Apicosmetica.docx

APICOSMETICA A) Funcţiile epidermului Keratinogeneza este un proces care începe la nivelul celulelor stratului germinativ (keratinocite) şi se termină prin formarea celulelor stratului comos, care sunt celule moarte, fară nucleu, turtite, cu pereţi constituiţi dintr-o substanţă rezis¬tentă, keratina. Keratina este o proteină foarte bogată în sulf, care conferă pielii o rezistenţă deosebită. Conţinutul în sulf al unghiilor şi părului este foarte mare. în procesul de formare a keratinei un rol deosebit îl joacă glicogenul, care serveşte şi ca substrat energetic. Keratina celulei cornoase este rezistentă ta factori mecanici sau chimici din mediul exterior, iar prin aciditatea ei constituie mantaua acidă care rezistă la acţiunea microbilor, virusurilor şi paraziţilor criptogamici. În interiorul celulelor keratinizate se găseşte o substanţă grasă, grăsime cor¬noasă, bogată în acizi graşi nesaturaţi (acid linoleic şi linolic), colesterol etc. Lipsa de vitamină A poate duce la keratinizare exagerată, urmată de o descuamare abundentă. Melanogeneza este procesul prin care se sintetizează melanina, pigmentul pielii. Melanina este produsă de către melanocitele din stratul bazai (ger¬minativ) al epidermului, în organe subcelulare specializate — melanozomi - şi este stocată sub formă de granule în citoplasmă melanocitelor. De aici pigmentul este transferat în keratinocitele înconjurătoare. Melanina este o proteină complexă, cu un bogat conţinut de cupru. Sinteza ei constituie un proces biochimic complicat, în care tirozina se transformă în dihidroxifenilalamină (DOPA), după care urmează alte etape în urma cărora rezultă indol — 56-chinona, iar aceasta prin polimerizare dă naştere pigmentului propriu-zis. Pigmentul melanic are rolul de protecţie faţă de lumină şi razele U.V. O serie de factori influenţează melanogeneza. Astfel, sinteza şi distribuţia pigmentului sunt controlate de un hormon hipofizar-hormonul melanostimulator. Hormonii supra¬renalelor inhibă melanogeneza, lipsa lor ducând la hiperpigmentări, ca în boala Addison. Hormonii tiroidieni stimulează pigmentogeneza. Hipertiroidismul este însoţit de pigmentări, în timp ce în hipotiroidism (mixedem) apare o paliditate caracteristică. Cuprul, arseniul, calciul, magneziul stimulează pigmentogeneza, iar molibdenul, mercurul şi aurul o inhibă. Lipsa vitaminelor A, C şi PP provoacă pigmentări.

1

Funcţia de barieră este îndeplinită de stratul lucid, supranumit şi strat - barieră. Stratul lucid are unpH acid şi este constituit din substanţe hidrosolubile şi lipide. Astfel se explică capacitatea sa de a controla tranzitul apei prin epidermă şi de a lega acizi şi baze slabe. Pilogeneza este procesul de formare a firelor de păr, la nivelul foliculilor piloşi. Creşterea părului se face în ciclu iar părul este constituit din tricokeratină. Pilogeneza este influenţată de factori ca: hormonii, circulaţia sanguină dermică şi factori exogeni. Astfel, hiperfuncţia hipofizei (excesul de hormon somatotrop la bolnavii de acromegalie, sau de ACTH în boala Cushing) duce la o hipertricoză (păr în exces), în timp ce hipofuncţia hipofizară (nanism) Ia hipotricoză. Corticoizii în aplicaţii locale sau injectaţi în derin stimulează pilogeneza. Hormonii sexuali masculini (androgenii) inhibă pilogeneza în timp de hormonii sexuali feminini (estrogenii) excită pilogeneza. Vasodilataţia stimulează creşterea părului în timp ce spasmele capilarelor din papi la bulbului pilos sunt urmate de căderea părului (alopecie). Razele U.V., substanţele vasodilatatoare (histamina, vitamina PP, procaina), substanţele fotodinamice (meladinina), vitamina A, B2, E, H| şi unele elemente minerale ca Fe, Ca, Cu, I stimulează pilogeneza, iar sărurile de tal iu şi substanţele antimitotice o inhibă. Există numeroase legături morfo-fiziologice interesate în interrelaţiile de tip organism - organism şi organism - mediu. Bolile pielii pot fi manifestări ale unor suferinţe locale, dar şi ale unor afec¬ţiuni sistemice. Se cunosc numeroase tipuri de dermatoze: infecţioase (ex. pioder- mite, TBC); micotice; alergice (eczeme, urticarie etc.); datorate unor agenţi mecanici sau fizici (arsuri, clavus etc.); datorate unor tulburări circulatorii (ex. ulcer varicos, purpura), discromii (ex. vitiligo); colagenoze cu manifestări cutanate; tumori (benigne şi maligne); boli ale anexelor pielii (ex. acnee, alopecie etc.). B) Clasificarea tenurilor Clasificarea tenurilor se poate face după mai multe criterii (N. C. Pfeiffer,1993):  după conţinutul în lipide distingem: tenul normal, uscat, gras, care poate fi uleios sau asfixie şi tenul mixt sau combinat;  după conţinutul în apă distingem: tenul normal hidratat, hiperhidratat şi tenul deshidratat;

 după unele tulburări fiziologice, distingem tenul pletoric, caşectic, cuperozic, acneic, ridat, îmbătrânit. Tenul uscat se caracterizează printr-o secreţie insuficientă a glandelor sebacee şi sudoripare. Acest tip de ten are tendinţa de a se rida mai repede. Pielea este subţire, fragilă, instabilă, cu riduri fine şi tendinţă spre descuamare. Poate fi alipic şi deshidratat. Tenul alipic se datoreşte unei predispoziţii înnăscute sau unei îngrijiri neraţionale, prin utilizare a produselor cosmetice în mod neraţional. Uscarea pielii poate fi cauzată şi de glandele sebacee, care au o secreţie insuficientă, rezultând o piele lipsită de elasticitate şi rezistenţă, care duce la ridare. Pielea e subţire, are aspect lax, destins, cu o turgescenţă slabă. Poate fi cauzată de o defectuoasă funcţionare a glandelor sebacee, endocrine (tiroida), a ovarelor, expunerii la soare, vânt, ger sau unor cure de slăbire, tulburări ale circulaţiei sanguine. Tratamentul cosmetic constă în accentuarea masajului cu creme care pot conţine miere, extract de polen, lăptişor de matcă, prin hidratări făcute cu soluţii de lăptişor de matcă, prin aplicarea de măşti cu polen. Tenul gras se caracterizează printr-o secreţie de grăsime într-o proporţie mai mare care dă aspect lucios, unsuros, mai ales pe frunte, aripile nasului şi bărbie. Putem diferenţia: -

ten gras, lucios, care are porii dilataţi, cu puncte negre;

-

ten gras asfixiat, la care excesul de grăsime este reţinut de piele. Porii închişi

cu sebum, prezintă puncte albe sau negre datorită înfundării canalelor sebacee, iar pielea apare aspră şi îngroşată. Se datoreşte descuamării incomplete a celulelor cornoase, excesului de secreţie sudorifică, hipercheratinizării pielii, diminuării circulaţiei sanguine sau folosirii neadecvate a produselor cosmetice. Utilizarea produselor cosmetice apicole determină în timp ca acest tip de ten să capete un aspect cât se poate de apropiat de tenul normal. Loţiunile cu conţinut de propolis sau polen dezinfectează, reglează secreţia sebacee, masajele efectuate fie cu creme pe bază de propolis sau cu pudră de propolis ducând la închiderea treptată a porilor, la înlăturarea surplusului de grăsime, la acţionarea circulaţiei sanguine deficitară la acest tip de ten. Pielea ridată apare odată cu înaintarea în vârstă şi se caracterizează prin apariţia unor cute întâi pe frunte, apoi la ochi, în şanţul nasolabial, pe pleoape şi gât. Alte cauze pot fi: expunerea la vânt, frig, soare, carenţe de somn, excese de tutun, cafea, băuturi, 3

cură de slăbire, abuz de farduri, de săpun, pudră sau preparate cosmetice necorespunzătoare. Până la aplicarea chirurgiei plastice acest tip de piele a beneficiat din plin de tratamentul apicol cosmetic. Prin masaje cu creme de lanolină, ceară, cetaceum la care se adaugă mierea, polenul sau lăptişorul de matcă, repetate la un anumit interval de timp, prin hidratări minuţioase şi aplicare de măşti pe bază de orice produs apicol emolient se obţin rezultate benefice vizibile, aspectul ridat se ameliorează simţitor, întârziind cât se poate de mult instalarea unei noi reţele de riduri. Tenul cuperozic se datoreşte unei dilataţii anormale a vaselor capilare la persoanele cu pielea fragilă şi sensibilă. Afectează de obicei femeile trecute de 40 de ani sau persoanele cu tenul uscat. Se datoreşte schimbărilor de temperatură bruşte, expunerii la soare, frig. Rezultate deosebite s-au obţinut (N. C. Pfeiffer) prin folosirea extractului moale de propolis, precum şi a mierii şi a polenului. Tenul pletoric se datoreşte unei acumulări de proteine şi glucide în straturile epidermice. Tratamentul acestui tip de ten necesită o curăţire profundă şi complexă, masaje speciale, rezultate bune obţinându-se, după unii autori, cu cremele care au ca bază propolisul. Tenul caşectic este rezultatul diminuării şi atrofierii cutanate la vârste înaintate, când pielea devine uscată, lipsită de elasticitate, palidă. Se preconizează un tratament care constă în hrănirea, revitalizarea şi tonifierea pielii, având ca bază produsele apicole. Este de remarcat că la acest tip de ten efectul psihologic deosebit pe care-1 au produsele apicole datorită aspectului plăcut al aromelor deosebite care conferă un confort psihic specific. În anul 1981 un nou produs apicol extinde gama produselor naturale şi a extractelor lor în vederea încorporării ideale a acestora într-o gamă vastă de sortimente cosmetice care păstrează nealterate proprietăţile fundamentale ale substanţelor, principiilor şi factorilor biologici iniţiali; este vorba de apilarnil. Ca triturat larvar proaspăt sau liofilizat, se pretează în mod ideal la încorporarea în loţiuni, măşti şi creme precum şi în fonduri de ten. La elaborarea reţetelor cosmetice modeme se conturează în măsură crescândă o orientare nouă şi anume formularea de produse cosmetice destinate îngrijirii tenului şi părului pe bază de hidrolizate de proteine, nucleoproteine, acizi nucleici (ARN şi ADN)

etc. Această evoluţie se poate caracteriza în mod rezumativ prin trecerea de la o cosmetică lipidică la cosmetica proteică şi mai complet spus la cosmetica lipo- şi gliocoproteică. Nutriţia cutanată realizată pe cale internă şi externă ca şi biosintezele care o însoţesc sunt favorizate în mod direct de prezenţa apilarnilului, atât în regimul alimentar obişnuit, cât şi ca substanţă activă în cremele nutritive, el conţinând proteine totale între 10-20% dintre care aminoacizi circa 2%; glucide circa 4% sub formă de glucoză, fructoză şi zaharoză; lipide 6%. Toate aceste substanţe sunt asimilate la nivelul stratului profund al epidemiei, reconstituindu-le în forma chimică solicitată de procesele fiziologice celulare. Trebuie avut în vedere că pe lângă compoziţia în proteine, glucide şi lipide, apilarnilul conţine 5-6% substanţe nedeterminate încă, în care intră o serie de factori de creştere, de tip hormonal, cu o deosebită valoarea biologică. În toate afecţiunile determinate de dereglările glandelor endocrine, tratamentele medicale vor fi în mod obligatoriu efectuate înainte de aplicarea tratamentelor cosmetice, în vederea înlăturării cauzei care a generat disfuncţii. Acţiunea farmacologică şi farmacodinamică a preparatelor cosmetice conţinând vitamine este dependentă de structura chimică a acestora şi de gradul de pătrundere la nivelul straturilor profunde ale epidermei. Conţinând 0,54 Ul/g vitamina A şi 0,426 mg% betacaroten (provitamina A), apilarnilul constituie un principiu activ cu rol nutritiv deosebit de important pentru epidermă. Prezenţa vitaminelor hidrosolubile din grupul B (B1, B2 = 0,739 g/%) în compoziţia apilarnilului permite ca prepararea produselor cosmetice să-şi exercite acţiunea de stimulare a reacţiilor metabolice la nivel celular. Vitaminele grupului B intervin pozitiv în tratamentul calviţiei şi al acneelor seboreice. Vitamina PP este prezentă în apilarnil în proporţie de 15,8 mg% şi influenţează favorabil activitatea terapeutică a acestuia în fotodermite, eriteme, urticarii determinate de alergii etc. Apilarnilul intervine în fenomenele de stimulare a circulaţiei sângelui la nivel periferic, contribuind astfel la creşterea oxigenării celulare şi la intensificarea schimburilor nutritive. Plecând de la raportul: natură-plantă-albină-produs cosmetic-om se consideră că apilarnilul este un factor energo-stimulant şi vitalizant care constituie un mijloc de tratament cosmetic relevat.

5

Oferim câteva formule de produse cosmetice conţinând miere sau derivate din miere:  Pentru toate tipurile de ten: 

Sfeclă roşie rasă 50 g Miere 50 g



Lăptişor de matcă 2 tablete dizolvate, mască

 Pentru tenul uscat: 

Miere 50 g



Infuzie de gălbenele 5%, comprese

 Pentru tenul acneic: 

Miere 10 g



Sulf precipitat 10 g mască

 Pentru tenul gras, seboreic, cu porii dilataţi: 

Tinctură de propolis standard 10 ml



Miere 10 g



Infuzie de pătlagină 10%, 50 ml comprese

 Pentru tenul deshidratat şi ofilit: 

Miere de tei 5g



Lapte fiert 20 ml



Tărâţe de grâu 5 g mască

 Pentru tenuri sensibile, uşor ridate: 

Tinctură de propolis standard 20 ml Infuzie plante 5% comprese

(părţi egale: muşeţel, coada şoricelului, talpa gâştii, flori soc)  Pentru tenuri veştejite şi îmbătrânite: 

Miere şi polen 10 g Decoct de vâsc 10%, comprese

 Pentru hrănirea şi catifelarea pielii: 

Lăptişor matcă 1 fiolă Miere albină I linguriţă



Pulpă de dovleac (dată prin râzătoare) 1 lingură, mască

 Contra acneei: 

Tinctură de propolis standard 10 picături Lapte 50 ml



Drojdie de bere 5 g, tamponare zonele cu acnee

 Pentru tenurile cuperozice:  Suc de cartofi 50 ml Miere 50 g  Tinctură de propolis standard 10 picături, comprese

BIBLIOGRAFIE Neacșu Constantin, Compendiu de apiterapie, Editura Tehnică, București, 2002,

7