471

Ioan Bobu

Pasi prin viata...

editura pim

ISBN 978-606-520-105-7

3

Un om de omenie Ioan Bobu „Ori la greu, ori la uşor, Cine-i OM nu-i schimbător, Chiar de urcă sau coboară Omenia-i o comoară” (din poezia „Omenie”) Ne-am cunoscut pe la începutul anilor 80. Am apreciat atunci modestia şi solicitudinea. Zâmbetul îi lumina fata mai tot timpul exprimând parcă deosebita bucurie de a te fi întâlnit. Era prietenos După 1990 am avut prilejul să-l cunosc mai bine întâlnindu-ne deseori , mai ales la reuniuni familiale organizate de cei ce-l preţuiau şi-l respectau. În acele ocazii si-a dezvăluit, surprinzător, talentul de a-şi exprima gândurile, urările şi dragostea faţă de cei din jur în versuri. Nu era o încercare de moment, era o pasiune , dovadă este această colecţie de poezii scrisă de-a lungul multor ani pe care dorim s-o redăm, post-mortem, iubitorilor de poezie. S-a născut în comuna Văculeşti, lângă Dorohoi, la data de 17 iunie 1928 într-o familie plină de lipsuri. Citim în poezia „Casa părintească”: Cinci copii într-o odaie Şi ai noştri buni părinţi, Pe saltelele cu paie Eram veseli şi cuminţi. Două camere şi-o tindă Cu paravan şi cerdac, Şi cu stâlpi din grindă-n grindă Un adevărat conac. Deşi trăiau în plină sărăcie totuşi casa era plină de veselie şi încredere că în ziua ce urmează le va fi mai bine. În poezia „Să fiu iar copil aş vrea” ne povesteşte foarte frumos bucuriile ce le-a trăit

4 alături de fraţi si părinţi, bucurii care numai cei născuţi „la ţară” le pot trăi şi îşi vor aminti de ele toată viaţa. Să-mi revăd părinţii tineri, Eu şi fraţii mei micuţi, Alergând în jurul casei Gălăgioşi şi desculţi. Să mă joc cu ei de-ascunsa Prin paravan şi cerdac, Sus, în podul de la şură Sau tufa de liliac. ……. Doamne, multe aş mai spune Din copilăria mea, Mai fă, Doamne, o minune, Să fiu iar copil aş vrea. Şi-a iubit părinţii care s-au stins din viaţă de timpuriu. În poeziile „Tata”, „Mama”, „Scrobul” şi „La şcoală” este redata grija şi dragostea părintească simţită in casă precum şi durerea ce-au trăit-o cei cinci copii prin pierderea părinţilor: Dimineaţă ne trezeam, Auzind cum mama strigă: “Hai, sculaţi-vă mai iute, Că am pus de mămăligă”. Mama rupea cu mânuţa Şi-n strachină aşeza Mai întâi mămăliguţa Şi-apoi lapte ne turna …… Mama mi-a cusut tăşcuţa Cu baieră-n diagonală, În ea plumbul şi plăcuţa Şi apoi m-a dus la şcoală Pe plăcuţă am învăţat Litere din alfabet Şi cu plumbul, apăsat, Am scris de la “a” la ”z”. Eu, totuşi nu m-am oprit Aveam şi multă voinţă, Cărţile le-am îndrăgit Şi-nvăţam cu uşurinţă.

5 ………………… Eram acum orfani de tată, Micuţi, slăbuţi şi dezbrăcaţi, O! Mamă, viaţă zbuciumată Te văd cu ochii-nlăcrimaţi. Au mai trecut doar zece ani, Război, secetă, suferinţi, Şi tu te-ai stins, iar noi orfani De amândoi părinţi Neavând resurse financiare, a fost nevoit să lucreze pe şantierele ţării, începând cu faimosul Salva-Vişeu, până la calea ferată Piatra Neamţ-Bicaz. Face cunoscute acele momente din viaţa sa in poeziile „Salva Vişeu” şi „Piatra Neamţ – Bicaz”: De la Salva la Vişeu S-a montat cale ferată, S-a muncit enorm, din greu Până a fost terminată ………. De la Piatra la Bicaz S-a durat cale ferată; Manual mult s-a lucrat Cu târnăcop şi lopată. Ce-nsemna să construieşti Pe atunci cale ferată, Cu efort să mânuieşti Şine, târnăcop, lopată. În perioada stagiului militar a fost un exemplu de corectitudine şi disciplină, fiind trimis după încheierea acestuia la şcoala de ofiţeri a Ministerului de Interne (M.I.) . A urmat cursurile Facultăţii de Drept a Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi, încadrat fiind în structurile M.I. cu grad de sublocotenent, după care, în urma unei munci tenace şi asidui, a fost promovat în diverse funcţii de răspundere ale aceluiaşi minister. Întreaga sa activitate a fost aservită dreptăţii, respectării legilor ţării, fapt pentru care a fost decorat cu ordine şi medalii, care denotă probitatea sa profesională, spiritul de corectitudine şi disciplină care l-au caracterizat întreaga sa viaţă. Se remarca în unele poezii tema corectitudinii, a dreptăţii şi echităţii sociale:

6 Sub tratament este grav Dacă moare un bolnav, Dar de-i ţara-n agonie Există vinovăţie?........ (poezia „Sănătatea”) - Unde să găsim dreptatea? (Mă-ntrebă vărul Tănasă) - Că astăzi doar strâmbătatea Stă cu supuşii la masă……. (poezia „Dreptatea şi strâmbitatea”) Nu mai am mult de trăit, Văd că-i nedreptate, Mă simt tare umilit De inechitate…… (poezia „Răsplata muncii”) Surprinde in câteva poezii printr-o deosebită sensibilitate sufletească . Aflat „În vizită la Ipoteşti” este fermecat de meleagurile copilăriei marelui poet, Eminescu, şi crede că: Şi oriunde ne-ndreptam Peste tot parcă-l vedeam În copilăria lui Prin mijlocul codrului. Şuierând când îl chema, Râzând când îl părăsea Şi vorbind cu codrul verde Dorinţele nu le pierde…… Să notăm că Văculeşti nu se afla departe de Ipoteştii lui Eminescu , nici de Livenii lui Enescu, nici de Botoşanii ilustrului Nicolaie Iorga sau de Tocilenii sfinţit de patriarhul Teoctist Arăpaşu!. Ioan Bobu, născut în acest colţ de ţară binecuvântat de Dumnezeu, cântă luna care: Luceşti acolo-n depărtare, Cu raze dulci ne tot dezmierzi, Ne dai lumină de la soare Dar nu-ncălzeşti, doar luminezi. Te cântă-atâta omenire, Dar tu rămâi acolo rece Şi tuturor le dai de ştire

7 Că timpul trece, trece, trece…… (poezia „Luna”) cântă primi fiori ai iubirii în poezia „O furnică”: Când eram în clasa şaptea, O colegă frumuşică Buchisea pe de rost cartea, Iar eu îi spuneam furnică. Ce mai faci tu furnicuţă? O-ntrebam din când în când Zău că-mi eşti foarte draguţă, Spune-mi tu ce ai de gând? Mă privea şi îi zâmbeam, Avea ochi de chihlimbar, Eu atunci parcă şedeam Dezbrăcat pe-un furnicar........ sau dragostea eternă în poezia “De câte ori iubito” O, vino, scumpă fată, Durerea de-mi alină Şi dă-mi guriţa dulce Ca mierea de albină. Să fii a mea pe viaţă Şi eu al tău fidel, Din seară-n dimineaţă Să ne iubim cu zel. Abordează satira cu mult succes în poezii precum: “Nenorocire ori catastrofă”, „Sunt ghinionist”, „Copilul şi barza”, “Tabloul”, “Speranţe”, “La vânătoare”, “Vecinul”, “Stupul”, “Apa şi focul”. Ită câteva exemple: A zis apa către foc: - Astăzi ai avut noroc, N-am ştiut că te-ai aprins Că urgent eu te-aş fi stins. Focule, ia bine-aminte, Ştiu că eşti mult prea fierbinte Şi că ai în tine draci, Ce-ntâlneşti în scrum prefaci (poezia “Focul şi apa) Nu avem busolă care Să găsească azimutul, Căile-s rătăcitoare

8 Mergem cum ne duce vântul. Doamne sfinte, te rugăm Ca busola s-o repari Şi smeriţi îţi sugerăm Ca la greu, din nou s-apari. (poezia „Speranţe”) Eram în oraş aseară, aşteptând un troleibuz Şi întâmplător din dreapta ce mi-a fost dat să auz: Un bărbat destul de bine, se plângea c-a lui nevastă E-un dezastru, o catrastrofă, o urgie, o năpastă. Cum amicu-l întrebase de când e căsătorit, Declar sincer amuţisem de răspunsul auzit. Păi de vreo patru decenii spuse el profund marcat, Stau cu catastrofa-n casă şi-mpărţim acelaşi pat. Cum poate c-o catastrofă să-şi compare-a lui soţie Oricâte defecte are,aşa ceva cum să fie. (poezia „Nenorocire ori catastrofă”) Abordează şi probleme politice. Nu este mulţumit de activitatea politicienilor care, în momentul alegerilor ca „să ajungă la os” „îngroziţi fac alianţe cu prieteni şi inamici / Nu contează miza-i mare şi se dau de-a berbeleacul / Să se vadă trecuţi puntea, se fac frate şi cu dracul” ( „Alianţe electorale”) sau „Dau din coate şi din pungă, / Pe liste primii să fie, / Ca-n „fotolii” să ajungă / Pentru bani, fală, mândrie” („Electorală 2000”). Nu vede bine nici calea pe care ne conduce executivul. Oamenii sunt săraci („Microreforma”, „Patria şi jaful”, „Cota unică”), pensiile sunt inechitabile („Răsplata muncii”). Îndemn cititorul să se delecteze cu poezia scrisă de cel ce-a fost colonel Ioan Bobu. Se va bucura de ideile pe care a dorit să ni le transmită autorul. Va sesiza de cele mai multe ori o versificaţie surprinzătoare de bună. Ioan COMAN

9

Să fiu iar copil aş vrea De-ar fi cerul să coboare Aştrii aproape să-mi fie, M-aş urca în Carul Mare Să fac o călătorie. Vreau să fac călătoria În Univers printre stele, Să-mi revăd copilăria Şi traseul stelei mele. Să-mi revăd părinţii tineri, Eu şi fraţii mei micuţi, Alergând în jurul casei Gălăgioşi şi desculţi. Să mă joc cu ei de-ascunsa Prin paravan şi cerdac, Sus, în podul de la şură Sau tufa de liliac. Din nou să merg cu părinţii La prăşit sau la cosit Şi la-ntoarcere să scoatem Cânepa de la topit. Să o-ntindem la uscat Pe iarbă lângă pârâu Şi apoi pân-la-înserat Să mai secerăm la grâu. Cum vedem că-i pe-nserate Că prea mult să nu-noptăm, Luăm cânepa în spate Şi spre casă ne-ndreptam.

10 Cânepa uscată bine Mama-n meliţă o bate, O mai trece prin raghilă Şi fuioare fine scoate. Iarna, cu fuioru-n furcă Învârtind din fus într-una, Ghem cu ghem grămada urcă Mamă, iute-ţi merge mâna. Stative apoi aşează Umple sulul cu urzeală, Iţele le tot reglează Ţese pânza la iuţeală. Pânza să devină albă În apă mereu o duce Şi o-ntinde iar pe iarbă La soare să se usuce. Cu acul şi forfecuţa Cu tipare de hârtie Coase iute cămăşuţa Şi întreaga rufărie. Doamne, multe aş mai spune Din copilăria mea, Mai fă, Doamne, o minune, Să fiu iar copil aş vrea.

11

8 Martie De ziua celor mai gingaşe Fiinţe de pe-acest pământ, Sensibile şi drăgălaşe, O doină aş vrea ca să le cânt. Şi-n cântul meu să le şoptesc Din dimineaţă-n dimineaţă, Să aibă tot ce îşi doresc Noroc şi fericire-n viaţă. Iar doina să le dea de toate Ca în căminul lor să fie, Şi bucurii şi sănătate, Parfum de flori şi veselie.

12

Casa părintească Cinci copii într-o odaie Şi ai noştri buni părinţi, Pe saltelele cu paie Eram veseli şi cuminţi. Două camere şi-o tindă Cu intrare prin cerdac, Şi cu stâlpi din grindă-n grindă, Un adevărat conac!. Casa a fost construită Chiar la margine de sat, De părinţi mult îngrijită Arăta ca un palat. Odaiei nelocuită Îi spuneam “casa cea mare“, Era practic folosită Pentru a păstra odoare: Ţesături din tort şi lână Haine, perne şi oghialuri, Mamă, bun-ai fost de mână Ţeseai şi-aşezai în valuri. Casa era o mândreţe Cât de mult voi aţi muncit, Tată, mamă-n tinereţe Şi ce tineri aţi murit. Voi lut cu paie-amestecat Şi apă adusă în căldare, Desculţi în tălpi le-aţi frământat Să-l puneţi-n tipare.

13 Chirpicii-astfel erau formaţi Şi-uscaţi pe îndelete, Erau clădiţi, erau urcaţi Şi deveneau perete. Când pereţii au fost gata Şi tavanul tencuit, Peste căpriori şi scânduri Cu tabl-aţi acoperit. Tabla cea zincată care Folosită ca-nveliş, Strălucea când era soare De sus de pe acoperiş.

14

Tata După ploaia cea cu gheaţă Ce te-a prins sus, în pădure, Tată, tu te-ai stins din viaţă Şi-a rămas mama să-ndure. Ai zăcut trei luni la pat, Tuse cruntă, febră mare, Boala s-a tot agravat, De nu a mai fost scăpare. Cinci copii rămaşi orfani Mici şi îngroziţi eram, Între trei şi zece ani, Făceam cruce şi plângeam. Nu puteam să ne dăm seama, Aveam câţiva anişori, Ne durea cum bocea mama Scânceam cuprinşi de fiori. Trei băieţi şi două fete, Trăiam trista întâmplare, Ziceam “Dumnezeu să-l ierte“ Pe drum spre înmormântare. Golul ce-l simţeam creat, De cum ne-am întors acasă, Dureros ne-a mai marcat Şi-acum ne tot apasă.

15

Mama Pe lume-atât cît voi trăi, Smerit, cu ochii-n lacrimi, De tine îmi voi aminti Şi de-ale tale patimi. Din răsputeri tu ai muncit, Alăturea de tata, Pentru copii voi aţi clădit Şi casa a fost gata. În casa asta ne-am trezit, Cei cinci copii de-a valma, Dar tata tânăr a murit Şi ne-a lăsat cu mama. Vedeam noi că se chinuia Din zori şi până-n noapte, Şi tot oftând ne mângâia Şi ne-alinta prin şoapte. O vacă, un porc, nişte găini, Ţipau a fi hrănite, În câmp vreo câteva prăjini Cereau a fi prăşite. Dar şi-n grădină-atâta treabă, Popşoi, barbule, zarzavat, Şi-aici se impunea în grabă Arat, prăşit şi recoltat. Iar iarna frig şi vreme rea, Ninsori cu viscol şi troieni, La şură greu se ajungea, Cu apă şi câţiva strujeni.

16 Eram acum orfani de tată, Micuţi, slăbuţi şi dezbrăcaţi, O! Mamă, viaţă zbuciumată Te văd cu ochii-nlăcrimaţi. Au mai trecut doar zece ani, Război, secetă, suferinţi, Şi tu te-ai stins, iar noi orfani De amândoi părinţi.

17

Scrobul Dimineaţă ne trezeam, Auzind cum mama strigă: “Hai, sculaţi-vă mai iute, Că am pus de mămăligă”. În ceaunul pus pe plită, Când apa-n clocot dădea, Mălaiul cernut prin sită Mama repede-l punea. Şi-nvârtea cu culişărul, Parcă nu mai termina, Iar când era bine fiartă Pe fund iute-o răsturna. O tăia-n patru c-o aţă, Şi-n ceaun apoi punea Lapte muls de dimineaţă, Care repede fierbea. Ouăle bătute spumă, Cu o lingură din lemn, Le turna-n tigaia-ncinsă Peste ceapă şi-untdelemn. Mirosul de scrob şi lapte Ne-nţepa prin nas ca bolduri Şi-aşteptând cu nerăbdare, Înghiţeam în sec cu noduri. Mama rupea cu mânuţa Şi-n strachină aşeza Mai întâi mămăliguţa Şi-apoi lapte ne turna.

18 În timp ce lapte mâncam, Scrobul cu ceapa prăjită L-aşteptam, l-adulmecam, Parcă ne ducea-n ispită. Dar când mama ne făcea Câte-o zamă de găină, Cu tocmagi tăiaţi fidea, Mâncam pentru prânz şi cină.

19

La şcoală Mama mi-a cusut tăşcuţa Cu baieră-n diagonală, În ea plumbul şi plăcuţa Şi apoi m-a dus la şcoală. Tot vorbind cu-nvăţătorul Nu ştiu eu ce i-o fi spus, Că mă ia cu binişorul Şi în banca-ntâi m-a pus. Nu ştiu dacă meritam O asemenea onoare, Timid şi sărac eram Dar la carte-aveam chemare. Nu aveam abecedare, Dar şcola ne-a ajutat Şi la fiecare bancă Un abecedar a dat. Pe plăcuţă am învăţat Litere din alfabet Şi cu plumbul, apăsat, Am scris de la “a” la ”z”. Cu cincizeci şi cinci de bile Pe sârmă, puse-n abac, Învăţam cu uşurinţă Scăderi şi-adunări să fac. Ştiam deci, din primul an Şi să scriu şi să citesc, Timpul n-a trecut în van Ştiam să şi socotesc.

20 Ce mai...gata! Citeam cărţi. Eram deci un învăţat; Ce-alte şcoli sau facultăţi? La prăşit şi recoltat!. Eu, totuşi nu m-am oprit Aveam şi multă voinţă, Cărţile le-am îndrăgit Şi-nvăţam cu uşurinţă.

21

Trecură anii Trecură anii peste mine, Trecură anii peste noi Că am trăit mai rău sau bine Au tot trecut ca un şuvoi. Ne-am petrecut copilăria, Adolescenţa, tinereţea, În viaţă-am prins şi bucuria Şi supărarea şi tristeţea. Cei ce-au ajuns la bătrâneţe, Mulţi necăjiţi, alţi bucuroşi Şi în a treia tinereţe Mai vor să prindă ani frumoşi. Avem prea multe amintiri, De rău, de bine, neuitate, Din palmaresul de trăiri Pe scoarţă sunt înregistrate. Şi ce am fost şi vom fi În lumea asta trecătoare Cât timp ni-i dat a mai trăi, N-avem răspuns la întrebare. Dar când s-apropie sfârşitul, În trunchi oricâte cercuri sunt Mai vrei inele-îl rogi pe Sfântul Să te mai ţină pe pământ. Dar nu te-ntrebi cât rău sau bine Tu ai făcut cât ai trăit, Nu-ţi reproşezi răul din tine De care alţii-au suferit.

22 Iar pentru binele făcut Să nu te-aştepţi la mulţumiri, Ei au uitat, timpu-a trecut, Că te-au uitat să nu te miri. Unii din ei nici o urare, Un gând frumos sau o bineţe, Nu îţi transmit la sărbătoare Nici când ajungi la bătrâneţe. Trăieşti aşa, doar cu plăcerea Că tu mult bine le-ai făcut, Şi-ţi înfrânezi cum poţi durerea Că mori şi te transformi în lut. Dar mori cu inima-mpăcată, Şi cu credinţă-n tot ce-i sfânt Că vor veni măcar odată C-o floare la al tău mormânt.

23

Dreapta, centru, stânga Sunt aici trei noţiuni. Sau pot fi trei denumiri, Mai corect trei fracţiuni Cu certe deosebiri. Dar ce este totuşi dreapta? E un grup tare pripit, Care vrea să urce treapta Cu toţi cei ce-au rătăcit. Si atunci ce este centru? Răspunsul eu l-am găsit, E un grup de contra-pentru Printre oameni rătăcit. Tot un grup este şi stânga Care-ncearcă şi se zbate, Să fie mai indulgentă Cota de fiscalitate. Cele trei grupuri încearcă Să devină mai solide, Toate vor pragul să-l treacă Făr-a fi însă candide. Unde-ar putea fi candoare Cinste şi moralitate, Calcă totul în picioare Şi nu ţin la demnitate.

24

Alianţe electorale A-nceput o vânzoleală, dup-alegerile locale, Se adună, se grupeză, din cioburi să facă oale Şi cum graba-i tot presează, timpul curge nemilos, Ce vor ei? Se înţelege, vor să ajungă iar la os. Şi cum singuri îşi dau seama, că şansele sunt prea mici, Îngroziţi fac alianţe cu prieteni şi inamici. Nu contează miza-i mare şi se dau de-a berbeleacul Să se vadă trecuţi puntea, se fac frate şi cu dracul, Iar votanţii-ngrijoraţi, că tranziţia-i sărăceşte Se întreabă, îşi pun probleme, asta cui îi foloseşte? Că şi-n nouăzeci şi şase s-a făcut o alianţă Şi în patru ani săracii, au pirdut orice speranţă. Vor acum alte-alianţe, tot aşa nepotrivite, Miza lor e-mbogăţirea care-i duce în ispite. Dar cei mulţi ce-o să culeagă dup-alegerile locale, Vor avea ce pune-n gură şi în buzunar parale? Iată întrebarea pusă de acei mulţi şi truditori, Duşi cu preşul, cu contractul, taman patru anişori Toţi cei ce i-au “dus” odată, vin cu noi promisiuni, Vor o nouă păcălelă, altă şarjă de minciuni. Dar noi ştim ca toate-acestea, scopuri clare urmăresc, Bani, putere-mbogăţire, nu votanţii cum trăiesc, Că votanţii au fost minţiţi şi supuşi la nedreptăţi De-alianţe, algoritme şi alte enormităţi. O putere încropită din grupuri împestriţate Nu e reprezentativă, nu poate face dreptate Singur – alianţă forte – poate face un partid Care reprezintă-n ţară segmentul cel mai solid Doar atunci puterea-n ţară va fi a majorităţii Doar atuncea toţi românii vor urma calea dreptăţii.

25

Alegeri libere Ca să ajungi preşedinte, senator sau deputat De-o simplă majoritate trebuie să fii votat. Şi cum miza este mare, mulţi ar vrea să fie-aleşi Pe votanţi vor să-i convingă de pe liste-a nu fi şterşi, Se-ntâlnesc cu-alegătorii, pe cartiere , pe secţii Le promit şi le oferă, ca la piaţă precupeţii, Tot ce ştiu că le lipseşte şi doresc să le obţină Ca numele lor pe listă votanţii să îl menţină. Unii pentru-a fi mai siguri că-i înving pe adversari Mai dau câte-o gustărică şi-o Fetească de Cotnari, Alţii-şi tăvălesc rivalii şi-i împroaşcă cu noroi, Ca să-i scoată de pe scenă pe făraş, ca pe gunoi Şi votanţii, năuciţi, nu ştiu cum să procedeze, Care-o fi mai bun din ăştia şi pe care să-l voteze? Să-l voteze pe acela care a promis de toate, Dar de unde-o să le scoată, mai stă omul şi socoate. Dacă nu-l votez pe ăsta, mai rămân în cursă doi, Cel ce a dat gustărica şi-mproşcatul cu noroi. Timpul însă îl presează şi-n sfârşit el s-a decis, Aplică urgent ştampila pe cel ce multe-a promis. Dar când iese din cabină stă un pic şi se gândeşte De ce l-am votat pe ăsta, oare nu ne păcăleşte? Când am votat am fost liber? îi dă ghiont o întrebare, Sau eu l-am votat pe ăsta, că am fost dus în eroare Mai bine-l votam pe-acela care a dat gustărica Că pare a fi mai darnic, nu umblă cu fofârlica Dar şi aici mă-ntreb, chiar liber eu pe el l-aş fi votat, Gustărica şi cu vinul nu m-ar fi influenţat? Ah, acuma îmi dau seama că am fost dezorientat Trebuia s-aleg pe acela, ce cu noroi îi împroşcat, Era singurul pe listă care pare a fi cinstit Dar ca să-l scoată din cursă l-a-mproşcat şi tăvălit.

26

Cota unică Cota unică-i fixată Şaişpe’ la sută Bine nu-i analizată, Doar unii se-nfruptă. Şi se-nfruptă copios Cei cu conturi, acţiuni, Pentru ei e cu folos Cei mulţi capătă minciuni. Toarnă seu în carne grasă, Cei avuţi se-mbogăţesc Nimănui acum nu-i pasă, De cei mulţi ce sărăcesc. Bugetu-i în dereglare, Cota unică-i de vină Cei suspuşi nu sunt în stare, Din orgoliu, să-şi revină. Un gol deja s-a creat Şi mereu se adânceşte Eu sunt tare îngrijorat, Taxele cu cât vor creşte?. Că ei pun taxe şi biruri, Mai mari ca fanarioţii Pensionarii, în şiruri, Îşi doresc doar clipa morţii. Că sunt mulţi în suferinţă Şi-ar dori chiar tratamente Împliniţi a lor dorinţă, Daţi-le medicamente.

27 Nu-i mai puneţi să plătească, C-au plătit cât au muncit Ajutaţi-i să-şi trăiască, Bătrâneţea liniştit. Sunt mai mulţi pensionari Decât acei ce muncesc, Dar de ce mulţi demnitari Adevăru-l ocolesc? Vina trebuie găsită Nu la cei ce-s pensionaţi, Ci-n politica greşită Că au fost îndepărtaţi. Mulţi puteau să mai muncească Zece, cincisprezece ani Dar au fost puşi să chiulească Nu pe gratis, ci pe bani.

28

Dorinţă Dac-aş fi adolescent Demnitar aş vrea s-ajung, Să devin cel mai potent Om bogat, pe termen lung. Deputat sau senator, Mai multe legislaturi, Am talent, sunt orator Ştiu să trag “sforăituri”. Maşină să am la scară Cum vreau eu s-o folosesc, Să mă plimb cu ea prin ţară Pe votanţi să-i întâlnesc. Cu multă diplomaţie, Să le cerşesc din nou mila, Să insist, ca toţi să ştie Unde s-aplice ştampila. Dacă nu în parlament, În guvern aş vrea să fiu, Nu temporar, ci permanent Să trag sfori şi-aici eu ştiu. De câştigă alt partid La alegeri generale, Mă înscriu în el rapid Să-mi dea funcţii şi parale. Ce mi-i stânga, dreapta, centru, Merg cu cine-i la putere, Cu oricare voi fi pentru Pentru bani, pentru avere. Nu, nu sunt udemerist, Ei mai au şi alte ţeluri, Eu am fost, sunt parolist, Vreau avere, nu dueluri.

29

Lumea Lumea asta nu-i ca lumea, Se comportă anapoda, Are organisme anumea, Dar nimic nu pot schimba. Dar nimic nu pot schimba, Lumea e în degradare, Vom ajunge, vom serba O lume mai bună oare? O lume mai bună oare Toţi vrem s-o sărbătorim, Unii vor însă teroare Cum să facem să-i oprim? Cum să facem să-i oprim, Să salvăm vieţi omeneşti, Şi-mpreună să trăim În condiţii creştineşti. În condiţii creştineşti, Cu credinţă-n tot ce-i sfânt, Să ai tot ce îţi doreşti Tihnă, pace pe pământ. Să dispară răutatea, Lupta pentru bani, putere, Să domnească bunătatea Oamenii toţi să prospere. Doamne, dă-le raţiune, Şefilor de stat, popoare, Nu-i lăsa-n deşertăciune Scapă lumea de teroare.

30

Într-un sat Într-un sat trăia odată Un om harnic muncitor, Ce trăgea, „trăgea la roată” Şi toate-i mergeau cu spor. S-a distins ca gospodar Şi –nzestrat şi cu voinţă Sătenii l-au vrut primar, L-au ales în consecinţă. Primarul mereu dorea Cât mai multă-nbelşugare Şi pe săteni îi punea Să facă acumulare. Deşi multe a-ndurat, Că avea destui duşmani, Trup şi suflet pentru sat A strâns avere şi bani. Avea doar un singur ţel Un sat prosper şi bogat, Să fie stăpân pe el, Să nu fie înşelat. Ca să vândă-n alte sate Marfa ce îi prisosea, El cerea ferm echitate Să nu-nşele nimenea. Însă pieţele-s conduse De speculanţi, de şnapani, Iau cu preţuri mult reduse Şi vând marfa cu mulţi bani. Primarul cu sat bogat Era foarte conştient Scump şi ieftin a tot dat, Pe pieţe a fost prezent.

31 Era strâns legat de sat, Pe săteni îi apăra, Nici când el nu s-a lăsat Înşelat de cineva.

Dar o mare înşelare S-a abătut peste sat Şi-ntro cruntă-ncrîncenare Primarul a sucombat. Alt primar s-a instalat Şi-un consiliu ajutător, Jaful s-a instaurat Din averea tuturor. Dar suspuşii nu ştiau Cum se face o avere Şi nici nu se pricepeau La manevre managere. Şi mai mult au profitat De imensa brambureală, Mulţi din ei s-au înfruptat Din bruma de-agoniseală. Şi-ntr-o scurtă perioadă, Cum era de aşteptat Sătenii nu pot să creadă C-au ajuns săraci în sat. Cei mulţi săraci trăiesc, Sunt şi tare-mpovăraţi Alţii mereu jefuiesc Şi devin tot mai bogaţi.

32

Presa şi poliţistul Presa după cum se ştie Are tuş, maşini, hârtie, Dar unii dintre slujbaşi Se cred a fi nişte aşi. Ei se cred cam infailibili Şi gândesc că sînt credibili Când slobod cîte-un cartuş, Cu venin în loc de tuş. Într-o zi, un poliţist E filat de-un ziarist. Vrând ceva incendiar Ca să bage în ziar. Poliţistul stând pe stradă Ce i-a fost dat ca să vadă O bătrână gârbovită, Ce părea foarte grăbită, O vedea cum tot încearcă Strada dincolo s-o treacă. El atunci s-a dus la ea S-o ajute a traversa A luat-o blând de mână Lângă el pe acea bătrână. Ziaristu-atunci a spus C-a luat-o prea pe sus A-ţi văzut cum a luat-o, Pentru ce a arestat-o? Eu ştiu ce-o avea cu ea Îi răspunse cineva

33 Ziaristu-a tot gândit Că ce-a vrut chiar a găsit, O doamnă pe sus luată Şi îndată arestată. Fără nici o aprobare, Făr-mandat de arestare, Că de la o vreme încoace Poliţia de cap îşi face. Ce articol senzaţional, Pagina întâi în jurnal Cu poliţişti aerieni, Parc-ar fi miliţieni. Pe bătrân-a maltratat-o, N-o să mai intrăm în NATO, Poliţistu-ar fi atent Numa-n ţări din occident!. În final se şi propune: Ancheta să nu s-amâne, Poliţistul vinovat Să fie înlăturat!. Aşa s-a pus în mişcare O profundă cercetare, Trei comisii s-au format Ancheta s-a declanşat. Nu mai spun ce a urmat, Timp şi nervi s-au consumat Şi concluzia-n sfârşit: Poliţist corect, cinstit.

34

Vecinul Între mine şi vecin Pe la mijloc de hotar, A crescut un soi de spin De care n-aveam habar. Vecinul însă-l ştia Pe hotar doar el l-a pus, Că mereu mă înţepa Când avea ceva de spus. Azi aşa, mâine la fel, Parcă n-am fi fost vecini, Dar când m-am văzut cu el Era înţesat de spini. Ce s-a întâmplat vecine? Mă gândeam ca să-l întreb, Dar când mă uitai mai bine Avea coarne ca de cerb. Eu nu m-am certat cu dânsul Fiindcă ştiu că nu-i frumos, Dar zău mă pufneşte râsul Când îl văd aşa ţepos.

35

Stupul O familie de-albine, Tot muncea ca să prospere, Prin muncă şi hărnicie Umplea fagurii cu miere. Lucrătoarele albine Însă nu se mulţumesc, Chiar de şi-au făcut provizii Din muncă nu se opresc. Ele ştiu că vine iarna Şi nu pot pleca-n teren, Să zboare din floare-n floare Şi să culeagă polen. Şi-atunci timpul cel prielnic Şi bogat îl folosesc, Fac noi faguri, depun mierea, După care-i căpăcesc. Bogăţia adunată Ştiu s-o apere cu viaţa Şi-i înving pe toţi intruşii Ce vor să le ia dulceaţa. Ele nu distrug nimica, Nu risipesc nici averea, Îngrijesc, dezvoltă stupul, Şi ştiu să-şi păstreze mierea. V-aţi pus voi problema, oameni, Ca fiinţe cu gândire, Cu familiile de-albine Să faceţi asemuire?

36 Morala I Nici o albină nu fură Din dulceaţa adunată, Oamenii cu-apucătură Jefuiesc averea toată. Morala a II-a Dac-aveţi o casă bună Construită cu eforturi, N-o distrugeţi într-o lună Că veţi sta apoi în corturi.

37

La câmp în copilărie Treburile la câmp, atunci, Nu erau deloc uşoare: Arat, praşilă şi-alte munci Cereau efort şi sudoare. Manual se făceau de toate: Prăşit, secerat, tăiatul, Mic sau mare de la sate Pe ogor îşi făcea leatul. Unii vaca o-njugau, Boi sau cai de nu aveau Şi ogorul îl arau, Semănau şi-apoi grăpau. Grâul toamna-l semănau Sac pe umăr tăbâltoc, Şi cu dreapta împrăştiau Făcând paşi ca într-un joc. Greu e la arat, grăpat, La prăşit sau la cosit, Dar la grâu la secerat Şi-n rărunchi eşti obosit. Aplecat trebuie să stai, Smoc cu smoc să prinzi-n mână Şi cu secerea să tai Nici un spic să nu rămână. Cei ce-aveau dureri lombare În genunchi se aşezau Şi cu-atenţie, răbdare, Smocuri, smocuri secerau.

38 Zeci de smocuri adunate În snopi cu mohor legaţi, Erau duşi apoi în spate Şi-n clăi cruce aşezaţi.

39

Salva – Vişeu Mult s-a construit în ţară, Cu imense sacrificii Obiective se durară, Trainice le-au vrut bunicii. Brigadieri pe şantiere, Zeci de mii de zilieri Au muncit din răsputere Să dea ţării noi averi. De la Salva la Vişeu S-a montat cale ferată, S-a muncit enorm, din greu Până a fost terminată. Într-un an cu ploi mai multe Peste două, trei echipe S-a surpat versant de munte Şi-au murit în două clipe. Macarale răsturnate, Şine de cale ferată, Cu cadavre-amestecate Catastrofă- adevărată. Ce mai plânset, ce mai jale Mamă, tată, soră, frate, Căutau din deal în vale Trupurile sfârtecate.

40

Autoapreciere Omu-n lume cât trăieşte Se crede mult mai deştept, Se laudă, se făleşte, Se bate cu pumnu-n piept. El nu ştie însă când Va apare „cea cu coasă”, Şi chiar dacă nu-i la rând Să-l ia pe nepusă masă. Şi-atunci “Doamna” nu-l întreabă Dacă-i doct sau e incult, Ea doar crede că în grabă A luat puţin, nu mult.

41

Prietenie Cunosc bine doi amici Foşti elevi meseriaşi, Ce-au plecat ca ucenici La Nicolina din Iaşi. Amândoi de mici dotaţi Harnici, ageri, serioşi, Se-ajutau ca nişte fraţi. Erau foarte respectuoşi. Serioşi au fost în toate Şi în plus aveau voinţă, Să obţină rezultate Prin muncă şi stăruinţă. Învăţase să lucreze Să nu dea nici un rebut, La strung, freze, raboteze, Ei erau de ne-ntrecut. Dornici tot să studieze Şi să meargă mai departe, An cu an să promoveze Şi-n liceu şi-n facultate. Amândoi în viaţa lor Au avut răspunderi mari, Un jurist şi-un profesor Iar acum sunt pensionari. Viaţa i-a purtat pe valuri N-au urmat acelaşi drum, Dar oricând merită lauri Că sunt prieteni şi acum.

42 Şi ca să nu se-ntrerupă Strâns legata prietenie, Şi-au luat locuri de veci Alături şi-n veşnicie.

43

Piatra Neamţ – Bicaz De la Piatra la Bicaz S-a durat cale ferată; Manual mult s-a lucrat Cu târnăcop şi lopată. Ce-nsemna să construieşti, Pe atunci, cale ferată, Cu efort să mânuieşti Şine, târnăcop, lopată. Şinele erau cărate Prinse strâns în nişte cleşti, Pe traverse aşezate, N-aveai timp nici să vorbeşti. Cu eclise şi buloane Se-mbina şină cu şină, Strânse zdravăn cu trifoane În siguranţă deplină. Muncitori, maiştri, ingineri, N-aveau zi şi n-aveau noapte Au dat ţării, parcă ieri, Obiective importante. Un baraj ca o minune, În munţi – lac de-acumulare, Un tunel de aducţiune Şi-o hidrocentrală mare. Două fabrici de ciment Care au contribuit Şi-au dat mare randament La tot ce s-a construit.

44

Dreptatea şi strâmbătatea - Unde să găsim dreptatea? (Mă-ntrebă vărul Tănasă) - Că astăzi doar strâmbitatea Stă cu supuşii la masă. - Păi aşa-i acum măi vere (Răspunsei eu lui Tănasă) - Cum se văd sus, la putere. De cei mulţi nu le mai pasă. Când ajung sus la putere Fac “dreptate socială”: Biruri mari, nevoi, durere, Ce-au promis e vorbă goală. Cei mari înţeleg dreptatea Luând “tortu”-aproape-ntreg, Şi nu mai văd strâmbitatea, Pe cei mulţi nu-i înţeleg. Cei sătui nu pot să-l creadă Pe acel ce e flămând, Mai bogaţi vor să se vadă Nu ca oamenii de rând. Dreptatea e o noţiune Ce se volatilizează, De se-aplică e-o minune Trei zile, atât durează!. - Că astăzi doar strâmbitatea Stă cu supuşii la masă, Tu mă-ntrebi unde-i dreptatea? Greu de cap eşti măi Tănasă!.

45

Sănătatea Sunt bolnav, ţara-i bolnavă, Situaţia e gravă Medicii spun că tratează, Dar boala se agravează. Tratamentul aplicat E total inadecvat Şi atunci o întrebare: Se vrea oare vindecare? Sub tratament este grav Dacă moare un bolnav, Dar de-i ţara-n agonie Există vinovăţie? Răspunderea-i colosală Şi ea poate fi mortală Doar atunci când se constată C-agonia-i provocată.

46

Unde-i opera Ta, Doamne? Dup-a Ta asemănare Doamne, pe om l-ai creat Şi întreaga bogăţie A pământului i-ai dat. I-ai dat mâini, i-ai dat picioare Şi cap pentru judecată, Să trăiască-n fericire O viaţă îmbelşugată. Că o viaţă le-ai dat, Doamne, Oamenilor ca s-o trăiască În pace şi în iubire Şi-n tihnă Dumnezeiască. Au trecut de-atunci milenii Şi multe s-au mai schimbat, Pacea-n lume şi iubirea An de an s-au degradat. Pe pământul care, Doamne, Bogat oamenilor l-ai dat Ei în loc de mulţumire Fac păcat după păcat. Se omoară între dânşii, Se luptă cu-nverşunare, Prin războaie, prin măceluri Şi prin acte de teroare. Pe măsură ce devin Mai bogaţi şi mai puternici Uită că-s creaţi de Tine, Şi-ajung păcătoşi, netrebnici.

47

Un bătrân Un bătrân chircit în pat Stă şi-ngurgitează Apă şi-un covrig uscat, Foamea şi-o tratează. Îl întreb aşa-ntr-o doară Ce mânânci bătrâne? - Un covrig cu apă chioară, S-o duc până mâine. - Da’ n-ai pensie tataie, Sau o dai pe băutură? - Am, da-i frig şi în odaie Î-mi doresc căldură. Din toţi banii ce-i primesc Nimic nu-mi rămâne, La-ntreţinere-i plătesc, N-am bani pentru pâine. - Dar nu ştii că premierul Va dă bani să completeze La-ncălzit caloriferul, Lumea să-l voteze? - Da, şi eu am ascultat, Dar care-i măsura? Cu atât cât mi s-a dat S-a scumpit căldura. Eu oricât aş încerca; Banii nu-mi ajung... Sunt bătrân şi viaţa-i grea Îmi vine să plâng. Am ajuns în fundătură Asta-i voia lor, Mâine n-am ce pune-n gură Tare-aş vrea să mor.

48

Răsplata muncii Nu mai vreau ca să trăiesc Într-o lume-aşa nedreaptă, Că dreptate nu găsesc De la cine se-aşteaptă. Patruzeci de ani în şir Am muncit din greu, M-apropii de cimitir Pe traseul meu. Nu mai am mult de trăit, Văd că-i nedreptate, Mă simt tare umilit De inechitate. Cei ce au muncit cât mine Întreb eu, să ştiu aş vrea. De ce lor li se cuvine De trei ori pensia mea? Dar nu ei sunt vinovaţi, Lor li se dă pe dreptate! Banii mei sunt deturnaţi Şi-nsuşiţi dar fără state. Şi ca mine-s foarte mulţi Frustraţi şi nedreptăţiţi, Sărăciţi, flămânzi desculţi, De ce oare-s pedepsiţi? Miliarde mii şi mii, Din drepturi ne sunt luate Şi-nspre cei cu bogăţii Zi de zi sunt îndreptate.

49 Într-un astfel “stat de drept” Pentru noi unde-i dreptatea? Doamne, dă-ne un înţelept Să-ngroape inechitatea. După mai mult de-un deceniu De sărăcie şi declin, Începând c-un nou mileniu Să ne meargă toate-n plin.

50

Electorală 2000 Se-ntocmesc tabele, liste Cu cei propozabili. Şi e un scandal pe cinste Toţi se cred valabili. Dau din coate şi din pungă, Pe liste primii să fie, Ca-n „fotolii” să ajungă Pentru bani, fală, mândrie. Banii, fala şi mândria Dezumanizează, N-au nimic cu sărăcia Ce se agravează. Se-agravează şi se-ntinde De vreo zece ani, Ce-i mai scump ieftin se vinde Ţara n-are bani. N-are bani pentru că-s daţi Fără chibzuială Celor disponibilizaţi, Mare bâlbâială! Nu-s bani pentru pensionari Mare nedreptate, Dar sunt mulţi miliardari Cu lefuri umflate. Pensionarii-s traşi în piept: Cei bătrâni şi cu vechime Deşi au acelaşi drept, Primesc cam o treime.

51 Nu-s bani pentru că s-au dat Făr-discernământ, Celor ce s-au pensionat Deşi tineri sunt. Nu-s bani că-n retribuire E inechitate crasă: Mulţi iau leaf-o amăgire, Alţi c-o leafă iau o casă. De câteva zeci de ori Leafa unora-i mai mare, Simţi că te-apucă fiori De rămâi fără suflare. Pentru-astfel de interese S-au zbătut pe liste-a fi Doamne, nu ne da averse, Ce ne pot nenoroci. Că am fost odată fripţi De-un contract, vai ce arsură! Ne-om lăsa îmbrobodiţi Şi-n noua legislatură? Cei ce au muncit cât mine (Întreb şi eu, să ştiu aş vrea) De ce lor li se cuvine De trei ori pensia mea? Dar nu ei sunt vinovaţi Lor li se dă pe dreptate, Banii mei sunt deturnaţi Şi-nsuşiţi dar fără state. Şi ca mine-s foarte mulţi Frustraţi şi nedreptăţiţi, Săraci, flămânzi şi desculţi, De ce oare-s pedepsiţi?

52 Miliarde mii şi mii, Din drepturi ne sunt luate, Şi-nspre cei cu bogăţii Zi de zi sunt îndreptate. Într-un astfel “stat de drept” Pentru noi unde-i dreptatea? Doamne, dă-ne-un înţelept Să-ngroape inechitatea. După mai mult de-un deceniu De sărăcie şi declin Începând un nou mileniu Să ne meargă toate-n plin.

53

Pensia Pensia este un drept Ce nu trebuie cerşit Şi nu este înţelept Acest drept a fi ciunţit. Nu-i corect, nu e uman Dup-atâţia ani de muncă Să ajungi umil, sărman, O povară ce s-aruncă. Omul o viaţă munceşte Pentru el şi societate, Şi-atunci când îmbătrâneşte El nu vrea decât dreptate. Pensia să şi-o primească, Drepturile de sănătate. Cât o fi să mai trăiască Să simtă că-i echitate. Pensiile se calculează Fără vreo discriminare Celor ce se pensionează Cât şi cele anterioare. Dar supuşii, din păcate, Se comportă inuman, Tot menţin inechitate Luni în şir şi an de an. Drepturi vor ca să primească? Lasă, să treacă anii Că mult n-o să mai trăiască Şi ne trebuie banii. Asta este raţiunea Să îi lase ca să moară Şi-n mod sigur naţiunea Mai scapă de o povară.

54

România România-i aşezată Pe un bulgăre de aur, Ţară binecuvântată, Un adevărat tezaur. România-i aşezată Pe o pungă de petrol, Ce poate fi exploatată Din al ei bogat subsol. România-i aşezată De ani peste două mii, Ţară sfântă, minunată Şi plină de bogăţii. România-i aşezată De mâna lui Dumnezeu, Într-o zonă temperată Unde-o fi? Asta e greu. Poţi s-o cauţi şi cu popa Şi prin ştirile curente, N-o găseşti în Europa, Nici în alte continente. Deci nu este, dar există Undeva pe-această lume Şi pe hartă şi pe listă N-are rost să facem glume. N-am intrat în Europa Şi când vom intra nu ştim, Că e goală garderoba Şi-n sărăcie trăim. Din străbuni am moştenit O ţară – o minunăţie

55 Cum şi cine ne-a strivit, De-am ajuns în sărăcie? A ţării economie Nu a fost gospodărită Şi imensa bogăţie E continuu risipită. În procesul de reformă Se instaurează jaful Bogăţia e enormă De ea să se aleage praful. Dintr-o ţară mai bogată Cum ai fost ieri, Românie Ai ajuns înapoiată Şi te zbaţi în sărăcie. Praful s-a ales din toate Întinzi mâna la-mprumuturi Nu ai bani de sănătate De praf cum ai să te scuturi? Vinovaţii să răspundă De acestă decădere Să-i “îmbrace” şi să-i tundă Şi-un sechestru pe avere.

56

Patria şi jaful Patria este norodul Nu tagmă de jefuitori, Cui i se cuvine rodul Făurit de truditori. Generaţiile trecute Au muncit din răsputeri, Cu eforturi neîntrecute Să dea ţării noi averi. Mii de fabrici şi uzine An de an s-au construit, Lpcuinţe, şcoli, cămine, Truditorii au făurit. Şi încet, încet dar trainic Zestrea ţării a crescut, Ne-a lipsit însă un paznic Şi zestrea a tot scăzut. Tot dăm înapoi ca racul, Averea se prăpădeşte, Se goleşte mereu sacul Cine poate, jefueşte. Iar tagma de jefuitori Jefuind tot strigă hoţii, Sug ca nişte lipitori Şi o fac pe patrioţii. Vino Ţepeş, vino frate Şi trage-i pe ei în ţeapă, Să faci în ţară dreptate Acum când măseaua crapă. Zece ani doar au trecut De minciuni apele-ngheaţă, Reforma cum s-a făcut? Unde-s banii pentru piaţă? Mai avem îns-a ne teme Unde e acea valută Luată în ultima vreme Pe bogăţia vândută?

57 F.P.S.-ul ieftin vinde Ce-au făcut moşii, părinţii. Doamne, cine-i poate prinde Ca să-i scuture toţi sfinţii?

58

Timpul Toată lumea se grăbeşte Zilele-au intrat în sac, Timpu-n loc nu se opreşte Ca să ne facă pe plac. Timpul parcă nu ne-ajunge, Noi cu toţii ne grăbim Şi tot curge, curge, curge, Curge până când murim. Omul însă dacă moare Doar vremea lui a trecut, Timpul este-n continuare Veşnic şi neîntrerupt. Nu se-ntoarce, nu se-opreşte, Are doar un singur sens Nici nu scade, nici nu creşte, Nu-i nici rar şi nu-i nici dens. Totuşi omul îl percepe Îl măsoară-l programează, Dar se-ntreabă, nu pricepe De ce timpul îl presează? Pune ceasul ca să sune Să-l trezească şi să fugă Ori la vreo reuniune, Ori la serviciu s-ajungă. Tot uitându-se la ceas, Timp prea mult parc-a trecut, Dar în viaţă înc-un pas Spre mormânt el a făcut.

59 Făcând însă ş-acest pas El mereu se tot grăbeşte, Câţi paşi i-or mai fi rămas La asta nu se gândeşte.

60

Eminescu, Doina ta Eminescu, doina ta O visăm şi o trăim, Dar nu ştim de-om rezista Slugă la străini să fim. Că străinul ne tot paşte Şi se-aşează pe la noi, Ţara-ntreagă e o vraişte, Şi duşmanii curg puhoi. Sânul ţării ni-l dezbracă Pentru c-aşa vor străinii, S-avem o ţară săracă Und-să crească doar ciulinii. Că românului e dat Să n-aibă şi el o vară, Iar toamna i s-a furat Şi-i străin în a lui ţară. Nu mai sunt românii-n stare Să-şi păstreze agoniseala, Că străinul e mai tare Şi-a făcut el socoteala. El dictează ce să facem Per global economie, Cum şi cât să mai producem Şi ne duce-n sărăcie. Că tot el ne mai dictează Să dăm înapoi ca racul, Scopul şi-l realizează Vai de biet român, săracul. Săracul român de rând Ce să facă, nu mai ştie,

61 Străbate ţara plângând, Lacrimile-i curg pe glie. De la Nistru... de la Prut? Nu mai ştim unde-i hotarul, Că străinii-aşa au vrut Să ne rupă şi “altarul”. Şi l-au rupt, l-au sfârtecat Şi-n nord şi la miazăzi, Un altar sfânt, minunat Doamne-l poţi reîntregi?

62

Schimbare Lumea este trecătoare, Omul se naşte şi moare, Dar de când el s-a născut An de an s-a “prefăcut”. Dacă urmăreşti atent Azi copil, mâine student, Viaţa toată-i o poveste Azi e om, mâine nu este. Că mereu el s-a schimbat La propriu, la figurat, C-aşai lumea trecătoare, E-n continuă schimbare. Dar schimbarea cea reală Este-aceea naturală, Unii însă, bată-i sfântul Se schimbă cum bate vântul. Prieteni buni de ani şi ani, Se transformă în duşmani, Pe stradă de se-ntâlnesc Îi vezi cum se ocolesc. Se destramă, se divid După culori de partid Şi-ntre ei încrâncenare, Izvorâtă din schimbare.

63

Ploaia Pic, pic, pic...pic, pic, pic, Aud ploaia-n gemul meu Sunt şi nori, dar e şi soare, Din cer cade-un curcubeu, Îl privesc şi-nmărmurit De-aşa frumuseţe rară Cum, cine l-a zugrăvit? Întrebarea mă-nfioară. Şi nu vreau ca să dispară Viile culori să-mi scape, Vreau să-l văd întreaga vară Cum coboară să se-adape. Ploaia însă liniştită Se transformă în furtună, Curcubeul într-o clipă, Dispăru, şi-n urmă tună. Parc-un fulger l-a luat Şi l-a introdus în soare, Am rămas tare-ntristat Mâine mai revine oare?

64

Vântul S-a iscat în zori de zi, Mai întâi aşa, o boare, Când treptat se încălzi Începu să sufle tare. Mă uitai în sus la cer; Nori, caer peste caer, Coloraţi şi-nvolburaţi Se lăsau de vânt purtaţi. Lăsai ochii-n jos pe stradă Hârtii, frunze-n serenadă Se-nvârteau, săreau, dansau, Ascunzişuri căutau. Ici şi colo turbioane Ridicau poala la doamne, Ele cu un gest furios Le-ntindeau cu mâna-n jos. Nevoind nimic să scap, Am uitat ce-aveam pe cap Şi-am rămas într-o clipită Cu chelia dezvelită. Şi ruşinat de chelie, Fugeam după pălărie Iar în urmă auzeam bine Doamnele râdeau de mine. Dar oricât paşii întind Pălăria nu o prind Se rotea, sărea, fugea Parc-a dat strechea în ea. Dar, stupoare, dintr-o dată De-o maşină a fost călcată

65 Şi-acum lumea de pe stradă Se adună în jur s-o vadă. N-a putut să fie prinsă, Stătea turtită şi-ntinsă. Să recunosc nu-mi venea C-a fost pălăria mea.

66

Prutul Hai români la Prut cu toţii, Să-l secăm dintr-o sorbire, Să-ntregim ce-au furat hoţii Din a noastră moştenire. Hai români cu mic, cu mare, Să luptăm pentru dreptate, Ca a noastre vechi hotare Să fie restaurate. Hai români cu piept de-aramă Să reîntregim grădina, Că suntem cu toţi de-o mamă Cu fraţii din Bucovina. Hai români ridicaţi glasul N-aşteptaţi să cadă para... Mălăiaţă – forţaţi pasul Acum, când ne cheamă ţara. Basarabia ciuntită Crunt, nedrept şi mişelesc, S-o vedem realipită La pământul strămoşesc.

67

Microreformă Tot ce-ncerc îmi merge prost Deşi vreau să fiu în formă, Fac prea multe fără rost Eu crezând că fac reformă. Vreau să fiu tot gospodar Aşa cum lumea mă ştie, Dar prin pod şi prin hambar Prea miroase-a sărăcie. N-aveam ce să dau la porc Şi l-am luat de curmei, Vânzându-l la iarmaroc Pentr-o sut’ de mii de lei. Porcu-avea optzeci de kile Şi putea fi îngrăşat, Dar pe timpul lui Vasile Tainul l-am terminat. Mi-am vândut apoi şi vaca Cu-o jumătate de preţ, Prea răgea în grajd săraca Că nu mai avea nutreţ. Aveam şi zece găini Dar le-am dat pe cinci dolari, N-aveau lei, erau străini Dar ştiam că-s găinari. Nu mai am nici porc, nici vacă Am rămas fără găini, O fi bine oare dacă Mă-mprumut de la străini? Ei se-oferă, dau parale Dar s-accept nişte idei

68 Să nu-mi cresc eu animale, Carne o să-mi vândă ei.

69

Teroare şi terorism O lume dreaptă şi bună Toţi afirmă c-o doresc, Dar, unii seamănă furtună Nicicând nu se potolesc. Lumea după cum se ştie. Tot mereu se războieşte. E o cruntă duşmănie, Ura între oameni creşte. Actele de terorism Sunt porniri nesăbuite, E dezastru, vandalism Când şi cum vor fi oprite? În ultima perioadă Terorismu-a devenit Distrugere şi carnagiu, Foarte greu de stăpânit. Dacă nu se-analizează Şi replica-i tot teroare, Urmările se-agravează Toţi recurg la răzbunare. Teroriştii-adevăraţi Pot scăpa nepedepsiţi Şi mor mulţi nevinovaţi, Alţi rămân nenorociţi. Şi toţi au o motivare Când comit dezastre, crime, Vor să scape de teroare Prin noi acte de cruzime. Astfel nu se-ntrezăreşte Nici un fel de rezolvare,

70 Se tot lovesc mişeleşte Cu mai multă-ncrâncenare.

71

De când ştim De când ştim, între popoare Au existat confruntări, Iscate din întâmplare Ne-nţelegeri sau frustări. De când ştim, între ţărani Cu ogoare-alăturate, Se ivesc ca-ntre duşmani Bătălii adevărate. De când ştim, între vecini Orişiunde ei trăiesc, Apar certuri din senin Uneori se şi lovesc. De când ştim, în colective De tineri sau de maturi, Apar din varii motive Râcă, certuri, lovituri. De când ştim, între neveste Şi iubiţii lor bărbaţi, După iubiri ca-n poveste Apelează la avocaţi. De când ştim, între profesori Din acelaşi decanat, Izbucnesc adeseori Conflicte de-nempăcat. De când ştim, şi între medici Apar des disensiuni, Unii altora-şi pun “piedici” Toţi crezând că sunt mai buni. Oare sunt exagerări În cele ce-am scris aici,

72 Dar de ce încăierări Uneori şi-ntre amici?

73

Ajută-i, Doamne Doamne, câtă răutate Unii oameni poartă-n “guşe”, Încărcaţi cu ostilitate, De-s umflaţi parcă-s căpuşe. Doamne, câtă învrăjbire, Şi ranchiună, antipatie, Le-a pătruns unora-n fire De-s bolnavi de duşmănie. Doamne, câtă urâciune, Cât venin acumulează Şi cu câtă-nverşunare Zilnic se rivalizează. Doamne, ce mizantropie Şi ce crunt-adversitate, Ură, pică, neomenie Şi porniri nejudecate. Doamne, dă-le-un pic de minte, Judecată, raţiune, Readu-i la cele sfinte Nu-i lăsa-n deşertăciune.

74

Speranţe Doamne, ce speranţe sunt, Pentru noi pe-acest pământ? Că-n loc de-o viaţă mai bună Sărăcim lună de lună. Cât va curge, cât va trece, Vremurile-ncotro ne duc, Că trecură ani vreo zece Doamne, încotro s-apuc? Nu avem busolă care Să găsească azimutul, Căile-s rătăcitoare Mergem cum ne duce vântul. Doamne sfinte, te rugăm Ca busola s-o repari Şi smeriţi îţi sugerăm Ca la greu, din nou s-apari. Să ne-ajuţi, Doamne Hristoase, Busola să funcţioneze, Cei ce trag numai foloase Să nu ne-o mai deregleze.

75

La vânătoare Eu ştiam că vânătorii, Mint de-ngheaţă apele Şi te-năduşă fiorii Când îţi trag ei „clapele”. Vânătoarea îmi plăcea, Dar eram şi eu novice Când m-a-ntrebat cineva: - Mergi cu noi, amice? Vreau să merg, dar nu se poate, N-am cartuşe, nu am puşcă. - Lasă, c-avem noi de toate, Ia-ţi ceva de duşcă. Mi-a dat puşcă, ba şi sfaturi Cum s-o folosesc, Cum să fiu atent la haturi Şi cum să ochesc. A uitat însă să-mi spună S-armez cocoaşele-napoi Şi mergând cu puşca-n mână, Sare-n drum un iepuroi. Ridic puşca şi ochesc, Dar când trag, nimic n-aud Ce vreau…stau şi tot gândesc S-ajung mincinos sau surd? - Vezi de puşcă, ai armat-o? Vine-un vânător să-mi spună - Da, de când am încărcat-o! Îi răspund printr-o minciună. Trag cocoaşele-napoi, Mai merg vreo sută de paşi,

76 Când colo, lângă zăvoi Sare iar un iepuraş. Dar nu fuge, se opreşte, Cred că nici nu m-a zărit Îl văd cum se ghemuieşte Şi atuncea am ochit. Sare păr, smoc după smoc, Nu-l văd, dar fug să-l ridic. Când ajung – iepure ioc, Numai păr şi-n jur nimic! Uimirea nu mi-o ascund: - Prea mult păr, mă minunez Am vrut oare să îl tund Sau am vrut ca să-l vânez?

77

O furnică O făptur-atât de mică, N-are astîmpăr de loc, Nu-i robot e o furnică, Ageră, isteaţă foc. Atent dacă o studiezi Cum lucrează-n furnicare Parcă nu-ţi vine să crezi, Ce model de-organizare. Hrana ştiu cum s-o găsească Merg în şir pe-a lor şosele Şi ştiu s-o adăpostească În labirinturi şi tunele. Când eram în clasa şaptea, O colegă frumuşică Buchisea pe de rost cartea, Iar eu îi spuneam “furnică”. Ce mai faci tu furnicuţă? O-ntrebam din când în când Zău că-mi eşti foarte draguţă, Spune-mi tu ce ai de gând? Mă privea şi îi zâmbeam, Avea ochi de chihlimbar, Eu atunci parcă şedeam Dezbrăcat pe-un furnicar. Ce-am de gând m-ai întrebat?, Cred că ştii cam ce gândesc: Eu sânt fată tu băiat S-aştept oare să mai cresc? Vai colega nu eşti mică Furnicuţa acuma este

78 O furnică… o furnică, Şi-i frumoasă ca-n poveste. Am văzut-o cum roşeşte Şi eu m-am îmbujorat Şi-am simţit cât mă iubeşte Când strâns ne-am îmbrăţişat.

79

Nenorocire ori catastrofă Nenorocirea e dezastru, e prăpăd, e tragedie, Un flagel, calamitate, o năpastă, o urgie, Sunt prea multe sinonime care pot să o numească După urmări, gravitate, cuvântul s-o definească. Dar atuncea catrastofa e oare- nenorocire Sau este Apocalipsă, e sfârşit de omenire Nici pe una nici pe alta nu pot să o scot din strofă, Întrucât nenorocirea poate fi o catrastofă. O-ntâmplare mai banală sau de o gravitate mare În vorbirea românescă multe înţelesuri are, Unii folosesc această bogăţie de cuvinte , În alt sens decât acela înţeles mai înainte. Un contabil la o firmă se plângea unui confrate, Că managerul de firmă este o calamitate, Că nu-i plăteşte salariul după munca ce-o prestează, Nu-i principial şi face ceea ce alţii-i dictează. Eram în oraş aseară, aşteptând un troleibuz Şi întâmplător din dreapta ce mi-a fost dat să auz: Un bărbat destul de bine, se plângea c-a lui nevastă E-un dezastru, o catrastrofă, o urgie, o năpastă. Cum amicu-l întrebase de când e căsătorit, Declar sincer amuţisem de răspunsul auzit. Păi de vreo patru decenii spuse el profund marcat, Stau cu catastrofa-n casă şi-mpărţim acelaşi pat. Cum poate c-o catastrofă să-şi compare-a lui soţie Oricâte defecte are,aşa ceva cum să fie. Dar deodată îmi vine-n minte ce mi-a zis doamna Istrate, Că s-a măritat cu Lică care-i o calamitate. Mă-ntrebam atunci în sine...Oare-n câte căsnicii, Iubirile se transformă-n catrastofe,în urgii.

80 Că orice căsătorie e din dragoste iubire Cum de apare acel dezastru, cataclism, nenorocire. Nu mai înţeleg nimica mintea-mi merge mai departe, Oare eu pentru soţie nu sunt o calamitate? Sau soţia pentru mine nu cumva e-un cataclism, Un dezastru,o urgie, un adevărat seism? Cum...adevărat seism? Doamne sfinte mă păzeşte, De calamităţi, dezastre, de tragedii mă fereşte, Mai bine trăiesc în casă cu aşa calamitate Decât prăpăd, catastrofe, tragedii adevărate.

81

Dragoste şi ură Omul e perfecţiunea ce pământul stăpâneşte, Creatoru-a avut grijă să-i dea tot ce-i trebuieşte, L-a-nzestrat cu credinţă, cu dragoste şi iubire, Să se bucure de viaţă, să trăiască-n fericire. I-a dăruit înţelepciune, logică, inteligenţă, Să fie cît mai amabil, iertător, plin de clemenţă, Domnu-aşa a vrut să fie, omul când a fost creat Credincios, smerit, onest, să nu cadă în păcat. Cât de mult contează acuma ca între oameni să fie Înţelegere, iubire, dragoste şi omenie, Viaţa omului e scurtă, însă atâta cât trăieşte Să prospere şi să simtă că-i iubit şi că iubeşte. Să nu îl priveze nimeni de drepturi şi libertăţi, Ci din contra să-l ajute la nevoi şi greutăţi. Astfel omul dovedeşte cât trăieşte pe-astă lume, Că-nglobează un tezaur în fiinţă şi în nume. Zilele se scurg în ani, anii-n secole, milenii Şi-n lume apar invenţii datoarte unor genii, Care-n ştiinţă avansează şi-aduc noi descoperiri În folosul unor state sau întregii omeniri. Toate-s bune pân-aicea, toate-s la superlativ Dar ştiinţa, din păcate, are şi-un rol negativ Atunci când e îndreptată spre direcţii criminale Să distrugă, să ucidă, din porniri contorsionale. Că porniri contorsionale, ura, vrajba, duşmănia, Se iscă şi-apar în lume când lipseşte omenia Şi-atunci omu-şi pierde firea, creierul îi clocoteşte Orori, crime şi distrugeri cu cruzime săvârşeşte. Toate astea aduc patimi, dureri de ne-nchipuit De te-ntrebi îţi pui problema, omul a înnebunit?

82 Ce-l împinge, cine-l mână de îşi pierde a lui minte, Cum de nu-l opreşte nimeni c-un minut mai înainte? Unde-i ură nu e milă, sentimentele dispar, Omu-i gol pe dinăuntru şi se comportă barbar De-aş avea un punct de sprijin, zău, aş răsturna pământul, Să readuc omenirea aşa cum a vrut-o sfântul. Oamenii să se respecte, să trăiască-n raţiune, Să renunţe la războaie, să facă doar fapte bune, Nimeni să nu-şi piardă viaţa din ranchiună, răzbunare, Între oameni să dispară orice acte de teroare.

83

De câte ori iubito De câte ori iubito Să-ţi spun că te iubesc, De câte ori iubito Mă pierd când te zăresc. De câte ori iubito Doresc să te-ntâlnesc, De fiecare dată Obrajii îmi roşesc. De câte ori iubito În ochi eu te privesc, Să-ţi spun de-a mea iubire Nicicând nu reuşesc. A mea destăinuire Nu pot s-o-mpărtăşesc, Doar poate-ntr-o scrisoare De vrei să o primeşti, Ţi-aş spune ce mă doare Şi cât de dragă-mi eşti. O, vino, scumpă fată, Durearea de-mi alină Şi dă-mi guriţa dulce Ca mierea de albină. Să fii a mea pe viaţă Şi eu al tău fidel, Şi până-n dimineaţă Să ne iubim cu zel. Să fii a mea pe viaţă, Iar eu supusul tău Şi-n orice dimineaţă Să fii la pieptul meu.

84

De ce tace premierul În guvern, mulţi demnitari sunt de etnie maghiară Ce-i slujesc doar pe maghiari aşa cum chiar ei declară Aşa zise Ghiorghi Frunda, tot umblând prin Occident, Că nu-i omul României, pentru unguri e prezent. Mai apoi şi Laszlo Borbely scrie foarte-nverşunat În Jurnalul Naţional, că s-a mai maturizat. Şi ce spun udemeriştii e raţional, e-adevărat, Dar românii-n loc de creier au în cap un beculeţ Care se aprinde când aud că etnicii vor în ţară un sătuleţ Laszlo Borbely mai declară că sunt 100 de localităţi Pe care etnicii maghiari vor să le asocieze fără alte judecăţi. Şi să nu ne supărăm că doar ei cu nimic nu ne lezează Dacă aceste localităţi contrar legilor, toate se asociază Ca să-şi facă autonomie pe criterii culturale Asta ar fi începutul şi apoi şi teritoriale Dar sunt create condiţii au dreptul şi posibilităţi Să-şi prezinte a lor cultură în ori ce localităţi Mai recent tot Ghiorghi Frunda în Europa îşi face runda Caută susţinători ca el, cu porniri înverşunate Ca să pună ţara noastră-n situaţii delicate Nu am nimic cu udemeriştii nici cu etnicii maghiari Dar să-i vedem cinstiţi cu ţara şi mai ales pe demnitari Însă după cîte se constată, ei nu vor a fi corecţi Ori ce drepturi li s-ar da, nu dovedesc că sunt drepţi Fac acum un referendum în două sau trei judeţe Constituţia o încalcă nu e doar impoliteţe Vrem ca organele în drept să se autosesizeze Complot, instigare şi alte infracţiuni urgent să le cerceteze Premierul însă tace şi nu vrea să intervină Ce mai vrea să se încalce, e cumva şi el de vină?

85

Democraţie M-a-ntrebat ieri un amic Ce-i aia democraţie N-am ştiut cum să-i explic, I-am zis poate-i o stafie. O stafie ce-i vopsită Dintr-un interes anumea Susţinută de-o elită Ce duce-n eroare lumea. Şi atunci democraţia Poate fi ea o eroare? Sau poate-i vinovăţia Unor lideri de popoare? Dar de ce vinovăţie? S-ar întreba cineva Intrucît democraţie Toată omenirea vrea. Voinţa e-ntemeiată Şi-i voinţa orişicui, Să domnească-n lumea toată Puterea poporului. Cine poate să ne spună Unde domneşte poporul Şi că viaţa merge strună Paradis e viitorul. Multe ţări pe-acest pământ, Se declară democrate Dar au lideri care sânt Discipoli a lui Socrate. Ce se cred în sinea lor Iluştri, iluminaţi, Iar gloata şi nu popor

86 S-o conducă aristrocaţi. Dac-o spune e minciună Propagandă –nşelătoare, Latră cîini plătiţi la lună, Duce lumea în eroare. Că sunt ţări mai dezvoltate Şi averi acumulează, Dar cum au ajuns bogate Cântăreşte, analizează. Dacă prin democraţie Prin ea însăşi se adună O imensă bogăţie, A-nşelătorie sună. Nu am nimic cu bogaţii Şi cum au strîns bogăţia, Am ce am cu democraţii Şi cum vând democraţia. Că nu-i marfă de vânzare, Nici de introdus forţat, Ca model de-organizare Altor firme-altui stat.

87

La joacă Satu-n care m-am născut Reşedinţă de comună, Acolo am petrcut O parte din viaţă bună O parte din viaţă bună, Din care copilăria; Când de ea mi-aduc aminte Mă cuprinde nostalgia Mă cuprinde nostalgia! Parcă ieri, eu copilaş Făceam păsări de hârtie Ca să mă joc pe imaş Şi mă jucam pe imaş Cu-alţi copii de vârsta mea, Lângă acel pârâiaş Care Întors se numea Care Întors se numea, Joaca nu o-ntrerupeam, De pe-un mal pe celălalt Cu avânt noi îl săream. Cu avânt noi îl săream În timp ce vaca păştea, Dar când foamea ne răzbea Câte-un urs întreg mâncam Câte-un urs întreg mâncam Boţ de brânză-n mămăligă, Şi alt joc noi începeam Cin’ s-ascunde gata strigă Cin’ s-ascunde gata strigă Noi, ceilalţi îl căutam

88 Prin boscheţi, iarbă, ferigă Până ce-l descopeream Până ce-l descopeream Tot jucând aşa mijoarca, Şi-apoi repede treceam Trei băieţi să jucăm “poarca”.

89

Lumea Lumea asta nu-i ca lumea, Se comportă anapoda, Are organisme anumea, Dar nimic nu pot schimba. Dar nimic nu pot schimba, Lumea e în degradare, Vom ajunge, vom serba O lume mai bună oare? O lume mai bună oare Toţi vrem s-o sărbătorim, Unii vor însă teroare Cum să facem să-i oprim? Cum să facem să-i oprim, Să salvăm vieţi omeneşti, Şi-mpreună să trăim În condiţii creştineşti. În condiţii creştineşti, Cu credinţă-n tot ce-i sfânt, Să ai tot ce îţi doreşti Tihnă, pace pe pământ. Să dispară răutatea, Lupta pentru bogăţii, putere, Să domnească bunătatea Oamenii toţi să prospere. Doamne, dă-le raţiune, Şefilor de stat, popoare, Nu-i lăsa-n deşertăciune Scapă lumea de teroare.

90

Paştele Dup-atâta aşteptare Şapte săptămâni de post, Cât a ţinut postul mare Doamne, tare lung a fost. Doamne, tare lung a fost, Însă e pe terminate, Dar creşte preţul de cost La carne şi la lactate. La carne şi la lactate Cum oare vom proceda, Făr-asemenea bucate Ce vom face, vom răbda? Ce vom face vom răbda Doamne ce încurcătură, Toate merg anapoda De paşti ce vom pune-n gură? Postul cred că–l vom întinde Până când vom sucomba, Zău, nu ştim dacă vom prinde Că ceva se va schimba.

91

Amurg În amurg încep să scadă Triluri, ciripiri duioase, Prin pădure prin livadă Noaptea-ncepe să se lase. Privesc spre apus şi cînt, Soarele treptat coboară Şi-ncet intră în pămînt, Frumuseţea mă-nfioară. De curînd a asfinţit , În jur e crespuscular Încă nu mi-am revenit, Lucitoare stele apar. M-am întins cu faţa-n sus Să privesc bolta cerească, De miraj m-am lăsat dus De pe lumea pămîntescă. Stele mai strălucitoare Altele palid lucesc, Eu mă urc în Carul Mare Şi printre stele pornesc. Carul Mic şi el roteşte În jurul Stelei Polare, Tot mirajul mă uimeşte Aştrii toţi sunt în mişcare. Văd din cer cum cade-o stea Din vis iute mă trezesc, N-o fi fost chiar steaua mea Doamne, încă mai trăiesc?

92

Îngeri şi Demoni Doamne Sfinte, ai creat omul şi i-ai dăruit de toate Să-şi trăiască a lui viaţă în belşug, prosperitate, I-aI dat Doamne şi pămîntul cu a lui enorme bogăţii,Toată fauna şi flora, subsol, munţi, ape, cîmpii. Doamne-ai fost atît de darnic şi atît de generos, I-aI dat putere, sentimente de iubire şi un psihic sănătos, I-aI dat minte să gîndescă şi apoi să acţioneze, Limbă, grai ca să vorbească şi să nu să se izoleze. Comunicativ cu alţii, să se afirme că iubeşte Deci să fie sociabil şi să spună ce gîndeşte. Să nu facă rău la nimeni, ci din contra să-i ajute Pe cei ce au probleme grele, nedorite şi nevrute. Doamne Sfinte. ai vrut ca omul să fie atît de perfect, Să nu cadă în păcate, să se comporte corect, Ai trimis atîţia îngeri pe oameni să îi ajute, Să-şi păstreze ferm credinţa, de demoni să nu asculte. Dar sunt oameni slabi de înger,care cad în derizoriu Că pe pămînt de cînd e omul, totul e-n contradictoriu, Îngerii îi protejează dar dracii-împing la păcate Nu ştiu cum, dar demonii, parcă au prioritate. Vin din infern, ucigă-i toaca, îngerii din Rai coboară, Negrul drac şi albul înger care pe care doboară, Care din ei reuşeşte pe om să-l influenţeze Să comită urgii, păcate sau pe demoni să-i sfideze. Draci-s draci pătrund în oameni şi îi fac răutăcioşi, Uită că-s creaţi de Tine şi-ajung foarte păcătoşi. Comit acte de teroare, dezastre, crime urgii, N-au nici inimă, nici suflet, au doar draci în scăfîrlii. Doamne Sfinte, te rugăm cu smerenie, credinţă Ajută-ne să scăpăm de a dracilor ingerinţă.

93

Furtuna S-a iscat o adiere, Nu-ncepuse-a bate vânt, Era ca o mângâiere Pentru tot ce-i pe pământ. M-am uitat spre nord pe cer, Nori, grămezi învolburate, Păsările prin eter Zbor şi ţipă-nfricoşate. Parcă vor ca să vestească Tot ce este vietate Urgent să se-adăpostească Că vine-o calamitate. Acum vântul suflă tare, Fulgeră şi tună, Vijelii devastatoare Este-o groaznică furtună. Copacii-s smulşi din rădăcină, Pe sus zboară acoperişuri, Cad la rând stâlpi de lumină Vietăţile fug în ascunzişuri. De prea multă-ncărcătură Norii nu rezistă, Se rup, cad în bătătură Parcă-i o apocalipsă. Apele-s învolburate De torentele de ploaie, Peste câmpuri, peste sate Trec înaltele puhoaie. Măturând în calea lor

94 Şi ducând la vale, În potop ucigător Oameni, case, animale.

95

Omenie Omu-n lume cât trăieşte Mulţi indivizi întâlneşte. Dar nu orice individ Este un om întreg, valid. Oamenii nu sunt „întregi” Când n-ai cum să-i înţelegi Şi la fel nu sunt „valizi” Când constaţi că sunt stupizi. Făr-o judecată dreaptă Şi conduită înţeleaptă Când oricum ai încerca Nu-nţelegi, nu ştii ce vrea. Iată deci înţelepciune, Judecată, raţiune, Trăsături de om normal Neschimbate de vreun val. Ori la greu, ori la uşor, Cine-i OM nu-i schimbător, Chiar de urcă sau coboară Omenia-i o comoară. A dovedi omenie Nu-i nici fală, nici mândrie E-un tezaur scump, enorm Înglobat în chip de om. Dar mai sunt şi indivizi Periculoşi şi perfizi Ce-au în vene doar venin Cum spune-un dicton latin “Homo homini lupus” Care înseamnă tradus Omul pentru om e fiară Îl doboară, îl omoară. Dacă toţi oamenii-n lume Ar da dovadă de-omenie Ne-am căpăta alt renume Şi-am scăpa de duşmănie.

96

Harta Harta ţării o privesc Mă cuprinde nostalgia, N-am cum să mă dumiresc: Asta este România? Mă încearcă o durere Mare, nemaipomenită, Oare cât o să dureze S-o vedem reîntregită? Ţara noastră, ştim, era De la Tisa pân’ la Nistru Iar la nord Pocuţia Şi la sud bătrânul Istru. Pe aceste teritorii În cam trei mii de ani Au călcat toţi detractorii Cruzi şi veninoşi duşmani. Care-au vrut şi-au ocupat Părţi din ţara noastră dragă Neputincioşi am cedat Şi-acum harta nu-i întreagă. Noi n-am cucerit pământuri, Ce nu ne-au aparţinut Şi n-am fost aduşi de vânturi Ci pereni de la-nceput. După primul mondial război Ce-a cuprins atâtea state S-a făcut şi pentru noi Mult aşteptata dreptate. Ţara s-a reîntregit Dup-o dreaptă analiză Provinciile s-au reunit

97 Treceam Prutul fără viză. Dar dreptatea a ţinut Circa douăzeci de ani Cu ameniţări de necrezut Iar ne-au rupt cruzii duşmani. În al doilea război Deşi am recâştigat Cruntă soartă pentru noi Forţat din nou am cedat. Nedreptatea se menţine, Doamne, cât va mai dura Rupturi josnice, meschine Nu se mai pot îndura.

98

Nostalgie M-am întâlnit alaltăseară Cu un foarte bun amic Şi-n discuţia sumară El mi-a spus că sunt nostalgic. Nu i-am reproşat nimica, Cred că bine-am procedat “ Ce-a vrut ca să spună-adică?” Eu în gând m-am întrebat. “Poate că are dreptate Sau o glumă- a vrut să facă, Dar cum poate să constate? Mai bine era să tacă.” Atunci nu l-am întrebat, Dar modul cum el a zis Zău mă face să constat Că nostalgic sunt precis. Mi-a plăcut copilăria Şi când mă gândesc la ea, Mă cuprinde nostalgia Deşi viaţa era grea. Au fost şi alte etape În anii care-au trecut, Mai demult sau mai aproape Le-am trăit şi mi-au plăcut. Când am urmat facultatea, Cum s-ascund, nu am uitat Grija şi seriozitatea Profilor ce m-au format. Lor acum le mulţumesc Şi atunci le-am mulţumit,

99 Sunt nostalgic, e firesc Frumoşi ani am mai trăit. Ca să-nvăţ fără de plată Patru ani la facultate Nostalgia mea-i curată, E certă, nu falsitate. Nostalgic sunt permanent Nu uit marea bucurie C-am primit apartament Atunci, la căsătorie. Unora nu le convine Când le povestesc deschis, Că tot răul era bine Cert, real, şi nu un vis. Ei vor vrea ca să dezlege, Ce am scris s-analizeze, Dar cert, nu vor înţelege Vor şti doar să protesteze. Dar protestul lor va fi Fără nici o temelie, Dreptatea va ocroti Sincera mea nostalgie.

100

Luna Luceşti acolo-n depărtare, Cu raze dulci ne tot dezmierzi, Ne dai lumină de la soare Dar nu-ncălzeşti, doar luminezi. Te cântă-atâta omenire, Dar tu rămâi acolo rece Şi tuturor le dai de ştire Că timpul trece, trece, trece. Te-au pus Selena-n calendare, După parcursul pe orbită, Cu-a tale faze uimitoare De lună plină sau umbrită. Iar tu priveşti cu chipul clar, Tot ce se-ntâmplă pe pământ, De el te-ai rupt dar în zadar Pe om tu vrei să-l faci un sfânt. Că omu-acuma e pornit La războaie şi teroare Şi-i foarte greu de stăpânit Parcă-i făcut ca să omoare. O, vino lună înapoi, De pe orbita milenară Şi scapă lumea de război De ură şi fire barbară.

101

În vizită la Ipoteşti În sacoşe ne-am luat S-avem ceva de gustat, De băut ceva lichid Şi-un distins profesor ghid, Un şofer cu-autobuz Încărcat pân’ la refuz, Noi, un grup de buni români Mai tineri şi mai bătrâni, Pe-un traseu ca în poveşti Am ajuns la Ipoteşti. Ipoteşti, locul natal Al poetului naţional Şi oriunde ne-ndreptam Peste tot parcă-l vedeam În copilăria lui Prin mijlocul codrului. Şuierând când îl chema, Râzând când îl părăsea Şi vorbind cu codrul verde Dorinţele nu le pierde. Din contra s-aprind dar tac, Pân-ajunge sus, la lac, Lacul este plin de nuferi Îl priveşti şi parcă suferi, Sunt toţi galbeni cu foi verzi, Închizi ochii şi visezi. Cercuri albe-n valuri parcă Răspândite de o barcă Şi pe mal, plin de dorinţă, Eminescu în fiinţă, Vrea din trestii să răsară O zână, o domnişoară Şi la piept cu-acea copilă Să-ncropească o idilă, În luntrea mică pe ape, Din mână vâsla să-i scape Şi profund înamoraţi

102 Să plutească-mbrăţişaţi, Vântu-n trestii şuşotească, Blânda lună să-i privească Cu-a ei rază dulce, lină Poleindu-i cu lumină. Dar deodată el tresare Ea din trestii nu apare Şi-ntristat de-a lung de maluri Vede tremurul de valuri, Ce duceau pe creasta lor A lui dorinţe de amor. Şi purtându-le departe Se simte-n singurătate Lângă lacul cel albastru Se consideră-un sihastru Tot privind aşa la nuferi, Doamne, rău atunci când suferi. Iar pe noi, vizitatorii Parcă ne-au cuprins fiorii.

103

Promisiuni Oamenii-s de multe feluri: Cei mai mulţi au demnitate, Alţii să-şi atingă ţeluri Fac promisiuni deşarte. E o practică mai veche Şi mulţi speră în minuni, Când se iau după ureche Şi cred în promisiuni. Este o înşelăciune Dacă prejudiciezi Făcând o promisiune Fără ca s-o onorezi. Nu mai credeţi oameni buni Baliverne împănate, Spuse drept promisiuni Ce rămân neonorate.

104

Privatizare Ce-i aia privatizare? M-a întrebat ieri un amic. Să-i răspund la întrebare Nu ştiam cum să-i explic. Ca să fiu documentat Căutai prin dicţionare Şi din ele am aflat Sinonim-deposedare. Mai găsii în dicţionare Multe alte analogii Ca frustare,fraudare, Prădare, furt sau hoţii. L-am căutat pe amic Cu răspunsul la-ntrebare Şi-ncercai ca să-i explic Ce-i aia privatizare. M-am uitat la el atent Ceva,ceva nu-i plăcea Parcă nu era prezent S-asculte din ştiinţa mea. M-a cuprins brusc o mirare Cînd mi-a zis puţin răstit Asta-i naţionalizare, Degeaba te-ai pregătit. M-a pus iarăşi în dilemă Ce e naţionalizare? Tare-ncurcată problemă O fi tot privatizare? Şi din nou am studiat Prin tot felul de izvoare

105 Şi mult mai documentat Să-i explic eram în stare. Dar amicu-avea dreptate Că la naţionalizare S-a luat o proprietate Prin certă deposedare. S-a luat, s-a confiscat De cei ce aveau puterea Şi statului i s-a dat Aproape toată averea. Acum, la privatizare Statul e deposedat Şi se dă la fiecare Ce s-a naţionalizat. Că expresia în sine De spui „Naţionalizare” Oricum nu prea sună bine Punem un semn de mirare. Iar acum, la inversare Amicului pot să-i spun Că şi la privatizare Mai trag unii câte-un tun.

106

Ce ştim şi ce dorim Ştim desigur că trăim Şi că viaţa o simţim, Chiar de nu e cum dorim Nu vrem ca să flămânzim, Foamea să ne-o păcălim. Şi nu vrem să-nţepenim S-ajungem la ţintirim, Muncitori noi vrem să fim Şi în schimb vrem să primim S-avem din ce să trăim. Nu vrem să ne chinuim, Nici ca să ne lăfăim Noi ştim să ne hărnicim Un trai bun să făurim. Dar nu vrem cobai să fim, Tot mai prost să ne hrănim, Haine vechi să peticim. Ceea ce noi ne dorim Stăpâni pe ţară să fim Şi să o reîntregim Demni, în pace să trăim, Diplomaţi mai buni să fim, Româneşte să vorbim, Tot mereu să reclădim, Tot ce-i rău să ocolim De duşmani să ne păzim. Şi la toţi să dovedim C-avem planuri şi gândim Ce să dăm, ce să primim Şi mereu să chibzuim Cum să ne îmbogăţim. Viaţa să ne-o-nveselim, Şi mai e un factor prim Mult mai solidari să fim Să nu ne mai terfelim, Să nu ne bălăcărim Între noi să ne bârfim,

107 Lumea să nu o minţim, Dar nici să ne linguşim Imaginea să ne-o ştirbim, Ci din contra s-o-ntărim, Cu nimic să nu greşim Că mai greu e să plătim.

108

A fost odată A fost odată, dragi copii, O altă ordine în stat Când se cerea corect să fii, Cinstit şi-n viaţă cumpătat. A fost odată când studenţii Erau pe gratis instruţi, Şi nu se impuneau pretenţii Ca să plătească-a lor părinţi. Studenţii după absolvire, Erau urgent repartizaţi În funcţie de pregătire Şi deveneau salariaţi. A fost o perioadă-n care Şomeri în ţară nu erau, Când se dădea la fiecare Salarii după cât munceau. A fost odată când nemunca Era de lege sancţionată, Şi toţi înţelegeau porunca Să duc-o viaţă ordonată. A fost odată, dragii mei Spitalizarea gratuită, Nu-ţi pretindea dolari sau lei Să te-operezi de-apendicită. Iar medicii manifestau O mare, responsabilitate Pe pacienţi ei îi tratau Cu multă profesionaliate. În staţiunile de-odihnă, De tratamente, balneare,

109 Aveau toţi linişte şi tihnă Fără vreo discriminare. Iar salariile erau Foarte just echilibrate, Pentru toţi cei ce munceau Nu era inechitate. Cei ce erau mari demnitari În guvern sau parlament, N-aveau salariile mai mari De cinci la unu per procent. Şi muncitorii şi ţărani Mergeau la munte sau la mare Şi nu se plângeau de bani Că ajungea la fiecare. Era şi-o moralitate Pe care toţi o respectau, Între limite exacte Care nu se depăşeau. Tinerii nu se drogau, Erau ageri şi frumoşi, Mulţi din ei nici nu fumau Erau tare respectuoşi. Cei ce n-aveau locuinţă Erau ajutaţi urgent Şi primeau în folosinţă Cu chirie, apartament. Mult nu trebuiau s-aştepte Cererea la aprobare, N-aşteptau pe holuri, trepte Cu plicuri în buzunare.

110 Legile erau severe Pentru toţi aceia care Încercau să-şi fac-avere Prin furt sau delapidare. Fetele la noi pe-atunci Erau bine educate, Nu erau duse la „munci” De mafioţi racolate. Nici vorbă nu se-auzea De trafic de carne vie, Nimeni nu îşi permitea O atare-anomalie. Nu se voia dictatură Internă sau din afară Nici porniri, vrajbă şi ură Şi nici comportări de fiară.

111

Apa şi focul

-

A zis apa către foc: - Astăzi ai avut noroc, N-am ştiut că te-ai aprins Că urgent eu te-aş fi stins. Focule, ia bine-aminte, Ştiu că eşti mult prea fierbinte Şi că ai în tine draci, Ce-ntâlneşti în scrum prefaci Şi ai prefăcut în scrum Valori multe, însemnate, N-am să te mai las de-acum, Te voi pedepsi la moarte. Eu te voi executa Fără nici o judecată, Nimeni nu te va ierta Că nu meriţi altă soartă. Oricând am intervenit În aburi te-ai transformat, Mult timp nu mi-a trebuit Să te sting. Şi-ai sucombat. - Stai, m-ai criticat destul Focul brusc interveni, Eu de critici sunt sătul Şi oricând pot izbucni. Apă, fi-i mai calculată Tu eşti răul cel mai mare Vii, distrugi, îneci îndată Tot ce-n cale îţi răsare! Şi rămân în urma ta Stricăciuni, mii de cadavre, Dezastru ce nu-l poţi uita Iar tu vii şi-mi spui palavre? Focule, să-ţi spun ceva? Vezi pădurea cea de brazi? Dacă eu n-aş exista N-ai avea tu ce să arzi. N-ar fi brazi şi nici păduri

112 Oameni şi-alte vietăţi Pe câmp nu ar fi culturi Şi nici alte varietăţi. Eu exist în tot ce-i viu, De când sunt nici nu mai ştiu, Fără mine nu se poate Sunt primordială-n toate.

113

Norica - senator Eu, fiind foarte ocupată, Liberă nici un moment, Am trimis a mea nepoată În locul meu la Parlament. I-am spus cum să procedeze, Să stea cât mai liniştit, Cum trebuie să voteze Să nu dea de bănuit. Însă a fost depistată De-un reporter vigilent, Dar noroc! Am fost scăpată Cu-n banal avertisment.

114

Virgil Săhleanu Un oraş îndoliat Acum Iaşul este, Dup-acel asasinat Dureroasă veste. Erai foarte respectat Tu, Virgile dragă, Ca lider de sindicat De-o uzină-ntreagă. O uzină cu contracte Foarte avantajoase, Cum rezultă cert din acte Ţării aduceau foloase. Dar de ce s-aducă ţării Iar noi proşti să fim? Hai s-o dăm privatizării Să ne-nbogăţim. Tu Virgil ai demascat Marea nedreptate, Iar acum eşti îngropat La Eternitate. Te-au ucis pe casa scării În mod bestial, Victima privatizării Erou sindical.

115

Tribunale Ca emblemă-i o balanţă Ce-i corect echilibrată, În procese, în instanţă Ea nu poate fi-nclinată. Pentru magistraţi înseamnă Să nu cadă-n influenţă Altfel unii de-i îndeamnă Ei s-aplice legea-n esenţă. O soluţie nedreaptă Voit dată de-o instanţă, Este cea mai gravă faptă Pentru ea nu-i toleranţă. Iar astfel de magistraţi Făr-un dram de demnitate, Trebuiesc înlăturaţi Şi pedepsiţi cu fermitate. Ei sunt mai periculoşi Decât orice infractor, Ajung cei mai ticăloşi În rândul magistraţilor. Dar, după cum unii dictează Apar tribunale-ad-hoc, Scopul şi-l realizează Şi sentinţa-i “Trageţi! Foc!”. Că sunt condamnări la moarte Cu probe premeditate, Cu proceduri, legi încălcate Iar ei zic că fac dreptate. Iar acele tribunale La comandă-nfiinţate,

116 Zise ”internaţionale” N-au nici o legaliate.

117

Limba română Unii susţin o poveste, Că-n România de est, Altă limbă se vorbeşte Nu ca cea vorbită-n vest. E desigur nebunie, Să se spun-aşa ceva, Un blestem, o blasfemie Pentru cei din Moldova. Nu ştiu cum judecă unii, Şi ce vor să dovedească, În capul lor gărgăunii Îi încurcă să gândească. O crasă denaturare, A avut loc la Prut, recent, Un om fără orientare A vorbit incoerent. Cu certă absurditate, Vorbind clar, în româneşte, A afirmat cu răutate C-a vorbit moldoveneşte. Cum în lume nu există, O limbă moldovenească, Peste Prut tot mai persistă Influenţa-mpărătescă. De la Nistru la Carpaţi, E Moldova noastră-ntreagă, Toţi locuitorii-s fraţi Etnia şi limba-i leagă.

118

Tabloul Am rămas perplex, „tablou”, Când tabloul îl văzui, După ce-l primii cadou Şi l-am agăţat în cui. L-am privit atent, din faţă, Ca să înţeleg pictura, Pe un fond de ou de raţă Dar nu pricepeam figura. Deoarece şi figura Avea fond de ou de raţă, Sesizam doar trăsătura Ca un firicel de aţă. Şi-acest firicel de aţă, Întins oval în tablou, Închidea o suprafaţă Ce părea a fi un ou. Şi atunci mi-am revenit, Din postura de tablou, Viaţă! Maestrul a dorit S-o reprezinte prin ou. Viaţă!-atuncea am strigat, Artistu-a pus-o-n tablou, Dar pe ou cin’ l-a ouat? Mă-ntrebai uimit din nou. Răspunsul nu l-am aflat, Dar ou-n tablou l-a pus Şi apoi precipitat După cloşcă el s-a dus.

119

Actualităţi Cei ce au puterea-n mână, Doamne, multe mei scornesc, De trei ori pe săptămână Dezbină şi zăpăcesc. În loc ca să facă planuri, Să ieşim din fundătură, Ei lansează doar sloganuri De-nvrăjbire şi de ură. Şi astfel mâncătoria, Între oameni se-nteţeşte, De te-apucă nebunia, Un circ ce te zăpăceşte. Un slogan:”Să trăiţi bine!” Pe prea mulţi i-a zăpăcit, S-au convins însă în fine Că prea uşor s-au păcălit. Nivelul de trai tot scade, Taxe, biruri şi-alte dări, Din venituri le tot rade Multe, mari impozitări. Dobâda ce-i practicată Pentru bani depuşi de-o parte, E şi ea impozitată De n-ajung nici să te-ngroape. Iată că trăim sloganul “Mult mai rău în loc de bine”, Că le-am dat la vot ciolanul Zău, acuma mi-e ruşine. Cu corupţia cea mare, Tot la fel s-a vâturat,

120 Că face eradicare Cu toţi cei ce-au guvernat. S-au convins dar cu durere, C-au dat şi cu asta-n şanţ, Corupţi sunt şi la putere Şi în rândul celorlalţi. Acuma prin dosariada, Declanşată se instigă, Să fie o mineriadă Mai feroce, mai aprigă. Se anunţă o perioadă De-nvrăjbire, răzbunare, Multe victime-o să cadă În crunta încrâncenare. Va fi de lungă durată, Ura, vrajba, duşmănia, Începută într-o dungă Dar unde-i vinovăţia? Că orice vinovăţie Trebuie cert dovedită, Probele-n dosar să fie Ca o stâncă-ncremenită. Fiecare caz în parte, Profund trebuie cercetat, Faptele analizate Ce urmări au generat. Vrem să-nvingă raţiunea, Să găsim calea cea bună, Să dispară urâciunea Să ieşim din văgăună.

121

Sfântul Gheorghe Astăzi este sărbătoare, Serbăm Mucenicul Mare, Nou prilej pentru pileală, Bem, nu-i timp de plictiseală. Sfântul Gheorghe este azi Cel mai voinic, mai viteaz Dintre sfinţi şi mucenici, De asta suntem aici. Da, suntem aici de asta, Eu mi-am luat chiar şi nevasta, Cu drag să-l sărbătorim Pe-un profosor omonim. Un profesor erudit, Cult, învăţat, erudit, Dar n-am venit să-nvăţăm Am venit ca să mâncăm. Şi desigur, să toastăm, La mulţi ani ca să-i urăm, Hai să ridicăm paharul Şi să savurăm nectarul. Să bem câte-un păhărel Din podgoria “Ionel”, La mulţi ani domn’ profesor Zău, sunteţi strălucitor. Că vă întreţine silueta Cu drag doamna Nicoleta, Cu-a dânsei delicateţe Vă menţine-n tinereţe. Şi cu multă gingăşie Vă insuflă bucurie.

122 Azi e foarte bucuroasă De serbarea lui voinicu’ Priviţi cât e de frumoasă Şi-l soarbe din ochi pe Gicu. Noi, aici, care suntem Pe-amândoi vă-mbrăţişăm De Sfântul Gheorghe să bem, Şi “La Mulţi Ani” vă urăm. Dar cum Sfântul Gheorghe-i mâine, (Azi suntem în 22), Peste noapte vom rămâne Nu vom pleca până joi.

123

Concediu Vara asta a-nceput Cu ploi şi cu răcoare, Iar în plan eu am avut Ca să merg la mare. Planul să-l îndeplinesc Am întins pelteaua, Dornic ca să reuşesc Am tot strâns cureaua. Vremea văd că se-ncălzeşte, Timpul se tot scurge, Altceva mă perpeleşte: Banii-mi vor ajunge? Economisesc de-un an Şi lunar tot socotesc, E necaz, aman-aman, Mai mulţi bani îmi trebuiesc. N-am mai fost de cin’şpe ani La vreo staţiune, Am ajuns săraci, sărmani, Fă Doamne-o minune. Nici anul ăsta nu pot Să fac un sejur la mare, Iar la nul, cum socot, Nicicum nu voi fi în stare. Că mintenaş intrăm în UE Şi europeni vom fi, Preţurile-au să tot suie, Vom avea din ce trăi? Da, desigur, vom avea, Dar trebuie să muncim

124 Şi să terminăm cu cearta De ce-i rău să ne ferim.

125

Sesiune parlamentară Parlamentarii au fost chemaţi, din a lor vacanţă, Într-o sesiune de urgenţă, printr-o ordonanţă. Unii spun că s-a impus, o atare sesiune, Să se-arobe niscai drepturi, la o uniune. Uniune ce reprezintă, un grup de minoritari, Ce vor musai pe români, să-i transforme în maghiari. Să-i oblige să renunţe, la graiul dulce românesc, Să înveţe toţi maghiara, aşa cum dânşii doresc. Şi dac-un român nu ştie, nu-nţelege limba lor, În procese la instanţe, s-angajeze translator. O pretenţie absurdă, dar cu bătaie mai lungă, Să se-audă-n ţări vecine, unde vor ei să ajungă. Ca pretenţia să reziste şi să devină legală, Ea să fie introdusă în legea fundamentală. În Constituţia ţării, o astfel de prevedere, Ca-n Ardeal limba română, să se vorbească-n tăcere. Asta vor minoritarii, să ajungem de ocară, Şi consideraţi străini, în a noastră scumpă ţară. Naţiunea română s-a format istoriceşte, Şi pe glia moştenită se vorbeşte româneşte. Din populaţia ţării, opt la sută e maghiară, Care vrea ca-n România, să-şi formeze a lor ţară. De asta minoritarii, sunt ostili faţă de-al nostru steag, Faţă de limba română, de tot ce ne este drag. Deşi ţara noastră este stat unitar naţional, Ei susţin în duşmănie, că e multinaţional. Vor acuma referendum, vor un ţinut secuiesc, Dar uită relele făcute acestui neam românesc. Nu le mai înşir pe toate, ce vor ei şi ce poftesc, Cert este că nu le place neamul nostru românesc Şi se vor stăpâni pe-o parte din pământul strămoşesc.

126

Pădurea Pădure dragă pădure, Te iubim dintotdeauna Ne-ai fost mamă,ne-ai fost tata Sălaş cînd venea furtuna De milenii ne eşti frate Ne hrăneşti şi ne-ai hrănit La nevoi ne-ai dat de toate Pe străbuni ia-i găzduit Trăind oameni-n pădure Sau hrănit cu-afine mure Zmeură,coarne.bureţi Carne de capre,mistreţi Nădejdea nea fost pădurea Suntem aici băştinaşi Nu barbari veniţi de aiurea Pe aici fără înaintaşi Darnică şi primitoare, Ne-ai dat lemn să construim Toate cele necesare Şi iarna să ne-ncălzim Codrule noi te slăvim Că la timp ne-ai dat de toate Ne-ai ajutat să vieţuim A noastră perenitate Vrem ca toţi aceia care, Tot mereu te jefuesc Să-şi petreacă la răcoare, Tot timpul cît mai trăesc.

127

Cros fără cronometru De când mă ştiu, eram copil, De-atunci am început s-alerg, Că viaţa este-o alergare C-un început şi un sfârşit Şi sunt aşa de mulţi cei care S-au înrolat ca într-un cros Dar nu se-ntrec în alergare, Fug fiecare în a lor stil, Pe-a lor culoar, pe-a lor cărare. Eu nu le ştiu culoarul lor Nici ei nu ştiu cărarea mea Şi-n crosul nostru nu ne-oprim Tot alergem de când ne ştim, Parcursul este scurt sau lung Când am pornit ne amintim Dar eu nu ştiu unde-o s-ajung Nici ei nu ştiu cât vor fugi Ce-am întâlnit şi ce-am văzut, Sunt amintiri doar din trecut Iar cei ce încă mai fugim Ce-om întâlni încă nu ştim Şi-n crosul ăsta neanunţat Tot alergăm neîncetat Dar timpul nu e măsurat Şi ce-aşteptăm noi de la cros? Să fie fuga cu folos Şi de se poate cât mai lungă Dar astea sunt nişte dorinţi Ce le cerşim de la părinţi Dar noi nu ni le-am pus în plan Când am plecat, în care an? Iar crosul ăsta nebunatic Se aseamănă cu un concurs În care nimeni nu cunoaşte Când se termină al lui parcurs. Parcursul mulţi l-au încheiat Dar şi mai mulţi s-au înrolat La modul cel mai natural

128 Iar alţii au căzut din fugă Loviţi de-un fulger, de-o entorsă De-o crampă sau striviţi de-un val. Şi-al lor parcurs s-a terminat Dacă nu toţi, măcar o parte Ar fi putut să mai alerge Şi-ar fi ajuns, poate departe. Dar ei nu au putut alege Că pe trasee, pe culoare Nu-s puse semne de-orientare.

129

Mincinoşii Despre vânători se spune Că sunt cei mai mincinoşi. Dar ei spun doar poante bune, Sunt vânzători de gogoşi. Desigur că vânătorii Fac şi glume piperate, Dar nu ei sunt purtătorii De minciuni în societate. Trebuiesc delimitate Minciunile de glume, Că minciuni bine-npănate Circulă prea mult în lume. Minciuni bine împănate Prin mass-media transmise, Mulţi le cred adevărate Când le-aud sau le văd scrise. Şi astfel, realitatea E voit denaturată, Şi începe-adversitatea Între oameni deîndată. Vinovaţii-n lumea asta Spun că alţii-s vinovaţi, Minciunesc lumea şi basta Iar ei se cred cei mai curaţi. Şi-astfel lumea e minţită Când de unii, când de alţii Şi mereu e păcălită Neştiind care-s vinovaţii.

130

Recunoaştere Am fost şi sunt informator, Nu mă mustră conştiinţa Şi spun asta tuturor Că a mea afost voinţa. Declar liber şi deschis Am dosar la Ce-Ne-Sas, Multe note eu am scris Şi-n dosar ele au rămas. Unii cu tupeu, relaţii, Dosarul şi l-au golit, De acele informaţii Care i-ar fi osîndit. Informaţii eu am dat Şi am procedat corect, Cînd lucram la combinat Şi urmăream un suspect. Cum suspectul meu era Ca şi mine inginer, M-am convins că el voia Să distrugă un atelier. Atelierul aşa numit, Loc foarte periculos, Un incendiu izbucnit Ar fi fost dezastruos. Am aflat şi-am informat Despre grava pregătire Şi sunt mândru că am dat Ajutor la prevenire. Un control „inopinat”, A găsit la timp trotilul Şi urgent s-a depistat

131 Sursa de foc şi fitilul. De nu era prevenit Dezastrul catastrofal Mulţi muncitori ar fi murit Şi mai mulţi duşi în spital. Au trecut atâţia ani, Sunt informator şi-acum Că avem destui duşmani Eu mi-aduc aport postum.

132

Copilul şi barza Un copil isteţ din fire, Se-ntreba aşa-n neştire Cine l-a adus pe lume Şi de unde are nume? Că un alt copil i-a spus C-o barză l-ar fi adus Şi i-a dat drumul pe coş, De-a ajuns în leagăn, jos. Fiind curios dumnealui, O-ntrebă pe mama lui: - Mamă, barza m-a adus? - Da, aşa a vrut Isus. Pe uşă s-a strecurat Şi pe tata l-a-ntrebat: - Tată, cred că ştii mai bine Barza m-a adus pe mine? - Da, băiete aşa este Barza cu a ei poveste A venit din cer, de sus Şi pe tine te-a adus. Tată, mama e frumoasă, Tânără şi inimoasă, Te întreb de ce atunci, Tu cu berzele te-ncurci?

133

Tricolorul românesc Tricolorul românesc E stindardul nostru sfânt. Roşu-i sângele ostăşesc Scurs pe-al nostru drag pământ. Sânge de eroi vărsat Pentru ţară, neam şi glie, Că duşmani ne-au atacat Să ne rupă din moşie. Din moşia moştenită De la străbunii daco-geţi, Decebal şi Burebista, Regi viteji şi buni şi drepţi. Galbenul e bogăţia Holdelor de grâu în pârg, Roditoare ne-a fost glia Muncită cu drag şi sârg. Românii ştiu să muncească Cu multă râvnă şi spor, Ca producţia să crească În industrie şi pe-ogor. Albastrul ne este cerul Şi pe steag el e marcat, Completând astfel drapelul Unui neam neânfricat. Trei culori înseamnă glia Şi-o istorie milenară, Din străbuni avem moşia Cea mai scumpă, mândră ţară. Avem sfânta datorie Să-ntregim ce-am moştenit Şi să ne-apărăm moşia Prin efort necontenit.

134

Sunt ghinionist Mi-a trecut pe dinainte În fugă pisica neagră, Voi avea doar zile fripte Săptămâna asta-ntreagă? Că săptămâna ce-a trecut Şeful s-a luat de mine, Spunându-mi că m-a văzut Cum eu tai frunze la câine. Zău, nu ştiu ce-a vrut să spună Sunt foarte dezamăgit, Va începe-acum furtună Sau va fi mai potolit? Declar sincer că mi-e frică Nu cumva s-ajung şomer, Ce mă fac la o adică? Tremur ca un frigider. Uneori ştiu c-am lipsit Şi m-am dat cu băutura, Dar curând m-am pocăit Şefu, nu-mi face figura! Azi, trecând pe lângă şcoală Copleşit de întâmplare, Mi-a ieşit cu cofa goală Cred că doamna-nvăţătoare. Alt ghinion mă aşteaptă Mă gândeam îngrijorat, Şi mergând pe partea dreaptă Un Oltcit m-a acroşat. Doar atât am reţinut C-am fost la pământ trântit,

135 Nu ştiu cât timp a trecut Că la spital m-am trezit. Dup-acea spitalizare La servici m-am dus urgent, Ce-o să-mi spună şeful oare? Că-s distrat şi neatent. Când la servici am intrat Văd că şeful e nervos, Mi-a spus că-s retrogradat Cu două trepte mai jos. Nevestei i-am povestit Ceea ce mi s-a-ntâmplat, Mi-a spus că s-a lămurit Şi de mine-a divorţat.

136

Autonomie Autonomia este sinonim eliberare, Dar şi dezrobire, libertate sau descătuşare. Sunt destule sinonime ce cuvântul definesc, Din păcate sunt şi oameni ce aiurea-l folosesc. Mă refer aici al cei ai căror înaintaşi Au migrat sute de ani dar aici n-au băştinaşi. Noi românii n-aparţinem de popoare migratoare, Viţa noastră strămoşească are rădăcini milenare. Prin aceste sinonime noi voim clarificare Dar să le luăm pe rând – ce este eliberare? Cum acest cuvânt înseamnă scăpare de jug străin Nu-nţelegem de ce unii au în vene doar venin. Noi n-am subjugat pe nimeni şi nici nu am oprimat, Să ne spună cine vrea ce avem de eliberat? Iar acum alt sininim precizat drept dezrobire, Menţionat în dicţionare deci nu numai în vorbire. Cei ce susţin şi doresc autonomie, vor să fie dezrobiţi, Ei n-au ieşit din sclavagism şi de “robie striviţi”. Noi românii am depăşit de mult perioada sclavagistă, Nu suntem stăpâni de sclavi şi sclavie nu există. Cine spune că-i robit în a noastră scumpă ţară, E duşman al României, pentru noi el e o fiară.

137

Pluguşor Ia sunaţi din zurgălăi Şi porniţi plugul, flăcăi. Bună seara, gospodari, Bună seara, boieri mari, Am venit să trag o brazdă La mult onorata gazdă, Am venit cu pluguşorul Ca să ar din nou ogorul Aşa cum ştim din străbuni De la părinţii noştri buni, Din cei şapte ani de-acasă, De pe băncile din clasă, Din exemple pozitive Şi din cele negative. Am plecat de la rondou Tocmai de sus din Copou, Şi-am venit să ur, să strig, Că mi-e foame şi mi-e frig. Şi-am venit c-o urătură Fiindcă ştiu c-aveţi căldură Ce din suflet izvorăşte Şi din inimă porneşte. O căldură omenească, Curată şi creştinească. Noi de-aceea vă urăm Şi la Domnul ne rugăm Norocul să vă-nsoţească Şi la muncă şi acasă S-aveţi o viaţă frumoasă, În deplină sănătate, Bucurii, prosperitate Şi-nţelegere la toate. Iar la anul care vine Să trăiţi cu mult mai bine, Iar în anii următori Mai bine de zece ori.

138 Ia sunaţi din zurgălai Ca să fie-aşa, flacăi Staţi vă rog, n-am terminat Că ogoru-i lung şi lat, Un ogor bogat, fertil, Muncit cu drag şi cu stil. Prin muncă şi hărnicie Consecvenţă, dibăcie A doi oameni gospodari Puşi mereu pe fapte mari, Ce-n prezent şi peste ani Vor şti să câştige bani, Prin muncă, preocupare, Prezenţă şi-ndemânare, Prin efort inteligent, Chibzuinţă şi talent. Iată deci că plugul ară, Roadele încep s-apară Şi ca roadele să fie O reală bogăţie Mai pocniţi din bici, flăcăi Şi sunaţi din zurgălăi. Şi-n sfârşit, a mea urare, Să trăiţi şi la mai mare, Iar din anul două mii Baftă, noroc la copii, Să vă bucuraţi cu toţii Şi să vă vedeţi nepoţii La şcoli şi la facultate Cu excelente rezultate. Şi să vă decidă sorţii Să şcoliţi şi strănepoţii, Strănepoţi ageri, frumoşi, Cu străbunici sănătoşi Toţi cei mici să vă trăiască Şi-ntr-un trai mai bun să crească, Iar şi noi, pe lângă ei S-intrăm în mileniul trei, Iar de ne-om vedea intraţi

139 Să trăim ca nişte fraţi, Toţi românii să se-mpace Şi să nu se mai atace, Să-l vedem pe Iliescu Pupându-l pe Diaconescu, Vadim pe Constantinescu, Vasile pe Isărescu CFR-iştii pe Băsescu. Georgescu pe Măgureanu Şi Mitrea pe Meleşcanu, Iar Năstase pe furiş Sărutându-l pe Opriş Şi-n sfârşit UDMR-iştii Sărutând PUNR-iştii Şi să strige-n gura mare Vivat România Mare. Doar Petre Roman săracu’ El îl pupă şi pe dracu’ Musai să treacă pe punte, Dar nu-n coadă, ci în frunte. Iată deci a mea urare, Să treacă toţi la împăcare, Ia să ne-mpăcăm şi noi, Să scăpăm de griji, nevoi, Şi-ncepând cu două mii S-avem numai bucurii, Vă urez la toţi, în bloc, Sănătate şi noroc.

140

CUPRINS 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21

Să fiu iar copil aş vrea 8 Martie Casa părintească Tata Mama Scrobul La şcoală Trecură anii Dreapta, centru, stânga Alianţe electorale Alegeri libere Cota unică Dorinţă Lumea Intr-un sat Presa şi poliţistul Vecinul Stupul La câmp în copilărie Salva – Vişeu Autoapreciere

9 11 12 14 15 17 19 21 23 24 25 26 28 29 30 32 34 35 37 39 40

141

22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47

Prietenie Piatra Neamţ – Bicaz Dreptatea şi strâmbătatea Sănătatea Unde-i opera ta, Doamne? Un bătrân Răsplata muncii Electorală 2000 Pensia România Patria şi jaful Timpul Eminescu, „Doina” ta Schimbare Ploaia Vântul Prutul Microreformă Teroare şi terorism De când ştim Ajută-i Doamne Speranţe Prima vânătoare O furnică Nenorocire ori catastrofă Dragoste şi ură

41 43 44 45 46 47 48 50 53 54 56 58 60 62 63 64 66 67 69 71 73 74 75 77 79 81

142

48 49 50 51 52 53 54 55 56 57 58 59 60 61 62 63 64 65 66 67 68 69 70 71 72 73

De câte ori, iubito De ce tace premierul Democraţie La joacă Lumea Paştele Amurg Îngeri şi demoni Furtuna Omenie Harta Nostalgie Luna În vizită la Ipoteşti Promisiuni Privatizare Ce ştim şi ce dorim A fost odată Apa şi focul Norica – senator Virgil Săhleanu Tribunale Limba română Tabloul Actualitate Sfântul Gheorghe

83 84 85 87 89 90 91 92 93 95 96 98 100 101 103 104 106 108 111 113 114 115 117 118 119 121

143

74 75 76 77 78 79 80 81 82 83 84

Concediu Sesiune parlamentară Pădurea Cros fără cronometru. Mincinoşii Recunoaştere Copilul şi barza Tricolorul românesc Sunt ghinionist Autonomie Pluguşor

123 125 126 127 129 130 132 133 134 136 137