Caiet De Regie.docx

Caiet de regie E doar sfârșitul lumii

Juste la fin du monde Jean-Luc Lagarce

prof. coordonator: Ion Mircioagă Dumitriana Condurache asistent: Florin Caracala

Simona-Ionelia Țăruș

Cine e Jean-Luc Lagarce? Lagarce este în prezent unul dintre cei mai cunoscuți dramaturgi francezi de secol XX. S-a născut în Héricourt, Haute-Saône, pe 14 februarie 1957 și a murit 38 de ani mai târziu din cauza virusului HIV. Între timp a fost dramaturg, actor și regizor montând autori precum Pierre de Marivaux, Eugene Marin Labiche și Eugène Ionesco. I-au fost publicate 26 de piese, o carte de povestiri și două cărți de non-ficțiune. Singura montare din România a acestui autor a fost cea de la Odeon din 2007, făcută de Radu Afrim (“E doar sfârșitul lumii“), fapt deloc surprinzător având în vedere cât de puțin este tradus în România. O altă abordare foarte cunoscută a acestui text a fost cea a lui Xavier Dolan, care a făcut în 2016 un film, adaptând aceeași piesă, și a fost premiat la Cannes cu Grand Prix în același an.

De ce el? / De ce “E doar sfârșitul lumii”? E greu să înțelegi motivul pentru care alegi să montezi piesele lui Lagarce. Cu siguranță atmosfera foarte intensă pe care o conturează este factorul principal în favoarea acestei opțiuni (cel puțin în cazul meu). O atmosferă care vine din scriitura sa lipsită de limbajul greoi, lipsit de naturalețe, cu care mă întâlnesc adeseori în dramaturgie (contemporană sau nu). În ciuda traducerii dezamăgitoare, textul lui Lagarce mi-a lăsat impresia unui univers complex cu multe subtilități pe care le pot valorifica în acest examen. În același timp, lipsa didascaliilor îmi oferă posibilitatea să modific acest univers în funcție de resursele mele creative. Autorul nu-mi impune aproape nimic în mod direct, singurele indicații venind din textul personajelor. Nu oferă informații clare legate de locul și timpul fiecărei scene, (deși indicațiile inițiale oferă câteva informații legate de cronotop) ceea ce, din punctul meu de vedere oferă libertate și responsabilitate în aceeași măsură. Cred că textul lui Jean-Luc Lagarce poate sta la baza unui bun exercițiu în dezvoltarea mea regizorală, surprinzând perfect ideea examenului -libertate și responsabilitatePe lângă tipul de scriitură dramatică pe care-l prefer în acest moment al procesului meu artistic, am ales să montez Lagarce și datorită subiectelor profunde pe care le abordează. Cele două mari teme ale textului -moartea și abandonul- pot părea alegeri nepotrivite pentru o tânără de 20 de ani din punctul de vedere al multora și e foarte posibil ca mulți să aibă dreptate. Cu toate astea, lumea

construită de Lagarce în jurul acestor teme este atât de ofertantă încât nu pot s-o ignor.

-subiectiv vorbindE foarte dramatic să afirmi că la 20 de ani înțelegi ce înseamnă moartea sau abandonul. Și nu sună foarte convingător. Sincer, nu sunt sigură că înțeleg, dar cred că tocmai în această neînțelegere constă provocarea și poate șansa să nu construiesc un discurs absolut deprimant despre moarte. Nu cred că în teatru pleonasmele funcționează.

Despre “E doar sfârșitul lumii” -ce cred euCând montezi ”E doar sfârșitul lumii” prima întrebare pe care ți-o pui e de ce se întoarce Louis la niște oameni pe care nu-i cunoaște cu adevărat și în preajma cărora nu s-a bucurat niciodată cu adevărat să fie? – după care te întrebi cine are mai multă nevoie de această întoarcere, ei sau el însuși? Textul lui Lagarce e despre oameni care deși nu se cunosc cu adevărat se trezesc într-un context care-i aduce împreună. În același timp, e despre nevoia individului de-a-și lua rămas bun. Cred că e în noi nevoia unui final. Cred că ideea de familie și singurătatea de nedescris pe care o simte individul în fața morții sunt puternic legate în textul lui Lagarce.

-fire narative și planuri spațio-temporale-

-rezumatLuis, un tânăr de 27 de ani se întoarce după o perioadă foarte lungă acasă, într-o duminică, pentru a-și anunța moartea apropiată, din cauza unei boli incurabile.

Examenul va funcționa pe 2 planuri paralele. 1.Planul lui Louis Primul plan este suprarealist, (în același timp e situat în atemporalitate) fiind reprezentarea experienței de după moarte din perspectiva lui Louis. Aici protagonistul are o serie de monologuri (uneori cu adresări directe la public) în care încearcă să explice, dar mai ales să accepte noua sa condiție. Fiecare imagine și acțiune din acest plan este strâns legată de felul în care Louis privește lumea, așa că celelalte personaje pot apărea în forme, ori pot avea funcții diferite. Monologurile bărbatului sunt cadrul planului trecut (ultima întâlnire cu familia sa).

2.Planul timpului trecut După-amiaza de duminică în care Louis se întoarce acasă dupa mai mulți ani, intenționând să-și anunțe familia că urmează să moară în curând. Este planul cel mai complex, unde e prezentată etapizat relația lui Louis cu membrii familiei lui. De la discuțiile cu mama, fratele, până la faptul că face cunoștință cu Catherine, soția fratelui săi, putem vedea înstrăinarea personajului de universul în care-a fost crescut. Louis și spațiul care-ar fi trebuit să-i fie familiar devin elemente eterogene, iar asta duce la conflicte și tensiuni constante în fiecare scenă. Țin să precizez că acest plan va fi în cea mai mare măsură realist cu foarte scurte elemente de convenție declarată (unul sau două momente de adresare la public) -conceptProcesul acceptării morții. -teme și subthemeExercițiul are la bază două teme: cea a morții și cea a abandonului. Acestora li se alătură și subteme prcum: întoarcerea acasă, incapacitatea individului de-a se reintegra în mediul pe care l-a abandonat, încercarea ratată de-a transmite un mesaj, incapacitatea individului de-ași manifesta afecțiunea, bucuria și frustrarea reîntâlnirii, asumarea rolului unui suferind, nevoia de final

Scenografie

-unde?-planul 1Planul în care Louis este mort nu presupune schimbări ale decorului din scenă, cât mai degrabă schimbări de lumină. Universul suprarealist din care protagonistul își spune povestea va fi profund influențat de viziunea lui Louis asupra lumii. -planul 2Planul timpului trecut va avea loc în casa în care locuiesc Suzanne și mama ei, aceeasi casa în care au copilărit și Louis și Antoine. Îmi propun ca scenografia să completeze experiențele negative ale personajelor. Încăperea reprezentată scenograic pe tot parcursul exercițiului este sufrageria familiei. În scenă nu există foarte mult mobilier (elementul principal fiind o canapea, vor mai exista probabil 2 cuburi, sau o măsuță) În scenă se află o canapea. Pereții vor fi acoperiți de tapet. Tapet cu ajutorul căruia schimbând lumina voi încerca să dau iluzia unui alt spațiu. (pentru această iluzie voi folosi un fond sonor specific)

print aproximativ al tapetului

-când?Cronotopul depinde în mod direct de cele 2 planuri, complet diferite ca structură, astfel încât: primul (cel al lui Louis) e situate în atemporalitate/ Louis poate vorbi despre familia pe care-a văzut-o ultima data cu câteva luni în urmă, ori cu foarte mulți ani în urmă/ sfidând astfel logica. Intenționez să nu păstrez indici de timp clari pentru a marca mai bine senzațiile resimțite de protagonist. -costumePartea de costum este o completare a decorului viu colorat. Voi folosi nuanțe puțin mai stinse pentru costumele personajelor decât pentru decor. Costumele vor fi moderne și nu foarte sofisticate. -univers sonorUnul dintre elementele principale ale exercițiului, devenind un contrast puternic pe alocuri. Voi folosi atât onomatopee făcute de actori, în special în momentele suprarealiste, ciripit de păsări, pentru a sugera un spațiu îndepărtat și pentru a accentua iluzia libertății și muzică de fundal, preferabil din surse realiste, în scenele de flashback.

Personaje

DISTRIBUȚIE (opțiuni) LOUIS Dorian Leonte SUZANNE Mălina Lazăr MAMA Laura Bilic ANTOINE CATHERINE Sara Tayari/Marina Munteanu

louis

“I took a deep breath and listened to the old brag of my heart: I am, I am, I am “ -Sylvia Plath

Louis e genul de om despre care poți scrie liniștit o piesă de teatru. Introvertit și hipersensibil, gesturile protagonistului față de celelalte personaje nu sunt întotdeauna clare. Nu e niciodată explicată în text decizia sa de-a pleca pentru aproimativ 10 ani, păstrând legătura cu familia doar prin scrisori eliptice, însă ne sunt sugerate câteva idei în acest sens. Louis e un personaj închis în propria sa suferință, asumată ca pe-un rol de care în final e incapabil să se elibereze.

Suferința sa (care nu e patologică, deși probabil Louis ar prefera ca oamenii să creadă asta) e condiționată cel mai probabil de tiparul său psihologic. Uneori oamenii se nasc cu o personalitate cu care nu știu să trăiască. În același timp, Louis vine cu o problemă reală în fața publicului. E mort, iar asta-l transformă într-un personaj marcat de o disperare a lipsei de posibilități. În text, băiatul devine simbol al claustrării și-al regretului. Cred că miza cea mai mare a acestui personaj este refuzul meu de-ai permite să-și plângă de milă. Louis își tratează proaspăta moarte cu ironie și uneori umor, tocmai pentru a puncta tragicul situației. Deși în text sunt trimiteri mai mult sau mai puțin clare la bisexualitatea lui Louis, nu am de gând să insist pe această informație pentru că nu mi se pare tocmai relevantă în contextul în care se află personajul. suzanne

“Reality is crushing. The world is a wrong-sized shoe. How can anyone stand it?” - Jandy Nelson, ”I'll Give You the Sun”

Suzanne e sora mai mică. Ea pare cea mai fericită pentru întoarcerea lui Louis pe care-și dă seama șocată că nu-l mai recunoaște. La cei 16 ani ai ei, Suzanne pare pe alocuri un copil obișnuit. În comportamentul ei, însă, se citește de mai multe ori trauma provocată de pierderea a doi dintre bărbații importanți din viața ei (tatăl și fratele) și de relația disfuncțională cu singurul rămas.

mama

Prinsă între resemnare și conflict interior, mama lui celor trei tineri din piesă este cu siguranță specială. Cu o inteligență nativă deosebită, femeia care nu se numește decât mama înțelege, fără să poată explica, motivul pentru care fiul ei se întoarce după ani de zile acasă. La fel cum înțelege că această ultimă întâlnire nu va fi una eliberatoare, ori fericită, căci după atâta timp ceilalți copii ai ei, au atât de multe să-i spună și să-i ceară fratelui mai mare, însă pentru că nu-l cunosc îndeajuns de bine, o vor face foarte prost. Intuiția maternă e foarte exactă din acest punct de vedere. Sunt absolut sigură că o femeie care-și crește singură copiii e o femeie puternică, nici nu s-ar putea altfel. Dar una care pe lângă soț urmează să-și piardă și fiul…Actrița din rolul mamei va avea o partitură bogată, personajul trecând pe parcursul piesei prin momente dintre cele mai diverse, limite ale existenței umane. (bucuria de-a-și revedea fiul și senzația devastatoare că în curând îl va pierde) La fel ca în cazul celorlalte personaje nici acestuia nu-i este permis plânsul de milă. Atitudinea ei va fi una adesea sănătoasă, controlată, cu o puternică tensiune interioară.

antoine

Antoine este personajul care se plimbă pe tot parcursul exercițilui de la rolul de călău la cel de victimă și-napoi. Crescând în umbra fratelui care suferă de o durere existențială căruia lui nu-i este permisă, Antoine ajunge în cele din urmă să se rateze, deși la vârsta sa timpul nu e totuși pierdut. Întâlnirea cu Louis, pe care-l evită, iar la final îl alungă pare să provoace o adevărată furtună în interiorul său, motiv pentru care nu o poate suporta.

catherine

Catherine, un alt personaj introvertit din text se trezește în fața ușii cu un mit. Fiul rătăcitor, pe care ea nu a apucat să-l cunoască. Relația ei cu Louis î general stângace, iar majoritatea încercărilor lor de-a comunica sunt ratate. Acesta fiind se pare un obicei în textul lui Lagarce.

Psihologic vorbind

Interviu imaginar cu răposatul

1. Prenume/ Nume Louis Nume? Irelevant 2. Porecla Se pune dacă numai fratele meu îmi spunea așa? Da. ”Lu supăratul”… -rapăsatul zâmbește scurt-

Mă rog, mi-a spus așa până au aflat părinții. 3.Vârsta și data nașterii 30, 25 iunie 1989 4. Naționalitatea Franceză 5. Religia (și grad de adeziune) Oh, well… 6. Apartenență politică (și grad de adeziune) Cred că nu mai contează acum 7. Locul nașterii Franța

8. Originea socială Muncitori. 9. Studii Liceul de la noi din oraș și Facultatea de Litere. 10. Profesia Scriu..uneori public. Se pare că sunt scriitor, deși e greu să te etichetezi așa. 11. Averea Crede-mă, asta chiar e o întrebare inutilă. 12. Sursele de venit Hai să trecem peste. 13. Familie, rude, prieteni 14. Ce idei politice, culturale, filosofice te-au influențat? 15. Copilăria, adolescența… viața. (ce te-a marcat/ cine/ în ce fel?) 16. Care este atitudinea ta față de mediul social? 17. Care-i idealul tău? Lupți pentru el? 18. Ce te ajută și ce te împiedică să atingi acest ideal? 19. Locuința ta? 20. Cursul unei zile obișnuite 21. Obligațiile sunt obositoare? 22. Satisfacții / dacă sunt și care sunt? 23. Înfățișare, semnalmente, semne particulare

24. Cu ce te îmbraci în general? 25. De ce? 26. Cum crezi că arăți? 27. Ești nemulțumită de imaginea ta, de corpul tău? 28. Cum crezi că te percep ceilalți? 29. Caracter 30. -în scenă- Ce vrei? Cred că vreau să le spun. Vreau să-i las să înțeleagă că plecarea mea care până acum părea definitive, de-acum înainte va fi într-adevăr așa. 31. Unde urmează să mergi după spectacol? Bună întrebare. Unde se duc oamenii după spectacol? 32. Ce evenimente marcante din trecut te fac să reacționezi așa în prezent? 33. Care este pentru tine cea mai importantă cumpărătură din ultima vreme? Wow, tu chiar știi să schimbi subiectul. Mi-am cumpărat un pachet de țigări. Păi și de ce-a fost asta cea mai important cumpărătură? Pentru că n-am mai cumpărat nimic după. 34. Mâncare preferată, momente ale zilei (nopții) preferate, mici (ne)placeri. Îmi place înghețata de lămâie. Prefer ultimul moment de dinainte să răsară soarele (pentru că e în același timp noaptea târziu și dimineața devreme). Nu-mi place să vorbesc cu oameni cărora nu prea am ce să le spun. 35. Care este ultima carte pe care ai avut-o în mână? De ce? Și ultima carte citită? ”Shitter s club” 36. Ultimul film văzut?

Juste la fin du monde” – Xavier Dolan 37. TOPS 5 Cărți 1.”Bucuria vieții” – Irving Stone 2. „De ce fierbe copilul în mămăligă” – Aglaja Veteranyi 3. „Jurnalul unui adolescent timid” – Stephen Chbosky 4. „Îți voi dărui soarele” – Jandy Nelson 5. „Crimă și pedeapsă” – F. M. Dostoievski

Interviuri imaginare despre răposatul în cauză

Trecere prin situațiile scenice

Abordări anterioare ale textului

Xavier Dolan 2016

În 2016 Xavier Dolan face o adaptare a piesei lui Lagarce, pe care o transformă într-un film care ia în același an premiul Grand Prix la Cannes. Filmul din distribuția căruia fac parte: Nathalie Baye (mama), Vincent Cassie (Antoine), Marion Cotillard (Catherine), Lea Seydoux (Suzanne), Gaspard

Ulleil (Louis), prezintă întreaga acțiune din perspectiva fiului care se întoarce după 15 ani acasă, doar pentru a-și anunța moartea iminentă. Xavier Dolan construiește atmosfera claustrantă mai bine decât nimeni altul, acesta fiind probabil cel mai bun element al filmului. În același timp, Dolan se hotărăște să păstreze limbajul exprimat cu greu al personajelor, accentuând cu brio fiecare ratare a încercărilor de comunicare.

Radu Afrim 2007 – Teatru Odeon, București

Radu Afrim e genul de regizor care împarte publicul în tabere atât de distincte încât ar putea să-și scoată ochii doar să demonstreze că artistul în cauza e absolut genial/ ori de-a dreptul tâmpit și de neînțeles. Idiferent ce crezi despre arta lui, totuși, cert e că trebuie să crezi ceva. Asta e se pare și părerea francezilor care după ce au văzut spectacolul lui Afrim într-un festival teatral din Franța s-au hotărât să le dea copiilor la BAC să comenteze o fotografie din acesta. Eram mult prea mică atunci când s-a jucat acest spectacol la teatrul Odeon (2007, aveam 9 ani), dar pare să fi fost un succes.