Asigurari Comerciale Curs10

  • May 2020
  • PDF

This document was uploaded by user and they confirmed that they have the permission to share it. If you are author or own the copyright of this book, please report to us by using this DMCA report form. Report DMCA


Overview

Download & View Asigurari Comerciale Curs10 as PDF for free.

More details

  • Words: 1,462
  • Pages: 3
ASIGURARI, C10 9.12.2008 Asigurarea de raspundere civila Asigurarile de raspundere civila au ca obiect acoperirea prejudiciului produs de asigurat unor terte persoane, in conditiile in care asiguratul este raspunzator din punct de vedere legal. Raspunderea civila legala reprezinta temeiul in baza careia o persoana poate actiona in instanta o alta persoana sau organizatie, care se presupune a fi vinovata de producerea unor pagube, prin nerespectarea legislatiei in vigoare. Raspunderea civila legala presupune indeplinirea cumulativa a urmatoarelor conditii: - savarsirea de catre asigurat a unei fapte ilicite; - dovada existentei unui prejudiciu. - existenta unui raport de cauzalitate intre fapta ilicita a asiguratului si prejudiciul adus tertei persoane; - constatarea culpei asiguratului care a savarsit fapta ilicita. Conceptul de raspundere civila legala, este foarte important pentru societatile de asigurari deoarece ele sunt obligate sa despagubeasca in numele asiguratului numai daca acesta este raspunzator legal sa plateasca daune unei terte persoane. Riscurile asigurate Prin incheierea contractului de asigurare se acorda despagubiri pentru sumele pe care asiguratul este obligat sa le plateasca cu titlu de despagubire pentru prejudicii de care raspunde in fata legii si pentru cheltuielile de judecata la care este obligat in procesul civil. Daca prejudiciul este provocat cu intentie sau din neglijenta, societatea de asigurari nu va acorda despagubiri. Suma asigurata se stabileste la valoarea propusa de asigurat si agreata de societatea de asigurare, separat pentru daune materiale, vatamari corporale si deces. In cazul persoanelor juridice, cuantumul acestei sume se determina in functie de cifra de afaceri anuala, estimata la incheierea contractului. In cazul persoanelor fizice aceasta se poate determina in functie de averea personala prezenta si viitoare sau in functie de estimarea sentintei judecatoresti maxime pentru vatamare corporala si deces. O caracteristica a asigurarilor de raspundere civila consta in stabilirea unei sume asigurate pe perioada si a unei sume asigurate pe eveniment. Evenimentul desemneaza orice actiune sau fapta a asiguratului care antreneaza raspunderea civila a acestuia si care este acoperita prin polita de asigurare. Indiferent de valoarea prejudiciului generat de asigurat, societatea de asigurari nu va plati despagubiri mai mari decat valoarea sumei asigurate pe eveniment. De asemenea, indiferent de numarul evenimentelor produse in perioada asigurata, asiguratorul nu va acorda despagubiri mai mari decat suma asigurata pe perioada. Produse de asigurare de raspundere civila oferite pe piata romaneasca de asigurari I. Asigurarea de raspundere civila auto (RCA) Clauzele contractului de asigurare, inclusiv valoarea maxima a despagubirilor precum si nivelul primelor de asigurare, pe categorii de autovehicule in functie de capacitatea cilindrica a lor, sunt stabilite prin lege. In aceasta asigurare sunt cuprinse cu cateva exceptii toate persoanele fizice si juridice detinatoare de autovehicule supuse inmatricularii si folosite pe drumurile publice. De asemenea, sunt obligate sa se asigure persoanele straine posesoare de autovehicule pe care le folosesc pe teritoriul Romaniei, daca nu poseda documente internationale de asigurare valabile si pe teritoriul Romaniei. In ceea ce priveste despagubirile, acestea au stabilita o limita minima si una maxima in cazul pagubelor produse prin avarierea sau distrugerea unor bunuri si in caz de vatamare corporala sau deces.

1

ASIGURARI, C10 9.12.2008 Despagubirile se platesc tuturor persoanelor pagubite ca urmare a unui accident de autovehicul iar acestea se acorda si in cazul in care conducatorul autovehiculului, raspunzator de producerea accidentului este o alta persoana decat asiguratul. In despagubirile pe care le plateste asiguratorul se includ si cheltuielile facute de asigurati in procesul civil. Exista si cazuri cand nu se acorda despagubiri: cand accidentul a fost produs dintr-un caz de forta majora sau din culpa exclusiva a persoanei pagubite ori din culpa exclusiva a unei terte persoane. II. Asigurarea de raspundere civila profesionala Aceasta are rolul de a proteja asiguratul, persoana fizica sau juridica, impotriva prejudiciilor pe care acesta le poate provoca unor terte persoane. In tarile dezvoltate incheierea unei asemenea polite constituie una din principalele conditii pt practicarea unor profesii. In Romania, legislatia in domeniu se situeaza mult sub standardele europene. Sunt profesii a caror practicare este conditionata de incheierea unei asigurari de raspundere civila profesionala: experti contabili, contabili autorizati, evaluatori, experti tehnici, medici. Asigurarile de raspundere profesionala practicate pe piata romaneasca se adreseaza urmatoarelor categorii de profesii: constructori, medici, consultanti, manageri, avocati si prin activitatea lor aceste categorii profesionale pot aduce prejudiciu persoanelor pt care lucreaza. Prin asigurarea de raspundere profesionala se garanteaza plata acestor prejudicii, in conditiile in care ele se incadreaza in categoria riscurilor asigurate. In general, despagubirile se acorda pentru: a) daune materiale produse din culpa asiguratului, persoana fizica sau juridica, precum si din culpa altor persoane pentru care asiguratul raspunde potrivit legii; b) cheltuieli de judecata la plata carora este obligat asiguratul prin hotarare judecatoreasca; c) despagubiri la care este obligat asiguratul ca urmare a pierderii, distrugerii sau deteriorarii unor documente, etc. Ca in orice contract de asigurare, si in cazul acestor polite, exista anumite situatii excluse in mod expres din asigurare, cum ar fi, de exemplu: a) prejudiciile cauzate de activitatile desfasurate de asigurat in afara unui contract incheiat cu clientul sau; b) pagubele produse cu intentie de asigurat; c) pretentiile referitoare la raspunderea asiguratului pentru pagube produse hartiilor de valoare, documentelor, registrelor sau titlurilor, actelor, manuscriselor, pietrelor scumpe, obiectelor de valoare artistica, etc. d) pretentiile referitoare la pagube provocate de razboi, invazie, actiunea unui dusman extern, dictatura militara, confiscare, expropriere, rechizitionare, sechestrare, distrugere sau avariere din ordinul oricarei autoritati de drept sau de fapt. Alaturi de asigurarile de raspundere civila profesionala, piata romaneasca mai ofera cateva tipuri de produse de asigurare de raspundere civila, respectiv: asigurarea de raspundere a transportatorului in calitate de caraus pentru marfurile transportate; asigurarea de raspundere civila a persoanelor fizice alta decat cea profesionala; asigurarea de raspundere civila auto cu valabilitate in afara teritoriului Romaniei Ca o caracteristica a acestor tipuri de asigurari, in ceea ce priveste suma asigurata exista doua categorii de limitari: o limita de suma pe perioada asigurata si o limita de suma pe fiecare eveniment produs in perioada de valabilitate a contractului de asigurare.

2

ASIGURARI, C10 9.12.2008 Asigurari de persoane Asigurările de persoane au drept scop protecţia persoanelor fizice împotriva unor riscuri care pot afecta integritatea corporală sau viaţa asiguratului. Protecţia prin asigurarea persoanelor se realizează de către societatea de asigurare, prin garantarea plăţii unei indemnizaţii, în ipoteza producerii evenimentului asigurat. În funcţie de riscul acoperit, asigurările de persoane pot fi structurate în: A. Asigurări de viaţă, care pot fi: A.1. asigurări de supravieţuire; A.2. asigurări de deces; A.3. asigurări mixte; B. Asigurări de persoane, altele decât cele de viaţă- de accidente, de boală. Între cele două ramuri specifice de asigurări există o serie de elemente comune: - asiguratul poate să încheie, după caz, unul sau mai multe contracte de asigurare împotriva aceluiaşi risc sau a unui complex de riscuri, pentru sume variate (acest tip de asigurare se încheie, în general, condiţionat de vârstă, starea sănătăţii, etc.); - au ca titular persoana, dar, în anumite forme de asigurare, pot avea ca referinţă grupuri de persoane (familia, un grup profesional); - suma asigurată se stabileşte în mod forfetar, de către asigurat, în funcţie de posibilităţile şi necesităţile sale financiare; -la producerea evenimentului asigurat, asiguratul sau beneficiarul de asigurare poate fi indemnizat pentru toate contractele de asigurare încheiate cu diferite societăţi de asigurare; - suma asigurată se plăteşte asiguratului indiferent de drepturile care i s-ar cuveni din alte contracte de asigurare; - suma asigurată cuvenită beneficiarului nu poate fi urmărită de creditorii asiguratului; - asiguratorul nu plăteşte suma în cazul în care evenimentul asigurat s-a produs prin comiterea de către asigurat a unor fapte penale în mod intenţionat sau a fost cauzat de acţiuni de război; - beneficiarul de asigurare este exclus din această calitate dacă a provocat intenţionat decesul asiguratului. Asigurarea de viata Această asigurare se defineşte ca fiind contractul în virtutea căruia societatea de asigurări se angajează, în schimbul primelor încasate de la o persoană fizică (asiguratul), să plătească subscriitorului însuşi sau unui terţ beneficiar de asigurare, o sumă determinată, în cazul decesului asiguratului sau al supravieţuirii lui după vârsta înscrisă în contract. În funcţie de risc se pot identifica: asigurarea de supravieţuire; asigurarea de deces; asigurarea mixtă de viaţă. Asigurarea de supravieţuire se caracterizează prin faptul că asigurătorul se angajează să plătească asiguratului, la expirarea contractului, suma asigurată, cu condiţia ca acesta să fie în viaţă. Această sumă se constituie din primele de asigurare plătite de asigurat, acumulate în decursul perioadei de asigurare şi fructificate prin diferite modalităţi de asigurător. Asiguratul beneficiază de suma asigurată numai în cazul în care este în viaţă la expirarea contractului; în cazul decesului asiguratului, asigurătorul se consideră eliberat de această prestaţie înscrisă în contract şi, deci, suma acumulată de asigurat revine de drept societăţii de asigurare. În cazul asigurării de supravieţuire cu titlu de rentă, suma cuvenită asiguratului la expirarea contractului se plăteşte acestuia treptat, prin plăţi periodice cu titlu de rentă. 3

Related Documents