Ciprian Begu Proiect Adidea 2007

  • Uploaded by: Ciprian Begu
  • 0
  • 0
  • October 2019
  • PDF

This document was uploaded by user and they confirmed that they have the permission to share it. If you are author or own the copyright of this book, please report to us by using this DMCA report form. Report DMCA


Overview

Download & View Ciprian Begu Proiect Adidea 2007 as PDF for free.

More details

  • Words: 6,481
  • Pages: 19
BRIEF iLEO la

http://blog.iqads.ro//wp-content/uploads/AdIdea/iLeo_brief.pdf

REZOLVAREA BRIEFULUI Ciprian Begu , Ad Idea 02 IDEEA 1 CAMPANIA "IA TRAFICUL DE COARNE" (var 1) / "EVADEAZA DIN TRAFIC" (var 2) 1. INTRODUCERE 1.1 Analiza audientei principale (tinerii net-surferi care fac naveta la serviciu cu masina) Membrii audientei principale sunt oameni carora le place sa fie in controlul vietii lor. Le merge bine in cariera, au un venit satisfacator, se simt bine in pielea lor. Singura exceptie este atunci cand, in fiecare dimineata si dupa-masa, cand merg si se intorc de la serviciu cu masina. Din cauza traficului ingrozitor, in aceste momente ei experimenteaza stari de lipsa de control, neputinta si vulnerabilitate, incompatibile cu valorile lor. Desi le place confortul de a sta in scaunul masinii, posibilitatea de-si etala vehiculul, protectia pe care le-o confera, aceste avantaje palesc in conditiile de trafic din marile orase. Ingrijorarea ca intarzie la serviciu iar ei pur si simplu nu au ce face, conflictele inerente cu ceilalti participanti la trafic, frustrarea ca sunt la dispozitia spalatorilor de parbrize si a vanzatorilor de ziare care ii hartuiesc zi de zi, toate acestea, daca sunt exploatate inteligent intr-o campanie de constientizare, pot fi canalizate sa anuleze avantajele si sa-i motiveze sa iasa din inertia si comoditatea care-i tine pe loc. Cu alte cuvinte, pentru acest grup de oameni experienta navetei de dimineata/dupa-masa este intr-un contrast atat de izbitor cu felul lor de a fi, incat ar fi gata sa faca ceva in privinta asta. Trebuie insa sa simta ca fac parte dintr-o comunitate mobilizata impotriva acestor inconventiente ale traficului zilnic cu masina. Pierderea controlului asupra vietii lor, chiar si pentru cateva minute le provoaca o stare de frustrare zi de zi si vor fi foarte sensibili si receptivi cand cineva le va reaminti acest lucru. 1.2 Analiza audientei secundare (tinerii navetisti cu mijloacele de transport, care merg pe jos, calatoresc cu taxiul sau in masina altuia) Acestia asista de multe ori la scene cu spalatorii de parbrize care-i asalteaza pe soferii opriti in trafic din perspectiva outsider-ului (privind

din tramvai, din autobuz, cand merg cu taxiul sau cand merg cu altcineva cu masina). Acesti navetisti se gandesc cateodata ca poate ar trebui sau sa-si foloseasca masina pe care o au deja pentru a merge la serviciu (frustrati fiind de transportul in comun), sau, daca nu au, sasi cumpere o masina. Ei de multe ori se amuza de aceste faze dar in acelasi timp n-ar prea vrea sa fie in locul soferilor acelor masini. Dar nici in mijloacele de transport nu se simt prea liberi. Multi dintre ei ar fi dispusi, daca nu sa renunte la transportul in comun, macar sa il combine cu mersul pe bicicleta (cum se practica in multe orase europene). 2. RECLAMA 2.1 Obiectivele campaniei de teasing online "IA TRAFICUL DE COARNE" (var. 1)/ "EVADEAZA DIN TRAFIC" (var. 2) Campania de teasing trebuie sa incerce sa creeze in primul rand audientei principale aceeasi stare de frustrare pe care o simt in trafic in timp ce navigheaza pe paginile lor de internet favorite. Ideea este sa-i frustram indeajuns de mult incat sa fie impresionati, dar nu prea mult caci ar putea parasi site-ul (ceea ce este evident o problema). Tot spilul este sa le oferim o solutie imediata pentru a scapa de frustrarea incipienta. Aceasta reclama va constitui partea emotionala a campaniei mai largi. Prin intermediul ei publicului i se va atrage atentia si va fi directionat catre site-ul de care voi vorbi mai jos. In Romania simbolul frustrarii si al hartuirii in trafic sunt spalatorii de parbrize. Acestia pandesc ambuteiajele/blocajele sau masinile oprite la semafor si incep sa spele si sa stearga parbrizul fara a fi invitati, facand mai mult rau decat bine. Sunt multi soferi care au experimentat acest lucru. Categoria noastra principala este si mai vulnerabila in aceasta situatie pentru ca, fiind de succes, au de obicei masini noi si au mai multa grija de ele. Nu putini au avut de-a face cu spalatori de parbrize care le-au zgariat geamul masinii lor nou-noute. Insistenta si nesimtirea spalatorilor de parbrize, faptul ca mai mult iti murdaresc geamul decat il curata si faptul ca te pun in pozitia de a te simti vinovat in cazul in care nu le dai ceva, ajung sa transforme in scurt timp un om de treaba intr-un vulcan gata sa explodeze si nu de multe ori putem vedea cum oameni obisnuiti, de altfel foarte calmi in rest, isi pierd cumpatul si incep tipe si sa injure ca la usa cortului, o chestie care ii rusineaza chiar si pe ei si le accentueaza si mai mult neputinta, caci sunt legati de masina, nu pot sa-i alunge pe hartuitori. 2.2 Idee si executie Campania de teasing online incepe cu doi barbati animate facuti intrun program gen Macromedia care isi itesc capetele din stanga si din

dreapta ecranului userului. Au o privire de ingerasi, dar incet, incet isi ridica ustensilele de sters parbrizul ca pe niste arme. Aici trebuie mare grija sa nu ii portretizam ca fiind prea tineri (publicul va tine cu copii indiferent de ce fac) si eventual cu pielea alba (pentru a nu ofensa minoritatile). Figura lor se preschimba, exprimand satisfactia celui care te-a prins in capcana si stie ca n-ai ce sa-i faci. Dupa ce trag un chicotit diabolic iti arunca cu apa cu spuma pe "parbrizul"monitor, facand pentru moment imposibila deslusirea textului pe care il citeai pe site. Apare textul mare pe ecran: "Te simti prizonier in trafic?" (aluzie si la traficul pe net). Intre timp spalatorii animati isi incep treaba curatand ecranul, dar lasand tot felu de urme de zoaie si zgarieturi pe monitor. In dreapta sus, in dreptul unde normal apare EXIT sau CLOSE, apare un buton cu o bicicleta avand pe ea un biciclist in costum elegant si un rucsac special de bicileta in spate. Sub el sau deasupra lui, butonul "EVADEAZA". Dupa ce userul apasa butonul ecranul revine la normal (dispar spalatorii cu mutrele lor diabolice, zoaiele si zgarieturile) si apare sus bannerul cu copy-ul : VARIANTA 1:"Ia traficul de coarne! Foloseste bicicleta!". VARIANTA 2: "Evadeaza din capcanele traficului/(navetei cu masina)! Foloseste bicicleta!" Fundalul banner-ului este un prim-plan pe coarnele unei biciclete si mainile (cu maneci de sacou+camasa) unui barbat [poate fi sub forma de fotografie, sau sub forma de banda desenata]. Sub apare un link catre site-ul www.iatraficuldecoarne.ro Dupa ce se termina reclama, userului i se va mai reaminti din cand in cand de ea printr-un stergator de parbriz folosit mai devreme de personajele noastre, care se iteste incet dintr-o parte a ecranului si apoi dispare. In alta varianta, cand unul cand altul dintre spalatorii de parbrize vor mai aparea cateva secunde cu rasul lor enervant. Ideea nu este insa sa mai impiedicam userul sa foloseasca site-ul, ci doar sa pastram vie amintirea reclamei si sa-i facem pe useri sa se gandeasca la vulnerabilitatea si lipsa de putere pe care o are in trafic. Folosirea spalatorilor de parbrize este eficienta in a crea o atitudine in userul online pentru ca inconvenientele traficului cu masina sunt cumulate in “interactiunea” cu aceste doua personaje (neputinta, lipsa de control, vulnerabilitatea, umilirea, pierderea cumpatului ca reactie la trafic etc). Aceste doua personaje devin astfel simbolul harturirii in trafic in Romania si pot fi folosite mai tarziu si in alte campanii ca niste personaje de poveste. 3. SITE-UL " www.iatraficuldecoarne.ro " 3.1 Filmuletul animat

In primul rand, pentru a se pastra legatura ideatica cu reclama care l-a adus pe user la site, primul lucru care-i va sari in ochi va fi filmuletul animat “MAREA EVADARE”, facut in flash. Scopul acestui clip animat este de a continua inca putin “atacul” emotional, insa si acela de a-l distra pe user. In mod ideal, acesta va fi indeajuns de intrigat de acest filmulet incat le va trimite link-ul tuturor prietenilor lui. In cazul in care bugetul nu permite realizarea in-house a acestui clip, se poate posta story-boardul, ca o provocare pentru tinerii care vor sa se afirme in animatie pe calculator, urmand ca acestia sa faca design-ul. Eventual se poate gasi un sponsor care sa-i plateasca tanarului munca. 3.1.1 Story-board “MAREA EVADARE” • Scena 1 (text “Ziua 1”): O masina blocata in trafic intr-o intersectie aglomerata. Pe ea sar 2 spalatori de parbrize care, in ciuda protestelor si injuraturilor soferului, se apuca de treaba. Flash-uri cu plan close-up cu soferul care incepe sa se inroseasca la fata de suparare. Soferul da drumul la stergatoare dar unul dintre baieti isi prinde carpa in el si rupe o bucata din el. Soferul incepe sa injure (noi auzim numai bip-urile care cenzureaza injuraturile) • Scena 2 (text “Ziua 2”): Aceeasi masina blocata la aceeasi intersectie si aceeasi doi spalatori de parbrize incep lucrul. Soferul iese la ei dar ei fug. Chiar cand soferul se pune la loc si isi pune centura, din nou il hartuiesc. Iar iese la ei. Intre timp se elibereaza traficul si incep claxoanele din spate. Soferul este exasperat si incepe sa injure (in audio auzim numai niste bip-uri care cenzureaza injuraturile). • Scena 3 (text “Ziua 3”): Aceeasi intersectie, acelasi semafor. O vedem din ochii unei persoane care se apropie cu viteza. In plan generic aceeasi spalatori de parbrize care stau si asteapta. Planul se apropie dar in acelasi timp observam ca soferul nostru de ieri este acum pe bicicleta. Se apropie de spalatorii de parbrize, acestia il recunosc, se sperie si dau sa fuga dar el in loc sa-i injure trece pe langa ei si in trecere il bate pe unul pe umar (ideea ca atitudinea lui sa se fi schimbat radical ca biciclist fata de ziua precedenta). Soferul nostru convertit la biciclism iese din scena, fluierand printre masinile blocate. Prim plan pe spalatorii de parbrize care sunt dezamagiti ca si cum li se rupe inima dupa soferul pierdut. Varianta 1 de final: Spalatorilor de parbrize le trece dezamagirea de pe fata si incep sa le luceasca ochii pentru urmatoarea masina. Varianta 2 de final, Scena 4 (text “Epilog”): Spalatorii se aseaza dezamagiti pe bordura si isi arunca ustensilele. Unul dintre ei se apuca de consultat rubrica de slujbe vacante si ii sare in ochi un anunt: curieri pe bicicleta. I se aprind ochii ca dupa o revelatie.

3.2.Campania “1 OM PUTERE” Acest site va fi folosit ca rampa de lansare pentru campania de PR cu titlul "1 OM PUTERE" (1 OP) care va debuta in primavara anului 2008 . De asemenea acesta este si site-ul mama pentru “Partidul ITCistilor”, care se va forma in cazul in care aceasta campanie va avea succes (vezi mai jos) Campania 1 OP consta din recrutarea unor membri ai audientei principale (de preferat care sunt si recunoscuti ca fiind de succes-executivi de multinationale, directori tineri, vedete TV tinere, ziaristi etc, in marea lor majoritate barbati) pentru a participa la "EXPERIMENTUL 1 OM PUTERE", organizat la inceputul primaverii 2008 in Bucuresti (reteta se poate aplica si la celelalte orase). Experimentul va fi sponsorizat de firme de biciclete, firme de asigurari, Primaria Capitalei etc., sponsori obisnuiti al acestor tip de evenimente ecologiste in tarile europene. Experimentul va fi o campanie de informare a publicului larg asupra avantajelor folosirii bicicletei pentru a merge la serviciu, dar in acelasi timp va fi o ocazie ca membrii cheie ai publicului tinta sa fie motivati sa experimenteze pe propria piele cum este sa faci naveta pe o bicicleta special construita pentru acest lucru, cu toate accesoriile aferente (costum de ploaie usor de folosit si impachetat, rucsac pentru bicicleta cu loc special pentru laptop, documente si loc pentru haine, cos pentru diplomat, vitezometru, cyclocomputer cu masurare de calorii etc ). Aceasta initiativa va constitui abordarea functionala a problemei noastre, dupa ce publicul a fost atras deja prin abordarea emotionala (reclama plus clip). Desi obiectivul principal al site-ului este ca oamenii care corespund grupului tinta sa se inscrie la campanie, acesta va fi si “sediul” “partidului ITCistilor” descris mai jos. Site-ul va contine articole interesante despre solutiile folosite in Vest pentru a merge cu naveta la serviciu (cu accent pe sistemele din Viena si Amsterdam). Si multe, multe informatii practice despre mersul pe bicicleta si impactul asupra sanatatii, dispozitiei si mediului inconjurator. De asemenea, site-ul va contine si un forum al ITCistilor. 3.3 Descrierea experimentului "1 OM PUTERE" Experimentul va fi sub forma unei intreceri. La aceasta vor participa mai multe echipe de cate trei tineri (din grupul tinta descris mai sus). Unul va fi soferul unei masini, iar ceilalti doi vor fi pe biciclete (echipati cum am descris mai sus). In prima etapa a experimentului tinerii pleaca de la una din periferiile Capitalei, dimineata la ora de varf, urmand sa ajunga in Centru la kilometrul 0. Distanta de la periferie la Centru trebuie sa fie aproximativ aceeasi pentru toate echipele. Se vor alcatui mai multe echipe in functie de cate bulevarde principale cu

trafic intens vin de la periferie spre centru (a se cerceta). Ideea este sa vedem cat timp ii ia soferului si cat timp ii ia biciclistului sa ajunga in Centru mergand pe aceeasi strada. Biciclistul nu este obligat sa stea la semafor, ci poate descaleca de pe bicicleta si trece pe la trecerea de pietoni pe strada perpendiculara, continuandu-si drumul. Al treilea membru al echipei va incerca sa stea alturi de cel cu masina (care nu are voie sa depaseasca viteza legala) si, de fiecare data cand soferul opreste la semafor, biciclistul va lipi cate un abtibild usor detasabil (bumpersticker) care contine sloganul "IA TRAFICUL DE COARNE!". I-ul este in forma de pompa de bicicleta, T-ul in forma de coarne drepte de mountain-bike, iar C-ul sub forma de coarne indoite de semi-cursiera. [I-T-C cu forma stilizata respectiva poate deveni chiar stema "partidului ITCistilor", simbolizand "lupta de auto-determinare a soferilor de sub tirania traficului din Bucuresti". Despre asta se poate discuta mai tarziu]. La sfarsitul primei etape, care se termina in momentul cand ambii concurentii vor ajunge la kilometru zero, se va desemna "CASTIGATORUL DIMINETII" si se va calcula timpul fiecaruia. Etapa a doua se va desfasura dupa-amiaza si va incepe la ora de varf, cu aceeasi concurenti, urmand acelasi tipar, numai ca se va inversa directia, dinspre Centru spre periferie. La sfarsitul celei de-a doua etape se va desemna "CASTIGATORUL DUPA-AMIEZEI". Se aduna toti castigatorii de la toate echipele (trebuie sa fie un numar impar de echipe pentru a se evita egalitatea) si se desemneaza mijlocul de transport castigator. Dupa cum merge traficul in Bucuresti la aceste ore de varf, nu este foarte greu de anticipat ca biciclistii vor castiga (daca soferii respecta viteza legala si nu trec pe rosu). Toti participantii la experiment vor primi ca premiu o bicicleta echipata special pentru naveta (vezi mai sus), iar biciclistii castigatori vor primi in plus distinctia / medalia/cupa "1 OM PUTERE" pentru eroismul lor si legitimatii de membrii ai "partidului ITCistilor" descris mai jos. In timpul acestui experiment-concurs parcurgerea distantelor intre puncte cheie prin care vor trece concurentii vor fi cronometrate (de exemplu intre Aviatorilor si Universitatii etc). Acesti timpi, precum si alte date statistice se vor folosi pentru a realiza o campanie online si outdoor. concept panouri outdoor: Aceste panouri vor fi plasate intre doua puncte cheie (de exemplu intre Aviatorilor si Universitatii) in locuri unde dimineata si dupa-masa traficul e de obicei foarte incet. Ele vor fi amplasate astfel incat sa fie vazute de soferii opriti in trafic.Ideea porneste de la premiza ca timpul dintre aceste repere importante va fi mult mai scurt cu bicicleta.

Panourile vor fi impartite in doua parti. In partea stanga vom avea in fundal o poza cu masini in trafic (eventual chiar de pe bulevardul respectiv). In partea de sus o sageata in sus si textul “Piata Universitatii”, in partea de jos “Piata Aviatorilor”. Deasupra pozei textul: DISTANTA: X km TIMP: X minute/ore [BENZINA CONSUMATA: x litri] [ASIGURARE: X lei pe luna] [OPRIRI LA SEMAFOR: x] CALORII CONSUMATE: x( organismul consuma x calorii pe minut chiar si in stari de repaus asa ca se va face calculul pentru timpul respectiv) In partea dreapta va fi o imagine cu o pista de bicicleta care trece pe langa masini oprite in trafic. Unghiul va fi din punctul de vedere al unui biciclist si se vor vedea coarnele de bicicleta si manecile de la un costum (aceeasi imagine de pe bannerul de la reclama descrisa la 2.2– vezi link-ul). Designul in rest va fi la fel doar cu cifrele schimbate Universitatii DISTANTA:x TIMP:x [BENZINA CONSUMATA: 0 litri] [ASIGURARE: 0 lei pe luna] [OPRIRI LA SEMAFOR: x] CALORII CONSUMATE: x Aviatorilor Aceste panouri vor avea doua fete, una pe care o vor vedea soferii care vin spre centru si una pentru soferii care pleaca dinspre centru. Chiar in josul panoului, sub cele doua imagini sa va afisa: “www.iatraficuldecoarne” Online: Aceleasi panouri vor fi transformate in bannere online. Ideea mi-a venit dupa ce am gasit valorile Romaniei pentru “dimensiuni culturale” elaborate de cercetatorul Geertz Hoefstede si folosite astazi in studierea diferentelor dintre culturi.

Romania are scoruri foarte mari la dimensiunile (1)Power Distance si (2) Uncertainty Avoidance, ceea ce se traduce prin faptul ca (1) romanii tind sa respecte structurile ierarhice si tolereaza inegalitatea dintre persoane cu grade diferite de putere si (2) romanii tolereaza foarte greu situatiile incerte, incercand sa reduca riscul aparitiei acestora prin acumularea de date, statistici si prin birocratie excesiva. De asemenea, oamenii care traiesc in culturi cu UA mare sunt mai emotionali si cu mai mare tendinta de a se stresa Avand in vedere (1) si (2), reclama descrisa mai sus va fi eficienta pentru ca foloseste date statistice care demonstreaza clar ca e mai rapida, mai sanatoasa si mai economica o naveta cu bicicleta, o concluzie logica, nu o opinie. Astfel, apelul “ia traficul de coarne” vine de la o sursa autoritara/credibila/puternica/superioara care dispune de informatii pe care soferul nu le stia pana atunci. Combinatia aceasta de mesaj sec si autoritar in acelasi timp cred eu ca va prinde la romani.

3.4 Partidul ITCistilor (var. Partidul Biciclistilor) Site-ul "partidului" (cuvantul "club" e prea folosit) va fi cel de mai sus. Activistii ITCisti vor constitui avangarda noii generatii cu adevarat europene, care au ca scop transformarea oraselor mari din Romania in orase europene in care bicicletele si transportul in comun sunt principala modalitate de trafic (Amsterdam, Viena, Strasbourg etc). Ei nu sunt niste oameni obisnuiti, ci niste “oameni-putere” care au ca motto: ”Ideologia noastra este de a lupta impotriva traficului din marile orase”. Partidul lupta nu numai impotriva inconvenientelor de tip practic din lumea din jur, ci si pentru promovarea “onorabilitatii folosirii bicicletei”, promovarea “libertatii de exprimare in trafic a navetistului prin posibilitatea alegerii mai multor variante de traseu” etc. Diferenta dintre membrii ITC-ului si politicienii nostrii romani va fi ca ei vor fi un model de urmat, aplicand in viata lor ceea ce "predica" pe site si implicandu-se activ in a-i incuraja pe altii sa faca la fel. E de la sine inteles ca toti membrii acestui partid-site trebuie sa mearga la serviciu folosind bicicleta sau in cel mai rau caz transportul in comun combinat cu mersul pe bicicleta. Totusi, NU se va organiza si o Securitate care sai pandeasca pe acestia, caci ITCistii, spre deosebire de UTCistii din trecut, sunt oameni de onoare, care stiu ca fac parte dintr-o miscarecu adevarat avangardista si vor sa fie un model pentru altii. Daruirea lor va avea efect benefic vizibil asupra orasului in care traiesc si implicit asupra starii de satisfactie a locuitorilor. Ei merita pentru asta fiecare cate o cheie a orasului. In cadrul acestui context "ideologic" care poate

fi dezvoltat foarte departe se pot organiza ulterior o multime activitati si evenimente, se pot face documetare, se pot stabili colaborari cu cluburi de profil din tarile europene. Se pot (de ce nu?) initia actiuni de strangere de semnaturi pentru diverse legi care sa-i favorizeze pe biciclisti. Putem asista si la “fuziuni” intre acest partid si diferite cluburi de biciclisti din tara care vor sa fie reprezentati…pe Internet deocamdata. Aceasta tema a "ideologiei ITCistului", a unui grup de avangardisti, de elite care sunt modele pentru altii va ajuta la mobilizarea mintala a celor care in prezent considera mersul pe bicicleta numai un hobby de duminica. De asemenea, cei pasionati de a ajuta oameni, de a lupta pentru o cauza dreapta in aceasta lume plina de monotonie si egoism, de a face ceva practic impotriva incalzirii globale, de a prelua controlul asupra vietii, control pierdut in traficul marilor orase vor avea ocazia sa se implice in tr-o activitate cu scop nobil. 4. ALTE CONSIDERATII: • Ideal ar fi ca unei televiziuni "sa-i vina ideea" sa adune toti participantii la experiment (sau macar castigatorii) intr-un talk-show in care sa-si povesteasca experienta si sa poarte tricouri cu sloganele "IA TRAFICUL DE COARNE" si "1 OM PUTERE". De aceea este important ca macar fiecare echipa sa aiba un lider de opinie sau un director tanar de succes, pentru a se forma modelele dorite in briefing. De asemenea, tinerii de la Facultatea de Teatru si Film pot fi sponsorizati sa faca un documentar despre aceasta campanie, care va fi cu siguranta preluat de catre o televiziune (alta ocazie pentru CLIENT si sponsori sa-si creasca vizibilitatea). • Producatorii de biciclete, firmele de asigurari si Primaria Capitalei au tot interesul sa sponsorizeze aceasta campanie. Dincolo de avantajele obisnuite (scutire de taxe pentru particulari etc), in cazul in care campania are succes producatorii de biciclete isi vor creste vanzarile, firmele de asigurari isi vor modifica parametrii de risc (avand in vedere ca mersul cu bicicleta imbunatateste sanatatea), iar Primariile vor lua credit pentru participarea la imbunatatirea conditiilor de trafic si la scaderea poluarii. • Pentru a implica si publicul larg in campanie, se pot face pariuri online pe acest experiment, castigatorii urmand sa primeasca o bicicleta, un rucsac de bicicleta, o casca, pompa "Un om putere", legitimatii la "partidul" ITC.

UPDATE 1 LA CAMPANIA “IA TRAFICUL DE COARNE” (expusa mai sus)

Citind Gandul de azi, pe prima pagina o poza imensa cu traficul din Bucuresti care a intrat in blocaj Viteza medie 5 km/h…Hmmm..Deja vad experimentul-intrecere “1 OM PUTERE” castigat cu brio de biciclisti. Ce am mai vazut in poza este o audienta captiva si spatii intre masinile- taratoare cat sa arunci…niste biciclete Deci o idee ar fi ca in preambulul campaniei 1 OM PUTERE, o multime de tineri bine intentionati si preocupati de aceasta situatie Basesco-Videana din Bucuresti sa treaca cu bicicleta printre aceste masini si sa lipeasca pe ele 2 tipuri de abtibilde usor detasabile cu urmatoarele mesaje: 1. IA TRAFICUL DE COARNE (I-in forma de pompa de bicicleta, Tin forma de coarne drepte de mountain-bike, C-in forma de coarne de semi-cursiera) (semicercul de sus) http://www.iatraficuldecoarne.ro (semicercul de jos) 2.EXPERIMENTUL 1 OM PUTERE. (semicercul de sus). TU PE CINE PARIEZI? (semicercul de jos) La .2 oamenii nu trebuie neaparat sa stie exact despre ce e vorba (sloganul 1 OM PUTERE, corelat cu biciclistul care i l-a lipit pe masina) e destul de intuitiv. Si, in plus chestia asta nu va fi decat o campanie de teasing, ca lumea sa se intrebe ce e cu tinerii astia ciudati, initiativa lor nebuna si experimentul lor ciudat? Poate unii dintre ei vor pastra abtibildul sau isi vor aduce aminte de site si vor intra acolo, unde vor fi tragico-amuzati de filmuletul animat MAREA EVADARE (descris si el mai sus) UPDATE 2 CAMPANIA IA TRAFICUL DE COARNE Video de pus pe youtube, iar linku-ul sa fie embedded pe http://www.iatraficuldecoarne.ro…Se poate pune story-board-ul (e foarte simplu) pe site, urmand ca userii care poseda o camera video si traiesc in orasele mari sa-l faca. Ideea este sa se stranga din fiecare oras mare cate un video si sa fie pus pe site. Story-board:

E numai o singura scena. Cel mai important lucru este ca cel care face video-ul sa se pozitioneze intr-un punct in care in cadrul camerei sa fie o pista de biciclisti in fata lui, un parc (intr-o parte a pistei) si o strada cu masini multe in trafic(in cealalta parte a pistei) si un monument semificativ al acelui oras (Casa Poporului, Ateneul, etc Bucuresti; Opera, Catedrala, Timisoara; Statuia lui Mihai Viteazu, Opera, Cluj etc). in plan generic. Cel care filmeaza sta pe pista de biciclisti, tine camera fixa (eventual foloseste un tripod) si da incet zoom de-a lungul pistei. Asta e toata partea video. E foarte important ca in stanga sau in dreapta pistei sa fie masini oprite in trafic, iar in fundal sa se vada ceva reprezentativ pentru oras. Partea audio e compusa din doua teme contrastante; o melodie rapida si o melodie inceata. Toata chestia se va face din viteza de playback, la montaj. PLAYBACK: 1.Prin modificarea vitezei de redare se creaza impresia de viteza mare (ca si cum ar merge cineva repede cu bicicleta)–chestia tine cateva secunde pe o melodie rapida, apoi viteza revine la normal (melodia inceata) si apare textul pe ecran: “SAVE GAS” 2.Din nou se creste viteza, cateva secunde (melodia rapida). Din nou revine la normal(melodia inceata) si apare textul pe ecran:”GAIN HEALTH” 3.Viteza creste din nou (melodia rapida), iar dupa cateva secunde, fara a mai reveni la normal apare textul “BIKE !” sau “THINK BIKE” Dispare totul si apare un ecran negru cu link-ul http://www.iatraficuldecoarne.ro (melodia rapida continua) Melodia rapida: O melodie rapida de la ATB. Melodia inceata: O melodie inceata tot de la ATB. Textele si melodiile, precum si modalitatea de realizare trebuie sa fie aceleasi pentru toate orasele. UPDATE 3 CAMPANIA IA TRAFICUL DE COARNE

Idee de banner-afis vertical, ca legatura catre site-ul http://www.iatraficuldecoarne.ro de care am mai vorbit. Formatul afisului este al afiselor cu “wanted” din filmele western. fundalul este un desert tipic american. Afisul are urmatoarea structura (se poate face varianta exclusiv engleza/exclusiv romana sau mixta): sus de tot, cu font specific erei: “WANTED” sau “CAUTAT” sub, text: BIKEY “THE QUICK” sau BITZA “RAPIDU’” ( sub text o imagine cu o bicicleta-animata (stil Bitzen Olandezu, vezi 175 mai sus) dar de data asta western-izata ( cu o esarfa rosie in jurul “gatului”, cu palarie de cowboy etc). “GANG” sau “GASCA” The Magnificent Pedals/The Traffic Killers Cei 7 Pedalati/ Pedalele Negre/Coarnele Negre/Saua Neagra/ Spitza de Argint etc “LAST SEEN AT” sau “ULTIMA OARA VAZUT LA”: “IA TRAFICUL DE COARNE” SALOON sau CARCIUMA “IA TRAFICUL DE COARNE” (in dreptul textului stema “carciumii”, un schelet de cap de taur cu coarne de mountain-bike in loc de coarne sau cu coarne normale, dar cu manere de bicicleta la capat; capul de taur trebuie sa se integreze in imaginea de fundal) “REWARD” sau “RECOMPENSA”: Health sau Sanatate Time sau Timp Fun sau Distractie Freedom sau Libertate “IF YOU SEE HIM, BIKE HIM !” “DACA-L VEZI, PEDALEAZA-L !” sub poster link catre http://www.iatraficuldecoarne.ro

UPDATE 1 CAMPANIA 1 OM PUTERE DE LA FUM LA PARFUM Ca parte din campania 1 OM PUTERE, la faza de teasing, atunci cand voluntarii-biciclisti se vor strecura cu sutele printre masinile blocate in trafic, soferii vor fi atacati si olfactiv. O idee ar fi ca pe portbagajul bicicletei (sau undeva in spate) sa se instaleze o teava de esapament de jucarie, iar de ea sa fie lipite ori mai gled-uri universale cu miros de flori (sau ceva care miroase puternic si frumos). Ideea este ca soferii sa ramana cu o impresie placuta din punct de vedere olfactiv atunci cand au de-a face cu biciclistii nazdravani care le lipesc abtibilde magnetice pe masini. Iar daca intra pe site, acolo va fi un articol cu titlul DE LA FUM LA PARFUM, care va prezenta impactul pozitiv asupra calitatii aerului al folosirii bicicletei. UPDATE 2 CAMPANIA 1 OM PUTERE Spot radio, follow-up la Campania 1 OM PUTERE. Acest spot va fi rulat la Radio Guerilla [radioul perceput ca fiind cel mai "cool"], la orele cand partea din audienta noastra care face naveta cu masina la serviciu este probabil blocata in trafic. “Fumezi? Bei cafea? Stai pe scaun toata ziua? Mananci aiurea? Intarzii mereu la serviciu? Nu-ti ajunge?… Mai vrei sa stai si ore-n sir blocat ca fraierul in trafic? Nu te-ai saturat sa iti tot plangi de mila in fiecare zi, dandu-te cu capul de volan si ragusind de la atata injurat? Sa te lasi de fumat n-are rost sa mai incerci a nu stiu cata oara. Biroul e viata ta, iar cafeaua e un prilej prea bun de agatzat [sau de pauza] ca sa renunti la ea. De mancat n-ai tu timp. Dar o chestie poti sa o schimbi. Si ea iti va schimba viata. Datorita ei vei ajunge mereu in timp la serviciu si nu va mai trebui sa te umilesti mereu in fata sefilor. Daca faci schimbarea asta iti va creste imunitatea asa de mult incat corpul tau va mai avea o sansa sa lupte cu stilul tau de viata nebunesc. Si-apoi, ce rost are sa stai in trafic, cand poti fi tot timpul in miscare??? Nu te complace in mentalitatea de turma resemnata a soferilor prinsi in capcana traficului. Fii cu o pedala inainte. Ia-ti o bicicleta!”

IDEEA 2 : CAMPANIA “INCHISOAREA / PENITENCIARUL PE ROTI/ PENITENCIARUL BULEVARDUL” 1.Pe ecranul userului apare suprapus un bord de masina si un parbriz cu gratii. (animatia tine cateva secunde) apoi apare: 2. Banner vertical pe care se poate da scroll: Onorabilul judecator Vadrian Adeanu citeste: “DETINUT: soferul bucurestean VERDICT: vinovat (la acuzatia de a folosi masina pentru a merge la serviciu [si la acuzatia ca iese cu masina la cumparaturi---asta e cam la limita ca nu prea ai cum sa cari cumparaturile cu altceva]) SENTINTA: inchisoare pe viata la penitenciarul “Bulevardul Bucurestean”; CELULA: masina proprie PEDEPSE EXEMPLARE (a se executa in cadrul penitenciarului): –munca silnica la volan; –claxonarea urechilor; –spalaturi zilnice de parbriz; --gazare cu dioxid de carbon si alte gaze; –tortura psihologica: miscarea celulei cu 5 km/h pentru crearea senzatiei de deplasare; PRECAUTII: prizonierii trebuie impiedicati sa evadeze; in trecut Penitenciarul s-a confruntat cu tentative de evadare cand anumiti detinuti au auzit de campania “evadeaza din trafic”. Ei trebuie impiedicati prin orice mijloace de a intra pe site-ul http://www.evadeazadintrafic.ro. Acolo se regasesc multe solutii de evadare si se publica materiale subversive. Cea mai folosita metoda de evadare de pana acum a fost bicicleta. Dar Primaria Capitalei, care tine in gestiune Penitenciarul, a reusit sa-i saboteze pe rebeli, blocandu-le pistele. Deci, tineti minte, nu-i lasati sa intre pe http://www.evadeazadintrafic.ro Urmatorul caz!” UPDATE 1 LA CAMPANIA “INCHISOAREA PE ROTI”

Aceasta idee poate fi subordonata campaniei “IA TRAFICUL DE COARNE” (IDEEA 1) O intreaga tematica cu bulevardul bucurestean fiind o inchisoare si masina o celula pe roti poate fi dezvoltata pe site-ul http://www.iatraficuldecoarne.ro sau http://www.evadeazadintrafic.ro, alaturi de povestea cu spalatorii de parbrize si campania “1 OM PUTERE” In primul rand este nevoie sa facem rost de statistici care sa spuna: –cat timp pe zi petrece un sofer bucurestean pe zi in masina spre si dinspre serviciu –care este viteza medie de deplasare –care este cantitatea de gaze de esapament inhalata Pe site sa punem un formular numit “IA-TI CERTIFICATUL DE PRIZONIER IN TRAFIC/DETINUT” unde cei care vor, pot completa un chestionar care sa le spuna daca fac parte sau nu din “grupul detinutilor” Dupa ce completeaza cat timp petrec in trafic zilnic, userilor li se pot oferi variante cu ce altceva ar putea face in acel timp. Trebuie sa fie niste sugestii legate de ceea ce ii intereseaza pe ei. Audienta respectiva e foarte sensibila la faptul ca nu-si petrec destul timp cu persoana iubita, sau daca sunt singuri, nu au timp sa iasa la agatat. Fraze interesante ar fi: “E timpul tau. Niciodata n-o sa-l poti da inapoi” “Copii tai te vor acasa, ajutandu-i la teme si citindu-le povesti, nu injurand spalatorii de parbrize” (pentru audienta peste 30 ani) varianta: “Copii te vor acasa, sa le canti de noapte buna. Ce cauti in trafic la ora asta?”(pentru audienta de la 25 de ani in sus) “La ce bun confortul unei masini, daca nu te poti bucura de familia ta?” “Cand ti-ai vazut ultima oara sotia/sotul pe zi?”

“Ce e mai important: aerul conditionat sau sarutul sotiei?” “In Olanda oamenii respira aer. Tu ce respiri?” “Daca n-ai fi asa de stresat si tafnos, poate ca te-ar baga in seama colega de serviciu la care visezi” (plus varianta pentru femei) “Din casa in masina. Din masina in scaunul de la birou. Din scaunul de la birou in masina. Din masina in casa. Tu cand iti mai folosesti picioarele?” Aceasta campanie poate fi dusa in paralel si printr-un spot radio, unde o voce autoritara sa citeasca textul. Eventual se poate schimba numele Vadrian Adeanu, daca e prea mult. Membrii audientei noastre mai mult ca sigur ca asculta si radio, cand nu sunt online (mai ales in masina) si un spot radio nu e asa scump de facut. Daca nu radio, macar sa fie postat online ca si clip audio pe site-ul nostru. Audienta trebuie asediata cu mesaje care sa le submineze pozitia actuala, aceea ca folosirea masinii e cea mai confortabila solutie pentru a merge la serviciu. Trebuie bombardati cu ideea cat platesc pentru acel confort si cat de multe lucruri isi compromit in viata din cauza asta. Daca nu subminam aceasta idee de fond, e greu sa miscam pe cineva din masina. Apoi, dupa ce s-a reusit acest lucru, se pot prezenta si beneficiile mersului cu bicicleta, iar disonanta cognitiva care se instaleaza cand ei sunt in cautarea unei solutii pentru a scapa naibii o data de cosmarul traficului va favoriza adoptarea unui comportament nou. Caci emotiile puternice pot schimba sirul gandurilor, iar gandurile pot schimba comportamentul… IDEEA 3: var 1: CICLOSTIRI CU BITZEN var 2: CICLISTIRI CU BITZA Solutia este simpla: “Ciclostiri cu Bitzen”. Userul navigheaza pe pagina lui de ziar online favorita interesat fiind de…stiri. De asemenea stim (din brief) ca userul este interesat de lucruri inedite. In mintea lui userul se indigneaza sau injura in fiecare zi traficul din Bucuresti (sau alt oras) si ar fi atent

la cineva care ar fi de partea lui si l-ar atinge la coarda sensibila: lucrurile pe care le pierde din cauza ca e prizonier in trafic (fie in masina proprie, fie in autobuz, fie in masina altora). Asa… In timp ce navigheaza pe site si citeste ici colo cate un articol, din josul ecranului apare o bara verde (gen aia de la Realitatea TV). Pe bara cu BREAKING NEWS in fata incep sa se perinde propozitii scurte in limbaj de stiri de agentie (font alb) legate de: —cate minute(ore) pe zi petrece un sofer bucurestean in trafic —cat dioxid de carbon inhaleaza in medie un sofer care face zilnic naveta cu masina —ce efect are traficul asupra corpului si psihicului uman —cati bani cheltuie anual un sofer bucurestean pe benzina consumata stand in trafic etc Stirile sunt despartite prin sigla site-ului http://www.iatraficuldecoarne.ro, despre care am vorbit la IDEEA 1 (o bicicleta sau numai doua coarne de bicicleta sau niste pedale cu tot cu roata de angrenaj, care seamana cu un satelit orbital). Dupa ce stirile incep sa se repete, din stanga ecranului apare Bitzen (stirile continua), o bicicleta animata umanizata cu roti in loc de picioare, cadru in loc de corp, coarne in loc de maini si sa in loc de cap. Ma rog, cineva care se pricepe la animatie poate face minuni aici. Bitzen incepe sa vorbeasca (se poate varianta audio sau varianta bule cu text; varianta audio ar fi ideala) “Salut. Sunt Bitzen si am doua slujbe. Dimineata si dupa-amiaza lucrez ca bicicleta personala a lui Bogdan. In rest, sunt jurnalist si acopar traficul din Bucuresti. M-am nascut si am crescut in Olanda dar am decis sa ma mut aici, caci am auzit ca aveti probleme cu traficul si as vrea sa va ajut. Va rog sa-mi scuzati accentul. La noi la Amsterdam problema traficului a fost rezolvata de mult, de cand oamenii au inceput sa foloseasca biciclete ca sa mearga la serviciu. Acum olandezii se bucura de o capitala linistita, nepoluata, sunt mai sanatosi si au mai multi bani de distractie. Masinile le folosesc in afara orasului pentru a merge in excursii sau la rude. Pe strazile Amsterdam-ului meu natal se aud numai clinchete de biciclete, iar claxoanele si injuraturile la semafor ale soferilor s-au topit de multi ani in aerul curat. Ce mult as vrea sa ajunga si Bucurestiul asa!

Seful meu Bogdan nu a putut fi cu mine astazi. E acasa cu sotia si baiatul lui de 3 ani, Radu. De cand m-a angajat pe mine sa-l duc si sa-l aduc de la serviciu in fiecare zi e devreme acasa…” Bitzen duce o “mana” la ureche ca si cum ar fi fost anuntat ceva prin casca: “Ma scuzati. Trebuie sa fug. E nebunie la Unirii. S-au luat la bataie. Va pup…A, sa nu uit. Ma puteti gasi la blogul meu: http://www.iatraficuldecoarne.ro. Ia-ti si tu o bitza si hai acolo sa vorbim. Papaaaaaaaaa…” In tot timpul cat vorbeste Bitzen ruleaza pe ecran, mai spune cate ceva, apoi iar isi schimba pozitia. La sfarsit paraseste ecranul pe unde a venit. Dispar stirile de pe banda de jos si apare numai un link catre site-ul de mai sus, unde Bitzen Olandezul va fi gazda si ne va prezenta si alte stiri mai pe larg despre rolul bicicletelor in reducerea traficului, in sanatate etc.

RASPUNS iLEO Iata ca am ajuns si la concluzia acestei provocari. Ne-am dat peste cap sa gasim ce este mai bun, ce iese din conventii si clisee dar care poate fi si aplicat, ce dovedeste structura in gandire si organizare dar care este si creativ, ce a rezolvat cel mai bine brieful si ce ne-a surpins cel mai tare. Din pacate nu este usor din doua motive: sunt foarte multe posturi si directii (foarte multe reveniri si adaugiri care fac munca de a pune cap la cap o idee foarte grea) iar de la un anumit timp incep sa se repete solutiile. Ca atare iata care au fost criteriile fata de care am selectat urmatorul shortlist: - raspunsul la brief (deci am inlaturat propunerile de spoturi tv, radio, postere si bannere – un banner fara o campanie nu este acceptat) - solutiile complexe si structurate care ating cat mai bine targetul tinand cont de obiceiurile acestora pe net (deci am inlaturat campanii incomplete, jumatati de idei si campaniile clasice – bannere normale care duc la un site normal) - cronologia – fara sa exageram, nu am putut sa acordam prea mult credit posturilor trimise spre finalul campaniilor, care aveau elemente ce se regaseau in posturi anterioare. Nu acuzam de plagiat, dar trebuie sa le oferim celor care au venit prima data cu aceste solutii o recunoastere.

- surpriza abordarii – am apreciat tot ce ne-a surpins si a dat dovada de gandire laterala. In urma acestor criterii am ales o lista scurta de participanti pe care ii vom invita la interviu: arabela Ciubanu Ciprian Begu Adin@ matthaias noNseNs Toti acestia s-au remarcat prin solutiile si ideile interesante pe care le-au prezentat. Felicitari ! Toti acestia vor fi contactati pe mail in vederea stabilirii datei de interviu.

Related Documents

Proiect Untaru 2007
December 2019 13
Afurisania Ciprian
November 2019 7
Proiect !
May 2020 41
Proiect
October 2019 60

More Documents from "IonutCiobanu"

The Sphere
October 2019 24
Sri Isopanisad
October 2019 14
Scaderi_diverse.pdf
December 2019 33