvoltare locală sau strategia locală de dezvoltare durabilă reprezintă un demers local prin care o serie de factori implicaţi în dezvoltarea unei comunităţi convin de comun acord direcţia de dezvoltare pe care doresc să o imprime comunităţii locale pe o perioadă limitată, multianuală. Strategia reprezintă o viziune asupra viitorului prin care se urmăreşte creşterea economică durabilă şi sustenabilă, dezvoltarea relaţiilor inter şi intracomunitare, deschiderea comunităţii locale către exterior prin dezvoltarea relaţiilor culturale şi educative, creşterea nivelului de trai sau cel puţin asigurarea unui nivel de trai decent pentru membrii comunităţii, schimbul de experienţă şi bune practici cu parteneri români sau internaţionali etc. Factorii implicaţi sunt, pe lângă adminis­ traţia publică locală, în primul rând cetăţenii, mediul de afaceri local şi organizaţiile neguver­ namentale. Nici unul dintre aceşti factori nu trebuie ignorat în realizarea strategiei de dezvoltare locală şi ideal ar fi ca aceasta să fie rezultatul muncii întregii comunităţi. În acest sens, Uniunea Europeană încurajează înfiinţarea Grupurilor de Acţiune Locală (Local Action Groups) alcătuite din reprezentanţi ai APL, ONG şi ai mediului de afaceri local. Unul dintre rolurile acestor GAL - uri este de a elabora şi implementa strategia de dezvoltare locală, U.E. alocând în acest sens finanţări prin intermediul axei Leader din PNDR. Un aspect important al strategiei de dezvoltare locală trebuie să se axeze pe atragerea de finanţări, de orice fel, nu numai din partea Uniunii Europene. Bugetele locale, constituite în principal din taxe şi impozite locale, nu mai pot susţine nevoile tot mai mari de dezvoltare ale comunităţilor locale.

Diversificarea veniturilor bugetare ar trebui să reprezinte o prioritate pentru consiliile locale, iar în primul rând, acestea ar trebui să privească spre fondurile nerambursabile foarte generoase oferite de U.E. În România la ora actuală există un deficit major în domeniul asigurării condiţiilor elementare de trai referitoare la infrastructura de transport, educaţională şi socială. Aceste investiţii sunt şi dintre cele mai costisitoare şi nu pot fi implementate simultan datorită costurilor mari pe care le presupun, de aceea, o strategie de dezvoltare locală ne ajută să prioritizăm proiectele atât în raport cu puterea financiară a bugetului local, cât şi în funcţie de nevoile populaţiei. Identificarea nevoilor populaţiei locale se poate face prin consultări publice, întâlniri cu liderii locali sau prin chestionare. Nu puţine au fost cazurile în care investiţiile făcute de APL nu au avut efectul scontat în rândul populaţiei locale, atunci când de exemplu infrastructura nouă gen alimentare cu apă a rămas neutilizată datorită faptului că cetăţenii nu au vrut să se racordeze la conducta principală datorită costului pe care aceasta l-ar fi presupus pentru bugetul familial. O anchetă sau o consultare a populaţiei poate ar fi dus la concluzia, în cazul nostru, că în loc de alimentarea cu apă, ar fi fost mult mai necesară alimentarea cu gaz. Prioritizarea proiectelor de investiţii este necesară şi datorită faptului că există condiţii limitative cu privire la accesarea fondurilor europene. Un consiliu local nu poate accesa într-o programare bugetară europeană (multianuală, de 7 ani) mai mult de 2 proiecte integrate şi 2 proiecte individuale în cadrul PNDR. Ţinând cont şi de sumele maxime pentru care se pot solicita finanţări, într-o comunitate locală într-o perioadă de 7 ani nu se vor putea realiza toate investiţiile necesare. Utilizarea finanţărilor europene încru­cişate reprezintă o alternativă pentru acoperirea cât mai mare a nevoilor comunităţii locale. Acest lucru presupune identificarea în primul rând a nevoilor, apoi a programelor de finanţare şi a eligibilităţii solicitantului. Consiliile locale au cea mai mare rază de acţiune, fiind beneficiari eligibili pe foarte multe programe operaţionale (POR, POS CCE, POS DRU, PNDR, PO DCA). În plus, prin încheierea de parteneriate consiliile locale pot atrage resurse în calitate de parteneri,

1. www.adl.ro, www.rural-center.org 21

parteneriatul fiind un alt principiu al accesării fondurilor structurale. Strategia de dezvoltare locală demarează cu o scurtă prezentare a comunităţii locale. Această prezentare conţine date generale, fizico-geografice, caracteristici generale ale economiei, domeniul social, starea mediului, situaţia infrastructurii locale (de transport, socială, educativă, de turism, medicală), populaţia (număr şi componenţă pe sexe şi vârstă), pe baza datelor colectate din documentele oficiale de genul monografii, recensământul populaţiei şi al gospodăriilor, rapoarte şi analize ale situaţiei economicosociale etc. Aceste informaţii ajută la cunoaşterea comunităţii şi reprezintă un punct de pornire în realizarea analizei SWOT. Specificul analizei SWOT este că aceasta studiază concomitent caracteristicile interne şi influenţele mediului extern, ţinând cont atât de factorii pozitivi, cât şi de cei negativi. Într-o primă etapă se analizează specificul intern, cu puncte forte (Strengths) şi puncte slabe (Weaknesses). Influenţele exterioare pozitive sunt considerate oportunităţi (Opportunities), iar cele negative sunt considerate ameninţări (Threats). Recomandăm ca analiza SWOT să se facă în baza unui concurs de idei (brainstorming – “furtună de idei”), în care să fie implicaţi cât mai mulţi factori locali, câştigul fiind al identificării a cât mai mulţi factori care ar putea influenţa, pozitiv sau negativ, dezvoltarea viitoare a localităţii. În comunităţile mai mari, de exemplu în cazul comunelor mai mari sau al oraşelor, se recomandă ca analiza SWOT să se facă pe fiecare domeniu al vieţii sociale în parte, ca de exemplu infrastructură, dezvoltarea afacerilor, dezvoltare rurală şi agricultură, turism, resurse umane etc. Etapa următoare presupune schiţarea obiectivelor strategiei de dezvoltare. Obiectivele sunt de două feluri: un obiectiv general şi mai multe obiective specifice. Obiectivul general reprezintă ţinta, direcţia spre care se doreşte să se ajungă, pe când cele specifice vin să operaţionalizeze obiectivul general. Întotdeauna, obiectivele specifice trebuie să îndeplinească cinci caracteristici: să fie specifice, măsurabile, să poată fi atinse, relevante şi determinate în timp (SMART). Stabilind obiectivele specifice, putem constata care sunt priorităţile de dezvoltare în perioada de referinţă, iar în funcţie de acestea se poate elabora planul de acţiuni. Planul de acţiuni cuprinde, pe lângă activităţile efective care vor fi implementate, 22

durata de timp pe care se vor desfăşura (calendarul), persoana, grupul de persoane sau compartimentul care se vor ocupa de punerea în practică (responsabilii), precum şi sursele de finanţare posibile şi preconizate (resursele alocate). Este important de reţinut că nici o finanţare nu se acordă în procent de 100%, deci în fiecare caz în parte, trebuie prevăzute alternative de finanţare, fie că este vorba de bugetul local, judeţean sau naţional, fie surse private, donaţii sau sponsorizări. Fiecare activitate trebuie să fie monitorizată şi evaluată la intervale regulate de timp, astfel încât să se poată identifica eventualele disfuncţii care ar putea apărea. Strategia de dezvoltare locală nu se încheie cu planul de acţiuni, ci este necesară o monitorizare a punerii în aplicare a acesteia, monitorizare care urmăreşte modul şi măsura în care rezultatele preconizate sunt atinse. Numai astfel se poate evalua măsura în care obiectivele de dezvoltare au fost atinse. Recomandăm ca strategia de dezvoltare locală să fie supusă dezbaterii publice înainte de a fi aprobată în consiliul local. Chiar dacă acest proces de consultare durează mai mult timp este foarte util deoarece primeşte feedback-ul comunităţii locale, iar implementarea ulterioară va fi mult mai facilă fiind cunoscută şi susţinută de destinatarii finali ai acesteia, cetăţenii. Aprobarea prin hotărâre a consiliului local reprezintă asumarea angajamentului pentru îndeplinirea obiectivelor şi un act cu putere legislativă. Din practica APL, putem recomanda modelul comunei Aninoasa, din judeţul Dâm­ boviţa (www.primariaaninoasa.ro) care a postat pe site Strategia de dezvoltare economicosocială, precum şi Hotărârea Consiliului Local privind aprobarea strategiei. De asemenea, recomandăm site-ul Primăriei Oraşului Titu, care a lansat spre dezbatere publică strategia de dezvoltare locală. Astfel, cetăţenii pot transmite părerile lor prin completarea unui chestionar (http://titu.uv.ro/docstrat/ Chestionar_Dezbatere_Publica.doc). APL au la îndemână câteva posibilităţi de finanţare pentru elaborarea strategiilor de dezvoltare locală. În acest sens, Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Admi­ nis­trative, prin Axa prioritară 1: „Îmbunătăţiri de structură şi proces ale managementului ciclului de politici publice”, Domeniul 1.1: Îmbunătăţirea procesului de luare a deciziilor la nivel politico-administrativ, finanţează în limita a 21.900.000 lei proiecte destinate

să creeze strategii de dezvoltare locală. Suma minimă care poate fi solicitată este de 220.000 lei, iar perioada de implementare a proiectului este de minim 6 luni şi maxim 2 ani. Valoarea finanţării acordate este de maxim 98% din totalul cheltuielilor eligibile, în timp ce solicitantul trebuie să contribuie cu un procent de minim 2%. O altă oportunitate de finanţare este axa Leader din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală care finanţează înfiinţarea Grupurilor de Acţiune Locală, dobândirea de abilităţi de către comunităţile locale, structurile publice şi private locale implicate în dezvoltarea rurală în vederea pregătirii strategiei de dezvoltare locală, precum şi

implementarea strategiilor de dezvoltare locală. În aceste situaţii, finanţările pot merge şi până la 100%. Activităţile finanţate se referă la formarea de parteneriate de dezvoltare locale reprezentative, elaborarea de strategii integrate de dezvoltare locală sau finanţarea cercetărilor/studiilor teritoriilor (zonelor) rurale şi pregătirea aplicaţiilor pentru sprijin. Ţinând cont de avantajele pe care le oferă o strategie de dezvoltare locală, recomandăm tuturor beneficiarilor eligibili de finanţări europene să redacteze o astfel de strategie, deoarece proiectele lor vor fi mult mai fundamentate teoretic şi se vor bucura şi de susţinere din partea comunităţii locale.

Bibliografie: 1. Ghid practic pentru elaborarea strategiilor locale de dezvoltare durabila, Agenţia de Dezvoltare Durabilă a Judeţului Braşov, 2007 2. Elaborarea strategiilor de dezvoltare locala, Centru de Informare pentru Dezvoltare Durabila Bihor, 2006 3. www.prefecturadambovita.ro, www.primariaaninoasa.ro, www.titu.uv.ro, www.mai.gov.ro, www. maap.ro, www.adl.ro, www.rural-center.ro

Raluca GLĂVAN Consilier pentru afaceri europene Instituţia Prefectului – Judeţul Dâmboviţa

Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR) - Concept european şi aplicare în România – Fondurile Structurale sunt instrumente financiare, fonduri europene publice şi reprezintă o modalitate de finanţare acordată de către Uniunea Europeană în scopul eliminării sau diminuării ecarturilor economice între anumite domenii sau activităţi, sau regiuni de dezvoltare a statelor Uniunii Europene. Astfel, scopul principal este de a crea şi menţine o coeziune socio-economică adecvată la nivelul spaţiului unic european. Pentru perioada 2007-2013, Uniunea Europeană pune la dispoziţie următoarele surse de finanţare: – Fondul Social European (FSE), a cărui înfiinţare a fost prevăzută prin Tratatul de la Roma; – Fondul European pentru Orientare şi Garantare Agricolă (FEOGA), Secţiunea Orientare, creat în 1962;

– Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), înfiinţat în 1975; – Instrumentul Financiar pentru Orientarea Pescuitului (IFOP), creat în 1993. Fondurile structurale europene sunt accesibile tuturor statelor spaţiului unic european, în măsura în care acestea din urmă îndeplinesc un pachet de condiţii obligatorii. Astfel, pentru România, criteriile de eligibilitate comune şi obligatorii pentru toate programele operaţionale sunt: – Existenţa unei activităţi care să fie desfăşurată pe teritoriul României; – Societatea beneficiară nu trebuie să se afle în stare de insolvenţă, să nu aibă afaceri administrate de un judecător sindic; – Societatea trebuie să nu deţină datorii restante la bugetul de stat, bugetele 23

locale, asigurări sociale, asigurări pentru şomaj, asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale, asigurări de sănătate sau alte tipuri de obligaţii prevăzute de legile în vigoare; – Solicitantul nu trebuie să fie înregistrat în categoria « societăţi în dificultate »; – Pentru cazurile de companii care derulează o activitate economică de mai mult de 2 ani, acestea trebuie să fi înregistrat profit în ultimii doi ani contabili; – Dacă într-unul dintre aceşti ani se înregistrează totuşi o pierdere, atunci aceasta nu trebuie să fie mai mare decât profitul anterior obţinut; – Solicitantul trebuie să fie proprietarul infrastructurii/terenului/construcţiei pe care se va efectua investiţia sau trebuie să aibă în concesiune/folosinţă/ chirie infrastructura/terenul/construcţia pe o durată de minim 10 ani de la data depunerii proiectului ; – Infrastructura/terenul/construcţia pe care se va efectua investiţia trebuie să fie liberă de orice sarcini şi nu face obiectul unor litigii în curs de soluţionare cu privire la situaţia juridică. Dintre fondurile puse la dispoziţie de Uniunea Europeană, o atenţie deosebită este acordată Fondului European de Dezvoltare Regională (FEDR), care are şi cea mai mare pondere în cadrul fondurilor structurale. FEDR este reglementat de un cadru comunitar bine definit : – Tratatul de instituire a Comunităţii Euro­ pene, titlul XVII « Coeziunea economică şi socială » ; – Regulamentul (EC) nr. 1080/2006 al Parla­ mentului European şi Consiliului din 5 iulie 2006 privind Fondul European de Dezvoltare Regională ; – Regulamentul (EC) nr. 1083/2006 din 11 iulie 2006 care instituie prevederi generale cu privire la Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de Coeziune. FEDR are ca principal obiectiv, conform articolului 160 al Tratatului de Instituire a Comunităţii Europene, diminuarea principalelor dezechilibre regionale în interiorul Comunităţii prin participarea la dezvoltarea şi ajustarea structurală a regiunilor cu întârzieri în dezvoltarea şi reconversia regiunilor industriale în declin2.

Altfel spus, FEDR se poate implica şi susţine financiar următoarele sectoare3: – Mediul productiv, în special pentru dezvoltarea competitivităţii şi investi­ ţiilor durabile ale întreprinderilor mici şi mijlocii, şi pentru creşterea capacităţii de atracţie a regiunilor prin intermediul potenţialului infrastructurii lor; – Cercetarea şi dezvoltarea tehnologică în scopul favorizării dezvoltării de noi tehnologii; – Dezvoltarea societăţii informaţionale; – Dezvoltarea turismului şi a investiţiilor în patrimoniul cultural, inclusiv protecţia acestuia şi a celui natural, cu condiţia de a crea locuri de muncă; – Protecţia şi ameliorarea mediului; – Susţinerea egalităţii şanselor între băr­baţi şi femei prin crearea de întreprinderi şi infrastructură de servicii care să faciliteze concilierea dintre viaţa de familie şi cea profesională. La nivelul Uniunii Europene, Fondul Euro­ pean pentru Dezvoltare Regională a fost creat în vederea acoperirii priorităţilor analizate pe trei obiective de politică regională: –C  onvergenţă; – Competitivitate regională şi ocuparea forţei de muncă; – Cooperare teritorială europeană. Astfel,pentruprimulobiectiv,convergenţa, FEDR are ca priorităţi de finanţare: cercetarea şi dezvoltarea tehnologică, societatea infor­ma­ ţională, iniţiative de dezvoltare locală, protecţia mediului, turismul, investiţii în cultură, investiţii în transport, investiţii în energie, investiţii în infrastructura socială şi de sănătate. În ceea ce priveşte al doilea obiectiv, competitivitatea regională şi ocuparea forţei de muncă, asistenţa financiară are ca priorităţi următoarele direcţii: – Inovare şi economia bazată pe cunoaş­ tere; – Protecţia mediului şi prevenirea riscului; – Acces la servicii de transport şi tele­ comunicaţii de interes economic general. Nu în cele din urmă, pentru al treilea obiectiv, cooperare teritorială europeană, priorităţile fondului sunt: –D  ezvoltarea activităţilor transfrontaliere economice şi sociale; – Dezvoltarea cooperării transnaţionale; – Creşterea eficacităţii economice regionale.

2. http://www.eurotrainer.ro/fondul-european-de-dezvoltare-regionala/ 3. http://www.standard-team.com/cikkek/fedr.php 24

Pentru a obţine finanţare din partea Uniunii Europene prin cadrul programului european pentru dezvoltare regională, solicitantul care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României trebuie să urmeze un ghid constituit din etape importante şi obligatorii, care contribuie la succesul proiectului supus aprobării. Astfel, un prim pas important este iden­ tificarea investiţiei care necesită finanţare prin programe speciale şi prezentarea potenţialului beneficiar la o societate de consultanţă. Astfel se asigură o informare corectă şi completă referitoare la procesele şi procedurile implicate în completarea dosarului aferent proiectului. Foarte important este procesul de verificare al eligibilităţii solicitantului, întrucât nerespectarea oricăreia dintre condiţiile enumerate anterior duce la invalidarea dosarului de solicitare. Următorul pas este reprezentat de pregătirea proiectului, acest proces presupunând

alcătuirea documentaţiei necesare obţinerii finanţării. Aici, solicitantul trebuie să prezinte atât ideea sa de îmbunătăţire care necesită finanţare prin fonduri speciale, dar şi întocmirea rapoartelor care să evidenţieze eligibilitatea sa din punct de vedere financiar-contabil, altfel spus, întocmirea bugetului. Este luată în considerare şi capacitatea beneficiarului de cofinanţare şi puterea sa de a atrage alte finanţări externe. Odată cu finalizarea întocmirii proiectului, se trece la ultimul pas, depunerea lui la oficiile regionale competente în domeniul respectiv de activitate. Aici, proiectul este evaluat din punct de vedere al viabilităţii sale, accentul fiind pus în special pe viabilitatea economico-financiară. În România, pentru perioada 2007-2013, FEDR finanţează proiecte în valoare totală de 8.976.466.066 Euro, acestea făcând parte din Programele operaţionale şi axele prioritare mai sus enumerate.

Tabelul nr. 1 Programe Operaţionale finanţate în România de FEDR Program

Finantare FEDR Repartizare pe axe prioritare

3.726.021.762 Euro

– Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor (30%); – Îmbunătăţirea infrastructurii regionale şi locale de transport (20,35%); – Îmbunătăţirea infrastructurii sociale (15%); – Sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri regional şi local (17%); – Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului (15%); – Asistenţa tehnică (2,65 %).

2.544.222.109 Euro

– Sistem inovativ şi eco-eficient de producţie (31%); – Cercetare, dezvoltare tehnologică şi inovare pentru competitivitate (21%); – Tehnologia Informaţiilor şi Comunicaţiilor pentru sectorul privat şi public (15%); – Creşterea eficienţei energetice şi a securităţii furnizării în contextul combaterii schimbărilor climatice (25%); – România ca destinaţie atractivă pentru turism şi afaceri (5%); – Asistenţa tehnică (3%).

Programul Operaţional 1.289.332.210 Sectorial Transport Euro (POS Transport)

– Modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii naţionale de transport în afara axelor prioritare TEN-T în scopul creării unui sistem naţional de transport durabil (75%); – Modernizarea sectorului de transport în scopul creşterii protecţiei mediului şi a sănătăţii publice şi siguranţei pasagerilor (18%); – Asistenţa tehnică (7%).

Programul Operaţional Sectorial Mediu (POS Mediu)

– Dezvoltarea sistemelor de management integrat al deşeurilor şi reabilitarea siturilor contaminate (75,54%); – Implementarea sistemelor adecvate de management pentru reteaua de arii speciale de protecţie a naturii (13,9%); – Dezvoltarea infrastructurii adecvate de prevenire a riscurilor naturale în zonele cele mai expuse la risc (9,2%); – Asistenţa Tehnică (10,55%).

Programul Operaţional de Dezvoltare Regională (POR)

Programul Operaţional Creşterea Competitivităţii Economice (PO CCE)

1.236.652.195 Euro

– Sprijin pentru implementarea instrumentelor structurale şi coordonarea programelor (49%); 170.237.790 – Dezvoltări viitoare şi sprijin pentru funcţionarea Sistemului Informatic Euro Unic de Management (31%); – Diseminarea informaţiei şi promovarea instrumentelor structurale (20%). Sursa: prelucrare dupa http://www.eurotrainer.ro/fondul-european-de-dezvoltare-regionala/ Programul Operaţional Asistenţă Tehnică (PO - AT )

25

Următorul exemplu reprezintă un model de proiect cofinanţat de Fondul European pentru Dezvoltare Regională. Astfel, prin intermediul Obiectivului General POS – Transport, Guvernul României alături de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, sprijinite financiar de Uniunea Europeană prin programul FEDR doreşte asigurarea infrastructurii de transport extinse, moderne şi durabile. În acest proiect, Comisia Europeană are o contribuţie financiară de 69,25% prin intermediul FEDR, diferenţa de 30,75% fiind asigurată de Guvernul României. Obiectivele proiectului, aşa cum sunt ele prezentate de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii cuprind: – Modernizarea şi dezvoltarea reţelelor naţionale de transport; – Reducerea timpilor de parcurs a autovehiculelor pe reţeaua de drumuri naţionale; – Îmbunătăţirea siguranţei traficului; – Dezvoltarea socio-economică a zonelor tranzitate de drumurile naţionale reabilitate şi construirea de variante ocolitoare. Din valoarea totală a fondurilor alocate pentru 2007-2013, aprobarea a fost deja obţinută pentru 33,957,912 Euro, existând încă aplicaţii de finanţare aflate în analiză şi care însumează 196,726,447 Euro. Primul model de reabilitare prezentat în cadrul proiectului a constat în refacerea DN 24, limita judeţelor Galaţi şi Vaslui-Crasna şi DN 24B Crasna-Albiţa. În acest sens, numărul de kilometri reabilitaţi la standarde europene este de 94,72, valoarea investiţiei ajungând la 127,834,880 Euro (inclusiv TVA). Sursele de finanţare sunt FEDR şi Fonduri Guvernamentale, iar perioada execuţiei este 2009-2011. Scopul proiectului este modernizarea şi reabilitarea drumurilor naţionale DN 24 şi 24B în vederea asigurării infrastructurii de bază, necesară cererii de transport în creştere către

graniţa cu Republica Moldova, respectiv Vama Albiţa. Proiectantul este reprezentat de compania INOCSA Ingenieria, S.L., iar proiectarea se realizează în cadrul programului ISPA 2005/ RO/16/P/PAA/003/01. În momentul demarării proiectului, sectoarele de drum naţional DN 24 şi DN 24B vor fi împărţite în trei loturi, astfel încât execuţia lucrărilor să fie cât mai facilă, iar rezultatele să fie prezentate în perioada stabilită. Cu toate că exemple de bune practici există în România, acesta fiind unul dintre ele, apar şi piedici apărute în procesul de obţinere a finanţării. Astfel, în multe cazuri, noile state membre ale Uniunii Europene manifestă o abilitate redusă în utilizarea eficientă a fondurilor din cauza lipsei de experienţă în elaborarea proiectelor pentru finanţare. O altă problemă întâmpinată este aceea a deficitului de transparenţă în organizarea licitaţiilor, dar şi lipsa de interes a potenţialilor beneficiari pentru o informare cât mai completă şi corectă. O piedică importantă este şi nivelul corupţiei, care impiedică adesea urmarea unor proceduri şi luarea unor decizii în concordanţă cu procedurile europene. În prezent, o problemă de actualitate este criza economico-financiară, care afectează deopotrivă bugetele locale şi regionale, dar influenţează negativ şi decizia de finanţare pentru multe proiecte. Cu toate acestea, progresele înregistrate de ţara noastră la nivelul managementului local, dar şi în aria întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM-uri), exemplele de reuşită ale proiectelor deja finanţate, precum şi experienţa statelor implicate activ în astfel de proiecte vor reuşi să asigure un grad mai mare de implicare în obţinerea de finanţări din partea Uniunii Europene şi utilizarea lor eficientă în programe de dezvoltare economică şi socială.

Bibliografie: http://www.europeanprojects.ro http://www.eurotrainer.ro/fondul-european-de-dezvoltare-regionala/ http://www.mt.ro Politica de Dezvoltare Regională a României

26

Raluca Petrovai Economist

De la idee la proiect – Documente necesare întocmirii dosarului de finanţare pentru accesarea măsurii 322 din PNDR Toată lumea vorbeşte în ultima vreme despre goana după fondurile structurale, despre scrierea unui proiect, despre avize. Aparent, se acordă o importanţă deosebită dezvoltării spaţiului rural şi accesării fondurilor disponibile pentru modernizarea infrastructurii din mediul rural. Înainte de a afirma sus şi tare că nu se accesează fonduri structurale “la ţară” şi că nu avem o agricultură modernă, trebuie făcute câteva precizări. In primul rând, Planul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) nu e finanţat de un fond structural, ci de unul cu acţiune structurală (Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală), prin intermediul căruia se transpune celebra Politică Agricolă Comună (PAC), dar ce mai contează acum când e criză, bani să fie. In al doilea rând, pentru a îndeplini cerinţele severe de accesare a măsurilor private din PNDR, ţăranul/fermierul trebuie să aibă o infrastructură pusă la punct – un sistem de alimentare cu apă, obligatoriu canalizare, un drum judeţean sau comunal care să îi permită să ajungă mai sigur şi mai rapid către pieţele de desfacere. In al treilea rând, problema proprietăţii şi a instituirii sistemului cărţilor funciare încă trenează, după 20 de ani, primăriile sunt asaltate de zeci de procese, iar banii europeni ajung doar acolo unde se poate face dovada proprietăţii sau a unor contracte ferme de concesiune/închiriere/ arendă. Aşadar, fără o infrastructură conform “cerinţelor europene”, satul românesc e condamnat la subdezvoltare. Apare un adevărat cerc vicios. Si pentru că rolul nostru este de consiliere, ne-am propus analizăm, pe scurt, procedura de întocmire a dosarului de finanţare şi obţinerii avizelor necesare accesării măsurii 322 din Planul Naţional de Dezvoltare Rurală, denumită “Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătăţirea serviciilor de bază pentru economia şi populaţia rurală şi punerea în valoare a moştenirii rurale”. Ceea ce nu ştiu potenţialii beneficiari ai măsurii 322 este că, urmînd cerinţele drastice ale ghidului solicitantului, vor ajunge la un dosar de solicitare a finanţării foarte voluminos, ce va avea în structura sa următoarele tipuri de documente:

de fezabilitate de către o firmă de consultanţă, datele cuprinse în conţinutul acestuia servind ulterior la completarea bugetului indicativ al proiectului şi devizelor. Studiul de fezabilitate, dacă e vorba de un proiect integrat, trebuie să fie contractat pentru pachetul de investiţii pentru care solicitantul doreşte să obţină finanţare. Astfel, dacă se doreşte realizarea unui sistem de alimentare cu apă, reţea de canalizare şi staţie de epurare şi asfaltarea unor drumuri comunale şi săteşti, licitaţia se va face pentru un singur obiectiv şi nu pentru trei distincte, dar vor fi elaborate studii pentru fiecare investiţie în parte. De aici au apărut şi problemele. Autorităţile locale fie le-au executat pe rând, din cauza sumelor mici avute la dispoziţie, fie au interpretat greşit prevederile legii, din dorinţa de a urgenta realizarea studiilor, şi au încredinţat direct execuţia lor. Contractând trei studii diferite, ca în exemplul de mai sus şi nu un pachet, se poate ajunge la depăşirea sumei de 10.000 de euro, până la care este permisă încredinţarea directă, şi pot fi încălcate prevederile legii achiziţiilor publice, întrucât cele trei contracte vizează servicii de consultanţă. O altă problemă ce poate apărea în această fază a elaborării studiului de fezabilitate este legată de consultant. Mulţi consultanţi ajung să încheie contracte pentru realizarea unor lucrări, care le depăşesc capacitatea de “srl-uri de apartament”, şi se văd nevoiţi fie să sub-contracteze, în cazul cel mai fericit, fie să nu predea lucrarea la termenele din contract, fie, cel mai grav, să o predea greşit întocmită, beneficiind de lipsa personalului de specialitate din primării. De aceea, este obligatoriu ca în momentul contractării să nu se ţină cont de numărul de

1. cererea de finanţare; 2. studiul de fezabilitate, ce trebuie să respecte prevederile HG nr. 28/2008. Pentru a elabora cererea de finanţare, solicitantul trebuie să aibă întocmit un studiu 27

661/2006, de către un proiectant certificat de acest minister.

proiecte, studii aflate în lucru sau executate, ci de numărul de proiecte aprobate (în cazul nostru, relevant poate fi numărul de proiecte finanţate prin măsura 2.1 a programului SAPARD sau prin OG nr.7/2006). Structura studiului de fezabilitate trebuie să respecte prevederile HG nr. 28/2008 privind aprobarea conţinutului-cadru al documentaţiei tehnico-economice aferente investiţiilor publi­ce, precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii legale. În faza studiului de fezabilitate, mai trebuie obţinute, pe lîngă avizele enumerate anterior şi cele prevăzute de capitolul A: Piese scrise, punctul 8 din HG nr.28/2008: – aviz de gospodărire a apelor, – acord de mediu de la Agenţia de Protecţie a Mediului, – autorizaţie de amplasare şi acces la drumuri judeţene, – acord din partea Poliţiei rutiere. Pentru obţinerea avizului de gospodărire a apelor, proiectantul va depune o documentaţie la Apele Române şi, în termen de 10 zile, acesta poate fi eliberat. Dacă proiectantul nu este atestat de Ministerul Mediului, se întocmeşte un referat tehnic prin care se confirmă că investiţia pentru care se solicită avizul este în concordanţă cu prevederile Directivei nr. 2000/60/CE, de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei, şi cu Planurile de implementare a Directivelor 98/83/CE şi 91/271/CEE. Referatul nu ţine loc de aviz de gospodărire a apelor şi se eliberează în vederea obţinerii finanţării necesare realizării obiectivelor. După obţinerea fondurilor necesare promovării investiţiei, se va solicita obţinerea avizului de gospodărire a apelor, pe baza unei documentaţii tehnice întocmite conform normativului de conţinut aprobat prin Ordinul ministrului mediului şi gospodăririi apelor nr. 28

1. a  cord de mediu de la Agenţia de Protecţie a Mediului Consultantul va depune o documentaţie compusă din memoriu tehnic, note de calcul, fişă tehnică pentru emiterea avizului, certificat de urbanism (copie la dimensiunea “reală”), hotărârea Consiliului Local de atestare a domeniului public şi, obligatoriu, certificatul de acreditare al consultantului din partea Ministerului Mediului. La depunerea documentaţiei, solicitantul trebuie să facă dovada îndeplinirii cerinţelor de publicitate, prin afişare la sediul primăriei a unui anunţ, vizat, ştampilat şi cu data afişării înscrisă, şi prin publicare în presă. Data afişării trebuie sa coincidă cu data publicării anunţului în ziar. De exemplu, un solicitant din judeţul Buzău depune documentaţia la Agenţia de Protecţie a Mediului Buzău, aşteaptă 10 zile lucrătoare de la publicarea anunţului eventualele observaţii ale publicului, apoi documentaţia pleacă la Galaţi, la Agenţia Regională de Protecţie a Mediului, care o evaluează minim 20 de zile. După evaluarea Agenţiei Regionale, documentaţia revine la Buzău, de unde solicitantul este invitat să o ridice. 1. c ertificat de urbanism (de cele mai multe ori trebuie obţinut de la consiliul judeţean); 2. inventarul bunurilor ce aparţin domeniului public (hotărâre de consiliu local prin care se atestă domeniul public); 3. a  viz de racordare de la Electrica Şi de această dată trebuie întocmit un nou dosar care conţine o parte scrisă compusă din: memoriu tehnic, chestionar pentru obţinerea avizului energetic de racordare, fişa tehnică în vederea emiterii acordului unic şi o parte desenată compusă din: plan încadrare în zonă şi plan staţie de epurare – în cazul canalizării. 1. a  viz sanitar de la Direcţiile de Sănătate Publică Judeţene Din nou un dosar compus dintr-o parte scrisă ce va conţine memoriu tehnic, certificat de urbanism, fişă tehnică pentru obţinerea avizului sanitar şi o parte desenată compusă din plan de încadrare în zonă şi plan de situaţie. 2. a  dresă de la Direcţiile Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Proiectele depuse de către autorităţile publice locale nu fac obiectul avizării sau autorizării din punct de vedere sanitar veterinar sau al siguranţei alimentelor, însa adresa trebuie să se regăsească în conţinutul dosarului. 3. e  xpertiza tehnică de specialitate (dacă există o construcţie)

4. raport privind stadiul fizic al lucrărilor pentru proiectele care prevăd moder­ nizarea construcţiilor existente 5. hotărâre de Consiliu Local pentru instru­ mentarea proiectului 6. codul de înregistrare fiscală 7. lista agenţilor economici şi a instituţiilor de interes public deserviţi de proiect 8. lista gospodăriilor care au depus la primărie adeziunea privind necesitatea investiţiei 9. antecontract de prestări servicii privind sortarea, ridicarea şi transportul deşeuri­ lor rezultate în urma implementării proiec­tului 10. certificat de cazier judiciar al reprezen­ tantului legal de proiect (primarul) 11. copia actului de identitate al acestuia 12. adresa de la Trezorerie cu numărul contului aferent proiectului 13. certificat de atestare fiscală 14. certificat de cazier fiscal 15. raport asupra utilizării altor programe cu finanţare nerambursabilă 16. aviz tehnico-economic din partea comi­ siei de specialitate a Consiliului Local 17. adresă din partea Consiliului Judeţean prin care se confirmă ca investiţia se încadrează în strategia de dezvoltare locală Deşi strategia de dezvoltare locală e un document aparţinând comunităţii şi este rezultatul unui proces de consultare publică, însuşit de consiliul local prin hotărâre de consiliu local, totuşi e nevoie de o nouă adresă la Consiliul Judeţean, prin care acesta să certifice ceea ce era deja evident şi ar fi putut fi rezolvat printr-o copie a hotărârii de consiliu local şi extras din strategia de dezvoltare locală, certificate de secretarul comunei. 1. situaţia achiziţiilor publice anterioare depunerii cererii de finanţare 2. declaraţie pe propria răspundere a responsabilului legal de proiect referitoare la cofinanţarea cheltuielilor neeligibile 3. hotărîre de înfiinţare a consiliului local 4. hotărîre de numire a responsabilului legal de proiect 5. scrisoare garanţie avans APDRP din partea Consiliului Judeţean Buzău 6. studii geotehnice 7. studii hidrologice 8. ridicări topografice 9. aviz de la Inspectoratul de Stat în Construcţii. În total, aproximativ 500 de pagini ale dosarului de finanţare. Posibilele soluţii pentru eficientizarea acestui proces

Pentru a veni în sprijinul solicitanţilor, atât publici, cât şi privaţi, ar fi utilă publicarea unor broşuri, pe lângă ghidurile solicitantului, care să detalieze modalitatea de accesarea a fiecărei axe sau măsuri. Trebuie avute în vedere procedurile de selecţie a consultanţilor, modalitatea de întocmire a documentaţiilor pentru obţinerea avizelor, acordurilor şi autorizaţiilor, pe care solicitanţii să le poată studia şi întocmi pentru a evita eventualele drumuri suplimentare pentru refacerea acestora. O altă măsură ar putea fi înfiinţarea pe lângă prefecturi, ca reprezentanţi ai guvernului în teritoriu şi instituţii coordonatoare ale serviciilor publice deconcentrate, de birouri unice în care să participe câte un reprezentant de la instituţiile implicate în avizarea documentaţiilor necesare pentru accesarea fondurilor europene. Astfel, solicitanţii s-ar adresa direct biroului unic, cu un singur set de documente, urmând ca reprezentanţii din birou să preia solicitarea şi fiecare, la instituţia din care face parte, va urma procedura de avizare. Soluţia de eliminare sau diminuare a numărului de avize ar fi binevenită, dar la care dintre ele se poate renunţa? La cel al Poliţiei Rutiere pentru clădirile amplasate în zona de protecţie a drumurilor? Dacă, după un an, acolo va avea loc un accident, cine va fi oare vinovat? Autorităţile locale sau Poliţia. Sau să renunţăm oare la cel de la DSVSA? Şi dacă apare un focar de gripă aviară? Atunci din nou autorităţile locale ar fi vinovate, pentru că atunci când au elaborat documentaţia pentru staţia de epurare nu au avut acordul DSVSA şi de acolo pot proveni problemele. In calea facilitării accesului la fonduri stau şi evaluările după depunerea proiectului. Singura propunere selectată spre finanţare în judeţul Buzău, în cadrul măsurii 322, este a Consiliului Local al comunei Gura Teghii. Proiectul „Canalizare, staţie epurare şi îmbunătăţirea reţelei de drumuri de interes local în satul Gura Teghii,comuna Gura Teghii, jud. Buzău” a fost depus în luna mai 2008 şi, după declararea ca eligibil, contractul de finanţare a fost semnat în luna octombrie, iar licitaţia pentru realizarea proiectului tehnic a avut loc în luna februarie 2009. Simplificarea procedurilor rămâne sin­ gura modalitate de îmbunătăţire a depunerii dosarelor de finanţare, prin eliminarea drumu­rilor suplimentare şi scurtarea termenelor de acordare a avizelor. Dar, după partea de avizare, trebuie redusă perioada de evaluare, astfel încât de la data depunerii dosarului de finanţare până la definitivarea proiectului tehnic să nu mai treacă aproape un an. Gabriel Avramescu Consilier pentru afaceri europene Instituţia Prefectului Judeţului Buzău 29

Atragerea fondurilor pentru mediu prin intermediul instrumentului financiar LIFE+

Politica de mediu este fără îndoială una dintre marile priorităţi ale Uniunii Europene. Privite la început cu reticenţă şi fără a avea o consacrare concretă în cadrul tratatelor institutive, dispoziţiile referitoare la protecţia mediului au acum o consacrare deplină atât la nivelul Tratatelor cât şi la nivelul celorlalte instrumente juridice europene. Mai mult, pentru a asigura protecţia mediului Uniunea Europeană a pus la dispoziţia statelor membre diferite instrumente financiare prin care să fie finanţate proiecte care au ca scop protecţia mediului. Unul dintre aceste instrumente financiare este şi Life+ de care ne vom ocupa în cele ce urmează. Instrumentul financiar Life+. Consideraţii generale, obiectiv general Life+ este un instrument financiar menit să asigure realizarea efectivă a protecţiei mediului, care constituie una dintre dimensiunile fundamentale ale dezvoltării durabile a Uniunii Europene. Datorită acestui aspect, Instituţiile Uniunii Europene se vor implica efectiv în finanţarea proiectelor care au ca scop protecţia mediului înconjurător. Conform Regulamentului 614/2007 care reglementează dispoziţiile referitoare 30

la instrumental financiar Life+ asistenţă din partea UE se va oferi prin intermediul unor acorduri de subvenţionare şi contracte de achiziţii publice, dispoziţii care sunt stipulate în Regulamentul 1605/2002 privind Regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităţilor Europene. Life+ conţine 3 elemente: Natura si Biodiversitate, Politică şi guvernare în materie de mediu şi Informare şi comunicare. Pentru a populariza acest proiect Comisia Europeană organizează seminarii, întâlniri, ateliere în toate statele membre pentru a promova pe cât posibil instrumentul financiar Life+ astfel încât toate statele membre să conştientizeze importanţa protecţiei mediului pe de o parte iar pe de altă parte să se cunoască la nivelul Statelor membre că instituţiile UE sunt dispuse să finanţeze eforturile statelor îndreptate spre protecţia mediului. În acelaşi timp, vor primi fonduri din bugetul Life+ si ONG-urile care au ca scop protecţia mediului astfel încât să fie implicaţi cât mai mulţi factori pentru atingerea obiectivului de protecţie a mediului. ONG-urile care vor beneficia de fonduri din partea Life+ vor fi cele care sunt independente, care au un caracter non-profit, şi care desfăşoară activităţi în cel puţin 3 ţări europene, fie singure, fie sub forma unei asociaţii. Obiectivul principal al instrumentului Life+, conform Regulamentului 614/2007 este acela de punere în aplicare, actualizarea si dezvoltarea politicii şi legislaţiei de mediu comunitare, inclusiv la integrarea mediului în alte politici, contribuind astfel la dezvoltarea durabilă. Criterii de exigibilitate Life+ va finanţa proiecte de mediu care vor respecta în principal următoarele criterii de exigibilitate: în primul rând proiectul va trebui să fie de interes comunitar şi să aducă o contribuţie importantă la obiectivul general al instrumentului Life+, iar în al doilea rând proiectul trebuie să fie coerent şi fezabil

din punct de vedere tehnic şi financiar, iar fondurile să fie utilizate în mod optim. În acelaşi timp pentru a asigura valoarea adăugată europeană şi pentru a evita finanţarea unor activităţi recurente, proiectul trebuie să îndeplinească cel puţin unul dintre criteriile următoare: să fie proiecte care promovează cele mai bune practici sau proiecte demonstrative pentru punerea în aplicare a Directivelor 79/409/ CEE sau 92/43/CE; să fie proiecte inovatoare sau proiecte demonstrative, legate de obiectivele comunitare în materie de mediu, inclusiv difuzarea şi dezvoltarea de tehnici, know-how şi tehnologii de bună practică; să fie campanii de sensibilizare şi formare specială a agenţilor participanţi la intervenţii de prevenire a incendiilor forestiere; să fie proiecte pentru dezvoltarea şi punerea în aplicare a obiectivelor comunitare referitoare la monitorizarea pe scară largă, armonizată, completă, şi pe termen lung a pădurilor şi interacţiunilor ecologice1. Obiectivele specifice Instrumentul financiar Life+ conţine şi obiective specifice în funcţie de cele 3 componente ale sale. Astfel, pentru natură şi biodiversitate principalele obiective se referă la punerea în aplicare a legislaţiei şi politicilor de mediu în domeniul biodiversităţii şi a naturii la nivel local şi regional aplicarea programului Natura 2000, cât şi la crearea unor politici care să îmbunătăţească starea naturii şi a biodiversităţii la nivel naţional prin îndepărtarea factorilor care le deteriorează. Principalele obiective pentru componenta Politică şi guvernare în materie de mediu, ar fi cele legate de contribuţia la dezvoltarea şi demonstrarea politicilor, tehnologiilor, metodelor şi instrumentelor inovatoare, facilitarea punerii în aplicare a politicilor de mediu la nivel local şi regional, şi, în acelaşi timp favorizarea unei guvernări axate pe politicile de mediu prin implicarea tuturor părţilor interesate şi a ONG-urilor în procesul consultărilor politice şi punerii în aplicare. Pentru a treia componentă şi anume Informare şi comunicare obiectivele se referă la difuzarea informaţiei şi sensibilizarea cu privire la aspectele de mediu prin conferinţe, seminarii şi ateliere care vor avea ca obiect şi formarea în materia prevenirii incendiilor forestiere.

Forme de intervenţie Finanţarea comunitară poate lua următoarele forme juridice: acorduri de subvenţionare şi contracte de achiziţii publice. Subvenţiile comunitare care au un rol deosebit în implemenatrea proiectelor se vor realiza prin acorduri cadru de parteneriat, participarea la fonduri şi mecanisme financiare sau cofinanţarea subvenţiilor de funcţionare sau celor de acţiune. În cazul subvenţiilor de acţiune, rata maximă de cofinanţare este de 50% din costurile eligibile. Cu toate acestea, ca o excepţie, rata maximă de cofinanţare pentru componenta Life+ Natură şi Biodiversitate poate să crească până la 75% din costurile eligibile în cazul proiectelor privind habitatele şi speciile prioritare pentru punerea în aplicare a Directivei 94/43/CEE ori al speciilor de păsări care sunt considerate prioritare pentru finanţare atunci când este necesar să se atingă obiectivul urmărit în materie de conservare. În cazul contractelor de achiziţii publice, fondurile comunitare pot acoperi costurile achiziţiei de servicii şi bunuri. Aceste costuri pot include cheltuielile de informare şi comunicare, pregătire, punere în aplicare, monitorizare, verificare, şi evaluare a proiectelor, politicilor, programelor şi legislaţiei. Modul de selecţie a proiectelor Comisia asigură repartizarea proporţională a proiectelor prin stabilirea unor alocări orien­ tative naţionale anuale pentru perioadele 20072010 si 2011-2013, pe urmatoarele criterii: Un prim criteriu de selecţie a proiectelor este populaţia totală a fiecărui stat membru. Acestui criteriu i se aplică o pondere de 50%. In acelaşi timp se va lua în considerare densitatea populaţiei fiecărui stat membru până la o limită care corespunde dublului densităţii medii a populaţiei Uniunii Europene, acestui criteriu i se aplică o pondere de 5%. Un al doilea criteriu ar fi natura şi biodiversitatea. In acest sens se va lua în considerare suprafaţa totală a siturilor de importantă comunitară pentru fiecare stat membru, exprimată ca proporţie a suprafeţei totale a siturilor de importanţă comunitară. Acestui criteriu i se aplică o pondere de 25%. Tot la acest criteriu se va lua în considerare

1. Conform Regulamentului european 614/2007 (Regulamentul Life+) 31

procentul din teritoriul unui stat membru acoperit de situri de importanţă comunitară raportat la procentul din teritoriul comunitar acoperit de situri de importanţă comunitară. Acestui criteriu i se aplică o pondere de 20%. Statele membre transmit Comisiei toate propunerile de proiecte spre finanţare, Comisia Europeană selectand proiectele pe baza obiectivelor şi criteriilor enunţate mai sus. Pot fi acceptate şi proiecte transnaţionale, iar Comisia va acorda o atenţie sporită proiectelor transnaţionale atunci când cooperarea transnaţională este determinată pentru a garanta protecţia mediului, în special a conservării speciilor. Comisia publică în mod regulat o listă a proiectelor finanţate prin intermediul Life+, inclusiv o scurtă descriere a obiectivelor şi rezultatelor obţinute şi un rezumat al fondurilor cheltuite. Pentru aceasta foloseste mijloacele de comunicare în masă şi tehnologiile corespunzătoare, inclusiv internetul. Monitorizarea Pe parcursul desfăşurării proiectelor beneficiarii vor prezenta Comisiei rapoarte tehnice şi financiare cu stadiul lucrărilor. Comisia este asistată de un Comitet care are rolul de a se asigura că proiectele finanţate din fonduri Life+ sunt implementate în conformitate cu dispoziţiile legale. De asemenea se prezintă un raport final după 3 luni de la încheierea fiecărui proiect. Funcţionarii Comisiei Europene pot face

verificări prin controale la faţa locului, inclusiv prin sondaj asupra proiectelor finanţate prin intermediul instrumentului financiar Life+ pentru a se verifica buna desfăşurare a proiectului. Beneficiarii asistenţei financiare au obligaţia să păstreze pentru o perioadă de 5 ani de la efectuarea ultimei plăţi aferente oricărui proiect, toate documentele justificative privind cheltuielile pentru acel proiect. Evaluarea Comisia se asigură că programele multianuale sunt monitorizate în scopul evaluării impactului acestora. Pana la 30 septembrie 2010, Comisia prezintă Parlamentului European şi Comitetului care asistă Comisia pentru buna desfăşurare a proiectelor finanţate prin intermediul Life+ un raport la jumătatea perioadei asupra instrumentului financiar Life+. De asemenea Comisia va face un raport final pentru a evalua rezultatele Life+ manifestate asupra îmbunătaţirii politicilor de protecţie a mediului. Comisia va prezenta această evaluare Parlamentului European si Consiliului până pe data de 31 decembrie 2012 însoţită dacă este cazul de o propunere pentru elaborarea ulterioară a unui instrument financiar exclusiv în domeniul mediului care se va aplica începând cu anul 2014.

Bibliografie: • www.mmediu.ro, siteul Ministerului Mediului • Regulamentul 614-2007, Regulamentul Life+ • Mircea Duţu, Tratat de Dreptul Mediului, Ed CH Beck 2007, Bucureşti 32

Radu Ştefan PĂTRU Consilier pentru afaceri europene Ministerul Mediului

Cum poţi să primeşti bani din Fondul European de Garantare Agricolă? Continuând seria noastră de articole privitoare la finanţarea europeană pentru agricultură încercăm să vă prezentăm în numărul acesta modalităţile prin care se pot obţine bani europeni prin intermediul Fondului European de Garantare Agricolă (FEGA). Aşa cum am văzut şi în numerele anterioare ale revistei noastre la capitolele dedicate finanţării europene, unde am discutat despre Fodul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (FEADR), o provocare în procesul foarte complex al integrării noilor State Membre din Centrul şi Estul Europei în structurile Uniunii Europene (UE) a reprezentat-o Politica Agricolă Comună (PAC). Inainte de a vedea care sunt măsurile care se pot finanţa prin FEGA, vă propunem o scurtă trecere în revistă a celor mai importante momente din istoria PAC – care au fost momentele de început, care au fost reformele întreprinse şi scopul acestora.

îmbunătăţirea procesării şi marketingului produselor agricole şi introducerea în PAC a unei politici complexe de dezvoltare rurală în vederea asigurării unor venituri stabile şi a unui standard de viaţă echitabil pentru agricultori, precum şi pentru crearea unor oportunităţi şi alternative de angajare pentru fermieri şi familiile acestora.

Scurt istoric al Politicii Agricole Comune Politica Agricolă Comună (PAC) este o politică creată la sfârşitul anilor ‘50 în cadrul Comunităţii Economice Europene ca răspuns la lipsurile alimentare cu care se confrunta populaţia din vestul Europei după cel de-al doilea război modial. Principalul său creator a fost olandezul Sicco Mansholt care şi propune prima reformă a PAC la sfârşitul anilor ‘60. Iniţial, această politică avea drept obiective creşterea productivităţii agricole prin promovarea progresului tehnic, prin dezvoltarea producţiei agricole şi prin utilizarea optimă a factorilor de producţie (în principal a forţei de muncă), asigurarea unui nivel de trai echitabil populaţiei agricole, stabilizarea pieţelor, asigurarea securităţii în aprovizionare şi asigurarea unor preţuri rezonabile pentru consumatori. Ulterior, prin reformele din anii ‘60 şi ’90 motivate de modificările survenite în agricultură în cadrul Comunităţii şi la nivel mondial, li s-au adăugat şi alte obiective precum îmbunătăţirea competivităţii produselor agricole comunitare prin reducerea preţurilor, garantarea siguranţei alimentare şi calităţii alimentelor pentru consumatori prin

Principalele momente din istoria PAC 1957 - Este semnat Tratatul de la Roma privind crearea Comunităţii Economice Europene (CEE). În articolele 38-46 (în prezent, 32-38 prin Tratatul de la Amsterdam) sunt cuprinse prevederile generale ale PAC. 1958 - Conferinţa de la Stressa a trasat primele linii directoare ale viitoarei PAC. În cadrul acestei întâlniri a fost stabilit un consens privind necesitatea protejării pieţei interne agricole în faţa concurenţei din exterior, privind necesitatea unei corelaţii între politica preţurilor şi structura producţiei precum şi unele măsuri cu caracter social, ca de exemplu asigurarea unor venituri rezonabile pentru agricultori. Au fost de asemenea, stabilite cele trei principii de guvernare ale PAC: 1. Principiul pieţei unice - În cadrul Comunităţii Economice Europene (Uniunea Europeană în prezent) produsele agricole circulă fără restricţii 33

prin eliminarea taxelor vamale, a restricţiilor cantitative şi aplicarea altor măsuri cu caracter similar. Astfel, toate produsele agricole de acelaşi fel din cadrul Comunităţii (azi Uniunea Europeană), supunându-se mecanismelor pieţei unice, ajung să aibă acelaşi preţ. 2. P  rincipiul preferinţei comunitare Este favorizat consumul produselor originare din Comunitate, prin taxarea produselor din import din ţările terţe. Acţiunea acestui principiu este limitată de obligaţiile asumate în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului. 3. Principiul solidarităţii financiare - PAC este finanţată dintr-un buget comun. Ca instrument de punere în practică a principiului a fost constituit, în anul 1962, Fondul European de Orientare şi Garantare a Agriculturii (FEOGA). Aplicarea acestui principiu a devenit efectivă în 1971, la presiunile Franţei. FEOGA finanţează în întregime mecanismele de susţinere a preţurilor, restituţiile la export şi intervenţia publică de piaţă, precum şi o parte a fondurilor structurale destinate dezvoltării rurale. 1962 - A fost elaborat primul pachet de măsuri legislative agricole privind crearea a şase organisme comune de piaţă, referitoare la cereale, carne de porc, carne de pasăre, ouă, vin, fructe şi legume. 1967-1968 - Consolidarea pieţei unice pentru cereale, carne de porc, ouă, carne de pasăre, seminţe oleaginoase, produse lactate, carnea de bovine, produse procesate din fructe şi legume. Pentru unele dintre acestea s-au aplicat măsuri de unificare a preţurilor. Pentru alte produse s-au adoptat măsuri de creare a pieţei unice (eliminarea barierelor tarifare şi instituirea protecţiei comune la import) fără unificarea preţurilor. Măsurile s-au extins şi asupra altor produse: carne de miel, peşte, tutun, flori, până s-a ajuns la situaţia curentă în care mai bine de 90% din producţia agricolă a Uniunii Europene este reglementată direct sau indirect prin politica agricolă comună. Anii ’80 - În cursul anilor ‘80 au fost întreprinse primele schimbări în cadrul PAC, prin introducerea cotelor de producţie care limitau dreptul producătorilor la venituri garantate de un nivel maxim al 34

producţiei. Produsele vizate iniţial au fost cerealele, lactatele şi zahărul. 1992 - Reforma Ray MacSharry - Comisarul pentru agricultură, Ray MacSharry, a propus o reformă ce viza mai întâi sectorul cerealier. Reforma a fost determinată de condiţii interne (cheltuieli bugetare mari şi supraproducţie) dar şi externe (negocierile Rundei Uruguay şi pre­­siunile SUA pentru o reducere substanţială a intervenţionismului agricol). Reforma a avut următoarele obiective: • reglarea ofertei de produse prin intermediul pieţei; • reducerea cheltuielilor bugetare; • alocarea subvenţiilor în mod decuplat de producţie; • generalizarea sistemului de cote de producţie; • reducere substanţială a preţurilor administrate; • introducerea, în cadrul mecanismelor PAC, a unor elemente de protecţie a mediului inconjurător; • facilitarea încheierii negocierilor Rundei Uruguay în cadrul Acordului General pentru Tarife şi Comerţ (GATT – predecesorul Organizaţiei Mondiale a Comerţului). Pachetul legislativ al reformei propus a integrat reducerea graduală a preţurilor (cu cel puţin 35%), prin compensarea acesteia cu plăţi decuplate, alocate pe hectar (pentru culturile arabile) şi pe cap de animal (pentru carnea de vită şi lapte) condiţionate de respectarea cadrului legislativ şi a protecţiei mediului înconjurător. Pentru culturile arabile s-a prevăzut ca noutate condiţionarea plăţilor compensatorii de “scoaterea din producţie” (set-aside) a unui procent de 15% din suprafaţa deţinută. Măsurile “structurale” ale reformei includeau stimulente pentru utilizarea producţiei în scopuri neagricole, scheme de pensionare anticipată a agricultorilor, stimulente pentru protecţia mediului. 1999 - Agenda 2000 - Datorită efectelor încurajatoare ale reformei MacSharry, prin aplicarea unui şablon similar, re­ forma a continuat prin reducerea pre­ ţului la cereale, lapte, produse lactate, carne de vită, concomitent cu creşterea plăţilor compensatorii. Noutatea refor­mei din anul 1999 a fost apariţia “politicii de dezvoltare rurală” globală şi coerentă, umbrela care grupează

măsurile privind calitatea produselor şi a procesului de producţie, protejarea mediului înconjurător, dezvoltarea inte­ grată a zonelor rurale. Această politică a devenit al doilea pilon al PAC. Obiectivele PAC, în conformitate cu Agenda 2000, erau: • continuarea proceselor de reformă înce­ pute în anul 1992, prin reducerea pre­­ ţurilor şi creşterea valorii compen­satorii; • îmbunătăţirea competitivităţii pro­du­ selor agricole comunitare prin scăderea preţurilor; • garantarea siguranţei alimentare şi calităţii alimentelor pentru consumatori prin îmbunătăţirea procesării şi marke­ tingului produselor agricole; • îmbunătăţirea sistemului de producţie şi respectarea condiţiilor de bunăstare animală prin creşterea exigenţelor politicii în acest sens; • integrarea politicii de mediu în instru­ mentele şi obiectivele PAC; • introducerea în PAC a unei politici com­ plexe de dezvoltare rurală în vederea asigurării unor venituri stabile şi a unui standard de viaţă echitabil pentru agri­ cultori, precum şi pentru crearea unor oportunităţi şi alternative de angajare pentru fermieri şi familiile acestora; • simplificarea legislaţiei; • flexibilitate în domeniul alocării sprijinului PAC. 2003 – Reforma lui Fischler – cea mai importantă reformă a PAC - principalele elemente introduse: • decuplarea sprijinului financiar al plăţilor directe de producţie – elementul cheie al acestei reforme a PAC; • acordarea plăţilor, condiţionată de stan­ dar­dele de mediu înconjurător, siguranţa alimentară, bunăstarea animală şi de siguranţa ocupaţională – introducerea prin­cipiului de eco-condiţionalitate (cross-compliance); • creşterea substanţială a sprijinului UE pentru dezvoltare rurală prin modularea plăţilor directe acordate, excepţie făcând micii fermieri; • introducerea unui nou sistem de audit a fermelor; • noi măsuri de dezvoltare rurală în vederea creşterii calităţii producţiei, siguranţei alimentare, bunăstării animalelor şi

pentru acoperirea costurilor de audit al fermelor. • producţia agricolă va fi orientată spre acele produse şi servicii cerute de piaţă, iar subvenţiile comunitare nu trebuie să stimuleze artificial alte produse; • siguranţa alimentară trebuie integrată total PAC; • continuarea aplicării plăţilor directe care au rolul de a asigura susţinerea şi stabilizarea veniturilor agricole şi un trai decent fermierilor; • mai buna susţinere a celor doi piloni ai PAC (intervenţii/plăţi directe şi dezvoltarea rurală), astfel încât să se asigure un echilibru corespunzător între aceştia, iar PAC să răspundă mai bine cerinţelor de calitate a alimentelor, agriculturii durabile etc. • stabilitatea bugetară trebuie să rămână un principiu de bază pentru aplicarea PAC; • continuareareformeiPACtrebuiesăasigure simplificarea legislaţiei comunitare şi a mecanismelor de implementare. 2007 – adoptarea unei Organizaţii Comune de Piaţă Unice pentru majoritatea produselor agricole ceea ce presupune elaborarea unui singur set de reglementări pentru toate politicile de piaţă în domenii precum intervenţia, stocarea privată, cotele tarifare de import, restituţii la export, promovarea produselor agricole, ajutorul de stat, comunicarea şi raportarea datelor etc. 2008 – Controlul de sănătate al PAC “Health Check” – Miniştri agriculturii din Statele membre au ajuns la un acord politic în ceea ce priveşte controlul de sănătate al Politicii Agricole Comune. În acest sens, PAC se va moderniza şi simplifica şi vor fi reduse restricţiile pentru fermieri, ajutându-i să răspundă mai bine cerinţelor pieţei. Printre măsurile adoptate enumerăm: eliminarea setaside (scoaterea din producţie) pentru terenurile arabile, creşterea graduală a cotelor la lapte până la eliminarea lor în anul 2015, creşterea modulării (reducerea treptată a plăţilor directe şi transferarea lor către Fondul pentru Dezvoltare Rurală), eliminarea unor măsuri de intervenţie pe piaţă pentru anumite produse (carnea de porc, ovăz etc.) 35

PAC este una dintre cele mai vechi politici la nivelul UE iar principiul solidarităţii financiare se aplică încă din anii ’60 – ’70 odată cu instituirea Fondul European de Orientare şi Garantare a Agriculturii (FEOGA). Acesta finanţa în întregime mecanismele de susţinere a preţurilor, restituţiile la export şi intervenţia publică pe piaţă, precum şi o parte a fondurilor structurale destinate dezvoltării rurale. Ulterior odată cu Agenda 2000 sprijinul financiar comunitar se reorganizează în doua fonduri separate şi astfel iau naştere cei doi piloni ai PAC aşa cum îi cunoaştem în prezent: Fondul European de Garantare Agricola (FEGA) – pentru organizaţiile comune de piaţă – şi Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) – pentru dezvoltare rurală care grupează măsurile privind calitatea produselor şi a procesului de producţie, protejarea mediului înconjurător, dezvoltarea integrată a zonelor rurale.

Plăţi directe pentru fermierii români Aşa cum am văzut din prezentarea pe scurt a istoriei PAC, fermierii din Statele Membre, şi implicit, fermierii români, pot beneficia de sprijin financiar european pentru agricultură prin două modalităţi: plăţi directe / intervenţii (Pilonul I al PAC) şi măsurile de dezvoltare rurală (Pilonul II al PAC). Cu toate că în prezent, la nivel european, se acordă o importanţă mai mare celui de-al doilea Pilon totuşi nu trebuie neglijată sau diminuată în vreun fel importanţă Pilonului I, a plăţilor directe în special, pentru agricultura României care are nevoie stringentă de aceste ajutoare. Dacă ne gândim că economia rurală românească este în mare parte dominată de agricultură, care la rândul ei se caracterizează printr-un procent foarte mare al fermelor de subzistenţă ce produc în principal pentru autoconsum, comercializând pe piaţă 36

doar marginal, ne dăm seama că, pentru a deveni fiabile şi pentru a face faţă cu succes concurenţei din UE, fermele din România au mare nevoie de tot sprijinul financiar de care pot beneficia prin intermediul Pilonului I. Începând cu data de 1 ianuarie 2007 fermierii români au acces la sprijinul acordat prin plăţi directe şi la sprijinul acordat pieţelor, reglementate prin Politica Agricolă Comună. Conform reglementărilor în vigoare şi a rezultatelor negocierilor, plăţile directe se vor acorda independent de nivelul producţiei (decuplate de producţie) aplicând schema de plată unică pe suprafaţă (SAPS). Noile state membre au posibilitatea de a suplimenta după aderare plăţile directe cu aprobarea Comisiei Uniunii Europene prin plăţi directe naţionale complementare (PNDC), aşa numitele “top up-uri” (măsuri finanţate de la bugetul naţional sau din FEADR prin transferul unei părţi din fondurile alocate pentru dezvoltare rurală). Instituţia responsabilă pentru implementarea plăţilor directe şi a măsurilor de piaţă este Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA). Sprijinul financiar european pentru plăţi directe este derulat prin intermediul acesteia şi este condiţionat de îndeplinirea unui set de criterii de eligibilitate cu o complexitate diferită de la o măsură la alta. APIA s-a înfiinţat şi funcţionează în baza legii nr. 1/2004 ca instituţie publică, în subordinea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, cu personalitate juridică şi finanţată integral de la bugetul de stat. APIA reprezintă organismul de implementare a măsurilor de sprijin pentru producătorii agricoli finanţate atât de la bugetul Uniunii Europene, prin intermediul FEGA cât şi de la bugetul de stat al României în limita sumelor alocate anual prin legea bugetului. Responsabilităţile Agenţiei – conform legii nr. 1/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură, cu modificările şi completările ulterioare, sunt: – asigură derularea operaţiunilor financiare legate de gestionarea FEGA; – este autoritatea publică responsabilă cu implementarea Sistemului Integrat de Administrare şi Control (IACS); – gestionează plăţile directe prin intermediul IACS, asigură verificarea cererilor de plată primite de la beneficiari (control administrativ, control pe teren, control încrucişat etc.); – autorizează plata către beneficiari sau îi înştiinţează pe aceştia cu privire la

eventualele nereguli sesizate, în vederea soluţionării acestora; – execută plăţile autorizate către beneficiari; – ţine contabilitatea plăţilor efectuate; – elaborează şi implementează procedurile privind aplicarea sistemului de intervenţie pentru produsele agricole; – administrează sistemul de certificate de export-import şi garanţii pentru importul şi exportul produselor agricole; – administrează restituţiile la export şi sistemul de garanţii aferent; – pregăteşte şi implementează prevederile privind mecanismele comerciale; – asigură managementul cotelor de pro­ ducţie de zahăr şi izoglucoză şi gestionează contribuţiile acestor cote; – asigură gestionarea cotei de lapte, con­ trolul vânzărilor directe şi livrărilor către procesatori; – îndeplineşte funcţia de implementare şi plată a fondurilor din bugetul naţio­nal pentru măsurile privind plăţile compen­ sa­torii pentru fermierii din zonele defa­ vorizate şi pentru măsurile de agromediu din Programul Naţional pentru Dezvoltare Rurală 2007-2013 (Axa II); O condiţie esenţială pe care statul român trebuie să o îndeplinească pentru a putea absorbi fondurile pentru plăţile directe este crearea unui sistem care să asigure administrarea şi controlul riguros al cererilor de plată ale fermierilor. Acesta este Sistemul Integrat de Administrare si Control (IACS), iar crearea, implementarea şi gestionarea lui intră în atribuţiile Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA). IACS este format dintr-un ansamblu de componente reunind personal, proceduri, tehnică de calcul şi telecomunicaţii în vederea gestionării cererilor de plată depuse de fermieri şi verificării corectitudinii informaţiilor declarate de aceştia. Verificarea corectitudinii se realizează prin compararea datelor declarate de fer­ mieri cu o serie de date de referinţă sto­ cate în bazele de date ale sistemului. Întrucât suma plăţilor directe acordate unui fermier depinde în mod direct de suprafaţa de teren utilizată de acesta, un important rol în cadrul IACS îl deţine sistemul de identificare a parcelelor agricole (LPIS) – un sistem de ortofotoplanuri pe care sunt identificate blocurile fizice la nivel national. În plus, regulamentele europene prevăd ca un eşantion de minimum 5 la sută din totalul cererilor să fie controlate efectiv pe

teren. Aceste ferme sunt alese prin analiză de risc care se face automat prin softul utilizat. Aceste ferme sunt selectate cumulativ, atât în baza unor factori de risc (mărimea subvenţiei cerute, mărimea suprafeţei agricole, tipul de cultură etc.) cât şi în baza unui proces de selecţie aleator. Eşantionul de control de la acest punct este separat în două categorii: ferme care vor fi controlate la faţa locului şi ferme care vor fi controlate prin teledetecţie, cu ajutorul imaginilor prin satelit. Angajaţii APIA controlează la faţa locului sau prin teledetecţie fermele selectate şi întocmesc rapoarte de control care vor fi introduse în baza de date IACS. Este important ca fermierii controlaţi pe teren să nu refuze accesul în fermă al inspectorului APIA care efectuează controlul pe teren pentru că altfel vor fi excluşi de la plată. Toate aceste date stocate în baza de date IACS sunt analizate, comparate cu ajutorul unui soft care determină exact pentru fiecare caz de abatere cuantumul penalizărilor ce urmează a fi aplicate. Structura de autorizare a plăţilor din APIA verifică listele, cuantumurile şi dă aprobarea finală asupra efectuării plăţii. Lista cu plăţile şi beneficiarii este trimisă la bancă şi banii sunt viraţi direct în conturile fermierilor. Concret ce trebuie făcut şi care sunt paşii de urmat pentru a beneficia de sprijin financiar din FEGA? În fiecare an începând cu 1 martie şi pană la 15 mai fermierii trebuie să se prezinte la sediile Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), să completeze şi să depună o singură cerere de plată, în forma cerută de autorităţi. In total, există un număr de aproximativ 256 de centre locale şi 42 de centre judeţene. Cereri mai pot fi depuse şi după data de 15 mai pană la 9 iunie însă se percep penalităţi de 1% pentru fiecare zi lucrătoare de întârziere. Alături de cererea de plată, fermierul primeşte şi hărţile PDF, la scara 1:2.000/1:10.000 (în cazuri excepţionale la scara 1:15.000), în format A3, cu blocurile fizice, corespunzătoare declaraţiei de suprafaţă. Pe hartă, fermierul trebuie să-şi delimiteze parcelele agricole pe care le utilizează în cadrul blocului fizic, să semneze şi să dateze. Fermierul identifică vizual pe hartă, în cadrul fiecărui bloc fizic, parcelele agricole pe care le utilizează. Ulterior va schiţa cu pix de culoare roşie conturul fiecărei parcele agricole la scara planului (inclusiv parcelele cu pajişti/păşuni/fâneaţă). După ce au fost desenate toate parcelele agricole (s-a trasat 37

conturul) pe care fermierul le exploatează, acestea se vor numerota cu numere de la 1 la n conform declaraţiei de suprafaţă. În interiorul parcelelor agricole vor fi delimitate culturile, fiecărei culturi corespunzându-i o literă, conform instrucţiunilor de completare: ex 1a, 1b, 1c, etc. Înainte de a merge la centrele judeţene/ locale APIA fermierul are posibilitatea de a consulta agentul agricol din cadrul Primăriei, reprezentanţii Direcţiilor Agricole şi pentru Dezvoltarea Rurală (DADR) sau pe cei ai Oficiului Judeţean pentru Consultanţă Agricolă (OJCA) din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Consultanţă Agricolă (ANCA) şi LPIS web-ul http://lpis.apia.org.ro/, pentru a realiza o mai bună identificare a parcelelor agricole în blocurile fizice. Cererea este apoi introdusă şi verificată în Sistemului Integrat de Administrare şi Control (IACS). Acesta presupune, aşa cum am văzut, existenţa unei baze de date computerizate şi a unui sistem de identificare a parcelelor care ajută la verificarea din toate punctele de vedere (controale administrative, pe teren şi încrucişate) a tuturor cererilor depuse de fermieri şi care se vor finaliza apoi cu autorizarea şi efectuarea plăţilor. Pentru anul 2009 agricultorii pot beneficia de sprijin financiar din fonduri europene şi de la bugetul naţional în cadrul următoarelor scheme / măsuri de sprijin: 1. Schema de plată unică pe suprafaţă (SAPS); 2. Plăţile naţionale directe complementare PNDC – sunt plăţi care suplimentează schema de plată unica pe suprafaţă, din bugetul FEADR şi din bugetul naţional şi se acorda pentru culturi în teren arabil, in şi cânepă pentru fibră, tutun, hamei, sfeclă de zahăr, 3. Schema de plată separată pentru zahăr; 4. Schema de plată pentru culturi energetice; 5. Plăţi tranzitorii pentru tomate destinate procesării; 6. Plăţi compensatorii pentru măsurile de dezvoltare rurală din Axa II a PNDR (zone

38

montane defavorizate, zone defavorizate altele decât cele montane, agro-mediu). Pentru a beneficia de plăţi în cadrul schemelor de sprijin pe suprafaţă trebuie ca fermierul să fie înscris în Registrul fermierilor administrat de APIA şi să utilizeze terenul agricol pentru care a solicitat sprijin. Daca terenul a fost concesionat sau dat în arendă, plata se va acorda celui care lucrează efectiv respectiva suprafaţă agricolă. Condiţii generale pe care un fermier trebuie să le indeplinească sunt: • Să exploateze un teren agricol cu o suprafaţă de cel putin 1 ha, iar suprafaţa parcelei agricole să fie de cel puţin 0,3; în cazul viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor viticole sau arbuştilor fructiferi, suprafaţa minimă a parcelei trebuie să fie de cel puţin 0,1 ha; • Fermierul să declare toate parcelele agricole şi să respecte Bunele Conditii Agricole şi de Mediu (GAEC) pe toată suprafaţa agricolă a fermei; • Cererea de plată trebuie să aibă ataşate: copia actului de identitate al solicitantului, pentru persoanele fizice sau în cazul persoanelor juridice copie după certificatul de înmatricularea la Registrul Comerţului, extras de cont bancar activ, documentele aferente PNDC, angajamentele aferente măsurilor de agro-mediu. Mai multe informaţii despre întregul proces şi despre documentele necesare puteţi afla din Ghidul fermierului, care se află la centrele APIA şi la primării sau poate fi descărcat direct de pe site-ul instituţiei www. apia.org.ro Sursa: prelucrare date www.madr.ro , www.apia.org.ro si www.europa.eu Luminiţa Andoniu Consilier pentru Afaceri Europene Ministerul Agriculturii Pădurilor şi Dezvoltării Rurale

INTERVIU PROGRAME DE FINANŢARE PENTRU ÎNVĂŢĂMâNTUL SUPERIOR Interviu acordat de către domnul prof. univ. dr. Dumitru MIRON, prorector pentru relaţii interinstituţionale şi cu mediul economico-social în cadrul Academiei de Studii Economice, Bucureşti

Ţintele strategice privind sistemele de educaţie şi de formare profesională stabilite de Comisia Europeană în anul 2002 în cadrul Consiliului European de la Barcelona, precum şi deciziile adoptate la nivel european în cadrul „procesului Bologna” au declanşat procesul de reformare a sistemului de educaţie din România. Restructurarea învăţământului superior a demarat în anul universitar 2005/2006, ca parte a procesului Bologna. În cadrul acestor eforturi de restructurare şi modernizare, s-au înregistrat progrese recente în ceea ce priveşte cadrul instituţional şi metodologic pentru dezvoltarea Cadrului Naţional al Calificărilor din Învăţământul Superior. Investiţiile în capitalul uman vor completa şi vor conferi sustenabilitate creşterii productivităţii pe termen lung. O forţă de muncă înalt calificată, cu un nivel de educaţie ridicat, având capacitatea de a se adapta noilor tehnologii şi nevoilor în schimbare ale pieţelor, este esenţială pentru o economie competitivă şi dinamică. Cum se raportează o instituţie de învăţământ de talia Academiei de Studii Economice Bucureşti la problematica acoperită de Fondurile Structurale? Dumitru Miron: Ne interesează indiscutabil mai multe axe, printre acestea se numără şi Axa dezvoltării resurselor umane, iar în această privinţă, consider că avem capabilităţile profesionale, ştiinţifice şi logistice necesare pentru a depune proiecte eligibile pentru cea mai mare parte a acţiunilor acoperite de Fondurile Structurale europene. În acest sens participăm în calitate de contractori/ parteneri la proiectele de tip strategic, respectiv propunerile de proiecte strategice şi propunerile de proiecte de grant. Ne interesează proiectele strategice vizând cadrul naţional al calificărilor în învăţământul superior, asigurarea calităţii, registrul matricol unic al studenţilor. De asemenea, colective de experţi din universitatea noastră au aplicat cu succes, obţinând finanţarea mai multor proiecte. Din punct de vedere al anvergurii tematice şi al impactului pe termen lung le-aş putea menţiona pe cele intitulate: a) „Doctorat şi doctoranzi în triunghiul educaţiecercetare-inovare” – valoare totală 6.271.543 Lei. b) „Centrul pilot integrat pentru iniţierea şi sprijinul afacerilor în scopul creşterii competitivităţii economiei româneşti, în condiţiile aderării la Uniunea Europeană şi ale dezvoltării durabile” – valoare totală 2.840.000 Lei.

c) „Programe de pregătire postuniversitară adaptate la nevoile din administraţia publică românească” – valoare totală 1.271.662 Lei. Care credeţi că ar fi valoarea adăugată a acestor proiecte? D.M.: Principalele elemente de valoare adăugată pe care le aşteptăm de la implementarea obiectivelor acestor proiecte ar putea fi structurate în: • radiografierea celor mai bune practici româneşti în domeniul economiei şi afacerilor; • furnizarea de soluţii sustenabile privind creşterea competitivităţii diverselor sectoare ale economiei româneşti; • identificarea provocărilor derivate din necesitatea unei dezvoltări durabile; • pregătirea economiei şi a societăţii româneşti pentru aderarea la Uniunea Economică şi Monetară; • elaborarea curriculei moderne pentru formarea profesională continuă în domeniul ştiinţelor economice şi al administraţie publice; • finanţarea unor programe doctorale generatoare de soluţii moderne în domeniul economiei şi afacerilor. Candidatura şi succesul obţinut prin acceptarea spre finanţare a proiectelor au un important efect educaţional în direcţia doritei concurenţe nedistorsionate. Membrii comunităţii universitare pot înţelege astfel, la întreaga sa dimensiune, sensul autonomiei universitare, pot asuma valorile comportamentului pro-competitiv devenind în şi mai mare măsură cercetători ai fenomenologiei economice de care este atâta nevoie. 39

În legătură cu proiectul „Burse de doctorat” ce ne puteţi spune? D.M.: În primul rând apreciez dimensiunea motivaţională a acestei axe de finanţare. Conferind o anumită autonomie financiară doctoranzilor, proiectul minimizează impactul unei principale bariere care se menţine în faţa opţiunii pentru domeniul „cercetare pentru excelenţă”. Cred că, alături de eforturile deja făcute în direcţia configurării unor şcoli doctorale de autentică ţinută ştiinţifică, acest proiect va crea premisele, pe termen mediu şi lung, ale consacrării profesiei de cercetător, stimulându-i pe tinerii absolvenţi ai ciclului de studii universitare de licenţă şi masterat, să-şi asume valenţele lucrului bine făcut. O echipă de grant din instituţia noastră a aplicat şi a obţinut începând cu anul universitar 2008-2009 un număr de 71 de burse de doctorat repartizate pe domeniile de doctorat pentru care avem acreditarea instituţională. Cuantumul acestor burse este de 1.850 lei pe lună pe întreaga durată de 3 ani a ciclului de studii universitare de doctorat. Din cei 71 beneficiari de bursă, 29 pot candida şi obţine finanţare pentru stagii de cercetare la universităţi şi instituţii de cercetare din alte state membre ale Uniunii Europene, având o durată de până la 8 luni. În acest mod, şcoala doctorală devine o instituţie bine structurată, cu o pronunţată componentă de autofinanţare, asigurând astfel emulaţia necesară pentru rezultatele ştiinţifice comparabile cu exigenţele Strategiei Naţionale CercetareDezvoltare-Inovare şi ale Strategiei Lisabona. Care sunt principale probleme cu care se confruntă un colectiv care-şi propune să acceseze fondurile structurale? D.M.: Ca orice început şi materia pe care am putea-o intitula Fonduri Structurale ale Uniunii Europene trebuie bine învăţată de către toţi actorii participanţi. În acest sens, cadrele didactice şi de cercetare din universitate trebuie să îşi propună să depindă tot mai puţin de finanţarea de bază, să abandoneze comportamentul minimei-rezistenţe, să înţeleagă valoarea concurenţei corecte, să plonjeze în vâltorile acesteia, să-şi asume exigenţele exactităţii şi ale rigurozităţii şi să se orienteze către competiţia de proiecte. De asemenea, şi experţii de la Autoritatea de Management şi de la Organismele Intermediare, trebuie să înţeleagă principiile competiţiei europene nu numai în litera, ci şi în spiritul lor. Din păcate, termenele derulatorii nu sunt întotdeauna adecvat calibrate, ghidurile aplicantului suferă în ceea ce priveşte claritatea şi comprehensivitatea, unele mesaje în 40

plan comunicaţional sunt oarecum distorsionate, compatibilitatea dintre cerinţele aferente cererilor de finanţare şi celelalte componente ale cadrului reglementar este, pe alocuri, precară. Universităţile pot aplica şi pentru alte axe decât dezvoltarea resurselor umane ? D.M.: Răspunsul este indiscutabil, da. Se poate aplica cu proiecte pe axa competitivităţii, mediu şi dezvoltare durabilă, inclusiv infrastructură cu componentă educaţională. Credeţi că problematica co-finanţării este la fel de acută şi în cazul universităţilor? D.M.: Valorile parteneriatului trebuie înţelese şi asumate de toţi participanţii la acest proces. În cazul proiectelor pe Axa Dezvoltarea resurselor umane, contribuţia proprie este doar de 2%, ceea ce nu cred că este restrictiv. Consider, însă, că problema decalajului dintre momentul cheltuirii banilor şi momentul rambursării acestora se poate soluţiona prin crearea, în cadrul bugetelor proprii, a unor provizioane care să faciliteze acest proces. Universitatea noastră acţionează în acest sens, prevăzând începând cu exerciţiul bugetar 2006, sumele necesare a fi avansate pentru buna derulare a proiectelor. Ar trebui ca fondurile atrase prin participarea la astfel de proiecte să devină un important criteriu de finanţare a universităţilor, legislaţia să permită şi chiar să stimuleze relaţiile contractuale dintre universităţi şi băncile comerciale, iar operaţiunile financiare să fie flexibilizate astfel încât cheltuielile operaţionale ale proiectelor să fie minimizate. A consemnat pentru Consilier European: Andreea Radu Consilier pentru afaceri europene Ministerul Administraţiei şi Internelor

FINAN}ARE _N CONTEXTUL CRIzEI ECONOMICE gLOBALE

Solu]ii pentru contracarea efectelor crizei economice in al treilea val: caz practic România Analiza de faţă urmăreşte să pună în acord mai multe tendinţe divergente care acţionează la nivelul sistemului internaţional frânându-i dezvoltarea. Pe de o parte există semnele unor transformări multiple, extrem de complexe, care prefigurează intrarea într-o nouă eră dominată de alte reguli. Simultan, întreaga economie mondială traversează un moment de răscruce declanşat de criza economică ale cărei efecte se propagă cu mare viteză atât în ţările bogate cât şi cele bogate, afectând atât miliardarii lumii cât şi pe cei mai nevoiaşi dintre oameni. Semnele transformărilor au fost descrise de mai mulţi autori, dintre care se detaşează Toffler nu doar prin actualitatea şi luciditatea descrierii multiplelor crize economice identificate la nivelul societăţii americane contemporane cat mai ales prin anticiparea naşterii unei noi civilizaţii dominate de reguli noi, care au menirea să restructureze din temelii fundamentul structurilor tradiţionale sociale, economice, politice şi religioase percepute ca fiind anacronice şi incapabile să ţină pasul cu dinamica noii lumi. Paradoxal, naşterea noii civilizaţii este asociată unui şir întreg de crize profunde acţionând simultan la nivelul societăţii americane exact în momentul în care aceasta a cunoscut un nivel de bunăstare şi dezvoltare economică fără precedent.

Descriere a crizei economice În perioada în care se considera că impasul economic a fost deja depăşit, falimentul mai multor bănci de prestigiu din SUA pune sub semnul întrebării în egală măsură viabilitatea întregului sistem economic, financiar, bancar cât şi perspectivele de redresare pentru viitorul apropiat. Criză economică şi financiar

bancară, aflată în desfăşurare, atrage după sine un dezechilibru fără precedent, anulând un echilibru prestabilit şi vechile reguli existente la nivelul sistemului internaţional. La ora aceasta, sistemul mondial este confruntat cu o convergenţă de crize fără precedent. Recesiunea economică antrenează la nivel european restructurări ale unor ramuri industriale urmate de desfiinţări ale locurilor de muncă corespunzătoare ramurilor afectate direct de criza economică. Criza economică acţionează ca o frână care are efectul de a bloca dinamica pozitivă a tendinţelor de creştere şi dezvoltare precum şi transformările înregistrate pe parcursul ultimelor decenii, obţinute în urma revoluţiilor tehnologice fără precedent din istoria omenirii. Actuala criză, considerată adeseori fără precedent, constituie, de fapt, o continuare a unui şir larg de crize survenite in ultimele decenii în SUA care afectează simultan atât sistemele de sănătate, social, urban, sistemul de valori şi în mod special sistemul politic american1. Aceasta din urma restructurare este explicată prin erodarea încrederii populaţiei în liderii săi tradiţionali, ascensiunea lui Barack Obama ilustrând această nevoie de schimbare care acţionează nu doar la nivelul sistemului politic ci şi la nivelul sistemului tradiţional de valori. Dezechilibrele multiple, conform studiilor lui Toffler, sunt reflectate chiar şi la acest nivel al sistemului familial determinând restructurarea structurii tradiţionale, vechea familie puternică în epocile anterioare restructurându-se la nuclee familiale adeseori monoparentale. Paradoxul acestor crize este tocmai faptul că ele îşi au originea nu într-un eşec ci în succesele obţinute în ultimele decenii de către SUA. Pronosticurile actuale în acest domeniu sunt de un optimism moderat. În timp ce Fondul Monetar Internaţional anticipează

1. Alvin şi Heidi Toffler – Crearea unei noi civilizaţii. Politica in al Treilea Val, editura Antet, 1995 42

o creştere mondială de 0,5 % pentru acest an, Banca Mondială este mult mai rezervată prognozând o creştere mondială cu 5 % sub potenţial, fără a oferi o estimare exactă. Mai mult decât atât, se estimează conform aceloraşi surse, ca suntem martorii nu doar unei ai comprimări a economiei mondiale care survine pentru prima dată după cel deal doilea război mondial, ci şi ai celui mai mare declin înregistrat la nivelul comerţului în ultimii 80 de ani. O soluţie viabilă pentru a obţine o redresare rapidă este considerata a fi o acţiune concertată atât la nivelul guvernelor cât şi al instituţiilor creditoare pentru ca tulburările sociale şi politice să fie evitate. Prognozele economice consideră că zona cea mai afectată de declinul comerţului mondial este Asia de Est, a cărei producţie industrială este estimată să scadă cu 15 % faţă de 2008. În acest context, afectate direct de un deficit de finanţare, ţările în curs de dezvoltare înregistrează un declin puternic, în contextul în care condiţiile de creditare se înăspresc, unele investiţii străine se restructurează iar sumele care sunt trimise de către cetăţenii care muncesc în afară ţării se diminuează simţitor. Pe măsura extinderii nivelului de creditare creşte şi riscul îndatorării pentru aceste ţări, care vor fi nevoite să plătească dobânzi tot mai mari. Rapoartele oficiale ale Băncii Mondiale arată că 94 din 116 ţări în curs de dezvoltare înregistrează o încetinire a creşterii economice, 43 dintre acestea fiind afectate serios de sărăcie. Nouriel Roubini, profesor de economie în Statele Unite, unul dintre economiştii care au anticipat criza creditelor ipotecare, consideră că actuala criză economică mondială ar putea dura până, în cel mai bun caz, la sfârşitul anului 2010 în economiile dezvoltate, iar desfiinţarea de locuri de muncă va mai dura un an. Invitat la o conferinţă la New Dehli, Nouriel Roubini, profesor la Universitatea din New York, a propus ca soluţie pentru ieşirea din actuala criză o acţiune concertată a Statelor Unite, Europei şi Japoniei pentru a combate criza şi pentru a evita agravarea acesteia. Contextul economic defavorabil determină marile companii să externalizeze procesele din linia principală de business, sacrificând astfel o parte a controlului deţinut asupra resurselor şi a informaţiei. Din martie 2008, chiar şi averea miliardarilor planetei s-a diminuat semnificativ, de la cifra de 4.400 la 2.400 de miliarde de

dolari, conform revistei Forbes. În lume, numărul miliardarilor s-a redus semnificativ la doar 793 de miliardari, raportat la numărul 1.125 câţi erau conform statisticilor oficiale anul trecut: 332 de nume de miliardari dispărând anul acesta de pe listă, miliardarii respectivi provenind în mare parte din Rusia, India şi Turcia, după cum a declarat Monie Begley, vicepreşedintele Forbes pentru agenţia de ştiri NewsIn. Numărul unu din lumea oamenilor de afaceri a redevenit cofondatorul Microsoft, Bill Gates. Deşi au rămas în top averile primilor trei miliardari suferă transformări multiple Averea lui : Bil Gates înregistrează o scădere semnificativă de la 58 la 40 de miliarde de dolari, averea investitorului american Warren Buffet reducându-se de la 62 la 37 de miliarde, iar averea lui Carlos Slim, primarul New York-ului s-a diminuat de la 60 la 35 de miliarde de dolari. În acest top americanii deţin un procent de 45% dintre miliardarii din clasament, numărul miliardarilor ruşi, care au suferit pierderi totale de 369,3 miliarde de dolari, s-a diminuat de la cifra de 87 la 32, Moscova pierzându-şi titlul neoficial din 2008 de capitală mondială a miliardarilor în beneficiul oraşului New York. Tinerii miliardari sunt, de asemenea, mai puţin numeroşi în clasamentul de anul acesta existând doar 18 tineri miliardari faţă de 50, câţi erau în clasamentul anului trecut, fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, în vârstă de 24 de ani, dispărând de pe lista miliardarilor.

Criza economică şi al treilea val În anul 1970 în Şocul Viitorului, pornind de la constatarea că industriile coşului de fum începeau să intre în declin şi renunţau la mase întregi de muncitori manuali, operând concedieri masive, Alvin Toffler introducea pentru prima oară conceptul de criză generală a societăţii industriale. Pe acest fundal al crizelor multiple în care în viziunea lui Toffler chiar şi structura familială înregistrează fragmentări, mass-media se de-masifică iar valorile şi stilurile tradiţionale de viaţă se diversifică într-o multitudine de sub-categorii. Transformări fundamentale survenite pe neaşteptate în viaţa politică americană nu pot fi explicate doar în termeni politici, fiind interconectate la un şir întreg de transformări la fel de profunde în diferite planuri ca familie, afaceri, tehnologie, cultură şi valori. 43

Termenul de şoc al viitorului se referă în mod direct la accelerarea schimbărilor şi a modului în care acestea acţionează asupra diferitelor persoane, a comunităţilor, guvernelor etc. Al treilea val plasează revoluţia informatică în perspectivă istorică comparând-o cu alte două mari transformări: revoluţia agricolă şi revoluţia industrială. Impactul celui de-al treilea val de schimbări al istoriei este resimţit din plin în special prin faptul că ne aflăm în plin proces de creare a unei noi civilizaţii bazate pe cunoaştere. De acum încolo dezvoltarea şi distribuţia informaţiilor devine activitatea centrală de putere şi productivitate a speciei umane de la pieţele financiare ale lumii şi până la distribuţia instantanee a ştirilor pe plan mondial prin canalele de ştiri sau până la realizările tehnologice de ultimă oră sau rezultatele revoluţiei biologice şi impactul lor asupra sănătăţii şi producţiei agricole – virtualmente pe toate fronturile. Anii ‘90 au iniţiat la rândul lor un val de schimbări politice şi guvernamentale de proporţii istorice. Oamenii politici, cercetătorii, oamenii de ştiinţă au fost luaţi prin surprindere de amploarea şi de rapiditatea evoluţiei acestor evenimente. Ceea ce privind retrospectiv apare ca o perioadă de inovaţii, luminoasă şi înviorătoare acum apare în ochii contemporanilor ca o prăbuşire a ordinii existente. Sfârşitul erei industriale şi trecerea la un sistem diferit de valori, caracterizat prin mutaţii diverse la nivelul structurilor sociale, însoţite de transformări complexe în plan economic este analizat încă din anul 1976 de către Daniel Bell în studiul Spre o societate Post-industrială. Mutaţia care se contura la nivelul economic consta în înlocuirea economiei centrate pe producţia de bunuri cu economia de servicii. De asemenea, conform aceleiaşi surse, echilibrul social suferea multiple transformări. Ponderea clasei profesioniştilor marca de asemenea o transformare în repartiţia socio-profesională. În societatea post-industrială omul cheie este un specialist extrem de competent, rolul cunoştinţelor şi informaţiilor devenind extrem de important. Cauzele acestor multiple transformări denumite izvoare primare ale turbulenţei globale de către James N. Rosenau în Turbulenţa în politica mondială. O teorie a schimbării şi continuităţii este considerată a fi trecerea de 44

la era industrială la cea postindustrială. Ceea ce deosebeşte perioada actuală de cele trei secole anterioare este şi în opinia lui Rosenau simultaneitatea schimbărilor care intervin la nivelul parametrilor de competenţă, structural şi relaţional. Cel de-al treilea val descris de Toffler antrenează după sine un nou mod de viaţă bazat pe surse de energie diversificate, regenerabile. Simultan cu ritmul schimbărilor şi ritmul vieţii cotidiene este accelerat, în acest stadiu, accesul la informaţii şi la cunoştinţe putând substitui în egală măsură materiile prime, munca fizică şi alte resurse. Tehnologia bazată pe cunoştinţe bine direcţionate poate prelua multe din sarcinile care le revin ţărilor slab industrializate care au o mână de lucru ieftină. Aceste schimbări antrenează modificări ale relaţiilor economice existente între ţările bogate şi cele sărace. Transformările produse de turbulenţa globală în opinia lui Rosenau delimitează o perioadă istorică începută după cel de-al doilea război mondial şi care continuă până în prezent. În cadrul acestor schimbări, interdependenţa tot mai accentuată determină ca activitatea profesională să devină tot mai specializată. O substituţie operată de acelaşi autor este înlocuirea termenului de stat cu cel de actor condiţionat de suveranitate prin contrast cu cei necondiţionaţi cum ar fi colectivităţile. Cea mai importantă revoluţie a civilizaţiei este în viziunea lui Toffler noul sistem de creare a avuţiei. Acesta schimbă radical raporturile dintre oameni şi instituţii. Prin dependenţa de date, informaţii, cunoştinţe noul sistem de înavuţire înlocuieşte producţia de masă cu producţia flexibilă, specializată sau demasificată. Noile tehnologii pot produce serii scurte de articole extrem de variate la costuri apropiate de cele ale produselor de masă. Odată cu această inovaţie factorii convenţionali de producţie: pământul, munca fizică, noile materii prime şi capitalul devin tot mai puţin importanţi. Banii de hârtie sunt substituiţi prin informaţia electronică, astfel capitalul clasic devine fluid. Noul sistem de creare a avuţiei este atât local cât şi global, multe din funcţiile sale propagându-se dincolo de hotarele naţionale, integrând activitatea productivă din mai multe state într-o singură activitate. Capacitatea de proiecţie globală diferenţiază Statele Unite de celelalte mari puteri tocmai prin importanţa acordată

cunoştinţelor. Analiza triadei puterii îl duce pe Toffler la concluzia că în continuare Statele Unite deţin cea mai echilibrată putere faţă de celelalte trei mari centre capitaliste ale lumii, tocmai prin Supremaţia deţinută de cel de-al treilea pilon al cunoaşterii. Puterea Rusiei este axată doar pe pilonul resurselor militare, Europa nu face faţă cerinţelor viitorului, Japonia fiind deficitară în privinţa cunoştinţelor, iar Germania fiind plasată în urma SUA şi a Japoniei în domeniile cruciale ale tehnologiei informaţiei.

 aracteristici ale crizei economice C în României Integrarea în Uniunea Europeană presupune că toate ţările membre împărtăşesc un set comun de valori politice, economice şi sociale cum ar fi respectarea legilor statului, valorilor democraţiei, economiei de piaţă. În acest sens, au existat temeri că tranziţia economică incompletă a noilor membri poate avea un efect negativ asupra evoluţiilor la nivelul UE. De asemenea se considera că pentru a avea un efect maxim în atragerea de fonduri europene este necesară o compatibilizare din punct de vedere microeconomic şi macroeconomic. Pe fundalul crizei economice care acţionează şi în România, instrumentele structurale eficient direcţionate ar putea constitui una dintre soluţiile pentru contracararea efectelor crizei economice2. Soluţia care se impune în acest context este depăşirea atmosferei bazate pe acuzaţii grave şi suspiciune referitoare la accesarea fondurilor europene prin cooperarea tuturor factorii interesaţi în redresarea economică a ţării. Pentru accelerarea procesului de dezvoltare economică este necesara creşterea gradului de absorbţie. În opinia DG Regio, România a înregistrat un progres consistent în anul 2008 în implementarea celor 5 programe operaţionale având lansate toate axele prioritare şi apelurile pentru propuneri de proiecte din care au rezultat mai mult de 4 000 proiecte depuse din care au fost 224 aprobate. De asemenea, din cele 13 proiecte majore depuse la Comisia Europeană au fost deja aprobate 9. Se estimează că în cursul anului 2009 vor

fi depuse încă 70 de proiecte majore. În privinţa sistemului de management şi control, 3 din cele 5 rapoarte de conformitate au fost aprobate cel de-al patrulea fiind pe punctul de a fi aprobat. De asemenea, capacitatea de absorbţie pentru fondul de coeziune ex ISPA a înregistrat o crescut cu 50%. Ajutorul financiar de urgenţă pentru România este condiţionat de către Comisia Europeană prin un angajament ferm din partea autorităţilor române la un program de reforme care include şi înăsprirea politicii fiscale. Comisia Europeană a iniţiat împreună cu experţii Fondului Monetar Internaţional şi cu autorităţile române un acord care urmează modelul celor semnate deja cu Ungaria şi Letonia. În acest sens, trebuie să existe o cooperare între factorii politici în scopul asigurării stabilităţii macroeconomice şi financiare, precum şi consolidării sustenabilităţii fiscale. Ajutorul de la UE face parte dintr-un program mai larg de finanţare, la care ar urma să contribuie şi Fondul Monetar Internaţional (FMI). În vederea eliminării disfuncţionalităţilor semnalate în anul 2008, măsurile de accelerare a absorbţiei care au fost luate de autorităţile române se axează pe simplificarea cerinţelor pentru depunerea dosarelor de finanţare, reducerea perioadei de evaluare şi selecţie a proiectelor, simplificarea procedurilor de implementare, iniţierea de măsuri cu caracter financiar menite să sprijine obţinerea unui credit pentru asigurarea co-finanţării. Prin ordonanţa de urgenţă care modifică cadrul legislativ al achiziţiilor publice se urmăreşte punerea în acord a reglementărilor naţionale din domeniu cu cele din Uniunea Europeană. Modificările introduse de noul cadru legislativ sunt justificate prin necesităţi urgente, care trebuie soluţionate, referitoare la eliminarea barierelor birocratice, întărirea controlului şi transparenţa utilizării banilor publici precum şi scurtarea termenelor în domeniul achiziţiilor publice pentru ca proiectele de investiţii care au fost propuse să se realizeze la timp. Noile reglementări scurtează termenele în toate etapele procedurilor de achiziţii publice. Termenele de pronunţare cu privire la rezultatul unei licitaţii au fost, de asemenea, reduse. Au fost de asemenea introduse termene punctuale pentru

2. Ştefan Ciobanu, director general – Autoritatea pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale, alocuţiune cu ocazia Simpozionului institutului Bancar Roman organizat la Braşov - 06.03.2009 45

soluţionarea în instanţă a contestaţiilor care se depun pentru ca dosarele de contestaţii să nu blocheze procedurile de achiziţie publică şi realizarea obiectivelor de investiţii. Scurtarea termenelor de analiză a ofertelor depuse de către autorităţile publice urmăreşte ca acestea să nu depăşească 20 de zile. În cazul temeinic motivate, autoritatea contractantă poate prelungi perioada de evaluare cu cel mult 20 de zile. De asemenea, au fost reduse la 30 de zile termenele pentru organizarea procedura de licitaţiei, în prezent, aceste proceduri putând să aibă o durată de până la 380 de zile. Noile reglementări stabilesc, de asemenea, creşterea pragurilor privind sumele până la care o autoritate publică poate să achiziţioneze direct produse, servicii, lucrări sau să achiziţioneze produse, servicii sau lucrări prin cerere de oferte.

Importurile din statele membre ale UE în valoare de 1,818 miliarde euro înregistrează în ianuarie o scădere accentuată de 34,1%. În România, datele preliminare publicate de Institutul Naţional de Statistică evidenţiază în ianuarie o scadere cu peste o treime a importurilor în timp ce exporturile s-au redus cu aproape un sfert, aceasta evoluţie reducând

46

deficitul comercial al României cu 60,3%, la 576,4 milioane euro, arată (INS). Raportat la de aceeaşi luna a anului 2008, în ianuarie importurile în valoare de 2,489 miliarde euro înregistrează o scădere cu 37,4%, în timp ce exporturile în valoare de 1,912 miliarde euro se comprimă cu 24,3%. Deficitul comercial al României scade puternic, de la 1,45 miliarde euro în ianuarie 2008 până la 576,4 milioane euro în prima lună a acestui an. În privinţa importurilor, cel mai mare declin a fost înregistrat în comerţul cu statele din afara UE, din care România a importat în ianuarie mărfuri în valoare de doar 670,5 milioane euro, cu 44,8% mai puţin decât în prima lună a anului trecut - când importurile însumaseră 1,215 miliarde euro. În ceea ce priveşte exporturile, România a livrat către statele din afara UE mărfuri în valoare de 435,1 milioane euro în ianuarie, cu 37,9% mai puţin decât în prima lună a anului trecut, în timp ce exporturile în UE au rezistat mult mai bine, reducându-se cu 19,1%, la 1,477 miliarde euro. Faţă de decembrie, exporturile au scăzut în ianuarie cu 1,1%, iar importurile s-au redus cu 27,6%. Maşinile şi echipamentele de transport au avut în continuare cea mai mare pondere în exporturile românesti, de 38%, fiind urmate de combustibili (6,7%), produse agroalimentare, băuturi şi tutun (5,3%), materii prime şi materiale (4,6%) şi produse chimice (3,7%). În privinţa importurilor, maşinile şi echipamentele de transport au reprezentat 33,3%, fiind urmate de produsele chimice (13,3%), produse agroalimentare (9,8%), combustibili (7,8%) si materii prime (2,9%). (NewsIn) Anca Ionaş Consilier pentru afaceri europene Unitatea Centrală de Evaluare Autoritatea pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale Ministerul Finanţelor Publice

Ieşirea din criz#, „prioritate zero” pentru Uniunea European# şi pentru România damentală n u f a ţ n e t e „Incomp constă în ă ţ ia p e d i a economie a garanta e d a e t a it imposibil voltare

o dez societăţii stabilă”. d Keynes r a n y a M n Joh

Fenomenul de criză se manifestă, din ce în ce mai acut, la nivelul tuturor statelor membre ale Uniunii Europene. Alături de acestea, România a trebuit şi trebuie să îşi concentreze eforturile în scopul identificării şi asumării unui set de măsuri capabile să asigure redresarea economică, în condiţii de eficienţă şi sustenabilitate pe termen mediu şi lung. Măsurile adoptate sau în curs de adoptare de către autorităţile competente au avut în vedere obiectivele stabilite de către Comisia Europeană prin Planul European de Redresare Economică precum şi, ulterior, prin Comunicarea Comisiei Europene privind stimularea redresării economice1, aceasta din urmă fiind elaborată în contextul pregătirii summit-ului şefilor de stat şi de guvern din statele membre din luna martie 2009. Principalele direcţii de acţiune propuse de către Comisia Europeană şi agreate la nivelul statelor membre plasează în centrul strategiei de relansare economică următoarele aspecte: – Sprijinirea sectorului bancar şi financiar, în ansamblul său, dat fiind rolul catalizator al acestuia asupra economiilor naţionale. În acest context, activele subevaluate („toxice”) sunt considerate o provocare căreia este important să i se găsească un răspuns coordonat la nivelul Uniunii Europene (UE) – Rolul esenţial în acest proces îl va deţine consolidarea instrumentelor

şi mecanismelor de supraveghere şi avertizare timpurie, într-o manieră coordonată la nivelul tuturor statelor membre UE – Stimularea utilizării sectorului bancar şi financiar, în virtutea rolului acestuia de important vehicul investiţional şi de lichiditate în economie la nivel naţional şi la nivelul Pieţei Interne a Uniunii Europene – Stimularea investiţiilor în economie, în special prin orientarea acestora către sectoarele cu contribuţie directă la crearea de valoare adăugată, în particular sectorul cercetării-dezvoltării, inovării, tehnologiilor ecologice – Implementarea măsurilor de protecţie socială a categoriilor vulnerabile concomitent cu cele privind stimularea (re) inserţiei profesionale şi a investiţiilor în capital uman calificat, pregătit corespunzător pentru cerinţele pieţei muncii la nivel comunitar. Instrumentele concrete prin care Comisia Europeană consideră că aceste obiective pot fi atinse în mod adecvat şi sustenabil vizează: – Reformarea sistemului financiar european (Comisia Europeană propune o serie de măsuri concrete pentru eficientizarea sistemului financiar european, atât pe componenta de reglementare, cât şi pe cea de implementare) – Stimularea activităţii economice prin sporirea fluxului de credite către

1. Communication For The Spring European Council: Driving European recovery (COM(2009) 114 final) 47

de criză, fapt ce face ca un dezechilibru la nivelul unuia dintre fundamentele acestuia să se propage la nivelul celorlalte. În acest context, măsurile ce vor fi luate în condiţii de criză trebuie să ofere răspunsul la provocarea de a asigura, pe de o parte, un echilibru al fundamentelor macroeconomice – în speţă deficitul bugetar, datoria publică, inflaţia – iar pe de altă parte, să fie capabile să impulsioneze activitatea economică, cu efecte durabile pe termen mediu şi lung. Impactul unor măsuri de natură să limiteze veniturile populaţiei, precum majorarea contribuţiilor la fondul de asigurări sociale, reducerea/plafonarea veniturilor salariale, în vreme ce pot asigura reducerea deficitului bugetar ş.a.m.d. pot conduce la accentuarea unor dezechilibre în economie (a se vedea Figura 1). Mai mult decât atât, având în vedere, mai ales, obiectivul de aderare la zona euro, ce presupune respectarea criteriilor de la Maastricht pentru o perioadă de doi ani, fără întrerupere, considerăm că menţinerea deficitului bugetar în limitele prevăzute de Pactul de Stabilitate şi Creştere trebuie să se realizeze de o manieră sustenabilă, prin măsuri de reformare profundă a bugetului naţional, atât din punct de vedere al veniturilor, cât şi al cheltuielilor. Aşa cum arată şi teoria economică Keynesiană, rolul statului – în speţă al

economia reală şi stimularea creditării prin măsuri de politică monetară (reducerea dobânzii de referinţă) – Sporirea încrederii în rating-urile de credit, soluţionarea aspectelor legate de activele sub-evaluate („activele toxice”), şi – Asigurarea, de către statele membre, a unui echilibru între măsurile de sprijinire mai sus menţionate – care amplifică partea de cheltuieli a bugetelor naţionale – şi necesitatea conformării la regulile stipulate de Pactul pentru Stabilitate şi Creştere. În acest context, noua Comunicare a Comisiei Europene a accentuat necesitatea adoptării de către statele membre, în special a celor afectate semnificativ de criză, a unui mix de măsuri concrete şi viabile, bazate pe specificul naţional, dar subsumate obiectivelor comunitare. În acest sens, considerăm util şi oportun să subliniem unele aspecte: •Pentru a putea asigura atingerea obiectivelor propuse, România trebuie să evite măsurile pro-ciclice. Este cunoscut faptul că în momentele de criză economică (şi financiară) se recomandă ca măsurile pro-ciclice – adică acelea menite a accentua anumite tendinţe deja existente în economie – să fie evitate, pentru a evita o supra-accentuare a acestor tendinţe. Totodată, funcţionarea economiei ca sistem este foarte vizibilă în special în momente

Figura 1 Limitarea ofertei şi a producţiei Reducerea cererii şi a consumului

Reducerea activităţii Reducerea/limitare a exporturilor

Reducerea importurilor

Scăderea puterii de cumpărare

Deficitul comercial Măsuri de politică (macro)economică cu efect direct asupra veniturilor

Limitarea surselor de creştere economică sustenabilă

populaţiei Sursa: proprie

48

autorităţilor competente în materie de politică (macro)economică este foarte important. În condiţii de criză sau recesiune economică, statul trebuie să apeleze la măsuri politico-fiscale şi monetare pentru a slăbi efectele provocate de recesiuni şi boom-uri. În timpuri grele economia trebuie sprijinită printr-o politică fiscală expansivă, pentru ca şomajul sa fie redus. Astfel, pornind de la situaţia în care printre cauzele principale care au determinat criza economică se numără expansiunea consumului, este necesară asigurarea unei analize profunde a raţiunilor pentru care aceasta a condus la accentuarea (dacă nu chiar provocarea) crizei, în contextul mix-ului de politici ce au precedat-o. În opinia noastră, una din cauzele favorizante ale crizei economice cu care România se confruntă o reprezintă expansiunea consumului stimulat şi încurajat de condiţii laxe ale creditării, care însă nu au avut la bază fundamente economice solide. Acest fapt a condus la o supraîncălzire a economiei şi a creditării bancare, cu efecte asupra stabilităţii macroeconomice şi, implicit, la o presiune adiţională asupra stabilităţii sectorului bancar. În această situaţie, măsurile anti-criză în cazul României trebuie, pe de o parte, să menţină, ca obiectiv central, stimularea consumului, ţinând cont de efectele de antrenare ale acestei laturi asupra întregului mecanism economic, şi, pe de altă parte, să asigure finanţarea acestuia de o manieră sustenabilă – prin activitatea mediului de afaceri şi respectiv veniturile reale ale populaţiei. În acelaşi timp, politicile şi obiectivele stabilite de către autorităţi trebuie să pornească de la realitatea economică şi socială existentă la nivel naţional, iar ţintele pe termen scurt, mediu şi lung trebuie să fie realiste şi fezabile. Printre direcţiile de acţiune pe care se pot baza măsurile de intervenţie, menţionăm: • Stimularea investiţiilor în sectoare care contribuie sau pot contribui, într-un interval de timp scurt sau mediu, la îmbunătăţirea competitivităţii economice a României În acest context, trebuie acordată o atenţie deosebită identificării acelor sectoare cu potenţial real ridicat de a contribui la îmbunătăţirea competitivităţii economiei româneşti – sectoare generatoare de valoare adăugată în economie –, dat fiind faptul că,

până în prezent, România a beneficiat de o competitivitate bazată pe diferenţa de curs valutar şi pe costuri reduse de producţie. În perspectiva aderării la zona euro, România trebuie să se concentreze, în special în aceste momente de criză, pe identificarea pârghiilor care să asigure trecerea de la competitivitatea bazată pe cost la competitivitatea bazată pe calitate, valoare adăugată mare. Astfel, accesarea fondurilor europene trebuie să ocupe un spaţiu prioritar, dat fiind rolul pe care acestea îl pot avea în sprijinirea revigorării sectoarelor şi regiunilor rămase în urmă. În acest sens, considerăm că printre măsurile esenţiale sporirii capacităţii de absorbţie a fondurilor europene în România, un rol fundamental trebuie să îl ocupe cel puţin următoarele elemente: – Simplificarea procedurilor de accesare a fondurilor europene, atât din punct de vedere al etapelor şi a termenelor stabilite pentru fiecare etapă a procedurii cât şi din punct de vedere al documentaţiei necesare întocmirii dosarului de finanţare. În acest sens, măsurile anunţate de Guvern – ex. simplificarea cadrului legislativ pentru achiziţii publice – sunt menite a veni în sprijinul acestei idei. – Sporirea nivelului de pregătire a personalului implicat în transmiterea informaţiilor către publicul interesat de accesarea fondurilor europene – Intensificarea campaniilor de informare a potenţialilor beneficiari ai fondurilor europene, pentru a se asigura conştien­ tizare a acestei categorii a mediului de afaceri / persoanelor fizice asupra rolului şi oportunităţilor existente în privinţa accesării fondurilor europene • Stimularea iniţiativei private şi a com­ paniilor din aceste sectoare la angajarea de forţă de muncă calificată corespunzător (inclusiv stimularea angajării tinerilor) Măsurile de impulsionare a mediului de afaceri, în special a sectorului privat, au drept ţintă creşterea contribuţiei acestor sectoare la PIB, concomitent cu asigurarea unui nivel moderat spre redus al şomajului, în particular al şomajului în rândul tinerilor. • Eficientizarea sistemului fiscal, perceput ca barieră în calea investiţiilor (interne şi străine) prin promovarea reducerii poverii administrative şi fiscale, în 49

special în sectoarele care au potenţialul de a contribui la obiectivele stabilite. • Asigurarea îndeplinirii obiectivelor şi angajamentelor asumate în cadrul procesului Lisabona

Succesul unei economii rezidă în capacitatea sa de a fi mai performantă în raport cu restul actorilor de pe o piaţă globală. Obiectivul de creştere a competitivităţii trebuie urmărit inclusiv în momente de criză, deoarece astfel de situaţii, pe lângă efectele negative resimţite, permit, pe de o parte, o reaşezare a mix-ului de politici pe o traiectorie clar definită – aceea de a combate efectele negative ale unei crize – cu rezultate pe termen scurt, şi pe de altă parte, această reaşezare ţinteşte sau ar trebui să ţintească şi obiective pe termen lung, traduse în termeni de competitivitate, identificaţi prin obiectivele Strategiei Lisabona şi a Programelor Naţionale de Reformă. În acest context, este esenţial ca măsurile prevăzute pentru combaterea efectelor crizei să fie subsumate acestor obiective.

Concluzii Este absolut evident că România trebuie să iasă din criză cât mai rapid. Când precizăm acest lucru avem în vedere nu doar considerentul evident al necesităţii de redresare economică în scopul asigurării beneficiului general. Ceea ce ne presează, în acest moment, este şi necesitatea de a asigura îndeplinirea obiectivului de a deveni parte a Zonei Euro în 2014, fapt ce presupune că cel puţin doi ani înainte de acest termen, economia naţională trebuie să se menţină în nişte marje de fluctuaţie foarte clar definite de Pactul de Stabilitate şi Creştere. În acest context, este important ca obiectivele stabilite pentru ieşirea din criză să fie fezabile, concrete, să producă efecte sustenabile pe termen mediu şi lung în sensul creării premiselor pentru îndeplinirea criteriilor de convergenţă. Astfel, măsurile concrete identificate pentru îndeplinirea obiectivelor mai sus menţionate trebuie să ia în calcul direcţiile de acţiune relevate de Comisia Europeană, precum asigurarea creşterii economice sustenabile, stimularea investiţiilor în sectoarele generatoare de valoare adăugată, reducerea şomajului şi promovarea re-inserţiei profesionale. Mai mult decât atât, ţinând cont că una din cauzele principale ale declanşării crizei, cel puţin în cazul României, a constat în expansiunea necontrolată a consumului bazat pe creditare, considerăm că o parte a măsurilor trebuie orientate în această direcţie. Direcţiile posibile de acţiune în acest caz pot consta în: • Întărirea supravegherii asupra sectorului bancar (şi financiar, în ansamblu) • Intensificarea măsurilor de educare financiară a populaţiei, măsură ce se înscrie în iniţiativa Comisiei Europene privind educaţia financiară1. Cătălina CONSTANTIN Consilier pentru afaceri europene Departamentul pentru Afaceri Europene

1. COM(2007)808 50

Normative comunitare în materia ajutoarelor de stat şi aplicabilitatea acestora în contextul economico-financiar În contextul crizei financiare, Comisia Europeană a emis un set de Comunicări în vederea adaptării prevederilor normativelor comunitare la condiţiile economice rezultate ca urmare a evoluţiei recente a pieţei de capital.

Considerente generale Statul român, prin intermediul structurilor de profil din cadrul administraţiei publice trebuie să facă diligenţele ce se impun în demersurile compatibilizării cu Piaţa Internă a măsurilor de sprijin financiar acordate de acesta, inclusiv de natura ajutoarelor de stat1. În ceea ce priveşte problematica ajutoarelor de stat, atât România, cât şi restul statelor membre ale Uniunii Europene (mai departe UE) în egală măsură, trebuie să respecte în totalitate şi cu aceeaşi rigurozitate legislaţia comunitară în vigoare. 1. La nivelul Comunităţii Europene, Comisia Europeană (mai departe Comisia) este singura instituţie cu competenţă în a verifica Figura 1

n

şi decide compatibilitatea ajutoarelor de stat cu acquis-ul comunitar2. 2. Comisia este de asemenea însărcinată cu verificarea compatibilităţii ajutoarelor de stat acordate Statelor Membre cu prevederile Convenţiei privind Spaţiului Economic European (mai departe SEE3). Pentru statele membre ale Asociaţiei Europeane a Liberului Schimb4 (mai departe AELS) această funcţie este exercitată de Autoritatea de supraveghere AELS5. Aceste atribuţii sunt îndeplinite cu scopul de a garanta liberul schimb în condiţii de concurenţă loială, prin eliminarea barierelor din calea comerţului între cele 30 de state participante. 3. Ca urmare a procedurlor comunitare, Comisia Europeană, prin intermediul Directoratului General de Concurenţă, se pronunţă prin decizii obligatorii pentru Statul Membru vizat. Totuşi deciziile pot reprezenta obiectul scrutinizării pe agenda Curţii de Primă Instanţă şi Curţii de Justiţie a Comunităţii Europene, ca urmare a reacţiei Statului Membru vizat. Deciziile Autorităţii de supraveghere AELS reprezintă obiectul scrutinizării de către Curtea de Justiţie AELS.

Spaţiul Economic European, compus din: statele titulare AELS (fără Elveţia) Sursa: http://en.wikipedia.org 1. 2. 3. 4. 5.

n Statele Membre U.E.

ca şi ajutoare acordate din fonduri publice ce se încadrează în prevederile articolului 87 (1) din Tratatul CE. potrivit articolului 88 din Tratatul CE. în vigoare de la 1 Ianuarie 1994; vezi articolul 62 din Convenţia SEE, precum şi Figura 1 de mai jos. Norvegia, Islanda şi Liechtenstein. http://www.efta.int/ 51

Ajutoare de stat evaluate în afara contextului crizei financiare Pe parcursul anului 2009, în ceea ce priveşte problematica ajutoarelor şi, cu precădere a ajutoarelor de stat6 este putin probabil ca acestea să fie acordate în afara contextului crizei financiare internaţionale. În ceea ce priveşte evaluarea ajutoarelor7, aceasta, se va face: (1) conform reglementărilor comunitare în vigoare8 şi, (2) în funcţie de situaţiile economicofinanciare9. Reglementările comunitare aplicabile în SEE pot fi împartite în două categorii în ceea ce priveşte planul acestora de aplicare, respectiv ajutoare de stat orizontale şi/sau sectoriale. Cu privire la reglementările comunitare orizontale, Comisia evaluează: 1. ajutoarele regionale, 2. ajutoarele pentru protecţia mediului, 3. ajutoarele pentru cercetare, dezvoltare, inovare, 4. ajutoarele privind furnizarea fondurilor de capital de risc şi, 5. ajutoarele pentru salvare şi restructurare. Cu privire la reglementările comunitare sectoriale, Comisia evaluează, printre altele şi: 1. ajutoarele către serviciile de radiodi­ fu­­ziune, 2. ajutoarele acordate în sectorul carbu­ nelui, 3. ajutoarele acordate sectorului cinema­ tografic şi activităţilor audio-vizuale, 4. ajutoarele acordate sectorului ener­ getic, 5. ajutoarele acordate sectorului serviciilor poştale, 6. ajutoarele acordate sectorului construc­ ţiilor de nave şi, 7. ajutoarele acordate în sectorul oţelului. Pe de altă parte, atât ajutoarele privind serviciile de interes economic general, cât

şi ajutoarele prevăzute ca răspuns la criza economică şi financiară sunt încadreate ca şi măsuri orizontale aplicabile planurilor sectoriale şi astfel potrivite ambelor categorii de mai sus. Furnizarea ajutoarele de stat se poate îmbrăca forme distincte. Alocarea ajutoarelor de stat se poate face de asemenea prin intermediul unor instrumente de acordare diferite, cum ar fi (1) garanţiile de stat, (2) vânzări publice de teren, (3) asigurări la credite de export şi, (4) ajutor fiscal – ajutorul de stat în cazul măsurilor de impozitare directă a activităţilor economice. Din punct de vedere al procedurii de notificare a ajutoarelor de stat10, reglementările comunitare mai pot fi împărţite, de asemenea, în două categorii respectiv cele care necesită notificarea Comisiei şi, cele ce nu impun notificarea executivului comunitar. Ajutoarele care sunt exceptate de la obligaţia de notificare a Comisiei sunt prevăzute în (1) regulamentul de minimis11, (2) regulamentul general de exceptare pe categorii de ajutoare12 şi, (3) providenţele specifice altor normative comunitare în vigoare.

Ajutoare de stat evaluate în contextul crizei financiare Comisia a adoptat o serie de reglementări13 în scopul intervenţiei rapide cu măsuri îndreptate spre atenuarea crizei financiare prin proceduri de acordare a ajutoarelor de stat cu condiţii mai puţin restrictive. De asemenea, omunicările Comisiei conduc către compatibilizarea ajutoarelor de stat cu Piaţa Internă, conferirind astfel certitudinea juridică acordării acestora14. La stabilirea unei date de referinţă pentru evaluarea situaţiilor financiare ale unor întreprinderi solicitante de ajutor de stat în contextul crizei financiare, Comisia stabileşte data de 1 iulie 2008 pentru distincţia între ajutoarele acordate în contextul crizei şi cele care nu sunt influenţate de aceasta.

6. vezi nota de subsol 1. 7. de către autorităţile competente. 8. pentu toate situaţiile întreprinderilor unde nu se aplică prevederile ajutoarelor de stat autorizate în baza Comunicărilor Comisiei (2008/C 270/02), (2009/C 10/03) şi (2009/C 16/01), cu modificările şi completările ulterioare. 9. ale întreprinderilor solicitante de fonduri publice, pentu cele care se aflau în situaţie de dificultate ulterior datei de 1 iulie 2008, şi la care se solicită autorizarea în baza Comunicărilor Comisiei (2008/C 270/02), (2009/C 10/03) şi (2009/C 16/01), cu modificările şi completările ulterioare. 10. potrivit Capitolului II din Regulamentul Consiliului (CE) Nr. 659/1999 din 22 Martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CE, publicat în Jurnalul Oficial al U.E. nr. L 83, 23.3.1999, p. 1. 11. Regulamentul (CE) Nr. 1.998/2006 al Comisiei din 15 decembrie 2006 privind aplicarea articolelor 87 şi 88 din tratat ajutoarelor de minimis, publicat în Jurnalul Oficial al U.E. nr. L 379, 28.12.2006, p. 5. 12. Regulamentul (CE) Nr. 800/2008 al Comisiei din 6 august 2008 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piaţa comună în aplicarea articolelor 87 şi 88 din tratat, publicat în Jurnalul Oficial al U.E. nr. L 214 , 9.8.2008, p. 3. 13. de adaptare a concluziilor Consiliului ECOFIN din 7 octombrie 2008, şi reuniunea Eurogrup din 12 octombrie 2008. 14. în legătură cu prevederile punctului I. 3. de mai sus. 52

În situaţia de faţă, ca urmare a problematicilor rezultate din gradul ridicat de insolvabilitate între părţile contractante, criza financiară afectează în egală măsură instituţiile financiare care sunt în esenţă solide şi ale căror dificultăţi sunt exclusiv rezultatul condiţiilor generale ale pieţei. Reglementările se adresează instituţiilor financiare şi întreprinderilor afectate de criză (care au intrat în dificultate după 1 iulie 2008) şi au fost emise în vederea oferirii de soluţii la problematica economico-financiară. Acestea sunt: 1. Comunicarea Comisiei - Aplicarea normelor privind ajutoarele de stat în cazul măsurilor adoptate în legătură cu instituţiile financiare în contextul actualei crize financiare mondiale15. Mecanismul instituit urmăreşte menţine­ rea stabilităţii financiare prin asigurarea în timp real şi util de lichidităţi necesare, şi în condiţiile asigurării certitudinii juridice în privinţa măsurilor luate de statele membre pentru atenuarea crizei financiare16. Acesta se adresează instituţiilor finan­ ciare şi prevede garantarea datoriilor, recapitalizarea şi lichidarea instituţiilor financiare prin respectarea a unor criterii de acodrare a ajutoarelor de stat, mutatis mutandis. Astfel, Comisia urmăreşte ca ajutorul de stat pentru instituţiile financiare să îndeplinească criterii obiective, cu luarea în considerare a rolului acestora în sistemul bancar relevant şi în ansamblul economiei; criteriile trebuie să fie nediscriminatorii, astfel încat să se evite eventualele efecte de denaturare a pieţelor învecinate şi a Pieţei Interne a UE. Comunicarea identifică criteriile17 ce trebuie respectate de Statele Membre atunci când intenţionează a acorda ajutor de stat instituţiilor financiare, respectiv: – s tabilirea potenţialilor beneficiari, res­ pectiv instituţiile abilitate pentru garanţii generale de protejare a depozitelor polpulaţiei (retail deposits), precum şi garantarea anumitor tipuri de depozite (wholesale) dacă aceste pasive nu sunt deja protejate în mod corespunzător;

astfel se impune o analiză a fiecărei întreprinderi, pe baza indicatorilor eco­ nomico-financiari; – reglementarea perioadei stabilite de aplicare a măsurii de sprijin, inclusiv revizuirea semestrială de către statul membru a justificării aplicării măsurii instituite prin mecanismul de acordare; – proporţionalitatea ajutorului, conform principiului general privind ajuotarele de stat, potrivit căruia valoarea şi intensitatea ajutorului trebuie limitate la minimum; – asigurarea reducerii la minimum a efec­ telor colaterale negative inerente asupra concurenţilor întreprinderilor bene­ ficiare, inclusiv din alte state membre; – asigurarea măsurilor de ajustare necesare prin monitorizarea progreselor situaţiei pe pieţele financiare. Cazurile vor implica notificarea la Comisie a unui plan de viabilitate, după o perioadă de 6 luni de la acordarea ajutorului18, în condiţiile în care instituţiile bancare în discuţie nu sunt în procedură de lichidare sau nu au făcut dovada rambursării ajutorului primit. De asemenea, Comisia precizează posibilitatea acordării de către băncile centrale şi a altor forme de sprijin ca şi asistenţă pentru lichiditate, care pot să nu constituie ajutor de stat19. În acest scop trebuie (1) demonstrată solvabilitatea beneficiarului, (2) asigurarea integrală a facilităţii printr-o garanţie cu marjă de siguranţă, (3) prevăzute dobânzi de penalizare şi (4) ca măsura să fie iniţiată de banca centrală şi să nu fie susţinută printr-o contragaranţie din partea statului20. Astfel, în vederea sprijinirii economiei reale, anumite instituţii bancare vor putea beneficia de măsuri de sprijin, inclusiv de natura ajutoarelor de stat, prin proceduri care respectă integral prevederile Tratatului CE21. Măsuri privind recapitalizarea institu­ ţiilor financiare, şi garanţii aferente datoriilor insituţiilor financiare22 au fost cuprinse în primele Decizii23 ale Comisiei de autorizare a ajutoarelor de stat acordate de către Regatul Unit industriei bancare.

15. Comunicarea (2008/C 270/02) - instituţii financiare, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. C 270, 25.10.2008, p. 8. 16. Ibidem 1. 17. vezi para. 12, 19,21,24, 25, 27, 28 din Comunicarea 2008/C 270/02. 18. vezi para. 41 din Comunicarea (2008/C 270/02) - instituţii financiare. 19. sensul articolului 87 (1) al Tratatului CE, vezi nota de subsol 1. 20. vezi para. 51 din Comunicarea (2008/C 270/02) - instituţii financiare. 21. în principal articolul 87 (1) şi articolul 87 (3) (b), teza 2. 22. vezi obiectivele nr. 3. şi 4. din Comunicarea (2008/C 270/02) - instituţii financiare. 23. în cazul N 507/2008 şi N 650/2008. 53

La aplicarea schemei de garanţii şi a schemei de recapitalizare, Regatul Unit a propus: –e  liminarea pragurilor indicate la considerarea următoarelor situaţii bilanţiere, pentru instituţiile financiare considerate viabile. • Constrângeri de comportament referitoare la marirea cuantulului binalţier al insituţiilor bancare viabile a fost eliminat având în vedere că nu au existat indicatori că o astfel de măsură ar conduce la perturbarea fluxurilor de fonduri între statele membre24.

În special pentru schema de garanţii, Regatul Unit a propus: –g  arantarea prin intermediul instituţiilor bancare, ce beneficiază de lichidităţi potrivit schemelor aprobate, a unor împrumutiri şi în altă monedă pe lângă USD şi EURO. • Comisia a fost de acord, fiind astfel mărită paleta de surse pentru finaţare. –a  daptarea la condiţiile pieţei prin plata unei rate de 50% adăugată la 100% din media pe cinci ani a instituţiei la Credit Default Swap (CDS ). • Practica recentă a Comisiei a fost de considerare a reprerelor Băncii Central Europene (mai departe BCE) în ceea ce priveşte recomandarea de cuantificare a unei rate plătită pentru garanţii. Rezultatul ratei calculate de către Regatul Unit pe perioada de referinţă a fost mai mare rezultatul pe perioada de referinţă calculat de către BCE, şi astfel deasupra plafonului acceptat în alte cazuri. – r eglementarea plafonului pentru schema de garanţii la 1/3 din bugetul acesteia pe perioada acordată potrivit Deciziei Comisiei în cazul N 650/2008, respectiv de la trei la cinci ani, până în aprilie, 2014. • Ca principu general, este recomandat ca o garanţie să fie cuantificabilă şi emisă pe o perioadă cât mai scurtă de timp, de până la trei ani, cu o eventuală majorare a acestei perioade justificată corespunzător. În cazul de faţă Comisia a fost de acord cu majorarea perioadei, astfel fiind posibil sprijinul instituţiilor şi după o peroadă de cel puţin şase luni de la data scurgerii termenului iniţial de trei ani, considerat scurt datorită opţiunilor de refinanţare. De asemenea în special pentru schema de recapitalizare, UK a propus: – s tabilirea transmiterii unui raport25 de către instituţiile bancare viabile în locul unui plan plan de restructurare. • În final Comisia a acceptat şi această propunere, fiind în conformitate cu prevederile paragrafului 40 din Comunicarea Comisiei – Recapitalizarea instituţiilor financiare în contextul actualei crize financiare: limitarea ajutorului la minimul necesar şi garanţii împotriva denaturărilor nejustificate ale concurenţei26. Datele de mai sus arată unele modalităţi de abordare a măsurilor de sprijin27 iniţiate pe plan comunitar. Aceste cazuri autorizate de către

Comisie28 sunt indicate în tabelul de mai jos, împreună cu alte Decizii ale Comisiei emise după evaluarea măsurilor de ajutor de stat notificate de alte State Membre:

24. această prevedere a fost introdusă de altfel şi în cadrul Comunicării Comisiei – Recapitalizarea instituţiilor financiare în contextul actualei crize financiare: limitarea ajutorului la minimul necesar şi garanţii împotriva denaturărilor nejustificate ale concurenţei, nota de subsol 4 de la paragraful 35 al acesteia. 25. unde să poată fi constatată continuareea activităţii în condiţii viabile, precum şi planul de returnare a ajutorului de stat acordat. 26. vezi nota de subsol 29, de mai jos. 27. abordate corespunzător nivelului naţional de implementare a prevederilor Tratatului CE, vezi 21. 28. Aferente ajutoarelor de stat acordate în contextul crizei financiare, potrivit Comunicărilor COM de aplicare a articolului 87 (3) (b), teza 2 al Tratatului CE. 54

UK

DE

NL

GR

LV

N 507/2008

N-512-2008-EN

N 524-2008 EN

N-560-2008-EN

NN 68/2008

N 650/2008

N-625-2008-DE

N 528-2008 EN

N-639-2008-EN N-017-2009-EN Sursa: http://ec.europa.eu/competition/index_en.html

2. Comunicarea Comisiei – Recapita­ li­zarea instituţiilor financiare în contextul actualei crize financiare: limitarea ajuto­ rului la minimul necesar şi garanţii împo­ triva denaturărilor nejustificate ale concurenţei29. Prin prevederile acestui act, al doilea emis de Comisie30, se urmăreşte recapitalizarea instituţiilor financiare, în vederea restabilirii retaţiilor financiare prin asigurarea de împrumuturi către economia reală şi tratarea riscurilor sistemice în cazul unei eventuale insolvabilităţi. Comunicarea31 vineîncompletareaComuni­ cării Comisiei - Aplicarea normelor privind ajutoarele de stat în cazul măsurilor adoptate în legătură cu instituţiile financiare în contextul actualei crize financiare mondiale32, şi oferă orientări privind noile scheme de recapitalizare şi deschide posibilitatea de ajustare a schemelor de recapitalizare existente33, adreseându-se instituţiilor financiare. Aşa cum inspiră titlul Comunicării34, recapitalizarea instituţiilor bancare prin ajutoare acordate ad hoc şi/sau ajutoare acordate ad hoc pe scheme de ajutoare de stat, vor fi evaluate posibile denaturări ale concurenţei la trei niveluri distincte, respectiv: Prin urmare, intervenţiile statului ar trebui să fie proporţionale şi temporare şi

ar trebui concepute în aşa fel încât să ofere stimulente băncilor pentru ca acestea să efectueze rambursarea către stat de îndată ce condiţiile de piaţă o permit, pentru ca, în urma crizei, sectorul bancar european să devină mai competitiv şi mai eficient. În vederea compatibilizării ajutoarelor cu Piaţa Internă, Comisia detaliează conţinutul principiilor generale de orientare a elaborării notificărilor printr-un set de considerente, cum ar fi: Nivelul preţului de intrare pentru recapitalizări Stabilirea preţului pentru infuziile de capital în funcţie de nivelul pieţei ar fi cea mai bună garanţie împotriva disparităţilor nejustificate la nivelul capitalizării şi a folosirii inadecvate a acestui capital. Stimulente capitalului de stat

pentru

rambursarea

Măsurile de recapitalizare trebuie să conţină stimulente adecvate pentru rambursarea capitalului de stat acordat35 atunci când piaţa o permite. Comisia consideră, în special, că nu sunt necesare restricţii privind plata dividendelor atunci când nivelul preţului practicat reflectă în mod corect profilul de risc al băncii, clauzele de „step-up” sau elementele comparabile oferă stimulente suficiente pentru ieşire, iar recapitalizarea este de mică amploare.

–p  rincipiul general prin care accesul la capital cu rate considerabil mai mici poate avea […] un impact semnificativ asupra poziţiei concurenţiale a unei bănci pe piaţa unică europeană lărgită. – principiul general prin care trebuie asigurată concurenţa loială între bănci, prin asigurarea unui grad corespunzător de diferenţiere între băncile beneficiare de finanţare publică. – principiul general prin care trebuie asigurate măsuri de implementare a unor operaţiuni bazate pe mecanisme de piaţă, în special a remunerarării recapitalizării publice, în vederea asigurării revenirii le regimul normal de funcţionare a pieţei. 29. Comunicarea (2009/C 10/03) – recapitalizarea instituţiilor financiare, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. C 10, 15.01.2009, p. 2. 30. de adaptare la prevederile Tratatului CE, vezi 21. 31. vezi 29. 32. Vezi 15. 33. necesităţi consemnate în concluziile Consiliului ECOFIN, din 2 decembrie 2008. 34. ibidem 29, 31 35. având în vedere tipul instrumentului de recapitalizare şi de clasificarea acestuia de către autorităţile de suprave-ghere. 55

Prevenirea denaturărilor excesive ale concurenţei De regulă, cu cât remunerarea este mai mare, cu atât este mai puţin nevoie de garanţii, întrucât nivelul preţului va limita denaturările concurenţei. Băncile care primesc recapitalizări de stat ar trebui, de asemenea, să evite să afişeze acest lucru în scopuri comerciale. Având în vedere obiectivele garantare a împrumuturilor către economia reală, nu este necesar să se prevadă restricţii privind creşterea bilanţului în schemele de recapitalizare a băncilor în esenţă solide. Acest lucru ar trebui să se aplice, în principiu, şi schemelor de garantare, cu excepţia cazului în care există un risc serios de deplasare a fluxurilor de capital între Statele Membre36. Examinarea Potrivit Comunicării cu privire la sectorul bancar37, schemele de garantare trebuie UK

DE

NL

GR

însoţite, în timp util, de măsurile de ajustare necesare pentru întregul sector şi/sau de restructurarea sau lichidarea beneficiarilor individuali, în special pentru cei pentru care trebuie executată garanţia. De asemenea, măsurile de recapitalizare individuale luate în conformitate cu o schemă de recapitalizare aprobată de Comisie nu trebuie notificate şi vor fi evaluate de către Comisie în contextul prezentării şi examinării unui plan de viabilitate38. Astfel orientările cuprinse mai sus contribuie la adaptarea corespunzătoare39 a unor modalităţi de abordare a măsurilor de sprijin40 iniţiate pe plan comunitar. Cazurile de ajutor de stat autorizate de către Comisie după evaluarea măsurilor de sprijin notificate sunt indicate în tabelul de mai jos: FR

PT

N 507/2008 N-512-2008-EN N 524-2008 EN N-560-2008 EN N 007-2009 FR N 013-2009 EN N 650/2008 N-625-2008 DE N 528-2008 EN

N 011-2009 FR n/a

N 043-2009 N-639-2008-EN

N 015-2009 FR n/a

IR

LV

N 009-2009 IR

NN 68/2008

N 071-2009 N-017-2009EN N 039/2009 EN N 661-2008 EN N 668-2008 EN Sursa: http://ec.europa.eu/competition/index_en.html

3. Comunicare a Comisiei - Cadru temporar pentru măsurile de ajutor de stat de sprijinire a accesului la finanţare în contextul actualei crize financiare şi economice41. Prin prevederile acestui act, al treilea emis de Comisie42, se urmăreşte reasigurarea accesului la sursele de finanţare destinate întreprinderilor active în economie, inclusiv a IMM-urilor. Potrivit poziţiei Comisiei43, recent adoptată, IMM-urile au o importanţă deosebită

pentru întreaga economie europeană şi îmbunătăţirea situaţiei financiare a acestora va avea, de asemenea, efecte pozitive pentru societăţile mari, sprijinind astfel creşterea şi modernizarea economică generală pe termen lung. Având în vedere că toate statele membre vor fi afectate de această criză, în moduri şi grade diferite, fiind probabil ca şomajul să crească, cererea să scadă şi situaţiile bugetare

36. Decizia Comisiei în cazul N 650/2008, para. 26 vs. para. 38 din Comunicarea (2008/C 270/02). 37. (2008/C 270/02) - instituţiile financiare, para. 29. 38. vezi prevederile para. 40 din Comunicarea (2009/C 10/03) – recapitalizarea instituţiilor financiare şi nota de subsol 25, de mai sus. 39. vezi nota de subsol 33. 40. abordate corespunzător nivelului naţional de implementare a prevederilor Tratatului CE, vezi 27. 41. Comunicarea (2009/C 16/01) – de acces la finanţare, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. C 16, 22.01.2009, p. 1. 42. de adaptare la prevederile Tratatului CE, vezi 21, 30. 43. vezi Comunicarea Comisiei (COM(2008) 394 final) către Consiliu, Parlamentul European, Comitetul Economic şi Social şi Comitetul Regiunilor — „A gândi mai întâi pe scară mică” — „Small Business Act” pentru Europa din 25 iunie 2008. 56

să se deterioreze Comunicarea44 urmăreşte realizarea următoarelor obiective: – stabilirea unei legături strânse între sectorul bancar şi economie prin deblocarea activităţii de creditare bancară către întreprinderi şi, –încurajarea întreprinderilor de iniţiere a investiţiilor în viitor, inter alia investiţiilor cu obiectivul de protecţie a mediului. În acest sens, Comisia ia măsurile necesare asigurării unei flexibilităţi mai mari în acordarea ajutoarelor de stat45 întreprinderilor care se confruntă cu probleme de lichidităţi datorate crizei financiare. Măsurile temporare astfel instituie, sunt: –a  cordatea beneficiarilor eligibili unui ajutor de minimis în cuantum de până la 500.000 EURO/întreprindere în cadrul unei scheme până la 31 decembrie 2010 (punctul 4.2.2.)46; – reducerile de până la 15% (25% pentru IMM-uri) la prima de siguranţă de 3,8% aplicată categoriei de rating atribuită47, în situaţia ajutorului sub formă de garanţii48 (punctul 4.3.2.)49; –a  cordatea de ajutorare sub forma subvenţionării a ratei dobânzii50 unde sunt precizate posibilităţile de aplicare a măsurilor de sprijin prin împrumuturi publice sau private cu o rată a dobânzii cel puţin egală cu rata la vedere a băncii centrale la care se adaugă o primă egală cu diferenţa dintre rata interbancară medie cu scadenţa de un an şi rata la vedere medie a băncii centrale pe perioada 1 ianuarie 200730 iunie 2008, plus prima pe credit de risc corespunzătoare profilului de risc al beneficiarului, astfel cum se stipulează în Comunicarea Comisiei privind revizuirea metodei de stabilire a ratei de referinţă şi de scont (punctul 4.4.2.)51. – acordatea de ajutorare sub forma reducerii ratei dobânzii la împrumuturi pentru investiţii „verzi” de până la 25% (50% pentru IMM-uri), calculată pe baza metodologiei de la punctul 4.4.2.52.

– derogarea temporară de la regulamentul privind fondurile de capital de risc, respectiv creşterea ajutorului ce se poate acorda unei întreprinderi mici şi mijlocii (IMM) la 1,5 milioane EURO la 2,5 milioane EURO precum şi reducerea nivelului aferent contribuţiei proprii de la 50% la 30%; – simplificarea solicitărilor aferente ajutorului pentru creditele pentru export, în sensul utilizării exceptării care permite ca riscul să fie acoperit de stat. Modificările menţionate sunt temporare, ele fiind aplicabile pană la 31 decembrie 2010, moment de la care se presupune că fluxurile financiare vor reveni la condiţii normale în vederea susţinerii economiei de piaţă. În plus, acestea sunt conforme cu prevederile art. 87(3)(b) al Tratatului CE şi permit acordarea de ajutor de stat în vederea remedierii unor perturbaţii serioase în economia statelor membre53. Atât cazurile de ajutor de stat autorizate de către Comisie după evaluarea măsurilor de sprijin notificate în baza Comunicării (2008/C 270/02) - instituţii financiare, a Comunicării (2009/C 10/03) – recapitalizarea instituţiilor financiare, precum şi a Comunicării (2009/C 16/01) – de acces la finanţare, cazurile analizate în cadrul investigaţiilor deschise de Comisie, precum şi cazurile în curs de evaluare sunt disponibile consultării publice54. Pe baza posibilităţilor de acordare de ajutor de stat existente, Comisia a autorizat deja un mare număr de scheme pe care Statele Membre le pot utiliza pentru a răspunde contextului economico-financiar actual. Conform celor indicate mai sus şi având în vedere aplicabilitatea normativelor comunitare la nivelul insituţiilor bancare şi întreprinderilor afectate de condiţiile crizei financiare internaţionale, statului poate să intervină în vederea restabilirii condiţiilor de funcţionare a relaţiilor comerciale în spiritul unei economii de piaţă. Mihai TRUŢĂ Consilier pentru Afaceri Europene Ministerul Finanţelor Publice

44. (2009/C 16/01) – de acces la finanţare. 45. vezi nota de subsol 6 şi 1. 46. din Comunicarea (2009/C 16/01) – de acces la finanţare. 47. prevăzută de Anexa la Comunicarea de acces, cu modificările şi completările ulterioare. 48. Comunicarea Comisiei privind aplicarea articolelor 87 şi 88 din Tratatul CE ajutoarelor de stat sub formă de garanţii (2008/C 155/02), publicată în Jurnalul Oficial al UE nr. C 155, 20.06.2008. 49. din Comunicarea (2009/C 16/01) – de acces la finanţare. 50. Comunicarea Comisiei privind revizuirea metodei de stabilire a ratelor de referinţă şi de scont (2008/C 14/02), publicată în Jurnalul Oficial al UE nr. C 14, 19.1.2008, p.6. 51. din Comunicarea (2009/C 16/01) – de acces la finanţare. 52. vezi nota de subsol 51. 53. vezi nota de subsol 16 şi nota de subsol 14. 54. vezi MEMO/09/67 din 16/02/2009. 57

Ajutoarele de stat o noua abordare datorata crizei financiare

În situaţia actuală, a unei crize finan financiare globale, ajutoarele de stat joacă un rol important şi pot fi de un real folos în economia statelor membre ale Uniunii Europene. Sunt ele soluţia pentru această criză? Este necesară abrogarea tuturor regulilor instituite de Comisia Europeană în domeniul ajutoarelor de stat? Cum funcţionează ajutorul de stat în sectorul financiar – bancar european ? Toate acestea sunt o parte din întrebările la care oficialii Uniunii Europene încearcă să răspundă, acum, după ce criza financiară a atins şi statele membre ale Uniunii Europene. Deşi ajutoarele de stat nu reprezintă o rezolvare rapidă şi miraculoasă a situaţiei actuale sprijinul statului bine orientat către economie ar putea fi benefic în acest context. Comisarul Neelie Kroes explica că, abandonarea politicii concurentei si suspendarea controlului ajutoarului de stat ar transforma mediul economic într-o junglă. Regulile ce privesc ajutoarele de stat sunt vitale pentru menţinerea stabilităţii sistemului financiar. În ultima perioadă, Comisia a modernizat în mod semnificativ normele privind ajutoarele de stat pentru a încuraja statele membre să direcţioneze mai bine sprijinul public către investiţiile durabile, contribuind astfel, la atingerea obiectivelor Strategiei de la Lisabona. Regulamentul general de exceptare pe categorii de ajutoare - „GBER”1, adoptat de Comisia Europeană la 6 august 2008, asigură noul cadru legal ce permite statelor membre să redirecţioneze ajutorul de stat către obiectivele prioritare ale Comunităţii. Regulamentul autorizează ajutoarele pentru IMM-uri, cercetare, inovare, dezvoltare regională, formare, ocuparea forţei de muncă şi investiţiile de capital 1. 2. 3. 4. 58

de risc. Acesta autorizează totodată ajutoarele pentru protecţia mediului şi alte măsuri în favoarea activităţilor antreprenoriale. Regulamentul menţionat consolidează într-un text unic şi armonizează dispoziţiile cuprinse anterior în cinci regulamente distincte, extinzând, în acelaşi timp, categoriile de ajutoare de stat care beneficiază de exceptări.2 În 2008, Comisia a adoptat o nouă comunicare privind aplicarea articolelor 87 şi 88 din Tratatul CE, care precizează condiţiile în care garanţiile publice pentru împrumuturi nu constituie ajutoare de stat. Conform acestei comunicări, garanţiile nu sunt considerate ajutoare de stat în special atunci când pentru acestea se plăteşte preţul pieţei. Pe lângă clarificarea condiţiilor legate de prezenţa sau absenţa ajutorului sub formă de garanţii, comunicarea introduce, de asemenea, pentru prima oară, prime specifice de siguranţă (safe-harbour) pentru IMM-uri, permiţând astfel o utilizare mai uşoară, dar mai sigură a garanţiilor în scopul susţinerii finanţării IMM-urilor. La 5 decembrie 2008, Comisia Europeană a adoptat orientări detaliate asupra modului în care statele membre pot recapitaliza băncile în contextul crizei financiare în scopul asigurării unor niveluri adecvate de finanţare pentru restul economiei şi al stabilizării pieţelor financiare, evitând totodată denaturarea excesivă a concurenţei, în conformitate cu normele comunitare aplicabile ajutoarelor de stat. Restrângerea creditării începe să afecteze economia reală şi băncile solide din punct de vedere financiar pot avea nevoie de capital de stat pentru a asigura întreprinderilor un nivel adecvat de creditare.3 Directorul general adjunct din cadrul Comisiei Europene, Herbert Ungerer, a precizat că stabilitatea la nivel bancar este cel mai important lucru pentru limitarea extinderii efectelor crizei financiare. Statele membre au ales să sprijine instituţiile financiare prin măsuri de refinanţare, garanţii sau împrumuturi.4 Societăţile care solicită ajutor pot primi sprijin de la statele membre, în temeiul orientărilor existente, privind ajutorul de stat pentru salvarea şi restructurarea societăţilor care au nevoie de sprijin public. Comisarul pentru Concurenţa al Uniunii Europene spunea: “Trebuie să luptăm împotriva crizei, nu unii împotriva celorlalţi. Ajutorul de stat trebuie reglementat astfel încât să permită companiilor, în special IMM-urilor, să depăşească problemele financiare. Împreună cu posibilităţile

GBER – The General Block Exemption Regulation Raport General privind activitatea Uniunii Europene 2008 – Mediul economic şi social – Ajutoarele de stat Raport General privind activitatea Uniunii Europene 2008 – Criza financiară internaţională Sursa www.tmctv.ro

existente de sprijinire a investiţiilor pentru o creştere durabilă, noile măsuri vor permite noi oportunităţi pentru ca statele membre să aducă economia pe calea cea bună “5 Noile măsuri, adoptate la 17 decembrie 2008, care se adresează unor circumstanţe exceptionale de pe pieţele financiare, vor permite societăţilor comerciale să depaşească mai uşor criza economică. Comisia Europeană a decis, astfel, pentru a îmbunătăţi economia europeană, să majoreze ajutoarele de minimis de la 200.000 de Euro la 500.000 de Euro, ajutorul fiind acordat societăţilor care nu erau în dificultate la 1 iulie 2008 dar şi celor care au început să se confrunte cu greutăţi, ulterior, ca urmare a crizei economice mondiale.Acest ajutor poate fi acordat până la 31 decembrie 2010. Este necesară, însă, verificarea ajutoarelor primite de societatea, ce solicită un nou ajutor de stat, pentru că suma ajutoarelor obţinute în perioada 1 ianuarie 2008 – 31 decembrie 2010 să nu depăşească plafonul de 500.000 de Euro. Pe lângă aceste măsuri Comisia Europeană intensifică sprijinul acordat întreprinderilor, în special IMM-urilor precum şi punerea în aplicare a planului de acţiune „Small Business Act”, prin care se recunoaşte rolul central al IMM-urilor în economia europeană. Statele membre vor garanta respectarea acestor principii iar aplicare lor va fi controlată de catre Comisia Europeană. În România, în acest domeniu, a fost adoptată, după consultarea prealabilă a Comisiei Europene, Ordonanţa de Urgenţa a Guvernului nr. 206/2008, prin care se creează cadrul general pentru acordarea de ajutoare de stat pentru salvarea şi restructurarea firmelor în dificultate sub formă de credite şi eşalonări la plata obligaţiilor fiscale, comerciale şi bancare. “În temeiul acestei ordonanţe, a fost creat un sistem de ajutor de stat pentru salvarea societăţilor din portofoliul AVAS aflate în dificultate, care presupune o schemă de ajutor de stat de salvare pentru IMM, precum şi posibilitatea de a acorda ajutoare de stat individuale. În plus, menţionăm faptul că autorităţile române intenţionează să extindă aria de aplicabilitate a acestui sistem de ajutor de stat şi către agenţii economici din portofoliul Ministerului Economiei’’, a spus preşedintele Consiliului Concurentei in cadrul conferinţei “Criza economică din perspectiva ajutorului de stat”, organizată la Bucureşti în data de 24 februarie 2009.

“Comisia Europeană a reacţionat rapid şi într-un mod flexibil”, în privinţa ajutoarelor de stat, a declarat Graham Branton, director pentru politici concurenţiale în cadrul Comisiei Europene, în cadrul aceleiaşi conferinţe, afirmând că Marea Britanie insistă ca acest cadru Financiar Temporar al ajutoarelor de stat să nu devină unul permanent şi să nu se permită acestor măsuri să pericliteze piaţa unică. Într-o situaţie, dată publicităţii, în 16 februarie 2009, privind măsurile naţionale adoptate ca răspuns la criza economică şi financiară, Comisia Europeană a dezvăluit că a aprobat 42 de cereri, privind ajutoarele de stat în sectorul financiar, provenind de la 18 state membre ale Uniunii Europene. Alte 8 cereri provenind din Germania, Franţa, Portugalia şi Marea Britanie au fost aprobate în perioada 30 decembrie 2008 – 4 februarie 2009, în baza noilor măsuri privind ajutoarele de stat, adoptate la 17 decembrie 2008. Pentru a restabili încrederea în sistemul financiar-bancar şi pentru a relansa creditarea, Comisia a îndemnat statele membre să acţioneze rapid, în special prin punerea în aplicare a orientărilor, emise la 25 februarie 2009, privind eliminarea din bilanţurile băncilor a activelor depreciate.6 Prin planul său anticriză, Comisia Europeană vizează mai multe domenii printre care şi industria auto. Comisia a propus printr-o comunicare prezentată, pe 25 februarie 2009, măsuri de îmbunătăţire a accesului la credit, clarificarea regulilor de acordare a ajutoarelor de stat în anumite condiţii, stimularea cererii de vehicule noi, minimizarea costurilor sociale şi apărarea concurenţei. În cadrul unui summit informal, care a avut loc la 1 martie, liderii UE au promis că vor evita orice acţiuni care ar putea duce la scindarea pieţei unice. Soluţionarea crizei economice va necesita timp, însă următoarele măsuri importante în acest sens, vor fi adoptate la Consiliul European de Primavară, ce va avea loc în perioada 19 – 20 martie a.c. Eforturile Uniunii Europene pentru depăşirea crizei se intensifică, existând speranţe că aceste acţiuni vor avea rezultatele aşteptate - “Da, există o cale pentru a ieşi din această criză. Da, Europa are unitatea, încrederea şi hotărârea de a câştiga această bătălie.”7 Magdalena Moroşan Consilier afaceri europene Instituţia Prefectului - Judeţul Constanta

Bibliografie selectivă: • • • •

www.europa.eu www.ec.europa.eu www.consiliulconcurentei.ro Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 16 – 22.01.2009.

5. Press Release – Bruselles - 17 december 2008 6. IP/09/351 59

Criza, fondurile si proiectele IMM-urilor În contextul crizei mondiale care afectează din plin şi România mult mai devreme decât o preziceau diverşi experţi economici care uitau că România nu mai este izolată de lumea vestică precum se întâmpla până înainte de 1989, unul din cele mai afectate sectoare economice îl reprezintă sectorul microintreprinderilor şi întreprinderilor mici şi mijlocii. Conform legislaţiei în vigoare, microîntreprinderea are până la 9 angajaţi, întreprinderea mică între 10 şi 49 de angajaţi iar cea mijlocie între 50 şi 249 angajaţi. Pentru a afla informaţii relevante despre starea şi evoluţia acestui sector căruia i se adresează de asemenea Fondurile Structurale neam adresat doamnei Gabriela Anghel, director Executiv al Oficiului Teritorial pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie din Ploieşti. Gabriela Anghel este absolventă a Facultăţii de Drept Simion Bărnuţiu din Sibiu, specializarea Administraţie Publică, cu un Master în management, absolventă a EMPRETEC, Program de dezvoltare a competenţelor antreprenoriale, program finanţat de UNCTAD şi Guvernul României, nivel MBA.

1. De când funcţionează Oficiul din Ploieşti ? Care sunt principalele sale atribuţii? Gabriela Anghel: Oficiul Teritorial pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie Ploieşti şi-a început activitatea în luna ianuarie 2009. Atribuţiile Oficiului sunt în sfera de acţiune a microîntreprinderilor, întreprinderilor mici şi mijlocii, clasificate conform Ordonanţei Guvernului nr. 27/2006 şi cooperativelor înfiinţate conform Legii nr. 1/2005 care oferă informaţii, consiliere, asistenţă şi răspunsuri la întrebărlie privind legislaţia, politicile, programele şi oportunităţile de finanţare din fondurile guvernamentale şi europene. 2. Care sunt principalele dificultăţi pe care le întâmpină IMM-urile din cele trei judeţe arondate Oficiului Teritorial (Prahova, Ialomiţa şi Călăraşi) în dorinţa lor justificată de a accesa Fondurile Structurale? G.A.: Întreprinderile eligibile pe Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice din judeţele 7. José Manuel Barroso, Bruxelles, 4 martie 2009 60

Prahova, Ialomiţa şi Călăraşi, arondate Oficiului Ploieşti întâmpină dificultăţi în asigurarea cofinanţării care este de minim 30% din valoarea cheltuielilor eligibile, în asigurarea cheltuielile conexe (dobânzi, comisioane, TVA) şi cheltuielile neeligibile. 3. Care ar fi sfaturile pe care le-aţi da celor interesaţi să depună Cereri de Finanţare în cadrul POS CCE? G.A.: Cei eligibili în cadrul POS CCE ar trebui să se informeze foarte bine înainte de a scrie un proiect despre implementarea lui. Ar trebui să apeleze la serviciile unei firme de consultanţă care este acreditată să scrie proiecte, care are experienţă pe axa prioritară 1 şi care se va ocupa şi de implementare. 4. Când se pot depune proiectele? G.A.: Ministerul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Comerţului şi Mediului de Afaceri este Organism Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice, Axa Prioritară 1. Din această axă decât 5 domenii de intervenţie revin Ministerului, respectiv 1. Sprijin financiar

în valoare de până la 920.000 lei acordat pentru investiţii în întreprinderile mici şi mijlocii; 2. Sprijin financiar pentru consultanţă acordat întreprinderilor mici şi mijlocii; 3. Sprijin pentru implementarea standardelor internaţionale; 4. Sprijin pentru accesul pe noi pieţe şi internaţionalizare; 5. Sprijin financiar cu valoare cuprinsă între 920.001 şi 5.560.000 lei acordat pentru investiţii în întreprinderile mici şi mijlocii. Pentru primele 4 domenii de intervenţie apelul de proiecte este continuu până la epuizarea fondurilor. Sunt deschise liniile de finanţare. Pentru ultima, apelul de proiecte este cu termen limită. Pentru anul 2008 perioada de depunere a fost 05.05.2008 – 01.08.2008. Pentru anul 2009 se va anunţa perioada pe site-ul www.mimmc.ro. 5. Cât de mult timp durează până când potenţialul beneficiar primeşte un răspuns ? Şi cât de mult timp trece până la decontarea primelor cheltuieli efective (aproximativ)? G.A.: Aceste termene diferă pentru cele 5 domenii de intervenţie. De exemplu, pentru investiţii de până la 920.000 lei termenul de la depunere cererii de finanţare până la contractare este de minim 63 zile lucrătoare. Din momentul în care beneficiarul a depus documentele justificative privind efectuarea cheltuielilor, plata finanţării nerambursabile către beneficiar se va face într-o perioadă de maxim 3 luni. 6. Cum vedeţi rolul firmelor de consultanţă în acest proces? Au ele capacitatea de a veni în ajutorul solicitanţilor şi de a-l însoţi de-a lungul derulării întregului proiect? G.A.: În România sunt firme de consultanţă care au capacitatea tehnică şi economică să susţină un astfel de proiect. La nivel naţional există Asociaţia Consultanţilor de management din România (AMCOR) care are membrii cu experienţă în consultanţă, asistenţă şi implementarea proiectelor cu finanţare europeană.

mimmc.ro/consultancy_search/ iar firmele interesate pot selecta firma de consultanţă atât în funcţie de locaţia geografică (judeţe) cât şi de domeniul de interes. 8. Care ar fi rolul băncilor în acest proces important ? Sunt ele capabile să susţină acest sector atat de important al economiei naţionale? Căci există foarte multe nemulţumiri în legătură cu această problemă. G.A.: Există bănci care au produse speciale pentru IMM-urile care doresc să facă investiţii din fonduri europene. Pentru a facilita accesul la sursele de finanţare bancare, Guvernul României a înfiinţat Fondul de garantare a creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii. În cazul în care IMM-urile nu au garanţii pentru bancă pot apela la serviciile Fondului de Garantare care este o instituţie financiară guvernamentală. 9. Ce se întâmplă în Prahova? G.A.: La începutul lunii februarie 2009, Oficiul a început o campanie de promovare a Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice, Axa Prioritară 1. Întreprinderile eligibile au manifestat un interes deosebit. Astfel, la acţiunea pe care am avut-o la Primăria Oraşului Băicoi au participat 35 de agenţi economici. Neau adresat întrebări diverse. La întâlnire au participat reprezentanţi ai CEC Bank şi Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri. Agenţii economici prezenţi la întâlnire au adresat întrebări despre posibilitatea de asigurare a cofinanţării printr-un credit şi obţinerea garanţiilor. Vă mulţumesc pentru amabilitatea de a răspunde la întrebările revistei Consilier european. A consemnat pentru Consilier European: Codruţ CONSTANTINESCU Consilier pentru afaceri Europene Prefectura Prahova

7. Unde pot fi găsite adresele acestor firme de consultanţă pentru cineva interesat? G.A.: Există o bază de date care poate fi accesată la următorul link: http://www. 61

ACTUALITATEA EUROPEAN~

Dezvoltarea Policentric#: Teorii şi Concepte

Partea a II-a Teorii privind creşterea regională Teoriile privind creşterea regională au cunoscut o evoluţie graduală, marcată, pentru început, de tratarea regiunilor ca elemente non-spaţiale ale economiei naţionale, iar apoi de luarea în considerare a spaţiului în mod explicit. În prima categorie se înscriu modelul neoclasic (pe baza principiilor emise de Marshall), modelul cauzalităţii cumulative (Myrdal-Kaldor), modelul bazat pe potenţialul de export (Bolton), modelele econometrice (Czamanski, Klein, Harris ş.a.), modelele input-output (Leontief, Moses, Richardson ş.a.). Ca o perspectivă alternativă la modelele tradiţionale, recunoaşterea importanţei componentei spaţiale poate fi remarcată în modelul centru-periferie şi cel al coridoarelor de dezvoltare (Friedmann), în variantele spaţiale ale teoriei polilor de creştere (Boudeville ş.a.), în analiza influenţei aglomerărilor şi a efectelor “hinterlandurilor” asupra dimensiunii şi distanţei dintre zonele urbane (von Böventer), în discutarea rolului transporturilor şi al forţelor polarizatoare în creşterea regională (Siebert), în teoria axelor de dezvoltare (Pottier), în analiza difuziunii spaţiale a inovaţiilor (Hägerstrand şi, mai târziu, Romer) ş.a.m.d. Din abordarea comparată a acestor două mari curente a rezultat, între altele, o problemă teoretică larg dezbătută , ale cărei implicaţii practice în sfera politicilor regionale sunt evidente. Ea se referă la caracterul concurenţial sau generativ al creşterii regionale. Referitor la acest din urmă aspect, trebuie menţionat faptul că economia regională analizează atât raporturile inter-regionale cât şi pe cele intraregionale, existente între economiile locale. De aici necesitatea distincţiei între economia regională,

focalizată pe regiune ca entitate clar delimitată, cu luarea în considerare a raporturilor menţionate, şi economia localităţilor (urbane, rurale) care, aşa cum rezultă din însăşi denumirea sa, tratează problematica dezvoltării economico-sociale a localităţilor, prin prisma elementelor care compun localitatea ca sistem şi a funcţiunilor specifice ale acestuia. În concluzie, economia regională are, ca principală raţiune a existenţei sale, nevoia de a furniza o bază teoretico-metodologică raţională, ştiinţifică pentru strategiile şi politicile regionale, adică pentru stabilirea unui ansamblu coerent de obiective şi căi de atenuare a dezechilibrelor regionale în condiţiile dinamicii economico-sociale de ansamblu, ca şi pentru identificarea măsurilor şi instrumentelor adecvate de îndeplinire a obiectivelor stabilite. Politica economică regională este adeseori confruntată cu două obiective politice concurente1: reducerea disparităţilor economice regionale şi promovarea creşterii economice. Alocarea fondurilor publice trebuie să evalueze aceste obiective, în special, în conformitate cu restricţiile resurselor financiare. Dacă, totuşi, unele regiuni se dovedesc a fi un pol regional cu efect de creştere asupra periferiei dezavantajate, politicile regionale ar putea fi concepute pentru a reconcilia aceste obiective aflate în conflict. În acest caz, regiunile periferice ar putea participa indirect la dezvoltarea economică a centrelor de creştere. Strategia spaţială a zonelor metropolitane – prezentarea experienţei germane şi britanică Economistul francez Bourdeville a efectuat un studiu asupra industriei siderurgice a zonei braziliene Minas Gerais, descrisă ca un pol de creştere. Un alt exemplu este economia regională a Parisului care poate fi considerată un pol de creştere. În cazul Parisului efectul de polarizare care acţionează în zona geografică înconjurătoare nu este întotdeauna pozitivă. Atracţia Parisului este atât de mare încât este extrem de dificilă promovarea unei dezvoltări economice în zona limitrofă Parisului. Literatura franceză de planificare se referă la acest efect ca la Paris şi deşertul francez. Deşi teoria polilor de creştere economică iniţiată de Perroux nu include concentrarea geografică a industriilor, ca parte a criteriilor, ea a fost aplicată în politica regională din Marea Britanie începând cu anii 1960.

5. Alexander Kubis Spillover Effects of Spatial Growth Poles - a Reconciliation of Conflicting Policy Targets?, 2005, ERSA conference papers, European Regional Science Association 63

Experienţele de conformare spaţială a zonei metropolitane au la bază principiile „creşterii controlate” şi „protecţiei mediului “. O iniţiativă de dezvoltare spaţială regională a fost iniţiată în Germania2 ca reacţie la dezvoltarea necontrolată a unui teritoriu, prin umplerea neraţională a spaţiului cu construcţii în dauna peisajului armonizat cu spaţii verzi, situaţie întâlnită şi în cazul Bucureştilor. În cazul Germaniei, reacţia a constat în constituirea în jurul Berlinului, în parteneriat cu landul Brandenburg, în centrul căruia este poziţionat oraşul, a opt parcuri regionale dispuse radial, care formează împreună cu Berlinul o regiune de tip metropolitan. Construirea parcurilor metropolitane a urmărit valorificarea potenţialului economic prin crearea de noi locuri de muncă şi valorificarea potenţialului recreaţional. Au fost introduse în proiect zone consacrate ca spaţii recreaţionale, dar şi zone fără un potenţial atractiv la demararea proiectului. Un alt efect al constituirii parcurilor metropolitane a fost dezvoltarea spaţială controlată în domeniul construcţiilor. Parcul regional reprezintă o zonă în prelungirea capitalei, cu suprafeţe între 25.000 ha şi 45.000 ha, costituită în cadrul localităţilor şi peisajului existente. Dezvoltarea spaţială a acestuia şi îmbunătăţirile aduse peisajului au fost stabilite de comun acord între primăriile, asociaţiile cetăţeneşti, firmele de consultanţă specializate în amenajarea teritoriului şi coordonate de autorii proiectului. Experienţa britanică în domeniu a avut ca punct de plecare controlul asupra zonelor construite, salvgardarea mediului şi a zonelor rurale. Conceptul folosit în dezvoltarea spaţială a zonelor metropolitane este cel de „centură verde”. În tradiţia unei politici de control al dezvoltării spaţiale, pusă la punct în 1955 şi valabilă şi astăzi, ministerul coordonator al amenajării teritoriului şi urbanismului din Marea Britanie a emis în 1988 „Planning Policy Guidance no. 2 - Green Belts”. Prin acest Ghid al politicii de proiectare-planificare se propune păstrarea unei rezerve de spaţii publice şi de recreere conţinând spaţii libere - „open spaces”. O primă propunere oficială în acest sens a fost făcută în 1935 şi apoi reluată în 1955. Iniţiativa locală a fost aprobată la nivel central, constituirea centurilor verzi continuând şi astăzi. Centurile verzi aprobate prin planul de amenajare a teritoriului ocupă cca. 1.800.000 ha, reprezentând 14% din teritoriul Marii Britanii, cu dimensiuni de la 480.000 ha în jurul Londrei până la cca. 800.000 ha la Burton on Trent. Politica centurilor verzi prevede accesul populaţiei urbane la spaţiul deschis cu caracter „rural”. Politica de extindere a spaţiilor de recreare în aceste zone în detrimentul celor pentru comerţ-aprovizionare, este considerată normală.

 eoria dezvoltării policentrice: T Caz practic România  plicabilitatea teoriei polilor de creştere în A România Decalajele inter-regionale, existente în România în termeni absoluţi, sunt relativ mici comparativ cu restul Uniunii Europene. În termeni relativi însă, acestea au atins nivele comparabile cu cele din Republica Cehă, Slovacia, Belgia şi Franţa. O comparaţie a disparităţilor regionale din România cu situaţia altor ţări europene, relevă faptul că în România, la fel ca în majoritatea ţărilor europene (Marea Britanie, Franţa, Belgia, Cehia, Austria, Portugalia, Suedia), cea mai dezvoltată regiune este aceea care include capitala; cele mai slab dezvoltate sunt zonele de graniţă, la fel ca în Europa de Vest (de exemplu Austria, Germania), unde regiunile de la graniţa cu fostele ţări socialiste sunt mult rămase în urma altor regiuni. Aceste disparităţi însă au crescut rapid şi în mod deosebit între Regiunea Bucureşti–Ilfov (care include capitala ţării) şi celelalte regiuni. Exceptând Regiunea Bucureşti-Ilfov, a cărei situaţie în peisajul economic al ţării este complet specială, creşterea economică a urmat o direcţie vest-est, proximitatea pieţelor vestice acţionând ca factor de difuzare a creşterii. Se poate observa cum creşterea economică în România a înregistrat unele fluctuaţii datorită factorilor specifici locali, aceasta având o componentă geografică semnificativă, zonele subdezvoltate fiind concentrate în nord-est, la graniţa cu Moldova şi în Sud, de-a lungul Dunării. Subdezvoltarea apare ca fiind corelată în mare măsură cu şomajul şi cu preponderenţa activităţilor rurale, precum şi cu incapacitatea de atragere a investiţiilor străine directe. La nivelul anului 2003, populaţia urbană a României reprezenta 53,4% din populaţia ţării, ceea ce plasează România în rândul ţărilor cele mai slab urbanizate din Europa. Gradul de urbanizare în România variază de la o regiune la alta, fiind corelat cu nivelul general de dezvoltare al fiecărei regiuni. În Regiunile NordEst, Sud şi Sud-Vest, având un grad general redus de dezvoltare, ponderea populaţiei urbane este sub 50% (cea mai mică fiind în Sud, 40,7% şi Nord-Est–40,8%), în celelalte cinci regiuni aceasta depăşeşte 50%. Cel mai ridicat procent al populaţiei urbane se înregistrează în Bucureşti-Ilfov–88,8% (datorită prezenţei capitalei) şi Vest–61,7%. Oraşele cu o populaţie cuprinsă între 20.000 şi 100.000 de locuitori formează segmentul median al ierarhiei urbane şi cuprinde 80 de oraşe a căror populaţie reprezintă 28,5% din populaţia urbană. Oraşele mici (sub 20.000 de locuitori) deşi sunt

2. URBANPROIECT, Experienţa germană - Parcurile Regionale, p. 4 64

mai numeroase (164), concentrează doar 14,6% din totalul populaţiei urbane din cauza faptului că majoritatea au mai puţin de 10.000 de locuitori, obţinând statutul urban în ultimele decenii, iar multe au infrastructură şi dotări edilitare insuficient dezvoltate sau inexistente. Estimarea preliminară a evoluţiei pe termen lung a României, exigenţă obligatorie a dezvoltării durabile a UE (Hanovra 2000) este racordată la principiile Schemei de Dezvoltare a Spaţiului Comunitar, document adoptat în cadrul Uniunii Europene în 1999 şi la Principiile Directoare pentru o Dezvoltare Teritorială Durabilă a Continentului European, adoptat în cadrul Consiliului European în anul 2000. Planificarea dezvoltării spaţiale ia de asemenea în considerare eforturile de planificare şi investiţionale publice care de cele mai multe ori au impact pe termen lung, chiar în condiţiile în care sunt implementate pe termen mediu. Este şi cazul eforturilor investiţionale pe care România le va face pe baza PND 2007- 2013, al căror impact este luat în considerare în planificarea spaţială atât pe termen mediu cât şi lung. În acest context sunt considerate în perspectivă largă (2007-2025) următoarele argumente: evoluţia populaţiei şi a resurselor de muncă; dezvoltarea ştiinţifică şi tehnologică; evoluţia sectoarelor de activitate; dezvoltarea spaţială. Modelul dezvoltării spaţiale în România Implicaţiile spaţiale ale proceselor care decurg din deciziile privind dezvoltarea României şi reintegrarea în structurile europene privesc aspecte legate de: dezvoltarea corelată la scara teritoriului naţional şi regional a reţelelor de poli de dezvoltare, a polilor complementari, a activităţilor stimulative pentru dezvoltarea economică şi socială, organizarea cooperării pentru recuperarea dezechilibrelor în dezvoltarea regională, între zonele urbanizate şi cele rurale, abordarea sistemică a problemelor de mediu, organizarea accesibilităţii interne şi racordarea la sistemele europene şi internaţionale. Aceste demersuri se realizează în vederea asigurării coeziunii teritoriale la scara regională, transnaţională şi inter-regională şi se bazează pe programarea investiţiilor şi a intervenţiilor publice pe termen mediu şi lung în dezvoltarea teritorială şi locală; pe de altă parte, eforturile publice în dezvoltare teritorială durabilă se bazează pe capa­ citatea naţională de a genera venituri şi angajarea naţională în procese şi investiţii pe termen lung. Din punct de vedere al dezvoltării spaţiale, obiectivul fundamental decurge din caracterul complex al spaţiilor rurale şi constă în promovarea dezvoltării endogene, bazată pe diversitate şi performanţă, a spaţiilor rurale, în vederea creşterii

competitivităţii lor şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă pentru locuitorii satelor, cu respectarea protejării mediului natural. Există situaţii în care, de exemplu, construcţia unei autostrăzi nu produce efectele scontate, aceasta nu atrage automat întotdeauna o dezvoltare substanţială. În anumite situaţii, localnicii folosesc această nouă posibilitate de transport facil pentru a pleca cât mai repede, cât mai departe, ceea ce determină o înrăutăţire a situaţiei regiunii. Cu sprijinul resurselor substanţiale alocate României prin Fondurile Structurale şi Fondul de Coeziune, teoriile polilor de creştere pot duce la o modelare a situaţiei economice la nivel naţional pentru rezolvarea problemelor complexe care există la ora actuală. Politicile dezvoltării regionale în România Tranziţia spre o economie de piaţă şi spre democraţie a fost, în România, mai dificilă şi mai traumatizantă decât în celelalte state, din cauza moştenirii de subdezvoltare lăsate în urmă de regimul comunist. Încercarea de a distribui industria şi bunăstarea, mai mult sau mai puţin egal în toată ţara, şi politicile stabilite explicit de la Bucureşti, cu multe decenii înainte de 1990, au dus la efecte perverse: investiţii uriaşe în proiecte de prestigiu şi prea puţine în infrastructură, întreţinere şi capital uman; mamuţi industriali – proiecte planificate prost şi nesustenabile, realizate din considerente pur politice; şi, ca un rezultat al tuturor acestora, apariţia unor oraşe mono-industriale sau microregiuni, a căror existenţă socio-economică se baza în exclusivitate pe un agent economic sau pe o ramură industrială, în mijlocul unei zone tradiţionale şi stagnante („catedrale în deşert”). Între aceste industrii şi regiuni s-a creat o reţea complicată de subvenţii încrucişate, care au făcut imposibilă evaluarea a ceea ce era viabil sau nu, din punct de vedere economic. România a intrat în UE în 2007 cu un număr de 4,4 milioane de exploataţii agricole, dintre care mai puţin de o treime s-au înscris până acum pentru sprijin financiar prin Politica Agricolă Comună a UE. Mare parte din celelalte sunt, pur şi simplu, prea mici şi subcapitalizate, pentru a intra în vizorul vreunei politici de tip european. De fapt, este vorba de insule de populaţie rurală îmbătrânită, complet izolate de economia monetizată. Acestea nu sunt egal distribuite în cele opt regiuni de dezvoltare ale României (NUTS II), cele mai multe aflându-se în sud şi est. Restructurareaeconomicăşidezindustrializarea parţială de după 1990 a reprezentat o etapă obligatorie de eliminare a acestor distorsiuni şi investiţii supradimensionate, mai ales cele din industria grea. Chiar şi fără condiţionalitatea impusă de instituţiile financiare internaţionale şi de UE, 65

lucrurile ar fi evoluat, poate, în aceeaşi direcţie, sub presiunea pieţelor deschise, dar mai greu şi mai ezitant, cu derapajele politice care însoţesc de regulă asemenea procese, în societăţi pe cale de modernizare, cu administraţie slabă. Astăzi, după şaptesprezece ani de tranziţie şi zece de apropiere de UE „pe viteza repede înainte”, se pot trage o serie de concluzii cu privire la potenţialul relativ de dezvoltare pe care îl au regiunile României. Pentru a rezuma pe scurt factorii care determină bunăstarea şi dinamismul regiunilor noastre, se poate spune că: Disparităţile vechi, istorice, nu au putut fi şterse de eforturile şi investiţiile masive, întinse pe decenii, încercate sub regimul comunist. Regimul nu a reuşit decât să creeze o aparenţă de omogenitate socială şi unele inserţii economice nesustenabile, care au dispărut îndată ce a fost ridicat clopotul de sticlă care le proteja. Conceptul polilor de creştere în România Politicile regionale ale Comisiei Europene consideră ca în România există la ora aceasta două aglomerări urbane puternice: Bucureşti şi Timişoara. Cadrul Strategic Naţional de Referinţă (2007 - 2013) stabileşte ca obiectiv de dezvoltare naţională echilibrată implementarea unei strategii pentru dezvoltarea polilor de creştere existenţi sau în formare. Pentru o gestionare teritorială mai eficientă, au fost identificaţi 12 poli de creştere regionali, unul sau maxim doi pentru fiecare regiune de dezvoltare. Polii de creştere sunt definiţi ca zone cuprinzând nuclee urbane şi arealele lor înconjurătoare, care au capacitatea de a răspândi dezvoltarea economică în zonele adiacente si in care se vor concentra investiţiile publice cu scopul maximizării impactului asupra dezvoltării regionale. Concentrarea investiţiilor publice în aceste centre de creştere şi vecinătăţile lor va avea ca efect, totodată, şi încurajarea creării zonelor metropolitane, stimularea cooperării locale. Prin implementarea strategiei de dezvoltare a polilor de creştere se urmăreşte în fapt urbanizarea rapidă a zonelor adiacente oraşelor mari, extensia infrastructurii, a dotărilor şi funcţiunilor urbane. În vederea aplicării cu succes a acestei politici, Guvernul a hotărât concentrarea Fondurilor Structurale pentru finanţarea proiectelor iniţiate de polii de creştere. Aceştia vor beneficia de un program special de finanţare - Axa 1 din Planul Operaţional Regional “Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor - potenţiali poli de creştere”, dar şi de prioritate în obţinerea fondurilor în cadrul altor programe de finanţare europeană, cum ar fi Programele Operaţionale

66

Sectoriale, inclusiv Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, finanţat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală. Pentru accesarea acestor fonduri este necesară realizarea unei Strategii de Dezvoltare a Polului de Creştere (Planul Integrat de Dezvoltare a Polului de Creştere), a unui Plan de Acţiune si a structurii instituţionale pentru implementarea strategiei polilor de creştere (Comitetul Naţional de Coordonare, Comitetul Local, Comisia Naţională pentru Dezvoltare şi Coeziune Teritorială în regiunea de vest a României, pe un areal ce se întinde de la Craiova până la Oradea, Timişoara este singurul pol de creştere, singurul oraş ce poate difuza dezvoltare economică în întreaga regiune. Timişoara polarizează în prezent peste 80% din rezultatul economic al judeţului şi peste 30% din cel al regiunii. Serviciile financiar-bancare, centrele comerciale cele mai mari sunt locale în municipiu. În Timişoara sunt instituţiile culturale mari (teatrele, opera, filarmonica, muzeele, galeriile), marile universităţi (peste 50.000 studenţi). Dinamica dezvoltării economice locale nu a fost încă egalată de nici un alt oraş mare al României. Dar pentru că economia locală să continue să crească, este necesară şi o dezvoltare spaţială corespunzătoare, armonioasă, o extindere spaţială a zonei urbane. Aceasta se poate realiza în condiţiile în care confortul urban se extinde şi în zonele pre-urbane. Deşi în dezvoltarea lor spaţială unele zone construite ale municipiului şi ale unor localităţi limitrofe acestuia au ajuns în contact, existând zone construite compacte, acestea sunt discontinue ca structură urbană, iar infrastructura tehnico-edilitară şi dotările socio-economice sunt nesatisfăcătoare. La zonele de contact sunt disfuncţionalităţi spaţiale (străzi care se întrerup sau cu profile transversale diferite, regim de înălţime diferit), funcţionale (zone industriale sau de depozitare in vecinătatea zonelor de locuit), suprapuneri sau discontinuităţi de servicii si utilităţi publice (transport public, alimentare cu apă-canal). (continuarea în numărul următor al revistei)

Anca IONAŞ consilier pentru afaceri europene Autoritatea pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale Ministerul Finanţelor Publice

Competitivitatea agriculturii româneşti de la teorie la practic# (Partea a II-a, continuare din numărul anterior)

Dezvoltarea Rurală – Zonele rurale dispun de un potenţial de creştere substanţial şi au un rol social vital. Populaţia României are un nivel de ruralitate pronunţat, regiunile rurale din România reprezentând 87,1% din teritoriul ţării şi cuprinzând 45,1% din populaţie. Ponderea populaţiei rurale din România reflectă incidenţa mai mare a acesteia faţă de alte ţări din UE, unde aşezările rurale sunt mai puţin populate şi la scară mai redusă. Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale ii revine, alături de alţi factori implicaţi, un rol hotărâtor în coordonarea restructurării satului românesc. Misiunea e cu atât mai complexă cu cât ea trebuie sa ţină cont pe de-o parte de exigenţele actuale şi perspectiva următoarelor decenii, cât mai ales să păstreze specificul şi tradiţiile care îi definesc personalitatea. Un instrument creat în acest scop este Programul Naţional de Dezvoltare Rurală. Acest program de dezvoltare a spaţiului rural românesc, se adresează cerinţelor de dezvoltare socioeconomică a zonelor rurale iar una din priorităţile pe care le promovează este creşterea competitivităţii sectorului agricol şi forestier românesc. Aşteptările sunt ca la sfârşitul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, fermele din România, caracterizate în acest moment prin lipsa de competitivitate şi veniturile scăzute, să se transforme în ferme comerciale familiale adaptate la cerinţele pieţei comunitare şi internaţionale, prin introducerea de tehnologii şi procedee noi şi diversificarea producţiei. De asemenea, prin încurajarea fenomenului de asociere, ne aşteptăm ca fermele să facă parte din grupuri de producători sau alte forme asociative capabile să le sprijine interesele. Pentru a asigura dezvoltarea durabilă a

Un alt indicator al eficienţei este procentul din valoarea adaugată necesar pentru a obţine materialele prime. In cazul culturilor acestea se referă la seminţe, fertilizanţi şi produse pentru protecţia plantelor iar în cazul producţiei de animale se referă la furaje şi la costurile veterinare. Tot aici vom lua în calcul şi nivelul de acoperire cu sisteme de irigare, la nivel naţional. Îngrăşăminte chimice - Consumul total de îngrăşăminte chimice raportat la suprafaţă, se menţine scăzut, influenţând în mare măsură, producţiile obţinute şi randamentele la ha. Este de semnalat faptul că utilizarea moderată a îngrăşămintelor chimice, înlesneşte reconversia terenurilor către agricultura ecologică, celor care optează pentru acest tip de agricultură. Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a intervenit cu măsuri de sprijin financiar pentru procurarea de input-uri necesare agriculturii, acordând subvenţii, inclusiv pentru cumpărarea de îngrăşăminte, dar şi facilităţi la contractarea creditelor pentru producţie.

Tabel: Consumul de îngrăşăminte, - mii tone SPECIFICARE Total îngrăşăminte chimice (subst activa), din care: Azotoase Fosfatice Potasice Ingrăşăminte naturale

2005 461 299 138 24 16570

2006 363 252 94 17 14900

2007 387 265 103 18 13498

Sursa: Anuarul statistic al României, 2007 - date operative MADR

fermelor, acestea vor fi încurajate să aplice tehnologii prietenoase în ceea ce priveşte mediul, să producă şi să utilizeze energie din surse regenerabile. • Costurile de producţie şi nivelul tehnologiei

Irigaţiile - În România, suprafaţa amenajată pentru irigaţii ocupă circa 22% din suprafaţa agricolă a ţării şi este aproximativ egală cu cea amenajată pentru desecări; combaterea eroziunii solului se face pe circa 15% din suprafaţa agricolă. 67

Tabel: - mii ha SPECIFICARE Amenajări de desecare-drenaj Amenajări de combatere a eroziunii solului Amenajări de apărare împotriva inundaţiilor Amenajări de irigaţii Suprafaţa irigată % din suprafaţa amenajată

2005 3202,1 2282 948,2 3176,1 45,7 1,4

2006 3158,3 2282 948,2 3156,4 96,2 3

2007 3152,5 2278,6 948,2 3155,3 320,2 10

Sursa MADR

• Nivelul subvenţiilor Principale forme de sprijin acordate în anul 2007, ca prim an după aderarea României la Uniunea Europeană În anul 2007 s-au stabilit formele de sprijin direct pentru producătorii agricoli, prin prime şi subvenţii, în vederea creşterii cantitative şi calitative a producţiei agricole şi s-au stabilit modul de implementare, condiţiile specifice şi criteriile de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare în sectorul vegetal, precum şi cuantumul plăţilor directe unice pe suprafaţă, al plăţilor naţionale directe complementare, al plăţilor pentru culturi energetice şi al plăţilor separate pentru zahăr, care se acordă în agricultură, în sectorul vegetal. Astfel, s-au acordat plăţi pe suprafaţă pentru culturi pe teren arabil şi culturi permanente, plăţi naţionale directe complementare cuplate şi decuplate de producţie precum şi sprijin prin scheme de plată pentru zahar şi culturi energetice. Având în vedere necesitatea reluării ciclului de producţie cu aplicarea tehnologiei specifice fiecărei culturi agricole şi lipsa resurselor financiare ale producătorilor agricoli, aceştia au beneficiat de un sprijin financiar de 1 leu/litru pentru achiziţionarea motorinei necesare înfiinţării culturilor din primăvara anului 2007. Producţia marfă a fost susţinută la sfeclă de zahăr, orez şi soia. În sectorul legume-fructe, sprijinul a fost direcţionat către funcţionarea grupurilor recunoscute de producători, implementarea sistemului de Bune Practici EUREPGAP pentru legume în sere şi ciuperci în spaţii climatizate. Pentru viticultori s-au alocat sume pentru autorizarea plantaţiilor viticole pentru producerea strugurilor de vin DOC, certificarea şi marcarea vinurilor cu denumire de origine controlată (DOC), efectuarea de tratamente fitosanitare în plantaţiile viticole cu soiuri nobile pentru struguri de masă şi vin, inclusiv pentru vinuri DOC şi pentru restructurarea şi reconversia plantaţiilor viti-vinicole. 68

Au beneficiat, de asemenea, de sprijin financiar producătorii de cartofi pentru industrializare, de plante medicinale şi aromatice şi cei de flori, plante dendrologice şi ornamentale. S-a acordat ajutor financiar producătorilor de seminţe şi material săditor pentru: cartof, material săditor pomicol şi viticol. În urma calamităţilor din agricultură, s-au acordat despăgubiri la grâu, secară, triticale, porumb si floarea soarelui şi a fost adoptată măsura subvenţionării costurilor achiziţionării de resurse materiale (motorină, seminţe, pesticide, îngrăşăminte), necesare culturilor agricole din toamnă (grâu, rapiţă, alte culturi). În sectorul zootehnic, au fost stabilite plăţile naţionale directe complementare pentru bovine, ovine şi caprine înregistrate în evidenţele oficiale, s-a susţinut ameliorarea populaţiilor de animale, îmbunătăţirea calităţii produselor de origine animală, producerea şi comercializarea produselor apicole. Asociaţiile din agricultură constituite conform O.G. nr. 26/2000 au fost sprijinite pentru a participa la forurile internaţionale cu 75 % din cotizaţiile necesare şi din taxele de participare. Pe baza Legii nr. 150/2004 a creditului pentru producţie, s-au stabilit granturile pentru creditele de producţie pe anul 2007 în baza căruia s-au acordat fonduri publice în valoare de 43 mil. lei. Programul de creştere a competitivităţii produselor alimentare asigură sprijinul financiar de la bugetul de la stat, până la 75%, la cheltuielile de investiţii în domeniul calităţii dar nu mai mult de 50.000 Euro / proiect, la următoarele proiecte ale unităţilor de procesare din industria alimentară: – implementarea şi certificarea sistemelor de management al calităţii şi/sau a sistemelor de management de mediu –d  otarea şi/sau amenajarea laboratoarelor de testare si etalonare, precum şi acreditarea acestora, după caz, – înregistrarea şi protejarea pe piaţa externă a mărcilor, a brevetelor de invenţie, a desenelor şi modelelor industriale romaneşti. 

S chimburile comerciale cu produse agroalimentare (exportul şi importul) În anul 2007, exportul de produse agroalimentare a crescut cu cca. 29%, faţă de anul 2006. Uniunea Europeană este principalul partener în comerţul agricol al României, astfel în anul 2007 livrările de produse agroalimentare către această destinaţie au avut o pondere valorică de 70% iar achiziţiile din statele membre UE au deţinut o pondere de 72,4%. România are potenţial de export în sectoarele animale vii, vinuri, uleiuri comestibile, fructe conservate, brânzeturi. Pentru echilibrarea balanţei comerciale şi pentru creşterea exportului, România, conform Planului Naţional de Dezvoltare a Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin programe de investiţii puse în practică a trecut la modernizarea unităţilor existente şi înfiinţarea de noi unităţi de procesare în zonele defavorizate şi tradiţionale din mediul rural pe categorii de produse agroalimentare. În privinţa producţiei de vin, România oferă o gamă variată şi de calitate de vinuri DOC (Denumire de Origine Controlată) albe şi roşii, cu prioritate din soiurile autohtone, cu aromă deosebită, Fetească albă, Fetească regală, Fetească neagră, Grasă de Cotnari, Novac. Printre consumatorii mondiali de vinuri româneşti se află: Germania, Anglia, Federaţia Rusă, SUA, Estonia, Bielorusia, etc Valoarea totală a importurilor în anul 2007 a fost de 3255 mil. Euro, în creştere cu cca. 34% faţă de anul 2006. Principalele bariere în calea competitivităţii sectoarelor agricole (aşa cum au rezultat ele din studiul Băncii Mondiale). • Accesul la materia primă – nu există bariere semnificative în ceea ce priveşte accesul la materiile prime (fertilizanţi, seminţe, furaje etc.) însă se constată dificultăţi în a avea acces la utilitaţi precum canalizare sau alimentarea cu apa, gaze, energie din cauza lipsei unei infrastructuri adecvate. • Accesul pe piaţă – suprafaţa fermelor este mică comparativ cu alte state membre UE

şi împreună cu lipsa unei infrastructuri adecvate limitează accesul pe piaţă. Asociaţiile de fermieri sau cooperativele ar putea ajuta mai mult fermierii pentru reducerea costurilor şi pentru a punerea în valoare a produselor obţinute. • Resursa umană – accesul la personal calificat devine tot mai dificil şi costisitor. Conform statisticilor în anul 2004, 12% din forţa de muncă a României a emigrat. În plus sectorul agricol s-a confruntat şi cu o migraţie masivă a populaţiei din mediul rural către mediul urban iar lipsa educaţiei şi a centrelor de instruire reprezintă o altă problemă. • Investiţii în tehnologie – nivelul mecanizării este destul de scăzut iar mărimea mică a fermelor şi problemele legate de concesionarea terenurilor vor face dificile investiţiile necesare şi asigurarea nivelului de mecanizare în vederea creşterii productivităţii. • Bariere administrative – lipsa personalului bine instruit la nivelul autorităţilor locale care să propună proiecte privind infrastructura locală. Pentru a imbunătăţi competitivitatea şi productivitatea, România ar trebui să investească semnificativ în: • Infrastructura rurală; • Facilităţi pentru a încuraja formarea de asociaţii şi cooperative; • Promovarea de stagii de specializare şi instruire. Sursa: prelucrare date www.madr.ro – Materialele au fost elaborate de un colectiv din cadrul MADR - Direcţia Generală Implementare Politici Agricole. Luminiţa ANDONIU (redactare) Consilier pentru afaceri europene Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale

69

“ Eu r of ori a” f eder ală – r olul su bs i di a ri t ă ţ ii, compet enţ elor ş i i d en t i t ă ţ i i î n U niunea Eur opeană partea a II-a

Niveluri de identitate în UE: modelul „Marble Cake” (marmorat) Formarea instituţiilor şi a identităţii UE Definirea identităţii este un proces foarte dinamic. Tratatul Constituţional eşuat a încercat să solidifice această identitate sau „ethos”-ul democratic al UE. Oricum, elementele simbolice ale acestei „identităţi” UE colective (simboluri cum ar fi steagul, imnul naţional, etc.) au fost eliminate în Tratatul de la Lisabona, din cauza temerilor de resentiment public. Deşi nu există o „mitologie” europeană comună, simboluri cum ar fi moneda euro compensează din plin acest lucru – euro a devenit acum un simbol al succesului şi unităţii economice a UE1. Pe de altă parte, problemele privind definirea apartenenţei (ca de exemplu în cazul Turciei), graniţele difuze ale UE, numărul mare de limbi vorbite de popoarele din UE, sunt contrare dezvoltării unei puternice identităţi la nivel supranaţional. În acest context, este foarte important de explicat propria imagine a UE, în schimbare, având în vedere evoluţia rolului său global. Acest rol decurge din extinderea UE şi din sarcinile tot mai complexe generate de globalizare (Tratatul de la Lisabona abordează această problemă prin conferirea unei personalităţi unice UE). Identitatea poate lămuri problema evoluţiei instrumentelor ca subsidiaritatea şi competenţele. Constructivismul social explică felul cum culturile, ideile, valorile modelează poziţiile naţionale ale cetăţenilor UE2, astfel încât interacţiunea dintre structură (UE) şi agent (Statele Membre la nivel

individual) să ducă la formarea unei identităţi europene. Constructivismul social analizează în profunzime modul cum astfel de forţe „neconvenţionale” modelează identitatea „cetăţeanului” european. Când discutăm despre identitatea europeană, devine tot mai evident că reformele instituţionale ale UE contribuie la identificarea categoriilor de cetăţeni, care, la rândul lor, au un impact asupra vitezei de evoluţie şi direcţiei instituţiilor la nivel european. După cum argumentează Glynis M. Breakwell3, UE are instituţii economice, legale şi educaţionale (Breakwell porneşte de la premiza că există o influenţă globală şi în creştere a instituţiilor UE) care se pot modifica şi crea „direcţii majore de schimbări comportamentale”, care, la rândul lor, duc la schimbări de identitate4. Acest trend pare categoric a fi compatibil cu apariţia unei structuri „federale”, care poate genera o „euroforie” în creştere printre cei optimişti, privind rolul formativ al instituţiilor UE asupra identităţii cetăţenilor. Această observaţie subliniază, de asemenea, importanţa „implicării” cetăţenilor în discursul UE – astfel ei pot „internaliza” şi înţelege mai bine schimbările UE. De exemplu, această perspectivă explică eşecul Tratatului Constituţional din 2005: se poate argumenta că simbolurile şi conţinutul nu au fost atractive pentru cetăţeni – ei nu erau încă pregătiţi să „internalizeze” sau să se auto-definească în conformitate cu aceste concepte. Din acest motiv, formarea identităţii este un proces gradual, care necesită folosirea politicilor sociale pentru stimularea schimbărilor comportamentale şi ale sistemelor de valori.

1.Poate am putea aduce ca argument şi faptul că întărirea semnificativă a euro în raport cu dolarul, sporeşte sentimentul de mândrie şi „apartenenţă” al cetăţenilor UE la uniune – acest lucru indică potenţiala flexibilitate şi maleabilitate a identităţii UE, care pare favorabilă schimbărilor viitoare şi formării identităţii. 2. Pollack, Mark A. “International Relations and European Integration”, p. 236. 3. Breakwell, Glynys M. „Identity Change in the Context of the Growing Influence of European Unuin Institutions”. In: Hermann, Richard K, Thomas Risse and Marilynn B. Brewer (eds.). Transnational Identities: Becoming European in the EU, p. 26. 4. Desigur, acest lucru depinde şi de stabilitatea “identităţii” – de exemplu există o mai mare probailitate ca schimbările instituţionale UE să aibă impact asupra identităţii Irlandei de Nord (mai instabilă), decât asupra identităţii Marii Britanii. 70

Identificare naţională versus Identitate UE Distincţia crucială pe care trebuie să o facem aici este între identificarea la nivel naţional şi identificarea la nivel UE. După cum explică Thomas Risse5, „persoanele individuale au mai multe identităţi sociale”, iar identitatea lor naţională prevalează asupra celei europene. Acest lucru nu înseamnă că cea din urmă nu există, ci doar faptul că este mai puţin dezvoltată în rândul populaţiei UE – „”întâi ţara, dar şi Europa”, este opinia dominantă în majoritatea ţărilor UE”6. Astfel, UE este compusă dintr-un amestec de identităţi. Totuşi, modelul cel mai apropiat este „Marble Cake”7, model cu multiple identităţi. Acesta este un mod mai sofisticat de conceptualizare a relaţiilor dintre identităţile europene şi naţionale: identitatea individuală conţine numeroase componente, dintre care unele se întrepătrund („ce-ar fi dacă auto-analiza mea ca german conţine inerent aspecte de europenizare?”8). De fapt, acest model „marble cake” rămâne compatibil cu viziunea „cuibului” (sau tip Matrioşka rusească) asupra identităţii, în sensul că adaugă la acesta posibilitatea unei difuziuni parţiale a unor aspecte particulare. Spre avantajul federaliştilor, Risse argu­ mentează de asemenea că „UE, ca formator activ de identitate” a atins o „hegemonie a identităţii” datorită, în primul rând, schim­ bărilor în identitatea naţională ca rezultat al apartenenţei la Uniune, ceea ce îi configurează statutul intern şi extern. În al doilea rând, Risse subliniază că „Europa” este din ce în ce mai mult privită, din punct de vedere al teritoriului şi spaţiului politic, aproape ca un sinonim al „UE” – fapt care reprezintă un indicativ al succesului procesului de formare a identităţilor. De aceea, nu pare de loc că, aşa cum argumentează experţi ca Glynis M. Breakwell9, identitatea UE ar fi o categorie „goală”. Mai degrabă, identitatea UE pare a avea efecte constitutive în limitele unui cadru general de constructivism social – în special având în vedere rolul său crescând în ultimii ani de promotor al valorilor morale, cum ar fi drepturile omului, democraţie, stat de drept

(de exemplu Tratatul de la Lisabona va instaura o Cartă a Drepturilor Fundamentale cu putere de lege, chiar dacă state ca Marea Britanie au hotărât să nu adere). Apariţia identităţilor: cultură, interesul propriu sau percepţiile „civice” Este necesar aici să privim cu atenţie „substanţa” acestor nivele de „identificare” pentru a evalua sensul evoluţiei lor – şi dacă sunt compatibile cu viziunea „federală”. Experţi ca Antonia Jimenez10 au analizat implicaţiile a trei posibile dimensiuni ale identităţii şi impactul lor asupra compatibilităţii dintre identificarea naţională şi identificare la nivel UE. Prima dintre aceste abordări este cea „culturală”, a doua cea „instrumentalistă” sau în interesul propriu (menţionată şi ca Moravcsik11), iar a treia este abordarea „civică”. S-a descoperit că identitatea naţională este mai dependentă de cultură, iar cea europeană este bazată pe interese. Aceasta este o explicaţie a compatibilităţii celor două identităţi ca şi a lipsei unui transfer de „loialităţi” de la nivelul naţional la ce cel supranaţional. Cea mai puternică formare a identităţii, conform rezultatelor cer­ cetării, are loc atunci când accentul cade pe „elementele civice” ale identităţii (cum ar „drepturile şi obligaţiile”), puternice în ţări ca Italia şi Spania. Această identitate „civică” poate mări percepţia unei evoluţii federale a UE. În ansamblu, concluzia cercetării a fost că întărirea identităţii europene nu pune în pericol ataşamentul faţă de identitatea naţională. Oricum, dacă simbolismul este puternic din punct de vedere naţional, acest lucru poate impieta dezvoltarea unei identităţi europene. Mai mult, mândria naţională şi ataşamentul faţă de suveranitate (mai ales în Marea Britanie), au ca efect o redusă dezvoltare a identităţii europene. Într-o federaţie ca SUA, există intradevăr o uniune de popoare în care se ascunde o „uniune de state” (de exemplu o persoană din Mississippi s-ar identifica în primul rând ca „american” şi în al doilea rând ca locuitor din Mississippi). Dacă vom compara acest fapt cu sentimentele federale din UE, este evident că identitatea europeană este foarte vagă şi nu

5.Risse Thomas. “European Institutions and Identity Change: What Have We Learned?”. In Hermann, Richard K., Thomas Risse and Marilynn B. Brewer (eds.). Transnational Identities: Becoming European in the EU, p. 248. 6. Ibid. p.249. 7. Ibid. p. 251. 8. Ibid. p.252. 9. Vezi n.32, p.37. 10. Jimenez, Antonia M. Ruiz, Jaroslaw Jozef Gorniak, Ankica Kosic, Paszkal Kiss &Maren Kandulla. “European and National Identities in EU’s Old and New Member States: Ethnic, Civic, Instrumental and Symbolic Components”. 11. De interes, în privinţa rolului intereselor în formarea identităţii, Andrew Moravcsik notează: “pentru a da oamenilor un motiv să fie interesaţi de politica europeană, trebuie să le dai o miză – fapt pe care îl omit multe dialoguri despre “sentimente comune”, “comunitate” şi “patriotism constituţional””. Acest lucru reflectă o viziune instrumentalistă asupra identităţii. 71

se clasează, pentru majoritatea cetăţenilor, deasupra identităţii lor naţionale. Oricum, problema nivelelor de identificare este mult mai complexă şi adâncă - s-a făcut un volum mare de cercetare pentru analiza modului în care cetăţenii îşi privesc identitatea faţă de Uniune sub aspectul diverselor elemente cum ar fi cultura, interesele declarate, precum şi măsura în care dau dovadă de „simţ civic” la nivel de Uniune. O distincţie semnificativă în evaluarea direcţiei evoluţiei formării identităţii, trebuie făcută între viziunea elitelor şi a cetăţenilor – acestea diferă în sensul că elitele sunt mult mai „euroforice” decât publicul larg. Această viziune este compatibilă cu modelul „marble cake” (şi cu ideea unor componente atât comune, cât şi distincte ale nivelurilor de identitate): elitele sunt interesate în formarea „muşchilor politici” şi în înfiinţarea unei pieţe comune mari şi puternice, în timp ce cetăţenii UE pun mai mult accentul pe securitate sau securitate socială (o Uniune Europeană „căreia îi pasă de cetăţeni”)12. Acest fapt pare să sugereze că, în ce priveşte dezvoltările politice, elitele sunt cele predispuse să încurajeze evoluţia federală a Uniunii, deoarece a lor este cea mai puternică identitate europeană. Astfel, obstacolele principale sunt cel al reconcilierii identităţilor distincte ale Statelor Membre şi al reducerii diferenţei de percepţie dintre „elita” legislativă UE şi publicul larg. Interesele UE şi relaţiile internaţionale sunt percepute foarte diferit la nivelul cetăţenilor UE şi la vârful structurii instituţionale, respectiv Comisie şi oficiali din Consiliu. Acesta este un obstacol major pentru progresul către o „federaţie” la nivel european. Noţiunea identităţii este strâns legată de conceptul crucial al deficitului democratic în UE – dacă UE ca structură federală ar putea fi întărită prin discurs sau prin schimbări ale politicii, modul în care cetăţenii săi îşi percep identitatea ar începe să se schimbe automat, şi invers. În contrast cu acest lucru, suporterii abordării interguvernamentale a UE, cum ar fi Andrew Moravcsik, argumentează că UE este atât eficientă, cât şi democratică în calitatea sa de „al doilea cel mai bun compromis constituţional menit să rezolve în mod pragmatic probleme concrete”13. Percepţia popoarelor asupra UE depinde în mare măsură de modul în care îşi percep

reprezentarea la nivel european – „cetăţeanul obişnuit percepe politica UE din Bruxelles ca mai îndepărtată şi mai greu de tras la răspundere decât cea naţională”14. Există o nevoie de dialog pentru a angaja oamenii şi a-i uni sub o singură „umbrelă” – acest lucru creează o uniune democratică de state, ca şi de popoare15. Dacă deficitul democratic este îngustat, Uniunii îi va fi mai uşor să obţină suport de la cetăţeni, lideri de state şi instituţii UE, pentru a se dedica unei abordări mai „federaliste”: „deficitul reprezentării de masă a UE subminează suportul de masă pentru integrarea politică a Europei, mai ales atunci când instituţiile naţionale funcţionează bine”16. Andrew Moravcsik, care apără deficitul democratic, argumentează cu o opinie diferită asupra „echilibrului” dintre nivelul naţional şi cel al UE: „(analiştii ar trebui) să aprecieze pe deplin relaţia de simbioză dintre politica naţională şi a UE...funcţiunile în mod obişnuit delegate, tind să fie preluate de UE, în timp ce acele funcţiuni care induc şi inspiră participare populară, rămân în mare măsură naţionale...(dând) impresia că UE este nedemocratică” în timp de fapt este vorba doar de „funcţionalitate”17. Tratatul de la Lisabona, de exemplu, abordează deficitul democratic printr-o varietate de metode. În primul rând, se încurajează unitatea în domenii cum ar fi terorismul şi încălzirea globală, ca şi în eforturi pentru protecţia mediului, ceea ce ar transfera probleme de siguranţă şi politice la nivelul UE (ca într-o adevărată federaţie). Prin ridicarea acestor probleme la nivel supranaţional s-ar întări identitatea şi autoritatea UE. În al doilea rând, creşterea puterii Parlamentului European, ar întări pilonii politici ai UE (Politica Externă şi de Securitate Comună şi cea de Justiţie şi Afaceri Interne). Acest demers este cu atât mai important în lumina faptului că PE este unica instituţie direct aleasă de cetăţenii Uniunii, fiind totuşi privită ca „eşalonul doi” faţă de alegerile naţionale. Prezenţa la vot este îngrijorător de mică, iar deciziile de vot sunt bazate în mod curent pe interese domestice mai degrabă decât pe cele relevante pentru UE ca un întreg. Cetăţenii trebuie să fie mai implicaţi în alegeri şi în procesul de luare a deciziilor în UE. Nu numai că PE nu joacă un rol suficient de important în procesul legislativ (deşi acest rol este în creştere, mai

12.Hooghe, Liesbet. “Europe Divided? Elites vs. Public Opinion on European Integration”. p.17. 13. Moravcsik, Andrew. „Federalism in the European Union: Rhetoric and Reality”. 14. Nicolaidis, Kalypso. „The Struggle for Europe”. 15. Ibid. 16. Rohrschneider, Robert. „The Democracy Deficit and Mass Suport for an EU-wide Government”. 17. Moravcsik, Andrew. „In Defense of the Democratic Deficit: Reassessing Legitimacy in the EU”. 72

ales în lumina Tratatului de la Lisabona şi a extinderii procedurii de co-decizie), dar s-ar putea să existe un deficit de democraţie în Parlamentul European propriu-zis – membrii săi nu sunt suficient de independenţi, iar partidele politice nu sunt destul de puternice. Întărirea vocii şi a încrederii cetăţenilor în PE, ar schimba percepţia asupra Comunităţii şi eficienţa acesteia. Per total, Tratatul de la Lisabona reechilibrează autorităţile instituţionale şi simplifică rapoartele de putere („the checks and balances”), cel puţin într-o măsură. Este de sperat că acest lucru va atrage într-o mai mare măsură „ataşamentul” cetăţenilor, dat fiind că, aşa cum explică Liebet Hooghe şi Gary Marks, „instituţiile politice care nu au rezonanţă emoţională, au şanse mici să reziste”18. Astfel, acest lucru pune „identitatea” înapoi pe agendă şi accentuează o posibilă „mişcare federalistă” în UE. Concluzie UE este într-o continuă schimbare şi mai dinamică decât oricând – ea are o structură unicat, care conţine elemente supranaţionale şi interguvernamentale. Acest „amalgam” structural şi aceste forţe opozante fac dificilă caracterizarea UE ca federaţie. Oricum, cele trei trăsături – „subsidiaritate”, „competenţe” şi „identitate” asigură o „lentilă federală” prin care poate fi analizată evoluţia structurii UE. Subsidiaritatea, deşi deseori caracterizată ca fiind vagă, este un instrument democratic

important şi un mecanism instituţional care asigură un control asupra transferului de competenţe. Folosirea competenţelor ca pe un instrument de evaluare a UE ca federaţie relevă un mare transfer de putere din practic toate domeniile politicii către nivelul UE – aceasta este în mod cert o indicaţie privind o evoluţie federalistă (în ciuda lipsei de claritate a demarcaţiei competenţelor UE). În final, conceptul de formare a identităţii este esenţial pentru construcţia unei „unităţi de popoare” federale – Statele Membre diferă considerabil în deschiderea lor faţă de o identitate europeană mai puternică, dar tendinţele indică faptul că schimbările de identitate vor evolua în viitor mai mult către o viziune federală „euroforică” a UE. Ca atare, UE are unele elemente „federaliste” şi ar putea evolua în această direcţie, dar există de asemenea şi alte elemente care ne reţin de la emiterea unei astfel de definiţii. Din acest motiv, cel puţin pentru moment, nu putem să ne imaginăm o Uniune Europeană cu adevărat federală. În orice caz, marea provocare în viitor vă rămâne găsirea unui echilibru între nivelul de guvernare naţional şi nivelul instituţional UE, mai federal. Trebuie făcuţi paşi în direcţia unei balanţe mai funcţionale, iar aceasta este o mare provocare. Irina BUGA Masterand în drept internaţional

Bibliografie selectivă:  Hooghe, Liesbet and Gary Marks. “European Union?”. EU Studies Association. May 17-19, 2007.  Kirchner, Christian. “Competence Catalogues and the Principle of Subsidiarity in the European Constitution”. Constitutional Political Economy. Volume 8, Number 1, March 1997. pp. 71-87.  McKay, David. “Designing Europe: Comparative Lessons from the Federal Experience”. Oxford University Press, 2001.  Tallberg, Jonas (2002). “Delegation to Supranational Institutions: Why, How, and With What Consequence?”. West European Politics 25: 23-46.  Weiler, J.H.H. “The State “Über Alles”: Demos, Telos and the German Maastricht Decision”. Jean Monnet Center Working Papers, NYU School of Law. 1st April, 1995. Accessed 30th August, 2007 http://www. jeanmonnetprogram.org/papers/95/9506ind.html

18.Hooghe, Liesbet and Garz Marks. „European Union?” European Union Studies Association. p.10. 73

REvIsTA PREsEI

REVISTA PRESEI Tema: Fonduri Europene pentru România În următoarele 30 de zile, ministrul IMM-urilor, Constantin Niţă, intenţionează să dea dispoziţii care să scurteze perioada în care IMM-urile pot obţine bani de la Uniunea Europeană. “Trebuie să fie unul din principalele preocupări atragerea de fonduri europene. Pentru IMM-uri avem vreo 800 mil. euro până în 2013, însă vreau să atragem aceste sume până la şfârşitul anului viitor. Dacă, de exemplu, o ţară precum Irlanda atrage fonduri europene în 15-20 de zile, la noi durează 189 de zile, şi, dacă mai sunt contestaţii, depăşim 200. Dacă avem pretenţia şi dorinţa să atragem fonduri, atunci trebuie să simplificăm cât se poate de mult formalităţile şi sistemul excesiv de birocratic pentru accesarea de fonduri europene. Ce rost are să cerem atâtea documente? Pe mine mă interesează proiectul.”, spune ministrul. (Ziarul Financiar, ianuarie) • Emil Boc: Sunt sume importante de bani care pot fi accesate de România. “România are posibilitatea în acest moment să obţină fonduri europene de la Fondul European pentru Dezvoltare Regională, din Fondul Social European, din Fondul European de Garantare şi Orientare Agricolă, din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, din Fondul pentru Frontierele Externe, din Fondul European de Ajustare pentru Globalizare, din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene, precum şi din Instrumentul Financiar de Orientare pentru Pescuit,” a precizat premierul Emil Boc. “Am făcut o prioritate zero a Gu-

vernului perfecţionarea mecanismului de absorbţie a fondurilor comunitare şi de monitorizare permanentă a acestui demers, astfel încât România să fie capabilă să aducă aceşti bani în România în vederea modernizării ţării. Vom informa periodic cu privire la stadiul de absorbţie a fiecărui minister pe fiecare componentă, dat fiind faptul că, din nefericire, până în momentul de faţă România se află într-o situaţie foarte proastă din perspectiva atragerii fondurilor europene” a mai spus Emil Boc. (Finanţări în agricultură, ianuarie) • Emil Boc: Guvernul trecut a accesat fonduri europene de 0,764 miliarde de euro. Membrii Guvernului au analizat în ultima sedinţă rezultatele economice ale anului 2008 şi proiecţia bugetară pe acest an, a anunţat primulministru Emil Boc, la finalul şedinţei de Guvern. Atragerea de fonduri europene este o altă componentă a analizei făcute de  membrii Cabinetului. „Guvernul nostru are o prioritate majoră din atragerea fondurilor europene. De aceea am şi înfiinţat comitetul interministerial sub coordonarea directă a premierului şi a vice-premierului, pentru monitorizarea saptamanală a modului în care sunt atrase resursele financiare europene ”, a subliniat seful Executivului. (Euractiv, ianuarie) • Şeful Departamentul pentru Afaceri Europene, Vasile Puşcaş, a declarat ieri pentru NewsIn că a finalizat modificările la legislaţia naţională privind achiziţiile publice şi că documentul va fi 75

transmis Comisiei Europene. Modificările vizează în principal reducerea perioadei de evaluare a proiectelor elaborate de România, şi pentru care solicită finanţare europeană, de la peste 80 de zile la aproximativ 30 de zile. Şeful statului spunea, pe 12 ianuarie, la Bruxelles, că unul din principalele subiecte abordate în cadrul întâlnirii cu preşedintele CE, Jose Manuel Barroso, a fost utilizarea fondurilor europene, şeful statului solicitând ca în legislaţia românească să existe un corespondent menit să permită scurtarea timpului de implementare a proiectelor. Unul din subiectele foarte importante discutate a fost să existe un corespondent între acţiunea Comisiei europene de a reduce timpul de evaluare a proiectelor trimise de România de la 87 de zile la 30 de zile, dar să existe un corespondent şi în legislaţia românească care să ne permită să scurtăm foarte mult timpii de implementare de la peste 90 de zile la aproximativ 30 de zile. (Curierul National, ianuarie) • Negocieri cu experţi ai Uniunii Europene pe legea achiziţiilor. Guvernul va iniţia negocieri cu experţii Comisei Europene pentru modificarea legislaţiei privind achiziţiile publice, prin introducerea de noi reguli referitoare la procedura de atribuire a contractelor şi de contestare a rezultatului licitaţiei, a declarat pentru agenţia Mediafax şeful Departamentului pentru Afaceri Europene (DAE), Vasile Puşcaş. (Evenimentul Zilei, ianuarie) • Schiţă de buget/Fără bani de la Uniunea Europeană intrăm în recesiune. Marea necunoscută, dar şi miza acestui buget, este nivelul fondurilor comunitare şi de coeziune pe care vom reuşi sau nu să le atragem. Proiectul bugetului pe 2009, prezentat vineri la Guvern de ministrul finanţelor publice, este dezarticulat, iar cifrele se bat cap în cap. Analiştii economici spun 76

că deocamdată nu avem un proiect de buget, nici măcar o schiţă, ci doar nişte ţinte macroeconomice pe care se va baza construcţia bugetară. Conform cifrelor prezentate, Cabinetul Boc se bazează pe o creştere economică de 2,5%, faţă de 7,8% anul trecut, pe un deficit bugetar de 2% din PIB, faţă de 5,8% în 2008 şi pe un deficit de cont curent de 10,3%, faţă de 13,5% anul trecut. Cu ochiul liber se poate observa că vom avea un buget în care şi sectorul public şi cel privat se vor contracta puternic, dar  ţintim o creştere economică de 2,5%. (Jurnalul Naţional, ianuarie) • Agricultorii vor buget de 5,1 miliarde euro. Suma cerută ar trebui să acopere, printre altele, plata subvenţiilor şi menţinerea nivelului actual de susţinere în cazul legii creditului agricol. Producătorii agricoli cer Executivului un buget de cel putin 3,5% din produsul intern brut (PIB), suma echivalentă cu 20,26 miliarde de lei, (5,1 miliarde de euro), bani care ar trebui să acopere atât plata subvenţiilor restante cât şi finanţările anului în curs. Urgenţele bugetului ar fi plata subvenţiilor din agricultură, menţinerea nivelului actual de susţinere în cazul legii creditului agricol, achitarea subvenţiilor datorate fermierilor, restanţele pe anul trecut, precum şi plata subvenţiilor la hectar, din fonduri UE, fără întârziere. (România Liberă, ianuarie) • Transporturile au cheltuit 0,1% din fondurile europene pentru calea ferată. Ministerul Transporturilor a reuşit în cei doi ani scurşi de la aderarea României la Uniunea Europeană să absoarbă fonduri structurale destinate căii ferate cu o valoare de 300.000 de euro, în condiţiile în care UE pune la dispoziţie 2,5 miliarde de euro, a spus ieri Ştefan Roşeanu, secretar general al Asociaţiei Feroviare din România, în cadrul unui seminar destinat infrastructurii

şi transporturilor feroviare. Fondurile structurale pot fi folosite până în 2015, după care, dacă nu sunt folosite, sunt retrase de către UE. Proiectul unicat presupune întocmirea unor hărţi cu zgomotul trenurilor şi montarea unor panouri antifonice în zonele indicate de aceste hărţi. (Cotidianul, ianuarie) • România ar putea returna fonduri SAPARD de până la 14 milioane euro. România ar putea returna Comisiei Europene până la 13,96 mil. euro din sumele încasate prin programul SAPARD, întrucât au fost depistate o serie de nereguli la plăţile realizate în 2004 şi 2005. (Ziarul Financiar, ianuarie) • Boc: 2009 trebuie sa fie anul absorbţiei fondurilor europene. Boc a precizat că, din 22 decembrie 2008, au fost aprobate 311 proiecte pe fonduri europene, în valoare de 1,3 miliarde lei şi au fost semnate 111 contracte de finanţare, în valoare de 613 milioane lei. (Wall-Street, februarie) • Fondurile SAPARD rămân blocate. Reprezentanţii Comisiei Europene s-au arătat nesatisfăcuţi de raportul privind situaţia Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit. Astfel că fondurile SAPARD rămân blocate până când autorităţile române vor trimite informaţii suplimentare, potrivit comisarului european pentru agricultură, Mariann Fischer Boel, citat de NewsIn. Referitor la întâlnirea cu ministrul agriculturii, Ilie Sârbu, care a avut loc săptămâna trecută la Bruxelles, Boel a precizat că nu există un termen-limită, dar aşteaptă un răspuns rapid din partea autorităţilor române. Sârbu a declarat, săptămâna trecută,  că plăţile SAPARD ar putea fi reluate în trei-patru luni, după ce Comisia Europeană va aproba planul de acţiuni pe care intenţionează să îl prezinte în cel mult o lună. (Adevărul, ianuarie)

• Bani europeni pentru satele româneşti. Cinci judeţe vor beneficia de fonduri UE pentru refacerea localităţilor afectate de inundaţii. România ar putea primi 11,8 milioane de euro de la Comisia Europeană pentru diminuarea pagubelor provocate de inundaţiile din 2008. Autorităţile române au solicitat în octombrie 2008 un sprijin comunitar prin Fondul de Solidaritate, potrivit unui amendament adus proiectului de buget comunitar pentru 2009. Potrivit amendamentului, banii vor merge către cinci judeţe din nordul şi nord-estul României: Maramureş, Suceava, Botoşani, Neamţ şi Iaşi, care au o populaţie totală de 3 milioane de locuitori. (Adevărul, ianuarie) • Puşcaş: România va discuta cu CE despre simplificarea absorbţiei fondurilor europene. În contextul creării unui mediu corect şi prietenos pentru afaceri, inclusiv pentru absorbţia fondurilor europene, a apărut sugestia de simplificare a legislaţiei şi a procedurilor care se referă la achiziţiile publice şi la absorbţia fondurilor europene, la debirocratizare şi la eficientizarea activităţii administrative, a declarat astăzi secretarul de stat Vasile Puşcaş. « Este necesară o privire foarte raţională asupra legislaţiei naţionale atât în ceea ce priveşte achiziţiile publice şi finanţele publice, dar mai ales asupra procedurilor de implementare a instrumentelor de intervenţie finanţate din fonduri structurale. Intenţionăm, pe de o parte, să pavăm drumul beneficiarilor potenţiali ai fondurilor europene către aceste programe de dezvoltare a României şi să putem crea un cadru clar, nealambicat legislativ şi procedural, dar, în acelaşi timp, să realizăm o accelerare a procedurilor de atribuire a contractelor şi utilizarea fondurilor europene şi pentru proiectele mari, dar cu o privire specială asupra întreprinderilor mici şi mijlocii”, a afirmat Puşcaş. El a 77

spus că, în acelaşi timp, se urmăreşte simplificarea circuitelor financiare şi a celor decizionale. “În acelaşi timp, avem în vedere o intensificare a perfecţionării profesionale a celor care sunt angajaţi la nivelul autorităţilor de management, dar şi la nivelul organismelor intermediare şi, mai ales, intenţionăm o comunicare ţintă spre potenţialii beneficiari. (Adevărul, ianuarie) • Primele proiecte din fonduri europene pentru IMM-uri, aprobate. Ministerul pentru IMM-uri a aprobat aproape 200 din primele dosare depuse pentru proiectele din investiţii finanţate din fonduri europene. (Evenimentul Zilei, ianuarie) • 11 februarie  : Metropola are “verde” la fondurile europene. Comunele de lângă oraş s-au constituit ieri într-o asociaţie pentru a atrage fonduri europene. Primarii acestor comune au semnat acordul de înfiinţare a Asociaţiei Intercomunitare de Dezvoltare, în jurul Polului de creştere Timişoara. Prin condiţiile impuse de UE, banii comunităţii pot fi atraşi în primul rând prin dezvoltarea în jurul unor poli de creştere. Timişoara este unul dintre cei şapte poli de creştere de la nivel naţional, iar prin asocierea cu 14 dintre comunele limitrofe şi cu Consiliul Judeţean Timiş (CJT), fondurile europene pot fi accesate mult mai uşor. (Realitatea Tv, februarie) • S&P: Lipsa reformei din România va duce la anularea fondurilor europene. Un nou avertisment este lansat României că ar putea pierde fondurile europene. Agenţia de rating Standard & Poor’s apreciază că statul s-ar putea trezi cu fondurile europene îngheţate, sau chiar anulate, în domeniile în care mai mult a mimat reforma decât a înfăptuit-o. Astfel, unele dintre cele mai importante sectoare, printre care agricultura, justiţia sau siguranţa alimentelor sunt supuse 78

riscului de a rămâne fără bani europeni. Măsura ar putea fi cu atât mai dureroasă nu numai din cauza crizei, dar şi din cauzda faptului că până acum, statul nu a ştiut să atragă toţi banii care îi erau alocaţi. „După aderarea României la UE, Comisia Europeană a evaluat periodic progresul înregistrat în domeniul siguranţei alimentelor, administrării fondurilor pentru agricultură, reformei în justiţie şi luptei împotriva corupţiei, cel mai recent în raportul din iulie 2008. Acesta reflectă progresul în aceste sectoare, dar îl consideră insuficient“, mai notează analiştii de la S&P. (Adevarul, februarie) • Pogea le cere miniştrilor previziuni cu privire la încheierea contractelor finanţate din fonduri europene. Ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, le-a cerut astăzi miniştrilor previziuni cu privire la încheierea contractelor finanţate din fonduri europene, deciziile de finanţare către beneficiari şi ultimele plăţi. “Dacă vrem să mărim absorbţia fondurilor UE, trebuie să avem o previziune a unor etape. Noi nu avem, spre exemplu, probleme cu depunerea unor proiecte. Depunerea de proiecte este mult mai mare decât valoarea. A doua etapă este aprobarea de proiecte. Aici va trebui ca autorităţile de management să vadă care este legitimitatea lor. Premierul Emil Boc le-a cerut, în urmă cu o săptămână, tuturor coordonatorilor de programe operaţionale sectoriale ca în termen de şapte zile să fie finalizat graficul de absorbţie al fondurilor comunitare pentru 2009. (Adevarul, februarie) • Societăţile din turism vor să încheie parteneriate public-private pentru atragerea de fonduri europene. Societăţile comerciale din turism au demarat o acţiune de creare a unor parteneriate public-private privind atragerea de fonduri structurale pentru dezvoltarea staţiunilor balneare, a declarat pentru EurActiv.ro, preşedintele

Federaţiei Naţionale a Patronatelor din Turismul Balnear (FNPTB), Nicu Rădulescu. Potrivit acestuia, este cea mai bună soluţie în vederea accesării fondurilor europene destinate acestui sector. Societăţile comerciale din turism întâmpină probleme în accesarea fondurilor europene, principala cauză fiind lipsa banilor necesari contribuţiei financiare. Sumele alocate pentru Axa 5 a Programului Operaţional Regional (POR) derulat în perioada 2007 - 2013, care vizează dezvoltarea şi promovarea turismului, are o valoare de peste 616 milioane euro, din care aproximativ 558 milioane euro provin de la Fondul European pentru Dezvoltare Regională, iar 58 milioane de euro sunt cofinanţări din surse naţionale. (Euractiv, martie) • Numărul proiectelor cu fonduri europene este în creştere. Valoarea proiectelor întocmite pentru accesarea fondurilor UE,aprobate în 25 februarie, se ridica la 7,3 miliarde de lei, iar valoarea celor contractate - la 7,07 miliarde de lei, a declarat ministrul finanţelor, Gheorghe Pogea, la începutul reuniunii de marţi pe tema fondurilor structurale. Potrivit ministrului, valoarea proiectelor aprobate se ridica, în data de 12 februarie, la 6,92 de miliarde de lei, iar în data de 25 februarie crescuse la 7,3 miliarde de lei. “Deci asta înseamnă 5,5% valoric mai multe proiecte aprobate”, a spus Pogea. (NewsIn, martie) • Isărescu: Finanţarea externă ar trebui rambursată până în 2014, când intră cele mai multe fonduri europene. Momentul de rambursare a unei finanţări externe de la Comisia Europeană sau alte organizaţii financiare internaţionale ar trebui să corespundă cu perioada celor mai mari intrări în România de fonduri de la UE, respectiv orizontul lui 2014, a spus miercuri guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. “Noi, la BNR, credem că această

finanţare externă, care să acopere şi capacitatea relativ limitată de absorbţie de fonduri UE a României, trebuie rambursată la momentul celor mai mari intrări de fonduri europene, respectiv să aibă la celălalt capăt exact absorbţia de fonduri comunitare”, a spus Isărescu. Pentru perioada 2007-2013, România are prevăzute în bugetul UE fonduri de peste 30 miliarde euro.(NewsIn, martie) • Ministerul pentru IMM-uri a semnat până în prezent 170 de contracte pentru atragerea fondurilor europene, urmând ca până la 15 aprilie să fie încheiate toate contractele de finanţare aferente anului trecut. “Noi am semnat circa 170 de contracte pentru fondurile europene pe segmentul creşterii competitivităţii economice, în valoare de 35 mil. euro, şi mai avem de încheiat contracte, să completăm până la 106 mil. euro. Sper ca până la 15 aprilie să semnăm şi aceste contracte de finanţare”, a afirmat Niţă, care a arătat că săptămâna viitoare vor fi finalizate ghidurile pentru fondurile care trebuie trase în acest an, iar apelurile pentru proiecte vor putea fi primite începând din aprilie sau după 1 mai. Pentru acest an sunt prevăzute fonduri europene în valoare de 180 mil. euro pe care le pot accesa întreprinderile mici şi mijlocii. (Curierul naţional, martie) • Uniunea Europeană le dă bani tinerilor care vor să renunţe la viaţa de oraş şi să devină fermieri. Tinerii pot obţine până la 25 de mii de euro, dar după trei ani trebuie să dea banii înapoi dacă nu îi investesc cum trebuie. Doritorii de fonduri europene trebuie să aibă sub 40 de ani, să fie de cel puţin un an proprietarii unui teren, să aibă studii în domeniul agriculturii şi să facă un plan de afaceri. Vor primi 60% din valoarea contractului, după care vor fi monitorizaţi timp de 3 ani. Dacă tânărul fermier şi-a respectat angajamentele, 79

va lua şi restul banilor. Dacă nu, trebuie să înapoieze ce a primit şi să plătească şi penalizări. De la începutul anului, la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Mureş au fost depuse doar două dosare. (Realitatea Tv, martie) • România va aloca 8,6 miliarde de euro pentru mediu, din fonduri europene. Banii provin din fonduri europene şi vor fi investiţi în produse ecologice, sisteme de energie regenerabilă, gestionarea deşeurilor şi a apelor. Pentru investiţiile în produse şi procese de fabricaţie ecologice, România a alocat peste 125,7 milioane de euro, iar pentru îmbunătăţirea sistemului de căi ferate 1,7 miliarde de euro. Până în 2013, morile de vânt şi panourile solare nu vor mai fi o raritate. Asta dacă banii alocaţi pentru energia regenerabilă – adică 191,5 milioane de euro vor fi cheltuiţi cum trebuie. La această sumă se mai adaugă alte peste 250 de milioane de euro, alocaţi pentru managementul energetic. Alte sume importante vor fi alocate pentru gestiunea deşeurilor şi a apei. Alte câteva miliarde de euro sunt planificate pentru promovarea biodiversităţii şi protejarea naturii şi pentru proiecte integrate pentru regenerare urbană şi rurală. (Realitatea Tv, martie) • CE cere returnarea de către zece state membre a 126,7 milioane euro din fondurile pentru agricultură. Comisia Europeană (CE) a adoptat joi o decizie prin care cere ca zece state membre să restituie la bugetul comunitar 126,7 milioane euro din fondurile pentru agricultură care nu au fost cheltuite corespunzător sau pentru care procedurile de control nu au fost adecvate, potrivit unui comunicat. “Statele membre sunt responsabile pentru plata şi controlul cheltuielilor efectuate în cadrul Politicii Agricole Comune (PAC), iar Comisia le solicită să se asigure că fondurile au 80

fost folosite în mod corect”, se arată în comunicatul CE. (NewsIn, martie) • Danuta Hübner: “România obţine rezultate concrete mulţumită sprijinului important pe care îl primeşte din partea Uniunii Europene şi a hotărârii autorităţilor naţionale, regionale şi locale de a se concentra asupra priorităţilor care vor aduce competitivitate, locuri de muncă şi creştere pe termen lung. Mesajul meu pentru România este: continuaţi în acelaşi fel!”, a declarat comisarul european pentru politică regională, Danuta Hübner. României i s-a alocat, pentru perioada bugetară 2007-2013, un total de 19,7 miliarde de euro pentru investiţii regionale în cadrul politicii de coeziune şi peste 200 de proiecte au fost deja aprobate pentru cofinanţare de către autorităţile naţionale. S-au prezentat peste 4 000 de proiecte pentru sprijin UE şi până acum au fost aprobate 224. Comisia a primit şi planuri pentru 13 proiecte majore (costurile totale pentru fiecare proiect depăşesc 25 de milioane de euro în cazul programelor legate de mediu sau 50 de milioane de euro în alte domenii). Rata de absorbţie pentru fonduri ISPA în 2008 a crescut cu 50% în comparaţie cu 2007. Printre proiectele cofinanţate de UE se numără podul rutier şi de cale ferată peste Dunăre între Vidin, Bulgaria şi Calafat, România, care facilitează traficul şi comerţul între sudestul Europei, Turcia şi Europa centrală (contribuţie ISPA: 70 de milioane de euro). România va primi 9 miliarde de euro din Fondul european de dezvoltare regională (FEDER), 6,6 miliarde de euro din Fondul de coeziune, 3,7 miliarde de euro din Fondul social european (FSE) si 455 milioane de euro pentru cooperare teritorială. În plus, România va beneficia de 8 miliarde de euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR). (Euractiv, martie)