XVI. PUBLICAȚIILE PERIODICE DIN RASSM (2 ore) 1. Să relateze despre publicațiile apărute în RASSM. 2. Să descrie premisele apariției presei ilegale din Basarabia în aa.1917-1924. 3. Să determine motivul apariției ziarului ” Plugarul Roș„. 4. Să estimeze perioada de ”moldovenizare„ în presa timpului. Prima publicaţie periodică care a apărut în condiţiile orînduirii social-politice sovietice a fost ziarul „Plugarul roş", lansat la 1 mai 1924 la Odesa, fiind editat de către Secţia Moldovenească a Comitetului Gubernial Odesa al Partidului Comunist (bolşevic) din Ucraina. Publicaţia era adresată moldovenilor din stingă Nistrului şi avea ca obiectiv crearea RASSM. De la 16 septembrie 1925 apare şi versiunea ei ucraineană - „Червона Орач", ulterior „Социалистична Молдавия" („Moldova Socialistă"; în 1933, redacţiile acestor ziare au fost separate). Din decembrie 1924, ziarul este editat la Balta, din 1929 - la Tiraspol, iar în timpul războiului la Moscova şi Soroca. Din 1944, ziarul apare la Chişinău. în anul 1930, „Plugarul roş" este redenumit „Moldova Socialistă", denumire sub care a apărut pînă în august 1990. „Plugarul roş"/„Moldova Socialistă" a fost nucleul presei de partid şi sovietice a RASSM, alături de ziarul „Comsomo-listul Moldovei" (1930), revista pentru copii „Scînteia leninistă" (1930), revista „Moldova literară" (1929); din 1931 -„Octeabriu în Moldova", iar din 1932 „Octombrie", ediţiile „Pentru cărturărie delaolaltă" (1931), „Gazeta literară" (1932), „Osoaviahim la pază" (1932), ziarele raionale şi cele de tiraj. Prima gazetă locală a apărut la 20 iunie 1930, la Camenca, sub denumirea „Drumul leninist", după care ziare similare au început să apară în toate centrele raionale: la Grigoriopol - „Năvălirea socialistă", la Slobozia - „Colectivis-tul pridnestrean" la Dubăsari - „Lupta le-ninistă" etc. Ele erau organe de presă ale comitetelor raionale ale Partidului Comu-nist. Ziare de tiraj încep să apară în cadrul unităţilor economice. în primăvara anului 1934, în RASSM apăreau 23 de ziare ale secţiilor politice de la staţiile de maşini şi tractoare. De menţionat că o bună parte dintre publicaţiile periodice au fost editate în limba ucraineană. Presa naţională din RASSM a început să fie editată, după cum se menţiona într-o decizie de partid, „în limba moldovenească cu litere ruseşti" ca o condiţie de anulare a influenţei limbii române, în consecinţă, limbajul presei a fost unul degradant şi artificial. Între anii 1931 şi 1937, întreaga presă a utilizat treptat grafia latină, fapt ce a revitalizat fondul lexical şi a asigurat exprimarea coerentă. Din 1938, presa revine la grafia chirilică. Publicaţiile periodice din RASSM, concepute drept instrumente pentru promovarea în rîndurile minorităţilor naţionale a ideologiei comuniste, au funcţionat, în toţi anii de existenţă, în tiparele presei de partid şi sovietice: în
RASSM au apărut, în această perioadă, cca 50 de gazete republicane, judeţene, orăşeneşti şi raionale, cu un tiraj de 200 mii de exemplare, şi 3 reviste. În anul 1940, publicaţiile periodice centrale din fosta RASSM s-au extins asupra teritoriilor basarabene, iar centrul editorial al presei se mută de la Tiraspol la Chişinău, capitala RSSM. La 27 septembrie 1940, ziarul „Moldova Socialistă" este transformat în organul central de presă al CC al PC(b) al RSSM. Acelaşi statut îl capătă şi varianta lui ucraineană, substi-tuită imediat prin cea rusă - „Советская Молдавия". Tirajul lor creşte brusc pînă la 200 mii de exemplare. Ziarul destinat tineretului - „Comsomolistul Moldovei", dublat şi în limba rusă, a devenit organul de presă al CC al Uniunii Tineretului Comunist din Moldova. A fost iniţiată o publicaţie nouă - „Schimbul leninist", adresată adolescenţilor, care, de asemenea, era bilingvă. La 30 iunie începe să apară ziarul „Бессарабская правда" („Adevărul basarabean"). A continuat editarea revistelor specializate „Scînteia leninistă", „Octombrie" etc. în anul 1940, comitetele judeţene de partid, împreună cu organele executive din noile structuri administrativ-teritoriale, create în fostul ţinut basarabean, au fondat ziare locale: la Cahul- „Сталинская победа" („Victoria stalinistă"), la Soroca- „Steagul roşu", la Orhei - „Puterea Sovietelor" etc. La prima Sesiune a Sovietului Suprem al RSSM din 10 februarie 1941 a fost adoptată Legea cu privire la introducerea pe teritoriul basarabean a grafiei chirilice, în anii de război, presa RSSM, practic, şi-a suspendat activitatea. În această perioadă a continuat să apară doar ziarul „Moldova Socialistă" pe front şi a avut dimensiunile unei gazete militare de tiraj. La 25 decembrie 1942, ziarul revine la titlul „Moldova Socialistă" şi pînă în 1944 a fost editat la Moscova. Istoria postbelică a presei din RSSM începe în anul 1944, la Soroca, unde în lunile martie-august a fost reluată editarea zia-relor „Moldova Socialistă", „Советская Молдавия", „Tînărul leninist". Ulterior, redacţiile ziarelor centrale au fost trans-ferate la Chişinău, în centrele judeţene au fost relansate ziarele bilingve locale, secţiile politice din cadrul staţiilor de maşini şi tractoare au reluat editarea ziarelor de tiraj. Crearea în octombrie 1924 a RASSM (Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească) a fost pregătită consecvent cu mult înainte de data oficială, fiind, de fapt, un obiectiv neignorat nici pe-o clipă de autorităţile Rusiei revoluţionare şi preluat ulterior de conducerea Uniunii Sovietice. Promovarea ideii formării unei republici unionale aparţinea lui Gh. I. Kotovski şi grupului de iniţiativă, format din 11 persoane, printre care erau Pavel Tcacenco, Solomon Ţinkelman, Ion Dic Dicescu, care în februarie 1924 întocmesc o scrisoare întitulată „Memoriu cu privire la necesitatea creării RSSM”. Noua formaţiune statală urma să înlesnească, după bolşevizarea Basarabiei şi a României, exportul revoluţiei în Balcani şi Europa Centrală. În memoriul cu privire la formarea RASSM se stipula: Republica Moldovenească ar putea juca rolul
de factor politico-propagandistic pe care-l joaca Republica Belorusă faţă de Polonia şi cel al Kareliei faţă de Finlanda. În scrisoarea de trei pagini fiecare dintre conducători, în ordine ierarhică, şi-a lăsat urma redactînd textul cum credea el de cuviinţă. Unul dintre redactori a fost Ion Dic Dicescu, un comunist românofob, care visa o Românie Mare şi Socialistă de la Tisa pînă la Bug. Dic Dicescu a schimbat puţin informaţiile privind componenţa numerică a moldovenilor din regiune, a mai tăiat direct în paginile memoriului cîteva fraze care nu i-au plăcut, a scris în colţul scrisorii Strict confidenţial. Urgent. Memoriul propus de acest grup este acceptat de liderii comunişti ucraineni şi înaintat spre aprobare Comitetului Central al partidului comunist la Moscova în martie 1924. Aici scrisoarea trece prin mîinile lui Mihail V. Frunze, care mai face şi el unele schimbări, fiind cel care recomandă ca noua republică să facă parte din RSSU, or, comuniştii moldoveni doreau o republică unională. Astfel scrisoarea ajunge la Biroul comitetului Central al Partidului bolşevic cu mesajul modificat. Şi deoarece oricum decizia finală urma să fie luată de CC al PC(b) din Ucraina, interpretările nu s-au oprit aici. La 19 septembrie 1924 Biroul Politic al CC al PC al RSSU a luat în dezbatere problema creării RASSM în componenţa RSS Ucrainene, adoptînd o hotărîre detaliată în care au fost indicate teritoriul şi hotarele viitoarei formaţiuni socialiste. În aceeaşi hotărîre se constata că bugetul RASSM urma să fie deficitar, deoarece sub aspect economic raionul era subdezvoltat, aparatul administrativ urma să fie foarte mare, promovarea politicii naţionale (şcoală, judecată, ziare în limba moldovenească) necesitînd mijloace suplimentare. Deficitul bugetar evaluat la 500 000 ruble (!) trebuia să fie acoperit de mijloacele Guvernului Central al URSS. (Şişcanu I. Formarea şi evoluţia RASSM // Cugetul. –1992. –Nr.5-6. –P.59.) Membrilor viitorului comitet provizoriu pentru formarea RASSM li s-a explicat decizia prin telefon (?!) şi aceştia au trecut la organizarea propriu-zisă a Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldoveneşti. În acest comitet au intrat Kotovski, Buciuşceanu, Starîi, Krivorukov, Stroev şi Badeev. Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească, creată oficial în octombrie 1924, s-a constituit, de fapt, la 29 iulie 1924, la Moscova, atunci cînd Biroul Politic al Partidului Comunist a adoptat hotărîrea cu privire la formarea RASSM. În cadrul acelei şedinţe, la care au participat liderii PC(b), printre care Rîkov, Stalin, Tomski, Dzerjinski, Frunze şi alţii, sa decis că este necesară, mai întîi de toate din considerente politice, evidenţierea populaţiei moldoveneşti într-o republică autonomă specială, în componenţa RSS Ucrainene, ceea ce va consolida şi mai mult poziţiile propagandistice ale Uniunii Sovietice în Basarabia. Conotaţiile politice ale evenimentului puteau fi uşor deconspirate la o analiză elementară. De fapt, această republică artificială, formată în baza a 11 raioane din stînga Nistrului, avînd suprafaţa de 81.000
km pătraţi, o populaţie de circa 550.000 de locuitori, dintre care 90 la sută locuiau la sate, trebuia să constituie un cap de pod al influenţei revoluţionare peste Nistru şi mai departe. (Ion Şişcanu. Ibidem. -P. 61). În mesajul adresat Congresului I al Sovietelor din RASSM (19-23 aprilie 1925) de către guvernul Ucrainei se sublinia: Formarea RASSM constituie rezultatul politicii juste a Puterii Sovietice şi că ea va exercita o influenţă deosebită în scopul revoluţionarizării poporului din România şi Balcani. Presa în limba moldovenească şi politica culturală în RASSM în anii treizeci. Miza creării noii republici se baza şi pe exagerarea diferenţelor culturale între Basarabia şi Transnistria, pe de o parte, şi România, pe de alta. Esenţa acestor diferenţe contesta, în primul rînd, identitatea lingvistică. Cu mult înainte de aprobarea deciziei despre formarea RASSM, activiştii comunişti din acest teritoriu dispun editarea unui ziar în limba moldovenească (limba română în baza grafiei chirilice) pentru prepararea ideologică a populaţiei – „Plugarul Roşu„. Primul număr al ziarului apare la 1 mai 1924 în formatul ziarului „Pravda”, cu subtitlul Gazeta secţiunii moldoveneşti pe lîngă gubcomul Comitetului Partidului bolşevic al Ucrainei din Odessa şi nelipsita lozincă Proletari din toate ţările, uniţi-vă! Periodicitatea lui era de două ori pe săptămînă. Redactor al „Plugarului Roşu„ a fost numit Ivan Krivorucov (alţi redactori de mai tîrziu: Grigore Borisov – porecla de partid Starîi (mai semna în ziar cu Moşneagu) şi Pavel Chioru**), secretar de redacţie - Mişuris. În editorialul primului număr citim: „Plugarului Roşu va apăra interesele ţăranilor săraci, dar harnici, care sînt exploataţi de către bogătaşi. Ziarul … va da sfaturi, va oglindi viaţa ţăranilor moldoveni din ţara noastră şi din afara ei, va indica cum se poate îmbunătăţi viaţa lor„ . Din 1925 ziarul Plugarul Roşu are variantă în limba ucraineană – Cervonnyi Oraci – săptămînal în 6-8 pagini care, foarte curînd atinge un tiraj de peste 6000 de exemplare. Pentru a soluţiona problema naţională, în noua entitate statală s-au înfiinţat mai multe şcoli cu predare în limba moldovenească, s-a dispus pregătirea cadrelor naţionale în diverse domenii ale administraţiei de stat, pentru necesităţile economiei şi culturii, s-a purces la crearea trupelor teatrale naţionale, a capelei corale “Doina”, la editarea, în regim de urgenţă, a manualelor şcolare, a literaturii artistice, a unor publicaţii în limba moldovenească, la crearea Comitetului Ştiinţific de Stat etc. La 14 ianuarie 1925 pe lîngă secretariatul Comitetului regional de partid Odesa a fost înfiinţată o comisie specială, care trebuia să se ocupe de elaborarea terminologiei în limba moldovenească. În septembrie 1925 la ordinea de zi se pun problemele moldovenizării şi
ucrainizării aparatului de stat (RASSM era parte componentă a RSS Ucraina), celui administrativeconomic, a aşezămintelor culturale şi de învăţămînt, de asemenea, a creării unei baze editoriale pe teritoriul RASSM. Din 1931 sînt iniţiate publicaţiile periodice în teren – ziare raionale şi de tiraj, adică organele de presă ale comitetelor locale de partid. Astfel apar ziarele “Drumul socialist“ – Rîbniţa, “Colectivistul prinestrean“ – Slobozia, “Dovedirea bolşevică“ – Ananiev, “Năvălirea Socialistă“ – Grigoriopol, “Lupta Leninistă“ – Dubăsari, “Drumul Leninist“– Camenca, “Dovdirea“ – Birzula şi altele. Din 1931 ziarele de tiraj înregistrează de la 23.000 la 35.000 de exemplare şi apar în limbile ucraineană (4), moldovenească (3), germană (1). Ziarele raionale şi de tiraj au caracter de masă, fiind difuzate, de cele mai multe ori, fără plată. În martie 1929 grupul de scriitori moldoveni, colaboratori ai “Plugarului Roşu“ – Mihail Andriescu, Nicolae Cabac, Leonid Corneanu (Cornfeld), Ion Canna ş.a., înfiinţează Asociaţia scriitorilor moldoveni “Răsăritul”, care editează din mai un supliment al “Plugarului Roşu“ – “Moldova Literară“. Din 15 octombrie 1930 anexa literară a ziarului se separă, constituindu-se în revista literară cu acelaşi nume, ulterior schimbîndu-i-se titlul în “Octeabriu-n Moldova“. Alt supliment al “Plugarului Roşu“ este cel pentru tineret, din 1930 devenind periodic aparte, organ al tinerilor comunişti din RASSM - “Comsomolistul Moldovei“. Se mai publicau ocazional suplimente gratuite pentru ţărani. Tot în 1930 apare şi prima publicaţie pentru copii – revista pionierilor – “Scînteia Leninistă“. Presa din RASSM oglindea pe larg mersul transformărilor socialiste din noua entitate statală, exagerînd succesele colectivizării, rezultatele întrecerii socialiste, dimensiunile luptei de clasă. De asemenea, se acorda generos spaţiu pentru materiale informative şi analitice despre viaţa de partid şi viaţa comsomolistă din întreaga Uniune, despre uneltirile imperialismului mondial, despre extinderea revoluţiei bolşevice în toată lumea, despre ţara sovietică – apărătoare a tuturor celor oropsiţi şi obidiţi. Palmaresul tematic al publicaţiilor periodice din RASSM era acelaşi; indiferent de profilul ziarelor şi al revistelor mesajul, stilul erau identice, platforma ideologică constituind liantul comun al tuturor publicaţiilor. 3.4. Specificul politicii de “moldovenizare” în raioanele din stînga Nistrului. Problema “limbii moldoveneşti”. Aşa-numita politică de moldovenizare, promovată în anii treizeci prin presă, radio, cinema şi prin agitaţie directă în raioanele din stînga Nistrului, avea drept obiectiv înstrăinarea băştinaşilor de cultura naţională, de spiritualitatea şi istoria românească. Vorbirea dialectală moldovenească a fost oficializată ca limbă moldovenească în RASSM în scopuri politice necamuflate. De remarcat, că în această perioadă odată cu publicarea unor gramatici moldoveneşti, expresia limba
moldovenească este propagată intens. Încă din anii 20 autorităţile sovietice au susţinut că populaţia autohtonă a RASSM şi a Basarabiei formează un grup etno-lingvistic separat de populaţia României. Evident, că ideea celor două limbi diferite a servit intereselor politice ale imperiului sovietic. În republica nou formată, chiar de la început s-a renunţat la limba română, ea fiind considerată limbă burgheză. Demnitari de stat s-au dezis de limba literară creată timp de secole, promovînd proletcultismul. Societatea “Cultura proletară” de orientare socialist-vulgară, care propaga negarea moştenirii culturale, a existat în URSS între anii 1917 şi 1932. Printre reprezentanţii acestui curent se numărau şi criticii literari din RASSM, Isaak Vainberg şi Samuil Lehtţir, autorii culegerii de articole “Întrebări literare”, apărută la Tiraspol în 1930 şi care şi-a propus să ofere un lexic de alternativă limbii române. Sub pretext, că terminologia românească este burgheză şi nu reflectă noua realitate socialistă ea a fost substituită prin termeni inventaţi, cuvinte născocite, expresii artificiale, plăsmuite după tipare ruseşti. Au fost scoase din uz, adică trecute la index, românismele de tipul: inevitabil, strident, irascibilitate, promptitudine, dar şi porumb, prune, prosop, salariu, secol, popor, succes etc. Publicaţiile apărute în RASSM în această perioadă abundă în cuvinte contrafăcute, precum apofăcător în locul terminului corect hidrogen, acrime – acid, mînestergură – şervet, gîtlegău – cravată, aburomergător – locomotivă, păstrelniţî – arhivă, apăcad – cascadă, şenuşelniţî – scrumieră, răşitornic – frigider, lăbiuţî – ghilimele, şinşancă – cincinal, şerodrumnic – drum-defier etc. Este cert, un astfel de experiment lingvistic, care ignora complet sistemul derivativ al limbii române, n-a putut să prindă rădăcini, dar a cauzat prejudicii grave normei literare. Şi mai grav a fost că în 1940 şi după cel de-al doilea război mondial acest limbaj a-cultural a luat locul limbii române literare şi în Basarabia. Pentru a susţine politica de moldovenizare au fost elaborate un şir de lucrări ştiinţifice: o primă gramaticî moldoveneascî a fost întocmită de L. A. Madan (Tiraspol, 1919), altă lucrare – “Dispri ortografia linghii moldoveneşti” – este semnată de Pavel Chior, comisarul învăţămîntului din RASSM şi editată în Tîrg Bîzgu în 1929. Conform opiniei autorului, noi toţi…trebui sî ni ţînim de oiştea moldovenizării, di limba moldoveneascî deoarece cultura şi limba romîneascî di az, fiind mîntuitî di clasu burjuaznic sî oriinteazî spri Franţîia. Deatîta az în Romînia domneşti o limbî amesticatî (nici tu romîneascî, nici tu franţuzeascî) care nu-i priceputî plugarului moldovan… Diosăghirea iasta între limba clasului domnitori şî a clasului asuprit în Romînia noi om pute s-o înfolosîm, dacî n-om scăpa din vederi şî aesti politiceşti, cînd oformăm noi ortografia noastrî. Altă lucrare “Cuvîntelnic ortografic moldovenesc”, alcătuită de Ion D. Ceban împreună cu alţi autori, editată mai tărziu, în 1940, la Tiraspol, susţinea aceeaşi idee: Colectivul de autori şi-a pus ca ţeli la munca sa să curăţe limba moldovenească de cuvinte româneşti franţuzite, neînţălesî
de norodu moldovenesc, întroduse cîndva de duşmani norodului şî în rînd cu aiasta s-a stăruit să apuşe cît mai multe cuvinte întrati în traiul norodului moldovinesc în legăturî cu zîdirea soţialistî…. La formarea stilului artistic al limbii literare moldoveneşti şi-a dat concursul, bineînţeles, presa în limba moldovenească – “Plugarul Roş“, suplimentele acestuia, revista “Moldova Literară“, organul asociaţiei scriitorilor din RASSM, “Scînteia leninistă“, publicaţie pionierească, ziarele raionale etc. Ca urmare a moldovenizării, limba în RASSM ajunsese într-o stare deplorabilă. Drept confirmare, cităm fragmente din materialele publicate de ziarul “Plugarul Roş“: Amu sătenii cu toţîi vin în chino şî privesc feli di feli di cartini. Fişticari esî îndistulat şî plin di bucurii. Nu apucî a sî mîntui un seans, cum în uşî năbuşeşti altî ceatî di nărod. Ţăranii tari îs mînţăniţi cîrmii sovietice cî o dat în sat chino. (Plugarul Roşu din 27 decembrie 1927). Procesul acestei moldavenizări a căpătat o amploare atît de mare şi o semnificaţie politică atît de categorică, încît doar recunoaşterea faptului că ştii româneşte putea avea urmări dintre cele mai grave, atrăgînd după sine acuzaţia că eşti duşman al norodului. Bineînţeles, tentativa de a crea o limbă nouă, deosăghitî de cea românească franţuzitî nu dădea rezultatele scontate, aşa încît, după dizolvarea în anul 1932 a Asociaţiei proletcultiste “Cultura Proletară”, problema limbii moldoveneşti este iar în prim-planul preocupărilor partinice. La 2 decembrie 1932 biroul comitetului regional de partid din Moldova al PC(b)U a adoptat rezoluţia privind trecerea la grafia latină, planificînd ca aceasta să se realizeze treptat pe parcursul anului 1932. Trecerea scrisului moldovenesc de la alfabetul rusesc la cel latin ar permis să se menţină comunitatea limbii oamenilor muncii moldoveni ce locuiesc pe ambele maluri ale Nistrului şi să se consolideze influenţa revoluţionalizatoare a RASSM asupra maselor de oameni ai muncii din Basarabia şi România. (Din raportul “Despre construcţia naţional-culturală în Moldova”, prezentat la conferinţa a IX-a a organizaţiei regionale de partid în ianuarie 1934). La conferinţă s-a menţionat rolul alfabetului latin – necesitate vitală a poporului moldovenesc, fără însuşirea căruia nu putem avansa în dezvoltarea noastră culturală, nu putem ridica masele la o treaptă superioară. Acest lucru a fost necesar în vederea atingerii scopului primordial al sovieticilor – internaţionalizarea revoluţiei. Pătrunderea ideilor revoluţionare în România nu putea avea loc dacă la exprimarea lor era utilizată o limbă stîlcită, cum era cea moldovenească, inventată la comanda bolşevicilor. Dar curăţirea bolşevică din anii 1937-1938 a pus capăt acestui experiment naţionalist, iar promotorii lui: Pavel Chioru, Grigore Borisov ş.a., persoane, de fapt, devotate cauzei sovietice, au fost destituiţi din posturi, arestaţi, deportaţi, maltrataţi. Au fost luaţi la cătare toţi naţionaliştii românizatori, care au aruncat cu totul la o parte linia de a lua ca bază limba norodnică.
Note *Nu existau relaţii diplomatice între România şi statul bolşevic, iar partidul comunist din România era o agentură a Rusiei, el nerecunoscînd drepturile româneşti asupra Basarabiei şi declarînd că poporul moldovenesc este altă naţiune decît cea română. Din fericire erau puţini comunişti şi în rîndurile lor aproape nici un român.” (A. Smochină. Nichita P. Smochină // Cugetul. Revistă de istorie şi ştiinţe umaniste. 1992, nr. 5-6, p.47.) *Chioru, Pavel (7.IV.1902, Cartal, azi Orlovca, jud. Izmail, raionul Reni, regiunea Odesa – 11.X.1943), folclorist, poet, publicist. A învăţat la gimnaziul din Bolgrad. În 1918 a trecut Nistrul şi s-a înrolat în armată, a urmat cursurile Universităţii comuniste “I. M. Sverdlov” din Moscova (1922-1924). Redactor-şef al gazetei „Plugarul Roşu”, comisar norodnic pentru învăţămînt al RASSM şi preşedinte al Comitetului Ştiinţific moldovenesc (1928-1930), preşedinte al organizaţiei scriitoriceşti „Răsăritul”. Colaborează la „Moldova literară”, „Crasnaia Bessarabia” („Basarabia Roşie”) ş.a. În „Plugarul Roşu” Pavel Chioru îngrijea rubricile folclorice: „Ungheraşul poeziei norodnice”, „Ungheraşul zicătorilor norodului moldovenesc”. Editează colecţiile: Zicătorile moldoveneşti (Balta, E.S.M., 1927), Cîntece moldoveneşti (norodnice). Partea I-II, (Balta, E.S.M., 1927), Partea a III-a, (Balta, E.S.M., 1928), incluzînd şi cîntece bătrîneşti din colecţiile lui Vasile Alecsandri, Zamfir Arbore, Tudor Panfile.
1. Grossu Silvia. Presa din Basarabia în contextul sociocultural al anilor 1906-1944. Chișinău 2003. 2. Marin C. Mass-media. În: Mass-media și activitatea editorială. Republica Moldova. Chișinău: Enciclopedia Moldovei, 2009. p.672-673 Bibliografie recomandată: 1.Coval D. Publicistica în vîltoarea vieţii. -Chişinău, 1991, p.121-155. 2.Clobuţchii V. Gazete ce chemau la luptă. -Chişinău, 1976.