Aantomie, Fizio

  • Uploaded by: Dr Diana Enachescu
  • 0
  • 0
  • April 2020
  • PDF

This document was uploaded by user and they confirmed that they have the permission to share it. If you are author or own the copyright of this book, please report to us by using this DMCA report form. Report DMCA


Overview

Download & View Aantomie, Fizio as PDF for free.

More details

  • Words: 782
  • Pages: 3
1. Noţiuni de anatomie.

Faringele are forma unui tub muscular cu dimensiunea de 12-13 cm la adulţi, se îngustează progresiv dinspre superior spre inferior şi este divizat în trei etaje principale: nazofaringele, orofaringele şi hipofaringele (vezi figura 1).Toate cele trei etaje au o comunicare anterioară cu structuri învecinate. Faringele are o tunică musculară compusă din două straturi, iar interior este tapetat de mucoasă. Nazofaringele (numit şi epifaringe, cavum şi rinofaringe) se întinde de la baza craniului superior până la nivelul unui plan imaginar care trece prin palatul moale. Elemente anatomice importante de la nivelul acestui compartiment sunt: anterior – orificiile coanale pe unde comunică cu fosele nazale, superior plaşeul sinusului sfenoidal. La nivelul peretelui lateral se deschide orificiul faringian al tubei auditive (trompa lui Eustachio) de formă triunghiulară iar posterior acestui ostium găsim o depresiune numită fosa lui Rosenmüller cu tonsila tubară. Acest reper anatomic prezintă importanţă deoarece reprezintă locul de debut al neoplasmului de rinofaringe. La unirea peretelui superior cu cel posterior se află tonsila faringiană. Mucoasa rinofaringelui este de tip respirator, cilindric-ciliată. Orofaringele (bucofaringe sau mezofaringe) se întinde de la nivelul unui plan orizontal care trece prin platatul moale până la nivelul marginei superioare a epiglotei. Raporturile anatomice ale bucofaringelui sunt: anterior cu cavitatea bucală, comunicarea fiind realizată prin istmul bucofaringian, posterior cu fascia prevertebrală şi corpurile vertebrelor cervicale 2 şi 3; lateral intră în raport cu spaţiul laterofaringian unde se găsesc arterele carotide, vena jugulară internă, noduri limfatice şi nervii cranieni IX, X, XI şi XII. La nivelul peretelui lateral al orofaringelui se află tonsila palatină conţinută în loja tonsilară formată dintr-un pilier anterior şi unul posterior; superior tonsilei palatine se află fosa supratonsilară cuprinsă între pilierul anterior şi posterior. Mucoasa orofaringelui este de tip stratificat pavimentos necheratinizată. Hipofaringele (sau laringofaringe) se întinde de la nivelul marginei superiore a epiglotei la nivelul limitei inferioare a cartilajului cricoid şi comunică anterior cu laringele. Inferior, hipfaringele se continuă cu esofagul, limita fiind reprezentată de sfincterul esofagian superior. Raporturile hipofaringelui sunt: anterior cu coroana laringiană şi faţa posterioară a laringelui, lateral cu artera carotidă comună, vena

jugulară internă şi nervul X, posterior cu fascia prevertebrală şi corpurile vertebrelor cervicale III până la VI. La nivelul peretelui lateral se formeză două şanţuri numite sinusuri piriforme. Mucoasa hipofaringelui este de tip stratificat pavimentos necheratinizată. Vascularizaţia faringelui. Artera carotidă externă prin ramurile ei asigură aportul sanguin , iar drenajul venos este realizat de vena jugulară internă. Drenajul limfatic este asigurat de nodurile limfatice ale lanţului jugular – grupurile jugular superior, mijlociu şi inferior. Inervaţia faringelui. Motricitatea musculaturii faringiene se află sub controlul nervilor cranieni glosofaringian (IX) şi vag (X). Inervaţia senzitivă este asigurată de trigemen pentru nazofaringe, de glosofaringian pentru orofaringe şi vag pentru hipofaringe.

2. Noţiuni de fiziologie. Funcţiile principale ale faringelui sunt: deglutiţia, funcţia senzorială, funcţia imunologică, funcţia respiratorie, funcţia fonatorie. Deglutiţia este un act reflex, declanşat de bolul alimentar ajuns la nivelul bazei limbii şi care se desfăşoară în mai multe etape: •

închiderea comunicării cu nazofaringele prin ridicarea vălului moale;



laringele este deplasat antero-superior sub baza limbii, iar epiglota acooperă coroana laringiană;



adducţia corzilor vocale;



în acest mod bolul alimentar trece prin sinusurile piriforme;



sfincterul esofagian superior se relaxează iar muşchii constrictori propulsează bolul în esofag. Funcţia respiratorie. Faringele constituie o răspântie la nivelul căilor aeriene

şi digestive superioare şi participă alternativ la ambele funcţii: în timpul pasajului aerului inspirat sau expirat prin rino- şi orofaringe deglutiţia este inhibată. Funcţia senzorială, perceperea gustului se realizează atât la nivelul papilelor linguale gustative cât şi prin receptori de la nivelul orofaringelui. Senzaţiile gustative fundamentale sunt: dulce, sărat, acru (percepute la nivel lingual) şi amar (perceput faringian). Senzaţiile gustative din cele două treimi anterioare ale limbii sunt culese

de nervul coarda timpanului (ram din facial) care se anostomozează cu lingualul (ram din trigemen), iar cele din treimea posterioară sunt recepţionate de IX şi X. Aroma specifică a variatelor alimentelor este însă percepută de către filetele nervului olfactiv. Funcţia imunologică este asigurată de ţesutul limfoepitelial grupat în aşanumitul inel al lui Waldeyer şi care cuprinde: tonsila faringiană, tonsilele palatine, tonsila tubară, tonsila linguală de la baza limbii. Funcţiile de supraveghere imunologică specifice tonsilelor sunt următoarele: •

tonsilele produc limfocite;



la nivelul lor se realizează expunerea limfocitelor de tip B şi T la antigenii uzuali şi în acest mod se asigură producţia de limfocite mesager şi limfocite cu memorie;



plasmocitele de la nivel tonsilar secretă toate tipurile de imunoglobuline;



limfocitele imunoactive de la nivel tonsilar pătrund în torentul sanguin şi limfatic. Funcţia fonatorie. Cavitatea bucală, faringele şi limba sunt importante în

vocea articulată şi în realizarea timbrului specific al vocii prin modularea sunetului fundamental emis la nivelul corzilor vocale.

Related Documents

Aantomie, Fizio
April 2020 3
Fizio Animala.docx
December 2019 3
Fizio 2.pdf
December 2019 3

More Documents from ""

Vibratiiie
April 2020 4
Tuberculozac2
April 2020 1
Pnct200711
April 2020 3
Pneum Miner La Carbune
April 2020 4
Diabetul_022
December 2019 7
Tabel 12 - Pleureziile
April 2020 5